Reprezentarea lui Dumnezeu in iconografie

Fragment din cartea Ghid de Iconografie Bizantina, de Constantine Cavarnos.

filoxenia_abraham

DUMNEZEU ÎN ICONOGRAFIE

Sfânta Treime

În iconografia tradiţională ortodoxă există două moduri de reprezentare a Sfintei Treimi. Una dintre acestea este chiar chipul lui Hristos; cealaltă, scena numită Ospitalitatea lui Avraam. Eminentul bizantinolog George A. Soteriou spune următoarele, cu privire la cea dintâi:
„Teologia a hotărât mai înainte de secolul al IX-lea că în Persoana lui Hristos întrupat s-a arătat însăşi Sfânta Treime; iar credinciosul a crezut că văzându-L pe Fiul, L-a văzut şi pe Tatăl, după cuvântul lui Hristos: «Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl» (In. 14,9, cf. 12,45)”.
Icoana lui Hristos îl exprimă şi pe Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt „purcede” de la Tatăl şi este „trimis” de Hristos. Astfel, Hristos le spune ucenicilor Săi: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (In. 15, 26).

Reprezentarea Sfintei Treimi în scena numită „Ospitalitatea lui Avraam” înfăţişează trei tineri aflaţi lângă cortul lui Avraam şi lângă stejarul din Mamvri, primiţi fiind de Avraam şi de soţia lui, Sarra. Tinerii sunt înfăţişaţi cu aureole, aşezaţi la masă. În mod tipic, unul dintre ei stă la mijlocul laturii din spate a mesei, cu faţa la privitor, unul stă în partea dreaptă, iar al treilea în partea stânga a mesei. În spate, stau în picioare Avraam şi Sarra: Avraam în stânga, iar Sarra în dreapta, amândoi cu aureole, slujind la masă în spatele lui Avraam şi al Sarrei se află cortul lor, sub formă de zidire cu uşi şi ferestre. Lângă acesta se află Stejarul din Mamvri, reprezentat simplu, schematic.
Icoana are inscripţia: „Ospitalitatea lui Avraam”.
În mod tradiţional, scena se zugrăveşte pe peretele diaconiconului – în partea sudică a Sfântului Altar. În bisericile cu hramul Sfintei Treimi, icoana mare cu Ospitalitatea lui Avraam se pune pe iconostas lângă cea a Maicii Domnului cu Pruncul, iar o icoană mică se aşază pe tetrapod pentru închinare, pe tot parcursul anului.

Această icoană are la bază un pasaj din cartea Facerea, capitolul 18. Aici citim:
„Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: «Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău ! Se va aduce apă să Vă spălaţi picioarele şi să Vă odihniţi sub acest copac. Şi voi aduce pâine şi veţi mânca, apoi Vă veţi duce în drumul Vostru, întrucât treceţi pe la robul Vostru!» Zis-au Aceia: «Fă, precum ai zis!» (Fac. 18,1-5)

Pe măsură ce istorisirea continuă, devine evident că dintre cei trei bărbaţi (în greceşte, în Septuaginta, hoi treis andres), Avraam I se adresează unuia la singular, Tu şi Domnul (kyrios), iar celor trei împreună, la plural Voi (hymeis). Ne apare din ce în ce mai clar, pe măsură ce citim, că unul dintre cei trei bărbaţi pe care Avraam i-a văzut era Dumnezeu-Fiul, Care i S-a arătat aici în chip omenesc, prefigurându-Şi întruparea, iar ceilalţi doi erau sfinţi îngeri. Aşadar, după convorbirea lui Avraam cu Domnul, care a urmat apariţiei celor trei bărbaţi, în versetul 22 citim că doi dintre „Oameni” au plecat şi s-au îndreptat spre Sodoma, iar Domnul a rămas şi a continuat sa vorbească cu Avraam: „De acolo doi din Oamenii aceia, plecând, S-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului”. La sfârşitul capitolului 18 scrie: „Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam, S-a dus”.

Mai trebuie remarcat faptul că imediat după acest cuvânt, în primul verset al capitolului următor, găsim o precizare importantă: „Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-I, Lot s-a sculat înaintea lor şi s-a plecat cu faţa până la pământ”. Aici, în mod semnificativ, cei doi „Oameni” pomeniţi în versetul 22 din capitolul 18 se numesc „îngeri” (angeloi).
Cei doi îngeri care i s-au arătat lui Avraam nu erau, în mod cert, asemănări ale lui Dumnezeu-Tatăl şi Duhul Sfânt -, întrucât aceste ipostasuri divine nu sunt îngeri. Îngerii au apărut doar ca typoi ai Acestora, cum spun Părinţii greci ai Bisericii, ca simboluri, pentru a arăta că unul şi singurul Dumnezeu este Treime.

În acord cu cele spuse, iconografia bizantină face o diferenţă în reprezentarea celor trei Oameni care i S-au arătat lui Avraam:
Hristos se află în centrul compoziţiei, cu o aureolă cu cruce înscri-sa, în timp ce aureolele celorlalţi doi, ale îngerilor, nu au cruci înscrise. În Biserica Santa Maria Maggiore din Roma se află o repre-zentare în mozaic a icoanei Ospitalitatea lui Avraam, datând din secolul al V-lea, în care Hristos se deosebeşte clar de cei doi îngeri printr-o mandorlă care îl înconjoară.

În reprezentarea Ospitalitatea lui Avraam nu este suficientă descrierea celor trei persoane aşezate la o masă cu bucate dinaintea lor. Icoana trebuie să-i includă şi pe Avraam şi pe Sarra, ca şi cele lalte detalii menţionate în relatarea de la Facerea: cortul şi stejarul din Mamvri. Includerea tuturor acestor componente este esenţială pentru a arăta sau a aminti privitorului că aceasta este doar o viziune, nu o reprezentare a lui Dumnezeu, după natura Sa reală. Omiterea lor, ca în vestita icoană a lui Rubliov numită „Sfânta Treime”, este o eroare gravă. Pentru că ea sugerează ideea că Sfânta Treime este un grup de trei îngeri. Mai mult, icoana ar trebui să se numească: „Primirea de Străini a lui Avraam”, nu „Sfânta Treime”.
Se poate pune problema: dacă Avraam i-a văzut pe „cei trei bărbaţi” în vedenie, necorporali, cum de scrie că le-a oferit mâncare, pe care „ei un mâncat-o” (Fac. 18, 8). Răspunsul este acela că au mâncat doar în aparenţă. Un eveniment similar este descris în Cartea lui Tobit din Septuaginta. În capitolul 12 scrie că un înger al Domnului, Rafael, i-a apărut lui Tobie zile de-a rândul, i s-a dat să mănânce şi a fost văzut mâncând. Când îngerul se pregătea să plece, „să se înalţe la Cel Care l-a trimis”, a spus: „În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-am mâncat, nici n-am băut, ci numai ochilor voştri s-a părut aceasta” (Tobit 12,19- 20).

Viziunea lui Avraam este amintită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi de imnografi şi se consideră a fi o răsplată pentru primirea lui exemplară. La Miezonoptică, pe glasul 3 al cântării bizantine din Octoih, una dintre cântări exprimă această perspectivă:
„Arătându-S-a Dumnezeu lui Avraam în trei Ipostasuri, de demult, la stejarul din Mamvri, dăruind pe Isaac ca răsplată a iubirii de străini, din milostivire […]”
O altă cântare din aceeaşi Miezonoptică spune:
„În pământ străin fiind Avraam, s-a învrednicit în chip văzut a primi pe Domnul, Unul în trei Ipostasuri, Cel mai presus de fiinţă, dar în chipuri bărbăteşti.”

Mai trebuie adăugat ceva despre reprezentarea viziunii lui Avraam în Apusul latin, după Schisma din 1054 şi în ţările ortodoxe după căderea Constantinopolului (1453). Pentru a propaga şi a inocula doctrina Filioque – care a fost una dintre cauzele majore ale Schismei -, abandonând modul tradiţional de reprezentare a Sfintei Treimi, latinii au conceput un alt model. Tatăl este înfăţişat ca un bătrân cu părul alb, aşezat în partea dreaptă a compoziţiei, binecuvântându-L pe Fiul-Hristos, Care se află aşezat în cealaltă parte, cu o cruce mare intr-o mână, iar în cealaltă, cu cartea Sfintelor Scripturi, intre ei, deasupra capetelor lor, Sfântul Duh sub formă de porumbel.
Această reprezentare inovatoare a Sfintei Treimi a apărut cu detalii modificate într-un fel sau în altul. Astfel, într-una din reprezentările iconografice, Tatăl este reprezentat aşezat, ţinându-L în poală pe Fiul, sub forma unui tânăr, Care, la rândul Său, ţine în mâini un porumbel.
Ideea principală a noii reprezentări este aceea de a răspândi erezia doctrinară care afirmă că Sfântul Duh purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque).

Cu trecerea timpului, astfel de reprezentări au devenit din ce în ce mai numeroase. Din secolul al XVI-lea încoace, în perioada ocupaţiei turceşti din Grecia şi din alte ţări balcanice, când popoarele ortodoxe au fost aruncate în întunericul ignoranţei, astfel de picturi au ajuns să capete preponderenţă. Exploatând această ignoranţă, nenumăraţi iezuiţi şi alţi călugări apuseni au adus în aceste ţări, o dată cu alte materiale propagandistice, un mare număr de gravuri în aramă – reprezentări religioase moderniste apusene. Rezultatul a fost acela că adevărurile doctrinare exprimate în icoanele tradiţionale au fost din ce în ce mai distorsionate, iar arhetipurile şi principiile iconografiei bizantine au fost treptat abandonate.
Propaganda apuseană din acea perioadă a exercitat o influenţă puternică şi în Rusia şi a afectat adânc iconografia rusească. Astfel modificate, icoanele ruseşti au ajuns în Grecia, mai ales în Sfântul Munte, ca un alt val ce aducea cu sine concepţii romano-catolice greşit fundamentate.

Dumnezeu-Tatăl

Dumnezeu-Tatăl este reprezentat în iconografia tradiţională ca o mână care iese din cer binecuvântând. Vedem această mână simbolică la Botezul lui Hristos, aşa cum apare in mozaicurile de la Hosios Lukas (cca 1000) şi Daphni (cca 1100). Mâna, simbolizân-du-L pe Dumnezeu-Tatăl, a început să fie utilizată în iconografie mult mai devreme. Astfel, o întâlnim în reprezentarea Botezului pe capacul unui relicvar din secolul al Vl-lea, păstrat la Vatican.
Simbolismul mâinii are la bază cuvintele Scripturii: „Trimite mâna Ta din înălţime” (Ps. 143, 7) şi „Mâna Domnului era cu dânsul” (Lc. 1, 66).
După tradiţia binecuvântării cu mâna dreaptă, atunci când se foloseşte o singură mână, este potrivit a se reprezenta mâna dreaptă, nu cea stângă. (În Botezul lui Hristos din Biserica de la Daphni este înfăţişată mâna stângă. Trebuie să considerăm că acest lucru s-a făcut în mod inadecvat.)

Sfântul Duh

Sfântul Duh este reprezentat în următoarele trei forme: ca porumbel, în icoana Botezului lui Hristos; ca nor de formă geometrică, în icoana Schimbării la Faţă; şi ca limbi de foc, în icoana Cincizecimii .Aceste manifestări ale Sfântului Duh au fost descrise în această lucrare, în secţiunile care prezintă aceste trei icoane praznicale în rândul celor douăsprezece praznice împărăteşti.
Reprezentarea Sfântului Duh ca porumbel în scena Botezului lui Hristos se bazează pe relatarea acestui moment sfânt în cele patru Evanghelii (Mt. 3,16, Mc. 1,10, Lc. 3, 22 şi In. 1, 32). Reprezentarea Sfântului Duh ca nor se bazează pe descrierea Schimbării la Faţă, care apare în Evangheliile după Matei (17, 5), Marcu (9, 7) şi Luca (9, 34); iar ca limbi de foc, în Faptele Apostolilor (2,1-4).
Norul nu este reprezentat naturalist, pentru că nu a fost un feno-men natural, nu a fost un nor fizic. Este descris ca figură geometrică de culoare trandafirie, cu un număr variat de unghiuri: patru, șase sau opt. Modul geometric de a-L reprezenta serveşte pentru a scoate în evidenţă faptul că ceea ce au contemplat Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor nu a fost un nor material, ci un fenomen de altă natură.
Ar fi cu siguranţă greşit ca Sfântul Duh să fie reprezentat izolat sub forma unui porumbel sau ca nor de formă geometrică sau ca limbi de foc, într-o altă compoziţie, în afara celor menţionate anterior. Pentru că aceasta ar lăsa impresia celor care privesc astfel de icoane că Sfântul Duh este reprezentat în natura Sa reală – nu ca apariţie -, porumbel, nor sau limbi de foc !

