Sfantul Chiril al Ierusalimului despre necesitatea legaturii fapte – viata ecleziala

Un scurt citat din Catehezele (EIBMBOR, Bucuresti, 2003) Sfantului Chiril al Ierusalimului in care se arata de ce faptele bune facute fara a participa la viata Bisericii nu sunt lucratoare (apropo si de noile tendinte de sanctificare in cazul Francisc de Assisi pentru ca a fost pictat de parintele Arsenie Boca).

Iata textul:

Pentru ca natura omului este dubla, el fiind alcatuit din suflet si trup, dubla este si curatirea: una netrupeasca pentru suflet, iar alta trupeasca pentru trup. Apa curateste trupul, iar Duhul pecetluieste sufletul ca sa ne apropiem de Dumnezeu, fiindu-ne stropita inima de Duhul si fiindu-ne spalat trupul cu apa curata. Asadar, cand te vei cobori in apa, nu te uita numai la apa, ci primeste mantuirea prin lucrarea Sfantului Duh! Caci fara amandoua este cu neputinta sa te desavarsesti. Nu sunt eu cel care-ti spun aceasta, ci Domnul Iisus Hristos, Care are stapanire peste aceasta taina. El spune: „Daca cineva nu se va naste de sus” si adauga: „din apa si din Duh, nu poate sa intre in imparatia lui Dumnezeu”. Nu are harul desavarsit nici cel care este numai cufundat in apa, dar n-a fost invrednicit cu Duhul, si nici nu va intra in imparatia cerurilor acela care, oricat de virtuos ar fi in fapte, nu va primi prin apa pecetea. Cuvantul este indraznet, dar nu-i al meu, Iisus este Cel care a hotarat. Iar dovada cuvintelor ia-o din dumnezeiasca Scriptura! Corneliu era barbat drept; a fost invrednicit sa vada pe ingeri; si s-au ridicat la ceruri inaintea lui Dumnezeu, rugaciunile si milosteniile sale ca o coloana mareata. A venit la el Petru si Duhul s-a revarsat peste cei credinciosi si au vorbit in alte limbi si au profetit. Scriptura spune ca dupa primirea harului Duhului „Petru a poruncit sa se boteze in numele lui Iisus Hristos”. Aceasta pentru ca sa aiba partasia harului, prin apa, si trupul, odata ce sufletul s-a renascut prin credinta. (Cateheze, 3,4)

Legaturi:

Un sfânt italian convertit la Ortodoxie, contemporan cu epoca lui Francisc de Assisi (cel pictat drept sfânt la Drăgănescu de către p. Arsenie Boca).4 mai: Sfântul Cuvios Nichifor din Singurătate, Italia și Sfântul Munte Athos

Ortodoxia sentimentala sau Ortodoxia patristica?

Nerusinarea unora care se declara „anti-ecumenisti”. Atentie la modelele pe care le alegeti si la personajele pe care le promovati!

Virtutile crestine sunt strans legate de eclezialitate. Impotriva „tolerantilor” ecumenisti.

De ce moralitatea nu este proprie Creștinului

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Moralism, Viata Bisericeasca si diferenta dintre ele, Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

49 de răspunsuri la Sfantul Chiril al Ierusalimului despre necesitatea legaturii fapte – viata ecleziala

  1. Ana Elisabeta zice:

    Este de folos această cateheză şi celor care ne tot vorbesc despre „sfinţii mucenici” din bisericile eretice necalcedoniene (sirieni, etiopieni, armeni…) Nu că ar vrea s-o şi citească / asculte. Astuparea ochilor şi urechilor a devenit un sport naţional.

  2. andrei-d zice:

    Sinodul de la Laodiceea a hotarat ca „niciun crestin nu se cuvine sa paraseasca pe martirii lui Hristos si sa se duca la pseudo-martiri adica la ai ereticilor; caci acestia sunt straini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dansii sa fie anatema” – Canonul 34, [63; 225].

    Sfantul Ciprian al Cartaginei a spus ca „asemenea oameni, chiar daca au fost ucisi in numele credintei lor, nu-si vor spala nici cu sange greselile lor. Vina dezbinarii e grava, de neiertat, si suferinta n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot ramane cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniti cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar daca vor arde pe rug sau vor fi dati fiarelor salbatice, aceea nu va fi coroana credintei, ci pedeapsa tradarii, si nu sfarsitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca acestia poate fi ucis, dar nu poate fi incoronat. Marturiseste ca e crestin, ca si diavolul care adesea minte ca e Hristos, caci Insusi Domnul ne atrage luarea-aminte si zice: «Multi vor veni in numele Meu spunand: Eu sunt Hristos, si pe multi vor insela.» Dupa cum el nu e Hristos, chiar daca inseala cu numele, la fel nu poate fi crestin cine nu ramane in Evanghelia lui Hristos si a adevaratei credinte.”

  3. zcalin zice:

    Hristos a Inviat!

    Apropo … am gasit un articol pertinent al parintelui Calistrat in care ii cearta pe pietistii, zelosii ce vin in numar mare sa se inchine la mormantul parintelui Arsenie Boca. Si arata destul de bine greseala in care cad acestia mustrandu-i, tragand totodata si un semnal de alarma:

    „Exodul spre Prislop al romanilor, sa nu se transforme in pedeapsa iudaica din vremea lui Moise cand pentru indaratnicia poporului au ratacit 40 de ani in jurul muntelui Sinai. Sa nu ratacim in necredinta maniind pe Dumnezeu si parandu-ne se ca facem ale mantuirii.
    DOAMNE mantuieste pe toti cei bine credinciosi,si ne lumineazape noi neamul romanesc sa slujim Tie. Atunci vom zice ca psalmistul : “Bucurase-vor oasele cele smerite!” ”

    aici e si link-ul: https://www.facebook.com/pcalistrat/posts/535337066608272:0

    • Ana Elisabeta zice:

      Eu nu stiu cine e parintele Calistrat, si de altfel vad ca nu-i apartine articolul, doar spune ca e un articol interesant si-l da anonim. L-a cunoscut autorul articolului pe pr. Arsenie Boca? Pentru ca Pr. Arsenie Papacioc, atunci cand a povestit despre interactiunea cu pr. Arsenie Boca (caci el este cel de care se spune: „Cei mai sporiti l-au acuzat ca voia parintele sa-I domine cu privirea sau sa-I hipnotizeze”), vorbea din proprie experienta. Daca nu stim ca l-a cunoscut, am unele indoieli ca acest anonim a inteles mai bine experienta Pr. Arsenie Papacioc decat el insusi.

      De asemenea, mi se pare trasa de par comparatia cu Sf. Vasile de la Poiana Marului si cu Sf. Nicolae Cabasila.

      Sunt insa de acord ca nu e vina pr. Boca (cel putin, nu in totalitate) ca „evlavia populara” a luat-o pe aratura, spre directii neortodoxe, si ca aceste rataciri trebuie cumva tinute in frau.

      • Evlavia populara, care de fapt este erezia pietismului adogmatic in care se scalda inclusiv multi „luptatori pentru ortodoxia neamului”.

      • Ana Elisabeta zice:

        Da. Nu putem vorbi cu adevarat de evlavie populara in conditiile in care poporul este necatehizat. E mare diferenta intre poporul de acum de la noi si poporul care-l aclama pe Sf. Marcu al Efesului pentru ca n-a semnat pentru unirea cu papistasii, sau poporul care apara icoanele contra iconoclastilor. Sau poporul de la noi care s-a opus unirii cu Roma! Pai, sa fi fost cei de-acum in locul lor, ar fi fost tot Ardealul uniat si poate pe ici, pe colo si cate-o biserica ortodoxa..

      • andrei-d zice:

        Daca-l canonizeaza pe Arsenie Boca, nu exagerez deloc spunand ca se canonizeaza vrajitoria!

      • Ana Elisabeta zice:

        Andrei-D, atenţie ce spui că te pune prietenul nostru Constantinos la pomelnic! 🙂

      • Da… eu nu citisem comentariul. Acum dupa ce l-am citit, ma declar socat.

      • Ana Elisabeta zice:

        Lasă, mai bine aşa, să se vadă întreaga caracterizare a personajului.

        Oarecum în aceeaşi ordine de idei, am pus pe grupul parohiei mele un articol anti-homeopatie de pe „Mărturie ortodoxă” (rezumatul scris de soţii Iftime; iar articolul s-a întâmplat să fie la rând în „coada” mea de articole de pus pe grup). Bineînţeles, deşi nu mă aşteptam, am primit o reacţie la el, şi înainte să răspund am mai citit puţin despre subiect. Şi am constatat că la un articol despre homeopatie de pe site-ul Quackwatch au postat la sfârşit „Reader Responses”, toate demonstrând completa opacitate a respectivilor la argumentele aduse în articol, iar ultimul încheie apoteotic cu un „f you”, scris cu majuscule şi cu toate literele la locul lor 🙂 Nici că s-ar fi putut o completare mai bună la articol decât aceste mostre spontan obţinute din mentalitatea pro-homeopatie. (Articolele lor sunt foarte bune, dar bineînţeles că în cazul homeopatiei se plasează pe poziţia materialistă, care este că homeopatia este o şarlatanie care funcţionează cel mult prin efect placebo.)

      • zcalin zice:

        Hristos a Inviat!

        Da, acum vad si eu ca nu-i articolul lui. Eram pe fuga … cum s-ar zice. E greseala mea. Acum … parintele Calistrat, din cate stiu eu, e unul din ucenicii parintelui Cleopa. Acesta e site-ul parintelui : http://www.parintelecalistrat.com/search?updated-max=2015-02-03T10:03:00%2B02:00&max-results=2&start=6&by-date=false. Pe youtube se gasesc si predicile acestui parinte. Mie imi place, invatatura lui fiind pe linia Sfintilor Parinti. Are si ceva din umorul si candoare lui Creanga as putea zice.
        As avea o intrebare, legata oarecum despre homeopatie. Inteleg ca tine de ocult, vrajitorie si ca principiile homeopate sunt religioase de natura pagana. Cautand pe internet am dat de un clip cu parerea parintelui Rafail Noica legat de acest subiect. Ce parere aveti?
        Aici e link-ul:

      • Ana Elisabeta zice:

        Adevărat a înviat!

        Zcalin, mulţumesc pentru lămuriri 🙂 Cred că am mai citit despre acest părinte. Poate că nu-i aparţine articolul, dar o fi apreciat ceva la el. Şi eu apreciez. Părerea mea este că personalitatea pr. Arsenie Boca a fost umflată cu pompa şi promovată intens de oameni care l-au iubit şi admirat necritic, fără discernământ duhovnicesc, şi astfel au ieşit la iveală toate aspectele discutabile. Fanii săi lipsiţi de discernământ duhovnicesc ce fac, însă? În loc să accepte că idolul lor n-a fost infailibil, ei spun că acelea sunt de fapt aspecte pozitive şi că Biserica greşeşte în Predania Ei. Ce pot eu să mai zic? Acest spectacol mă uimeşte şi mă îndurerează în acelaşi timp.

        M-am uitat la filmuleţ, dar pr. Rafail Noica nu a reuşit să mă convingă de afinitatea homeopatiei cu teologia şi ascetica ortodoxă, aşa cum nu m-a convins nici faptul că sfinţii Teofan Zăvorîtul şi Ioan din Kronstadt au zis şi ei de bine despre homeopatie.

        Cazul meu este poate diferit daţă de al altora pentru că eu mi-am pus probleme cu privire la homeopatie înainte să ştiu că există un trend pro-homeopatie în lumea ortodoxă. Homeopatia nu părea să aibă un mod de funcţionare obiectiv ca la fitoterapie sau apiterapie, dar nici „energii” dubioase ca la bioenergie, radiestezie, Reiki, aşa că am acceptat teoria ştiinţifică, şi anume că e o şarlatanie bazată pe efectul placebo. Dar după aceea am întâlnit oameni care dau mărturie că funcţionează, inclusiv pe copilul foarte mic, care nu poate fi suspectat că ştie diferenţa între medicamentele „alopate” care nu funcţionează şi „medicamentele” homeopate care funcţionează (copilul avea un tic nervos, clipea foarte des). Mi-am pus aşadar problema cu ce fel de energii spirituale funcţionează homeopatia, dacă cele materiale nu sunt implicate.

        Această nedumerire a mea şi-a găsit răspunsul în lucrarea soţilor Iftime pe care o recomand oricui vrea să se lămurească (cu adevărat, vreau să spun). Sunt de fapt două cărţi, dintre care o recomand în primul rând pe ultima apărută, care este mai concisă şi are în plus acel capitol despre atitudinea sfinţilor ruşi faţă de homeopatie. Prima carte are în schimb mai multe informaţii mai pe larg cu privire la teoria şi practica homeopatică.

        Linkul cred că l-am mai pus o dată pe-aici pe undeva, cine îl vrea îl găseşte.

      • Ana Elisabeta zice:

        Postez însă aici replica mea la comentariul unui practicant al homeopatiei (adică unul care tratează oamenii bolnavi cu remedii homeopate) de pe blogul Oanei Iftime:

        Din punctul meu de vedere, ca membru al Bisericii care vreau sa am grija de sanatatea mea intr-o maniera care nu intra in contradictie cu dreapta credinta, lucrurile sunt destul de simple:

        1) Homeopatia functioneaza? Raspunsul care n-a fost pus la indoiala (decat poate de cei mai incrancenati materialisti si pozitivisti) este ca da, functioneaza.

        2) Daca homeopatia functioneaza, functioneaza ea dupa niste principii care pot fi investigate stiintific (ma refer la stiintele exacte si nu la cele umaniste sau, mai rau, la “stiintele” oculte)? Pana acum, tot ceea ce am citit in cartea “Homeopatia. Ştiinţă? Credinţă? Medicină? Magie?”, precum si in dialogul de mai sus, ma face sa cred ca argumentele “stiintifice” ale homeopatilor sunt toate subrede, astfel incat rolul lor este mai mult de a da o aparenta stiintifica homeopatiei decat de a explica in vreun fel modul in care aceasta functioneaza. Aceasta aparenta stiintifica serveste la a da o legitimitate necuvenita homeopatiei in fata publicului si mai ales a autoritatilor. Mai pe sleau spus, la a arunca praf in ochi celor care au puterea de a scoate homeopatia in afara legii sau de a o tolera in randul “terapiilor alternative”.

