Toata suflarea ortodoxa spune azi HRISTOS A INVIAT!

inviereadomnului

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat. (Utrenia Invierii)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

53 de răspunsuri la Toata suflarea ortodoxa spune azi HRISTOS A INVIAT!

  1. Adevărat a înviat!

  2. doktoru zice:

    Adevarat a Inviat !!!
    Toata lumea bine sanatoasa ? Apar rar dar va citesc destul de des ! Am fost si sunt ocupat inca cu multe probleme aici in UK asa ca nu prea mai am timp de nimic seara cand ajung la casa unde sunt tolerat pe 550 de lei englezesti, si asta lunar !

    Am vrut mai demult sa mai zic ceva dar efectiv nu-mi mai ajunge timpul de nici o culoare. De crestere duhovniceasca ce sa mai zic sau de alte subiecte destul de fierbinti tratate pe acest blog. Stiu ca am vrut sa-i zic ceva lui ioanc dar acum am uitat, sorry ! Si mai era si o discutie cu o oarecare maria la care am asistat in mod invizibil si recunosc ca i-am dat ceva dreptate si ei si nu am incercat sa o alerg prea mult…poate era putin prea exaltata, doar atat !!!
    Dar am ceva off-topic, desi la obiect oarecum, tot citind seara pe unele site-uri asa zis ortodoxe , risti sa mai gasesti si unele chestii interesante, pt mine .Asa ca nu mai blamati toti puscariabilii, unii dintre ei pot fi la timpul potrivit chiar usor folositori dpdv !!!

    Asa am gasit un articol interesant desi linkul din celalalt balcon ducea la altceva, am zis sa mai arunc un ochi, doua prin zona dupa niscai ceva subiecte fierbinti…putzin can-can cum s-ar zice ! Si am dat peste asta https://ioanflorin.wordpress.com/2014/02/02/o-greseala-de-corectat-in-biblia-ortodoxa-si-in-cartile-de-cult-lumina-spre-descoperirea-neamurilor/ . Mie mi-a placut cel mai mult translatarea cuvantului descoperire-revelatie-apocalipsis .Mi-a trezit amintiri de demult din timpurile cand nu mai eram angrenat de nici un fel in sistem si , vorba aia, puteam sa am grija si de mine un pic mai mult ! Acum din pacate timpurile sau schimbat oleaca si am fost prins de sistem , cu acordul meu, si evident cum era si de asteptat nu mai am timp de mine de nici o culoare . Ma gandeam ca asa se poate vedea mai mult, dar nu de catre mai multi, faptul ca este inutil sa mai asteptam inca o revelatie/ descoperire, sau pt cei care iubesc cuvantul -apocalipsa -, pentru ca traim deja in ea !!! …si asta de vreo 2000 de ani aproape …
    Oricum eu ajunsesem la concluzia aceasta pe alte cai , desi nu foarte diferite, adica Apocalipsa Sf.Ioan Teologul Apostolul, cartea lui Baruh si Talcuirea la Apocalipsa a Sf. Ambrozie al Milanului.
    Mai era interesanta un pic mica dilema /dizertatiune despre focul grecesc de la Ierusalim- bai frate da peste tot dai da greci !!! da-o incolo da treaba , prea e prea de tot – dar am zis ca este un subiect pierzator de timp ca si polemica inutila cu si despre parintele Arsenie Boca cu argumente pro si contra a sfinteniei parintelui si toata sminteala aia de la Prislop . Vorba aia cine e bocait sa se pocaiasca cat mai are timp !
    Dar am zis ca cel cu blogul a adus unele argumente foarte de bun simt pt un ortodox : lipsa parerii Sf.Parinti in subiectul din cauza. Si atunci i-am dat dreptate…oricum nu m-as duce la Ierusalim nici batut s-au platit , mai ales acum de cand evreii au respurcat locul cu prezenta lor.

    Si , apropos de unele chestii, redau un pasaj micutz din Sf.Isaac Sirul :
    Cind afli deci pace neschimbata in calea ta, teme-te, pentru ca esti departe de cararea pe care pasesc pi­cioarele obosite ale sfintilor. Caci cu cit pasesti mai si­gur pe calea ce duce spre cetatea Imparatiei si te apro­pii de cetatea lui Dumnezeu, cu atita sa ai mai mult ca semn taria incercarilor ce te intimpina. Si cu cit te apro­pii si inaintezi, cu atit se inmultesc incercarile impo­triva ta. Cind simti deci in sufletul tau incercari mai felurite si mai tari, sa stii ca in acele timpuri sufletul tau a primit cu adevarat in ascuns o alta treapta mai inalta si i s-a adaugat la starea in care se afla un har nou. Caci dupa masura harului aduce Dumnezeu peste suflet necazurile altor incercari. Nu intelege prin ele incercarile lumesti, care se intimpla unora pentru ca au pus friu rautatii in lucrurile vazute, nici tulburari tru­pesti, ci incercari ce se potrivesc calugarilor care se li­nistesc, pe care le vom deosebi mai pe urma.

    Iar daca sufletul sufera de vreo slabiciune si nu poa­te rabda incercarile cele mari si se roaga sa nu intre in ele, iar Dumnezeu il asculta, sa stii ca in masura in care te intareste fata de incercarile cele mari, in ace­easi masura te invredniceste si de darurile cele mari. Caci nu da Dumnezeu un dar mare, fara o mare in­cercare. Pentru ca dupa incercari a rinduit Dumnezeu si darurile, potrivit cu intelepciunea Lui, pe care nu o pricep cei ziditi de El. Drept aceea, din necazurile grele ce ti se intimpla prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa cunosti cita cinste a primit sufletul tau din partea maririi Lui. Caci pe masura intristarii, e si mingiierea.

    Intrebare: Care e deci mai inainte: incercarea si apoi darul, sau intii darul si dupa el incercarea?

    Raspuns: Nu vine incercarea, daca n-a primit su­fletul mai intii in ascuns o marire peste masura lui. Ε duhul harului, pe care l-a primit mai intii. Despre aceasta da marturie incercarea Domnului si la fel in­cercarile apostolilor. Caci n-au fost lasati sa intre in incercari pina ce n-au primit mingiierea. Pentru ca ce­lor ce se impartasesc de bunatati li se cuvine sa rabde incercarile pentru ele. Caci dupa bine vine si necazul pentru el. Asa i-a placut lui Dumnezeu sa faca in toate.

    Dar daca asa se intimpla, adica daca harul vine ina­intea incercarii, totusi simtirea incercarilor vine inain­tea simtirii harului, pentru probarea libertatii. Caci niciodata nu se arata in vreunul harul inainte de a gusta incercarile. Deci harul vine in minte inainte, dar in sim­tire, mai pe urma. Drept aceea se cuvine ca in vre­mea acestor incercari sa avem doua simtiri protivnice ce nu sint intru nimic asemenea: acestea sint bucuria si frica. Bucuria ca te afli umblind pe calea calcata de sfinti, mai bine zis de Cel ce a dat viata tuturor. Si lu­crul acesta e vadit din cunostinta (diagnoza) ce ti-o dau incercarile. Iar frica trebuie s-o avem ca nu cumva din pricina mindriei sa fim ispititi de acestea. Dar cei smeriti cu inima sint inteleptiti de har, ca sa le poata deosebi pe acestea si sa cunoasca care este ispita ce se iveste ca un rod al mindriei si care, cea care se iveste ca o lovitura de pe urma iubirii. Caci incercarile din abatere si din sporirea vietuirii in bine se deosebesc de ispitele ce vin din parasirea cea spre povatuire, pentru trufia inimii.

    Mie pasajul mi-a placut mult .Cand sunt rupt in doua mai tare revin la el Textul integral se regaseste pe fostii RIC sau Filocalia 10.
    Doamne ajuta, ne revedem cand ne-om intalni iar pe blog la un pahar de vorba…in masura timpului disponibil, evident !!!

    • Ce mai, e tare Sfântul Isaac Sirul! Şi Cuviosul Paisie spunea că e cea mai bună lectură duhovnicească, o fi ştiut şi el ceva! Deci, mulţumim pentru citat…

      Ce să zic, nici pe ăştia care am rămas pe loc nu ne ocolesc ispitele şi hurducăturile pe cale. Eu câteodată parcă aş merge cu tramvaiul pe una din porţiunile alea nereabilitate. Presupun că fiecare cu ale lui.

      E interesant şi celălalt articol, n-am meditat niciodată prea mult la rugăciunea respectivă, dar acum că mă gândesc pare logic că Hristos este lumină spre descoperirea neamurilor, adică luminează ca neamurile să primească revelaţia, şi slavă poporului lui Dumnezeu, adică slavă în sensul de cel mai vrednic de slavă membru al acelui popor, fie că ne gândim la vechiul Israel care cu Hristos îşi cântă cântecul „de lebădă”, pentru că îl reneagă şi prin asta îşi pierde statutul special de popor al lui Dumnezeu, fie că ne gândim la noul Israel, adică dreptcredinciosul popor al Bisericii lui Hristos.

      Doamne, ajută, şi numai bine, doktore!!

    • ioanc zice:

      Hristos a Inviat!

