Cand cretinii vorbesc: „Toma Pătrașcu, președinte A.S.U.R. – Copiii creștin-ortodocși sunt idioți”

Președintele Asociației Secular-Umaniste din România, într-un articol publicat pe platforma contributors.ro, ca răspuns la un alt articol care argumentează în favoarea păstrării orei de religie în școlile publice, a declarat nici mai mult nici mai puțin că:

“problema fundamentală este dată de introducerea în școli a unui sistem idiot care atrage idioți și care, la rîndul său, produce generații noi de idioți.”

Sublinierile îi aparțin domnului Pătrașcu.

Violent. Irațional și lipsit de logică. Incult. Doar așa poate fi caracterizat discursul președintelui A.S.U.R. Nu este prima oară când poartă un astfel de discurs și, cu siguranță, nu va fi nici ultima. Anul trecut a lansat o campanie la fel de violentă împotriva Bisericii Ortodoxe care nu a condus la altceva decât o afișare de mesaje complet absurde în fața bisericilor de cei care, drept vorbind, nu au altceva decât o ură viscerală față de religie în general, ascunsă sub o fățarnică apreciere a educației și culturii.

Dar tocmai prin astfel de articole și manifestări dovedesc exact opusul: nici nu apreciază și nici nu se obosesc prea mult cu educația și, mai grav, cu empatia față de concetățeni, față de oamenii pe care, în virtutea umanismului afișat cu atâta prețiozitate, ar trebui să îi respecte și să îi aprecieze.

Deși discursul și acțiunile A.S.U.R. poartă marca adâncă a unui feroce ateism militant de factură comunistă, domnul Pătrașcu găsește de cuviință să facă o paralelă între comunism și creștinism. Și, absurd și ironic, tocmai în ceea ce privește “iubirea aproapelui”.

Atit crestinismul cit si comunismul includ ideea de bunatate; ne vorbesc despre om, ne indeamna sa “ne iubim aproapele”, ne incurajeaza sa ne sprijinim unii pe altii. Este ceva rau in asta? Fara indoiala ca nu!

Ce simpla ar fi fost istoria daca lucrurile se limitau la grija fata de om! Poate ca nu ar mai fi fost atitea maceluri, atita discriminare, razboaie religioase, Inchizitie, Gulag…

Domnul Pătrașcu uită că și umanist-secularismul promovează iubirea și respectul aproapelui, lucru de care cu siguranță A.S.U.R. nu se obosește să dea dovadă. Uită, sau poate habar nu are, că odată cu modernitatea și, implicit, secularizarea Europei, în niciun caz nu au încetat războaiele și arderile pe rug. Dimpotrivă! Războaiele au crescut constant în violență, dimensiune, putere de ucidere în masă. Arderile pe rug nu erau o practică proprie bisericii (catolice sau a celor protestante, și nu ortodoxe), ci una seculară. Din totalul războaielor, un procent foarte mic îl reprezintă războaiele religioase. Ateismul este de departe cea mai sângeroasă ideologie care a stăpânit guvernările umane.

Domnul Toma Pătrașcu se încăpățânează să respire și să se hrănească din mentalități întunecate de secol XIX, atunci când ateismul a căpătat forma ideologică și politică cea mai agresivă, adânc înrădăcinată în ignoranță și manipulare. Mai mult, domnul Toma Pătrașcu insistă să se comporte și să scrie ca un analfabet funcțional, un om cu dopuri în urechi și ochelari de cal, în întregime ignorant față de fenomenul și oamenii pe care nu numai îi critică, dar îi și jignește, îi calomniază public, răspândind miniciuni, folosindu-se fără rușine de pofta presei de a scandaliza opinia publică.

Deși este evident needucat în chestiunile teologice, domnul Toma Pătrașcu vorbește ca un obsedat de chestiuni pe care le privește de la distanță, dar are pretenția că le înțelege: păcat, pedeapsă, sfânt, supunere, autoritate. Termeni care fac parte din vocabularul dânsului așa cum un papagal repetă cuvinte fără să le înțeleagă numai ca să primească o boabă de strugure.

De asemeni, trebuie sa fim atenti si la pedeapsa, mai ales la pedeapsa. Pedeapsa Istoriei sau a lui Dumnezeu… Si cum aceste personaje scrise cu majuscule par sa nu se prea grabeasca sa ia atitudine, ca prin minune apar si cei hotariti sa nu mai astepte, decisi sa ia lucrurile in propriile miini. De aici si pina la ruguri sau plutoane de executie mai e doar un pas. Doar sint niste lucruri menite a se intimpla, nu? Iar cum Istoria sau Dumnezeu nu sint foarte vorbareti, cineva trebuie sa le transmita mesajul, sa desluseasca misterele, sa decida care este linia partidului, sa proclame sfînta dogmă, asa ca avem nevoie si de un organ central sau de vreun Sinod, obligatoriu insotit de adjectivul Sfînt, ca nu cumva sa facem vreo confuzie… Avem deci nevoie de păstori, caci noi, oitele, nu putem sa intelegem lucruri atit de ezoterice!

Nimic din discursul domnului Pătrașcu nu lasă să se înțeleagă că dânsul s-ar fi documentat mai în profunzime decât i-ar permite Wikipedia sau siteurile de propagandă și manipulare atee. Comportamentul dânsului este exemplar pentru felul în care funcționează propaganda regimurilor totalitare: ignoranță și instigare la ură. Este singura monedă pe care o bate fără încetare Asociația Secular-Umanistă din România, cu onoare condusă cu agresivitate crescândă de domnul Toma Pătrașcu.

Într-un stil pur marxist-leninist, domnul Toma Pătrașcu consideră că “Rau[ul] este fundamentul ei[religiei]. Rau este sa accepti ca o colectie de legende de acum doua sau trei mii de ani poate sa-ti ghideze automat viata. Rau este sa accepti drept corecte niste afirmatii in baza unei presupuse autoritati supreme. Rea este instaurarea unei caste ce-si aroga dreptul de a decide ce este imoral si ce nu.”

De unde știe domnul Pătrașcu ce este răul? De nicăieri altundeva decât din faptul că “își arogă dreptul de a decide ce este imoral și ce nu”. Domnul Pătrașcu singur știe ce e mai bine pentru copii altora. Nu ai lui, fiindcă deja copiii lui sunt retrași de la ora de religie. Copiii altora sunt idioți. Părinții acelor copii sunt idioți. Nu domnul Pătrașcu care, judecând după cultura dânsului, probabil consideră că Biblia are 5 pagini. El este cel care știe că creștinii își ghidează viața, moral, după fiecare rând din Biblie, cele 5 pagini de legende.

Domnul Pătrașcu trăiește într-o lume a lui, o lume în care “elevii si studentii se bazeaza mai tare pe acatiste decit pe invatatura” și “Profesorii de Religie iti povesc cum agheazma si moastele sint remedii universale”. Domnul Pătrașcu cunoaște și înțelege ce este rugăciunea mai puțin decât un copil de 6-7 ani pentru care, cu iraționalitate, agresivitate și incultură, se luptă cu mori de vânt imaginate.

A venit timpul sa ne oprim!

Ce bine ar fi, domnule Pătrașcu, ca, dimpotrivă, să începeți prin a tăcea, a asculta, a citi, a asculta iarăși, și poate într-o zi Asociația Secular-Umanistă din România va avea o altfel de voce, și nu vocea ignoranței.

Sursa: Averea Bisericii

Nota mea:

Nu am foarte multe de adaugat unei analize excelente facuta de Cristian (admin-ul site-ul din care am citat), dar fac cateva adaugiri personale.

Daca in urma cu ceva ani, ateii pareau credibili cat de cat cand vorbeau despre cultura si educatie, acum si-au dat definitiv arama pe fata. E clar ca nu-i doare nicaieri de educatie, ca vorba aia, pana la religie, suntem tara in care maneaua si scuipatul pe jos au devenit elemente determinante in societate. Daca le pasa asa tare de educatie, macar aveau decenta sa inceapa de unde trebuie. Sau ateii vor sa ne convinga ca ascultand manele, scuipand pe jos si evitand cosul de gunoi pe strada e totusi mai bine decat sa participi la ora de religie? Cam asta reiese din discursul unui ateu tipic, spalat pe creier de neo-marxism: religia e cel mai mare rau posibil!(vorba lui Lenin ca deh, el e tatuca chiar daca este renegat de unii). Dar concluzia lui Cristian e cea adevarata: vorbim aici de ura, doar ca e mascata in „drepturile omului”, „civilizatie” si alte prostii care pot crezute doar de catre cei care vorbesc de „ateismul” lui Eminescu sau de „Inchizitia” ortodoxa. Cu alte cuvinte, doar incultii cu aere de „rationali” pot crede asa ceva.

Nu vreau sa am copii indoctrinati!

Zic ateii zbierand puternic. Dar, Doamne fereste! Cum sa invete un copchil de ateu rational religia. Lasa ca invata educatie sexuala, ca mai multi homosexuali pe viitor nu strica! Doar o sa avem o societate fenomenala, nu? Apoi cum se face ca de cand invatamantul a trecut sub puterea materialista (de la Cuza incoace) s-a marit in fiecare secol proportia de inculti si spalati pe creier? Nu era materialismul ateu sansa noastra?

Si cum se face ca rationalii considera religia ca fiind indoctrinare, dar nu se opun deloc unui sistem de invatamant pe care ei nu il decid pentru copiii lor? Desigur, indoctrinare e ceea ce nu ne convine si atunci devenim vituperanti…

Apropo, stiati ca religia nu era obligatorie? Mai exact, daca un „rational” nu vroia sa-si vada copilul invatand religie, putea opta ca acesta sa nu participe. Si atunci, de ce se mai urla? Pentru ca, asa cum s-a mai spus, „drepturile omului” etc. sunt bla-bla-uri care acopera alte intentii. Paralela cu perioada comunista este inevitabila. In numele a ce au scos comunistii religia din scoli? O sa-i las pe „rationali” sa dea pe la biblioteca, dar sper sa nu cada de pe scaun cand or sa-si vada gandirea descrisa punct cu punct in perioada cu pricina.

Ar fi multe de spus, multe de demitizat, dar cu timpul…vom face si asta. Pana atunci, un „fact”: oamenii din Evul Mediu nu credeau ca pamantul e plat. De unde au scos-o „rationalii” si p-asta???