        3) Daca homeopatia functioneaza intr-un mod care nu poate fi explicat din punct de vedere stiintific, cum functioneaza ea? Aici ma voi referi strict la punctul de vedere crestin ortodox, si anume ca o lucrare oarecare poate fi naturala (fireasca), ceea ce am aratat in paragraful precedent ca nu este cazul, poate fi de la Dumnezeu sau poate fi de la draci. Astfel, ajungem la punctul urmator:

        4) Este homeopatia de la Dumnezeu? Raspunsul scurt este ca nu. Raspunsul lung probabil ca nu ar incapea aici, insa as aminti cateva lucruri:

        a) elucubratiile pseudo-teologice pe care le emana cu candoare homeopatii “crestin-ortodocsi” (romani sau greci fara deosebire) atunci cand incearca sa raspunda la aceasta intrebare. Ele sunt din aceeasi categorie cu cele pseudo-stiintifice mentionate la punctul 2, si anume praf in ochi. Din pacate, in cazul homeopatilor care se considera crestini ortodocsi, acestea sunt in primul rand praf in ochii propriei constiinte. Domnul sa-i lumineze!

        b) faptul ca vindecarile pe care le lucreaza Dumnezeu nu sunt doar ale trupului ci si ale sufletului, si sunt strans legate de pocainta, de parasirea pacatului si de unirea cu Dumnezeu. Pentru a vedea aceasta e suficient, de pilda, sa citeasca cineva despre vindecarile din Evanghelii (Marcu 3, 1-4; 5, 25-34; 8, 2-4, 5-10; Luca 6, 6-10; 7, 1-10; 8, 43-48; 10, 8-9; 13, 11-16; 17, 11-19; Ioan 4, 46-53; 5, 2-15), sau sa urmareasca textul Sfantului Maslu. Ce sa mai spunem de faptul ca mantuirea primeaza fata de vindecarea trupului, astfel incat adesea Dumnezeu intarzie vindecarea pana cand omul dobandeste maximum de folos duhovnicesc din suferinta pe care a indurat-o?

        c) suspecta afinitate pe care o remarc la homeopati cu samanismul, masoneria, cultul lui Zamolxis si alte fenomene de natura spirituala incompatibile cu Ortodoxia.

        Au bon entendeur, salut!

        Nota: pre frantuzeste, “salut” inseamna si mantuire.

  4. Constantinos zice:

    Se mai scrie si despre decanonizare , iar aceasta mi se pare nu ar fi posibila fara o canonizare : http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-31448317.html
    Sfantul Sofronie de Vrata , cel care l-a hirotonit pe Sfantul Calinic de la Cernica , a fost de s-a vindecat la babe pe cand era preot , apoi a fost oprit 3 ani sa slujeasca . Ce nu-mi place mie cum sunt canonizati sfinti care nu erau chiar asa suta la suta ortodocsi cum sunt multi in mediul virtual . Cartea nu o mai am ca sa pot cita exact , pe unele le dau imediat dupa ce le citesc .
    Pe unii nu-i vindeca nici dracul , nici Dumnezeu , ci oamenii , indiferent de credinta lor :
    http://acvila30.ro/2-august-sfantul-nou-mucenic-teodor-din-dardanele-turcia/#more-78542
    Raspunsul despre homeopatie l-as vrea dupa mai multi ani , acum nu ma mai intereseaza .

  5. Mostra de la fanii lui Arsenie Boca:

    Eu consider că România este cu adevărat Grădina Maicii Domnului, după cum a spus şi Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut această viziune în vizită în România. Tot aşa cum Părintele Arsenie a avut viziunea de a picta singurul sfânt catolic, Sf. Francisc de Assisi, între sfinţii Noului Testament din “Nunta Fiului de Împărat” din Biserica ortodoxă de la Drăgănescu.

    Ar putea fi oare o coincidenţă că noul papă a luat numele de Papa Francisc fiind inspirat de viziunea „Nunţii Fiului de Împărat” din „Capela Sixtină a Ortodoxiei Româneşti” de la Drăgănescu ? Numai că noi câteodată nu suntem atenţi la detaliile şi semnele divine pe care le primim. Noi am fost binecuvântaţi cu atâtea lucruri pe care alţii nici nu le visează, şi vă spun ca unul care am vizitat foarte multe ţări.

    http://www.arsenieboca.ro/interviu-cu-domnul-Ioan-SOCOL

    „De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.”….

    • Ana Elisabeta zice:

      :)))) Nu poţi să inventezi aşa ceva, umorul involuntar e cel mai tare!

      Sigur că nu e prea frumos că râd de neputinţele oamenilor, dar nici să-i mângâiem pe cap şi să-i lăudăm pentru perlele lor nu putem.

  6. doktoru zice:

    Salutare la toti !!!
    Am gasit o chestie frumoasa la Sf.Grigorie cel Mare si am zis sa o zic si voua.Mie mi-a placut.

    …Dar trebuie să fie observat că se spune: ,,Te voiu trimite eu pre tine la fiii lui Israil, la popor răzvrătit care s-a depărtat de mine”. Fiindcă există două moduri de depărtare de Dumnezeu, oamenii devin apostaţi de la Dumnezeu în două chipuri. Pentru că cineva Îl părăseşte pe Ziditorul său fie în credinţă (adevar), fie în faptă (milă). Exact aşa cum cel care Îl părăseşte din credinţa sa este un apostat, tot aşa cel care se întoarce la fapta rea pe care o părăsise este socotit dincolo de orice îndoială un apostat de către Atotputernicul Dumnezeu, chiar dacă el pare că-şi păstrează credinţa. Deoarece una nu poate da folos fără cealaltă, pentru că nici credinţa nu se susţine fără fapte, nici faptele fără credinţă…

    Poate mai invata lumea cate una , cate alta…nu se stie niciodata !!!

    • Ana Elisabeta zice:

      Neaţa! Bun text de citit dimineaţa, mulţumim. Şi să dea Domnul să învăţăm…

    • Ana Elisabeta zice:

      Poate poţi să mă lămureşti şi pe mine, pentru că-mi stă pe creier, de ce zice Sf. Ioan Teologul că n-a auzit nimeni vocea Tatălui, în timp ce ceilalţi trei evanghelişti împreună cu Sf. Pavel zic de acea voce care spune: „Iată Fiul Meu…” Care e explicaţia? Poate e Duhul Sfânt care vorbeşte în numele Tatălui sau ceva de felul ăsta? Mulţumesc 🙂

      • Aceea nu era voce in sine (cum avem noi) pe care a auzit-o toata lumea, ci o stare de contemplare la care se ajunge prin curatie si iluminare.

      • Ana Elisabeta zice:

        „Aceea nu era voce in sine (cum avem noi)” – asta era de la sine înţeles, dar nu răspunde propriu-zis întrebării, sau cel mult răspunde indirect.

        Pe mine mă interesează un pic mai concret cum rezolvă Sfinţii Părinţi această contradicţie sau mai bine zis aparentă contradicţie, dacă vă amintiţi să fi citit. Altfel, şi eu am tot felul de treburi şi înţeleg dacă nu vă repeziţi să scotociţi prin bilbioteci.

      • Ana Elisabeta zice:

        Am scris „bilbioteci” :)))) Cum spuneam, umorul involuntar e cel mai tare 🙂

      • zcalin zice:

        Hristos a Inviat!

        Am gasit ceva din cartea lui Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sarbatori.

        Acolo zice asa, la talcuirea amanuntita a Praznicului Schimbarea la Fata”

        „In punctul culminant al vederii de Dumnezeu, s-a auzit vocea Tatalui: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” (Matei 17,5). Atunci cand am analizat Botezul lui Hristos, am vazut semnificatia acestei adeveriri a Tatalui. In analiza de fata, vom prezenta punctul de vedere al Sfantului Ioan Gura de Aur, care spune ca Tatal Isi arata marea Sa dragoste pentru Fiul Sau dupa fire, Cel Unul Nascut. Dragostea Tatalui este tripla, mai intai pentru ca Hristos este Fiu, iar fiecare parinte isi iubeste copilul, in al doilea rand, pentru ca El este iubit si, in al treilea rand, pentru ca a binevoit in El.

        Vocea Tatalui a aratat si faptul ca, pe langa vaz, pe Muntele Tabor exista si auz. In realitate, dupa cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog, in timpul vederii de Dumnezeu si al revelarii Sale, toate simturile omului se fac unul singur, adica se unesc. De aceea, vederea este auz, auzul este vedere, iar vederea si auzul sunt gust si pipait etc. Cu toate acestea, in timpul contemplarii lui Dumnezeu, omul nu este dezintegrat, pentru ca dezintegrarea este trasatura caracteristica fiintei umane cazute. Atunci cand ajunge la vederea de Dumnezeul omul Il vede pe Creator prin propria sa indumnezeire.

        Dupa cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul, de obicei, vederea este mai demna de crezare decat auzul. Mai intai omul aude ceva dupa care urmeaza vederea. Insa in acest caz, se petrece contrariul. Ucenicii au vazut slava lui Dumnezeu, dupa care, prin intermediul auzului, a urmat confirmarea.

        Explicand acest lucru, Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca de aici se vadeste diferenta dintre Vechiul si Noul Testament. De obicei, in Vechiul Testament, revelatiile veneau mai ales prin auz, de vreme ce proorocii dezvaluiau cele viitoare prin preziceri si profetii. In mod obisnuit, oamenii auzeau mai intai despre Dumnezeu, dupa care Il vedeau, asa cum, de altfel, marturiseste si Dreptul Iov: “Din spusele unora si altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut” (Iov 42, 5). In Noul Testament, insa, se petrece contrariul. De obicei, mai intai este vederea, dupa care urmeaza auzul. Acest fapt este firesc pentru ca in Vechiul Testament, venirea lui Mesia era ascunsa, dar atunci cand Fiul lui Dumnezeu a venit in trup, mai intai a fost vazul, pentru ca El a fost vazut, dupa care a urmat confirmarea.

        Lucrul acesta se petrece si in viata bisericeasca si duhovniceasca. Atunci cand ne aflam in stadiul curatirii, care aminteste in fond de modul de viata legat de Legea Vechiului Testament, Il cunoastem pe Dumnezeu doar din auzite. Insa cand ajungem la iluminarea mintii si la indumnezeire, prin viata petrecuta in taine si in impartasirea din energiile iluminatoare si indumnezeitoare ale Creatorului, atunci Il vedem pe Dumnezeu.
        Toate aceste consideratii sunt spuse in mod conventional si in contextul creat de faptul ca, atunci cand omul ajunge la indumnezeire, puterile sale psihosomatice se unesc.

        Vocea Tatalui vine din norul luminos, lucru care arata ca Tatal este de o fiinta cu Sfantul Duh, dar si ca cele trei sfinte ipostasuri sunt de o fiinta. Aratarea norului luminos se leaga si de adevarul revelator ca Hristos a fost Acela Care a indrumat poporul lui Dumnezeu in Vechiul Testament.”

        […]

        „Vazandu-L pe Hristos schimbat la Fata, cei trei ucenici s-au bucurat, iar Petru a spus:

        “Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: Ţie una si lui Moise una si lui Ilie una. In continuare, dupa ce i-a acoperit norul luminos si s-a auzit vocea Tatalui, au cazut cu fata la pamant si s-au spaimantat foarte” (Matei 17,4-6).

        Parintii Bisericii (Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigorie Palama) spun ca ucenicii au cazut la pamant din cauza luminii puternice. De altfel, este cert faptul ca vocea Tatalui a fost o vedere de Dumnezeu mult mai intensa decat ce au vazut ucenicii mai inainte. Asadar, ei s-au temut de lumina mult mai puternica.”

        PS. Poate ne zice doktoru mai multe …

      • zcalin zice:

        PS.2

        „Vocea Tatalui vine din norul luminos, lucru care arata ca Tatal este de o fiinta cu Sfantul Duh, dar si ca cele trei sfinte ipostasuri sunt de o fiinta. Aratarea norului luminos se leaga si de adevarul revelator ca Hristos a fost Acela Care a indrumat poporul lui Dumnezeu in Vechiul Testament.”
        … ca o paranteza la ce ne arata doktoru intr-un comentariu ca Teofania înseamnă hristofanie: „Ceea ce părea la început o contradicţie implacabilă, spre satisfacţia pescuitorilor de greşeli, se dovedeşte a fi unul dintre multele paradoxuri ale teologiei. Dumnezeu i-a îndeplinit deci până la urmă cererea lui Moise, doar că a întârziat timp de aproape un mileniu şi jumătate: Moise L-a văzut pe Hristos (Ieşire 33, 11), însă nedeplin, încât mai bine s-ar spune că nu I-a văzut de fapt decât „spatele“ şi nu „faţa“ (33, 13-23); L-a văzut desăvârşit, „faţă către faţă“, abia pe Tabor, la Schimbarea la Faţă. ”

        Doamne ajuta.