      Ma bucur sa aud ca mai esti pe metereze doktoru, chiar si asa invizibil. Interesanta aceasta mica dilema mioritica asupra „focului grecesc” de la Ierusalim. Sincer, eu unul nu am stiut de ea. Mi s-a parut interesanta observatia data de unul ce se semna Mihai-Radu: „Sfantul Spiridon a scos focul din caramida la un anumit moment pentru un anumit motiv. Daca Sfanta Lumina este relatata dupa marea schisma, ne putem gandi la motivul pentru care a aparut la acel moment. Deosebiti duhurile!” In fine, mi se pare mai ortodoxa argumentatia acelui „păcătosu și nevrednicu slujitoru Domnului din cetatea Edinburg” care spune „că nu în foc de candilă te-ai arătat la Edinburg, ci în focul Svintelor tale Taine! Să se mai știe că această Lumină a lu Hristos și nu o alta propovăduiesc și o învață toți Svinții noștri Părinți, care niciunul nu a auzit și nu dă mărturie de un altfel de foc care s-ar pogorî la Sfintele Paști doar în cetatea Ierosalimului.”
      Iar, despre greci … numai de bine. Iata o marturisire interesanta a unui veritabil „ortodox”
      grec, ce-i drept de la inceputul secolului trecut:

      „– Este drept, căci noi vrem să distrugem tot ce este ortodox şi nu nutreşte sentimente greceşti. Ortodoxia este o biserică greacă, iar cei ce mărturisesc ortodoxismul trebuie să simtă ca atare. Consultaţi calendarul ortodox. Toţi sfinţii sunt greci. Biblia s-a scris în limba greacă, în ce priveşte Noul Testament, cântările bisericeşti tot în greceşte au fost compuse, apoi cultura şi arta greacă antică este superbă. Întreg apusul o admiră şi ne susţine pe noi ca urmaşi ai vechilor eleni. La ce vă trebuie şcoli româneşti, la ce bun să vă instruiţi într-o limbă barbară, limba unui popor rezultat din contopirea unui pâlc de romani şi daci cu o sumedenie de popoare barbare năvălite din Asia?” (sursa: http://axa.info.ro/politica/memoriile-capitanului-cola-nicea-i/)

    • kalinikos zice:

      hmm… treaba cu lumina neamurilor mi se pare putin fortata. Eu unul niciodata nu mi-am pus problema ca Lumina trebuia sa descopere neamurile, ci din contra, neamurile sa descopere Lumina.

      • Da, neamurile primesc descoperirea, pentru că le luminează Hristos. A zis cineva altceva?

      • kalinikos zice:

        In articol parintele Ioan Florin lasa sa se inteleaga ca traducerea curenta ar fi tocmai pe dos, adica Lumina descopera neamurile. Sau am citit eu prost?

      • Şi recunosc că până la urmă n-am înţeles de ce trebuie modificat textul, când de fapt ce trebuie făcut este să se explice că descoperirea neamurilor este descoperirea (dezvăluirea, revelaţia…) pe care o primesc neamurile, spre deosebire de cea dinainte, pe care o primea doar un anumit popor.

      • kalinikos zice:

        P.S. cea mai buna explicatie mi se pare a oferi ultimul comentariu al articolului mai sus mentionat. La obiect si cu foarte mult ‘common sense’, cum ar spune gazdele doktorului 😛
        Oricum, eu am oarisce rezerve fata de parintele Florin. Nu prea le nimereste intotdeauna, ba cateodata este muuuult in decor. Si apropos de treaba cu lumina, nu trebuia decat sa puna mana putin mai mult sa citeasca, si sa vada ca in secolul XIV imparatul Ioan al VI-lea Cantacuzino pomeneste in ‘4 tratate impotriva lui Mohamed’*, faptul coborarii Luminii la Ierusalim, fiind considerat un eveniment cunoscut de toata lumea, fie ea crestina sau musulmana. Are rost sa mai spun ca acelasi imparat era sustinatorul partidei palamite in disputa cu varlaamitii?

        *Ce am gasit la repezeala, in engleza: „in the third apology (pp. 138-75), Cantacuzenus shows how many people were converted to Christianity by the preaching, courageous witness and miracless of the Apostles and martyrs. Among the best-known miracles is the Holy Fire kindled each Easter eve in the church of the Holy Sepulcher and, because Jerusulem is under Islamic rule, many muslims can testify that this is not done by humans (pp 139-61).”[1]

        [1] https://books.google.ro/books?id=dgy7SN3ZixsC&pg=PA174&lpg=PA174&dq=A+Slavonic+Version+of+John+Cantacuzenus%27s+against+Islam&source=bl&ots=UIm4uw-NrD&sig=dQz86LU2oi8H9YHuQwX3x_X1ExA&hl=en&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=A%20Slavonic%20Version%20of%20John%20Cantacuzenus%27s%20against%20Islam&f=false

      • Plusez şi eu cu un articol despre Sfânta Lumină în izvoarele istorice persane, din care vedem că scepticismul în această privinţă este un fenomen occidental, adică aparţinând ereticilor papistaşi şi protestanţi:

        http://www.pemptousia.ro/2015/04/persanul-al-biruni-cca-1000-si-sfanta-lumina/

      • „In articol parintele Ioan Florin lasa sa se inteleaga ca traducerea curenta ar fi tocmai pe dos, adica Lumina descopera neamurile.”

        Nu, spune că aşa se poate înţelege din cauza formulării, şi că e greşit. Dar se poate înţelege şi corect, ca dovadă şi comentatorii care au spus acelaşi lucru, că e ilogic dpdv ortodox ca neamurile să fie cele descoperite. Eu aş zice că formularea nu e greşită, ci ambiguă, ceea ce se mai întâmplă într-un text poetic. Iar noi nefiind protestanţi ci ortodocşi, nu citim/interpretăm/înţelegem cum ni se năzare, ci cum învaţă Biserica. Cu alte cuvinte, mie nu mi se pare că acesta ar fi unul din acele locuri în care trebuie revizuită traducerea, ci doar explicat sensul pentru ca cei care citesc sau aud textul să-l înţeleagă corect.

  3. Constantinos zice:

    Sunt satul de multimea celor care vad Lumina in Potir . In mod sigur preotul Ioan Florin este in plus printre acesti vazatori la multimea perlelor bune si rele pe care le scoate din degete :
    Ioan-Florin says:
    27 April 2016 at 18:36
    da, știam filmulețul, e o filmare din Duminica Ortodoxiei, la care acest preot „completează” Synodikonul tradițional cu niște „anateme” improvizate. Dacă n-ar fi de plâns, e de râs că printre cei „anatemizați” este și Părintele Stăniloae -, indirect, ce-i drept, dar el este autorul sintagmei „biserici nedepline” (cu referire la celelalte biserici neortodoxe), în Dogmatica sa, o capodoperă de teologie și spiritualitate pe care habotnicii n-ajung să o citească, pentru că nu circulă pe „bloguri”
    Ioan-Florin says:
    1 April 2016 at 15:52
    „eu credeam că în timpul liturghiei (în altar) se pomenesc doar morții botezați”
    așa e. Dar n-am timp să-i mai caut de botez. (știu, o să trebuiască să să explic asta).
    Ioan-Florin says:
    3 April 2016 at 18:07
    Faceți așa cum vă învață preotul dvs. Așa e cel mai bine.
    (botezat este și prietenul dvs catolic. Botezul catolic este recunoscut în Biserica ortodoxă.)
    Ca sa nu creada ca il ajutam sa-si vada doar ” pacatelele ” https://ioanflorin.wordpress.com/2016/03/06/juramantul-pe-tambal/

    • Eu personal nu trăiam cu iluzia că pr. IFF ar fi o voce infailibilă a Ortodoxiei (ci mai degrabă un soi de părintele Constantin Necula al diasporei româneşti), deci nu pot să spun că mă suprind citatele respective. Asta nu schimbă faptul că sunt nedemne de un preot ortodox, şi chiar de un mirean ortodox cu conştiinţă dogmatică corectă. Dar deh, când idolatrizarea părintelui Stăniloae şi a Dogmaticii lui cântăreşte mai greu în conştiinţa unora decât dreapta credinţă a Sfinţilor Părinţi…

      Mă îndoiesc că pr. Stăniloae a fost original cu bisericile lui „nedepline”. Mai degrabă a cules ideea din mediul occidental şi occidentalizant în care s-a format. Nedeplină a fost aproprierea de către el a învăţăturii Sfinţilor Părinţi atunci când a luat contact direct cu scrierile lor în original, pentru că primul lui contact cu Sfinţii Părinţi a fost mediat de cărturarii nemţi (că teologi nu pot să le zic). Pr. Stăniloae a făcut totuşi multe pentru a face cunoscuţi Sfinţii Părinţi în ţară, în limba română, şi de aceea ceea ce trebuie să facem noi nu este să-l idolatrizăm pe el sau Dogmatica lui, ci să ducem opera lui mai departe, adică de fapt mai aproape de Sfinţii Părinţi.

      Tot apropo de Stăniloae, este înregistrat spre sfârşitul vieţii vorbind foarte ferm contra ecumenismului. Este deci absurd ca cineva să considere că pr. Stăniloae cade implicit sub această anatemă din cauză că a scris ceva cu iz ecumenist cu ani în urmă, când se ştie că în ultima perioadă a vieţii a mărturisit public alte convingeri. Şi mai absurd este ca sub acest pretext să respingă (…anatematizeze?) cineva anatemele aşa cum sunt ele actualizate de ÎPS Serafim, Mitropolitul Pireului.

      • Andrei zice:

        Mie mi se pare si ciudata ideea conform careia daca parintele Staniloae a trantit o duma, ea se sfinteste pentru ca a fost spusa de o autoritate. O duma ramane duma, indiferent de cine este cel care a spus-o. Pentru mine parintele Staniloae chiar este cel mai mare teolog roman. Dar asa trebuie sa ramana, nu un idol.

      • Deh, unii l-ar vrea pe pr. Stăniloae sfânt şi atunci nu dă bine să admiţi că Dogmatica lui este ortodoxă doar acolo unde nu conţine erezii. În plus, e un argument perfect pentru legitimarea concepţiilor ecumeniste: dacă marele Stăniloae însuşi a scris aşa în Dogmatica lui, cine suntem noi să ne întoarcem la Sfinţii Părinţi şi la această idee învechită a lor că în afara Bisericii nu sunt biserici nedepline, nici plămâni dubli, nici ramuri, nici alte imagini poetice câtuşi de puţin ortodoxe, ci numai erezii şi schisme?

