De ce pictura Parintelui Arsenie Boca e necanonica? (discutie)

Acesta nu este un articol, este un topic deschis pentru o discutie serioasa, argumentata si fara patimi, la propunerea comentatoarei Andreea, o propunere foarte buna de altfel.

Si asa cum a cerut si doamna Andreea si repet si eu, discutia sa fie serioasa si la obiect, avand scopul evident de cernere si de prezentare a invataturii ortodoxe (in general si despre icoana in particular) si nu de denigrare a persoanei pr. Arsenie Boca!

Comentariile de genul: „cine sunteti voi sa comentati de pr. Arsenie Boca” sau comentariile cu blesteme, anateme si fanatisme neortodoxe (in care persoana e pusa deasupra Bisericii) nu vor fi aprobate! Acelasi lucru e valabil si pentru comentariile care contin jigniri neintemeiate impotriva persoanei Arsenie Boca.

Voi incepe eu prin repostarea a doua comentarii:

Unul apartine doamnei Oana Iftime:

„Ce urmari smintitoare are pictura pr Boca incepe sa se vada, deja. Pe un site ,,ortodox” (http://bdi2.wordpress.com/2010/10/15/27/), se poate descărca un document despre ,,Biserici cu moaşte în Bucureşti”, unde autorul i-a pus si pe ,,sfintii” catolici, cu justificarea urmatoare: “Notă: cu privire la sfinții catolici: atâta vreme cât Sf. Pr. Arsenie Boca l-a pictat pe Sf. Francisc cu aureolă de sfânt (și pe care scrie ‘Sfântul Francisc de Assisi’; oricine poate verifica la fața locului) la Biserica Drăgănescu, este de dorit ca (măcar cei mari) să fie recunoscuți ca făcând parte din Ceata Sfinților și de aceea au fost cuprinși în aceste liste.”
Adaug si o observatie sa zicem tehnica. Reprezentarea acelui „hristos” “eteric” din pictura pr Boca contravine cu invatatura ortodoxa, in maniera ereticului Origen, condamnat, printre altele, si pentru ideile sale privind pre-existenta sufletelor, respectiv necorporalitatea initiala a ceea ce aveau sa fie oamenii, rezultati din caderea din treapta de corporalitate in treapta de corporalitate a unor entitati initial imateriale. Biserica a sesizat ca asemenea idei lovesc si in Intruparea Domnului. Canonic, Hristos nu este NICIODATA reprezentat „eteric”. Si aici rog pe specialistii in arta bisericeasca sa ma corecteze, daca gresesc.
Iar daca este adevarat ce spun chiar admiratorii pr Arsenie, ca a fost mustrat de un ierarh pentru necanonicitatea picturii si ar fi raspuns ca picteaza asa fiindca astfel a vazut el personajele sfinte, este chiar foarte grav. Ce altceva decat aratari demonice pot fi astfel de viziuni, in care ‘hristos’ si ‘sfintii’ apar spectrali si diferit si in alte feluri de modul cum invata Biserica, de sute de ani, ca sunt ei si trebuie reprezentati? Intreb, in acest context- chiar suntem dispusi sa riscam sa ne inchinam la diavol, pictat sub forma unor imitatii ale Mantuitorului si sfintilor Sai? Numai fiindca acele picturi apartin pr Boca, fata de care avem o fascinatie lipsita de prudenta pe care o recomanda Biserica?”

Unul apartine doamnei Ana Elisabeta:

Şi iată-ne la Învierea de la Drăgănescu: http://www.crestinortodox.ro/reportaj/parintele-arsenie-boca-pictor-icoane-de-suflete-140378.html Trece aproape neobservat că prin “Trupul Domnului” se vede marginea din spate a mormântului. (Nici nu mai amintesc că în iconografia ortodoxă nu se reprezintă acest moment al ieşirii din mormânt, care oricum ar trebui să arate ca ieşirea prin piatra care bloca intrarea în grota-mormânt şi nu ca ieşirea dintr-o groapă neacoperită.) Vedem suprapunerea a tot felul de halouri cu un maxim de strălucire, în mod bizar, într-un plan pe la jumătatea coapselor. Unul dintre aceste halouri are culoarea roşie!!!

Ar mai trebui spus, referitor la toate aceste “icoane”, că aurele sau nimburile sfinţilor, sau slavele cum se mai cheamă, sunt reprezentări ale luminii dumnezeieşti necreate. În mod normal nu ar trebui să se vadă nimic prin ele! Singura situaţie în care vedem ceva printr-o sursă de lumină (de exemplu, flacăra unei lumânări) este atunci când din spate vine o altă lumină mai puternică. O flacără va apărea transparentă într-o zi cu soare puternic. Care-i treaba, deci, cu aceste “halouri” transparente? Ce lumină reprezintă ele? E cu atât mai grav cu cât se spune că aceste reprezentări sunt rodul unor “viziuni” ale pr. Arsenie Boca. Însă nici varianta în care şi-a permis inovaţii cu de la sine putere, fără să înţeleagă rostul şi sensul reprezentărilor tradiţionale, nu e în regulă.

Eu personal am abordat pictarea ereticilor Francisc de Assisi si Ulfilas aici si aici.

Astept implicare si mult discernamant.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii, Ortodoxie, Pietismul in Romania, Teologia icoanei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

313 răspunsuri la De ce pictura Parintelui Arsenie Boca e necanonica? (discutie)

  1. Ana Elisabeta zice:

    Salut iniţiativa.

    Fiind însă târziu iar creierii mei franjuri, am să mă autoplagiez cu remarci făcute nu acum foarte mult timp în nişte discuţii pe mail:

    … cu privire la pr. Arsenie Boca, ştiam că generaţia interbelică era încă plină de influenţe occidentale, şi că asta a ţinut multă vreme. Nu intru în detalii. Asta ar fi într-adevăr o scuză bună. Iar Hristosul transparent din icoana Învierii (în care Acesta iese triumfător din mormânt la modul papistaş) îşi poate avea originea, de exemplu, în interpretarea greşită, mai ales din punct de vedere vizual, a unui text ca acesta:

    http://acvila30.ro/pogorarea-duhului-sfant-si-inceputul-bisericii/

    Totuşi, există un ucenic al pr. Boca, pr. Petru Vamvulescu, care pretinde că acesta a pictat „cu poruncă de sus”. Dau linkul de pe youtube împreună cu minutul (totuşi, sunt 2 ore), aşa cum le-am găsit într-un comentariu de pe blogul lui Andrei:

    https://youtu.be/hobVlqzz96A minutul 35:20

    Văd aşadar două posibilităţi: ori pr. Vamvulescu spune adevărul şi atunci pr. Boca a pictat în conformitate cu nişte vedenii mincinoase, ori pr. Vamvulescu, în mod iresponsabil, înfloreşte mărturia cu privire la acest lucru.

    A., asta spuneam şi eu, că dacă era văzător cu duhul cum spune pr. Vamvulescu, nu ar fi trebuit să vadă asemenea ghiduşii. Iar dacă nu le-a văzut, ci le-a scos din capul lui, de ce a spus pr. Vamvulescu aşa ceva? Rămâne totuşi întrebarea de ce să facă inovaţii atât de radicale şi nejustificate.

    „Pana si Mircea Vulcanescu a descoperit ratacirile papismului si Arsenie Boca nu a reusit!” Păi Mircea Vulcănescu chiar era un mare intelectual.

    N., să înţeleg că sunt două Învieri? Cea la care mă refer eu e aici:

    http://www.crestinortodox.ro/reportaj/parintele-arsenie-boca-pictor-icoane-de-suflete-140378.html

    Şi cea la care te referi tu e aici:

    http://www.crestinortodox.ro/religie/parintele-arsenie-boca-pictorul-la-biserica-draganescu-121417.html

    Am dat linkurile la articole şi nu la poze ca să mai vedeţi şi alte mostre ale geniului artistic şi vizionar (pe care nici Sorin Dumitrescu nu le-a înţeles, deşi e destul de talentat, aşa cum concede cu graţie pr. Vamvulescu). De exemplu, acest halou care călăreşte două scene suprapuse, care sunt suficient de originale ca să nu pot să spun ce reprezintă (nu se citeşte textul, sunt pozele prea mici). Sau Sf. Ioan Botezătorul cu aripi multicolore, despre care au remarcat unii că seamănă suspect de mult cu pr. Boca însuşi (Michelangelo a fost un pic mai modest, şi-a pictat autoportretul în pielea jupuită a sf. Bartolomeu). Sau Hristos semi-decorporalizat plutind deasupra Potirului şi Agneţului. Şi, în general, caracterul dulcegăros-pietist-kitschos al multora dintre icoane.

    Unde pot să găsesc mai pe larg comentariile lui Sorin Dumitrescu?

    P.-p.s. Pentru mai multă iconografie mirobolantă marca Arsenie Boca, vă recomand Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Nici nu ştiu cum s-o comentez…

    http://www.doxologia.ro/imagine/schimbarea-la-fata-mantuitorului-1

    P.-p.s. 2 Am găsit şi imaginea cu Hagia Sophia şi San Pietro. E nevoie de multă imaginaţie ca să ghicească cineva că e San Pietro! Eu nu m-aş fi gândit, ever. Eu m-aş fi gândit mai degrabă la catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Dar asta nu explică de ce e desenată în fundal şi mai cenuşie decât Hagia Sophia (în realitate catedrala rusă este cea albă). Oricum, se pare că interpretarea cu San Pietro aparţine ucenicilor/fanilor şi nu criticilor.

    Eh, când omului i se urcă la cap, se întâmplă multe…. Probabil a avut în jurul lui o gaşcă de aplaudaci care i-au tot lăudat geniul şi viziunea.

    • andrei-d zice:

      SE PICTA PE SINE, ÎN LOCUL MÂNTUITORULUI ȘI SFINȚILOR:
      Această asemănarea a picturii cu autorul ei corespunde cu ideologia pictorului Bisericii Drăgănescu [De undei practicii sale de a se uita mult în oglindă, din motive religioase, după ‎mărturisirea Părintelui Profesor de mai devreme]:
      O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia şi etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul şi clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renaşterii chiar a pus preţ pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniţi deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toţi oamenii să-‎şi recunoască în El chipul lor de obârşie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă şi poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen,‎ dar în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creaţie. [ Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 16. Probabil se socotea pe sine chipul universal al omului, un nou Adam, ‎închinând întreaga compoziție, vieții sale. De aceea pune și mucenicia Sfântului ‎Cuvios Mărturisitor Ștefan cel Nou, ca cel prăznuit de ziua morții lui, fiindcă ‎vedeniile icoanelor (ucenicii susțin că a pictat ce a văzut în vedenii) vorbeau despre ‎sine și concepția sa personală hinduso-greco-catolică despre univers.‎ Ce duh le insufla?]

      Însă[picture cu chipul sau] este contrară învățăturii Ortodoxe:
      Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea ‎fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana ‎‎(adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se ‎închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se închipuiește ‎după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și ‎împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și ‎împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în ‎epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, ‎iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor ‎lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru ‎apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ‎ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sinodul ‎cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[…]
      Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel ‎închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că ‎lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va ‎strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele ‎Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […]
      Pentru că noi ‎nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugăciuni,
      ci îndată ce ‎vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru ‎numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci ‎îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să ‎aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu ‎a fi oarecare grozăvii neasemănate. [Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.]
      Analizând, așadar, cum este pictura Părintelui Arsenie Boca, vom descoperi și de unde proveneau vedeniile sfinției sale și cine erau „sfinții” pe care îi picta și cu care vorbea. Mai mult, va fi pentru noi evident și dacă celelalte învățături (scrise) ale sfinției sale au fost sau nu Ortodoxe, dacă putem sau nu a le urma, fiind insuflate de același duh și având același mesaj ca și cele pictate, doar că cele din urmă au fost prelucrate printr-o experiență și meditație stăruitoare în ele de toată viața:
      Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârşită asemănare cu Părintele ‎nostru Arsenie, suntem deplin îndreptăţiţi să credem că aceasta ne vorbeşte şi ne va vorbi de acum ‎înainte, pentru totdeauna în locul Sfinţiei Sale.[†PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, 193.
      Această frază este chiar concluzia cărții, noi suntem de acord cu ea, mai puțin ‎cu Sfinția Sa deoarece S MARE trebuie păstrat, în chip Ortodox doar pentru ‎Dumnezeu și Maica Domnului. Am spune, mai potrivit,sfinția sa.]
      După cum vedem, biserica de la Drăgănescu nu seamănă cu Maica Domnului, cum ar trebui, ci cu Părintele Arsenie Boca. Prin ea nu ne vorbește Hristos, ci acela care s-a pictat pe sine în locul Mântuitorului.
      Aceasta nu este o frază metaforică, nu este o figură de stil, ci surprinde esența ‎picturii de la Drăgănescu. Pentru aceasta vă recomandăm să priviți fără prejudecată ‎sudiul de mai jos, să vă convingeți că biserica de la Drăgănescu este pictată de ‎autorul ei cu diferite fotografii despre sine ale sfinției sale din diferite etape ale ‎vieții. Este impresionant că nici o fotografie ce ne-a rămas cu sfinția sa nu lipsește ‎de pe pereții bisericii. Se pictează ca Sfântul Vasile cel Mare, ca Sfântul Paisie de la ‎Neamț, ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca Sfântul ‎Mucenic Nestorie și în foarte multe locuri ca Mântuitorul lumii. Mesajul este cam ‎așa: eu (autorul picturii) țin locul Atotțiitorului. ‎
      Așadar, dacă vrem să-l cunoaștem cu adevărat pe preacuvioșia sa, să studiem tablourile din ea, să le comparăm cu Sfintele Icoane (cu teologia și canoanele lor insuflate de Sfântul Duh). Dacă vor fi la fel să le cinstim, dacă cele dintâi vor fi doar altfel (din neștiință) să le dezvăluim greșelile și să nu le repetăm, ca să nu cădem din har, însă, dacă cumva… se vor împotrivi Adevărului… să înțelegem că și Părintele și duhul ce l-a inspirat nu sunt după voia lui Dumnezeu și, cu milă înțelegătoare, dar și cu tărie, să le respingem fățiș, ca să nu ne pierdem mântuirea.
      Pentru a vedea ce duh le insufla, ne rugăm Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul să ne descopere:
      Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane ‎și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa ‎furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două ‎persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le ‎cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două ‎dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate ‎celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștiința ‎înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât ‎încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte ‎cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din ‎făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a ‎lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de ‎activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute ‎bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe ‎numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele ‎făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept ‎casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă ‎înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele ‎contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ‎ascultă .‎ [Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 389-340.]

      Am văzut că Biserica de la Drăgănescu suferă, de la izvor, de o concepție eretică despre Sfintele Icoane și anume că Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile șiDomnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui (spre deosebire de dogma Ortodoxă a Sfintelor Icoane care ne învață că Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel ‎închipuit pe ele). De aici esența egoistă a lucrării, pe care o recunosc, fără să înțeleagă, chiar ucenicii preacuvioșiei sale:
      Călugărul pictat la intrare, pe peretele ‎din stânga al bisericii din Drăgănescu – ‎răstignit pe cruce, către care strigau ‎potrivnicii: „Rabzi ca un prost!” este o ‎imagine a Părintelui Arsenie [Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.]

      Autor articol: VICTOR Ardeleanu!

    • Afirmația aparține chiar Părintelui Arsenie Boca, fiindcă sfinția sa dă o explicație asupra acelui tablou în care se află bazilica San Piedro alături de catedrala Sfânta Sofia, puse pe același plan, ca ramuri ale Bisericii Apostolice.
      Iată citatul:
      „Mai departe, îl lăsăm pe însuși Părintele Arsenie să ne tâlcuiască ‎‎„Biserica și lumea” ‎printr-un ‎text inedit, descoperit recent între ‎manuscrisele Sfinției Sale, de la Așezământul ‎monahal de la ‎Sinaia:‎
      ‎«Pictorilor li se dau uneori, în istoria artelor, și teme abstracte, greu ‎de transpus în plas-‎tică. Alteori ‎și le iau singuri, cum e cazul de față, ca ‎de pildă ilustrarea unui text ca acesta: ‎‎„Pus-am înaintea ‎voastră calea ‎vieții și calea morții; spre care vă veți tinde mâna, pe aceea ‎veți avea-o” ‎‎- din ‎înțelepciunea lui Sirah 15,17.‎
      Ca să fie mai lămurit textul, i s-a adăugat o primă direcție (că poate ‎avea mai mul-‎te), ‎intercalându-se două sensuri, direcții, diametral opuse: ‎‎„Biserica și lumea”. Cu această ‎delimitare, ‎textul devine posibil din ‎punct de vedere plastic. Iar cum între aceste două re-‎alități a fost ‎‎întotdeauna neînțelegere, conflict, chiar și război de exterminare, aceasta ‎o explică linia de ‎demarcare între ‎două zone, una luminoasă și alta ‎întunecoasă, arătând ca o linie de front ‎negeometrică și ‎asimetrică; ba ‎mai mult chiar, pe două planuri ontologice cotangente. Biserica e în ‎‎lume, ‎dar lumea nu e în biserică – „lumea” pentru care nu s-a rugat ‎Domnul Hristos. Aceasta ‎e ‎lumea patimilor, care nu e creația lui ‎Dumnezeu, ci creația și stăpânirea îngerului rebel, ‎Satana, ‎după ‎traducere „protivnicul” lui Dumnezeu, iar pe românește „Dușmanul” ‎lui ‎Dumnezeu și al ‎omului. […] De aceea au venit urmările fărădelegilor pe ‎pământ, tot felul ‎de pustiiri și cortegii de ‎rele. „Fărădelegile atrag ‎pustiirea pe pământ” (înțelepciunea lui ‎Solomon 5,23). Urmările și ‎‎rostul pustiitorului Cain și a urmașilor lui, iar mai apoi a lui Iu‎da cu și ‎mai mulți urmași împotriva ‎lui Dumnezeu și a oamenilor. Alături de ‎această felie de ‎pământ, înroșită de urmările fărădelegilor, ‎se află o altă ‎emisferă luminoasă, radiantă, re-‎prezentând Biserica apostolică, cu ‎primele ei două ‎ramuri: răsăriteană Sfânta Sofia și apuseană Sfântul ‎Petru din Roma. ‎”
      Până aici Părintele Arsenie Boca. Citatul este luat din:
      ‎†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei ‎românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 176-179.‎

      • Ana Elisabeta zice:

        N-am ştiut că îi aparţine afirmaţia chiar pr. Boca, mulţumesc. Şi m-am tot gândit dacă se poate interpreta într-un sens ortodox. Roma este într-adevăr una din primele ramuri (într-un sens ortodox, înainte de căderea ei din 1054), dar nu are sens atunci reprezentarea ei prin catedrala Sf. Petru în forma ei modernă, reconstruită de ereticii papistaşi. Iar Constantinopolul apare mai târziu ca ramură/patriarhie, după ce Sf. Împărat Constantin construieşte oraşul şi mută acolo capitala imperiului roman. În schimb lipsesc celelalte ramuri/patriarhii: Ierusalimul, Antiohia, Alexandria.

        Alegerea simbolică a Romei şi Constantinopolului, reprezentate cum sunt reprezentate, ne trimite însă către cele două ramuri/biserici în sens ecumenist, dintre care bineînţeles noi ştim că una este adevărata Biserică, iar cealaltă este una mincinoasă (Roma căzută din Biserică în 1054).

      • Multumim pentru specificatii! Scuze pentru raspunsul intarziat, dar am fost prins cu alte probleme… Apropo, site-ul este superb si spor in continuare!

      • Ana Elisabeta zice:

        Da, este foarte bine realizat site-ul, şi asta-mi reaminteşte că nu l-am citit „din scoarţă-n scoarţă”.

        Şi apropo de asta, văd că şi pe „Pelerin ortodox” se pune problema. Au postat acea discuţie între Pr. Arsenie Papacioc şi Ioanichie Bălan…

      • Pelerin Ortodox oricum nu a fost vreodata pro-Arsenie Boca. Dar acum pare ca se ia ceva mai in serios problema.

      • Ana Elisabeta zice:

        Bineînţeles că nu au fost, pentru că sunt oameni serioşi, echilibraţi. Pro-Boca tind să fie cei un pic exaltaţi, un pic senzaţionalişti…

        Dar aveau diverse cuvinte ale lui postate, fără să existe (cel puţin din câte ştiam eu) o critică. Acum a mai postat cineva comentarii cu linkuri lămuritoare (în special acest site despre care vorbim), şi aşa am văzut că au mai fost discuţii critice în comentarii şi mai demult:

        http://acvila30.ro/predica-la-sf-nicolae-a-parintelui-arsenie-boca-cu-toata-pretuirea-pentru-tot-ce-a-facut-bun-parintele-arsenie-trebuie-citit-cu-aceeasi-precautie-cu-care-l-citim-pe-origen/#comments

      • Da, am citit si eu azi. 🙂 Foarte buna atitudinea admin-ului. Oricum, pe cativa dintre cei care sunt in spatele acestui site ii stiu foarte bine si pot sa zic cu certitudine ca sunt anti-Boca. Au postat acum 3-4 ani cateva cuvinte ale parintelui Boca, dar pe vremea aia inca nu iesise tot la iveala si toti eram in felul nostru putin bocaiti. Inclusiv subsemnatul. 🙂

  2. Ana Elisabeta zice:

    Şi am mai găsit şi alte chestii prin mailurile mele vechi. De exemplu, la un mail care semnala problema mâinilor Maicii Domnului, pictate după modelul mâinilor maicii Julieta, pardon Zamfira (a se vedea aici: https://anomismia.wordpress.com/2014/12/16/monahia-zamfira-constantinescu-portret-de-ucenica-a-parintelui-arsenie-boca-iii/ ) răspundeam:

    … e doar încă o problemă care ne face să ne întrebăm de unde faima de mare iconograf a pr. Arsenie Boca. Eu personal nu prea gust stilul, un fel de pseudo-neobizantin plin de tot soiul de inovaţii nefericite. De exemplu, în această icoană (pun linkul mai jos), pe lângă mâinile maicii în chestiune (n-am înţeles de ce nu putea să le picteze după modele consacrate), eu observ un exces de clarobscur, ca şi cum personajele sunt puternic luminate de sus, iar sprâncenele şi arcadele le umbresc puternic ochii. (O problemă similară, legată de sursa de lumină, apare şi în „icoana” de la Drăgănescu cu Hristos transparent: ce lumină o fi aceea care, reflectată de elementele de fundal, trece prin Trupul Domnului?)

    Altă inovaţie este reprezentarea nimbului Pruncului, care trece prin faţa umărului Maicii Domnului, dar este acoperit de faldurile vălului ei. Iconografia tradiţională cunoaşte două variante: cea în care nimbul Pruncului nu acoperă nimic din trupul Maicii Domnului (de obicei, în situaţiile în care în acest fel i-ar acoperi şi chipul – exemplu: Maica Domnului de la Vladimir), şi cea în care nimbul Pruncului acoperă puţin din vălul şi/sau umărul Maicii Domnului, nefiind acoperit de nimic (exemplu: Maica Domnului a Patimii).

    Maica Domnului „Vladimirskaia” http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Vladimirskaya.jpg
    Maica Domnului a Patimii http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Andreas_Ritzos_-_The_Mother_of_God_of_Passion_-_WGA19511.jpg

    Ne mai putem întreba de ce Pruncul binecuvântează cu mâna stângă în loc de mâna dreaptă, de ce Maica Domnului pluteşte (lipseşte reprezentarea convenţională a pământului care apare de obicei în icoanele tradiţionale sub picioarele sfinţilor) şi de ce nu i se văd măcar vârfurile picioarelor (fusta nu e chiar atât de lungă şi de largă încât să le acopere cu totul).

    Dar uitaţi-vă la altă „icoană” care n-are nicio legătură cu ceea se presupune că reprezintă, şi anume Izvorul Tămăduirii (link furnizat de cineva într-un comentariu pe blogul lui Andrei Dinu – acelaşi comentator a postat şi acea predică a pr. Aniţulesei despre „fenomenul Arsenie Boca”): https://anomismia.files.wordpress.com/2013/09/dsc005371.jpg (Şi comentariul meu: E bizară „icoana”… Izvorul Tămăduirii reprezintă o fântână (care a existat dpdv istoric!) cu bazin şi cu un soi de „cupă” mare din care curge apa în bazin şi în care se reprezintă şi Maica Domnului cu Pruncul Iisus. În „icoana” arsenico-bocăită, Maica Domnului cu Pruncul plutesc undeva pe norişori, fără legătură cu apa sau fântâna, „cupa” a devenit metalică şi pluteşte în aer, tot fără legătură cu apa, iar bazinul fântânii a devenit un hârdău de lemn care pare înconjurat de nişte clerici pe cale să sfinţească aghiasma. E mai bine dacă au „parcat-o” undeva departe de ochii lumii.)

    Căutând să regăsesc „Hristosul” transparent am dat de acest epitaf de la Sâmbăta, în care prin trupul lui „Hristos” se vede peisajul din spate: https://anomismia.files.wordpress.com/2013/09/epitaf-sambata.jpg

    Şi iată-ne la Învierea de la Drăgănescu: http://www.crestinortodox.ro/reportaj/parintele-arsenie-boca-pictor-icoane-de-suflete-140378.html Trece aproape neobservat că prin „Trupul Domnului” se vede marginea din spate a mormântului. (Nici nu mai amintesc că în iconografia ortodoxă nu se reprezintă acest moment al ieşirii din mormânt, care oricum ar trebui să arate ca ieşirea prin piatra care bloca intrarea în grota-mormânt şi nu ca ieşirea dintr-o groapă neacoperită.) Vedem suprapunerea a tot felul de halouri cu un maxim de strălucire, în mod bizar, într-un plan pe la jumătatea coapselor. Unul dintre aceste halouri are culoarea roşie!!!

    Ar mai trebui spus, referitor la toate aceste „icoane”, că aurele sau nimburile sfinţilor, sau slavele cum se mai cheamă, sunt reprezentări ale luminii dumnezeieşti necreate. În mod normal nu ar trebui să se vadă nimic prin ele! Singura situaţie în care vedem ceva printr-o sursă de lumină (de exemplu, flacăra unei lumânări) este atunci când din spate vine o altă lumină mai puternică. O flacără va apărea transparentă într-o zi cu soare puternic. Care-i treaba, deci, cu aceste „halouri” transparente? Ce lumină reprezintă ele? E cu atât mai grav cu cât se spune că aceste reprezentări sunt rodul unor „viziuni” ale pr. Arsenie Boca. Însă nici varianta în care şi-a permis inovaţii cu de la sine putere, fără să înţeleagă rostul şi sensul reprezentărilor tradiţionale, nu e în regulă.

    • Ana Elisabeta zice:

      Update: mi-a picat fisa!!! Are picioare, dar sunt cam de aceeaşi culoare cu fondul şi nu prea se văd (deh, de la o vârstă…) Şi cu unul din ele calcă pe un nor. Asta nu mi se pare în regulă (=canonic), pentru că din câte ştiu eu singurul reprezentat „pe norii cerului” ar trebui să fie Hristos.

  3. Andreea zice:

    Va multumesc pentru ca ati deschis acest subiect de discutie.
    Trebuie sa va spun ca, la insistentele unei colege de serviciu, care este ”fana” Arsenie Boca, m-am dus la Draganescu.
    Asa ca va descriu ceea ce am vazut, atingand doar cateva aspecte, deocamdata:
    – caracteristicile arhitecturii bisericii: – la exterior arata decent, este o bisericuta amarata de cimitir, insa ingrijit varuita si vopsita.
    Surpriza neplacuta vine insa la interior, unde sunt niste stangacii mari, niste contravantuiri urate, care nu au fost decorate cum trebuie cu ajutorul picturii, A.B. ne-luand in considerare acest aspect estetic, pe care il intalnim la toate bisericile ortodoxe, unde si cel mai amarat arculet este decorat cu niste floricele. Adica pictura lui A.B. nu este in acord cu arhitectura, el nereusind sa decoreze elementele structurale care, din aceasta cauza, se vad in toata uratenia lor, si a preferat sa utilizeze campurile mari pentru a-si manifesta ”geniul” artistic.
    – pictura: – impresia pe care mi-a facut-o este ca nu este deloc stralucita: – culorile sunt foarte sterse, nicidecum asa de vii cum apar pe internet. Dominanta este un fond ocru sters – prafos.
    – stilul: – este mixt, avand influente art-nouveau, bizantine (in decoratia fondurilor cu entre-lacs-uri), dar si de o uratenie si o ”obraznicie” maxima acolo unde ii infatiseaza pe diavoli si pe oamenii ”cazuti” ai lumii sale contemporane. ( A-propos, de ce il infatiseaza pe acel barbat in pantaloni scurti, cand tocmai el este acela care se imbraca astfel in excursiile sale montane?!!)
    – tehnica: – este tempera, cu zone mari in care culoarea este opaca, dar si in care a reusit sa realizeze niste tente transparente. Nu am vazut nici un pointilism, asa cum afirma unii neaveniti.
    – GRAFICA: aici este cuiul lui Pepelea. Cred ca o analiza clara o poate face doar un grafolog priceput in tulburari de personalitate, caci pe peretii de la Draganescu sunt tot felul de tipuri de scrisuri: veche romaneasca, cursiva, un fel de Times New Roman, etc. Sunt cel putin sase-sapte feluri de scrisuri diferite, atat ca stil , cat si ca marime. Unele sunt atat de mici, ca nici nu pot fi citite de aproape. Concluzia este ca omul a fost cam tulburat.
    ………………………………………………………………………………….
    Urmatoarele capitole care ar trebui discutate sunt:
    – motivatia si ”inspiratia” picturii;
    – acordul sau dezacordul cu erminille;
    – invovatiile (Francisc de Assisi, Ulfila, catedrala Sf. Petru – desi nu prea seamana cu ea);
    – expresivitatea chipurilor (care tine de un fel de pietism strain duhului ortodoxiei);
    – inspiratia steineriana sau de alta natura a unor scene (a se vedea Invierea lui Hristos, cu valuri transparente);
    – caracterul ”profetic”.
    Va multumesc!

  4. marin zice:

    @ Ar mai trebui spus, referitor la toate aceste “icoane”, că aurele sau nimburile sfinţilor, sau slavele cum se mai cheamă, sunt reprezentări ale luminii dumnezeieşti necreate. În mod normal nu ar trebui să se vadă nimic prin ele! Singura situaţie în care vedem ceva printr-o sursă de lumină (de exemplu, flacăra unei lumânări) este atunci când din spate vine o altă lumină mai puternică.
    Singura explicatie care-mi vine in minte , avand in vedere si filo-catolicismul lui AB este ca el transpune in pictura invatatura papistasa a energiilor harice create ale papistilor. In acest context e posibil ca o alta lumina tot creata ( din mintea lui) sa fie mai puternica …

    • Ana Elisabeta zice:

      Cred că îi atribui un demers prea subtil. Arsenie Boca ca intelectual genial: the rumors have been greatly exaggerated 🙂

  5. Ana Elisabeta zice:

    Şi Sfântul Arhanghel Gavriil a fost reprezentat ca o fantomă de Hollywood:

    Mai multe fotografii aici:

    https://calindragan.wordpress.com/2009/11/27/pictura-de-la-draganescu-a-parintelui-arsenie-boca/

  6. Am văzut că Biserica de la Drăgănescu suferă, de la izvor, de o concepție eretică despre Sfintele Icoane și anume că Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile și Domnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui (spre deosebire de dogma Ortodoxă a Sfintelor Icoane care ne învață că Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel ‎închipuit pe ele). De aici esența egoistă a lucrării, pe care o recunosc, fără să înțeleagă, chiar ucenicii preacuvioșiei sale:

    Călugărul pictat la intrare, pe peretele ‎din stânga al bisericii din Drăgănescu – ‎răstignit pe cruce, către care strigau ‎potrivnicii: „Rabzi ca un prost!” este o ‎imagine a Părintelui Arsenie[158].‎

    În afară de aceasta sunt multe alte încălcări ale Sfintelor Canoane pictate (avem chiar un tablou dedicat Maicii Domnului în care i se vede părul, fiind acoperită cu basma, această reprezentare fiind numită în Erminia picturii bizantine ca fiind eretică, iar modul de îmbrăcare și reprezentare al Preasfintei aduce mult cu vedeniile romano-catolice și cu madonele celebre ale lor), dar aceasta face obiectul de studiu al capitolului Învățături eretice pictate, care, datorită necesității inserării fotografiilor reprezentative, va fi completat (dacă ne ajută Bunul Dumnezeu) de un fișier separat în care vor fi prezentate Sfintele Icoane autentice, tablourile de la Drăgănescu și sursele lor de inspirație demonică și din alte religii, în special din romano-catolicism. Lucrul acesta este mărturisit, fără să vrea, chiar de ucenicii sfinției sale, chiar atunci când vor să dovedească Ortodoxia pictării sale:

    Adaug aici că pictura în tempera a Bisericii ‎din Drăgănescu, după rânduiala ortodoxă, ‎este mai de preţ decât Capela Sixtină din ‎Roma[159].‎

    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/i-o-pagina-interimara-pentru-a-avea-acces-rapid-la-toate-informatiile/#_Toc422575079

  7. ANEXA 1‎

    La sfârșitul secolului al XlX-lea, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, membri ai ‎Sfântului Sinod, văzând degradarea și dispariția tradiției picturale românești – ‎dispariție care ducea la transformarea unor biserici într-un soi de hibrid, ‎arhitectura tradițională ortodoxă fiind îmbrăcată într-o haină picturală apuseană, ‎catolică -, s-au întrunit într-un sinod, hotărând interzicerea unor astfel de picturi:‎

    Deciziunea Sântului Sinod al Sântei nostre Biserici autocefale drept măritore de ‎răsărit

    Privitore ia iconele, arhitectura, pictura și ornamentațiunea bisericilor din țara, ‎cum să se urmeze pe viitor

    Sânta nostră Biserică drept măritore de răsărit, gelosă de învățătura ‎Dumnedzeescului său fondator, cum și de tradițiunile și aședzămintele sale, a ‎lucrat în tot chipul la întărirea sentimentului religios printre popore și la mântuirea ‎sufletelor lor.‎

    Dorind a ține pironită vederea și simțul fiilor săi asupra Dumnedzeirei și Sânților, ‎ea a deschis artelor frumose porțile sale, a transmis posteritațăi icona vie a tuturor ‎personelor Sânte, cari sunt în adorațiune și venerațiune la popoarele creștine.‎

    Sub-semnații,‎

    Considerând pictura bizantină și împreună cu dănsa și pe ce-l-alte arte frumose, ‎ca fiind singurele întru a reprezenta cu splendore, magnificență și cuvioșie ‎personele cele mari și Sânte ale religiunei creștine, și a întreține în popor ‎adevăratul sentiment religios;‎

    Având în vedere ca artele frumose bizantine au fost introduse în Biserica nostră ‎Română încă din cele dintâi timpuri ale aparițiunii lor și prin aceasta, deprinderea ‎poporului nostru cu ele și apropierea lor de către artiștii și artizanii noștri români;‎

    Vëdzând cu durere gôna tacită ce së dă acestor arte spre a le scôte de prin ‎biserici și a le înlocui cu altele noul și necunoscute poporului nostru;‎

    Vëdzând marea afluență de tot felul de icône străine, cari au inundat țara din toate ‎părțile ;‎

    Vëdzând ca prin unele biserici se fac zugrăveli și se întrebuințăză arhitectură, iar ‎prin casele românilor creștini se introduc icône cari sunt departe de a înfățișa după ‎cum se cade imaginea Dumnedzeirei și chipurile Sânților din vechea și păzită de ‎Dumnedzeu Biserică a Românilor;‎

    Vëdzând că ornamentațiunea bisericei în genere ce sê introduce de cât-va timp ‎este lipsită aprôpe și de cerințele artistice și de cele liturgice ale ritualului nôstru, și ‎prin urmare departe de a ajuta geniul cultural al poporului român întru desvoltarea ‎sentimentului sëu religios și național ;‎

    Și dară, temându-ne ca nu cum-va prin introducere de noul arte în Biserică și prin ‎casele creștinilor să së struncine dreapta credință în popor și în el însuși;‎

    Sântul Sinod ia disposițiunile urmàtôre:‎

    ‎1.‎ Prea Sânțiții Episcopi eparhioți să supravegheze cu dinadinsul în jurisdicțiunea lor ‎ca pictura și ornamentațiunea care se va introduce de acum înainte, fie prin ‎bisericele cele vechi fie prin cele noi sau reînnoite – să fie conform stilului ‎bizantin deja în us în Biserica ndstră Română autocefală drept màritôre de răsărit.‎ [deci Părintele Arsenie Boca ar fi trebuit să asculte și aici de episcopul ce l-a oprit de a picta erezii ‎– n.n.]‎

    ‎2.‎ Să pună îndatorire preoților și epitropilor tuturor bisericilor ca înainte de a ‎se contracta zugrăvirea unei biserici să së presinte la aprobarea prealabilă a ‎Chiriarchiei tablourile ce aû a së introduce în biserică, cu modelurile lor de ‎zugràvélà.‎ [și cumnatul Maicii Zamfira, preotul care l-a pus pe Părintele Arsenie Boca să-și picteze ideile inovatoare și necanonice, ar fi trebuit să se sfătuiască cu episcopul locului, prezentând schițele, mai înainte de a fi pictate, ceea ce ar fi înlesnit refuzul lor și l-ar fi scăpat și pe sfinția sa și pe preacuvioșia sa de marele păcat al lepădării de Ortodoxie prin imagine. Pe de altă parte, însă, este o îngăduință a lui Dumnezeu, ca să putem vedea mai limpede ce gândea cel îngropat la Prislop, și așa, să putem să ne lămurim asupra credinței sfinției sale și a ne feri de întreaga-i învățătură tot atât de încâlcită și primejdioasă, pe cât este de ascunsă și îmbrăcate în veșminte de părută Ortodoxie.

    ‎3.‎ Să oblige pe preoți a nu primi în biserica spre sânțire decât numai icône cari ‎sunt aprobate și recomandate de Chiriarchie sau eșite din atelierele pictorilor ‎noștri români cunoscuți și aprobați cel puțin de doi sau trei Chiriarchl al țării.‎

    ‎4.‎ ‎ Icoanele cele nesânțite după ritualul sântei nôstre Biserici së vor scôte cu ‎încetul de prin casele creștinilor prin influența morală a preoților și în locul lor să li ‎së recomande cele autorizate de Chiriarchie.‎

    ‎5.‎ Să cérà autorităților județelor ca să îndatoreze pe primari a respecta și el ‎din partele disposițiunile de mal sus și a nu îngădui vândzarea de icône și obiecte ‎sacre în cuprinsul administrațiunii lor, rëmâind ca aceste objecte creștine să li së ‎procure numai prin biserica parohială.‎

    ‎6.‎ Prescurile se vor fabrica numai de femei creștine, piôse sau numai de ‎creștini.‎

    ‎7.‎ Abaterea de la disposițiunea a doua de mai sus va atrage pentru Preoți ‎caterisirea și pentru Epitropi distituirea și darea lor în judecată, spre a despăgubi ‎parochia de suma cheltuită cu pictura, arhitectura și ornamentațiunea ce contrazice ‎disposițiunile Bisericii nôstre Române autocefale drept màritôre de răsărit.‎

    ‎8 Biserica a cărei pictură, arhitectură șl ornamentațlune s-a făcut contra ‎acestor dlsposițiuni este și rămâne închisă (s.n.) [cam acesta ar fi și leacul cu biserica Drăgănescu, să fie păstrată ca un muzeu, în care un ghid să explice tuturor unde s-a abătut Părintele Arsenie Boca de la Ortodoxie, până se va stinge arsenismul, după cum s-a stins și tatăl lui origenismul (deși acesta mai bântuie, chiar dacă mascat, și acum, cu multă agresivitate, mai în toate mediile teologice moderne, deși Origen este numit tatăl tuturor ereziilor, și înveșmântarea în haină creștină a păgânismului de către Sfântul și Marele Ierarh Epifanie al Salaminei, numire confirmată și de Sfântul, a toată lumea Sinod al 5-lea, prin faptul că l-a dat anatemei pe Origen cu toate învățăturile lui eretice). În acest timp să nu se slujească acolo pentru a se arăta că duhul picturii este străin de Sfântul Duh al Adevărului. Apoi, după încetarea primejdiei, s-ar putea repicta canonic și resfinți, pentru a fi dedicată în sfârșit lui Dumnezeu, iar nu persoanei celui ce s-a pictat pe sine în locul Lui ‎– n.n.]‎

    ‎9. Abaterea de la disposițiunea a treia se va pedepsi întâi cu oprire pe trei ‎luni, al doilea cu oprirea pe un an, și al treilea cu caterisirea

    ‎1889, Noembrie, 22‎

    ‎(Semnează): I.P.S. losif Mitropolit Primat

    P.S. Episcop Ghenadie al Râmnicului

    P.S. Episcop Inocentie Budzeu

    P.S. Episcop Silvestru al Hușilor

    P.S. Episcop Ghenadie al Argeșului

    P.S. Episcop Parthenie al Dunărei de-jos

    P.S. Arhiereu leremia Gălătzenu

    P.S. Arhiereu Valerian Romnicenu

    P.S. Arhiereu Calistrat Bârlădenu

    P.S. Arhiereu Innocentie M. Ploeștenu P.S. Arhiereu Gherasim Piteștenu

    P.S. Arhiereu Dositeiu Botoșanânu1‎

    ‎Revista Biserica Ortodoxă Română, 1890-1891; prezentul decret a mai fost publicat ‎și în Vestitorul Ortodoxiei din 15 ian. 1998, în cadrul paginii realizate de ASCOR, în ‎încheierea căreia, personal, am scris și câteva rânduri referitoare la pericolul confundării ‎tabloului cu icoana.‎

    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/i-o-pagina-interimara-pentru-a-avea-acces-rapid-la-toate-informatiile/#_Toc422575079

    • Andreea zice:

      Eu cred ca tehnica nu conteaza prea mult. Ca e pointilism sau tenta plata sau tenta degradata nu are importanta. Pictura a fost restaurata, si in restaurare se folosesc diverse principii vizuale, din care face parte si un fel de ”pointilism”, care se numeste altfel, dar nu vreau sa intru aici in teoria restaurarii.
      Dar, pentru ca eu am privit rapid si cam pe intuneric pictura si probabil nu oi fi reusit sa vad cum trebuie, iata, dau un citat dintr-un critic de arta, Sorin Albu, care a analizat-o si care spune totul despre ea:
      ”„Arsenie Boca are, cel puţin aparent, un stil de pictură neo-bizantină. Spun aparent, pentru că stilul său este unic în pictura românească. O astfel de pictură nu se mai găseşte nicăieri în lume, nu neapărat datorită stilului de pictură, ci, mai degrabă, prin caracterul profetic. Din punct de vedere tehnic, Boca foloseşte pasteluri, uneori în culori vii, alteori estompate, în funcţie de tematică, dar şi stilul pointilist, adică pictura prin puncte, în vârful penelului. Spre exemplu, „Învierea Domnului“ este realizată în această tehnică. Sunt mai multe planuri, prin care îl putem vedea pe Iisus ieşind din mormânt, dar fiind, în acelaşi timp, înăutru. Mormântul în sine este transparent, iar asta este o altă tehnică des utilizată de Boca. Priviţi, de exemplu, aureola dimprejurul lui Iisus: nu este niciodată opacă“, spune Albu.
      Criticul îşi exprimă şi incertitudinile legate de anumite aspecte ale operei lui Boca. „Ce aş avea de reproşat este nerespectarea canoanelor iconografiei. Însă nu în sens dogmatic, ci, mai degrabă, înlocuirea acestora cu o latură de imaterial-spiritism, ceva de tip new-age. Asta se întâmplă şi în scrierile sale, de exemplu în „Cărarea Împărăţiei“, unde se pot găsi citate din spiritişti şi ocultişti luate ca bune, dar şi teme precum preexistenţa sufletului sau determinismul spiritual“, încheie Albu.”
      Citatul este dintr-un articol scris de un adept al lui A.B., mai putin cunoscator intr-ale picturii. Dau linkul aici:
      http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=19031
      Revin mai tarziu cu alte comentarii.

      • Ana Elisabeta zice:

        Da, seamănă cu acele tehnici folosite în restaurare mai mult decât cu poantilismul propriu-zis.

        Foarte de acord cu Sorin Albu!

  8. marin zice:

    In ce hal a zugravit chipul Maicii Domnului ! Are niste trasaturi patratoase , aproape masculine , care induc o stare de raceala , diametral opusa fata de caldura pe care o sadeste in suflet o icoana bizantina a Maicii Domnului !

    • Ana Elisabeta zice:

      Nu ştiu la care dintre ele te referi, oricum mai aveam de făcut o observaţie şi cred că se leagă de ceea ce ai observat. Pr. Boca avea o mână foarte bună, foarte fină la ornamentaţii, acolo unde este şi unde nu este nevoie de ele, dar ornamentaţii, cum să spun eu, nu de tradiţie bizantină, ci aparent neobizantină, aşa cum spune şi criticul Sorin Albu. Entuziasmul pentru ornamentaţie mă duce cu gândul spre brâncovenesc, însă maniera în care este tratată are ceva artificial în ea. La fel, atunci când pictează după tipologii consacrate, există acest aer aparent neobizantin marcat de artificialitate şi, da, de răceală. Îmi aminteşte de muzica bisericească „pusă pe note” şi forţată să se încadreze în gamele muzicii clasice de către „compozitori” cărora nu le suna chiar bine, chiar pe gustul lor muzica psaltică de tradiţie bizantină. În cazul acestei picturi e ca şi cum, în loc să-şi aleagă modele din tradiţia bizantină (şi post-bizantină, de ce nu) autentică, maestrul lui Boca (i se menţionează numele în unul din articole) şi-a ales modele din pictura occidentală de factură (sau făcătură) neobizantină. Pentru referinţă, vedeţi mai jos un mozaic „neobizantin” de la Pantheonul din Paris:

      https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d5/Panth%C3%A9on_mosa%C3%AFque_abside.JPG/1280px-Panth%C3%A9on_mosa%C3%AFque_abside.JPG?uselang=fr

      Sau asta din Londra, un fel de fusion neobizantin-Art Nouveau (probabil că este şi o „fibră” Art Nouveau în supra-abundenţa de entrelacs-uri şi arabescuri cu care pr. Boca şi-a ornamentat şi para-ornamentat opera):

      În schimb, acolo unde e original, are anumite stângăcii aproape copilăreşti. O să dau un exemplu (sau două…):


      Comparaţi, acum, cu portretele unui iconograf ancorat cu adevărat în tradiţia bizantină (unul cu adevărat mare):

      http://pemptousia.com/2012/01/photios-kontoglou-the-greatest-icon-painter-of-20th-century-greece/kontoglou_oikogeneia/
      http://www.impantokratoros.gr/dat/25CCB802/image1.jpg?633569436102968750

      • Ana Elisabeta zice:

        Mai sus puteţi vedea şi că Sf. Arhanghel Mihail, în reprezentarea pr. Boca, nu are picioare. Chiar dacă îngerii sunt duhuri, totuşi tradiţia noastră este de a-i reprezenta cu trup (pentru că au un „trup” dintr-o „materie” foarte fină comparativ cu a noastră, dar grosier în raport cu ceea ce este cu adevărat numai Duh), şi nu ca pe nişte fantome.

      • Ana Elisabeta zice:

        Şi am mai observat o chestie, uitaţi-vă aici:

        Taie o felie din aura Pruncului, fără măcar să fie acoperită de ceva. Aşa cum am arătat, în tipologiile tradiţionale nu se întâmplă nimic de acest fel.

        În al doilea rând, ce face Pruncul cu degetul arătător de la mâna stângă în sus? N-ar trebui să binecuvânteze cu mâna dreaptă, mai degrabă?

        Şi, în plus, aura Pruncului este semitransparentă, ceea ce iarăşi nu este în regulă – o lumină increată aşa, un pic mai palidă, ca să putem vedea prin ea? Toate mărturiile despre lumina increată o descriu ca foarte strălucitoare.

      • doktoru zice:

        Apropos de imaginea asta :

        Cred ca aici parintele a profetit despre celebrul 666 – in afara de restul proroociilooor care se vad mazgalite peste tot -, vedeti cu mare atentiune capetele manerele de sprijin al mainilor si piciorul foto-sezlong-ului. Cred ca parintele a vrut sa avertizeze despre faptul ca celebrul 666 se va gasi peste tot ,in tot ce misca si mai ales in tot ce sta, inclusiv in picioarele si manerele scaunelor de bucatarie sau sufragerie…si poate si in cele de wc ,dar alea-s fara de manere…
        Cred totusi ca ispita din spate care se pregatea sa intre in scena e prea echipata pt o ispita de vara ; ca vazui ca individul era in pantalonasi de cercetas, si aia scurti !!!
        Na , ca sa nu spuneti ca nu m-am implicat si eu in povestea asta a mazgalelilor lui nea Boca….mie mi-a sarit in ochi 666 !!!

      • Ana Elisabeta zice:

        :)))) Da, şi dedesubt (sub această scenă) apar nişte medalioane hexagonale, deci cu 6 laturi, şi pe fiecare latură sunt câte 6 bulinuţe! Serios, se vede în fişierul în mărime 100%.

        Iar „ispita” pare că disimulează o pereche de corniţe în coafură. Faţă umană oricum nu are decât aproximativ… Poate că vrea să spună că e vreo roboată? Văd că are şi video-telefon (adică un receptor de telefon peste televizor). Mai are un telefon (receptor) şi în mână, ăsta o fi mobilul. Tare ciudat îl mai ţine – asta apropo de stângăcii…

        Dar dacă e să-l căutăm în buclele din desen, numărul 666 apare explicit la la piedestalul coloanei, chiar în stânga măsuţei pe care stă televizorfonul :))

        Sau poate că consoarta nu e nici consoartă, nici roboată, ci o profeţie a filmelor cu zombi şi/sau bampiri :))))

  9. doktoru zice:

    Salut. Off-topic dar haios !!!…este pt nea Oprescu cel mai bun doctor dintre primari !!!

    On topic , eu ma ramas fara cuvinte si nu am ce sa mai spun ; inainte comentatorii au epuizat toate resursele deja !!!… dar va tin si eu pumnii pe mai departe.

    • :))))

      Cauta cuvinte doktore, ca vorba aia, fara tine viata e pustiu 😦

    • Ana Elisabeta zice:

      Cu ce ocazie, ca să zic aşa?

    • doktoru zice:

      Nu stiu ,sunt intr-o pasa mai prosta , ca sa zic asa. M-am saturat de citit pe tot felul de bloguri tot felul de chestii ciudate cel putin zis, ma dor si ochii-n cap, am si hartii de facut cu de ale mele si parca nu mai pot sa citesc si sa ma concentrez… atatea prostii peste tot, si pe intern si pe extern. Parca sunt numai mesaje pt retarzi, ne iau astia de prosti. …am obosit…si in plus de pictura lui nea Boca mie mi se cam falfaie, nu ma intereseaza , nu dau doi bani pe ea….asa ca ma relaxam facand niste fotosopizari si aveam de gand sa vad o perioada niste filme ca sa ma mai calmez si sa mai uit de cele stresante si mai ales de alea enervante.
      Dar ca element ajutator si mai hilar zic de un pct de vedere al unuia , cred ca mai revoltat ca mine :
      Cand declari ca nu esti legionar, e ca si cum declari ca esti mandru ca esti gay. Cam asa e psihic pentru un crestin cred. Nu pot gasi alta comparatie. El a declarat ca nu e legionar(Octav Bjoza). Deci e clar. A declara ca nu esti legionar e ceva asa mental de autosodomizare a propriului psihic. Caci in duh si trup toti suntem legionari.
      Poate ar trebui sa luam exemplu de la acest tanar si nelinistit si sa ne declaram, totusi si in cele din urma, apartenenta la acest grup colorat si vesel,aka LGBT…cre ca io o sa fac primul pas in acest caz !!!

      • Cine a zis porcaria aia ordinara?

      • doktoru zice:

        Ei si tu, cum cine …tineretul asta exaltat(si arzand de manie, unii) care stie tot fara sa citeasca un rand sau daca se infomeaza tot nu intelege si nu stie nimic dar se grabeste sa dea cu bata in balta prin afirmatii epatante stil : șoc !!!…mai stii ,poate pana la urma tineretul asta exaltat si legionar or pune de o petitie in care sa-i zica lui nea Danutz din deal sa bage ceva de Capitan si de Legiune in Crez ,nu de alta dar ca sa dea mai bine la ortodoxie fiind pagina cea mai frumoasa din istoria recenta a…dacilor liberi !!!…eu le-as mai da si un sfat inca : sa nu dea dreaq ca sa uite sa-l puna la inventar si pe nea Zamolxes…

      • Ana Elisabeta zice:

        :)))) Dacă e să-i aplicăm un pic de pop psychology, înţeleg că el se declară legionar pentru că-şi neagă pornirea pe invers??

      • Ana Elisabeta zice:

        Dacii liberi? Nu lipseşte cumva vreo literă? Că mă gândesc că s-ar putea face un film:

        „Legiunea se întoarce: Ce s-a mai întîmplat cu Legiunea după ce porcii s-au aruncat în mare”

        Sunt foarte răutăcioasă azi, dar este parte a reacţiei la gugumănia pe care tocmai am citit-o.

      • Ana Elisabeta zice:

        Doktore, spor pe la treburi!

      • doktoru zice:

        Bodeaproste sefa !!!…mi-am mai revenit ca m-am amuzat cu un prieten facand niste editari video de la fi-miu de la scoala…si am mai ras si m-am mai destresat, caci se adunasera unele in ultima vreme din alea mai nasoale…
        Dar ca sa zic ce am vazut la un comentariu, la ceilalti, unde un baiat destept le zice chip-istilor ca prin chip nu le poate lua nimeni libera alegere, nici nu ii poate sili sau sa le incalce vointa prin nici un chip sau nano-micro-chip rfid 666, asa cum poate dreaq si-ar dori. Caci Dumnezeu ne-a dat vointa libera de a alege ,rau sau bine ca sa tina de alegerea noastra la judecata. Dar aia nu vor sa inteleaga , sau cel putin deocamdata, si parca sau mai linistit si vocile alea pro chip, parca nu mai sunt asa de vehementi…nu stiam ca si monahul Teodot a ajus un reper pierdut printre Sf. Parinti !!!…tot il dau unii de exemplu…ca cica daca a zis monahul Teodot ,gata asta e…
        Dar sa zic unde vream sa ajung, citire de la pr .Paisie Aghioritul, nu sfantul…inca !!! :
        “- Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist.

        – Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit.

        Se vor petrece multe evenimente. Poate veti apuca sa traiti si voi multe din semnele scrise in Apocalipsa. Incet-incet destule incep sa iasa la iveala. Strig si eu netrebnicul de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina “fiul pierzarii” (2 Tes. 2,3).… Evanghelistul Ioan atunci cand in prima sa epistola spune: “Copiii mei… ca vine antihristul, iar acum multi antihristi s-au aratat…” (1 In. 2, 18), nu intelege ca asteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian si Diocletian, ci ca Antihristul cel asteptat va fi intr-un fel ca un diavol intrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia si va insela lumea.

        Ori noi astia care am mai citit cate unele stim ca Sf.Parinti au zis ca lepadarea este chiar antihristul .Iar acesta a fost trecut asa de Sf.Pavel din cauza lucrarii lui in lume , adica el a fost numit asa dupa lucrarea lui. Nu apare intai lepadarea si apoi se mai gandeste , se mai rasuceste si in cele din urma apare si antihristul. Odata ce recunosti lucrarea si o si vezi cu ochii tai inseamna ca antihasul exista si el undeva. Si ma gandeam ca daca pana si pr.Paisie a incurcat borcanele, la noi astia mai slab pregatiti la ce sa ne asteptam ?!!!…

        By the way, ia ce zice mai departe prietenul cu gay-ii :
        sincer acesti oameni de la Razboi intru cuvant sunt sigur gay….iata ce au publicat…eu pun pariu ca ei sunt un grup de gay si ca site-ul lor e un site de recrutare de partenerii dintre seminaristii creduli care il citesc
        …e bine ca a aparut tizul, dupa examene cred, si face lege si ordine – si ceva disciplina – printre arsenici !!!

      • Culmea e ca primul pasaj infirma multe din teoriile cipiste: „– Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit.”

        Individul ala cu gay-i e, sincer, nesanatos.