  7. doktoru zice:

    Salutare .Nu stiu ce sa zic mai mult despre faptul acesta cu „Iată Fiul Meu…”,pt ca m-am uitat si nu prea sunt explicatii despre aceasta (m-am uitat in Omiliile la Matei ale Sf.Ioan Gura de Aur si in Talcuirile la Marcu,Luca si Ioan ale Sf.Teofilact al Bulgariei-nu am gasit talcuiri si la Epistola a II a Sf.Petru) dar banuiesc ca Evangheliile nu se pupa intre ele prea mult ca sa nu se creada ca Apostolii s-au inspirat unul de la altul si intr-un fel se completeaza reciproc.Dar banuiesc ca si pe asta ati mai citit-o pe undeva.
    Mergand insa pe logica de care vorbeam ,ca pe Tatal nimeni nu l-a vazut sau auzit vreodata ,am putea risca spunand ca cel care dadea marturie despre Iisus pe pamant ar trebui sa fie firea cea dumnezeiasca a lui Hristos de care stim ca Iisus nu s-a despartit (de ea) atunci cand s-a intrupat si a venit si a locuit cu oamenii (asa cum ne-a povestit Baruh-VT). Noi crestinii,ortodocsi, stim ca firea cea dumnezeiasca a lui Hristos nu a patimit la crucificare ci doar firea omeneasca ,si ,intr-un fel de neinchipuit pt noi oamenii ,Hristos era pe pamant dar in acelasi timp si sus in cer (era parca un acatist care specifica aceasta problema si spunea ca mare taina este acest lucru-dar nu mai stiu care).
    Iar acea marturie din cer despre „Iată Fiul Meu…”a fost auzita de Apostoli deoarece Dumnezeu a facut un pogoramant special pt ei ca sa auda si sa inteleaga deoarece la vremea aceea Apostolii erau aproape ca toti oamenii,neavand cunostiinte suplimentare caci inca Duhul Sfant nu venise peste ei (la fel zice si Sf.Ioan Gura de Aur ca Apostolii nu erau desavarsiti in credinta inainte de rastignirea lui Hristos).Asta zic deoarece tot la Ioan ,dar mai incolo la 12,28-30, este scris ca atunci cand a tunat din cer (sau s-a auzit o voce din cer pt acei pacatosi evrei), undeva inainte de pastele lor, (evreii fiind un neam razvratit si casa amarâtoare), aceia au zis unii ca a tunat iar altii ca a fost voce de inger :

    Părinte, preamăreşte-Ţi numele!…“. Atunci a venit glas din cer, zicând: „L-am şi preamărit, şi iarăşi îl voi preamări!“Iar mulţimea care sta şi care auzise, zicea: „Tunet a fost!“ Alţii ziceau: „Înger I-a grăit!“Iisus, răspunzând, a zis: „Nu pentru Mine a fost glasul acesta, ci pentru voi.

    Deci asa cum a zis si prietenul Andrei nu oricine si oricand poate auzi vocea lui Dumnezeu pt ca trebuie pesemne o anumita stare ,apreciata de Dumnezeu,stare la care se adauga si pogoramantul lui Dumnezeu pt acela.
    Oricum vreau sa zic ca am gasit prin cautarile mele de prin diferite surse faptul ca de la Eusebiu de Cezareea (care din cate am inteles eu ar fi fost primul care a spus aceasta) toti sfintii au zis ca Isaia a vazut pe Dumnezeu-Cuvantul stand pe tron iar serafimii isi acopereau fetele cu cate 2 aripi in timp ce ziceau-slavosloveau pe Dumnezeu-Cuvantul : „Sfant,Sfant,Sfant….”Si el a fost primul care a combatut explicatia lui nea Origen (care totusi mie imi place uneori),aceea ca Isaia a vazut pe Dumnezeu-Tatal pe tron iar ca cei doi serafimi ar fi fost Dumnezeu-Fiul-Cuvantul si Sfantul Duh. Iar aceasta idee (adica asta cu vederea doar a lui Dumnezeu-Fiul) a fost preluata mai departe de Sf.Ioan Gura de Aur ,Fericitul Ieronim, Sf.Ambrozie al Mediolanului (Milanului ) ,Didim cel Orb, Sf.Chiril al Alexandriei, Fericitul Teodoret al Cirului si poate inca si mai multi.Deci nu ar fi o idee noua ,aparuta de curand ci ar avea vreo 1700 de ani vechime.Aceasta a fost o mica explicatie in favoarea vazutului si auzitului a lui Dumnezeu-Fiul(dar si aceasta in stare de pogoramant) si nu a lui Dumnezeu-Tatal.
    Iar ideea ca orice teofanie este de fapt o hristofanie a pornit tot de la Eusebiu de Cezareea,din ceea ce am gasit eu dupa unele cercetari.
    Dar daca tot m-am uitat iar peste Omiliile Sf.Hrisostom la Matei sa va zic inca o explicatie a sfantului valabila mai ales pt cei care se vor mai agitatori prin bloggo-sfera internautica si care agita spiritele cu tot felul de impulsuri idioate de a iesi si de a manifesta zgomotos impotriva a orice misca (mai ales contra chip-urilor din tot felul de hartiute sau plastice oarecare):

    Cele spuse de Hristos au acest înţeles: „Să nu vă tulburaţi, spune Domnul ucenicilor Săi, că, trimiţindu-vă în mijlocul lupilor, vă poruncesc să fiţi ca oile şi ca porumbeii! Puteam să fac cu totul dimpotrivă, să nu vă las să suferiţi ceva, nici să cădeţi ca oile pradă lupilor, ci puteam să vă fac mai înfricoşători decît leii! Dar aceasta vă e mai de folos; aceasta vă face şi pe voi mai străluciţi şi aceasta propovăduieşte şi puterea Mea!” Aşa i-a grăit şi lui Pavel: „Destul îţi este Harul Meu! Că puterea Mea în slăbiciune se desăvîrşeşte!” „Eu, le spune Hristos ucenicilor Săi, Eu am făcut ca voi să fiţi asa!” Aceasta a lăsat să se înţeleagă prin cuvintele: „Eu vă trimit ca oile”. Nu vă descurajaţi dar, le spune Domnul. „Ştiu, ştiu bine că prin blîndeţe mai cu seamă veţi birui pe toţi!”
    Apoi, ca să aducă şi ucenicii ceva de la ei, să nu li se pară că totul se datoreşte harului şi să nu socotească ei că sînt încununaţi pe degeaba şi pe nemeritate, Domnul le spune: „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi blînzi ca porumbeii”.
    – Dar ce poate înţelepciunea noastră în faţa unor primejdii atît de mari? ar fi putut întreba ei. Cum vom putea fi înţelepţi cînd sîntem asaltaţi de valuri atît de mari? Ce va mai putea face o oaie, oricît de blîndă ar fi, în mijocul lupilor şi a atîtor lupi? Ce folos va avea porumbiţa de toată blîndeţea ei în faţa atîtor ulii care se reped asupra ei?
    – Cînd e vorba de animale, nici un folos, răspunde Domnul; dar cînd e vorba de voi, cele mai mari foloase!
    Dar să vedem ce fel de înţelepciune cere aici Domnul.
    „Înţelepciunea şarpelui, ne spune Hristos. După cum şarpele sacrifică totul şi nu se împotriveşte, chiar de-ar trebui să i se taie trupul, numai ca să-i rămînă teafar capul, tot aşa şi tu, de-ar trebui să dai averile, trupul şi chiar sufletul, dă totul, afară de credinţă. Credinţa este cap şi rădăcină; dacă-ţi păstrezi credinţa, chiar de-ai pierde totul, pe toate le dobîndeşti iarăşi, cu mai multă strălucire”.
    Aceasta e pricina că Domnul nu ne-a poruncit să fim numai blînzi, dar nici numai înţelepţi, ci le-a unit pe acestea amîndouă, ca ele să ajungă virtute, să ai înţelepciunea şarpelui, ca să te fereşti să nu fii lovit în ceea ce ai mai scump; dar să ai şi blîndeţea porumbiţei, ca să nu te răzbuni pe cei ce te nedreptăţesc şi nici să pedepseşti pe cei ce uneltesc împotriva ta. Pentru că iarăşi nu-i de nici un folos înţelepciunea, dacă nu-i adaugi blîndeţea,
    – Dar poate fi o poruncă mai grea ca aceasta? Nu-i de ajuns, oare că suferim răul ce ni se face?
    – Nu, răspunde Domnul. Mai mult; nu-ţi îngădui nici să te revolţi! Aşa e porumbiţa!
    – Dar o astfel de poruncă este ca şi cum ai porunci unei trestii aruncate în cuptor să nu fie arsă de foc, ci să stingă focul. – ha,ha….funny ,nu ?!!!-nota mea
    – Să nu ne tulburăm! Ucenicii Domnului au împlinit porunca, au dus-o la bun sfîrşit şi au arătat prin faptele lor că au fost înţelepţi ca şerpii şi blînzi ca porumbeii. N-au avut altă fire, ci aceeaşi fire ca şi noi. Să nu socotească, dar, nimeni că sînt cu neputinţă de îndeplinit poruncile Domnului! Domnul cunoaşte mai bine decît toţi firea lucrurilor; ştie că sălbăticia se stinge nu cu sălbăticie, ci cu blîndeţe. Iar dacă vrei să vezi că aceasta s-a petrecut în realitate, citeşte cartea Faptelor Apostolilor şi vei vedea că ori de cîte ori iudeii s-au ridicat şi şi-au ascuţit dinţii împotriva ucenicilor, ucenicii, imitînd pe porumbei şi răspunzînd cu blîndeţea cuvenită, au pus capăt mîniei iudeilor, le-au stins furia şi le-au oprit pornirea. Cînd iudeii le-au spus: „Nu cu poruncă v-am poruncit să nu mai vorbiţi în numele acesta?” ucenicii, deşi puteau face nenumărate minuni, n-au grăit nici un cuvînt aspru, nici n-au tăcut, ci s-au apărat cu toată blîndeţea: „Judecaţi, dacă este drept să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu!” Ai văzut blîndeţea porumbiţei? Vezi şi înţelepciunea şarpelui: „Noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit!”
    Ai văzut că trebuie să fim desăvîrşiţi în toate privinţele, ca să nu fim nici de primejdii doborîţi, dar nici de mînie biruiţi? De aceea şi spunea Domnul:„Feriţi-vă de oameni! Vă vor da în soboare; şi în sinagogile lor vă vor biciui; şi veţi fi duşi pentru Mine înaintea domnilor şi a împăraţilor spre mărturie lor şi neamurilor” .
    Iarăşi îi pregăteşte pe ucenicii Săi să fie cu mintea trează, dîndu-le poruncă să sufere totdeauna răul şi să lase pe seama altora săvîrşirea răului; ca să cunoşti că în suferirea răului stă biruinţa şi suferinţa dă trofeele cele strălucite. Nu le-a spus: „Loviţi şi voi cu pumnii şi împotriviţi-vă celor ce voiesc Să vă facă rău!” , ci numai: „Veţi suferi cele mai cumplite chinuri”

    …Sper sa nu fi zis si prostii !!!…prea multe !!!…oricum invatam unii de la altii prin schimburi de intelegere reciproca si discutii cilli-wizate !!!

  8. Ana Elisabeta zice:

    Seară bună tuturor, şi mulţumesc lui Zcalin şi Doktoru pentru explicaţii. Explicaţiile n-au explicat (poate mai avem o şansă cu Sf. Grigorie Teologul), adică n-au făcut simplu ceea ce era complicat. Adevărul rămâne ascuns în „pliurile” tainei. Poate trebuie lăsat aşa şi nu trebuie iscodit care a fost această iconomie prin care vocea Tatălui s-a făcut auzit, dacă până şi Sfinţii Părinţi cinstesc cu tăcerea această taină.

    Cineva spunea că înţelepciunea şarpelui este să-şi ferească capul, în timp ce înţelepciunea creştinului este să-şi ferească Capul, adică pe Hristos. El trebuie să se asigure că rămâne unit cu Hristos şi că dreapta credinţă a lui şi a altora nu suferă sminteală. De aceea şi acel avvă din Patericul egiptean (mă grăbesc un pic şi n-o să-l întreb pe prietenul Google cum îl cheamă) primea toate jignirile pe care i le-au adus ca să-l încerce, până când i-au spus „ereticule”, şi asta n-a primit, s-a apărat. De aceea şi Sfântul Ioan Gură de aur, când spune să nu-i judecăm pe preoţi, spune şi că suntem datori să cercetăm dacă învăţătura lor este cea ortodoxă, în conformitate cu Sfânta Scriptură. Şi tot aşa.

    Acum, apropo de cipuri, nu se deduce de nicăieri că anticipicii acţionează pentru apărarea dreptei credinţe, în afară de propria lor convingere. Aş zice mai degrabă invers, că acţionează fără să-şi dea seama, în mod destul de subtil, spre subminarea dreptei credinţe. E cam la şah, când jucătorul începător se fereşte de atacurile evidente ale adversarului şi de fapt este atras pas cu pas, fără să-şi de seama, în adevărata capcană pe care acesta i-o întinde.

    Blânzi ca porumbeii… Am auzit o dată nişte ţipete de pasăre, m-am dus la geam şi ce-mi văd ochii? Un porumbel ataca un pescăruş care nu putea să se ferească din calea manevrelor mai rapide şi mai precise ale porumbelului. Probabil pescăruşul pusese ochii pe ouăle sau pe puii porumbelului! Deci chiar şi porumbeii din viaţa reală au momente când „se fac sabie”.

    Nu se poate să nu spunem măcar un pic şi prostii, aşa din când în când, că altfel începem să ne simţim infailibili şi ni se urcă la cap 🙂 Dar să ne ferească Dumnezeu să generăm sminteli pentru cineva, şi când zic sminteli mă refer la adevăratul sens („cine va sminti pe unul din aceştia mici…”) şi nu la sensul pe care îl acordă fiecare după cum îi tună („vaaai, dar ce m-am smintiiiit….!!!!”)

    • Dar unde zice Sfantul Ioan ca nimeni nu a auzit vocea Tatalui, ca eu totusi nu gasesc?

      • Ana Elisabeta zice:

        A zis doktoru, stai să caut (bibliaortodoxă.ro are o funcţie bunicică de search, doar că trebuie să le dai cuvântul în forma exactă, cu tot cu diacritice).

        Iată că există şi oleacă de context care se leagă de ce spuneaţi voi apropo de cine poate sau nu poate să audă vocea Tatălui:

        37. Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o;
        38. Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela.

