Sfantul Ioan Maximovici despre Apocalipsa

Predica la Infricosata Judecata

Sf. Ioan Maximovici
Predici şi Îndrumări Duhovniceşti
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

1js11

Astăzi suntem în Săptămâna înfricoşatei Judecăţi şi este firesc să vorbim despre înfricoşata Judecată şi despre semnele sfârşitului lumii. Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi.

Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie, frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.

Despre aceste vremuri vorbeşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul în lucrarea sa insuflată de Dumnezeu, numită Apocalipsa. El însuşi mărturiseşte că „a fost în Duh”, ceea ce înseamnă că însuşi Duhul Sfânt era în el când i s-au descoperit în diferite imagini simbolice destinele Bisericii şi ale lumii; de aceea, Apocalipsa este o descoperire a lui Dumnezeu.

El prezintă destinul Bisericii în chipul unei femei care se ascunde în acele zile în pustie: ea nu se arată în viaţă, aşa cum se întâmplă acum în Rusia.

În realitate, vor avea importanţă hotărâtoare forţele care pregătesc venirea lui Antihrist. Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat. Cuvântul „anti” înseamnă „vechi” sau „în loc de” sau „împotrivă”. Acel om doreşte să fie în locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii lumi.

El va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea falselor minuni îi va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea lui Antihrist. Înainte de moartea lui Antihrist vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.

Dar ce se ştie despre omul-Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte. Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricată care se dă drept fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a spus că printre urmaşii săi “Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Facerea 49, 17). Aceasta ne indică metaforic că el va acţiona prin viclenie şi răutate.

Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan. Antihrist va fi foarte inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos.

Filozoful Vladimir Soloviov[1] a lucrat mult ca să-şi închipuie venirea şi personalitatea lui Antihrist. El a folosit minuţios toate materialele existente pe această temă, nu numai ale Sfinţilor Părinţi, ci şi textele musulmane, şi a creionat acest tablou tulburător.

Până la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui este deja pregătită. „Taina lucrează deja” şi forţele care-i pregătesc apariţia se luptă, în primul rând, împotriva împărăţiei legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune că Antihrist nu poate apărea până nu va fi îndepărtat „cel care o împiedică” (II Tes. 2, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea care o împiedică” este stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu.

Această stăpânire se luptă cu răul. „Taina” care lucrează în lume nu doreşte aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele forţei: dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va obţine, nimic nu va mai împiedica venirea lui Antihrist. El nu va fi doar inteligent şi fermecător, dar va fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte întreaga lume, atunci îşi va arăta faţa.

Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici întreaga lume a fost chemată să guste fericirea binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit la Ierusalim. În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea.

Atingând culmile puterii, Antihrist le va cere oamenilor să-l recunoască drept cel ce a obţinut ceea ce nici o altă putere pământeană şi nimeni nu a mai obţinut vreodată şi va pretinde închinare ca unei fiinţe supreme, ca unui dumnezeu.

Vladimir Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii lui Antihrist, ca a unui conducător de rang înalt. El le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia să recunoască supremaţia puterii sale. El va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea să i se închine. Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică. Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre starea strălucită a Bisericii.

Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a păcatului.

Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui, să i se închine”. Nu este o atitudine nouă faţă de oameni: şi împăraţii romani erau gata să le redea libertatea creştinilor cu condiţia ca ei să le recunoască divinitatea şi suprema putere divină şi îi chinuiau doar pentru că ei mărturiseau că „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur să-i slujeşti” (Matei 4, 9-10).

Întreaga lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura faţă de Hristos şi de creştinism. Sfântul Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel de supuneri totale a întregii lumi – şi cu voinţa, şi cu conştiinţa – vor apărea cei doi drepţi de care am amintit, care vor propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe Antihrist.

Sfânta Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice”, doi „măslini arzători”, „doi drepţi”. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului. Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh. Există o proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o vor gusta pentru trei zile, iar peste trei zile vor învia.

Moartea lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist şi pentru slugile lui. Învierea lor de peste trei zile îi va aduce într-o stare de nespusă groază, de înfricoşare şi tulburare. Atunci va veni sfârşitul lumii.

