Hristos astazi se naste!

nasterea-domnului-icoana

 

Va urez tuturor sarbatori fericite, fericite in sensul de agonisire duhovniceasca a intelesului si folosului Sarbatorii Nasterii Domnului, care S-a facut Om ca sa ne faca pe noi dumnezei dupa har!

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Hristos astazi se naste!

  1. Ana Elisabeta zice:

    Amin! La multi ani!

  2. doktoru zice:

    La fel și ție prietene Andrei,sărbători fericite,la fel cum ai zis tu !!! Întradevăr Hristos s-a întrupat ca să ne facă pe noi preoție împărătească,neam sfânt,seminție aleasă și să împărățim cu Dumnezeu în Împărăția Cerurilor în vecii vecilor .Amin.
    Doamne ajută.
    PS-Îmi place mult acest condac din acatistul Mântuitorului Iisus Hristos.Se și potrivește foarte bine momentului.Părerea mea !!!
    Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecata, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi : Aliluia !

    • Doamne ajuta doktoru!

      Mai adaug si: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”

  3. doktoru zice:

    Salut….iar linistit,ca de obicei !!! Ho,ho,ho….noroc cu sarbatorile astea ca sa ne mai destinda putin…sper ca ati primit cadouri frumoase,alea pe care le-ati visat(eu n-am primit nimik,dar nu-i nimik…nici n-am fost cuminte !!! delok…maybe next year…de fapt s-ar putea sa fiu si blacklisted la mosu!!!).Dar nu despre asta vream sa zic,ci am gasit un mic text,iar si indubitabil off, la Sf.Ioan Gura de Aur la Psalmul 8 cu explicatiunea pt :vrajmasii Tai.Mie mi s-a parut fascinant,ca sa zic asa,si vream sa-i dau un share Sf.Ioan Gura de Aur !!!

    Pentru vrăjmaşii Tăi. Spune şi pricina pentru care s-a să­vârşit minunea. Căci celelalte minuni nu s-au făcut pentru vrăjmaşi, ci pentru ca cei ce se apropiau să se bucure de binefacere, iar ceilalţi să fie instruiţi. Dar această minune a fost pentru a închide gura vrăjmaşilor Mântuitorului, ceea ce o altă interpretare exprimă mai limpede, traducând:„Pentru cei ce Te-au legat”. Căci aceştia L-au legat, ducându-l pe cruce.

    Ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător. Altă versiune: „Ca să facă să înceteze duşmanul şi răzbunătorul”, adică poporul evreu. Căci îl izgoneau pe Hristos ca pe un duşman şi făceau aceasta sub pretextul că îl apără pe Tatăl. De aceea aceasta Mântuitorul, oprindu-i de la această scuză, zicea: „Cel ce Mă urăşte pe Mine şi pe Tatăl Meu îl urăşte”. Şi ia­răşi: „Cel ce crede în Mine crede şi în Cel ce M-a trimis pe Mine”. Întotdeauna îl asociază pe Tatăl atât cu cinstea, cât şi cu insultele pe care le primeşte. Şi vezi exactitatea profe­tului. Căci nu a spus să pedepsească, ci să amuţească, ceea ce un alt tălmăcitor exprimă cu mai multă claritate: adică faptul că nu trebuie să îi pedepsească, ci să facă să înceteze neruşinarea lor, fiindcă boala lor este neîndreptată. Văzând, aşadar, o astfel de minune şi neavând nimic de obiectat, s-au întors împotriva Lui zicând: „Nu auzi ce spun aceştia?”. Trebuind deci să se închine şi să se minuneze, aceia erau în multă împietrire şi, fiind datori să se întrebe unii pe alţii: „nu auziţi ce spun aceştia?”, au adresat această întrebare lui Hristos. Şi pentru ce nu au glăsuit îngeri în locul copiilor? Fiindcă aceasta li s-ar fi părut o fantasmă şi o închipuire. Dar împotriva acesteia nimic nu aveau a obiecta. Dar ce spuneau pruncii? Nimic împovărător, nimic supărător şi care ar fi putut să îi rănească, ci arată mai curând armonia Tatălui cu Fiul: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”.

