Sfintii Parinti despre ruperea comuniunii cu ereticii si despre ratacirea celor care stau in comuniune cu acestia

„De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti (Sfantul Vasile cel Mare)

“Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.” (Sf. Teodor Studitul)

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş” (Sf. Teodor Studitul)

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia” (Sfantul Marcu al Efesului)

“Daca spurcam Ortodoxia si sfinta Credinta prin impartasire adultera cu ereticii n-o sa scapam de a impartasii pedeapsa care-i asteapta pe eretici in lumea care va sa vina.” (Sf. Ioan cel Milostiv, Viata Sf. Ioan cel Milostiv, Sinaxar 12 Noiembrie)

“Sa ne ferim din toate puterile noastre ca nu cumva sa primim sau sa dam impartasanie la eretici. “Nu dati cele sfinte ciinilor”, zice Domnul. “Nici nu aruncati perle inaintea porcilor” (Matei 7:6) ca sa nu devenim partasi la necinstea si osinda lor.” (Sf. Ioan Damaschin, Marturisire de Credinta, Cartea IV, Cap. 13)

“Feriti-va de erezia care distruge sufletul, de impartasirea cu aceasta care este indepartare de la Hristos… Unii s-au scufundat cu totul in ce priveste credinta. Altii, cu toate ca nu s-au inecat in propriile ginduri, pier fara indoiala prin impartasire cu erezia.” (Sf. Teodor Studitul, P.G. 99, 1216)

“Daca si numai a spune cuiva “Bun venit!” (2 Ioan 10-11) este tot una cu a te face partas la faptele dracesti ale aceluia, cu atat mai mult asa se intampla cu pomenirea pe fata in chiar prezenta Dumnezeiestilor si infricosatoarelor Taine. Daca El care sta inaintea noastra este Adevarul Insusi, de ce ar trebui sa credem ca El va accepta aceasta mare minciuna, ca acel om [patriarhul] se cuvine cinstit ca un patriarh ortodox intre ceialalti patriarhi ortodocsi? In momentul in care infricosatoarele Taine sunt pregatite sa ne prefacem ca suntem doar actori pe scena? Si cum sa indure sufletul unui crestin ortodox toate acestea inloc sa se abtina de indata de la comuniunea cu cei care il pomenesc si sa-i socoteasca ca pe unii care fac castiguri murdare pe seama lucrurilor dumnezeiesti? Biserica Ortodoxa a lui Dumnezeu a fost de parere chiar de la inceput ca pomenirea numelui ierarhului in biserica inseamna comuniune completa cu acela. Scrie in manualul de liturgica, cel care liturghiseste pomeneste numele episcopului dovedind prin aceasta supunere fata de un superior, ca este in comuniune cu acela si cu cei care il urmeaza in Credinta si in Dumnezeiestile Taine.

… Si Dumnezeu a facut cunoscut acest lucru zicind: “Preotii lui calca legea Mea si pangaresc lucrurile sfinte ale Mele” (Iezekiel 22:26). De ce? Pentru ca “nu osebesc ce este sfant de ce nu este sfant” si au tinut toate lucrurile ca si cum ar fi fost de rind. Si cu toate astea s-ar cuveni sa o facem [pomenirea] cu pogoramant? Dar cum ar putea fi potrivit un asemenea pogoramant care necinsteste lucrurile dumnezeiesti si alunga Duhul Sfant din ele, cand, dupa cum chiar Dumnezeu a spus, aceea ii face pe credinciosi sa-si piarda adoptia [ca si copii ai lui Dumnezeu] si ii taie de la iertarea pacatelor lor? Poate fi cu adevarat un pogoramant mai daunator decat acesta?…” (Din Scrisoarea parintilor atoniti catre imparatul Mihail Paleologul impotriva patriarhului ecumenic Ioan al XI-lea (Beccos), 1275 – 1282)

„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

 

Nota: Nu incit la schisma, dupa cum m-a acuzat un anumit domn. Problema ruperii comuniunii ca ingradire fata de erezie trebuie luata serios in seama astfel, dupa cum arata Sfintii Parinti mai sus, degeaba noi suntem ortodocsi daca stam in comuniune cu ereticii. Vom lua aceeasi plata ca si ei!

Vezi si:

Atitudinea Sfintilor Parinti fata de eretici si erezii (partea intai)

Atitudinea Sfintilor Parinti fata de eretici si erezii (partea a doua)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ruperea comuniunii cu ereticii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Sfintii Parinti despre ruperea comuniunii cu ereticii si despre ratacirea celor care stau in comuniune cu acestia

  1. Un exemplu. Cum suntem noi în comuniune cu ereticii, cu ecumeniştii? Cum şi în ce fel? ,,Problema ruperii comuniunii ca ingradire fata de erezie…” DE CE NU PUTEŢI FI CÂT DE CÂT MAI EXPLICIT, CA SĂ ÎNŢELEAGĂ ABSOLUT ORICINE CEEA CE DORIŢI SĂ EXPRIMAŢI ÎN CUVINTE?
    Vedeţi cum fabulaţi şi acuzaţi pe alţii absolut gratuit sau cu o intenţie răuvoitoare? ADEVĂRUL SE ROSTEŞTE SIMPLU….

    • Radu, cat de explicit as putea sa mai fiu? Cum adica „cum suntem noi in comuniune”? Esti ortodox si inca nu ai auzit de termenul de „ingradire”? Serios acum! Eu ti-as raspunde la intrebari si vreau sincer sa am un dialog cu tine, dar mi-e ca cine stie cum mai interpretezi si pe urma dai iama in toate blog-urile si iar ma trezesc cu cine stie ce „acuze” pe cap.

  2. preot-duhovnic zice:

    Despre CIP :

    Nu vor fi ca aceste cip-uri de azi , pt ca va o inventie satanica extrem de complexa si va functiona pe 2 nivele .

    Primul nivel va fi similar cu antena satelit prin care putem receptiona informatii . Si vor incerca sa ne implanteze prin vaccinuri nano-echipamente in corp , invizibile cu ochiul liber si va juca rolul de spion . Acest echipament va putea citi si interpreta semnalele corpului uman . Acesta va fi o parte din pecete . Nu vor putea totusi exista in noi ceea ce satanistii vor sa implanteze prin inselaciune , datorita Sfintei Impartasanii care va avea o putere asa mare incat va anihila “primul nivel ” insa nu pecetea .

    Al doiea nivel va fi un cip extrem de subtil pe care il vor implanta pe mana sau pe frunte . un nano-cip ( nu ca cele din ziua de azi ) care va comunica cu echipamentele pe care le vom avea deja in corpul nostru – si vor functiona ca un tot unitar . Va putea sa interactioneze strans cu materialul genetic al omului si nu putea nimeni sa-l mai scoata . De aceea , cei care vor primi acest semn vor fi robiti de Antihrist . Aceia care vor primi semnul vor suferi mai mult decat crestinii . (Parintele Elpidie)

    ASADAR….ATENTIE LA VACCINURI SI LA ANESTEZII !

  3. doktoru zice:

    Uite,sa pun aici si o parere de pe la rusi(ca zic ai nostrii ca ai lor e mai sfinti…mai era unu cu crucea lavrei pecerska,parca…tare amuzant era ,dar paralel si agitat,un fel de diversionist)despre actele de identitate cu nr de inregistrare,identificare,cod de bare,666 si chiar si chip,desi este o parere,foarte buna si la locul ei, din 2001 …ca la ei incepuse nebunia asta de doi lei a chip-ulizarii mai devreme.Astia ai nostrii s-au trezit mai tarziu din letargie …si iti dai seama ca au mult de recuperat.Asa ca si-au chip-ulizat si creierul si mintea.

    E o secunda mai explicativ,adica mai lung ,dar clarifica foarte multe.