Vezi si:

Cateodata, a fi ateu inseamna a fi ipocrit.

Partidul România Unită: Monica Macovei vrea educație comunistă în școlile românești / Furia împotriva Bisericii: leniniştii de ieri sunt bezbojnicii de azi

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ateism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Cand cretinii vorbesc: „Toma Pătrașcu, președinte A.S.U.R. – Copiii creștin-ortodocși sunt idioți”

  1. doktoru zice:

    De ce te agiti fratele meu,tu nu stii ca credinta nu este pt toti.Turma era mica,parca.Vrei tu sa o maresti mai mult? Nu prea ai cum.
    Si oricum,la subiect,pt cei care vor sa aibe copiii ora de religie la scoala,asta in caz ca s-ar desfiinta,ar putea suplini ei acasa aceea ora de religie.Cu o singura conditie:sa stie ei insusi despre ce este vorba si cu ce se mananca crestinismul.Educatia se face in primul rand acasa nu la scoala.Iar de cand cu scoala moderna de la 1848 incoace scoala a cam decazut si de altfel si profesorii sunt destul de praf.Eu personal sunt pt scoaterea orelor de mate,chimie,fizica etc materii total inutile si proaste.Stiai ca matematica e socotita la categoria vrajitorie in Hristoitia a Sf.Nicodim Aghioritul ?
    Eu personal nu ma mai agit,le las asa cum vin pt ca nu prea ai ce sa faci.Si cu toti prietenii m-am contrazis in toate ….mi-au zis ca sunt un fel de Gica-contra la toate.Pe mine m-a bucurat asta !!!

    PS-Ai schimbat aici pe la comments stilul de logare ca vad ca parca-i altfel acum.E mai bine asa?

    • doktoru, problema se pune altfel. Nici eu nu dau in principiu mare importanta orei de religie, mai ales ca eu am facut religia in scoala si stiu ce fel se desfasurau orele. E fix zero. Insa conteaza ce se ascunde in spatele urletelor cu ora de religie. Ce este dedesubt, aia e marea problema. Ipocrizia! Ei nu urmaresc doar ora de religie, ci o iau incetul cu incetul pana or sa ajunga la altele. Nici cu Catedrala Mantuirii Neamului nu sunt de acord, dar cand vad urlete de genul „vrem spitale, nu catedrale”, iar despre miliardele de euro pentru autostrazi imaginare nu spune nimeni nimic, ma ia un pic cu dureri de cap.

      Si nu am schimbat eu, au schimbat cei de la wordpress. Pana oi lua decizia sa-mi fac domeniu, ei decid totul :)).

  2. Ana Elisabeta zice:

    Este bine sa ne spunem si noi parerea, sa aratam ca lucrurile nu sunt asa cum spun ei, ca exista o legislatie care deja ia in considerare drepturile tuturor.

    Nu stiu daca e bine sa-i numim cretini, mai ales ca problema este mai degraba de ignoranta si naivitate. Sigur ca poate sa fie o atitudine mentala autoindusa, cum am vazut la un american marxist pe care l-am intrebat daca nu stie cat de lamentabil a esuat experimentul marxist in toata lumea. Dar el a spus ca spera in continuare ca vor putea exista puneri in practica cu succes ale marxismului, pentru ca nu are alta speranta. Si atunci, in loc sa-si puna speranta in Dumnezeu, el prefera sa ignore ororile totalitarismelor de stanga din toata lumea si mai ales faptul ca acestea n-au fost accidente, ci fenomene generate chiar de incercarea de a pune in practica marxismul. Este, am putea spune, o ignoranta voita, aceea de a refuza informatiile care i-ar fi zdruncinat conceptia despre lume care ii oferea un (fals) confort psihologic prin credinta intr-un trandafiriu viitor marxist al omenirii. Si naivitatea tot in aceeasi categorie cade, a preferintei pentru conceptia care ofera confortul psihologic in detrimentul faptelor.

    Acum, revenind la ateii nostri anti-religiosi si anti-clericalisti, ma tem ca este vorba de acelasi fenomen. Exista o anumita ignoranta care poate fi pur si simplu rezultatul faptului ca oamenii nu cunosc istoria sau o cunosc doar selectiv, filtrata de autorii care impartasesc convingeri similare, si/sau poate fi o ignoranta voita, o evitare voita a informatiilor care le-ar zdruncina conceptiile. De asemenea, exista o anumita naivitate. Nu pot numi decat naivitate convingerea ca omenirea progreseaza pe toate planurile si ca ne asteapta, mai devreme sau mai tarziu, raiul pe pamant, iar acest rai se cheama „civilizatie”. Este practic acelasi hiliasm/milenarism (de la erezia crestina cu acelasi nume care astepta o imparatie de o mie de ani pe pamant) secularizat al marxistilor, doar ca apare la ateii de toate nuantele politice. Oamenii chiar cred ca progresul va aduce raiul pe pamant si refuza sa vada ca civilizatia occidentala e in cadere (aproape) libera, ca ne gasim in situatia imperiului roman pre-crestin: paine si circ (acum se cheama televizor), hedonism, depravare sexuala, coruptie. Ei vad insa ca ceva se intampla si raiul pe pamant al civilizatiei occidentale refuza sa se instaleze in ograda noastra! De ce oare? Acum deja nu se mai poate da vina pe racilele regimului comunist (desi unii insista si cu acest argument), dar se pot gasi alti vinovati: Biserica si oamenii credinciosi (numiti respectuos pupatori de moaste) sunt de vina pentru ca nu ne civilizam! Biserica ii indoctrineaza pe copii, ii face idioti! Ma intreb, dintre cei preocupati ca copiii crestini sunt idioti, cati se preocupa de idiotizarea copiilor (si a tuturor generatiilor) prin plantarea in fata televizorului si a internetului? Cati se preocupa daca elevii raman cu adevarat cu o cultura generala, daca citesc carti, daca inteleg ce citesc si pot sa evalueze critic, daca pot sa gandeasca logic, daca li se dezvolta ingeniozitatea si creativitatea?

    Un alt fenomen observat de mine in viata reala (ca de altfel si acela al atribuirii vinovatiei Bisericii pentru lipsa noastra de civilizatie) este iritarea pe care o observ la ateii anti-clericalisti cand vine vorba sau cand ei insisi aduc vorba de Biserica, de preoti etc. Toti preotii sunt, dupa ei, niste bampiri care sug sangele poporului, constructia de biserici e o risipa de bani, inchinarea la moaste e incurajata din motive de afaceri etc., etc., etc. … Nu vor sa auda ca exista si preoti care nu sunt deloc banditi si, in general, nu vor sa auda despre Biserica decat lucruri negative. Impresia mea este ca au constiinta adormita si le place sa ramana asa, ca nu le place sa auda nimic care sa le trezeasca constiinta care le-ar putea spune ca poate nu au dreptate, ca poate Dumnezeu exista si il pot intalni in Biserica (altfel, multi cred „in felul lor…”), ca poate trebuie sa se pocaiasca. Si in acelasi fel vor sa-i creasca si pe copii, cu constiintele adormite, visand linistiti in fata televizorului la progresul civilizatiei occidentale.

    • Extraordinar acest comentariu. Si apropo de un punct prezentat in el, pot sa aduc si eu marturia mea personala. Apropierea de cultura am castigat-o, culmea, in Biserica. Exemplele Sfintilor Parinti, care in afara de de faptul ca erau teologi, studiau si promovau cunoasterea stiintifica si culturala, m-a facut si pe mine sa privesc cu alti ochi stiinta, literatura si alte domenii ale culturii. Asa ca treaba cu „Biserica indobitoceste” este un mit groaznic. Dat fiind ce am spus mai sus, nu poate decat sa ma uimeasca ignoranta celor care spun astfel de lucruri.

      Excelenta si sesizarea milenarismului ateu dar si faptul ca unii vad numai preoti care umbla dupa bani. Cum se face ca (si aici aduc din nou o marturie personala) atunci cand am cautat preoti care isi respecta slujirea, chiar i-am gasit? Si stiu si eu destule cazuri de „banditi” si nu de la televizor. Totul se reduce la ignoranta, rea-vointa si incultura in toata aceasta chestiune.

      Si p.s. Apelativul „cretini” l-am dat in cunostinta de cauza. Cand vrei sa pari rationalul rationalilor si spui despre mine ca eu cred ca Dumnezeu e un mos cu barba, sau spui ca Eminescu era ateu sau ca oamenii in Evul Mediu credeau ca Pamantul e plat, sa imi imputi Inchizitia, eu fiind ortodox, ceea ce denota o incultura incredibila (si vorbim la nivel macro aici), nu poti fi altceva decat un cretin. Asta ca sa nu mai spun ca „rationalii” mai mult de „pupatori de moaste”,”popa” si inca vreo 4 cuvinte ce vor sa denote o mistocareala peiorativa nu pot. Si binenteles, sa nu uitam de momentele in care injura ca niste maimute grobiene, cateodata chiar la emisiuni tv (cum s-a intamplat de curand cu celebrul Bogdan Radulescu).

