Falsa toleranta si adevarata iubire scripturistica.

I. Toleranta de azi nu e iubirea propavaduita de Hristos.

Exista o adevarata iubire, cea propavaduita de Hristos, insa pot exista si false iubiri. Satana, incercand in multe feluri sa insele pe om, dupa ce a vazut ca secole de-a randul a fost infrant de sfinti desi a incercat sa-i ingrozeasca pe acestia cu persecutii, torturi, sau, in cazul sfintilor pustiei, prin felurite aratari si ingroziri, acum a schimbat tactica. A inteles ca frica nu e specifica unui adevarat crestin, care are nadejdea si isi doreste cu ardoare sa treaca din viata asta in cealalta, astfel ca acum isi desfasoara inselarile intr-un alt mod: falsa toleranta si falsa iubire. Omul satul dupa o istorie plina de razboaie, dusmanie si lipsa de unitate, cauta acum aceasta unitate. Insa marea drama a oamenilor de azi, asa cum observa si Sfantul Iustin Popovici, e cautarea iubirii si a unitatii fara a tine cont de poruncile lui Dumnezeu. Oamenii vor si cauta o iubire asa cum cred ei ca e bine, asa cum o inteleg ei. Nu cauta unitate in jurul lui Hristos, si a adevarului sau (Ortodoxia). Si pentru ca simt in adancul constiintei ca ceva nu e in regula, isi iau drept resort faptul ca ei nu fac altceva decat sa indeplineasca poruncile biblice ale iubirii.
Dar lucrurile nu stau chiar asa. Hristos a propavaduit iubirea, ba chiar a cerut sa ne iubim vrajmasii (Matei 5:44). Nicaieri insa nu spune ca iubirea pentru aproapele trebuie sa fie atat de mare, incat sa-ti tradezi credinta. De ce? Pentru ca tradarea credintei inseamna tradarea lui Dumnezeu. Iar iubirea pentru aproapele inseamna si dorinta ca acesta sa cunoasca adevarul.
Credinta reprezinta revelatia lui Dumnezeu, temeiul necesar pentru a ne inchina in duh si in adevar (Ioan 4:24). E imposibil sa afirmam ca respectam porunca iubirii data de Hristos, daca nu respectam in primul rand credinta, mai exact, daca nu il acceptam pe Dumnezeu asa cum S-a revelat El. De aceea si Hristos e atat de drastic atunci cand spune: „Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor” (Matei 5:19). Deci, daca noi nu ne inchinam lui Dumnezeu asa cum S-a revelat, nu ne inchinam Dumnezeului adevarat, ci unei inchipuiri proprii. Tocmai de aceea ereticii nu se inchina aceluiasi Dumnezeu. Dogmele si poruncile au fost date de Dumnezeu tocmai pentru ca omul sa-L cunoasca pe cat ii este cu putinta, si sa se desavarseasca. Astfel si iubirea devine o porunca biblica atunci cand e unita cu adevarul credintei.
In plus, Hristos ne si avertizeaza despre cei care vin in „haine de oi” (Matei 7:15). Ce inseamna acele „haine de oi” ? Evident ca se refera la cei care vin la noi sub masca blandetii, iubirii, tolerantei, dar defapt ei lucreaza faradelegea. In acelasi capitol Mantuitorul adauga:

21.    Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
22.    Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23.    Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