    Arhimandritul Ioan (Krestiankin),

    despre Codul de Identificare al Contribuabilului

    Dragii mei, fii ai Bisericii lui Hristos!
    In aceste zile, când cerul şi pământul se bucură de negrăita milă a lui Dumnezeu – Naşterea în lume a Mântuitorului când Biserica Ortodoxă, cu ai săi 2000 de ani de trăire în suferinţa pentru adevăr şi în nevoinţe mântuitoare, confirmă că Dumnezeu este cu noi, când mulţimea preaslăviţilor noi mucenici ruşi şi-au vărsat sângele lor la temelia Bisericii şi, cu mila lui Dumnezeu poporul Rusiei a început să-şi amintească slăvitul său trecut creştinesc şi află acum calea spre Biserica lui Dumnezeu ar trebui să ne bucurăm şi să trăim cu credinţă vie şi cu speranţă neînfruntată în Dumnezeu şi în Sfânta Sa Biserică. Să trăim amintindu-ne zilnic că pecetea darului Duhului Sfânt, primită de către noi la sfântul Botez, ne-a făcut pe noi fii ai lui Dumnezeu şi să-I mulţumim lui Dumnezeu.

    Însă, din păcate, în aceste zile pline de bucurie şi lumină, umbra întunecată a indignării duhovniceşti a tulburat minţile şi inimile credincioşilor şi îi lipseşte nu numai de bucuria universală şi veşnică a biruinţei, ci chiar şi de credinţă şi speranţă.
    Dragii mei, oare cine astăzi, cu impertinenţă, lasă condu¬cerea lumii pe seama forţelor întunericului?

    Cine astăzi, ca şi în zilele Mântuitorului, vine la El cu întrebarea vicleană: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? (Matei 22: 17; Marcu 12: 14; Luca 20: 22).
    Iar în limba modernă aceasta ar suna astfel: „Să acceptăm noul sistem de impozitare sau nu?” .
    Răspunsul e paradoxal. Înşişi credincioşii ortodocşi, preoţii şi mirenii, uitând de Pronia lui Dumnezeu, de Dumnezeu, cedează puterea forţelor întunericului. 

    Şi aşa cum cei ce L-au întrebat pe Mântuitor nu au fost satisfăcuţi de răspunsul Lui şi s-au retras pentru o vreme spre a născoci o altă uneltire împotriva Lui, aşa şi acum răspunsul soborniceştii minţi bisericeşti şi măsurile întreprinse de Biserică cu privire la tălmăcirea situaţiei nu sunt acceptate şi continuă să se înteţească tulburarea şi neliniştea în ograda Bisericii şi în mijlocul poporului lui Dumnezeu, iar toate acestea sunt făcute de vrăjmaşul mântuirii noastre.

    Problema de stat despre codul de identificare a contribua-bilului (CIC), cu strădaniile vrăjmaşului lui Dumnezeu şi pe baza părerilor neîntemeiate despre introducerea în CIC a trei de şase, a căpătat în lumea duhovnicească o mare forţă destabilizatoare şi a devenit pentru noi o piatră de încercare, vădind în credincioşi lipsa credinţei în Dumnezeu şi încrederii în Biserica-mamă.
    Dragii mei, dar anume acest scop îl urmărea vrăjmaşul, introducând în codul de bare numărul 666, şi nicidecum altul. Insă cu câtă uşurinţă şi fără de nicio problemă a fost lichidat acest număr fatal după ce şi-a atins ţinta!

    Numărul l-au lichidat, cererea despre atribuirea codului au exclus-o, iar dezbinarea şi sciziunea din Biserică continuă să se intensifice. Şi discuţiile despre pecetea lui antihrist, despre lipsa de har a bisericii noastre, despre grabnicul sfârşit al lumii continuă să tulbure minţile oamenilor.
    Şi deja de pe amvoanele bisericii răsună idei sectare şi antibisericeşti. În istoria Bisericii, astfel de situaţii au fost nu o dată, mai ales în perioada perturbaţiilor politice, cataclismelor, războaielor şi a feluritelor „restructurări”. Chiar şi marii stâlpi ai Bisericii greşeau. Iată cum descrie astfel de evenimente călugărul sfântului nostru lăcaş din Pskovo-Pecersk, mare nevoitor al dreptei credinţe, mitropolitul Veniamin (Fedcenkov): cauzele unor astfel de fenomene se află „în sufletul omului. (…) El întotdeauna este ispitit de tot ce ţine de misterios, neobişnuit, supranatural, miraculos şi, îndeosebi, înfricoşător. Iar pe lângă aceasta, se manifestă o „râvnă” amăgitoare către Dumnezeu. (…) Toate acestea sunt cunoscute demult în viaţa duhovnicească. Însa periodic astfel de mişcări, aşa precum izbucnirea vulcanilor, încep să iasă la suprafaţă. De obicei, aceste evenimente sunt legate de perturbaţii politice, cataclisme, războaie, persecuţii.

    Este necesară lupta cu această boală duhovnicească. Însuşi Sfântul Apostol Pavel a început această luptă, în epistola a doua către Tesaloniceni (parţial, şi în prima), interzicând a crede „nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit” (II Tes. 2-4). Cu toate acestea, astfel de manifestări apăreau în istorie din nou. Şi chiar marii stâlpi ai Bisericii greşeau în fixarea termenulu: „sfârşitului lumii”. De exemplu, Sfântul loan Gură de Aur scria fără ocolişuri că sfârşitul lumii trebuie aşteptat pe la anul 400. „Nu voi greşi” (!), zicea el, numind data aproximativă a anului 400. Şi a greşit. Au trecut de atunci 1548 de ani, iar sfârşitul lumii nu-i. Acestea sunt scrise în Volumul 8 al operelor sale, la Convorbirea lui Hristos cu samarineanca (Evanghelia de la loan, cap. 4).-nota.mea.-Sf Ioan nu s-a exprimat asa ci a zis ca s-au apropiat cu 400 de ani de sfarsitul lumii.

    La fel şi în perioada prigoanei asupra icoanelor şi a cinstiri icoanelor – veacurile VI-IX Sfântul Teodor Studitul se gândea la „apropiatul” sfârşit al lumii. Şi, în general, mulţi şi de multe ori erau atraşi de această idee. In Rusia vorbea despre aceasta stareţa Ambrozie de la Optina (Mitropolitul Veniamin Fedcenkov. „Pentru Ortodoxie mă va milui Domnul”, Sankt-Petersburg. 1998).
    Dar iată că am ajuns în anul 2001, iar sfârşitul lumii nu este şi viaţa continuă. Şi Hristos, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi, îşi continuă nevoinţa Sa – a dragostei către neamul omenesc. El ne-a dăruit nouă calea spre pocăinţă şi El este Unul şi Acelaşi pentru toate vremurile – şi pentru creştinii primelor veacuri, şi pentru creştinii vremurilor de pe urmă – şi aceasta este credinţa în Pronia lui Dumnezeu şi viaţa în credinţă.
    Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, în rugăciunea Sa arhipăstorească, cere pentru toţi cei ce cred în El, în Dumnezeu-Tatăl: Eu nu Mă rog ca Tu să-i scoţi din lume, ci pentru ca Să-i păzeşti de rău.

    Dragii mei, pentru noi se roagă Hristos! Astfel, prin porunca lui Dumnezeu, noi, fiii lui Dumnezeu, suntem chemaţi să trăim în lume, iar lumea este diversă – creştină, păgână, ateistă. Şi în această lume care este atât de variată, noi avem chemarea să ducem lumina învăţăturii lui Hristos şi a Adevărului, iar acestea sunt, după cuvântul Scripturii, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, mila, credinţa, blândeţea, înfrânarea. Asupra acestora nu este lege.
    În Canonul înainte-prăznuirii Botezului Domnului, Biserica descrie foarte clar atitudinea către cele lumeşti şi către cele Dumnezeieşti a tuturor celor care-L urmează pe Hristos. El – Hristos – „S-a înscris, dar nu S-a robit, supunându-se poruncilor cezarului, că, primind mângâiere pentru lucru, cu voia Te supui celui ce dă drahma, iar pe noi, cei vânduţi după legea păcatului, ne-ai slobozit astăzi şi ne-ai învrednicit de starea fiilor”.