    Atunci a amuţit neruşinarea lor şi apoi a nimicit ce­tatea Ierusalimului şi nu este nici o parte a lumii care să fi rămas străină de nenorocirile iudeilor. Aşa cum cineva care are trupul mutilat merge pretutindeni arătându-şi rănile sau aşa cum judecătorii, după ce au condamnat la moarte mai mulţi ucigaşi, atârnă pe unul dintre ei de un stâlp, pentru ca pătimirea petrecută de curând să îi înţelepţească pe cei vii, la fel şi aici, nu pe nişte morţi, ci pe vii i-a dat spre pildă tuturor, împrăştiindu-i pe aceştia. Şi cei care locuiau o sin­gură ţară acum sunt împrăştiaţi pretutindeni pe pământ.

    Şi dacă vei întreba pricina, nu vei afla o alta, ci faptul că L-au răstignit pe Hristos. Căci pentru ce, spune-mi mie, aceasta nu s-a întâmplat aşa şi mai înainte. Şi chiar dacă s-a întâmplat, a fost pentru puţini ani şi la un singur neam au fost robi, dar astăzi nu este la fel, ci sunt pedepsiţi nesfâr­şit. Şi dacă îi vei întreba pe ei: „Pentru ce L-aţi răstignit pe Hristos?”, spun că era un rătăcit şi un înşelător. Oare nu trebuia să fiţi cinstiţi pentru aceasta şi să primiţi o ţară încă şi mai mare, ca unii care sunteţi bineplăcuţi lui Dumnezeu? Căci a ucide un rătăcit şi un înşelător înseamnă a ucide un duşman al lui Dumnezeu. Ar fi drept atunci să placă lui Dumnezeu. Căci Finees, numai pentru că a ucis o desfrâ­nată, atât a bineplăcut lui Dumnezeu, încât a fost învred­nicit de preoţie. Şi totuşi voi, care ar fi trebuit să plăceţi lui Dumnezeu, cu mult mai mult decât Finees, dacă aţi ucis un rătăcit, cum se face că voi rătăciţi pretutindeni, fără ţară? Astfel încât nu pentru altceva suferiţi acestea, ci pentru faptul că aţi răstignit pe întâistătătorul şi binefăcătorul vos­tru şi pe învăţătorul adevărului. Căci dacă ar fi fost un ră­tăcit şi un potrivnic al lui Dumnezeu şi dacă, nefiind Dum­nezeu, voia să se facă pe sine Dumnezeu şi cinstea cuvenită Tatălui să şi-o atragă sieşi, ar fi trebuit să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu mai mult decât Finees, decât Samuel şi mulţi alţii, pentru atât de mare râvnă arătată spre apărarea legii.

    Dar acum suferiţi toate acestea pe care nu le-aţi răbdat când eraţi slujitori la idoli, necredincioşi, ucigaşi de prunci, şi nefiind nici o dezlegare din chinuri, vagabonzi şi fugari şi rătăciţi şi supunându-vă legilor romanilor, străbătând pă­mântul şi marea, strămutându-vă din loc în loc, şi fără ţară, şi fără casă, robiţi în mod ruşinos, lipsiţi de libertate, de pa­trie şi de preoţie şi de toate celelalte de mai înainte, risipiţi în mijlocul barbarilor şi a mii de popoare, urâţi de toţi oa­menii, spurcaţi şi devenind tuturor oroare. Şi pe bună drep­tate, să nu spuneţi că aţi fost răsplătiţi pentru că aţi ucis un duşman al lui Dumnezeu. Căci aceasta este o nebunie şi o absurditate. Cele pe care le suferiţi acum nu sunt pentru că aţi nimicit pe duşmanii lui Dumnezeu, ci fiindcă aţi ucis pe prietenii Lui. „Dar noi, ziceţi, nu spunem aşa, ci că pentru păcatele noastre pătimim acestea”. Acum mărturisiţi, în ciuda necredinţei voastre? Şi care păcate, spuneţi-mi mie? Căci nu este acum prima oară când păcătuiţi. Acum aţi devenit şi mai răbdători. Dar nu este nici aceasta. Ci acum v-aş întreba: pentru ce mai înainte, deşi păcătuiaţi, dobândeaţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, iar acum nu? Şi ceea ce este mai neobişnuit e faptul că acum păcătuiţi mai puţin. Căci atunci slujeaţi lui Beelfegor şi vă închinaţi viţelului de aur şi îi ucideaţi pe fii şi pe fiicele voastre, deşi vă bucuraţi de atâtea minuni. Acum nu mai vedeţi marea despicându-se, nici pia­tra despicându-se, nu mai aveţi de faţă nici profeţii, nici nu vă mai bucuraţi de purtarea de grijă obişnuită, şi totuşi acum arătaţi o îmbunătăţire a vieţii. Ce oare? Când păcatele sunt mai mici şi înfrânarea este mai mare, este mai mare şi pe­deapsa, şi răzbunarea? Nu este oare evident, chiar pentru cei fără de minte, că acestea toate sunt pentru că păcatul de acum este mai mare?

