Sfantul Vasile cel Mare despre deasa impartasanie

Desigur ca impartasirea zilnica si hotararea de a primi zilnic sfantul Trup si Sange al lui Hristos e un lucru bun si folositor, caci El Insusi o spune limpede: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 54). Cine se indoieste ca participarea continua la viata n-ar fi acelasi lucru cu a trai pe mai multe planuri?

Cu toate acestea, noi ne impartasim numai de patru ori pe saptamana: duminica, miercurea, vinerea si sambata, precum si in alte zile cand se face pomenira vreunui sfant deosebit.

Extras din: Sfantul Vasile cel Mare, Epistole (PSB 3, serie noua), Epistola 93, pp. 176

Vezi si:

Sfânta Euharistie și „păguboasa evlavie”

DESPRE IMPARTASIREA CU VREDNICIE SI CAT DE DES TREBUIE SA NE IMPARTASIM

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Deasa Cuminecare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Sfantul Vasile cel Mare despre deasa impartasanie

  1. Ana Elisabeta zice:

    Trebuie repetate aceste lucruri cat mai des…

    Am citit mai demult un articol foarte bun al lui Larchet tintit in mod special catre mentalitatea romaneasca:

    http://www.pemptousia.ro/2013/11/despre-impartasirea-deasa/

  2. kosk cristi zice:

    pai de ce nu scrii si despre pacatele care opresc deasa impartasanie?
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfintelecanoane.htm
    oare cati ‘ortodocsi’ se ‘impartasesc’ des dar fatarnic MINTIND pur si simplu la spovedanie?

    • Pacatele opritoare sunt o realitate, dar aceste articole tintesc in primul rand catre gandirea eronata conform careia nu trebuie sa ne impartasim prea des, chiar daca nu avem pacate opritoare si catre mitul celor 40 de zile.

      Daca Euharistia este centrul vietii liturgice bisericesti, e de la sine inteles ca cei care se pot impartasi des sunt cei care participa la viata Bisericii. Si invers, cei care care participa la viata Bisericii trebuie sa se impartaseasca des.

    • Ana Elisabeta zice:

      Nu exista pacate care opresc deasa impartasanie, ci pacate care opresc orice impartasanie. Desigur, scopul acestor canoane este unul pedagogic, de constientizare a gravitatii anumitor pacate si de trezire a starii de pocainta. Daca preotul constata ca exista aceasta stare de pocainta, el scurteaza canonul sau nu-l mai aplica, cel putin nu sub aceasta forma a opririi de la Sfintele Taine. Asa au procedat, de exemplu, preotii care au impartasit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca inainte de plecarea ei in pustie. Iarasi, am mai citit ca nu este intelept sa se aplice aceste canoane dupa litera (7 ani, 15 ani…) celor care se pot deznadajdui, descuraja, crezand ca ei sunt cumva mai prejos de standardele Bisericii. In schimb, daca ei urasc sincer pacatul, Harul primit prin Sfintele Taine ii va intari in pocainta si in a nu mai cadea in respectivele pacate opritoare („medicament, nu premiu”). Duhovnicul este cel care cantareste aceste lucruri.

      Eu personal n-am auzit de persoane care sa-si doreasca sa se impartaseasca des si in acest scop sa minta la spovedanie. Cei care traiesc in pacate nu-si bat capul cu asa ceva, iar daca cumva se razgandesc, isi schimba viata, chiar destul de radical in cazul unora. Nu intamplator Evanghelia descrie venirea la pocainta ca pe intoarcerea acasa a unui fiu care a ratacit multi ani intr-o tara indepartata, unde a suferit mult. Nici nu vad cum ar putea cineva sa evalueze cine minte la spovedanie, daca nu cumva persoanele respective se lauda ele cu asa ceva, in care caz e mai de folos sa li se vorbeasca intre patru ochi, cerand sfatul si ajutorul duhovnicului, decat sa se deplanga faptul pe internet. Si, oricat ar parea de ciudat in Romania showurilor pacatoase si a fetelor de la pagina 5, exista si un numar suprinzator de mare de oameni care duc o viata foarte curata, carora li se adauga altii si mai multi care se straduiesc foarte mult spre curatie. Deci, argumentul ca nu ar avea cine sa se impartaseasca des daca n-ar minti la spovedanie cred ca nu tine.