      • Ana Elisabeta zice:

        Nu prea ii urmaresc, nu stiu cum se manifesta aceste personaje pana cand mai citesc cate un articol ca asta. Ce-i drept, nu e un semn de inteligenta ca ei sa adopte toate trucurile din traista propagandistilor bezbojnici bolsevici, pana la cele mai ieftine, si sa nu fie constienti de asta. Poate este aici si o lucrare a lui Dumnezeu pentru ca oamenii inteligenti care Il cauta sa nu se lase cu usurinta amagiti de propaganda bezbojnicilor (e un cuvant tare expresiv…) Poate vedem aici ceea ce spune Sf. Pavel, intunecarea mintii celor fara-de-Dumnezeu. (Efeseni 4, 18; Romani 1, 21)

        http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=19&cap=4#18

        http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=1#21

  3. doktoru zice:

    Salut.Eu nu am zis ca nu e buna ora de religie de la scoala.Asa cum e ea totusi ,eu cred ca,ajuta la formarea unui mic fundament religios,invizibil,iar apoi in timp restul poate veni mai usor de vreme ce copiii sunt obisnuiti de mici cu ideea existentei lui Dumnezeu.Ora de religie asa cum ea ea nu lasa loc total ateismului sa patrunda adanc in mintea copilului si in sufletul lui.Ca vezi,asa dispare ideea de Dumnezeu ,usor,usor,de peste tot.Ora de religie din scoli,cruci,icoane etc ,si pana la urma se instaleaza paganismul total.Plus ca astia lupta deschis si impotriva a tot ce este crestinesc.
    Despre Catedrala Mantuirii Neamului ar fi buna daca nu ar fi total inutila si facuta aiurea pe banii nostrii,ai poporului,pt mandria lor in frunte cu nea Danuț.Plus ca am inteles ca are si o gramada de elementa masonice,pagane puse special de magarii care o construiesc.Pfff…Catedrala Mantuirii Neamului….daca am ajuns sa credem ca zidurile ne mantuiesc,fie ele chiar si ale unei manastiri ori catedrale…atunci am ajuns ca evreii care credeau ca simpla existenta a templuli lor le garanta orice credeau ei.
    Vezi ca autostrazile sunt imaginare,miliardele cheltuite de astia au fost foarte reale,dar in buzunarele lor.
    PS-Iti dau mai incolo un pasaj de la Apocalipsa 13,17(chestia aia de care toti zic ca reprezinta o constrangere financiara legata de vanzare-cumparare !!! 🙂 ) cu o chestie care mi se pare mie interesanta sa imi zici ce parere ai.Mai am treaba vreo ora ,ceva,si apoi caut si iti trimit .

    • Scrisesem aiurea. Miliardele sunt reale, autostrazile nu. Catedrala Manturii e un proiect foarte vechi, dar ignoranta „rationala” nu are de unde sa stie asta. Recomand romanul „Bietul Ioanide” al lui Calinescu. Spune multe despre aceasta catedrala acolo. Eu nu sunt de acord acum cu aceasta constructie pentru ca ei nu fac Catedrale in suflete, ba mai rau, prin ecumenism si altele asemenea distrug. Si atunci ce sens au zidurile?

      • kalinix zice:

        Din cate stiu eu, proiectul catedralei Mantuirii Neamului dateaza de pe vremea lui Miron Cristea. Dar poate gresesc. Oricum, proiectul in sine, asa cum s-a materializat el in zilele noastre mi se pare cu totul neromanesc. Stilul bisericilor romanesti nu este megalomanic. Inalte, sau chiar foarte inalte, da, unele. Insa daca va uitati la majoritatea bisericilor din tara, mai vechi sau mai noi, nu este nici una care sa impresioneze prin dimensiuni. Poate doar catedralele ridicate in secolul 20 (si aici ma gandesc in principal la cea de la Cluj, care, iarasi din cate stiu, a fost la un moment dat cea mai mare din tara – poate de-asta si-a dorit Miron Cristea o catedrala mai mare in Bucuresti 🙂 ).

      • Ana Elisabeta zice:

        Miron Cristea sau nu, ideea de catedrala „a mantuirii neamului” s-a legat intotdeauna de ideea de stat national independent si de biserica nationala autocefala. Dar cum la noi totul se desfasoara intr-o permanenta improvizatie, catedrala nou-infiintatei Patriarhii a ramas cea de acum, o biserica de manastire din sec. al XVII-lea transformata la scurt timp de la ctitorie in catedrala mitropolitana, impozanta dupa standardele noastre istorice locale dar totusi mult prea mica pentru un oras de talia Bucurestiului. Probabil au fost prioritare catedralele din Transilvania, unde de multe ori nu existau nici macar asemenea biserici relativ mari. Se poate sa fi fost pe undeva si o intrecere de orgolii, insa in primul rand a fost o problema de functionalitate si reprezentativitate.

        Si ajungem la noua catedrala: avea nevoie Patriarhia BOR de o catedrala mai mare ca sa poata functiona? Avea nevoie sa fie reprezentata de o catedrala mai mare? Da si da. Insa dimensiunile catedralei care se construieste acum sunt gigantice si probabil scoase din varful pixului, fara sa se gandeasca nimeni la impactul zdrobitor al spatiului construit rezultat. Asta se vede si din proportiile propunerii, care par sa fie arbitrare, de unde si asemanarea cu orice altceva decat o biserica ortodoxa, in ciuda turlelor si a absidelor. Nu intamplator i se spune casa poporului cu cruce, nu intamplator ne face sa ne gandim la temple masonice, iar pe mine la templul mormon din Salt Lake City: nu s-au luat in considerare tipologii traditionale, create si verificate de Traditie. De ce sarbii au putut sa se inspire din Hagia Sophia pentru biserica inchinata Sfantului Sava, dar noi a trebuit sa fim originali? O alta tipologie posibila ar fi fost aceea a Sfintilor Apostoli din Constantinopol (distrusa) si a Sfantului Ioan din Efes (pastrata ca ruina), care se mai poate vedea la San Marco din Venezia (in interior, ca exteriorul are niste zorzoane straine de traditia ortodoxa. Nu stiu exemple moderne de utilizare a acestei tipologii, care ar fi fost cu atat mai potrivita cu cat unul din hramurile noii catedrale este Sf. Apostol Andrei.

        Exista, intr-adevar, o doza de megalomanie in acest proiect. Tind sa cred ca persoanele care au decis dimensiunile nu constientizau nici pe aproape ce vor insemna aceste cifre in lumea reala. Probabil ca Patriarhia va trebui sa continue sa vanda acele lumanarele dedicate ca sa poata plati facturile pentru intretinerea monstrului. Cu toate acestea, este o pista falsa sa luam ca referinta bisericile noastre istorice, construite in epoci in care nu existau orase mari si nici timpul necesar pentru a edifica in etape, cum s-a facut in Occident, pentru ca una-doua navaleau turcii si totul era abandonat. De aceea noi am avut numai biserici care s-au putut construi cu mijloacele disponibile intr-un an, maximum doi. Si Hagia Sophia din Constantinopol tot asa din scurt s-a construit, dar avand la dispozitie vistieria Imperiului Roman (de Rasarit) din timpul Sfantului Imparat Justinian. Dar cum de
        Hagia Sophia se incadreaza in 60 de metri inaltime, iar copia ei moderna de la Belgrad, Sf. Sava, in 70 de metri? Ce aduc in plus cei 50 de metri ai catedralei din Bucuresti, care va avea nu mai putin de 120 de metri inaltime? O cupola relativ meschina cocotata in varful unei turle inguste pe dinauntru.

        Dar pe langa megalomanie cred ca vedem si o repetare a fenomenului Anca Petrescu, adica fenomenul arhitectului mediocru care capata increderea unei persoane care simte ca are de realizat o viziune mareata (sa nu-i spunem neaparat megalomanica). Arhitectul de tip Anca Petrescu flateaza toate capriciile comanditarului, fara sa spuna niciodata „eu nu cred ca e bine asa”. Se poate sa fie si din cauza ca chiar nu stie cum ar fi mai bine….

    • Constantinos zice:

      Nu strica nimanui sa se informeze din mai multe domenii . Celor mai multi copii le-ar fi de ajuns sa invete baza , tot ce nu au cum sa uite nici peste 40 de ani de la terminarea scolii . Stiu si eu doktorule ca unu plus ” unu ” fac opt , matematica de azi nu prea e vrajitorie ca cea prezentata in Hristoitia : ” Al nouălea fel este matematica şi astrologia şi cei ce uneltesc acestea se numesc matematicieni şi astrologi, care sunt cei ce zic că se povăţuiesc şi se stăpânesc voile oamenilor şi mişcările de la mişcarea cerului şi a stelelor. Şi de la stele, deduc schimbările şi pornirile sufletului, iar de la deosebitele inchipuiri ale stelelor atârnă cele ce se întâmplă în viaţa oamenilor şi care cu ajutor drăcesc ghicesc prin stele şi iau aminte la ele ca la dumnezei; şi simplu a zice, matematicieni se numesc cei cu iscodire şi afară de cuviinţă uneltesc citirea de stele. împreună cu matematicienii
      şi astrologii se cade a se număra şi cei care prezic ce are să se întâmple din tunete şi fulgere, din cutremure şi din zilele lunii lui august, cele ce se numesc zilele lunilor . „

    • Ana Elisabeta zice:

      Nu stiu sa aiba simboluri masonice sau pagane. E posibil sa fie doar legende urbane.

      Mie mi se pare mult prea mare si nu prea reusita arhitectural. Daca ar semana mai mult cu o catedrala bizantina si mai putin cu Casa Poporului ar fi mult mai bine. Principala problema este probabil turla, care la un spatiu atat de mare nu ar trebui sa fie atat de inalta si ingusta. O discutie pe tema asta aici (la comentarii):

      https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2014/02/09/praznuirea-sinodului-viii-ecumenic-in-prima-duminica-dupa-sf-fotie-cel-mare/

      Si da, „Catedrala Mantuirii Neamului” nu prea suna a hram ortodox. Dar asa a ramas in memoria colectiva din vremuri mai vechi; oficial e noua catedrala patriarhala, iar hramul este de fapt Inaltarea Domnului si Sf. Andrei.