    Şi noi, credincioşii, urmând exemplul Mântuitorului, ne supunem legilor statale, în acelaşi timp rămânând liberi duhovniceşte, ca fii ai lui Dumnezeu, fii ai Luminii!
    Şi cum să nu ne amintim în această situaţie acel moment din viaţa Bisericii când ea a intrat în grozăvia răzmeriţei revoluţionare şi trebuia să înveţe să trăiască şi să păstreze Biserica în perioada fărădelegii depline. Iar Preafericitul nostru Patriarh Tihon întâm¬pina fiecare zi cu pace duhovnicească, deoarece avea credinţă în Dumnezeu şi Lui îi preda şi Biserica, şi pe sine, şi poporul lui Dumnezeu.
    Credinţa în Dumnezeu – iată în ce constă puterea noastră, contrapunerea noastră vrajbei şi dezbinării din Biserică.
    Mărturii ale adevăratei credinţe ne-au lăsat noii mucenici ruşi. Sfântul Sfinţit mucenic, mitropolitul Veniamin al Petrogradului, scrie înainte de sfârşitul său mucenicesc: „Simt bucurie şi linişte. (…) Hristos este viaţa noastră, lumina şi pacea. Cu El întotdeauna şi peste tot e bine. Pentru soarta Bisericii Domnului nu mi-e teamă. Trebuie să avem mai multă credinţă, mai ales noi păstorii. Să lepădăm multa încredere în sine, priceperea, ştiinţa şi să facem loc harului lui Dumnezeu – iată orânduiala duhovni¬ceasca cu adevărat creştineasca”.

    Credinciosul trăieşte în lume cu Hristos, moare cu Hristos şi se duce la Hristos. Şi cine ne va putea despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu: nici necazul, nici prigoana, nici bârfa împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, pe care o seamănă vrăjmaşul neamului omenesc?
    Şi frica, acolo unde nu era frică, acum a paralizat credinţa şi a furat speranţa, iar umbra răului se străduieşte să acopere Soarele dreptăţii – pe Hristos.
    Să nu fie aşa!

    Dragii mei, de ce ne-am lăsat cuprinşi de panica pierderii numelui creştinesc, înlocuirii lui cu un număr? Oare e posibil să se întâmple aşa ceva înaintea lui Dumnezeu? Oare înaintea Potirului vieţii cineva se va uita pe sine şi pe apărătorul său ceresc care i-a fost dat în momentul botezului?
    Şi oare nu ni-i vom aminti pe sfinţiţii slujitori, pe mireni: creştini care pe o perioadă îndelungată au fost nevoiţi să-şi uite prenumele, numele, ele fiind înlocuite de număr, şi mulţi dintre ei aşa au şi plecat în veşnicie, cu număr.
    Iar Dumnezeu i-a primit pe ei în braţele Sale Părinteşti ca pe sfinţiţi mucenici şi veşmintele albe ale biruinţei au acoperit hainele lor de deţinuţi. Nu aveau nume, dar Dumnezeu era alături şi dreapta Lui i-a condus zilnic prin umbra morţii.
    La Domnul, omul nu este un număr. Numărul este necesar tehnicii moderne de calcul, iar pentru Domnul nu este nimic mai de preţ decât sufletul viu al omului, pentru care El L-a trimis pe Fiul Său Unul Născut Hristos-Mântuitorul. Şi Mântuitorul a intrat în lume odată cu recensământul populaţiei.

    Ce să mai vorbim despre controlul şi urmărirea totală cu care sunt speriaţi oamenii de rând? Când şi în ce stat nu a existat cancelaria tainică? Toate au fost… toate sunt… şi vor fi… însă
    nimic nu-l împiedică pe omul credincios ca să se mântuiască. Şi fiecare merge prin viaţă purtându-şi crucea, trecându-le cu credinţă pe toate cele întâlnite în calea vieţii.
    Şi credinciosul pe toate le primeşte din mâna lui Dumnezeu cu credinţă, că toate îi sporesc spre mântuire. Mai bine ar fi să cugetăm precum bătrânica ce întreaga viaţă şi în timpurile cele mai grele şi-a păzit credinţa în Dumnezeu şi Biserică, fiind acum la sfârşitul vieţii, nu se îndepărtează de corabia mântuitoare a Bisericii.
    Şi cine va răspunde înaintea lui Dumnezeu de ispitirea acestora care, în simplitatea lor, s-au împiedicat de un lucru care în viaţa duhovnicească nu are nicio importanţă – numărul de impozitare…

    Iată, vedeţi cum, în timpul de faţă, se verifică credinţa noastră, înţelepciunea şi duhovnicia ei.
    Pecetea lui Hristos a apărut în lume după înfăptuirea nevoinţei Lui mântuitoare. Crucea, care a fost unealtă a unei execuţii ruşinoase, sfinţită de sângele şi harul Domnului nostru lisus Hristos, a devenit pecetea lui Hristos cu o putere nemărginită asupra vrăjmaşului.
    Iar acum se vorbeşte numai despre numărul 666 ca fiind pecetea lui antihrist. Dar el, oare, a primit puterea în lume? Oare au dispărut hotarele dintre state şi pacea şi siguranţa, adormindu-ne, ne alină auzul?.. Şi s-a înscăunat antihristul, fiind recunoscut de toţi ca împărat al lumii şi prin aceasta a câştigat dreptul la propria pecete?
    Dar încă Apostolul şi Evanghelistul Ioan Teologul ne vorbeşte că în vremea sa au apărut mulţi antihrişti. Ce să mai vorbim despre actualitate, despre vremea noastră? Oare rămân tot mai puţini creştini şi apar mulţi şi foarte mulţi antihrişti?
    Ei sunt mulţi – necredincioşi, răzvrătitori, ispititori, rascolnici şi depravaţi, dar nu este vorba de acel unic antihrist, care, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, va primi pe trei ani şi jumătate de puterea asupra întregii lumi. Şi noi trebuie să fim conştienţi că trăim încă într-o vreme mântuitoare şi plină de har, când Mântuitorul lumii Hristos este gata să primească şi să mântuiască pe orice păcătos care va suspina către Domnul pentru mântuirea sa.
    Iată, aşa ne vom mântui în Biserică, îngrădindu-ne cu frică de Dumnezeu de orice păcat, de viclenie, falsitate şi minciună, de prea multă încredere în sine şi de samavolnicie.
    Şi ar fi bine, acum, când în popor se trezeşte conştiinţa creştinească, să înţelegem cu toţii cine şi pentru ce are nevoie de aceste metode necreştineşti de luptă pentru „libertate”.
    Şi de ce anume trebuie să ne eliberăm?
    – De disciplina creştinească din Biserică, când glasul sobornicesc al Bisericii este pus la îndoială de o părere personală?
    – De una sobornicească Biserică a cărei parte rascolnică cheamă oamenii în „catacombe”, ca ea să degenereze într-o sectă?
    – De plata impozitelor, ca, după cuvântul Scripturii: „Cine a adunat mult să nu aibă de prisos, iar cine puţin – să nu rămână în pagubă?”
    Şi oare nu-i va îngrijora pe fiii Bisericii faptul că, pentru a-şi atinge scopul, luptătorii nu se sinchisesc de a folosi metoda diavolului – bârfa?

    Chiar de la începutul acestei situaţii eu am scris nu puţine scrisori particulare despre atitudinea mea faţă de CIC.
    Şi iată că una dintre ele, cu voia lui Dumnezeu, a fost dată publicităţii prin Internet de Mănăstirea Sretensk. Dar scrisoarea a fost considerată falsă. Dar eu şi astăzi, încă şi încă o dată, îmi pun pe ea semnătura.
    Şi anume în această scrisoare este redată atitudinea mea referitor la cele ce se întâmplă, şi nu în scrisoarea anonimă pe care au publicat-o clevetitori necunoscuţi în „Ruski vestnik” (Nr. 46-48/2000), impunându-şi părerea lor şi semnând-o cu numele meu.

    Acum, în legătură cu faptul că numele meu este folosit în bârfa împotriva Bisericii, mă simt dator să le spun tuturor celor implicaţi în această psihoză: 
    TEMEŢI-VĂ DE DEZBINARE ŞI SCHISMĂ ÎN BISERICĂ!
    Temeţi-vă să vă desprindeţi de Biserica-mamă. Numai ea, unica, reţine acum avalanşa dezmăţului anticreştin din lume!
    Temeţi-vă să osândiţi ierarhia bisericii, fiindcă aceasta este pieire şi fără pecetea lui antihrist!
    TEMEŢI-VĂ DE PĂCAT!
    Noi ne vom duce din lumea aceasta mult mai înainte de a apărea acea frică care i-a cuprins acum pe toţi. Dar, căzând de la Biserică, noi vom moşteni anume aceea de care atât de mult ne este frică acum.