Hristos Cel vechi de zile

Icoana bizantină a lui Hristos ca „Cel vechi de zile” este inspirată dintr-un pasaj din cartea prorocului Daniel, care prevesteşte întruparea Logosului Divin, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Iată pasajul:
„Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. […] Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. |…| Până ce a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor” (Daniel 7,9,13, 22).
Sfântul loan Gură de Aur, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei şi alţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii îl identifică pe „Cel vechi de zile” cu Iisus Hristos. Considerat după natura Sa divină, care este fără început, Hristos poate fi numit „Vechi”. Dar întrucât a luat chip omenesc, S-a întrupat, poate fi pe drept înfăţişat ca Om.

Această idee este viu exprimată în imnografia Bisericii. Astfel una dintre cântările de la Utrenia întâmpinării Domnului începe cu acest verset:
„Prunc Te-ai făcut pentru mine, Cel ce eşti vechi de zile…”
O altă cântare din Vecernia aceleiaşi sărbători spune:
„Cel vechi de zile, Prunc făcându-Se cu trupul, de Maica Fecioară la biserică este adus, plinind rânduiala Legii Sale…”
Altă cântare a Vecerniei slujbei de a doua zi spune:
„Prunc cu trupul, Cel vechi cu anii cu uimire este văzut în ziua de astăzi şi în templu este adus.”

Icoana bizantină a lui Hristos Cel vechi de zile îl înfăţişează ca pe un bătrân cu părul şi barba albe. Capul îi este înconjurat de o aureolă rotundă cu cruce înscrisă, specifică reprezentărilor lui Hristos. Trăsăturile feţei şi expresia se aseamănă întrucâtva familiarului chip bizantin al Pantocratorului. Însă faţa este mai subţire, obrajii traşi, părul alb, barba albă şi mai lungă, iar veşmintele în nuanţe mai deschise. Este reprezentat bust, ca în icoana Pantocratorului din cupolă şi, la fel ca Acela, binecuvântează cu mâna dreaptă. Pantocratorul ţine întotdeauna în mâna stângă cartea Sfintelor Evanghelii, dar în cazul Celui vechi de zile nu este întotdeauna aşa: uneori ţine Sfânta Evanghelie, alteori unul sau doua filactere. Un filacter poate semnifica Sfintele Evanghelii, două filactere, Vechiul şi Noul Testament.
Inscripţia icoanelor bizantine ale Celui vechi de zile este: „Iisus Hristos» Cel vechi de zile”.
Această reprezentare a Iul Iisus Hristos nu s-a răspândit în bisericile perioadei bizantine şi postbizantine. A fost rareori zugravită şi nu în zona principală a bisericii, ci în Sfântul Altar sau în pronaos, în bisericile bizantine în care s-a folosit acest subiect, locul ales pentru reprezentarea lui a fost pe peretele de deasupra proscomidiarului sau pe cupola secundară din aceeaşi parte a bisericii.

Kalokyris fixează data uneia dintre cele mai vechi reprezentări ale Celui vechi de zile în anii de sfârşit ai secolului al XII-lea. „Una dintre cele mai vechi reprezentări ale Celui vechi de zile, spune el, se află în cripta paraclisului Sfântul Vlasie de lângă Brindisi (Italia). Acesta datează din 1197.” Din acelaşi secol, adaugă el, este şi miniatura din culegerea de omilii realizată de călugărul Iakovos Kokki novaphos, culegere care se află în Biblioteca Naţională din Paris.
În fresca din paraclisul de la Brindisi, notează Kalokyris, Cel vechi de zile este înfăţişat înconjurat de simbolurile celor patru Evanghelişti. Existenţa acestora arată că iconarul l-a identificat clar pe Cel vechi de zile cu Hristos, deoarece Evangheliştii au fost aceia care au consemnat în scris Evanghelia Sa. La descrierea programului iconografic al cupolei centrale, am văzut că cei patru Evanghelişti (Matei, Ioan, Marcu şi Luca) sunt zugrăviţi pe cei patru pandantivi ai cupolei centrale, uneori împreună cu simbolurile lor (bărbatul, vulturul, leul şi viţelul), iar în partea cea mai de sus a cupolei este zugrăvit chipul lui Hristos-Pantocrator.

Icoana de la Brindisi despre care vorbeşte Kalokyris şi datată 1197 nu este cea mai veche reprezentare cunoscută a Celui vechi de zile. La Kastoria, în nordul Greciei, unde există multe biserici bizantine zugrăvite în frescă, se află o frescă înfăţişând-L pe Cel vechi de zile care datează din secolul al XI-lea. O altă astfel de frescă aparţine secolului al XII-lea. În prima, Hristos, reprezentat bust, face parte dintr-o Deisis mică. El binecuvântează cu mâna dreaptă şi ţine o Sfântă Evanghelie în cealaltă. În cea de-a doua frescă, tot bust, Hristos apare înconjurat de un cerc ornamental, aşa cum este chipul Pantocratorului din cupola principală a bisericilor. Aici, în loc de carte, ţine în mâna stângă un filacter. În ambele reprezentări murale aureola are o cruce înscrisă şi ambele inscripţii poartă nu-mele lui Iisus Hristos: IC XC.

În Georgia (în Caucaz) există o frescă din prima jumătate a secolului al XIV-lea. Capul Celui vechi de zile este înconjurat tot de o aureolă cu cruce înscrisă. Inscripţia este parţial în limba greacă (IC XC) şi parţial în georgiană.

În vremurile postbizantine „Cel vechi de zile” a fost greşit identificat cu Dumnezeu-Tatăl – prima Persoană a Sfintei Treimi. Găsim această identificare şi în anumite icoane pictate în timpul acestei perioade, şi în scrieri iconografice, cum ar fi Explicarea artei picturii de Dionisie din Furna. În aceste icoane, inscripţia utilizată este: „Tatăl Cel fără de început, Cel vechi de zile”. Din acest motiv, reprezentarea Celui vechi de zile poate crea neînţelegere între credincioşi, dacă Cel înfăţişat este Hristos sau Dumnezeu-Tatăl. Chiar şi unii pictori de icoane tind să insiste asupra faptului că Cel vechi de zile este Dumnezeu-Tatăl şi că ar fi o greşeală să scrie pe ea Iisus Hristos.
Pentru a evita astfel de confuzii şi dispute ar fi mai bine să nu se folosească icoana „Celui vechi de zile” în zugrăvirea unei biserici. Un alt motiv ar fi şi faptul că figura lui Hristos ca bătrân cu părul alb, cu barba albă, cu obrajii traşi etc. nu ne aduce aminte de arhetipul bizantin familiar al lui Hristos şi nu slujeşte transmiterii sensului viziunii Prorocului Daniel.
Este clar că arta icoanei nu poate să redea o expresie ziditoare şi lipsită de ambiguitate a viziunii profetice a întrupării prorocite de Daniel. Pe de altă parte, imnografia a reuşit deplin să-i dea o tâlcuire clară, vie, instructivă şi înălţătoare, judecând după imnurile deja citate şi după altele care se află pretutindeni în cărţile liturgice ale Bisericii Ortodoxe.

Nota mea:

Ii multumesc lui doktoru ca a avut rabdarea sa copieze si sa posteze intr-un comentariu acest fragment esential.

De astazi, pe blog a aparut o noua categorie, Teologia Icoanei. Necesitatea unor articole avand drept tema icoana ortodoxa si reprezentarile ei este evident un imperativ, tinand cont ca in ultima perioada s-a dovedit ca unii nu cunosc iconografia ortodoxa, iar altii, pentru un guru sau altul, nesocotesc importanta picturii ortodoxe asa cum a fost ea randuita de Sfintii Parinti, „trambitele Duhului”, prin canonul iconografic. Vom arata, o data in plus, ca nu exista „harisme” date de Duhul Sfant contra a ceea ce Biserica a randuit si ca adevaratul cuget ortodox nu inseamna canonizarea unei persoane la care avem evlavie, ci din contra, ascultarea si pazirea Predaniei Bisericii, care sunt conditii esentiale si pentru evlavia la diverse persoane.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Teologia icoanei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

84 de răspunsuri la Reprezentarea lui Dumnezeu in iconografie

  1. doktoru zice:

    Asta da reprezentare a Sf.Treimi ,cu tot cu Avraam si cu Sarra , nu ca in poza rusului aceluia Rubinstein,adica Rubliov…desi rusii tare se mai mandresc cu ea !!!…oare daca le zici ca-i un pic inexacta si usor gresita dpdv, oare se vor basica tare ?!!!

    • La capitolul pictura bisericeasca, rusii nu au de ce sa se basice ca ei au inventat pictura pietista. Sigur, a fost si regimul nefast, cel al lui Petru cel Mare, dar ei inca au pictura pietista.

      • doktoru zice:

        Persiflam si eu usor, domnu Dinu…nu o lua bre asa mot-a-mot !!!

      • :)))). Nu am luat-o mot-a-mot, doar am simtit nevoia sa mai specific ceva.

      • andrei-d zice:

        Andrei,
        Sfantului Alexandru Svirski nu i s-a aratat Sfanta Treime? Reprezentarea aceasta nu poate fi icoana Teofaniei adevarata? Caci Sf. Alexandru nu i s-a arata doar Dumnezeu-Fiul, ci Sfanta Treime.
        Despre Icoana asta vorbesc:

      • Aici ideea este de canonul iconografic hotarat de Biserica. Chiar daca mai sunt teofanii particulare, reprezentarea ramane cea descrisa de Cavarnos aici conform talcuirilor Sfintilor Parinti.

      • andrei-d zice:

        Deci Ioan 1, 19 ramane piatra de temelie, „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut!”
        Sau Revelatia insasi este intruparea Cuvantului, prin Care cunoastem celelalte doua Ipostasuri. Inteleg… 🙂 Faine articolele de genul.

      • Mai e si „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” (In 14:9). Si in Vechiul Testament se arata decat Fiul, Cuvantul lui Dumnezeu. Ma bucur ca iti place articolul, sper sa fie cu folos!

      • andrei-d zice:

        Ma „duelez” cu preotii care apara reprezentarea eretica cu Tatal batran….acum am mai multe argumente 😀

      • Pentru icoana eretica sunt doua argumente foarte clare si esentiale: Sindoul VII Ecumenic a interzis reprezentarea Tatalui, iar impotriva icoanei eretice s-a dat o hotarare sinodala la Sinodul de la Moscova din 1666-1667. Iar „Cel Vechi de zile” e destul de clar ca e Hristos. Daca p-astea nu le cred….

      • doktoru zice:

        Stii ca ma gandeam la vederea celor trei ingeri a Sf. Alexandru Svirski si ma gandeam ca pare la o prima vedere tot o simbolistica a Sf.Treimi. Pana aici de acord. Ce nu inteleg eu mai departe de ce a fost nevoie sa vada acel sfant tot o simbolistica a Sf.Treimi exact ,ca Avraam, acum in zilele noastre, adica dupa Hristos , cand dupa cum ne invata Sf.Pavel ,umbrele au trecut si nu mai e nevoie de nici o simbolistica. Voalul de pe fata lui Moise a fost inlaturat si doar pt evrei mai este valabil. Dar crestinii vad acum ca in oglinda dupa cum ne spune Apostolul. Prin Sinaxare din ce am citit unii sfinti vedeau clar ingeri, arhangheli cu nume , nominali, iar alti mari sfinti vedeau pe Hristos direct, atat cat poate omul sa vada, nu toata slava dumnezeiasca. Altii au vazut-o pe Maica Domnului, ex.Sf.Serafim al Sarovului. De aceea nu inteleg eu de ce a trebuit sa mai fie inca o simbolistica in timpurile cand legea se stie ca este duhovniceasca si nu se mai intelege direct, trupeste asa cum o intelegeau vechii evrei.
        Recunosc ca aceasta aparitie tind un pic sa o privesc mai suspect dpdv…. ……..intrebam si eu …de unul singur…….
        Poate are vreunul o parere mai lamuritoare !!!

      • Eu nu am citit pe larg viata Sfantului. Stiu de aceasta teofanie, dar nu stiu tot contextul. Poate ne ajuta cineva care a citit viata sfantului. Oricum, fata de hristosul eteric pe care l-a vazut pr. Arsenie Boca, mi se pare mult mai plauzibila aceasta teofanie ca fiind teofanie dumnezeiasca. Iar Sfantul Alexandru chiar e sfant si sfintele sale moaste sunt pur si simplu uimitoare, ceea ce inseamna ca intr-adevar, l-a vazut pe Dumnezeu.