        (Ioan 5, 37-38)

      • Ana Elisabeta zice:

        Acuma văd că aici scrie „nu l-aţi văzut” în loc de „nu l-aţi auzit” 🙂

        Dar ediţia mea din 1994, care reproduce textul ediţiei din 1982, are acolo „auzit” (evident). Deci i-am prins pe bibliaortodoxa.ro cu o eroare de greşeală (sau invers…)

      • Ana Elisabeta zice:

        Citatele erau aşa (toate de la Ioan):

        1,18-Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut.
        5,37-Şi Tatăl, Cel ce M’a trimis, El a mărturisit despre Mine. Nici glasul nu I l-aţi auzit vreodată, nici faţa nu I-aţi văzut-o.
        6,46-Nu că L-a văzut pe Tatăl cineva în afară de Cel ce este de la Dumnezeu; Acela L-a văzut pe Tatăl.

        Deci „nimeni” era legat doar de „văzut”. M-am strofocat degeaba 🙂

  9. doktoru zice:

    Ma gandeam ca daca Iisus a zis ca nimeni nu a vazut si nu a auzit pe Tatal din ceruri banuiesc ca nu s-ar fi contrazis singur mai tarziu.Chestiile alea cu Eu si Tatal una suntem sau cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal etc ,ar intari o concluzie ,dar ca sa nu picam in alte erezii vom spune si ca cei trei sunt una, adica un singur Dumnezeu in trei fete ,fara ca sa putem realiza cum acest lucru ar fi posibil.
    Daca stim ca Iisus a fost Dumnezeul din VT ,cel ce le-a vorbit patriarhilor,cel ce a dat legea lui Moise etc si uitandu-ne de exemplu si prin psalmul 88, de exemplu , si dau un mic pasaj :
    20. Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el;
    21. Pentru că mâna Mea îl va ajuta şi braţul Meu îl va întări.
    22. Nici un vrăjmaş nu va izbuti împotriva lui şi fiul fărădelegii nu-i va mai face rău.
    23. Şi voi tăia pe vrăjmaşii săi de la faţa lui şi pe cei ce-l urăsc pe el îi voi înfrânge.
    24. Şi adevărul Meu şi mila Mea cu el vor fi şi în numele Meu se va înălţa puterea lui.
    25. Şi voi pune peste mare mâna lui şi peste râuri dreapta lui;
    26. Acesta Mă va chema: Tatăl meu eşti Tu, Dumnezeul meu şi sprijinitorul mântuirii mele.
    27. Şi îl voi face pe el întâi-născut, mai înalt decât împăraţii pământului;
    28. În veac îi voi păstra mila Mea şi legământul Meu credincios îi va fi.
    29. Şi voi pune în veacul veacului seminţia lui şi scaunul lui ca zilele cerului;
    30. De vor părăsi fiii lui legea Mea şi după rânduielile Mele nu vor umbla,
    31. De vor nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu vor păzi,
    32. Cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor şi cu bătăi păcatele lor.
    33. Iar mila Mea nu o voi depărta de la el, nici nu voi face strâmbătate întru adevărul Meu,
    34. Nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu le voi schimba.
    35. O dată m-am jurat pe sfinţenia Mea: Oare, voi minţi pe David? Seminţia lui în veac va rămâne
    36. Şi scaunul lui ca soarele înaintea Mea şi ca luna întocmită în veac şi martor credincios în cer.

    Aici vom vedea ca Dumnezeul din VT da marturie despre viitorul David-Unsul Lui ,adica ipostasul omenesc al lui Hristos intrupat pe pamant (sau Hristos ,mai simplu), cel despre care Dumnezeu spune ca este dupa inima Lui si care va face tot ceea ce este placut lui Dumnezeu si ca acesta va avea o imparatie in veac si restul.
    Deci ,parerea mea, este ca Hristos-Dumnezeu-Cel-Vechi-de-Zile da marturie despre viitorul Hristos-Fiul-Omului .Tinand cont ,evident, si despre cele ce am zis la inceput ,adica :
    Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o.
    Iar despre faptul ca Sf.Ioan Hrisostom a spus asa ceva despre vederea si auzirea Tatalui eu am gasit la Omiliile la Isaia ceva scris,dar parca nu de-a dreptul ci usor prin subinteles (citeste atent introducerea ,partea cu interpretarea patristica a profetului Isaia)si daca vrei mai mult citeste cele 8 omilii la Isaia . – https://www.scribd.com/fullscreen/219637957?access_key=key-7wsdww1roiru733311a&allow_share=true&escape=false&view_mode=scroll
    Sper este si ceva sens in cele de mai sus !!!

    • E clar ca e o diferenta intre glasul de Botezul Domnului si glasul la care se refera Mantuitorul pe urma. Intrebarea e…care?

      • Cred ca totusi e un raspuns. Glasul l-a auzit Sfantul Ioan Botezatorul la Botezul Domnului, pe cand Mantuitorul se adreseaza altor persoane la Ioan 5:37. Si dupa cum arata si Sf. Teofilact, glasul nu il aud intocmai cum nici cuvantul nu se salasluieste in ei (38).

      • doktoru zice:

        Ce diferenta sa fie? Sf.Ioan Botezatorul a auzit vocea lui Dumnezeu din cer dand marturie despre Iisus, iar mai incolo Iisus le dadea peste nas evreilor ca sa nu creada ca vreodata Dumnezeu a vorbit cu ei si l-au vazut cu ochii lor .
        Cel putin asa zice Sf.Chiril al Alexandriei.

        Deci, fiindcă nu era departe de gândul că unii dintre cei mai neînvătaţi vor face o astfel de afirmaţie, în mod necesar fericitul Evanghelist, tăindu-le aceste obiecţii, se grăbeşte să spună: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată.” …Văzând iarăşi de mai înainte, ca Dumnezeu, că nu vor primi nicidecum descoperirea prin Duhul, nici înţelegerea de sus prin călăuzirea luminată, ci vor cere, datorită relei lor voinţe, să vadă pe Tatăl, şi, ca să spun aşa, să fie îndrumaţi prin vedere personală, cum socoteau că s-a făcut cu părinţii lor odinioară când s-a coborât pe muntele Sinai slava lui Dumnezeu, îi strânge iarăşi şi îi duce ca printr-un frâu la trebuinţa de a nu-şi face despre Dumnezeu o părere îngroşată, nici a crede că firea nevăzută va fi vreodată văzută. „Căci nimeni n-a văzut vreodată pe Tatăl” (In l, 18)…Căci iudeii cugetau prosteşte că, prin faptul că Moise s-a apropiat de rug, el a văzut însăşi firea negrăită a lui Dumnezeu şi a privit cu ochii trupului frumuseţea nestricăcioasă după fire. Dar ca să nu zică ceva prea descoperit despre prea înţeleptul Moise, ca să pară că vrea să le aţâţe patima obişnuită, zice în mod nedefinit despre toţi, deci şi despre acela: „Nu pentru că a văzut cineva pe Tatăl.”” Deci nu cereţi, zice, cele mai presus de fire, nici nu vă lăsaţi purtaţi prin porniri nebuneşti spre ceea ce rămâne de neapropiat tuturor făpturilor. Căci firea dumnezeiască şi neînţeleasă scapă nu numai ochilor noştri, ci şi celor ai întregii creaţii. Căci prin cuvântul „nimeni” le depărtează pe toate, iar precizând că El singur este din Dumnezeu şi a văzut pe Tatăl, Se aşază în mod negrăit (apofatic) în afara tuturor, întrucât a folosit cuvântul „nimeni”.

        Nu este scris si la Facere 19, la povestea Sodomei si a lui Lot:
        Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc de la Domnul, din cer…
        Banuiesc ca aici se vede mai bine ca Iisus era cel care umbla peste tot si era vazut de patrirhi, de Moise,de unii profeti si drepti din VT si nu Tatal era cel care umbla de colo-colo si vorbea cu cate unii.(cei trei ingeri de la Mamvri ii stim ca au fost formati din Iisus si inca doi ingeri si toti trei simbolizau Sf.Treime ,nu ca venise la Avraam Dumnezeu-Tatal si Fiul si Sf.Duh ).
        Cred ca daca acceptam hristofaniile intelegem mai bine si unele aspecte un pic mai delicate si mai intunecate si mai ascunse intelegerii umane.

      • Ana Elisabeta zice:

        Carevasăzică am ajuns independent la aceeaşi concluzie cu Sf. Chiril 🙂

      • Da :). Ii multumesc si lui doktoru pentru postarea acelui pasaj. Se lamuresc frumos lucrurile atunci cand exista comuniune si omul chiar vrea sa caute ceea ce e bine.

      • Ana Elisabeta zice:

        🙂 Eu de multe ori mă minunez de cum se dezleagă o nedumerire atunci când căutăm cu sinceritate adevărul. Mai revin cu un comentariu mai lung (sper să nu fi uitat de azi-dimineaţă până acum ce voiam să spun).

  10. doktoru zice:

    Iar se sta la coada…sau sunt week-end-urile prea prelungite !!!…pt unii , pt altii…
    Ma tot gandeam la asta :

    Și când îşi vor isprăvi mărturia, Fiara care se ridică din adânc va face război cu ei şi-i va birui şi-i va omorî.Şi leşurile lor vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care duhovnicește (alegoric-Biblia Anania) se cheamă Sodoma şi Egipt , acolo unde şi Domnul lor a fost răstignit.

    Stim de Sodoma ,stim de pacatul lor,stim si de tipul pedepsei lor; si mai stim ca si Ierusalimul prin evrei a fost chemat cu acest nume de catre Isaia :
    Şi dacă Domnul Atotţiitorul nu ne-ar fi lăsat urmaşi,am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, domni ai Sodomei!;luaţi aminte la legea lui Dumnezeu, voi, popor al Gomorei!

    Deci la o prima vedere s-ar parea ca s-ar arata cine omoara pe cei doi martori si cu ce pacate, ca opinie a mea. Ciudat este ca cei doi martori desi par ca mor totusi ei nu sunt ingropati ca orice mort,ceea ce ma face pe mine sa presupun ca cei doi de fapt nu ar fi morti de tot ci ca pe moarte,adica ceva gen aproape ca si morti.
    Daca de Sodoma stiam despre ce pacat era vorba totusi la Egipt ,desi sugereaza clar ca ar fi vorba de inchinare la idoli(adica paganism),parca mai lipsea ceva .Asa ca am mai cautat ceva material (rulant!!!) pe la Sf.Parinti.Si uita-ti ce am gasit :

    „Prin Egipt – tâlcuieşte Sfântul Dorotei al Gazei (începuturile secolul al Vl-lea d.Hr.) —, Părinţii înţeleg înclinaţia spre cele ale trupului, care ne îndeamnă sufletul şi mintea spre o viaţă de moliciune şi plăceri. Iar prin Asiria, ei înţeleg gândurile pătimaşe şi grosolane, care ne tulbură şi ne zăpăcesc mintea şi o împuie cu imagini necurate şi astfel o trag, împotriva voinţei ei, spre păcat. Prin urmare, dacă cineva se preocupă cu bună ştiinţă de plăcerile trupeşti, unul ca acesta va fi luat împotriva voinţei lui de către oastea asirienilor şi va fi dus înaintea lui Nabucodonosor şi va fi obligat să-i slujească acestuia. Cunoscând acestea, prorocul-Ieremia- îi sfătuia neîncetat să nu se ducă în Egipt, ci să se smerească şi să lucreze spre folosul lor, sub regele Babilonului, iar apoi vor reveni în pământul părinţilor lor.

    Acest paragraf se potriveste,din pacate ,si crestinilor de dupa 1453 cand au pierdut imparatia ,pe buna dreptate de altfel (dar cred ca merge si in zilele noastre).De aceea Ieremia a avertizat :
    Şi îi încuraja spunând: Nu vă temeţi de regele Babilonului, de care vă cutremuraţi; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă izbăvesc din mâna lui [Ieremia 49:11 LXX; 42:11 TM].
    Apoi le-a prorocit pedepsele care se vor abate asupra lor, dacă nu vor face ascultare faţă de Domnul Dumnezeu. Şi le spunea că de nu vor asculta cuvântul lui Dumnezeu şi vor merge în Egipt, atunci vor ajunge iarăşi în pustie , unde mulţi dintre ei vor muri de foame si cu totii vor fi la cheremul oricui, căci oricine va voi îşi va bate joc de ei sau îi va ucide, după bunul plac. La care iudeii au răspuns zicând că ei nu voiesc să meargă în Egipt pentru a face război egiptenilor sau pentru a le lua pământurile: Nu mergem să înmulţim războiul, nici să mai auzim chemarea trâmbiţei şi astfel nu vom suferi de foame, iar pâinea nu va lipsi de pe masa noastră — au mai adăugat ei. Şi s-au dus în Egipt şi de bunăvoie au intrat robi la Faraon. Însă la puţin timp după aceasta au venit asirienii, i-au aflat şi i-au dus robi, împotriva voinţei lor.