  4. doktoru zice:

    Am zis ca arat o chestie si un text-fragmentat, care pe mine m-a pus un pic pe ganduri:

    1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară,…Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare. …Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde,….-acesta ar fi textul de plecare

    Acum cel de al doilea text de la Cartea Regilor/Împăraților +Paralipomena

    Şi l-a adus în faţă pe fiul regelui şi i-a pus coroana şi însemnele; şi l-a proclamat rege şi l-a uns; iar ei au bătut din palme şi au strigat: „Trăiască regele!“ Atunci Atalia a auzit larma poporului ce alerga, şi a intrat la popor în templul Domnului.Şi, privind, iată că regele şedea, după rânduială, în scaunul de judecată; iar cântăreţii şi trâmbiţaşii erau în faţa regelui; şi’ntregul popor al locului se bucura şi suna din trâmbiţe. Atunci Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a strigat: „Uneltire! Uneltire… !“
    (Paralipomena-Atunci Atalia şi-a sfâşiat haina şi a strigat: „Asta e: uneltiţi împotriva mea!“)
    Biblia 1688 si 1795 au tradus pe vremuri :,,Legătură! Legătură!“.Biblia de la 1914 a zis: ,,Razvratire! Razvratire !“.Iar traducerile mai noi au dat un sens mai bun,parerea mea,zicand : ,,Vânzare! Vânzare!“.-si acesta este textul la care am ajuns,nu conteaza cum

    Acum revenind la theoriile conspiratiei :

    Fiara se stie ce este de la Daniel.Acum o problema secundara ar fi insemnarea pe mana sau pe frunte,care se stiu a fi lucrarea si gandirea(pt cei care au citit vorbesc) in numele fiarei sau a ideologiei acesteia.O alta problema ,tot secundara ar fi ca unii vand iar altii cumpara ,evident.Revenind la textul de la Apocalipsa vedem ca fiara are putere,stapanire mare,deci fiara este in postura nu de vanzare ci de cumparare(parerea mea,explic mai incolo). Deci o intrebare ,mai importanta,ar fi cine vinde ,ce vinde si cui ; iar pe de alta parte cine cumpara ,ce si de la cine? Hmmm,prea multe intrebari si aparent nici un raspuns in afara de vechiul raspuns retardat de interdictie alimentara/restictie economica si alte cacaturi scoase de unii sau altii din ciorapii nespalati ai gandirii.Plus eternul si diabolicul card/drac…Nu este bine deloc si de aceea nu se explica absolut deloc multumitor.

    Parerea mea,sa nu se supere nimeni daca afirm o parere personala,este ca fiara cumpara de la vanzatorii de putere,tradatorii neamului ,putere si control prin toata lumea.De aceea am vrut sa redau acel pasaj de la Paralipomena si Împărați.Acolo se intelege mai bine ideea,intr-un fel.
    Si chestia aia cu face sau sileste,desi sileste nu arat corect sensul,pe toti sa aiba semn pe frunte sau pe mana este pt cei care vor sa se aiba bine cu fiara ,vin ei singuri la fiara si accepta tot ce zice si face aceasta si lucreaza in folosul acesteia si gandeste ca ea vanzand puterea din tara respectiva.Adica mai pe scurt cei insemnati sunt prozelitii fiarei care actioneaza in interesul fiarei peste tot in lume.
    Astept pareri prietene Andrei !!! ce zici,cat de departe sunt ?!!!

    PS-Am vrut sa mai zic si de noua ordine mondiala cu care agita unii teoriile conspiratiei peste tot prin lume,zicand aiureli peste aiureli.In lume au fost trei ordini mondiale,ca sa zic asa.Prima a fost starea de libertate care a avut-o Adam ,si ea a cam durat pana dupa potop un pic.Adica pana la magarul ala cu turnul Babel,Nimrod,care a avut si prima imparatie .Cea de-a doua ordine mondiala ar fi fost monarhia,instituita de Dumnezeu la cererea evreilor,dupa modelul neamurilor,cu unele amendamente.Si asta a tinut pana de curand. A treia si ultima ordine mondiala este asta a haosului organizat in care traim noi cam de aproape 100 de ani de cand s-a implementat ideea asta de totul pentru si cu oameni.Adica democratia.Drepturile imaginate ale omului.
    Sau cel putin asta e parerea mea.Eu nu cred in noua ordine mondiala,adica alta in afara de asta in care traim acum.
    Si cam atat.Deocamdata.

  5. STOP RFID zice:

    doktoru

    Tu esti ratacit rau de tot. Au tabarat dracii teologi pe capul tau. Mie imi miroase ca ai fi adventist.

  6. doktoru zice:

    Zilele astea sunt mai lejer ceva deci pot aparea mai des,eu am un program foarte altfel decat altii.
    Vream sa le arat pinguinilor de mai sus de ce nu s-au ingramadit cei din vechime ca sa talcuiasca Apocalipsa,si de ce sunt atat de foarte putine voci autorizate ale Sf.Parinti care au mai zis cate ceva din Apocalipsa.Deci atunci cand te avanti sa zici ceva din si despre Apocalipsa nu risti prea mult sa te lovesti cap in cap cu cate vreun sfant din vechime,adica nu ai cum sa contrazici tu o parere general acceptata de Biserica sau aiurea.Asa ca de aia in ultima vreme au inceput mai multi sa-si dea cu parerea despre Apocalipsa ,dintre care evident primii au fost protestantii si cei neo-.

    Problema cu parintele ala Moulatie,grec zis si Nectarie ,este ca si el la fel isi da cu parerea aiurea despre Apocalipsa,preluând ideei protestante si dandu-le aroma ortodoxa intr-o explicatiune cu iz autorizant de fata bisericeasca.De aici a rezultat intradevar,asa cum zicea un alt comentator ,o basina tehnologico-duhovniceasca dar acceptata de multi fraieri,ca deh,asculta ce zice popa mai si inghite toate prostiile lui !!! Eu cand aude de papa -antihrist,zece coarne-zece regi/bancheri ,teava-conducta numita si Leviatan, de Rockefeller si UE,Mussolini si alte cacaturi kakadoxe imi dau seama ca popa ala scoate de la el din bașcheți toate magariile alea pe care le insira de zor si evident nu urmeaza linia Sf.Parinti si aiureaza debitand,sau viceversa.Oricum el nu este un caz izolat,mai e si parintele ala grec zis si Elipidie care spune si el prostii multe.

    Mai incolo o sa arat de ce am avut dreptate cu ce am scris mai sus cu vanzarea puterii si de ce semnele de pe mana si de pe frunte sunt ,asa cum a zis si parintele Mina Dobzeu,-Pecetea lui antihrist vizeaza mintea si lucrarea. Pe frunte inseamna sa accepti ideologia lor, adica sa fii robit cu mintea si pe mana inseamna sa lucrezi conform acestei ideologii -.Si eu o sa arat cu citate din Sf.Parinti nu asa cum fac unii si bat campii de capul lor aiurea.Sa vedem cine are dreptate.
    De obicei cand vrei sa contrazici pe cineva vii si cu argumente cat mai solide,nu cu trei cuvinte ,genul de :baaa,vezi ca esti ratacit rau…sau,prostii(primul comentator parerea mea ca a fost o secunda mai istet decat al doilea care a balbait doar un cuvant,si ala prost)Eu cred ca acestea reflecta inteligenta vie care sclipeste stins in ochii lor iar apoi li se prelinge prin coltul gurii.

    Si in alta ordine de idei,eu sunt ortodox nu vreun sectant javreu sau calendarist sau ce cacaturi or mai fi.Daca eram adventist veneam si ziceam ca trambita a sasea a fost momentul 9/11 2001 sau aiureli de genul asta : card/drac, 666 pecete ,cip-cipulizant,noua NWO etc.

    Ce este ciudat la tipul asta de oameni este ca ei vor sa arate ca totusi stiu si ei cate ceva si se baga aiurea in discutii fara absolut nici un fel de probe,demonstratii,contr-argumente etc.Nu,ei dau doar cu bata in balta si zic ca pur si simplu este ca ei…si eu trebuie sa-i cred si gata.

    Pai mai,voi nu stiti nici sa faceti deosebirea nici intre apostazie,lepadarea de credinta si fiul faradelegii si vreti sa spuneti ca ati inteles ceva din Apocalipsa?Ati inteles ce l-a impiedicat atata timp pe antihrist sa apara desi era in lume de acum 2000 de ani?Ce este fiul faradelegii,fiul pieirii-pierzarii,potrivnicul,omul pacatului? Cine este el ?Ce este lepadarea de credinta,viclesugul intaiul, parasirea,departarea,apostazia,apostaziatul?Aaaah ?Hai raspunde-ti ciocolatiilor !!!
    Textul care o sa il redau este din Eusebiu de Cezareea -Istoria Bisericeasca .Dar il redau in urmatorul comment ca sa fie separat si sa se vada mai bine.

    • zcalin zice:

      doktoru, sunt unul dintre pinguinii de mai sus
      da … am studiat zilele acestea ceea ce ai afirmat si recunosc ca cel inselat sunt eu… sunt in bezna … duhovniceste. Mai am multe de invatat. Vad ca si parintele Cleopa ca si parintele Mina Dobzeu spune acelasi lucru cand se refera la pecetea lui antihrist, ca vizeaza mintea si lucrarea. El spune: „Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.
      […]. Asta înseamnă 666! Şi va veni o sectă la sfârşitul lumii, zice Sfântul Andrei, care nu va face cruce şi le va pune Antihrist pecetea pe mâna dreaptă şi n-o vor ridica la frunte; că fruntea este partea raţională a sufletului, adică mintea“.

      Am gasit si la parintele Serafim Rose aceeasi explicatie: „Antihrist trebuie înţeles ca un fenomen duhovnicesc. De ce vor dori toţi cei din lumea întreagă să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea chiar să semene a creştinism, de vreme ce «Antihrist» în­seamnă cel ce este «în loc de Hristos» sau seamănă cu Hristos”

      Nu te supara pe mine, ca n-am fost rau intentionat. Pentru un novice, ce carti i-ai sugera pentru inceput? Doamne-ajuta!