      • andrei-d zice:

        doktoru,
        „Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, [cunoaste] decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.” adica Sfantului Alexandru Svirski.
        Si daca „cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu”, se prea poate sa fie unul dintre cei mai mari sfinti(cunoscuti) caruia i S-a aratat Treimea, si cum altfel sa i se arate decat in „chip” de mesageri, ingeri, putea veni Fiul cu chip de Om, si Ceilalti doi in chip de ingeri? Intreb si eu…..

      • doktoru zice:

        Sa stii ca nici eu nu cred ce este ceva atat de mortal in faptul ca atunci cand se picteaza Sf.Treime nu apare Avraam si Sarra in cadru.Dar totusi sa nu uitam ca Sf.Treime a fost desvaluita ,in mod umbrit,in aparitia celor trei ingeri la Mamvri unde au fost primiti de Avraam si Sarra.In celebra ospitalitate a lui Avraam. Sf.Parinti au talcuit ca acolo se vedea Tatal ,Fiul si Sf. Duh. Adica erau simbolizati in persoanele celor trei ingeri,desi mai departe se vede ca a fost Dumnezeu, adica Hristos, si cu inca doi ingeri.
        De aceea cred ca si acel tablou a lui nea Rubliov este ok.
        Sf.Treime din ce stiu a mai fost aratata la fel de simbolic si la Isaia in acel intreit : „Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot, plin este tot pamantul de marimea Lui” (Isaia 6, 3). In alta parte a VT nu stiu sa se mai fi aratat decat indirect poate ca lucrare a lui Dumnezeu.
        Cat despre hristofanii banuiesc ca ar trebui sa se inteleaga ca acel Inger al Domnului din VT care se fataia ici-colo era de fapt Iisus.
        Cat despre asta : nu putem vorbi de hristofanie in VT
        cred ca Iisus a lamurit aceasta problema cand a zis ca pe Tatal nu la vazut nimeni si niciodata.
        Nu pot sa cred ca poti face sau invata teologie doar din simplu mers la biserica. Eu personal cunosc oameni care merg la biserica ,sau cel putin asa declara ei, si care sunt plini de tot felul de superstitii, sunt mai mult decat filo-catolici, unii sunt arsenisti infocati si plus alte garla de pareri personale la fel de proaste. Eu personal nu as vrea sa discut despre teologie cu un astfel de om ca pesemne m-as enerva rau si de aia prefer sa nu.
        Cred ca discutia asta despre prezenta lui Avraam si Sarra in acel tablou poate fi pus aproape in paralel cu aceea celebra discutie a sexului incert al ingerasilor !!!
        PS-Nu am nimic cu rusii dar nici nu-i inghit.La fel si cu grecii.La fel si cu restul popoarelor.Evreii de fapt chiar ma ataca ffffffff rau. De fapt ma mai gandesc daca imi plac si romanii sau nu…ma mai gandesc ,deocamdata sunt destul de indecis… mai ales ca vin de la sedinta de bloc unde sunt fara voia mea presedinte si ma lupt cu multe capete patrate pline de cele mai nasoale idei…au fost lupte grele in seara asta, dar am scapat totusi cu viata !!!

      • doktoru, frumos comentariu, dar am si eu o rugaminte. Stiu ca nu o zici cu rautate, dar hai ca, atunci cand vorbim de sfinti, sa vorbim de ei frumos. Deci Sfantul Andrei Rubliov.

      • doktoru zice:

        Da, prietenul zcalin, chiar ca s-a retras in solitudine si nu mai vrea agitatiuni si controverse on the line!!! Cred ca ie frica si de micile chinezarii !!! Acolo faci scurta la mana….eu m-am obisnuit. Si chiar imi face placere ,dar trebuie sa admitem ca este si momente din astea mai nasoale.
        Apropos nu mi-ai zis nimic la ultimele comentarii de la alea cu Pietismul in schimb a aparut ,in mod ciudat micutul stilist !!! Ce-i drept avea intr-un fel dreptate ,nu poti nega, ca parintele Calciu ,l-am auzit si eu pe net in doua filmulete , era si el cu catolicii. Si clar pe fata. Dar totusi moastele le avea intregi ,vazut tot pe net. Ma intrebam poate zilele aceste de sfarsit poate nu mai este o erezie atat de mare, sau mai bine zis, nu se mai disciplineaza atat de repede ca pe vremuri, ci o fi cum am mai zis ca Dumnezeu si-a mai coborat din standarde pt amaratii de crestini ai ultimelor zile ; si important este sa te tii de Biserica cu relele si cu cele bune ale tale. Si doar atat. Ma gandeam ca daca cei din vechime au zis ca astia ultimii nu vor putea face nimic atunci si Dumnezeu a devenit mai intelegator , ca sa zic asa.
        ….chiar ca nea zcalin a ramas dator !!!

    • kalinikos zice:

      @doktoru
      nu inteleg de ce reprezentarea lui Avraam si a Sarrei ar face icoana Sfintei Treimi mai completa, fata de icoana pictata de Sfantul Andrei Rubliov. Din contra, din punct de vedere teologic, icoana pictata de Rubliov mi se pare cu mult peste orice icoana reprezentand ospitalitatea lui Avraam.

      • Explica Cavarnos in acest articol. Ai citit portiunea cu pricina?

      • kalinikos zice:

        da, am citit-o si mi se pare putin cam trasa de par. Chiar si imnografia vorbeste de trei ipostasuri, chipuri ale Sfintei Treimi, trei Oameni, asa ca nu vad de ce icoana lui Rubliov nu se incadreaza in aceasta simbolistica numai fiindca nu ii are reprezentati pe Avraam si pe Sarra.
        E drept, Sfantul Iustin vorbeste de faptul ca la stejarul din Mamvri s-a aratat doar Cuvantul (la fel cu toate teofaniile din Vechiul Testament), insa imi aduc aminte ca am citit undeva (si chiar nu mai stiu unde – cred ca era Leonid Uspenski, trebuie sa scotocesc) de doua momente la Mamvri: primul este cel al teofaniei propriu-zise, in care Dumnezeu se arata in chipul celor trei barbati, simbolizand astfel Sfanta Treime, si momentul in care cei doi ingeri pleaca inspre Sodoma. Cat despre faptul ca se poate crede ca Sfanta Treime este alcatuita din trei ingeri, sincer, a fost hilar de-a dreptul…

      • kalinikos zice:

        P.S. la partea cu ‘hilara’, nu vreau sa spun ca nu exista persoane care cred mai rau de atat (vezi tabloul papistas cu incoronarea Mariei). Ci doar ca nu mi se pare un argument (fie el si teologic) pertinent

      • Vezi ca si Cavarnos vorbeste de cele doua momente ale teofaniei. Si Avraam si Sarra trebuie reprezentati pentru a se vedea momentaul in care Domnul s-a aratat asa. Dupa cum nici Sfantul Duh nu trebuie reprezentat ca porumbel decat la Botezul Domnului.

      • Si p.s. Din cauza faptului ca Sfantul Duh a fost pictat ca porumbel si in afara contextului in care s-a aratat asa, sunt multi care chiar cred ca Sfantul Duh e un porumbel. Deci nu e hilar deloc.

      • kalinikos zice:

        Poate din cei ce merg la Biserica de 3 ori in viata, la nastere la cununie si la inmormantare (sau ma rog, 2, daca sarim peste cununie 😦 ). Eu unul cel putin, nu am intalnit pana acum pe nimeni din cei pe care ii stiu ca cerceteaza Biserica, si care sa creada asta. Din contra, am intalnit multi oameni simpli (dupa vorba, dupa port) care cunosteau mai multa teologie decat mine. Invatata din cartile de rugaciuni, din Psaltire si din slujbele Bisericii.

      • kalinikos zice:

        Mie asta mi se pare o discutie despre sexul ingerilor. Parerea mea (si subliniez, parerea mea) este ca stim cu siguranta ca, fie cu Avraam si Sarra, fie fara ei, icoana Sfintei Treimi vorbeste de fapt despre teofania (si nu hristofanie – nu putem vorbi de hristofanie in VT) de la Mamvri, si vorbeste exact despre ceea ce am numit prima etapa. Mai mult (din nou parerea mea) Sfantul Andrei Rubliov (si aici vreau sa spun ca m-a mahnit felul in care doktoru l-a luat peste picior), merge mai adanc si ne descopera prin intermediul simbolurilor din icoana pictata de el, o intreaga teologie a Sfintei Treimi.

      • kalinikos zice:

        Stai putin: vorbim de aratari ale Cuvantului, cea de-a doua Persoana din Sfanta Treime, nascut din Tatal mai inainte de vremi? Sau aratari ale lui Hristos, Cuvantul intrupat, nascut sub vremi din Fecioara?

      • Aratari ale Cuvantului, dar ideea este ca doar Cuvantul se arata.

      • kalinikos zice:

        Bun, atunci sunt teofanii, nu hristofanii.

      • Termenul folosit pentru teofaniile VT este cel de hristofanie. Si Sfantul Nectarie il foloseste. „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. ” Avraam era constient ca il vede chiar pe Hritos. Nu era o simpla aparitie, ci chiar aratarea lui Hristos fara trup.

      • Ana Elisabeta zice:

        Înţeleg că problema e că termenul de hristofanie s-ar referi doar la Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.

        Explica cineva (să nu mă întrebaţi cine, unde, când…) că dintre cele trei Ipostasuri dumnezeieşti S-a întrupat Fiul, pentru că El şi ca Dumnezeu a avut însuşirea de a fi fost născut, şi urma să se nască şi ca om. De asemenea, El ca Dumnezeu a fost uns de Duhul Sfânt, iar după aceea ca om a fost uns de Duhul Sfânt după ce L-a botezat Ioan. Deci tot Fiul trebuia să devină Hristos (Cel Uns), pentru că El era deja într-un alt înţeles Hristos (Cel Uns).

        Oricum, această formulare că teofaniile Vechiului Testament sunt de fapt hristofanii nu e una originală. Eu o tot întâlnesc prin comentariile contemporane la Sfinţii Părinţi, care arată foarte clar acest lucru (Sfinţii Părinţi, nu comentariile în sine). De altfel, văd că şi doktoru a postat ceva.

    • doktoru zice:

      Ok, boss . Sfantul Andrei Rubliov. No problemo !!!
      Nu stiu daca o sa iasa bine comentariu, ca sunt prea multe la rand si mai inainte a iesit mai sus, ca pozitie, decat am vazut eu……dar nu are nimic.Se intelege si asa. ……iar e lumea prin vacanta ?…….sau au prelungit ziua copilului pe toata luna ?!!!…

      • Asta ma intreb si eu. Au fost cateva subiecte la care asteptam mai multe interventii, dar sa avem rabdare… Presimt reveniri in forta :). Il mai asteptam pe zcalin, ca are datorii :D.

      • doktoru zice:

        Iar a aparut aiurea comentariu,fk….Ma chinui de 2 zile cu windowsul, ca am vrut sa-i bag un update la windows 10 si am luat de pa net si mi-au intrat si niste magarii mici. Am depistat eu cateva chestii dar parca nu e ce trebuie si la Mozilla am avut cele mai multe bube si parca mi-au disparut si butoanele de reply la cate unele…trebuie sa mai cercetez, ca mie groaza de un fresh instal ca am o gramada de stuuf-uri de salvat si mie frica de mor !!!

    • Delacruce zice:

      Vrei sa spui ca Rubliov sau Sf. Andrei Iconograful a fost jidan ?

  2. doktoru zice:

    Pot sa dau cateva citate din viata sfantului ,poate o vom lamuri impreuna, problema aparenta .

    30 august – Sf. Alexandru din Svir(Svirski), facatorul de minuni din Rusia caruia i s-a aratat Sfanta Treime
    Sfantul Alexandru din Svir a vietuit intre anii 1448-1533, in Rusia, fiind singurul sfant cunoscut care s-a invrednicit a vedea Sfanta Treime, precum odinioara Dreptul Avraam.
    Pamantul rusesc a nascut mari sfinti Bisericii lui Hristos, mari inchinatori ai Sfintei Treimi. Astfel, dintre cei cu au primit supranume, datorita evlaviei si ravnei lor, ii amintim pe urmatorii: Sfantul Serghie de Radonej este numit “teologul Sfintei Treimi“, Sfantul Andrei Rubliov este numit “zugravul Sfintei Treimi“, Sfantul Pavel Florenski este numit “marturisitorul Sfintei Treimi” prin mucenicie, iar Sfantul Alexandru din Svir este numit “proorocul Sfintei Treimi“, ca unul ce s-a invrednicit sa vada Sfanta Treime, asemenea lui Avraam, prin aratarea a trei ingeri.

    In anul 1904, Sfantul Ioan de Kronstadt scria in “Jurnalul” sau:

    “De doua ori, in intreaga istorie a omenirii, s-a aratat Dumnezeu in Treime inaintea ochilor omului, prima oara Sfantului Avraam, la Stejarul din Mamvri, aratand marea mila a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, iar a doua oara, pe pamant rusesc, Sfantului Preacuvios Alexandru de Svir“.

