Iadul in teologia patristica.

Pentru ca exista confuzii chiar intre ortodocsi cu privire la iad, propun un material foarte bun din cartea „Noul Catehism CatolicContra Credintei Sfintilor Parinti” (o carte care ar trebui sa devina lectura obligatorie pentru orice ortodox care vrea sa-si cunoasca Ortodoxia). Foarte multi ortodocsi de azi au cazut prada mai multor conceptii apusene, una fiind cea conform careia iadul este un loc creat de Dumnezeu pentru chinurile pacatosilor, viziune insa inexistenta in Traditia Ortodoxa si venita la noi pe filiera catolico-protestanta. Acest material ar trebuie sa raspunda si la o intrebare atee, si anume „cum sa crezi intr-un Dumnezeu care a creat un loc de tortura?”. Sigur, in cazul ateilor care din start nu pot face distinctia creat-necreat datorita materialismului, acest material teologic e poate insuficient. Dar ortodocsii care au luat-o „pe alte carari” ar trebui sa citeasca foarte atent:

123778_iadul-diavolul-iconografia-ortodoxa

„Biserica Ortodoxă are, de asemenea, o cu totul altă concepţie despre Iad decât cea amintită de teologii romano-catolici, potrivit căreia, „pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu” (§ 1035), iadul fiind „auto excluderea definitivă de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi” (§ 1033) iar „sufletele celor care mor în starea de păcat de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile iadului, «focul cel veşnic»” (§ 1035). Teologul grec contemporan Alexandros Kalomiros a respins această doctrină. După învăţătura Scripturilor, toţi vor sta în slava şi iubirea lui Dumnezeu, «Dumnezeu va fi totul în toate», dar există o dublă energie a iubirii: „Raiul şi iadul sunt acelaşi Râu al lui Dumnezeu, un foc de iubire care îmbrăţişează şi acopere totul cu aceeaşi voinţă binevoitoare, fără deosebire nici discriminare. Aceeaşi apă vie este viaţă veşnică pentru credincioşi şi moarte veşnică pentru necredincioşi; ea este elementul vital al celor dintâi şi instrumentul de sufocare veşnică al celorlalţi; raiul unora este iadul celorlalţi. Nu vă miraţi. Fiul care Îşi iubeşte Tatăl este fericit în braţele sale, în timp ce îmbrăţişirea iubitoare a Tatălui va fi un chin pentru fiul care nu-l iubeşte” (Râu1 de foc). Şi Kalomiros îl citează pe Sfântul Isaac Sirul: „Cei ce suferă în iad suferă faptul de a fi biciuiţi de dragostea lui Dumnezeu. Iubirea este un copil al cunoaşterii şi este neîndoielnic dată tuturor în acelaşi chip. Dar puterea iubirii lucrează în două feluri: pe păcătoşi îi chinuie, în timp ce tot ea face desfătarea celor care au trăit în acord cu ea” [179]

.
O asemenea învăţătură a iubirii lui Dumnezeu Care nu urăşte niciodată, nu se răzbună niciodată, nu osândeşte pe nimeni, face pentru totdeauna imposibil juridismul concepţiei augustiniene pe care a moştenit-o Occidentul şi care a generat doctrinele „păcatului originar”, „satisfacţiei”, „meritului”, „predestinaţiei”, „indulgenţelor”, „purgatoriului” şi „infernului creat”. Dacă iadul ar fi un foc creat, Dumnezeu l-ar putea stinge într-o zi, căci ceea ce este creat nu este veşnic prin natură. Dar iadul este o energie divină, iubirea lui Dumnezeu; iar creştinul se cutremură că se va găsi nepregătit în clipa în care se va arăta Dumnezeul iubirii, iar drepţii vor străluci ca nişte sori în lumina lui Hristos, Soarele Dreptăţii. Da, atunci când ai murit faţă de viaţa iubirii „e înfricoşător lucru să cazi în mâinile
Dumnezeului Celui Viu” (Evr. 10, 31)”

––––––––––––––––––––––––––––-

[179] Cuvinte ascetice, 84

Voi mai reveni si cu alte materiale din Sfintii Parinti si din teologi contemporani cu privire la acest subiect.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Iadul in teologia patristica.

  1. Pingback: Sfantul Marcu al Efesului despre iad si chinurile vesnice | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

  2. ioanc zice:

    Andrei, crede-ma ca daca mergi si le spui multora ca iadul nu exista ca un loc anume, creat de Dumnezeu pentru pedeapsa vesnica esti facut eretic din prima sau in cel mai bun caz, dus cu pluta. A zis foarte bine si parintele Romanidis ca multora li se pare ca Ortodoxia este o religie a carei grija principala e pregatirea membri­lor Bisericii pentru viata de dupa moarte, adica asigurarea unui loc in Rai pentru fiece crestin ortodox. (/theologhia.wordpress.com/2011/07/05/ortodoxia-nu-este-religie-de-ioannis-romanides/)
    Apropo, aveai pe pagina principala niste recomandari de carte. Vad ca a disparut. Parerea mea e ca era foarte utila.
    Doamne, ajuta!

    • Andrei zice:

      In general cam asa reactioaneaza oamenii cand le strici anumite imagini „romantice” pe care le aveau, Ioan. Unora le e greu sa accepte si altceva si mai ales, sa isi schimbe gandirea. Poti sa te uiti aici pe blog la discutiile pe care le-am avut pe tema: „cine este Cel Vechi de Zile si de de ce icoana cu Dumnezeu-Tatal reprezentat ca batran cu barba e eretica?”. Desi era evident raspunsul patristic, oamenii au postat toate traznaile aici, doar ca sa nu accepte ca Cel Vechi de Zile e Hristos si ca icoana aia e papistasa.

      Cat despre recomandarile de carti, stai linistit ca revin. Problema e ca atunci cand am schimbat tema nu ma asteptam sa dispara chiar tot. Iar tipul asta de afisaj pe pagina (cum erau recomandarile) necesita ceva migaleala, asa ca astept o zi libera sa le fac, mai ales ca de data asta vor fi mai multe 😀

  3. Este o temă importantă, mai ales că, aşa cum spuneai, din înţelegerea simplistă rezultă gânduri de necredinţă, adică cum poate să creeze Dumnezeu un loc de tortură veşnică?

    Îmi amintesc că mai demult, când urmăream blogul pr. Stephen Freeman din America, a spus ceva de genul ăsta şi majoritatea comentatorilor au înţeles că el neagă orice fel de existenţă sau mai bine zis de experienţă a iadului. El era destul de radical în exprimare, spunea că iadul nu are existenţă în sine, pentru că nu este nici creat, nici increat, ci absenţa a ceva. La fel putem spune şi că întunericul sau frigul nu au existenţă în sine, dar asta nu înseamnă că nu avem nevoie de lămpi sau de haine groase şi sisteme de încălzire 😀

    Cred că pr. Visarion Alexa spunea mai demult că nu ar trebui să ne surprindă că iadul este experienţa respingerii iubirii lui Hristos, pentru că şi aici pe pământ avem experienţa aceasta a reacţiei celor care sunt iubiţi la iubirea pe care o resping, o refuză. Conştiinţa se revoltă, însă egoismul se înverşunează în respingere şi caută pretexte ca să se justifice, să odihnească conştiinţa. (Nu vorbim de cazurile patologice, de oameni obsedaţi etc.)

  4. Pingback: Recomandare de carte: „Noul Catehism Catolic Contra Credintei Sfintilor Parinti” (Preasfinţitul Photios, Arhimandritul Philarete, Părintele Patric) | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s