Cum s-a strecurat politeţea şi simpatia către eterodocşi (eretici) în România

§ 1. ,,Cunoscutele şi ultimarele silabuse ale Bisericii Papale, pronunţând cuvântul, cu tenacitate, că toate principiile civilizaţiunii moderne sunt necompatibile cu principiile creştinismului – adecă că nu se supun papei slugătoreşte –, a pus în poziţie pe guvernele occidentale să ducă cu Biserica Papală lupta pentru cultură; până când odată (după exemplul celor de la Crivăţ şi precum a declarat şi Papanastasiu preşed. Republicii Elene) rumpându-se masca vor proclama nimicirea creştinismului, şi care vor zice invers, că principiile creştinismului nu se împacă cu civilizaţiunea modernă”[1].

(Şi să nu se minuneze cineva de aceasta. Căci iată vedem pe această diavolească tendinţă strecurată tocmai în legea Regatului Român din 1865, care zice: ,,Toate legiuirile anterioare privitoare la Biserică sunt desfiinţate, câte se împotrivesc legii sistemului”[2]).

§ 2. Deci, din cauza tiraniei inchiziţiei papale, a luat avânt francmasoneria, care este unealta iudaismului – ca să înroleze într-însa oameni care, neaparţinând neamului jidănesc, se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, în crimele lor de care se servesc în mod secret, şi să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Iuda printre oameni[3].

Cu toate acestea, ,,în timpul domniei Regelui Carol I în România, papa avea mare influenţă. De mai multe ori acest rege – catolic – a voit să obţie de la primatul şi sinodul Bisericii Române recunoaşterea unui arhiepiscop catolic, provocând demisia mitropolitului Iosif Gheorghian şi detronarea mitropolitului Ghenadie.

Se ştie că în fiecare an în Bucureşti, mai cu seamă, se desfiinţează câte o şcoală primară română şi se înfiinţează una confesională catolică. Congregaţiile religioase, seminariile catolice au fost înfiinţate în România în timpul domniei Regelui Carol I; în timpul căruia o mulţime de eleve creştine ortodoxe, care şi-au făcut cultura la institutul catolic al călugăriţilor de la Pitar-moşu, s-au convertit la catolicism”[4].

§ 3. Pe când toate aceste fronturi – menite a ataca Ortodoxia – îşi iau avânturi înspăimântătoare, Ministrul Cultelor, Tache Ionescu, carele îşi luase rolul de a servi numai intereselor streine şi a cărui negocieri tindeau la ridicarea canonicului Baud la Arhiepiscopia Bucureştilor[5], prin legea din 1893 desfiinţează mai multe seminare, iar celor lăsânde le aplică un program, care să îndoape pe puţinii seminarişti mai mult cu noţiuni de fizică, chimie, istorie naturală, agronomie, horticultură, viticultură, medicină, logică şi morală filosofică etc etc.

(Şi să te mai miri când preoţii de mir – seminarişti – se spală pe mâini în articolul ,,Noul calendar şi poporul”[6], adecă că nu numai poporul nu ştie nimic din mecanismul calculului calendaristic, şi pentru care, zice, se împotriveşte atât de mult noului calendar, ci chiar ei însuşi, preoţii, sunt cu totul streini de acea cunoştinţă calendaristică; căci ,,la noi în seminare, zice, niciodată şi nicăiri nu s-a predat chestiunea calculului calendarului, aşa ei preoţii nu cunosc mecanismul calculului calendaristic”).

Iată că de mult prepară terenul noii calendarişti – episcopi eparhioţi – spre a lansa calul lui Ulisie în Troia Ortodoxismului !!!

§ 4. Deci, fiindcă acelui ministru – Tache Ionescu – nu-i plăcea tipicul bisericesc, pentru aceea pune pe lângă seminare şi un profesor de pedagogie, ca astfel absolvenţii când vor intra pe porţile şcoalelor primare – cele deschise larg de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii publice – căci mai în fiecare comună este o şcoală cu câte 4 învăţători, iar preoţi la câteva mii de familii unul –, să nu fie strein de ceea ce trebuie să facă întru această direcţiune.