    Cei trei Sfinti Ingeri i s-au aratat sfantului pe la anul 1506, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, ei poruncindu-i sa construiasca o biserica in cinstea Sfintei Treimi. Aici s-a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta sub numele de Lavra Sfantului Alexandru de Svir – Svirski.
    Odata, in vremea rugaciunii, Sfantul Alexandru de Svir, a auzit un glas dumnezeiesc, care i-a zis:

    “Alexandru, iesi din acest loc si mergi pe locul aratat odinioara tie si acolo te vei mantui“.

    Iesind din pestera, sfantul merse pana pe malul lacului mai sus amintit.

    In anul 1485, sfantul s-a asezat pe malul raului Svir, de la care si-a luat si numele. Vreme de mai bine de sapte saptamani, sfantul s-a nevoit in cunoasterea voii lui Dumnezeu, hranindu-se numai cu ierburile ce cresteau prin zona.

    Mai bine de opt ani, sfantul a fost ascuns tuturor. Astfel, abia in anul 1493, sfantul a fost gasit, din randuiala lui Dumnezeu, de catre un vanator aflat la vanatoare de reni. Un singur om a fost nevoie sa il intalneasca pe sfant, ca mai apoi toata lumea sa alerge la el, pentru rugaciune si binecuvantare.

    Ani multi au trecut de cand sfantul s-a stabilit in aceasta pustie, pana sa afle voia lui Dumnezeu. Astfel, trecand mai bine de 23 de ani, Domnul a binevoit a I se arata, in chipul a Trei Ingeri, precum si odinioara, lui Avraam, la Stejarul lui Mamvri. Fiecare inger era lumina adanca si purta in mana un sceptru.

    Ingerii au zis catre sfant, cuprins fiind de tremur: ???

    “Indrazneste, fericite, nu-ti fie frica. Preaiubitule, pentru ca vezi in Trei Persoane pe Cel ce Vorbeste cu tine, inalta o biserica in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea Sfanta. Iata, iti las pacea Mea, pacea Mea ti-o voi da tie.”

    Pe locul minunatei descoperiri se inalta astazi o mareata manastire, inchinata Sfintei Treimi, numita in tot locul “Lavra Sfantului Alexandru de Svir“.

    Sfantul Alexandru de Svir a trecut la Domnul in data de 30 august / 12 septembrie 1533, fiind in varsta de 85 de ani.

    Nici word-wariors nu au dat raspunsuri prea inteligente unor intrebari ale unui cititor, evident netrebnic !!! :

    >Sfantul Alexandru din Svir a vietuit intre anii 1448-1533, in Rusia, fiind
    >singurul sfant cunoscut care s-a invrednicit a vedea Sfanta Treime, precum
    >odinioara Dreptul Avraam.

    Doua nelamuriri:
    1. Dumnezeu in fiinta Lui du poate fi vazut nici de ingeri nici de oameni. Putem intra in legatura cu Dumnezeu doar prin energiile necreate.
    Cum sa inteleg prin “s-a invrednicit a vedea Sfanta Treime”.
    2. A avut descoperiri mai mari decat Sf Ioan Teologul, Sf Griogorie Teologul sau Sf Simeon Noul Teolog, singurii sfinti despre care Biserica Ortodoxa ne invata ca au avut darul de a grai despre taina Sfintei Treimi ?
    Adica Sfantul Alexandru din Svir a avut descoperiri mai mari decat cei trei sfinti teologi ?

    Raspuns lord of word-war :
    1. La fel cum a vazut-O si Avraam, sub chipul a trei ingeri.
    2. Nu stim daca “mai mari” sau la fel de mari. Nu stim daca are sens o comparatie sau ierarhizare, numaidecat. In orice caz, Sf. Alexandru din Svir nu a fost si un teolog, nu a grait despre Taina Sfintei Treimi.

    Raspuns comentator :
    >2. Nu stim daca “mai mari” sau la fel de mari.

    Din cate am citit pe undeva, multi sfinti au avut darul de a cunoaste taina Sfintei Treim, dar darul de a vorbi oamenilor despre aceasta nu l-au avut decat Sf Ioan Teologul, Sf Griogorie Teologul sau Sf Simeon Noul Teolog.
    Acestia sunt SINGURII TEOLOGI RECUNOSCUTI DE BISERICA ORTODOXA: sfintii care au cuvantat despre Dumnezeu, care au primit acest dar.
    PS: Mitropolitul Ierotei Vlachos a facut intr-om carte a sa o afirmatie uluitoa: dupa 1054 daca, catolicii ar fi avut macar un singrur sfant care sa se invredniceasca de cunasterea tainei Sfintei Treimi, atunci ar fi condamnat public filioque. Aviz celor ce cauta si cred ca gasesc sfintenie in afara ortodoxiei.

    Pe mine m-a frapat, ca sa zic asa, acel tremurat al sfantului la vedenie. M-ai putem gasi exemple si la alti sfinti pt tremurici ?!!!

    • Complicat mon cher. Intr-adevar, sfintii asceti, cand au vorbit de vederea luminii necreate, nu au pomenit un asfel de simptom . Dar acum nu stiu daca e redat corect. Cine stia daca a tremurat sau nu? Vad ca in alta traducere apare asa:

      Îngerii au zis către Sfînt care era cuprins de spaimă: „Îndrăzneşte, fericite, nu-ţi fie frică, preaiubitule, pentru că vezi în Trei Persoane pe Cel ce Vorbeşte cu tine. Înalţă o biserică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.. Iată, îţi las pacea Mea care va rămâne cu tine.”

      http://mitropolia.md/noi-aparitii-editoriale-sfantul-alexandru-de-svir-viata-si-minunile/

      Nu ca spaima ar fi in regula.

      Aici e redat altfel:

      În 1508, la douăzeci și trei de ani după ce sfântul a venit în acest loc retras, Sfânta Treime s-a arătat Sfântului Alexandru. Într-o noapte se ruga în coliba lui. Dintr-o dată, a strălucit o lumină intensă, iar călugărul a văzut trei bărbați îmbrăcați în haine albe strălucitoare, apropiindu-se de el. Strălucitori cu cinste cerească, au strălucit într-o lumină pură mai mare decât a soarelui. Fiecare dintre Ei aveau câte un toiag în mână.

      Călugărul s-a înspăimântat, și venindu-și în fire, s-a aplecat la pământ. Luându-l de mână, au zis: „Ai încredere, binecuvântatule, nu te teme!”. Sfântului i s-a poruncit să construiască o biserică și o mănăstire. Sfântul a căzut în genunchi, spunând că nu este vrednic, dar Domnul l-a ridicat și i-a poruncit să îndeplinească porunca. Sfântul Alexandru a întrebat în numele cui ar trebui să fie închinată. Domnul a spus: „Preaiubitule, după cum vezi, Cei care vorbesc cu tine sunt Trei Persoane, deci astfel, construiește biserica în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea ce deoființă. Te las cu pace, și pacea Mea o dau ție.” Și imediat Sfântul Alexandru a văzut pe Domnul că a întins aripile, mergând de pe pământ, și a devenit invizibil.

      http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/sfantul-alexandru-din-svir

      Chestiunea e urmatoarea: conform invataturii de credinta, omul il vede pe Dumnezeu nu dupa fiinta, ci prin energiile necreate. Ce e pe doxologia pare ceva mai in regula. Cineva care s-a aratat ca typos, ca si in cazul lui Avraam. Eu zic ca se indeplinesc conditiile teofaniei raportandu-ne la Tabor. Dar partea cu spaima si tremuratul nu cred ca o pot explica si nu sunt sigur ca a fost redata corect. Mai sunt vieti de sfinti scrise inexact.

      • doktoru zice:

        Adica la trei chipuri,trei fețe merge si trei persoane ?Chestia cu 3 in 1 o stiu, nu-i problema. Am vazut si mai multe intr-unul !!!
        Vazusem si deoființă la varianta a doua. Pe mine nu m-a atras zicerea aceia cu pentru că vezi în Trei Persoane pe Cel ce Vorbeşte cu tine
        sau după cum vezi, Cei care vorbesc cu tine sunt Trei Persoane.
        Daca te prinde master Jakov ca esti si de al rusilor…..!!!

      • Master Jakov daca te vede ca mananci CHIP-suri te crede pecetluit, asa ca orice opinie de-a lui e nula.

      • A, si in teologia dogmatica noi spunem si Persoane, nu doar Ipostasuri. Deci nu e gresit.

      • doktoru zice:

        Asa ,ca la intrebarea aceea nu mi-ai zis nimic.Bun deci. Merge si trei fete, trei chipuri, trei ipostasuri si trei persoane. Este de retinut.

      • Fete poate, chipuri nu am intalnit. Limiteaza-te cel mai bine la Persoane si Ipostasuri pentru ca acesti termeni sunt cel mai des folositi de catre Sfintii Parinti.

    • doktoru zice:

      Domnul a spus: „Preaiubitule, după cum vezi, Cei care vorbesc cu tine sunt Trei Persoane, deci astfel, construiește biserica în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea ce deoființă. Te las cu pace, și pacea Mea o dau ție.”
      Mai Andrei ,nici eu nu stiu exact,dar totusi parca ceva suna un pic mai ciudat. Dumnezeu nu era tot unul dar in trei fețe si nu trei persoane separate ? Si aici suna chestia asta ciudat. La alti sfinti am intalnit chestia cu cutremuratul, infricosatul si chestia cu faptul ca au cazut la pamant. Dar nu intotdeauna parca. Poate exprimarea aia cu trei persoane era un fel de iconomie de vorbire si de intelegere pt oameni a lui Dumnezeu. Totusi ma uitam acum la viata Sf.Paisie cel Mare, care mie-mi place, si acolo sfantul s-a cutremurat ,s-a infricosat , a cazut si la pamant sau s-a aruncat singur dar lui ii aparuse Hristos singur. Ca acum in vremurile acestea toata vechea simbolistica a disparut. Adica nu mai este necesara dupa ce a venit Hristos. De aia Hristos a implinit Legea .Ca Legea vorbea in primul rand despre El. Si daca a venit El toate s-au lamurit.Nu mai vorbim in vechile simbolistici ale VT.Acum e altele noi ale NT, care sunt diferite si anagogice, adica te duc cu mintea la cer ,nu ca pe vremuri cand oamenii erau disperati dupa cele de pe pamant, sa se inmulteasca , sa faca copii si alte prostii.
      Nu stiu raman usor in dubiu cu aceasta vedenie a Sf.Treimi…sau poate ca a fost asa ca o viitore confirmare a tabloului lui Rubliov, Andrei….tizul tau …rus !!!

      • Nu mai zice d-astea cu rusii, ca acum vin cosnpirationistii, si daca am un tiz rus, ia sa vezi cum devin „rusofil” si sluga lui Putin :).

        Cat priveste partea ingrosata…nu vad nimic ciudat. Da, Dumnezeu este Unul in fiinta si intreit in Persoane. Tocmai asta e si diferenta intre noi si catolici. Pe cand ei zic ca numele Persoanelor semnifica relatiile inter-treimice, noi zicem clar ca Persoanele au ipostasuri distincte, fiinta in schimb fiind comuna. Sau cum zice Sfantul Grigorie Teologul: „O singura Fire in trei proprietati, intelegatoare, desavarsite, existand prin ele insele; deosebite in numar, dar nu deosebite in Dumnezeire”. Cat timp in pasajul respectiv apare si termenul „deofiinta” nu ai de ce sa crezi ca ar fi vorba de triteism.

  3. zcalin zice:

    Am gasit si eu un text despre aratarea Sfintei Treimi mult smeritului Sfantul Alexandru din Svir. Am pus si o icoana care mie imi place mai mult decat cea aratata de andrei-d.

