Care este adevărata Biserică a lui Iisus Hristos?

Uneori, apar unele discuţii, chiar între prieteni apropiaţi, despre diferenţele dintre ortodocşi şi catolici, despre respectarea sau nerespectarea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a unora sau a altora… Dorind să împace, într-un fel, ambele Biserici ca fiind valide, unii se întreabă de ce ortodocşii cred că numai Biserica Ortodoxă este Biserica Lui Hristos, lezând, intr-un fel (ortodocşii), acelaşi drept al Bisericii Catolice? Aceia văd în asta o răutate, o mândrie prea mare a ortodocşilor, o invidie a ortodocşilor pe catolici şi vin în sprijinul Bis. Catolice exact cu textul de la Matei, capitolul 16 (vezi mai jos), cel în care Hristos îi spune Lui Petru: “Si Eu îti zic tie, cã tu esti Petru si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”. Din afirmatia aceasta a Lui Hristos, mulţi sunt tentaţi să creadă chiar că de fapt, Biserica Catolică e mai presus de Cea Ortodoxă! Pentru a putea explica aceste diferenţe mai pe scurt (în afară de celelalte “diferenţe”: filioque, purgatoriul, azimile, imaculata conceptie etc.), este nevoie de o anumită pregătire, situaţia aceasta fiind un fel de provocare teologicã, fiindcã se pune o întrebare fundamentalã: unde este adevãrul?

Un răspuns îl primim în articolul “Care este adevãrata Bisericã a lui Iisus Hristos?” scris de Igumen André Wade, în traducerea Pr. Iulian Nistea.

Crestinii sunt de acord că însăsi creatia este o ratiune suficientă pentru a crede că Dumnezeu existăacest adevăr este confirmat prin învierea lui Hristos, care este deopotrivă si dovada divinitătii Fiului lui Dumnezeu. Apostolii, care au fost martorii oculari ai învierii, au fost atât de convinsi de realitatea acestui eveniment si de semnificatia sa revolutionară pentru om, încât si-au închinat cu bucurie toată viata vestirii lui. În diferite timpuri si locuri ei au preferat să-si dea mai degrabă viata ca martiri decât să renege acest adevăr – si aceasta în niste circumstante care fac imposibil de crezut teoriile isteriei colective sau a unui eveniment mitic si doar simbolic.

Dificultatea apare atunci când ne întrebăm: “Care este adevărata învătătură crestină? Există o Biserică care să fie adevărată – si care e aceasta -, sau nu este nici una?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, eu propun să utilizăm metodele si argumentele folosite de catolici si de protestanti, analizându-le rationamentele în fata adevărului istoric. Vom vedea la ce concluzii ne va conduce aceasta.

Protestantii vor întotdeauna să citeze Biblia. O vom cita. Catolicii se sprijină întotdeauna pe al 16-lea capitol de la Matei. Să luăm acest text (Mt, 16; 15-19):

15. Si le-a zis Iisus: Dar voi cine ziceti că sunt?

16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu.

17. Iar Iisus, răspunzându-i, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Ionà, că nu trup si sânge ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.

18. Si Eu îti zic tie, că tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.

19. Si îti voi da cheile împărătiei cerurilor si orice vei lega pe pământ va fi legat si în ceruri, si orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat si în ceruri.

Versetul 18 zice clar că Hristos a întemeiat o Biserică ce va rămâne în veac. Urmează că bisericile protestante nu pot fi această Biserică, fiindcă ea e una, în vreme ce ele sunt o multime, si nici nu au fost întemeiate de Hristos, ci de oameni, la mai bine de paisprezece secole după El.

Care sunt caracteristicile acestei Biserici? Sfântul Pavel ne-o spune în Efeseni 4, 4-6:

4. Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singură nădejde a chemării voastre;

5. Este un Domn, o credintă, un botez,

6. Un Dumnezeu si Tatăl tuturor.

El spune de asemenea (I Cor. 12, 12):

12. Căci precum trupul unul este, si are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos.

Putem conchide că această Biserică este una, că durează până astăzi si că are o unitate de credintă.

Cele vreo 400 de biserici protestante sunt toate convinse că au o învătătură justă, dar ele sunt în contradictie unele cu altele. Această absentă a unitătii de credintă demonstrează că ele nu sunt niciuna Biserica lui Hristos (si asta chiar lăsând la o parte faptul că ele nici n-au fost întemeiate de El).