    Cât timp aţi păcătuit împotriva slujitorilor, ucigând cu pietre pe profeţi, aţi dobândit iertare. Dar fiindcă aţi întins mâinile împotriva Stăpânului, fără de vindecare vi s-a făcut rana. De aceea au trecut patru sute de ani de când însuşi pă­mântul pe care era zidită cetatea a dispărut, preoţia nimi­cită şi ţara destrămată, cele ale neamurilor s-au amestecat şi toate privilegiile acelea strălucitoare şi deosebite v-au fost luate, din care nu a mai rămas nici o urmă la voi. Ceea ce nu s-a mai întâmplat vreodată. La început, când templul a fost distrus pentru prima dată, au rămas profeţii şi călăuzirile Duhului, şi minunile. Dar acum, ca să înţelegeţi că Dumnezeu S-a întors de la voi pentru totdeauna, v-au fost luate şi aces­tea, pentru a face loc robiei şi lanţurilor, unei ruine com­plete şi, ceea ce e mai cumplit, lepădării celei mai grele de Dumnezeu.
    Şi a făcut Dumnezeu ca şi cu un rob lipsit de inteli­genţă, care, deşi a fost de multe ori biciuit, nu s-a îndreptat şi, dezbrăcându-i veşmintele, l-a lăsat gol, sărac, pustiit, să rătăcească izgonit de pretutindeni. Mai înainte, nu ale voas­tre erau astfel. Atunci aveaţi profeţi şi în Egipt, şi în Babilon, şi în pustie. Moise în Egipt, în Babilon, Daniel şi Iezechiel, iarăşi în Egipt, Ieremia. Şi minuni peste minuni, poporul se făcea mai strălucitor, de vreme ce mulţi dintre voi, robi fiind, aveau o putere mai mare decât cea a regilor. Dar acum toate acelea au trecut şi pedeapsa este mai grea decât înainte, nu numai prin lungimea timpului, ci şi prin multa lepădare.
    Pentru care pricină, spuneţi-mi mie, când păcătuiaţi mai mult vă bucuraţi de o astfel de purtare de grijă? Dar când aţi arătat râvnă pentru lege, cum spuneţi, pătimiţi mai rău. Pentru aceasta ar trebui să-L acuzaţi pe Dumnezeu de ne­dreptate, fiindcă pe cei păcătoşi îi cinsteşte, iar pe cei drepţi nu-i preţuieşte. Căci dacă aţi ucis un rătăcit, cum spuneţi, atunci aţi acţionat drept, iar dacă Dumnezeu este drept, ar trebui să vă cinstească şi nu să vă pedepsească. Dar dacă vă pedepseşte, este evident că păcatele voastre de acum sunt mai grele. Dacă acum nici nu mai sunteţi necredincioşi, nici nu mai jertfiţi pe fii voştri ca mai înainte, ce alt păcat aveţi pentru care suferiţi atâtea? Nu este oare limpede că îndrăz­neala răstignirii este culmea răutăţilor voastre? Aceasta mai mult decât idolatria, decât închinarea la viţel şi jertfirea fiilor voştri v-a adus pierzania. Căci nu este acelaşi lucru a ucide propriul fiu şi a răstigni pe Stăpânul tău. Pentru aceasta, chiar când aţi ucis pe fii voştri v-aţi bucurat de iu­birea de oameni, dar când L-aţi ucis pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Stăpânul vostru sunteţi pedepsiţi fără nădejde de iertare.

