Despre Sfânta Împărtăşănie, Interviu cu P.S. Damaschin

PS Damaschin Coravu_IMG_1218_1_1

Reporter: Aș vrea să pun în discuție în acest interviu un aspect al vieții bisericești care este nefiresc și în foarte multe cazuri este acceptat ca normal. Este vorba de participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În timpul nostru, față de situația din Biserica primară, a intervenit o diferență între cler și credincioși la împărtășirea cu Sfintele Taine – Cina Domnului. Dacă în Biserica primară atât clerul cât și credincioșii se împărtășeau la fiecare participare la Sfânta Liturghie, acum clerul se împărtășește la Sfânta Liturghie și, de multe ori, credincioșii numai asistă. Sunt Sfânte Liturghii la care nu se împărtășește nici un credincios, nici măcar copiii. Este ca și cum un părinte s-ar așeza la masă, s-ar așeza și copiii în jurul mesei, părintele mănâncă și copiii se uită. Este o contrazicere a însăși esenței Liturghiei, care reprezintă adunarea creștinilor pentru a celebra Cina Domnului.

P.S. Damaschin: Problema ridicată este o problemă interesantă și o problemă reală, însă trebuiește totuși nuanțată. Într-adevăr, în creștinismul primar, atunci când creștinii erau în minoritate, ei se strângeau în jurul bisericii, sau al preoților și diaconilor care deserveau comunitatea respectivă, se săvârșea Sfânta Euharistie și se împărtășeau aproape toți. Dacă această practică era comună, mai ales la începutul creștinismului, pentru că se săvârșea această Sfântă Taină în amintirea Cinei celei de Taină, cu timpul, această împărtășanie a suferit – să-i spunem – un salt calitativ. Saltul calitativ se referă la faptul că, dacă la început nu era nevoie de o pregătire cu totul specială, adică în fiecare zi să se spovedească cineva pentru a fi apt să se împărtășească sau nu, o dată cu înmulțirea creștinilor și cu împuținarea clerului față de numărul mare al creștinilor, și datorită, probabil, unei experiențe când s-a constatat că nu toată lumea era pregătită atât de des și că nu puteau să se împărtășească unii datorită profesiilor pe care le exersau și nu puteau să fie pregătiți din punct de vedere spiritual și moral, atunci s-a trecut la o pregătire, cel puțin temporară, încât să existe totdeauna credincioși – cel puțin unii dintre ei – care să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie. Și acest lucru este de dorit să se întâmple și astăzi. Desigur că la noi există parohii, din păcate, de mii și zeci de mii de suflete. Marea majoritate nu participă în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și dacă ar participa și ar solicita să se împărtășească, preotul le-ar spune că nu pot pentru că nu s-au spovedit, nu s-au pregătit pentru a primi Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie. Și este corect acest lucru. Dar trebuie spus că și spovedania a suferit o evoluție, în sensul că mărturisirea se făcea la început în comun, când fiecare spunea în biserică ce a făcut, dar în timp s-a renunțat la mărturisirea în comun și datorită posibilității ca unii dintre credincioși să se smintească de ce păcate a săvârșit unul sau altul dintre frații întru credință. Astfel că s-a trecut la spovedania particulară pentru a se administra fiecăruia epitimia, medicamentul individualizat pentru îndreptare și nu în comun, ca un panaceum pentru toate păcatele săvârșite.