De altminteri, Noul Testament – la care ele fac întotdeauna apel – demonstrează aceasta prin însăsi existenta sa. Biserica a existat înainte ca primele cărti ale Noului Testament să fie scrise. Aceste cărti au fost redactate în Biserică, de către Biserică si pentru Biserică. Si abia către anul 150 canonul cărtilor ce compun Noul Testament a fost definitiv stabilit de către Biserică. Urmează că fără Biserica întemeiată de Iisus Hristos nu ar fi existat nici Noul Testament, si, deci, că Protestantii sunt separati de Biserică.

Bisericile care există din timpul lui Hristos si până astăzi sunt: Biserica Ortodoxă, biserica catolică a Romei si vechile biserici orientale. Acestea din urmă sunt foarte aproape de a se re-uni cu Biserica Ortodoxă după ce s-a constatat identitatea credintei lor cu cea a Bisericii Ortodoxe. Pentru a ne usura munca ne vom pune întrebarea: biserica romană este ea Biserica lui Hristos?

La prima vedere, această biserică pare a fi îndreptătită la o asemenea titulatură. Ea există din timpul apostolilor si chiar se mândreste a fi guvernată de succesorul celui mai important dintre apostoli. Ea interpretează pasajul de la Matei de următoarea manieră:

(i) Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru.

(ii) Petru a fost primul episcop si fondatorul bisericii din Roma.

(iii) El a transmis succesorilor săi – papii – privilegiile pe care le-a primit de la Hristos.

În virtutea acestei teorii a unui primat de drept divin, biserica romană a declarat în 1870, la Conciliul Vatican I, că papa Romei are o jurisdictie universală si imediată, si că este infailibil în materie de credintă si morală, de la sine însusi, iar nu prin consensul Bisericii (ex sese, non autem ex consensu Ecclesiae)Roma consideră Conciliul Vatican I ca fiind ecumenic, si deci infailibil, cu toate că doctrina sa pare a fi în contradictie cu cea a Sinoadelor Ecumenice VI si VII – acceptate si ele la Roma – si care anatemizează ca eretic si monotelit pe Honorius, papa Romei.

Dar să examinăm cele trei puncte ale interpretării romane la Matei 16, pentru a vedea dacă este sau nu aceasta credinta Bisericii din primele secole. Am văzut că una din conditiile necesare Bisericii lui Hristos este credinta neschimbată de la-nceput.

(i) Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru.

Niciunul din Părintii primelor secole nu si-a închipuit că Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru.Sfântul Augustin, un Părinte foarte venerat în Biserica Occidentului, chiar o neagă în mod explicit când spune că Petru ar fi fost o piatră foarte nesigură (bien chancelante), din moment ce s-a lepădat de trei oriEl si Sfântul Ambrozie demonstrează că Petrus nu e petra, si că dacă Hristos ar fi vrut să spună că Si-a întemeiat Biserica pe Petru, ar fi zis: “Tu esti Petru, si pe tine îmi întemeiez Biserica.” Ce este deci “această piatră”? Ceea ce tocmai s-a spus: “Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”. Iată de ce Sfântul Ciprian al Cartaginei – un alt mare Părinte al Occidentului – spune: “Orice episcop stă pe tronul Sfântului Petru”. De altfel, citim la versetul 23 al aceluiasi capitol 16 că Hristos îl numeste pe Petru “Satan”, anume pentru ceea ce tocmai a spus. Nu este deci cu mult mai cuminte a spune că Hristos si-a întemeiat Biserica pe Petru, decât a spune că a întemeiat-o pe Satan.

(ii) Petru a fost primul episcop si fondatorul bisericii din Roma.

Evidenta arată că Sfântul Petru nu a fost niciodată episcop la Roma, si că n-a întemeiat această biserică. Pe de-o parte, după Sfântul Ciprian, apostolii nu au hirotonit alti apostoli, ci episcopi, care sunt succesorii tuturor apostolilor, si astfel toti sunt succesorii Sfântului Petru, care, el însusi, a întemeiat biserica Antiohiei (De ce n-ar fi patriarhii Antiohiei succesorii Sfântului Petru în aceeasi măsură ca cel al Romei?). Pe de altă parte, se pare că Sfântul Pavel e cel care a întemeiat biserica Romei si a hirotonit si pe primul ei episcop. În epistola către Romani Sfântul Petru nu e deloc amintit. Se pare că, la acel moment, comunitatea era foarte mică si prea putin închegată. Sfântul Pavel promite să vină în curând pentru a evangheliza Roma (Rom. 15, 32). Acestea sunt confirmate de Sfântul Irineu al Lyonului (secolul al II-lea), care spune că Pavel a hirotonit primii doi episcopi ai Romei – pe Linus si pe Cletus -, si că Petru n-a venit la Roma decât ca să moară aici, în timpul episcopatului lui CletusEl l-a hirotonit pe Clement, cel ce a devenit al treilea episcop al Romei. Dacă Sfântul Irineu îl numeste pe Clement al treilea episcop al Romei, aceasta o poate face pentru că Linus a fost cel dintâi. Cum să se poată afirma că episcopii Romei sunt succesorii Sfântului Petru?

