„Rebelul” crestin sau crestinul si secularizarea

Sau cum crestinii de azi fac tot posibilul ca Hristos sa se adapteze dupa ei, nu ei dupa Hristos.

In lumea secularizata de azi, un nou „trend” a aparut printre ortodocsi, si se dezvolta pe zi ce trece mai mult: ortodoxul care traieste credinta dupa cum doreste el, nu dupa cum trebuie ea traita. Una din ratacirile pe care ecumenismul le-a provocat este impactul psihologic asupra omului care traieste in secolul XXI, mai exact faptul ca ecumenismul se prezinta ca o miscare a „bunului simt”, o miscare care pare decisa sa distruga ura dintre crestini si religii in general. Din nou oamenii aleg asta, in loc sa caute pacea si iubirea in Biserica lui Hristos, singura cu adevarat capabila sa stinga ura si dusmania intre oameni prin harul Sau. Cu toate ca s-a dovedit de mai multe ori de-a lungul istoriei (si e evident si in prezent) ca bunul simt uman poate fi diferit, ba chiar in contradictie cu voia lui Dumnezeu.

Ecumenismul se prezinta ca alegerea simpla. Calea fara Cruce. Suntem „toleranti”, dam dovada si de iubire (si astfel ne cream falsa iluzie ca avem legitimitate de crestin) si ne aliniem si cu gandirea secularizata. Calea lui Hristos a presupus mereu si Crucea, a presupus tot timpul sa fii diferit de lume, dar „crestinii” secolului XXI par a refuza total sa inteleaga asta. Gandirea secularizata in loc sa-i faca iubitori (cum chipurile isi propune), i-a inrait mai mult. Dispretul general aratat fata de dogme, de canoane si de Sfintii Parinti face partea din aceasta noua gandire. Iar cand aduci aminte de aceste aspecte absolut necesare, aproape ca starnesti un razboi. Glasul constiintei tipa in acesti oameni, dar ei nu-l asculta, ci il astupa cu manie si cu aceeasi manie actioneaza pentru idealurile lor secularizate.

Cand insa vreodata a fost suficienta decat iubirea? Cand a fost iubirea singurul factor determinant in a decide daca esti crestin? In primul iubirea ecumenista nu este si nu va fi niciodata iubire. Ecumenismul este o ideologie totalitara si asta se vede cu ochiul liber. Toata ideologiile totalitare s-au prezentat la inceput ca fiind „inovatoare”, „create pentru omul nou”, sau s-au prezentat ca exponentele unei gandiri „civilizate”, care au puterea sa scoata oamenii din „intunecimea” in care fusesera pana atunci. Inclusiv comunismul la inceputurile lui s-a prezentat a fi algerea necesara a omului care isi doreste sa patrunda intr-o alta era, mai civilizata si mai „frateasca”.Desigur ca nu s-a intamplat asta. Niciodata iubirea si civilizatia nu au avut sens in afara adevarului Bisericii. De aceea si marele dascal, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea „De vei vedea vreodată dragostea prigonită, nu-i da crezare în locul adevărului, ci te împotriveşte cu bărbăţie până la moarte […] nu trăda adevărul nicidecum?” [1]. Adevarul este inerent unei trairi duhovnicesti adevarate,  care naste iubirea adevarata, De aceea, acelasi sfant mai spune: „Nu primi nici o învăţătură de rea-credinţă din pricina dragostei” [2]. Si Sfantul Grigorie Teologul a spus ca un crestin adevarat trebuie mai degraba sa prefere razboiul (sfantul nu se refera aici ca trebuie sa punem mana pe arme, aviz „tolerantilor” care sunt dispusi sa arunce cu noroi in orice sfant pe simplu motiv ca nu il inteleg. Neintelegerea Sfintilor Parinti de catre omul contemporan se datoreaza iubirii sau descrestinarii?) decat pacea aducatoare de paguba (duhovniceasca evident).