    Câţi ani sunt de la ieşirea din Egipt până la venirea lui Hristos? Cred că sunt o mie cinci sute de ani, dacă nu şi mai mulţi. Cum în toţi aceşti ani v-a răbdat, deşi păcătuiaţi, iar acum vă leapădă, când trebuia mai curând să vă încununeze, chiar dacă eraţi păcătoşi? Căci isprava voastră era mare, dacă aţi ucis un impostor. Pe lângă aceasta, acum ţineţi şi sabatul şi nici ia idoli nu vă mai închinaţi şi pe celelalte vă străduiţi să le ţineţi. Aşadar, când viata voastră a devenit mai bună şi după asemenea ispravă, pe care aţi făcut-o, cum ziceţi, suferiţi cele mai de pe urmă rele. Ce este mai rău decât această nebunie? Ce este mai rău decât această prostie, că, voind să vă apăraţi pe voi înşivă, huliţi împotriva lui Dumnezeu? Căci dacă nu este mai mare păcatul cel împotriva lui Hristos decât toate acelea, ba încă este şi îndreptare şi o mare ispravă, cum spuneţi, pentru ce atunci pedepseşte pe cei ce fac bine şi v-a cruţat când eraţi păcătoşi? Căci nu aşa este Dumnezeu, dar nu numai Dumnezeu, ci nici un om care are minte nu va răbda să facă astfel.

    Am fost împrăştiaţi ca să devenim învăţători ai lumii întregi. Dar cei care urmează să fie învăţători trebuie mai întâi să fie îndreptaţi ei înşişi şi după aceea să fie trimişi la aceasta. Aceia erau profeţii, apostolii. Pe când aceştia, fiind corupţi şi plini de toată răutatea, cum puteau ei fi trimişi să înveţe pe alţii?

    Să vedem, aşadar, care era viaţa lor mai înainte de aceasta. Aflăm că erau mai cumpliţi decât fiarele, căci erau paricizi şi ucigători de prunci, idolatri şi lacomi. Şi de acestea profe­ţiile sunt pline. Şi Ieremia, arătând desfrânarea lor, zicea: „Ei sunt cai îngrăşaţi şi fiecare din ei nechează după femeia aproapelui său”. Ce e mai rău decât această necurăţie? Căci nu se mulţumesc cu legătura cu propriile femei, de aceea a şi numit nebunia lor nechezat. Şi nu numai de întinăciune, ci şi de adulter îi învinuieşte, ca fiind fără frâu, ca la animalele cele fără de minte. Iar celălalt profet spune că aceia care făceau acoperăminte „intrau la femeie, tatăl şi fiul intrau la aceeaşi femeie”. Pentru aceasta, spune mie, v-a trimis pe voi învăţători, ca să învăţaţi desfrâul şi întinăciunea şi că trebuie acelaşi pat să aibă tatăl şi fiul? Ce vă reproşează Iezechiel? Nu aţi respectat, zice, nici rânduielile firii, precum neamurile. Pe cei mai răi decât neamurile i-a trimis învă­ţători? Spune mie! Cine ar putea răbda uciderile lor? Căci au jertfit pe fii şi pe fiicele lor demonilor şi i-au ars pe ei. Arată şi aceasta David, zicând: „Şi au jertfit pe fiii lor şi pe fiicele lor demonilor”. Pentru aceasta aşadar v-a trimis, ca să înveţe firea oamenilor că trebuie să jertfească pe fii şi pe fiice? Nu vă e ruşine, nici nu vă ascundeţi, susţinând ase­menea absurdităţi? Şi alt profet zice: „Şi sânge cu sânge au amestecat”. „Şi minciună, şi jaf, şi ucidere, şi desfrâu s-a re­vărsat pe pământ” . Şi altul zice că „tu ai avut frunte de des­frânată şi nu te-ai ruşinat”. Altul iarăşi: „Căpeteniile lui sunt ca lupii Arabiei” . Şi altul iarăşi: „ Nu este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut”.