Sfântul Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a pierit prin apă. „Din apă” este tot un simbol al haosului masei fizice, şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). “Pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10), toate stihiile se vor aprinde. Această lume de acum va pieri într-o singură clipă, într-o clipă totul se va schimba.

Şi se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu – adică semnul Crucii, întreaga lume care sa supus de bunăvoie lui Antihrist „va plânge”. Totul s-a sfârşit. Antihrist a fost omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei cu Hristos. Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă, răspuns dat Adevăratului Dumnezeu.

Atunci, din munţii Palestinei va apărea chivotul Legii: profetul Ieremia ascunsese chivotul şi Focul sacru într-o adâncă fântână. Când din acea fântână a fost luată apă, ea s-a aprins. Dar chivotul nu a fost găsit.

Când privim acum la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a fost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte. Cine este, dar, acest om, Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îi dă în mod simbolic numele 666, dar toate încercările de a înţelege acest însemn au fost zadarnice.

În viaţa contemporană putem avea o viziune destul de clară despre posibilitatea arderii lumii, când „toate stihiile se vor aprinde”. Această viziune ne-o oferă fisiunea atomului.

Sfârşitul lumii nu înseamnă distrugerea ei, ci schimbarea ei. Totul se va schimba deodată, într-o clipită. Morţii vor învia în trupuri noi: vor fi trupurile lor, dar înnoite, aşa cum Mântuitorul a înviat în trupul Său, care purta urmele rănilor şi ale suliţei, dar avea însuşiri noi şi, în acest sens, era un trup nou. Nu se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul sau va fi trupul cu care omul a fost creat.

Şi Se va arăta Domnul în slavă, pe nor. Cum îl vom vedea? Cu ochii duhului. Şi acum, înainte de moarte drepţii văd în jurul lor ceea ce ceilalţi oameni nu văd.

Trâmbiţele vor suna cu putere. Ele vor suna în suflete şi în conştiinţe. Totul se va limpezi în conştiinţa omului.

Proorocul Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, povesteşte despre un Bătrân Judecător aşezat pe tron, în faţa căruia este un râu de foc. Focul este elementul curaţilor. Focul mistuie păcatul, îl arde şi dacă păcatul s-a altoit de sufletul omului, atunci îl mistuie şi pe om. Acest foc se va aprinde înlăuntrul omului: văzând Crucea, unii se vor bucura iar alţii vor cădea în disperare, se vor tulbura, se vor îngrozi. Astfel, oamenii se vor despărţi dintr-o dată: în relatarea evanghelică unii se aşază la dreapta, în faţa Judecătorului, iar alţii la stânga: i-a despărţit conştiinţa, însăşi starea sufletească a omului îl aruncă într-o parte sau în cealaltă, la dreapta sau la stânga. Cu cât mai sârguincios şi mai insistent a năzuit omul spre Dumnezeu în viaţa sa, cu atât mai mare îi va fi bucuria când va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!” şi, dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor stârni focul groazei şi al chinului celor care nu L-au dorit, L-au evitat ori chiar s-au luptat cu El sau L-au hulit în timpul vieţii.

Judecata de Apoi nu cunoaşte martori sau listă de protocol. Totul este scris în sufletele oamenilor şi aceste însemnări, aceste „cărţi” se vor deschide. Totul se va descoperi tuturor şi fiecăruia în parte, şi starea sufletească a omului îl va face să meargă la dreapta sau la stânga. Unii, la bucurie, alţii la chin. Când se vor deschide „cărţile”, toţi vor înţelege limpede că rădăcinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului. Iată beţivul, desfrânatul: când moare trupul, unii cred că moare şi păcatul. Nu e aşa, în suflet exista o înclinaţie, pentru suflet păcatul era dulce. Şi dacă nu s-a pocăit de păcatul respectiv, dacă nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la Judecata de Apoi cu aceeaşi dorinţă a dulceţii păcatului şi niciodată nu îşi va satisface dorinţa. Va suferi de ură şi de răutate. Şi aceasta e o stare infernală. „Gheena de foc” este focul lăuntric, este flacăra viciului, flacăra neputinţei şi a răutăţii şi aici va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” răutăţii neputincioase.

[1] Vezi Scurtă povestire despre Antihrist, în Vladimir Soloviov, Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992. 43 Regalitatea. 44 Lucrarea lui Antihrist.