      • doktoru zice:

        Mai copii , nu va mai luati asa de tineretul legionar-nationalist al zilelor noastre. E si ei oameni in felul lor. Si daca asa inteleg ei problema acum ce sa-i faci? Sa-i arunci si pe astia mici-n mare dupa aia mai dinainte ?!!! Lasati-i ca or invata pe pielea lor asa cum au invatat si inaintasii lor , caci daca stiau ce a zis Iisus sau citeau de la Sf.Ioan chestia ca nici macar nu aveau voie sa se revolte contra Cezarului in vederea unor zile mai bune, poate si primii apucau zile mai frumoase si mai linistite. Asa ca daca au avut viermisori si i-a mancat pe ici-colo na ,ca au fost un pic scarpinati…tot pe ici-colo…
        Cat despre pr.Paisie a zis bine ce a zis , nu neg asta. Eu doar am subliniat mica eroare care apare la el atunci cand face distinctie intre apostazie si antihrist. Parca intr-un fel rememoreaza greseala fariseilor atunci cand nu stiau sa faca distinctie intre Prorocul si Hristosul si il tot intrebau prostii pe Sf.Ioan Botezatorul neintelegand ca era vorba despre una si aceiasi persoana reunita cu cel doua calitati in Iisus Hristos.

  10. doktoru zice:

    Chiar ca plictiseala…toti plecati la mare, nu eram eu dus pe coclauri aiurea cu mintea ci toti erau plecati de colo-colo cu treburi, si mie doar mi se parea ca nu-i asa !!!
    Dar revenind la oile noastre sa continuam cu lista desconpirarilor si sa spun ca am deslusit si misterul acela de care ma plangeam eu mai demult, dar nici prea de demult.
    Tot citind si recitind am inteles pana la urma care este lucrarea antihristului si cum fura el stapanirea oamenilor si a lui Dumnezeu in lupta sa contra lui Hristos.
    Mai tineti minte pasajul de la Sf.Ioan Gura de Aur :
    Cu drept cuvânt ar putea întrebă cineva, ce anume este ceea „ce-l opreşte”, şi după aceasta să cunoască de ce Pavel vorbeşte atât de întunecat aici? Aşa dar ce este aceea ce-l opreşte de a se arăta acum? Unii spun că aici se vorbeşte de harul Duhului, iară alţii zic că e vorba de stăpânirea Romanilor, şi cu aceşti din urmă mă unesc şi eu…. Dacă ar fi spus, că puţin după aceea, împărăţia Romanilor se va surpa, de îndată l-ar fi nimicit şi pe el ca primejdios, şi pe toţi creştinii, ca revoltători ai ordinei publice. Şi nu a zis că aceasta se va întâmpla iute, deşi de altfel necontenit aceeaşi spune, însă ce? „Ca să se arate el în timpul său”, zice: „Că taina fără de legei se lucrează”….„Numai cel ce opreşte acum, până se va lua din mijloc”, adică, când împărăţia Romanilor se va lua de la mijloc, atunci va sosi şi acela. Şi cu drept cuvânt zice aceasta, căci pe câtă vreme stăpâneşte frica de împărăţia aceasta, nimeni nu va îndrăzni a se mândri şi a se înălţa atât de mult, dar când împărăţia va lua sfârşit, atunci şi acela, odată eu anarhia, se va arunca şi se va încerca să răpească şi stăpânirea oamenilor şi stăpânirea lui Dumnezeu.

    Stim deci cand a luat imparatia oamenilor antihristul, sau ar fi trebuit sa fi stiut daca aveam dioptrii mai mari -unii dintre noi-, ma rog toata majoritatea de fapt, deci mai ramasese de luat doar imparatia lui Dumnezeu. Asta nu o intelegeam inainte nici eu si tot bajbaiam, desi aveam in minte linia generala de intelegere. Dar tot citind pe la Revelatie, nu-i mai zic Apocalipsa ca unii inteleg aiurea cuvantul si nu stiu la ce se refera de fapt, am gasit referiri la nea Balac din cartea lui Moise , adica din Numerii, pt cei care mai se obosesc sa citeasca Biblia din an in Paste, si acolo am vazut asemanarea lucrarii de atunci cu cea din zilele noastre desi inceputa un pic mai din urma.Stiu ca am dat si din Sf.Chiril al Alexandriei ceva explicatii despre fenomen, dar le-am dat degeaba ca telenovelele si lucrurile inutile m-au invins definitiv ,iremediabil si evident in modul cel mai indubitabil !!!(sau poate ca au fost alte probleme personale de nimic ale fiecaruia cu care se lupta zilnic, cine stie oare ?!!!…oricum toata lumea uita ca de fapt trupul la nimic nu foloseste ci duhul este cel care da viata).
    Dar sa ne aducem aminte de Balac si de Balam( daca ii preferati cu V nu este nimic, este la fel) :
    Atunci s’a aşezat Israel în Şitim, iar poporul s’a dedat la desfrânare cu fetele din Moab.Acestea îi pofteau la jertfele idolilor lor, iar poporul mânca din acele jertfe şi se închina la idolii lor .Şi i s’a închinat Israel lui Baal-Peor, şi s’a aprins mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel…Pentru că ele sunt cele ce, după sfatul lui Balaam, i-au făcut pe fiii lui Israel să se lepede de cuvântul Domnului şi să-l calce de dragul lui Baal-Peor, din care pricină a venit pedeapsă’ntru obştea Domnului.

    Si apoi citind si la Revelatie :
    Iar îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: …Dar împotriva ta am câteva lucruri: Ai acolo pe unii care se ţin de învăţătura lui Balaam , cel care-l învăţa pe Balac să pună piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce carne jertfită idolilor şi să se desfrâneze…

    …Iar îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Dar am împotriva ta că o’ngădui pe femeia Izabela , care-şi spune proorociţă şi-i învaţă şi-i amăgeşte pe robii Mei să se desfrâneze şi să mănânce cărnuri jertfite idolilor.

    Invatatura lui Balaam a fost impotriva poporului lui Dumnezeu dintotdeauna. Asa lucreaza dreaq printre altele. Privind apoi la Pergam care dupa socoteala mea, din pacate, pica incepand de la 1517 , de cand am zis ca au inceput sa miste evreii prin istorie, si stiind ca nea Luther, cel asociat cu momentul 1517, care se stie ca a fost influentat de rabinii evreii in revolta lui fata de biserica catolica este si el prin zona si aducandu-ne aminte ca dupa momentul de la 1453 a urmat destul de repede si Renasterea cu toata renasterea vechilor paganisme si ale filozofiilor aferente ne putem forma un inceput de imagine.Stiind de madam Izabela de care am zis ca ar reprezenta paganismul cuplat cu idolatria ,atunci cand ne zicea prietenul zcalin din cele ale pr.Mina ,incepem sa ne prindem ca acela a fost momentul cand dreaq a reinceput sa lupte cu crestinii prin vechile arme.
    Vream sa mai zic si de Izabela ca citind iar pe la Imparati am redescoperit , caci uitasem, faptul ca ea era de fel fata de rege din Sidon si nu din Tir. Ori la nea Origen sidonienii sunt transliterati ca fiind vanatori. Apoi ne raportam la Sf. Chiril care ne arata ca vechiul israil al evreilor era si vanator din cauza ca-l vana pe Iisus ca sa-l prinda in cuvant ca incalca legea lui Moise si sa-l dea mortii , mostenind acest lucru de la Esau sau Edom, ca si acela era vanator( pt cunoscatori) -iar evreii chiar au devenit edomiti prin purtarile lor sangeroase , Sf.Chiril explica acest lucru -, intelegem pana la urma ca mademoiselle Isabella reprezinta de fapt evreii in paganitatea lor cu tot cu invataturile lor care incep iar , dupa o anumita pauza, sa se imprastie si sa si influenteze lumea crestina din ce in ce mai mult.
    Deci daca la biserica din Pergam , adica dupa 1517, Isabela incepe sa se manifeste prin invataturile acelea urate de care sunt pomenite la Balaam vedem apoi ca la biserica din Tiatira, care dupa umilul meu calcul se incadreaza in perioada, 1789 ,revolutia franceza si inceputul caderii monarhiei, si 1917,revolutia rusa si caderea monarhiei definitiv, madam Isabella este aratata direct ca existenta, desi usor virtuala si personalizata, si nu numai existenta prin invataturile paganesti raspandite prin crestinatate. Si noi stim cat de mult au contat invataturile anarhic-revolutionare din extern la acei crestinii revoltati care considerau ca ei ramaneau in urma si nu erau in bon ton cu pasul evolutiei societatii moderne de dupa 1789. -( o sa dau iar de la Sf.Ioan Gura de Aur mai jos despre cum trebuie sa fie crestinii si despre faptul ca nu trebuie sa se revolte fata de nimeni atunci cand sunt asupriti si mai ales in fata oricarui regim politic si sa stea ca o oaie la taiere si doar cand Cezarul se atinge de cele cuvenite lui Dumnezeu atunci ii este ingaduit sa vorbeasca si atat, adica sa se opuna verbal si nu fizic.- daca mai zic si ca trebuie sa se roage pt aia !!!)
    Deci dreaq prin desfranare fizica si idolatrie-moderna si pagana ,conform lui Balaam, ii face pe crestini sa apostazieze de la Dumnezeu fara nici macar o singura picatura de mucenicie in cel mai constient mod posibil, chiar daca nedandu-si seama de ceea ce fac dar asta doar din cauza necredintei lor. – asadar lupta a inceput pe ambele fronturi undeva de pe la 1500, dupa caderea Constantinopolului si re-aparitia renascentist-luminist-umanista a paganatatii.
    Deci imparatia oamenilor a cazut cand a cazut si monarhia iar lupta pt imparatia lui Dumnezeu care se afla in inima oamenilor este in plin proces de desfasurare cu avantaj , evident, dreaq. Iar pseudo-anarhia asta organizata in care traim actual cu totii favorizeaza clar lepadarea credintei din cei slabi si asta in modul cel mai usor cu putinta si fara nici un efort prea mare din partea lui dreaq. Pur si simplu el a scos pe taraba vechile chestii dar ambalate in alta poleiala mai stralucitoare …si le mai da si moca pe deasupra…Iar prostii le cumpara fara intrebari pe toate.

    Pt conformitate dau si citatele din Origen si Sf.Chiril :
    De aceea şi dumnezeiescul Pavel a numit pe drept cuvînt desfrînat şi întinat ca pe Esau pe cel ce s-a hotărît să vieţuiască atît de urît. Şi a dat pe Esau ca un chip al celor rostogoliţi în destrăbălare, arătîndu-l ca pe o pildă a neînfrînării în poftele trupeşii şi pămînteşti, zicînd : «Să nu fie vreunul desfrînat şi spurcat ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vîndut naşterea sa cea dintîi» (Evr. 12, 16,Fac. 25, 33). Deci bine vom zice de vom compara întunericul vieţuirii iudaice şi curăţia şi libertatea mulţimii neamurilor cu puterile celor doi tineri. Căci Israil avea o cugetare pămîntească, era îngîmfat şi certăreţ şi foarte înclinat spre ucideri, potrivit cu Esau care se ocupă cu lucrarea pământului şi cu uciderea fiarelor... De aceea cuvîntul proorocesc le spune : «curse au pus ca să omoare bărbaţi» (Ier. 5, 26). Dar şi Hristos însuşi a zis : «în zadar au ascuns de Mine străciunea laţului lor, în deşert au osîndit sufletul Meu. Să vină asupra lor laţul pe care nu-l cunosc şi cursa pe care au ascuns-o, să-i prindă pe ei» (Ps. 34, 6—7).
    Căci au trimis pe unii din Farisei, împreună cu cei numiţi Irodiani (care erau perceptori de dajdie), care l-au ispitit zicînd : «De se cuvine a da dajdie Cezarului, sau nu ?» (Marcu 12, 14). Deci şi Israil era vînător.

    Apoi, după o lungă înşirare de noţiuni, Scriptura vorbeşte doar despre cei din Sidon : «voi pierde pe sidonieni de la faţa fiilor lui Israel» . Au fost amintiţi şi canaaneii şi cei care se găsesc în ţinuturile dinspre Egipt, cei care se află în ţinutul Accaronului şi în partea stingă a rîului (Iordan), precum şi mulţime de alte popoare. Dar, numai despre sidonieni zice Domnul că-i va nimici. Sidonienii, însă, precum am spus mai înainte, înseamnă «vînătorii». Ce altceva se înţelege prin aceşti vînători răi, pe care Domnul îi va nimici, dacă nu puterile vrăjmaşe despre care profetul zice : «au întins o cursă picioarelor mele», pentru a vîna sufletele şi a le atrage, pe neaşteptate, spre păcat ? De aceea îi nimiceşte Domnul. Cînd vînătorii vor fi morţi, cînd nu va mai fi nimeni pentru «a întinde curse» şi plase ca să atragă sufletele în păcat, atunci «fiecare va sta liniştit sub viţa şi sub smochinul lui».

    O chestie mai funny la Sf.Andrei la talcuirea lui la Revelatie la biserica Tiatira(1789-1917-parerea mea) :
    Dar v’o spun Eu vouă, celorlalţi din Tiatira câţi nu au învăţătura aceasta, celor ce n’au cunoscut, aşa cum spun ei, adâncurile Satanei : nu pun peste voi o altă greutate, dar ceea ce aveţi, ţineţi cu tărie până ce voi veni….Iar biruitorului şi celui ce păzeşte pân’la capăt faptele Mele…
    Deci sfantul la aceste versete are o talcuire intru-un fel funny din cauza ca zice( si asta deci la aceea perioada cuprinsa intre 1789 si 1917 si pesemne ca pana la sfarsitul lumii):
    Nu caut de la voi război, ci să păziţi învăţătura care aţi luat-o pînă cînd vă voi lua pe voi de aici. Îi voi da putere celui ce face lucrurile Mele, îi voi da putere peste ei (Mt. 25), sau peste 10 cetăţi, precum s-a zis în Evanghelie (Lc. 19).
    Deci sfantul arata destul de clar ca trebuieste pastrata doar credinta si fara nici o alta lupta de impotrivire.Exact cum am zis si eu ca aceasta va fi ispita de sfarsit de lume adica staruinta in credinta fara nimic absolut altceva….parerea mea.

    Sa nu uit de Sf.Ioan.
    Apoi, ca ucenicii să afle că este nouă legea luptei şi străin chipul bătăliei, pentru că îi trimite cu mîinile goale, cu o singură haină, fără încălţăminte, fără băţ, fără cingătoare, fără pungă şi le porunceşte să fie hrăniţi de gazdele lor, Domnul nici aici nu-Şi opreşte cuvîntul, ci le arată puterea Lui nespusă, spunîndu-le: „Plecînd aşa, fiţi blajini ca oile, deşi aveţi să mergeţi la lupi; şi nu atît la lupi, ci chiar în mijocul lupilor!” Şi le porunceşte să aibă nu numai blîndeţea oilor, ci şi neprihănirea porumbiţei: „Aşa, mai ales, îmi voi arăta puterea, le spune Domnul, cînd oile vor birui lupii, deşi sînt în mijocul lupilor, cînd, muşcate de nenumărate ori, nu numai că nu vor fi mîncate, ci chiar pe lupi îi vor schimba!” Da, este cu mult mai minunat şi cu mult mai frumos să schimbi sufletul cuiva, să-i prefaci gîndirea decît să-l ucizi. Şi aceasta au facut-o ucenicii, deşi erau numai doisprezece, iar lumea întreagă plină de lupi.
    Să ne fie, dar, ruşine nouă, care facem cu totul dimpotrivă, care ca lupii ne năpustim asupra duşmanilor noştri! Dacă ne purtăm ca oile, învingem; învingem, biruim, chiar dacă ne-ar înconjura haite de lupi; dar dacă ne facem lupi, sîntem biruiţi, că se depărtează de la noi ajutorul Păstorului. Că Păstorul nu păstoreşte lupi, ci oi; iar Păstorul te părăseşte şi pleacă de la tine că tu nu-i îngădui să-Şi arate puterea Sa. Dacă suferind răul, îţi arăţi blîndeţea şi birui, atribuie-I Păstorului întreaga biruinţă; dar dacă răspunzi cu lovituri şi pumni, îi întuneci biruinţa.

    Ai văzut autoritate? Ai văzut stăpînire? Ai văzut putere nebiruită? Cele spuse de Hristos au acest înţeles: „Să nu vă tulburaţi, spune Domnul ucenicilor Săi, că, trimiţindu-vâ în mijocul lupilor, vă poruncesc să fiţi ca oile şi ca porumbeii! Puteam să fac cu totul dimpotrivă, să nu vă las să suferiţi ceva, nici să cădeţi ca oile pradă lupilor, ci puteam să vă fac mai înfricoşători decît leii! Dar aceasta vă e mai de folos; aceasta vă face şi pe voi mai străluciţi şi aceasta propovăduieşte şi puterea Mea!” Aşa i-a grăit şi lui Pavel: ,,Destul îţi este Harul Meu! Că puterea Mea în slăbiciune se desăvîrşeşte!”. „Eu, le spune Hristos ucenicilor Săi, Eu am făcut ca voi să fiţi asa!” Aceasta a lăsat să se înţeleagă prin cuvintele: „Eu vă trimit ca oile”. Nu vă descurajaţi dar, le spune Domnul. Ştiu, ştiu bine că prin blîndeţe mai cu seamă veţi birui pe toţi!”

    Aceasta e pricina că Domnul nu ne-a poruncit să fim numai blînzi, dar nici numai înţelepţi, ci le-a unit pe acestea amîndouă, ca ele să ajungă virtute, să ai înţelepciunea şarpelui, ca să te fereşti să nu fii lovit în ceea ce ai mai scump; dar să ai şi blîndeţea porumbiţei, ca să nu te răzbuni pe cei ce te nedreptăţesc şi nici să pedepseşti pe cei ce uneltesc împotriva ta. Pentru că iarăşi nu-i de nici un folos înţelepciunea, dacă nu-i adaugi blîndeţea,
    Dar poate fi o poruncă mai grea ca aceasta? Nu-i de ajuns, oare că suferim răul ce ni se face?
    – Nu,
    răspunde Domnul. Mai mult; nu-ţi îngădui nici să te revolţi! Aşa e porumbiţa!
    Dar o astfel de poruncă este ca şi cum ai porunci unei trestii aruncate în cuptor să nu fie arsă de foc, ci să stingă focul. – !!!
    – Să nu ne tulburăm! Ucenicii Domnului au împlinit porunca, au dus-o la bun sfîrşit şi au arătat prin faptele lor că au fost înţelepţi ca şerpii şi blînzi ca porumbeii. N-au avut altă fire, ci aceeaşi fire ca şi noi. Să nu socotească, dar, nimeni că sînt cu neputinţă de îndeplinit poruncile Domnului! Domnul cunoaşte mai bine decît toţi firea lucrurilor; ştie că sălbăticia se stinge nu cu sălbăticie, ci cu blîndeţe.

    • Ana Elisabeta zice:

      Mi se pare un accent important şi pe care mulţi par să-l scape din vedere: că datoria noastră în această epocă este de a ţine ceea ce am primit (Predania/Tradiţia) şi nu de a lupta cu răul ca-n filmele apocaliptice de la Hollywood şi nici ca-n celelalte, zise „documentare anti-sistem”.

      • Adevarat! Ce pacat ca majoritatea fac fix anapoda…

      • preotduhovnic@hotmail.com zice:

        Nu, datoria noastra e sa avem paine cu orice chip, bani, masini, femei, piscine, sa fim slujiti si cinstiti de toti, sa zidim ziduri ca masonii, fie ele si biserici, sa le umplem cu desene oculte si in Altar, pe Sfanta Masa, sa punem statuia lu’ lucifer. Avem cu totul si cu totul alta treaba decat va imaginati…

    • doktoru zice:

      Da , da-n zilele noastre da mai bine (la mase) un erou de la hollywood, usor nervos si anarhic, rebel si nesupus care face dreptate in stanga si in dreapta si cand da cu pumnu-n masa cade peretele de la vecini ( de rigips ca americanii stau toti in cutii de cartoane – de aia cand mai trece cate o Katrina se vad peste tot imprastiate numai sipculitze si aschiutze). Un erou care indeamna lumea la inca o anarhie(chiar cum o fi sa fi mai anarhic decat chiar anarhia insusi?)la dreptate sociala, la lupta contra sistemului (care tot ei l-au gandit)la o viata mai buna etc. Acelasi erou care mitraliaza bizonic (adica cu 2 mitraliere deodata) dar i se umezesc ochisorii si mai pisa o lacrima cand vede o floricica si un apus de soare romantic in timp ce isi aduce aminte cum a fost abuzat de o matusica in adolescenta…on the backseat !!!

  11. preotduhovnic@hotmail.com zice:

    Greu, fratilor, am fost la cateva manastiri in sudul tarii si am intrebat staretii ce cred despre pagansimul din jurul ieromonahului Boca. Stiti ce zic toti? Daca-l scoatem pe Boca din calcule si spunem pelerinilor ca nu asa trebuie sa arate Ortodoxia, nu vom mai avea bani de paine! Infiorator! Ortodoxia e de vanzare. Adevarul trebuie negociat si nivelat. Hristos-Dumnezeu se da dupa vremuri sau ramane un domeniu al trecutului. Ateism si curvie duhovniceasca la greu…

    • Ana Elisabeta zice:

      !!! Domnul şi Maica Domnului să ne aibă în pază…

      • preotduhovnic@hotmail.com zice:

        Vai de noi, staretii ma fac fanatic, fratii mei preoti ma fac taliban. Avem harazirea aspra de la Vesnicul nostru Arhiereu! Vai de mirenii care nu cauta duhovnici neecumenisti si vai de preotii care nu-si cauta arhierei neeretici. Doamne iarta-ne si ajuta-ne!

    • doktoru zice:

      Pai cred ca si Hristos saracul a trebuit sa mai coboare standardele pt pacatosii ultimului veac caci altfel cine s-ar mai mantui in aceste conditiuni ?!!!
      Si credinta este de vanzare dar si fratii sunt de vanzare in aceste ultime zile. Uitati cate Iude sunt la conducerea tarii si nici unul nu-i de al nostru. Toti de la tot felul de secte sau in cel mai bun caz atei, dar cred ca nici ateii nu mai sunt ce au fost odata.
      In mod normal ,in stilul asta de avansare a decadentei ,nu mai sunt prea multi ani, si asta se vede si cu ochiul liber, peste tot.
      Sunt curios ca am citit ca cica pr. Anitulesei a scos o carticica despre ratacirile si ereziile pr. A.B. ….vai, iar am deviat de la subiect….absolut infiorator, chiar eu ma simt socat !!!

      • Ana Elisabeta zice:

        Google nu pare să ştie de cărticica pr. Aniţulesei… 😦

      • Se pare ca este cea de pe site-ul „Adevarul despre Arsenie boca”.

      • doktoru zice:

        Se agita lumea dar cam degeaba si inutil. Doar e scris :
        În Patericul egiptean se găseşte această : „Fraţii părinţi ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urmă. Ce am lucrat noi?, ziceau ei. Şi răspunzând unul dintre ei, mare cu viaţa şi cu numele, avva Ishirion, a zis: Noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Şi răspunzând fraţii, au zis: Dar cei după noi, oare ce vor face? Şi a zis: Vor să vină la jumătatea lucrului nostru. Şi au zis fraţii: Dar cei de după dânşii? A zis avva Ishirion: Nu au nicidecum lucru cei ai neamului şi rândului aceluia, ci va să le vină lor ispită. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în vremea aceea, mai mari şi decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla”.

        Iar parintele Anatolie al Optinei ne da dezlegarea (duhovniceasca) a misterului acelui lucru al celor din vremea sfarsitului :
        …De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: ..Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-l-voi şi Eu înaintea Tatălui Meu Celui Ceresc” (Matei 10, 32).Să ai frica lui Dumnezeu (adica sa incerci sa lucrezi poruncile lui Dumnezeu dupa puteri), fiul meu! Nu pierde cununa primită, ca să nu fii lepădat de Hristos în întunericul cel cumplit şi în chinul cel veşnic.
        Si pr.Iustin Parvu a zis ca solutii omenesti nu mai sunt, dar s-a referit la altceva si nu la faptul ca traim vremurile antihristice in care se face lamurirea celor care tin credinta pana la sfarsit. Cred ca din aceasta intelegere gresita a problemei dadea si exemplele ale cu muceniciile sangeroase, destul de aiurea dpmdv.

  12. Andreea zice:

    Vad ca ati deviat putin de la subiect. Pacat!
    Intre timp, eu m-am mai informat, si am intrat in legatura cu un domn distins, cadru didactic universitar, care preda chiar un curs de iconografie comparata.
    Nu doresc sa ii divulg numele, pentru ca nu e cazul, insa ceea ce mi-a spus este destul de …grav. Pictura de la Draganescu este necanonica si din cauza ca nu respecta adevarul istoric. Cel putin in ceea ce priveste infatisarea lui Iisus Hristos. Acesta nu a fost blond cu ochii albastri, ci saten-roscat, cu ochii caprui, asa cum reiese din descrierea facuta de unii dintre contemporanii Lui. Aceasta descriere se afla in erminia de pictura a lui Dionisie din Furna.
    Deci, daca parintele Arsenie Boca a avut ”vedenii”, ele nu se afla in legatura cu realitatea.
    Tot domnul profesor spune ca, in ipoteza ca ar fi vazut chipurile sfinte in ”lumina necreata”, ceea ce le-ar fi schimbat putin infatisarea, tot nu a procedat bine pictandu-le asa, deoarece strica o intreaga traditie care s-a cristalizat in urma unor lupte asidue pentru icoana, in timpul celor doua perioade iconoclaste.
    Ceea ce subliniaza domnul profesor, concept cu care sunt perfect de acord, este ca in arta icoanei inspiratia vine de la Duhul Sfant, in starea de trezvie, iconarii adevarati evitand experientele de tip ”vedenii”.

    • Ana Elisabeta zice:

      Da, şi mie mi-au pus semne de întrebare ochii albaştri şi mai ales acel Prunc cu ochi mari albaştri şi aspect bolnăvicios. Dar mi s-a părut mai puţin grav decât alte lucruri pe care le-am semnalat.

      Totuşi, dacă el L-a pictat pe Hristos cu ochi albaştri pentru că „aşa L-a văzut”, ar putea fi unul din argumentele că vedeniile lui au fost înşelări.

      Termenul de vedenie în sine nu are nimic incriminant, apare de multe ori şi în Sfânta Scriptură, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, şi în general se referă la vedenii de la Duhul Sfânt. Există însă şi vedenii mincinoase, înşelări de la cel viclean, care şi ele sunt menţionate în Sfânta Scriptură. Este nevoie de multă atenţie şi de mult discernământ, şi mai ales multă smerită cugetare, precum şi de sfatul unui duhovnic priceput, pentru a le contracara atunci când apar.

      • Andreea zice:

        Da, asa e.

      • kalinikos zice:

        nu avea cumva pAB ochii albastri? Ca eu parca vazusem pe undeva pozele alea doua portret alb/negru de circula cu el, numai ca facute color, si avea niste ochi albastri de zici ca era de la secu.
        Pe de alta parte, pe mine ma amuza teribil episodul intrarii la Apostoli prin usile incuiate, de dupa inviere (e pe langa ‘iesirea din mormant’ – ca nu pot sa-i spun icoana Invierii): Hristos e pe jumatate in incapere, iar cealalta jumatate e dincolo de usa, ce mai, ca intr-un film prost cu fantome (http://www.sufletortodox.ro/arhiva/imagine/Perintele%20Arsenie%20Boca%20-%20pictura%20bisericii%20Draganescu/1/invierea1%28detaliu7%29.JPG).
        Sau o alta ‘trasnaie’ de la coborarea de pe Cruce, unde este un personaj batran, cu barba mare alba, foarte musculos si la bustul gol, care trage de picioarele Mantuitorului zici ca ar trage la navod. Imaginea e tot pe langa tabloul ‘iesirii din mormant’… (http://www.sufletortodox.ro/arhiva/imagine/Perintele%20Arsenie%20Boca%20-%20pictura%20bisericii%20Draganescu/1/invierea1%28detaliu5%29.JPG)
        In fine, inadvertente sunt multe: reprezentarea lui Dumnezeu Tatal, personaje care stau cu spatele la privitor (in cele mai contorsionate pozitii cu putinta), nuduri (imaginea in care sunt reprezentati cei 40 de mucenici din Sevastia), lumina exterioara icoanei, chipurile care parca seamana unul cu celalalt, imagini care aduc mai mult a tablouri religioase catolice sau chiar protestante decat a icoane ortodoxe…
        Din cate am inteles, a studiat la Institutul de Belle-Arte de la Bucuresti. Nu stiu ce rezultate a avut pe acolo, insa pictura mi se pare sub-mediocra, stangace, prin unele locuri chiar naiva. Si chiar nu inteleg exaltarea ce-i cuprinde pe cei ce viziteaza biserica de la Draganescu. Dar probabil ca fiind o moda sa fi fan pAB, multi dintre cei care trec pe acolo (sau pe la Prislop) nu au curajul sa strige ca ‘imparatul este gol’!
        P.S. ar fi interesant de vazut reactia exaltatilor in fata unei fresce de-a lui Panselinos…

      • Ana Elisabeta zice:

        Da, avea ochi albaştri, şi îi folosea ca să fixeze misterios interlocutorii (povestea pr. Arsenie Papacioc, care n-a gustat tratamentul).

        De acord cu observaţiile. Bătrânul bărbos semidezbrăcat pare să se chinuie să-L poziţioneze pe Hristos pe catafalc. În iconografia tradiţională sunt reprezentate diferite momente, dar niciodată acesta, şi nimeni nu se chinuie. Când este transportat Trupul, dă senzaţia că este foarte uşor. Iar când este reprezentat întins pe catafalc, toate personajele îl plâng şi nimeni nu este semidezbrăcat.

        Mai trebuie să şi vadă că este ceva în neregulă cu „capela sixtină a neamului românesc”, iar noi românii stăm tare prost la capitolul educaţie artistică. Ne plac mult de tot toate kitschurile! De asta mă şi întreb dacă Panselinos ar crea o reacţie de atracţie sau poate mai degrabă de respingere, pentru că nu este destul de kitschos ca să facă să vibreze sensibilităţile autohtone.

        Nu ştiu dacă cineva cu studii şi cu asemenea pretenţii se califică pentru pictură naivă. Pictura naivă are şi ea hazul ei, dar numai la cei care sunt autodidacţi, care n-au studiat perspectivă şi anatomie la şcoală. Cum spunea pr. Nicolae Steinhardt, citând nu mai ştiu pe cine: „Iubesc naivitatea, dar nu la bărboşi”. Iconografia de tradiţie bizantină, mai ales când nu e naivă ci cultă, exagerează anumite aspecte ale anatomiei şi perspectivei, dar niciodată într-un fel în care să dea impresia de stângăcie. Perspectivele sunt uneori atât de distorsionate încât par puţin fantastice, deşi mai degrabă sunt puţin cubiste în sensul că arată părţi de obiecte care n-ar trebui să se vadă amândouă în acelaşi timp – şi poate nici nu se văd în acelaşi timp, ci doar sunt consemnate amândouă în imagine, ceea ce ne face să ne simţim cumva imersaţi în lumea icoanei, uitându-ne la obiecte sau la case pe toate feţele. În schimb, Boca pare preocupat să-şi construiască perspectivele (desenează caroiaje pe pardoseli…), dar multitudinea de linii paralele lungi care nu se duc chiar unde ar trebui dau mai degrabă sentimentul de perspectivă ratată – a se vedea mai ales camera personajului în pantaloni scurţi care stă în fotoliu.

        Cât despre anatomie… În iconografia de tradiţie bizantină, sunt exagerate anumite trăsături expresive şi atenuate altele care ţin de senzualitate. Un anumit tip de contorsionare a trupului apare la personajele care sunt contorsionate şi în duhul lor, ca de exemplu în cazul lui Iuda. Graniţa e mai puţin evidentă în cazul picturii lui Boca, unde aşa cum s-a remarcat apar personaje în tot felul de poziţii, şi fără ca ele să fie neapărat contorsionate interior. În afară de asta, apar deformări ridicole ale anatomiei, ca la omul cu mâna pe telefon şi ca la preotul şi credincioşii din scena botezului, deformări care nici nu dau eleganţă expresivă unor siluete duhovniceşti, nici nu schimonosesc la fel de expresiv personajele agitate sau bântuite de patimi sau de demoni.

    • Ochii sunt caprui in descrierea chipului lui Hristos( erminia lui Dionisie din Furna).In schimb parul „cu greu se poate descrie daca are culoarea vinului(alb, negru, rosu?) sau este in floarea unei alune timpurii”.
      Daca ar fi doar atat, inca nu s-ar baga de seama.Insa, compozitia in sine reflecta un spirit agitat, bulversat, preocupat pana la obsesie de evenimente dramatice lumesti, ca si cand ecleziologia orotdoxa s-ar preocupa preponderent cu proorocirile legate de o anumita epoca a omenirii.
      Recunoastem in toata acea harababura spiritul new age care scormoneste materia, politica, istoria, terestrul si extraterestrul, secretologia, ocultismul pe scurt, dar care nu are nimic de-a face cu duhul Sfant,cu indumnezeirea omului.
      Iar in Cararea Imparatiei apar grave abateri de la dogmele Bisericii, ca de exemplu firea lui Hristos intrupat, despre care spune ca a invins ispita diavolului doar prin firea omeneasca (pentru a ne putea fi un exemplu!). Cat priveste calitatea crestinului, in viziunea lui A.B., el este doar un om moral (omul nou in Hristos=om moral).
      Etc.

      • Interesant… Daca ati citit mai multe din „Cararea Imparatiei”, am rugamintea sa ne mai spuneti ce ati mai observat in neregula in afara de ce ati specificat acum. Doamne ajuta!

      • Ana Elisabeta zice:

        Subscriu la rugămintea de a ne mai povesti despre perlele presărate pe Cărarea Împărăţiei!

        Mi se pare foarte corectă observaţia cu privire la duhul în care s-a pictat.

        Cu privire la ceea ce spune Dionisie, aproape sigur prin culoarea vinului vrea să spună „aproape negru”, iar prin culoarea alunei probabil înţelege acel şaten cu o nuanţă aurie. Poate că nu avea vocabularul pentru a spune „un şaten închis” sau „brun cu reflexe aurii” cum am spune noi azi 🙂

  13. kalinikos zice:

    @Ana Elisabeta

    se pare ca am uitat eu ghilimelele de rigoare la ‘naiva’: e atat de naiva ca e de-a dreptul proasta. Cat despe reactia la Panselinos, no comment. In fapt se poate vedea cu ochii liberi, la Curtea de Arges, unde toata lumea se minuneaza in fata ‘bombonierei’ (adica a bisericii Sfantului Neagoe, distrusa cu atata nepasare de Carol I, prin francezul al carui nume nici nu merita pomenit), dar trec cu vederea Biserica Domneasca, aflata la cateva sute de metri, unde gasesti cea mai autentica fresca de secol 14. Deh…

    • Ana Elisabeta zice:

      🙂 De fapt e mai degrabă invers: 😦 În ce priveşte „naivitatea” picturii, m-am gândit că poate pr. Boca o fi avut ceva ucenici mai hăbăuci, dar se spune că ar fi lucrat singur. Se vede o diferenţă între anumite compoziţii unde a avut un model, preluat poate de la profesorul lui, şi cele unde a lucrat el liber şi e tristeţe maximă.

      Francezul cel odios a demontat bucată cu bucată „Mănăstirea Argeşului” şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi le-a făcut la loc, astfel încât la interior totul este e de secol 19, nu numai ca cronologie ci şi ca duh. Însă la Mitropolia din Târgovişte şi la o biserică din Craiova a fost şi mai şi, le-a demolat şi le-a reconstruit într-o formă nouă, care i s-a părut lui că e mai bună – după duhul secolului al 19-lea. Este foarte trist.

      În ce priveşte pictura e şi mai trist, pentru că cel puţin în Bucureşti au distrus sau au acoperit pictura veche din multe biserici cu surogate de secol 19. Deci de unde să se educe gustul poporului? Mai ales că şi ce se găseşte ca icoană şi artă liturgică în general prin magazinele Patriarhiei e foarte neuniform din punct de vedere al calităţii şi al raportării la tradiţie.

  14. Ana Elisabeta zice:

    Pentru că mâine (11 iulie) îl pomenim pe Stareţul Sofronie de la Essex, m-am apucat să recitesc articole despre el. Iată ce scria IPS Hierotheos Vlachos (dau linkul pentru că pasajul este lung; partea despre iconografie este la sfârşit):

    http://www.pemptousia.ro/2013/07/gheronda-sofronie-asa-cum-l-am-cunoscut-partea-a-doua/

    (Dacă vrea să citească cineva şi prima parte, se găseşte aici: http://www.pemptousia.ro/2013/07/gheronda-sofronie-asa-cum-l-am-cunoscut-11-iunie/ )

    Iată şi o imagine mai mare cu icoana despre care vorbeşte Mitropolitul Ierotheos; în rest sunt greu de găsit imagini cu opera Părintelui Sofronie pentru că nu este precizat autorul:

    Sunt nişte asemănări între părintele Sofronie şi părintele Boca: amândoi au studii de artă, amândoi au trecut pe la Sfântul Munte şi despre amândoi se spune că sunt sfinţi. Sigur că sunt şi oarece diferenţe, de exemplu pr. Boca a stat în Sfântul Munte un total ameţitor de trei luni în 1939, timp în care n-a găsit un îndrumător duhovnicesc ci doar a avut oarece vedenii îndoielnice, în vreme ce Cuviosul Sofronie a rămas acolo din 1925 până în 1951, formându-se în perioada 1930-1938 sub îndrumarea Sfântului Siluan. În sfârşit, sfinţenia Părintelui Sofronie este confirmată de mulţi oameni al căror discernământ duhovnicesc nu poate fi pusă la îndoială, în timp ce despre pr. Boca nu se poate spune acelaşi lucru.

    • Ana Elisabeta zice:

      Şi aşa cum vedem o diferenţă la nivelul operei artistice dintre cei doi (pe care am putea-o şi explica de-a fir a păr, dar mă gândesc că tot cei care văd şi cu ochii lor vor putea urmări explicaţiile, nu fanii „capelei sixtine româneşti”), vedem o diferenţă poate chiar şi mai mare la nivelul operei scrise.

      Şi am uitat să mai menţionez o asemănare, adică amândoi aveau ochi albaştri 😀

    • kalinikos zice:

      ca sa nu mai zic ca la ’39 gheron Iosif era deja destul de cunoscut…

      • Ana Elisabeta zice:

        Cred că ar fi avut de unde alege, chiar şi dacă nu-i plăcea de Gheron Iosif, Părintele Sofronie spune că erau şi alţi nevoitori pe lângă Sfântul Siluan, dar că el a scris despre Sfântul Siluan pentru că de el s-a apropiat şi l-a cunoscut cel mai bine, fiindu-i ucenic. Doar că e mai interesant să apară Maica Domnului şi să-ţi spună că te va îndruma Serafim de Sarov – asta, bineînţeles, dacă e adevărat ce spun fanii.

        S-ar putea contraargumenta că şi Sfântului Grigorie Palama i s-a arătat Maica Domnului, şi încă însoţită de Sfântul Ioan Teologul – da, dar nu ca să-i ţină loc de duhovnic şi povăţuitor.

      • kalinikos zice:

        Eu unul doar asta am gasit: (aici: http://www.arsenieboca.ro/viata-parintelui-arsenie-boca)

        1939
        Merge la Muntele Athos unde stă trei luni. Experimentează viaţa duhovnicească de aici postind 40 de zile.[…….].

        Acuma e drept, punctele alea e mai multe de trei, deci pot insemna multe lucruri. Asta separat de experierea vietii duhovnicesti din Athos printr-un post de 40 de zile…

      • Ana Elisabeta zice:

        Şi pe mine mă nedumereşte faptul că nu apare o sursă a informaţiei la niciunul din fanii bocăiţi care o citează. Unde găsim mai multe informaţii „verificate” (nu inventate şi înflorite la liber de fani) despre experienţa athonită a pr. Boca? Nu ştiu… În afară de vedenia cu Maica Domnului care l-a încredinţat sf. Serafim de Sarov, mai apărea undeva ideea că i s-a arătat un fel de dihanie, tot acolo la Sfântul Munte, despre care pr. Boca a tras concluzia că-l reprezintă pe Sf. Marcu.

      • Ana Elisabeta zice:

        Am găsit asta…

        http://www.ortodoxiatinerilor.ro/minuni-convertiri/18324-o-intamplare-minunata-a-parintelui-arsenie-in-sfantul-munte

        Dar nu era chiar o dihanie, imi aminteam eu greşit. Oricum, leul e simbolul sfântului Marcu, de unde şi leul veneţian. Leu-neleu, tinerii nu par deloc că şi-ar pune problema unei posibile înşelări legate de apariţia cu aspect de leu. Li se pare perfect normal…

      • kalinikos zice:

        „Axion Estin. Vrednică eşti, un fel de Ave Maria.” Si cu asta a spus totul…

      • Ana Elisabeta zice:

        Şi asta!

        http://www.evz.ro/pelerinaj-la-mormantul-parintelui-arsenie-boca-sfantul-ardealului-peste-20000-de-credinciosi-s-au-rugat-la-locul-de-veci.html

        Povesteşte un părinte de la Prislop, nici nu ştiu cum am putea discerne dacă sunt fabulaţii sau o mărturie bazată pe ce i-a povestit pr. Boca. În alte părţi, mai de încredere, am văzut menţionat doar unde a fost primit ca frate în cele trei luni.

  15. Andreea zice:

    Sa revenim iar la pictura de la Draganescu, si anume la cea mai eretica scena de acolo: ”Invierea Domnului”.
    Referitoare la ea am gasit pe net un articol al unui anume Ion Buduca, om de cultura, desi adept al lui Rudolf Steiner si al reincarnarii. Acesta a descoperit ca in scena ”Invierii” pictata de Arsenie Boca, in jurul lui Iisus Hristos sunt colorate cu alb (in intesitati gradate) si cu galben, oranj si rosu niste halouri misterioase, in numar de noua.
    Ion Buduca sustine ca Arsenie Boca ar fi reprezentat aici teoria lui Steiner despre ”structura” trupului si a sufletului. Tot Buduca sustine ca ambii ”initiati” ar fi ajuns, in paralel, la aceeasi concluzie. Insa mie mi se pare greu de acceptat aceasta ipoteza. Cel mai probabil este ca Arsenie Boca l-a citit pe Steiner si si-a insusit ereziile lui, pe care le-a reprezentat la Draganescu chiar la persoana lui Hristos. Hula maxima! Imi pare tare rau pentru Arsenie Boca.
    Dau linkul cu articolul:
    http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4968&editie=191
    Din pacate, nu pot insera in text imaginea pe care am prelucrat-o evidentiind cele noua halouri, dar sper sa se poata vedea in linkul de mai jos:
    https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRxqFQoTCNb69MT92sYCFYNpFAodiogA7g&url=http%3A%2F%2Froncea.ro%2F2010%2F09%2F01%2Fparintele-arsenie-boca-ne-a-pictat-pe-toti-la-draganescu%2Finvierea-domnului-mantuitorul-bostru-iisus-hristos-fresca-a-parintelui-arsenie-boca-la-draganescu%2F&ei=ljClVdbXAYPTUYqRgvAO&bvm=bv.97653015,d.d24&psig=AFQjCNEYYAbbwxus8iAoDU6nsgLr_0SMgA&ust=1436975634098399

  16. Andreea zice:

    Mda, nu se vede. Poate imi spuneti, d-le admin, cum sa inserez o poza in text, ca nu merge cu copy-paste. Multumesc!

    • Din cate stiu, merge doar daca e sub forma de link. Upload pe un site de poze si apoi copy-paste link aici. Sunt destule site-uri pe care pot fi urcate pozele in vederea share-ului. Imageshack e un exemplu.

    • Ana Elisabeta zice:

      Na, că la mine a mers 🙂 Eu am „şterpelit-o” din altă parte. Şi eu m-am întrebat ce e cu aceste halouri suprapuse, de o formă nemaiîntâlnită în iconografie (parabolă???) Ce e cu halourile „orizontale” din planul mormântului? E vreo poartă stelară pe-acolo? Plus că din cauza acestor suprapuneri năstruşnice de transparenţe albe, zona cea mai luminoasă sunt coapsele.

      • Ana Elisabeta zice:

        Şi asta e varianta lui Roncea, altfel „intensificată”, încât se văd mai bine halourile colorate, dar e mai puţin evidentă „poarta stelară”. Şi de asemenea este mai evident un fel de OZN alb cu o poziţionare extrem, extrem de problematică…

  17. Andreea zice:

    Ana, mersi mult!
    Da, aceste halouri, in numar de 9, sunt realizate probabil in tehnica pointilismului, astfel:
    – cele trei orizontale sunt trei elipse pe care autorul le-a dorit concentrice, dar nu prea i-au iesit. Sunt realizate in tonuri gradate de alb.
    – cele trei parabole verticale sunt realizate tot in tonuri de alb, iar pentru a se vedea mai bine, autorul le-a tivit marginile cu putin galben in partea inferioara;
    – cele trei care inconjoara capul sunt in trei culori: galben, oranj si rosu, care prin procesul de fuziune optica, specific pointilismului, dau alte nuante intermediare in zonele de suprapunere intre ele si cu fondul.
    Si acum sa treceum la semnificatia acestor ”halouri” misterioase.
    Stim ca, la un moment dat, Arsenie Boca a dat parintelui Paulin Lecca un colet misterios, pe care acesta trebui sa i-l duca unui alt calugar, cunostinta de a lui A.B. Parintele Paulin nu stia ce contine acel colet, dar iata ca, pe tren, politia feroviara face un control de rutina si il intreaba pe parinte ce are in colet. Cum acesta nu stia, politia confisca coletul, il desface, vede ce era acolo si i-l returneaza parintelui Paulin: in colet era o carte de Rudolf Steiner, marele intemeietor al Antroposofiei, acest curent eretic german.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Antropozofie
    In zilele noastre, domnul Ion Buduca, adept al lui Rudolf Steiner si al reincarnarii, descopera ca, in pictura de mai sus, este reprezentata conceptia lui Rudolf Steiner despre ”structura” trupului si a sufletului, care ar fi format din cate trei grupe de invelisuri suprasenzoriale, sau ceva de genul acesta.
    http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4968&editie=191
    Eu nu l-am citit pe Rudolf Steiner, deci nu pot spune prea multe, insa si din scrierile lui Arsenie Boca se poate vedea ca era un adept al Antroposofiei.

    Ca urmare, acesta pictura contine trei mari erezii:
    1) – reprezentarea lui Iisus Hristos total necanonică: cu părul blond-alb, cu fruntea exagerat de înaltă (ca un mare gânditor), fără barbă, cu ochii cu găvanele uriaşe, cu gura mică, tristă şi suptă, cu ochii albaştri, fără răni la mâini. Într-un cuvânt – total necanonică, chiar anticanonică, deoarece seamănă cu un personaj din basmele moderne, gen ”Stăpânul inelelor”

    2) – reprezentarea lui Iisus cu corpul transparent – ceea ce contravine realităţii Evangheliilor (Iisus Hristos nu a avut corpul transparent după Înviere, pt. că Femeile Mironosiţe L-au confundat cu grădinarul, şi nici ucenicii care mergeau la Emaus nu L-au recunoscut. In plus, Hristos a mâncat după Înviere şi l-a pus pe Toma să îl atingă, ceea ce confirmă că trupul lui a fost material (”Nu cu năluciri înfricoşându-ne pe noi” – Sf. Ap. Pavel). Transparenta corpului lui Iisus se vede mai ales in zona conturului mormantului, care se vede in intregime, si in zona mainilor.

    3) – ilustrarea teoriilor steineriene eretice, pe care nu am de gând să le citesc, lăsându-i pe alţii – mai puţin ocupaţi ca mine – să le citească şi să dovedeasca cooncordanta deplina cu aceasta pictura.

    Concluzia este ca aceasta pictura, in loc sa adevereasca Invierea Mantuitorului, o neaga, facandu-l pe Hristos fantomatic dupa Inviere. In plus deoarece a fost pictata cu atata minutie si efort de catre Arsenie Boca, este dovada clara ca Arsenie Boca era un adept al Antroposofiei.

    Deci prima conditie pentru canonizarea unui om, care este credinta curata ortodoxa, nu este indeplinita de catre Arsenie Boca. Q.E.D.
    Parinte Arsenie, adio calendar!

    • Ana Elisabeta zice:

      O să dau un răspuns mai detaliat aici. Sunt de acord în ansamblu, dar nu în toate detaliile. Şi o să răspund în ordinea în care apar aspectele respective, nu în ordinea importanţei lor.

      În ce priveşte tehnica: am înţeles că pr. Boca a lucrat la Drăgănescu în tempera (nu ştiu dacă am reţinut bine). Culorile moderne pentru tempera se pot dilua cu apă, devenind semitransparente, ceea ce mi se pare că corespunde cu aspectul halourilor şi al Trupului însuşi în viziunea lui Boca. (Zic în sens de viziune artistică.) Nu văd să fi folosit tehnici pointiliste (n-am fost acolo, văd doar fotografiile), dar oricum nu tehnica e problema, ci efectul obţinut, adică (semi)transparenţa. Nici măcar haloul sau halourile nu aveau de ce să fie transparente (nu mai vorbesc de Trupul Domnului) – şi Pr. Sofronie a folosit tente complet opace, iar acolo unde a vrut să sugereze tronul pe care stă Hristos, a schiţat pe deasupra contururile cu alb.

      În jurul picioarelor Domnului, acolo este scris cu galben un text, care nu se poate citi din fotografii, dar totuşi din fotografia mai mare se vede că e un text. Ca forme, avem o parabolă mare (în care sunt înscrise toate celelalte halouri mai mici), o formă de ou care se întoarce în jurul capului Domnului, şi altă formă de ou mai mică, care se întoarce în jurul umerilor Domnului, lăsând capul în afară (!!!)

      În ce priveşte reprezentarea chipului Domnului, este la limita recognoscibilităţii. Pe mine mă trimite mai degrabă în altă direcţie:

      Părul este lăsat pe umeri în loc să fie strâns lejer la spate, şi este de culoare foarte deschisă (ca în icoana Celui Vechi de zile – ceea ce nu e cazul aici) fruntea este foarte înaltă şi liberă, în loc să aibă colţurile acoperite de păr, zona de sub sprâncene este exagerat de întunecată (ochi de panda sau de raton, am spus eu), barba lipseşte. Nu sesizez să aibă ochi albaştri, mi se par căprui, dar apropo de culori, ele cam tind spre alb, nu sunt culorile normale ale unui chip omenesc, aşa cum este întotdeauna reprezentat Hristos în icoane, chiar şi în icoana Schimbării la Faţă. Unele din aceste lucruri s-au mai făcut, de exemplu Hristos este uneori reprezentat fără barbă în icoanele paleocreştine sau bizantine timpurii, şi sporadic a fost reprezentat cu trăsături schimbate, ilustrând faptul că după Înviere nu era recunoscut. Totuşi, în reprezentările Învierii nu s-a întâmplat acest lucru, şi pe cât se pare ideea nu a prins, pentru că a fost folosită rar.

      Trupul transparent este o problemă foarte gravă. Nu reprezentăm în icoane decât pe Hristos întrupat, cu trup de om. Lumina dumnezeiască radiată de acest Trup este reprezentată simbolic de nimbul reprezentat corect în jurul capului, iar în unele scene şi în jurul întregului Trup – a se vedea exemplul realizat de Pr. Sofronie. Altfel, Trupul Domnului este reprezentat întotdeauna exact ca orice trup de om, adică netransparent.

      Nu sunt sută la sută convinsă că pr. Boca a avut concepţii steineriene, şi nici că avem dovezi irefutabile pentru asta în această reprezentare. Poate că dl. Buduca a văzut ceea ce şi-a dorit să vadă, adică o ilustrare a viziunii lui Steiner. Poate că pr. Boca a avut într-adevăr o vedenie în care i-a apărut un „Hristos” ca acela văzut de Steiner – doar nu erau să irosească dracii frumuseţe de nălucire doar pe un singur om. Sau poate că a vrut să fie original şi nu s-a mulţumit nici cu formele geometrice pe care iconarii autentici le-au folosit de-a lungul timpului, nici cu plicticoasa opacitate la care aceştia au recurs.

      Mă deranjează foarte mult şi că a apelat la tipologia occidentală a ieşirii din mormânt, în timp ce tradiţia iconografică ortodoxă cunoaşte doar icoana Învierii (Anastasis) cu Hristos călcând în picioare moartea şi porţile „locuinţei morţilor” („cu moartea pre moarte călcând”), şi trăgând afară din iad pe Adam şi pe Eva („şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”).

      De asemenea, mă mai întreb ce reprezintă acele flăcări din colţurile de sus: aurora boreală? O eclipsă de soare? (Nu se prea potriveşte ca moment, soarele s-a întunecat în momentul morţii Domnului.) Arderea cerului şi pământului celor vechi la A Doua Venire? Nu-şi prea găsesc locul, nu se înţelege ce sunt… Tare ciudat.

      Şi mai am o nedumerire în colţul din dreapta jos, un personaj semitransparent, un fel de Obi Wan Kenobi, ţinându-l de braţ pe un altul. Parcă în jurul capului lui scrie „Gamaliel”, dar nu se vede bine.

      Şi gata, nu vreau să mă mai uit, că poate-mi cauzează, Doamne fereşte! 🙂

      • Ana Elisabeta zice:

        Hai să vedem altă variantă a autoportretului „hristic” al lui Durer…

      • Ana Elisabeta zice:

        Uf, asta s-a văzut….

      • Andreea zice:

        Draga Ana,

        Sa nu exageram:
        – pointilismul nu se poate vedea pe calculator, ci doar la fata locului. Eu am spus ca este pointilism, pt ca asa au spus specialistii care au restaurat pictura. In plus, cu tempera nu se pot realiza straturi suprapuse transparente. Deci, cel mai probabil, tehnica este pointilism.
        – intr-adevar nu conteaza tehnica, ci rezultatul ei, adica ce se vede. Ori eu vad clar noua halouri, grupate cate trei:
        1. prima grupa: – trei elipse orizontale, cvasi-concentrice (culoarea = alb)
        2. a doua grupa, in jurul corpului: – doua elipse ovoidale, concentrice, inconjurate de o parabola, care insa este echidistanta fata de a doua elipsa. Toate trei formeaza un grup unitar. (culoarea = alb)
        3. a treia grupa, in jurul capului: – trei parabole echidistante. Cea mai mica – galbena, urmatoarea – oranj; cea de-a treia – rosie.
        Imi este greu sa cred ca aceasta imagine a venit printr-o ”vedenie”. Cel mai probabil este ilustrarea teoriilor steineriene, care nici acestea nu sunt decat rodul imaginatiei bolnave a lui Rudolf Steiner.
        Si da, tivul acela galben este un scris.
        In rest, mi se pare ca divaghezi.

      • kalinikos zice:

        Draga Andreea,
        eu am vazut oameni care plecand de la un text din Sfanta Scriptura au ajuns la reincarnare. Sau la extraterestri. Nu vreau sa iau apararea pAB, insa acuzatia de antropozofism, bazata doar pe continutul ‘misterios’ al unui pachet trimis de el si pe elucubratiile unui ratacit mi se pare putin cam mult.
        Daca ar fi fost influentat de antropozofie ar fi trebuit sa se vada si in scrierile lui, sau ma rog in scrierea lui, fiindca am inteles ca singura carte scrisa cu adeverat de pAB este ‘Cararea Imparatiei’. Or eu unul nu gasit nimic de felul acesta atunci cand am citit-o. Ca sa nu mai spun ca o asemenea deviatie ar fi sarit de multa vreme in ochi, la foarte multa lume.
        Asadar, pana la dovezi mai consistente, eu raman la parerea mea: Draganescu e dovada unui lucru facut prost, din diverse cauze, prima, si cea mai importanta fiind lipsa oricarui talent artistic al celui ce l-a facut. Si cel mai important lucru legat de draganescu: oamenii se tem sa vada ca imparatul e gol…

      • Ana Elisabeta zice:

        Am spus şi eu cum mi s-a părut, doar e o discuţie.

      • Ana Elisabeta zice:

        Kalinikos, dacă tot ai citit „Cărarea Împărăţiei”, ai găsit pe-acolo conţinut neortodox? Mulţumesc!