        Şi dacă pr. Stăniloae e cel mai mare teolog al nostru şi el e atât de varză, ce spune asta despre teologia românească? Nu e mai bine să-l prezentăm ca infailibil şi mai bine să ne luăm de grecii ăştia care fac scamatorii cu chimicale la Sfântul Mormânt? Doar erau cunoscuţi ca mincinoşi şi vicleni încă de pe vremea asediului Troiei…

    • Cristian zice:

      „…… Iar în alte teme, cum ar fi cea a raportărilor dintre Orient şi Occident, deci între două confesiuni surori, exercitaţi o separaţie atât de netă şi sunteţi dispus să vedeţi mai curând deosebirile decât asemănările. Eu aş dori foarte mult să-mi răspundeţi tehnic la această întrebare.
      – Poate că este propriu spiritului răsăritean să pună accentul principal pe adevăr, pe adevărul în Hristos, pe adevărul Treimii.”

      Cat ecumenism se ascunde in spatele acestui raspunsI Adica nu e propriu crestinismului sa puna accent pe Adevar, ci spiritului rasaritean. Apusenii pot fi tot crestini, dar pun accent pe altceva, nu pe adevar. Si nu ei sunt de vina, ci Bunul Dumnezeu ca i-a facut asa. Un raspuns demn de introdus prin lucrarile Sinodului ce va sa vina, sa avem si noi o contributie ….. originala.

      • Cine spune asta?

        Am apreciat celelalte citate, cele ortodoxe şi patristice. La acesta apreciez… doar semnalarea lui, ca semn al mentalităţii epocii, al duhului apusean (ca să ne exprimăm în aceiaşi termeni cu respectivul) care suflă contra Adevărului-Hristos.

      • ioanc zice:

        E un fragment din “7 dimineţi cu părintele Stăniloae. Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu”, Editura Anastasia, Bucuresti, 1993. (www.cuvantul-ortodox.ro/2011/10/05/parintele-staniloae-ecumenismul-este-produsul-masoneriei-si-este-pan-erezie-nu-exista-%E2%80%9Cbiserici-surori%E2%80%9D-si-audio/)

        Dupa mine e cam fortata observatia lui Cristian, e scoasa din context. Mai departe parintele Staniloaie zice: „Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă când vedeau o erezie, când vedeau că este atacat adevărul lui Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi! […] O dată ce păstrezi integritatea învăţăturii, păstrezi o posibilitate să-i readuci pe oameni din păcat. Pe când dacă, o dată ce te-ai despărţit ca eretic de adevăr, pierzi orice şansă să realizezi unitatea

        Totusi sa nu-l suspectam pe parintele Staniloaie, unul dintre cei mai mari teologi ai acestui neam, de ecumenism. Nu e cazul. Trebuie luata ca marturisire toata viata acestui mare teolog. Tot el a mai zis si: „Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc ca ecumenismul este produsul masoneriei; iarasi vor sa relativizeze credinta adevarata. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decat un singur Cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decat un singur trup, adica o singura biserica. Deci notiunea de biserici surori este improprie.” Vrednic este!

      • Cristian zice:

        Iertare, am uitat sa precizez autorul: pr Staniloae, 1993 (l-am postat aici pentru ca se facuse deja vorbire de el)

      • În acest caz ecumenistul este Sorin Dumitrescu, cel care pune întrebările, ceea ce nici că mă surprinde. Însă nici pr. Stăniloae nu i-a dat ferm peste mână, să-i spună că nu sunt surori Ortodoxia şi erezia papistă.

      • Andrei zice:

        Parintele Staniloae a fost totusi un mare teolog care a facut chestii bune. Sa nu uitam ca i s-a recunoscut la nivel international meritul de a fi readus in atentie teologia palamita. Si chiar daca a fost putin pe genunchi, totusi pr. Staniloae a readus in atentie teologia patristica. Pe genunchi pentru ca nu a scapat de tot de influentele scolastice. Dar una peste alta, teologia sa este de citit.

        Cand vine vorba de Staniloae problema nu o reprezinta persoana in sine ci cei care il ridica la rang de guru. Ca si in cazul marilor duhovnici. Teologia lui Staniloae trebuie citita, dar citita cu ochi critic si comparand-o cu a altor dogmatisti (Matsoukas, Romanides, Vlachos etc.). Asta e o chestie pe care multi nu o inteleg.

      • Absolut de acord, Andrei. Mai ales cu asta:

        „Cand vine vorba de Staniloae problema nu o reprezinta persoana in sine ci cei care il ridica la rang de guru. Ca si in cazul marilor duhovnici.”

        Oricum, la noi e o problemă mult mai generală, şi în societate şi în Biserică. Nu poţi să spui ceva critic legat de cineva fără ca toată lumea să echivaleze asta cu un atac contra celorlalte lucruri care sunt bune la acea persoană şi chiar contra persoanei înseşi.

      • Andrei zice:

        Pai cum a zis si acel parinte, Ioan Florin. Sfintia sa a echivalat a nu fi de acord cu sintagma „biserici nedepline” cu a fi impotriva parintelui Staniloae. Din pacate asta inseamna apelul la autoritate si nu la Biserica. Chiar pare o captivitate babilonica asta in care lumea efectiv refuza sa gandeasca. A remarcat o greseala a parintelui Cleopa? Esti dusmanul neamului romanesc! Ai remarcat o greseala a parintelui Staniloae? Cine te crezi?

        Culmea e ca nici parintele Staniloae nu e citit asa cum trebuie. A fost un anti-catolic si anti-protestant pana in maduva oaselor. Si inca o ia pe coaja pentru asta. Vezi ce scrie un teolog de Geneva despre parintele: „Scrierile sale sunt o odă adusă ortodoxiei și o perpetuă polemică cu protestantismul și catolicismul. Ca și pentru Noica, pentru Stăniloae Occidentul era o civilizație de bye­bye, însă la amândoi le curgeau balele după o călătorie prin Apus după cărți.” (Romeo-Valentin Muscă). Asa ca, daca ar fi sinceri cu ei ecumenistii si nu ar lua doar ce le convine din opera parintelui, ar fi o treaba.

      • Din păcate, mie numele teologului made in Switzerland îmi aminteşte de cuvântul Sfântului Vasile cel Mare (parcă), cum că într-o aceeaşi grădină albina va strânge nectar din flori, iar musca, hm, va mânca rahat, şi nici albina nu va observa necurăţiile, nici musca nu va observa florile cele înmiresmate.

      • ioanc zice:

        Foarte tare si „biciuitor” cuvantul acest teolog Romeo-Valentin Muscă. Iar cartea lui o citesti fara sa respiri. (ORTODOXIA MIORIŢICĂ – Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand, link: http://vignette4.wikia.nocookie.net/rationality/images/a/a1/ORTODOXIA_MIORITICA.pdf/revision/latest?cb=20120214104357&path-prefix=ro )
        Am sa redau un pasaj, edificator pentru ortodoxismul nostru:

        ” Ca şi celelalte biserici ortodoxe «surori», BOR a sucombat în etnicism. Bisericile naţionale au pierdut sensul universalităţii, fiecare crezându-se purtătoarea «orthodoxiei», apărătoarea «dreptei credinţe». Nici gând de catolicitate. Sobornostul este mai degrabă o noţiune pe care o opunem cu grandilocvenţă catolicismului roman, universalismului Romei. Ortodoxul vorbeşte pe limba lui şi fiecare Biserică Naţională are teologumenele sale. Ne rugăm fiecare în limbile naţionale sfinţilor naţionali încât dacă Hristos ar veni mâine nu ar putea intra în Biserică decât cu paşaport. Universalismul mesajului evanghelic se reduce la Duminica Orthodoxiei. Dincolo, o cacofonie multilingvă în care duhul Evangheliei a fost întinat de spiritul îngustelor doctrine naţionale. De la universalitate la tribalism n-a fost decât un pas. De la tribalismul ortodox la universalitatea mesajului evanghelic drumul nu mai poate fi parcurs, pentru că între aceste două lumi s-a format, ca un zid, istoria noastră de vreo cinci secole, acel blestemat «Ortodoxie şi Românism». Vom mucegăi în ortodoxie şi românism şi nu vom gusta niciodată din frumuseţea universalităţii. Pleroma Cinzecimii am înţeles-o pe dos şi cuvântul Scripturii a devenit temniţa de-a pururi a naţiei noastre. Şi toate aceste nenorociri le interpretăm ca semne ale Celui de Sus”

      • O să mă uit şi ce scrie domnul Muscă, de curiozitate. Ce am văzut eu privind în diagonală ar fi putut fi oricând discursul unui secularist, nu al unui ortodox. Bun, critică cu un condei tăios metehnele autohtone ortodoxoide şi nu numai, dar scrie ca un ortodox? Sau mai degrabă ca un protestant? Sau poate chiar ca un remuscernoid (asemenea unui binecunoscut personaj)?

      • Din păcate, un om care amestecă adevărul cu minciuna nu poate avea credibilitate pentru mine, chiar dacă unele fenomene pe care le descrie, şi încă cu mult talent, le recunosc foarte bine. E un discurs pro-ecumenist, pro-uniat, anti-aghiorit. Nu e clar dacă e doar contra metehnelor ortodoxiei autohtone, şi nu cumva contra Ortodoxiei în general. Ce e de apreciat: că e anti-legionar, anti-etnofiletist, anti-clericalist, şi probabil s-ar mai putea enumera. Însă asta nu foloseşte nici lui, nici altcuiva, dacă din discursul lui nu transpare o credinţă ortodoxă curată, ci un creştinism nedefinit cu iz ecumenist. Nu mai zic că numai pe alocuri aduce vorba despre Hristos, iar în rest scopul şi motorul discursului pare să fie o intensă stare de frustrare, şi nu mărturisirea adevărului aşa cum ne-am putea aştepta (fraierii de noi) de la o carte care critică, aşa cum spuneam, metehnele ortodoxiei autohtone.