Sursa

Vezi si:

IPS Serafim de Pireu despre cipuri si despre lepdare. Lepadarea se face constient!

Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti si mania cipurilor

Cuvant al Sfantului Efrem Sirul despre Apocalipsa, pecete si vremurile din urma

Comentariu despre pecete / cipuri

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Apocalipsa in teologia ortodoxa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Sfantul Ioan Maximovici despre Apocalipsa

  1. Ioan C. zice:

    DESPRE VREMURILE LUI ANTIHRIST ÎN DIDAHIA CELOR 12 APOSTOLI

    “3. Că în zilele cele din urmă se vor înmulţi profeţii falşi şi cei ce strică; şi se vor schimba oile în lupi şi dragostea se va schimba in ură.

    4. Sporind fărădelegea, se vor urî unii pe alţii şi se vor prigoni şi se vor vinde şi atunci se va arăta înşelătorul lumii, ca fiu al lui Dumnezeu, şi va face semne şi minuni; şi pământul va fi dat în mâinile lui şi va face lucruri nelegiuite, care nu s-au făcut niciodată din veac.

    5. Atunci va merge făptura oamenilor în focul cercării şi se vor sminti mulţi şi vor pieri, iar cei care vor stărui, in credintă vor fi mântuiţi de Însuşi Cel ce a fost supus blestemului.

    6. si atunci se vor arăta semnele adevărului; mai întâi semnul deschiderii cerului, apoi semnul glasului trâmbiţei şi al treilea, învierea morţilor”
    (Didahia 16, 3-6)

    Sursa: http://ro.scribd.com/doc/6074260/Evanghelii-apocrife-Didahia-sau-invtura-celor-doisprezece-apostoli

  2. Ana Elisabeta zice:

    Cum, te poti lepada de Hristos si fara sa primesti cipuri? In aceste conditii, cine se mai poate mantui??

    (Nota: paragraful de mai sus este un pamflet.)

  3. ortodoxroman zice:

    ” Nu se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul sau va fi trupul cu care omul a fost creat.”

    VA FI ACELASI 100% DAR PNEVMATIZAT PENTRU CEI CE VOR FI MANTUITI SI DESFIGURAT PENTRU CEI CE VOR IESI OSANDITI.

    Legatura sufletului cu trupul staruie si dupa moarte

    Trupul din care a iesit sufletul nu se intoarce in nefiinta, iar elementele sale, chiar risipite, spulberate si amestecate cu alte elemente din natura, nu sunt niste simple „ramasite” oarecare. Asa spun Sfantul Dionisie Areopagitul si Sfantul Grigorie de Nyssa, care scrie: „E drept ca trupul se destrama pe incetul, dar nu se nimiceste, caci nimicirea e tocmai trecerea in neexistenta, cata vreme destramarea e numai o imprastiere, adica o reintoarcere a trupului la stihiile pamantene din care a fost luat. Iar ceea ce se afla in aceasta stare nu se pierde, cu toate ca asa ceva trece dincolo de perceptia noastra simtuala”.

    Sfantul Ioan Gura de Aur, la randul sau, spune ca „moartea nimiceste ceea ce este stricacios in noi, nu si trupul”. De aceea ar fi gresit sa ne inchipuim ca „legatura dintre trupuri si sufletele lor se rupe pe vecie”.

    Moartea, e drept, scoate sufletul din insotirea sa cu trupul, insa legatura fireasca dintre ele se pastreaza sub o anumita forma, si in orice caz staruie deplin legatura lor ipostatica. Nu putem spune ca o data cu moartea din om nu mai ramane decat sufletul, trupul sortit destramarii nemaiavand nici o legatura cu el si pierind cu totul.

    Dupa ce sufletul care se desparte de trup ramane suflet al celui mort, tot asa si trupul, fie el les sau numai oase, ramane trup al sau. Dincolo de moarte, sufletul si trupul pastreaza – atat intre ele, cat si cu persoana careia ii apartin -o legatura cu neputinta de distrus, pe baza apartenentei lor la o aceeasi persoana (ipostas).

    Sfantul Maxim Marturisitorul explica foarte riguros lucrul acesta. Nu se poate vorbi de o separare totala a sufletului de trup, „caci dupa moartea trupului, sufletul nu se numeste simplu suflet, ci suflet al omului, si suflet al unui om anume. Caci si dupa moartea trupului, sufletul pastreaza drept forma a sa deplina, intregul uman a carui parte este, in baza relatiei.