Ceea ce este rău astăzi este faptul că, într-adevăr, de multe ori preotul este singurul care se împărtășește și nu este un lucru normal. Ar trebui cel puțin o parte dintre credincioși să se împărtășească. Pentru aceasta preotul ar trebui să se gândească la o programare a credincioșilor, cel puțin a celor care vin mai des la biserică și să se spovedească și să se împărtășească o parte din ei. Există foarte multe biserici unde se procedează în felul acesta dar, din păcate, există și alte biserici unde nu se procedează așa. Desigur că nu am auzit să fie vorba despre o programare propriu-zisă ci, pur și simplu, preotul i-a îndrumat în așa fel încât să primească Trupul și Sângele Domnului cât mai des și așa trebuie procedat. Dar dacă încă nu s-a creat o comunitate conștientă de faptul că modul suprem de trăire cu Hristos este tocmai împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, atunci, la început, preoții ar trebui să procedeze la această programare. Și acest lucru ar fi posibil, cel puțin prin faptul că ar putea să programeze copiii, care nu au nevoie de spovedanie până la o anumită vârstă și, pe cât este posibil, să fie pregătiți în timp și credincioșii pentru o mai deasă spovedanie și împărtășire.P.S. Damaschin: Problema ridicată este o problemă interesantă și o problemă reală, însă trebuiește totuși nuanțată. Într-adevăr, în creștinismul primar, atunci când creștinii erau în minoritate, ei se strângeau în jurul bisericii, sau al preoților și diaconilor care deserveau comunitatea respectivă, se săvârșea Sfânta Euharistie și se împărtășeau aproape toți. Dacă această practică era comună, mai ales la începutul creștinismului, pentru că se săvârșea această Sfântă Taină în amintirea Cinei celei de Taină, cu timpul, această împărtășanie a suferit – să-i spunem – un salt calitativ. Saltul calitativ se referă la faptul că, dacă la început nu era nevoie de o pregătire cu totul specială, adică în fiecare zi să se spovedească cineva pentru a fi apt să se împărtășească sau nu, o dată cu înmulțirea creștinilor și cu împuținarea clerului față de numărul mare al creștinilor, și datorită, probabil, unei experiențe când s-a constatat că nu toată lumea era pregătită atât de des și că nu puteau să se împărtășească unii datorită profesiilor pe care le exersau și nu puteau să fie pregătiți din punct de vedere spiritual și moral, atunci s-a trecut la o pregătire, cel puțin temporară, încât să existe totdeauna credincioși – cel puțin unii dintre ei – care să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie. Și acest lucru este de dorit să se întâmple și astăzi. Desigur că la noi există parohii, din păcate, de mii și zeci de mii de suflete. Marea majoritate nu participă în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și dacă ar participa și ar solicita să se împărtășească, preotul le-ar spune că nu pot pentru că nu s-au spovedit, nu s-au pregătit pentru a primi Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie. Și este corect acest lucru. Dar trebuie spus că și spovedania a suferit o evoluție, în sensul că mărturisirea se făcea la început în comun, când fiecare spunea în biserică ce a făcut, dar în timp s-a renunțat la mărturisirea în comun și datorită posibilității ca unii dintre credincioși să se smintească de ce păcate a săvârșit unul sau altul dintre frații întru credință. Astfel că s-a trecut la spovedania particulară pentru a se administra fiecăruia epitimia, medicamentul individualizat pentru îndreptare și nu în comun, ca un panaceum pentru toate păcatele săvârșite.

Reporter: Am pus această problemă în discuție nu atât pentru că este nefirească cât, mai ales, pentru că este socotită de foarte mulți – și preoți și credincioși – ca firească, ca și cum așa ar trebui să fie. Sunt preoți care socotesc că și-au făcut datoria dacă slujesc sfintele slujbe și răspund solicitărilor credincioșilor pentru diverse servicii cultice particulare. Iar foarte mulți credincioși – incluzând aici numărul statistic, al celor botezați – nu știu că există Sfintele Taine ale Bisericii, nu știu ce este Sfânta Liturghie și, eventual, vin la biserică ,,să se reculeagă’’ sau atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru un ajutor concret. Or, dacă preotul ar înțelege să devină conștient de faptul că este responsabil pentru modul în care credincioșii se raportează la Trupul și Sângele Domnului ca la hrana duhovnicească pentru viața de veci, atunci ar căuta singur să-și conștientizeze enoriașii să participe la Sfintele Taine ale Bisericii. Iar un mod de a-i face conștienți pe preoți de acest lucru ar putea fi revenirea clerului la aceleași condiții de primire ale Împărtășirii pe care le cer credincioșilor lor.