    Să ne întipărim în inima şi mintea noastră temelia duhovni-cească a unirii noastre cu Dumnezeu: Fiule, dă-mi inima ta.
    Sufletul şi inima credincioase lui Dumnezeu Domnul nu se va arunca în picioarele vrăjmaşului! Să-1 mintă pe un om îi vine uşor altui om, iar să ne mintă pe noi, pentru vrăjmaşul care are experienţă de multe veacuri, nu-i nicio greutate.
    În aceste vremuri ale imenselor posibilităţi tehnice este foarte uşor – atât tainic, cât şi în mod deschis – să ştampilezi toate popoarele şi cu „numere”, şi cu „cipuri”, şi cu „peceţi”. Insă ele nu pot dăuna sufletului omenesc, în cazul când nu se va face lepădarea conştientă de Hristos şi închinarea conştientă vrăjmaşului lui Dumnezeu.
    Şi cuvintele dătătoare de viaţă ale Mântuitorului nostru să ne fie nouă conducătoare şi îndrumătoare pe marea neliniştită a vieţii: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze (Ioan 14: 27-28); credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine (loan 14: 1).

    Arhimandrit loan (Krestiankin), „Ruski vestnik”, Nr. 7 / 2001

    Mai am inca una ,dar trebuie corectata.
    Cu alea mai faci ceva sau nu ?

  4. STOP RFID zice:

    doktoru

    Tu esti un amagitor. Aduci in discutie un preot care era inselat in aceasta problema. Nu l-a infrant diavolul cu chinurile din inchisoare ci cu parerea de sine. Dumnezeu sa-l ierte.

  5. doktoru zice:

    Uite inca o parere,de data asta intr-un fel pro-chip-ista,cu care eu personal nu sunt intru totul de acord.Este in linii mari acelasi mesaj care a fost transmis de la Petru-Voda cand traia Parintele Iustin Parvu,cand era sub influenta pro-protestanti.Ma rog ,mai tarziu sa dezis de ea dar nu total si destul de- in particular,si ar fi zis ca fiecare sa faca ce ii dicteaza constiinta in legatura cu actele chip-ulizate.
    Eu personal daca as accepta o singura idee venita de peste ocean,din plin mediu neo-protestant,as cosidera ca mi-am dat foc la valiza ortodoxiei si mai repede m-as considera apostat si lepadat de Hristos si asta voluntar,dar fara sa imi dau seama, prin acceptarea protestantismului si a ideilor vehiculate de acestia.
    Pt ciocolatiul care zicea de Parintele rus de mai sus ca diavolul l-ar fi inselat cu mandrie si parerea de sine.Mai bine taceai…ai fi aratat mai inteligent.Dar nu, tu a trebuit sa scuipi tot veninul afara din tine.Ia vezi ca parintele a fost in inchisoare si inca torturat si toata Rusia stia asta.Ratacesti cumplit ,prietene !!!(ce-mi place fraza asta …imi aduce aminte de cineva care bate campii,dar fara gratie,total si …indubitabil !!!…folosesc astea destul de des ca ma amuza incapacitatea si impotenta intelectuala a unora care se cred…repere,si alea inca grele !!!
    Ciocolatiule tu esti pe carari intortocheate.Vino înapoi.

    Si acum pasajul cu pricina :

    Opinia părintelui arhimandrit Chiril (Pavlov) despre codul de identificare al contribuabilului
    Recent, unul dintre membrii redacţiei ziarului „Ruski vestnik” l-a vizitat pe cunoscutul stareţ – arhimandritul Chiril (Pavlov). Discuţia a purtat un caracter particular. Îndeosebi s-a vorbit despre problema tulburătoare pentru creştinii ortodocşi referitoare la CIC. Deoarece, pe parcursul discuţiei, părintele a spus că nu-şi ascunde opinia sa privitor la această întrebare, cu toate că nimeni oficial nu i-a cerut opinia, redacţia a găsit de cuviinţă să publice expunerea parţială a acestei discuţii.

    Prima întrebare s-a referit la faptul că o mare parte a ortodocşilor reacţionează negativ faţă de CIC, la încercarea de a atribui oamenilor numere, cu atât mai mult cu cât unii chiar înclină deja să considere CIC ca fiind pecetea lui antihrist. Sunt înregistrate cazuri când oamenii demisionează de la serviciu, îşi vând apartamentele, se pregătesc să se retragă în păduri; există şi cazuri tragice. Turma noastră e cuprinsă de nelinişte, tulburare, îngrijorare, ceea ce duce uneori la dezbinare. Unii dintre cei ce nu acceptă numerele şi atribuirea lor se adresează către Patriarh, către arhierei; unii consideră că atmosfera este încinsă fără temei de forţe ostile, având ca scop clătinarea corăbiei Bisericii, slăbirea unităţii ei. Aceasta este încă o cauză de tulburare, o cauză auxiliară în problema propriu-zisă a introducerii numerelor şi a proceselor ce o însoţesc.
    Iată care este întrebarea: cum trebuie să ne comportăm în uceste vremuri? Pe de o parte ştim deja aproape cu toţii că numărul este ceva rău. Pe de altă parte suntem foarte îngrijoraţi privitor la unitatea Bisericii şi la faptul că unii oameni, în virtutea împrejurărilor, sunt puşi în condiţii când trebuie să decidă dacă nu chiar între viaţă şi moarte, atunci între o viaţă decentă şi o viaţă pe muchia existenţei, sărăciei; există şi cazuri concrete.

    Părintele a răspuns că atribuirea numerelor oamenilor este o acţiune păcătoasă, împotriva lui Dumnezeu. Deoarece, când Dumnezeu l-a zidit pe om, El i-a dat lui nume. Numirea omului cu nume face parte din voia lui Dumnezeu. Vreme de mii de ani cât au trecut de atunci, oamenii s-au folosit de nume. Şi iată acum, omului, în loc de nume, i se atribuie un număr. Modul în care se realizează aceasta nu lasă loc îndoielilor în ce priveşte caracterul nelegiuit şi împotrivitor lui Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să participăm la această acţiune, ci,în măsura posibilităţilor, să ne opunem ei. Dar, în acelaşi timp, să păstrăm pacea şi unitatea. Acestea sunt cuvintele părintelui: „Pace şi unire!” Fără pace să nu se întreprindă nimic. Lucrul facut fără duhul păcii poate numai dăuna. Să ne opunem codului de identificare a contribuabilului astfel ca între credincioşi să nu apară niciun fel de contradicţii ce ar duce la dezbinare ori schismă. Iar preoţii să nu se osândească unii pe alţii şi cu atât mai mult să nu judecăm arhipăstorii, ca să nu sufere unitatea Bisericii. Cei care au posibilităţi să ceară de la Guvern, de la Dumă, să fie adoptată o lege care i-ar elibera pe creştinii ortodocşi de atribuirea acestor numere.

    Următoarea întrebare a fost cum să procedeze omul care astăzi este pus deja într-o situaţie-limită, când, refuzând numărul, cauzează daune considerabile apropiaţilor săi. S-au relatat cazuri concrete ale oamenilor aflaţi pe muchia existenţei: unui invalid, fară atribuirea numărului, nu i se dă pensia – cum să se procedeze în acest caz? Cu atât mai mult cu cât el nici nu este în stare să-şi apere drepturile, deoarece nu locuieşte nici în Moscova, nici în Sankt Petersburg, ci într-o provincie îndepărtată, unde nu funcţionează niciun fel de legi. Iar pentru a-şi apăra drepturile are nevoie de anumite cunoştinţe în domeniu, trebuie să ştie cui să i se adreseze, cui să se plângă, iar pentru a ataca în instanţa judiciară această problemă, de asemenea, e nevoie de bani… Din păcate,oamenii deseori sunt lipsiţi de toate acestea în virtutea situaţiei în care se află.
    Părintele a răspuns că în astfel de împrejurări omul este nevoit să primească numărul. El nu poate osândi aceşti oameni şi îi judecă. Însă şi ei au datoria să nu-şi piardă vigilenţa şi trebuie să li se explice că acum va fi numărul, mâine, cartela, iar poimâine, pecetea lui antihrist. Toate aceste schimbări pot să se petreacă foarte rapid, iar pe urmă va fi mai greu să refuzi, decât acum. De aceea, dacă e posibil, mai bine să nu primească codul acum, pentru că mai târziu vor fi mai aspre şi legile şi condiţiile.Trebuie să nu uităm: pe toţi ne aşteaptă încercări grele. Chemarea noastră este să mărturisim credinţă în Hristos. Nu ştim când se va întîmpla aceasta, dar ştim că se va întâmpla negreşit şi trebuie să ne pregătim. Necesar e să nu ne autoliniştim – de am primit codul sau de nu l-am primit. Presiunea ce se face asupra noastră va continua şi se va întări, dar stă în puterile noastre de a mai îndepărta puţin acest timp, realizând aceasta numai prin viaţa noastră. Dacă vom trăi creştineşte, dacă ne vom strădui să păzim poruncile Domnului, dacă ne vom ruga, dacă ne vom pocăi şi vom tinde să trăim cu evlavie, acest timp se va mai prelungi puţin. În cazul contrar, iată un exemplu din Apocalipsă: Fiara iese din mare. Marea este marea păcatelor şi a patimilor noastre. Din ele se si naşte Fiara, din ele ea iese. Este stringent nevoie să trăim cu deosebită trezvie, creştineşte. Dar la fel de important e să întrepri-I ndem acţiuni de opunere la introducerea codurilor.