    • doktoru zice:

      Nu m-am suparat deloc prietene !!!De ce m-as fi suparat?Oricum eu stiu ca am specificat ca am exprimat propria opinie,nu am afirmat ceva batut in cuie, de aceea am si zis ca astept pareri de la alte persoane ca sa facem schimb de opinii.Nu intotdeauna coincid parerile si opiniile a doua persoane distincte.
      Iar ce carti sa-ti recomand nu stiu ce sa zic ….eu personal merg in primul rand pe mana Sf.Ioan Gura de Aur(eu il consider Nr.1) si dupa aceea caut prin alte parti.Acum depinde de tine si ce vrei.Eu personal fiind mai curios din fire am citit mai multe genuri.Daca vrei sa afli mai multe, citeste talcuiri de ale Sf.Parinti.Sf Teofilact al Bulgariei,mie iar mi-a placut foarte mult.In mod normal incepi cu NT si cu Sf.Parinti si daca vrei mai mult poti citi si din VT.Daca vrei sa pricepi cat mai mult din biblie trebuie sa citesti foarte incet si atent din talcuirile Sf.Parinti.De fapt trebuie sa tot citesti si sa recitesti pana incepi sa prinzi din intelesurile ascunse din cuvinte.De aceea am zis ca citesti obligatoriu cat mai mult din Sf.Parinti la inceput si apoi din NT si VT.Si daca uiti din ce citesti poti sa iti iei mici notite cu ce inseamna unele cuvinte din biblie in explicatiile Sf.Parinti.Ca de exemplu:caii sunt ,in explicatiile Sf.Parinti, Apostolii.Pescarii si vanatorii sunt Apostolii si episcopii si preotii care tin si duc mai departe invataturile apostolesti,nu cum zic evreii ca acestia ar fi de fapt evreii sionisti care au pescuit din toata lumea pe evreii imprastiati in cele patru zari si i-au adus in Israel,tara furata.Marea inseamna de obicei viata lumii agitata.Oile sunt crestinii.Vitele,boii erau evreii din jugul legii lui Moise.Apele sunt popoarele.Izvoarele sunt invataturile de viata ale lui Iisus raspandite in toata lumea de Apostoli.Iarba e poporul in general.Iarba verde e poporul credincios,iarba uscata e ala necredincios.Stalpii de fum sunt rugaciunile sfintilor care se ridica la cer la Dumnezeu.Maslinul este poporul credincios.Maslin salbatic a fost poporul pagan si apoi a devenit maslin bun iar evreii au devenit maslin salbatic.La Zaharia sunt doi maslini,dar unul e la dreapta si altul la stanga.Unii au inteles ca ar fi doi sfinti,treaba lor.Pamantul sunt pacatosii.Cand citesti oameni sa stii ca sunt oameni credinciosi si drepti ,cand vezi dobitoace sunt oamenii decazuti. Smochinul era sinagoga evreilor.Iisus este soarele dreptatii,asa ca atunci cand citesti pe undeva soare in biblie sa stii ca este vorba de Iisus.Cuvintele lui Dumnezeu sunt foc.Cand spune ca oamenii au fost dogorati cu foc sa nu vezi scenarii sci-fi ci gandestete la Apostolii care raspandeau in lume credinta in Iisus iar aceasta ii ardea rau de tot pe evrei desi acestia se impotriveau din toate puterile dar nu au reusit impiedicarea raspandirii acesteia.Luna era sinagoga pe vremuri care era luminata de cunostiinta lui Dumnezeu.Acum Biserica este luminata de invataturile lui Iisus Hristos .Pe vremuri evreii erau stele acum crestinii sunt stelutele cerului care nu se pot numara.Corabie este numita si Biserica.Muntele de obicei este imparatie.Cand citesti ca apele,marile s-au transformat in sange ,tu sa intelegi ca invatatura lor a devenit eretica, hulitoare, omoratoare in duh si nedatatoare de viata asa cum are Biserica invataturile direct de la Hristos si sa nu te astepti efectiv sa vezi ca in filme ape inrosite ,ca asta chiar ar fi haios.Preotul este ingerul lui Dumnezeu.Eufratul spune chiar la Isaia ca este o imparatie potrivnica lui Dumnezeu,dar folosita de El pt inteleptirea altora.Intradevar unii asteapta ca sa sece Eufratul.Rasaritu,Soarele,am mai zis este Hristos.Iar crestinii sunt neam de preoti si imparati din cauza ca sunt unsi asa cum in vechime se ungeau doar preotii si imparatii si cateodata si prorocii(doar de Elisei se zice ca a fost uns de prorocul Ilie).Unii asteapta chinezi,iar treaba lor.Cort e trupul.Ma rog ,si asa mai departe.Mai multe alegorii se pot gasi in talcuirile Sf.Parinti la Psalmi,pt cine este interesat.

      Dar vream sa arat o alegorie mai interesanta Gal 4:
      Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub lege: nu auziţi legea?
      ,,Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul dintr’o femeie roabă şi altul din femeia liberă , dar cel din femeia roabă s’a născut după trup, iar cel din femeia liberă s’a născut prin făgăduinţă. Acestea sunt spuse ca alegorie ; căci aceste femei sunt două testamente: unul e cel din muntele Sinai, care naşte spre robie şi care este Agar– căci Agar este muntele Sinai în Arabia – şi-i corespunde Ierusalimului de-acum, care este rob împreună cu copiii lui;dar Ierusalimul-cel-de-sus e liber, cel ce este mama noastră.**
      Talcuire de la Sf.Teofilact al Bulgariei :Avraam a avut, potrivit cuvintelor, deci potrivit istoriei doi feciori, unul din Agar slujnica [Ismail] şi altul din Sarra cea slobodă [Isaac]. Alegoric, adică după chipul în care una se spune şi alta se înţelege, Avraam închipuie pe Dumnezeu, Care are doi fii: iudeii din sinagogă şi creştinii din Biserică – creştini care sunt în slobozenia darului Iui Hristos -, iar iudeii sunt sub slujirea şi robia închipuirii Legii lui Moise, după cum tâlcuieşte marele Pavel în Epistola către Galateni (4, 22-30).

      Dar cel mai bine ne explica tot Sf.Ioan Gura de Aur in Omiliile sale la Matei :
      OMILIA LXVII
      Apoi Domnul le-a grăit:
      „Ce vi se pare? Un om avea doi feciori; şi a zis celui dintîi: „Du-te astăzi şi lucrează în via mea!” Iar el răspunzând a zis: „Nu vreau” dar mai pe urmă, căindu-se, s-a dus. Şi mergînd la al doilea i-a spus la fel; iar acela răspunzând, a zis: Doamne, voi merge” şi n-a mers. Care din aceşti doi a făcut voia tatălui?” Iar ei au zis: „Cel dintîi”.
      Îi mustră iarăşi prin pilde! Arată în chip ascuns nerecunoştinţa iudeilor şi ascultarea neamurilor, foarte mult osîndite de ei. Cei doi feciori sînt aceste două popoare: iudeii şi neamurile; şi aşa s-a întîmplat şi cu neamurile şi cu iudeii. Neamurile, deşi n-au făgăduit să asculte, deşi n-au auzit legea, au arătat, cu fapta, că ascultă; iudeii, deşi au spus: „Toate cîte va spune Dumnezeu vom face şi vom asculta”, cu fapta n-au ascultat. Dar ca nu cumva iudeii să creadă că legea le va fi de folos, Hristos le arată că însăşi legea îi va osîndi. Acelaşi lucru îl spune şi Pavel: „Nu auzitorii legii sînt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci făcătorii legii se vor îndreptăţi”. Şi pentru ca să-i facă pe iudei să se osîndească singuri, îi pune pe ei să ros¬tească hotărîrea de osîndire, aşa cum a făcut în pilda următoare, cu lucrătorii cei răi trimişi să lucreze în vie.
      In talcuirile Psalmilor de catre Sf.Parinti sunt mai multe explicatii la aceasta alegorie,dar poate altadata ca m-am intins.
      Totul raportat la aceasta:
      …..căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă/parasirea/viclesugul intai şi nu se va arăta Omul-nelegiuirii/pacatului, Fiul-pierzării/pieirii, Potrivnicul/impotrivnicul/cela ce sta impotriva …..
      Acum de aici fiecare poate intelege ce vrea din aceasta alegorie.

      • zcalin zice:

        Da … imi dau seama ca sunt inca la nivelul superstitiilor … si din ce imi spui …. Ortodoxia mi se dezvaluie … incet, incet in toata splendoarea ei. Dumnezeu sa-ti rasplateasca … mie unul mi-ai facut un bine. Doamne-ajuta!

  7. doktoru zice:

    Apostolul Ioan şi Apocalipsa*

    Pe atunci umbla zvonul că apostolul şi evanghelistul Ioan e încă în viaţă şi că din pricina mărturiei aduse în folosul învăţăturii creştine a fost osîndit să trăiască în insula Patmos.
    Căci în cea de a cincea carte a sa Împotriva ereziilor, atunci cînd vorbeşte despre aşa numita taină a numărului lui Antihrist în legătură cu Ioan, Irineu spune următoarele lucruri despre Ioan :
    «Dacă în vremile de azi ar trebui să fie făcut cunoscut nume¬le lui Antihrist, el ar trebui spus de cel care a văzut şi «Apocalipsa», căci el a văzut-o nu prea demult, ci foarte aproape de vremile noastre, şi anume pe la sfîrşitul domniei lui Domiţian».Cît despre Apocalipsă părerile celor mai mulţi sînt împărţite. Poate că la vremea cuvenită va ajunge să fie şi ea apreciată potrivit mărturiei bătrînilor .

    Apocalipsa sfîntului Ioan

    Iată ce spune la un moment dat şi despre Apocalipsa lui Ioan: «Unii din cei dinaintea noastră se fereau şi respingeau în tot chipul această carte, criticîndu-o capitol de capitol şi declarînd că scrierea nu poate fi înţeleasă, e incoherentă şi titlul ei e fals.
    Ei afirmă că lucrarea n-ar proveni de la Ioan şi că n-ar fi în primul rînd o descoperire, fiind cu totul înfăşurată în vălul des al necunoaşterii. Autorul ei n-ar putea fi un apostol, nici măcar un sfînt oarecare, ba nici ultimul membru al Bisericii, ci mai curînd Cerint, urzitorul ereziei cu acest nume şi care a vrut să dea plăsmuirii sale un nume vrednic de crezare.
    Iată care e de fapt conţinutul acestei învăţături: împărăţia lui Hristos va fi pămîntească, constînd – visa el – din lucruri după care tindea Cerint însuşi, căci era îndrăgostit cu totul de trup şi orientat numai spre plăceri pămînteşti, dornic numai de satisfacerea pîntecelui şi a ceea ce e dedesubtul acestuia, adică de mâncări, de băuturi şi de plăceri sexuale, precum şi de ceea ce credea el câ trebuie să facă aceste lucruri mai vrednice de stimă: de sărbători, de jertfe şi de înjunghieri de animale de jertfă.