    La fel si trupul, e muritor dupa fire, dar nu este dezlegat de intregul uman, din pricina felului in care vine la existenta. Caci nu se numeste trupul simplu trup, dupa despartirea de suflet, ci trup al omului, si trup al unui om anume, chiar de se corupe si se descompune in elementele din care este alcatuit. Caci are si asa, ca cel ce este parte din intregul uman, drept forma a sa deplina acest intreg uman, in baza relatiei.

    In amandoua, adica si in suflet si in trup, relatia cugetandu-se ca ceva ce nu poate fi smuls, intrucat sunt amandoua parti ale intregului uman, ea infatiseaza si aducerea lor deodata la existenta si dovedeste si deosebirea dintre ele dupa fiinta, nevatamand in nici un fel ratiunile sadite in ele dupa fiinta. Deci niciodata nu c cu putinta a afla sau numi vreun trup sau suflet in afara relatiei dintre ele. Caci deodata cu partea se arata si aceea ca este parte a ceva (…) si in ea e implicat si intregul a carui parte este. Caci relatia lor este de neinlaturat”.

    Sfantul Grigorie de Nyssa abordeaza si el aceasta problema, insa dintr-o alta perspectiva. El spune ca sufletul recunoaste elementele trupului sau chiar dupa imprastierea lor, tot asa cum zugravul tine minte ce culori a amestecat ca sa obtina o nuanta anume, pastorul isi recunoaste oile sale chiar atunci cand pasc impreuna cu altele, iar cel caruia i s-au spart mai multe vase cunoaste ale caruia dintre ele sunt cioburile.

    Chiar si in moarte, sufletul isi aduce aminte nu doar de trupul intreg, ci si de fiecare madular al sau si ramane, intr-un anume fel, prezent in fiecare dintre ele, oricat de descompus ar fi: „sufletul recunoaste insusirile firesti ale elementelor trupului in care a trait chiar si dupa ce acestea se despart unele de altele; chiar daca firea tine elementele materiale despartite, pe fiecare in alta parte, din pricina insusirilor deosebite ale fiecaruia, totusi sufletul se afla in fiecare, tinandu-se, prin puterea de cunoastere, in elementele trupesti care-i sunt proprii, staruind in acestea pana cand se va face din nou unirea acelor elemente imprastiate, in vederea unei reinnoiri a trupurilor descompuse. Si aceasta este propriu-zis ceea ce noi numim inviere”.

    Tot atat de adevarat este ca si trupul ramane intr-un anume fel prezent in suflet. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa scrie ca: „dupa despartirea de trup, se pastreaza in suflet anumite semne care marturisesc cum ca noi am format inainte o unitate, un intreg, ne-o dovedeste parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar, din care vedem ca dupa ce trupurile au fost asezate in mormant, sufletul a pastrat un oarecare semn trupesc prin care si Lazar a fost recunoscut, si bogatul n-a ramas nestiutor”.

    E adevarat ca de-a lungul vietii pamantesti trupul sufera felurite schimbari – pricinuite, de pilda, de raniri, de boala, de inaintarea in varsta – culminand cu cele din ceasul mortii, cand se desface in cele din care a fost facut si se descompune; dar el poseda o forma (eidos) a sa, care nu se schimba, iar aceasta forma staruie in suflet ca o pecete pe care nici moartea n-o poate sterge.

    Forma aceasta permite ca la inviere elementele despartite sa poata fi din nou adunate laolalta, pentru a se recompune trupul. „Diferitele combinatii ale materiei produc feluritele aspecte ale formei; propriu-zis, aceste combinatii nu sunt altceva decat amestecul elementelor primare (asa numim elementele din care este alcatuit intregul univers, si insusi trupul omului).

    De aceea, pentru ca forma (eidos) trupului ramane in suflet, asa cum pecetea se intipareste in ceara moale, urmeaza ca nici materialele care au servit la formarea figurii pe pecete nu raman straine de suflet, ci, in clipa invierii, sufletul primeste din nou in el tot ceea tine de urma intiparita in el de forma (eidos) trupului. Si atunci intra in legatura deplina cu el toate elementele care au alcatuit dintru inceput forma (trupului)”.