    Daca iei pasajul in mod direct,istoric sau literal,nu este decat o veche pagina de istorie a evreilor de acum vreo 2500/2600 de ani si dpdv duhovnicesc noi nu aflam nimic ,cum s-ar zice, ziditor.Daca in schimb privim pasajul in mod alegoric si traducem macar din cele ce stim ,luate de la Sf.Parinti,apoi pasajul se mai lumineaza un pic.
    Deci ce le zice Ieremia evreilor,cu aplicabilitate crestinilor,ar suna ceva in acest gen:
    Daca crestinii nu asculta de Dumnezeu si de cele poruncite de El, vor ajunge ca sa faca foamea de cuvantul lui Dumnezeu ,ramanand evident fara invatatori, ajungand in Egipt (in pustia necunoasterii de Dumnezeu) adica vor ajunge supusi patimilor trupesti si se vor reintoarce la paganism (ficele Tirului adica cetatile pagane). Si atunci Dumnezeu ii va lasa sa cada in mainile tuturor ca sa le faca dupa plac.Crestinii au raspuns ca nu vor sa faca razboi egiptenilor,care sunt dracii cu patimile care le aduc asupra trupului,nici nu se vor lupta pt a intoarce la adevar pe cei pacatosi – pamant/pamanturile, si ei credeau ca astfel painea lui Dumnezeu adica invatatura Lui va ramane la ei .Ei recunoscand ca nu vor sa mai auda chemarea trambitei adica invatatura Evangheliei dar sperand ca totusi o vor duce bine chiar si asa, si vor ramane nepedepsiti de Dumnezeu.Lucru pe care profetul il arata ca nu va fi asa ci vor cadea in mod normal robi la Faraon si vor fi luati apoi robi si de Nabucco/asirieni.
    Deci intai nemaiascultand de Dumnezeu ajungi inapoi la paganism iar apoi,in mod obligatoriu, vei ajunge si rob al patimilor trupesti cazand in cele mai rele,precum ar fi,sodomia (pe care Apostolul Pavel o considera a fi inchinare la idoli).

    Dar sa arat si ce zice Sf.Chiril al Alexandriei despre trambita ,ca sa se inteleaga mai bine :

    Dar şi trîmbiţa a strigat arătîndu-ne marele răsunet al învăţăturilor evanghelice. De aceea a spus şi Dumnezeu prin glasul proorocului către norodul Iudeilor: «Pus-am peste voi supraveghetori. Ascultați glasul trîmbitei. Şi au spus : Nu vom asculta. De aceea au ascultat neamurile şi păstorii care pasc turmele între ei. Ascultă pămîntule. Iată voi aduce peste poporul acesta rele, rodul răzvrătirii lor, pentru că n-au luat aminte la cuvîntul Meu şi legea Mea au respins-o» (Ier. 6, 17—19). Le-a sunat lor trîmbiţa prin supraveghetorii cei de la Dumnezeu, adică prin sfinţii Apostoli. Căci au fost hirotoniţi peste noi supraveghetori. «Dar au spus :Nu vom asculta. De aceea au ascultat neamurile». Dar vom afla şi pe înşişi sfinţii ucenici spunînd lămurit poporului Iudeilor: «Trebuia să vă grăim întîi vouă cuvîntul lui Dumnezeu. Dar fiindcă l-ati respins pe el, şi nu vă judecaţi pe voi vrednici de viata veşnică, iată ne întoarcem spre neamuri. Căci aşa ne-a poruncit nouă Domnul» (Fapte 13, 46—47). Fericitul Isaia aseamănă şi el cu o trîmbită puternicul 
    răsunet al propovăduirilor lui Hristos, zicînd despre vremea venirii Lui : «Şi va fi în ziua aceea, vor trîmbiţă cu trîmbița cea mare» (Isaia 27, 13). Căci a fost trîmbiţă şi legea. Dar era slabă la glas şi greoaie la limbă. De aceea şi Moise de-abia a grăit către Iudeea, în care singură s-a făcut cunoscut Dumnezeu. Dar Hristos e trîmbiţă cea mare şi propovăduirile Lui au răsunat în tot pămîntul de sub cer. Căci a zis : «Şi se va propovădui Evanghelia aceasta în toută lumea, spre mărturia tuturor neamurilor» (Matei 24, 14)….A mai adăugat că sunetele trimbiţei se făceau tot mai puternice. De aceea la început de abia le auzeau puţini, pe urmă mulţi, mai bine zis adunarea. Căci propovăduirea evanghelică e, precum am spus înainte, o trîmbiţă cu mare răsunet. Dar la început s-a auzit numai în Iudeea. Dar cu înaintarea timpului, dumnezeieştii ucenici au stră¬bătut tot pămîntul de sub cer, propovăduind tuturor, pretutindeni, deci de la Ierusalim pînă în Iliric, mai bine zis au ajuns pînă la margini şi sfînta trîmbiţă a răsunat de la răsărit pînă la apus. Aceasta socotesc că înseamnă că sunetele trimbiţei s-au făcut mai puternice.

    Dar plecand de la pasajul din Apocalipsa am ajuns si pe alte carari, dar nu nefolositoare.Deci revenind la fiara care iese din pamant, am ajuns si la o concluzie suplimentara ca aceea fiara ar putea intradevar reprezenta si toate acele imparatii de la inceputul lumii (luate pe rand sau fiecare la timpul ei ), odata cu primul imperiu inventat de acel vanator vestit-Nimrod si cu Babilonul lui in care s-a inceput subjugarea oamenilor sub o singura capetenie, furandu-I-se (aparent) conducerea/imparatirea lui Dumnezeu. Si aceasta mergand pe explicatia ingerului la cei sapte imparati ,plus al optulea care se repeta. Si care am zis ca ar fi imparatia evreilor de sfarsit de lume.
    Deci revenind la cei doi martori pe care eu ii consider non-umani ci reprezentantii valorilor desavarsirii crestinesti, care prin ele dau lumina lumii si sunt sarea ei, iar ele reprezinta si motivele pentru care Dumnezeu ar mai tine lumea (caci daca aceste doua virtuti dispar din lume prin exponentii ei ,atunci toata lumea ar devenii pagana si pacatoasa si deci Dumnezeu de ce ar mai tine lumea?).Iar cand fiara aceasta revine, prin paganism si apoi prin caderea in toate atractiile trupesti, va face ca acesti doi martori sa isi incheie intr-un fel lucrarea lor ,adica marturia despre Dumnezeu.Dar totusi,asa cum am zis la inceput,cei doi martori nu sunt ingropati si deci abia palpaind mai viaza prin cate unii ,mai rari.Caci nu se poate altfel deoarece Iisus a zis ca Biserica lui nu va fi infranta,deci macar prin putini ea va mai da marturie pana la sfarsitul sfarsitului.
    Din aceasta cauza cred ca si la cea de a 7 a biserica cea din Laodiceea Iisus ii zice Bisericii,adica credinciosilor care mai sunt, ca nu sunt nici reci dar nici prea calzi in credinta.Mai mult credinta s-a cam racit si a disparut de la cei mai multi.Si este aratat ca oamenii cred ca sunt bogati si o duc bine,dar ei sunt bogati materialiceste si nu sufleteste,si de aceea se auto-inseala crezand ca totul va fi bine si pesemne cred ca au gasit raiul pe pamant.

    Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
    Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
    Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele…. în deşert se tulbură tot pământeanul.

    Dar Iisus ii arata ca se inseala si ca materia va trece repede si nu ar trebui sa se increada in ea si ii spune ca este si sarac si orb si gol.Adica sarac in cunoasterea lui Dumnezeu,orb in credinta dpdv duhovnicesc, din cauza ca nu stie cele ce ii sunt spre trebuinta si ca viata asta este repede trecatoare si s-a increzut in cele vazute si nu a avut credinta in cele nevazute,iar gol este din lipsa faptelor bune( si a milei) pe care trebuie orice crestin sa le aiba .Haina nepatata a sufletului albita prin credinta si fapte bune.De aceea Iisus ii sfatuieste pe cei din urma,pe cei caldicei desi s-ar zice mai repede pe cei stinsi in credinta si reci, sa cumpere de la el cuvintele invataturii sale,adica aurul lamurit in foc,ca sa se imbogateasca in credinta; iar de la credinta vor veni si faptele cele bune facute in credinta dreapta si nu vor mai fi goi de faptele cele bune si placute lui Dumnezeu.Iar alifia aceea de ochi,sau collyr, este pt ochii credintei ,ochii duhovnicesti.Caci asa cum Isaia le-a zis evreilor ca daca nu o sa creada nici nu o sa inteleaga,asa si acestia fiind lipsiti de credinta nu au nici vedere duhovniceasca.Si din aceasta cauza si ratacesc si sunt o prada usoara pt amagirile lui antihrist si paganismele acestuia.

    Zice si Sf.Andrei al Cezareei la Talcuire la Apocalipsa asa :
    Şi atunci cînd faptele bune nu sînt desăvîrşite nu trebuie să deznădăjduiască omul, numai de are credinţă dreaptă, că prin credinţa cea dreaptă primeşte Dumnezeu şi nedesăvîrşirea faptelor, precum de curveşte cineva cu o fată şi apoi o ia de soţie, se socoteşte căsătorie, iar cel de-abia cald în credinţă şi cu credinţă mijlocie, tot lepădat este căci şi crede şi nu crede.
    Şi Sfîntul Grigorie de Nazianz zice: trebuie să fii desăvîrşit ori rece ori cald şi adevărat este pentru cel rece şi care n-a gustat credinţa cea caldă, de multe ori va fi întru nădejde s-o dobîndească pe ea (credinţa). Iar cel cald, care s-a încălzit prin Sfîntul Botez, cu Duhul şi a rătăcit din lene, mai pe urmă şi-a tăiat nădejdea de mîntuire, nesocotind credinţa cea primită mai dinainte, pentru că mijlocirea faptelor nu este să fii întru deznădăjduite ca şi nunta cea după lege, mijlocitoare fiind curviei şi fecioriei nu este lepădată. Iar în credinţă starea mijlocie nici cald nici rece, ci căldicel, nu este de nici un folos ci este de lepădat.
    De vreme ce spinii bogăţiei tale acoperind sămînţa dumnezeiescului cuvînt, sărăcia ta în cele duhovniceşti tu n-o cunoşti şi orbirea ochilor minţii tale n-o pricepi şi nu vezi nici lipsa faptelor bune.
    Dacă vrei să te îmbogăţeşti îţi dau sfat, zice, să cîştigi de la Mine cel ce îmbogăţesc cu gîndul arzător şi cu inimă voioasă, cu aur în foc lămurit, adică cuvîntul învăţăturii, pentru care vei avea în inimă comoară nefurată, cu care-ţi vei acoperi goliciunea care vine din păcat.
    Aur lămurit este cuvîntul învăţăturii şi al înţelepciunii de sus. Cu alifie să-ţi ungi ochii tăi, adică cu neagoniseală multă, că de vreme ce darurile orbesc ochii celor ce văd, iar aceasta este vedere neprimitoare de daruri, alifia şi darul Duhului Sfînt o arată cu care ungindu-se omul îşi luminează ochii minţii şi vede cele veşnice şi nu cele vremelnice.

    Aici o sa arat de prin niste Psalmi cate unele din cele scrise despre mila si adevar :
    Psalm 24
    Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.
    Psalm 35
    Doamne, în cer este mila Ta şi adevărul Tău până la nori.
    Psalm 39
    Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău şi mântuirea Ta am spus.N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău în adunare mare.Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească.
    Psalm 47
    Primit-am, Dumnezeule, mila Ta, în mijlocul locaşului Tău.După numele Tău, Dumnezeule, aşa şi lauda Ta peste marginile pământului; dreapta Ta este plină de dreptate.
    Psalmul 50
    Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…Că iată adevărul ai iubit;…bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
    Psalmul 56
    Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu și în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, până ce va trece fărădelegea.Că s-a mărit până la cer mila Ta şi până la nori adevărul Tău.
    Psalm 60
    Zile la zilele împăratului adaugă, anii lui din neam în neam.Rămâne-va în veac înaintea lui Dumnezeu; mila şi adevărul va păzi.
    Psalm 83
    Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.
    Psalm 84
    Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.
    Psalm 87
    Sau cei moriți se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine?Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării?Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat?
    Psalm 88
    Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta.Din neam în neam voi vesti adevărul Tău cu gura mea,
    Că ai zis: „În veac mila se va zidi, în ceruri se va întări adevărul Tău…Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău.Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale…Şi adevărul Meu şi mila Mea cu el vor fi şi în numele Meu se va înălţa puterea lui…De vor părăsi fiii lui legea Mea şi după rânduielile Mele nu vor umbla,De vor nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu vor păzi,
    Cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor şi cu bătăi păcatele lor.Iar mila Mea nu o voi depărta de la el, nici nu voi face strâmbătate întru adevărul Meu,Nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu le voi schimba…Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne, pe care le-ai jurat lui David, întru adevărul Tău?
    Psalm 98
    Moise(Legiuitorul) şi Aaron(Preotia), între preoţii Lui şi Samuel(Prorocia) între cei ce cheamă numele Lui.Chemat-au pe Domnul şi El i-a auzit pe ei, în stâlp de nor grăia către ei;Căci păzeau mărturiile Lui şi poruncile pe care le-a dat lor.
    Psalm 102
    Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui și îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele.
    Psalm 106
    Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui…Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit…Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.
    Psalmul 110
    Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului. Milostiv şi îndurat este Domnul.Lucrurile mâinilor Lui adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui,întărite în veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate.Începutul înţelepciunii este frica de Domnul;
    Psalmul 111
    Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte…Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept.
    Psalm 113
    Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău,
    Psalmul 116
    Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele;Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

    Iar celui rau(care nu tine marturiile lui Dumnezeu adica dreptatea,adevarul si mila) Dumnezeu i-a zis :
    Psalm 49
    Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: „Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta.De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai.Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală.Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale.Înţelegeţi dar acestea cei ce uitaţi pe Dumnezeu..
    Psalm 51
    Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug.Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea.Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană!
    Psalm 54
    Că nu este în ei îndreptare şi nu s-au temut de Dumnezeu.
    Psalm 55
    Pentru nimic nu-i vei mântui pe ei
    Psalmul 58
    Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea….Scoate-mă de la vrăjmaşii mei…Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte.Ia aminte să cercetezi toate neamurile; să nu Te milostiveşti de toții cei ce lucrează fărădelegea.Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea.
    Psalm 68
    Adaugă fărădelege la fărădelegea lor şi să nu intre întru dreptatea Ta; Şterşi să fie din cartea celor vii şi cu cei drepţi să nu se scrie.
    Psalm 72
    …Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor.Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei.De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi.Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia.Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală.Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus.Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul…Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi”.
    Psalm 74
    Şi am zis celor fără de lege: „Nu faceţi fărădelege!” şi păcătoşilor: „Nu înălţaţi fruntea!
    Nu ridicaţi la înălţime fruntea voastră, să nu grăiţi nedreptate împotriva lui Dumnezeu”.
    Psalm 88
    …Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mândru; cu braţul puterii Tale ai risipit pe vrăjmaşii Tăi… Nici un vrăjmaş nu va izbuti împotriva lui şi fiul fărădelegii nu-i va mai face rău.Şi voi tăia pe vrăjmaşii săi de la faţa lui şi pe cei ce-l urăsc pe el îi voi înfrânge.Şi adevărul Meu şi mila Mea cu el vor fi şi în numele Meu se va înălţa puterea lui…

    Iar la sfarsit dau din Ieremia care spune ce le zicea Dumnezeu evreilor pe vremuri :

    Aşa grăieşte Domnul: Du-te şi te coboară la casa regelui lui Iuda, şi acolo vei grăi cuvântul acesta şi vei zice: Ascultă cuvântul Domnului, tu, rege al lui Iuda, cel ce stai pe tronul lui David, tu şi casa ta şi poporul tău şi cei ce intră pe porţile acestea!…Ei nu înţeleg,nu judecă pricina necăjitului,nici pricina săracului;oare nu’nseamnă asta că tu nu Mă cunoşti? zice Domnul….Eu ţi-am vorbit despre căderea ta,dar tu ai zis: «N’am să ascult!». Aceasta ţi-a fost calea e încă din tinereţea ta : n’ai ascultat de glasul Meu.