      • kalinikos zice:

        Ana,

        sincer sa fiu, am citit-o cam demult, pe la inceput, imediat ce a aparut (tin minte ce nebunie era cu aceasta carte acu vreo 15 ani). Nu eram eu foarte bazat in ortodoxie pe atunci (nu ca acum as fi mai mult). Si oricum am trecut-o la categoria cartilor pe care nu e nevoie sa le citesti mai mult de o data. Dar uite, ca sa fiu absolut sigur, am sa o mai iau o data la citit, de data asta cu fise de lectura 🙂
        Ce m-a frapat insa a fost incercarea de a explica multe din invataturile ortodoxe pe cale ‘stiintifica’. Fiind de formatie fizician, mi s-a parut la vremea respectiva destul de interesant. Mai apoi mi-am dat seama de contrariu. Oricum, impresia generala pe care mi-a lasat-o atunci a fost a unei carti scrise din punctul de vedere al unui ‘om de stiinta’ (varianta multidisciplinaro-enciclopedica) mai mult decat al unui duhovnic. Un fel de carte de popularizare a credintei prin stiinta. Nu stiu daca asta a fost scopul, insa eu unul nu am gasit nici o carare catre imparatie acolo.

        Si ca sa-i raspund si Andreei, inca o data, nu inteleg care e ‘adevarul dovedit’ si care sunt dovezile invocate de tine. Inafara de cele 9 ‘halouri’ eu unul nu am gasit niciuna. Sa nu fiu inteles gresit, nu vreau catusi de putin sa iau apararea pAB. Insa consider ca o asemenea afirmatie are nevoie de dovezi solide, cum ar fi scrieri, predici, marturii in care sa vorbeasca despre antropozofie. Altfel, pe acelasi criteriu putem sa-l acuzam si pe Teofan Cretanul ca in icoana Inaltarii sau a Schimbarii la Fata a pictat o nava extraterestra (nu radeti, asemenea elucubratii chiar exista). Pana la asemenea dovezi, o repet, Draganescu este doar o biserica unde s-au aruncat banii pe o pictura proasta.

        Cat despre pasajele din carte care circula pe internet… nu ma pronunt. Dar vreau sa va relatez un episod, zic eu concludent: de curand un bun prieten s-a hotarat sa fie lacto-vegetarian. Buna alegere, as zice, cu conditia sa fie din nevointa iar nu din scarba. Ei, unul dintre argumentele lui a fost ca intr-o carte audio dupa ‘Cararea Imparatiei’ pAB spune „carnea este moarte”. Cum nu tineam minte asemenea aberatie (chiar daca citisem cartea in urma cu vreo 15 ani, daca nu mai mult, asa ceva mi-ar fi ramas in minte, fiind una din controversele pe care le aveam cu multi veniti din randul yoghinilor) am cautat imediat sa vad despre ce e vorba (intr-un fel tot din dorinta de demonstra ca pAB a gresit fundamental, opunandu-i canoanele Bisericii care neaga absolut acest fel de gandire). Bineinteles ca nu am gasit nimic, dintr-un motiv foarte simplu: pAB nu a spus niciunde asa ceva. A citat insa pe Sfantul Apostol Pavel, care spune ca ‘patima carnii (adica a trupului) este moarte’. Cu alte cuvinte, unde dai si unde crapa.

        Ca sa inchei (ca deja am recuperat pentru toate lunile de cand sunt ‘observator’) multe din elucubratiile vehiculate azi in numele pAB e posibil sa fie rupte din context, sau mai rau chiar sa nu fi fost spuse de el (gasisem la un moment dat o scriere clar gnostica, atribuita lui; mergand din aproape in aproape am gasit sursa undeva pe la MISA, deci fara nici o legatura cu pAB, dar pe care cineva a simtit nevoia sa-i puna numele).

      • Andreea zice:

        Pt. dl. Kalinikos.
        Imi pare rau, dar pictura cu cele noua halouri este o dovada foarte clara a ”credintei” lui Arsenie Boca. Daca nu ar fi crezut in chestiile acelea reprezentate acolo, nu le-ar fi pictat. Si chiar daca nu ar fi de natura steineriana, asa cum sustine Ion Buduca, tot sunt erezii. Va rog sa nu stati impotriva adevarului dovedit.
        Cat despre ”Cararea Imparatiei”, nu am citit-o, doar am rasfoit-o, si am inchis-o repede dupa ce am vazut la o pagina un desen cu un barbat gol.
        Dar daca ma voi apuca de citit, s-ar putea sa descopar si prostii acolo, asa cum a descoperit d-na Oana Iftime.
        Si, ca sa ma intelegeti, va spun doar ca am citit pe internet un fragment din scrierile parintelui, in care spunea ceva atat de rusinos despre femei, ca nu va pot reproduce. Pur si simplu a redus femeia la un obiect sexual.

      • Ana Elisabeta zice:

        Kalinikos, mulţumesc pentru răspuns. Probabil că studiile sale parţiale de medicină îl făceau pe pr. Boca să se simtă un fin cunoscător al ştiinţei medicale şi prin extensie al tuturor ştiinţelor. Se poate să fi fost o modă în epocă (un trend, cum s-ar zice azi), pentru că şi bunica mea avea unele asemenea idei, de exemplu explicaţii ştiinţifice ale unora dintre minunile Mântuitorului. Dar pe urmă a fost foarte bolnavă şi n-a mai avut timp de aşa ceva, ci doar de plânsul pentru păcate – Dumnezeu s-o ierte!

        Din panseurile aproximativ ştiinţifice ale pr. Boca, îmi amintesc un sfat „de viaţă” pe care i l-a dat unui tânăr şi pe care îl tot repeta pr. Teofil Pârâian (când eram în America, ascultam mult înregistrări în limba română de pe „Sfaturi ortodoxe”, mai ales în perioada de dinainte de a ajunge la biserică şi la duhovnic). Zicea aşa: „oxigen, glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormonii şi să ai o concepţie de viaţă creştină”. E interesantă ordinea, adică concepţia de viaţă creştină e pe ultimul loc, iar înfrânarea nu ţine de concepţia de viaţă creştină, ci de raţiuni medicale, de hormoni. Dar ce fac cei căsătoriţi, că şi lor le scade testosteronul dacă încearcă să facă copii? Un raţionalism fără sens… Aerul ştiinţific este accentuat de folosirea a două cuvinte „ştiinţifice” care rimează, oxigen şi glicogen. Pare să se refere la o viaţă echilibrată: aer curat, somn suficient (presupun), dar ce-i cu glicogenul, care e generat în organism? Îi recomandă să nu postească prea mult?

        Ca o paranteză, acest gen de concepţie are „pui” şi în ziua de azi, când unii şi alţii se întrec să compileze statistici produse de protestanţii americani ca să demonstreze de ce nu e bună, de exemplu, homosexualitatea. Nu mai contează că cei care Îl iubesc pe Dumnezeu Îi ţin poruncile, că cine îşi îmbrăţişează mai degrabă patimile decât poruncile, fără pocăinţă, alungă Harul, şi nu se mai poate mântui. Contează doar efectele adverse asupra sănătăţii…

      • Subscriu! Fiecare crestin trebuie sa invete si stiinta si sa se educe la modul general, dar cand vrei sa faci teologie folosind rationamente stiintifice sau filozofice, e o problema. Teologia e teologie si trebuie tratata asa cum a lasat-o Biserica, fara „floricele” cu oxigen si glicogen. Cu chestii de genul se ocupau si scolasticii cand scoteau „argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu”.

      • doktoru zice:

        Eu din cate am citit ,am inteles ca cei din perioada celor doua razboaie mondiale , si chiar pana aproape in zilele noastre( ceva gen pana prin 90 si ceva maxim 2000 anul) in crestinismul nostru romanesc circulau multe chestii destul de amalgamate printre care si nedeosebirea,in mod special,a crestinilor ortodocsi de restul ereziilor neo-crestine(adica cele incepute cu catolicismul).Adica oamenii nu prea aveau nici o problema cu ereticii catolici, greco-catolici ,poate evrei si alti musulmani etc, de legionari nu mai zic nimic ,la ei era totul super-amalgamizat. Parca de abia de cativa ani , ceva 10-15 ani, au inceput sa se faca o oarecare diferenta intre ”cele doua Biserici surori”.
        Nu zic ca nu erau si din aia care cunosteau bine situatiunea dintre ortodoxie si restul ereziilor lumesti, dar cred ca nu erau prea multi. Marea majoritate se incadrau in curentul vremurilor si de aceea se tot impartaseau ,rugau etc- fara nici un fel de problema- cu kakatolicii, greco-kaka, si pesemne si cu evreii, cine stie ,prin vreo sinagoga pe undeva. Asa ca parintele AB se incadra si el in aceeasi tagma lumeasca. Dar totusi el ar fi trebuit sa cunoasca si sa stie.El era invatatorul care ghida turma. Dar a gresit bineinteles si el, din pacate (partea proasta este ca si ucenicii lui care au apucat vremurile noastre sustin aceleasi aberatii – vezi cazul acela cu papa are har, mai!!! ). Nu stiu cum statea treaba cu bibliografiile pe vremea aceea ,ce fel de surse aveau pt citit si invatat, asa ca nu stiu cat de mult pot sa ma iau de ei. Noi acum dispunem de sute, poate mii de carti , dar cei de atunci banuiesc ca aveau mult mai putine, si deci si informatiile erau mai rarefiate.
        Apropos de explicatul minunilor cu ajutorul stiintei,tehnicii etc, la evrei am vazut tendinta asta generalizata de a explica in halul acesta minunile facute de nea Moise…pana si pe aia cu despartirea marii au explicat-o printr-un vant foarte puternic, gen un uragan de nivelul 25, poate….sunt haiosi si evreii astia falsi ai zilelor noastre !!!

  18. Dinu T. zice:

    Sunt laici care si-au insusit duhul ortodox autentic mai bine decat multi clerici.Iar acestia ar trebui sa traga un semnal de alarma si sa trimita sfantului sinod un text bine argumentat patristic, pentru ca apoi sa fie informati preotii si credinciosii si astfel sa se opreasca aceasta epidemie eretica.Ar fi de dorit sa se tipareasca o carte asemenea celei scrise de pr.Adrian Fageteanu si Pr.Mihail Stanciu”De ce cauta omul contemporan semne,minuni si vindecari paranormale”,sau sa se retipareasca aceasta,cu adaugiri despre alte inselari care au aparut ulterior.E dureros pentru ca datorita ecumenismului pan-eretic, a inselarilor din Biserica si a lipsei de catehizare, abia se mai vede „luminita” ortodoxiei autentice.

    • Ana Elisabeta zice:

      Sunt idei foarte bune amândouă. În ce priveşte informarea Sfântului Sinod, mă întreb dacă ei chiar nu ştiu ce se petrece – înţeleg că mai demult au fost discuţii cu privire la canonizarea pr. Boca, cu concluzia că a rămas necanonizat. Şi mă întreb, atunci, ce-i opreşte să se autosesizeze, ce aşteaptă? Şi impresia mea este că tăcerea lor este un gest populist, că nu vor să contrazică poporul. În privinţa asta, se aseamănă cu prietenii lor de la Vatican.

      În ce priveşte cartea, cred că cine vrea să se informeze corect poate deja s-o facă de pe acum, iar cine nu, nu va băga de seamă nici cartea cea nouă, sau eventual îi va găsi pretexte ca s-o respingă, aşa cum au spus unii şi despre pr. Adrian diferite lucruri.

      • Sinodul BOR…nu m-ar mira chiar sa-l canonizeze la un moment dat pe principiul popularitatii. E pur si simplu frapant ca nu iese nimeni „oficial” care sa vorbeasca poporului despre astfel de fenomene, care sa dea un sfat. Absolut nimic…si apoi ne miram de debandada din Ortodoxia romaneasca in care fiecare vorbeste ce a visat noaptea sau ce a citit/auzit de la guru.

      • Ana Elisabeta zice:

        Eu sper că mai au, totuşi, o fărâmă de bun-simţ.

      • Dinu T. zice:

        Intradevar, faptul ca Sinodul BOR nu doreste ”curatirea” Bisericii de tot felul de inselari si erezii, este clar.In urma cu aproape doi ani,aflandu-ma in Grecia,am mers la Pr.Theodoros Zisis si printre altele i-am zis ca in Romania,in afara de ecumenism mai sunt si alte multe inselari,iar Pr.Theodoros a spus:”De aceea Patriarhia nu le combate,pentru ca ecumenismul blagosloveste toate ereziile”.Atunci noi,ca si madulare ”neratacite” ale Bisericii ar trebui sa facem ceva( si ma refer la o carte sau brosura)care sa circule si in afara spatiului virtual,scrisa intr-un limbaj simpu,pentru a se folosi un numar cat mai mare de credinciosi.Ce este interesant e faptul ca toti inselatii din Biserica vorbesc aceeasi limba,au acelasi duh dulcegaresc,eretic si se inteleg reciproc.Dar ce facem?Pana la Boca,Visarion,Trifa samd,nu sa mai mantuit lumea?Iar daca ii iubim pe Sfinti,sa ii cinstim pe cei de care suntem siguri,care sunt canonizati.Sa citim Acatistul Tuturor Sfintilor stiuti si nestiuti si daca Boca,Visarion si Trifa sunt sfinti,atunci vor intra si ei acolo,iar daca nu sunt…

      • doktoru zice:

        Buna ar fi aceasta initiativa , aia cu brosurica cea mica, dar nu stiu cui i-ar mai fi de folos. Cei care citesc, cunosc si stiu nu au nevoie de aceea brosurica .Ceilalti care nu vor sa cunoasca adevarul sigur nici nu o vor lua in seama. Asa ca brosurica se va adresa bineinteles celor care nu au nevoie de lamuriri suplimentare. Ma gandesc poate daca este pomenit un pic pe acolo si de chip-ul 666 poate ar mai fi sanse sa se largeasca auditoriul !!!
        Despre Patriarhie este inutil sa mai adaug ceva, lucrurile fiind demult lamurite in aceasta privinta. Ideea era totusi sa nu se imbete unii cu apa rece crezand ca altii din alte Patriarhii nu sunt la fel de zdrente ca ai nostri , mergand pa principiul: ai lor e mai buni, domle !!!…nu, e toti o apa si un pamant…

      • Ana Elisabeta zice:

        Păi, dacă Sinodul BOR ar dori curăţirea de erezii, ar trebui să înceapă cu ei înşişi şi ecumenismele lor!

        Pr. Theodoros Zisis mă tem că are mare dreptate…. Şi într-adevăr sunt animaţi de acelaşi duh, şi ecumeniştii, şi diferitele varietăţi de înşelaţi din Biserică şi din afara ei (New Age-işti, spiritişti, antroposoful citat de Andreea…) Cred că nu întâmplător (deşi s-a mai întâmplat asta şi cu sfinţii autentici), dar cred că nu întâmplător pr. Boca are mare priză la New Age-iştii neopăgâni.

        Apropo de broşuri, deocamdată pr. Matei Vulcănescu încearcă să distribuie „Mărturisirea de credinţă anti-ecumenistă”. Ceva despre pr. Boca ar putea urma, cu condiţia să existe (pentru cei pentru care măcar acest lucru înseamnă ceva) un punct de vedere din Sfântul Munte. Da, trebuie să existe şi materiale tipărite, pentru aceia puţini care sunt deschişi spre Adevăr, dar n-au acces la internet. Nu-mi fac, însă, mari iluzii cu privire la catehizarea în masă a poporului…

        Îmi place ideea cu acatistul tuturor sfinţilor. Recent i-am prăznuit pe toţi sfinţii, apoi pe toţi sfinţii români. Şi mă întreb, pentru că mâine este pomenirea Pr. Ilie Lăcătuşu, de ce acesta nu inspiră asemenea fenomene de masă, în ciuda faptului că are sfinte moaşte întregi, şi a avut o viaţă sfântă, despre care dă mărturie şi Pr. Iustin Pârvu?

        http://acvila30.ro/22-iulie-2014-31-de-ani-de-la-stramutarea-marturisitorului-ilie-lacatusu/

  19. Ana Elisabeta zice:

    Uşor off-topic, dar nu foarte, pentru că este vorba despre minunismul contemporan:

    http://acvila30.ro/preasfintitul-sebastian-predica-la-duminca-a-vii-a-dupa-rusalii/

    În rest, încă nu am apucat să scriu nimic, dar revin.

    • Dinu T. zice:

      Fratii mei,eu traiesc intr-un orasel de provincie si nu vreau sa va spun in ce stare jalnica se afla ortodoxia aici.Acum un an a avut loc o inmormintare ecumenista a unui medic ateu.La slujba de inmormintare au participat sapte preoti ortodocsi si unul paspistas care a si citit ”Apostolul”.Medicul,care era casatorit cu o papistasa, in ultima parte a vietii,fiind imobilizat la pat,primea impartasanie si de la ortodocsi si de la papistasi.Asadar in persoana lui s-a implinit blestematul ecumenism euharistic,ca urmare a gandirii lui eretice,pe care o si manifesta la unele emisiuni de radio ale postului local.Ganditi-va ce constiinta eclesiastica au preotii din acest oras.Le-am trimis atunci o scrisoare preotilor participanti,chiar si episcopului si am primit raspunsuri ”incurajatoare”,ca ”li s-a pus in vedere sa nu se mai intample asa ceva”,fara vreo urma de regret sau pocainta din partea lor.Aici cei mai multi care frecventeaza Biserica sunt visarionisti,care asemenea sectarilor se ”nevoiesc” sa atraga de partea lor multe suflete,chiar si preoti, care apoi le lauda ”lucrarea”.Am vorbit de visarionisti ,pentru ca si ei au evlavie la Boca si sunt in acelsi duh.Problema nu este Boca sau Visarion,ci acelasi drac care nascoceste aceste erezii,din lipsa de catehizare din partea ”pastorilor ortodocsi”, care ei insisi sunt inselati si nu stiu din care pricina au ajuns pastori.Va intreb,unde este Biserica lui Hristos in oraselul nostru? Si va rog sa-mi spuneti care este parerea voastra despre capitolul 30 din cartea”Impotriva falsei uniri bisericesti” a Dr.Al,Kalomiros.

      • kalinikos zice:

        Asemenea lucruri se intampla si in orase mai mari. Si in special in Ardeal. Cunosc destui oameni din Cluj, care sunt in casatorii mixte (ortodocsi-catolici sau ortodocsi-protestanti, ca sa nu mai spun de lucruri si mai ciudate) si care de dragul sotului ori sotiei se impartasesc si la unii si la altii, fara nici cea mai mica mustrare de constiinta, relativizand absoult totul. Trecand peste ceea ce fac ei, ma intreb, oare duhovnicii lor stiu? Si daca da, le dau voie?

    • doktoru zice:

      As vrea sa te pot consola cumva dar cred ca nu se poate si nici nu am cum, cuvintele multe sunt oricum de prisos. Asta e situatia de la sfarsitul lumii. E mai nasol un pic adica. Pot doar sa-ti retransmit parerea Sf.Ignatie Briancianinov despre aceasta situatiune de final.
      Spre a ne călăuzi, Episcopul Ignatie spune: “Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri…“
      Ce înseamnă aceasta? Înseamnă oare să ne împăcăm cu Apostazia şi să “ne integrăm” în ea? Nu, desigur! Iată însă cum trebuie să acţionăm: “Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui!“…
      …Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască “….“Mântuieşte-te singur! Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de mântuire: acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre. Păzeşte-te, vrând să-ţi salvezi aproapele, să nu te tragă el în prăpastia pierzaniei. Acest din urmă lucru se întâmplă la tot pasul.”

      Poate la tine in micutul tau orasel Biserica se mai pastreaza doar prin cativa ca si tine…nu te ingrijora Biserica lui Dumnezeu supravietuieste foarte bine si prin civili, adica mireni, nu trebuie neaparat sa fie si ceva popi, asa ca relaxeazate si enjoy the end of the world !!!
      Apropos, stiu ca am mai zis dar mai zic o data !!! ca sa se vada ca pct meu de vedere macar coincide cu cel al Sf.Cosma Etolianul (si nu aberez eu aiurea ci altii au nevoie de dioptrii), adica :
      Dumnezeiasca Scriptura,Sfanta Evanghelie,ne descopera ca in veacul al optulea va avea loc sfarsitul lumii si va pierde toata lumea aceasta; Dumnezeu va trimite pe prorocul Ilie sa-i invete pe crestini sa-si pazeasca credinta si porunca lui Dumnezeu,dupa care va veni antihristul sa-i invete pe crestini sa-si tagaduiasca credinta…si el antihristul,il va da mortii pe prorocul Ilie. Eu, fratii mei, cercetand am aflat si am inteles ca prorocul Ilie a venit si antihristul a venit si el si l-a omorat pe prorocul Ilie. Prorocul Ilie, crestinii mei, e viu de atatea mii de ani si Dumnezeu stie unde il tine pazit pana azi. Daca vreti sa aflati unde se gaseste,sa stiti ca si el e aproape: cuvintele pe care vi le spun sunt ale lui. Cand va veni sa invete, prorocul Ilie nu se va descoperi lumii, cum spune Sf.Duh , ”ca nu cumva venind sa nimiceasca pamantul cu totul” . Adica, spune Sf.Duh, ca sa nu infricosez si sa tulbur lumea, pamantul, nu-l voi descoperi voua, crestinilor. Dar atunci ce se va descoperi, copiii mei? Ravna si invatatura lui. De acestea doua Preabunul Dumnezeu m-a invrednicit si mi le-a daruit din pricina indurarii lui, si sa nu mai asteptati alt Ilie sa vina sa va invete.

      • doktoru zice:

        Ca o mica paranteza am gasit un final de predica moderna la un oarecare popa, dar cu ceva interesant, parca prea interesant si mult prea istet pt popii actuali :
        Sfinte Proroocule Ilie, tu care ne arăţi că omul a fost făcut stăpânul acestei lumi şi nu robul ei, că şi stihiile şi fenomenele meteorologice pot fi stăpânite prin post şi rugăciune, în deplină ascultare faţă de Dumnezeu, dă-ne din duhul şi din puterea ta, din râvna şi dragostea ta, precum ai dat ucenicului tău Elisei. Cere de la Dumnezeu pentru noi darul curăţiei, al smereniei, al rugăciunii, al iubirii şi al slujirii dumnezeieşti şi ajută-ne pe noi şi tot poporul ca să nu mai şchiopătăm de „amândouă picioarele” adică în credinţă şi fapte bune, ci precum atunci poporul Israel, să părăsim cu toţii idolii veacului, dinlăuntrul şi dinafara noastră, mergând pe calea crucii Domnului Iisus Hristos, precum aţi mers voi toţi sfinţii Lui. Amin.

        Altul iar zice o parte bine :
        În general, chiar preoţii, din păcate, căutăm să fim pe placul oamenilor şi propovăduim ceea ce vor ei să audă, ceea ce vor ei să afle, ceea ce vor să aibă; în general propovăduim o credinţă foarte relaxată, o credinţă care nu presupune jertfă de niciun fel. …Din păcate, şi noi, preoţii, vindem ceea ce ni se cere de către cei care cumpără.

  20. Dinu T. zice:

    …iar despre Kalomiros,se pare ca e contestat.Dar despre cartea lui ”Impotriva falsei uniri bisericesti”,ce puteti spune,mai ales cap.XXX?Se gaseste in format electronic.

    • Are dreptate acolo, dar oricum, si pe acest blog, s-a pus problema unei ingradiri viitoare de eretici.

      • Dinu T. zice:

        Multumesc pentru raspuns.Ma bucur sa constat ca mai sunt blog-uri care marturisesc Ortodoxia curata,fara gunoaie in ea.Sa va ajute PreaSfanta Treime Dumnezeul nostru,Maica Domnului si Toti Sfintii Bisericii,ca prin dezbaterile pe care le faceti, sa fiti o calauza buna pentru cei care mai au urechi de auzit.Si chiar de se va intimpla sa nu mai fi nimeni care sa asculte,Ortodoxia Parintilor nostri tot va trebui marturisita.

      • Doamne ajuta! Ma bucur ca mai exista si oameni care apreciaza si care iubesc Ortodoxia curata, patristica.

  21. Dinu T. zice:

    De multe ori am fost ispitit sa cred ca de la o zi la alta ”se imputineaza adevarul de la fii oamenilor”,zicand si eu ca si unul dintre cei mai ravnitori fii ai Bisericii,Sfantul Prooroc Ilie:”Doamne nu a mai ramas nimeni..?”Dar acum constat ca Dumnezeu are pe alesii sai,cei 7000 de barbati(dar si femei)care nu si-au plecat genunchiul inaintea Baal-ului contemporan al ecumenismului si inselarilor de tot felul.Acestia sunt „Biserica pe care portile iadului nu o vor birui”,acestia sunt „Poporul cel sfant al lui Dumnezeu”.Slava Domnului,pentru ca El poate face de sapte mii de ori cate sapte marturisitori ai Bisericii,pentru ca Hristos ieri,astazi si in veac este acelasi.Va doresc sa continuati,cu ravna Sfantului Ilie,activitatea voastra misionara,care nu va ramane fara plata,in ziua cea mare a Judecatii.

    A apartine Bisericii este cel mai mare dar al Harului pe care il avem.A ne afla in marea Familie este cel mai mare dar.Biserica este podoaba lumii,milostenie fata de omenire.(Mitr.Ierotheos Vlachos)
    Oamenii care intra in Biserica si o iubesc se fac asemenea Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi,a Caror dragoste le uneste intru o Fiinta.(Sf.Ilarion Troiski)
    Cel ce intra in Biserica nu mai moare,este salvat,este vesnic.Dupa ce am devenit calugar,credeam ca moartea nu exista.(Arhim.Emilianos Simonopetritul)

    • Ei, hai ca m-ati uns la inima. Multumim in primul rand pentru aprecieri. Dupa o perioada in care altii doar ne-au legat la stalpul infamiei, mai ales „fratii” „ortodocsi”, sa citesc asa ceva nu poate decat sa ma bucure. Iar o persoana care citeaza din Mitropolitul Ierotheos sau Sfantul Ilarion Troisiki nu poate decat sa primeasca cele mai puternice aprecieri ale mele. Iata ca sunt si oameni care citesc teologie ortodoxa de calitate. Axios!

  22. Andreea zice:

    Multumim pentru aprecieri, d-le Dinu. Sa va dea Dumnezeu si dvs. sanatate!
    Voi reveni cu alte precizari a-propos de icoane eretice. Pentru ca vad ca imaginile catolice dulcegaroase si siropoase incep sa ia locul icoanelor ortodoxe, in tara noastra.

    • Dinu T. zice:

      Aceasta bucurie a descoperirii fratilor ortodocsi ai aceleiasi Biserici a lui Hristos,nadajduiam sa o am la sfarsitul veacului,atunci cand se vor vadi toate cele ascunse ale oamenilor.Dar, se pare ca bucuria descoperirii voastre de acum va diminua bucuria de la sfarsit,cand Hristos ii va face cunoscuti pe toti cei care sau ostenit pentru Biserica Lui.Fratii mei ortodocsi,noi suntem uniti si in comuniune inainte de a ne cunoaste,pentru ca marturisim aceiasi ”credinta data sfintilor odata pentru totdeauna(iuda 1,3)”.Va iubesc din tot sufletul pe voi care marturisiti Dreapta Credinta,dar si pe cei care botezati fiind dar nu au ajuns inca la”cunostinta adevarului”.Pentru acestia trebuie sa ne ostenim mai mult cu dragoste,ingaduinta si rabdare.Trebuie sa fim atenti si la cuvinte si sa nu ranim pe nimeni,ci sa le explicam cu smerenie,fara a dispretui,ca nu cumva sa se piarda cineva din pricina noastra.Eu de putin timp am primit un Laptop si bajbai pe taste pana scriu un rand,pentru care va rog sa ma iertati.Prietenul meu,Pr.Matei Vulcanescu mi-a dat adresa voastra,de aceea am indraznit sa va necajesc.Hristos Dumnezeu a dorit si S-a rugat ca toti sa fie una.Aceasta este chemarea noastra,ca toti intr-un duh sa fim uniti in Biserica Lui,altfel nici un fel de unitate nu are viabilitate,decat in Dreapta Credinta.De aceea,cei care sunt botezati ortodocsi,atunci cand se intalnesc(chiar si online),nu s-ar mai desparti.Numai Hristos in Biserica Lui poate uni pe oameni intru adevar si spre fericire vesnica.De aceea S-a si pogorat la noi, pentru a gusta si noi si a nu ne mai satura din bucuria cea vesnica a Raiului.Inca o data va rog sa ma iertati pentru ca am indraznit sa ma alatur voua prin scris,constientizand faptul ca ar trebui doar sa va urmaresc si sa ma folosesc absorband cuvintele voastre.

      • Ana Elisabeta zice:

        Şi pentru mine este o bucurie că aţi venit să comentaţi aici, chiar dacă ceea ce povestiţi (şi ceea ce povesteşte Kalinikos) este foarte trist. Mă întreb cum ne mai rabdă Dumnezeu? Dar Dumnezeu are îndelungă răbdare, doar-doar se vor mai trezi mai mulţi.

        Mă bucur şi că-l consideraţi prieten pe părintele Matei Vulcănescu, care este mai apreciat în Grecia (iată, primit cu drag de IPS al Pireului în eparhia sa şi ridicat la rangul de protopresviter) decât în ţara proprie.

        Scrieţi cu încredere orice gând doriţi să împărtăşiţi. În ziua de azi, sunt atât de mulţi care nu doar comentează, ci chiar au bloguri şi site-uri unde scriu fără să-şi pună problema dacă au dobândit o conştiinţă dogmatică corectă, ortodoxă şi dacă afirmaţiile lor sunt în duhul Ortodoxiei sau nu cumva contrazic Predania ortodoxă. De aceea, este mare nevoie şi de o prezenţă autentic ortodoxă pe internet.

        Bucurie! Doamne, ajută!

  23. Dinu T. zice:

    Despre ”podoabele” Bisericii și despre sminteli

    De ceva vreme încoace bisericile parohiale și chiar mănăstirile au început să se împodobească precum brazii de Crăciun cu camere video, plantate prin toate colțurile, având ca punct central de supraveghere pe ”măria sa” monitorul instalat în pangar sau chiar în locul cel mai sfânt din biserică…în Sfântul Altar; care înregistrează și stochează orice imagine și tot ce se petrece în biserică și în exteriorul ei. La ce anume să fie atent preotul, la Hristos sau la monitor?
    Oare cine a avut această ”înțelepciune” drăcească, ca ortodocşii să fie filmaţi şi supravegheaţi în cele mai intime momente ale relaţiilor lor personale cu Dumnezeu, atunci când se roagă, când se închină sau când varsă o lacrimă de pocăinţă pentru păcatele lor?
    Dar ce fel de pocăință este aceasta atunci când știi că în afară de Dumnezeu te mai ”vede” şi altcineva? Să fie aceasta oare pocăință publică sau pocăință cu publicitate lărgită? Este de trebuință să fie supravegheați credincioșii de la ”centru”, dacă se pocăiesc în mod corect sau nu?
    Sau poate că scopul prezenței camerelor video în biserică este acela de a fi păzite bogățiile și ”patrimoniul bisericesc”, sau chiar zidurile, care au devenit ”monument istoric” printr-o siglă aplicată pe perete.
    Biserica lui Hristos nu este patrimoniul nimănui și nici monument istoric, ci este Casa lui Dumnezeu, Vistieria Harului, Locașul Sfinților și al Îngerilor; este Locul cel Sfânt unde împreună se adună mădularele bisericii pentru a se închina, a cinsti și a slăvi pe Unicul Dumnezeu Adevărat, Preasfânta Treime. Este Locul unde se jertfește Mielul lui Dumnezeu, Hristos, prin mâinile preotului ortodox și-L dă spre mâncare credincioșilor pentru a dobândi Viața Veșnică. Iar acest Locaș, Biserica, este exclusiv ” patrimoniul ” Lui, nu al oamenilor.
    Casa lui Dumnezeu, Biserica, nu este muzeu, nici sală de spectacol, ci este Locul unde noi, ortodocșii ne tămăduim și ne mântuim. Este Locul unde Harul lui Dumnezeu con-lucrează cu omul, curățindu-l prin Sfintele Taine, pocăință și rugăciune, conducându-l către îndumnezeire. Dar în același timp păstrând cu acrivie Dogmele Bisericii, dar și bunacuviință, simplitatea și rânduiala pe care le-am moștenit de la Sfinții Părinți; rânduieli pe care dacă nu le vom păstra ”Duhul Sfânt nu va veni să se sălășluiască întru noi”.
    Sau poate că scopul camerelor video în biserică este acela de a ”supraveghea” comportamentul și îmbrăcămintea necuviincioasă şi smintitoare a unor credincioși, pe care din păcate, păstorii de azi nu le mai mustră și nu le mai îndreaptă, alungând și prin aceasta pe Duhul Sfânt și astfel ”rugăciunea lor se preface în păcat” (Ps.108,6).
    Sau cine ştie ce ”ascultare” au camerele video, ca supraveghind să nu se fure Harul din biserică, ca nu cumva credincioșii să absoarbă mai mult Har decât le este îngăduit de către ”împărțitorii Harului” (patriarhi, episcopi, preoți), în funcție de cât și dacă au plătit ”contribuția bisericească”, dacă au ajutat la construirea ”Catedralei Mântuirii Neamului”(a se citi pustiirii neamului) și alte taxe bisericești.
    Cred că ajutorul vădit al camerelor video este să ne pândească pe noi, ortodocșii moderni și secularizați ca nu cumva să ne înșele Hristos cu ”ortodoxia Lui fanatică” și ascetică; supraveghindu-ne să nu deviem de la drumul apostaziei ecumeniste și să fim păgubiți de înlesnirile și avantajele ”lumii civilizate”.
    Dar Hristos ne-a lămurit că Împărăția Lui nu este din lumea aceasta(Ioan 18,36) și că lumea aceasta zace în cel rău. Atunci ce caută cele lumești în Biserica lui Hristos?
    Cel mai probabil camerele video au fost instalate pentru a-L păzi pe Dumnezeu să nu plece din Biserică pentru păcatele și ereziile acumulate în ultimul timp de către păstorii ei, riscând să rămână doar cu zidurile ”monument istoric”, după modelul ”bisericilor” apusene.
    Ce-i cu noi? Ce vremuri trăim? Către ce ne îndreptăm? Ne păzește Dumnezeu sau camerele video? Dacă acceptăm să ne păzească camerele video, înseamnă că renunțăm la ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu și nu mai avem nevoie de El. Ferească Dumnezeu! Iar ”de n-ar păzi Domnul Cetatea (Biserica), în zadar ar priveghea cel ce o păzește”(Ps.126,1). De rugăciunile Bisericii se folosește toată lumea, iar noi am predat lumii păzirea Bisericii?
    Supărăm pe Dumnezeu cu astfel de practici neortodoxe și ”Îl silim să plece din hotarele noastre” (Marcu 5,17) și să ne lase singuri, pentru că ne comportăm lumește, excluzând Pronia Lui.
    Hristos, pogorându-Se la noi, deși era Dumnezeu și Atotputernic, a ales lucrurile simple și smerite, pilduitoare, mergând pe jos sau cel mult cu corabia, iar noi ce facem azi din Casa lui Dumnezeu? Să așteptăm să vină El însuși să facă bici din ștreanguri și să biciuiască neorânduielile din Biserică? (Matei21,13). Râvna Casei Tale m-a mâncat(Ps.68,11).
    În Bisericile din Sfântul Munte Athos, Sfântul Sava și Sinai nici măcar lumină electrică nu există, iar noi facem ”sală de spectacole”, cu activități lumești și proiecții de filme documentare, chiar ”duhovniceşti” fiind? Ca să nu mai vorbim de concursurile bisericești și olimpiadele de religie, care încurajează și dezvoltă înfricoșător patima cea rea a mândriei.
    Dacă am avea frică de Dumnezeu și L-am iubi cu adevărat și am dori mântuirea, am deveni noi înșine ”camere video” supraveghind ca în Biserica lui Hristos să nu fie îngăduit nici un fel de sminteală sau lucruri neduhovniceşti. Pentru că este păcat strigător la Cer ca, la piesele de teatru şi spectacolele lumeşti să se păstreze liniştea şi buna rânduială, iar în Biserica Dumnezeului Celui Viu, să se îngăduie asemenea sminteli, care arată disprețuirea Lui și necredința.
    Dacă nu vor înceta smintelile și ereziile, ci se vor înmulți și nu se va găsi nimeni să pună stavilă acestei căderi, nu este greu de prevăzut ce ne rezervă viitorul și ce va fi cu bisericile noastre și dacă Dumnezeu va mai rămâne în ele.
    Să ne rugăm cu stăruință Dumnezeului nostru Celui în Treime închinat și slăvit, să ne lumineze mințile și să ne înmoaie inimile împietrite și să nu devenim potrivnici Lui, Doamne ferește, din neștiință și nepăsare de neiertat; ci să păzim nepângărită Biserica Lui și tradițiile neschimbate(Iuda1,3), ca nădăjduind ”sfârşit creştinesc vieţii noastre şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată”, să auzim din gura lui Hristos: ”vino slugă bună și credincioasă…și intră întru bucuria Domnului tău”. Amin.

    19.06.2015 Dinu Tigoianu – Rm.Sărat

    Prăznuirea Sf.Cuv.Paisie cel Mare

    • doktoru zice:

      Cred ca cei mai dezamagiti sunt acei visatori care mai cred ca situatiunea actuala se va revergora intr-un oarece fel, la un anumit moment dat, undeva, candva departe … hm, naivi …aproape ca-i pot inter-croșeta printre milenaristi sperantelor desarte!!! sa speri ca mai exista indrumatori, invatatori buni ,sau macar cat de cat ,in zilele noastre suna la fel de utopic ca recucerirea Constantinopolului in frunte cu regele biz-antic adormit si in fruntea armatei grețești usor ametite de deziluziile neodihnitorului somn din inserata dupa-amiaza a veacului 20 spre 21 ; sau cu acel Tzar al rusilor ,potrivnicul antihristului – monarhul de care insusi ah-ul se va ingrozi terifiat !!! uau…( macar rusii au circumstante atenuante din cauza aburilor vodka-li) …unii zic ca mai este timp si ca Dumnezeu ar mai putea tine lumea mii de ani inca. De acord ,insa si pe vremea lui Noe ,Dumnezeu mai putea sa tina lumea dar nu mai avea nici un rost. Doar Noe mai ramasese drept…stiu suna un pic cam incorect-politic dpdv !!!…pt cei si mai milosi decat Dumnezeu…
      De fapt am vrut sa ajung aici, tot la Sf.Briancianinov , care spunea bine ce spunea , partea proasta e ca unii prefera teologhii mai moderni ai zilelor noastre. Nu am zis ca nu ar fi fost buni si ei intr-un fel oarecare ,daca nu ar fi fost total si absolut inutili dpmdv. Cand il ai pe Sf.Ioan Gura de Aur , poti lasa deoparte teologhii veacului 20 ca nu pierzi absolut nimic…in afara de timp…parerea mea !!!

      “Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului” – scrie mai departe Episcopul Ignatie: “Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale….Se cuvine să fim mai împăciuitori faţă de starea Bisericii şi totodată înţelegători. Această stare jalnică este îngăduită de Sus. Stareţul Isaia spunea: ‘Înţelege vremea! Nu aştepta buna orânduire în structura bisericească îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască “….“Mântuieşte-te singur!

      Sfinţii Părinţi, călugării din primele veacuri creştine, au fost creştini desăvârşiţi, plini de Duhul Sfânt. Ei au avut descoperiri de sus referitor la monahismul vremurilor de pe urmă şi au făcut referitor la acest subiect proorocii care se împlinesc sub ochii noştri. Toate prezicerile părinţilor sunt de acord în a spune că monahii de la urmă vor duce o viaţă mănăstirească săracă, pentru că nu le vor fi acordate nici puterile psihice şi spirituale, nici belşugul harului de care se bucurau primi călugări, şi că îşi vor câştiga mântuirea cu mare greutate.

      Un oarecare călugăr egiptean a căzut într-o zi în extaz şi a avut o viziune duhovnicească. A văzut trei călugări pe malul mării. De pe celălalt mal o voce le striga: “Luaţi aripi şi veniţi la Mine!“. După ce au auzit această voce, doi dintre călugări au primit aripi de foc şi au zburat de îndată pe celălalt mal. Al treilea a rămas singur acolo unde era. A început a plânge şi a striga. In final şi el a primit aripi, dar nu de foc; acestea erau atât de slabe încât a traversat marea cu mare frică şi întâlnind foarte multe obstacole. Adesea puterile îl lăsau şi se învolbura în mare; văzând că se îneacă, a început să strige cu o voce tânguitoare, când ridicându-se deasupra valorilor, când fiind acoperit de ele, ajungând din nou deasupra, iar apoi epuizat cădea în vârtej, strigând din nou, ridicându-se un pic… în sfârşit, sleit de puteri, a ajuns la malul celălalt. Primii doi călugări reprezintă monahismul primelor veacuri, pe când cel de-al treilea reprezintă monahismul vremurilor de pe urmă, sărac atât numeric cât şi în realizări.

      Din pricina lipsei povatuitorilor duhovnicesti, a marilor traitori in Duh, [din cauza] nenumaratelor pericole de care suntem inconjurati, ajungem intr-o stare de plans. Suntem disperati, ne-am ratacit si nu exista voce care sa se intoarca din ratacire: cartea ramane muta, spiritul cazut, dorind sa ne tine in eroare, ne face sa uitam chiar ca o asemenea carte exista.
      “Mantuieste-ma, Doamne!“, striga David care, in duh profetic, prevedea necazurile noastre si vorbea in numele celui ce doreste sa fie salvat, “ca a lipsit cel cuvios“. Nu mai exista mentor, sau povatuitor pnevmatofor, capabil sa ne arate fara greseala calea mantuirii, si caruia cel ce vrea mantuirea, sa i se incredinteze fara de nici o grija.

      • kalinikos zice:

        doktoru,

        singurii care mai cred ca situatiunea de fata se redreseaza in aceasta lume sunt evreii care inca-l asteapta pe ‘mesia’ lor. Nu intru in detalii despre ce inseamna la ei sa se redreseze.
        Crestinii, care nu ar trebui sa aiba aici cetate statatoare, ar trebui sa caute mai mult Ierusalimul cel ceresc, decat semne si minuni. Asta nu inseamna ca Dumnezeu nu poate face minuni prin sfintii Sai, insa niciodata minunile nu au fost derizorii (auzisem eu de multi care se duceau la Cuvioasa Paraschiva la Iasi sau la Sfantul Dimitrie la Bucuresti, ca sa castige la loto)
        Oricum, toata tevatura asta cu pAB mie imi seamana a Maglavit, cu diferenta ca atunci Petrache Lupu era viu, acu nu. Daca stau bine sa ma gandesc, atunci ramasese putin pana sa-l canonizeze pe Petrache inca din timpul vietii.

      • doktoru zice:

        Cum adica doar evreii mai asteapta vreo schimbare? Tocmai ei care au schimbat toata lumea, ce ar putea dori mai mult decat au acum?(ei ar trebui sa fie ultimii pe lista asteptarilor,mai bine de atat pt ei nu se poate imagina mai mult)
        Eu cred ca cei un pic milenaristi asteapta o schimbare, cei care cred in reinvierea regelui acela grec care o sa recucereasca Constantinopolul pt crestini( doar cei greci !!!), sau cei care cred in mitul Tzarului , sau cei care zic ca nu toate prorociile s-au implinit si ca inca mai este unele ,zic ei, de implinit( care or fi alea ,doar ei stiu !!!).Tot asa cum evreii puteau sa-l recunoasca pe Mesia-Hristos ,daca nu din vederea directa a lui, atunci macar din lucrarile aceluia. Asa la fel si crestinii azi,daca nu reusesc sa-l deosebeasca pe ah din multime,atunci ar trebui sa se reorienteze si sa vada ca lucrarile aceluia sunt in plina desfasurare de ceva vreme buna incoace.

        Uite eu de exemplu merg si pe mana patriarhului Tihon al Rusiei care a zis bine ce a zis , de exemplu :
        Prin mila Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul Tihon, …merg la moarte mucenicească pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică, … nădăjduind la mila lui Dumnezeu, că Domnul nostru Iisus Hristos mă va număra în Ceata Mucenicilor, … şi pre toţi cei ce mă vor urma şi nu vor intra în cârdăşie cu Serghie şi cu puterea sovietică, şi nu vor primi pecetea lui antihrist, ci vor merge la munci şi la moarte pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică.

        Fiii mei! Vă Blagoslovesc pre voi în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! … Amin. Iară pre Serghie şi pre toţi episcopii şi preoţii cei ce au vândut pre Hristos şi credinţa Pravoslavnică, pre lupii cei în piei de oaie, îi Blestem! Îi Blestem pre pierzătorii Sufletelor creştineşti, cari nu au vrut să meargă împreună cu mine la mucenicie, ci s-au lepădat de Dumnezeu şi de credinţa Pravoslavnică şi-au iscălit să colaboreze cu puterea sovietică, ca să piardă Suflete creştineşti şi Pravoslavia. Iată pentru cari lucru au primit ei “slobozenia”. Iară eu pre toţi aceştia îi predau Anathemei! Fiii mei, … eu nu mă învoiesc să iscălesc ca să lucrez cu spurcata putere sovietică…. Iară pre episcopii şi preoţii cei ce-au iscălit, pre aceia i-au liberat şi Serghie, cari au luat cu de-a sila Prestolul Patriarhiei, s-au făcut prieten al satanei. El a iscălit să lucreze cu satana! Să dea la munci şi la moarte pre toată ierarhia bisericească şi pre tot clerul bisericesc cari nu se învoieşte să lucreze dimpreună cu ei şi cu puterea sovietică.

        Fiilor! Pravoslavie în Rusia nu mai este şi nici nu va mai fi, căci nu va mai rămâne în libertate nici un episcop sau preot, slujitor al lui Dumnezeu! Ci vor rămânea numai acei episcopi şi preoţi cari vor fi agenţi GPU, căci ei vor sluji o vreme în biserici, ca să piardă Sufletele cele creştineşti. Şi-atunci când ei cu totul vor aduce norodul în rătăcire şi minciună, atunci ei vor convinge norodul ca să lucreze şi în Sfintele Duminici, şi în Sfintele Sărbători, şi să nu mai ţină nici Sfintele Posturi, ci cu totul să se predea şi să se supună pre sine puterii sovietice: “Căci toată stăpânirea dela Dumnezeu este”. Iar atunci când stăpânirea va dărâma bisericile şi le va preface pre unele în cluburi şi teatre, atunci norodul să stea cuminte şi să rabde cu “smerenie”. Căci unde merge păstorul, acolo merge şi turma.

        Vă Blagoslovesc înainte de moarte: rugaţi-vă singuri prin casele voastre, fără preoţi, fiindcă ei sânt lupi în piele de oaie. Singuri îngropaţi morţii, singuri botezaţi copiii. Iar căsătoriile, să le blagoslovească tata şi mama cu Sfintele Icoane. Rugaţi-vă fiecare după cum ştie şi după cum poate, ţineţi toate Posturile, cinstiţi Sfintele Sărbători, păziţi credinţa Pravoslavnică pană la sfârşit.

        Fiilor! În vremea stăpânirii sovietice credinţă Pravoslavnică nu va mai fi. Şi atâta vreme nu va mai fi credinţă Pravoslavnică, cât va fi şi stăpânirea sovietică. Dar dacă noi ne vom ruga neîncetat şi vom posti, apoi atunci va mai fi pentru o scurtă vreme, o oarecare libertate religioasă. Şi-atunci, toţi revoluţionarii bisericeşti, popii şi vlădicii, slujitorii sovietelor, ucigătorii şi pierzătorii Sufletelor creştineşti din nou îşi vor lua locurile în biserici, de cari ei odinioară s-au lepădat. Dar voi, robii cei aleşi a lui Dumnezeu, să nu vă împărtăşiţi cu ei, şi să nu mergeţi la ei ca să vă rugaţi, căci ei toţi se află subt Anathemă şi blestem.

        Iară prin alte ţări, Pravoslavia abia dacă va mai supraveţui câte puţin, pe alocuri. Iar aşa, numiţii înnoitori ai credinţei, cei ce singuri pre sine se “sfinţesc” şi se numesc creştini, preoţi şi arhierei, aceştea toţi se află în slujba satanei, în slujba minciunii şi a înşelării Sufletelor creştineşti, căci atunci în biserici, “urâciunea pustiirii va sta în locul cel Sfânt”. Urâciune a pustiirii, cari îşi trage rădăcina sa încă din vremea despărţirii Bisericii Răsăritului de Biserica Apusului, cea din Roma. Dar Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nu va mai răbda această fără-de-Lege şi va veni să Judece noroadele.

        Fiilor! Încă odată vă mai spun …: va mai fi o oarecare libertate religioasă şi pre urmă gătiţi-vă pentru Dreapta şi Înfricoşata Judecată, Judecata cea mai de pre urmă, definitivă şi fără de nici o întoarcere. Fiecare om să aştepte Judecata lui Dumnezeu. Amin.

      • kalinikos zice:

        nu bre, ei il asteapta pe mesia lor sa ii faca pe toti imparati cu acte. Noi (adica noi crestinii) trebuie sa asteptam noul Ierusalim, dupa ce va fi un pamant nou si un cer nou.
        Restul… mai are rost sa discutam despre hiliasm? Despre teoria rapirii? Despre apocatastaza?

      • Ana Elisabeta zice:

        Hm. Parţial sunt de acord cu Patriarhul Tihon, parţial mi se pare exagerat. Oare Sf. Luca al Crimeii n-a fost sfânt, pentru că a decretat Patriarhul Tihon? (Sunt unii care aşa pretind, mai ales diverse branduri de rocorişti, stilişti, catacombnici, the like.) Totuşi, nici Sofronie de la Essex n-a fost de acord cu rocoriştii că Patriarhia Moscovei a căzut din Biserică. Nu mai zic de Soljeniţân, care când a ajuns în America le-a zis rocoriştilor: „what??? despre ce catacombe vorbiţi voi, măi băieţi?” Şi cred că el nu putea fi suspectat că, în Patriarhia Moscovei fiind, s-a dat cu comuniştii.

    • Ana Elisabeta zice:

      La mine la biserică au pus camere de luat vederi, cică la cererea firmei de pază/securitate, inclusiv una pe iconostas. De toată jena…

  24. doktoru zice:

    Si ceva just for fun …de la cititori adunate, din perlele scrise ale internetului blogosferic usor ortodox !!!

    bue-yeti, nu te mai lua de sfantul ardealului ca te bate Dumnezeu mai baieti, ca era vazator cu duhul inainte nu ai ajuns tu la masura sfinteniei lui, el care trecea prin usi si stia si ce gandesti.asa ca vezi ce zici.si pictura aia de la draganescu era foarte inspirata si proroceasca indiferent de ce sursa zic unii ca a avut parintele. nu conteaza de sus de jos sau din stg sau dr el ne a aratat ca bisericile surori se vor alipi iarasi una de alta ca doi plamani sau ca doua strane , chiar daca una canta acum pe nas si fals.nu parintele boca a calcat canoanele ci ele lau incomodat un pic din mareata lui cale de convertire a poporului peste masura de pacatos.
    zicea bine parintele parvu cand spunea ca tehnicile astea din zilele noastre e parsiva rau cati intra peste tot ce sa mai zici de ganduri ca si pe ale ti le va suci dupa cum va vrea dracu.nu va mai conta vointa omului,Dumnezeu acum la sfarsit de lume anuleaza aceasta vointa fara sal mai intrebe pe om daca se va mai pocai.asa ca daca dracu si antihristul lau pecetluit pa om gata adio nu mai exista intoarcere nici dacasi taie mana sau capul.
    zice bine mirciulica fara frica despre dna aspazia ca nu stiti voi ce discernamant puternic are ea chiar daca in puscarie sa impartasit cu grecii si cu catolicii, daca doar dala era popa catolic acolo si au luat si ei ce se gasea pe moment chiar daca au luat azime de la catolici, fratii nostrii ,chiar daca putini falsi. nu stie lumea ce conditii era in puscarie sau chinuit acolo o gramada de legionari care au ramas si verzi dupa moarte, o gramada de sfinti au iesit din legionari , ei au marturisit si pe capitan si pe toata gasca lor care au murit la datorie in puscarie ca sa avem noi mai bine acum in zilele noastre.
    a zis cineva care a venit din sf munte athos ca au zis acolo unii calugari ca cardul cu cip este un fel de pre pre pecete care o sa se dea fortat si cei care lau luat o sa fie vai de ei, asa au zis vai,vai, vai de ei.de trei ori. asa cum a zis si gigica becali ca si el e un sfant in viata ca da la toti saracii saracul de el. a furat el mai demult dar acum sa pocait la puscarie, ca si legionarii , si intoarce din cele imprumutate chiar daca nu impatrit la saracii romaniei. sa ne rugam si pt el.ca e de al nostru roman dac getbeget.
    imi place si de el ca pune pct pe i si zice ca nici copilasii nu se vor mantui daca vor fi pecetluiti de ah pe mana si pe frunte si nici ei nu vor putea sa se pocaiasca, bietii copilasi nevinovati nici pe ei nui iarta Dumnezeu ,vedeti cat de rau e ah, nici paia mici nui lasa in pace vrea sa ia dupa el in iad cat mai multi prepecetluiti peste tot.dar sar putea ca doar avortonii sa scape de ah asa cum a zis iar el. dumnezeu sal ajute ca bine teologhiseste cand le spune ca sa intelegem si noi mai bine voia lui dumnezeu .sa mai zica el ca sa invatam si noi astia care nu le stim atat de bine ca el.

    • Ana Elisabeta zice:

      :)))) Deşi e mai mult de plâns decât de râs…

      Da, conţinut uşor ortodox… 0,2%…

    • kalinikos zice:

      E total falsch! nu e pre pre pecete. e pre pre pre ante pre pre ante pecete. Cine are urechi de vazut sa miroasa!

      • Si cand ma gandesc cati „apologeti” sustin teoria pre-pecetii si se cred adevarati ortodocsi, cand de fapt teoria asta este eretica. Apropo, toata teoria asta se bazeaza pe un 666 calculat pe baza unor interpretari in format binar. Cand se va trece la format hexazecimal, ce ne facem? Nu de alta, dar dispare si pre-pecetea asta cum a disparut si codul de bare.

        Cat despre Aspazia Otel-Petrescu, daca astfel de modele au „traditionalistii” mioritici, asta spune multe despre ortodoxia lor. Si din pacate foarte multi adopta astfel de modele.

      • Si un p.s. Unora nu le-ar strica sa mai treaca macar o data prin clasele I-IV. Cum sa scrii in halul ala? Vorbesc de nationalism, dar nu au un principiu de baza: sa respecte limba romana.

      • kalinikos zice:

        Chiar si in format binar si tot am avea o problema, fiindca vechii greci foloseau un alt sistem de numeratie fata de cel arabo-indian pe care-l folosim noi…

        Cat despre discernamantul unora… probabil ca atunci cand se impartaseau cu catolicii imbucatura o lua pe partea stanga. Deh, ce sa mai zici. Daca modelul lor se ruga la Anton de Padova, impartasirea cu catolicii devine ceva firesc.

      • kalinikos zice:

        Adi,
        multi ortodocsi sustin si teoria rapirii, fara sa stie despre ce e vorba. ca doar asa au vazut prin filmele despre apocalipsa de la tembelizor.

    • doktoru zice:

      Doar pre-pre-pecetea ati vazut-o ?!!!…hi,hi sunt mai multe acolo la fel de fun.
      Apropos, pot sa propun si eu ceva(o apocalipsa ,ceva ?!!!) , sau doar cei cu ștate noi sunt eligibili propunerilor care nu se supun la vot ?!!!…ori arsenismul bate chip-ismul ?!!!
      Apropos la Draganescu nu s-au folosit nici guașe , nici galus ci tempera ca sa se lamureasca nelamurirea picturilor in degradee si cu tenta transparenta !!!
      Vorba lui kalinikos : Cine are urechi de vazut sa miroasa!..ca pute…rau…uite peceta , nu e pre-pre-pecetea !!!
      Ok, dar acum serios , cate mii(ori miliarde) de ani mai avem inainte, ca sunt curios?, dar vreau un raspuns semi-profesional, semi-doct si aproape la obiect despre problematica acestei interogatii usor off-topic !!!…fq, sunt usor off-topic, ce ma faq ?!!!…si nu mi-am facut nici datoria catre BOR din cauza ca m-am sustras taxei de protectie mantuitoare a Catedralei Neamului…
      PS – Alta intrebare ,usor retorica de altfel : daca antihristul are ca lucrare lepadarea de credinta, apostazia, cu ce arme lupta impotriva crestinul ortodox???…intrebare intrebatoare sau ghici ghicitoarea mea…alo ,teologii de serviciu…anybody home ….hellooou….!!!…asta tinand cont si de faptul ca că mărturia lui Iisus este duhul profeţiei.
      PPS – Chiar ca prietenul zcalin ne-a parasit………fq

      • Ana Elisabeta zice:

        Aaaa… Eu am plătit, că am fost forţată să-mi cumpăr lumânare la cutie cu poza catedralei pe ea, pentru că era vânt în curtea bisericii de Paşti şi mi se stingea lumânarea normală. După care am observat că dacă mă duceam mai în spate, acolo nu mai era vânt, şi că alţii au rezolvat problema cumpărând lumânări normale din cele mari.