    Iar în ce priveşte problema unităţii Bisericii, este de netagăduit faptul că nouă ne revine sarcina de a mărturisi credinţa în Hristos, iar printre primii mucenici vor fi arhipăstorii. Ei vor intra primii în împărăţia Cerurilor. De aceea, suntem datori să tindem a le explica lor neliniştea noastră şi motivele neacceptării codurilor. Să căutăm a fi uniţi cu arhipăstorii noştri.

    Următoarea întrebare s-a referit la chemările de neaccceptare necondiţionată a codurilor sau de refugiere în păduri. Dintr-un punct de vedere, ea este legată de faptul că şi în Guvern, şi în 
    Dumă, şi în armată, în organele justiţiei există mulţi oameni ortodocşi ce ocupă posturi înalte, având posibilitatea de a influenţa şi care chiar influenţează deja asupra politicii statului, lucru foarte important pentru noi – pentru Biserică, pentru toţi credincioşii. Este important pentru noi ca aceşti oameni să existe, să nu părăsească societatea, pentru ca să nu se producă marginalizarea Bisericii. Dar, conform legii, ei sunt obligaţi sau să primească CIC-ul (codul de identificare) sau să se concedieze. Apare întrebarea: ce fel de stat avem şi cine suntem noi – cetă¬ţeni sau renegaţi, disidenţi, oameni în afara legii. Ce cale vom alege – cea de-a doua?
    Da, a răspuns stareţul, în eşaloanele de conducere ale statului şi ale ţării există oameni de bună credinţă care ocupă posturi înalte şi statul parcă se schimba spre bine, dar cine introduce aceste numere? Este bine cunoscut faptul că forţele statului nu sunt întru totul libere. Ele sunt manipulate în mare măsură de forţe din afară, cum ar fi conducerea mondială. Oamenii cu posturi înalte, dacă sunt adevăraţi creştini ortodocşi, la fel trebuie să fie gata să pătimească pentru Hristos.

    Oricum, timpul acesta va sosi odată. Repet: „Astăzi – numă¬rul, mâine, cartela, poimâine, pecetea”. De aceea, trebuie să cerem să fie adoptate legi care ar permite creştinilor ortodocşi să nu primească numerele, iar cei care din neştiinţă le-au primit să aibă posibilitatea de a se lepăda oficial de ele.
    La acestea se rezumă cele spuse de părintele Chirii.
    „Ruski vestnik”, nr. 7 (505) / 2001

    Nu în zadar am prezentat opinia părintelui Chiril la sfârşit. Din ea transpare atât clarviziunea evenimentelor viitoare, cât şi evaluarea trează a multor situaţii complexe care apar astăzi în legătură cu atribuirea codului de identificare cetăţenilor.
    Din discuţia dintre părintele Tihon şi părintele Nicolae (Gurianov) se vede că stareţul nu are înştiinţare despre aceasti problemă tulburătoare pentru creştini. 

    Am citit cu mult regret opinia cinstitului mărturisitor al credinţei, părintele Ioan Krestiankin. El este păstorul ce nu-şi calcă pe conştiinţă, care cu râvnă suferă pentru soarta Bisericii şi a fiecăruia dintre noi, care a trecut prin lagăre unde i-au fost zdrobite degetele de la mâini, încercând să-1 facă să-L trădeze pe Hristos şi conştiinţa sa creştină. În anul 1994, el i-a dăruit unui pelerin o broşură cu două proorocii. Pe una dintre ele, „Marşul distrugătorului”, o cităm în carte. De aceasta cu o şi mai mare mâhnire citim actualul său discurs despre CIC. Părintele Ioan aminteşte erorile unor sfinţi despre sfârşitul lumii. Da, este adevărat că unii au greşit prezicând apropiatul sfârşit al lumii. Dar oare greşeala lor a dăunat mântuirii lor sau mântuirii celor păstoriţi de ei?
    De ce stimatul stareţ nu a adus proorociile Sfântului Serafim al Sarovului, ale Sfântului Ioan al Kronstadtului, ale Sfântului Lavrentie al Cernigovului, ale Sfântului Kukşa al Odesei, ale stareţilor Serafim al Viriţei sau Paisie Aghioritul? Însuşi Domnul, in Sfânta Evanghelie şi Apocalipsă, ne-a descoperit nouă semnele apropierii celei de a Doua Veniri, semne care se înfăptuiesc în ochii noştri. Şi, dacă vom cugeta logic, nu este oare mai lipsit de pericol să greşeşti din prea multă precauţie decât să te laşi pradă nepăsării? Dar ce va fi dacă greşeala nepăsării nu va mai putea fi corectată? O astfel de greşeală pot comite unii citind în articolul părintelui Ioan Krestiankin despre aceea că nu poţi dăuna sufletului cu „cipuri” şi „peceţi”, „dacă nu va fi lepădarea conştientă de Hristos, şi închinarea, la fel de conştientă, la vrăjmaşul lui Dumnezeu”.

    Din cartea :Staretii despre vremurile din urma .Editata la Petru-Voda in 2007.

    PS-Într-un fel ma gandeam daca Miscarea Legionara ar putea avea legatura cu Gamaliel…sau macar cu sfatul lui ?

  6. Oana Iftime zice:

    Pare-se că până şi sistemul cu „marii duhovnici” îşi are limita sa, şi anume una clasică – eşti grozav („mare”) până nu eşti de acord cu mine… Ioan Krestiankin este considerat, de către ruşi, unul dintre „marii duhovnici” (a se vedea, d. ex., în limba română, volumul Arhimandritului Tihon „Nesfinţii sfinţi şi alte povestiri”). Dar, desigur, dacă nu este „anti-cip” este înşelat, la fel ca şi Sf. Porfirie Kavsokalivitul şi ca alţii care „şi-au permis” să nu împărtăşească aceste opinii.
    Ipoteza despre nanocipurile care „interacţionează strâns cu materialul genetic uman” (trecând peste nişte consideraţii mai complexe, legate de aspecte ştiinţifice) unde îşi are baza în Scriptură şi Tradiţie?
    Parcă avem de a face cu discuţiile despre originea extraterestră a vieţii pe Terra – care deplasează apariţia vieţii din neviu (pentru care materialiştii au elaborat diverse scenarii incoerente) pe altă planetă, unii imaginându-şi că asta… explică apariţia vieţii din neviu. În fapt, nefăcând decât să mute lipsa de bază ştiinţifică a afirmaţiilor în alt scenariu. Aşa şi aici. Baza în învăţătura Bisericii continuă să lipsească, doar că s-a mai elaborat la scenariu – proces care, după cum am mai comentat, este, de altfel, evident, la nivelul curentului care identifică pecetea/”pre-pecetea” (mai nou şi „o parte din pecete”) cu diverse chestiuni, succesiv.
    Credincioşii se manifestă întocmai ca ateii şi ereticii (alţi atei, în fond)? În spaime, în modul de a afirma orice, oricât de inconsistent, numai să nu renunţe la o idee fixă? Care este explicaţia acestui fapt? Una foarte tristă, cel mai probabil. – Mai alaltăieri a menţionat IPS Serafim de Pireu contextul actual al secularizării clerului şi credincioşilor… În sfârşit, am zis, cineva care pune punctul pe un „i” de mare importanţă, chiar dacă pe mulţi îi va irita, odată ce li s-a vorbit de funie în casă. Axios!