Şi pe când senatorul Mârzescu striga în plin senat: ,,Aprobă înalţii prelaţi această ciudată schimbare ?”, episcopul de Roman răcneşte: ,,Nu vă este dat să ne mustraţi !”[7]

NB. Aceste duşmănoase intenţii asupra Bisericii Ortodoxe a însemnat-o încă de mult şi V.A. Ureche în şedinţa senatului român de la 15 ianuarie 1877, în privinţa oare căror triste exemple, zicând: ,,Nu vedeţi d-voastră ce precedent rău zidiţi în acest parlament combătând Biserica în numele unor doctrine ? Acest precedent (fapt în trecut) nu va da oare drept mâine catolicului, poimâine armeanului … şi cine ştie … cândva evreului să-şi facă în sânul acestui parlament rezbel mutual şi cu toţii la un loc alăturea cu liberii cugetători (masonii) să înfrunteze Biserica noastră de Stat ? …

Suntem la ziua când până şi în liceu şi în seminarii se impun profesori cari, sub pretext de înaltă ştiinţă, atribuie originea tuturor lucrurilor la combinarea fortuită a atomilor … Mă tem de acei liberi cugetători – masoni – care fac din cosmos un Dumnezeu Om neputincios şi din inteligenţă nu ştiu ce nebunii ale creierilor” …

Poate că pe atunci se vor fi părut unora, acestea, nişte năluciri din părere, dar acum, iată realitatea ne stă de faţă !

Vai ţie lume !!!

§ 5. Aşa dar, când oratorul Mârzescu se întemeia că va dovedi necanonicitatea legii din 1893, fiind că-i impune o datorie pe care, şi ca creştin ortodox de răsărit şi ca mandatar al ţării, îl sileşte să o îndeplinească, cu toată disgraţia ce ar putea să-şi atragă şi din partea episcopilor, temerari călcători, nu numai a canoanelor, dar şi a principiilor fundamentale pe care stă clădită Biserica noastră Creştină Ortodoxă de Răsărit, cât şi din partea consilierilor majestăţii sale Regelui Carol I, care cu atâta uşurinţă umblă, ca din episcopatul român să facă o cinovnicie de departament: atunci, D. General V. Castofor – neputând a-şi stăpâni limba – zice: ,,Dumneata, cum se vede, vorbeşti după carte”; iar oratorul îi răspunde: ,,Da, după carte vorbesc, dar ce vrei ? vrei să vorbesc după capul dumitale ?!”[8] Şi aceasta cu dreptate i-au zis; căci Sf. Grigorie Nisis în canonul al 6-lea zice: ,,Cum că cel ce vorbeşte din canoanele sinodiceşti, cuvântul lui este vrednic de crezare”; fiindcă – dupre canonul 47 al Marelui Vasilie – ,,cel ce face după canoanele acestea are neprimejduirea”.

[1] Vezi în ,,Biserica Ortodoxă Română” din anul 1881, pag. 395, Cronica ecleziastică.

[2] În ,,Răspuns guvernului şi sinodului din 1865” de Neofit Scriban, pag. 78.

[3] J. Bidegain, ,,Le grand Orient de France”, Paris, 1905, pag. 186.

[4] Vezi Jurnalul ,,Românul” din 1880 – septembrie; Deşteptarea no. 6 – 1921.

[5] ,,Biografia Ioan Cornoiu” de Apostat. Teodorean, pag. 12.

[6] ,,Noua Revistă Bisericească”, anul VI, pag. 150.