        În ce priveşte timpul rămas până la A Doua Venire a lui Hristos: dacă numărul de apostaţi ar tinde către zero, şi timpul până la A Doua Venire ar tinde către infinit. Dar în realitate lucrurile stau exact pe dos. Sigur că nici numărul de apostaţi nu e infinit, aşa că nici timpul nu poate fi zero, dar ecuaţia exactă n-o ştie nici măcar Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24, 36, Marcu 13, 32) Loc de optimism, în sensul unei răsturnări de situaţie, nu mai e. Singura răsturnare de situaţie (pe care unii au şi profeţit-o, pare-mi-se) a fost această înviorare a Ortodoxiei care a urmat căderii comunismului. Alta nu mai poate veni, decât pe ici pe colo, unde mai vede Dumnezeu pe câte cineva care înclină către Adevăr. Singurul nostru optimism este că noi nu ne lăsăm impresionaţi de cele din jurul nostru, ci căutăm să nu ne dezlipim de Hristos şi să zicem cu Sf. Ioan: „Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa/Revelaţia 22, 20)

        La cealaltă întrebare cred că răspunsul se poate deduce din răspunsul meu precedent. Şi nu, nu este vorba de cipuri. Cum spunea Sfântul Nou Mucenic Daniil Sâsoev, cipurile sunt un soi de ţintă falsă, de amăgire din partea vrăjmaşului (diavolului), cu care acesta încearcă să distragă atenţia credincioşilor de la Hristos şi de la ceea ce îi desparte cu adevărat de Hristos.

        ***
        Se pare că uitasem să postez comentariul…. Părintele Daniil dădea şi un exemplu de idee antihristică, care îl desparte pe om de Hristos: ideea că toate căile spirituale duc la Dumnezeu, fără deosebire, în timp ce noi ştim de la Hristos că El este Calea, Adevărul şi Viaţa.

      • doktoru zice:

        Buna seara !!!
        Sefa ,te vad foarte activa azi, ceea ce evident este un lucru fffff bun !!!
        Cu problematica aia de gradul trei cu doua necunoscute , nu cred ca este chiar bine pusa problema. Dumnezeu stia de la inceput cat va dura totul. Noi nici macar acum nu stim exact, ma rog, marea majoritate. Cele doua cazuri sunt doua extreme care mai mult ne incurca si reprezinta doua ipoteze evident absolut nevalabile. Deci nu sunt bune.
        La partea aia cu doar Tatal stie si Fiul nu, trebuie sa recunosc ca o sa fiu nevoit sefa sa te trimit direct la Sf.Ioan Gura de Aur ca sa te lamureasca , evident, mult mai bine decat mine ,ca Fiul nu este Dumnezeu doar in timpul liber ci tot timpul. El a zis, doar atat spun nu dau mai multe citate ca se intelege imediat, :Eu si Tatal una suntem si restul , etc. Deci Fiul nu a vrut sa spuna , nu ca nu stia dpdv omenesc , ca am mai auzit si magaria aceasta la cate unii, ci a vrut sa le taie curiozitatea Apostolilor si implicit a urmatorilor dupa ei, adica crestinilor. Dar tot Iisus a zis sa priveghem si sa stim sa deosebim timpurile, ca sa nu ratam exact ca evreii…si exact ce se intampla de fapt acum, cu crestinii ca si cu evreii.
        Nu stiu cum fac unii paralele la unele chestii intamplate la evrei cu referinta directa la crestini dar nu vad o gramada de alte paralele care se intampla exact ca la evreii de acum 2000 de ani.Daca evreii au ratat , evident ca si crestinii vor rata in marea lor majoritate momentul, neintuindu-l.
        Iar chestia cu acea mica libertate, eliberare,linistire etc a venit intradevar dupa caderea comunismului. Numai ca nu singura ci insotita de aceeasi lucrare antihristica ,dar cu alta abordare a apostaziei. Adica fara șforțări inutile si aiurea ci cu chestii mai benevole , ca sa zic asa.Pt cine are urechi de vazut si mirosit!!!… vorba lui nea kalinikos.
        Eu cred ca armele crestinului average este, in continuare: credinta , nadejdea si dragostea, sau si mai pe scurt : mila si adevarul. Iar daca lucrarea lui antihrist , care este apostazia ,incearca sa faca sa apostazieze cat mai multa lume( doar la ortodocsi ma refer, restul este eretici si pagani) atunci cei doi martori ai lui Dumnezeu aflandu-se in Biserica si implicit in credinciosi, aia care este, deci atunci acesti doi martori lupta cu antihristul care propune pe diverse cai, libere, lepadarea de credinta , de Iisus, de Adevar, de Biserica, de nadejde, dragoste si mila crestineasca .Acesti doi martori intradevar sunt cam pe moarte.Iar altarul lui Dumnezeu in fiecare crestin este inima acestuia. Acolo se fac jertfele nesangeroase, de lauda , credinta, marturisire.
        Nu stiu de ce se asteapta profeti fizici cand stim clar ca legea si profetii au fost pana la Ioan Botezatorul, ultimul profet fizic. Dupa aia toti crestinii sunt proroci deoarece , asa cum zice si Apocalipsa,:marturia lui Iisus este duhul profetiei.
        Zicea binisor si preotul acela rus, martir/mucenic, dar mai avea de zis mai multe dpmdv.

      • Ana Elisabeta zice:

        Fără îndoială că Dumnezeu ştie dinainte, dar durata nu e arbitrară, ci în funcţie de noi, dacă mai avem credinţă („Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”) şi dragoste („Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.”)

      • doktoru zice:

        Nu cred ca timpul este lasat aiurea sa curga pana nu stiu cand , ca poate-poate. Eu cred ca la Dumnezeu totul este calculat dinainte, din cauza ca este pre-stiut. Eu stiu ca lui Avraam cand i-a zis Dumnezeu 400 de ani pana la iesirea evreilor din Egipt au fost de fapt 430 ( zic unii 432). Deci Dumnezeu nu a prelungit prea mult timpul acela al evreilor in Egipt. De fapt evreii au avut maxim 145 de ani de conditii mai nasoale acolo.Plus ca acei 145 de ani au avut o dezvoltare crescanda a conditiilor grele de viata si nu a fost brusc dupa moartea lui Iosif.Ca paranteza…patrata !!!
        Asa si cu crestinii, Dumnezeu stie in cat timp crestinii ajung sa nu prea mai fie credinciosi si deci poate spune dinainte exact timpul acela cand va fi ce va fi. Deci Dumnezeu nu asteapta ca sa vada daca crestinii isi vor mai reveni vreodata la credinta si stie deja momentul cand se va intampla acest lucru inevitabil si atunci ,pe muchie de cutit, va veni El intr-un grandios comeback din cer.
        Stiu ca unii mai spera sa mai fie mii de ani, ca nu-i asa Dumnezeu e milos, ca parca nu s-au implinit toate profetiile parca, ca nu stiu ce , ca nu stiu cum dar evident cu totii ne cam inselam. Mie personal mi se pare ca ar fi cu totul inutil sa se mai prelungeasca timpul din cauza ca toate merg foarte prost si evident lucrurile vor merge din ce in ce mai prost decat acum , cand asa cum am mai spus lucrurile deja merg fffff prost. Adica nu are logica sa se mai continue prea mult. Nu e de ajuns cat de mult au stricat evreii toata lumea?, sau vreti ca Dumnezeu sa o mai lase pana cand homosexualitatea va devenii obligatorie pt toata lumea ?!!!… bag mana in foc ca si atunci s-ar gasi unii care sa zica ca totusi si printre gay-mări ar fi de fapt si cate unii mai buni !!!

  25. Andreea zice:

    Vad ca au aparut multe comentarii deviate de la subiectul cu pictura…
    Oricum, eu cred ca mi-am facut datoria fata de poporul roman si fata de B.O.R, semnaland acea mare erezie din pictura de la Draganescu. Daca d-l administrator va voi, poate incepem o discutie si despre ”Cararea Imparatiei” si alte scrieri oficiale ale lui Arsenie Boca. Cine stie ce mai descoperim?

    • Eu unul nu am rabdare sa citesc Cararea Imparatiei si nici nu vreau sa imi pierd timp pretios in care pot citi ceva cu adevarat folositor si aici ma refer chiar si la un roman de calitate.

      Daca vreti sa studiati si dvs. si altii si sa puneti problema, mie nu imi este greu sa deschid o discutie cum este si aceasta. Asa ca, ma anuntati!

  26. Andreea zice:

    Da, nu cred ca am timp sa ma apuc de citit ”Cararea Imparatiei” si nici alte scrieri de ale lui Arsenie Boca, desi mi-au parvenit niste carticele cu fragmente, in care am gasit deja niste enormitati si chiar o interpretare total gresita a unui pasaj din Evanghelie.
    Insa vreau sa revin la pictura ortodoxa si la icoane, prezentandu-va ”Calul troian” al catolicismului in Biserica Ortodoxa Romana: este vorba de asa-zisa ”Icoana Maica Domnului Indurerata”.
    https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRxqFQoTCIHmqICC-cYCFQbVFAodhFUIvw&url=http%3A%2F%2Fwww.trilulilu.ro%2Fimagini-diverse%2Fmaica-domnului-indurerata&ei=zO-0VYHQHoaqU4SrofgL&bvm=bv.98717601,d.d24&psig=AFQjCNEGCO3maULtdoQEQV1ri6FdUdg8Cw&ust=1438007625978694
    Aceasta ”icoana” a patruns deja in mediul ortodox, chiar in cel monastic, si este o adevarata erezie in imagini. De ce?
    ”Maica Domnului” este reprezentata ca o femeie oarecare, intr-o stare de deznadejde, cu ochii ridicati la cer (cam dati peste cap), intr-o atitudine chinuita. Reprezentarea este realista, opusa reprezentarii bizantine, care transfigureaza persoana. In plus, este o jignire la adresa Maicii Domnului, despre care marturisim in Axion: ”Cea pururea fericita si prea-nevinovata”. Deci Maica Domnului nu este o femeie deznadajduita, ca in imaginea aceasta catolica, ci este ”pururea fericita”. Evident, exista unele scene bizantine in care Maica Domnului este reprezentata trista, ca in scena Rastignirii, dar nu trebuie scos chipul Maicii Domnului din context si prezentat ca o femeie deznadajduita.
    Ca dovada ca aceasta ”icoana” este catolica, anexez in link catre o carte de rugaciuni catolice dedicate acestei ”icoane”.
    http://www.edituraserafica.ro/rugaciuni-catre-maica-indurerata.html
    Imi pare rau ca, catolicismul se insereaza asa de insidios in sanul B.O.R. Am auzit o maica de-a noastra spunand ca o ”icoana” din asta a plans…. Vedeti ce ”minuni” poate face cel viclean, numai ca sa ne insele??
    Doamne, pazeste-ne!

    • Dinu T. zice:

      Sunt multe icoane neortodoxe in bisericile noastre.Aceasta de care vorbesti se afla la Man.Sihastria-Neamt insotita de o alta icoana a Mantuitorului, legat la maini si cu coroana de spini pe cap,la fel de neortodoxa ca si prima.

      In luna martie,anul acesta am fost in Sfantul Munte si am poposit si la Man.Vatopedu unde am avut o discutie cu un monah roman,care mi-a relatat o afirmatie a Egumenului Manastirii,Arhim.Efrem:”Daca Pr.Arsenie Boca nu ar fi sfant,nu ar merge atat de multa lume la mormantul lui”.Am ramas traznit cand am auzit asa ceva.Apoi printre altele vorbind despre ecumenism si rugaciuni in comun cu ereticii,m-a surprins a doua oara, spunand:”nu-i nimic pt.ca si staretul nostru i-a primit pe copti,dar nu au slujit impreuna,ci au stat undeva in spatele bisericii”.Eu vazusem o imagine in care coptii apareau alaturi de staretul Efrem,dar fiind pe un site stilist nu i-am dat importanta.Un tablou de dimensiuni mari cu A.Boca am vazut si la Chilia Sfantului Ipatie de langa Man.Vatopedu.De asemeni si la o Chilie in Kapsala am vazut o cruce(troita)pe care scria numele lui Boca(probabil in memoria lui).Asa ca…ce sa zici?Daca aghioritii au evlavie la Boca,noi sa fim mai prosti…iertati-ma.

      • Nu toti aghioritii au aceeasi parere despre Arsenie Boca, dar sunt destui p-acolo care il admira pe (pseudo)Patriarhul Bartolomeu, asa ca ce ne mai mira…

      • Ana Elisabeta zice:

        Sunt în continuare foarte mulţi oameni care merg la monumentul lui Lenin, la trupul lui mumificat, asta îl face sfânt? De pr. Efrem Vatopedinul sunt şi nu sunt surprinsă, pentru că şi Pemptousia, publicaţia online a „Prietenilor Mănăstirii Vatoped”, are accente ecumeniste din când în când, mai ales varianta în limba engleză. În sfârşit, a zis bine cine a zis că nu mai e Sfântul Munte ce-a fost… Deşi, dacă e să mă gândesc bine, n-a fost Sfântul Munte infailibil prin definiţie nici mai demult. Oare pe Sf. Nicodim Aghioritul, pe care l-am prăznuit recent, oare nu fraţii lui aghioriţi l-au prigonit?

      • doktoru zice:

        Sf. Nil din Athos zicea pe la 1817, parca, ca in munte mai erau doar vreo 50-60 de calugari adevarati pe vremea aceea. Banuiesc ca acum , dupa vreo 200 de ani aproape, putem taia linistiti un zero din coada, injumatati apoi ,iar la sfarsit extragem radicalul si asa aflam nr corect al zilelor noastre, aka 2015….va las pe voi sa presupuneti nr cu pricina !!!…

      • kalinikos zice:

        Vorba unui parinte: cand calugarul merge in manastire trage toate problemele vietii dinainte de manastire inlauntru, in loc sa le lase la poarta.

      • Ana Elisabeta zice:

        Eu cred sunt în continuare mai mulţi monahi aghioriţi adevăraţi, dar sigur că este „marfă amestecată”, aşa cum probabil că a fost dintotdeauna, cum a fost şi la începuturile monahismului în Egipt, şi peste tot. Partea tristă este că de multe ori cei care se bucură de prestigiu nu sunt neapărat cei mai vrednici mărturisitori ai Ortodoxiei. Şi dacă conştiinţa noastră dogmatică ortodoxă este wishy-washy, ezitantă, bălmăjită, atunci putem să avem la dispoziţie toate sfaturile filocalice de la origini până în prezent, că nu ne vor folosi la nimic câtă vreme ne încăpăţânăm să nu ne punem la punct în ce priveşte învăţătura de credinţă sau să nu mărturisim corect (este cu atât mai grav la cei care cunosc învăţătura ortodoxă de credinţă şi evită s-o mărturisească din diverse motive – ca să nu-l supere pe unul sau pe altul dintre patriarhi, ca să nu-l supere pe papă sau pe diverse persoane sus-puse supuse papei, şamd).

    • Icoana asta calul troian? Este si aceasta problematica intr-adevar, fiind clasica pentru pietismul apusean, dar adevaratul cal troian al papismului e icoana eretica a paternitatii, cu Dumnezeu-Tatal pictat ca batran si Sfantul Duh asezat intre Tatal si Fiul, sugerand clar erezia filioque. Si a patruns chiar mai rau decat cea postata de dvs. fiind prezenta in aproape toate bisericile. Pana si super-extra-mega ortodcsii adevarati din gruparile stiliste au icoana asta in bisericile lor.

      • Ana Elisabeta zice:

        Asta e eretică, cealaltă „doar” pietistă…. Şi model de atitudine în biserică pentru unii (unele, mai ales). Unele persoane simt nevoia neapărat să joace un rol (pseudo)evlavios în ochii celorlaţi.

    • kalinikos zice:

      In plus, daca privesti atent toate icoanele Rastignirii, ale Coborarii de pe Cruce, ale Punerii in Mormant, Maica Domnului este coplesita de durere (nu trista), fiind adeseori nevoie de alte femei care sa o sustina si sa o consoleze. Putem discuta despre simbolismul acestei dureri, sau despre faptul ca in nici o icoana Maica Domnului nu apare fericita. Asta fiindca „pururea fericita” nu se refera la starea sufleteasca a Maicii Domnului.

      • doktoru zice:

        Și sa nu uitam ca este scris : Și prin sufletul tău va trece sabie. La nea Luca 2.

      • Ana Elisabeta zice:

        Aşa, da! Probabil acesta este un răspuns de tradiţie bizantină la tipologia de origine occidentală „Mater dolorosa”, care devine teatral-telenovelistică, cu ochii privind în sus, semi-daţi peste cap, în perioada barocă:

      • doktoru zice:

        Mie imi place si icoana asta :

  27. doktoru zice:

    Sa va arat eu calu troian cu adevarat…intelepciunea din bobor a prevalat in acest caz…din pacate !!!

    Calul Troian

    Sun-a glas de păsărele
    Nu din pomi cu rămurele,
    Ci din vene şi din vine
    Şi din cip-ul ce-i în tine.

    Cip cip cip – cip cirip
    Tu eşti al satanei chip,
    Tu ne dezbraci de Botez
    Şi de Cruce şi de Crez.

    Pe mână te-am implantat
    Din comoditate,
    Iar confortul ne-a costat
    Sfânta Libertate.

    Vor ca să te injecteze
    La bebe – în burtică,
    Înainte de-a se naşte
    Prin uter, la mămică.

    Toţi pruncii vor purta
    Microcip de mici,
    Ca de altfel şi părinţii
    Tătici şi mămici.

    Pentru a fi omul momit
    Va fi foarte ademenit,
    Când cipu-l va vindeca
    Pe el sau soţia sa.

    – Hai să-l punem toţi pe braţ,
    Surori, veri, părinţi şi fraţi,
    Trupul ni-l tămăduieşte
    Suferinţa o opreşte.

    Însă „calul troian”
    Cipul lui satan,
    Are şi efecte adverse
    Viclene, perverse.

    Mintea el ţi-o controlează
    Sufletul ţi-l profanează,
    Trupul e teleghidat
    Că doar lui satan te-ai dat.

    Scrie acolo-n micul bob
    Nu mai sunt Domnului rob,
    Mă închin numai la cel
    Şef în iad, Satanael.

    Micul cip – bob de orez
    Îmi şterge Sfântul Botez,
    Căci în el stă bine scris
    – Eu sunt al lui Antihrist.

    Iată dar ce mărturie
    Dă omul azi pe vecie,
    Sufletul şi-l află mort
    Pentru ce? – pentru confort.

    Pentru bani, pentru servici
    Pentru bere, pentru mici,
    Se vinde fără de minte
    Chiar şi pentru-n blid de linte.

    – Văleleu, am aşa o casă
    Bucate bune pe masă,
    La servici nu ne primeşte
    Ratele cin’ le plăteşte.

    Nu mai pot şofa maşina
    Şi nici cumpăra benzina,
    Cine-mi mai dă pansamente
    Pastile – medicamente.

    Sluga lui satan
    E cuvântul ban,
    În mână băgat
    Cu ac injectat.

    Semnul Sfintei noastre Cruci
    N-ai să poţi ca să-l mai duci,
    La frunte, mijloc şi umeri
    Trei de 6 ai să numeri.

    Şase-şase-şase
    Un morman de oase,
    Slugă te vrea cel
    Zis şi Azrael.

    Calul Troian, sluga lui satan
    Este microcipul, ce îţi fură chipul.

    …nasol sa te chinuiasca talentul…usor pork-cesk !!!

    • Ana Elisabeta zice:

      Uau, dar cipul din „Balada cipului” are nişte calităţi de-a dreptul miraculoase!!! Cere imaginaţie, nu glumă!!! (Posibil, o imaginaţie bolnavă…)

    • doktoru zice:

      Nu-i creatiunea mea ,aceasta micutza oda inchinata cip cirip-ului !!! …doar se stie parerea mea despre chip-ul 666,adica ca doar retarzii cred in 666 ala chip-ulizat dpmdv. Imnul chip-ului l-am gasit pe site-urile astea ”ortodox frei” vorba lui kalinikos !!!…si l-am preluat ca sa arat ca v-ati indreptat intr-o directie usor eronata dpdv al calului troian.
      Apropos de icoana aia ”pietista” cum ii spuneti voi, o am si eu acasa si-mi place la nebunie. E icoana mea preferata a Maicii Domnului, in afara de cealalta ”Umilenie”. Si tin sa anunt ca o s-o pastrez indiferent de tot felul de pareri profesionale din diverse directii. Daca as avea una la fel de mare cu cea a lui Hristos cu cele doua firi ale lui( Cel Batran de zile si Fiul Omului) as fi si mai bucurat, deoarece pigeonul acela mic ,aka Duhul Sfant, purcede de la Tatal care, nevazandu-L nimeni, evident nu apare in icoana ci e undeva in spate…dincolo de nori !!!
      Cat despre telenovelele astea conferentiale cu diversi indivizi care-si expun parerile proprii eu am mai spus ca m-am cam saturat. Iar daca vin grecii sa ne invete pe noi romanii eu zic pas in avans. Ma lasati cu grecii in pace. Sunt satul de greci, berbeci si alte specii din acestea.
      Asa ca nu prea o sa ne vedem prin zona aceea ,evident.Oricum AMR-ul meu este de vreo 15 zile.Pe 11 august dimineata imi deschid larg aripioarele , dar nu cele extra-crispy de la KFC !!!, si zbor catre un schimb de experienta in UK pt extinderea bazei de date lingvistice si un pic de turism inter-european !!!
      Dar cei care vor merge la tele-conferinta aceea ne pot impartasi cate unele dintre impresiunile lor post-conferinta.Poate vom auzi si chestiuni totusi interesante…lucru de care ma indoiesc profund…dar cine stie ,totusi poate-poate !!!

      • Ana Elisabeta zice:

        Păi, tot ce va fi interesant nu va fi nou, şi tot ce va fi nou nu va fi interesant!

        Apropo de asemănarea Maicii Domnului cu icoanele ei, Cuviosul Paisie spune că seamănă cel mai mult cu ea „Ierusalimiteanca”:

        Deci, fiecare să-şi tragă concluziile…

      • doktoru zice:

        E frumoasa icoana cu Maica Domnului, imi place.
        Pai si atunci de ce aduna toti acolo? ca sa auda lucruri vechi spuse din nou pe un ton plin de indignare si un pic revoltati pe situatiunea actuala din lume ? Pai pe acestea nu le stim deja ? Avem nevoie de unii pe post de banda magnetica sa ne repete lucruri deja stiute?Avem nevoie de papagali care sa spuna tot alora care deja stiu cum sta situatia, caci celorlalti nici nu le pasa si deci nici nu vor veni ca sa asculte. Si daca ar asculta pesemne ca i-ar bufni rasul …
        Bine ar fi ca sa le spuneti alora care fac pe profesorii, suferind de astfel de complexe, si stau tolaniti in fruntea tuturor la catedre balmajind cuvinte fara rost, sa faca in asa fel , daca vor sa schimbe lumea, ca toti sa creada ca Dumnezeu ii vede atunci cand isi fac magariile si poate se vor teme si rusina stiind ca sunt priviti de sus…asa e posibil sa mai revolutionati ceva ,desi ma indoiesc ca ar reusi cineva asa ceva,… chiar ar fi ceva total revolutionar in lume si absolut nou.
        PS – Imi place cand un crestin adevarat se respecta si dupa un an intreg de munca ,in care a tras ca cainele(desi cainele nu trage decat la oase sau de zgarda) pleaca si el in sfarsit in binemeritata lui vacanta anuala de o luna si jumatate-doua poate, asa cum orice roman normal face dupa ce isi primeste al 13 lea si al 14 lea salariu plus prima de concediu si reducerea de 50% de la sindicat ( si are si un iPad de ultima gheneratzie si o vila a la Videanu, ca si ala a tras noapte si zi ,dar din cascavalul Primariei ) ; si deci se duce si el in sfarsit pe malul Marii Egee, daca nu la Miami( nu pt el, ci pt aia mici si ca bre, nisipul e mai alb acolo decat la Mamaia) sau Abu Dabi Burj-Al-Arab-esque( ca drept vorbind ,parca si Marea Neagra e prea neagra in ultimul timp si poate se mai si ia, mai sti ), sa-si mai destreseze creierasii lui incinsi de-a lungul unui intreg an de munca (unde o fi muncit ca industria tot nu duduie, inca)…. brava, asa-s crestinii mei favoritzi, oameni care se respecta , oameni cu prințip, oameni dintr-o singura bucata … ca restul nu se stie pa unde s-a imprastiat…!!!
        Dar las ca se intoarce ei din vacanta cu totul revergorati si apoi sa vezi iar chef de munca,… si da-i atunci ,mai disecam pe undeva vreun tablouas guasat cu prea mult Galus, vreo virgulitza ceva pusa mai anapoda, un semn al mirarii plasat prea inoportun si total inadecvat ; mai dam cu ei da pamant, ne facem planul si datoria si ne vom simti ca niste crestini implinitzi , …vorba aceea ,mila si adevarul lui Dumnezeu e inca cu noi bre, ne lasi !!!( acest pamflet … a se lua ca atare…in puii mei !!!)

      • kalinikos zice:


        Mie asta mi se pare si mai frumoasa.

      • Ana Elisabeta zice:

        Da, e frumoasă! Sfântul Paisie nu indica cea mai frumoasă icoană, ci pe cea mai asemănătoare cu Maica Domnului, aşa cum a văzut-o el. Aceasta bizantină nu se abate de la asemănare, pe când a noastră, deşi „realistă”, e mai pe lângă subiect.

  28. Andreea zice:

    Multumesc pentru feed-back-uri! Da, aveti dreptate ca nici parintele Efrem din Athos nu este infailibil. (Eu l-am vazut la Bucuresti, la o conferinta, si mi s-a parut cam ingamfat si laudaros.)
    Il rog acum pe dl. admin sa deschida un subiect de discutie despre ratacirile din scrierile lui Arsenie Boca. Sunt subtile, este adevarat, dar trebuie sa il trantim putin si pe ”cel viclean”. Si o mica atentionare: vor fi pasaje din Arsenie Boca nerecomandate minorilor.

    • Pregatiti-va citatele, am si eu cateva pe care le-am vazut pe site-ul „Adevarul despre Arsenie Boca”, dar topic-ul il voi deschide luna viitoare, deoarece acum se desfasoara conferinta despre marturisirea in fata ereziei ecumenismului si urmeaza sa public si un text sau mai multe pe tema. Tinand cont de acest eveniment foarte important, zic eu ca putem sa ne detasam putin de subiectul Arsenie Boca si sa revenim la el ulterior.

      • Ana Elisabeta zice:

        Eu m-am detaşa, dar nu se detaşează el de mine! La mine la biserică, în absenţa părintelui care e plecat în străinătate, a „crescut” un raft cu cărţi arsenico-bocăite. Azi m-am dus la un magazin din centru ca să iau cadouri pentru nişte prietene, şi când m-am suit în lift, cine mă privea, dintr-o poză înfiptă pe lângă tocul uşii? Nimeni altul decât… (pam, param, pam pam) părintele Arsenie Boca, cine altcineva?

        Şi, oricum, nu este în afară de subiect. Unii consideră (în mod greşit, evident) că fac mărturisire de credinţă ortodoxă, dacă „mărturisesc” „sfinţenia” pr. Arsenie Boca. Alţii mărturisim abaterile de la Ortodoxie ale pr. Boca.

      • kalinikos zice:

        Vorba ceea: a ajuns pe toate gardurile…

      • Andreea zice:

        Merci mult. Nici eu nu am timp luna asta sa scriu, plec in vacanta si revin in septembrie. Vin si eu maine la conferinta.

  29. Andreea zice:

    De acord ca icoana aceea este pietista. Si, Doktore, esti talentat!

  30. doktoru zice:

    Ia uita-ti cum se mai prind cate unii ca au mai fost si unele erori printre unii parinti duhovnicesti, cum a fost parintele Paisie Aghioritul. Parinte pe care eu il apreciez mult dpdv, pt ca el si cu pr Arsenie Boca au fost intr-un fel abc meu duhovnicesc acum cred ca vreo 6 ani aproape( din aceasta cauza nu pierd timpul lovind in prAB din cauza ca am inteles pe unde a avut unele greseli si in cel mai rau caz ma rog pt el si nu la el ).
    Deci revenind , zice unul :
    Interesant pasajul „Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă.”

    As vrea sa citesc mai multe despre acest subiect. Ce se va intampla dupa ce sistemul actual satanic o sa cada si lumea se va intoarce la credinta ? O sa fie 20-30 ani pace si inflorirea ortodoxiei, si dintr-o data lumea se va intoarce la rele mai mari ca inainte ? Dintr-o data ? Si cat va dura si ce se va intampla in aceasta perioada ? De-abia apoi va veni sfarsitul lumii ?

    Raspunde altul, bineintele aiurea , neexplicativ :Citeste si dupa acel pasaj.

    Ala de la inceput recidiveaza in neintelegere :
    Multumesc, am citit dar tot nu se leaga. „Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea. Şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea.” Este un text de o speranta foarte mare in omenire. Credinta se va propovadui la toata lumea, iar cand totul este refacut, vine Judecata. Pentru mine este greu sa-mi explic de ce Judecata vine cand omenirea se afla pe drumul cel bun si nu cand se afla pe drumul irecuperabil, in faza in care nu mai exista oameni credinciosi. Am citit si mai jos comentariul „s-ar putea sa-si fi schimbat parerea”.

    Nu ma intereseaza neaparat cursul evenimentelor, ci ce anume le declanseaza. E adevarat ce spune pr.Paisie, inca sunt multe lucruri care nu s-au intamplat, si Judecata nu poate veni imediat dupa cei 3,5 ani antihristici. Dar poate acele lucruri se vor intampla inainte sau chiar in timpul acelor ani. Daca ar mai exista o perioada care separa Judecata de sfarsitul celor 3,5 ani, ne ducem intr-o directie pe care nu o cunoastem prea mine.

    Este mai plauzibil ca antihristul sa mai intarzie 20 ani, timp in care se petrec celelalte lucruri care au fost profetite si nu s-ai materializat. Sau poate s-au materializat, insa nu in modul in care ne asteptam noi.

    Raspunde alt istet ,cu nume de pseudo-crestin virtual umilos :
    Judecata va veni cand oamenirea e pe drumul cel bun pentru ca sa nu se piarda multe suflete. De aici putem vedea infinita dragoste a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru faptura Sa. Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai! – Doamne ce nu-mi plac clichee-ele umilicioase !!!

    Pana la urma omul a ramas la fel de nedumerit ca la inceput. Chiar n-o fi nimeni care sa-i explice bre nelamuritului acela cum sta situatiunea ?!!!

    Totusi chip-ulistii mai inteleg si ei cateva aspecte destul de relevante ,adica :
    Antihrist nu va fi invins de vreo revolutie de tipul celei din Metropolis si nici de vreo rezistenta armata de tipul celei din Terminator.
    Nu va fi invins nici de vreun imparat bun ce va imparati pe urma peste Pamantul intreg ortodox.
    Si nici nu va exista o lunga perioada de pace intre infrangerea antihristului si Parusie.

    PS – Apropos vazui astazi la antena, la emisiunea lui blonda aia chioara si spalacita, Simona Gherghe parca, pa ametitul ala de a avut nu stiu ce accident de masina acu vreun an si tot zicea el ca l-a vazut pe Dumnezeu, ne tot invata un alt Tatal Nostru, cum sa ne facem cruce de fapt etc. Si toti ziceau ca a avut o ”revelatie”, cica Doamne. L-a vazut pe Dumnezeu si i-a trasat niste chestii de explicat pa pamant la fraieri , care nu prea le cunosc. Eu m-am contrazis cu multi altii si am zis ca ala l-a vazut pe dreaq si pe ta-su dar aia, nu si nu .E domle o minune, ce stii tu. Am vazut si filmuletul acela cu el de la Romania te iubeste, dar nu mai stiu sigur, si am prins acolo vreo 10 magarii cel putin.
    Revenind azi la Acces direct si la ametitul ala vizionar, astazi el incerca in modul cel mai penibil cu putinta, ca s-au prins si aia din emisiune, care erau numai tantalai, ca Iisus o sa vina la Sibiu !!! pt ca anagramat cuvantul Sibiu aluia ii dadea cica Iisus daca transformai B in S , ca cica in nu stiu ce alfabet asa ar fi.Si deci zicea sa-l asteptam sa vina pe Iisus la Sibiu , pesemne la fosta primarie a sasului traficant de copii !!!
    Individul clar avea o fractura de logica totala, sau ne lua pe toti de prosti evident. Auzi logica lui, folosesti alfabetul romanesc pt 80% din cuvantul Sibiu anagramat iar B il obtii din alt alfabet, din alta limba de aiurea. Nu am stat sa vad pana la sfarsit retardismele aceluia , dar poate era mai bine ca aflam cine stie ce alte idiotenii ale oamenilor aparent piosi, dar foarte sfatosi….he,he eu personal am invatat sa ma feresc de oamenii de bine , sfatosi si insistenti ca de obicei se termina rau…e ca in legile lui Murphy: ce incepe prost se va termina si mai prost ,iar daca incepe bine , nu te bucura , esti abia la inceput …stai sa vezi in ce hal o sa se termine !!!

  31. doktoru zice:

    Hai sa va mai dau un exemplu mic si frumos dpmdv.
    Daniel zice :… iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul…
    Dar la Osea zice : Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. (Ei, întocmai ca Adam, au călcat legământul Meu, au căzut de la credinţă/ Ei însă sunt ca omul ce’ncalcă legământul- făgăduința).
    Deci daca la evrei erau jertfe si prinosuri si turnari fizice in templul lui Solomon acestea au fost inlocuite cu chestii mai de finete si mai duhovnicesti la crestini in Biserica lui Dumnezeu( care este formata din toti crestinii dar si de fiecare crestin in parte). Deci jertfa a fost inlocuita cu mila iar arderea de tot sau prinosul cu cunoasterea de Dumnezeu, adica a Adevarului lui Dumnezeu , adica cu credinta in Iisus Hristos-Dumnezeu. Cand acestea inceteaza ,aproape, atunci si ah este la maximul lucrarii lui de apostaziere in lume…si se pare se ca cei doi martori trag din greu sa moara, agonizeaza indelung.
    Nu stiu de ce asteapta lumea construirea templului evreilor a nu stiu cata oara si apoi sa se reia jertfele cele sangeroase ca asa sa vada si ei ca apare ah-ul si ca este intronat, cica, la Jerusalem. Chiar este ceva foarte prostesc dpdv. Auzi , o sa aiba gheare ah-ul si o sa-l vada nu stiu ce patriarh oarecare !!!…chiar ca multe poveștiri de tot rasul copiilor umbla prin spatiul asta ortodox, dar cu frei in fata , vorba lui kalinikos.
    Si apropos, ce tot vin grecoteii astia pe la noi prin tara sa ne invete pe noi chestii ? Au terminat cumva cu Grecia , este totul acolo la ei la cheie? au maturat si au stins si lumina? ce ,la ei e totul perfect? cine i-a chemat aici ca sa-si dea ei cu presupusul pe la noi? eu nu i-am chemat si nici nu-i voi chema vreodata…sa vina ei cand i-oi chema eu sa vina in Romania…pana atunci sa-si rezolve problemele lor domestice si sa nu-si mai bage nasul pe aici pe la noi…I can t stand the greeks at my windows…

    • kalinikos zice:

      doktoru, au facut-o si inainte, la 1534, cand un trimis al Patriarhiei de la Constantinopol a venit sa puna randuiala in Mitropolia Ungrovlahiei (mai marii de pe la noi isi cam faceau de cap si cu canoanele si cu credinta).

      • Ana Elisabeta zice:

        Păi, tot cam pe-atunci l-au trimis pe Sfântul Maxim Grecul în Rusia, în acelaşi scop, la cererea ruşilor. Ruşii l-au primit cu multă ospitalitate (ospitalitatea puşcăriilor ruseşti nu e de ieri, de azi) şi au pus şi de-o schismă mică, că doar nu erau să-şi lase „tradiţiile strămoşeşti” ca să asculte de un grecotei din Sfântul Munte.

        Dar conferinţa e organizată de români şi chiar şi mărturisirea de credinţă este alcătuită de români, chiar dacă unii dintre ei stau în Grecia.

        Şi stau şi eu şi mă-ntreb: noi românii avem tot felul de „stâlpi”, cu sau fără ghilimele, dar avem pe cineva vrednic să fie numărat între Sfinţii Părinţi?

      • doktoru zice:

        Stateam si ma gandeam ca totusi nu putem sa-l asociem pe Sf.Maxim Grecul cu tot poporul grec ca ar suna ca o fractura de logica, in afara de cazul cu filo-grecoteismul, atunci e altceva. Dar pesemne ca desi poporul grec e ortodox, marea lor majoritate au trecut linia doar la mustata. Unul ca Sf.Maxim nu se naste zilnic in orice popor, ci e si ei mai raruti si din cand in cand. Deci parerea mea este sa nu incepem sa confundam cate un sfant cu un intreg popor niciodata. Nu trebuie sa devenim nici filo-greci ca sunt destul de nationalisti si grecii pt ei. Le ajunge…sa ne ferim de cuvintele care au ca prefix : filo- , file, etc….parerea mea.

      • kalinikos zice:

        nu ca multi au trecut la musteata, dar si mai multi s-au lasat islamizati. E drept, nu chiar de atunci, insa cel putin prin secolele 17-18 sunt foarte multi nou-mucenici care erau greci (romei – ca sa folosesc termenul corect) si care fiind crescuti in familii ismaizate reveneau la credinta crestina. Si evident ce se duceau, unde altundeva, la Constantiopol sa marturiseasca aceasta credinta.

    • doktoru zice:

      Pai Constantinopolul e Constantinopol ,iar Grecia e Grecia, grecoteii-s grecotei pana la moarte si este zis de greci sa nu te freci !!!, iar treaba aia a fost , vorba ta , acum vreo juma de milenium.Poate atunci era nevoie si avea si cine sa vina , nu neg, insa in ziua de astazi astia care vin , vin sa se dea rotunzi…mie nu-mi place si nu-mi miroase a bine ceea ce vine de la greci.nu am incredere in ei.
      De rusi nu mai zic nimik ca aia sunt si mai antipatici si cu mult mai imperialisti. Eu sunt un fel de anti-filo-orice si oricine.
      Avem sefa si noi stalpi, dar din aia mai de demult, din aia vechi, care-s cam uitati acum.Din astia noi eu nu cred ca acem vreunul, dar nici restul nu au orice ar crede ei…parerea mea. Eu nu merg pe mana noutatilor din domeniu ci incerc sa ajung cat mai pe la surse. Asa posibilitatile de derapaj scad mai dramatic si mult mai vertiginos.
      Problema e sa nu ajungem cu aceasta sintagma ”Sf.Parinti” chiar pana in zilele noastre. Eu zic ca daca ne oprim pe la Sinodul ala al 7 lea din 787 cred ca este ok. Mai departe putem sa-i remarcam doar pe cei care au mentinut linia.Atat….ma rog, parerea mea.

      • kalinikos zice:

        doktoru,

        desi multi nu stiu/recunosc/admit, au mai existat:
        Sinodul VIII (sau sinodul fotian – de la Sfantul Fotie cel Mare) care e considerat de asemenea ecumenice) – a condamnat filioque si a intarit jurisdictia bisericii constantinopolitane in Balcani si nordul Dunarii, de asemenea a combatut primatul papal
        Sinoadele palamite in care s-a stabilit isihasmul ca dogma in Biserica Ortodoxa, combatand influentele catolicizante ce au luat chipul valaamismului, sunt de asemenea considerate ecumenice.

        cat despre Sfintii Parinti, nu cred ca exista o era a sfintilor parinti si o era post-patristica. In general cam asta spun si papistasii, si se inseala. Nu vorbesc de Paisie Aghioritul (am observat ca ai sa-i reprosezi ceva). Dar pana la el au existat Nicodim Aghioritul, Arsenie Capadocianul, Nectarie, parintele Porfirie, Sfantul Siluan, Sofronie de la Essex…
        Ce vreau sa spun e ca gandirea si duhul patristic a continuat sa existe si dupa 787.

      • doktoru zice:

        Salut kalinikos. Chiar tu nu esti la tele-conferinta, n-ai mai gasit bilete?
        Am inteles parerea ta si o respect. Dar prefer mai mult varianta mea, fara suparare.Pot fi si eu de acord cu unele chestii pe care le ziceti , dar sa nu-mi cereti sa fiu de acord cu toate , ca nu se poate.Deci raman mai departe la parerea mea. Cat despre Sinoade eu stiu ca au fost 7 si asa chiar suna chiar foarte bine numarul. Adica a inceput cu 7 a tins spre 8 dar s-a intors iar la 7 ca nu era inca timpul inca de 8.
        Dar daca tu duci aceea sintagma pana in veacul 20 , cine mai ramane totusi ca sa tina si linia Sf.Parinti? Ca teologii noi , parerea mea , nu prea mai tine nici unul. Dar iar parerea mea, la care tin totusi cat de cat.
        Cu nea Paisie nu am nimic, ai vazut ca am recunoscut ca m-a ajutat la inceput el si cu nea Boca, cel super-contestat de multa lume. Dar mi s-a parut ciudat acum dupa vreo 6 ani sa citesc unele chestii de pe la el si sa realizez, tot acum ,ca exprimau niste puncte de vedere destul de materialicesti si nu duhovnicesti. Tocmai el care a explicat cum vede dreaq, adica evreii si ereticii chestiile din Biblie., adica chestia aia cu: a inflorit pustia. Si tot el a zis ca evreii au inteles-o prin plantarea fizica de copacei si iarba si alte verdeturi prin zona, udate da 3 ori pa zi cu moto-pompa.
        El era ultimul om la care m-as fi asteptata sa creada ca poate astepta Eufratul sa fie secat iar apoi chinezii marsaluind sa se duca pe aiurea prin lume. Chestii din acestea mi se par suspecte la nea Paisie. Ah, si cipul 666, buletinul barat si alte cacatele din acestea aiurea cu iz pregnant mirositor transatlantic.Daca incepem sa intelegem NT fizic inseamna ca s-a cam terminat partea duhovniceasca a crestinilor. Si ah, ca era sa uit, chestia aia cu Cernobalul-Absintos , aia chiar pune capac.
        Eu fata de voi am realizat ca toti autohtonii din ultimele perioade ale veacului au perorat de la ei putere , pareri proprii, mascate sub o oarecare autoriate duhovniceasca. Nu mai sunt Sf.Parinti din aia de Pateric care spuneau : ma duc sa ma rog sa vad ce imi spune Dumnzeu. Aia au incetat de mult.
        Astia existenti abereaza ideile din capul lor uitand chiar ei ca ar trebui sa studieze Sf.Parinti si scrierile lor si apoi vorbind sa vada daca pica din ceea ce zic cu cele spuse de sfintii din vechime. Iar daca nu fac acestea si cu verificarea super atenta a prorociilor din VT si NT despre unele chestii asa ,se trezesc ca scot multe basini aparent duhovnicesti dar traznind a parerologie post-moderna….parerea mea iarasi.
        Daca tu crezi ca mai gasesti din aia gen vrednic este, io cred ca te cam inseli singur in sperante desarte. Am tot aratat despre unele prorocii din vechime despre astia ai veacului al 8 lea si despre faptul cat de zdrente sunt. Daca nu crezi asta , tu zici ,tu nu dai crezare prorociilor. Aia din vechime au fost de foc , cum zice Sf.Nil, astia ultimii sunt cenusa primilor .Dar de fapt se vede si cu ochiul liber, totul e sa nu ai dioptrii prea mari….sa nu te superi pe mine ca eu doar imi expun o mica parere aici, dar la care tin si nu o sa mi-o schimbe absolut nimeni. Tu poti sa fi de acord sau nu, desi stiu ca o sa preferi varianta a doua !!!

      • kalinikos zice:

        bre doktoru,

        eu acum sunt in Apuseni, la 1500m, 21 de grade Celsius, la racoare, la aer curat etc. etc. (nu vreau sa fac in ciuda nimanui 😛 )
        Bre, eu nu vorbesc despre teologi: eu vorbesc despre parinti: Porfirie, Sofronie, chiar si parintele Rafail Noica, Sfantul Siluan, daca e sa mergem mai incolo Sfantul Nectarie, Sfantul Nicodim Aghioritul, Arsenie Capadocianul, si ajungem la Grigorie Palama (care nu e din pateric, dar care ne-a dogmatizat isihasmul).
        Nu contest ca ai dreptate cand spui ca cei din vechime erau foc, spre deosebire de ce se intampla in zilele noastre, intreg Patericul (+Limonariul si Lavsaiconul) sunt pline de asemenea marturii. Dar, eu unul sunt convins ca si azi mai gaseste Dumnezeu 7000 de oameni, ca in vremea lui Ilie. Si cred ca inca sunt asemenea oameni care sa spuna ‘stai sa vad ce-mi zice Dumnezeu’, si Dumnezeu chiar sa le spuna. Numai ca nu se arata (nu uita ca nici parintii patericului nu prea isi aratau virtutile), si cand se aude de ei, rar, multi ii desconsidera fiindca nu fac minuni, nu-ti deschid pravila, nu-ti spun cate avorturi ai facut de fata cu toata lumea, nu exorcizeaza in public, pe scurt nu fac spectacol.
        Da, evident ca vremiurile in care traim sunt cumplite, sunt mai grele decat cele din vremea Patericului. Insa ce ne-a promis Hristos? ca Biserica Sa nu va fi biruita nici de portile iadului. Asta inseamna ca Biserica Sa este inca vie.
        Sa-l luam doar pe Sfantul Nicodim Aghioritul: ce spunea despre oamenii din vremurile lui? Ca multi s-au racit de tot de la credinta, ba in tarile romane unii se ‘impartaseau’ doar la Sfintele Pasti, si atunci cu paine inmuiata in vin (pasti). Groaznic. Si uite, de bine de rau, au existat Sfantul Calinic, Sfantul Grigorie Dascalul, ba chiar si Sfintii Marturisitori din Transilvania (unde era si mai rau). Deci se poate.

        Cat despre numarul Sinoadelor Ecumenice, insisi patriarhii ortodocsi marturisesc la 1848, in eciclica lor, despre al Optulea Sinod a toata lumea, tinut in zilele marelui Fotie, si care a condamnat ereziile papistase:
        „Căci măcar că la început unii dintre episcopii ei, numiţi şi Papi, s’au rostit în chip sobornicesc împotriva înnoirii, precum Leon al III-lea şi Ioan al VIII-lea, aşa cum am mai spus, veştejind-o pe faţă în toată lumea, unul prin acele table de argint, iar celălalt prin epistola sa către sfântul Fotie la Sinodul al Optulea a toată lumea (aici e vorba de Filioque). Deci daca stam stramb si judecam drept, negarea ecumenicitatii sinodului fotian nu foloseste altora decat ecumenistilor papistasi, care astfel spun ca Filioque si primatul papal nu sunt erezii fiindca nu au fost condamnate de nici un Sinod Ecumenic. Si evident lor li se adauga in cor si teologii moderni (care de fapt au stabilit numarul de 7), fiindca vezi Doamne, dupa schisma Biserica nu ar mai fi avut ecumenicitate, deci nu mai poti vorbi de sinoade ecumenice.
        In plus de asta, eu unul tind sa fiu de acord cu Mitropolitul Hieroteos Vlachos care zice asa:

        „Mulţi ortodocşi, aproape majoritatea, vorbesc despre şapte Sinoade Ecumenice, fără să socotească şi Sinodul din 879-880 ca ecumenic, deşi Sinodul însuşi se caracterizează ca ecumenic având toate premizele canonice şi ecleziologice în acest sens şi, cu adevărat, este ecumenic. Aceeaşi atitudine se remarcă şi faţă de Sinodul din epoca Sfântului Grigorie Palama, care este socotit al IX-lea Sinod Ecumenic.”

        P.S. Asta e parerea mea, evident.
        P.P.S. am incercat niste taguri, sper sa mearga; daca nu, ignorati i-urile si b-urile care nu sunt la locul lor.
        P.P.P.S. Sper sa nu inceapa cineva cu influentele lui Ignatiu de Loyola asupra Sfantului Nicodim Aghioritul (cum e moda printre ‘teologii’ zilelor noastre)

      • Ana Elisabeta zice:

        Aaa… Vacanţă plăcută!! Pe la Lupşa, cumva?

        Şi eu am vrut să punctez că ideea celor şapte sinoade ecumenice ne vine din Apus, sub forma că nu pot fi ecumenice dacă nu ia parte şi Roma! Dar după ce Roma a căzut în erezie, ce relevanţă mai are? Poate începem să credem şi noi că Biserica nu este „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, ci a rămas oarecum ştirbită sau ruptă în două după ce Roma s-a separat de Constantinopol (şi de Biserica cea adevărată)? Sigur că papistaşii, pentru că Roma e la ei şi lor asta li se pare, aparent, mult mai important decât ortodoxia dogmelor lor, numără deja vreo 20 de „sinoade ecumenice”, dintre care numai primele şapte sunt cu adevărat sinoade ecumenice.

        Sinodul al VIII-lea, aşa cum îl numără pr. prof. Ioan Romanidis şi ceilalţi (îmi cer scuze, e grec, dar dacă românii până mai ieri erau cu capu-n traistă în materie de conştiinţă dogmatică, iar majoritatea continuă aşa şi în prezent??), este interesant că a fost ratificat şi de reprezentanţii Papei (nu mai ştiu cum îl chema, dar întâmplător era curat ortodox, chiar dacă avea şi el un pic de sete de putere). După aceea, l-au declarat sinod tâlhăresc şi şi-au continuat numărătoarea fără el.

        Sinodul al IX-lea nu mai avea de unde să aibă reprezentanţi ai Romei, că deja avusese loc „Marea Schisma” de câteva sute bune de ani, dar este cel puţin tot atât de important ca al VIII-lea.

        Apropo de Sfinţii Părinţi, IPS Ierotheos Vlachos (alt grec, îmi cer scuze, pe bune) spune că nu toţi marii trăitori s-au numit Sfinţi Părinţi, ci doar aceia care au avut capacitatea intelectuală şi educaţia necesară pentru a-şi împărtăşi în cuvânt experienţa până la nivel de dogmă. El se referea la Părintele Sofronie de la Essex (care nu e grec, yessss!!! dar nici român, sorry) ca având această capacitate. Nu ştiu dacă e cazul, pentru că mie nu mi se pare chiar evident că Pr. Sofronie ar fi dogmatizat, dar poate e din cauză că n-am citit prea mult. Şi dacă-i pe-aşa, şi pr. Rafail Noica ar putea fi la fel şi să avem şi noi unul! Yesss!!! Dar ucenic al rusului Sofronie şi crescut în Occident… Oh no…

        Apropo de influenţe papistaşe asupra Sfântului Nicodim, au fost foarte amuzanţi „războinicii întru cuvânt”, cu care m-am contrat mai demult cu privire la deasa împărtăşire cu Sfintele Taine, care spuneau că Sf. Nicodim a susţinut deasa împărtăşire sub influenţe papistaşe, în timp ce pe stufosul lor site e publicată scrisoarea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte care condamnă rătăcirile şi derapajele lui Christos Yannaras, între care un loc important îl ocupă acuzele pe care i le face Sf. Nicodim că cică ar avea influenţe occidentale.

      • doktoru zice:

        Ce faci bre atat de sus?…da-te jos ca sa nu ametesti ,ca si aerul e mai tare acolo !!!
        Evident ca este posibil ca si astazi sa se mai gaseasca aia 7000 de gorobeti valabili ca pe vremea lui Ilie. Dar pe ailalta ,cu stai sa vad ce zice Dumnezeu ,nu o mai cred de nici o culoare. Asta inseamna ca astia ai veacului al 8 lea chiar mai au in lucru vreo lucrare. Ori asa ceva este absolut imposibil. La astia parerea mea este ca a ramas tinerea credintei fara derapaje exagerate, atat. Eu nu cred ca mai sunt nici macar din aceia care se mai roaga corespunzator rugaciunea aia a inimii. Ah, poate mai sunt unii care cred ei despre ei, asta nu contest. De minuni ce sa mai zic cand este scris ca ultimii nu vor mai face nici un fel de minuni, iar Sf.Ioan Gura de Aur zicea de pe acum vreo 1600 de ani ca s-au imputinat aceia. In zilele noastre deci nu ar mai fi cazul deloc sa mai speram ca mai exista cineva ascuns undeva sub o piatra prin munti, ceva gen vreun lonely wolf-ranger, care mai executa cu o oarecare maiestrie niscaiva minuni la cerere sau nu.Cu si fara dedicatiune… cu sau fara audienta .
        Evident ca sunt niste vremuri mai neconforme cu anumite stas-uri crestinesti, dar asta nu inseamna ca sunt cumplite…cuvantul asta a capatat o conotatie usor saccsivista deoarece respectivul cand vrea sa sugereze ceva definitiv si iremediabil de nu se mai poate concepe ceva mai mult ,foloseste acest cuvant : cumplit….indubitabil… nu prea agreez acest cuvant , mi se pare cumplit de oribil !!!
        Nici eu nu am zis ca Biserica lui Hristos va disparea , caci avem asigurare in aceasta privinta chiar de la Master-Chef. Eu poate am zis ca s-a tot restrans din ce in ce mai mult, si mai ales in zilele noastre cand oamenii nu mai cred de bunavoie in Iisus Hristos, alegand de bunavoie sa creada in diverse.
        Si ma gandeam la sinodul acela de care zici tu , cel imediat dupa cel de al 7 lea, si cred ca poate fi socotit ca o prelungire a aceluia, adica se poate numara ca fiind unul 2 in 1 !!! Si banuiesc ca la 1054 s-a transat destul de clar problema catolica cu toate inovatiile lor . Ce nu au condamnat Sinoadele s-a stabilit si s-a vazut clar incepand cu acel an , nu ?
        La tagurile alea se pare ca ti-au mers decat alea inclinate si italice. Cred ca i-urile si b-urile s-au schimbat cu em-uri si strong-uri dintre parantezele ascutite.La mine color-ul nu vrea sa mearga de loc , caci ar fi destul de cool@fun sa scrii cu rosu si cu albastru !!!…daca ai vreo idee…
        Ma repet, iar, spunand ca nu sunt filo nimic, nici rus, nici grec, nici evreu, sau american, somalez, congolez, japo-chinez etc (pe mine ma defineste mai bine anti-gică)….De fapt nici nu prea mai imi plac oamenii si sunt cel mai nesociabil element al societatii moderne si actuale…poate de aceea nici nu am prieteni dar nici nu caut sa-mi fac vreunul, pt ca mi se par inutili dpdv. Eu stiu ca daca ai bani ai foarte multi prieteni iar daca nu mai ai ,nici de-ailalti nu mai ai(intr-un fel sunt foarte interconectate aceste chestii). Ceea ce poate fi un lucru bun,eventually, caci atunci se limpezesc apele . Dintotdeauna neprietenii au fost mult mai stabili si mai de incredere decat prietenasii care in caz de orice te lasa imediat si nu te mai cunosc. Asa ca am invatat sa ma feresc de toata lumea. La mine primul raspuns este nu. Si stiu ca nimeni nu ma suna ca sa-mi plateasca vreo factura ci doar ca sa mai ceara ceva.
        Asa ca ,sa nu va suparati pe mine daca nu pun botul la grecotei. Dar ca sa fiti linistiti ,ca nu ii discriminez doar pe greci, eu nu ma uit nici in gura lumii toate.
        Asa-s eu…puneti-ma in aceiasi linie cu Toma Necredinciosul !!!
        PS – Am o intrebare : credeti ca Iisus a promovat ,la vremea lui, o noua ideologie, aia cu imparatia cerurilor ? Ideologie care era usor diferita de ideologiile lumii/vremii ?