    Trupul acesta de acum va invia, trupul acesta de acum se va innoi si va primi o noua viata; la inviere omul isi va regasi propriul sau trup (nu trupul altuia si nici un alt trup oarecare), insa cu alta vietuire.

    Identitatea personala si trainicia ei in timp, asadar, se pastreaza si in rastimpul dintre moartea fiecarui om pana la invierea de obste, chiar daca cele din care este alcatuit trupul se risipesc si se descompun.

    „Nu-i chiar cu neputinta ca elementele trupesti, stihiile, sa se uneasca din nou si sa alcatuiasca iarasi acelasi om. Caci daca n-ar veni din nou in lume tocmai aceeasi alcatuire si ar primi in amestec doar elemente asemanatoare in locul celor care-i sunt proprii, e ca si cum s-ar reconstitui un alt om in locul lui, lucru care nu s-ar putea numi inviere, ci crearea unui alt om. Dar daca trebuie sa se intoarca iarasi acelasi om la sine insusi, trebuie sa fie in intregime acelasi, si in toate partile sale elementele sa-si reia locul lor in firea lui dintru inceput”.

    De aceea, Sfantul Grigorie de Nyssa spune din nou: „sufletul petrece in elementele trupului si dupa despartirea lui de trupul in care a crescut si a vietuit de la inceput, ramanand de acum ca un fel de paznic peste ceea ce avea si nelasandu-le sa se amestece cu alte elemente de acelasi fel.

    Agerimea si subtirimea puterii sale cugetatoare nu ingaduie nici o ratacire in realcatuirea elementelor trupesti. Si impreuna cu materia proprie care este amestecata in elementele apropiate, se incorporeaza si sufletul si nu lasa sa slabeasca legatura care le tine pe toate in univers, ci ramane pururea in aceste elemente in orice loc si in orice chip le-ar fi risipit firea”.

  4. doktoru zice:

    Aici ar merge cate ceva din vechile materiale care ti le-am trimis mai demult.Daca pui doar pasajul respectiv fara concluzii ,este doar un inutil copy-paste.Vezi ca Sf.Ioan Maximovici a fost de fapt singurul care a spus o secunda mai explicit cate unele,dar fara sa dezvolte prea mult ,si asta din cauza ca a fost destul de contemporan cu noi si a stiut sa priveasca si prin istorie,cea recenta de fapt.A realizat ideea cu monarhia,din cauza ca l-a citit pe Sf.Ioan Gura de Aur (ceea ce multa lume nu face deloc),dar nu s-a prins mai departe care monarhie picase ca sa dezvolte mai mult.Si intr-un fel a lasat-o asa cum a cazut.E de datoria noastra ca sa fim un pic mai isteti si sa ne dam seama cum sta treaba defapt.
    Ti-am trimis acum vreo 4-5 zile intr-un comentariu-la Leul Ortodoxiei si pisoii miorlaiti- inca cateva chestii interesante ,dar nu ai zis nimic.Si alea se potriveau aceluiasi subiect fierbinte.Vedeti sa nu picati in eroarea evreilor care nu au stiut sa vada vremurile lui Hristos,care erau chiar in fata lor.Sa nu picam in aceeasi eroare…dar noi chiar daca ratam,nu ne rateaza Hristos!!!
    O intrebare ,lamuritoare pt mine :acum ceva vreme cand nea Danion V.s-a lepadat de ortodoxie trecand la paganismul yoghin,a facut-o constient sau nu ?

    • Vedeti sa nu picati in eroarea evreilor care nu au stiut sa vada vremurile lui Hristos,care erau chiar in fata lor.Sa nu picam in aceeasi eroare…dar noi chiar daca ratam,nu ne rateaza Hristos!!!

      Explica-mi asta te rog.

      • doktoru zice:

        Care?Prima fraza sau cea de a doua ?