    Acestea aţi ieşit să le învăţaţi: neruşinarea, rătăcirea, desfrânarea, adulterul, uciderea şi toată calea răutăţii. Nu încetaţi să ne forţaţi a pomeni mereu răutăţile voastre! Pe voi v-am purtat de la naştere şi v-am învăţat până la bătrâ­neţe. Voi sunteţi orbi şi vă aruncaţi unul pe altul în prăpas­tie. Căci „dacă un orb va călăuzi un alt orb, amândoi vor cădea în groapă”. Voi, care v-aţi bucurat de profeţi şi nu aţi devenit prin aceasta mai buni, voiţi să fiţi învăţători altora. Nu încetaţi să înşiraţi atâtea absurdităţi… Recunoaşteţi-vă răutatea! Căci aceasta v-a pierdut pe voi pururi: faptul de a nu voi să cunoaşteţi adevărata pricină a necazurilor voastre. Pentru aceasta, ceea ce fac judecătorii când rânduiesc oameni care să urmeze pe cei biciuiţi, să strige tare şi să spună pricinile biciuirii, furtişagurile şi răpirile, la fel şi Dum­nezeu, împrăştiindu-vă pretutindeni a poruncit să vă urmeze profeţii, care să spună pricina pedepsirii. Căci în toată lu­mea ei sunt legaţi de voi, încă şi astăzi strigă împotriva voas­tră. Şi dacă veţi intra în sinagogi, îi veţi auzi pe ei spunând aceleaşi cuvinte neîncetat.

    Şi David însuşi zice, descriind judecata aceea tâlhărească a lui Caiafa, că din această pricină v-aţi pierdut. Căci zicând: „Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor”, a adăugat: „Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei”. Iar Isaia zicând: „Ca un miel spre junghiere S-a dus”, a adăugat: „Şi îi voi da pe cei răi pentru mormântul Lui şi pe cei bogaţi pentru moartea Lui”. Şi iarăşi, în altă parte, vorbind despre vie: „Am aşteptat ca poporul acesta să facă dreptate şi a făcut fărădelege, nu dreptate, ci strigăt”. Care strigăt? „Răstigneşte-L , răstigneşte-L!” „De aceea strica-voi gardul ei şi va fi călcată în picioare. Şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea”. Aşadar, nu este altă pricină pentru care sunteţi împrăştiaţi decât faptul de a fi îndrăznit să-L răstigniţi pe Domnul. Şi aceasta este evident de la profeţi.