      • Cristian zice:

        1. @ioanc (18 mai 2016 la 10:53 am), Andrei (18 mai 2016 la 11:08 pm), Ana Elisabeta (18 mai 2016 la 11:38 pm), Andrei (18 mai 2016 la 11:50 pm)

        „Duhul Sfânt este adevăratul îndrumător al creştinilor. Organe ale Lui erau prorocii, apostolii şi ceilalţi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu: Acesta vorbea prin ei. Acesta să vă fie călăuză şi să vă povăţuiască la tot adevărul! Sub această fericită călăuzire veţi intra atunci când veţi lua îndrumări pentru viaţa dumneavoastră doar din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Răsăritului, singura Biserică adevărată.” (Sf. Ignatie Briancianinov)
        „Dupa cum se ştie însă, în chestiuni de credinţă este suficientă o singură idee eretică sustinută cu perseverenţă ca toate punţile de legătură să se prăbuşească!” (Arhim. Serafim Alexiev)
        ”Căci cei care sunt ai Bisericii adevărului, sunt ai lui Hristos; iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos; şi aceasta este valabil şi dacă ei se induc pe sine în eroare şi se numesc pe sine şi sunt numiţi de alţii ca păstori şi arhipăstori sfinţi; căci am fost învăţaţi că creştinismul nu pune importanţă pe persoane, ci pe adevăr şi pe exactitatea credinţei.” (Sfântul Grigorie Palama)
        „…cei ce au o credinţă ştirbită în Hristos cel adevărat şi practică o împărtăşire redusă de El prin sacramente împuţinate, sau golite de deplina prezenţă a lui Hristos, întrucât au slăbit trăirea unitară în misterul Bisericii, mister maxim în condiţiile vieţii pământeşti, nu se află cu totul în afară de acest mister.” (pr. Staniloae – Dogmatica)
        „„O anumită biserică subzistă şi azi în afară de creştinism, întrucât există încă anumite legături ontologice ale forţelor umane între ele şi cu Logosul dumnezeiesc. Cu atât mai mult există această biserică în celelalte formaţiuni creştine, dată fiind legătura lor prin credinţă cu Hristos, Logosul întrupat, şi dat fiind că au în parte o credinţă comună în Hristos cu Biserica ortodoxă, Biserica deplină.” (pr. Staniloae – Dogmatica)
        „În ce priveşte recunoaşterea Botezului săvârşit în afara Bisericii, libertatea cu care s-a comportat Biserica faţă de un astfel de Botez săvârşit prin întreita afundare sau vărsare, sau stropire cu apă în numele Sfintei Treimi, arată că Biserica îl poate valida, prin iconomie, la primirea în Biserică a celui botezat astfel în afara ei, extinzând peste partea externă săvârşită atmosfera deplină de har a Bisericii, care a existat într-un mod mai mult sau mai puţin accentuat şi în unitatea creştină de unde vine cel astfel botezat.” (Dumitru Stăniloae, Realitatea tainică a Bisericii, în: Ortodoxia (3/1984), p. 420)
        „Staniloaie are multe interpretari personale in Dogmatica sa, incluziv eclesiologia ecumenista a „comuniunii incomplete” cu Biserica” (pr. Matei Vulcanescu)

        Intr-adevar, (poate ca) de ecumenism-sincretist, in sensul de a fuma pipa pacii cu Siouxii si a dansa cu Zulusii cum vedem ca s-a petrecut deja, nu poate fi acuzat pr. Staniloae. Dar invatatura lui in ceea ce priveste apartenenta nedeplina a ereticilor la Biserica cea Una (in care ar exista confesiuni surori, etc) este o erezie, propovaduita „cu perseverenta”, si asta la sute de ani dupa Sf. Grigorie Palama, Marcu al Efesului, Nicodim Aghioritul, etc. Asta ar trebui sa fie un motiv suficient (desi inteleg ca ar mai fi si altele) pentru a te ingradi de toata invatatura lui. Nu cred ca Sfantii Parinti ne cheama sa luam ce este, sau poate numai pare, bun din operele cuiva care strecoara chiar si o picatura de otrava in izvorul limpede si curat al Adevarului, ci, dimpotriva, „sa fugim de el si sa-l judecam”, dupa cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur. Mai sus Sf. Ignatie Briancianinov spune clar: „doar din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Răsăritului”. Nu zic Parintii sa mai zabovesti totusi si sa culegi ce pare a fi bun, dupa intelegerea (mai multa sau mai putina) pe care o are fiecare, caci risti sa te pierzi.
        Iar cand e vorba de eretici, Sfintii Parinti i-au dat anatemei nominal. Asa ca daca afirmi ca in invatatura cuiva s-a strecurat erezia, in intelegerea mea chiar ai ceva cu el, in sensul ca semnalezi nevoia ingradirii de tot ce a reprezentat el ca viata si invatatura, spre a te feri, pe tine si pe ceilalti, de greseala.
        Pana la urma cred ca ar trebui sa ne intrebam sincer: ce ne indeamna sa cautam a cauţiona un parinte (Staniloae sau oricare altul) despre care se stie cu siguranţă ca a avut rataciri si/sau inovatii in marturisirea de credinta, unele chiar la sute de ani dupa ce ele au fost stabilite de Biserica? Ce ne indeamna sa continuam totusi sa cautam si lucruri „bune” in scrierile sau viata lui? Oare daca pr. Staniloae ar fi fost chinez, sau poate chiar rus, am mai fi cautat sa-l cauţionăm? De ce oare, printre cei din BOR care cu sinceritate (nadajduiesc) mai cautam Adevarul in aste vremuri tulburi, sunt putini (sau poate chiar deloc) cei care cauta sa-i indreptateasca pe un Schmemann sau Bulgakov, dar destui, se pare, care o fac in cazul parintilor romani? Oare nu cumva, tocmai pentru ca sunt sau au fost romani? Sau poate pentru ca au suferit in inchisori? Daca da, atunci sa nu (mai) fie!
        Bunul Dumnezeu sa ne lumineze pe toti si sa ne indrepte pe calea Adevarului!

        P.S. Dupa cum spunea mai sus AnaElisabeta: „Din păcate, un om care amestecă adevărul cu minciuna nu poate avea credibilitate pentru mine, ….”

      • Andrei zice:

        Cristian, Sfintii Parinti au preluat metoda exgetica (si ideile exegetice) a lui Origen, Sfantul Ghenadie Scholarios a tradus opera lui Toma D’Aquino in greaca, Sfantul Nicodim Aghioritul a gasit ceva bun la Ignatiu de Loyola. In Filocalia inca exista partile bune ale lui Evagrie. Si au fost ortodocsi traditionalisti si Sfantul Nicodim si Patriarhul Ghenadie (ucenic fidel al Sfantului Marcu al Efesului). Daca la Ignatiu de Loyola s-a gasit ceva demn de tradus, eu cred ca e in regula sa citesti Staniloae, luand strict ce e bun din opera lui.

        Hai sa nu fim mai rigoristi ca Sfintii Parinti, ca ajungem intr-o alta extrema care nici aia nu e buna.

        Apoi daca mi-ai citit pana acum articolele, ai vazut cu siguranta ca sunt unul din oamenii care incearca dezradacinarea filetismului si a cultului filetist si pietist al marilor duhovnici romani. Vezi aici:

        https://theologiepatristica.wordpress.com/2014/03/19/ispita-zeificarii-marilor-duhovnici/

        https://theologiepatristica.wordpress.com/2014/03/25/tot-pe-tema-zeificarii-duhovnicilor-si-a-refuzului-unor-ortodocsi-de-a-urma-teologia-sfintilo-parinti-preferand-miturile-moderne/

      • Andrei zice:

        Si p.s. Una e sa fii si sa gandesti ecumenist, una e sa lecturezi cu discernamant ceva. Sunt doua chestii total diferite.

      • Cristian zice:

        @Andrei (22 mai 2016 la 5:39 pm)

        „Daca la Ignatiu de Loyola s-a gasit ceva demn de tradus, .” – de acord, dar cine a gasit ceva-ul asta, un mare sfant! La fel si in celelalte cazuri. Sa lasam extremele sfintilor, dupa cum spunea un parinte – eu am facut vorbire despre ceea ce, in intelegerea mea, este de folos crestinului, adica o atitudine similara cu cea recomandata pentru vise si vedenii – daca ignori o scriere de teama de a nu te pierde, fapta bineplacuta lui Dumnezeu este.

        Caci intr-adevar multi au citit pe Origen, Evagrie, s.a, dar foarte putini au ajuns in sinaxare.

      • Andrei zice:

        Aici e vorba de discernamant. Nu il ai, nu-l citi pe Staniloae. Dar nici sa nu exageram si sa credem ca e de aruncat absolut tot ce a scris pe motiv ca intr-o parte a gresit. Chiar nu e deloc patristica o astfel de gandire.

      • Eu nu cred că poate fi comparat pr. Stăniloae cu dl. Muscă. Da, pr. Stăniloae nu trebuie luat ca etalon şi pus în rând cu Sfinţii Părinţi, în unele lucruri pe care le-a scris a fost influenţat de anumite idei din epocă, şi este aberant să fie adus pr. Stăniloae ca argument pentru a susţine idei eretice, cum a făcut pr. I-F Florescu. „Dogmatica” pr. Stăniloae este oricum o lucrare masivă, nu ştiu câţi oameni la începutul formării şi educării lor se apucă s-o citească. Şi câţi oameni în general :)) Problema vine din partea oamenilor ca pr. Florescu care au citit-o, şi în loc să ia din ea ce este bun, iau ce este rău şi mai popularizează şi pe internet. De ce nu popularizează acele înregistrări din ultimii ani ai părintelui, în care vorbeşte atât de ferm contra ecumenismului? Vrea pr. Florescu cumva să spună că n-a înţeles bine pr. Stăniloae cum e cu ecumenismul şi argumentele anti-ecumeniste, că dacă ar fi ştiut că-şi contrazice afirmaţiile despre bisericile nedepline, n-ar mai fi făcut-o?