      • doktoru zice:

        Vezi ca esti anatemizat ,pa dincolo prin vecini!!!,…Cat despre aceaa eroare a evreilor,care e proverbiala,nu discutam,dar despre posibila eroare a crestinilor care nu e neaparat atat de rea,am zis ca trebuie sa vedem si noi vremurile care ne inconjoara si par a bate pe la usi si geamuri.Chiar daca noi ratam sa ne dam seama(despre cea de a doua venire vorbesc),desi Hristos a zis sa fim cu ochii-n 4×4 tot timpul,marea majoritate a crestinilor sunt pe piste false si evident ca Hristos nu va rata si isi va face aparitia ,chiar daca unii nu asteapta asta sa se intample asa de devreme!!! (pt unii aparitia lui Hristos incurca o gramada de planuri).
        Am auzit pe unii popi ca Dumnezeu ar mai putea tine lumea inca mii de ani de acum incolo.Adica Sf. Parinti au spus clar ca la 7500 se termina lumea si gata,iar teologii ultimului veac au zis ca Dumnezeu poate sa mai astepte si inca o mie de ani pt un crestin ca acesta sa se mantuiasca.Prostii…suntem in mici prelungiri.
        Stii ca de la fagaduinta luata de Avraam pana la Hristos sunt 2018 ani? Noi de la nasterea lui Hristos suntem in 2014.Banuiesc ca Dumnezeu este obiectiv si acorda acelasi timp evreilor si crestinilor ca sa poata face o paralela intre cele doua denominatiuni de inchinatori ai lui Dumnezeu si sa se vada cate roade au adus fiecare in aproximativ aceiasi perioada de timp.Diferenta de timp dintre cei doi este doar de o suta de ani,in favoarea evreilor,care poate fi suta de ani a lui Noe,dar care se contabilizeaza tot la evrei ca o a doua sansa,ratata din pacate,iar.

  5. doktoru zice:

    Vedenia pustnicului Grigorie – (element ajutator) –
    care i s-a descoperit la anul 1868, în pustiul Iordanului, şi pe care a scris-o către stareţul Schitului
    românesc Prodromul din Sfântul Munte al Athosului – luata din cartea Despre sfarsitul omului si venirea lui antihrist-mic fragment

    DIN pustiul Iordanului: către mult doritul meu părinte Nifon, ctitorul şi fondatorul Sfântului Schit Prodromul din Sfântul Munte al Athosului, închinăciuni până la pământ.
    În numele Atotputernicului Dumnezeu, Celui în Treime slăvit şi al Născătoarei de Dumnezeu, a cărei milă este nemăsurată asupra noastră, a mult greşiţilor ei robi şi pe care o ascultă iubitul ei Fiu şi Dumnezeu, care ştie toate, de la întemeierea lumii şi până la sfârşit (şi pe care ni le-au vestit nouă, prin Sfinţii Săi Prooroci şi prin Evanghelii) pentru nevoile ce le va pune pe pământ, ca semne ale apropierii zilei celei de- apoi, mi-au vestit şi mie acestea prin îngerul Său……..

    Al 9-lea: Eram privind şi s-a dat drumul la toate dobitoacele pământului, mari şi mărunte, curate şi necurate, ca să pască toate ţarinele. Şi priveam şi iată se îngrăşaseră foarte.
    „Şi s-a spus: aproape este toamna, adică sfârşitul lumii, apoi s-au pregătit trei scaune.”……..