    „Odata, in timp ce se ruga, Sf Alexandru a auzit un gals dumnezeiesc: “Alexandru, iesi din acest loc si mergi pe locul aratat odinioara tie si acolo te vei mantui”. O lumina mare i-a aratat locul la sud-este, pe malul raului Sviri ( 1485). Aici s-a asezat preacuviosul, in locul in care era “un codru si un lac foarte frumos unde nici un om nu mai locuise”. Timp de sapte ani a petrecut in deplina singuratate, hranindu-se doar cu “ierburile care cresteau pretutindeni “, trecand prin boli grele, suferind frigul, gerul naprasnic, boli si ispite diavolesti. A fost descoperit “intamplator” in anul 1493, de catre un boier aflat la vanatoare de reni si curand despre pustnic incepe sa se afle, sa fie cercetat si vestea despre slava vietuirii sale s-a raspandit, ajungand sa adune in jurul Cuviosului Alexandru si alti calugari. Poporul deja incepuse sa-l cinsteasca ca pe un sfant, inca din timpul vietii. ”

    “Dupa 23 de ani de la stabilirea Cuviosului Alexandru in pustiu, in bisericuta sa a aparut o lumina mare si I s-au aratat Trei Tineri, care au intrat la dansul. Erau imbracati in haine luminoase si invaluiti de slava cereasca, mai mare decat stralucirea soarelui. Fiecare dintre Ei tinea in mana un sceptru. De frica, Preacuviosul a cazut cu fata la pamant. Ridicandu-l de mana, Tinerii i-au spus: ”Indrazneste, fericite, nu-ti fie frica”. Din gura Lor, sfantul a auzit porunca: “Preaiubitule, pentru ca vezi in Trei Persoane pe Cel ce Vorbeste cu tine, inalta o biserica in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea Sfanta… Iata, iti las pacea Mea, pacea Mea ti-o voi da tie”. Mai tarziu, pe locul aratarii Dumnezeului – Treime a fost construita o bisericuta si pana stazi se cutremura sufletul omenesc in acest loc binecuvantat, gandindu-se la cat de apropiat este Dumnezeu fata de alesii Sai”.

    De asemenea, Sf Alexandru s-a invrednicit sa o vada, in timpul vietii, cu slava imparateasca, pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu cu Pruncul Hristos in brate, inconjurata de o multime de puteri ceresti, netrupesti. Si cu toate acestea, a ramas mereu acelasi calugar smerit, care voia sa slujeasca toata obstea monahala si pe simplii vizitatori ai manastirii.”

    Aici se spune ca „de frica”, Preacuviosul a cazut la pamant.

    • doktoru zice:

      Icoana aceasta are un aer mai de vechime ,pe cand cealalta respira modernismul din ea, dar parca mai draguta prima,si mai clara. Dar nici aceasta nu e rea ,cu aerul ei mai retro.
      Hai ca de frica multi s-au cutremurat cand au vazut tot felul de puteri ceresti.Si in VT si in NT, dar ma gandeam de ce totusi sfantul nu l-a vazut pe Hristos, – ca pe Tatal nu l-a vazut nimeni, iar taina Sf.Treimii fusese spusa ascuns prin Avraam pe vremuri si talcuita de Sf.Parinti ,si deci nu mai avea rost o asemenea aparitie – iar Hristos sa-i fi spus ca sa faca manastirea in numele Sf.Treimi.Parca era mai simplu asa si nimeni poate nu ar fi zis nimic.Dar totusi de ce a mai fost pomenita si pacea lui Hristos ? Oare sfantul nu citise NT unde este scris acest lucru ? Sau poate sfantul a primit un fel de curs rapid de crestinologie acolo departe in pustie. Asa just in case ?!!! Suna totusi un pic ciudat…
      PS – Apari cam rar, prietene zcalin, apari prea rar…ne-ai uitat ?!!!

      • Ca si in cazul teofaniei de la Mamvri, cred ca explicatia patristica a lui Cavarnos e valabila si pentru acest caz. Am spus, in opinia mea cel putin criteriile teofaniei sunt in regula, am lamurit si treaba cu Persoanele, iar intrebarea „de ce Dumnezeu i s-a aratat asa?” cred nu poate avea un raspuns clar, iar sa ne apucam de filozofeli…nu cred ca e bine. Si Sfantului Stefan i s-a aratat „in dreapta lui Dumnezeu”, dar asta nu inseamna dreapta spatiala. Asa si in cazul asta. In functie de situatie, de om, Dumnezeu alege o cale. Asta nu inseamna ca vine in contradictie cu altceva.

        Bine..e impropriu spus ca Dumnezeu „alege” pentru ca Dumnezeu nu delibereaza dupa cum arata Sfantul Maxim Marturisitorul. Deci nu m-am referit la deliberare, in caz ca creez suspiciuni.

  4. doktoru zice:

    Sa zic si aici tot din viata Sf.Paisie cel Mare unde am redescoperit faptul ca si sfantul a avut parte de o vedenie/vizita a lui Hristos insotit de doi ingeri ,si este scris ca a fost ca la Avraam. Diferenta consta in faptul ca aici este Hristos insotit de acei doi ingeri si nu trei ingeri oarecare care simbolizeaza Sf.Treime. Dar posibil sa nu fie nici o problema .Mai are asemanarea ca Hristos ii zice sfantului „Pace ţie, slugii Mele” .Nu zice nimic de vreo biserica pt ca pe vremea aia nu era cazul, cred , iar sfantul avusese o alta viziune mai inainte ca sa mearga in pustie si acolo sa se nevoiasca si vor fi multi aceia care il vor urma acolo :

    Iar acum noi vom povesti altă minune prea înfricoşătoare, prea slăvită şi mai înaltă decât toate povestirile. Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi îngeri, precum a mers şi la patriarhul Avraam, şi i-a zis: „Bucură-te, Paisie, astăzi trebuie să ne găzduieşti!” Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări şi băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată. Apoi, punând apă în spălătoare, a spălat – o, minune! pentru pogorârea cea desăvârşită a Domnului – preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Şi fiindcă din bunătăţile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, şi aceasta a săvârşit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: „Pace ţie, slugii Mele”, apoi S-a făcut nevăzut.

    Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul, şi urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare şi vrednic de credinţă, şi a băut-o cu osârdie şi mare poftă, lăsând puţin şi ucenicului său, care era dus în Egipt. Iar acela venind foarte ostenit din călătorie, cuviosul i-a zis: „Du-te fiule, la spălătoare şi bea apa ce este într-însa ca să stingi setea ce o ai din pricina arşiţei soarelui”. Iar ucenicul a zis că va face după porunca lui, însă gândea altceva în inima sa, zicând în sine: „Eu am venit cu atâta arşiţă şi bătrânul, în loc să mă trimită la izvor ca să beau apă curată şi rece, îmi porun­ceşte fără socoteală să beau apă din spălătoare, care este murdară!” Acestea le gândea ucenicul, iar cuviosul a zis iarăşi: „Du-te, fiule, la spălătoare şi bea!” Iar ucenicul a zis: „Mă duc”, însă nu s-a dus. Iar cuviosul i-a zis pentru a treia oară să bea, dar n-a ascultat. Atunci i-a zis cuviosul: „O, fiule, ai luat plata neascultării tale, adică te-ai lipsit de dumnezeieştile daruri!”

    Mai departe este povestita neascultarea acelui ucenic.

    PS – Cred deci ca teofania Sf.Alexandru din Svir sa fie una adevarat pana la urma ,chiar daca nu am inteles motivul repetarii aratarii de la Mamvri, dar pare sa fie ok. Banuiesc ca si mostele sfantului arata ca nu a fost vreun inselat pentru ca am vazut prin poze ca are moaste chiar foarte intregi.Posibil ca aceasta vedenie sa vina ca o reconfirmare a celei a lui Avraam,dar pt cine ? Pt crestini? astia in mod normal nu au trebuinta de vedenii si minuni.O fi pt evrei? Dar astia nu au crezut nici vazand ,de ce ar lua ei de buna o minune intamplata la crestini ???…inca nu m-am dumirit…
    Am retinut si aspectul cu trei Persoane sai trei Ipostasuri. Stiu ca am citit parca la Sf.Ioan Gura de Aur ,parca, ca scrie ca Sf.Stefan ,primul mucenic, a avut parte de o vedenie atat de minunata cu Hristos de a dreapta Tatalui – care evident nu e luata in mod direct si fizic – din cauza ca a fost primul mucenic marturisitor si atunci Hristos l-ar fi recompensat cu o asa viziune. Plus ca le-a spus-o in direct chiar evreilor necredinciosi si banuiesc ca acest lucru i-a infuriat la maximum. Si au aruncat cu si mai multe pietre. Dar dupa ,a aparut Sf.Pavel care a fost ”mai periculos” ,dpdv al propovaduirii crestinatatii prin toata lumea.

    Si tot o vedere a sfantului ,a lui Hristos ,cea in care ii zice ca in pustie ,prin intermediul sfantului, se vor aduna gramezi de pustnici sfinti :

    Într-una din zile, dumnezeiescul Paisie, şezând în peştera sa şi preamărind pe Dumnezeu, i s-a arătat Mântuitorul nostru, zicându-i: „Pace ţie, iubitul meu Paisie!” Iar Paisie, sculându-se în picioare înfricoşat, a zis: „Iată robul Tău. Ce porunceşti, Stăpâne? Şi care este pricina pogorârii Tale către mine?” Iar Hristos a răspuns: „Vezi pustia aceasta, care are atâta lungime şi lăţime? Prin mijlocirea ta, aceasta toată am s-o umplu de pustnici, care vor slăvi numele Meu!”

    Iar alesul lui Dumnezeu, Paisie, căzând la pământ, a zis: „Acestea care le zici, Stăpâne Doamne, sunt supuse mâinii Tale celei puternice şi îndată, cu voinţa Ta, le-ai şi săvârşit. Mă rog însă bunătăţii Tale, de unde vor avea cele de nevoie cei ce se vor aduna în pustia aceasta?” Iar Mântuitorul a răspuns: „Crede mie, că de îi voi afla pe dânşii având dragoste între ei – maica tuturor faptelor bune -şi, de vor păzi poruncile Mele, eu voi avea toată grija de dânşii, încât nu le va lipsi nimic din cele trebuincioase lor!”

    Apoi dumnezeiescul Paisie a zis iarăşi către Domnul: „încă odată întreb bunătatea Ta: Cum vor putea ei trece lesne cursele vrăj­maşului şi cum vor scăpa de cumplitele lui ispite?” Iar Mântuitorul a zis: „De vor păzi cu blândeţe, cu dreptate şi cu inimă smerită, precum ţi-am zis, poruncile Mele, nu numai că îi voi elibera de războaiele vrăjmaşului şi de cursele lui cele viclene, ci îi voi arăta şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor!” Acestea zicând Mântuitorul, S-a înălţat cu slavă la cer, iar sfinţitul Paisie a luat mai multă frică întru sine, cucernicindu-se de porunca Mântuitorului către dânsul.

    • andrei-d zice:

      Si Sf. Siluan Athonitul, recent canonizat i S-a arata Mantuitorul in persoana, dar fara ingeri:
      „Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul „Sfântului Ilie” şi abia şopteşte „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.
      Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul („nu puteţi înţelege durerea mea” spunea Siluan).
      Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.”

  5. andrei-d zice:

    O alta dovada a Hristofaniei de la Mamvri sta in Ioan, 8, 56 „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat.”, unde Hristos spune „ziua Mea”, putea sa se refere cand a spus a Mea si la celelalte doua Ipostasuri? Ma refer ca aparitie, caci tot El spune ca „Eu si Tatal Meu una suntem”, „M-ati vazut pe Mine si pe Tatal ati vazut.”

    • doktoru zice:

      Sf.Chiril al Alexandriei despre :
      „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea; şi a văzut-o şi s-a bucurat’ (In 8, 56)

      Numeşte aici zi nu altceva decât timpul venirii, în care ne-a luminat Lumina cea adevărată şi a răsărit Soarele dreptăţii, dispărând ca o ceaţă întunericul ce ne stăpânea până atunci, tiranizându-ne încă stăpânitorul veacului acestuia, înnegrind toată lumea prin perversităţile lui şi împingându-ne spre rătăcirea politeistă şi întunecând în chip felurit mintea fiecăruia.De aceea şi dumnezeiescul Psalmist, cunoscând ca zi timpul foarte dorit al venirii Lui (Hristos), l-a vestit de mai înainte, zicând în Duhul: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps. 117, 24).

      „S-a bucurat, zice, părintele vostru Avraam, să vadă ziua Mea; şi a văzut-o şi s¬a bucurat.” Dar cum sau când trebuie să cugetăm că a văzut fericitul Avraam ziua Mântuitorului Hristos, adică timpul venirii Lui în trup, nu e uşor de înţeles, sau de lămurit. Dar vom spune, cugetând pe cât se poate bine la aceasta, că Dumnezeu i-a descoperit ca unuia dintre Prooroci taina Sa; sau vom cugeta că i-a dat să vadă cu adevărat junghierea Domnului, prin care toate greutăţile noastre s-au sfârşit şi noi ne-am îmbogăţit, arătându-l ca chip al Lui pe unul şi primul său născut, adică poruncindu-i să aducă pe Isaac ca jertfă, căci ca şi cum el ar fi săvârşit atunci slujba preotului, aceeaşi forţă a Sfintei Taine a fost făcută clară în chip. Dar cineva ar putea da şi alte fapte drept chipuri, celor mai iubitori de învăţătură. Astfel, el a văzut la stejarul Mamvri trei bărbaţi, când a primit şi făgăduinţa că va fi părintele multor neamuri (Fac. 18), fapt de care nu s-ar fi putut bucura dacă neamurile nu ar fi fost socotite având pe Avraam ca părinte prin credinţa în Hristos, la care au fost chemate, şi dacă nu ar fi fost chemate şi împreună-părtaşe cu el în Împărăţia cerurilor la toate bunătăţile dărniciei Mântuitorului nostru. Deci a văzut, zice, fericitul Avraam ziua Mea; şi, văzând-o, s-a bucurat de ea.