    Eu însă n-aş îndrăzni să resping această carte, pe care mulţi fraţi pun mare preţ, ci mai curînd aş crede că judecata asupra acestei cărţi întrece puterea mea de înţelegere, de aceea bănuiesc că înţelesul fiecărui pasaj este în anumit fel ascuns şi plin de taine. Dar dacă nu înţeleg cuvintele, bănuiesc cel puţin că în aceste cuvinte se ascunde un înţeles mai adînc.
    «Eu nu măsor şi nu judec astfel de lucruri după propria mea cugetare, ci dau întîietate credinţei, cred că aceste lucruri sînt prea înalte pentru ca să poată fi înţelese de mine, de aceea nu respect cele ce nu le înţeleg, ci le admir cu atît mai mult cu cît nu le-am văzut».
    După ce Dionisie examinează întreaga carte a Apocalipsei şi dovedeşte că n-a fost înţeleasă în sensul obişnuit al cuvîntului, el continuă în modul următor: «După ce a terminat, aşa zicînd, întreagă proorocia, proorocul fericeşte pe cei ce o păzesc şi desigur şi pe el însuşi căci zice: «fericit cel ce păzeşte cuvîntul proorociei acestei cărţi şi eu, Ioan, sînt cel care am văzut şi am auzit acestea». Că autorul s-ar chema Ioan şi că opera aceasta ar aparţine lui Ioan nu mă împotrivesc, ci chiar sînt de părere că avem de a face cu un om sfînt şi inspirat de Dumnezeu. În schimb nu pot accepta bucuros că el ar fi apostolul, fiul lui Zevedei şi fratele lui Iacov, de la care provin Evanghelia zisă «după Ioan» şi «Epistola sobornicească».

    După structura lor şi după felul exprimării ca şi după ceea ce numim planul cărţilor, se vede că n-avem de a face cu unul şi acelaşi autor. Într-ade¬văr, Evanghelistul nu-şi pune nicăieri numele şi nu se declară nici în Evanghelie şi nici în epistolă».
    Şi apoi, ceva mai jos, continuă: «Ioan nu vorbeşte nicăieri despre sine, nici la persoana întîia şi nici la persoana â treia. Autorul Apocalipsei, dimpotrivă, declară de la început: «Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu – ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curînd – iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său, Ioan, care a mărtu¬risit cuvîntul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, toate cîte a văzut».

    În afară de aceasta el scrie şi o Epistolă căci se spune: «Ioan, celor şapte Biserici, care sînt în Asia, har vouă şi pace». E drept că la începutul Epistolei sale soborniceşti Ioan nu-şi pune numele, ci spune simplu că a început cu însăşi taina descoperirii dumnezeieşti: «ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri…». Pe de altă parte, însă, tocmai în legătură cu această descoperire a declarat Mîntuitorul, fericindu-l pe Petru şi zicîndu-i: «Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sînge ţi-au descoperit ţie acestea, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri».
    Dar nici în aceasta, nici în «a doua şi a treia Epistolă», care sînt atribuite lui Ioan, deşi sînt scurte, Ioan nu-i indicat cu numele, ci se declară doar în formă anonimă «Presbiterul». Or autorul «Apocalipsei» nu s-a mulţumit cu aceea ca să-şi dea numele doar o singură dată la începutul scrierii, ci zice din nou: «Eu, Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea, care sînt întru Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus». Iar la sfîrşit adaugă: «fericit cel ce păzeşte cuvîntul proorociei acestei cărţi şi eu, Ioan, cel ce am auzit şi am văzut».

    Că Ioan e cel ce scrie aceste cuvinte, trebuie să o credem pentru că o spune, dar care anume nu e clar. Căci el nu precizează (cum o face de mai multe ori în Evanghelie) că e ucenicul pe care-l iubeşte Domnul sau cel care s-a odihnit pe pieptul Lui, nici nu spune că-i fratele lui Iacov şi nici că a fost martorul ocular al Domnului.
    Ar fi adaos vreo indicaţie dacă ar fi voit într-adevăr să ne dea să înţelegem aşa ceva. Dar n-a obişnuit aşa ceva, ci îşi zice doar «fratele vostru şi cel împreună cu voi părtaş» şi «martor al lui Iisus», «fericit care a văzut şi a auzit descoperirile».

    «Eu sînt de părere că au existat mai mulţi omonimi cu Ioan apostolul, care probabil din dragostea faţă de Iisus, din admiraţia şi din dorinţa de a fi plăcut Domnului au îndrăgit acelaşi nume, după cum şi numele lui Pavel şi al lui Petru le întîlnim adesea printre fiii primilor creştini.
    Căci cunoaştem un alt Ioan încă în Faptele Apostolilor, care mai e numit şi Marcu, pe care Barnaba şi Pavel l-au luat cu ei şi despre care şi Scriptura spune că îl «aveau pe Ioan ca slujitor». N-aş putea spune dacă acesta va fi fost cel care a scris «Apocalipsa», căci nu-i scris că ar fi mers cu ei în Asia, ci «plecînd cu corabia ? la Pafos, Pavel şi cei împreună cu el au venit la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim».
    De aceea eu cred că (autorul Apocalipsei, n.tr) e altul decît cei care erau în Asia, întrucît se spune că în Efes ar fi existat două morminte şi despre fiecare se spune că ar fi fost al lui Ioan.
    Dar şi după idei, după expresii şi după compoziţie se va deduce că-i vorba de altcineva decît de cel care a scris Evanghelia.

    Căci «Evanghelia» şi «Epistola» consună între ele, amîndouă începînd în chip asemănător. În prima se spune: «La început era Cuvîntul», pe cînd în cealaltă, «ce era de la început». Cea dintîi zice: «şi Cuvîntul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl», iar în cealaltă se spune acelaşi lucru: «ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit, despre Cuvîntul vieţii, aceea vă vestim. Şi Viaţa s-a arătat».
    Într-adevăr aşa începe în amîndouă, ca să combată apoi, cum se vede mai departe, pe cei care ne dau să înţelegem că Domnul n-ar fi venit în trup, de aceea adaugă: «ce am văzut şi am auzit, aceea mărturisim şi vă vestim şi vouă Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă. Ce am văzut.şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă».
    Ioan rămîne pe aceeaşi linie şi nu se depărtează de scopurile propuse, ci le urmăreşte peste tot cu aceleaşi idei şi cu aceleaşi expresii, din care vom aminti pe scurt doar cîteva.

    «Dacă se întîmplă să citească cineva cu atenţie cele două scrieri va afla în ele amintită aceeaşi viaţă şi aceeaşi lumină care alungă întunericul; sînt mereu citate adevărul, darul, bucuria, trupul şi sîngele Domnului, judecata şi iertarea păcatelor, iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, porunca iubirii unuia faţă de altul, datoria de a ţine toate poruncile, biruirea duhului lumii, a diavolului, a lui Antihrist, făgăduinţa Duhului, a înfierii dumnezeieşti, credinţa care ni se cere tuturor, Tatăl şi Fiul pretutindeni. Şi, în general, pentru cei care analizează toate aceste caracteristici, uşor putem vedea în «Evanghelie» şi «Epistolă» că întîlnim una şi aceeaşi culoare.
    Cu totul deosebit şi straniu faţă de aceste cărţi se prezintă situaţia la «Apocalipsa», cu care nici nu se ating, dar nici nu se apropie deloc, aproape că am putea zice că nu le este comună nici o silabă.
    Nu întîlnim în «Epistolă» – de «Evanghelie» nu poate fi vorba nici atîta – nici o aluzie şi nici o idee în legătură cu «Apocalipsa», în timp ce Pavel totuşi mai aminteşte ceva din descoperirile pe care nu le-a transmis într-o scriere specială.

    Şi în privinţa stilului putem constata deosebire între «Evanghelie» şi «Epistolă», pe de o parte, şi între «Apocalipsa», pe de altă parte.
    Căci aceste scrieri sînt redactate într-o grecească impecabilă, ba chiar cu cea mai mare fineţe în expresii, în argumentare şi în compoziţie, încît cu greu poţi afla în ele vreun barbarism sau un solecism ori chiar un idiotism, pentru că, după cît se pare, autorul avea amîndouă aceste daruri – desigur un har al lui Dumnezeu – cel al cunoaşterii şi cel al exprimării.
    Cît despre autorul «Apocalipsei» eu nu pun la îndoială că el ar fi avut descoperiri, că ar fi primit cunoştinţă şi proorocie ; totuşi văd că dialectul şi limba ei nu sînt curat greceşti, ci se folosesc întorsături de fraze mai puţin fine, ba uneori chiar greşeli de acord şi de exprimare. Pentru moment nu cred că e necesar să întocmesc lista lor,dar nimeni să nu creadă că aş fi făcut o astfel de afirmaţie în batjocură. Am vrut doar să scot la iveală deosebirea dintre aceste scrieri.

    Mai incolo o sa caut si o sa arat si cele ce am zis de vanzare-cumparare cu citate din Sf Andrei de Cezareea si Sf.Ambrozie al Milanului care sunt,din ce stiu eu pana acum,singurele talcuiri ale Apocalipsei integrale,restul existand mici talcuiri/pareri partiale ale unor diversi,pe ici -colo.

  8. o oarecare zice:

    Crestinofobie in toata legea! Asa cum alte tipuri de majoriitari si minoritari stiu sa-si apere legal drepturile, trebuie sa ni le aparam si noi. Cum sa-si permita cineva sa insulte un popor de crestini? Nu exista sanctiuni si pentru crestinofobi?

    Parca ni se predica pe undeva toleranta? de ce? Doar pentru a ne slabi vigilenta si pentru a.i lasa pe altii sa ne insulte in voie? Hristos ne arata mereu ca El e Calea, Adevarul si Viata. Iar un margaritar de mare pret este apreciat doar de bijutier iscusit si de cunoscatori. Ceilalti pot foarte bine sa-l arunce.

    • Hotnews e locul unde cretinii isi dau intalnire si instrumentul de propaganda si de spalare pe creier cel mai eficient al a(R)sur. Nu a tipat nimeni pana acum acolo in legatura cu noul templu masonic si nici nu am vazut vreo reactie cu privire la miliardele de euro cheltuite pe autostrazi care nu exista. Dar ca de obicei, Biserica e de vina. Exact noua Catedrala e marea problema. Pana la Catedrala totul a fost extraordinar. Ca sa nu mai zic de stirea asta care are scop evident de agitatie si spalare pe creier.

  9. doktoru zice:

    Am zis ca o sa pun din Talcuirile Sf.Parinti la Apocalipsa ,in legatura cu ce am zis mai sus.Sa speram ca se va intelege macar ceva.Partea proasta este ca textul nu se poate edita din partea mea de pc,asa ca nu pot sa subliniez portiunile care mi se par mie mai edificatoare.Mai sper ca cititorii Apocalipsei si cei care vor sa inteleaga cate ceva din ea sa nu il considere pe Skartsiuni Dimitriu ca fiind o voce autorizata in comentarea Apocalipsei la fel ca si Sf.Parinti.