    Si dupa aceea Dumnezeu le arata felul in care pot marturisi aceia ca il cunosc pe El :

    Acestea zice Domnul:Înţeleptul să nu se laude întru a sa înţelepciune,puternicul să nu se laude întru a sa putere,iar bogatul să nu se laude întru bogăţia lui,ci’ntru aceasta să se laude cel ce se laudă:întru’nţelegerea şi cunoaşterea că Eu sunt Domnul,Cel ce face milă şi judecată şi dreptate pe pământ;că întru acestea-i bunăvoirea Mea, zice Domnul.

    Chestia interesanta care acum am remarcat-o este ca la Ieremia este scris si aceasta :
    Dar dacă nu veţi plini cuvintele acestea, pe Mine Însumi M’am jurat – zice Domnul – că această casă fi-va spre pustiire.Că acestea grăieşte Domnul despre casa regelui lui Iuda:Tu Îmi eşti Galaadul şi creştetul Libanului. Cu toate acestea, în pustiu te voi preface,în cetăţi nelocuite. Şi’mpotriva ta voi aduce om nimicitor şi securea lui; tăia-vor cedrii tăi cei mai frumoşi şi-i vor arunca în foc.

    Chestia ca atunci cand Ieremia le vorbea evreilor despre ce a zis Dumnezeu si acestia nu-l ascultau desi Dumnezeu a zis ca o sa-i pedepseasca daca nu vor face dupa legea Lui, in scurt timp au venit peste ei Nabucco cu tot cu babilonieni si acestia conform lui Ieremia,mai bine zis lui Dumnezeu, au fost aratati ca si cum ar fi fost un singur om, adica acel om nimicitor cu securea in mana .Nu este interesant ?!!!

  11. doktoru zice:

    Pot sa mai dau cred ca ,ca !!! un ultim exemplu , cateva comentarii la Isaia ale Sf.Parinti despre viziunea lui Isaia cu Dumnezeu pe tron :

    VIZIUNEA ŞI CHEMAREA PROROCULUI [Isaia 6:1-8]
    1. Vederea lui Dumnezeu prin pogorâmânt: În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau Templul [Isaia 6:1].

    Sfântul Irineu arată: „Prorocii nu au văzut în chip desăvârşit faţa lui Dumnezeu, ci numai în parte, adică tainele prin mijlocirea cărora omul urma să-L vadă mai apoi pe Domnul.”

    Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390) se întreabă: „Ce vei zice despre Isaia şi Iezechiel, văzătorii cei mai mari ai lui Dumnezeu; şi de ceilalţi proroci? Dintre ei, primul a văzut pe Domnul Savaot şezând pe tronul slavei [cf. Isaia 6:1] şi înconjurat de serafimii cei cu câte şase aripi, care-L slăveau şi-L acopereau, iar pe sine, purificat prin jar şi pregătit pentru prorocie. […] Şi acestea erau fie o arătare de zi, văzută numai de sfinţi, fie una de noapte, fie o întipărire din partea conducătoare a sufletului unită cu cele viitoare, ca şi când ar fi prezentă. E o altfel de prorocie negrăită, de aceea cum nu pot să spun. Le ştie doar Dumnezeul prorocilor şi cei în care sunt lucrurile acestea. Dar nici aceştia de care vorbesc, nici altul dintre cei ce sunt ca aceştia n-au stat în substanţa (gr. hypostemati) şi în fiinţa Domnului, după cum s-a scris, nici n-au cunoscut sau explicat firea lui Dumnezeu.”

    Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată [Ioan 1:18]. Ce poate să însemne aceasta? – se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. „Cum să înţelegem noi cuvintele prorocilor, care spun că ei L-au văzut pe Dumnezeu [cf. Ieşirea 33:13; Isaia 6:1; Iezechiel 1:10; Daniel 7:9 etc.]? […] Ce poate să însemne, atunci, pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan 1:18)? Ioan (Evanghelistul) vorbeşte aici, de bună seamă, despre faptul că nimeni nu a avut vreodată parte de cunoaşterea deplină şi desăvârşită a lui Dumnezeu. Căci dacă ar fi cunoscut cu adevărat firea dumnezeiască, nu ar fi văzut-o sub aspecte diferite, de vreme ce aceasta este simplă, nu alcătuită din elemente diferite şi fără urme de legături între părţile componente. Nu şade, nu stă, nu umblă: toate acestea sunt naturale trupurilor. Dar despre cum este El, El singur are ştiinţă. De vreme ce Fiul Său avea să Se arate în trup, Dumnezeu-Tatăl a pregătit încă din vechime vederea şi contemplarea substanţei dumnezeieşti, pe cât le-a fost cu putinţă oamenilor să o cunoască; însă ce este Domnul cu adevărat nu au cunoscut nici prorocii, ba încă nici îngerii, nici arhanghelii. Şi aceasta se arată lămurit prin gura prorocului care zice: Eu am vorbit către proroci şi le-am înmulţit vedeniile şi tot prin proroci am grăit în pilde [Osea 12:10] – spunând prin aceasta că s-a întâmplat astfel prin bunăvoinţa Lui, dar nu pe deplin. Iar venirea Fiului Său în trup, prin toate acestea a fost pregătită încă din vechime. […] Însă esenţa lui Dumnezeu nu doar prorocii nu au cunoscut-o, dar nici îngerii, nici arhanghelii. […] Însă ţine oare atributul acesta numai de Tatăl, nu şi de Fiul? Să se depărteze de la noi gândul acesta! De bună seamă că ţine şi de Fiul. Şi ca să fim încredinţaţi de aceasta, să-l ascultăm pe Pavel, care spune: Acesta este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut [Coloseni 1:15]. Prin urmare, de vreme ce este chip al Celui nevăzut, atunci El însuşi trebuie să fie nevăzut, căci altcum nu ar fi chip al Aceluia. Şi să nu ne fie cu mirare dacă citim în alt loc, la acelaşi Pavel, că Dumnezeu S-a arătat în trup [I Timotei 3:16] – căci arătarea s-a făcut prin mijlocirea trupului, deci nu potrivit cu esenţa dumnezeirii. Pe lângă aceasta, Pavel vădeşte că El este cu neputinţă de văzut nu numai de către oameni, ci şi de către puterile cele cereşti, căci, la cele spuse mai sus, el adaugă: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri [I Timotei 3:16].”‘

    Sfântul Cosma Melodul, episcop al Maiumei (secolul al VH-lea), a meşteşugit o alcătuire imnică elocventă, dedicată întrupării Domnului: „Când a văzut Isaia, cu închipuire, pe Dumnezeu pe scaun preaînalt, de îngerii slavei înconjurat, a strigat: O, eu, ticălosul, că am văzut mai înainte pe Dumnezeu întrupat, Lumina cea neînserată, pe Cel ce stăpâneşte pacea! Cunoscând dumnezeiescul bătrân slava cea mai înainte arătată, de demult, prorocului, şi văzând pe Cuvântul ţinut de mâinile Maicii, a strigat: O, curată, bucură-te! Căci cuprinzi ca un scaun pe Dumnezeu, Lumina cea neînserată, pe Cel ce stăpâneşte pacea [cf. Isaia 6:1-5].”

    Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând termenul de „slavă” în contextul în care-l utilizează Isaia, arată: „Prorocul numeşte slavă vederea acelui fum care i se descoperă lui, auzirea tainelor celor de negrăit, vederea serafimilor, lumina ca de fulger ţâşnind din scaunul dumnezeiesc, pe care nici puterile cereşti nu pot să o privească.”

    Fericitul Ieronim remarcă: „Ori de câte ori Dumnezeu este reprezentat şezând, descrierea Lui ia una dintre aceste două forme: este reprezentat fie ca Stăpân, fie ca Judecător. Dacă este asemenea unui rege, atunci este aşa ca în fragmentul din Cartea lui Isaia : Am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt [Isaia 6:1] .

    Sfântul Ioan Damaschin (cca 675-cca 749), în Dogmatica sa, scrie următoarele cu privire la faptul că locul unde se află Dumnezeu şi divinitatea însăşi este nemărginit: „Dar exista şi un loc spiritual unde se gândeşte şi este firea spirituală şi necorporală, unde este prezentă, lucrează şi este conţinută în chip spiritual şi nu corporal, căci ea nu are trup ca să fie conţinută în mod trupesc.
    Aşadar Dumnezeu, fiind imaterial si necircumscris, nu este în vreun loc. El este însuşi locul Lui, căci umple toate, este mai presus de toate şi ţine toate. Se spune, însă, că se află într-un loc şi se vorbeşte de loc al lui Dumnezeu, acolo unde se face cunoscută energia Lui. El străbate prin toate fară să Se amestece şi împărtăşeşte tuturor energia Lui, potrivit capacităţii fiecăruia şi puterii de receptivitate, adică potrivit curăţiei naturale şi voliţionale. Căci sunt mai curate cele imateriale decât cele materiale si cele virtuoase decât cele întovărăşite de viciu. Se numeşte aşadar loc al lui Dumnezeu acela care participă mai mult la energia şi la harul Lui. Pentru aceasta, cerul este tronul Lui, în cer sunt îngerii, care fac voia Lui şi care Îl slăvesc pururea [cf. Isaia 6:1], în cer este locul Lui de odihnă, iar pământul este aşternut picioarelor Lui [cf. Isaia 66:1], căci pe pământ a petrecut, în trup, cu oamenii [cf. Baruh 3:38]. Sfântul Lui trup este numit picior al lui Dumnezeu. Şi Biserica se numeşte loc al lui Dumnezeu, căci am afierosit acest loc spre slăvirea Lui ca pe un loc sfinţit, în care ne facem rugăciunile noastre către El. De asemenea, se numesc locuri ale lui Dumnezeu şi locurile în care ni s-a făcut cunoscută energia Lui fie prin corp, fie fară corp. Trebuie să se ştie că dumnezeirea este neîmpărţită, deoarece este în întregime pretutindeni şi nu este împărţită parte cu parte în chipul celor corporale, ci este în întregime în toate şi în întregime mai presus de toate.”

    Sfântul Grigorie Palama (cca 1296-1359), arhiepiscop al Tesalonicului (1347), este de acord cu Sfântul Ioan Gură de Aur în privinţa faptului că,atunci când „auzi pe proroc zicând: Am văzut pe Domnul şezând pe tron [Isaia 6:1], să nu socoteşti că a văzut fiinţa (gr. ousia) Lui, ci pogorârea, şi pe aceasta în chip mai umbrit decât Puterile de Sus” .

    Cu ocazia praznicului Prorocului Isaia, Biserica întreagă cântă: „Curăţindu-ţi-se cugetul şi mintea, minunate Isaia, te-ai făcut organ bine tocmit de Duhul; lovindu-te pururea lucrările lui şi potrivindu-te de insuflările Lui, prin cuget dumnezeiesc, pururea pomenite, ai văzut pe Cel ce şedea pe scaun înalt şi te-ai învăţat cele dumnezeieşti.” O alcătuire din cadrul slujbei de Miezo- noptică aprofundează teologic această idee, insistând asupra faptului că Isaia contemplă, în viziunea sa, firea treimică a lui Dumnezeu, despre Care el însuşi este trimis apoi să mărturisească înaintea oamenilor.

    PS-Am gasit si acatistul acela de care am zis in alt comentariu care are legatura cu problema discutata mai sus. Acatistul am inteles ca este al Sf.Isaac Sirul ,sper sa nu gresesc :
    Icosul al 8 lea
    Cu totul era între cei de jos,și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrait ,când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, și cu învierea Sa a dăruit viață celor ce-i cântă.– Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
    Sa mai caut sa pun si parerile Sf.Parinti despre serafimii vazuti de Isaia,ca o completare la cel vazute tot de el despre Dumnezeu stand pe tron.