Cine pot fi acestia, daca nu ereticii mai vechi si mai noi care se folosesc de numele lui Hristos pentru a imprastia samanta cea rea? Tocmai de aceea e necesara omului credinta cea adevarata, pentru ca fiind adevar revelat de Dumnezeu, ne ajuta sa separam graul de neghina. Peste tot sunt minuni, peste tot sunt persoane „harismatice”, sau care propavaduiesc iubirea si toleranta, dar pentru a intelege daca acestia sunt de la Dumnezeu sau „lucreaza faradelegea” e nevoie de dogmele credintei ca sa putem distinge inselaciunea. O credinta golita de adevar si de dogmele revelate, nu face altceva decat sa aduca intunericul, iar oamenii sa orbecaie prin el. Orice virtute scoasa din contextul credintei, devine patima, pentru ca porneste doar din dorinta omului de a fi mai bun prin el insusi, fara smerita cugetare. In acest sens trebuie amintit si ce ne zice sfantul Antonie cel Mare in Pateric: „A spus avva Antonie: am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ, şi am suspinat zicând: cine o să treacă printre ele? Şi am auzit o voce care zicea: smerenia.”. Sfantul Ignatie Briancianinov adauga intr-un comentariu facut la aceasta intamplare: „Să o smerim (mintea n.n.) întru ascultarea faţă de Biserică, smerind orice cugetare care se ridică împotriva minţii lui Hristos (2 Cor. 10, 5), împotriva minţii Bisericii”. Iar „toleranta” si „iubirea” de azi se intemeiaza tocmai pe nerespectarea dogmelor revelate de Dumnezeu si pe nerespctarea canoanelor Bisericii. De aici vedem ca asa zisa iubire de azi se ridica impotriva asezamintelor date de Biserica lui Hristos, iar in situatia neascultarii de Biserica, Hristos indruma: „de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18:17).  Ascultarea de Biserica e necesara, pentru ca ea e „trupul lui Hristos” si Hristos este capul ei (vezi Epistola catre Efeseni). Astfel aceasta ascultare ne face sa crestem in Hristos dupa cum El ne-a spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5). Cu alte cuvinte daca noi nu crestem in vita Hristos, nu avem cum sa aducem roada. Chiar daca daca suntem „toleranti” sau credem ca ne iubim aproapele, daca nu facem asta in trupul Bisericii, ci dupa capul nostru, nu mai poate fi iubire adevarata. De aceea si Mantuitorul a spus „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Matei 10:40) si „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.”(Matei 12:30), prin asta Hristos artandu-ne limpede ca virtutile pe care nu le cultivam in credinta Sa si dupa predaniile apostolice si patristice, nu sunt adevarate virtuti si nici nu ne aduc desavarsirea ci din contra, pieirea! Astfel iubirea nu poate exista cu adevarat decat in ascultarea de Hristos si de urmasii Sai. Iar acestea impreuna reprezinta fundamentul prin care noi ajungem la adevarata cunoastere si la iubirea de Dumnezeu.
Nu poate fi iubirea adevarata cea propavaduita azi  si pentru faptul ca privam aproapele nostru de aflarea adevarului, pe cand Dumnezeu vrea altceva: „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.” (1Timotei 2:4). Poate fi iubire atunci cand ne lasam aproapele in intuneric, si nu-i aratam calea spre mantuire? Nu e asta o ingropare a talantului pe care l-am primit? Caci Dumnezeu a binevoit ca noi sa ne nastem in adevar, si in loc sa-l propavaduim si altora, noi incuviintam caderile lor? Ce ne-am fi facut daca si apostolii erau „toleranti” cu credintele paganilor? Iubirea de aproapele inseamna sa-ti pese si de sufletul lui, nu doar de el ca entitate in societate. Adevarata iubire e atunci cand nu lasi un om sa rataceasca, si ii arati calea pe care sa mearga.
E foarte sigur ca adevarata iubire biblica este impotriva conceptiilor de „unitate in diversitate” si globalizare prezente azi in societate, iar cine expune aceasta adevarata conceptie e „ingust” si „extremist”. Dar tot sfantul Antonie in Pateric ne zice: „A spus avva Antonie: va veni o vreme când vor înnebuni oameni, şi dacă vor vedea pe unul nesmintit, se vor ridica împotriva lui, zicând: aiurezi – pentru că nu va fi ca ei.” si insusi Hristos a vorbit de „calea cea stramta pe care putini o afla”. (Matei 7:13).

II. Toleranta ca odrasla a umanismului antihristic.

Toleranta de azi presupune acceptarea tuturor ereziilor ca fiind credinte adevarate si cu posibilitate de a da mantuire celor care si le insusesc.  Cu alte cuvinte, trebuie sa depasim „ruginitele” bariere dogmatice si canonice, pentru a ne putea infrati. Si mai exact, trecem peste descoperirile lui Dumnezeu, propavaduite de Sfintii Apostoli si predanisite de Sfintii Parinti, pentru a ajunge la „iubire”. Ce nebunie! Sa ajungi sa crezi ca poti sa ajungi la iubire dand la o parte chiar calea pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a ajunge la masura desavarsirii prin iubire!
Si  o alta nebunie si mai mare: sa accepti toate hulele adresate lui Dumnezeu prin erezii, doar pentru a te „infrati” si a fi in „unitate”. Aici insa se vad ca in palma radacinile adevarate ale tolerantei de azi: umanismul si iluminismul, nicidecum vre-o porunca biblica. Umanismul asta a stabilit ca doctrina: omul mai presus de orice, chiar si decat dogmele de credinta, iar iluminismul ne-a spus ca „toate religiile sunt la fel”. Umanismul asta ne-a invatat: pentru a ajunge la unitate si la valorile morale necesare convietuirii, omul nu are nevoie sa „atarne” de credinta sau de vre-o doctrina religioasa. Asta ne invata si toleranta de azi: nu trebuie sa atarnam de dogme sau de credinta, e nevoie doar sa fim „toleranti”. Si iluminismul apoi ne-a invatat ca omul nu are nevoie de constrangerea Bisericii pentru a fi desavarsit. Poate face totul prin el insusi, prin ratiunea lui (pervertita). Cam asta ne spune si toleranta de azi: „Nu avem nevoie de Biserica si dogme ca sa ne unim”. Unire cum vrem noi, dar nu cum vrea Dumnezeu.