    1-Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară,…Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare. …Şi face pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să le dea lor semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Și ca nimenea să nu poată cumpăra sau vinde,….

    2-… şi-am văzut o femeie şezând pe o Fiară stacojie,… Şi femeia era îmbrăcată’n purpură şi’n stacojiu şi’mpodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare , având în mână un pahar de aur, plin de urâciune şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei, scris un nume, o taină: Babilonul-cel-mare, mama desfrânatelor şi-a urâciunilor pământului…. Iar femeia pe care-ai văzut-o este cetatea cea mare, care are putere’mpărătească peste regii pământului“.

    3-… După acestea am văzut un alt înger pogorându-se din cer… Şi a strigat cu glas puternic, zicând: „A căzut!, a căzut Babilonul cel mare… şi neguţătorii lumii din puterea strălucirii ei s’au îmbogăţit…. Iar împăraţii pământului… vor plânge şi se vor bate’n piept asupră-i când vor vedea fumul arderii ei, departe stând de frica chinurilor ei… Şi neguţătorii pământului vor plânge şi vor boci asupră-i, că nimeni nu le mai cumpără marfa, marfă de aur şi de argint şi de pietre preţioase şi de mărgăritare şi de vison şi de porfiră şi de mătase şi de stofă stacojie, tot lemnul bine-mirositor şi tot lucrul de fildeş, şi tot lucrul de lemn de mare preţ şi de bronz şi de fier şi de marmură, şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făinuţă albă şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi robi şi suflete de oameni…. Neguţătorii acestora, cei ce s’au îmbogăţit de pe urma ei, departe vor sta de frica chinului ei, plângând şi jelindu-se şi zicând: Vai!, vai!, cetatea cea mare,cea învestmântată’n vison şi’n porfiră şi’n stofă stacojie şi’mpodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!

    Tâlcuiri :
    1-Deci în primul pasaj se arată despre fiară,antihristul care apare în lume și primește putere și stăpânire mare cu ajutorul satanei.-asta se poate înțelege de catre orișicine.

    Totuși :Prin pămînt sînt arătaţi păcătoşii.-asta o zice și Sf.Ioan Gură de Aur.

    2-În cel de al doilea text se arată o mică descriere a femeii desfrânate care se știe că este cetatea,capitala antihristului de unde va conduce lumea,se va încorona etc.Deci un loc strîns legat de antihrist.Iar prin culoare roșie ,stacojie a îmbrăcaminții femeii se arată puterea de stăpânire ,împărățire peste lume,în general.

    Sf.Andrei: Prin această desfrînată unii au înţeles că este Roma cea veche, care e zidită pe şapte munţi…. Iar noi socotim că se înţelege prin această desfrînată toată împărăţia de obşte a pămîntului ce este ca şi cum ar fi într-un trup. Socotim să fie oarecare cetate ce a avut şi va avea stăpînire prin venirea lui Antihrist. Pentru că Roma cea veche de multă vreme şi-a pierdut stăpînia împărătească(asta e pt cei care cred ca Roma ar fi cetatea respectiva,si cred fff gresit), că numai de vom socoti că iar se va întoarce la ea stăpînirea cea de demult. Că zice Apostolul: „Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpînire peste împăraţii pămîntului (Apoc. 17, vers. 18).-deci femeia,desfrânata este Ierusalimul și se știe ca antihristul va alege Ierusalimul pe post de capitală a lui,a imperiului lui….

    Îmbrăcată în purpură şi în stacojiu arată semne de stăpînire peste toţi, de aceia este împodobită cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Prin „pahar” se arată dulceaţa băuturii fapteior ei cele viclene, iar prin aur, cinstea precum zice cineva de Iov, bînd batjocura ca o băutură, spre a arăta că nu spre saţiu, ci spre setea pieirii ei o urmează pe răutate….

    Sf.Ambrozie: Purpura este ca sîngele, roşii sînt hainele regilor, arătînd puterea lumească a veacului. Prin sînge arată însăşi moartea. Prin veşmintele de purpură înţelegem şi lucrurile necredincioşilor, care vor fi condamnaţi la moarte veşnică. Împodobită cu aur, arată însăşi înţelepciunea. Femeia cea aurită avea înţelepciunea veacului acestuia, care este nebunie înaintea lui Dumnezeu. Pietre scumpe şi mărgăritare, arată elocvenţa acestui veac. Paharul de aur ce-l avea în mînă arată învăţătura filozofilor şi a poietilor. Plin de urîciune şi de necurăţia desfrînării; învăţătura filozofiior şi a poieţilor era plină de minciună, cuprinzînd toate greşelile neamului omenesc.

    Scrisoarea de pe frunte arată plinirea nedreptăţii şi a păcatului şi tulburarea inimilor, iar mama se numeşte a desfrînatelor, că ea este învăţătoarea cea de curvie duhovnicească, care naşte cetăţilor supuse ei, multe fărădelegi urîte de Dumnezeu.

    Din Scriptură se ştie că din fapte şi din împlinirea lor li se pun nume cetăţilor. De unde s-a numit şi Babilonul cel vechi şi a auzit desfrînata cea veselă, adică cetatea desfrînaţilor ce-i pare bine de curvie, doamna fermecătorilor şi a vrăjitorilor şi Ierusalimul cel vechi faţa ta a fost de curvar.
    Marginal: Babilonul cel vechi s-a numit mamă curvarilor pre¬cum urmează …şi Babilon şi curvă se numeşte şi oricare cetate ce-i pare bine de omorîri şi de vărsări de sînge, se numeşte curvă.

    3-Cel de-al treilea text,tâlcuiri:
    Şi pentru că mulţimea bogăţiei ei este din nedreptate, întinzîndu-şi mîinile mai mult decît la cele de lipsă şi mîndrindu-se şi alergînd spre dobînzi nedrepte negustorii au fost pricină cîştigului, negustorii pămîntului.

    În acest loc prin împăraţii pămîntului socotesc că se înţeleg domnii şi ispravnicii pămîntului, şi aceia ca cei ce au lucrat în el curvia, rătăcind de la poruncile lui Dumnezeu, zice că vor plînge văzînd sau auzind arderea şi pustiirea ei a cetăţii acesteia şi înfricoşîndu-se de grabnica scăpare a ei, că într-o clipeală de ochi s-a făcut schimbarea ei.

    „Neguţătorii pămîntului vor plînge” cei ce se strică în boierii şi în desfătări, negustoria celora ce este prisositoare şi agoniseală rea.

    Pe lîngă aceştia se aude că nimeni nu va cumpăra. Se cade să socotim noi unele ca acestea de oamenii care fac cîştig din cele de prisos din desfătarea fără de măsură, adică din cai şi căruţe şi din robi, celor ce zic că roada lor este în plus. „Suflete de oameni ,cu sufletele oamenilor zice nu vei mai face negustorie, robind pe cei slobozi, nici nu vei mai avea desfătarea celor de demult luminate şi grase.

    Vai, Vai! cetatea cea mare. — Aici aduce patimile acestui Babilon înaintea ochilor şi prin tînguirile pentru el arătăm măririle relelor nevoie şi ale necazurilor care le va pătimi cetatea, că s-a mîndrit mai înainte în conducerea împărăţiei.

    „Care ţin corăbii pe mare”, deşi „mare” după alt înţeles s-a numit viaţa de acum care este cu multe valuri că are în ea negustorii înotînd ca nişte peşti în mare şi sînt purtaţi de valurile lumeşti. Adevărat este că şi cetatea ce va păzi acestea este vecină cu marea cea înţelegătoare şi ea va fi pricină de tînguire pentru pustiirea ei. Acestea le vor pătimi şi negustorii Babilonului a toată lumea, care înseamnă amestecare şi tulburare la sfîrşitul acestora ce se văd şi se vor tîngui fără de mîngîiere, despărţindu-se fără de voie de dulceţile vieţii acesteia şi împunşi fiind de fapte de cunoştinţa faptelor lor.

    Sf.Ambozie: Glasul puternic este învăţătura Evangheliei lui Hristos care strigă: A căzut Babilonul cel mare. Însuşi Iisus a făcut să cadă Babilonul. A căzut prin propovăduirea Evangheliei care a ridicat mulţime de aleşi, căci prin credinţa în Hristos s-a făcut cetatea sfîntă care este (Hristos) Biserica. A căzut a doua oară(deci a mai căzut o dată,ca să se știe) , căci in ultimele zile va lua pedeapsă veşnică.

    Din vinul desfrinării ei au băut toate neamurile. Prin neguţătorii lumii îi înţelegem pe iubitorii acestui veac, care şi-au vîndut sufletele lor pentru a-şi aduna bogăţii. Sufletele lor sînt vanitoase căci s-au vîndut demonilor pentru a aduna bogăţii. În cei aleşi însă se lucrează toată virtutea, ca să cîştige bogăţiile cele cereşti (Ierem. 9,15)

    Prin „neguţătorii pămîntului” arată pe iubitorii veacului acestuia, prin ei înţelegem şi pe cei ce au adunat bogăţii ca să fie lăudaţi de oameni. Se poate înţelege şi aceia care vînd treptele bisericeşti, pe care îi condamnă Scriptura. Episcopii sînt desemnaţi, care trec sub tăcere adulterul preoţilor şi arhidiaconilor şi care prin autoritatea pe care au primit-o de la episcopi pot să continue. Sînt preoţii care pentru faptele lor temîndu-se că vor fi condamnaţi sînt mai sîrguincioşi în serviciul diaconilor decît în celelalte, sînt inimile preoţilor vîndute diavolului. Dacă este urît cel ce vinde pe alt om, cu atît mai mult sînt oamenii care vînd pe oamenii lui Hristos, care i-a răscumpărat cu sîngele Său, să-i vinzi diavolului este lucru ruşinos. Plata negustoriei lor este iadul.

    În toate se condamnă avariţia şi luxul Babilonului. Aur, tămîie şi celelalte — vor merge în focul cel veşnic cei ce au ucis oameni sau au vîndut, au curvit şi preacurvit. Avariţia este regina lumii, iar fiica ei este luxul.