        De asemenea, trebuie spus mereu şi mereu că pr. Stăniloae este mare tocmai pentru că s-a reorientat spre Sfinţii Părinţi şi i-a reorientat şi pe alţii. A făcut multe traduceri şi i-a inspirat şi pe alţii să facă. Acum, noi trebuie să privim în direcţia în care ne îndeamnă să privim pr. Stăniloae, adică spre Sf. Părinţi, şi mai puţin spre pr. Stăniloae însuşi. Acest lucru trebuie spus, pe acest lucru trebuie insistat după părerea mea, pe lângă faptul că marele Stăniloae nu este infailibil şi scrierile lui nu ar trebui privite ca Sfânta Scriptură şi nici măcar ca Sfinţii Părinţi. Asta ar trebui să fie evident. Dacă un autor spune altceva decât Sfinţii Părinţi, ar trebui ca nimeni să nu mai stea pe gânduri că problema este la acel autor şi nu la Sfinţii Părinţi.

      • ioanc zice:

        Hristos a Inviat!

        Mda. Am citit ce a scris Ana si cam acelasi lucru vroiam sa-l scot si eu in evidenta. Cand citim ceva si avem dubii, ne intoarcem indubitabil la radacini, adica la Traditie, la Sfintii Parinti, la Scriptura. Toate il marturisesc pe Hristos asa cum ni S-a revelat; iar Hristos nu e o parte din viata vesnica, ci este viata vesnica. Asa e, „un om care amestecă adevărul cu minciuna nu poate avea credibilitate”. Acum poate s-a inteles gresit, gestul meu de a lua apararea cuiva, fie parintele Florescu, fie parintele Staniloaie sau recomandarea de a citi cartea dl. Musca. Oricum parerea mea valoreaza mai putin decat o ceapa digerata asa ca nu am sa mai insist pe acest subiect. Asa ca, uite Cristian, sa-l lasam pe Sfantul Ignatie Briancianinov sa ne calauzeasca, pentru a intelege mai bine vremurile in care traim (si tine cont ca le-a spus acum mai bine de 150 de ani):

        Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri…“ Ce înseamnă aceasta? Înseamnă oare să ne împăcăm cu Apostazia şi să “ne integrăm” în ea? Nu, desigur! Iată însă cum trebuie să acţionăm: “Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui!“
        […]
        Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului” – scrie mai departe Episcopul Ignatie: “Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale….Se cuvine să fim mai împăciuitori faţă de starea Bisericii şi totodată înţelegători. Această stare jalnică este îngăduită de Sus. Stareţul Isaia spunea: ”Înţelege vremea! Nu aştepta buna orânduire în structura bisericească îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască “ […] “Mântuieşte-te singur! Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de mântuire: acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre. Păzeşte-te, vrând să-ţi salvezi aproapele, să nu te tragă el în prăpastia pierzaniei. Acest din urmă lucru se întâmplă la tot pasul.”

        Deci, sa avem discernamant, sa cunoastem duhul vremii, sa-l cercetam si sa-l evitam caci e un duh antihristic. Sa nu fim naivi! Eu cand am dubii, imi repet in minte, incet, singura invatatura ce o am de la Parinti – Crezul niceo-constantinopolitan, ce ne infatiseaza pe scurt invatatura pe care fiecare crestin e dator s-o creada si s-o marturiseasca. Fiecare rand din Simbolul Credintei, care se intoneaza la Sfanta Liturghie, este un raspuns sinodal la o erezie concreta.

        Doamne, ajuta!

      • Cristian zice:

        @Andrei (2 mai 2016 la 6:17 pm)
        „Dar nici sa nu exageram si sa credem ca e de aruncat absolut tot ce a scris pe motiv ca intr-o parte a gresit.” – nici nu am spus asa ceva, ci numai ca nu ma cred chemat (ca crestin in general) sa ma apuc, fara a fi obligat in vreun fel, sa aleg eu binele de rau din scrierile lui. E vorba de prudenta duhovniceasca.

        „Chiar nu e deloc patristica o astfel de gandire.” – in intelegerea mea Sf Ignatie invata tocmai contrariul cand spune „când veţi lua îndrumări pentru viaţa dumneavoastră doar din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi”.

        @ioanc (23 mai 2016 la 2:57 pm)

        Adevarat a Inviat!
        De căpătâi scrierea arh. Averchie despre invatatura Sfantului Ignatie – si mie imi place f. mult si ma bucur sa-l vad citat. Sigur ca trebuie sa nu fim naivi si sa avem discernamant duhovnicesc – dupa cum invata, de exemplu, si Sf. Iustin Popovici” „Orice vă scriu, să judecaţi şi să analizaţi în funcţie de ceea ce spun Sfinţii Părinţi şi, dacă concordă, atunci să-mi primiţi îndrumările; aceasta este mucenicia ortodoxă care atrage harul lui Dumnezeu şi care-i deosebeşte pe martirii sfintei noastre credinţe şi Tradiţii”.

        Ana Elisabeta (23 mai 2016 la 10:12 am)
        „De ce nu popularizează acele înregistrări din ultimii ani ai părintelui, în care vorbeşte atât de ferm contra ecumenismului? Vrea pr. Florescu cumva să spună că n-a înţeles bine pr. Stăniloae cum e cu ecumenismul şi argumentele anti-ecumeniste, că dacă ar fi ştiut că-şi contrazice afirmaţiile despre bisericile nedepline, n-ar mai fi făcut-o?”

        In intelegerea mea (dar poate gresesc) aici lucrurile nu stau asa. Si nu ma refer la pr. Florescu – despre care nu cunosc nimic – ci la marturisirea anti-ecumenista a pr. Staniloae. Cand se dezice de ecumenism gaseste nefolositoare pentru Biserica negocierile iubiriste dintre pastratorii Adevarului nealterat – ortodocsii – si „cei ce au o credinţă ştirbită în Hristos cel adevărat şi practică o împărtăşire redusă de El prin sacramente împuţinate”. Dezicerea de ecumenism nu implica nicidecum si renuntarea la erezia „comuniunii incomplete” cu Biserica. Cu alte cuvinte, denunta numai discutiile dintre parti, nu si definitia (identitatea) partilor.

        Doamne ajuta!

      • Andrei zice:

        Cristian, asa cum am spus, totul tine de discernamant. Eu nu zic sa se citeasca Staniloae, eu doar zic ca il poti citi si poti lua ce e bun. Nu il consider bibliografie obligatorie, din contra, Dogmatica sa fata de a lui Matsoukas sau a lui Romanides mereu am considerat-o prea filosofica si scolastica. Si oricum, nu am spus ca Dogmatica lui Staniloae trebuie folosita pentru viata duhovniceasca sau mai bine zis, ca e vreun reper. Dar, greseli gasesti si prin Pidalion, asa ca discernamantul oricum iti trebuie peste tot si nu in ultimul rand, o buna cunoastere teologica.

      • Cristian zice:

        @Andrei
        „Eu nu zic sa se citeasca Staniloae, eu doar zic ca il poti citi si poti lua ce e bun. Nu il consider bibliografie obligatorie, din contra, ……. Si oricum, nu am spus ca Dogmatica lui Staniloae trebuie folosita pentru viata duhovniceasca sau mai bine zis, ca e vreun reper. ……… asa ca discernamantul oricum iti trebuie peste tot si nu in ultimul rand, o buna cunoastere teologica.” – cam asta e si intelegerea mea si asta vroiam sa aduc in atentie!

        „Dogmatica sa fata de a lui Matsoukas sau a lui Romanides mereu am considerat-o prea filosofica si scolastica.” – nu cunosc nimic despre cei doi, asa ca acord credit parerii tale.

        Hristos a Inviat!

      • Adevărat a înviat!

        Ioan C, mi-e greu să explic de ce îl apreciez pe pr. Florescu mai mult decât pe dl. Muscă, dar mai puţin decât pe pr. Stăniloae. Poate pentru că pr. Florescu are acces cu mai mare uşurinţă la informaţie decât pr. Stăniloae şi ar trebui să se folosească de acest lucru. Iar de cealaltă persoană am zis deja ce cred. Mă deranjează că cititorii, ştiind că cel puţin unele din lucrurile povestite sunt adevărate, ar putea „lua de bună” întreaga carte, cu tot cu duhul ei ecumenist.

        Nu am criticat gestul de a posta în sine, care e perfect normal. Doar că am avut o părere critică faţă de cele pe care le-am citit. O părere nuanţată, nu la fel pentru toţi, în funcţie de ce au greşit şi de ce au făcut pentru Ortodoxie şi pentru românii ortodocşi.

  4. ioanc zice:

    Hristos a Inviat!

    Nu vreau sa fiu eu vreun avocat al diavolului, insa vad ca multi il ataca pe nedrept pe acest parinte. Si am sa ma si exemplific luandu-i apararea.

    Din cate am inteles eu, supararea parintelui Ioan Florin-Florescu e mai veche. Initial el a criticat circul mediatic legat de deplasarea ierarhilor nostri cu avionul la Ierusalim dupa Sfanta Lumina, cand o puteau lua la fel de bine din orisicare biserica, caci e aceeasi („S-a impartit Hristos? Este Hristos sau Biserica numai la Ierusalim? Este ea mai sfântă, mai luminoasă decât lumina împărțită de frații mei, preoții, care nu au aeroporturi aproape și mașini în noaptea Învierii?”). Astfel se pune mai mult accentul pe minune si nu pe credinta, argumentand cu intamplari din Traditie; de ex. „Vai de cel a cărui credință stă în minuni! Când părinții vechi erau întrebați, vrei să vezi o minune, își ascundeau ochii și răspundeau: vrem să ne vedem păcatele, nu minuni”. Ii inteleg indignarea si ii dau dreptate.