[7] ,,Discursurile asupra legii clerului mirean” la şedinţa senatului de la 15 aprilie 1893, pag. 33, 38.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Cum s-a strecurat politeţea şi simpatia către eterodocşi (eretici) în România

  1. Ana Elisabeta zice:

    Foarte instructiv…

  2. kalinix zice:

    Referitor la presa vremii, mi-a placut foarte mult una din interventiile lui Nae Ionescu:
    „Două sunt, de fapt, chestiunile în dezbatere, şi anume:
    1) Există, pentru un ortodox, putinţa să se împotrivească unei hotărâri a Sinodului?
    2) Există, pentru laici, putinţa de a fi, la un momentdat, în mai mare măsură deţinători ai adevărului decât ierarhia ecleziastică?
    Într-un caz ca şi în celălalt, răspunsul este: DA. Şi iată şi motivele:
    La chestiunea I. Aşezarea Bisericii creştine nu se sprijină pe un corp de prescripţiuni normative arbitrare şi contractuale, cum e uneori cazul legilor juridice. Ca atare, orice dispoziţie de caracter ecleziastic nu îşi are izvorul nici în util, nici în bine, ci în adevăr. Trăsătura caracteristică şi esenţială a aşezării Bisericii noastre este, prin urmare, Adevărul. De unde urmează că nu urmăm o indicaţie a Bisericii pentru că e a Bisericii, ci pentru că ea exprimă adevărul. (Orice credinţă sau afirmaţie de altă natură este catolică.) Evident, nu o vorba aci de beteagul adevăr ştiinţific, la dispoziţia raţiunii omeneşti (asta ar fi protestantism de cea mai săracă speţă), ci de adevărul religios, depozitat oarecum astăzi în dogme, canoane şi Predanie. Din acest postulat fundamental decurge încheierea că există o măsură obiectivă a adevărului. Şi că sinoadele nu pot hotărî cu de la ele iniţiativă, ci numai în conformitate cu dogma, canoanele şi Predania. Iar dacă nu o fac, greşesc (cum am dovedit-o, de pildă, pentru Sinodul nostru, în chestia calendarului). De altfel, sinodul local ai unei autocefalii nici nu are darul hotărârii fără greşeală. Afirmaţiile unui sobor arhieresc nu pot purta pentru norod semnul adevărului decât atunci când uneşte în aceeaşi mărturisire pe toţi episcopii dreptcredincioşi, din toată lumea şi din toate vremurile. Are drept un credincios, deci, să se împotrivească unei hotărâri a Sinodului? Desigur că DA, de îndată ce hotărârea unui sobor ortodox nu este un act de autoritate, ci mărturisire a adevărului, şi de îndată ce oricare creştin are măsura adevărului în dogme, canoane şi Predanie. Din aceste consideraţiuni decurge cu evidenţă şi răspunsul.
    La chestiunea a II-a. Din moment ce adevărul pravoslavnic este obiectiv, de îndată ce există un precis cadru indicatoriu pentru orice nouă situaţie bisericească – cadru format din dogme, canoane şi Predanie – trebuie să admitem că mai degrabă e deţinător al adevărului un laic care respectă acest cadru, decât un episcop sau o adunare de arhierei, cari nu îl respectă. Istoria e, de altfel, aci pentru a ne confirma. Şi încă, într-un caz care ne e cu deosebire aproape. Când românii din Ardeal au făcut, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, unirea cu Roma, au acceptat această unire 83% din preoţi, dar numai 12% din turma credincioşilor. Şi atunci, întreb pe Prea Cinstiţii apărători ai ierarhiei ecleziastice: cine au fost în acele împrejurări tragice păstrătorii Drepteicredinţe? Preoţii, cari împreună cu mitropolitul lor au trecut în proporţie de 83 % sub stăpânirea Romei, trădând pentru interese lumeşti dreapta credinţă strămoşească, sau poporenii, dintre cari 88% au rămas credincioşi legii şi au trecut în Ţara Românească pentru a-şi aduce de acolo vlădică nou, pentru legea cea veche?…”

    • Excelenta interventie (si de data asta) kalinix. Intr-adevar, Nae Ionescu a fost unul din marturisitorii perioadei interbelice si se stie ca a protestat impotriva schimbarii calendarului.