    Neguţătorii vor sta departe de frica chinurilor. Prin mare înţelegem acest veac, prin cîrmaci pe conducătorii nedrepţi, pe cei ce navighează din loc, pe cei ce merg şi asupresc pe săraci şi se dedau la păcatele lor zilnice.

    Vor vedea focul, adică locul unde a fost Bâbilonul, căci ei înşişi au fost Babilonul. „Îşi puneau ţărînă pe cap”. Prin cap arată înţelepciunea, mintea. Prin cenuşă arată păcatele. Îşi acopereau mintea cu cenuşa păcatului.

    „Glasul celor ce zic din chitară” aceste glasuri sînt crimele Babilonului. Nu se vor mai auzi acestea în Babilon, deoarece au fost aruncate în iad. Lumina necredincioşilor se va stinge. „Neguţătorii ei erau stăpînii acestei lumi” — Biserica îşi are negustorii ei, iar Babilonul îi are pe ai săi. Neguţătorii Babilonului şi-au luat plata pe pămint, unde furii le sapă şi le fură. Prin fermecătoriile lor s-au rătăcit toate neamurile, care sînt diferitele greşeli prin care neamul omenesc este dezamăgit.

    Babilonul întotdeauna a însemnat răzvrătire împotriva lui Dumnezeu…înălțare de sine și idolatrie.

    Si o sa va arat si la Isaia ceva despre negutatorii lumii,ai neamurilor ,ceva interesant ,dar separat.

    • doktoru zice:

      Cred ca am uitat aici sa spun un amanunt foarte important,parerea mea, adica: negustorii ,negutatorii sunt cei care cumpara si vand,sau viceversa.In asta consta tot comertul.Acum depinde si cu ce faci comert.Si mi-am adus aminte ca zilelel trecute la tv am vazut la stiri un mos decorat de nea Klaun Iohannis,un fost puscariabil din comunism,posibil fost legionaire,care se plangea ca toata Romania a fost vanduta de catre tradatorii de neam care ne conduc de 25 de ani incoace.Si asta este tot un fel de comert.Cui ne-au vandut banuiesc ca toata lumea stie,mai ales de cand circula pe youtube un mic filmulet de 2 minute in care nea Perez,Shimon Perez.,prietenii stie de ce, afirma cu nonsalanta ca au cumparat America,Ungaria,Romania etc.Asta pt cunoscatori.Si banuiesc ca Bibi Nebunul merge mai departe cu aceleasi chestii.Ma rog,pana i se va infunda.

  10. doktoru zice:

    Apropos de : „Glasul celor ce zic din chitară” aceste glasuri sînt crimele Babilonului.

    Isaia 23-Proorocie pt Tir
    Dar sa vedem ce zic Sf.Parinti despre Tir

    Un cuvânt profetic este destinat şi regelui din Tir. Aici, prorocul vorbeşte atât pentru cei din vremea sa, cât şi pentru viitor. Descrierea se potriveşte sub câteva aspecte atât lui Antihrist, cât şi Satanei. În al său Tratat despre Hristos şi Antihrist, Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236) exprimă convingerea că prorocul se referă aici la acel tiran, aspru judecător, fiu al răului, ce va să vină şi să se înalţe pe sine: Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mărilor, dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu [Iezechiel 28:1-2]. În tratatul mai sus menţionat, Sfântul Hipolit scrie: „în vremurile acelea, el se va ridica împotriva lor. Iar când va fi luat stăpânire şi se va împodobi cu trei coarne, dintre cele zece(vezi Daniel,fiara a patra cu cele zece coarne), şi le va fi nimicit pe acestea şi le va fi jefuit bogăţiile şi le va fi risipit toată agoniseala, şi după ce le va supune şi pe celelalte sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi, plin de trufie, se va semeţi înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân al întregii lumi. Atunci va porni mai întâi asupra Tirului şi a Sidonului şi asupra ţinutului din împrejurimi. Căci distrugând cetăţile acestea, va împrăştia spaima şi groaza în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul Isaia: Ruşinează-te, Sidonule […]. Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5]. Toate acestea – continuă Sfântul Hipolit – se vor petrece în viitor, iubiţilor; şi de îndată ce vor fi retezate cele trei coarne, el deja va începe a se arăta pe sine asemenea cu Dumnezeu, după cuvântul Prorocului Iezechiel, care zice: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2].”

    Isaia 23 : Cui au devenit asemenea locuitorii insulei,neguţătorii Feniciei, cei ce străbat marea prin ape multe, ei, neam de negustori?Ca atunci când holda se adună’n seceriş,aşa sunt ei, neguţătorii neamurilor!…neguţătorii lui erau boierii cei slăviţi ai pământului.

    Si : Şi fi-va în ziua aceea că Tirul va fi părăsit vreme de şaptezeci de ani, ca durata unui rege, ca durata unui om ; şi fi-va după şaptezeci de ani că Tirul va fi ca un cântec de târfă :
    „Ia-ţi o alăută, dă târcoale,
    tu, cetate, tu, târfă dată uitării;
    zi bine din alăută, cântă multe şi de toate,
    ca astfel să-ţi rămână amintirea!…“.
    (o traducere mai noua exprima mai bine acest verset : Ia chitara, dă ocol cetăţii, tu, desfrânată! Cântă cât mai bine, reia cântările ca lumea să-şi aducă aminte de tine!)-asta pt ce am scris la inceputul commentului.

    Şi va fi că după acei şaptezeci de ani va cerceta Dumnezeu Tirul, şi el va fi din nou cum a fost întâi; şi fi-va el loc de negustorie pentru toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului.(Ap 18:3)
    Iar negustoria şi câştigul său fi-vor sfinţenie Domnului; nu pentru ei va fi întreaga lui negustorie adunată, ci pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, ca să mănânce ei şi să bea şi să se sature, şi spre a fi legământ şi aducere aminte înaintea Domnului.-

    Adica Tirul este un fel de Babilon,pt cei care vad asemanarile.Cei 70 de ani reprezinta existenta de sfarsit de lume a Tirului(daca spui Babilonului este la fel de bine.Nu stiu daca a remarcat cineva prezenta absentei totale,aparente,a antihristului din Apocalipsa !!!).
    Despre Tir ,pt cei curiosi,este scris si la Iezechiel.

    Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Fiul omului, plânge pe regele Tirului şi-i spune: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii.” [Iezechiel 28:11-12]

    „Unde eşti tu acum, întreabă Fericitul Ieronim, cel care propovăduieşti că diavolul a fost creat de către diavol? Unde sunt acum toţi aceia care propovăduiesc că Dumnezeu ar fi creat răul? […] Cum s-a prăbuşit steaua dimineţii, fiul zorilor? [cf. Isaia 14:12] […] Aceluia îi sunt adresate cuvintele lui Iezechiel: Tu erai pecetea desăvârşirii [Iezechiel 28:12], Dar ia aminte la cuvântul profetului, care în traducere exactă spune: pecetea asemănării. Aşadar nu-i spune diavolului tu erai semnul asemănării, ci pecetea asemănării. Domnul a pus această pecete pe tine şi te-a făcut asemenea cu El; dar tu ai stricat această asemănare.”[120]

    Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fâră prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea [Iezechiel 28:14-15].

    Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedrepta­te şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat [Iezechiel 28:16].

    Pentru cele din Iezechiel ,cu heruvimul,a se vedea și Ieșirea 39,despre descrierea hainelor lui Aron,primul preot evreu,arhiereul,și să se vadă asemănările.Și a nu se uita ca și în Legea Nouă preotul este considerat îngerul lui Dumnezeu.

    „Regele Tirului, arată Sfântul Afraat, a avut stăpânire în zilele a 22 de regi din casa lui Iuda, adică vreme de 140 de ani. Şi de vreme ce mulţi sunt anii acestui rege al Tirului, înseamnă că de multe ori a grăit el în inima lui: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2], dar Iezechiel nu pregetă a-i spune: tu eşti un om, iar nu Dumnezeu [Iezechiel 28:9]. Căci era o vreme, pe când regele Tirului păşea fără teamă printre stâncile scânteietoare, iar atunci el avea parte de mila lui Dumnezeu. Dar când inima lui s-a semeţit, heruvimul care-l ocrotea l-a distrus [cf. Iezechiel 28:14-15]. Şi ce alta simbolizează stâncile scânteietoare, de nu tocmai pe fiii Sionului, pe fiii Ierusalimului [cf. Plângeri 4:1-2; Zaharia 9:16; Ieremia 23:29]?”[121].

  11. doktoru zice:

    Si mai gasisem si la Sf,Teofan Zavoratul un text foarte dragut :

    Cum să vieţuim
    cu duh pustnicesc în lume

    Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume şi rămânând în lume: fugind de ea prin felul de vieţuire. Prima nu este potrivită pentru toţi şi nu le stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toţi şi trebuie împlinită de către toţi. Tocmai la asta ne-a poftit în canonul său Sfântul Andrei când ne-a sfătuit să fu¬gim în pustie prin buna legiuire.
    Leapădă năravurile lumeşti şi săvârşeşte orice faptă a ta, orice pas al tău, aşa cum porunceşte buna lege evanghelică, şi vei trăi în mijlocul lumii ca în pustie. Între tine şi lume această bună legiuire va sta ca un zid din spatele căruia nu vei vedea lumea, deşi va fi în faţa ochilor tăi. Lumea va urma schimbările ei, iar tu – cinul şi rânduiala ta: lumea va merge la teatru (cinema,mall,stadion,discoteca,carciuma etc), tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va merge la petreceri, tu vei rămâne acasă, în singurătatea ta; ea se va îndeletnici cu vorbirea în deşert şi cu mascările, tu cu tăcerea şi cu lăudarea lui Dumnezeu; ea în mângâieri, tu în osteneli; ea în citirea romanelor deşarte, tu în citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor patristice; ei la baluri, tu stând de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ei în socoteli egoiste, tu în cugetarea la Dumnezeu. Trasează-ţi în toate privinţele reguli şi rânduieli de viaţă potrivnice năravurilor lumeşti, şi vei fi în lume în afara lumii, ca în pustii: nici tu nu te vei vedea în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Astfel, şi în lume vei fî pustnic.
    Mie mi-a placut foarte mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s