    De asemenea ne atrage atentia ca nu a gasit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii nici o marturisire despre (atentie la cuvinte) „coborarea unui foc/lumini din cer”, de Inviere la Ierusalim (deci nu „venirea Sfintei Lumini” o pune la indoiala, care Lumina, in noaptea de Inviere vine si la el in Edinburgh); ca asa zisele „marturii istorice” din primul mileniu (Egeria, Eusebiu de Cezareea, Ioan Damaschin, Grigore de Nyssa etc.) nu au nici o legatura cu ceea ce numim astazi „lumina ce se coboara din cer la lerusalim”. Caci lumina e adusa de „vrednicia” patriarhului ce o ia de la candela din Sfantul mormant (dupa cum marturiseste pelerina Egeria din sec. 4), iar miracolul este de fapt, rugaciunea care sfinteste focul. Ca nu „focul din cer” este temeiul Ortodoxiei, cum nu sunt minunile, ci credinta deplina in tot ceea ce ne-au lasat Mantuitorul Hristos, Evanghelia și Sfintii Parinti. Nu avem nevoie de mai mult ca sa ne mantuim. Si e trist daca Ortodoxia noastra se rezuma la „vedere” si la „minuni”, caci astfel nu am mai avea ochi pentru cea nevazuta si ca cel mai mare „semn” pe care ni l-a lasat Hristos nu este un „foc” ce vine la Ierusalim, ci Trupul si Sangele sau din fiecare Liturghie, intreband cu amaraciune si pe buna dreptate: „Oare mai știu ei de acest „foc” nevăzut care se coboară nu doar la Ierusalim, ci pe fiecare sfântă masă? Degeaba le spun, dacă nu-l filmează nimeni și nu și-l mai trece nimeni prin barbă să vadă dacă arde.”

    De asemenea, „coborarea focului/luminii din cer” nu este pomenita in Slujba Invierii, asa cum minunile mari sunt amintite in slujbele Bisericii (de pilda, minunea intoarcerii Iordanului, amintita in slujba Bobotezei) si nici in sinaxarul din Duminica Pastilor.

    Totodata stie si de marturia la care ne face trimitere si Ana (cea de pe site-ul Pemptousia), cea a persanului al-Biruni (sec. 11). Aici argumenteaza ca fragmentul respectiv, amintit ca „dovada” provine dintr-o copie din sec. al 16-lea si poate fi la fel de bine si o interpolare a unui copist crestin (alte copii dupa al -Biruni nu ar contine acest fragment). Iar traducerea in romaneste e pe alocuri cam trasa de par. (de ex: Profesorul german zice că Lumina revine „nach einem bestimmten Zeitraum”, adică „după o anumită perioadă”, în timp ce traducerea românească dă „în fiecare an”.)

    De asemenea il da exemplu si pe Sfantul Grigorie Palama, teologul „Luminii necreate”, la care nu a gasit nicio referire legata de vreun „foc/glob de lumina” ce vine de sus, din cer si asta deja in sec. al 14-lea. Mai spune ca acea lumina nu poate fi „lumina necreata” caci isi schimba proprietatile dupa cateva minute si incepe sa te arda. Ori noi stim din invataturile Parintilor ca „lumina necreata” e incoruptibila (v. de ex. caz. „Rugul aprins” din Sinai care nu ardea, nu se mistuia; aghiasma care nu se strica). Lucrarea Duhului Sfant nu-si schimba „proprietatile”. Iar aceasta Lumina Sfanta trebuie cautata in umilinta rugaciunii inimii si nu in sunetul tobelor, iar pentru focul din Cer avem Liturghia. Intr-adevar, iti da de gandit.

    Ce mi-a placut e indemnul pe care ni-l da parintele, sa credem in minuni asa cum ne invata Traditia Bisericii, adica numai prin credinta noastra. Mi-a mai placut si explicatia parintelui intr-un comentariu „daca stim ce e acela un simbol in Biserica?”, raspunzand astfel: … „mulți iau termenul ca în DEX și cred că simbolul e „reprezentarea unui obiect”. Pe când simbolul în Liturghie e chiar partea văzută a obiectului, cea care răspunde părții celeilalte nevăzute.”

    P.S. Pentru cei ce vorbesc engleza, parintele ne recomanda si un articol, scris aici: https://onthewaytoithaca.wordpress.com/2010/10/19/the-holy-light-of-jerusalem-debunked/#contents12

    Doamne, ajuta!

    • Adevărat a înviat!

      Şi eu sunt de acord că atât minunismul, cât şi circul mediatic ortodox făcut cu această ocazie, ca şi cu altele, sunt de criticat. Lumina lui Hristos luminează tuturor, fie că am primit lumină aprinsă la Ierusalim, fie că nu. Fie că a fost aprinsă la Ierusalim, fie că nu. Dacă credinţa noastră se întemeiază pe convingerea că Ortodoxia este cea mai mare producătoare de minuni, atunci nu stăm bine. Antihrist, când va veni, va face semne şi minuni de-i va face să leşine în extaz pe toţi minuniştii, inclusiv semne pe cer, încercând să imite apariţia pe cer a „semnului Fiului Omului”. Până atunci, avem mini-antihrişti care fac minuni mai mici. Celălalt pericol al unei credinţe bazate pe minuni este necredinţa, pentru că minunile pot fi uşor atacate de sceptici. Am văzut atâtea filme cu minuni, şi în niciunul n-am văzut ceva în mod evident miraculos. Cei care au fost acolo (la Ierusalim, sau la Iordan când se întoarce înapoi, sau pe Tabor de Schimbarea la faţă etc.) consideră filmele ca pe dovezi, scepticii vin şi spun că da, sunt dovezi că minunile sunt doar în mintea exaltată a pelerinilor. Nu vom vedea filme sau alte dovezi concludente ale acestor minuni, pentru că Dumnezeu nu forţează libertatea omului.

      Apropo de celelalte consideraţii privind natura acestei lumini etc., nu ştiu ce să comentez mai mult decât că nu ştiu cum ar fi putut-o cineva confunda cu lumina increată. Apariţia miraculoasă a unui foc nu îl face pe acesta lumină increată. Mai pot să spun că nu cred că este calificat acest apostat Kostas, autorul articolului, să facă consideraţii teologice asupra acestui subiect sau a oricărui subiect. Mai degrabă m-ar interesa să citesc ce a scris pr. Metallinos despre asta.

      Acum, mă opresc aici pentru că, sincer, mi se pare o problemă lipsită de importanţă. Mi se pare că primii care greşesc sunt cei care încearcă să furnizeze „dovezi” filmate sau de altă natură că Sfânta Lumină este miraculoasă. Bineînţeles că scepticii vor sări să demonteze aceste dovezi. Şi cu toate acestea, sunt unii care se duc la Ierusalim sceptici şi se întorc credincioşi.

      Şi acum chiar mă opresc. Bucurie!

      • simona zice:

        Ana Elisabeta,

        Cunosc un eretic care tot posteaza comentarii in consens cu dvs, cum ca lumanarile (etc) sunt inutile, deoarece credinta nu consta in lucruri exterioare, in ritualuri,etc, pe care el le considera simple „datini” ,si pe care datini Iisus Hristos le combate adresand acele cuvinte fariseilor.
        In cazul ereticului nu ma mira faptul ca dispretuieste Sfanta Traditie neintelegand rostul transfigurarii materiei care participa impreuna cu sufletul la taina Liturghiei, dar ma uimeste din cale afara ca un ortodox sa nu se bucure de primirea in dar a sfintei Lumini , nu din alta parte , ci din locul unde Hristos a fost ingropat si a INVIAT.
        Imi aduc aminte de Iuda care se intreba: „oare cat costa mirul acela care se varsa fara rost in loc sa fie vandut, iar banii sa fie impartiti saracilor ?”, si incep sa inteleg in ce consta „milostivirea” unor astfel de iconomi, care au dainuit pana in zilele noastre si care nu pot avea liniste gandindu-se cata cheltuiala inutila se face cu zborul la Ierusalim, sau cu Catedrala Neamului.
        Chiar asa: Mantuitorul S-a nascut in staul, a umblat tot descult, nu a avut unde sa-si plece capul, la ce bun sa-i facem un palat cand Lui nu Ii place slava , ci mai degraba iubeste ocara? Ii ajunge o cruce de lemn, dar cu conditia sa fie mica, cu cat mai mica,cu atat mai bine, ca oricum nu mai avem paduri.

      • Simona,

        Nu merită să vă răspund la acest comentariu în care începeţi cu o insinuare josnică „Cunosc un eretic care tot posteaza comentarii in consens cu dvs” şi după aceea îmi răstălmăciţi afirmaţiile, demonstrând că n-aţi înţeles nimic din ele. Mai citiţi o dată şi, dacă tot nu înţelegeţi, poate vă mai explică altcineva care are timpul şi dispoziţia.

        Vă rog însă să vă gândiţi la un lucru: a lipsit ceva din bucuria Învierii pe vremea când nu existau avioane care să transporte Sfânta Lumină de la Ierusalim la Bucureşti? Dumnezeu a rânduit ca Sfinţii Apostoli să propovăduiască Evanghelia în momentul în care romanii construiseră drumuri bune în tot imperiul lor şi, cu armatele lor, asigurau circulaţia în siguranţă pe distanţe de mii de kilometri. Dacă Sfânta Lumină era atât de importantă, oare n-ar fi rânduit Dumnezeu să se inventeze mai repede avioanele, pentru ca oamenii să nu fie lipsiţi timp de aproape două mii de ani de o binecuvântare atât de mare?

      • Simona, vedeţi mai jos cele două citate din Sfântul Nicodim Aghioritul ca să vă ajute să înţelegeţi sensul comentariilor mele.