(iii) El a transmis succesorilor săi – papii – privilegiile pe care le-a primit de la Hristos.

Pretinsele privilegii ale lui Petru au fost date de Hristos tuturor apostolilor după Înviere, si chiar înainte: a se vedea Mt. 18, 18 si În. 20, 22-23. Si noi am văzut că pentru Sfântul Ciprian “orice episcop stă pe scaunul lui Petru”. Însă nu e deloc evident că primatul lui Petru între ceilalti apostoli era conceput în termeni de jurisdictie si de dominatie; cu atât mai putin Petru l-ar fi transmis cuiva în felul acesta. Hristos spune:

Căci cel ce este mai mic între voi toti, acesta este mare“. (Lc. 9, 48)

Regii neamurilor domnesc peste ele si cei ce le stăpânesc se numesc binefăcători.

Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, si căpetenia ca acela care slujeste. (Lc. 22, 25-26)

Dacă Sfântul Petru ar fi avut rolul de a conduce pe toti episcopii, ne-ar fi lăsat ceva în sensul acesta în scrisorile sale, pe care le aflăm în Noul Testament. Însă el, dimpotrivă, iată ce spune (I Pt. 5, 2-3):

2. Păstoriti turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câstig urât, ci din dragoste;

3. Nu ca si cum ati fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.

Cum vom împăca acestea cu termenii declaratiei de la Vatican I?

Această critică a doctrinei papale de astăzi este esentială pentru subiectul nostru, pentru că dacă demonstrăm că Biserica Romei a schimbat credinta primelor secole, vedem că ea nu va putea fi Biserica lui Hristos.

Cu toate acestea, cele ce tocmai le-am văzut în Sfintele Scripturi si la Părintii Bisericii corespund întocmai învătăturii Bisericii Ortodoxe astăzi. Ecleziologia Bisericilor orientale despărtite după Calcedon (451) este întru totul cea a Bisericii Ortodoxe si nu comportă nici o urmă a doctrinei papale. Aceasta ne face să ne gândim că în secolul al V-lea toată lumea crestină avea aceeasi credintă, pe care Biserica Romei a schimbat-o mai apoi.

Ultima parte a investigatiei noastre priveste secolul al VI-lea. La această epocă, Grigorie cel Mare era papă al RomeiBiserica ortodoxă îl cinsteste ca sfânt, iar biserica romană îl numeste “doctor al Bisericii”. De la el ne-au rămas până astăzi scrisorile sale, din care voi cita niste extrase după editia benedictină (catolică). Aceste scrisori privesc o controversă a papei cu Ioan Postitorul, patriarhul de Constantinopol, căruia împăratul îi dăduse titlul de “Patriarh ecumenic”. Acest termen onorific exprima legătura cu capitala imperiului. Generalul armatelor din Constantinopol era si el numit “general ecumenic”. Însă acest titlu a fost redat în latineste prin “universalis”, iar Grigorie cel Mare nu stia greceste. Protestele sale ne fac cunoscute sentimentele sale cu privire la dominatia Bisericii de către un singur episcop.

Din scrisoarea sa către Ioan Postitorul (epistola 25, liber 1):

“Gânditi-vă numai că prin această înfumurare prea-îndrăzneată pacea întregii Biserici este tulburată, si că sunteti vrăjmas al harului care s-a dat tuturor în comun. (…) Deci, prea-iubite frate, iubiti smerenia din toată inima, căci ea este aceea care sustine buna întelegere între frati, cea care păstrează unitatea în sfânta Biserică universală. (…) Ce veti spune lui Hristos, Care e capul Bisericii universale, la judecata finală, dacă prin titlul de universal v-ati supus toti membrii ei? (…)Petru, primul între apostoli, si membru al Bisericii sfinte si universale; Pavel, Andrei, Ioan nu sunt ei capi ai anumitor popoare? – si totusi toti sunt membrii sub un singur cap. (…) Nu sunt ei membrii ai Bisericii? Si totusi nici unul dintre ei n-a voit să fie universal (…).