    Al 10-lea: Eram privind. S-a sculat un casap de la apus, având în mâna lui un cuţit mare şi cu dânsul alţi casapi, mulţi şi tari, având toţi cuţite în mâini. Şi au venit la întâiul scaun, care este în Viena şi, după cum eram şi priveam cele ce grăiesc, au început să taie şi să înjunghie şi era un ţipăt foarte mare; apoi răsturnară scaunul. Şi ieşea un râu de sânge din căsăpie, ca de treizeci de stânjeni de lat şi de trei de adânc, după cum am putut a-l aprecia cu ochii.
    Acest casap se spune că a venit de la apus. Aici prin „apus” trebuie înţeles: cel căzut de la Dumnezeu, în necunoaştere de Dumnezeu şi care nici nu crede în Dumnezeu. Mi se pare că are să fie Antihrist, pentru că se zice că: „stătea de-a dreapta împăratului rusesc un evreu foarte semeţ.” Zic Sfinţii Părinţi, că va bate pe trei împăraţi mari şi, negreşit, Antihrist trebuie să fie acesta, căci Constantinopolul are să fie cufundat în vremea lui Antihrist.
    Al 11-lea: Şi au trecut casapii la al doilea scaun, care este al Prusiei. Aşa îmi arăta mie cel ce-mi arătă acestea: Era un ţipăt foarte mare, de la dobitoacele care se junghiau (dobitoace sau eretici, care nu cinstesc pe Dumnezeu după adevăr). Apoi răsturnară scaunul. După ce sfârşise tăierea, ieşise alt râu de sânge tot aşa de mare, de nu-l putea trece voinicul călare. Iar culoarea sângelui, ce ieşea din eretici, era foarte urâtă.
    Al 12-lea: Trecură acea căsăpie către al treilea scaun, care este al Rusiei (căci aşa mi se arătau, toate, pe rând). La această căsăpie, erau adunate numai dobitoace curate, dar foarte grase, adică în creştinătate. Se tăiau foarte, mari şi mici, şi erau trimişi casapii prin toţi munţii, ca să adune toţi berbecii la căsăpie, pentru tăiere, zicând, că altă grijă n-au iubitorii de argint decât să mănânce şi să bea, de la cei bătrâni până la cei tineri. Adică s-au abătut de la paşterea cea duhovnicească la iubirea de argint, la mâncări şi la băuturi fără saţiu. Şi îi aduceau în turme, turme, spre tăiere; şi eram privind când răsturnară al treilea scaun! Apoi au pus foc casapii în palaturile împărăteşti şi era fumul arderii ridicându-se până la norii cerului. Şi eram umblând prin toată cetatea Petersburgului şi, iată, nu erau locuitori, şi, cetatea era pustie de tot, împreună cu alte părţi creştineşti.
    Al 13-lea: Mi s-a zis: priveşte în faţa împăratului. Şi era până la 60 de ani, în ziua când fugea el la munţi, în pustii, numai cu un soldat, de la faţa vrăjmaşilor săi. Şi iarăşi am văzut pe împăratul, şezând pe scaun,
    tânguindu-se că a pierdut toate moşiile pe care le-a avut. Iar un evreu stătea de-a dreapta lui cu sabia goală, foarte semeţ.
    Al 14-lea: Era ieşind un râu de sânge, de la a treia căsăpie mare, dar nu m-am putut apropia nicidecum de râul cel de sânge, nici de trupurile morţilor, fiind oprit şi zicându-mi-se că toţi sunt Preoţi, Cuvioşi, Mucenici, omorâţi cu felurite munci pentru dreapta credinţă4. Deci, fericit va fi şi mucenic se va chema, tot cel ce va răbda să moară creştin: sau de sabie, sau de foc, sau înecat, sau de foame, sau de sete, sau de orice felurite munci, pentru dreapta credinţă. Şi am privit la râul cel de sânge, ce ieşea din creştinătate şi nu se putea compara nici cu 20 de părţi la una, cu cel ce ieşea din ereticii păgâni. Era luminat ca nişte pietre scumpe şi spuma lui era albă ca zăpada. Şi îmi arătă, în carte, nenumărata sumă a morţilor, dar nu am putut-o număra cu privirea, căci erau milioane de milioane!………..

    Al 16-lea: Am auzit pe Maica Domnului plângând foarte tare şi grăind cuvinte mari şi nu am putut înţelege pentru mulţimea plânsului. Şi, iarăşi, mi s-a zis: „Aşa zice Domnul Dumnezeu, Sfânta Treime, Domnul a toată puterea de sus şi de jos, Domnul a tot ce mişcă: vin zile în care nu ne vom odihni, nici ziua şi nici noaptea, de urgia ce va să fie.”………………

    Scrisă cu mâna mea, în pustiul Iordanului, unde mă aflu, în mult-tristul locaş locuind.5 Anul 1870, iulie 2, Pârvu Grigorie, Pustnicul.

    Si o privire mica si iute prin Daniel 7 :

    7.În urmă am privit în vedeniile mele de noapte şi iată o a patra fiară înspăimântătoare şi înfricoşătoare şi nespus de puternică. Ea avea dinţi mari de fier şi gheare de aramă; mânca şi sfărâma, iar rămăşiţa o călca in picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte şi avea zece coarne.
    8. M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari. …..