    • kalinikos zice:

      Ioan,
      eu unul m-am lamurit cu parintele IFF… Are si articole bunicele, dar si multe interpretari dupa ureche. Sunt de acord ca trebuie sa luam numai ce e bun, dar de multe ori in spatele acestui ‘ce e bun’ se ascunde foarte mult ‘ce e rau’.

      • ioanc zice:

        Am apreciat argumentatia acestui parinte in legatura cu ceea ce ar tebui sa fie Sfanta Lumina pentru orice crestin si nu am gasit nimic neortodox in motivatia lui. Si mi-a mai placut si sfatul lui: „sa credem in minuni numai prin credinta noastra.” Asta nu inseamna ca mi-am si insusit punctul sau de vedere in legatura cu ce se intampla an de an, la Sfantul Mormant. Aici inclin sa-l cred, totusi, pe Patriarhul Irineu al Ierusalimului (www.doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii/sfanta-lumina-nu-este-mod-simplu-o-minune-este-minunea)

      • Da, de acord. De Înviere şi părintele de la biserica mea a spus că dacă am venit doar pentru lumină, adică aprins lumânarea, nu e un folos duhovnicesc mai mare decât dacă o aprindeam acasă de la aragaz. Lumina lui Hristos şi învierea noastră din moartea păcatului le primim în mod real în Sfânta Liturghie, bineînţeles dacă ne şi împărtăşim. Fără participarea la Sfânta Liturghie (participare reală, cu împărtăşire), degeaba primim lumină chiar şi de la Ierusalim.

        Apropo de opiniile pr. IFFlorescu, pe mine m-a şocat puţin că ia în serios un articol scris de un sceptic. Nu a lăsat Dumnezeu minuni care să convingă scepticii, pentru că respectă libertatea omului. Minunile sunt ca să îi întărească în credinţă pe cei credincioşi şi pe cei care vor să creadă, sunt încredinţări. (Sunt cele care se fac din milă pentru oamenii care suferă, care sunt bolnavi.)

  5. Constantinos zice:

    Bine ca acest preot vrea ca toti sa fie sfinti nu ecumenisti . El nu are nevoie de vre-o aratare a Crucii pe Cer la Ierusalim fiindca acum exista cruciulite peste tot , nici de vre-un foc cu minune fiindca exista brichete chinezesti peste tot ( personal n-am luat lumina de pasi iar Impartasania se poate lua si fara lumanare) . Probabil dupa logica multora Biblia minte ca nu au ars 3 tineri in foc si nimic din urmatoarele nu este patristic ( chiar daca au ajutat de-a lungul timpului la pierderea ereziilor , probabil au unii o ” erezie ” mai mare de anihilat acum prin tagaduirea harului ce izvoraste foc material ) totusi unii din vremurile din urma ii depasesc in sfintenie pe cei dintai :

    ” Sfîntul ieşind deci din chilie, s-a înarmat pe sine cu crucea şi a încălecat pe drac şi s-a aflat într-acea noapte în sfînta cetate a Ierusalimului, lîngă biserica Sfintei Învieri, unde este mormîntul Domnului. Iar pe diavol l-a certat să nu se ducă de la locul acela, şi sta diavolul, neputînd nicidecum să se mişte din loc, pînă ce sfîntul a făcut închinăciune la mormîntul Domnului şi la cinstitul lemn al Sfintei Cruci. Mergînd la biserică şi-a plecat genunchile înaintea uşii şi s-a rugat şi îndată i s-au deschis uşile bisericii singure, de la sine, şi lumînările şi candelele la mormîntul Domnului s-au aprins. ”
    7 septembrie 1186 adoarme Sfantul Ioan de Novgorod .

    ” Plăcutul lui Dumnezeu cel ascuns, fericitul Nichita, care se numea Hartularie, s-a născut în
    Constantinopol, din părinţi de neam bun şi trecînd prin lume şi în taină slujind lui Dumnezeu, I-a plăcut Lui atîta, încît şi uşile bisericii i se deschideau :singure cînd venea el în mijlocul nopţii la rugăciune şi sfeşnic aprins nu de mîini omeneşti îi lumina lui.
    9 septembrie sec 12 ”

    „În aceaşi zi, după izgonirea Sfîntului Ioan, s-a aprins prestolul bisericii, nu din oarecare pricină
    omenească, ci din mînia lui Dumnezeu şi, deodată, focul s-a ridicat la înălţime şi s-a răspîndit prin toată biserica. Apoi, suflînd vînt puternic, a ieşit focul din biserică şi mergînd prin văzduh, a trecut prin tîrg, ajungînd la palat, unde se făcea sfatul boierilor, şi aprinzîndu-se şi acel palat, a ars pînă la temelii. Atunci era o vedere înfricoşată, căci focul, ca în chipul unul şarpe însufleţit, umbla împrejur, arzînd casele cele mai depărtate, iar cele care erau mai aproape de biserică au rămas întregi, ca prin aceasta să fie cunoscut că nu din întîmplare, ci din mînia lui Dumnezeu s-a făcut arderea aceea, pentru izgonirea Sfîntului Ioan Gură de Aur.
    13 noiembrie ”

    ” Din această pricină s-a întîmplat să fie lăudat cuviosul de cei ce îl cunoşteau şi să se povestească despre dînsul către cei de departe, lăudîndu-se de toţi numele lui. Deci, îngreunîndu-se cuviosul – căci se temea ca nu cumva, pentru laudele cele de la oameni, să se lipsească de răsplata nevoinţelor sale de la Dumnezeu şi fără folos să se ostenească -, a socotit să fugă de acolo. De aceea, a ieşit noaptea din mănăstire şi s-a dus mai în grabă la Ierusalim, căci iubea să rămînă cîtva timp lîngă Mormîntul Domnului şi să se învrednicească a vedea Sfînta Lumină şi nu numai cu auzul, ci chiar cu ochii să se învrednicească a vedea minunea şi deplin a se încredinţa.
    Viaţa şi minunile Cuviosului Părintelui nostru Meletie Mărturisitorul (9 februarie secolul 13 )”

    Pomenirea sihastrului necunoscut, care s-a pocăit după căderea în păcat
    (4 februarie)
    ” Acestea grăindu-le în noaptea Sfintei Învieri, cu multe lacrimi s-a sculat să vadă de s-a aprins candela şi, descoperind vasul, a văzut că nu se aprinsese. Apoi iarăşi căzînd pe faţa sa, se ruga, zicînd: „Ştiu, Doamne, că nevoinţa îmi era înainte ca să mă încununez şi n-am luat aminte la cărările mele, voind mai mult să mă arunc în calea celor necuraţi, prin dulceaţa trupească. Deci, miluieşte-mă, Doamne, că iată mărturisesc bunătăţii Tale a mea păcătoşenie înaintea tuturor îngerilor şi a drepţilor, şi de nu s-ar sminti oamenii, apoi înainte a toată lumea aş mărturisi căderea în păcat. Miluieşte-mă, Doamne, pe mine cel ce mă mărturisesc, ca şi pe alţii să-i învăţ; aşadar, Doamne, înviază-mă”.
    …………
    Astfel, petrecînd el în mărturisire, s-a făcut ziuă şi, veselindu-se întru Domnul, a uitat de trupeasca hrană în ziua aceea de bucurie. Focul din candela aceea l-a păzit în tot timpul vieţii sale, punînd untdelemn într-însa, ca să nu se stingă, şi iarăşi a petrecut într-însul duhul lui Dumnezeu, fiind de toţi ştiut şi folositor. Iar cînd era să se ducă din viaţa aceasta, i s-a arătat de la Dumnezeu, mai înainte cu cîteva zile, ceasul sfîrşitului său şi s-a odihnit în pace, dîndu-şi sufletul în mîinile lui Dumnezeu.”

    Viaţa celui între sfinţi, Părintele nostru Alexie, Mitropolitul Kievului şi a toată Rusia,
    făcătorul de minuni
    (12 februarie 1378 )
    Săvîrşind rugăciunile sale, acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, s-a aprins o lumînare singură la
    mormîntul Sfîntului Petru, făcătorul de minuni şi priveau toţi. Din această întîmplare Sfîntul Alexie a luat încredinţare despre ajutorul lui Dumnezeu care îi gătea calea cea cu bună sporire.

    • simona zice:

      Constantinos,

      Frumos lucru ai facut cu aceasta marturie!
      Cum poate oare un crestin sa puna la indoiala cinstea Bisericii, caci daca aceste inselatorii s-ar petrece chiar la sfantul Mormant, atunci insasi credinta noastra ar fi falsa, preotii nostri ar fi niste sarlatani, iar Dumnezeu Iisus Hristos ne-ar lasa, fara noima, in aceasta ratacire, nu timp de cateva decenii, ci mai bine de o mie, sau chiar doua mii de ani.
      Adevarat ca cel ce pune la indoiala credinta si sfintenia ajunge sa-L puna in intuneric si pe Hristos. Si ne mai miram ca ereticii si paganii isi rad de noi, cand crestini de-ai nostri isi bat joc de ierarhii Bisericii si pun la indoiala sfintenia mormantului Mantuitorului si sfanta Lumina. Poate ca nici in Invierea Lui nu cred, ce sa mai vorbim… la doar o saptamana distanta de Inviere.
      Ar rabda , oare , Hristos aceasta blasfemie la insusi mormantul Sau, din care odinioara a rasarit Lumina?
      A spus Hristos ca, gata, nu mai avem nevoie de minuni, ca asa a decis X-ulescu si secta lui?
      Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne lumineze pe toti cu sfanta Sa Lumina !