  12. doktoru zice:

    Serafimii

    Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” [Isaia 6:2-3]

    Sfântul Dionisie Areopagitul (secolul I) scrie în Ierahia cerească următoarele: „Teologia a dat tuturor fiinţelor cereşti nouă denumiri explicative; pe acestea, iniţiatorul nostru în cele divine le împarte în trei grupări triadice. Prima grupare (ordin), spune el, este aceea ce stă totdeauna în jurul lui Dumnezeu; ea este în vecinătatea Lui şi se cunoaşte cu El în chip nemijlocit şi înaintea celorlalte. Căci revelaţia Sfintelor Scripturi, spune el, ne-a lăsat, ca tradiţie, că tronurile cele mai sfinte şi ordinele cele cu ochi mulţi şi aripi multe, denumite pe limba ebraică heruvimi şi serafimi, sunt aşezate în chip nemijlocit în cea mai mare apropiere de Dumnezeu. Pe această grupă triadică a arătat-o vestitul nostru învăţător ca fiind una, de aceeaşi treaptă, şi ca o ierarhie cu adevărat primă, faţă de care o alta mai înaltă nu există, mai asemenea lui Dumnezeu şi mai apropiată de primele influenţe ale iluminărilor ce pornesc din divinitate.” Prin urmare „acesta este […] primul ordin al fiinţelor cereşti, ce stă în cercul lui Dumnezeu şi nemijlocit în jurul lui Dumnezeu şi râvneşte în mod simplu şi neclintit după cunoştinţa cea veşnică a Lui, potrivit cu frica sublimă şi nobilă ce o au îngerii. Acest ordin are multe şi fericite viziuni, însă este luminat de nişte raze simple şi nemijlocite şi se hrăneşte cu hrană divină […]. El se învredniceşte de multă comuniune si influenţă de la Dumnezeu, prin asemănarea cu El, pe cât cu putinţă, în însuşirile şi acţiunile cele frumoase, cunoscând în chip deosebit multe din tainele divine şi facându-se părtaş, pe cât este îngăduit, al ştiinţei şi cunoştinţei divine. De aceea şi teologia a lăsat oamenilor, ca tradiţie, imne pentru fiinţele ce aparţin acestui ordin, în care se arată în chip sacru eminenţa lucrării lor celei preaînalte. Căci unii din acel ordin, pentru a vorbi poetic, strigă asemenea vuietului de ape multe [cf. Iezechiel 1:24]: Binecuvântată fie slava Domnului în locul unde sălăşluieşte El! [Iezechiel 3:12]; alţii însă înalţă acel mult vestit şi preacuvios cântec de laudă: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui! [Isaia 6:3]”‘ Mai jos se arată că „picioarele înseamnă facultatea de a se mişca, graba şi alergarea continuă după cele divine. Din această pricină, teologia a reprezentat picioarele fiinţelor spirituale în chip înaripat [cf. Isaia 6:2], Căci aripa înseamnă strădania fiinţei spirituale spre cele de Sus, spre cele cereşti; drumul în sus, îndepărtarea de tot ce ţine de pământ, în virtutea puterii ce tinde în sus. Uşurinţa aripilor însă înseamnă că fiinţa îngerească nu-i deloc pământească, ci cu totul neamestecată şi nesupusă greutăţii; ea se înalţă în sus. […] Picioarele goale înseamnă că îngerii sunt liberi, neîncătuşaţi, fără restricţii, slobozi de orice piedici externe şi au asemănarea cea mai apropiată cu putinţă de simplitatea divină” .

    În Ierarhia Bisericească, Sfântul Dionisie face următoarea remarcă: „Faptul că serafimii au nenumărate feţe şi multe picioare arată, după socotinţa mea, facultatea lor puternică de a vedea luminile cele divine şi înţelegerea cea în continuă si multilaterală mişcare a bunurilor celor dumnezeieşti […]. Dacă ei însă îşi ascund feţele şi picioarele şi zboară numai cu aripile cele mijlocii, socoteşte atunci cu evlavie că însuşi ordinul (serafimilor), cel ce întrece atât de mult pe cele mai înalte fiinţe, este plin de respect sacru faţă de tainele ce sunt mai înalte şi mai adânci decât priceperea lor şi că se pot înălţa numai cu aripile cele mijlocii până la contemplarea lui Dumnezeu. Serafimii îşi supun viaţa hotărârilor lui Dumnezeu şi sunt călăuziţi de aceste hotărâri spre cunoaşterea de sine.”

    Dumnezeu rămâne inaccesibil atât oamenilor, cât şi fiinţelor celor cereşti. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Iată, Isaia vorbeşte de fapt despre dezvăluirea Duhului, căci orice profet aduce la cuvânt cele care fac parte din lucrarea Duhului.” Viziunea prorocului are loc în Templul din Ierusalim. Însă ceea ce i se pare cu adevărat important, în aceasta, Sfântului Ioan Gură de Aur, este faptul că serafimii îşi acoperă feţele, pentru că arătarea dumnezeiască este peste putinţa lor de a vedea: „În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ; serafimii stăteau în jurul lui şi fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, iar cu două picioarele” [Isaia 6:1-2]. Care să fie pricina pentru care îşi acoperă feţele, punându-şi înainte aripile, răspunde-mi? Şi care altă pricină să fie decât aceea că ei nu puteau îndura străfulgerarea plină de strălucire şi acele raze de lumină care veneau dinspre tron? Aceasta, cu toate că ei nu vedeau lumina însăşi în puritatea ei, nici esenţa lui Dumnezeu lipsită de acoperire, ci le stătea înainte chipul coborârii către cele văzute. Dar ce este coborârea? Este modul prin care Dumnezeu nu Se arată aşa cum este, ci Se arată pe El însuşi după cum poate fi văzut de către cel ce este în stare să-L contemple, potrivindu-Şi chipul în care apare pe măsura slăbiciunii celor care îl privesc.
    Faptul că avea loc o coborâre apare evident chiar din cuvintele profetului […]. Dar Dumnezeu nu Se aşază, acesta fiind modul în care nu pot apărea decât fiinţele corporale. Iar cât priveşte cuvintele pe un scaun, Dumnezeu nu poate fi cuprins într-un scaun, câtă vreme divinitatea nu poate fi circumscrisă vreunui lucru. Dar serafimii nu puteau îndura nici măcar o asemenea coborâre, cu toate că I se aflau în preajmă: serafimii stăteau în jurul Lui. Prin urmare faptul că se aflau în preajmă era mai degrabă pricina pentru care nu puteau să-L vadă. Fiindcă nu se vorbeşte despre un anumit loc, ci Duhul Sfânt doreşte să arate că, deşi [serafimii] se află mai aproape de esenţa divină decât noi, tot nu o pot contempla. De aceea şi spune: serafimii stăteau în jurul Lui, nu pentru a ne induce ideea unui anumit loc, ci dezvăluind prin apropierea locului faptul că fiinţa lor este mai apropiată de Dumnezeu decât este a noastră.
    Noi nu întrezărim caracterul incomprehensibil al lui Dumnezeu aşa cum o fac acele puteri, ca unele care sunt mai pure, mai înţelepte şi mai străvăză-toare decât îi stă în putere naturii umane. […] De aceea, când îl auzi pe profet că spune: L-am văzut pe Dumnezeu [Isaia 6:1], să nu îţi închipui că el a văzut acea esenţă, ci numai chipul coborârii, ba încă şi pe acesta mai nedesluşit decât Puterile de Sus, deoarece nu a avut puterea să vadă precum heruvimii. Dar ce vorbesc eu despre acea preafericită substanţă, câtă vreme omul nu poate privi fară teamă nici măcar fiinţa îngerului [cf. Daniel 10:8]?”‘

    Sfântul Ioan Gură de Aur ne informează că îngerilor nu le este îngăduit să stea la sfat cu Dumnezeu; „Datoria lor e să stea drept înaintea lui Dumnezeu şi să-L slujească. Şi, ca să afli asta, ascultă pe marele glăsuitor Isaia, care spune despre cele mai înalte puteri îngereşti că îşi acopereau feţele, pentru că nu puteau îndura lumina fulgerătoare a lui Dumnezeu; şi stăteau înaintea Lui cu multă frică si cu cutremur. Creaturile lucrul acesta trebuie să-l facă, să stea drept înaintea Stăpânului.”

    Taina Sfintei Treimi:

    A. Şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” [Isaia 6:3]

    „Iar ceea ce se spune în Sfintele Scripturi, anume că ei [serafimii] strigă unul către altul [cf. Isaia 6:3] – spune Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul cred că nu se arată prin aceasta că ei îşi comunică în chip nevăzut unii altora cunoştinţele viziunii lor divine. Dar noi socotim vrednic de pomenire sfântă şi acest lucru: cuvântul ebraic serafim, din Scripturi, denumeşte în mod semnificativ naturile cele mai sfinte ale serafimilor; pentru că este luată această denumire de la esenţa întru totul înfocată si arzătoare a vieţii lor divine si în totdeauna mobile.” Astfel, „prin aceasta se arată în mod clar, pe cât cred, că primii îngeri comunică îngerilor din al doilea rând din cunoştinţele pe care ei le au despre Dumnezeu.”

    Sfântul Grigorie Teologul afirmă: „Pe Domnul să-L slăvim împreună cu heruvimii, pe Cel ce uneşte Treimea întru Unul Domn [cf. Isaia 6:3] şi ne arată substanţa primă pe cât se poate primi, căci aripile lor deschise sunt cu sârguinţă.”

    Sfântul Vasile cel Mare (cca 330-379) se întreabă: „Cum ar putea zice serafimii: Sfânt, sfânt, sfânt [Isaia 6:3], dacă n-ar fi fost învăţaţi de Duhul de câte ori se cade să rostească această doxologie?”

    Sfântul Grigorie de Nyssa spune că prin serafimii lui Isaia [cf. Isaia 6:3] s-a făcut cunoscută taina Treimii, când cuprinşi de lumină, aceştia au strigat cu glas mare Sfânt, sfânt, sfânt, cuprinşi de uimire înaintea frumuseţii fiecăreia dintre cele trei Persoane .

    Sfântul Ambrozie, la rândul său, pune următoarea întrebare: „Ce însemnătate poate avea această întreită rostire a aceluiaşi nume, Sfânt? Dacă întreită este repetarea, cum se face atunci că una este slăvirea? Dacă este un singur act de slăvire, de ce o întreită repetare?” Şi răspunde: „Tatăl este sfânt, Fiul este sfânt, Duhul este sfânt, dar nu sunt trei sfinţi, căci este Un singur Domn, Dumnezeu. Căci adevărata sfinţenie este una, după cum Unul este Stăpânul,iar sfinţenia cea adevărată care tine de firea divină una este. […] Heruvimii şi serafimii Îl slăvesc cu glas puternic. […] Şi spun nu o singură dată, chiar dacă au cunoştinţa faptului că Cei Trei sunt Una – pentru că nu voiesc să-L excludă pe Fiul; şi spun nu doar de două ori — pentru că nu voiesc să excludă Duhul; nici nu folosesc pluralul (sfinţi), pentru ca nu cumva să ne închipuim că ar fi o multitudine nedefinită de persoane, ci repetă de trei ori acelaşi cuvânt, pentru ca şi prin imn şi cântare să înţelegem deosebirea dintre Persoanele Treimii şi unimea Celui Preaînalt – iar prin această zicere a lor, ei mărturisesc pe Dumnezeu.” Şi în alt loc: „Mai departe, ca să demonstreze că Domnul Atot-ţiitorul este Unul în Treime, după întreita cântare: Sfânt, sfânt, sfânt, adaugă: Domnul Savaot. Sfânt este, aşadar, Tatăl, Sfânt este Fiul, Sfânt este Duhul.”

    Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază: „Vezi cu câtă teamă, cu câtă frică Îl numesc slăvindu-L şi lăudându-L?” Iar într-altă parte se întreabă: „Dar, numai pentru a şti cu prisosinţă că nu-i este dat nici unei puteri create să cunoască aceasta, îi vom asculta pe îngeri. Cum aşa? Stau ei acolo de vorbă despre esenţa lui Dumnezeu si o cercetează pornind de la ei însisi? Nicidecum. Dar ce fac atunci? Preamăresc, se închină, înalţă neîncetat cânturi de laudă şi imne mistice cu o adâncă înfricoşare. Si unii rostesc: Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu [Luca 2:14]; iar serafimii: Sfânt, sfânt, sfânt [Isaia 6:3] şi îşi pleacă ochii, neavând putere să îndure nici măcar coborârea lui Dumnezeu spre a fi laolaltă cu ei; iar heruvimii: Binecuvântată fie slava Domnului în locul unde sălăşluieste El [Iezechiel 3:12], nu în sensul că ar exista un loc în care Dumnezeu ar sălăşlui, nicidecum, ci în sensul în care noi folosim în plan omenesc expresiile oriunde ar fi sau oricum ar fii, pe cât este de chibzuit să vorbim în acest chip despre Dumnezeu. Totuşi facem acest lucru doar fiindcă limba de care noi ne folosim este numai omenească.”

    Sfântul Grigorie cel Mare face următorul comentariu: „Cu adevărat Isaia a auzit cetele cele îngereşti cântând în ceruri: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot [Isaia 6:3] […] Apoi, pentru ca Unimea să fie revelată ca fiind esenţa Treimii, la aceasta se adaugă: plin este tot pământul de slava Lui?”

    Astfel, Sfântul Teofan slavosloveşte Treimea cea una, avându-L ca izvor pe Tatăl: „Isaie cel binecredincios, fiind trimis de la Dumnezeu celor ce nu ştiau, ai propovăduit pe Tatăl, pe Cuvântul şi pe Preasfântul Duh, o Treime întru o fire.”

    B. În altă parte, prorocul vorbeşte despre Sfântul Duh aşa: Şi lumina lui Israel se va face foc şi Sfântul său o flacără şi va arde şi va mistui spinii şi bălăriile uscate, într-o singură zi! [Isaia 10:17].

    Sfântul Ambrozie de Milan spune că „Isaia arată aici că Duhul Sfânt nu este doar lumină, ci şi foc: iar lumina lui Israel va arde precum para focului [cf. Isaia 10:17]. Din acest motiv, prorocii L-au numit foc arzător, căci în aceste trei puncte se vede cel mai lămurit slava lui Dumnezeu: Stăpânului a toate firesc Îi este a sfinţi, iar a lumina ţine de firea focului şi a luminii, atunci şi Domnul poate fi desemnat cu ajutorul proprietăţilor focului şi luminii. Căci Domnul Dumnezeul tău este foc mistuitor [cf. Deuteronom 4:24] – mărturiseşte Moise” .