      • kalinikos zice:

        doktoru,

        am sa incep cu sfarsitul: raspunsul este da. Si sa-ti spun si de ce. Iudaismul nu este interesat de sentimentele interioare ale omului. Asta nu o spun eu, o spun iudaisti, chiar dintre iudei. pe Dumnezeul lor nu-l interesa ce simteai tu cand iti duceai jertfa la Templu. Aveai un set de reguli pe care trebuia sa-l urmezi, si totul era OK. Deci cand a venit Hristos Care a invatat despre vames si fariseu, despre cum sa te impaci cu parasii tai inainte de a duce jertfa la Templu, despre smerenie, despre dragostea de aproapele care e mai presus de jertfa, a schimbat intreg acest fel de a gandi. Este exact ca si cu Luca si Cleopa: toate astea erau scrise in Lege si in Proroci, dar ei nu le vedeau nici nu le intelegeau.

        In ceea ce priveste 1054, trebuie sa intelegem un lucru. Schisma propriu zisa nu s-a intamplat la 1054. Atunci doar s-a oficializat. De fapt ea a inceput la 1009, cand papa Serghie al IV-lea, trimite la Constantinopol scrisoarea de instiintare a alegerii sale in scaunul papal care continea Crezul schimbat (cu filioque), urmarea fiind ca din acel an papii sunt scosi din dipticele Bisericii din Constantinopol. De altminteri, dupa Serghie acestia nici nu se mai ostenesc sa trimita scrisorile de instalare. In 1014, sub papa Benedict VIII-lea (urmasul lui Serghie) papistasii adopta oficial dogma filioque-ului (in timpul incoronarii imparatului ‘roman’ de neam german, Henric al II-lea).
        Deci transarea de la 1054 nu a fost chiar la 1054. Ea a inceput pe vremea Sfantului Fotie, cand existau pe de-o parte presiuni din partea ‘teologilor’ franci de a introduce filioque in Crez (presiuni in fata carora ultimii papi ce pot fi considerati ortodocsi au rezistat), iar pe de alta parte presiuni din partea papilor de li se recunoaste primatul (in fata carora ceilalti ierarhi au rezistat cu succes – si cu foarte multa diplomatie). Cand in cele din urma papii au acceptat teologia francilor (incepand cu 1009 si apoi 1014), au cazut din ortodoxie si au devenit schismatici. Dar chiar si asa, Biserica nu i-a anatemizat, asteptand pana in 1054 sa-si vina in fire.

        Acu despre ‘vremile cumplite’ ce sa fac, ma mai ia gura (mana) pe dinainte. Nu ma intereseaza ce spune saccsiv (desi recunosc, ocazional mai arunc cate un ochi pe blogul lui, sa vad daca gasesc ceva ce mi-ar atrage atentia). Si vorba lui Eminescu ‘non idem est si duo dicunt idem’, nu e acelasi lucru daca amandoi zicem ca traim ‘vremi cumplite’. Eu unul ma gandesc ca sunt vremi de cernere, cumplite prin aceea ca multi, foarte multi, nu vor fi gasiti vrednici de nunta Fiului de imparat, cumplite prin aceea ca nebunia din jurul nostru e tot mai mare de la o zi la alta, si e tot mai probabil, asa cum spunea Sfantul Antonie, sa nu mai gasim cararile dintre noi, tocmai din cauza acestei nebunii.

      • doktoru zice:

        Salut kalinikos. In linii mari pot sa-ti dau dreptate, nu ma deranjeaza prea mult, caci exista multa realitate in ceea ce zici. Doar la unele nuante mai pot fi adaugate unele subtilitati pt o intelegere mai adanca. Dar ce ai zis tu corespunde dpdv istoric , mai ales la chestia cu 1054 si catolicii.Dar nu insist pe chestia asta ca nu ma intereseaza atat de mult.
        Cel mai mult m-a interesat raspunsul la ultima intrebare. Pt mine aia era cea mai importanta. Chiar mi-a fost un pic asa ca sa o si pun in discutie caci nici eu nu bagam mana in foc pt raspuns. Ma bucur ca ai raspuns da. Numai ca de aici privirea ar trebui sa sara putin mai departe, nu mai zic unde ca pierdem vremea aiurea. Eu am inteles , unii sunt setati pe o chestie , altii pe alta. Nu prea pot fi unanimitati in multe chestii din cauza pct de vedere si a intereselor subiective ale fiecaruia in parte.Oamenii pot cadea de acord, de obicei, pe putine chestii. Dar nu asta e discutia.
        Totusi sa stii ca legea veche a fost o prefigurare a celei noi dar in mod mai subtil si un pic mascat . La evrei in marea lor majoritate nu prea a mers cu subtilitati , ca de altfel si acum, si din aceasta cauza au si acum valul ala de care zice si Sf.Pavel si nu pot intelege din lipsa Duhului Sfant , ajutor de care crestinii beneficiaza fiecare in functie de cat poate intelege, cat i-a dat Dumnezeu. Eu zic ca legea veche cuprinde totul din noua lege numai ca scris asa usor mai pe ocolite si pt aia mai isteti sau mai curiosi care ar fi vrut sa inteleaga. Dar ma rog este parerea mea nu trebuie sa o impartaseasca toata lumea !!!
        Totusi sa nu uitam ca si acolo se vorbea de mila , de adevar, de dreptate , de iubire, de smerenie( doar ca trebuie sa mai citesti din cand in cand si VT!!!). Cele doua legi mici in care se cuprinde toata legea noua sunt din vechea lege , deci vin din timpul lui Moise. Numai ca aia de pe vremea aia traiau niste vremuri in care se omorau imediat ca animalele,nepunand prea mult pret pe viata nimanui, si nu cred ca ar fi avut timp pt subtilitati ca acestea.
        Si nu cred ca putem considera ca Dumnezeul de atunci al evreilor e diferit de Dumnezeul nostru de azi si ca pe vremea aia i se cam rupea in doua de feelings-urile babuinilor de evrei , chiar daca in marea lor majoritate erau cam din topor ; si nici nu prea poti considera ca fiind puncte de reper opiniile evreilor in astfel de chestiuni caci ei nici pana in ziua de azi nu au inteles si nici nu vor putea intelege vreodata ramanand tot in mozaismul lor usor expirat.
        Ei nu intelesesera nici macar faptul ca ochi pt ochi si dinte pt dinte era o chestie preventiva ca sa ii sperie si sa nu mai faca rau. Din aceasta cauza si cel care depunea marturie ,sau cei 2-3 martori, trebuiau sa arunce ei primii cu piatra ca sa ii mustre constiinta in caz ca minteau. Dar se pare ca evreii nu se impiedicau in maruntisuri ca acestea.
        Sunt multe de spus in zona dar voi sunteti specialisti in canoane si dogme si alte picturi ,plus poate muzica psaltica coralica cantata uneori mai fonfait pe nas, sau alteori pe mai multe voci, si deci sunt baze de discutie usor diferite, nu sunt chiar atat de compatibile desi toate au acelasi numitor comun.

        PS – Pe saccsiv nu ai absolut nimic de citit in afara de modenitati de doi lei si alte chip-uri 666 isterizante, pareri cretinoide si informatii absolut inutile. Pe vremuri prin 2010 cand eram si eu pe la inceput locul acela putea fi frecventat oarecum , dar nu din cauza ca avea ce oferi, ci din cauza ca eu eram la inceput cautand in mod avid, ca un burete, tot felul de informatii. Si din toate partile absorbeam tot ce se putea, in vederea pregatirii bazei fundamentului. Acum dupa vreo aproape 6 ani acel site nu mai are , exact ca la inceput, absolut nimic de oferit.Si eu mai intru dar doar ca sa ma auto-scarbesc si poate sa mai pot pescui cate unul din groapa aia alterata si descompusa de gunoi. Dar sa stii ca cei care stau la fundul ei nu se lasa asa usor si rezista eroic in putregaiul noroiului acela intelectual. Ar mai fi cativa care par a gandi, e drept ii numeri pe o mana si mai ramai cu ceva degete, dar sunt usor chip-ulizati cu 666 pe cerebel si greu mai pot fi intorsi din aceasta falsa problema.
        Dar de fapt nu stiu de ce ma agit si am pretentii atat de mari de intelegere din partea civililor cand nici macar oamenii in negru (men in black!!!) nu au inteles esenta problemei si insista tot pe fizic, oarecum.
        PS – Toate opiniile de mai sus reprezinta pct mele de vedere si trebuiesc luate ca atare….a nu se pune baza pa ele !!!…sa aveti viata lunga si frumoasa !!! AMR11.

      • kalinikos zice:

        „Totusi sa stii ca legea veche a fost o prefigurare a celei noi dar in mod mai subtil si un pic mascat . La evrei in marea lor majoritate nu prea a mers cu subtilitati , ca de altfel si acum, si din aceasta cauza au si acum valul ala de care zice si Sf.Pavel si nu pot intelege din lipsa Duhului Sfant , ajutor de care crestinii beneficiaza fiecare in functie de cat poate intelege, cat i-a dat Dumnezeu. Eu zic ca legea veche cuprinde totul din noua lege numai ca scris asa usor mai pe ocolite si pt aia mai isteti sau mai curiosi care ar fi vrut sa inteleaga.”

        Exact asta am spus si eu: toate erau scrise in Lege si in Proroci, numai ca iudeii erau mult prea impietriti ca sa le vada. Si nu numai iudeii, ci lumea din acea vreme in general. Si totusi, invataturile lui Hristos erau noi pentru acea lume, desi multe dintre ele erau vechi. Ajunge numai sa citesti Psalitrea cu atentie ca sa gasesti Fericirile.

        P.S. Citeam undeva, pe la un parinte grec (sic-sic) ca multi dintre crestinii de azi nesocotesc pe nedrept Vechiul Testament, tocmai fiindca nu sunt in stare sa-l gaseasca pe Hristos acolo.

      • doktoru zice:

        Asa este si ma bucur ca ai inteles importanta VT pt studiul teologic si a lui Dumnezeu , impreuna cu Sf. Parinti evident, nu de capul nostru. Multi intradevar nu-l baga in seama ,VT-ul, din cauza ca ei cred ca este de domeniul trecutului si nemaiavand aplicabilitate in zilele noastre; neintelegand ei ca acolo este scris totul , NT-ul fiind mai concentrat dpdv pe cateva chestiuni mai arzatoare, ca sa zic asa. VT-ul este cu mult mai explicativ numai ca trebuie translatat prin Sf.Parinti. Atunci el se deschide ca o floricica si multe chestii interesante se descopera. Dar in linii generale de obicei si nu in amanunte foarte exacte, desi nici alea nu lipsesc cu desavarsire.
        Da, Psaltirea e frumoasa , desi e condensata in versete scurte, iar talcuirea ei e ceva de vis intradevar. Multe chestii interesante si pe acolo.
        Mai da sa stiti ca nu am ceva cu grecii in mod special – sîc – ci imi place sa vad eu de la cine invat si sa nu vina ei didactici si pedagogici peste mine fara sa-i fi chemat sau sa-i fi intrebat eu. Din aceasta cauza prefer variantele mele.
        Uite de exemplu chiar am gasit ieri pe m-okazii o carte a unui parinte grec care dpmdv a fost singurul care a pus punctul pe i-grec(desi a mai calcat si el usor pe aratura) si a detaliat niste amanunte pe care absolut toata lumea le scapa din vedere(iar Sf.Ioan Gura de Aur le-a abordat) : Mesaje din Apocalipsa – Arh. Daniil Gouvalis, si m-am bucurat ,desi e totusi si pana la urma grec !!! Ma rog a cam fost, acum nu mai e. De abia astept sa o primesc ca sa o citesc, caci pe net am gasit doar cateva pasaje, dar destul de ok. Pana acum am gasit concordante relative doar la pr.Mina Dobzeu, Arh. AverchieTausev, pr.Gouvallis,Sf.Andrei al Cezareii si cam atat dpmdv. Restul sunt cam aberatii aproape toate.Ma refer la talcuiri la Apocalipsa.Iar la sfintii din vechime pot spune ca si prorociile lor despre vremea din urma trebuie cautat a fi intelese tot dpdv alegoric, metaforic si nu fizic.
        Am gasit iar la arh.A.Tausev faptul interesant ca scrierea Apocalipsei ar fi avut loc undeva inainte cu putin timp de anul 70, ceva cu maxim 5 sau 10 ani, ceea ce mie mi-ar lamuri anumite aspecte foarte importante si ar desparti ca timp pecetile de cupitze si de trambitze.Si ar defini si doua caderi distincte in timp ale celebrului deja Babilon. Eh, amanunte insignifiante pt unii sau altii cu alte preocupari mai inalte si mult mai importante !!!…. desi ,totusi 7524 , aproape….AMR ???

  32. Ana Elisabeta zice:

    P.s. Aşa cum presupuneam, la conferinţă n-a fost picior de grec. În afară de mine care sunt 1/16 după bunica bunicii :))

    • doktoru zice:

      Holly molly, bloody Mary, acus mi-am adus aminte ca si nevasta-mea are ceva ereditar grecesc in ea….stiu ca mi-a zis mai demult ca din partea lui socră-miu a avut ceva din zona aia, dar nu mai stiu ce: stra-stramosi ,a nu stiu cata gheneratie…poate or fi din niscaiva fanarioti , si cu ocazia asta recuperez cate ceva si din tezaur, poate cativa cocosei da aur !!!
      PS – Nu stiu sa dau procentajul nevestii, dar sigur da tot cu 0,001 ca nu stie o boaba de greceste !!!

  33. doktoru zice:

    Citeam azi prin cartea Arh.Averchie Tusev, Apocalipsa Sf.Ioan – Un comentariu ortodox, si vreau sa zic ca am dat peste un mic pasaj care mi-a placut. Mi-a placut pt ca respectivul, desi este un fel de ruso-american trait numai printre neo-protestanti a avut o gandire buna si logica, chiar de mare mirare pt mine.Vorba aia te molipsesti de idei protestante pe teritoriu ortodox ,dapa-i la ei acasa?!!!
    Deci micutul text cu pricina :
    De asemenea trebuie sa stim ca Apocalipsa este o carte profund simbolica si, prin urmare, intelegerea si interpretarea literala a profetiilor pe care le contine este cu totul contrara regulilor hermeneuticii; mai mult, o astfel de intelegere literala deformeaza sensul anumitor fragmente biblice. Intr-o astfel de situatie , cautarea sensurilor metaforice sau alegorice din fragmentele dilematice este corecta. – partea proasta e ca el uita cateodata ca a zis ca nu trebuiesc folosite interpretarile literale ci alea alegorice , si pica destul de des in ele ,adica in literalisme.
    Imi place si ca reia de la Sf.Andrei al Cezareii destule talcuiri,dar asta cu Gog si Magog este o re-amintire pt mine foarte frumoasa si talcuicioasa.
    Altii considera ca Gog inseamna, in traducere din limbra ebraica, ”cel care aduna” sau ”adunare”, iar Magog, ”cel care se inalta” sau ”inaltare”. Astfel , aceste nume inseamna adunare de popoare sau inaltarea lor trufasa. – sau adunare inaltata/ mandra.
    Nu suna un pic cunoscut ?!!! Nu multe popoare au fost adunate ( readunate dintr-o mare de alte popoare/neamuri) in lume.
    Nu ne-a aratat si Isaia despre ei zicand :
    „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci eu sunt sfânt faţă de tine!” / …ei, cei ce zic: „Du-te departe de mine, nu te-apropia de mine, că eu sunt curat!…“ .

  34. marin zice:

    @ Părul este lăsat pe umeri în loc să fie strâns lejer la spate, şi este de culoare foarte deschisă (ca în icoana Celui Vechi de zile – ceea ce nu e cazul aici)
    Dar care sa fie legatura dintre asemanarea cu Cel Vechie de zile si lui Hristos ?
    Ca Hristos nu a murit decat trupeste , iar asemanarea cu Cel Vechi de zile pare a sugera o apropiere de protestanta a mortii lui Dumnezeu , promovata si pe la institute teologice mai nou , ca cel de la Saint Serge …
    Nu cumva a.b. credea ca Dumnezeu a murit si in Fiinta , asa cum cred unii protestanti ? Mai ales ca asa cum se remarca din pictura , Hristos e reprezentat cu un trup fantomatic .

  35. Pingback: “Arta”… naiva ? ! ? | sfintiinugresesc

  36. mihaelmarius zice:

    Trist: 13 Septembrie 2015 – ziua ADEVARATULUI Sfant al Ardealului … eclipsat de o “lumina” CREATA… la Draganescu. Poate ca rugaciunile Sf. Ioan de la Prislop sa abata Calea neamului romanesc, s-o indrepteze si s-o indrepte … catre Adevarata Imparatie.
    La subiect am postat exemple la https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2015/09/13/arta-naiva/ – nu stiu sa le embeduiesc aici, dar https://sfintiinugresesc.files.wordpress.com/2015/09/sf-spiridon-23.jpg nu-l inteleg

    • Cosmin zice:

      Craniul si oasele de la baza crucii din icoane semnifica biruinta asupra iadului si a mortii a Mantuitorului Hristos si a sfintilor care L-au urmat pe El.

      • Ana Elisabeta zice:

        Dacă vorbim despre icoana Răstignirii Domnului, la baza Crucii, de fapt a Dealului Căpăţânii, stă craniul (căpăţâna) lui Adam.

        Biruinţa asupra iadului şi a morţii este cel mai evident exprimată de porţile ale iadului şi lacătele cu care erau ele încuiate zdrobite sub picioarele Domnului în icoana ortodoxă a Învierii, uneori numită Coborîrea la iad – pentru claritate, ca să nu se încurce cu cealaltă de inspiraţie papistaşă, dar nu aceasta este denumirea corectă. Pe lângă porţi se mai reprezintă un personaj legat (moartea).

        Iată Învierea (Anastasis) din paraclisul mănăstirii Mântuitorului în Chora, Constantinopol, sec. al XIV-lea:

        Şi o imagine mai de ansamblu, în care se vede cum Hristos îi scoate pe Adam şi pe Eva din iad, în timp ce ceilalţi Drepţi ai Vechiului Testament, care îşi aşteaptă rândul, Îl laudă cu mâinile întinse.

    • Cosmin zice:

      Craniul si oasele de la baza crucii este pictat atât în icoana Răstignirii Domnului Iisus Hristos cât şi în multe icoane ale Sfinţilor. Este pe schima monahală.
      Sf. Efrem cel Nou, Sf. Antipa de la Calapodesti, Sf. Paisie Velicovski, Sf Ioan Iacob Hozevitul, Sf Serafim de Viriţa, Sf. Simeon etc.






      Despre schima monahală:
      http://www.crestinortodox.ro/liturgica/vesminte/schima-mare-antimis-liturghiei-neincetate-123713.html

      • Ana Elisabeta zice:

        Cred că acum îmi amintesc: parcă bloggerul Mihael Marius era nedumerit cu privire la acest simbol pe care îl poartă schimonahii şi care apărea într-o icoană pictată de pr. Boca? Şi în acest caz este valabil acelaşi lucru, adică la baza Crucii se găseşte craniul lui Adam, aceasta fiind semnificaţia principală, ceea ce bineînţeles nu exclude şi alte semnificaţii. Articolul despre schima monahală dă cu privire la semnificaţia acestui craniu următorul citat:

        Precum şi este scris: „Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă”; (1 Corinteni 15, 45)

        Iar ceea ce am dezvoltat cu privire la icoana ortodoxă a Învierii am dezvoltat şi cu gândul la răspunsul pentru domnişoara Iulia, pe care nu l-am scris încă, dar dacă l-aş reduce la o singură frază ar fi aceasta: faptul că pr. Stăniloae a folosit cuvântul „transparent” (de altfel, cu un alt înţeles) nu justifică bizarele inovaţii făcute asupra unei tipologii care deja este o inovaţie făcută de papistaşi şi care n-are legătură cu Tradiţia Bisericii: „icoana” lui Hristos înviat ieşind din mormânt.

      • Pentru cine vrea sa intelega reprezentarea ortodoxa a invierii, recomand inca o data cartea: „Ghid de iconografie bizantina” a lui Cavarnos. Face si comparatii cu alte icoane neortodoxe, dar care totusi se picteaza pe la noi. Idem si pentru icoana Rastignirii. Ana are perfecta dreptate. Dar repet: trebuie citita cartea, impreuna cu lucrarea lui Kordis si chiar si a lui Uspensky, care in ciuda faptului ca incearca justificarea pietismelor iconografice rusesti, totusi lucrarea este una foarte buna, privita per anslamblu.

  37. Pingback: Delirul bVB: tripleta bOCA-Vladimiresti-Bucium… si alte minuni | sfintiinugresesc

  38. Iulia zice:

    In conceptia dvs parintele teolog Dumitru Stăniloae – care scrie despre trupul transparent al lui Domnului Hristos dupa Invierea Sa – avea şi el erezii steineriene ?

    Invierea lui Hristos si invierea noastra in El

    Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.

    Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El.

    La invierea cu trupurile vor fi dusi, la sfarsitul chipului actual al lumii si cei ce nu au lucrat deloc la pregatirea lor, pentru un trup deplin transparent si care, deci, n-au trecut cu sufletul prin moarte la o treapta mai luminoasa. Caci si aceia vor ajunge la o eternitate a lor cu trupul, fiindca Hristos, inviind, a eternizat identitatea tuturor oamenilor creati de Dumnezeu in intregimea lor sufletesc-trupeasca. Dar trupurile acelora vor avea o opacitate dusa la extrem si chinurile de patimi imposibil de satisfacut, in asa fel ca nu va mai fi in ei nici o miscare de spiritualizare a lor, datorita extremei slabiciuni la care a ajuns spiritul lor. Opacitatea in care vor fi incremeniti va fi o rigiditate chinuitoare in rau, echivalenta cu extrema neputinta spirituala a comunicarii. Aceasta, nelasand sa se vada din sufletul lor nici o miscare spre bine, spre lumina, nici pentru ei, nici pentru allii, nu le va permite nici o deschidere. Deosebiti de ei vor fi cei ce s-au pregatit insuficient pentru transparenta invierii. Desi sufletele lor trec dupa moarte intr-o stare oarecum intunecoasa, vor putea fi ajutati pentru o inviere fericita de rugaciunile altora.

    Omul nu e om cu adevarat fara trup. Dumnzeu a voit sa se faca transparent pe Sine si spiritul omului si prin materie. De aceea a creat pe om cu trup. Numai prin trup spiritul lui se comunica in intregime. Intelegerea de catre om a nesfarsitelor nuante ale existentei nesfarsit de variate, bucuria Lui deosebita de fiecare om, bunatatea de toate felurile manifestata in tot felul de acte, toate potentate de puterile corespunzatoare ale lui Dumnezeu, lucratoare in om, iau aspecte de frumuseti negraite, aratandu-se prin ochii trupului, prin dulceata glasului, prin toata delicatetea si curatia felei. Dar aceasta inseamna o transparenta a trupului dusa pana la un grad care face imposibila contestarea realitalii spiritului.

    Dar despartirea omului de Dumnezeu, Izvorul infinitei vieti spirituale, a slabit, pe de o parte, forta de iradiere a spiritului omenesc prin trup, pe de alta, a facut trupul in mare parte opac si fata hidoasa, nesimpatica, prin faptul ca omul s-a ocupat in cea mai mare masura, daca nu exclusiv, de placerile sale egoiste. Miscarile patimase din el au fost si cauza descompunerii treptate a trupului, descompunere terminata prin moarte. Omul aproape ca si-a pierdut constiinta ca are un spirit stapan pe miscarile patimase si insetat dupa imbogatirea din Absolutul personal. Spiritul si-a pierdut puterea asupra trupului, care, agitat de lacomie, de voluptati si de eforturile consumului, capata o fata urata, nesincera si se descompune treptat. Dar el totusi va invia cu uratenia ce i-a devenit proprie. Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au devenit, pentru constiinta si preocuparea lor, numai trupuri (Gen. VI, 3) netransparente spiritual.

    Pentru refacerea trupului ca mediu transparent al spiritului si al Absolutului personal, S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, suprema Existenla spirituala S-a adus jertfa si a inviat ca om, pentru a face pe toti oamenii care se unesc cu El prin credinta sa recastige prin puterea spiritului reintarit in ei de prezenta lui Hristos, trupurile in starea de suprema si vesnica transparenta. Dar cei ce nu fac si din partea lor eforturi in aceasta directie vor invia cu trupurile stapanite si cu fetele uratite de patimi.

    Invierea lui Hristos n-a fost deci o readucere a trupului Sau la starea dinainte de moarte, caci aceasta L-ar fi tinut iarasi supus stricaciunii (coruperii) si mortii. Dar n-a putut fi nici formarea unui trup cu totul strain de cel dinainte de moarte. Ci a fost o readucere la viata a trupului Sau dinainte de moarte, dar spiritualizat la maximum, patruns desavarsit de armonia si comunicativitatea spiritului unit cu Dumnezeu. Trupul lui Hristos pastra urmele cuielor. Prin el aparea viata sufletului Sau propriu, imprimata de gandurile si faptele Lui generoase si mantuitoare, purtat de extrem de luminosul sau ipostas divin. Apostolii au cunoscut in trupul lui Hristos cel inviat, trupul Lui dinainte de moarte, dar ridicat la cea mai luminoasa slava, transparenta si frumusete duhovniceasca.

    Datorita starii lui in duhovnicite, era un trup total transparent pentru sufletul si dumnezeirea Sa si deci cei ce-I vedeau isi dadeau seama de prezenta dumnezeirii in el. Era un trup eliberat de orice dependenta de conditiile vietii in lume. Participa deplin la viata Absolutului personal. Era prin aceasta un trup luminat de slava Absolutului. Era un trup al libertatii desavarsite si un transparent neumbrit al ratiunii, al inlelegerii si al simtirilor curate. Prin el nu se vede decat lumina. Deci, un trup care nu mai era supus necesitatilor comune cu cele ale animalelor. In acest fel de trup se va imbraca fiecare om iubitor de Hristos la inviere, dar pastrand notele lui personale si tot ce s-a imprimat in el prin faptele si gandurile lui cele bune din timpul vietii pamantesti. Aceasta e slava pe care o vede Sfantul Apostol Pavel cand spune: ,,Asteptam ca Mantuitor pe Iisus Hristos, care va preface chipul trupului nostru, dupa chipul trupului slavei Lui” (Filip III, 20). E aceeasi slava in care s-a imbracat trupul inviat al Domnului, care e atat de coplesit de Duhul, incat se poate spune ca Domnul cel inviat e Duhul. Iar aceasta inseamna ca trupul Lui are desavarsita libertate. Sfantul Apostol Pavel spune aceasta prin cuvintele: “Domnul este Duh. Si unde este Duhul Domnului acolo este libertatea. Iar noi toti privind ca in oglinda, cu fata descoperita, slava Domnului, ne prefacem in acelasi chip din slava in slava ca la Duhul Domnului” (II Cor. III, 18).

    Trupul inviat va fi in starea spre care a fost creat trupul, prin ridicarea la participarea deplina la Absolut, prin “trecerea” lui la viata total libera a Absolutului, trecere numita in evreieste “Paste”. Invierea lui Hristos e “Pastele” Lui si temelia “Pastelui” nostru al tuturor.

    Despre caracterul duhovnicesc si, de aceea, plin de slava sau de lumina al trupului inviat al lui Hristos vorbeste Sfantul Apostol Pavel si cand declara ca invierea va face si trupurile noastre trupuri duhovnicesti, nestricacioase si pline de slava: “Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu, iar Adam cel de pe urma (Hristos) cu Duh de viata datator”. De aceea si trupul nostru “se seamana intru stricaciune, invie intru nestricaciune; se seamana intru necinste, invie intru slava … Se seamana trup natural, invie trup duhovnicesc” (1 Cor. XV, 45) .

    Sfantul Grigorie de Nyssa considera aspiratia si chiar miscarea spre inviere sadite in fiinta noastra de Dumnezeu. De aceea, tot Dumnezeu o si sustine, dar nu impiedica pe om sa o savarseasca si el. “Raul nu e mai tare ca puterea cea buna … Nici nu poate fi schimbarea si alterarea mai tare si mai persistenta decat Cel ce e pururea, la fel si fixat in bine. Dar voia dumnezeiasca e neschimbabila, iar caracterul schimbator al firii noastre nu ramane fara nici un rau. Dar ceea ce se misca pururea, daca inainteaza spre bine, nu va sfarsi niciodata miscarea inainte, dat fiind drumul de parcurs. Caci nu va afla vreodata vreun capat a ceea ce cauta, ca sa se opreasca din miscarea spre aceea. Fata de cei ce aduc ca obiectie impotriva miscarii spre inviere faptul ca trupurile se descompun prin moarte si judeca dumnezeirea dupa masuri omenesti, declarand ca nici Dumnezeu nu poate invia trupul, Sfantul Grigorie spune: “Este in suflet o afectiune si iubire naturala fata de trupul cu care a convietuit, o afectiune si o cunostinla de pe urma puterii sadite in fire, in baza unirii sufletului cu El. Iar prin aceasta ramane intr-o comuniune neconfundata cu trupul propriu, care distinge pe unii de allii. Deci, sufletul atragand iarasi la sine ceea ce-i este inrudit si propriu, ce greutate ar sili puterea dumnezeiasca sa opreasca cele ce sunt familiare ca sa se miste fiecare spre ceea ce ii este propriu, printr-o atractie negraita a firii.

    Dumnezeu a pus deci firea omeneasca intr-o miscare vesnica, care, dupa despartirea sufletului de trup, le face sa tinda a se readuna. Contributia Lui la invierea celor morti e in primul rand aceea de a nu se opune pornirii sufletului de a se readuna cu trupul. Conceplia Sfantului Grigorie despre tendinta sufletului dupa trupul ce l-a avut, corespunde invataturii despre unitatea de fiinta a omului, constand din trup si suflet. De asemenea, si ideii lui despre aspiratia spre existenta fara sfarsit a omului ca intreg.

    In invatatura crestina oamenii, odata cazti in pacatul stramosesc, nu se mai pot elibera ei insisi de moartea trupului. Rolul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat, este indispensabil in scopul acesta, pentru ca omul nu poate reintra prin sine in cea mai deplina legatura cu Dumnezeu inleleasa ca si comunicare, fara sa inceapa aceasta comunicare de la Dumnezeu. Iar invierea depinde de aceasta. Daca cei plecati de aici incremeniti in rau nu mai pot sa se intoarca spre bine nici cu ajutorul lui Hristos, chiar daca invie si ei, ceilalti ajung la invierea definitiva intru fericire. In amandoua cazurile, oamenii ajung la o oprire a miscarii. Cei dintai se opresc in odihna fericita. Aceasta pentru ca umanitatea incadrata in ipostasul Fiului lui Dumnezeu e intr-o comunicare desavarsita cu dumnezeirea, in veci neschimbata, din care li se comunica si lor aceasta stabilitate de inviere, daca din partea lor s-au unit cu Hristos prin credinta. Dulceata unirii desavarsite cu Hristos e asa de mare in starea lor de inviere, ca miscarea lor se opreste intr-o vesnica odihna comunicativa in Hristos si cu Hristos Cel inviat. E o idee pe care a clarificat-o Sf. Maxim Marturisitorul. Numai asumarea firii omenesti in ipostasul Cuvantului, prin incadrarea in acest san suprem de desavarsita iubire al existenlei, asigura pe cei ce voiesc impotriva mortii definitive sau a unor reincarnari nesfarsite, provocate de etern nedepline mullumiri. Oamenii se pot uni usor cu Fiul lui Dumnezeu, Care a intrat in putinta comunicarii vesnice cu ei prin umanitatea asumata si prin iubirea nemarginita pe care le-o comunica prin ea. Iar prin aceasta ii tine statornici in fericirea maxima a odihnei in Ei, incat nu mai doresc o miscare mai departe, care se poate schimba din buna in rea, din iluzia ca e mai buna. In aceasta odihna vesnic comunicanta si in continua sporire in EI, iitline Hristos nu numai prin faptul ca e ca Dumnezeu infinit in puterea de viata datatoare a invierii, ci si prin faptul ca e Persoana si nu o esenta, ca in platonism si origenism, incapabila de o iubire constienta. E o Persoana dumnezeiasca inepuizabila in dragostea nesfarsita ce ne-o arata. La aceasta se adauga faptul ca aceasta Persoana e totodata om, aratandu-ne, in dragostea Ei nelarmurita capabila de alte si alte manifestari, o intimitate si o inlelegere umana, dincolo de care nu mai simtim trebuinta sa trecem la una mai inalta. In felul acesta, Omul Hristos Insusi e si culmea existentei fericite la care ajunge omul. Caci in El Omul insusi e si Dumnezeu. In Omul insusi afla omul odihna fericirii eteme si infinite. Dar tocmai de aceea cel ce refuza comuniunea cu Hristos refuza totul.

    De altfel, insusi Sf. Grigorie de Nyssa afirma, de pe de alta parte, neschimbarea miscarii din bine, cand vorbeste de miscarea stabila sau de stabilitatea mobila a celor inaintati in desavarsire. Iar daca exista o stabilitate eterna in bine a celor desavarsiti, de ce n-ar exista si o nemiscare din agitatia in rau a celor invartosati in el? E o nemiscare care totusi nu e o odihna. Aceasta ne arata invierea in fericire, ca o culme a intregului uman, ca o ridicare a lui din relativitatea unei continue insatisfactii si ca o implinire a aspiratiei fundamentale care-l stapaneste pe om. Iar invierea in nefericire, ca o insatisfactie fara nadejdea scaparii din ea. Dar odihna in culmea reala a fericirii nu-i o incremenire, ci o stabilitate mobila, cat si o bucurie continua in gustarea aceleiasi iubiri infinite, sau in iubirea fericita a aceluiasi Subiect infinit de iubitor. Iubirea desavarsita e si etern stabila si etern mobila pentru ca e vie si da viata, pentru ca cel ce iubeste e mereu viu in manifestarea iubirii lui catre cel iubit, e mereu viu in comunicarea plenara cu cel iubit si cel iubit mereu viu in iubirea nesfarsita ce i se arata.

    Aceasta fericire culminanta, in comuniune cu Fiul lui Dumnezeu, Cel intrupat si inviat ca om pentru veci, si cu toti cei uniti in aceasta comuniune, nu poate avea loc fara transparenta spirituala maxima si prea curata a trupurilor, deci fara induhovnicirea desavarsita a lor, sau o are ca efect pe aceasta. Iubirea, transparenta spirituala prin trupuri, care asigura in acelasi timp integritatea complexa a fiintei si a vietii umane, si induhovnicirea egala cu o negraita imbogatire si adancire spirituala, tin la un loc. Dar la aceasta culme a fericirii prin inviere nu poate ajunge omul de unul singur dupa moartea sa, ci toti impreuna la sfarsitul lumii. Caci ea e o comuniune universala, o bucurie a fiecaruia de fiecare. Dar ea e daruita unora si refuzata altora, pe temeiul unei judecati de obste. La judecata aceasta se va osandi, sau se va pune in evidenta pentru veci, ceea ce au facut cei mai dinainte din istorie pentru inaltarea sau degradarea urmasilor si in ce masura urmasii s-au rugat pentru pacatele inaintasilor si au topit prin faptele lor bune faptele rele ale acelora si urmarile lor in ei, si in aceia, in baza comunicarii din iubire intre ei si aceia. Antecesorii se vor mantui prin bunele influente lasate asupra urmasilor, iar urmasii se vor mantui pe ei si pe cei dinaintea lor prin rugaciunile si faptele lor bune pentru inaintasi, dar si prin influentele lasate asupra urmasilor, iar urmasii se vor mantui pe ei si pe cei dinaintea lor, prin rugaciunile si faptele lor bune pentru inaintasi, dar si prin influentele bune lasate asupra urmasilor, care mai vin dupa ei la existenta, sau prin rugaciunile si faptele sale in numele acelora. Aceasta va descoperi rostul succesiunii generatiilor in istorie, sau va lumina insusi rostul istoriei, ca umanitate succesiva chemata sa inainteze, dar nu in mod silit, spre tinta de suprema desavarsire a ei in Dumnezeu, in mare masura, in mod solidar. Istoria se va arata solidara prin reciprocul bine sau rau ce si l-au facut generatiile anterioare si cele posteroare. Ea e chemata la o purificare continua pana la judecata din urma pentru Imparatia de veci. Dar faptele pentru inaintasi si urmasi nu pot sa nu fie si fapte pentru contemporani. Asa ne preparam pentru imparatia vesnicei iubiri intre noi.

    Cei buni se vor face atunci deplin transparenti prin trupuri, iar cei rai isi vor arata chiar in opacitatea lor nu atat materiala, cat intunecoasa spiritual, egala cu insingurare a lor, egoismul si dusmania pe care le-au intretinut in istorie, indiferent in care timp au trait. Cei de la sfarsit vor fi condamnati nu pentru influenta rea asupra urmasilor, ci pentru lipsa rugaciunilor si a faptelor bune altruiste catre contemporani, pentru predecesori. Toti trebuie sa crestem spiritual prin iubirea fala de toti. Toti avem datorii fata de toti. Vom fi mantuiti si dusi in Imparatia iubirii, sau osanditi la o insingurare schizofrenica pentru ceea ce am facut sau nu am facut tuturor. Aceasta pune in lumina importanta fiecaruia ca far de lumina sau ca izvor de intuneric, de ura si de amagire in istoria omenirii, oricat de modest ar fi, intrucat s-a facut prin influenta avuta in ea, o pricina de osanda sau de mantuire si mai mare pentru sine si pentru altii.

    Dar de transparenta spirituala oamenilor prin trupuri, care se va arata atunci, tine si transparenta lor prin lumea obiectelor, prin cosmos. Cei buni vor lumina atunci deplin, comunicandu-se mai mult si prin lumea materiala. Cei rai o vor acoperi de intuneric si o vor face o piedica in comunicare. Aceasta isi va descoperi prin cei buni, pe de alta parte, sau in modul acesta, sensurile ei adanci si frumuselea armoniilor din ea, caci oamenii nu vor mai fi opri li la uzul lucrurilor, ca mijloace de intretinere a trupurilor. Miscarile de suprafata a fortelor din ea, corespunzatoare trebuintelor trupesti, vor fi coplesite de aratarea adancimii lor spirituale, de revelarea tot mai mare a minunatelor lor armonii, ca si de contemplarea linistita a acelor sensuri de catre oameni, care vor vedea in ele pe Dumnezeu, concomitent cu adancirea lor in ei insisi si in ceilalti, prin comuniunea dintre ei.

    Nu se poate sa nu tinda si lumea spre o linta a desavarsirii ei, care nu poate fi decat o deplina revelare a frumusetilor ei in Duhul Sfant. Numai miscarea spre o astfel de tinta a deplinei ei transparenle si iluminari pentru Dumnezeu si spre starea de mediu de comunicare desavarsita intre oameni, ii poate revela sensul de opera creata prin Cuvantul in Duhul Sfant, pentru a se umple tot mai mult de El.

    Acesta va fi “cerul nou si pamantul in care locuieste dreptatea” (II Petru III, 13; Apoc. XXI, 1), sau viata comuniunii in iubire. Acestea vor fi aduse nu printr-o transformare evolutiva, ci dupa multe zguduiri sociale, dependente de voia oamenilor si de o influenta demonica asupra ei si printr-un foc care va desface stihiile arzandu-le si va facte sa piara cerurile de acum (II Petru III, 10). Dar si ele vor contribui la cresterea spirituala a unora, ca sa ajunga si ei la invierea intru fericire. Nu numai omul, ci si universul trebuie sa treaca prin moarte pentru a transcende starea actuala supusa unor legi rigide, pentru a deveni mediu transparent al Absolutului personal, care va coplesi legile ce robesc acum pe, oameni prin iubirea comunicanta a acelui Absolut, care va umple si persoanele umane.

    Invierea lui Hristos ne-a revelat chipul actual al lumii ca destinat sfarsitului, sau transfigurarii. Pana la invierea lui Hristos nu se stia de aceasta. Se cugeta ca chipul acesta al lumii, in care persoanele apar si par ca mor definitiv, va dura vesnic in sensul lui, ca un Cronos care naste mereu prunci noi, pe care-i mananca. Invierea lui Hristos ni s-a aratat ca inceputul partii finale ale acestui chip al lumii, caci Hristos lucreaza la invierea Lui, prin trupul eliberat de rigiditate a lui, asupra lumii ca sa o ridice la starea de mediu potrivit vietii oamenilor inviati cu trupul pentru vesnicie. De aceea, Apostolii prezinta timpul de dupa invierea lui Hristos, ca timpul de pe urma.

    Prin ea s-a proiectat asupra lumii si a timpului lumina sensului. Lumea aceasta nu poate fi din veci si nu poate dura in veci, ca o lume care naste oameni ca sa-i omoare. Aceasta ar arata-o ca o existenta prin sine, dar profund imperfecta, profund imprimata de rau, ceea ce implica o totala contradictie; sau ca o existenta care in aceasta imbinare de bine si rau, sau mai degraba dominata de rau, nu are nimic mai puternic deasupra ei, in non-sensul ei. Invierea lui Hristos “a umplut toate de lumina”. Invierea lui Hristos si invierea noastra in El arata victoria finala a binelui in ea, ca adevarata relatie intre oameni. Ea da un sens si o tinta pornirii de transcendere spre comuniune, traita de oameni in lume si arata pe Dumnezeu lucrand pentru transparenta Sa tot mai luminoasa, chiar prin trupurile oamenilor si prin cosmosul legat de ele, ducandu-Ie spre eternitatea fericita a deplinei transparente si comunicari ale Sale si a oamenilor intre ei. (Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae)

    • Cert este ca in iconografia ortodoxa, trupul inviat al lui Hristos nu se zugraveste transparent. In ce-l priveste pe pr. Staniloae, prin transparenta, in textul acesta, se refera mai degraba la „subtirimea” de care vorbesc Sfintii Parinti, mai ales ca avem si expresia „transparenta spirituala oamenilor prin trupuri”. Si in general, in opera parintelui nu cred ca poate exista vreo banuiala de influente steineriene. A avut ceva influente personaliste, scolastice, dar de la Steiner nu cred.

    • Andreea zice:

      Da, am citit si nu imi vine sa cred ce scrie D. Stanilaoe…
      Ma mir, pentru ca este considerat „cel mai mare teolog roman”. Eu nu sunt de acord cu tot ce scrie acolo. Mi se pare ca face si niste exercitii de imaginatie.
      Cum vom fi la Inviere si dupa aceea, doar Dumnezeu stie. Vom fi „trup duhovnicesc”, asa cum scrie Sf. Pavel, dar asta nu inseamna si transparent din punct de vedere fizic, ci cred ca inseamna o transparenta din punct de vedere duhovnicesc, adica vom simti ce este cu aproapele, fara ca el sa ne spuna, vom comunica fara cuvinte, dar si prin cuvinte, vom avea toate harismele pe care le au sfintii, etc.
      In plus, in Sf. Evanghelii scrie clar ca Iisus Hristos a mancat dupa Inviere peste fript si un fagure de miere. Asta a fost ca sa adevereasca inca o data ca este si om deplin, nu numai Dumnezeu. Si cand a mancat nu arata transparent, ca o naluca, caci apostolii ar fi luat-o la goana.
      In plus, l-a pus si pe Toma sa il atinga cu degetul, ca sa vada ca are trup consistent.
      Ce sa mai zicem de felul in care a aparut in fata sfintei Maria Magdalena, care L-a confundat cu gradinarul? Daca ar fi fost transparent, Sf. Maria ar fi observat ciudatenia si nu ar mai fi zis ca are de-a face cu un om obisnuit.
      „Mai departe / Scrie-n carte” (adica in Sf. Scriptura)… nu are rost sa mai continui.
      Mari sunt tainele lui Dumnezeu si mici suntem noi oamenii!

      • Asa este, putem lua in serios scrierile parintelui Staniloae numai in masura in care confirma ceea ce ne invata Sfintii Parinti. Dupa parerea mea, singurul context in care putem vorbi despre o oarecare transparenta este „stravederea” luminii increate prin Trupul Domnului, adica ceea ce au vazut ucenicii pe Muntele Tabor (Schimbarea la Fata a Domnului) si nicidecum o transparenta ca sticla sau ca fumul. Nici nu avem vreun motiv sa presupunem ca pr. Staniloae ar fi avut o asemenea viziune straina de Traditia Bisericii.

    • „Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg”
      Iată, mai sus, cheia întregului citat din Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care, după cum se vede nu avea nici erezii steineriene, nici arseniene.
      Una este a ajunge la starea de transparență desăvârșită a lui Dumnezeu, adică să fie penetrat trupul deplin de către Dumnezeu, stare numită de Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul desăvârșirea în care se oprește activitatea omenească ca să lucreze Dumnezeu dumnezeiește prin firea noastră, sau odihna odihnelor, în care omul se odihnește în Dumnezeu și Dumnezeu se odihnește în om, și alta este transparența fotografică.
      Transpare Dumnezeu, nu lumina creată.
      Dumnezeu este nevăzut, nu poate fi pictat, lumina se adresează vederii, ea poate fi pictată. Când trupul după înviere transpare, înseamnă că trece prin el lumina din spatele lui, nu lumina necreată (care iradiază din el, sesizabilă minții, iar nu vederii). Dar aceasta e o mare hulă care înseamnă că trupul lui Hristos nu era din carne și oase duhovnicești, insesizabile vederii, dar coborâte la ea pentru a încredința pe Apostoli despre înviere, ci un duh transparent. Astfel că Hristos este înjosit de la Dumnezeu-Omul înviat, la un strigoi halucinant.
      Mântuitorul prin firea Sa omenească penetrată deplin de Dumnezeu, la înviere, adică în stare de transparență desăvârșită dumnezeiască, nu putea fi perceput de simțuri, care nu au acces la lucrurile inteligibile, cu atât mai puțin la cele nevăzute, tainice, negrăite, nepipăite, de neatins, dumnezeiești. Lumina necreată, vederea nevăzută, cunoașterea celui necunoscut, toate vorbesc despre vederea minții, sau vederea duhovnicească, insesizabilă ochilor trupești, ținând de o altă categorie de vedere, nu de cea senzuală care se adresează Sfintelor Icoane.
      Când Hristos apărea ochilor trupești după înviere o făcea direct, nu prin intermedierea unor etape semitransparente vizual, tocmai pentru a dovedi că nu este duh, ci are carne și oase. Cum pot carnea și oasele să fie transparente? I-ar fi speriat pe ucenicii și așa înspăimântați. Așa ne învață Sfintele Evanghelii, așa ne învață teologia Sfinților Părinți.
      Aparițiile fantomatice de la Drăgănescu sunt exact ca arătările demonice descrise de Sfinții Părinți, prin Pateric.
      Tot ce am scris aici este doar o mică, scurtă și incompletă concluzie. Ea este dovedită cu imagini de la Drăgănescu, imagini din alte religii, Sfinte Icoane, texte din Sfânta Scriptură, tâlcuiri din Sfinții Părinți, și Erminia Bizantină, în studiul la care se face trimitere mai jos.
      Din păcate pictura de la Drăgănescu nu este numai ecumenistă și spectrală de tip demonic, are cu mult mai multe abateri decât ne-am aștepta. Marea surpriză a studiului frescelor de la Drăgănescu în lumina Sfinților Părinți este că practic că toate tablourile(de la structură, teme, culori, simboluri inserate) au fie mesaje papale, fie hinduse, fie demonice de tip New-Age. Practic nu prea rămâne nimic canonic în ele. Inclusiv pictarea madonelor este după tipul papal și arătările demonice de la Medjugorje, Lourdes și alte locuri de înșelare similare.
      Aceasta ne arată că Părintele Arsenie Boca nu cunoștea iconografia și vedeniile sfinției sale, după care a pictat (nu numai Pr. Petru Vamvulescu spune aceasta, ci și ÎPS Laurenți Streza mărturisește că așa i-a declarat însuși Părintele Arsenie Boca) erau drăcești.
      Pentru a înțelege gravitatea ereziilor picturii de la Drăgănescu, ce înseamnă trup duhovnicesc, trup sufletesc și cum S-a arătat Mântuitorul după înviere, cum apar demonii și cum este canonică reprezentarea lui Hristos, diametral opusă reprzentărilor păgâne și antihristice ale Părintelui Arsenie Boca, aveți acum un studiu detaliat, îmbogățit cu multe imagini lămuritoare, aici:
      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/
      Dacă veți descărca studiul PDF, mergeți la cuprins și săriți la capitolul despre această problemă care se cheamă: „Grozăvii neasemănate” (după cum numește astfel de tablouri Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul în Pidalion).
      Și în alte locuri sunt lucruri interesante despre învățăturile scrise și pictate, și viața sfinției sale, dar acolo este concentrat totul pe pictură.
      Sunt curios ce părere aveți despre acel studiu complex.
      Doamne ajută!

      • Dacă transparențele fantomei de la Drăgănescu ar vrea să simbolizeze transparența deplină a lui Dumnezeu în Trupul înviat al lui Hristos și așa ar huli, fiindcă nu ar fi deplină. Încă s-ar mai vedea ceva. Când ne uităm la Agneț (pâinea prefăcută în Trupul lui Hristos, deplin transparent lui Dumnezeu), vedem că totuși este opac față de lumina creată. Tot așa se arăta Hristos ucenicilor Săi după înviere, opac față de lumina creată, iradiind lumina necreată, care nu venea din altă parte, ci din Sine ca Dumnezeu.
        Doamne ajută!

      • Doamne, ajuta! Mulțumim pentru precizări! Răspund mai telegrafic pt că sunt pe roaming.

  39. Ana Elisabeta zice:

    Arseniştii au făcut petiţie pentru canonizarea idolului lor (să mă ierte cei care nu-l idolatrizează pentru această caracterizare generalizantă). Noi ce facem? Eu i-aş propune domnului Victor Ardeleanu să construiască o petiţie anti-canonizare, pentru că pare că are documentaţia cea mai solidă, serioasă şi sistematică.

  40. ioanc zice:

    Poate intereseaza pe cineva articolul de pe „http://www.rostonline.ro/2016/02/precizari-legate-de-asocierea-dintre-dan-puric-si-arsenie-boca/”. Daca Dan Puric nu face subiectul discutiei de aici, e interesant ce se spune despre Arsenie Boca + comentariile (neaparat).

  41. Postez aici întrucât pe blogul d-lui Ardeleanu nu se pot face comentarii!

    Domnule Victor Ardeleanu,

    Să vă răsplătească Domnul şi Maica Domnului râvna, timpul şi efortul investite în această lucrare de sinteză atât de vastă şi, din păcate, atât de necesară!

    De curând, am reînceput să parcurg ultima variantă a dosarului anti-canonizare:

    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/01/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti-v-09.pdf

    Ţin să apreciez în mod deosebit accentul pus pe rătăcirea ecumenistă pe care o susţin insidios picturile de la Drăgănescu şi implicit pe catehizarea cititorului neavizat cu privire la această panerezie a vremurilor din urmă.

    Este un lucru foarte bun că comparaţi permanent picturile, scrierile şi celelalte documente aparţinând părintelui Arsenie Boca sau referitoare la el cu Predania ortodoxă, incluzând citate extinse. Dezavantajul este că rezultă un volum foarte mare de text, care poate să descurajeze cititorul, mai ales când poate cititorul nu este de la început înclinat să citească aceste lucruri, ci vizitează site-ul la rugămintea fraţilor de a citi şi de a înţelege de ce ideea sfinţeniei părintelui Arsenie Boca este cel puţin discutabilă. De aceea, probabil că ideală ar fi reorganizarea mai concisă a materialului, cu includerea textelor mai lungi (atât cele legate de Boca, cât şi cele din Sfinţii Părinţi, Sfintele Canoane etc.) ca anexe. Sau cel puţin ar fi util un text care să rezume în puţine cuvinte conţinutul celor 1491 de pagini, cu trimiteri la capitolele relevante pentru cei care vor să citească mai în amănunt. Dacă el există, îmi cer iertare, nu l-am văzut.

    Desigur, acestea sunt lucruri legate de formă, peste care cititorul interesat poate trece cu uşurinţă. Cu toate acestea, nu pot să nu vă atrag atenţia şi asupra unor probleme de fond. Astfel, aveţi o opinie despre icoana Învierii care este contrazisă de peste o mie de ani de iconografie. Icoana Învierii, cu titlul în greaca veche Η ΑΝΑΣΤΑΣΙΣ, ilustrează troparul Învierii:

    ” Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând,
    și celor din morminte viață dăruindu-le. ”

    Se vede cum Hristos calcă în picioare moartea (un personaj legat) şi porţile iadului, în acelaşi timp trăgând afară din iad şi din morminte pe Adam şi Eva, ca început al lucrării Sale de a a dărui viaţă celor din morminte. De aceea se şi reprezintă simbolic ca scoţându-i din morminte. Ideea de a reprezenta momentul ieşirii Domnului din mormânt nu putea să apară decât în mediul papistaş scolastic – în acelaşi duh în care pr. Arsenie Boca nu doar imaginează „exact” momentul ieşirii din mormânt, ci şi „exact” momentul în care Mântuitorul trece prin pereţi venind la Toma. Faptul că la noi persistă această practică, împreună cu aceea de a redenumi cu „acurateţe” scolastică adevărata icoană a Învierii ca „Pogorîre la iad”, nu ne face cinste şi nu ar trebui s-o perpetuăm. Tradiţional, Mântuitorul înviat, la mormânt, se reprezintă numai împreună cu sfintele femei mironosiţe sau cu sfinţii apostoli, aşa cum au mărturisit aceştia că L-au văzut.

    Fac o trimitere relevantă şi la un articol de pe Orthodox Wiki, pe care l-am găsit căutând icoane:

    http://ro.orthodoxwiki.org/%C3%8Envierea_Domnului#Iconografie

    Mă opresc aici, cu promisiunea de a continua.

    • Ar fi bine de comentat chiar aici:
      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/01/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti-v-09.pdf
      Poate unii care vor citi studiul vor avea aceleași nedumeriri și vor afla mai simplu răspunsul la locul descărcării.
      Blogul reacționează mai lent, dar permite comentariile.
      Din câte am înțeles de la autori se pregătește v.10 și o scurtare a studiului respectiv, sub formă de răspuns adresat unui Părinte cu nelămuriri în privința Părintelui Arsenie Boca și a Ortodoxiei.
      Nu știu dacă Dumnezeu îi va ajuta să le facă și pe acestea până la capăt, dar vă rugăm, dacă doriți, să faceți dvs. o astfel de sinteză.
      Este o lucrare sobornicească și autorii așteaptă atât prospețimea unor cititori cât și felul lor de a privi practic această problemă.
      Este nevoie și de o abordare serioasă și exhaustivă, dar și una scurtă și eficientă pentru cititor.
      Vă invităm să contribuiți la sintetizarea studiului, mulțumindu-vă în avans.

      În legătură cu Sfânta Icoană a Învierii, vă înțelegem opțiunea, este un obicei al multor zugravi să pună un astfel de titlu greșit Sfintei Icoane a Pogorârii la Iad, și un obicei al teologilor mai noi să nu cerceteze în profunzime subiectele tratate din punct de vedere al Sfinților Părinți, ci doar al metodei istorico-critice, bazate pe statistici, reușită artistică și … păreri. Însă, sperăm să nu vă supărați, acesta nu este un obicei canonic.
      Iată ce ne învață despre acest subiect Pidalionul, în lumina învățăturilor Sfântului Sinod al 7-lea Ecumenic:
      „Trebuie a ști și aceasta: că de vreme ce sfântul sinodul acesta la multe locuri zice, că ceea ce arată Scriptura, și Evanghelia prin graiuri, aceea înfățișează zugravul prin Icoane; pentru această pricină zugravii trebuie bine a lua aminte, și a ști mai întâi ce zice Scriptura și Evanghelia, ca să zugrăvească Icoanele după înțelegerea Sfintei Scripturi. Sau de nu știu ei, să întrebe pe cei ce știu ca să se învețe, și să nu zugrăvească unele în loc de altele, și de multe ori încă prea necuviincioase și împotriva Evangheliei. Precum a zugrăvit pe Domnul la înjumătățirea Praznicului Cincizecimii copil tânăr, și fără de barbă învățând, de vreme ce Domnul atunci era Bărbat desăvârșit după Botez. A zugrăvi pe Apostolul Pavel la înălțare, și la Pogorârea Duhului Sfânt, de vreme ce el s-a făcut ucenic al lui Hristos după acestea, și după uciderea cu pietre a lui Ștefan. A zugrăvi Învierea lui Hristos, nu din mormânt ieșind, și pe ostași împrejurul mormântului fiind și străjuind, și pe Îngeri pe piatră șezând, precum zice Evanghelia; ci zugrăvind, pe Hristos în iad pogorându-se, și pe Adam și pe Eva de mâinile Lui țiinduse, și ușile și încuietorile iadului zăvorâte; și mulți draci întunecaţi fiind acolo, şi pe toţi patriarhii şi proorocii care nu sunt icoană a învierii, ci închipuire a pogorârii Domnului în iad, fiind sufletul despărţit de trup; că sufletul singur cu puterea cea dumnezeiască ce avea s-a pogorât în iad, iar trupul zăcea în mormânt mort; iar la înviere iarăşi s-a unit sufletul cu trupul, şi aceasta este învierea. Pe lângă acestea, nu se cuvine a zugrăvi la Icoana Pogorârii Duhului Sfânt un om dedesubtul Apostolilor, şi a însemna lumea, ci în locul acestuia, se cade a zugrăvi pe Proorocul Ioil, ce zice: „Voi turna din Duhul meu peste tot trupul”, precum aşa au oarecare vechi Icoane. Acestea şi alte asemeni necuviinţe închipuiesc zugravii din neştiinţă şi din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni şi iscusiţi zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum porunceşte sfântul sinod acesta, şi nu a fi oarecare grozăvii neasemănate.”
      Trebuie să știm și aceasta: orice om poate greși, chiar și mulți pot greși, chiar dacă sunt teologi și iconari renumiți, dar un Sfânt Sinod Ecumenic nu poate greși. El este Gura fără de greșeală a lui Hristos și chiar Sfânta Biserică.
      De obicei când apar contradicții de idei, vine și supărarea, și nu aș dori să se petreacă aceasta și în cazul nostru.
      Cu toții dorim adevărul mai presus de noi înșine și orice nuanță este binevenită.
      Cu nădejdea că ne-ați iertat, vă rugăm dacă puteți posta pe blogul de mai sus, deoarece timpul nostru este foarte limitat și ne-ar fi greu să transferăm aceste comentarii acolo pentru cei care au întrebări similare, dar nu îndrăznesc să le pună.
      Doamne ajută!