    • Intr-adevar, corect spus! Cred ca ar trebui sa iau in considerare modificarea titlului articolului meu, din „Ispita zeificarii duhovnicilor” in „Ispita zeificarii duhovnicilor care au spus ce vrem sa auzim

      De aceea i-am si cerut mai multe detalii domnului STOP RFID, pentru ca a sustine ca o persoana e in inselare, ba mai rau, ca era si in ispita mandriei, presupune sa ai argumente de necontestat, altfel se transforma in calomnii si denigrari din cele mai urate. Mai ales ca vorbim tot de un „mare duhovnic” pe care cel putin rusii il considera sfant.

      Apropo de Academia Catavencu, se poate vedea cum se apeleaza mereu la calomnii impotriva celor de alta parere (in special din partea „luptatorilor anti-sistem”). Am privit cu amuzament alte comentarii (tot pe saccsiv, evident) in care cineva il critica pe saccsiv. Ei bine, sa vedeti ce se umpluse pagina de comentarii cu citate din Pateric despre barfe si calomnii si judecata! Deci calomnie e doar cand de iei de „guru”, oricare ar fi el. In rest noi putem spune orice…

  7. Ioan C. zice:

    Avva Justin Pârvu spunea următoarele despre cardul de sănătate în ultimul său interviu:
    “Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie. Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: „Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau”. A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare. Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!”
    Sursa: http://www.atitudini.com/2013/07/cuviosul-justin-de-la-petru-voda-sfantul-care-va-incalzi-inima-poporului-roman-jurnalul-suferintei-si-ultima-profetie/
    Sublinierile din text aparţin saitului Revistei Atitudini.
    Iată şi în ce constă prigoana proorocită de Avva Justin:
    “Privit cu detaşarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, diabolismul procedeelor războiului duhovnicesc din zilele noastre depăşeşte din punct de vedere duhovnicesc ceea ce s-a făcut la Piteşti şi Aiud; de altfel în aceasta constă prigoana prorocită de Părintele: procesele false de atunci au devenit judecările opiniei publice de pe internet, demascările au devenit părută mărturisire a credinţei, bătăile s-au înlocuit cu calomniile, torturile s-au înlocuit cu tirania demonică, şi în general duhul şi activitatea torţionarilor din temniţe lucrează acum împotriva Mănăstirilor – mai cu seamă împotriva celei străjuite de ocrotitorii cereşti neînvinşi atunci. Ofiţerii de atunci – inchizitorii de acum, torţionarii de atunci – zeloţii de acum, colaboratorii de atunci (ai Securităţii n.n.) – aplaudacii de acum, mărturisitorii de atunci – mărturisitorii de acum, rugătorii de atunci – ocrotitorii de acum. Însă câtă vreme trăieşte omul are şansa pocăinţei.
    Celor care n-au mişcat un deget când Părintele i-a chemat pe toţi spre apărarea libertăţii creştine, a culturii creştine, a educaţiei creştine, a bioeticii creştine, a moralei, a medicinei şi chiar a presei creştine, sau celor care s-au făcut activişti din interese personale, li s-au alăturat acum, chiar dacă în aparentă opoziţie, alţii. Unii îl combat pe Părintele Justin negându-i sfinţenia (aşa cum fac cei ce nu recunosc sfinţenia sfinţilor martiri din închisori, mulţi din ei fiind clerici – dacă aceştia, ca şi în cazul Sfântului Evghenie Rodionov sau al Sfântului Ilie Lăcătuşu, neagă evidenţe atât de incontestabile, singuri se arată ca necredincioşi, iar cuvintele sunt de prisos, de rugăciune fiind nevoie). Alţii îl obiectivează pe Părintele Justin, tratându-l ca pe o proprietate personală şi marfă de negoţ, ca odinioară „cucernicii bişniţari” pe care Mântuitorul Hristos i-a scos afară cu biciul. Alţii prejudiciază întreaga Biserică afirmând despre Părintele Justin lucruri pe care sfinţia sa nu le-a propovăduit niciodată, asociindu-l cu tot felul de heterodoxii şi extremisme. Cel mai mare prejudiciu îi aduc însă cei care, şi azi, ca şi când era în trup, îl răstălmăcesc arhiconic după model arian, orighenist, nestorian, papistaş, protestant sau chiar akefal (specialişti sunt mai ales teologii cu ambiţii, dar şi mintea grosolană ale tehnocraţilor); mulţi din cei care vorbesc azi despre Părintele Justin cad în ispita aceasta, dar poate şi pentru tonul lor de linguşitoare evlavie şi abundenţa scolasticismelor, reuşesc să ducă în eroare pe mulţi din cei care nu l-au cunoscut cu adevărat pe marele duhovnic. Şi nu sunt puţini nici aceia care îl necinstesc neîmplinindu-i sfaturile de duhovnic; prejudiciul neascultării, fiind mai ales către propria persoană, e mai mic decât cele soborniceşti, enumerate mai sus.”
    Sursa: http://manastirea.petru-voda.ro/2014/08/16/lucrarea-parintelui-justin-parvu/

  8. preot-duhovnic zice:

    iustina said, on septembrie 10, 2014 at 1:34 pm

    V-am mai spus Iustina e fica mea . Marturia este a pr. Gheorghe Radauti. Stiu ce vorbesc din surse de la Arhiepiscopie, si personal.Saptamana aceasta fica mea a fost gazduita pe perioada examenului la facultate , la manastirea Floresti – Cluj. O maica ia recomandat sa citeasca acatistul lui Boca si i-a dat apa din mormantul lui Boca. Bineanteles ca fica mea a refuzat, ea are mereu cu ia acatistul sf. Ilie Lacatusul despre care spre surprinderea ei maicile nu aveau habar , dar asta confirma spusele pr. Antim , ca Boca a fost dezgropat, oasele erau negre ca pamantul iar mormantul era plin cu apa, si unii martori la dezgropare au luat cu sticlele apa din mormant pe care o pun in agheazma spre a o face vindecatoare. Totul va iesi incet la iveala mai ales dupa ce o sa apara si marturia unui alt arhiereu despre Boca.

    EU LE-AM SPUS SA STEA DEOPARTE DE BOCA, ARGATU SI NICU GABRIEL…

    http://saccsiv.wordpress.com/2014/09/09/staretul-ioil-corbu-elena-udrea-va-fi-presedinte-asa-o-fi/#comments

    • crestinul orthodox zice:

      va iesi totul la iveala
      va iesi ADEVARUL CURAT lupi in piei de oaie
      cand veti fi rasi de pe acest pamant masoni imbracati in sutana …si impreuna cu voi asemnei turma proasta si naiva care v-a ascultat
      alelei lupi in piei de oaie cat va mai rabda acest pamint ?
      ca deja incepe sa se clatine pamintul si …VA PLECA PAMINTUL LA VALE
      caci STAVILAR SE VA RIDICA IN SFANTA CRUCE De la Lavra Pecerska pe acest pamint
      si locasurilie Cele Sfinte care le ati spurcat prin a vostra spurcata prezenta se vor narui pina la SFINTELE ALTARE acolo unde este SFINTENIE
      alelei lupi in piei de oaie ca vrajmasi ai lui HRISTOS sunteti
      …dar veti da seama cu tot neamul vostru spurcat pe acest pamint
      in fata acestora Sfantul Apostol Andrei si
      Sfantul Parinte Arsenie Boca ce stau si se roaga de o parte si de alta a CRUCII Inaltata deasupra Romaniei , CRUCEA pe care sta rastignit astazi Domnul IISUS HRISTOS pe acest pamint
      Puterea Sfanta si DUMNEZEIASCA a Sfintei CRUCI de la Lavra Pecerska Sa Se Arate si sa fie BIRUINTA SFANTA pe acest pamint de la Nistru pin’la Tisa spre starpirea a toata spurcaciunea ce a cuprins acest pamint , a fiarei antihristice si a slujitorilor acesteia ce stau pe acest pamint ,lupi in piei de oaie ca vrajmasi ai lui HRISTOS sunt ,
      Puterea Sfanta si DUMNEZEIASCA a Sfintei CRUCI de la Lavra Pecerska Sa Se Arate si sa fie BIRUINTA SFANTA pe acest pamint de la Nistru pin’la Tisa spre starpirea celor cei naimiti la fiara antihristica
      Puterea Sfanta si DUMNEZEIASCA a Sfintei CRUCI de la Lavra Pecerska Sa Se Arate si Sa fie SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU pe acest pamint pentru GRADINA CEA SFANTA si CURATA a MAICII DOMNULUI , ROMANIA Cea Sfanta , ROMANIA ORTHODOXA ,
      ROMANIA CEA Mare si ADEVARATA
      amin.
      amin.
      amin.