      Deci ziua s-a instalat pe pamant de cand a rasarit Soarele dreptatii, Hristos. Evreii si paganii sunt inca in noapte duhovniceasca. Aceasta zi a vazut-o Avraam.

  6. Ana Elisabeta zice:

    Apropo de subiectele discutate aici, am văzut că vă descurcaţi foarte bine şi fără mine :)) şi nu m-am mai băgat în vorbă. Ce aş mai avea de spus, pe scurt:

    1. De ce nu e riguros corect să se facă o icoană cu cei trei îngeri la masă şi cu titlul „Sfânta Treime”. Aşa cum cred că arată şi Cavarnos (căruia ar trebui să-i spunem părintele Constantin Cavarnos, pentru că spre sfârşitul vieţii a fost monah), corect este să fie reprezentată întreaga scenă, cu titlul ei corect, „Ospitalitatea lui Avraam”. Iar motivul este acelaşi pentru care nu se reprezintă Sfântul Duh ca porumbel decât în icoana Botezului Domnului, ca flăcări în icoana Pogorîrii Sfântului Duh ş.a.m.d. Apropo de asta, nu ştiu ce să spun despre viziunea pe care a avut-o acel sfânt rus.

    2. Termenul cel mai corect este acela de „ipostasuri”. Desigur, el vine cu un anumit „bagaj cultural” din filosofia clasică, dar cum foarte puţini dintre noi mai studiază filosofia clasică, putem să trecem cu vederea acest lucru. În ce priveşte ceilalţi termeni, sigur că persoane sună mai bine decât feţe sau chipuri, sau în limba română veche obraze (care cred că vine din limbajul teologic slavon). Dar să nu uităm că „persona” însemna la origine „mască” şi prin extindere „personaj” şi apoi „persoană”, exact la fel ca „prosopon” din greacă (sensul de prosop nu ştiu când a apărut 🙂 ). La fel şi cu „obraz”; la acel moment avea şi sensul de „persoană”, aşa cum se vede şi din proverbul „Obrazul subţire cu cheltuială se ţine”. După care vreun înţelept s-a gândit să updateze limbajul şi ne-am trezit cu aceste năzdrăvănii, Dumnezeu în trei feţe sau în trei chipuri. Dar nici trei persoane nu e o formulare ferită de bagaje culturale nedorite, ba chiar cu atât mai nedorite cu cât sunt foarte insidioase. E vorba de influenţa filosofiei personaliste asupra teologiei ortodoxe contemporane. Nu ştiu foarte multe despre subiect, dar am aflat despre această problemă de aici:

    https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/17/123-confruntare-dura-intre-mitropolitul-ierotheos-vlahos-si-mitropolitul-ioannis-ziziulas-asupra-unor-probleme-cruciale-ale-credintei-noastre/
    https://graiulortodox.wordpress.com/2012/04/26/mitropolitul-de-nafpaktos-si-sfantul-vlasie-kir-ierothei-teologia-postpatristica-din-perspectiva-ecleziala-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-%E2%80%9Eteologie-patristica-si-erezie-postpa/

    Ce este personalismul puteţi afla de aici:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Personalism
    http://plato.stanford.edu/entries/personalism/

    Încă un motiv pentru a ne duce direct la Sfinţii Părinţi, mai ales pentru învăţătura dogmatică, şi nu la epigonii lor contemporani, care pot să fie „sub vremi” cum zicea cronicarul, adică mai mult sau mai puţin îmbibaţi, cu sau fără voia lor, de spiritul epocii.

    • andrei-d zice:

      🙂 nice and sweet!

    • doktoru zice:

      Sweet and nice. ..dude !!!😃

    • doktoru zice:

      Apropos, pe mine m-au pierdut destul de repede linkurile alea de pe GO…

      • Ana Elisabeta zice:

        :)) Şi mie mi-a dat dureri de cap citirea argumentelor teologiei academice, chiar şi când veneau dinspre partea curat ortodoxă şi patristică (IPS Ierotheos Vlachos). O chestie totuşi am reţinut, şi anume că una dintre influenţele personalismului asupra teologiei este convingerea că putem înţelege relaţiile dintre Persoanele Sfintei Treimi prin analogie cu relaţiile dintre persoanele omeneşti. Ceea ce putem noi începe să înţelegem din relaţiile interumane (dintre părinte şi copil, dintre mire şi mireasă, dintre profesor şi elev/student, dintre prieteni sau dintre fraţi), bineînţeles în măsura în care sunt sănătoase şi nepătimaşe, este relaţia dintre Hristos şi Biserică sau între Hristos şi fiecare om luat în parte. Cel puţin aşa am înţeles eu din explicaţiile Mitropolitului Hierotheos.

      • Oricum, pe tema personalismului, recomand o carte destul de neglijata din pacate, „Persoana si natura” a lui Jean-Claude Larchet. Prima jumatate dovedeste fara echivoc ca monofizismul este erezie, iar partea a doua critica personalismul lui Zizioulas si Yannaras. E absolut excelenta.

      • Ana Elisabeta zice:

        Of, da, şi de mine e neglijată, că stă cred că de ani de zile (am cumpărat-o imediat ce a apărut) la mine în bibliotecă, într-un teanc cu cărţi de citit, între alte teancuri cu cărţi de citit.

      • Cartea e „hardcore” ce-i drept, dar dupa ce o citesti ramai cu senzatia ca multe treburi tu le credeai ortodoxe si patristice, dar de fapt nu sunt. Si mi-a placut ca Larchet il include si pe pr. Staniloae la teologi care au folosit personalismul. Se mai darama un mit de infailibilitate in popor.

      • Ana Elisabeta zice:

        „Si mi-a placut ca Larchet il include si pe pr. Staniloae la teologi care au folosit personalismul.”

        Era de aşteptat… Prea erau lucruri pe care le găsim şi pe la pr. Stăniloae şi prea se găsesc nume mari de teologi occidentali personalişti prin bibliografia lui: un Hans Urs von Balthasar, un Martin Buber… Dar n-am vrut să trag eu concluzia asta, mai bine că a tras-o deja cineva de calibrul lui Larchet.

        De acord cu dărâmarea mitului infailibilităţii, şi în acelaşi timp să nu uităm că pr. Stăniloae a muncit foarte mult ca să facă disponibile pentru noi operele Sfinţilor Părinţi.

      • Da, pr. Staniloaie trebuie respectat pentru ce a facut. Si pentru traduceri, dar si pentru lucrarile sale dogmatice. Fata de Zagrean si Tudoran, dogmatica pr. Staniloae e foarte buna.

  7. doktoru zice:

    Am uitat sa va dau o mica compilatie a Sf. Parinti despre Iisus Hristos Cel Vechi de Zile ,poate asa va fi mai clar pt toti si mai ales pt cei care nu inteleg hristofaniile si de asemenea nu inteleg nici ce a lamurit Hristos atunci cand a zis foarte clar ca : Pe Dumnezeu-Tatal nu l-a vazut nimeni niciodata .

    FIUL OMULUI, CEL VECHI DE ZILE [Daniel 7]

    Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar pârul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise [Daniel 7:9-l0].

    Cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Strămoşi, înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, cântăm: „Daniel cel drept şi minunat între proroci, arătând luminat dumnezeiască a Doua Venire a Ta, văzut-am, a strigat, până ce scaunele s-au pus, zice; şi Judecătorul a şezut şi râul cel de foc a curs. De carele să ne ferim, Stăpâne Hristoase, cu rugăciunile lor.”

    Din slujbele dedicate dreptului Proroc Daniel, înţelegem că acesta a văzut „pre Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, a Căruia dumnezeiască venire, luminat mai înainte o a vestit…” Şi încă: „Pre Cel ce şade pe scaun şi de îngeri era înconjurat ai văzut, Daniele, vrednicule de minune; pre Cel necuprins, Carele este Judecător drept, proroace minunate; şi spăimântându-te de acea înfricoşată şi groaznică vedenie, ai însemnat tuturor cele ce erau să fie după aceea, scriind a Doua Venire a Dumnezeului nostru, Celui ce S-a întrupat.” La rândul său, Sfântul Teofan identifică referinţa la Judecata de Apoi, în această viziune a lui Daniel, şi cântă: „Prin gând s-a învăţat Daniel, iubitorule de oameni, tainele Tale, că pre nor ca pre un Fiu Omenesc venind şi ca pre un Judecător şi împărat al tuturor neamurilor, pre Tine Te-a văzut, cu curăţia minţii.”

    Sfântul Hipolit scrie: „[…] Cineva ca Fiul Omului […] a înaintat până la Cel vechi de zile [Daniel 7:13]. Prin expresia Cel vechi de zile nu se referă la nimeni altul decât la Domnul Dumnezeul şi Stăpânul a toate, la Domnul Hristos însuşi, Cel care a învechit zilele fără însă ca El să Se fi învechit sau să fi suferit vreo schimbare de pe urma trecerii timpului.”

    Fericitul Ieronim întreabă: „Ce înseamnă anume că scaunele s-au aşezat şi cărţile s-au deschis? Domnul Dumnezeu Se va aşeza pe scaunul de judecată şi va judeca faptele fiecăruia. Cărţile, care până atunci erau închise, se vor deschide. Şi fiecare dintre noi va da socoteală de toate cele ce a făcut, de fiecare cuvânt pe care l-a rostit, de fiecare gând, chiar şi de cuvintele rostite fără un sens anume [cf. Matei 12:36]; toate sunt trecute acolo, în cărţile Domnului. Sunt unii care cred că acolo, în cer, s-ar găsi cărţi în care au fost consemnate în scris păcatele noastre. Eu cred că aceste cărţi sunt de fapt conştiinţa fiecăruia dintre noi în parte, care în Ziua de Apoi va ieşi la iveală şi fiecare vom putea să vedem ce am făcut şi ce semnificaţie au avut şi au faptele noastre.” La care adaugă: „Domnul Dumnezeu şade pe scaunul de judecată. Şi chiar dacă cel supus judecăţii este cuprins de tristeţe, cel pentru care se face judecata va fi fericit.”

    Într-o epistolă de-a sa, Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă: „Închipuie-ţi în cugetul tău icoana ultimului deznodământ al vieţii universale, când Fiul lui Dumnezeu va veni întru mărire cu sfinţii Săi îngeri […]. Adu-ţi aminte de vedenia dumnezeiască a lui Daniel, cum ne înfăţişează el judecata: am privit, zice el, până când au fost aşezate scaune şi S-a aşezat Cel vechi de zile [Daniel 7:9] .”

    Ducând mai departe discuţia aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur citează mai multe viziuni dumnezeieşti, subliniind importanţa celor două ipostaze: şezând şi stând în picioare: „Spune Daniel Prorocul: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile… [Daniel 7:9]. Isaia, de asemenea, spune: [,..]am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui… [Isaia 6:1-2]. Iar Miheia: Am văzut pe Domnul stând pe tronul Său, şi toată oştirea cerească sta lângă El, la dreapta şi la stânga Lui [III Regi 22:19]. Vezi că în toate locurile acestea se spune că puterile cele cereşti stau înaintea Domnului sau de-a stânga şi de-a dreapta Lui şi aşteaptă ca El să Se aşeze? Vezi şi cum se face distincţie între cete, când se spune: Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc [Evrei 1:7; Psalm 103:5], iar despre Fiul: Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale [Evrei 1:8]? Prin tron se arată puterea împărătească a Fiului.”

    Sfântul Ambrozie este şi el de acord că „Atunci când judecă, Domnul şade pe tron, după cum şi Daniel arată: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile […]. Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise [Daniel 7:9-l0]” .