    Şi ca să aflaţi puterea lui Hristos şi ca să învăţaţi pe pie­lea voastră ceea ce nu aţi învăţat prin profeţi, vedeţi şi sta­rea de lucruri care mărturiseşte despre asta. Căci ceea ce legea nu v-a învăţat, puterea cea mai presus de fire a lui Hristos a făcut-o. Când aveaţi legea, ucideaţi şi omorâţi pe fiii voş­tri desfrânaţi. Dar când soarele dreptăţii a strălucit, atunci şi multe dintre răutăţile voastre s-au micşorat, v-aţi mutat la o viaţă mai ordonată, îndreptându-vă, din rivalitate faţă de noi. De aceea v-a împrăştiat, ca să vedeţi ce mare împă­răţie a creat aici pe pământ. Şi templul l-a distrus depărtându-vă pe voi fără voie de la răutate. Şi acolo unde tem­plul a fost distrus, acolo şi Hristos a fost înmormântat, pen­tru ca depărtându-vă de mormântul Lui să vedeţi trofeul puterii Lui, stând astfel în picioare cuvântul care zice: „Nu va rămâne piatră de piatră”. Căci pretutindeni sunt trofeele Lui şi sălaşurile puterii Sale. Dacă deci, cum spuneţi, Iisus ar fi fost un hulitor şi potrivnic lui Dumnezeu, chiar dacă aţi păcătui de mii de ori, nu ar trebui să fiţi pedepsiţi astfel. Chiar dacă trebuia să fiţi pedepsiţi, în orice caz nu atunci, ca să nu socotească cineva că pentru El sunteţi pedepsiţi. Sau nu L-aţi auzit pe Dumnezeu zicând: „Aceasta o fac nu pentru voi, casa lui Israel, ci pentru Mine, ca să nu se necinstească numele Meu”. Deşi crescuseră răutăţile voastre, totuşi, zice, ca să nu socotească barbarii că Eu sunt slab, voi trece cu ve­derea păcatele voastre şi vă voi izbăvi pe voi.

    Dacă atunci a izbăvit pe cei fără de lege, ca să nu se necinstească numele Lui, acum nu ar fi făcut la fel? Căci chiar dacă aţi păcătui de mii de ori, nu trebuia să pătimiţi nimic asemănător, dacă rătăcit era Hristos, ca să nu socotească cineva că pentru Acela pătimiţi, ba mai mult trebuia să fiţi şi izbăviţi. Şi dacă trebuia să pătimiţi, cum s-a spus, nu însă atunci. Or, aceasta aşa s-a şi întâmplat. La puţin timp după răstignire au ieşit Apostolii şi îndată război greu s-a ridicat împotriva cetăţii aceleia. Şi acel „Vai celor ce vor alăpta şi vor avea în pântece” din Evanghelii şi acel „Atunci va fi mare întristare cum n-a mai fost nicicând” s-au împlinit acum.

    Căci femeile mâncau pe copii şi duşmanii deschideau pân­tecele femeilor pe care le uciseseră şi focul aprins de barbari ardea pretutindeni, toate erau pline de sânge şi erau de văzut tragedii neînchipuite şi întreaga lume s-a umplut de neno­rocirea iudeilor.

    Gândindu-vă la toate acestea, recunoaşte-ţi pe Stăpânul vostru. Oare nu aţi mai ucis profeţi? Aţi mai pătimit aşa ceva? Nu aţi mai distrus jertfelnice? Nu vi s-a mai întâmplat o asemenea nenorocire. Nu v-aţi închinat viţelului şi aţi jert­fit lui Beelfegor, aţi insultat legile firii? Aţi avut vreodată de luptat împotriva unor astfel de duşmani? Nu aţi fost izbăviţi chiar când eraţi nerecunoscători în mijlocul bine­facerilor? De unde dar vă vin atâtea rele fără sfârşit? Oare nu este evident că pentru păcatul de a fi îndrăznit împo­triva Stăpânului, iar nu împotriva slujitorilor? De aceea nici nu este dezlegare pentru răutăţile care vă ţin, nici nu va fi. Dacă ar fi profeţii, ar fi prevestit-o dinainte. Căci preves­tind robia, nu vorbesc nicicum de întoarcere, deşi neîncetat amestecă la pedepse şi bune prevestiri şi determină durata încercărilor. Căci Ieremia a determinat şaptezeci de ani de robie, Daniil de asemenea fixează şaptezeci de săptămâni şi jumătate, iar în Egipt s-a spus că robia va dura patru sute treizeci de ani. Dar despre această robie nu este nici un timp, nici limită, ci s-a lăsat casa voastră pustie şi în fiecare zi cele ale voastre se fac mai rele.

    Meditaţi acestea toate în voi înşivă cu amănunţime şi dezvoltaţi de la acestea cuvântul („Dă sfat celui înţelept şi el va fi şi mai înţelept”) şi veţi putea mustra neruşinarea şi nerecunoştinţa iudeilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s