      • Doamne, ajută!

        Vă mulţumesc pentru răspuns. După cum am spus, am vrut să comentez la faţa locului, dar unele pagini nu aveau deloc posibilitatea de a scrie comentarii, iar la cea la care am găsit căsuţele necesare, am primit un mesaj de eroare. Din fericire, mai înainte de a apăsa pe „trimite comentariul”, am copiat textul, aşa că l-am putut posta aici, unde l-aţi găsit. Aşadar, nu am de ce să mai încerc să comentez acolo.

        Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest efort colectiv, pe care însă nu am s-o onorez. În primul rând din motive de timp (nu vreau să încurc pe nimeni cu programul meu), iar în al doilea rând pentru că, aşa cum am arătat, există în acel text lucruri la care nu subscriu, aşa încât prefer deocamdată să rămân observator.

        Nu obişnuiesc să mă supăr când oamenii îşi exprimă opiniile şi convingerile, indiferent dacă au dreptate sau nu, dacă mă contrazic sau nu. Ba chiar îmi şi schimb opiniile şi convingerile mele atunci când primesc argumente serioase. Ceea ce nu este cazul – dacă nu vă supăraţi. Valoarea Pidalionului constă în aceea că el strânge la un loc numeroase canoane ale Sfinţilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice şi ale Sfinţilor Părinţi, comentate şi completate de autori. Dacă primele sunt deja acceptate de Biserică, în ce priveşte materialele noi (chiar şi cele scrise de Sf. Nicodim Aghioritul), acestea trebuie să fie în consens cu Predania Bisericii (scrisă sau pictată, în acest caz). Or acest lucru este imposibil, pentru că nu au existat în lumea ortodoxă asemenea icoane până în secolul al XVII-lea, aşadar peste o mie de ani în care s-a reprezentat Învierea (cu inscripţia Η ΑΝΑΣΤΑΣΙΣ – sau Η ANACTACIC ca să respectăm grafia medievală în care sigma seamănă cu c) aşa cum spune Sf. Nicodim (sau un alt autor, pentru că au fost şi alţi autori). Mai mult, chiar în exemplele de „Pogorîre la iad” pe care le prezentaţi (între care şi Învierea de la paraclisul măn. Chora din Constantinopol pe care am postat-o mai sus, care se găseşte la pag. 551, şi alta mai din zilele noastre la pag. 552) este vizibilă inscripţia „Η ANACTACIC”.

        O să postez mai jos şi alte exemple.

      • O să caut exemplele pe care le dă pr. prof. Constantin Cavarnos:

        Paraclisul de la Măn. Chora, Constantinopol, sec. XIV:

        Măn. Hosios Loukas (Cuviosul Luca), sec. XI:

        Măn. Dafni, Atena, sec. XI:

    • Despre un studiu mai concis, fără repetiții nefolositoare

      [Link-urile din acest comentariu le găsiți aici (nu am găsit soluția să le postez în rapid în comentariile de la dvs.):
      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/discutii/nepotriviri-din-ortodoxie-traditionalista-si-teologie-patristica/despre-un-studiu-mai-concis-fara-repetitii-nefolositoare/

      ]Răspuns la nedumeriri aflate aici:

      Nepotriviri din „ORTODOXIE TRADIȚIONALISTĂ ȘI TEOLOGIE PATRISTICĂ”

      I. Despre un studiu mai concis, fără repetiții nefolositoare

      Autorii au luat aminte la remarcile dumneavoastră în legătură cu repetițiile problemelor și citatelor, ca și la celelalte observații critice aduse (pe care le-au folosit tocmai pentru a nuanța problematica în punctele în care s-au generat tensiuni și neînțelegere).

      ***

      Ca o urmare a contribuției dumneavoastră prin comentarii la adresa studiului pomenit mai jos au împărțit documentul-depozit (deja cunoscut, dar acum în varianta ultimă v. 11 îmbogățită), în funcție de tematică, în mai multe cărți, mai scurte, ferindu-se (pe cât s-a putut) de repetiții. Au lăsat doar revenirea unor citate necesare pentru lămurirea mai multor probleme diferite, tocmai pentru ajutorarea cititorului (ca să nu fie nevoit să le caute în paginile anterioare pentru a le verifica realitatea și a înțelege mai ușor concluzia ce se trage de pe urma lor).

      Iată ce spuneau ei în legătură cu aceasta:

      + Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți
      Cu mila lui Dumnezeu, am adunat aici o sinteză despre pictura de la Drăgănescu și autorul ei. Este o versiune nefinisată (beta) necesară pentru a afla adevărul în această problemă atât de controversată și frământată. Dacă ne va ajuta Domnul nostru Iisus Hristos, în timp, o să o corectăm.

      Puteți să o descărcați de aici:

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11

      Studiul s-a dorit un fel de depozit din care pot fi preluate informațiile tocmai de cei care nu au timp, dar totuși sunt preocupați de anumite aspecte. Aceștia uitându-se la cuprins și găsind problema căutată au avantajul să afle la fiecare capitol întreaga informație, nefiind obligați să caute și în alte capitole lucrurile referitoare la acel subiect, ci avându-le pe toate adunate într-un singur loc.

      Desigur că subiectele sunt o sinteză dintr-o viață și învățături care se repetă, astfel că cel care vrea și are timp să citească întregul studiu se va simți în mod justificat fie pus sub presiunea unei insistențe persuasive, fie plictisit.

      De aceea am venit în întîmpinarea celor din această ceată prin împărțirea problematicii fenomenului Prislop pe mai multe teme (sau cărți diferite), în care ne-am străduit să evităm repetițiile. Am adus în fiecare din aceste cărți câteva informații inedite și nuanțe unice, neștiind dacă în ele este acoperit chiar întreg studiul-depozit de mai sus și nici dacă în depozit se găsește chiar întreaga informație adunată în cărțile separate.

      Iată aceste cărți mai scurte, fără repetiții, ce abordează temele mai căutate (însoțite de imagini lămuritoare):

      Arsenie versus Arsenie

      A-Z Arsenie si Zamfira, Parinte si Maica – o relatie demitizata

      A-Z – Ars vs A (documentul de mai sus din care s-a scos fragmentul numit Arsenie versus Arsenie ce se poate descărca separat)

      Canonul canonizarii si Parintele Arsenie Boca

      Erezii din Cărarea Împărăției si Cuvinte Vii

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11

      (Următoarele trei cărți sunt prescurtări din ce în ce mai mici ale cărții de mai sus, referitoare la pictura eretică, păgână și antihristică de la Drăgănescu, pentru a fi ușor de citit și înțeles)

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu, in lumina Sfintilor Parinti – pe scurt

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu – punctele esentiale

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu – doar imagini

      Inselarea Parintelui Arsenie Boca si falsele lui minuni – in lumina Sfintilor Parinti

      Invataturile schismatice si eretice ale Parintelui Arsenie Boca – in lumina Sfintilor Parinti

      Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie

      Ori Sfintii Parinti, ori „Sfantul Ardealului” – discutii

      Parintele Profesor Dumitru Staniloae si Parintele Arsenie Boca – o relatie demitizata

      Parintii il dezvaluie pe Parintele Arsenie Boca

      (Următoarele trei studii sunt discuții secundare despre înșelarea contemporană în general, pornite de la Părintele Arsenie Boca)

      Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica nedumeriri

      Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica raspunsuri

      Impartasanie nu deasa, nu rara, ci Personala

      Ne cerem iertare dacă s-au strecurat greșeli de orice fel sau dacă v-am supărat cu ceva în această sinteză din Sfânta Tradiție despre înșelare. Cazul Părintelui Arsenie Boca este unul aparte. El furnizează un fir roșu de urmărit pentru a ne învăța cum să ne ferim de căderi în viața duhovnicească, deoarece acestea sunt foarte subtile și pot mima Mântuirea.

      Dorința noastră nu a fost numai de a ne lămuri despre realitatea de la Prislop (deși apare ca un refren întrebarea dacă Părintele Arsenie Boca este sau nu model de sfințenie, totuși este o problemă secundară), ci cum să lucrăm pocăința… azi.

      Vă recomandăm ca studii mai scurte, dar cuprinzătoare (pentru cititori curioși, dar grăbiți), următoarele:

      Arsenie versus Arsenie

      Canonul canonizării si Părintele Arsenie Boca

      Erezii din Cărarea Împărăției si Cuvinte Vii

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu – punctele esentiale

      Parintele Profesor Dumitru Staniloae si Parintele Arsenie Boca – o relatie demitizata

      Parintii il dezvaluie pe Parintele Arsenie Boca

      S-au adăugat în versiunea finală numită:

      Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11

      (față de v. 10), mai multe capitole:

      Înșelarea prin simțire în legătură cu falsele minuni ale Părintelui Arsenie Boca. Un tip de hipnoză specială, caracteristică Prislopului care induce simțiri umilicioase false (forțate, fără pocăință și schimbări radicale părut evlavioase dar teleghidate din afară, care duc la o centrare a vieții duhovnicești pe persoana Părintelui Arsenie Boca) și desființează osteneala și libertatea adevăratei pocăințe (centrate pe Domnul nostru Iisus Hristos);
      Realismul socialist al picturii de la Drăgănescu;
      Dar poate și altele pe care nu le mai țin bine minte.

      S-au presărat și alte informații inedite apărute în ultimul timp, ca de exemplu că era favorit al lui Teohari Georgescu și Petru Groza (ei doreau ca să îl facă episcop), că își chinuia ucenicii ca să îi aducă slănină și brânză feliate la închisoare punându-le în pericol viața, că îndemna pe ucenici la ritualuri vrăjitorești (de exemplu să scrie o rugăciune către el fiind în viață, apoi să o ardă). Despre maica Zamfira: sfinția sa l-a dezgropat la trei zile după înmormântare fiindcă uitase să îi dezlege legăturile de la picioare (deci zvonul că nu ar fi lăsat el însuși să fie dezgropat este fals) ca nu cumva să îl împiedice să meargă la cer, sfinția sa a avut relații și trecere înaintea autorităților pe vremea comunismului ca să dea drumul din nou la funcționarea Mănăstirii de la Prislop, dar nu s-a folosit de aceste relații ca să se întoarcă prin pocăință împreună cu Părintele Arsenie Boca la viața călugărească, că sfinția sa este cea care a coordonat principalele direcții în canonizarea Părintelui Arsenie Boca sub ocrotirea stăpânirii politice continuatoare a celei comuniste, față de care a păstrat aceleași relații și trecere și poate altele, de care nu mai îmi aduc aminte.

      Se dezbate de asemenea și paguba enormă pe care a adus-o Părintele Arsenie Boca Sfintei Biserici nu numai prin prefacerea ucenicilor sfinției sale în zombi violenți, nu numai prin devierea atenției de la pocăință la minuni, de la Sfinții Părinți la păreri personale, ci și prin scârba pe care a provocat-o multora cărora li s-a prezentat Ortodoxia a fi un fel de arsenism și au devenit astfel fie sectari, fie atei.

      E înfricoșător lucru a vedea realitatea că, deși Părintele Arsenie Boca la arătare a adus pe mulți la Ortodoxie, de fapt nu i-a adus la adevărata Ortodoxie ci la cea mai cruntă rătăcire numită arsenism. Și mai mult: numărul celor care s-au îngrețoșat și îndepărtat de Sfânta Biserică din cauza Părintelui Arsenie Boca este mult mai mare decât cifra umflată artificial a așa zișilor convertiți prin Părintele Arsenie Boca. Pe măsura în care crește numărul de pelerini de la Prislop, în aceeași măsură se golesc bisericile de credincioși, iar cei care rămân își pierd din calitate, dacă nu se lămuresc în legătură cu fenomenul de înșelare.

      Dar avem și o veste bună: Românii au început să se trezească și să se scârbească de arsenism și să scadă numărul pelerinilor de la Prislop. Nădăjduim să nu se mai confunde Ortodoxia cu arsenismul și Românii să iasă întăriți în trezvia întru pocăință prin lovitura cu capul de cazul celebru al unui înșelat.

      Hristos este biruitorul nu Arsenie Boca sau orice alt duh amăgitor.

      ***

      În privința așa ziselor „rătăciri/exagerări” (considerate de dumneavoastră ca atare) din studiu, sunt convins că autorii nu vor schimba ceva, deși v-au parcurs opiniile. Ideile dumneavoastră nu corespund cu adevărul revelat prin Sfinții Părinți și nu vor de dragul oamenilor să renunțe la Dumnezeu.

      Fap 4:19 Iar Petru și Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.

      Dumneavoastră nu ați adus vreun argument de la Sfinții Părinți, ci doar niște păreri personale culese de la unii teologi contemporani, palide și neconvingătoare în fața realității exprimate cu tărie smerită de Sfânta Predanie.

      Ca o remarcă generală ar fi că din frică să nu încălcați Sfânta Tradiție prin a vă acorda părtășia la studiile altora vă împotriviți tocmai Ei prin propriile păreri.

      Studiile contemporane nu pot fi primite la modul absolut, ci doar folosite în măsura în care adună cuvinte și înțelesuri de la Sfinții Părinți laolaltă, ușurându-ne studiul patristic. A le primi la modul absolut ar fi o mare eroare. Dar a le respinge total sau parțial doar pentru că nu concordă cu propriile păreri despre Sfinții Părinți culese de ici și acolo din alte studii [fără a cerceta cu luare aminte care este gândirea sobornicească a Sfinților Părinți (singura autoritate revelată, deci fără de greșeală)] este o altă eroare, la fel de gravă ca cea dintâi.

      Vă împotriviți unor idei:

      uneori din necunoașterea Sfinților Părinți în legătură cu acele probleme;
      alteori din duh de bănuială, presupunând că autorii ar vrea să spună un ceva pe care ei, în realitate, nu l-au avut nici în gând, nici în intenție.
      Ca exemple luate din comentariile dumneavoastră:

      În primul caz avem de a face cu Icoana Pogorârii la Iad numită de dumneavoastră a Învierii și deasa Împărtășanie (criza pocăinței euharistice), despre care am tratat sau vom trata mai pe larg (dacă ne ajută bunul Dumnezeu) în răspunsurile la aceste subiect date pe blogul „Adevărul despre Părintele Arsenie Boca” nu fiindcă am dori creșterea vizualizărilor pe blogul nostru în detrimentul blogului dumneavoastră, ci datorită faptului că programul de comentat al „Ortodoxiei tradiționaliste” nu are ustensilele necesare (sau nu știm noi să le găsim) pentru a-i ajuta pe cititori să înțeleagă deplin cele scrise, lipsindu-i posibilitatea de a cita cu note la subsol sau de a pune imagini (nu știm cum ați reușit dumneavoastră să adăugați imagini, aveți probabil un editor mai special pentru comentarii sau ați folosit scrierea codată, dar nici dumneavoastră nu știți cum se pot face litere italice).
      În al doilea caz apar niște împotriviri de idei datorită părerii dumneavoastră personale că autorii ar vrea să spună ceva, dar nu aveți răbdarea de a citi și nuanțarea lor referitoare la acel subiect (care dovedește că au vrut să spună altceva decât ceea ce ați bănuit). Ca exemplu avem citarea dumneavoastră a batjocoritorilor de la Times New Roman (fără a da și explicația noastră pentru care au fost citați de noi) și ideea dumneavoastră că noi i-am acuza pe toți preoții ce dezleagă la împărtășanie deasă că ar fi lipsiți de evlavie, lacși sau occidentofili (lucru pe care nicăieri nu l-am susținut, fiindcă avem o mare evlavie față de orice preot Ortodox, indiferent de starea și/sau pregătirea lui, considerându-l icoană vie a Domnului Hristos. Deși ne-am împotrivit după Sfinții Părinți cu toată tăria împotriva acestui obicei apusean, care înșeală azi pe mulți teologi contemporani, fiindcă este susținut cu citate desprinse și potrivnice contextul integral al Sfinților Părinți care abordează echilibrat această chestiune, cu nici un chip nu am dorit jignirea celor care din înșelare au căzut în această capcană a răstălmăcirii patristice. Lucru acesta este vizibil și în respectul pe care îl avem față de Părintele Arsenie Boca ca ieromonah Ortodox, deși nu suntem de acord cu învățăturile sfinției sale eretice pictate sau scrise și nici cu ideea că viața sfinției sale este vreun model de sfințenie. Respectul pe care îl reprezintă preoția, călugăria și chiar chipul lui Dumnezeu din sfinția sa nu este alterat în nici un fel de remarcarea, dezvăluirea și prezentarea neasemănării cu Hristos din viața și învățăturile preacuvioșiei sale).
      și… altele.
      Desigur că nu dorim să vă faceți părtașă la învățăturile altora care vi se par că ar contrazice Sfânta Tradiție după părerea personală a dumneavoastră, dar atenție, vrând să le combateți fără a le verifica, susțineți chiar dumneavoastră învățături și practici care contrazic Sfânta Tradiție din cauza sursei de documentare pe care vă bazați: studii contemporane despre Sfinții Părinți și nu Sfinții Părinți înșiși. Iar aceasta este cu mult mai grav decât a aproba părerile altora, fiindcă vă puneți propria minte în slujba unor păreri greșite (construind tot felul de argumente și emițând tot felul de sentințe, care ajung să acuze chiar pe Sfinții Părinți de occidentofilie cum e cazul cu Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul) doar fiindcă le-ați primit cândva ca fiind adevărate și v-ați format din ele o prejudecată (primul venit, primul crezut).

      Cu drag am mai fi stat la discuții teologice, însă pentru a da răspunsuri după Sfânta Predanie este nevoie de mult timp (lucru vizibil și prin socoteala diferenței cronologice dintre răspunsurile după păreri ale dumneavoastră și ale altora și răspunsurile documentate patristic pe aceleași subiecte. Cât de ușor este a-ți descrie o părere sau să o argumentezi citând un singur studiu ce conține părerea unuia sau altuia – cu citate din Sfinții Părinți adunate de ei – dar cât de ostenitor este să studiezi tu însuți o problemă chiar la Sfinții Părinți și să aduni cuvintele lor dăruindu-le ca un buchet de flori înțelegător, cu frica de a nu mâhni pe oameni sau a nu vorbi cu nedreptate despre Dumnezeu).

      Timp nu mai am. Mi se apropie moartea într-un mod galopant.

      În plus Părintele meu duhovnic, mi-a spus următorul cuvânt, după ce a parcurs materialele deja publicate:

      „Dacă cineva citind tot ce s-a scris din Sfinții Părinți despre Părintele Arsenie Boca și înșelarea lui nu se întoarce la pocăință și nu se lămurește, nici dacă ar veni însuși Domnul nostru Iisus Hristos să-i spună că Părintele Arsenie Boca este înșelat nu ar crede adevărul, ci ar zice că are o vedenie înșelătoare ce vrea să îl despartă de „Sfântul” lui. Așadar liniștește-te și ocupă-te acum de propria pocăință”

      Duhovnicul meu este tocmai cel care m-a îndemnat mai demult să studiez această problemă (pentru lămurirea mea și a altora) despre fenomenul înșelării. L-am întrebat:

      Dar, părinte, cum să mă ocup eu de un alt înșelat, când eu însumi sunt înșelat și păcătos? Nu este mai bine să îmi văd doar de păcatele mele și să mă pocăiesc? Cum aș putea eu să ajut pe alții să scape de înșelare?
      Când cineva vede că o casă a luat foc, chiar dacă își dă seama că nu îl poate stinge, dar dacă totuși are o găleată cu apă se duce și o aruncă pe foc, rugând pe Dumnezeu să facă restul. Focul de la Prislop este un foc al iadului și dacă avem măcar un strop de cunoștință de la Sfinții Părinți ca o apă, chiar dacă este puțină în găleata sufletului nostru meschin, să mergem să o aruncăm peste acel foc și să-L rugăm pe Domnul Hristos să ne scape. Nimeni nu se va supăra că apa pe care o am aruncat-o era murdară de la mizeria din găleată. Apa tot stinge focul, fiindcă este învățătura curată a Sfinților Părinți cu condiția să nu o evaporăm prin propriile păreri.
      Dacă cel care mi-a dat ascultarea să studiez și să scriu mi-a dat acum ascultarea să tac și să mă rog pentru păcatele mele (lăsând pe Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul și Biruitorul să facă restul în mintea oamenilor amăgiți) nu îmi rămâne decât să fac așa, rugându-L pe Dumnezeu să îmi ajute să și împlinesc ascultarea, mai ales că sfatul sfinției sale este după Sfânta Scriptură:

      „Luc 16:27 Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, Luc 16:28 Căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Luc 16:29 Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei. Luc 16:30 Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Luc 16:31 Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.

      Mar 1:15 Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”

      Așadar, îmi cer iertare că nu voi mai răspunde, chiar dacă unii ar interpreta că sunt de acord, convins sau pus în imposibilitatea de a mai da vreo replică la cele spuse de cei de aici. Nu contează părerea oamenilor (deci nici părerea mea), ce pot fi greșite, ci realitatea înțeleasă în Domnul prin harul Sfântului Duh și lămurită nouă de Sfinții Părinți. Pe ei să-i cercetăm, nu despre ei să discutăm sau (Doamne ferește!) despre ei să ne certăm.

      Când povățuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie și atunci Domnul ne va înțelepți prin harul Său, căci e cu neputință de spus în cuvânt cât de mult ne iubește Domnul și mintea nu poate înțelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu, de minte ea nu este cunoscută.

      Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [controversele] lor sunt fără sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina.

      Mulți au studiat toate credințele [religiile], dar adevărata credință nu au cunoscut-o astfel, așa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubește El pe om

      Oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

      Dar noi îl cunoaștem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, și sufletul îl cunoaște, și de atunci se bucură, se veselește și se odihnește, și în aceasta stă viața noastră sfântă.[1] (Sfântul Siluan ATHONITUL, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 16.)

      Îndemnul meu personal este ca noi toți să ne construim viața duhovnicească nu pe ce spun teologii contemporani (chiar și cei mai renumiți, oricât de duhovnicești ar părea), ci pe Sfânta Predanie modulată de sfaturile duhovnicului și cântărite după învățătura Sfinților Părinți și mai ales a Sfintelor Sinoade Ecumenice, singurele fără de greșeală, după cum ne învață Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov:

      Despre vietuirea dupa sfat

      Am dat candva, numele de „faramituri” vietii duhovnicesti pe care Dumnezeiasca Pronie a lasat-o vremii noastre. Ea se intemeiaza pe calauzirea in lucrarea mantuirii prin Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, cu sfaturile si cuvintele ziditoare împrumutate de la parintii si fratii vremurilor noastre. In sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputintei noastre, care este cu precadere sufleteasca. Vechilor ascultatori, povatuitorii lor purtatori de Duh le vesteau neintarziat si de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliti sa caute singuri in Scriptura voia lui Dumnezeu, si de aceea sunt supusi unor dese si prelungite nedumeriri si greseli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin insasi firea lucrarii: acum ea este zabavnica, iarasi prin firea lucrarii. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru in ceea ce ne priveste: datori suntem sa ne supunem ei si sa ne inchinam inaintea ei cu recunostinta.

      Viata noastra monahala din vremea de acum, calauzita dupa Scriptura si dupa sfatul parintilor si fratilor, este consacrata de pilda incepatorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost in ascultare la vreun staret, ci pe cand era incepator traia de sine si lua povata din Scriptura si de la feluriti parinti si frati: de la unul a invatat infranarea, de altul blandetea, rabdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu deadinsul la sine si linistirea, straduindu-se sa-si insuseasca virtutea fiecarui monah virtuos, aratand ascultare fata de toti – dupa putinta, smerindu-se inaintea tuturor si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. (Vietile Sfintilor, 17 ianuarie).

      Poarta-te si tu, incepatorule, in acelasi chip ! Arata egumenului si restului conducerii manastiresti ascultare nefatarnica si nedornica sa placa oamenilor, ascultare straina de lingusire si rasfat, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor parintilor si fratilor in toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului si asezamintelor manastirii, precum si celor randuite de conducerea manastirii. Insa nu fii nicicum ascultator spre cele rele, de ti s-ar si intampla sa suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut sa placi oamenilor si pentru neclintirea ta.

      Sfatuieste-te cu parintii si cu fratii virtuosi si priceputi, dar insuseste-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuinta si bagare de seama. Nu te lasa atras de sfat din prima clipa cand începe sa lucreze asupra ta ! Din pricina impatimirii si orbirii tale, un sfat patimas si daunator poate sa-ti placa numai si numai din pricina nestiintei si lipsei tale de experienta sau pentru ca este pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute tie, care traieste in tine. Cu plans si intru suspinarea inimii roaga-l pe Dumnezeu sa nu-ti ingaduie a te abate de la Atotsfanta Lui voie spre a urma voia cazuta omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfatuitorul tau. In ceea ce priveste gandurile tale, ca si gandurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfatuieste-te cu Evanghelia. Slava desarta si parerea de sine iubesc a invata si a povatui pe altii.

      Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de incepatorul neincercat cu o încredere iresponsabila, intru aprinderea trupului si a sangelui ! (Sfântul †Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare, Ed. Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 11999, Ed. digitală APOLOGETICUM, 12005, pp. 11-12.)

      Sigur că acum s-ar putea încinge o discuție fierbinte despre cum să ascultăm de duhovnici din bănuiala că aș îndemna pe cititori să fie neascultători de duhovnici sub pretextul că se conduc după Sfinții Părinți.

      Nu doresc să fac aceasta, fiindcă ne învață Sfântul Cuvios Siluan Athonitul:

      Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză și își închipuie în mândria lui că poate să o învețe singur după cărți și nu se va duce la un „stareț” [„bătrân iscusit”], acela a căzut deja pe jumătate în înșelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta și, chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.[2] (Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 22.)

      Un duhovnic bun este și el smerit, astfel că primește cuvintele Sfinților Părinți discutându-le cu ucenicii lui și mergând împreună la Hristos cu bucurie, nedezlegând sau legând după interesul (personal nici al său, nici al ucenicilor) ci doar pentru mântuirea sufletului. Din acest punct de vedere trebuie să fie într-un duh și ucenicul și duhovnicul: smerenie, ascultare, Sfinții Părinți și… răbdare. Ortodoxia nu este o cursă de mașini spre un rai imaginar, ci o pătrundere pas cu pas, suferință cu suferință în realitatea firii și persoanei, care numai așa se poate preface în Împărăția Cerurilor. Aceasta necesită mult timp și îndeletnicire cu răbdarea ca omul să scape cu adevărat de cursele diavolului care deși mult felurite și sunt în tot felul numite au toate la un loc un singur nume „neștiința”.

      Așa este Ortodoxia, nu susține sau cunoaște doar o latură a adevărului, ci pe Hristos Adevărul în întregimea Lui.

      Nu am răgaz a mai face încă un studiu din Sfinții Părinți despre ascultare. Este la fel de personală ca și Sfânta Împărtășanie. Nu se poate da vreo rețetă și nu se poate încadra în vreo cazuistică.

      Rămâne, așadar, cu mila lui Dumnezeu, să nu fac un studiu despre ascultare, ci chiar ascultare, ne mai continuând cu discuțiile pe internet.

      Pentru aceasta voi fi obligat ca nici să nu mai intru a vedea alte comentarii, căci m-ar ispiti să le răspund, tocmai fiindcă îmi plac.

      De aceea vă rog să nu considerați contradicțiile (sau despărțirea aceasta temporară) a fi vreun dispreț pentru cele scrise de dumneavoastră aici, ci tocmai o prețuire pentru dorința dumneavoastră de a pătrunde Adevărul în toate nuanțele și frumusețile Lui mai presus de lume, chiar dacă vă lipsește practica de a cerceta toate numai prin gândirea Sfinților Părinți și vă lăsați așa de ușor de fascinată de părerile altora (cu condiția să fie exprimate într-un stil rafinat de tip „intelectual” și să aibă renume de patrologi).

      Vă doresc din toată inima o înțelegere și o viețuire după Sfinții Părinți, adică o pocăință frumoasă.

      Să ne miluiască Dumnezeu să ajungem împreună în lumina cea neînserată a învierii, la masa cea înțelegătoare a înțelepciunii, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

      Cu drag, dr. Victor Ardeleanu.

      PS

      Iată răspunsurile la problemele ridicate de dumneavoastră vizavi de studiile despre Părintele Arsenie Boca:

      Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica nedumeriri

      Iată și răspunsurile noastre la nedumeririle de acolo, cuprinse toate într-un fișier:

      Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica raspunsuri

      dar și puse separat în pagini-răspuns la diferitele nedumeriri:

      „Batjocuri și bârfe”

      Despre un studiu mai concis, fără repetiții nefolositoare

      Pogorârea la Iad

      -ism

      Împărtășanie nu deasă, nu rară, ci Personală

      [1] Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 16.

      [2] Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 22.

  42. De asemenea (tot în ce îl priveşte pe domnul Victor Ardeleanu), m-am întrebat de ce era nevoie să se speculeze că dracii fac minuni în ce priveşte fertilitatea folosind tehnici asemănătoare cu fertilizarea in vitro, speculaţie care nu aduce nimic în plus textului. După părerea mea, ar fi fost suficient să se arate că există destule practici păgâne care au ca scop stimularea magică a naşterii de copii, probabil şi cu un oarecare succes, de vreme ce persistă în timp (deşi superstiţia nu se sperie aşa de uşor când e contrazisă de realitate). Iar ca explicaţie, nu ştiu de ce nu este suficientă explicaţia că dracii îndepărtează problemele de sănătate pe care tot ei le produc. Sau că dracii pot manipula organismul omului în măsura în care îngăduie Dumnezeu. Sau că, de fapt, nu ştim dacă o minune este făcută de draci în numele părintelui Arsenie Boca sau este făcută de Dumnezeu pentru vreun lucru bun care s-a făcut (de exemplu, Sfântul Maslu).

    Tot la acest capitol, mie personal mi se pare bizară şi necuviincioasă comparaţia dintre sărutarea crucii de la mormântul pr. Arsenie Boca şi sărutarea şliţului statuii lui Victor Noir de către femeile care vor să facă copii (superstiţie din Paris).

    Mai mult, nu înţeleg ce legătură are controversa frecvenţei împărtăşirii cu Sfintele Taine cu sfinţenia părintelui Arsenie Boca. Eu personal n-am întâlnit vreun arsenist fanatic care să se împărtăşească des. Domnule Victor Ardeleanu, dacă tot îl citaţi pe Sfântul Nicodim Aghioritul, citiţi-l din scoarţă-n scoarţă cu atenţie, fără să-l răstălmăciţi. Sfântul Nicodim recomandă, pentru cei care nu sunt opriţi, împărtăşirea la fiecare sfântă liturghie la care participă. Pocăinţa continuă, bineînţeles, are ca scop împărtăşirea continuă, adică la fiecare sfântă liturghie. Astfel, harul primit la fiecare împărtăşire susţine starea de pocăinţă: ura faţă de păcat şi dragostea faţă de Hristos. „Înmuierea” acestei stări care ar trebui să fie proprie fiecărui creştin ne face să nu ne mai bucurăm de primirea harului, dar soluţia nu este să nu ne mai împărtăşim sau să ne împărtăşim mai rar, ci să conştientizăm problema şi să ne căim de necăinţa noastră, cum frumos spunea un părinte. Asta ne învaţă Sf. Nicodim, dacă vrem să ascultăm.

    – va urma –

    • Dracii pot folosi pârghiile firii, dacă sunt invocați prin credințe mincinoase. Dar pot fi și cele spuse de dvs.
      Sărutarea crucii de la mormântul Părintelui Arsenie Boca se face cu acest mesaj al părintelui de acolo: „mergeți și sărutați pe frunte pe toți cei ai casei, spunându-le că buzele care au sărutat crucea părintelui Arsenie Boca vă sărută și se vor sfinți”. Astfel că are loc o mutarea a accentului de la Sfânta Jertfă a lui Hristos pe falsa sfințenie a mormântului unui rătăcit. De la Hristos la Arsenie.
      Din acest punct de vedere ni se pare mai grav, decât superstiția că un evreu mort ajută la fertilizare. Și acolo dracii întăresc superstiția cu minunea facerii de prunci, dar a-L înlocui pe Hristos cu Arsenie este mai grav decât a crede într-un evreu mort, poate fără a ști că Hristos este Adevăratul Dumnezeu.
      „Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de ‎biserică. Orice nume ar purta el, trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu ‎cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă” ‎”Ne învață Pravila Ortodoxă.
      Luca 12:47. Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.
      Luca 12:48. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.

      Cartea la care faceți referință dvs. se cheamă în realitate:
      „Carte de mult folos sufletesc despre necontenita Împărtășire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos”
      Necontenita împărtășire înseamnă să ne împărtășim neîncetat, prin schimbarea minții, prin lucrare lăuntrică, iar „DEASA IMPARTASIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE” ar însemna ce spuneți dvs. o cât mai deasă Împărtășanie, ca un ritual.
      Problema desimii accentuează frecvența, realitatea necontenirii accentuează lucrarea lăuntrică.
      Cheia acelei cărți se află aici:
      ” Inainte de împărtăşire, omul trebuie să facă cuvenita pregătire, adică se spovedeşte, îşi înfrânge inima, se îndreptează, se umileşte, este atent la sine, se păzeşte pe cât este cu putinţă de gândurile pătimaşe şi toată răutatea. De asemenea, se înfrânează, se roagă, priveghează se face mai evlavios şi se strădueşte la toată fapta bună gândindu-se ce împărat înfricoşat are să primească întru sine. Si mai ales când se gândeşte că potrivit cu pregătirea pe care a făcut-o va primi şi Harul din Sfânta împărtăşire. Este limpede că cu cât cineva face această pregătire mai des, cu atâta capătă şi mai mare folos.”
      Cu alte cuvinte Sfânta Împărtășanie nu ca ritual des pentru sine însuși în numele lui Hristos, ci pentru o împărtășanie continuă cu Hristos, prin schimbare lăuntrică, prin pocăință, printr-o pregătire care îl face pe creștin cu adevărat mădular al Lui.
      Nu împărtășanie deasă pentru a ne simți sfinți. Ci o sfințire prin pregătirea de împărtășanie continuă văzută și nevăzută.
      ” In vremurile vechi, mulţi creştini se apropiau de Sfintele Taine şi se împărtăşeau simplu, cum se întâmpla şi îndeosebi în acest timp în care Hristos ne-a predat Taina, în Joia cea Mare. Sfinţii Părinţi, cunoscând vătămarea ce se făcea la cei ce se împărtăşeau cu nepăsare şi fără pregătire, s-au adunat şi au rânduit aceste patruzeci de zile, pentru ca să se cureţe creştinii cu postul, cu rugăciunea, cu cetiri şi adunări, cu spovedanie şi privegheri, cu milostenii şi lacrimi şi cu toate celelalte de Dumnezeu iubite fapte bune care se fac în aceste zile şi aşa să se împărtăşească cu curată conştiinţă, pe cât este cu putinţă, cu Preacuratele Taine” (Cuv. 28, Cătră cei ce postesc înainte de Paşti). […] „Văd, zice, că mulţi se împărtăşesc mai mult din obicei şi nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toţi, în orice stare s’ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtăşesc. Tot aşa fac şi când vine ziua Bobotezei, chiar dacă acest timp nu este pentru împărtăşire.
      Dar nici Bobotează şi nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtăşire, ci îi face vrednici curăţia sufletului. Cu aceasta te poţi împărtăşi în fiecare zi. Căci zice Sfântul Apostol Pavel, că ori de câte ori vă împărtăşiţi vestiţi moartea şi patimile Domnului, adică faceţi pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care a-ţi primit-o.

      Nu puteți scoate din context cartea Sf. Nicodim Aghioritul. Dacă veți studia cu luare aminte ce pregătire cerea el, dacă veți citi în Hristoitia că cei mai leneși creștini din timpul lui mergeau doar la două utrenii și vecernii pe săptămână. Restul mergeau zilnic la toate slujbele bisericii, veți înțelege cărui tip de creștini se adresa Sf. Nicodim.
      Nu puteți scoate din contextul celorlalți Sfinți Părinți pe Sf. Nicodim Aghioritul.
      Iată ce spunea Sf. Paisie de la Neamț:
      „Vă spun şi aceasta că eu am căutat cu rîvnă în toate sfintele canoane, dacă nu cumva se găsesc oarecare epitimii fără îndepărtarea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar n-am putut găsi. Însă este prea înfricoşată şi înspăimîntătoare certarea pusă asupra preoţilor, care îndrăznesc să împărtăşească pe cei opriţi de sfintele canoane. Pe amîndoi Biserica îi aseamănă cu Iuda vînzătorul”.
      La chilii, Cuviosul Paisie cerea călugărilor să facă trei lucruri: să citească cuvintele Sfinţilor Părinţi, să practice rugăciunea minţii şi, după putere, să facă adesea metanii cu lacrimi. Iar mărturisirea gîndurilor către duhovnici o considera marele stareţ temelia vieţii duhovniceşti şi nădejdea mîntuirii pentru toţi. De aceea poruncea fraţilor, mai ales celor începători, să se mărturisească în fiecare seară la duhovnicii lor şi să primească Trupul şi Sîngele Domnului, o dată pe lună; iar bătrînii şi cei bolnavi, mai des, la două – trei săptămîni, iar schimonahii săptămînal.”
      Deci, atenție! Spovedanie zilnică și împărtășanie o dată pe lună, la frații începători. Bătrânii la două trei săptămâni, schimonahii (deci cei ce se aflau la liniște) săptămânal. Așa se face împărtășania continuă, nu cea deasă.
      Problema nu este, așadar, desimea, ci pregătirea, nu mulțumirea de sine că am luat în gură pe Hristos, ci umilința că suntem nevredinici și cei mai păcătoși, care Îl face pe Hristos permanent locuitor al minții și inimii noastre, poate ca noi fără să știm, iar atunci când ne împărtășim ne hrănește în chip înțelegător.
      A preface Sfânta Împărtășanie într-un ritual doar cu pretextul ajutorului teoretic ce ți-l poate da pentru a te pocăi, în loc să te pocăiești cu adevărat (lucrând aceasta prin toate pregătirile recomandate de Sfinții Părinți care pun în acțiune mecanismele firii pentru schimbarea minții) pentru a te împărtăși cu adevărat cu toată ființa ta, este un automatism asemănător cu mersul la Prislop: ritual fără schimbare, ci doar cu simțire falsă că te sfințești, ceea ce este o mare amăgire. A te pregăti pentru Sfintele Taine cu post, rugăciune, lacrimi și lupta pe viață și moarte cu patimile și gândurile, aceasta este lucrarea pe care o recomandă Sf. Cuvios Nicodim și toți Sfinții Părinți. În funcție de aceasta și duhovnicul recomandă o împărtășanie mai deasă sau mai rară. Personalizat.
      Marea înșelare ce se propovăduiește azi (după modelul apusean) este a muta accentul de la preocuparea pt. Împărtășania cu schimbarea minții și vieții prin pregătire reală > preocuparea în desimea sau rărimea Ei.
      Este similară cu accentul ce se pune pe preocuparea pentru pocăință în adevăr > pe preocuparea de rezolvarea problemelor prin minuni, sau mesajul Părintelui Arsenie Boca.

      • Cu privire la această problemă am mai intrat în polemici sterile şi altă dată, deci doar am să semnalez că această carte se găseşte pe internet şi nu e lungă, deci o poate citi oricine are curiozitatea:

        http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm

        Într-o altă discuţie similară pe site-ul „Război întru cuvânt”, argumentul a fost că Sf. Nicodim era influenţat de Occident şi de aceea propovăduia împărtăşirea deasă. Acum aflu că de fapt el nici măcar nu propovăduia împărtăşirea deasă! Recomand, aşadar, citirea cărţii sau măcar a titlurilor, pentru lămurirea asupra conţinutului. Sf. Nicodim îşi ia argumentele din multe surse: canoanele, vieţile sfinţilor, Sfinţii Părinţi, deci nu poate fi suspectat că inovează. De altfel mi se pare interesant că daţi ca infailibilă opinia Sf. Nicodim cu privire la icoana Învierii, dar opinia sa cu puternice argumente din Predania Bisericii o desconsideraţi şi îl preferaţi pe Sf. Paisie Velicicovski (ca şi „războinicii” de altfel).

        „Marea înșelare ce se propovăduiește azi (după modelul apusean) este a muta accentul de la preocuparea pt. Împărtășania cu schimbarea minții și vieții prin pregătire reală > preocuparea în desimea sau rărimea Ei.”

        Nu ştiu unde aţi văzut aşa ceva, eu n-am văzut. Eu personal subscriu cărţii Sf. Nicodim, şi n-am întâlnit pe nimeni care să aibă altă părere, „după modelul apusean”. De altfel, chiar şi rugăciunile de pregătire pentru împărtăşire pun foarte mult accentul pe starea de pocăinţă.

        „Este similară cu accentul ce se pune pe preocuparea pentru pocăință în adevăr > pe preocuparea de rezolvarea problemelor prin minuni, sau mesajul Părintelui Arsenie Boca.”

        Ceea ce spuneţi este o mare hulă, deşi din păcate nu vă daţi seama (după cum nu vă daţi seama de hula din comparararea sărutării crucii, fie ea şi cu numele Arsenie Boca pe ea, fie ea şi greşită, magico-idolatră, cu sărutarea unei reprezentări falice). N-am întâlnit pe nimeni (în afară polemicile contra împărtăşirii dese, deci ca exemple imaginare) care să apeleze la deasa împărtăşire în mod magic-minunist. Mai degrabă e magic-minunistă acea împărtăşire din an în Paşte (literalmente), la marile sărbători, când se împărtăşesc mulţi care nu prea ştiu ce li se întâmplă. În schimb, a aştepta ajutorul Harului primit prin Sfintele Taine tocmai pentru susţinerea în pocăinţă şi în viaţa duhovnicească, conform cuvintelor: „Fără Mine nu puteţi face nimic” este atitudinea corectă, ortodoxă. Hristos este Cel care lucrează în noi, ceea ce trebuie noi să facem este să urîm cu toată forţa păcatul şi să arătăm că-L iubim pe Hristos prin râvna spre ţinerea poruncilor – pe care nu le putem ţine, până la capăt, fără Harul Lui. Mulţi oameni ar fi ajutaţi dacă ar exista mai mulţi duhovnici care să-i îndrume spre deasa împărtăşire cu Sfintele Taine, aşa cum se vede din experienţa din alte ţări şi, pe alocuri, chiar şi de la noi. A pune semnul egal între preocuparea pentru deasa împărtăşire (susţinută între alţii de Sf. Nicodim Aghioritul cu argumente canonice şi patristice, dar şi de experienţa zilelor noastre) şi minunismul arsenist este o hulă, pentru că pune semnul egal între dobândirea Harului şi dobândirea energiilor demonice din falsele minuni de la Prislop. Şi este şi o mare sminteală pentru cei care vor citi documentul şi vor crede acest lucru.

        Domnul şi Maica Domnului să ne aibă în pază!

      • Andrei, nu dormi? 🙂

      • Andrei zice:

        Ulterior, adormisem :))

      • 😀 Eu atunci mi-am dat seama cât era ceasul. Pe de o parte e vacanţă şi n-am ore fixe, pe de alta sunt bolnavă şi mă odihnesc mai mult, deci seara n-am somn…

        Un P.S. apropo de Icoana Învierii: pr. prof. Constantin Cavarnos vorbeşte pe îndelete despre problema variantei occidentalizate, cum a apărut, de ce nu poate avea dreptate Sf. Nicodim Aghioritul (nu-l putem suspecta pe cuvioşia sa că n-avea evlavie la acest sfânt), de ce icoana de tip occidental e mai săracă teologic şi chiar greşită (Domnul iese din mormântul deschis, or acesta ar trebui să fie pecetluit). Dar din păcate n-am avut energia să transcriu capitolul şi nici măcar paginile despre icoana de tip occidental.

        Şi, dacă n-am spus-o până acum, sunt de părere că e absurd ca eforturile care s-au făcut cu multă râvnă şi evlavie pentru regăsirea adevăratei tradiţii iconografice a Bisericii şi curăţarea de influenţele papistaşe (gen Sfânta Treime de tip Filioque, cu Sfântul Duh reprezentat ca porumbel între Tatăl, bătrân cu barbă, şi Fiul) să fie respinse condescendent ca critică istorică, gust personal şamd.

      • συνεχούς înseamnă continuu.
        Titlul original al cărții menținate de dvs. este:
        „Περί της συνεχούς μεταλήψεως των αχράντων του Χριστού Μυστηρίων” adică:
        „Despre necontenita Împărtășire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos”
        Dacă nu vă supărați, știți cumva vreun duhovnic care recomandă transfuzie cu Sfântul Sânge, pentru a fi continuă?
        Continuă sau necontenit nu e tot una cu des.
        Dacă Sfântul Cuvios Nicodim ar fi vrut să facă această carte pentru a ne împărtăși indiferent de condiții la fiecare Sfântă Liturghie, ar fi numit cartea „Despre Împărtășania la fiecare liturghie necondiționat, indiferent de pregătire”.
        El ca toți sfinții Părinți recomandă împărtășania continuă cu Tainele lui Hristos, adică cu mintea neîncetat, și prin pregătire neîncetată. Iar când se poate pregăti corespunzător integral cu: post, spovedanie, rugăciuni și lacrimi, se poate Împărtăși cu Sfintele Taine și în fața Sfântului Altar, de câte ori consideră un duhovnic ce se ghidează după Sfinții Părinți. În cartea pe care ați citat-o este foarte limpede scris aceasta. Vă mai dau încă o dată cheia ei citată chiar din ea:
        Cheia acelei cărți se află aici:
        ” Inainte de împărtăşire, omul trebuie să facă cuvenita pregătire, adică se spovedeşte, îşi înfrânge inima, se îndreptează, se umileşte, este atent la sine, se păzeşte pe cât este cu putinţă de gândurile pătimaşe şi toată răutatea. De asemenea, se înfrânează, se roagă, priveghează se face mai evlavios şi se strădueşte la toată fapta bună gândindu-se ce împărat înfricoşat are să primească întru sine. Si mai ales când se gândeşte că potrivit cu pregătirea pe care a făcut-o va primi şi Harul din Sfânta împărtăşire. Este limpede că cu cât cineva face această pregătire mai des, cu atâta capătă şi mai mare folos.”
        Toți Sfinții Părinți sunt în armonie unul cu altul, trebuie înțeleși în ansamblul lor. Citatele pe care vi le-am dat erau tocmai din cartea Sfântului Nicodim, asociate cu ale Sfântului Paisie, nu erau numai ale Sfântului Cuvios Paisie. Toți sfinții cugetă la fel în această privință.
        Un studiu foarte important despre împărtășirea automată sau magică contrară Sfintei Tradiții îl avem făcut de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae:
        http://www.docfoc.com/1035558-marturisirea-pacatelor-si-pocainta-in-trecutul-bisericii-pdf-KPjP
        Din păcate această împărtășanie magică se petrece în occidentul lăudat de dvs. unde se merge accentuat pe misiune și atragere la intrare în ritual, dar nu se ține cont de lucrarea lăuntrică de luptă pe viață și moarte cu patimile. Experiența dureroasă a rudelor mele și a preoților români pe care îi cunosc acolo, arată tragediile și avariile duhovnicești ce apar în urma unui astfel de obicei ce nu ține cont de personalitatea și complexitatea uriașului univers lăuntric, ci îl constrînge la o rețetă: „împărtășește-te des și te mîntuiești, nu se poate ca trupul lui Hristos să-ți facă rău!” șoptește satana cu viclenie contrazicând Sfânta Scriptură:
        „1Co 11:27 Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
        1Co 11:28 Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
        1Co 11:29 Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
        1Co 11:30 De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.
        1Co 11:31 Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. ”
        Nu Sfântul Cuvios Nicodim face răstălmăcirea Sfintei Scripturi în cartea sa, o să vă dau mai jos cum tâlcuiește chiar el acest pasaj.
        Cei care îndeamnă la împărtășanie ritualică deasă fără pregătire, aceștia, fiind înșelați, duc pe oameni în rătăcirea poate cea mai gravă de-a dreapta: căderea prin Hristos, fiindcă nu fac voia lui Hristos ci se consideră aleșii lui, uitând ce ne învață Sf. Cuvios Siluan:
        „In primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi- a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim așa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit de ce se făcea cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă de mine și m-a învățat El însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjduit” Și prin aceasta vrăjmașii sunt biruiți. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câștigă din nou putere.”

        Dumneavoastră transferați iar accentul problemei pe des/rar sau zilnic/de patru ori pe an.
        Problema nu este aceasta, nicidecum. Adevărata problemă este pregătit/nepregătit.
        Puteți să vă pregătiți cu frică și cutremur, post fără ulei, spovedanie zilnică, lacrimi necontenite, liniște din toate problemele, astfel ca mintea să fie unită stabil, fără clintire în Hristos? Împărtășiți-vă zilnic. Nu puteți decât o dată în an. Împărtășiți-vă anual. Nu puteți niciodată? Lăsați duhovnicul să vă dezlege când crede el, după starea lăuntrică a dvs.
        Cum spuneați și dvs. a te împărtăși 1 dată pe an nepregătit este foarte rău, cu atât mai rău este să te împărtășești nepregătit de 52 de ori pe an.
        Și invers, cine se poate pregăti temeinic pentru Sfânta Împărtășanie anual, dacă vrea, și dacă poate, bine ar fi să o facă și mai des, cât mai des se poate el pregăti așa, dacă și duhovnicul îl lasă.
        Sfânta Împărtășanie e foc. Focul arde pe prunci. Să nu ne jucăm cu focul, ci să dăm foc la minte, rugându-l pe Hristos prin înclinarea voinței și cererea harului pocăinței.
        Vă dau un cuvânt din Filocalie, volumul 4, pg. 173-181, Avva Filimon:
        „Sârguește-te să-ți păzești cugetarea neîmprăștiată, ca să fie cu grijă la gândurile dinlăuntru. Iar când te afli în biserică și vrei să te împărtășești cu dumnezeeștile lui Hristos Taine, să nu ieși până nu primești pacea desăvârșită. Stând într’un loc, să nu te miști de acolo până la apolis. Gândește-te că stai în cer și întâmpini pe Dumnezeu cu Sfinții îngeri și-l primești pe El în inimă. Deci pregătește- te cu frică și cu cutremur mult, ca să nu te afli cu nevrednicie între Sfintele Puteri. […]
        Dar cine nu s’ar minuna și de lucrul următor, care e dovada marei lui smerenii de cuget. învrednicit de multă vreme de treapta preoțească și ajuns la cele cerești prin viețuire și cunoștință, fugea așa de mult de povara dumnezeeștilor slujbe, încât în cele mai multe din timpurile nevoitelor sale, aproape că nu primea să se apropie de sfânta masă. Ba, viețuind cu atâta curăție, nici împărtășirea de dumnezeeștile Taine nu o primea când avea întâlnire cu oamenii, măcar că nu spunea nimic pământesc, ci primea întâlnirea pentru folosul celor ce o cereau. Iar când voia să se împărtășească de dumnezeeștile Taine, cerea îndurarea lui Dumnezeii prin rugăciuni, psalmodii și mărturisiri. Căci se cutremura de glasul preotului, când rostea și zicea: „Sfintele Sfinților”. Fiindcă zicea că toată biserica se umple de Sfinții îngeri și însuși împăratul Puterilor săvârșește tainic cele sfinte și se preface în inimile noastre în trup și sânge. De aceea zicea că trebuie să devenim curați și oarecum afară de trup și așa să îndrăznim a ne apropia, fără nicio îndoială și ezitare, de preacuratele lui Hristos Taine, ca să ne facem părtași de luminarea din ele. Căci mulți dintre Sfinții Părinți au văzut pe îngeri stând de pază în jurul lor. De aceea se și păzeau în tăcere, nevorbind cu nimenea. ”

        Vă dau un cuvânt tot al Sf. Nicodim Aghioritul, o tâlcuire la epistola 1 către Corinteni Sf. Ap. Pavel , unde tot el ne explică gravitatea păcatului împărtășirii fără pregătire corespunzătoare:
        Așadar, oricine va mînca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului
        Cu aceste cuvinte, Apostolul arată Corintenilor ghicitorește că se împărtășeau cu Dumnezeieștile Taine cu nevrednicie, căci îi treceau cu vederea pe cei săraci și nu-i împărtășeau din mesele obștești pe care le făceau. Dar cum este „vinovat Trupului și Sângelui Domnului” acela ce se împărtășește cu nevrednicie? Acesta se face vinovat și sub judecată la fel cu acela care nu ar voi să mănânce Trupul Domnului sau să bea Sângele Lui, ci ar voi doar să-L omoare și să-I verse sângele. Căci – precum ostașii care au împuns trupul Domnului (adică mâinile, picioarele și coasta) nu l-au împuns ca să bea sângele Lui, ci pentru ca să-l verse spre necinste și spre defăimare – tot așa și acum, cine bea cu nevrednicie tainicul Sânge al Domnului și nu ia nici un folos dintru aceasta, l-a vărsat în zadar. Căci Evreii, răstignind trupul Domnului, s-au arătat ca și cum ar fi spintecat hlamida împăratului; iar Creștinul care se împărtășește cu nevrednicie cu Trupul Domnului este asemenea cu acela care ar arunca hlamida împăratului în mijlocul noroiului, căci noroiul este sufletul lui necurat cu care o împărtășește. De aceea – și Iudeii, care au rupt hlamida împăratului, și Creștinii care au aruncat-o în noroi – sînt vinovați și osândiți ca unii ce L-au necinstit pe împărat la fel.230
        28 Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pîine și să bea din pahar!
        Dumnezeiescul Pavel, cînd alătură în mijlocul oarecărei pricini o altă pricină, obișnuiește să o povestească pe aceea, precum a făcut și acum. Căci, avînd înaintea sa pricina despre mese și căzând în cuvântul despre Dumnezeieștile Taine, îl vorbește pe acesta cu amănunțime, fiind mai de nevoie, și arată că este capul bunătăților a se apropia cineva de Dumnezeieștile Taine și a se împărtăși cu conștiință curată. Căci zice: Eu nu-ți pun alt judecător ție, Creștine, ca să te judece pentru aceasta, ci chiar pe tine te pun judecător al tău însuți. Deci – zice – judecă-te și te cercetează pe sine-ți cu conștiința ta, și așa apropie-te de Dumnezeieștile Taine și împărtășește-te, nu cînd este praznic, ci cînd te vei afla pe sine-ți curat și vrednic!
        29 Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie judecată lui-și mănâncă și bea,
        Zice: Creștinul care se împărtășește de Trupul și Sângele Domnului cu nevrednicie o face spre a sa osândă, nu din pricina firii Tainelor (pentru că acestea de sine sînt pricinuitoare de viață și de mântuire), ci pentru nevrednicia lui. Căci și soarele este luminos și dulce celor ce au ochii sănătoși, iar celor ce îi au stricați și bolnavi li se face vătămător și păgubitor.
        nesocotind Trupul Domnului
        Adică: Creștinul ce se împărtășește cu nevrednicie o face spre osânda sa, fiindcă nu cercetează și nu înțelege mărimea tainei. Căci – dacă am cerceta și am, socoti bine Cine este Acela Care Se află înaintea noastră pe Sfânta Masă, Cine este Acela cu Care ne împărtășim, că adică este de față însuși Iisus Fiul lui Dumnezeu, tăinuit cu dumnezeirea și omenirea Sa sub chipul sfințitei pâini – negreșit nu am avea trebuință de altă învățătură; căci însăși socotința aceasta ne-ar face să ne temem, să ne trezvim și să fim cu; luare-aminte cînd fie împărtășim.
        30 De aceea, mulți dintre voi sînt neputincioși și bolnavi, și mulți au murit.
        Zice: Din relele și primejdiile care urmează vouă, Creștinilor, luați dovezile a ceea ce vă zic. Căci de aceea urmează la voi morți neștiute, năprasnice și mai înainte de fireasca vreme și boli de ani îndelungați, fiindcă mulți dintre voi se împărtășesc cu nevrednicie. Dar poate ar zice cineva: Apoi ce? Cei ce nu se împărtășesc și nu mor înainte de vreme, ci ajung la adânci bătrânețe, aceștia nu păcătuiesc? La aceasta răspundem că păcătuiesc și aceștia. Dar aceștia – care nu se îmbolnăvesc, nici nu mor mai înainte de vreme, căci nu sînt pedepsiți aici – vor fi pedepsiți mai rău în cealaltă viață. Noi însă, dacă nu vom păcătui, nu vom fi pedepsiți nici aici, nici acolo.231 Despre aceasta zice și mai departe:
        31 Căci, dacă ne-am judeca pe noi înșine 232, nu am mai fi osândiți.
        Nu a zis: „dacă ne-am pedepsi noi pe noi înșine”, ci numai: „dacă ne-am judeca”, adică: Dacă ne-am cunoaște păcatele și ne-am osândi pe noi înșine cu ocara de sine și cu pocăința, nici aici nu ne-am osândi de Dumnezeu, nici acolo, ci am scăpa și de vremelnicele munci de aici și de cele veșnice de acolo. Căci – precum zice dumnezeiescul Hrisostom – „cel ce se osândește pe sine II îmblânzește pe Dumnezeu de două ori: pentru că și-a cunoscut păcatul și pentru că se face mai lenevos a urma păcatului” (cuvântul 28 la această pricină).
        32 Dar, fiind judecați de Domnul, sîntem pedepsiți,
        ca să nu fim osândiți împreună cu lumea.
        Zice: Deși noi, Creștinii, nu facem acest lucru ușor și lesnicios – adică a ne cerceta conștiința și a ne pârî pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu și a ne osândi ca niște păcătoși și călcători ai poruncilor dumnezeiești – cu toate acestea Dumnezeu nu ne ceartă cu nemilostivire și cu urgie, ci ne pedepsește aici, ca să ne miluiască acolo. Căci – zice – aici sîntem pedepsiți de Dumnezeu, adică ne înțelepțim ca de către un tată, și nu ne muncim233, „ca să nu fim osândiți împreună cu lumea”, adică pentru a nu ne munci acolo veșnic, împreună cu necredincioșii și păgînîi234 Căci Creștinii, fiind iubiți lui Dumnezeu, cei mai mulți primesc pedeapsa pentru păcatele lor aici, dacă nu vor face păcate mari și de nevindecat.235″

        Vă repet două fragmente importante:

        „Dar cum este „vinovat Trupului și Sângelui Domnului” acela ce se împărtășește cu nevrednicie? Acesta se face vinovat și sub judecată la fel cu acela care nu ar voi să mănânce Trupul Domnului sau să bea Sângele Lui, ci ar voi doar să-L omoare și să-I verse sângele. ”
        Cel care neglijent fiind nu se împărtășește este pedepsit pentru lene.
        Cel care se împărtășește cu nevrednicie se pedepsește ca ucigaș al lui Hristos.