“Frătia voastră o stie: oare n-a dat – în mod onorific – venerabilul sinod de la Calcedon titlul de universal episcopilor acestui scaun apostolic, în care sunt si eu – prin vointa lui Dumnezeu – slujitor? Si, cu toate acestea, niciunul n-a voit să permită să i se dea acest titlu; niciunul nu si-a atribuit acest titlu îndrăznet de teamă ca, atribuindu-si o onoare particulară în demnitatea episcopatului, să nu pară a o refuza tuturor fratilor. (…)

“Domnul a zis ucenicilor Săi: “Să nu vă numiti Părinti, căci voi nu aveti decât un singur Părinte”. Ce veti spune deci, prea-iubite frate, la înfricosătoarea judecată ce va să fie, dacă doriti să fiti numit nu doar Părinte, ci Părinte universal al lumii? (…) Trebuieste, e adevărat, ca tulburările să vină; da, însăvai aceluia prin care vine tulburareaCa urmare a titlului vostru nelegiuit si plin de mândrie, Biserica este împărtită si inimile tuturor fratilor sunt tulburate (…).

“Dacă nu voi primi la această îndreptare a mea decât dispret, nu-mi va mai rămâne decât solutia chemării Bisericii”.

Iată acum niste extrase din scrisoarea Sfântului Grigorie către împărat (cartea a V-a, scrisoarea 20, editia benedictină):

“… Prea-cucernice domn, îmi apăr eu în această împrejurare o cauză a mea? Vreau eu să mă răzbun pentru vreo injurie particulară? Nu, ci e vorba de cauza Dumnezeului Celui Atotputernic, de cauza Bisericii universale.” (…)

“Dacă cineva uzurpă în Biserică un titlu care rezumă în el pe toti credinciosii, atunci Biserica universală – o, ce blasfemie! – va cădea odată cu el, pentru că el este numit universal! Asadar, toti crestinii trebuie să respingă acest titlu blasfemiatoriu, acest titlu ce surpă onoarea sacerdotală a tuturor preotilor de cum este, nebuneste, uzurpat de unul singur!”

După moartea lui Ioan Postitorul, succesorul său – Chiriac – continua să se folosească de titlul de Patriarh Ecumenic, tradus prin universalis. Cu privire la acestea, Grigorie scrie si patriarhului de Antiohia (cartea a VII-a, scrisoarea 27):

“Am avut grijă să-i fac cunoscută părerea mea vizând titlul lui îngâmfat si superstitios; i-am spus că nu va putea avea pace cu noi dacă nu va renunta la acest titlu de orgoliu, care nu-i altceva decât inventia primului apostat. Nu trebuie să socotiti această afacere ca fiind fără de importantă, pentru că dacă o vom tolera, vom perverti credinta întregii Biserici. (…) Fără a mai vorbi de injuria care este adusă demnitătii voastre, nu se poate tăgădui că dacă un episcop se numeste universal întreaga Biserică se zdrobeste dacă el cade…”

Într-o altă scrisoare către împărat, Grigorie scria (cartea a VII-a, scrisoarea 33):

“Eu spun – fără cea mai mică ezitare – că oricine se numeste episcop universal sau doreste acest titlu este – prin mândria sa – precursorul lui anticrist, căci prin aceasta pretinde să se înalte mai presus decât ceilalti. Gresala în care el cade vine dintr-o mândrie egală cu a antihristului, pentru că după cum acest pervers a vrut să fie privit ca fiind mai presus decât ceilalti oameni, tot asa si cel ce doreste să fie singur numit episcop se ridică pe sine mai presus decât ceilalti”.

Într-o scrisoare către Evloghie, patriarhul Alexandriei, el spune:

Vă spun că nu trebuie să-mi dati acest titlu, după cum nu trebuie să-l dati nici altora. Si iată că, în adresa scrisorii voastre îmi dati totusi mie, care le-am proscris titlurile orgolioase de universal si de papă! Vă rog, Prea Sfintia Voastră, ca pe viitor să nu o mai faceti; căci vă stirbiti vouă însivă ceea ce dati prea mult altuia. (…) Dacă îmi ziceti mie papă universal, negati că sunteti Sfintia Voastră ceea ce pe de-a-ntregul as fi eu. Lui Dumnezeu nu-i place una ca aceasta! Departe de noi cuvintele care sporesc vanitatea si rănesc dragostea!”

Toate aceste extrase arată – prin gura unui sfânt papă al Romei – că episcopatul este egal în demnitate, si că e diabolic a vrea să domini pe altii. Această învătătură este cea a Bisericii Ortodoxe; biserica romană, însă, învată cu privire la papi tocmai ceea ce Sfântul Grigorie condamnă cu atâta energie.