      De acord cu observatia ca Sf. Vasile se refera la cei care participa la viata Bisericii – nu la cei care sunt opriti. Iar cei care au fost opriti, dupa ce sunt reprimiti la Sfantul Potir, se impartasesc si ei la fel ca toata lumea, si anume de fiecare data cand se slujeste Sfanta Liturghie.

      Si un ultim gand oarecum pe langa subiect: se spune ca parintele Sofian Boghiu nu oprea pe nimeni de la impartasire, decat pe cei care il judecau pe aproapele lor.

      • Ana Elisabeta zice:

        P.s. Duhovnicul meu a spus la un moment dat ca aceste canoane sunt pentru uzul preotilor si nu ar trebui sa fie publicate in aceasta forma pe internet, pentru ca multi s-au deznadajduit citindu-le. Adica este bine ca se incearca sensibilizarea si educarea publicului, dar nu este de folos sa se enumere canoanele fara a se vorbi, tot spre educarea publicului, si despre iubirea si mila cu care Hristos il asteapta pe fiecare om.

      • Apropo de ce ati scris mai sus, eu consider ideea conform careia nimeni nu se mai poate impartasi des in ziua de azi ca fiind eretica. Se sprijina pe aceleasi idei ca erezia post-patristica sanctionata aici: https://graiulortodox.wordpress.com/marturisirea-de-credin%C8%9Ba/primatul-sinodalitate-si-unitate-a-bisericii/teologie-post-patristica/

        Apoi ideea de diferenta intre crestinii de azi si cei din Biserica primara e una pur protestanta. De la momentul Cincizecimii incoace, Harul Sfantului Duh lucreaza la fel, si pana la momentul eshatologic, sfintenia si posibilitatea desei impartasanii raman aceleasi indiferent de secol.

      • Ana Elisabeta zice:

        Sunt multe aspecte si argumente aici, nici nu le stapanesc eu pe toate ca sa pot vorbi despre ele.

        In primul rand, as vrea sa precizez ca inca n-am citit concluziile conferintei respective, insa exista intr-adevar unele influente protestante pe care le putem constata. Unul este moralismul: reducerea vietii crestine la implinirea unei serii de porunci pozitive si negative, una din ele fiind impartasirea de una pana la patru ori pe an. Iar aceste porunci, atentie, nu mai sunt cele evanghelice, pe care nu le putem implini fara ajutorul Harului (gen „rugati-va neincetat”), ci sunt diluate pana la a putea fi implinite doar cu ajutorul vointei omenesti.

        Ideea de impartire intre Biserica „primara” si Biserica „din zilele noastre” vine fara indoiala din acele „biserici” unde nu exista Har si deci pocainta adevarata, nici ajutor dumnezeiesc pentru implinirea poruncilor (acel „la Dumnezeu toate sunt cu putinta”), nici minuni, nici sfinti, nici nimic… Este absurd sa acceptam asa ceva cu privire la Biserica noastra.

        Exista si un soi de pesimism cu privire la moralitatea conationalilor nostri, pesimism aparent, sau poate partial, justificat. De exemplu, o persoana si-a exprimat opinia ca daca s-ar respecta canoanele dupa litera, n-am mai putea avea preoti, pentru ca toti sunt curvari. Eu stiu foarte bine ca nu e asa, ca mai sunt tineri care si-au pastrat curatia. Iar daca sunt tineri care se lupta sa-si pastreze curatia, sau poate au cazut si vor sa se ridice, cu atat mai mult ii va ajuta impartasirea deasa cu Sfintele Taine (dupa ce s-a incheiat perioada in care au fost opriti, daca au fost opriti). Totul este sa existe o traire in acest sens si nu pur si simplu o comutare a regulii din „o data pana la de patru ori pe an” in „la fiecare liturghie”. Starea corecta in care trebuie sa ne apropiem de Sfintele Taine o putem intelege si apropria citind canonul si rugaciunile de pregatire.

        Si ma opresc aici, ca tare m-am lungit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s