P.S. Damaschin: Preoții și ierarhii sunt pe aceeași treaptă cu credincioșii în privința primirii împărtășaniei. Fiecare preot și fiecare ierarh ar trebui să aibă – și cred că în majoritatea cazurilor își au – duhovnici și, dacă nu săptămânal, dar din timp în timp se duc și se spovedesc. Este adevărat că preotul este obligat să se împărtășească pentru că el nu poate să săvârșească Sfânta Liturghie și să nu se împărtășească. Însă el trebuie să aibă conștiința aceasta că împărtășirea cu nevrednicie cu Trupul și Sângele Domnului este la fel de acuzatoare, este chiar mai acuzatoare la adresa lui decât cea a simplilor credincioși. Însă, din păcate, cred că există și preoți, mai tineri sau mai în vârstă, care citind prescripțiile acestea că preotul neapărat trebuie să se împărtășească, să potrivească Sfintele Taine, uită că trebuie să fie la fel de pregătiți ca ceilalți credincioși, ca păstoriții lui. Și uită în timp. Înainte de a fi hirotonit s-a spovedit, s-a împărtășit în mod normal dar, după aceea, unii dintre ei se miră că trebuie să se spovedească atât de des și că trebuie să aibă un duhovnic la care să se spovedească în mod frecvent.

În privința catehizării credincioșilor pentru a participa conștient la viața Bisericii, ea trebuie făcută, însă trebuie să înțelegem și unde ne aflăm. Clericii sunt prea puțini pentru necesitățile actuale. Această situație nu a intervenit acum. Ea este de secole, pentru că la începutul creștinismului erau 30-40 de suflete într-o comunitate, dintre care câțiva erau preoți și diaconi și se putea face o catehizare individualizată, se putea ține contactul clericilor cu fiecare credincios, așa cum se întâmplă cu sectele de astăzi – păstoriții acestora fiind puțini, grija de a nu-i pierde și pe aceștia este foarte mare, așa cum se întâmpla în biserica primară. Și atunci când cineva lipsește de la biserică, imediat îl caută și încearcă să-l aducă în comunitatea respectivă, lucru care s-a pierdut prin generalizarea creștinismului la o populație de masă, când au intervenit și aceste disfuncționalități sau aceste perturbări ale unei vieți normale religioase. Însă nu trebuie să uităm și faptul că Dumnezeu lasă această libertate: El cheamă, El dorește ca omul să vină să-I cunoască voia și s-o împlineacsă, dar nu-l obligă să facă acest lucru. Nici preoții nu pot să oblige pe cineva, odată ce aceștia refuză să vină la biserică, de multe ori dintr-o cunoștință superficială a credinței.

Într-o oarecare măsură este o delăsare, este o complacere în situația în care ne aflăm de secole și în care ne-am afundat și mai mult în perioada comunistă. În timpul comunismului parohiile, mai ales la oraș, au devenit de zeci de mii de credincioși pentru un singur preot și, pe de altă parte, preotul nu avea voie să catehizeze în mod public în afara bisericii. De aceea s-a răspândit o trăire după situația respectivă, în sensul că se consideră că cel care vine la biserică deja este catehizat, că el este educat în familie, că bunicii au educat pe copii și pe nepoți ș.a.m.d.m.. Desigur că în ultimul timp acest lucru s-a diminuat simțitor, pentru că s-au făcut noi parohii, s-au făcut noi biserici, atât la țară cât și în oraș. Dacă ne raportăm numai la Slobozia, unde erau 2 biserici la cincizeci și ceva de mii de locuitori ortodocși, acum sunt 6 biserici. Încă este puțin, încă este loc pentru pentru a exista și alte parohii și, în felul acesta, preoții să poată să îndeplinească îndatorirea pe care o au de a catehiza pe credincioși, îndatorire de care unii sunt conștienți și alții sunt inconștienți. Iar această inconștiență se explică tocmai datorită tradiției care s-a statornicit, de care aminteam, care oarecum imită legea laică – prestez un serviciu sau mă adresez cuiva care îmi cere acel serviciu – și s-a atenuat atât de mult îndatorirea misionară a preotului și îndatorirea de părinte.

Interviu realizat de monahia Emilia Nistoroiu

“Bărăganul Ortodox”
Periodic al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor
Anul II, Nr.17, octombrie 2004, pag.6-7.

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Deasa Cuminecare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Despre Sfânta Împărtăşănie, Interviu cu P.S. Damaschin

  1. Ana Elisabeta zice:

    Asa este – e nevoie, foarte mare nevoie de catehizare, macar a celor care isi asuma sa vina la biserica. Fara catehizare, participarea la Sfintele Taine, fie saptamanal fie din an in Paste, este lipsita de sens.