    19. După aceasta l-am rugat să-mi spună adevărul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte şi care era afară din cale de înspăimântătoare, cu dinţi de fier şi cu gheare de aramă şi care mânca, sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare;
    20. Şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cale trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte.
    21. M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit, ……

    23. El a răspuns astfel: „Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi.
    24. Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi.
    25. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme.
    26. Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna. (a se vedea ca aceste cuvinte ultime:şi să-l prăbuşească pentru totdeauna;indica o reluare,o continuare, a unei actiuni desfasurate in trecut cu definitivarea ei in viitor,pentru totdeauna).

  6. ortodoxroman zice:

    http://saccsiv.wordpress.com/2014/09/19/bor-mai-are-succesiune-apostolica-ce-i-a-raspuns-parintele-adrian-fageteanu-lui-danion-vasile-ce-mi-a-spus-parintele-justin-parvu-ce-zice-ioan-vladuca/
    Este Har, si va fi pana in momentul Parusiei. Ceea ce nu inteleg eu, este problema mirenilor. Preotii buni au arhiereu bun, iar mirenii buni au duhovnici buni. Mirenii nu au treaba arhiereului. Preotii buni se ingrijesc de aceasta. Si un arhiereu care merge lunar in loja masonica, este unul valid. Mitropolitul Serafim de Pireu, spunea ca slujitorul care merge in masonerie se aseamana cu cel ce trece la o secta sau la paganism. Cel ce a fost botezat-ortodox sau a fost si hirotonit-ortodox, atunci cand revine dintr-o secta, inapoi in ortodoxie, nu mai este rebotezat sau rehirotonit, ci doar remiruns si spovedit. In astfel de conditie, exista o scapare totdeauna: stim noi ca arhiereul care vine seara de la loja masonica, nu este remiruns de un preot al sau? Stim noi ca nu plange si nu se spovedeste dupa remirungere? Asadar, hirotonia lui de a doua zi, este intru totul valida! Fiti pe pace! Exista Harul succesiunii apostolice pana in ziua Parusiei.

    • ,,Si un arhiereu care merge lunar in loja masonica, este unul valid.”

      FOARTE INTERESANT, NU???

      • preotortodox zice:

        Domnule, mai usurel…ca faci apoplexie! De cand stii dta daca se spovedeste cineva? Daca se caieste? Daca se remirunge? Sau daca plange in asternutul lui? Va rog staruitor, ca de acum inainte sa spuneti lumii ca v-ati facut adventist pentru ca nu au vrut sa va hirotoneasca… De ce ati ramas invidios pentru ca nu sunteti preot, arhiereu, seminarist, licentiat, masternat sau doctorant in teologie? Stiti cum scrie pe lozul necastigator: mai incearca o data! Intre timp, poate reusiti sa treceti de proba medicala si de muzica. Sa stiti ca slujitorului, ii trebuie ureche muzicala….si dta nu prea dai semne ca ai. Cel putin pe solfegiul blogurilor, falsati rau de tot…ce sa mai zic…sa ne amintiti si noua public, ordinea diezilor si a bemolilor… Pacat! Veti pica iarasi la hirotonie!

      • Nu sunt eu cel mai bun prieten al lui Iacoboaie, dar sunteti sigur pe ce afirmati (ca a vrut hirotonie)?

  7. @doktoru

    Vezi ca esti anatemizat ,pa dincolo prin vecini!!!

    Pai ce sa faca si ei, isi urmeaza menirea de agitatori. Partea amuzanta e ca sunt “anatemizat” pentru vorbe pe care nu le-am spus niciodata, macar nu m-au “anatemizat” pentru lucruri pe care chiar le-am spus.

    Apoi dintre cei doi, unul incerca sa dovedeasca “ortodoxia” ereticului arian Ulfila pentru a dovedi prin asta “ortodoxia” pictarii lui in altarul de la Draganescu. Iar celalalt, este pisimaus, “teologul” lepadarii de Hristos prin ciparea cainilor, dar si “teologul” unor alte renumite aberatii…

    Cat despre aruncatul asta cu anateme ascunzandu-ne dupa pseudonime si porecle…e atat de penibila treaba incat nici are sens sa le raspund, deoarece as cadea intr-un penibil mai mare raspunzand unora care anatemizeaza in anonimat pe internet decat penibilul in care se scalda ei. Si din nefericire unii identifica Ortodoxia cu astfel de oameni.

    Unde e Caragiale cand ai nevoie de el…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s