Declaratia comuna a Papei Francisc si a Patriarhului Bartolomeu (mic comentariu)

1. La fel ca predecesorii noştri venerabili, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ecumenic Athenagoras, care s-au întâlnit aici, în Ierusalim, acum 50 de ani, şi noi, Papa Francisc şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, am fost hotărâţi să ne întâlnim în Ţara Sfântă, acolo “unde Răscumpărătorul nostru comun, Cristos, Domnul nostru, a trăit, a învăţat, a murit, a înviat şi s-a înălţat la Ceruri, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care se năştea” (comunicatul comun al Papei Paul al VI-lea şi al Patriarhului Athenagoras, publicat după întâlnirea lor din 6 ianuarie 1964).

Binenteles ca ereticii iau exemple de la eretici, doar nu de la Sfintii Parinti care in sinoadele ecumenice spuneau anatema ereticilor, nu se rugau cu ei.

Întâlnirea noastră, o altă întâlnire între Episcopii Bisericilor Romei şi a Constantinopolului, fondate de cei doi fraţi, Apostolii Petru şi Andrei, este pentru noi sursa unei bucurii spirituale profunde.

Dupa cum era de asteptat, in spirit ecumenist, papa este recunoscut ca episcop canonic de catre Patriarhul Bartolomeu, cu toate ca atat canonicitatea, cat si succesiunea apostolica sunt in stransa legatura cu marturisirea dreptei credinte. A fi urmas al apostolilor inseamna mai intai sa fii urmas in credinta lor. In situatia papei (dar si in a patriarhului ecumenic), nu e cazul, date fiind multiplele erezii contrare invataturii sfintilor apostoli prezente in papism. Pe langa asta, cu toate ca s-a dovedit ca nu Sfantul Petru a intemeiat Biserica Romei, in continuare se agata toti de aceasta minciuna.

Reprezintă o ocazie providenţială de a reflecta asupra profunzimii şi a autenticităţii legăturilor noastre actuale, ele însele rodul unei călătorii pline de har, de-a lungul căreia Domnul ne-a călăuzit încă din ziua binecuvântată de acum 50 de ani.

„Ziua binecuvantata de acum 50 de ani” e ziua cand Patriarhul mason Athenagoras a „ridicat” miseleste anatemele date impotriva catolicilor. Desigur, aceasta ridicare a anatemelor i-a impresionat doar pe cei cazuti in plasele iubirii fatarnice ecumeniste si care sunt crestini doar cu numele, nu si in cuget. Desigur ca anatemele nu au fost ridicate cu adevarat, pentru ca papa si ai sai nu s-au pocait de ereziile lor, aceasta fiind unica modalitate prin care un eretic poate iesi de sub incidenta unei anateme. In plus, Athenagoras a facut asta fara aprobare sinodala ecumenica, imprumutand modelul (ca si actualul patriarh) de la „fratele” papa, care oricum e mai frate decat ortodocsii.

2. Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este un pas nou şi necesar în călătoria către unitatea spre care numai Duhul Sfânt ne poate călăuzi, aceea a comuniunii în diversitate legitimă.

Sigur va conduce Duhul Sfant la „unitate in diversitate” adica in minciuni? Desigur ca Duhul Adevarului nu poate lucra unde e minciuna. Acolo lucreaza doar duhurile minciunii. Unica unitate se afla in Biserica cea Una, prin marturisirea aceleiasi credinte de catre toti. Unitate in diversitate si ca lozinca, e ilogica si aberanta, iar din punct de vedere teologic, e erezie.

În aceşti ani, Dumnezeu, izvorul a toată pacea şi a toată iubirea, ne-a învăţat să privim unul la celălalt ca membri ai aceleiaşi familii creştine, sub un singur Domn şi Mântuitor, Isus Cristos, şi să ne iubim unul pe celălalt, astfel încât să putem mărturisi credinţa noastră în aceeaşi Evanghelie a lui Cristos, aşa cum a fost primită ea de la Apostoli şi exprimată şi transmisă nouă de Conciliile Ecumenice şi de Părinţii Bisericii.

Dumnezeu nu a invatat niciodata sa privim la eretici ca „mebrii ai aceleiasi familii”, din contra, Hristos pe cei nu asculta de Biserica (ereticii si schismaticii) i-a numit „pagani si vamesi” (Matei 18:18) si in numeroase locuri din Scriptura si Sfabta Traditie avem indemnuri de mustrare a ereticilor  (Ps 1:1, Ps 140:4-5, Mt. 18:17, Tit 3:10, II Ioan 1:10-11 s.a.m.d.) si canoanele apostolice si ale Sfintilor Parinti in acord cu Scriptura (45, 65 ap, 9, 33 Laodic. etc). Ce se zice in aceasta declaratie si ce ne-a descoperit Dumnezeu sunt lucruri care se bat cap in cap. Deja e evident „crestinismul” ecumenistilor. Faptul ca mai departe se vorbeste de credinta apostolilor si sinoadelor ecumenice, e de tot rasul. La sinoadele ecumenice evident nu se faceau rugaciuni comune cu ereticii ci, din contra, ereticii erau condamnati si anatemizati. Dar daca ecumenistii nu ar apela la fatarnicie si bilingvismul viclean, nu ar mai fi ei insasi. 