Cu toate acestea, crestinul zilelor noastre face fix invers. Prefera orice, numai adevarul nu. Tradarea credintei ei o numesc adevarat crestinism, iar adevaratul crestinism e „talibanism”, „fundamentalism” s.a.m.d. Asta pentru ca in orice sistem totalitar, cei care se opun sunt evident stigmatizati. Din nou la fel a fost in comunism, unde cei care se opuneau comunismului, erau „dusmanii poporului si a bunastarii lui”! Si in sistemul totalitar al Noii Ere, ortodoxul traditionalist, e evident dusman, si perfect de etichetat cu mai multe cuvinte, chiar mai urate decat cele doua de mai sus. Tot ce face „rebelul” crestin azi, face in ciuda avertismentelor Mantuitorului de a urma calea Sa si de a tine de predanii si mai ales, de a ne feri de lupii in piele de oaie si conceptiile lumesti, oricat de dragute ar parea ele. Dar asta e cu ecumenismul. „Rebelul” crestin insa mai are si alte alegeri potrivnice caii imparatesti a Mantuitorului si a Sfintilor Parinti.

Idolii de ieri si idolii de azi

Majoritatea zeilor pagani au fost nimic altceva decat intruchipari ale patimilor umane (vezi Afrodita, Bacchus si altii). Innebuniti dupa placere, oamenii chiar si-au zeificat pornirile firii si s-au inchinat lor. Dar oare acest lucru tine doar de antichitate? Desigur ca nu. Din contra, paganismul renaste tot mai evident. Si nu doar in randul oamenilor care au renuntat la a avea o viata duhovniceasca si sunt indiferenti fata de credinta. Si „rebelul” crestin a gasit aici un teren sa-l amestece pe Dumnezeu cu Mamona, ca si in cazul ecumenismului. Desigur, si ecumenismul intra in categoria idolilor, tot pentru ca nu face altceva decat sa satisfaca niste porniri patimase ale oamenilor ( cum ar fi dorinta de a se simti „civilizat”). Dar ecumenismul nu este singura problema. Sunt oameni care au perceput din a fi anti-ecumenist o modalitate de a-si satisface propriul ego de ortodox. Astfel anti-ecumenismul a devenit modalitatea de a satisface pornirile ascunse filetiste si bigote.

Dar oamenii astazi zeifica nu doar porniri pe care le asociaza crestinismului, ci si persoane, parca facandu-ne sa cerem un nou Plutarh sa ne arate alte „vieti paralele” ale actualilor zei. Bunoara, actualul papa a devenit evident un zeu. Este expresia cea mai reala a omului secularizat. Papa se arata drept „tolerant”, mai vorbeste si despre extraterestrii, e bland cand vorbeste de masoni, isi ascunde crucea cand se intalneste cu rabini (din „respect”) iar lumea a ajuns sa-l vada ca un adevarat exponent al crestinismului! Lasand la o parte ca papa nu renunta si nici nu pare ca are de gand sa renunte la ereziile vechi ale papalitatii, papa Francisc pare decis sa ingroape orice urma de crestinism printr-o secularizare dusa la extrem. Dar „rebelul” crestin il idolatrizeaza, pentru ca acest crestin (necrestin) a ajuns sa urasca crestinismul adevarat, el crezandu-se crestin doar in limita in care ideologia lui ii permite sa fie „cool”.

Ar fi multe de spus despre rebelul crestin, dar ideea fundamentala este urmatoarea: Cine nu asculta de Sfanta Scriptura, Sinoadele Ecumenice si locale si de Sfintii Parinti, nu poate purta numele de crestin (cf. Matei 18:17 si altele). Cei care se considera crestini pentru ca adera la falsa iubire si civilizatie ecumenista e evident ca nu au inteles ce presupune crestinismul. E evident ca au uitat de iubirea primordiala fata de Dumnezeu din care deriva si iubirea pentru oameni, iubire fata de Dumnezeu care se manifesta in primul rand prin ascultarea smerita fata de Biserica. Cine crede ca e suficient sa fii „tolerant” fara a impleti toleranta cu ascultarea de Biserica, a pierdut din vedere crestinismul si crede total altceva….

____________________________________________________________

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, Omilia 22, versetul 18, PG 60, 611. apud http://www.mirem.ro/pdfuri/ecumenism-intrebari.pdf

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni, Omilia 2, versetul 10, PG 62, 191. apud http://www.mirem.ro/pdfuri/ecumenism-intrebari.pdf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s