  9. doktoru zice:

    Uite un pasaj interesant al Sf.Efrem Sirul :
    Cu referire la indicarea semnului lui Iona, Sfântul Efrem Sirul arată: „Prin cuvântul acesta, Domnul şi Mântuitorul nostru […] a lăsat deoparte pe toţi mărturisitorii Lui, regii şi prorocii, şi S-a întors către niniviteni. Aceştia nu au recunoscut nici un fel de semn al lui Iona, însă la sfârşitul veacurilor ei vor fi mărturie împotriva tuturor acelora care, chiar văzând multe semne, s-au lepădat de autorul acestor semne [cf. Matei 12:41]. Căci atunci când Iona a vestit dărâmarea cetăţii Ninive […], locuitorii ei au căzut înaintea Domnului cu inima frântă şi smerită şi au adus rod de pocăinţă [cf. Iona 3:1-10]. În felul acesta, păgânii şi cei netăiaţi împrejur au fost chemaţi către Domnul. Păgânii au primit viaţa, iar păcătoşii s-au îndreptat, spre tulburarea celor tăiaţi împrejur. Aşadar aceştia se vor ridica la judecată cu neamul celor ce s-au lepădat de credinţă şi cu cei ce nu au primit credinţa.
    Poate asa se intelege mai bine despre cel lepadat de credinta,fiul risipitor al pierzarii .

    • crestinul orthodox zice:

      piei inapoia mea satano , lup in piele de oaie ca nu esti din BISERICA LUI HRISTOS
      caci slujesti pe antihrist …
      vorbesti in numele Lui HRISTOS dar HRISTOS Este ORTHODOX si Sabia cu doua Taisuri ti se va arata spre Adevarul Cel Curat pentru HRISTOS este ORTHODOX
      amin.

      • Te rog sa ma scuzi, dar cu asemenea adresari mai degraba trebuie sa te semnezi ne-crestin pseudo-ortodox. Esti in delir mistic si nu glumesc cu asta. Nu cred ca ti-ar strica un duhovnic bun (cel putin).

      • preot-duhovnic zice:

        am sunat deja…la ambulanta… Vine acum catre tine.

      • Voi nu sunteţi sănătoşi din punct de vedere duhovnicesc… Îmi pare rău că trebuie să v-o spun… Am parcurs din pură curiozitate aceste comentarii…

      • Nu știu cine este cel care se semnează crestinul orthodox. Dincolo de comentariile sale mai incisive, nu cred că este în delir mistic. Sunteți cumva comunist domnule Andrei Dinu, dacă acesta este numele d-voastră real?
        Pentru că numai comuniștii îi numeau pe cei care li se împotriveau dușmani ai poporului, fasciști sau mistici. Misticii erau pentru ei legionarii…

      • Cand il invoca pe Sfantul Ilie sa vina, sa aduca tunete si fulgere si ce mai zice acest pseudo-crestin nu e delir mistic? Uita-te si la alte comentarii ale lui. Sunt infestate de erezii si mistica bolnava. Ca sa nu mai zic de filetism si bigotism. Si apoloceticum si saccsiv i-au atras atentia in nenumarate situatii. Nu mai lua apararea cuiva doar pentru ca iti sustine o idee. Orb pe orb daca se calauzesc, vor cadea amandoi in groapa.

        Si serios Iacoboaie? Acum ma faci si comunist? Terminasei rezervele? Sa le luam pe rand: am legaturi cu masoneria, stilist, scriu la comanda patriarhului, instig la schisma, comunist. Pai m-ai acuzat de toate relele posibile!:))) Deja sunt mai ceva ca antihrist! Eu as zice sa o lasi balta si sa incerci sa fii mai serios si sa vorbesti mai documentat pe viitor. Se vede ca ai dinti de lapte in problemele astea, tocmai de aceea intr-o polemica nu folosesti argumente, ci atacuri la persoana. Eu te iert, dar ai credibilitate zero in fata mea.

      • Se vede treaba că nu faceţi nicio diferenţă între acuzaţii (dovedite cu argumente sau nu) şi simplele supoziţii… Dar felul în care răspundeţi, vă dă de gol, pentru că unii se simt cu musca pe căciulă, ca să mă exprim mai popular, ca să nu fiu din nou şi din nou răstălmăcit…

      • Supozitii? Si in supozitiile tale sunt mason, stilist si comunist? Mai bine ma faceai nemernic, prost si tampit. Serios acum! Inseamna ca nu intelegi cat de grav e sa arunci cu asemenea „supozitii”! Si apoi cand vreodata s-a facut polemica si mai ales teologie cu „supozitii”? Hristos a spus „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” si tu te numesti ortodox practicant si vorbesti in „supozitii”?
        Nu ma da de gol absolut nimic, stai linistit, fiecare vede si crede ce vrea. Cum un om are starea duhovniceasca, asa il vede si pe aproapele lui. Asa ca…

  10. crestinul orthodox zice:

    Apel catre toti cretinii orthodocsi de pe acest pamint
    NU LUATI NICI UN ACT cu semnul fiarei PENTRU CA va inchinati la satana care este in Guvernarea ROMANIEI cu nume de “Daniel Constantin ” acesta este fiul pierzarii sau antihristul
    NU LUATI NICI UN ACT cu semnul fiarei caci sunt caderi din BOTEZUL CRESTIN ORTHODOX
    Sa NU VA FIE TEAMA de slujitorii fiarei si nici de fiul pierzarii
    Marturisiti pentru HRISTOS Este ORTHODOX ca nu au putere mai multa decat li s-a dat vine vremea si curand este spre BIRUINTA CRUCII de la Lavra PECERSKA impotriva fiarei antihristice si a fiului pierzarii
    Stati Impotriva diavolului si diavolul va fugi de la voi a spus Apostolul Pavel
    UNITATE in ORTHODOXIE Cu Toate Tarile Crestin Orthodoxe pentru HRISTOS Este ORTHODOX
    UNITATE pentru Botezul SFANT , Cel Crestin ORTHODOX pe care L-ati primit
    UNITATE pentru Neamul SFANT din Biserica Lui HRISTOS pentru a ne afla in LUMINA Cea Sfanta si ADEVARATA a TREIMII SFiNTE primita la Botezul SFANT Crestin ORTHODOX
    ………..
    va fi O Lupta crancena intre Bine si rau pe acest pamint …
    NU LUATI semnul fiarei sau blestemul iadului asupra voastra PENTRU ca dupa ce ati luat URGIA va lovi acest pamint …
    ” altii vor inebuni pe loc de cele ce se vor intampla …iar cei ce vor huli pamintul se va deschide si-i va inghiti de viu
    multi care vor ramine in viata dupa aceasta URGIE se vor intoarce cu Adevarat la HRISTOS ”
    acestea v-au fost spuse spre a va sta MARTURIE ca v-au Fost Spuse
    pentru Slava CRUCII Binecuvantate pe acest pamint
    amin.

  11. crestinul orthodox zice:

    si Nu Uitati de Rugaciune la MAICA DOMNULUI un Acatist pe zi caci maine nu se stie ce va fi ,
    ziua de care stim ca ne a fost incredintata este cea de ieri si cea de azi
    dar cea de maine nu este a noastra
    va fi doar cu Voia Lui DUMNEZEU
    …si pentru a se taia raul de la radacina
    Doamne IISUSE iarta-ma , DOAMNE IISUSE Ajuta-ma

    sau faceti-va timp si nu uitati de aceste cuvinte
    DOAMNE IISUSE , DOAMNE IISUSE , DOAMNE IISUSE de mai multe ori .. pana trageti usa dupa voi in camara inimii cea Sfanta si Binecuvantata de Pacea Lui HRISTOS , Sfanta si DUMNEZEIASCA
    amin.