În timp ce suntem pe deplin conştienţi că nu a fost atins ţelul comuniunii depline, confirmăm astăzi angajamentul nostru de a păşi împreună către unitatea pentru care Cristos, Domnul nostru, s-a rugat Tatălui, “ca toţi să fie una” (In 17,21).

Mantuitorul s-a rugat ca toti sa fie una in aceeasi credinta si in BIserica Sa. Insusi cuvantul „una” indica faptul ca toti trebuie sa gandeasca si marturiseasca acelasi lucru, nu sa fie una „in diversitate”. Daca papa vrea si el sa fim una, trebuie sa renunte la toate ereziile sale in primul rand.

3. Conştienţi pe deplin că unitatea se manifestă în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, aşteptăm – cu nerăbdare şi cu înflăcărată anticipare – ziua în care, în sfârşit, vom lua parte împreună la ospăţul Euharistic.

Iata in ce mod viclean se exprima ecumenistii. Iubirea desavarseste unitatea, unitate realizandu-se in primul rand prin marturisirea aceleiasi credinte si acelasi lucru e valabil si pentru Sfanta Euharistie. Inainte de aceasta mare Taina marturisim Crezul, iar dupa ce se impartaseste toata lumea spunem „am aflat credinta cea adevarata” iar preotul se roaga pentru episcop ca „drept sa invete cuvantul adevarului”. Deci Euharistia depinde in mod strict de credinta marturisita. Constienti de asta, in declaratie urmeaza:

În calitate de creştini, suntem chemaţi să ne pregătim pentru a primi darul comuniunii Euharistice, conform învăţăturii Sfântului Irineu din Lyon (Adversus Haereses, IV,18,5, PG 7,1028), prin intermediul mărturisirii unei singure credinţe, prin intermediul rugăciunii perseverente, al convertirii interioare, al reînnoirii vieţii şi al dialogului fratern. Prin realizarea acestui ţel sperat, vom arăta lumii întregi iubirea lui Dumnezeu, prin care suntem recunoscuţi ca adevăraţi discipoli ai lui Isus Cristos (cf. In 13,35).

Acum intrebarea e: ce credinta? Adevarul intreg, sau minimalismul dogmatic? Iar opera Sfantului Irineu de Lyon nu prea ajuta scopurilor ecumeniste (inca din tiltu).

Acesta nu este un simplu exerciţiu teoretic, ci un exerciţiu în adevăr şi iubire, care cere o cunoaştere şi mai adâncă a tradiţiei fiecăruia, pentru a-l înţelege şi pentru a învăţa de la celălalt

Desigur, Biserica lui Hristos, „stalpul si intarirea adevarului” are de invatat din erezii, nu ereticii de la Ea.

Astfel, noi afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută un minim numitor comun, în baza căruia să se ajungă la un compromis, ci, mai degrabă, înseamnă adâncirea înţelegerii cu privire la adevărul pe care Cristos l-a oferit Bisericii Sale, un adevăr pe care nu vom înceta niciodată să îl înţelegem mai bine, în măsura în care urmăm inspiraţiile Duhului Sfânt.

Cautam adevarul in timp ce facem rugaciuni comune si alte asemenea care contravin adevarului…Pe langa asta, intr-o suta de ani de ecumenism, inca nu au reusit sa descopere adevarul?

De aceea, împreună afirmăm că credinţa noastră în Domnul necesită întâlnire fraternă şi dialog adevărat. O asemenea cale comună nu ne îndepărtează de adevăr; mai degrabă, prin schimbul de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne conduce la întregul adevăr (cf. In 16,13).

Desigur ca trebuie sa existe dialog. Dar in „duh si adevar”. Problema e ca, si ma repet, dialogul dureaza de o suta de ani, ori Scriptura spune ca de omul eretic sa ne departam dupa ce acesta nu renunta la ereziile lui.

Restul declaratiei contine eternele indemnuri la cooperare pentru filantropie si altele asemenea. Nu are nimeni nimic impotriva, dar cooperarea se poate face si fara a crede in „teoria ramurilor” sau in „cei doi plamani”. Insa faptele bune lipsite de esenta eclezialitatii sunt in van. Ele sunt laudabile din punct de vedere social, pot ajuta, dar din punct de vedere eclezial, nu-si ating scopul.  Ne dorim ca aceste acte pe viitor sa fie facute prin marturisirea adevarului si astfel valoare lor va fi una vitala, care nu va hrani doar trupuri, ci si suflete.

Amin

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii, Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Declaratia comuna a Papei Francisc si a Patriarhului Bartolomeu (mic comentariu)

  1. Pingback: Patriarhul Ecumenic face presiuni asupra Manastirii din Patmos pentru a oferi o biserica papistasilor | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s