    • Ana Elisabeta zice:

      „Când românii din Ardeal au făcut, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, unirea cu Roma, au acceptat această unire 83% din preoţi, dar numai 12% din turma credincioşilor.”

      Oare azi care ar fi scorul?

      Foarte bun textul…

      • zcalin zice:

        Aici in Oradea , Biserica e plina in fiecare duminica. .. Problema e ca si la greco catolici … cei care merg sunt majoritar ortodocsi. Lumea nu prea stie ca e pacat acest lucru … e necanonic.

      • Ana Elisabeta zice:

        Si mie mi s-a intamplat sa constat acest lucru. Eram in strainatate si mi-am exprimat dorinta sa merg la liturghie duminica. Am cautat pe internet cea mai apropiata biserica si era una greceasca. Colegii, binevoitori, ma trimiteau la una romaneasca, si care spuneau ei ca e mai aproape. M-am intrebat si eu cu voce tare de ce nu aparea la rezultatele cautarii si s-au gandit ca probabil fiindca e greco-catolica. „Dar nu conteaza, a spus o colega, si ei slujesc tot liturghia Sf. Ioan Gura de aur!” Ea tocmai se casatorise cu un italian catolic intr-o biserica catolica, deci nu-i pot pretinde mai mult… Dar mi se pare stranie gandirea ca, de vreme ce „slujba e la fel”, totul e in regula.

        Si m-am mai lamurit ca daca sunteti din Oradea sunteti alt Calin 🙂

      • kalinix zice:

        Sunt multi Calini in Ardeal. Numai eu stiu vreo 9-10 din Cluj. Cred ca numele asta a fost la moda prin anii ’70 🙂

      • kalinix zice:

        P.S. Mie mi s-a intamplat sa aud (in Ardeal, deci no surprise) ca poti sa mergi si la baptisti, e acelasi lucru, ca si ei au crucea pe biserica. Ba chiar ar fi mai frumos la ei, ca se roaga mai ‘intens’.

      • Ana Elisabeta zice:

        „Sunt multi Calini in Ardeal. … Cred ca numele asta a fost la moda prin anii ’70”

        O fi fost in Ardeal; din Bucuresti, din generatia mea, imi amintesc de un singur Calin pe care l-am cunoscut cand ma pregateam pentru admiterea la facultate.

        Si tot atunci am cunoscut o Cristina din Oradea, care a fost socata ca la Bucuresti sunt Cristine pe toate drumurile. Acolo era un nume foarte rar.

        Ma tem ca m-am indepartat de la subiectul articolului 🙂

  3. Ioan C. zice:

    Există şi o ortodoxie de faţadă, este cazul domnilor fanarioţi.
    Epoca fanariotă fiind cea care a adus corupţia la rang de criteriu suprem la accederea in diferite funcţii. Meteahnă de care nici azi nu am scăpat.
    E uşor să mărturiseşti, dar mult mai greu să împlineşti (poruncile):
    „Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.” (Iacov 1, 22)

    • kalinix zice:

      Sa nu uitam cine erau domnitorii fanarioti: multi dintre ei proveneau din marile familii romee care au ramas sau a revenit in Constantinopol dupa caderea imperiului. Destui dintre ei erau rude apropiate, daca nu chiar de sange cu familiile boierilor pamanteni. Pe deasupra, nu cred ca-i putem demoniza pe toti: nu toti au fost ‘corupti’. Cel mai graitor este examplul lui Constantin Mavrocordat care, în cele zece domnii in Muntenia si Moldova nu s-a îmbogăţit. Ultima oară când i se dă domnia, în Moldova, în 1769, din cauză că a început un nou război cu ruşii, iar Poarta are nevoie de un bun administrator, e atât de sărac încât sultanul îi dă mai multe pungi de bani ca să-şi poată pregăti plecarea!
      In plus de asta, cred ca in acea perioada Tarile Romane aveau de ales intre doua rele: domnitorii fanarioti sau pasalicul.

  4. STOP RFID zice:

    Si io ma opun sinodului in privinta actelor cu cip, deci e de bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s