  12. Supoziţiile erau legate de persoană, nu de subiectele de teologie dezbătute… Cum reuşiţi să răsuciţi aşa de mult adevărul?

  13. doktoru zice:

    Salut.Asta este un re-post?O readucere in amintiri ca sa nu uitam ca nu avem voie nici sa-i salutam pe eretici dapai sa mai si facem schimb de impresii cu ei ?!!! Personal nu stiu ce o fi atat de complicat,Daca ereticii de catolici erau de ieri,alaltaieri pa lume poate mai incercam un dialog cu ei ,dar daca magarii astia mai au putin si fac 1000 de ani de la oficializarea ereziei lor atunci ce puii mei mai pierdem timpul aiurea cu ei ? Ecumenist nu devii decat din ignoranta voita,adica din puturosenie,sau din rea vointa,parerea mea.Oricum ambele categorii sunt de cacao,ca sa zic asa putin mai stilizat.
    Pe de alta parte citind la comentarii mi-am adus aminte ca ai promis ceva,prietene Andrei, prin toamna si apoi ai uitat…aproape ca uitasem si eu dar propriul comentariu de mai sus mi-a impulsionat un F5 rapid la memorie!!!hi,hi…
    Am un week-end mai liber ,asa ca poate va zic mai incolo daca nu uit,ca mi-am adus aminte de cei doi martori din Apocalipsa de care intrebase cineva pe aici ,de o parte foarte importanta si frumoasa din povestea lui Isus Navi : caderea Ierihonului.Poveste in care apar ,chiar daca alegoric,si cei doi martori mai sus scrisi.Dar poate o sa scriu la vechiul post pt compactizare.
    Si inca o chestie pentru cei mai milosi decat Dumnezeu(parerea lor) si care zic ca noi ortodocsii avem tupeul magaresc sa credem ca numai noi ne vom mantui iar restul omenirii se va perpeli la foc usor in iad sa nu uite ca prin caderea lui Adam toata omenirea a fost condamnata la moarte si la iad fara putinta personala de a mai revenii printr-un oarece lucru gandit sau facut,fie el si o fapta buna sau o mie sau o viata intreaga traita ok.Doar Iisus Hristos a putut sa opreasca acest lant fatidic care se scurgea incotinuu si neintrerupt in iad si sa scoata lumea din cacao.Evident acestia uita(sau nu cred in mod voit) ca Dumnezeu a inecat o lume intreaga,sau o intreaga lume-depinde cum iti place mai mult-,din cauza ca pe vremea aia doar Noe a fost gasit drept in fata lui Dumnezeu ,si din cauza lui a intrat si restul familiei,iar restul magarilor de pe pamant uitasera cu totii de Dumnezeu sau nu-i acordau o prea mare importanta(adica ii durea exact in bașcheți).Cine stie,poate chiar ziceau cum zic astia de acum ca Dumnezeu este doar iubire !!! Dar nu prea s-au potrivit la ganduri cu Dumnezeu,deoarece El a considerat si ca doar prin Noe si familia poate duce Biserica sa mai departe acordand lumii intregi dreptul la un nou inceput.Dar mai bine ca mine zice Sf.Nectarie de Eghina,poate gasesc citatul cu pricina sa-l pun si pe el prin zona.
    Vasusem o intrebare idioata a unui comentator ,mai zabavnic la minte, in care zicea asa : Exista inca oameni in Amazonia care nu au auzit de Dumnezeu si de care inca nici umanitatea nu stie, triburi ascunse .Astia unde merg.?(am editat eu putin textul din cauza ca unora chiar nu le place scoala !!!)Eu i-am raspuns ca pe plaiurile vesnice ale vanatorii vor ajunge.
    Daca pun chestia cu Isus Navi acolo se va arata ca acela care nu este in Biserica lui Hristos fara nici un dubiu va ajunge in iad.Pur si simplu.
    Zice si Sf.Ioan Gura de Aur :

    „Nu socoti simple vorbe hotărârile lui Dumnezeu! Pentru ca Dumnezeu să vă încredinţeze că nu sunt simple vorbe, a adus pe unele din hotărârile Sale la împlinire chiar aici, pe pământ, cum a fost cazul cu Safira , cu Acan, cu Aaron şi cu mulţi alţii. A făcut aceasta ca să nu mai puneţi la îndoială cuvintele Lui; a făcut aceasta ca să încetaţi de a vă mai înşela pe voi înşivă că nu veţi fi pedepsiţi.

    A făcut aceasta ca să cunoaşteţi că bunătatea lui Dumnezeu (con)stă în a da păcătoşilor răgaz de pocăinţă, şi nu în a nu pedepsi deloc pe cei ce STĂRUIESC în păcate”-Aceasta ultima fraza este cea mai importanta.-

  14. Rusu Viorel zice:

    Anul trecut, acest site m-a pus pe gânduri ca mirean ortodox a BOR, găsind un prieten din Piatra Neamț, colecționar de cărți ortodoxe foarte vechi, iar altele scrise chirilic, m-am pus pe cercetat: Dumnezeiasca Scriptură, Pidalionul, Evangheliile, Învătăturile Sfintilor Apostoli, Tâlcuirea Evangheliei de Sf. Teofilact, Învătăturile Sf. Părinti, Apocalipsa lui Ioan Bogoslovul, Hristoitia, cărtile următorilor Sfinti: Ignatie Briancianinov, Teofan Zăvorâtul, Teofan de Poltava, Paisie Velicikovki,Serafim Roze, Ioan Maximovici, Ioan Iacob Hozevitul, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, Serafim Sobolev, Averchie Tausev, Nectarie de Eghina, dar nu în ultimul rând Marele Doctor de suflete Sfântul Nicodim Aghioritul. După aceste cercetări pot spune că șeful site-ului are dreptate, suntem în comuniune cu ereticii și schismaticii, pasibili de aceeași pedeapsă Divină ca vrăjmașii lui Dumnezeu. Cercetând și celelalte biserici ortodoxe, pe nou sau stiliste, concluzia e una: toate au căzut. Eu voi proceda ca învățătura dată dreptcredincioșilor ruși în 1925, de către Marele Mucenic Partiarhul Tihon al Rusiei, în scrisoarea din temniță, îndemnându-și credincioșii să-și boteze între ei copiii, numai să nu dea mâna cu bolșevismul satanist. Cuvântul ce i se potrivește ortodoxiei actuale, ar fi: săraca ortodoxie. Acum înțeleg de ce Episcopul Artenie de Kosovo, a fost băgat în temniță, de ce în 2008 Episcopul Diomid al Anadarului și Ciukotka era arestat. Nu văd nici o diferență între prigoana drepților în comunism și prigoana de după revoluția din 1989. Cine sunt acești prigonitori? Nimeni alții decât frații noștri ortodocși evlavioși și în comunism și în capitalism. Mulțumesc site-ului că măcar mi-a deschis ochii, că la păcatele mele tot în iad voi ajunge și precum tâlharul de pe cruce, cer Milostivului Iisus Hristos , multă și mare milă.

    • Viorel, multumesc pentru aprecieri (cred?), dar totusi concluzia e pripita momentan. Nu e cazul sa ne botezam intre noi copiii. Slava lui Dumnezeu, inca sunt preoti care invata „drept cuvantul adevarului”. Eu acum incerc sa misc constiinta oamenilor si sa inteleaga cat de grava e erezia si comuniunea cu ereticii. Dar momentan sa fim cu dreapta socoteala ca din prea multa ravna sa nu ajungem in afara Bisericii! Eretici au sapat mereu la temelie si la timpul potrivit Dumnezeu mereu a separat graul de neghina. Sa ne rugam sa ne lumineze!

      • Ana Elisabeta zice:

        Subiectul întreruperii comuniunii e subtil şi greu de înţeles. Eu cel puţin ştiu că mai am mult de citit înainte de a spune că am înţeles. Unii înţeleg greşit şi ajung în comuniune cu schismaticii în afara Bisericii, ceea ce cu siguranţă Sfinţii Părinţi nu au învăţat.

      • Exact…trebuie multa atentie. Sfintii Parinti au rupt comuniunea mereu, dar trebuie sa fim atenti la context. Sfantul Marcu al Efesului a rupt comuniunea de exemplu dupa ce unirea era deja realizata (episcopii ceilalti semnasera). Deci a actionat in situatii evidente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s