  2. mariusv zice:

    Ma tem ca noi n-am avut episcopi de talia unui Augustin de Florina.
    N-ati avut curiozitatea sa cautati in biografie inainte de a-l promova?

    „Preasfintitul Damaschin Coravu a reprezentat Biserica Ortodoxa Romana la peste 50 de congrese, conferinte ecumenice, simpozioane si alte intruniri teologice din tara si strainatate (Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Spania), cu referate si comunicari, dintre care multe s-au publicat in limbile romana, greaca si germana.”

    Nu cred ca Damaschin Coravu e un model, conduita morala poate, dar nu si unii eretici sunt de admirat pentru calitatile pe care le au? Si? Poate avea dublu-limbaj (la ureche una, „cu capul descoperit” alta) caci daca ar fi fost ortodox nu ar fi permis sa se scoata revista episcopiei plina de mizerii ecumeniste. De exemplu nr. din mai 2005, „Baraganul Ortodox”, de fapt „Baraganul Cacodox”.

    Sa zicem articolul unui popalete scolit la papistasi si etc., redactorul-sef, care pe langa limbajul de lemn aferent si alte aberatii, cauta „sa dreaga busuiocu” ecumenismului: „Într-o altă ordine de idei, trecerea de la mentalitatea stereotipă şi caducă potrivit căreia tot ceea ce există în afara Ortodoxiei este de la Lucifer, la starea de dialog viu, productiv, ascultare a celuilalt, fără ca, desigur, să facem compromisuri dogmatice. Oricum, sincretismul religios, scientismul, atât de des valorificate şi invocate de curentul New Age, nu sunt soluţii viabile şi acceptabile de fel.” http://www.imagesup.net/?di=414151757768
    Pai o discutie cu ereticii despre credinta „la o bere” poate, dar nu la adunarile din miscarea ecumenista care urmareste total altceva.

    Alt exemplu, apologia unei capisti din Londra pe copera a doua, de parca s-ar fi terminat toate bisericile ortodoxe de patrimoniu din Grecia, Serbia, Macedonia, Cappadochia, etc. http://www.imagesup.net/?di=1514151756233

    Ce sa mai zic de propaganda la inscaunarea noului papa, preluata cuvant cu cuvant de la agentia de ne-stiri a papistasilor, http://www.imagesup.net/?di=1114151756879 sau de pozele cu Teoctist impreuna cu papistasii la adunarile ecumeniste. http://www.imagesup.net/?di=5141517572510

    Poate faceti sa circule pozele astea ca sa nu ne mai facem modele acolo unde nu sunt, adica sa ne furam caciula singuri. Ca doar e vorba de mantuire, nu de aparat o gasca sau alta, nu?

    Dar sa se stie, am avut si noi un episcop adevarat in contemporaneitate, poate singurul, Gherasim Saffirin, scolit la greci, bineinteles prigonit – in buna traditie romaneasca, care a anatemizat de vre o cateva ori sinodul Biserici Autocefale Romane, imbacsit de masoni. Scrie despre el si in cartea „Boldurile”. Foarte posibil sfant, dar cine sa-l canonizeze in BOR?

    • Daca P.S. Damaschin a participat la acele congrese inseamna ca a fost eretic? Eu cred ca trageti concluzii pripite. Si parintele Staniloaie a participat, si parintele Romanides si chiar si Sfantul Marcu al Efesului (care s-a dus la Ferrara-Florenta tocmai pentru dialog)! P.S. Damaschin era antiecumenist, dar noi, cei care dam „lupte” virtuale impotriva ecumenismului nu stim ce inseamna sa fii ierarh antiecumenist in Romania si sa fii supus la santaje, amenintari etc. Ca exemplu: nici nu a venit bine IPS Searfim de Pireu in Romania, ca s-a si redeschis dosarul IPS Teodosie. Crezi ca a fost intamplator? Daca vrem ierarhi ca Marele Augustin al Florinei, ar trebui sa incepem sa abandonam comoditatea virtuala si sa incepem sa protestam mai clar. Astfel ierarhii antiecumenisti ar prinde curaj. Asa s-a intampla in Grecia! Dar cat timp noi suntem comozi, sa nu incercam sa le gasim nod in papura celor care incearca sa faca fata terorii ecumeniste, doar ca nu sunt sustinuti cum trebuie din spate.