Pe principiile acestea ale umanismului si iluminismului, omul iubeste mai mult pe omul de langa el decat pe Dumnezeu. Dar Hristos a avertizat:

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:37)

III. Apararea adevarului si asa-zisul extremism.

O alta moda printre „toleranti” este sa-i numeasca pe ortodocsii anti-ecumenisti cu apelative gen „extremist”, „taliban”, „ingust” etc.  Dar sfantul apostol Pavel ii contrazice: „Este un Domn, o Credinta, un Botez.” (Efeseni 4:5) si apoi Crezul: „Intru Una, Sfanta,Soborniceasca si Apostoleasca Biserica”. Si chiar logica ii contrazice. Daca e un Dumnezeu, automat e si o singura credinta, dupa cum un om nu poate sa aibe doua gandiri simultane care se contrazic. Dumnezeu accepta inchinarea doar in „duh si in adevar”, pentru ca restul credintelor lumii au aparut din amestecarea ratiunii cu credinta sau mai bine zis cu amestecarea ideilor omenesti in revelatia dumnezeiasca. In plus toate credintele se contrazic intre ele. Cum ar putea fi toate credintele „cai” prin care ajungem la acelasi Dumnezeu daca aceste „cai” se contrazic intre ele? Cum ar putea fi Ortodoxia cale catre Dumnezeu, la fel si islamul care zice ca oricine spune ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu trebuie sa fie nimicit de Allah? Cum ar putea sa fie si Ortodoxia si catolicismul doua cai catre aceeasi destinatie, cand sunt atatea puncte de contradictie? In Ortodoxie zicem ca Hristos e Capul Bisericii, catolicii zic ca e si papa. Un Dumnezeu care accepta atatea contradictii ca fiind cai ale Sale nu ar da siguranta si s-ar indreptati ateismul. Dar Dumnezeu cel adevarat nu se contrazice pe Sine tocmai de aceea nu accepta decat o credinta. Daca in Vechiul Testament vedem cum Dumnezeu nu suferea amestecarea vechiului Israel cu alte popoare si pedepsea parasirea Legii, oare credem ca in Legea cea Noua, infaptuita pe insasi jertfa lui Hristos, Dumnezeu nu va pedepsi pe noul Israel pentru abaterile de la credinta?
Deci apararea unicului adevar nu este „extremism”, ci din contra, ceva absolut normal si intemeiat pe cuvintele Scripturii si pe invatatura generala a Bisericii:
 „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Is. 5, 20)
„Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna… Căci nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor; cu limbile lor viclenesc.” (Ps. 5, 6)
„Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 23-24)
„Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor. ” (Ps. 141)
„Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Mat. 24, 24)
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia.” (Luc. 12, 32);
„Iisus Hristos ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci. La învăţături străine şi de multe feluri să nu vă mutaţi.” (Evrei 13, 8-9)
„În numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi.” (II Tes. 3, 6)
Pentru ce care cred ca ortodocsii anti-ecumenisti vor raul cuiva:
„Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul?” (Gal. 4, 16)
Si exemplele sunt multe. Apararea si propavaduirea adevarului este un exemplu de iubire, in nici-un caz extremism. Cu totii vrem ca ereticii si vina in Biserica mantuitoare. Si binenteles respectam liberul arbitru al fiecaruia pe care Dumnezeu l-a dat, neobligand pe nimeni pentru ca fiecare isi este siesi osanda:
„de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3, 10-11).

„Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevile necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia. . (…) Îţi poruncesc înaintea lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea lui Iisus Hristos, Cel ce în faţa lui Ponţiu Pilat a mărturisit mărturisirea cea bună: Să păzeşti porunca fără pată, fără vină până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul cuvenit, o va arăta fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (…)” (I Tim. 6, 3-5, 13-15, 20-21).

IV. Concluzie.
La adevarata iubire nu putem ajunge decat ca membrii ai Bisericii celei Una si prin credinta cea adevarata care ne ajuta sa mergem pe calea cea dreapta prin care ne putem desavarsi. Doar adevarul ne poate face liberi (Ioan 8:32). Fara respectarea poruncilor lui Hristos si ale Bisericii nu avem cum sa ajungem la iubirea cea adevara, dupa cum mladita aduce rod doar in vita.
Conceptia toleranta pe alta parte ne invata contrariul: putem sa ne unim in „iubire” chiar daca sarim peste poruncile Bisericii si chiar daca nu suntem membrii ai Bisericii celei adevarate. Dar noi stim ca iarna doar celui ce este in casa ii este cald, pe cand celui de afara ii va fi frig cu toate ca cel din casa si cu cel de afara se mint unul pe celalalt ca stau la aceeasi temperatura.

Andrei Dinu.

vezi si:

Atitudinea Sfintilor Parinti fata de eretici si erezii (partea intai)

Atitudinea Sfintilor Parinti fata de eretici si erezii (partea a doua)

A iubi inseamna a mustra cateodata

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii, Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Falsa toleranta si adevarata iubire scripturistica.

  1. Pingback: Falsa toleranta si adevarata iubire scripturistica. | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s