      • Constantinos zice:

        Nu i-am trimis preotului Ioan cele gasite in Vietile Sfintilor fiindca stiam ca nu aproba multe comentarii , cineva totusi i-a trimis si a primit un raspuns din inima curata :
        Ioan-Florin says:
        7 May 2016 at 1:04
        În primul rând, v-am mutat comentariul acolo unde îi era locul, nu în capul paginii unde l-ați vrut. (Amintiți-vă de sfatul lui Iisus, cum să te pui la o masă:) ). În al doilea rând, spuneți dvs. „înclin să vă cred”, dar tare simt eu că nu mă credeți, ci doar vreți să-mi spuneți ce ați „găsit pe un alt blog”.
        În sfârșit, ca să trec la subiect. V-am lăsat comentariul doar ca mostră de ce înseamnă să vorbim pe alături de subiect. Pe feisbuc asta se cheamă „trolling”. Sînteți nu plină de candoare, sînteți candoarea însăși dacă dvs. vedeți vreo legătură între „focul care vine din cer la Ierusalim în ziua Învierii” și niște minuni în care unor monahi se aprind lumânri sau candele în diferite împrejurări.

  6. ioanc zice:

    Hristos a Inviat!

    M-am gandit sa postez aici, la ultimul articol. Deci subiectul in cauza e off-topic. Am gasit pe net un dialog intre 2 preoti despre canon si mi-am amintit de discutiile interminabile dintre Andrei si doamna Maria. Am sa redau si aici discutia:

    Joseph: ”Acolo unde este pocăință, trebuie să fie și iertare imediată, nu îndepărtare de la Pâinea vieții și „legare” cu anii. La ce bun?”
    Subscriu intru totul. Numai ca mereu sunt intrebat: Si atunci, de ce Sfintii Parinti au oprit de la Impartasanie cu anii, prin canoanele lor? Si nu prea stiu ce sa raspund… Dvs ce ati raspunde? Ce sa zicem (strict) despre canoanele Sfintilor Parinti?”

    Ioan-Florin: „Canoanele cu privire la păcate reprezintă măsura gravității unui păcat. Cred că asta au vrut Părinții. Și e bine ca omul să afle aceste măsuri ale păcatului, să le știe de la preotul lor (eu obișnuiesc să le spun). Când omul află că, de pildă, canonul unui avort este de 10 ani sau mai mult (unele canoane spun „pe viață”), asta înseamnă că un avort intenționat este pedepsit ca o crimă. Omul are astfel imaginea gravității păcatului său. Este pus să reflecteze la asta. Și acest lucru este mai important, cred, decât „legarea” sa pe un număr de ani. De altfel, unii știu foarte bine păcatul lor, se simt foarte vinovați, de aceea vin să mărturisească. Și dacă este în ei mărturisire, și pocăință, și conștiință trezită, și dorință de îndreptare, – pentru ce să-l desparți cu anii de Pâinea Vieții? Cei bolnavi au nevoie de ea, nu cei sănătoși, – nu? Zaheu Vameșul, când s-a căit, tot atunci a auzit, pe loc, de la Iisus: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”. Astăzi! Nu omul este pentru canoane, ci canoanele sînt pentru om – să le aduceți aminte parafraza asta tuturor gardienilor încrâncenați ai Euharistiei.
    Asta trebuie să facem noi în oameni: să trezim conștiințe. Ăsta e scopul spovedaniei, nu canoanele.
    Iar preotul care spovedește are a se întreba mereu: el însuși – ce a făcut el însuși pentru trezirea acestor conștiințe? Oare primul care trebuie „legat” nu este chiar el?
    Când Iisus spune: „cel ce zice fratelui său nebunule/prostule, vrednic este de gheena focului” (Mt 5,22), oare ce vrea cu asta? Și acesta este un „canon”, nu? Ba mai mare ca un canon, că e cuvântul Evangheliei. Ar trebui ca toți cei care vorbim astfel să mergem acolo unde ne e locul. Nu-i așa? Dar gândul lui Iisus a fost altul: de a ne arăta că o crimă nu este doar fizică. Și că la fel de gravă este crima morală împotriva aproapelui. Acesta este Duhul evangheliei și în acest Duh trebuie să privim toate lucrurile.” (sursa: https://ioanflorin.wordpress.com/2016/03/25/calea-lui-david/#comment-4980)

    Din cate am inteles eu, rolul canoanelor e acela de a-l face constient pe pacatos de greutatea, gravitatea pacatului său si nu acela de a fi aplicat ad litteram. (adica nu in litera legii ci in duhul ei, caci astfel uitam scopul pentru care a fost dat acel canon)

    PS Merita citit si dialogul spovedaniei dintre David și Natan.

    Doamne, ajuta!

    • Andrei zice:

      Si parintii Adrian Fageteanu si Mihail Stanciu spun acelasi lucru in cartea lor. Si Sfantul Vasile cel Mare, la sfarsitul epistolei sale canonice (nu mai stiu daca acest sfarsit a fost lasat si in canonul propriu-zis) spune ca pe masura pocaintei, anii se scurteaza.

      Persoane ca Maria inteleg juridic viata duhovniceasca, asa cum fac catolicii. Pentru ortodocsi insa, mantuirea = tamaduire/terapie. Iar daca e asa, atunci canoanele nu se inteleg niciodata juridic.

  7. Ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul:

    Ce alt bine doreşti creştine să dobândeşti şi nu-l dobândeşti din împărtăşirea cea deasă? Doreşti să prăznueşti în fiecare zi? Doreşti să faci luminatul Paşti oricând voeşti şi să te bucuri cu o negrăită bucurie în această viaţă amărîtă? Aleargă des la Sfintele Taine şi împărtăşeşte-te cu cuviincioasă pregătire şi o vei dobândi. Fiindcă adevăratul Paşte şi adevărata sărbătoare a sufletului este Hristos, Cel ce se jertfeste în Sfintele Taine, precum zice Apostolul şi dumnezeescul Hrisostom: „Sfânta şi marea Patruzecime (Postul mare) este o singură dată pe an. Dar Pastile le facem, adică ne împărtăşim de trei şi de patru ori pe săptămână; şi ca să zic mai bine, ori de câte ori vrem. Fiind că nu postul face Pastile, ci comuniunea şi împărtăşire care se face la fiecare Liturghie. Si că lucrul acesta este adevărat, auzi pe Sf. Pavel, care zice: „Că Hristos este Pastile nostru, care s-a jertfit din dragoste pentru noi. Deci ori de câte ori te împărtăşeşti cu curată conştiinţă, faci Pastile cele luminate. Nu Pentru că ai postit Patruzecimea, ci Pentru că te-ai împărtăşit cu Dumnezeeştile Taine.
    De aceea cel ce nu este încă botezat, catehumenul, niciodată nu face Pastele (chiar dacă posteşte Patruzecimea), fiincă nu se împărtăşeşte. Precum şi dimpotrivă, creştinul care nu posteşte, face pastele când se împărtăşeşte, fie azi, fie mâine şi în orice timp se va cumineca. Fiindcă pregătirea cea mai bună şi aleasă pentru împărtăşire nu se judecă după respectarea timpurilor, adică după trecerea celor opt sau cincisprezece sau patruzeci de zile, şi atunci să ne împărtăşim. Nu, ci se judecă după curăţia conştiinţei.
    Deci cei ce nu se împărtăşesc postesc Pastele şi nu săvârşesc Pastile, precum zice acest dumnezeesc Părinte; şi nici nu pot să prăznuiască adevărat, nici duminicile, nici celelalte sărbători ale anului, toţi acei ce nu sunt pregătiţi în fiecare sărbătoare să se împărtăşească cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru, Pentru că nu au cu ei pricina sărbătorii, care este Preadulcele Iisus Hristos şi acea bucurie duhovnicească, ce se naşte din Sfânta împărtăşanie.
    Deci se înşeală cei ce socotesc Paşti şi sărbători bogatele artose, lumânările frumoase, tămâile înmirezmate, lucrurile de aur şi de argint cu care se împodobesc bisericile. Deoarece nu pe acestea le cera dela noi Dumnezeu ca prim şi principal scop, precum ne spune prin Proorocul Moisi: „Omule, ce cere dela tine Domnul şi Dumnezeul tău, decât numai aceasta: Să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Să umbli în toate căile lui, să-L iubeşti şi să cinsteşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi îndreptările Lui”.
    Dar cuvântul nostru acum nu este să arătăm dacă sunt bune sau nu, cele ce se aduc la biserică din evlavie. Da, sunt bune şi acestea, dar împreună cu acestea trebue să aducem mai ales ascultarea de sfintele porunci ale Domnului şi pe aceasta să o cinstim mai mult decât pe toate. Precum zice proorocul şi împăratul David: „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50,17).

    http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm

  8. Şi tot Sfântul Nicodim Aghioritul:

    Mulţi creştini iubitori de Dumnezeu cheltuesc mulţi bani, rabdă multe osteneli, se primejduesc mult pe mare şi pe uscat, numai să meargă la Ierusalim ca să se închine la mormântul cel de viaţă dătător al Domnului şi la celelalte sfinte Locuri şi ca să aibă mândria să se numească închinători ai acestor sfinte locuri. Mulţi auzind că în cutare loc depărtat se află sfinţitele moaşte ale unui sfânt, aleargă cu multă râvnă să li se închine, ca să ia har şi sfinţenie.
    Dar ca să se împărtăşească cu Precuratele Taine şi să se învrednicească să se bucure nu numai de mormântul cel de viaţă făcător, nu numai de sfintele Locuri şi de moaştele sfinţilor, ci de împăratul tuturor şi de Sfântul Sfinţilor, au puţină dorinţă sau nici nu-i înteresează. Ca să se ducă la Locurile Sfinte cheltuesc bani, străbat drumuri lungi şi rabdă multe primejdii. Pe când, ca să se împărtăşească, nu trebue nici bani să cheltuiască, nici departe să umble, nici să se expună la primejdii. Ajunge numai dă facă o spovedanie cu inimă înfrântă, cu împlinirea canonului şi pregătire, şi îndată pot să se bucure şi să devină un trup şi un sânge cu Hristos. Si cu toate aceste înlesniri, iarăşi toţi se lenevesc să o facă, toţi se lipsesc dintr’ odată.

    http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s