Patriarhul Evloghie al Alexandriei adresează lui Grigorie o scrisoare în care îl flatează numindu-lsuccesor al Sfântului Petru. Iată răspunsul Sfântului Grigorie (cartea a VII-a, scrisoarea 39, editia benedictină):

“Bunătatea Voastră mi-a vorbit mult în a sa scrisoare de scaunul Sfântului Petru – printul apostolilor -, zicând că acest apostol încă mai trăieste acolo în succesorii săi. (…) Am primit cu bucurie tot ceea ce mi-ati spus, deoarece cuvintele Voastre privind scaunul lui Petru au venit de la acela care si ocupă acest scaun al lui Petru. (…) Desi au fost numerosi apostoli, totusi singur scaunul printului apostolilor a prevalat prin a sa princialitate, care scaun există în trei locuri; căci el este cel care a slăvit scaunul în care a binevoit să se odihnească (quiescere) si să-si sfârsească viata aceasta. Tot el este acela care a făcut celebru si scaunul în care a trimis pe evanghelist, ucenicul său. Si, în fine, tot el a întărit si scaunul în care a stat timp de sapte ani, chiar dacă a trebuit să-l părăsească. Deci, pentru că nu este decât un singur scaun al acestui apostol, dar trei episcopi îl ocupă acum – prin autoritate divină -, de aceea toate cele ce aud spuse de bine de Sfintia Voastră mi le imput mie însumi“.

Asadar, vedem că Sfântul Grigorie, papă al Romei în secolul al VI-lea, era ortodox, si că a desfiintat toate tezele papiste adoptate de succesorii săi – succesori pe scaunul său dar nu si în credinta sa. El spune clar că doctrina de la Vatican I este cea a lui antihristbiserica romană si-a schimbat deci credinta de o manieră extrem de gravă.

Într-adevăr, papalitatea a uzurpat rolul celor trei persoane ale Treimii: papa pretinde a exersa ojurisdictie universală si imediată, care apartine lui Dumnezeu Tatălel îsi spune Vicarul lui Hristos, în timp ce Fiul lui Dumnezeu n-are nevoie de vicar – El a înviat din morti si a zis: “iată Eu cu voi sunt, în toate zilele, până la sfârsitul veacului” (Mt 28, 20); el uzurpă rolul Sfântului Duh de a învăta în mod colegial prin toti succesorii apostolior, spunându-si infailibil în materie de credintă si de morală – în timp de Hristos a zis: “Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăta toate cele ce v-am spus Eu“. (In 14, 26)

În concluzie, am văzut că Biserica lui Hristos trebuie să fie întemeiată de Hristos, trebuie să dăinuiască până astăzi, si trebuie să-si fi mentinut aceeasi credintă din timpul apostolilor până în zilele noastre.

Bisericile protestante n-au fost întemeiate de Hristos, ci de oameni, mult mai târziu si – cât priveste credinta – sunt în dezacord între ele si cu Biserica apostolică.

Biserica Romei propune o învătătură contrară celei a Bisericii primelor secole, asa cum dau mărturie Sfintele Scripturi si Părintii – si mai ales Sfântul Grigorie cel Mare, papă al Romei în secolul al VI-lea.

Biserica Ortodoxă a fost întemeiată de Hristos, ea există de o manieră neîntreruptă de atunci si până astăzi, si a păstrat aceeasi credintă pe tot timpul existentei sale.

Ea este deci adevărata Biserică a lui Iisus Hristos.

Traducere
Pr. Iulian Nistea

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Care este adevărata Biserică a lui Iisus Hristos?

  1. Pingback: Primatul Papal. Sfintii Parinti si problema pasajelor de la Matei 16:18 si Ioan 21: 15-17 (II) | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

  2. Foarte interesant, mai puţin asta:

    „Bisericile care există din timpul lui Hristos si până astăzi sunt: Biserica Ortodoxă, biserica catolică a Romei si vechile biserici orientale. Acestea din urmă sunt foarte aproape de a se re-uni cu Biserica Ortodoxă după ce s-a constatat identitatea credintei lor cu cea a Bisericii Ortodoxe.”

    „vechile biserici orientale” sunt de fapt cele ale ereticilor anti-calcedonieni: armenii, copţii etc. Bineînţeles că nu „s-a constatat identitatea credintei lor cu cea a Bisericii Ortodoxe” decât în cadrul dialogurilor mincinoase ecumeniste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s