    Sfântul Ioan Gură de Aur ne atrage atenţia asupra râului de foc, spunând: „Este cu neputinţă pentru cel ce odată a fost lăsat pradă râului de foc, să socotească întru-un fel sau într-altul că pedeapsa lui va avea un sfârşit. […] Chiar de nu ar fi nici un fel de râu de foc şerpuitor, nici îngeri înfricoşători stând de o parte şi de alta a tronului, ci doar oameni, dintre care unii ar fi doar chemaţi, alţii spre laudă şi spre a fi daţi drept pildă altora, alţii spre a fi izgoniţi şi vădiţi de ruşine, spre a nu avea parte de vederea slavei lui Dumnezeu – iar dacă aceasta ar fi singura pedeapsă, oare pierderea acestor negrăite binecuvântări nu ar fi ca un imbold pentru sufletele celor astfel lipsiţi? […] Căci răul acesta atât este de mare, încât nu poate fi exprimat în cuvinte; dar atunci vom vedea acestea lămurit, în deplina lor realitate.
    Acum însă, rogu-te, fă bine şi adaugă la scena aceasta şi pedepsele. Imaginează-ţi că oamenii nu au parte doar de ruşinare, că pe lângă feţele cernite şi capetele plecate ei mai sunt traşi prin râul acela de foc, sunt împinşi către instrumentele de tortură şi sunt daţi pe mâinile chinuitorilor, care le provoacă suferinţă, tocmai în vremea când aceia care s-au nevoit cu lucrarea binelui şi au săvârşit fapte vrednice pentru viaţa cea veşnică sunt încununaţi şi cinstiţi ca nişte biruitori şi se înfăţişează înaintea tronului împărătesc. Toate acestea se vor întâmpla în acea zi: dar cele ce vor urma după acestea, ce limbă ar putea să le zugrăvească? Ce cuvinte ar putea descrie mai potrivit şi mai deplin bucuria, câştigul, plăcerea de a fi împreună cu Iisus Hristos Domnul? Căci atunci când sufletul revine la starea lui cea nobilă şi firească şi, ca atare, este capabil de a-şi cunoaşte Stăpânul, este cu neputinţă a grăi ce plăcere urmează din aceasta şi ce câştig, iar aceasta nu atât din lucrurile care sunt atunci imediat la îndemână, cât din convingerea că lucrurile acestea nu vor mai cunoaşte sfârsit. Bucuria si mulţumirea care însoţesc acestea nu se pot descrie în cuvinte şi nici nu pot fi cuprinse cu înţelegerea.”

    Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-au dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată [Daniel 7:13-l4].

    Sfântul Iustin Martirul (cca 100-cca 165) îl identifică aici pe Fiul Omului cu Iisus Hristos, spunând: „Oare atunci când Daniel zice că Cel ce primeşte împărăţia cea veşnică este ca un Fiu al Omului [Daniel 7:13] nu face aluzie tot la acest lucru ? Căci a zice: Ca un Fiu al Omului înseamnă că Acesta S-a arătat si a fost om, dar, cu toate acestea nu înseamnă că El a fost din sămânţă omenească . Şi, atunci când zice că El este piatră tăiată fară mâini omeneşti [Daniel 2:34], strigă acelaşi lucru, în taină. Căci, zicând că piatra aceasta a fost tăiată fără mâini omeneşti, arată că El nu este o lucrare omenească, ci o lucrare a voinţei Părintelui tuturor, Dumnezeu, care L-a dat la iveală.”

    Sfinţii Părinţii şi imnografii Bisericii identifică pe Cel vechi de zile cu Fiul Omului. Sfântul Atanasie cel Mare scrie: „Cel vechi de zile S-a făcut asemenea unui copil.” Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului (cca 315-386), la praznicul întâmpinării Domnului, exclamă: „Tot pământul să aducă slavă, toată limba să cânte, să cinstim toţi cu bucurie şi evlavie pe Pruncul cel de 42 de zile, Prunc vechi de zile si Dumnezeu de mai înainte de veşnicie, Prunc mic si vechi de zile, sugar şi Creator al veacurilor toate.” Sfântul Metodiu de Olimp (cca 311), cu ocazia aceluiaşi praznic, arată: „Dreptul Simeon a primit în bătrânele sale braţe pe Cel vechi de zile în chip de Prunc şi a adus slavă lui Dumnezeu spunând: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace [Luca 2:29] ,” Iar cu ocazia Naşterii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur îşi exprimă bucuria în cuvinte precum acestea: „Ce-aş putea spune şi ce aş putea să grăiesc? Minunea aceasta mă lasă fără de glas! Cel vechi de zile Se face Prunc. El, Cel dintru cele înalte, de pe tronul slavei vine într-o iesle.” Tot Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează folosirea cuvântului vechi, spunând: „Aici, cuvântul vechi este folosit în sensul său pozitiv, ca sugerând înălţime şi slavă.”
    Imnografii Bisericii vorbesc despre inefabilul întrupării în cântări precum acestea: „Scăpând de legile fireşti, Fecioară, ai născut curată mai presus de fire, Prunc tânăr pe pământ, pe Cel ce este dătător de lege şi vechi de zile [cf. Daniel 7:9], cerule înţelegător al Făcătorului tuturor. Pentru aceasta, cu credinţă şi cu dragoste pe tine te fericim.” Iar la praznicul întâmpinării Domnului, cântăm: „Cel vechi de zile, Care a dat de demult Legea lui Moise în Sinai, astăzi Prunc este văzut şi, după Lege, ca un făcător al Legii, Legea plinind, în biserică este adus şi este dat bătrânului. Iar dreptul Simeon, primindu-L şi văzând săvârşită plinirea rânduielilor dumnezeieşti, cu bucurie a strigat: văzut-au ochii mei taina cea din veac ascunsă, care în zilele acestea de apoi s-a arătat; lumină care risipeşte întunericul neamurilor celor necredincioase şi slavă noului ales Israel. Drept aceea slobozeşte pe robul Tău din legăturile acestui trup, la viaţa cea neîmbătrânitoare, minunată şi fară de sfârşit, Cel ce dai lumii mare milă.”

    Sfântul Efrem Şirul se roagă pentru a sa turmă, spunând: „Primeşte lacrimile celor mai mici ai mei, căci sunt curaţi cu toţii. El, Cel fraged de zile, a fost să-L împace pe Domnul, pe Cel vechi de zile.” Şi încă: „O, Fecioară, Pruncul tău e înaintat în vârstă şi vechi de zile şi înălţat mai presus de toate […] şi în El toate s-au făcut noi.”

    Sfântul Teofan cântă: „Cel vechi de zile S-a pogorât în pântecele tău cel sfinţit, ca ploaia pe lână, Preacurată, şi nou Adam S-a arătat, Iubitorul de oameni.” Sfântul Iosif imnograful confirmă la rândul său: „Fecioară Preacurată, pre Cel vechi de zile prunc nou pentru noi ai născut.”

    Puţini sunt aceia care socotesc că Cel vechi de zile ar fi Dumnezeu-Tatăl , pierzând din vedere faptul că Iisus Domnul însuşi spune că nimeni nu L-a văzut pe Tatăl [Ioan 6:46] – nici chiar înţeleptul Proroc Daniel drept pentru care putem spune că, în majoritate covârşitoare, Sfinţii Părinţi sunt de acord că aici este vorba despre Iisus Hristos, Fiul Omului, Care S-a pogorât la El spre a-şi împlini lucrarea şi a fost adus şi conferit Celui vechi de zile, adică S-a întrupat. Sfântul Iustin Martirul ne spune că este vorba despre Fiul Omului, singurul Care Se arată ca persoană, cu chip de om, Prorocilor Vechiului Testament. Cuvântul care este trimis „[…] de către Altul, Care rămâne de-a pururea în cer şi Care nu S-a arătat şi nu a vorbit prin El singur nimănui, niciodată şi pe care-L înţelegem ca Creator al tuturor şi Tată” .

    Viziunea Profetului Daniel preînchipuie sau prefigurează întruparea lui Hristos, care Şi-a asumat firea omenească şi astfel S-a descoperit ochilor noştri. Sfântul Ioan Damaschin scrie: „Daniel nu a văzut firea lui Dumnezeu […], ci tipul sau icoana Celui ce avea să vină. Căci Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu la acea vreme era nevăzut şi era pe cale să devină Om întru adevăr, spre a Se uni cu firea noastră.” Sfântul Amona mărturiseşte si el că atunci când Daniel a văzut pe cineva ca Fiul Omului, „el a prorocit întruparea Unuia-Născutului, numindu-L Fiu al Omului pe Cel ce urma să fie Fiu al Preasfintei Maria şi prin aceasta urma să devină Om” . Prin urmare, aici se vorbeşte despre Cuvântul care primeşte firea omenească şi este numit de către prorocul „cineva ca Fiul Omului”, în unirea ipostatică Dumnezeu-Om.

    În plus faţă de aceasta, Sfântul Irineu observă faptul că descrierea Celui vechi de zile se potriveşte cu înfăţişarea Fiului Omului, Iisus Hristos, Alfa şi Omega, anticipându-l pe Sfântul Ioan Teologul: Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mâ, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului [Apocalipsa 1:12-l4], Prin urmare Cel vechi de zile din viziunea lui Daniel îşi asumă firea omenească. El prefigurează pe Alfa şi Omega pe care l-a văzut Sfântul Ioan Teologul, în Apocalipsă.
    Sfântul Ilarie îndeamnă: „Priveşte de-a lungul timpului şi cercetează în ce chip i S-a arătat […] lui Daniel, care mărturiseşte despre Fiul Omului în împărăţia cea veşnică.”

  8. doktoru zice:

    Faza tare la nea puscarie ,te iubesc…haules, adica te halesc . Vine ala care zice adevarul despre miscarea de fier a gardului cimitirului legionar autohton si zice sa se dezbata cazul ,sa se analizeze ,ce nu merge bine, ce incomodeaza ….in legiune si in fan clubul ei (asa cum el – ioannis – vad ca a avut rabdare sa caute prin multe surse despre acestia) , si puscariabilul ,care are tendinte vadit legionariste din pacate nesuicidale ( ba puscarie ,vezi ca se arunca cu coji de banane in obrazul lui Messi(a) in Somalia, ce mai stai ?),i-a dat acces denied si direct spam !!! – apropos ,ati observat ca fan-clubul micutzilor legionari on the line urmeaza aceleasi trasaturi caracteristice ca ale arsenicilor boccaciologi? Adica sar de cur in sus ca arsi daca zici adevarul despre mscarea aia maro, auch… am vrut sa zic de fapt verde,sorry… ,m-a luat tasta pe dinainte…si vin cu pareri de alea infantile cum ca ”marii duhovnici” au facut parte unii din ea , altii au ramas si cu nostalgiile idioate si sentimentale ale tineretilor zglobii si usor-retarde !!! hi,hi…..so , let it go :

    ioannis said, on iunie 6, 2015 at 3:39 pm
    @El… Se stie ca cei mai mulţi dintre legionari au apostaziat sau au murit în deznădejde. Asta am găsit scris în cărţile legionare ale lui Maxim sau Ianolide. Aşa de înduhovniiţi erau! Şi care ar fi acei sfinţi căci nu a fost canonizat niciunul… şi personal cred că nici nu ar avea cum.
    Personal cred că printre fff puţinii care s-au apropiat de ortodoxia ce-a curată au fost Pr Adrian Făgeţeanu care spunea într-un interviu video că gonea de la chilie pe tinerii legionari neînduhovniciţi, Pr Arsenie Papacioc, şi Pr Justin care din păcate mai rămăsese doar cu cultul personalităţii lui Codreanu, Moţa, Marin şamd… Dar eu simt că Dumnezeu l-a iubit pe Pr Justin de i-a dat acea boală grea ca să-l ia la El…
    Cât despre Aiud, Gherla, Canal… ptr mine au devenit doar locuri de luat aminte ce se întâmplă când te joci cu Dumnezeu. Puteţi obţine afla mai multe căutând articolul „MARILE PROBLEME ALE MIŞCĂRII LEGIONARE (dovezi chiar din cărţile legionare privind caracterul fascist, antisemit, ecumenist, ezoterist şi neortodox al grupării legionare)”. http://silviu-ion.blogspot.ro/
    Ar fi tare bine ca fratele saccsiv să dezbată acest subiect, deschizând un nou articol. În numele Adevărului, cred că a venit momentul!

    Apreciază – Eu personal am apreciat !!!
    Pușcăriabilul in de zeghe patriei said, on iunie 6, 2015 at 4:47 pm
    ioannis
    Comentariul tau este de fapt chintesenta parerii tale despre Sfintii Inchisorilor si despre Marii Duhovnici. Dar este si motivul pentru care te scot din blogroll si te pun la spam
    ….haules, mancati-as …..indubitabilul !!!
    PS – Personal pana acum pot enumera trei mari probleme :
    – arsenicii boccac-prislopeni
    – ”marii duhovnici” si parerile lor infailibile
    – Garduletzul di Fero si El Capitanno plus micutzii legionari simpatizanti
    Oare or mai fi ? Mai puteti aduce adaosuri ca adaos in plus ???

    • Partea cea mai grava mie mi se pare alta: ca au pus conditie ca sa fii ortodox roman recunoscut de ei: sa fii musai simpatizant al Miscarii Legionare. Alte motive de certuri si de scandaluri nu au mai gasit. Se gasesc toti neavenitii care nu stiu bine nici ce e Botezul, sa inventeze „invataturi de credinta”, iar daca nu esti de acord cu ei, te trimit la coltul rusinii ca un „apostat”. Si care crezi ca e eternul argument? „Marii duhovnici au fost simpatizanti ai Miscarii”. Si daca era cea mai pura miscare, nu as fi devenit adeptul ei, pentru ca nu am de ce sa amestec Ortodoxia cu orice alta ideologie, fie ea si bazata (daca e sa dam crezare unei parti) exclusiv pe Ortodoxie.