  13. doktoru zice:

    Ar mai fi si asta :
    Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
    Cap. 4
    12. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită.

  14. Ana Elisabeta zice:

    Seară bună tuturor, după cum mă lăudam o să încerc să-mi reamintesc ce gânduri îmi treceau prin cap azi-dimineaţă, când am citit mai pe îndelete comentariile lu doktoru 😉

    Despre cei doi martori, mereu am considerat că vor fi unii în carne şi oase care vor zăcea la un moment dat pe străzile Ierusalimului, morţi sau aparent morţi, indiferent de faptul că sunt posibile şi explicaţii mai duhovniceşti. Dar mă gândesc la următorul lucru: şi evreii din epoca lui Iisus îl aşteptau pe Ilie şi nu ştiau că de fapt Ioan venise cu duhul (proorocesc) al lui Ilie.

    Nu mai ştiu care erau interpretările duhovniceşti pentru cei doi martori, adică cele două virtuţi care par să fie moarte, spre entuziasmul general al locuitorilor pământului (Apocalipsa 11, 10), adică am putea spune al celor care sunt 100% preocupaţi de cele pământeşti şi materiale. Dacă e să mă iau după virtuţile cele mai puţin populare astăzi, în Sodoma şi Egiptul cele tainice în care trăim, una este curăţia sau înfrânarea, care (pare că) este făcută knockout de moravurile contemporane, iar cealaltă este credincioşia (fidelitatea) desăvârşită faţă de Dumnezeu, care este şi ea călcată în picioare de păgânismele şi materialismele din jurul nostru. Pe de altă parte, două virtuţi îmi amintesc de vedenia din tinereţe a Sf. Grigorie Teologul, care a văzut două fecioare foarte frumoase care s-au recomandat ca „înfrânarea şi curăţia”. (Într-o variantă în limba engleză am găsit „chastity and temperance”, dar cel mai interesant ar fi să ştim care era originalul grec. Oricum, ne învârtim în aceeaşi zonă de semnificaţii: în Vechiul Testament închinarea la idoli este numită şi desfrânare, dacă nu chiar adulter.)

    Cele care se spun despre Laodiceea se potrivesc epocii noastre ca o mănuşă. Probabil pentru că e mănuşa noastră. Partea interesantă, bineînţeles, e că se potrivesc la fel de bine Bisericii din Laodiceea, după cum arăta Arhiepiscopul Averchie Tauşev. N-am întâlnit nicăieri ce înseamnă numele cetăţii, but with my budding knowledge of Greek pot să bănuiesc că Laodiceea înseamnă judecata poporului sau posibil a popoarelor, şi aici sunt posibile două interpretări, una că popoarele sunt (sau vor fi, în cele din urmă) judecate, iar cealaltă că popoarele sunt cele care judecă – de mare actualitate, pentru că nicicând opinia maselor needucate n-a fost mai importantă…

    În rest, dacă am mai uitat ceva, probabil că nu era ceva vrednic de ţinut minte nici măcar cât cele pe care nu le-am uitat. Mulţumesc pentru spicuirile din Sfinţii Părinţi, sunt un „mic-dejun sănătos” pentru minte la începutul zilei.

  15. doktoru zice:

    Buona sera signorina !!! Ciao ciao !!!
    Ne mai amuzam si noi ca vremurile sunt prea de cacao !!!
    Despre biserica din Laodiceea pot spune eu ca am gasit pe net, dupa unele surfari mai adanci si in unele zone mai neobisnuite si mai neortodoxe, si pot spune ca am gasit ca se poate numi in chip simbolic astfel: voia/dreptatea poporului sau vointa celor multi – dar si asta cu judecata poporului vine tot manusa,sefa !!! Lucruri care se pot aplica in vremurile noastre democratice deoarece eu am considerat perioada Laodiceea , dupa umilele mele calculele !!!, ca fiind cuprinsa intre anii 1987-2017/2018. Democratie care intr-un fel a inceput dupa WW2 dar s-a extins si pe la noi dupa cadere comunismului. Lucru care a inceput sa se cam intample dupa 1987 din cercetarile mele.
    Am vrut sa mai zic despre biserica din Filadelfia ,acolo unde zice Hristos Vin curând; ţine ce ai ca eu cred ca acolo nu este un sfat pt cei care oricum nu citesc Biblia ci ne arata noua astora care tinem credinta pana la capat cum va judeca Hristos pe cei din aceea vreme. Adica celor care raman in credinta Hristos nu le mai cere nimic in plus. Si dovada urmeaza apoi, adica se cam vede, la Laodiceea unde Hristos nu mai da sfaturi ,ci prin avertizarile care le da arata ca multi s-au lepadat de el prin acceptarea paganismului atat de accentuat in zilele noastre in detrimentul adevaratei credinte in adevaratul Dumnezeu (caci daca nu esti in adevarata credinta atunci in mod automat esti in erezie si paganism). Daca credinta la marea masa de oameni este ca si inexistenta de fapte ce sa mai vorbim.
    Si tot din aceasta cauza ,sa va arat un mic pasaj obscur care pe multi i-a pus in dificultate, si zau ca nu stiu de ce ?!!! Este vorba de pasajul dintre Apoc.16,14 si Apoc.16,16
    – „Iată, Eu vin ca un fur. Fericit cel ce priveghează şi-şi păstrează veşmintele , ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea !“ –
    Deci Sf.Parinti ne-au cam dat toata talcuirea la acest pasaj.Primul incepem cu Hristos care a zis sa priveghem ca vine ca un fur, iar privegherea este in primul rand in credinta si in fapte. Vesmintele le stim iarasi ce sunt, sunt hainele nepatate ale sufletelor pastrate de asemenea in credinta si in fapte bune adica adevar si mila,celebrul unt-de-lemn.Sa nu umble respectivul gol adica sa nu aibe nici fapte si nici credinta si vice-versa, si rusinea va fi la Infricosatoarea Judecata in fata ingerilor ,a sfintilor ,a lui Dumnezeu.
    Singura problema intervenea atunci cand vream sa stabilim de cand incepea acest indemn a lui Hristos. Dar si acest lucru era mai mult decat simplu ,caci privegherea a inceput o data cu aparitia primilor crestini dupa Hristos. Sa tot fie aproape 2000 de ani pana atunci.
    Unii cica ar fi zis ca pasajul acesta parea aproape aiurea pus acolo si nu parea ca se leaga de cele de dinainte si de cele de dupa. Daca ar fi inteles ca acel pasaj reprezinta un fel de mic intermezzo ,i-am zis eu, de aproape 2000 de ani ar fi deslusit acel pasaj cu mai multa usurinta.

    • Ana Elisabeta zice:

      Mulţumesc pentru precizări; de acord!

      „Iată, Eu vin ca un fur. Fericit cel ce priveghează şi-şi păstrează veşmintele , ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea !“ – în interpretare literalistă, o avertizare tăioasă contra nudismului! :)) Dar noi mai ştim şi de haina de nuntă, şi de „câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”…

    • doktoru zice:

      Si ma mai gandeam ca noi astia de pe ultimul front al zilelor noastre ni s-ar potrivi, din cauza ca suntem ca acei lucratori chemati in cel de al unsprezecelea ceas al lumii – desi mai are si alta talcuire-, chestia cu cea de a unsprezecea fericire, desi unii au numit-o parca ca fiind cea de a zecea :
      1. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
      2. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
      3. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
      4. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
      5. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
      6. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
      7. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
      18. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
      9. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
      10.Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!
      – Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: ; Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. (cea de a zecea fericire se pare ca era adresata apostolilor)
      11.Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! – asta pare ca are cea mai buna aplicabilitate in zilele necredintei generalizate a zilelor noastre.
      PS – Haioasa chestia aia cu avertismentul contra nudistilor !!!
      PS – Mi-am adus aminte ,gandindu-ma ca am expus parerea mea despre gardul acela de fier, de cele spuse la intelepciunea lui Isus Sirah, parca, in care suntem avertizati ca sa nu privim pe cele de inceput si sa le si judecam deja ci sa asteptam sfarsitul si de abia atunci am putea trage cat de cat o concluzie. Si ma gandeam la cat de abrupt a fost sfarsitul miscarii aceleia, oare care ar putea fi concluzia pe care noi am putea sa o extragem din cele de sfarsit ale ei ???

  16. Pingback: Moralism, Viata Bisericeasca si diferenta dintre ele | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

  17. mihaelmarius zice:

    reincarnarea in manuscrisele secrete ale lui bOCA gasite in 2008 – LUCRU SEMNALAT DE UN COMENTARIU LA hotnews.ro/stiri-esential-20943989-primele-demersuri-privin… <>

    IATA TEXTUL RESPECTIV : ” Principiul spiritual al vieţii, sufletul, intră, prin naştere, în lumea fizică, într-un corp, cu care duce împreună – sub legea sau categoria timpului, o durată determinată – durata vieţii acesteia -. În momentul naşterii sufletul pierde cunoştinţa de sine, în sensul că nu-şi mai aduce aminte, nu mai ştie despre anterioritatea sa nimic. Fenomenul tare se aseamănă cu intrarea unei nave cosmice în păturile dense ale atmosferei terestre, când, potrivit unghiului calculat de intrare în vederea aterizării, capsula se învăluie în flăcări la mii de grade şi legătura radio cu pământul se întrerupe. Aşa ceva se petrece şi în perioada intrării sufletului, entitate spirituală, în pătura densă a biologiei, în lumea fizică. Poate că de aci vine „convingerea” că intrând în trup am intrat în temniţă şi întuneric şi în lanţurile patimilor, care au acest specific că ne leagă de modul acestei vieţi fizice, cu tendinţa de-a ne convinge că aceasta-i singura viaţă existentă. ” [TEXT http://lavi-enrose.com/principiul-spiritual-al-vietii ]

    Cititi si „predica” lui bOCA [ atentie sa nu va convinga sa deveniti adeptii reincarnarii ] https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2015/08/30/cuvinte-vii-hule-despre-reincarnare : „Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie ? „Cu duhul si puterea lui Ilie” n-ar putea merge si altcineva, de pilda Ioan ? A fost un singur suflet, o data în Ilie, a doua oara în Ioan ? Ar fi prin urmare vieti succesive ? „Reîncarnarea” ar avea baze în Revelatie ? Astea-s întrebarile si misterul.
    Când Ioan a trimis din temnita o întrebare lui Iisus, cu prilejul acesta Iisus a mai precizat despre Ioan: „Ce-ati iesit sa vedeti ? – un prooroc ? Da, zic voua, si mai mult decât un prooroc. Caci el este acela de care s-a scris: «Iata eu trimit înaintea fetii tale pe îngerul meu, care va pregati calea Ta înaintea Ta»”. Deci Ioan era Ilie sau era înger; sau Ilie era înger ?
    Daca dupa înviere toti vom fi ca îngerii, atunci rapirea lui Ilie la Cer sa fi fost cauza transformarii (stramutarii – desi nu corespunde nici cuvântul acesta -) unui om în înger ?
    îngerii si oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.
    Dar daca Dumnezeu poate si din pietre sa faca fii lui Avraam, sau pe magarita lui Balaam sa vorbeasca omeneste ? – Cine-I poate pune hotare ? Ca nu putea sa fie înger mai înainte de aceea ne stau marturie si cuvintele lui Iacov: „Ilie, om pacatos asemenea noua a fost, dar cu rugaciune s-a rugat…” (Iacov 5,17). Dar ce mai întelegem atunci prin „înger” ?
    […] Dar în ce priveste pe Ioan Botezatorul, echivalenta înger = trimis, începe sa nu mai fie multumitoare. Cuvintele; „Iata Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale”, ar fi stirbite din înteles. Apoi, la Schimbarea la Fata a Domnului, vin de fata si vorbesc cu Iisus, Moise si cu Ilie. Moise din iad. Ilie – din Raiu sau din iad ? Daca consideram pe Ilie independent de Ioan, atunci a venit din Rai. Daca Ioan era Ilie, atunci stim din Predanie ca Ioan a fost înaintemergator al Domnului si în iad; în cazul acesta si Ilie a venit din iad.
    Ca Ioan a fost înger, sau era Ilie transformat de Rai în înger, ramâne iarasi o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndata dupa taierea capului (si cu el pe tava Irodiadei) printr-un Ioan cu aripi: – semnele firii îngeresti ?
    Deci îngerii pot reveni pe pamânt în trupuri pamântesti, ori de câte ori sunt trimisi ? Reîncarnarea lor (desi numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” asa, – ca sa nu generalizam), nu mai e propriu-zis doctrina indiana a reîncarnarii.
    Reîncarnarea se refera la oameni, – si deosebirea dintre om si înger e o deosebire de natura, nu numai de desavârsire -, deci oamenii, fortati de karma, trebuie sa se renasca în vieti succesive, sa-si ispaseasca, fara sa stie, vinovatii din vietile trecute, pânâ când, învatând sa se dezlipeasca de dorinta vietii, nu mai contracta legaturi care sa-i reclame, prin karma, la ispasiri. Purificarea aceasta, aceasta „mântuire” indiana se face automat si necesita pentru un suflet perioade de zeci de mii de ani. E o teorie a „mântuirii”, dar nu e mântuirea.
    * *
    Lasat-am întrebarile sa se ciocneasca de toate stavilarele tainei si sa-si dovedeasca zadarnicia, izbindu-se de limitele îngaduitului.
    Dincolo este împaratia marilor taine ale existentii.
    Dumnezeu tine ascunse în mister rânduieli nestiute de îngeri si oameni.
    Poate ca, gândindu-Se la aceste taine ale Tatalui, si vorbindu-le foarte de departe cu câtiva ucenici, Iisus s-a transfigurat si transpus în mister pâna la asa masura ca, venind apoi la ceilalti ucenici si la multime, pe care i-a gasit aproape certându-se, „toti s-au înfiorat si au alergat sa I se închine. „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s