      Poate pe viitor, cei care suntem antiecumenisti ne reunim intr-o sinaxa oficiala in care sa discutam problemele astea „la vedere”.

      • mariusv zice:

        In ce an a participat pt ultima oara pr Staniloae la adunarile ecumeniste? Sau poate e singurul care s-a dumirit mai devreme?

        Ai auzit de expresia ”a zgaria usile templului”? Poate dumitale nu iti spune nimic, dar lui IPS Teodosie ii spune sigur (asa ca uite, ”fa-te frate cu dracu…..” adica pretinsa protectie = 0. Da nu-i nimic, poate mai are timp de pocainta, ca de altfel si Teofan, caruia nu cred ca-i pune nimeni pistolul la cap ca sa se roage cu papistasii la deschideri universitare, aeroporturi, etc, etc.) Deci, mai exista si demisia de constiinta, sau si mai patristic, intreruperea comuniunii pe motiv de credinta, care nu e valabila doar pt mireni, ci si pt preoti si IERARHI.

        Contextul asta imi aminteste de urmatoarele ineptii: ”saraca Biserica trebuia sa faca pact cu comunistii ca altfel disparea” adica ”ca parintele Burducea, cand cu steaua cand cu crucea” sau ”trebuia sa vina papa in Romania, ca altfel nu mai aproba parlamentul introducerea religiei in scoli”. Uite ca acum a scos-o. Poate asa facea si Gherasim Saffirin…

        Trebuie facut ceva, sigur, numai ca mentalitatea si situatia noastra romaneasca e cu totul alta decat cele din Grecia. Si asta ma deranjeaza cel mai mult.

        Astept si io o sinaxa de genul asta, de vr o 7-8 ani. Va fi, va fi, ura, ura, sa nu ne pierdem speranta, ca poate mai avem de trait vreo 60-70-80 de ani si tot om vedea-o. Mai sunt unii care tot cred ca o sa se revina la calendarul vechi si inca mai asteapta asta de vre o 90 de ani (asta fac si io tot de vre-o 7-8 ani de cand am citit despre problema asta).

        Imi aduc aminte de cazul pr Badulescu, caruia atunci cand a vrut sa faca ceva i s-a bagat pumnu-n gura. A ajuns sa dea singur inapoi. Nici pe sfintia sa nu l-a sustinut nimeni. Si pe Danion, un mirean, la fel, au sarit toti de l-au facut stilist, cine l-a sprijinit? Si ce sa faca, si el are o paine de mancat din niste carti.

        Pana una-alta nu suntem in stare sa facem nici macar minimum (caci da, asta e lucrul de baza!). sa intrerupem comuniunea cu ereticii, dupa cum bine stim sa teoretizam dupa sfintii Parinti (ca deh, cine isi pune pielea la saramura, am si io un salar preotesc de la stat, o pozitie la doctorat, articole teologice de publicat, nu mai zic daca sunt episcop!, etc.), asa ca stim cu totii prea bine cum e sa fii comod (virtual sau nu). Sau aoleu, stai asa ca mi s-a revelat azi-noapte ca poate nici macar nu avem ierarhi eretici, ci doar antiecumenisti undercover, cinstiti si prigoniti. Sau daca n-au gresit Parintii cu intreruperea comuniunii, gresim noi ca nu stim sa ii interpretam, ca vedem din practica ca pana la urma se poate si altfel.

        (nu regret cele 2 cacofonii strecurate in comentariu, cre ca pica f bine stilistic).

      • Trebuie sa recunosc ca ma bucura enorm de mult ca am mai gasit pe cineva care are aceleasi opinii pe temele: intreruperea comuniunii, calendar, Danion Vasile, pactizarea cu comunistii (sau serghianismul) etc. Chiar astept mai multe comentarii pe temele astea de la tine.

        Iar despre Teofan, au crezut unii la un moment dat ca este antiecumenist (si nu stiu pe ce considerente). Teofan este notoriu pentru semnarea acordului cu monofizitii si niciodata nu s-a dezis de acest aspect, ba chiar a continuat sa fie implicat in actiuni ecumeniste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s