      Deci asta e cel mai grav: transformarea acestei chestiuni in problema care tine de credinta. In rest, recunosc ca nu sunt extrem de documentat dpdv istoric pe tema asta. Nu tin nici-o parte momentan, pana nu ma documentez. Stiu minimul pe tema, dar stiu ce e important: Ortodoxia trebuie sa ramana curata si punct, fara a 11a porunca: trebuie sa fii legionar.

      • Si p.s. Daca se dovedeste ca intr-adevar a fost fascista, e foarte grav pentru cei care se vor considera in continuare ortodocsi si simpatizanti ai acestei ideologii.

      • Ana Elisabeta zice:

        Marii duhovnici au devenit mari duhovnici în ciuda faptului că au fost simpatizanţi ai Mişcării (poate nu le plăcea sedentarismul 🙂 ), nu din cauză că au fost simpatizanţi.

      • Ideea e in felul urmator: pe scheletul conceptiei de tip „guru”, daca marii duhovnici au fost simpatizanti ai Miscarii, atunci trebuie si noi musai la fel. Oricum, a devenit mai greu decat admiterea intr-o facultate buna sa aderi la credinta unora de azi: trebuie sa fii anti cip-cirip, eventual sa crezi si ereziile prepecetii si ale lepadarii inconstiente, trebuie sa fii legionar in gandire si altele. Aproape ca nu ai nici-o sansa!

      • Ana Elisabeta zice:

        Cred că ei uită că părinţii respectivi au făcut puşcărie, şi de-abia puşcăria i-a sfinţit (în sensul că a fost locul unde s-au sfinţit). Există şi opinia, şi nu este lipsită de argumente, că prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu această prigoană a scos sfinţi din oameni cu tot felul de slăbiciuni, idei politice dubioase, idei teologice cvasi-ecumeniste ş.a.m.d. Aveau de ales între a fi cu Hristos, a se ruga, a-L mărturisi (cum spune Evanghelia de azi) şi a ceda. Şi atunci ei s-au întors cu toată fiinţa lor către Hristos.

        Ce să mai zic, înţeleg că oamenii l-au lăsat pe Hristos şi au trecut la zeciuiala din mentă şi mărar, adică te întreabă ce crezi despre legiune, despre cip şi despre interpretarea versetului 13, 17 din Apocalipsă.

    • doktoru zice:

      Asa e, am uitat si de problema chip-ului pe langa celelalte trei. Hi, hi bine ca a zis Andrei de ea. Cu pre-pecetea sunt de acord ca e o dobitocenie la fel ca pecetluirea fizica tip stampila, dar sa stii ca la lepadarea aia, aparent-inconstienta ,eu zic ca mai este de vorbit. Eu mi-am zis punctul de vedere si relativ tin la el. Dar evident pot fi discutii principiale si lamuritoare.
      Vad ca iarasi se simte briza oceanic-transatlantica prin zona !!! Am scapat de sub ochiul scrutator al lui rabi si dam de ta-su al mai vechi ? Nu stiu de ce simt unii nevoia sa intre pe site-uri adverse ca opinii incercand sa aduca argumente care nu ii vor fi acceptate niciodata ?(vorbeste bre de retete de bucatarie, poate gasim puncte comune !!!) Poate din cauza ca lor li se pare ca sunt mai pregatiti dpdv, oare care ar fi respectivele atuuri ??? De obicei cei cu musculitza pe si sub caciulitza staruie in tot felul de chestiuni ce se vor a avea aspect de aparenta dreptate. Eu de exemplu nu simt nevoia de a merge la cacatolici sa spun ca sunt șui dpdv. Sau sa le zic penticostalilor, adventistilor ca sunt absolut retarzi , si aia chiar ca sunt ( nu stiu daca ati intrat pe aceste site-uri si ati avut curiozitatea sa le cititi aberatiile dar pe mine m-a interesat un pic).
      De obicei insistatorul, dupa umila!!! mea parere, are si greseala de partea lui – a se vedea cazul rabi Jacov – . Si ala care cedeaza primul e cu o secunda mai intelighent – a se vedea de asemenea cazul rabi Jacov , dar in sens invers ( acelor de ceasornicar ).
      Acum poate se intelege mai bine exemplul ala cu vulpile alea micutze care par a avea aspect nevinovat, – aparenta detinere a adevarului prin deductii logice si filozofii si pareri omenesti -, si venind sub acoperirea acelei aparente nevinovatii mai cauta sa muste pe cate unul sau altul din Biserica. ca nu-i ajunge niciodata lui dreaq cati a inselat si tot mai vrea. Si faza asta intradevar merge la prostimea necitita. Dar vezi al drequ dreaq tot nu se lasa si tot incearca ,chiar daca aici s-a lovit de zid, are capul tare !!! Asa e , prin vie mai sunt si ziduri cateodata – (e ca-n filmele alea cu prostalai si cu Stan si Bran )-, desi cam rare zilele acestea.
      Mitul Calciu nu avea cum sa se spulbere ,dovada acele super moaste clare si evidente ,oricat s-ar basica unii dati cu multa glicerina -peste tot ,dar mai ales pă cerebel -; pe Boca nu-l calculam aici, dar pe Fageteanu, Cleopa, Papacioc, Parvu ,dintre ultimii mai cunoscuti – or mai fi si altii evident – sa-i consideri sfinti de carton ajungi totusi sa te miri de magariile lui dreaqu si lui ta-su ,pana unde pot sa mearga….bine ca e sfant ala care a rupt Biserica aproape in doua ,bazat pe parerea lui si ”a duhului sfant” …chiar ,oare cat de adanc o fi ,sper ca nu are rau de adancimile fierbintzi si usor lava-bile !!!
      Raman totusi la parerea mea ca acum la sfarsitul vremurilor din cauza caderii atat de mari a crestinilor Dumnezeu face un mare pogoramant celor care raman in dreapta credinta si atat. Chiar daca au mai avut si unele scapari pe ici-colo, iar unii dintre cei care trebuiau sa invete poporul au gresit destul de impardonabil in chestii elementare gen cacatolicisme si botezuri prin stropiri si etc. Eu cred ca la parintele Cleopa a fost asa: unii zic ca i-a fortat pe unii sa accepte noul calendar si chiar a mintit si a gresit facand aceste lucruri.Ok, ia ganditi-va ca ii lasa pe respectivii dupa mintea lor proasta si neinvatata si se rupeau aia de Biserica asa cum au facut stilistii, care si-au facut biserica lor. Oare Dumnezeu l-ar fi certat mai tare ca din cauza lui unii au fost batuti si siliti sa stea legati de Biserica ,sau l-ar fi batut mai tare Dumnezeu daca ii lasa pe aceia sa cada cu stirea lui din Biserica fara ca sa faca nimic pt aceasta? Eu cred ca parintele Cleopa a ales raul mai mic si evident a procedat mai mult decat foarte corect.
      Nu stiu de ce cei ”super-corecti” intotdeauna vor sa traga cate un semnal de alarma in unele privinte si au tendinta ”sa indrepte” ei anumite chestii. Cred ca este o chestiune de agitatiune interna care nu le da pace de nici o culoare, a se vedea iarasi cazul cu rabi…si stilul lui chiar daca usor invechit , in rele…
      Despre faptul ca BOR nu ar mai avea har ce sa zici, ca daca BOR nu are har atunci cu cat mai mult stilistii .
      Cat despre observatia unora, desi usor defectuoasa, ca altii ar vrea sa paraseasca Biserica si sa se refugieze prin alte ”barcutze salvatoare” (a se citi pesteri de talhari) , … imi pot permite doar sa recomand un oftalmolog bun si un control a-la-carte !!!
      Cica eu sunt pietisto-sentimentalist !!!…dar ala care se tine atat de tare de nea Glicerina ,cum puii mei este bre ??? …si ca si in cazul Boca ii face si acatiste si rugaciuni si pesemne ca or bea si apa din groapa la cat de zabauci sunt… pana la urma si nea Danone a ajuns sa-si plece genunchii in fata postamentului lui nea Glicerina aflat in Panteonul Zeilor …. mai este ceva de comentat ???

  9. kalinikos zice:

    @Andrei: „Dupa cum nici Sfantul Duh nu trebuie reprezentat ca porumbel decat la Botezul Domnului.”
    Hetimasia. Si acolo Duhul Sfant e reprezentat in chip de porumbel. Canonic. Exista unele versiuni ale icoanei (chiar destul de vechi) in care Duhul Sfant e reprezentat in acest chip. In paranteza fie spus, e posibil ca de la aceasta sa fi derivat ‘treimea’ papistasa (ma rog, intelegi ce vreau sa spun)…

  10. Ana Elisabeta zice:

    Iată şi din viaţa Sfântului Paisie cel Mare (19 iunie):

    „[…] Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi îngeri, precum a mers şi la patriarhul Avraam, şi i-a zis: „Bucură-te, Paisie, astăzi trebuie să ne găzduieşti!” Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări şi băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată. Apoi, punând apă în spălătoare, a spălat – o, minune! pentru pogorârea cea desăvârşită a Domnului – preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Şi fiindcă din bunătăţile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, şi aceasta a săvârşit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: „Pace ţie, slugii Mele”, apoi S-a făcut nevăzut.

    Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul, şi urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare şi vrednic de credinţă, şi a băut-o cu osârdie şi mare poftă, lăsând puţin şi ucenicului său, care era dus în Egipt. […]”

  11. preot duhovnic zice:

    Reblogged this on PREOT DUHOVNIC.

  12. Belciu Adrian zice:

    Am citit si am ramas impresionat de toate aceste dovezi din Sf. Parinti despre reprezentarea necanonica a Tatalui in iconografia ortodoxa. Spuneti ca una dintre dovezile clare ar fi sinodul 7 ecumenic. Dar in pidalionul din 2013, editura credinta stramoseasca scrie tocmai invers, adica da anatema pe cei ce nu primesc reprezentarea Tatalui. Cum as putea sa intru in posesia unui pidalion in care este specificat aceassta interdictie de al zugravi pe Tatal.

    Astept un raspuns.
    Va multumesc.

    • Andrei zice:

      Nu e nicio anatema in Pidalion pentru cei care nu primesc reprezentarea Tatalui. Doar in Cuvantul Inainte al Sfantului Nicodim, acesta spune ca ar fi parte din Traditie, ceea ce nu e adevarat. Sfantul Nicodim nu era bine informat in chestiunea asta, dar a trait si in niste vremuri in care propaganda catolica era foarte puternica (sfantul a facut si o scoala catolica), iar icoana respectiva era intre uneltele de propaganda.

      Sinodul VII Ecumenic din contra, afirma explicit ca pe Tatal nu il putem reprezenta, ci doar pe Fiul, iar motivul e clar: Fiul S-a aratat in trup.

      • Andrei zice:

        Am uitat sa va raspund la ultima intrebare. Nu exista un Pidalion in care sa vedeti interdictia, pentru ca in Pidalion sunt adunate doar canoanele Bisericii, nu si hotararile dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Hotarari care nu sunt de altfel traduse in limba romana. Se gasesc in greaca si latina in colectia academica Mansi. Avea de gand parintele Ioan Ica Jr. de la Sibiu sa traduca aceste decizii dogmatice in viitoarele volume din „Canonul Ortodoxiei”, dar nu se aude nimic momentan…

  13. Belciu Adrian zice:

    Puteti sa ma ajutati cu un link al colectiei academice Mansi?

  14. suslik1973 zice:

    E inadmisbil ca nu au fost traduse de atita vreme. Pina la initiativa parintelui diacon, se pare ca nu a pasat cuiva, daca nu ma insel.

  15. Catalin zice:

    La Sinodul al VII-lea ecumenic a fost interzisa reprezentarea in icoane a Lui Dumnezeu – Tatal.
    Sf. si Evanghelistul Ioan spune:
    „Pe Dumnezeu nimeni L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

    • Catalin zice:

      Sfantul Ioan Gura de Aur, ca si alti sfinti, spune ca la Mamvri a fost Dumnezeu – Fiul insotit de catre doi ingeri. La un moment dat, cele trei persoane se despart si vedem ca Avraham vorbeste cu Domnul, asta e clar, iar celelalte doua persoane sunt numiti ingeri.
      Ei ii spun lui Lot:
      „Că noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul ne-a trimis să-l pierdem”.
      Doi ingeri aflam si la Invierea Domnului, la Sfantul Mormant, precum si la Inaltare, apar doi ingeri care vorbesc cu apostolii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s