        Altul:
        „Deci – zice – judecă-te și te cercetează pe sine-ți cu conștiința ta, și așa apropie-te de Dumnezeieștile Taine și împărtășește-te, nu cînd este praznic, ci cînd te vei afla pe sine-ți curat și vrednic!
        29 Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie judecată lui-și mănâncă și bea,
        Zice: Creștinul care se împărtășește de Trupul și Sângele Domnului cu nevrednicie o face spre a sa osândă, nu din pricina firii Tainelor (pentru că acestea de sine sînt pricinuitoare de viață și de mântuire), ci pentru nevrednicia lui. Căci și soarele este luminos și dulce celor ce au ochii sănătoși, iar celor ce îi au stricați și bolnavi li se face vătămător și păgubitor.nesocotind Trupul Domnului”
        Vedeți că împărtășania continuă cu Sfintele Taine este tocmai această judecată și cercetare a conștiinței pentru a te împărtăși, care se cheamă pocăință sau ținerea minții în iad? Așa ne putem apropia de Sfânta Împărtășanie. Nu praznicul ne apropie de Sfintele Taine, el este un context binecuvântat. Curăția lăuntrică este cea care ne apropie și ne face să ne împărtășim cu Sfintele Taine, nu să ne osândim.
        Iată ce ne învăța Părintele Cleopa, sintetizând Sfinții Părinți pe care i-a citit:

        „CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI
        Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
        Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
        A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea ” Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul „, cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
        Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.
        Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
        Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
        Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : ” Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime „. Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.
        Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
        A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
        Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
        Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
        Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.
        Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : ” Plinirea paharului credintei Duhului Sfant „, apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
        Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
        Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
        Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.

        Deci, încă o dată, problema nu este des/rar, ci pregătit/nepregătit.
        Pentru aceasta vă rog să consultați și Sfântul Ierarh Dionisie Areopagitul, Sfântul Simeon Noul Teolog, canoanele din Pidalionul original al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, Viețile Sfinților, Sfântul Ierarh Simeon al Tesalonicului.
        Timpul meu limitat nu mă lasă să vă fac o sinteză despre cum trebuie să ne pregătim și când putem să ne împărtășim, după cum a învățat Sfânta Biserică Ortodoxă dintotdeauna și cum s-a răstălmăcit aceasta de teologii moderni în duh apusean, neînțelegând de loc mesajul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul din cartea citată de dvs. cu care sunt de acord 100%, adică nu mutilând-o și scoțând din ea tocmai partea ascetică, de lucrare a minții, de pregătire.
        Ar ieși o lucrare mai mare decât aceea cu Grozăviile…, iar autorii acelei lucrări sunt foarte ocupați și nu m-ar putea ajuta.
        ***
        În privința magiei ea lucreză la fel, iar când este pusă în numele lui Dumnezeu, este mai gravă și se cheamă înșelare. Uneori se cheamă ghitie.
        Înșelarea este cu atât mai gravă cu cât se depistează mai greu.
        De pildă înșelarea cu părintele Arsenie Boca este mai gravă decât înșelarea cu papa, iar aceasta este mai gravă decât înșelarea cu Babaji.
        Mai grav în sensul că este mai greu de depistat, nu că practicile de acolo nu ar fi mai evident antihristice. Cu cât o religie este mai evident contrară lui Hristos este mai puțin primejdioasă. Ortodoxismul este cel mai primejdios fiindcă mimează Ortodoxia dar nu are în el lucrarea de bază a Dreptei Credințe: iubirea de vrăjmași și vederea atotvinovăției personale, cu nădejde.
        Tot astfel înșelarea prin împărtășania cu nevrednicie este mai gravă decât cea cu Părintele Arsenie Boca, fiindcă este mult mai greu de depistat, fiind textele de la Sfinții Părinți care ne îndeamnă la a ne împărtăși, din care însă se neglijează partea ascetică de pregătire sau se răstălmăcesc pervers spre o împărtășanie facilă, evitând apriga privire a propriei răutăți, neputințe și nevrednicii.
        Discernământul trebuie să lucreze la context. Nu putem lua ideea de a ne împărtăși des de la Sf. Nicodim, și să ne pregătim pentru aceasta cum cer iezuiții, sau teologii moderni care de dragul acestei idei dau dezlegare la o pregătire simbolică spre fictivă . Aceasta înseamnă a-l scoate pe Sf. Nicodim din context. Ne împărtășim cum spune Sf. Nicodim, cu pregătirea pe care ne-o cere chiar în cartea citată de dvs., la care se adaugă și textul de mai sus, și cuvintele lui din Pidalion și lucrarea lăuntrică tălcuită de el în Filocalie.
        Dacă însă aplicăm împărtășaniei recomandate de el pregătirea din contextul nostru… trebuie să devenim muți și să plângem. Trebuie să înțelegem că noi avem nevoie de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, că pururea suntem nevrednici și ne împărtășim nu ca Sfinții Părinți, ci doar printr-o supra dezlegare de la un duhovnic echilibrat, care să înțelegă clar că împărtășania cu nevrednicie ne aduce osândă, boală și moarte.
        Pregătirea nu este o formalitate, legalistă, ea sculptează în firea noastră acea stare de deschidere a inimii ca să intre Domnul Hristos și zdrobirea de la poartă a duhului părerii de sine că suntem cineva că ne împărtășim.
        Așadar, comparând deasa împărtășanie cu fenomenul Prislop, cred că autorii studiului pomenit de dvs., după cum am înțeles eu, nu au vrut în nici un caz, în ruptul capului, să compare Sfânta Împărtășanie cu lucrarea amăgitoare de la Prislop. Ei au comparat doar starea de înșelare pe care o au oamenii care cred că făcând un ritual mecanic, automat, este de ajuns, se mântuiesc.
        Aceasta o au în comun și cei ce se împărtășesc des ritualic, fără pregătire, și cei ce merg la mormântul Părintelui Arsenie Boca, gândind că merg să se întâlnească și împărtășească cu Hristos.
        Comparațiile, desigur, au și potriviri și nepotriviri, inclusiv în pildele din Sfânta Scriptură.
        Așadar, aveți dreptate în toate nepotrivirile găsite, dacă exprimă o nuanță ortodoxă.
        Multe din disputele oamenilor și mai ales ale ortodocșilor sunt pe anumite nuanțe, deși poate că vor să spună același lucru. Dacă se ceartă se păgubesc, dacă și le explică se îmbogățesc.
        Vă mulțumesc pentru ocazia de a nuanța problemele.
        Sunt convins că dumneavoastră sunteți vrednică și vă pregătiți pentru Sfintele Taine, întocmai cum vă recomandă Sf. cuvios Nicodim Aghioritul.
        Nu este, deci, vreo aluzie la dvs. sau la vreun cititor.
        ***
        În același timp, cu părere de rău trebuie să vă spun că am ca ascultare să mă ocup doar de 2 locuri de pe internet. Nu pot să mi-l asum pe al treilea. Așa că, deși m-am folosit mult de dialogul cu dvs. timpul nu mă lasă să mai continui.
        Sunt foarte bucuros că aveți ca orientare pe Sfinții Părinți, fiindcă ei ne aduc lumina lui Hristos.
        O altă dimensiune ar fi să nu se critice ierarhia, chiar când încalcă Sfânta Tradiție, ci doar păcatul în sine. Nu atacul la persoană, ci atacul la păcat, pentru a nu se produce tulburare și a evita cel mai mare păcat, numit de Sfinții Părinți dezbinarea.
        O altă dimensiune ar fi ca studiul Sfinților Părinți să se facă la izvoare, nu studiind ce au studiat alții, care pot răstălmăci.
        Studiile altora sunt bune că ne duc la cunoașterea izvoarelor care tratează o problemă sau alta, dar nu ne scutesc să cercetăm chiar izvoarele. Ele sunt comode fiindcă folosesc un limbaj contemporan, dar nu ne scutesc de sudoarea de a trece de hotarele limbajului pentru a descoperi bogăția uriașă a Sfinților Părinți.
        Vă doresc pocăință frumoasă și vă rog să mă iertați… ca să mă pot și eu împărtăși… când mă va dezlega duhovnicul, nu de canoane, ci de… a ieși din iad.
        Doamne ajută!
        PS Studiul despre Părintele Arsenie Boca a ajuns deja la v 10:
        https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

      • Domnule Victor Ardeleanu,

        Vă mulţumesc din nou pentru răspuns şi pentru timpul pe care l-aţi acordat scrierii acestor comentarii. Nu aveţi de ce să vă cereţi iertare faţă de mine, eu în momentul de faţă nu am niciun fel de supărare, resentiment etc. faţă de persoana dumneavoastră, ci strict o mare durere şi amărăciune pentru fenomenele duhovniceşti din ţara noastră, ale căror simptome se văd inclusiv în discursul dumneavoastră.

        V-am spus că nu intenţionez să polemizez pe acest subiect al frecvenţei împărtăşirii, mai ales că Sf. Nicodim a făcut-o deja mult mai bine decât mine, iar dacă nu-l ascultaţi pe el, de ce m-aţi asculta pe mine? Eu am spus doar că mulţi oameni s-ar folosi, aşa cum ne spun mulţi părinţi şi chiar sfinţi contemporani, ca Sfantul Paisie şi Sfântul Porfirie cei noi, amândoi oameni cu educaţie simplă şi cu viaţă sfântă, care nu pot fi suspectaţi de influenţe apusene.

        Mi se pare interesant un lucru, că şi într-unul din citatele pe care le aduceţi în sprijinul ideii că Sf. Nicodim nu susţinea împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine, ci numai pregătirea corectă pentru împărtăşire (la care s-ar putea cita de douăzeci de ori mai mult, adică restul cărţii, pentru a se vedea ce susţinea de fapt Sf. Nicodim), v-a scăpat această propoziţie:

        „Este limpede că cu cât cineva face această pregătire MAI DES, cu atâta capătă şi mai mare folos.”

        Aşadar, cu cât se împărtăşeşte cineva mai des şi face mai des această pregătire, cu atât are mai mult folos. Dacă ar simţi o răcire, o înmuiere a râvnei şi pocăinţei, oare i-ar fi de folos să citească mai des aceste rugăciuni, sau mai rar? Dar aceste lucruri le explică Sf. Nicodim mult mai bine decât mine în această carte tradusă de Părintele Petroniu Tănase spre folosul cititorilor români.

        La aceasta aş mai adăuga ceea ce am primit pe mail aseară de la pr. Matei Vulcănescu:

        „De la minutul 24:40 puteti urmari despre cum se cuvine crestinul ortodox sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos

        http://apotixisi.blogspot.gr/2016/02/blog-post_28.html

        cu drag,

        pr. Matei”

        Cuvântul aparţine părintelui profesor Theodoros Zisis. Sau poate şi acesta suferă de influenţe occidentale, laxism şi toate pe care le atribuiţi celor care susţin împărtăşirea deasă (sau continuă, dacă preferaţi?)

        Dacă nu merge înregistrarea, mai există una:

        http://www.realitatea.md/live-miscarea-juristilor-ortodocsi-din-moldova-in-colaborare-cu-mitropolia-moldovei-conferinta-de-presa-provocarile-crestinului-in-perioada-contemporana_33267.html

        Studiul Părintelui Stăniloae, dacă este cel pe care l-am citit şi pe site-ul „Cuvântul ortodox”, este scris pentru a combate rătăcirile de la Vladimireşti. Asta, în caz că vă interesează contextul, aşa cum spuneţi.

  43. Revin cu alte observaţii referitoare la site-ul document „Adevărul despre Arsenie Boca”. Deşi sunt multe lucruri importante acolo, inclusiv de catehizare a cititorilor în ce priveşte ecumenismul, uniaţia etc., mai sunt şi unele lucruri care-mi ridică semne de întrebare. De exemplu, mie personal mi se pare nepotrivit să se citeze in extenso batjocura (că satiră e prea fin spus) de tip Times New Roman (sau Român, nu reţin cum îşi spun ei). Chiar dacă ei atacă lucruri care trebuie atacate, nu ne luăm după vocile şi criteriile celor din afara Bisericii. Intenţia cu care sunt scrise textele lor nu este de a separa Ortodoxia de erezie şi practici eretice şi păgâne, ci de a batjocori preocupările religioase, adică preocupările inferioare şi primitive ale oamenilor inferiori şi primitivi. Sunt convinsă că şi alte lucruri li se par vrednice de batjocorit, cum ar fi închinarea credincioşilor la sfintele moaşte, tratată mereu ironic şi condescendent de televiziuni şi nu numai.

    Un alt punct care îmi atrage atenţia într-un mod neplăcut este un atac gratuit la persoana părintelui Arsenie Boca, cu afirmaţiile cel puţin bizare după mine că era prea urât, prea sărac şi prea ciudat (din punct de vedere psihologic) pentru a-şi găsi o soţie (!!!):

    „Cu toate că își propusese ca, în timpul studenției, să nu facă nicio cunoștință cu fete, nu a reușit acest lucru deoarece, din anul 1929, Ministerul îngăduie și fetelor să studieze teologia. Astfel, Zian Vălean Boca se pomenește cu câteva colege. Are intenția să se căsătorească cu fiica lui Brașca Dumitru. Nu știm dacă această fată era una dintre colegele de teologie sau făcea parte din „Reuniunea de Muzică Gheorghe Dima”, care era mixtă. Informația despre căsătorie o aflăm dintr-un interogatoriu din 1955, când Părintele va fi anchetat și întrebat despre Nichifor Crainic pe care-l ascunsese la Sâmbăta de Sus, în iarna anului 1944, când acesta era pribeag în țara sa, urmărit de organele de stat: „Văzându-i dorința lui [a lui Nichifor Crainic, în toamna anului 1944, n.n.] de a se muta, am mers la familia Brașca Dumitru din Sibiu pe care-l cunoșteam întrucât îi curtam fata cu care intenționam să mă căsătoresc” (Nota 950)
    Nu s-au căsătorit.
    Explicația?
    Este simplă: era cam urâțel, plin de sine, retras și sărac… fără perspective ca mirean. Nu avea de ce să fie iubit de fete.
    (după cum se vede și în una din fotografiile din vremea aceea – prima din acest subcapitol numit „Relația cu fetele înainte de călugărie” avea o bărbie tăiată, luată mai apoi ca automodel de preacuvioșia sa la reprezentările tuturor Sfinților din tablourile pe care le-a pictat. Bărbia tăiată și capul turtit, asociate cu urechile, îi dădeau aspect de „cap pătrat”, dreptunghiular, sau cel puțin hexagonal.
    În fotografia din dreapta are o privire mieroasă și vicleană, tipică unui copil râzgâiat ce vrea să fie apreciat de toată lumea și care se crede „buricul pământului” și/sau un ales de tipul „băiatul mamii, ca el altul nu-i”, chiar ca într-o formulă de As. Reamintim că asul este o carte de joc inventată pentru a huli Sfintele Taine)
    Pe deasupra mai era și:
    – complexat de bătăile de la tată și de divorțul din familie (care a avut loc când el avea doar 11 ani);
    – necitit (sau cu lecturi superficiale eclectice din toate domeniile, doar pentru a impresiona pe alții și a se afirma că este un filozof enciclopedist, cu tentă religioasă, fără, însă, să le înțeleagă în profunzime pentru a lovi în gândire);
    – încrezut și cu dispreț pentru ceilalți (provenit din părerea de sine că este un ales, însămânțată în el de mamă);
    – și, în plus, sărac lipit pământului (singurul dar și mare avantaj, pe care, însă, din păcate, nu l-a fructificat spre a se lepăda de lume, ci l-a prefăcut în dezavantaj prin vânarea unei cariere în Sfânta Biserică).
    Cu ce ar fi putut atrage vreo fată?
    Poate că și datorită acestui eșec, la care se adăuga și interesul finanțării bisericești prin bursă pentru studii, s-a reprofilat spre o călugărie (care în acest caz ar fi din insucces în dragoste), unde a reușit (după

    Nota 950: Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989)-o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 64-66.

    ce și-a lăsat barba să crească și a exersat cu mult talent privirea în oglindă) să dobândească admirația multelor ucenițe și să cucerească prin faimă și hipnoză pe femeia vieții lui: Maica Zamfira și, pe deasupra, să dobândească și proprietăți multiple (într-o vreme în care nici mirenii nu aveau voie să le aibă) și faimă internațională. ”

    Sursa: https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/01/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti-v-09.pdf pag. 949-950 / 953-954 (numerotarea paginilor diferă de cea a fişierului pdf)

    Din documente înţeleg că era înclinat de la început spre monahism / celibat, că la un moment dat s-a gândit să se căsătorească cu o anumită persoană fără a avea succes, după care a revenit la planul iniţial. Poate că refuzul l-a descurajat de la a căuta alte logodnice (câţi se căsătoresc cu prima persoană care îi atrage atenţia?), poate i-a cauzat anumite complexe (că dacă nu l-a acceptat una, poate nu-l acceptă nici restul femeilor din lume). Sau poate că nu. Poate că şi-a dat seama că găsirea unei soţii e mai complicată şi cere mai mult timp decât îşi imaginează. Restul sunt speculaţii, şi anume genul de speculaţii care se vehiculează la o bârfă între vecine / colege / amice. Păi cum să se mărite cu el, dragă, cu urâtu’ ăla care n-avea niciun ban şi-l bătea ta-su când era mic, după care a şi lăsat-o pe mă-sa care şi ea era dusă, că toată ziua bună ziua avea vedenii???

    După părerea mea, ar trebui să existe o limită în această care aici este, mi se pare, depăşită. Se sare calul. Să nu uităm că scopul este de a demonstra că pr. Arsenie Boca nu putea fi sfânt şi nu de a-l desfiinţa complet ca persoană. Eventualele suferinţe şi abuzuri pe care le-a îndurat în copilărie nu l-ar fi împiedicat să apuce pe calea despătimirii şi sfinţirii. Şi nici măcar să se însoare. Aspectul fizic i l-a dat Dumnezeu şi n-ar trebui să-l batjocorim pentru asta sau să presupunem că l-ar fi împiedicat să se căsătorească. Există oameni într-adevăr urâţi şi/sau cu diformităţi care totuşi îşi găsesc perechea: dacă toţi cei la fel de urâţi ca tânărul Boca sau chiar mai urâţi ar fi rămas singuri, omenirea ar fi fost în pericol de dispariţie. 🙂

    Oricum, această porţiune a documentului mi se pare că spune mai multe despre autorul sau autoarea ei decât despre pr. Arsenie Boca, ceea ce n-ar trebui să se întâmple.

    – va urma… –

    • „BATJOCURI ȘI BÂRFE”
      Articolul acesta se regăsește cu link-urile corespunzătoare aici:
      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/discutii/nepotriviri-din-ortodoxie-traditionalista-si-teologie-patristica/batjocuri-si-barfe/

      Răspuns la nedumeriri aflate aici:

      Nepotriviri din „ORTODOXIE TRADIȚIONALISTĂ ȘI TEOLOGIE PATRISTICĂ”

      I. „Batjocuri și bârfe”

      Iată ce ne reproșează domnișoara Ana-Elisabeta:

      „Revin cu alte observații referitoare la site-ul document „Adevărul despre Arsenie Boca”. Deși sunt multe lucruri importante acolo, inclusiv de catehizare a cititorilor în ce privește ecumenismul, uniația etc., mai sunt și unele lucruri care-mi ridică semne de întrebare. De exemplu, mie personal mi se pare nepotrivit să se citeze in extenso batjocura (că satiră e prea fin spus) de tip Times New Roman (sau Român, nu rețin cum își spun ei). Chiar dacă ei atacă lucruri care trebuie atacate, nu ne luăm după vocile și criteriile celor din afara Bisericii. Intenția cu care sunt scrise textele lor nu este de a separa Ortodoxia de erezie și practici eretice și păgâne, ci de a batjocori preocupările religioase, adică preocupările inferioare și primitive ale oamenilor inferiori și primitivi. Sunt convinsă că și alte lucruri li se par vrednice de batjocorit, cum ar fi închinarea credincioșilor la sfintele moaște, tratată mereu ironic și condescendent de televiziuni și nu numai.”

      Iată ce îi răspundem noi:

      Este adevărat ce ați spus dumneavoastră, însă nu ați citit sau nu ați observat și completarea, care explică exact motivul pentru care au fost citați defăimătorii Ortodoxiei. Ni se pare extrem de sugestivă pentru a mai face vreun comentariu. Este doar de adăugat că nu ar trebui atunci citat nici măcar Părintele Arsenie Boca fiindcă este mult mai dăunător și mai hulitor la adresa Ortodoxiei decât Times New Roman. Însă un studiu care dorește să observe toate roadele sfinției sale este îndatorat să remarce și apa dată la moara batjocoritorilor de cele sfinte de către ridicola mișcare amăgitoare de la Prislop.

      Dacă doriți să faceți o recenzie echilibrată sunteți datoare să remarcați nu numai afirmațiile ci și nuanțările lor, ele fiind de fapt înțelesul pe care au vrut să-l dea autorii unei lucrări.

      Iată completarea:

      „Noi nu suntem de acord cu batjocorirea Părintelui Arsenie Boca, chiar dacă era amăgit și roadele lui amăgesc pe mulți. Cei de la publicațiile de mai sus au un spirit fin de observație (ridiculizând exact lucrurile specifice făcute de diavoli pentru a fermeca pe cei creduli, vrând să ne batjocorească prin fenomenul Prislop) chiar dacă lovind și în ierarhi, și în Sfânta Biserică se vede că sunt necredincioși. De ce nu există glume despre Părinții Cleopa, Ioanichie Bălan și Arsenie Papacioc? Simplu: fiindcă lor nu li s-a făcut o campanie grotescă de canonizare pentru manipularea forțată a opiniei publice, iar ei și ucenicii lor nu aveau manifestări penibile. Deși aceste caricaturi și satire par de râs, nouă ne provoacă plânsul: a ajuns Sfânta Biserică Ortodoxă Română, monahismul și neamul românesc, cât și evlavia populară (deviată prin superstiția Prislop) un subiect de râs, bârfă și batjocură doar datorită unor ucenici fără discernământul bazat măcar pe bunul simț (al echilibrului și evitării exceselor) specific Românilor, dacă nu bazat pe Sfinții Părinți, cum ar fi trebuit. Dar, să nu uităm, curentul de acest gen de prost gust își are negreșit izvorul în lucrarea bazată pe minuni și succese populare ale hipnotizatorului de mase de la Prislop, care a dat dușmanilor Sfintei Biserici prilej, materie și formă de a ne dezbina și face de rușine. Ei nu au de pierdut prin Părintele Arsenie Boca: dacă nu este canonizat critică Sfânta Biserică ca neglijentă cu Sfinții Ei celebri, iar dacă (Doamne ferește, vom ajunge la o așa părăsire a harului Sfântului Duh!) vor forța ierarhia prin presiuni politice să îl canonizeze (noi cunoscând ca vrednici pe ierarhii noștri suntem convinși că nu vor ceda, și de ar fi să li se verse sângele), O vor batjocori ca pe O instituție ce favorizează legendele și speculează credulitatea ca să scoată bani de la oamenii necăjiți și înșelați. Ca bonus, ar avea de aici pretext să facă ecumenismul să triumfe, fiindcă aceasta este de fapt esența învățăturii teoretice și practice a Sfântului Ardealului.”

      Să revenim acum la textul domnișoarei Ana-Elisabeta:

      „Un alt punct care îmi atrage atenția într-un mod neplăcut este un atac gratuit la persoana părintelui Arsenie Boca, cu afirmațiile cel puțin bizare după mine că era prea urât, prea sărac și prea ciudat (din punct de vedere psihologic) pentru a-și găsi o soție (!!!):

      […]

      Din documente înțeleg că era înclinat de la început spre monahism / celibat, că la un moment dat s-a gândit să se căsătorească cu o anumită persoană fără a avea succes, după care a revenit la planul inițial. Poate că refuzul l-a descurajat de la a căuta alte logodnice (câți se căsătoresc cu prima persoană care îi atrage atenția?), poate i-a cauzat anumite complexe (că dacă nu l-a acceptat una, poate nu-l acceptă nici restul femeilor din lume). Sau poate că nu. Poate că și-a dat seama că găsirea unei soții e mai complicată și cere mai mult timp decât își imaginează. Restul sunt speculații, și anume genul de speculații care se vehiculează la o bârfă între vecine / colege / amice. Păi cum să se mărite cu el, dragă, cu urâtu’ ăla care n-avea niciun ban și-l bătea ta-su când era mic, după care a și lăsat-o pe mă-sa care și ea era dusă, că toată ziua bună ziua avea vedenii???

      După părerea mea, ar trebui să existe o limită în această care aici este, mi se pare, depășită. Se sare calul. Să nu uităm că scopul este de a demonstra că pr. Arsenie Boca nu putea fi sfânt și nu de a-l desființa complet ca persoană. Eventualele suferințe și abuzuri pe care le-a îndurat în copilărie nu l-ar fi împiedicat să apuce pe calea despătimirii și sfințirii. Și nici măcar să se însoare. Aspectul fizic i l-a dat Dumnezeu și n-ar trebui să-l batjocorim pentru asta sau să presupunem că l-ar fi împiedicat să se căsătorească. Există oameni într-adevăr urâți și/sau cu diformități care totuși își găsesc perechea: dacă toți cei la fel de urâți ca tânărul Boca sau chiar mai urâți ar fi rămas singuri, omenirea ar fi fost în pericol de dispariție. 🙂

      Oricum, această porțiune a documentului mi se pare că spune mai multe despre autorul sau autoarea ei decât despre pr. Arsenie Boca, ceea ce n-ar trebui să se întâmple.”

      Iată și răspunsul nostru:

      Având în vedere că documentul citat de dumneavoastră se dorește a sluji adevărului și deci a demitiza o imagine falsă a Părintelui Arsenie Boca, care cuprinde toate ungherele vieții sfinției sale, iar campania de canonizare este extrem de necinstită prezentând lucrurile cu susul în jos, este nevoie o descriere detaliată a realității, ca oamenii de toate nivelurile să nu confunde șarlatania cu sfințenia.

      O latură importantă a îndrăgostirii evlavioaselor de Părintele Arsenie Boca este aspectul lui fascinant. Vă reproduc aici o întâmplare cu o maică amăgită, istorisită cu multă milă (fără de a da nume) de o altă maică din aceeași Mănăstire, pentru a exemplifica modul în care acționează duhul înșelării prin Părintele Arsenie Boca:

      Ori de câte ori maica amăgită avea vreun necaz alerga la fotografia Părintele Arsenie Boca se ruga și necazurile i se rezolvau automat. Maica povestitoare a întrebat-o de ce face așa și nu aleargă la Sfintele Moaște renumite ce se află în Mănăstirea lor? Maica amăgită i-a răspuns luînd cu dragoste fotografia Părintelui Arsenie Boca:

      Nu vezi Maică ce ochi are? Te privește în adânc și te răscolește, schimbându-ți viața. Ce frumos este! Un astfel de om nu se poate să nu fie Sfânt!
      Bine Maică, dar nici un Sfânt din nici o icoană nu face așa. În fața lor noi trebuie să ne schimbăm cu sfială, plângându-ne păcatele proprii, nu să ne îndrăgostim de ei…
      Păi vedeți ce vă spuneam? Nici un Sfânt nu e ca el! De aceea eu alerg la el și Dumnezeu însuși arată prin împlinirea dorințelor mele că este un Sfânt cum altul nu a mai fost!

      Ce să-i mai răspundă sărmanei amăgite…

      Așadar este de mare trebuință tocmai pentru evlavioasele care au această cauză a amăgirii lor tocmai look-ul Părintelui Arsenie Boca și privirea lui hipnotică, a arăta și urâțenia fizică a lui. Urâțenia fizică nu este nici mântuitoare, nici osânditoare, dar în funcție de cum o folosim noi ne poate sluji la mântuire sau ne poate păgubi.

      Nu cred că autorii studiului, care doresc atât de mult a combate înșelarea prin simțire (deci și prin vedere) să pună preț pe aspectul fizic. Sunt convins că ei apreciază frumusețea lăuntrică.

      Desigur că dumneavoastră, ca și mie, și celor de pe acest blog, ne plac înțelesurile dogmelor și rafinamentul observațiilor artistice, nu amănuntele vieții amoroase a Părintelui Arsenie Boca, însă oamenii simpli nu înțeleg aceasta. Ei se conduc după descrierile legendare inventate despre un așa zis „Sfânt al Ardealului”, frumos ca nimeni altul.

      Făt-frumos de la Prislop, aceasta le este deviza.

      De aceea este nevoie de a arăta adevărata realitate (chiar și urâțenia fizică) și pe înțelesul lor, cu fapte desprinse din realitățile cotidiene ale pictorului de la Drăgănescu care arată cu limpezime că se conducea după interesul personal, deci nu putea fi Sfânt, ca și ei să scape de rătăcire.

      Sfântul Ioan Scărarul ne învață că cei care merg la călugărie sunt de trei feluri:

      „23) Cel ce și-a făcut lepădarea (de viața din lume) din frică, se aseamănă tămîiei ce arde, care răspîndește la început buna mireasmă, dar pe urmă sfîrșește în fum. Iar cel ce a făcut aceasta pentru nădejdea răsplății, e ca o piatră de moară ce se mișcă pururea la fel. Dar cel ce a ales retragerea din dragoste de Dumnezeu a dobîndit foc îndată de la început, care, aruncat în materie, aprinde o văpaie din ce în ce mai mare76.”

      Este necesar a înțelege că Părintele Arsenie Boca nu a mers la Sfânta Mănăstire din dragoste de Dumnezeu, ci din frica eșecului în dragoste și din nădejdea răsplății printr-o carieră monahală de răsunet, făcând parte din prima categorie și a doua categorie. Așa ni-l descriu și părinții contemporani lui, dar chiar și ucenicii îndrăgostiți de el ne dau indicii, având mintea tulburată de patimă și confundând fascinația cu sfințenia.

      La aceasta s-a adăugat și componenta înșelării, foarte pregnantă, care îl muncea din pântecele mamei. Părintele Arsenie Boca nu a dorit să meargă de la început la Mănăstire, sfinția sa dorea doar să se realizeze. De abia când nu a putut urma aviația (din lipsa banilor), s-a hotărât pentru teologie. Chiar și chemările mamei lui erau unele exagerate și contradictorii, iar când el însuși „proorocea de mic” că o să-i ducă pe oameni la Hristos, accentul îl punea pe Zian. Studiile sfinției sale (chiar și cele din facultate), erau bazate pe religiile superioare și pe Mircea Eliade, practica Hatha Yoga, antropozofia lui Rudolf Steiner și alte lucrări oculte, din dorința de a-i domina pe oameni. Vedeți, nicăieri dor de Dumnezeu, numai de sine. ucenicii înfierbântați de o dragoste bolnăvicioasă față de sfinția sa îl au ca etalon, astfel că ei cred că tot ce făcea era sfințenie și nu își mai dau seama că relatând viața lui îl fac de fapt de râs. Este mila lui Dumnezeu că îngăduie astfel să cunoaștem adevărul.

      Acest mod de prezentare apologetică (pe care dumneavoastră o criticați acuzând-o de bârfă într-un mod asemănător în care Părintele Mihai-Andrei Aldea îi acuză de bârfă pe Părinții Arsenie Papacioc și Gheorghe Anițulesei) nu este ceva nou sau străin de duhul Sfinților Părinți. Ea se întâlnește (chiar mai aspră în exprimare și observații)… în Viețile Sfinților.

      Vă dăm doar un exemplu:

      „Iar la scaunul patriarhiei din Constantinopol a ridicat pe unul din sfetnicii săi, care era din rînduiala mirenească, anume Teodot, cu porecla Casiter, cu credința eretic și cu viața necurat; căci avea o slujnică, doctoriță cu meșteșugul, pe care o ținea pentru tămăduirea bolii sale, pentru că el zicea că bolește de pîntece, iar cu lucrul o avea pentru a sa necurăție. (http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-03-cv_nichita_marturisitorul.html)”

      Desigur că mai sunt și multe altele: descrierea destrăbălării lui Arie, arătarea lepădărilor lui Origen, vădirea vieții spurcate a lui Mahomed etc.

      Iar în cazul nostru avem pe cineva mai periculos decât toți aceștia pomeniți mai sus, fiind un colecționar al rătăcirilor lor de până la el.

      La fel procedează și Sfânta Scriptură când dorește să ne ferească de rătăcire sau să ne dea o pildă rea de care trebuie să ne ferim:

      „1Ti_1:20 Dintre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se învețe să nu hulească.

      2Ti_4:14 Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui.

      2Ti_4:10 Că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația;

      Mat 14:3

      Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Mat 14:4 Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Mat 14:5 Și voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca prooroc. Mat 14:6 Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc și i-a plăcut lui Irod. Mat 14:7 De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Mat 14:8 Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Mat 14:9 Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Mat 14:10 Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan, în temniță.

      Fac_38:1

      În vremea aceea s-a întâmplat că Iuda s-a pogorât de la frații săi și s-a așezat lângă un adulamitean, cu numele Hira. Fac_38:2 Văzând Iuda acolo pe fata unui canaaneu, care se numea Șua, el a luat-o de soție și a intrat la ea. Fac_38:3 Și ea, zămislind, a născut un băiat, și Iuda i-a pus numele Ir. Fac_38:5 Și a mai născut un băiat și i-a pus numele Șela. Și când a născut ea acest fiu, Iuda era la Kezib. Fac_38:6 Apoi Iuda a luat pentru Ir, întâiul născut al său, o femeie, cu numele Tamara. Fac_38:7 Dar Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului și de aceea l-a omorât Domnul. Fac_38:8 Atunci a zis Iuda către Onan: „Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, și ridică urmași fratelui tău!” Fac 38:9 Știind însă Onan că nu vor fi urmașii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânța jos, ca să nu ridice urmași fratelui său. Fac 38:10 Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu și l-a omorât și pe acesta.Fac_38:11 Atunci a zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: „Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Șela, fiul meu!” Căci își zicea: „Nu cumva să moară și acesta, ca și frații lui!” Și s-a dus Tamara și a trăit în casa tatălui ei. Fac 38:11 Atunci a zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: „Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Șela, fiul meu!” Căci își zicea: „Nu cumva să moară și acesta, ca și frații lui!” Și s-a dus Tamara și a trăit în casa tatălui ei. Fac 38:12 Trecând însă vreme multă, a murit fata lui Șua, soția lui Iuda. Iar Iuda, după ce au trecut zilele de jelire, s-a dus în Timna, la cei ce tundeau oile lui, împreună cu prietenul său Hira adulamiteanul. Fac 38:13 Atunci i s-a vestit Tamarei, nora sa, zicându-i-se: „Iată socrul tău merge la Timna să-și tundă oile”. Fac 38:14 Iar ea, dezbrăcând de pe sine hainele sale de văduvie, s-a înfășurat cu un văl și, gătindu-se, a ieșit și a șezut la poarta Enaim, care este în drumul spre Timna, căci vedea că Șela crescuse mare și ea nu-i fusese dată lui de soție. Fac 38:15 Și, văzând-o Iuda, a socotit că este o femeie nărăvită, căci n-a cunoscut-o, pentru că își avea fața acoperită. Fac 38:16 Și abătându-se din cale pe la ea, i-a zis: „Lasă-mă să intru la tine!” Căci nu știa că este nora sa. Iar ea a zis: „Ce ai să-mi dai, dacă vei intra la mine?” Fac 38:17 Iar el i-a răspuns: „Îți voi trimite un ied din turma mea”. Și ea a zis: „Bine, dar să-mi dai ceva zălog până mi-l vei trimite”. Fac 38:18 Răspuns-a Iuda: „Ce zălog să-ți dau?” Și ea a zis: „Inelul tău, cingătoarea ta și toiagul ce-l ai în mână”. Și el i le-a dat și a intrat la ea și ea a rămas grea. Fac 38:19 Apoi, sculându-se, ea s-a dus și-a scos vălul său și s-a îmbrăcat iar cu hainele sale de văduvie. Fac 38:20 Iar Iuda a trimis iedul pe adulamitean, prietenul său, ca să ia zălogul din mâinile femeii. Dar n-a mai găsit-o. Fac 38:21 Și a întrebat pe oamenii locului aceluia: „Unde este femeia cea nărăvită, care ședea la Enaim, la drum?” Iar aceia i-au răspuns: „N-a fost aici nici o femeie nărăvită!” Fac 38:22 S-a întors deci acela la Iuda și a zis: „N-am găsit-o și oamenii de acolo mi-au spus că n-a fost acolo nici o femeie nărăvită!” Fac 38:23 Atunci Iuda a zis: „Să și le ție! Numai de nu ne-ar face de batjocură. Iată, eu i-am trimis iedul, dar tu n-ai găsit-o”. Fac 38:24 Dar, cam după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: „Tamara, nora ta, a căzut în desfrânare și iată a rămas însărcinată din desfrânare”. Iar Iuda a zis: „Scoateți-o și să fie arsă”. Fac 38:25 Dar când o duceau, ea a trimis la socrul său, zicând: „Eu sunt îngreunată de acela ale căruia sunt lucrurile acestea”. Apoi a adăugat: „Află al cui e inelul acesta, cingătoarea aceasta și toiagul acesta!” Fac 38:26 Și le-a cunoscut Iuda și a zis: „Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am dat-o lui Șela, fiul meu”. Și n-a mai cunoscut-o pe ea.

      Ioan 12:4 Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Ioan 12:5 Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Ioan 12:6 Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea.

      Mat 26:46 Sculați-vă să mergem, iată s-a apropiat cel ce M-a vândut. Mat 26:47 Și pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Mat 26:48 Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneți mâna pe El. Mat 26:49 Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Mat 26:50 Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.

      Mat 27:3 Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți, Mat 27:4 Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Mat 27:5 Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.”

      Cele de mai sus sunt mult „peste limitele” a ceea ce dumneavoastră numiți „urâtu’ ăla care n-avea niciun ban și-l bătea ta-su când era mic, după care a și lăsat-o pe mă-sa care și ea era dusă, că toată ziua bună ziua avea vedenii???”

      Vă dați seama că nu o autoare a scris bârfe în Sfânta Scriptură, ci chiar Sfântul Duh a insuflat-o, pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru a ne feri de păcatele simțite și gândite.

      Vedeți?… Nu contează stilul, ci adevărul.

      În privința acestui subiect vă recomand capitolul:

      Stil sau adevăr? din noul studiu:

      Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie

      Pe acesta îl puteți descărca aici:

      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

  44. Am uitat să vă spun că au mai pus autorii niște articole suplimentare în ultima variantă v10. Printre care și „Antihrist androgin”, arătând un text al Părintelui Arsenie Boca despre credința sfinției sale că Domnul nostru Iisus Hristos este androgin, lucru reflectat și în pictura de la Drăgănescu.
    Doamne ajută!

    • Mulţumesc, dar am observat că asta doar a sporit numărul de pagini. Probabil aveţi nevoie de un coordonator care să scoată textele care se repetă, unele de mai multe ori. Şi nu mă refer la citatele din surse, care se repetă chiar mai des (unele poate chiar de zeci de ori), ci la pagini întregi. Cineva trebuie să decidă unde este locul fiecărui subiect, iar în celelalte capitole unde vine vorba de acel subiect, să se trateze pe scurt, făcându-se trimitere la capitolul principal.

      Să vă lumineze Domnul în această lucrare!

  45. În privința Sfintei Icoane a Învierii, dacă ați fost atentă la acel capitol, autorii studiului de aici:
    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/
    au tratat problema mai pe larg, inclusiv din Erminia Ortodoxă, unde se vorbește despre cele 11 icoane ale învierii, după Evanghelia citită la rând la Utrenie.
    Aceasta este tradiția Ortodoxă: pictura să urmeze Sfintele Scripturi.
    Aceasta este spusă la al 7-lea Sfânt Sinod Ecumenic, deci ține de infailibilitatea Sfintei Biserici. Nu că o scrie în Pidalionul scris de Sf. Nicodim Aghioritul cu multă râvnă, ca o sinteză pe care și dvs. o remarcați în legătură cu cartea despre Împărtășirea continuă. Ci că rațiunea aceasta este a Sfintei Biserici fără de greșeală, care se exprimă tocmai în Sfintele Sinoade Ecumenice. Chiar dacă pr. prof. Constantin Cavarnos, de care îmi este drag să scriu, spune altfel, chiar dacă toți iconarii ar picta altfel, chiar dacă Sfintul Sinoad Panortox ar dispune altfel, nu pot să fie mai mari ca Sfintele Sinoade Ecumenice, gura fără de greșeală a lui Hristos, glasul neîndoielnic al Sfintei Biserici, stâlpul și temelia Adevărului.
    Oameni uriași pot greși, noi cu atît mai mult, însă Sfânta Biserică în Sfintele Sinoade Ecumenice nu.
    Rațiunea Sfintelor Icoane este aceasta:
    „„Trebuie a ști și aceasta: că de vreme ce sfântul sinodul acesta la multe locuri zice, că ceea ce arată Scriptura, și Evanghelia prin graiuri, aceea înfățișează zugravul prin Icoane”
    Chiar dacă ar fi scris nu în Pidalion, dar și în oricare carte, are un înțeles clar și real.
    Sfânta Scriptură numește pogorârea la Iad, ceea ce este: pogorâre la iad, nu înviere.
    Iar învierea o descrie în 11 episoade, zugrăvite foarte frumos în 11 icoane ale învierii.
    Scena descrisă în Pidalion nu are mormântul fără peceți, fiindcă ar fi o erezie, și, dacă sunteți atentă la studiul de mai sus, chiar dacă reproduce o icoană ortodoxă mai recentă mormântul este pecetluit.
    Sigur că și pogorârea la Iad este o înviere a sufletelor, dar Învierea este prefacerea trupului Domnului nostru Iisus Hristos din trup sufletesc, în trup duhovnicesc înviat.
    După cum și înnomenirea lui Hristos se cheamă întrupare, deși a luat și suflet omenesc din Fecioară, așa și Învierea pe care o sărbătorim în noaptea de Paști, nu este Pogorârea la Iad de Sâmbătă, ci învierea cu Trupul.
    Nu putem pune pe Pr. Prof. Constantin Cavarnos, cât de bine pregătit ar fi, și nici pe iconari, cât de frumos ar picta, mai presus de realitate.
    De altfel, printre alte rătăciri ale picturii de la Drăgănescu și aceasta este că nu reprezintă trupul lui Hristos înviat, ci un duh androgin transparent.
    Eu iubesc mult sfintele icoane ale pogorârii la iad, și le sărut cu dragoste, chiar dacă în titlul lor este descrisă Învierea. Înțeleg metafora învierii duhovnicești a celor din veac adormiți. Primesc și pregustarea învierii ce va veni, dar cred și mărturisesc că Hristos cu adevărat a Înviat și cu trupul și nu s-a coborât în Sâmbăta Mare cu el în iad, fiind în mormânt, lucru cântat de Sfânta Biserică. Așa că dacă îmi comand o astfel de icoană, negreșit, după Sfinții Părinți și după realitatea pictată pe ea, voi cere iconarului să îmi scrie adevărul:
    1Pe 3:18 Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul,
    1Pe 3:19 Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,

    Vedeți era omorât cu trupul, viu făcut cu duhul, la Pogorârea la iad.
    Dar învierea este alta:
    I.Petr.1:21. Cei ce prin El ați crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morți, și I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credința și nădejdea voastră în Dumnezeu.

    Nu e păcat să spui Hristos a înviat! în Sâmbăta Mare. Dar Sfânta Biserică o face în Duminica Învierii. Atunci se citesc Evangheliile învierii iar nu epistola pogorârii la Iad. Eu mă rog lui Hristos să fiu al Bisericii depline, în toate, chiar și în înțelegerea picturii.
    Nu cred că autorii acelui studiu, la câtă râvnă au pentru Sfinții Părinți, să fi acceptat de bună voie să intre vreo idee neconformă cu Sfânta Tradiție. Dar… toți greșim, pot greși bineînțeles și ei, însă am văzut că argumentau acele icoane tocmai din Sfânta Predanie.
    Dumneavoastră argumentați, însă, din niște teologi moderni.
    De ce la Sfânta Împărtășanie țineați atât de mult la Sfântul Nicodim Aghioritul, iar cum nu-l mai primiți.
    Pidalionul din care citează ei, este Pidalionul scris de Sfântul Nicodim Aghioritul, sintetizând ca de obicei întreaga Sfântă Tradiție.
    Chiar dacă un eretic a intervenit la tipărire și i-a modificat cartea, Sfântul, a sesizat aceasta și forma care o avem acum este după cum a fost originalul, fiind pecetluită de patriarhul Constantinopolului cu multă acrivie, după manuscrisul Sfântului Cuvios.
    ***
    În studiul de mai sus autorii spun așa:
    „Cele descrise în articolul de mai sus par de râs, dar sunt de plâns. Așa se petrece cu mintea oamenilor care nu cred în Dumnezeu… își fac idolii lor, mai în glumă, mai în serios. Să nu râdem nici măcar de ateii superstițioși.
    Acest fenomen este mai puțin grav decât închinarea de la Prislop. Noi suntem cea mai veche țară Orto-doxă. Ea, grădina Maicii Domnului, ar trebui să fie liman al discernământului după Sfinții Părinți, dar aici s-a introdus Mat 24:15 urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -. Acum se consideră drept sfințenie a se săruta crucea de la mormântul Părintelui Ar-senie Boca, nu pentru Cel Răstignit, ci pentru cel amăgit și îngropat. Și nu se mai cheamă Sfânta Cruce, ci crucea Părintelui Arsenie Boca, având, după preotul slujitor de acolo, puterea de a sfinți prin sărutarea de către cel ce a sărutat-o. Dar credința Ortodoxă nu este credința în sfințire prin săruturile dintre oamenii păcătoși, ci în lucrarea de schimbare a minții pusă în stare de jertfă, care stare este pecetluită cu mărturisi-rea prin sărutarea Sfintei Cruci, de dragul Celui ce S-a răstignit pe Ea: Hristos.
    A ajuns Sfânta Biserică Ortodoxă, și ierurgiile Ei, tocmai din această cauză (a centrării pe Părintele Ar-senie Boca, făcută de mass-media), de râsul ateilor.
    Dacă nu credeți, vizualizați pe YouTube acest videoclip ironic numit:
    Arsenie Loca – Bocaloca (cover Havana Loca) [Loca = nebun, în limba spaniolă – n.n.]

    În nici un caz nu au făcut comparație între atingerea statuii și sărutarea Sfintei Cruci, ca gest. Ar fi fost cu totul lipsit de evlavie, cum ați remarcat și dvs.
    Comparația a fost în legătură cu înșelarea demonică:
    După cum la atingerea statuii evreului împușcat în duel, femeile rămân însărcinate prin lucrarea diavolească, pentru a întări ritualul închinării la un om rătăcit în locul lui Hristos, tot așa fac și la mormântul Părintelui Arsenie Boca, fiindcă acolo părinții nu mai numesc Sfânta Cruce a lui Hristos, ci crucea părintelui Arsenie Boca, înlocuind pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu un om înșelat, după cum și el s-a pictat pe sine pe cruce la așezământul de la Drăgănescu.
    Comparația este potrivită aici datorită rațiunii identice în amândouă situațiile de false minuni în numele unui om rătăcit. La Părintele Arsenie Boca este însă mai grav, fiindcă îi înșeală pe cei aleși (ortodocși), iar nu pe atei.
    Comparația se oprește aici, iar în sensul care l-ați spus dvs. nu este valabilă, ci incorectă.
    ***
    În privința participării dvs. la prescurtarea materialului, puteți dacă vreți să scoateți tot ce doriți din el. Însă problema adevărată este a timpului, iar acesta cred că nu îl au nici autorii. Nădejdea noastră este ca Domnul nostru Iisus Hristos, cu nemăsurata Lui Iubire de oameni, să aibă milă de noi și să arate oamenilor să se ferească de rătăcirea de la Prislop. Iar cine dorește să cerceteze să aibă un material, pe care frunzărindu-l cu dragoste de adevăr să găsească și ceva care să îl lumineze în lupta cu înșelarea.
    Să ne rugăm pentru autori să le dea Dumnezeu sănătate, paza minții, timp, râvnă și putere de a sintetiza, iar dacă nu să ne mântuiască El de toată rătăcirea.
    Rugați-vă și dvs. pentru ei și, dacă puteți face ceva, ajutați-i, arătând fraților primejdia și îndemnându-i la Sfinții Părinți.
    ***
    Îmi cer iertare, dar nu voi mai putea interveni aici, datorită timpului meu limitat, dar dacă apare vreo problemă cu care aș putea să vă fiu de folos, nu ezitați să mă contactați pe acel blog, pentru care am ascultare să-l monitorizez, cel puțin deocamdată:

    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

    Vă mulțumesc din toată inima pentru sfaturile dvs. și contribuția binevoitoare la nuanțarea adevărului, care mi-a fost de mult folos duhovnicesc, mă iertați pentru graba care aduce poate un ton vehement și pare împotrivire sau impunerea voii (de fapt am încercat să nuanțez și eu din câte am aflat de la minunații Sfinți Părinți) și vă doresc tuturor celor de aici:

    Pocăință frumoasă!

    • Iarăşi un subiect pe care aş prefera să-l las deoparte. Da, şi Erminia lui Dionisie din Furna prevede acelaşi lucru, pentru că şi el scria în secolul al XVIII-lea, când lumea ortodoxă era invadată de reprezentări papistaşe. Dionisie, în ciuda râvnei pentru iconografia autentică, are şi unele scăpări, ceea ce e de aşteptat pentru că nu este infailibil.

      În ceea ce priveşte Pidalionul şi pe Sf. Nicodim, Sfintele Canoane sunt cele infailibile şi nu Sf. Nicodim atunci când le tâlcuieşte. Exemplul acesta al icoanei Învierii chiar nu se potriveşte canonului citat, pentru că nu este atât de întemeiat scripturistic pe cât pare. Să vedem ce scrie pr. Cavarnos:

      „Descrierea modernistă a Învierii [adică cea pe care o propune Sf. Nicodim], deşi se consideră că are temei în Sfânta Scriptură, NU ESTE DE ACORD [am să redau nişte italice cu majuscule, pentru că din păcate nu mai ştiu cum se fac] cu relatarea scripturistică privind înlăturarea pietrei de pe mormânt şi include elemente care NU SUNT PREZENTE în Sfânta Scriptură. Mai mult, ea reprezintă o desconsiderare a tradiţiei Bisericii în domeniul iconografiei – tradiţie seculară – ca şi a tradiţiei imnografice a Bisericii, care începe cu sfântul Ioan Damaschin (secolul al VIII-lea) şi chiar de mai demult. Pentru ortodocşi, Sfânta Scriptură nu este singurul fundament de credinţă şi practică religioasă; mai sunt, pe lângă ea, tradiţia nescrisă, scrierile Sfinţilor Părinţi, teologia Bisericii. Icoana modernistă Îl înfăţişează pe Mântuitorul înălţându-se deasupra mormântului după ce un înger a dat la o parte piatra mare care îl pecetluia. [… – sar peste argumentele patristice şi imnografice cu privire la faptul că Hristos, înviind, a ieşit din mormântul pecetluit.]

      Se mai poate adăuga că, din punct de vedere raţional, este absurd de presupus că Hristos-Dumnezeu, Care este atotputernic, avea nevoie de un înger – una din creaturile sale – ca să dea piatra la o parte, El neputând să o facă singur! De fapt, după cum spune Sfânta Scriptură, piatra a fost „prăvălită” de un înger DUPĂ ce El ieşise din mormânt, pentru ca femeile mironosiţe care au venit la mormânt să poată vedea cu ochii lor că mormântul este gol, că Hristos înviase într-adevăr. Primele versete ale capitolului 28 de la Matei arată clar acest lucru. [3]

      Nota 3. Vezi Sfântul Grigorie Teologul, PG 38, col. 311, şi Sfântul Ioan Gură de Aur, PG 58, col. 783.

      Un alt element al descrierii moderniste a Învierii care se expune criticii este înfăţişarea lui Hristos ţinând un steag, pentru a sublinia biruinţa Sa asupra morţii. Steagul este simbol PROFAN, în timp ce Crucea, pe care o ţine Hristos uneori în reprezentarea tradiţională a Învierii, este un simbol DUHOVNICESC.

      Mai trebuie spus că Sfânta Scriptură, pe care pictura modernistă a Învierii se presupune că o urmează întocmai, nu spune nimic despre Hristos înviind din mormânt cu un steag în mână. Nu spune nimic nici despre SOLDAŢII care păzeau mormântul că L-AR FI VĂZUT PE HRISTOS ieşind din mormânt. Vorbeşte numai despre faptul că soldaţii au văzut un ÎNGER, care a venit acolo DUPĂ Înviere şi a rostogolit piatra care pecetluia mormântul, astfel ca femeile mironosiţe să vadă că mormântul e gol, că Hristos înviase. Văzând ÎNGERUL – nu pe Hristos – a cărui „înfăţişare era ca fulgerul”, soldaţii „s-au cutremurat şi s-au făcut ca morţi” (Mt. 28, 1-4). O altă eroare foarte gravă face ca reprezentarea modernistă să fie inacceptabilă este aceea că îi prezintă pe SOLDAŢII care păzeau mormântul ca fiind PRIMII oameni de pe pământ care au vîzu Învierea lui Hristos. Dar, după cum relatează Evanghelia după Marcu: „Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena” (Mc. 16, 9).”

      Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sofia (sau Σοφία, dacă preferaţi), Bucureşti, 2005, pag. 110-112.

      Aşadar, problemele sunt multiple şi nu se pot rezolva doar cu reprezentarea unui mormânt pecetluit în loc de unul deschis, ceea ce oricum constituie inovaţia inovaţiei. Şi o mare ispită, aceea de a „corecta” tradiţia iconografică a Bisericii. De ce să nu se imite cu smerenie acele icoane care s-au pictat în toate locurile şi în toate timpurile?

    • Hai să vedem ce spune pr. Cavarnos şi despre întemeierea scripturistică a icoanei tradiţionale, spre comparaţie:

      „Spre deosebire de alte icoane ale Praznicelor Împărăteşti pe care le-am descris, icoana Învierii redată sub forma Pogorîrii la iad nu se bazează pe o relatare propriu-zisă a Evangheliilor, ci pe versete răzleţe, din Vechiul şi Noul Testament. Despre „Pogorîrea la iad” vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Efeseni, când spune: „Iar aceea că „S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorît în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a coborît, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple” (Efes. 4, 9-10). Tot aşa, Sfântul Apostol Petru spune în prima sa Epistolă: „Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorît fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborît şi a propovăduit duhurilor ţinute în inchisoare” (I Pt. 3, 18-19). Explicând semnificaţia exactă a Pogorîrii lui Hristos la iad, marele teolog mistic ortodox al secolului al XI-lea, Sfântul Simeon Noul Teolog, spune: „Hristos S-a pogorît la iad şi a slobozit din legăturile veşnice şi a înviat sufletele celor drepţi, care erau robite acolo (adică le-a dus în Rai). Dar nu a înviat şi trupurile lor, ci le-a lăsat în morminte până la Învierea cea de obşte.” [1] Astfel, Hristos, ridicându-i pe Adam şi Eva din mormânt, reprezentat în icoană, simbolizează învierea, printr-Însul, a sufletelor lor.

      Nota 1 Ta Heuriskomena Panta („Opere complete”), trad. în neogreacă de Dionysios Zagoraios, Syros, 1886, p. 211.

      [… – o să trec peste semnificaţia prezenţei Sf. Ioan Botezătorul, David şi Solomon în icoană.]

      Adam şi Eva sunt scoşi în evidenţă în icoană deoarece, fiind primii oameni, simbolizează întreaga omenire pe care Hristos, prin Întruparea, Răstgnirea şi Învierea Sa, a trecut-o „de la moarte la viaţă”, cum spune Sfântul Ioan Damaschin în versetele de la începutul Canonului pascal deja citat. [adică: „Ziua învierii să ne luminăm, popoare, Paştile Domnului, Paştile, că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă (Peasna 1, glas 1, Irmos). – pag. 104] Aceeaşi idee apare şi în Theotokarion – imnul către Maica Domnului – care se cântă la Utrenie duminica, imediat înainte de Doxologie. Acesta spune:

      „Prea binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s.a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorît şi noi am înviat; pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase Dumnezeule, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie!”

      Totodată, aducându-l pe Adam în prim-plan, iconarul aminteşte privitorului deosebirea dintre „vechiul Adam”, primul om, şi „Noul Adam”, Hristos – deosebire care apare în prima Epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni (15, 45), în scrierile patristice [1] şi în imnografia ortodoxă. Noul Adam, prin Întruparea, Răstignirea şi Învierea Sa, a răsturnat efectele neascultării primului Adam. Nou Adam făcându-se cu adevărat, blestemul lui Adam Însuşi Făcătorul l-a răsturnat”, spune una din cântările Bisericii.

      Nota 1 Vezi, de exemplu, Simeon Noul Teolog, Ta Heuriskomena Panta, p. 213.

      Cu privire la iad, care, după cum am observat, este reprezentat ca o peşteră întunecată, trebuie remarcat că acesta este menţionat în numeroase locuri din Noul Testament şi că Însuşi Hristos vorbeşte despre el. Deosebit de relevantă este afirmaţia: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Icoana Învierii, cu porţile iadului sfărâmate şi încuietorile sparte, împrăştiate în jurul lor, aminteşte acest pasaj.”

      Ghid de iconografie bizantină, pag. 106-108.

    • Întrebaţi:

      „De ce la Sfânta Împărtășanie țineați atât de mult la Sfântul Nicodim Aghioritul, iar cum nu-l mai primiți.”

      După cum am spus, pentru că în cartea despre Sfânta Împărtăşanie Sfântul Nicodim nu face afirmaţii care să ţină numai de epoca sa, ci se îngrijeşte să afle ce a învăţat şi practicat Biserica în toate timpurile şi toate locurile, pentru ca nu cumva să dea valoare unei practici locale şi/sau ţinând de o anumită epocă. Iar în privinţa icoanei Învierii nu-şi ia această prevedere. Este absurd, necuviincios şi chiar hulitor să credem că până în sec. al XVII-lea, şi acesta spre sfârşit, Biserica n-a ştiut să reprezinte ortodox Învierea, şi a avut nevoie pentru aceasta de modele occidentale. Consider că pr. Cavarnos arată îndeajuns acest lucru când indică bogăţia de semnificaţii şi de temeiuri scripturistice pentru Învierea tradiţională de tip Pogorîre la iad, precum şi sărăcia în aşa ceva pentru Învierea cu stindard. De aceea Biserica a preferat să denumească „Înviere” această icoană mai bogată în semnificaţii şi nu icoanele tradiţionale reprezentându-L pe Hristos la mormânt înviat cu trupul, adică întâlnirile cu sfintele femei mironosiţe şi cu sfinţii apostoli, şi nu a simţit nevoia să inventeze reprezentarea unui moment al ieşirii din mormânt cu trupul a Mântuitorului.

      Timpul meu este şi limitat, şi oarecum greu de gestionat. Uneori am momente libere pe care le fructific aşa cum consider pe moment, ca acum când m-am apucat să transcriu citate din cărţi. Dar partea care îmi creează cea mai mare nelinişte este că percep o anumită echivalare între un alt -ism (i se mai zice uneori cleopism, ceea ce până acum am considerat că e o exagerare, dar înţeleg că nu este) şi Predania Bisericii, care este aceeaşi în toate locurile şi timpurile. Ceea ce variază sunt tradiţii locale sau corespunzătoare unor anumite epoci şi nu trebuie absolutizate, şi cu atât mai puţin nu trebuie prezentate ca rătăciri aspectele care le contrazic. Rătăciri sunt doar acele aspecte care contrazic Predania cea neschimbătoare, aceeaşi în toate locurile şi timpurile. Sfântul Pavel ne avertizează să nu ne considerăm ai unuia sau ai altuia din învăţătorii noştri, ci ai lui Hristos. De asemenea, sinaxarul sărbătorii celor Trei Sfinţi Ierarhi ne arată că, şi dacă ar fi cineva sfânt, tot nu trebuie să-i absolutizăm învăţătura. Mă refer, bineînţeles, la învăţătura cu privire la împărtăşirea nu mai des de 40 de zile. Oare nu este o mare sminteală să se insinueze de exemplu că părintele Rafail Noica, fiu duhovnicesc al unui sfânt contemporan, Părintele Sofronie de la Essex, şi „nepot” duhovnicesc al Sfântului Siluan Athonitul, rătăceşte dacă nu este acord cu regula celor 40 de zile? Iată ce spune:

      http://acvila30.ro/pr-rafail-noica-nu-deasa-impartasanie-ci-impartasania-des/

      (Nu spun despre părintele Ioan Iovan, care e controversat.)

      La fel, este o mare sminteală să se insinueze că toţi preoţii care îi incurajează pe credincioşi să se împărtăşească în fiecare duminică promovează cu toţii laxismul, împărtăşirea fără pregătire şi pocăinţă, şi tot ce li se mai atribuie. Şi, după cum ştim, „cine va sminti pe vreunul din aceştia mici, care cred în Mine….” Să ne ferească Domnul şi Maica Domnului de la a sminti pe cineva în credinţă! Eu, la această sminteală, nu doresc să particip, chiar dacă există scopul nobil de a împiedica o altă mare sminteală, bocăismul. „Dragostea nu se bucură de nedreptate, se bucură de adevăr.”

      Însă, într-adevăr, mă rog ca acest efort să fie finalizat, şi anume mai concis şi mai riguros decât până acum, şi fără derapaje de orice natură.

      Pentru aprecieri şi pentru urări vă mulţumesc; asemenea şi dumneavoastră şi colegilor! M-am întrebat când ar fi pocăinţa frumoasă, dar mi-am şi răspuns repede că ceea ce este adevărat şi viu nu poate fi decât frumos, iar ceea ce este mincinos, prefăcut, fără viaţă şi fără vlagă nu poate fi decât urît.

      Aşadar, să ne păzească Domnul şi Maica Domnului de rătăciri şi să ne reaprindă râvna spre pocăinţă! Mai ales că suntem practic în pragul Postului celui mare…

  46. Pingback: pag. 193- Drăgănescu – așezământ închinat „sfintei familii” – sfintiinugresesc

  47. Pingback: pag. 524- Smulgerea de pe cruce, mai rău ca în catolicism – sfintiinugresesc

  48. Pingback: pag. 1092- Arsenie vs. Arsenie – 2 – sfintiinugresesc

  49. Pingback: pag. 1118- Arsenie vs. Arsenie – Pocăință – sfintiinugresesc

  50. mihaelmarius zice:

    Cum va place ? https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2016/04/22/reincarnarea-in-manuscrisele-secrete-ale-lui-boca/ Reincarnarea in manuscrisele secrete ale lui bOCA gasite in 2008 – LUCRU SEMNALAT DE UN COMENTARIU LA http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20943989-primele-demersuri-privind-posibila-canonizare-parintelui-arsenie-boca-comisie-cerceta-cerceta-viata-activitatea-scrierile-acestuia.htm ” Parintele Stoenescu este cel care a scris “Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur”.
    In aceasta carte pe la pagina 110-114 apare erezia preexistentei sufletului.
    De asemenea toata lucrarea a fost scrisa pe fondul ideii de reincarnare multipla, incepand cu “ingerul cu cadelnita de aur”(din Apocalipsa) care se intrupeaza in Sf.Ilie Tesviteanul, acesta in Sfantul Ioan Botezatorul, iar Ioan Botezatorul in Arsenie Boca. In final Arsenie Boca este ori ingerul cu cadelnita de aur, ori Mantuitorul Iisus Hristos. Dar ne-ar putea spune direct autorul ce a vrut sa spuna cu toate acestea. Adica Daniil Stoenescu, cel ce se ocupa de dosarul canonizarii lui Arsenie Boca. ”

    IATA CITATUL RESPECTIV : „Principiul spiritual al vieţii, sufletul, intră, prin naştere, în lumea fizică, într-un corp, cu care duce împreună – sub legea sau categoria timpului, o durată determinată – durata vieţii acesteia -.
    În momentul naşterii sufletul pierde cunoştinţa de sine, în sensul că nu-şi mai aduce aminte, nu mai ştie despre anterioritatea sa nimic.
    Fenomenul tare se aseamănă cu intrarea unei nave cosmice în păturile dense ale atmosferei terestre, când, potrivit unghiului calculat de intrare în vederea aterizării, capsula se învăluie în flăcări la mii de grade şi legătura radio cu pământul se întrerupe.
    Aşa ceva se petrece şi în perioada intrării sufletului, entitate spirituală, în pătura densă a biologiei, în lumea fizică. Poate că de aci vine „convingerea” că intrând în trup am intrat în temniţă şi întuneric şi în lanţurile patimilor, care au acest specific că ne leagă de modul acestei vieţi fizice, cu tendinţa de-a ne convinge că aceasta-i singura viaţă existentă. ” [TEXT http://lavi-enrose.com/principiul-spiritual-al-vietii ]

    Cititi “predica” lui bOCA [ atentie sa nu va convinga sa deveniti adeptii reincarnarii ] https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2015/08/30/cuvinte-vii-hule-despre-reincarnare/

  51. Pingback: De ce pictura Parintelui Arsenie Boca e necanonica? (discutie) – sfintiinugresesc

  52. https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/discutii/nepotriviri-din-ortodoxie-traditionalista-si-teologie-patristica/despre-un-studiu-mai-concis-fara-repetitii-nefolositoare/

    Despre un studiu mai concis, fără repetiții nefolositoare

    Răspuns la nedumeriri aflate aici:

    Nepotriviri din „ORTODOXIE TRADIȚIONALISTĂ ȘI TEOLOGIE PATRISTICĂ”

    I. Despre un studiu mai concis, fără repetiții nefolositoare

    Autorii au luat aminte la remarcile dumneavoastră în legătură cu repetițiile problemelor și citatelor, ca și la celelalte observații critice aduse (pe care le-au folosit tocmai pentru a nuanța problematica în punctele în care s-au generat tensiuni și neînțelegere).

    ***

    Ca o urmare a contribuției dumneavoastră prin comentarii la adresa studiului pomenit mai jos au împărțit documentul-depozit (deja cunoscut, dar acum în varianta ultimă v. 11 îmbogățită), în funcție de tematică, în mai multe cărți, mai scurte, ferindu-se (pe cât s-a putut) de repetiții. Au lăsat doar revenirea unor citate necesare pentru lămurirea mai multor probleme diferite, tocmai pentru ajutorarea cititorului (ca să nu fie nevoit să le caute în paginile anterioare pentru a le verifica realitatea și a înțelege mai ușor concluzia ce se trage de pe urma lor).

    Iată ce spuneau ei în legătură cu aceasta:

    + Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți
    Cu mila lui Dumnezeu, am adunat aici o sinteză despre pictura de la Drăgănescu și autorul ei. Este o versiune nefinisată (beta) necesară pentru a afla adevărul în această problemă atât de controversată și frământată. Dacă ne va ajuta Domnul nostru Iisus Hristos, în timp, o să o corectăm.

    Puteți să o descărcați de aici:

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11

    Studiul s-a dorit un fel de depozit din care pot fi preluate informațiile tocmai de cei care nu au timp, dar totuși sunt preocupați de anumite aspecte. Aceștia uitându-se la cuprins și găsind problema căutată au avantajul să afle la fiecare capitol întreaga informație, nefiind obligați să caute și în alte capitole lucrurile referitoare la acel subiect, ci avându-le pe toate adunate într-un singur loc.

    Desigur că subiectele sunt o sinteză dintr-o viață și învățături care se repetă, astfel că cel care vrea și are timp să citească întregul studiu se va simți în mod justificat fie pus sub presiunea unei insistențe persuasive, fie plictisit.

    De aceea am venit în întîmpinarea celor din această ceată prin împărțirea problematicii fenomenului Prislop pe mai multe teme (sau cărți diferite), în care ne-am străduit să evităm repetițiile. Am adus în fiecare din aceste cărți câteva informații inedite și nuanțe unice, neștiind dacă în ele este acoperit chiar întreg studiul-depozit de mai sus și nici dacă în depozit se găsește chiar întreaga informație adunată în cărțile separate.

    Iată aceste cărți mai scurte, fără repetiții, ce abordează temele mai căutate (însoțite de imagini lămuritoare):

    Arsenie versus Arsenie

    A-Z Arsenie si Zamfira, Parinte si Maica – o relatie demitizata

    A-Z – Ars vs A (documentul de mai sus din care s-a scos fragmentul numit Arsenie versus Arsenie ce se poate descărca separat)

    Canonul canonizarii si Parintele Arsenie Boca

    Erezii din Cărarea Împărăției si Cuvinte Vii

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11

    (Următoarele trei cărți sunt prescurtări din ce în ce mai mici ale cărții de mai sus, referitoare la pictura eretică, păgână și antihristică de la Drăgănescu, pentru a fi ușor de citit și înțeles)

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu, in lumina Sfintilor Parinti – pe scurt

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu – punctele esentiale

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu – doar imagini

    Inselarea Parintelui Arsenie Boca si falsele lui minuni – in lumina Sfintilor Parinti

    Invataturile schismatice si eretice ale Parintelui Arsenie Boca – in lumina Sfintilor Parinti

    Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie

    Ori Sfintii Parinti, ori „Sfantul Ardealului” – discutii

    Parintele Profesor Dumitru Staniloae si Parintele Arsenie Boca – o relatie demitizata

    Parintii il dezvaluie pe Parintele Arsenie Boca

    (Următoarele trei studii sunt discuții secundare despre înșelarea contemporană în general, pornite de la Părintele Arsenie Boca)

    Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica nedumeriri

    Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica raspunsuri

    Impartasanie nu deasa, nu rara, ci Personala

    Ne cerem iertare dacă s-au strecurat greșeli de orice fel sau dacă v-am supărat cu ceva în această sinteză din Sfânta Tradiție despre înșelare. Cazul Părintelui Arsenie Boca este unul aparte. El furnizează un fir roșu de urmărit pentru a ne învăța cum să ne ferim de căderi în viața duhovnicească, deoarece acestea sunt foarte subtile și pot mima Mântuirea.

    Dorința noastră nu a fost numai de a ne lămuri despre realitatea de la Prislop (deși apare ca un refren întrebarea dacă Părintele Arsenie Boca este sau nu model de sfințenie, totuși este o problemă secundară), ci cum să lucrăm pocăința… azi.

    Vă recomandăm ca studii mai scurte, dar cuprinzătoare (pentru cititori curioși, dar grăbiți), următoarele:

    Arsenie versus Arsenie

    Canonul canonizării si Părintele Arsenie Boca

    Erezii din Cărarea Împărăției si Cuvinte Vii

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu – punctele esentiale

    Parintele Profesor Dumitru Staniloae si Parintele Arsenie Boca – o relatie demitizata

    Parintii il dezvaluie pe Parintele Arsenie Boca

    S-au adăugat în versiunea finală numită:

    Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11

    (față de v. 10), mai multe capitole:

    Înșelarea prin simțire în legătură cu falsele minuni ale Părintelui Arsenie Boca. Un tip de hipnoză specială, caracteristică Prislopului care induce simțiri umilicioase false (forțate, fără pocăință și schimbări radicale părut evlavioase dar teleghidate din afară, care duc la o centrare a vieții duhovnicești pe persoana Părintelui Arsenie Boca) și desființează osteneala și libertatea adevăratei pocăințe (centrate pe Domnul nostru Iisus Hristos);
    Realismul socialist al picturii de la Drăgănescu;
    Dar poate și altele pe care nu le mai țin bine minte.

    S-au presărat și alte informații inedite apărute în ultimul timp, ca de exemplu că era favorit al lui Teohari Georgescu și Petru Groza (ei doreau ca să îl facă episcop), că își chinuia ucenicii ca să îi aducă slănină și brânză feliate la închisoare punându-le în pericol viața, că îndemna pe ucenici la ritualuri vrăjitorești (de exemplu să scrie o rugăciune către el fiind în viață, apoi să o ardă). Despre maica Zamfira: sfinția sa l-a dezgropat la trei zile după înmormântare fiindcă uitase să îi dezlege legăturile de la picioare (deci zvonul că nu ar fi lăsat el însuși să fie dezgropat este fals) ca nu cumva să îl împiedice să meargă la cer, sfinția sa a avut relații și trecere înaintea autorităților pe vremea comunismului ca să dea drumul din nou la funcționarea Mănăstirii de la Prislop, dar nu s-a folosit de aceste relații ca să se întoarcă prin pocăință împreună cu Părintele Arsenie Boca la viața călugărească, că sfinția sa este cea care a coordonat principalele direcții în canonizarea Părintelui Arsenie Boca sub ocrotirea stăpânirii politice continuatoare a celei comuniste, față de care a păstrat aceleași relații și trecere și poate altele, de care nu mai îmi aduc aminte.

    Se dezbate de asemenea și paguba enormă pe care a adus-o Părintele Arsenie Boca Sfintei Biserici nu numai prin prefacerea ucenicilor sfinției sale în zombi violenți, nu numai prin devierea atenției de la pocăință la minuni, de la Sfinții Părinți la păreri personale, ci și prin scârba pe care a provocat-o multora cărora li s-a prezentat Ortodoxia a fi un fel de arsenism și au devenit astfel fie sectari, fie atei.

    E înfricoșător lucru a vedea realitatea că, deși Părintele Arsenie Boca la arătare a adus pe mulți la Ortodoxie, de fapt nu i-a adus la adevărata Ortodoxie ci la cea mai cruntă rătăcire numită arsenism. Și mai mult: numărul celor care s-au îngrețoșat și îndepărtat de Sfânta Biserică din cauza Părintelui Arsenie Boca este mult mai mare decât cifra umflată artificial a așa zișilor convertiți prin Părintele Arsenie Boca. Pe măsura în care crește numărul de pelerini de la Prislop, în aceeași măsură se golesc bisericile de credincioși, iar cei care rămân își pierd din calitate, dacă nu se lămuresc în legătură cu fenomenul de înșelare.

    Dar avem și o veste bună: Românii au început să se trezească și să se scârbească de arsenism și să scadă numărul pelerinilor de la Prislop. Nădăjduim să nu se mai confunde Ortodoxia cu arsenismul și Românii să iasă întăriți în trezvia întru pocăință prin lovitura cu capul de cazul celebru al unui înșelat.

    Hristos este biruitorul nu Arsenie Boca sau orice alt duh amăgitor.

    ***

    În privința așa ziselor „rătăciri/exagerări” (considerate de dumneavoastră ca atare) din studiu, sunt convins că autorii nu vor schimba ceva, deși v-au parcurs opiniile. Ideile dumneavoastră nu corespund cu adevărul revelat prin Sfinții Părinți și nu vor de dragul oamenilor să renunțe la Dumnezeu.

    Fap 4:19 Iar Petru și Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.

    Dumneavoastră nu ați adus vreun argument de la Sfinții Părinți, ci doar niște păreri personale culese de la unii teologi contemporani, palide și neconvingătoare în fața realității exprimate cu tărie smerită de Sfânta Predanie.

    Ca o remarcă generală ar fi că din frică să nu încălcați Sfânta Tradiție prin a vă acorda părtășia la studiile altora vă împotriviți tocmai Ei prin propriile păreri.

    Studiile contemporane nu pot fi primite la modul absolut, ci doar folosite în măsura în care adună cuvinte și înțelesuri de la Sfinții Părinți laolaltă, ușurându-ne studiul patristic. A le primi la modul absolut ar fi o mare eroare. Dar a le respinge total sau parțial doar pentru că nu concordă cu propriile păreri despre Sfinții Părinți culese de ici și acolo din alte studii [fără a cerceta cu luare aminte care este gândirea sobornicească a Sfinților Părinți (singura autoritate revelată, deci fără de greșeală)] este o altă eroare, la fel de gravă ca cea dintâi.

    Vă împotriviți unor idei:

    uneori din necunoașterea Sfinților Părinți în legătură cu acele probleme;
    alteori din duh de bănuială, presupunând că autorii ar vrea să spună un ceva pe care ei, în realitate, nu l-au avut nici în gând, nici în intenție.
    Ca exemple luate din comentariile dumneavoastră:

    În primul caz avem de a face cu Icoana Pogorârii la Iad numită de dumneavoastră a Învierii și deasa Împărtășanie (criza pocăinței euharistice), despre care am tratat sau vom trata mai pe larg (dacă ne ajută bunul Dumnezeu) în răspunsurile la aceste subiect date pe blogul „Adevărul despre Părintele Arsenie Boca” nu fiindcă am dori creșterea vizualizărilor pe blogul nostru în detrimentul blogului dumneavoastră, ci datorită faptului că programul de comentat al „Ortodoxiei tradiționaliste” nu are ustensilele necesare (sau nu știm noi să le găsim) pentru a-i ajuta pe cititori să înțeleagă deplin cele scrise, lipsindu-i posibilitatea de a cita cu note la subsol sau de a pune imagini (nu știm cum ați reușit dumneavoastră să adăugați imagini, aveți probabil un editor mai special pentru comentarii sau ați folosit scrierea codată, dar nici dumneavoastră nu știți cum se pot face litere italice).
    În al doilea caz apar niște împotriviri de idei datorită părerii dumneavoastră personale că autorii ar vrea să spună ceva, dar nu aveți răbdarea de a citi și nuanțarea lor referitoare la acel subiect (care dovedește că au vrut să spună altceva decât ceea ce ați bănuit). Ca exemplu avem citarea dumneavoastră a batjocoritorilor de la Times New Roman (fără a da și explicația noastră pentru care au fost citați de noi) și ideea dumneavoastră că noi i-am acuza pe toți preoții ce dezleagă la împărtășanie deasă că ar fi lipsiți de evlavie, lacși sau occidentofili (lucru pe care nicăieri nu l-am susținut, fiindcă avem o mare evlavie față de orice preot Ortodox, indiferent de starea și/sau pregătirea lui, considerându-l icoană vie a Domnului Hristos. Deși ne-am împotrivit după Sfinții Părinți cu toată tăria împotriva acestui obicei apusean, care înșeală azi pe mulți teologi contemporani, fiindcă este susținut cu citate desprinse și potrivnice contextul integral al Sfinților Părinți care abordează echilibrat această chestiune, cu nici un chip nu am dorit jignirea celor care din înșelare au căzut în această capcană a răstălmăcirii patristice. Lucru acesta este vizibil și în respectul pe care îl avem față de Părintele Arsenie Boca ca ieromonah Ortodox, deși nu suntem de acord cu învățăturile sfinției sale eretice pictate sau scrise și nici cu ideea că viața sfinției sale este vreun model de sfințenie. Respectul pe care îl reprezintă preoția, călugăria și chiar chipul lui Dumnezeu din sfinția sa nu este alterat în nici un fel de remarcarea, dezvăluirea și prezentarea neasemănării cu Hristos din viața și învățăturile preacuvioșiei sale).
    și… altele.
    Desigur că nu dorim să vă faceți părtașă la învățăturile altora care vi se par că ar contrazice Sfânta Tradiție după părerea personală a dumneavoastră, dar atenție, vrând să le combateți fără a le verifica, susțineți chiar dumneavoastră învățături și practici care contrazic Sfânta Tradiție din cauza sursei de documentare pe care vă bazați: studii contemporane despre Sfinții Părinți și nu Sfinții Părinți înșiși. Iar aceasta este cu mult mai grav decât a aproba părerile altora, fiindcă vă puneți propria minte în slujba unor păreri greșite (construind tot felul de argumente și emițând tot felul de sentințe, care ajung să acuze chiar pe Sfinții Părinți de occidentofilie cum e cazul cu Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul) doar fiindcă le-ați primit cândva ca fiind adevărate și v-ați format din ele o prejudecată (primul venit, primul crezut).

    Cu drag am mai fi stat la discuții teologice, însă pentru a da răspunsuri după Sfânta Predanie este nevoie de mult timp (lucru vizibil și prin socoteala diferenței cronologice dintre răspunsurile după păreri ale dumneavoastră și ale altora și răspunsurile documentate patristic pe aceleași subiecte. Cât de ușor este a-ți descrie o părere sau să o argumentezi citând un singur studiu ce conține părerea unuia sau altuia – cu citate din Sfinții Părinți adunate de ei – dar cât de ostenitor este să studiezi tu însuți o problemă chiar la Sfinții Părinți și să aduni cuvintele lor dăruindu-le ca un buchet de flori înțelegător, cu frica de a nu mâhni pe oameni sau a nu vorbi cu nedreptate despre Dumnezeu).

    Timp nu mai am. Mi se apropie moartea într-un mod galopant.

    În plus Părintele meu duhovnic, mi-a spus următorul cuvânt, după ce a parcurs materialele deja publicate:

    „Dacă cineva citind tot ce s-a scris din Sfinții Părinți despre Părintele Arsenie Boca și înșelarea lui nu se întoarce la pocăință și nu se lămurește, nici dacă ar veni însuși Domnul nostru Iisus Hristos să-i spună că Părintele Arsenie Boca este înșelat nu ar crede adevărul, ci ar zice că are o vedenie înșelătoare ce vrea să îl despartă de „Sfântul” lui. Așadar liniștește-te și ocupă-te acum de propria pocăință”

    Duhovnicul meu este tocmai cel care m-a îndemnat mai demult să studiez această problemă (pentru lămurirea mea și a altora) despre fenomenul înșelării. L-am întrebat:

    Dar, părinte, cum să mă ocup eu de un alt înșelat, când eu însumi sunt înșelat și păcătos? Nu este mai bine să îmi văd doar de păcatele mele și să mă pocăiesc? Cum aș putea eu să ajut pe alții să scape de înșelare?
    Când cineva vede că o casă a luat foc, chiar dacă își dă seama că nu îl poate stinge, dar dacă totuși are o găleată cu apă se duce și o aruncă pe foc, rugând pe Dumnezeu să facă restul. Focul de la Prislop este un foc al iadului și dacă avem măcar un strop de cunoștință de la Sfinții Părinți ca o apă, chiar dacă este puțină în găleata sufletului nostru meschin, să mergem să o aruncăm peste acel foc și să-L rugăm pe Domnul Hristos să ne scape. Nimeni nu se va supăra că apa pe care o am aruncat-o era murdară de la mizeria din găleată. Apa tot stinge focul, fiindcă este învățătura curată a Sfinților Părinți cu condiția să nu o evaporăm prin propriile păreri.
    Dacă cel care mi-a dat ascultarea să studiez și să scriu mi-a dat acum ascultarea să tac și să mă rog pentru păcatele mele (lăsând pe Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul și Biruitorul să facă restul în mintea oamenilor amăgiți) nu îmi rămâne decât să fac așa, rugându-L pe Dumnezeu să îmi ajute să și împlinesc ascultarea, mai ales că sfatul sfinției sale este după Sfânta Scriptură:

    „Luc 16:27 Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, Luc 16:28 Căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Luc 16:29 Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei. Luc 16:30 Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Luc 16:31 Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.

    Mar 1:15 Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”

    Așadar, îmi cer iertare că nu voi mai răspunde, chiar dacă unii ar interpreta că sunt de acord, convins sau pus în imposibilitatea de a mai da vreo replică la cele spuse de cei de aici. Nu contează părerea oamenilor (deci nici părerea mea), ce pot fi greșite, ci realitatea înțeleasă în Domnul prin harul Sfântului Duh și lămurită nouă de Sfinții Părinți. Pe ei să-i cercetăm, nu despre ei să discutăm sau (Doamne ferește!) despre ei să ne certăm.

    Când povățuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie și atunci Domnul ne va înțelepți prin harul Său, căci e cu neputință de spus în cuvânt cât de mult ne iubește Domnul și mintea nu poate înțelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu, de minte ea nu este cunoscută.

    Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [controversele] lor sunt fără sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina.

    Mulți au studiat toate credințele [religiile], dar adevărata credință nu au cunoscut-o astfel, așa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubește El pe om

    Oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

    Dar noi îl cunoaștem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, și sufletul îl cunoaște, și de atunci se bucură, se veselește și se odihnește, și în aceasta stă viața noastră sfântă.[1] (Sfântul Siluan ATHONITUL, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 16.)

    Îndemnul meu personal este ca noi toți să ne construim viața duhovnicească nu pe ce spun teologii contemporani (chiar și cei mai renumiți, oricât de duhovnicești ar părea), ci pe Sfânta Predanie modulată de sfaturile duhovnicului și cântărite după învățătura Sfinților Părinți și mai ales a Sfintelor Sinoade Ecumenice, singurele fără de greșeală, după cum ne învață Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov:

    Despre vietuirea dupa sfat

    Am dat candva, numele de „faramituri” vietii duhovnicesti pe care Dumnezeiasca Pronie a lasat-o vremii noastre. Ea se intemeiaza pe calauzirea in lucrarea mantuirii prin Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, cu sfaturile si cuvintele ziditoare împrumutate de la parintii si fratii vremurilor noastre. In sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputintei noastre, care este cu precadere sufleteasca. Vechilor ascultatori, povatuitorii lor purtatori de Duh le vesteau neintarziat si de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliti sa caute singuri in Scriptura voia lui Dumnezeu, si de aceea sunt supusi unor dese si prelungite nedumeriri si greseli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin insasi firea lucrarii: acum ea este zabavnica, iarasi prin firea lucrarii. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru in ceea ce ne priveste: datori suntem sa ne supunem ei si sa ne inchinam inaintea ei cu recunostinta.

    Viata noastra monahala din vremea de acum, calauzita dupa Scriptura si dupa sfatul parintilor si fratilor, este consacrata de pilda incepatorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost in ascultare la vreun staret, ci pe cand era incepator traia de sine si lua povata din Scriptura si de la feluriti parinti si frati: de la unul a invatat infranarea, de altul blandetea, rabdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu deadinsul la sine si linistirea, straduindu-se sa-si insuseasca virtutea fiecarui monah virtuos, aratand ascultare fata de toti – dupa putinta, smerindu-se inaintea tuturor si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. (Vietile Sfintilor, 17 ianuarie).

    Poarta-te si tu, incepatorule, in acelasi chip ! Arata egumenului si restului conducerii manastiresti ascultare nefatarnica si nedornica sa placa oamenilor, ascultare straina de lingusire si rasfat, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor parintilor si fratilor in toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului si asezamintelor manastirii, precum si celor randuite de conducerea manastirii. Insa nu fii nicicum ascultator spre cele rele, de ti s-ar si intampla sa suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut sa placi oamenilor si pentru neclintirea ta.

    Sfatuieste-te cu parintii si cu fratii virtuosi si priceputi, dar insuseste-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuinta si bagare de seama. Nu te lasa atras de sfat din prima clipa cand începe sa lucreze asupra ta ! Din pricina impatimirii si orbirii tale, un sfat patimas si daunator poate sa-ti placa numai si numai din pricina nestiintei si lipsei tale de experienta sau pentru ca este pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute tie, care traieste in tine. Cu plans si intru suspinarea inimii roaga-l pe Dumnezeu sa nu-ti ingaduie a te abate de la Atotsfanta Lui voie spre a urma voia cazuta omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfatuitorul tau. In ceea ce priveste gandurile tale, ca si gandurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfatuieste-te cu Evanghelia. Slava desarta si parerea de sine iubesc a invata si a povatui pe altii.

    Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de incepatorul neincercat cu o încredere iresponsabila, intru aprinderea trupului si a sangelui ! (Sfântul †Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare, Ed. Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 11999, Ed. digitală APOLOGETICUM, 12005, pp. 11-12.)

    Sigur că acum s-ar putea încinge o discuție fierbinte despre cum să ascultăm de duhovnici din bănuiala că aș îndemna pe cititori să fie neascultători de duhovnici sub pretextul că se conduc după Sfinții Părinți.

    Nu doresc să fac aceasta, fiindcă ne învață Sfântul Cuvios Siluan Athonitul:

    Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză și își închipuie în mândria lui că poate să o învețe singur după cărți și nu se va duce la un „stareț” [„bătrân iscusit”], acela a căzut deja pe jumătate în înșelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta și, chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.[2] (Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 22.)

    Un duhovnic bun este și el smerit, astfel că primește cuvintele Sfinților Părinți discutându-le cu ucenicii lui și mergând împreună la Hristos cu bucurie, nedezlegând sau legând după interesul (personal nici al său, nici al ucenicilor) ci doar pentru mântuirea sufletului. Din acest punct de vedere trebuie să fie într-un duh și ucenicul și duhovnicul: smerenie, ascultare, Sfinții Părinți și… răbdare. Ortodoxia nu este o cursă de mașini spre un rai imaginar, ci o pătrundere pas cu pas, suferință cu suferință în realitatea firii și persoanei, care numai așa se poate preface în Împărăția Cerurilor. Aceasta necesită mult timp și îndeletnicire cu răbdarea ca omul să scape cu adevărat de cursele diavolului care deși mult felurite și sunt în tot felul numite au toate la un loc un singur nume „neștiința”.

    Așa este Ortodoxia, nu susține sau cunoaște doar o latură a adevărului, ci pe Hristos Adevărul în întregimea Lui.

    Nu am răgaz a mai face încă un studiu din Sfinții Părinți despre ascultare. Este la fel de personală ca și Sfânta Împărtășanie. Nu se poate da vreo rețetă și nu se poate încadra în vreo cazuistică.

    Rămâne, așadar, cu mila lui Dumnezeu, să nu fac un studiu despre ascultare, ci chiar ascultare, ne mai continuând cu discuțiile pe internet.

    Pentru aceasta voi fi obligat ca nici să nu mai intru a vedea alte comentarii, căci m-ar ispiti să le răspund, tocmai fiindcă îmi plac.

    De aceea vă rog să nu considerați contradicțiile (sau despărțirea aceasta temporară) a fi vreun dispreț pentru cele scrise de dumneavoastră aici, ci tocmai o prețuire pentru dorința dumneavoastră de a pătrunde Adevărul în toate nuanțele și frumusețile Lui mai presus de lume, chiar dacă vă lipsește practica de a cerceta toate numai prin gândirea Sfinților Părinți și vă lăsați așa de ușor de fascinată de părerile altora (cu condiția să fie exprimate într-un stil rafinat de tip „intelectual” și să aibă renume de patrologi).

    Vă doresc din toată inima o înțelegere și o viețuire după Sfinții Părinți, adică o pocăință frumoasă.

    Să ne miluiască Dumnezeu să ajungem împreună în lumina cea neînserată a învierii, la masa cea înțelegătoare a înțelepciunii, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

    Cu drag, dr. Victor Ardeleanu.

    PS

    Iată răspunsurile la problemele ridicate de dumneavoastră vizavi de studiile despre Părintele Arsenie Boca:

    Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica nedumeriri

    Iată și răspunsurile noastre la nedumeririle de acolo, cuprinse toate într-un fișier:

    Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica raspunsuri

    dar și puse separat în pagini-răspuns la diferitele nedumeriri:

    „Batjocuri și bârfe”

    Despre un studiu mai concis, fără repetiții nefolositoare

    Pogorârea la Iad

    -ism

    Împărtășanie nu deasă, nu rară, ci Personală

    [1] Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 16.

    [2] Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, , luni, 4 aprilie 2016, p. 22.

  53. Și o ultimă postare, cu ajutorul lui Dumnezeu, luată de aici:
    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/ar-vrea-pr-arsenie-boca-sa-fie-canonizat/
    Ar vrea Pr. Arsenie Boca să fie canonizat?

    De multe ori ne-am întrebat acest lucru.

    Mulți dintre ucenici (poate) se roagă sfinției sale să le descopere.

    Mulți stau și șovăie neștiind ce să creadă: zvonurilor sau Sfinților Părinți?

    Poate fi Sfânt cineva care a crezut și a predat altfel decât Sfintele Sinoade Ecumenice sau măcar se poate mântui? Mulți își pun cu stăruință această întrebare.

    Desigur că pentru noi nu este nevoie de altă dovadă. Atunci când se contrazice Sfânta Tradiție, nu mai poate fi vorba nici de sfințenie, nici de mântuire. Nu este nevoie de minuni ca să ne dovedească realitatea Sfintei Predanii, după ea ne învățăm ce este bun și ce este rău, după cum ne arată Însuși Hristos:

    Luc 16:27 Și a zis: rogu-te dar, părinte, ca să’l trimiți pre dânsul în casa tatălui meu: 28 Că am cinci frați; să le mărturisească lor, ca să nu vie și ei la acest loc de muncă. 29 Și i-a zis Avraam lui: au pre Moisi și pre proroci, să’i asculte pre dânșii. 30 Iar el-a zis: nu, părinte Avraame; ci de va merge cineva din morți la dânșii, se vor pocăi. 31 Și i-a zis lui: dacă nu ascultă pre Moisi și pre proroci, măcar de ar și învia cineva din morți, nu vor crede.

    Însă unii nu se mulțumesc doar cu atât. Astfel că ne este frică față de Dumnezeu a ascunde istorisirea de mai jos, ca nu cumva să ne facem vinovați față de pierderea unor suflete ce poate s-ar întări în Dreapta Credință aflând realitatea.

    Iată ce am aflat, cu mila lui Dumnezeu (discuția ne-a fost relatată de starețul de mai jos care, din smerenie, ne-a rugat să nu-i pomenim numele).

    Un stareț-protosinghel din România aflând (înfricoșat) de abaterile grave ale Părintelui Arsenie Boca de la Sfânta Tradiție, discuta această problemă cu un alt preot.

    Starețul:

    – Ce credeți, Părintele Arsenie Boca este eretic sau nu? Îl putem pomeni la Sfânta Liturghie cu cei răposați sau nu?

    Preotul:

    – Eu nu sunt profesor de teologie ca să vă pot confirma că este eretic. Pot să vă spun, însă, ce am aflat eu. La început am crezut (ca toată lumea) că e sfânt. Apoi încercând să-i citesc scrierile mi-am dat seama că este ceva ciudat cu ele. De ce Viețile sfinților, Patericele și Sfinții Părinți îți hrănesc mintea și te schimbă înspre pocăință, iar scrierile sfinției sale nu le poți citi plictisindu-te și aglomerându-te cu informații inutile și tulburătoare, dându-ți un gust amar că pierzi vremea? M-am gândit că o fi fost, poate, înșelat… Dar nu am vrut să cred gândului meu și m-am dus la un Mitropolit care îl aprecia [Părintele stareț ne-a spus numele Mitropolitului, dar noi nu îl reproducem pentru a nu stârni asupra Înalt Preasfinției Sale sale prigoana autorităților politice și ura fanaticilor – n.n.]. Știți ce mi-a spus?

    Starețul:

    – Vă rog să-mi spuneți, fiindcă este foarte important să gândim bisericește, nu după opinia unuia sau a altuia. Și lupta împotriva ereziei poate deveni o patimă. Mântuirea se dobândește cu mult sfat …

    Preotul:

    – Răspunsul Înalt Preasfinției Sale sale a fost unul ca în Pateric. Nu îmi vine să cred că mai există astfel de lucrări și în zilele noastre (atât de reci față de Hristos). Iată ce mi-a spus ÎPS sa:

    – Dragă părinte, după cum deja poate ați aflat, eu am fost un mare admirator al Părintelui Arsenie Boca. Ce poate fi mai Sfânt decât un ieromonah Ortodox mărturisitor și făcător de minuni, celebru artist și cărturar. Practic este o fală a României. Când am citit însă studiile unora și alarmele altora că ar fi eretic și vrăjitor nu am vrut să mă mai bizuiesc pe părerea oamenilor. Ier 17:5 „Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om”. Așa că am trimis un om de încredere la Sfântul Munte la un pustnic care este omul lui Dumnezeu (și văzător cu duhul), al cărui cuvânt este prețios pentru mine datorită pocăinței, echilibrului și fricii sale de a împlini în toate împlini poruncile Domnului. El i-a spus omului meu așa:

    Ce căutați la mine, un om păcătos? Eu de abia mai răsuflu să-mi plâng păcatele mele și cum să știu eu de starea altuia?
    Părinte, dar am fost trimis special pentru aceasta. Mulți oameni sunt tulburați de acest subiect! Vă rog ascultați de rugămintea unui mitropolit ce se smerește.
    Ei frate, cine sunt eu? Dar ca să nu fie atâta osteneală în zadar, o să mă rog milostivului meu Domn și Dumnezeu să descopere smereniei voastre adevărul, dacă va vrea.
    După ce a postit și s-a rugat îndelung, iată ce i-a răspuns omului meu (care a aștepta cu nerăbdare împlinirea ascultării și lămuririle propriei sale nedumeriri):

    Astă noapte la rugăciune, când îmi plângeam păcatele mele, mi-a apărut Părintele Arsenie Boca și mi-a zis cu multă durere: „Roagă-i părinte pe oameni să nu mă mai cinstească ca Sfânt. Nu fac altceva decât să-mi sporească chinurile!”
    [ÎPS sa – n.n.] De atunci mi-am dat seama că trebuie să fim mult mai atenți cu mântuirea noastră și să nu ne grăbim să catalogăm pe nimeni nici ca Sfânt, nici ca păcătos. Tot a judeca pe altul înseamnă. Să nu ne mai abatem nici la stânga, nici la dreapta de la Sfinții Părinți, nici măcar cu o câtime. Mai greu este să depistăm falsa sfințenie, decât să luptăm cu păcătoșenia vădită.

    – …

    – Nu v-aș fi spus acestea dacă nu ar fi periclitată mântuirea atâtora prin evlavia față de un om înșelat, fiindcă îl iau ca model și se amăgesc, despărțindu-se de Hristos.

    Despre Sfânta Icoană a Pogorârii la Iad găsiți răspunsul aici:
    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/discutii/nepotriviri-din-ortodoxie-traditionalista-si-teologie-patristica/pogorarea-la-iad/

    Despre -ism aici:
    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/discutii/nepotriviri-din-ortodoxie-traditionalista-si-teologie-patristica/ism/

    Despre Sfânta Împărtășanie nu deasă, nu rară, ci Personală, aici:
    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/impartasanie-nu-deasa-nu-rara-ci-personala/

    Vă doresc tuturor mântuire în Hristos, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale

    • Andrei zice:

      Din pacate nu am avut timp sa urmaresc discutia cap-coada in timp util, fiind plecat acum, iar in februarie am avut ceva probleme de sanatate (ulterior am uitat de discutie). Domnule Ardeleanu, chestiunea desei Impartasanii o puteti intelege nu in masura in care ati invatat sa citati Sfintii Parintii, ci in masura in care reusiti sa intelegeti ce inseamna si cum se manifesta viata in Hristos sau trairea eclesiala asa cum au invatat Sfintii Parinti. Si Sfintii Parinti trebuie intelesi in acelasi context al vietii eclesiale. Promit ca atunci cand am timp sa raspund la materialul stufos de pe pagina dvs. Din pacate insa nu voi raspunde chiar la tot pentru ca in multe puncte respectivul articol nu este un studiu, ci chestii care sa umple pagina. Daca vreti, va pot da link-uri catre multe studii despre deasa Impartasanie, studii cu o adevarata rigurozitate stiintifica si pe surse patristice si canonice foarte multe, dar daca ati ajuns sa credeti ca deasa Impartasanie e „minunism” sau ca trebuie Impartasanie „personala” in conditiile in care Impartasania e actul cel mai comunitar si care practic incheaga madularele intreolalta in Biserica….

      Pana una-alta poate va faceti timp pentru a va pune niste intrebari:

      1. De cand e valabila Spovedanie obligatorie inaintea Impartasaniei? A fost asa mereu?

      2. Unde a aparut prima data ideea impartasirii la 40 de zile? In Apus sau in Rasarit?

      3. Ce au decis sinoadele din secolul XIX pe marginea desei Impartasanii? Trebuie sa ascultam de acestea?

      4. Ce a zis Hristos despre cei ce nu mananca Trupul Sau?

      Si mai sunt destule intrebari.

      In acelasi timp sunt materiale destule stufoase (si pe care se vede ca nu le-ati citit) aici: https://theologiepatristica.wordpress.com/category/deasa-cuminecare/

      Din pacate nu sunteti decat un alt om care are impresia ca cineva indruma la Impartasanie oricum, fara constiinta eclesiala. Ca dvs. au trecut destui p-aici care se certau singuri pe niste chestii imaginate de ei si puse pe seama noastra. Teologia euharistica a Parintilor insa e clara, indiferent de cat spicuiti dvs. prin ea.

      • „ajuns sa credeti ca deasa Impartasanie e „minunism” sau ca trebuie Impartasanie „personala” in conditiile in care Impartasania e actul cel mai comunitar si care practic incheaga madularele intreolalta in Biserica….”
        Studiul de aici:
        https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/impartasanie-nu-deasa-nu-rara-ci-personala.pdf
        nu se referă la frecvență des contra rar (cum militați dumneavoastră) sau rar contra des (cum se războiesc alții și credeți dumneavoastră că o fac și eu, ceea ce nu este adevărat).
        El se referă la pregătire.
        El critică transformarea Sfintei Împărtășanii ce se adresează unicității Persoanei (care prin definiția ei este în comuniune cu alte persoane) într-un ritual automat care nu ține cont de această unicitate și transformă Persoana ce se cuminecă într-un individ euharistic.
        Cuvântul „personală” din titlu nu sugerează o contradicție cu comuniunea (atenție nu „comunitatea”!) liturgică a Împărăției (Bisericii). Atunci am vorbi tot despre individ (ca un subiect repetabil supus unei metode/rețete de mântuire) ca și adepții de mai sus ai frecventismului des sau rar. „Personal” nu dorește a exprima vreo izolare pietistă la Sfânta Împărtășanie, ci arată că pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie (mai deasă sau mai rară în funcție de starea persoanei care se împărtășește) trebuie să se facă în contextul personal, adică ținând cont de tot universul irepetabil ce reprezintă fiecare om: sinele, ale sale și cele din jurul său.
        Așa recomandă toți Sfinții Părinți.
        ***
        „niste intrebari:
        1. De cand e valabila Spovedanie obligatorie inaintea Impartasaniei? A fost asa mereu?
        2. Unde a aparut prima data ideea impartasirii la 40 de zile? In Apus sau in Rasarit?
        3. Ce au decis sinoadele din secolul XIX pe marginea desei Impartasanii? Trebuie sa ascultam de acestea?
        4. Ce a zis Hristos despre cei ce nu mananca Trupul Sau?
        Si mai sunt destule intrebari.”
        La aceste întrebări de mai sus și la mai multe decât acestea a încercat să răspundă studiul de mai sus, nu prin părerile vreunor „teologi”, ci prin vederea duhovnicească a Sfinților Părinți surprinsă în cuvintele lor. Și nu numai despre hotărârile sinoadelor 19 ci despre întreaga istorie Bisericească în legătură cu acest subiect.
        „Din pacate nu sunteti decat un alt om care are impresia ca cineva indruma la Impartasanie oricum, fara constiinta eclesiala. Ca dvs. au trecut destui p-aici care se certau singuri pe niste chestii imaginate de ei si puse pe seama noastra. Teologia euharistica a Parintilor insa e clara, indiferent de cat spicuiti dvs. prin ea.”
        Tonul dumneavoastră mai apologetic ar semnala o oarecare tensiune de împotrivire (ce se poate interpreta și ca ceartă), însă nu îmi aduc aminte să îmi fi dorit să mă cert cu cineva. Dacă vreundeva s-a strecurat vreo astfel de tendință îmi cer iertare. Imaginația este de la draci și îmi doresc să scap de ea din toată inima. Nu îmi doresc să îmi imaginez ce vă imaginați dumneavoastră despre Sfinții Părinți. Eu nu am trecut pe la dumneavoastră ca să mă leg de cuvinte (și nici de deasa împărtășanie pe care o propuneți) ci am răspuns la niște întrebări pe care mi le-a pus domnișoara Ana-Elisabeta, consierându-mă dator de a lămuri niște neclarități ale dumneaei în legătură cu studiul despre chestiunea înșelării generale și a fenomenului Drăgănescu-Prislop în special, pomenindu-se în treacăt și despre fenomenul Vladimirești care susținea o deasă împărtășanie fără pregătire, deci nepatristică. Am nuanțat așadar niște nedumeriri ale domnișoare Ana-Elisabeta în legătură cu afirmațiile de acolo, tocmai pentru a arăta că nu suntem împotriva Sfintei Împărtășanii (ce bine ar fi ca oamenii să fie atât de pregătiți în cât să se poată cumineca zilnic) ci vrem să arătăm că Sfinții Părinți nu au susținut niciodată vreo frecvență (fie deasă, fie rară, fie de mijloc) ci au abordat această temă în legătură cu starea de pocăință a fiecărei persoane, care variază atât de mult de la zi la zi. Nu ar fi fost legat studiul de mai sus de blogul dumneavoastră dacă în postările pe care domnișoara Ana-Elisabeta le-a făcut în legătură cu deasa împărtășanie nu ar fi apărut niște trimiteri la niște filmulețe cu idei nepatristice în legătură cu pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie minimalizând-o până la ridiculizare și susținând modelul grecesc contemporan nepatristic provenit din apusul atât de căzut, total opus învățăturilor euharistice ale Sfinților Părinți.
        Sub pretextul disputei desei împărtășanii împotriva rarei împărtășanii, de obicei, se pierde sau atacă fraudulos tocmai esența problemei: Pocăința pentru Sfânta Împărtășanie. Ba uneori se atacă grosolan tocmai pocăința, uitând de îndemnul lui Hristos:
        Mat_4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
        Războiul nevăzut nu se referă cu nici un chip în realitate, așadar, la deasa împărtășanie contra rara împărtășanie sau invers, ci la A NE ÎMPĂRTĂȘI CU SAU FĂRĂ PREGĂTIRE. Dacă unii de dragul desului suprimă pregătirea, este propria lor problemă (din păcate azi aceasta a devenit un fel de epidemie, preluată cu siguranță de la iezuiți și nu de la Sfinții Părinți și a devenit „virală” – ca orice meteahnă în mentalitate – în spațiul virtual, care, în vremurile noastre se răsfrânge și în cel real vătămând pe mulți).
        În continuare nădăjduiesc, cum am tot subliniat, să nu se prefacă acest subiect în polemică ci în îmbogățire în nuanțe de la Sfinții Părinți. Pentru aceasta, însă, vă rog să nu judecați studiul prin prejudecăți culese din bătăliile ideatice pe care le-ați avut în legătură cu acest subiect, fără a citi ce a vrut el să spună. Vă rog nu-l mai răstălmăciți, după metoda pe care o aplică unii: răsfoiesc superficial titlurile, își fac o părere și atacă vehement ce li se pare că ar vrea să spună contra ideilor proprii, care sunt convinși că sunt identice cu ale Sfinților Părinți.
        De ce ați citit „nu deasă” și ați omis „nu rară” făcând referire la cele 40 de zile? Dacă ați fi citit studiul ați fi observat că este combătută orice rețetă fie de 40 de zile, fie săptămânală, fie zilnică, fie anuală. Cuvântul „personală” se referă tocmai ca Sfânta Împărtășanie să se facă fără rețete, adică după cum recomandă Sfinții Părinți cu pregătire foarte serioasă în funcție de starea fiecărei persoane.
        Cum de ați pus „personal” în contradicție cu conștiința eclesială și „comunitatea” bisericii când tocmai la îmbrățișarea dintre persoane prin Sfintele Taine face referire tot studiul? Dacă l-ați fi citit ați fi văzut că în el se subliniază ca un fir roșu de Sânge împărătesc că nunta mistică a fiecărei persoane cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie nu izolează ci duce de la unirea în sine a persoanei la unirea ei cu întreaga creație tocmai prin Taina Trupului Bisericii, al cărui Cap este Mirele. Se vorbește despre unirea tuturor păstrând libertatea și diversitatea unicității ca o îmbogățire a lor întreolaltă, ținând cont de învățăturile, starea și contextul istoric particular și general al Sfintei Biserici.
        De ce vă pripiți aplicând șabloane?
        Eu nu am avut timp și am spus că, dacă îmi va ajuta Dumnezeu, o să pot discuta despre acest subiect peste doi ani. Deci nu am putut cristaliza un studiu concis personal pe care să-l ilustrez cu citate.
        Acel studiu nu reprezintă propriile mele păreri ci, am pus într-o structură tematică clarificată prin titluri pentru a fi mai ușor de găsit textele cu cuvintele Sfinților Părinți în legătură cu acest subiect. De aceea și este stufos, fiindcă nu am dorit să influențez în vreun fel pe cititor scoțând din context diamantele înțelegătoare patristice și pentru a ușura cititorul să vadă ce ne învață în întregime Sfântul Duh despre acest subiect. Sigur că azi se preferă tot felul de studii despre studii, cât mai simple și ușoare de citit, și acestea vor fi preferate în locul colecțiilor patristice. Însă așa nu se pot exprima decât în mod manipulator părerile unor oameni pătimași despre Sfinții Părinți și nu realitatatea lor întreagă. Cine dorește cu sete adevărul, însă, nu se va plictisi niciodată să găsească bogăția înțelesurilor patristice. Având și trimiteri la cărți, cei ce vor dori să se adâncească în înțelegere pentru a dobândi înțelepciunea vor avea acest studiu ca o unealtă bibliografică în ajutor.
        În acest studiu se face referire la cuvinte ale Sfinților Părinți despre modul diferit de împărtășanie (atât ca pregătire cât și ca frecvență) în legătură cu:
        – Istoria Bisericii
        – Starea trupească a fiecăruia
        – Starea sufletească a fiecăruia
        – Starea duhovnicească a fiecăruia
        Avem cuvinte lămuritoare despre cum trebuie să se pregătească atât clericii cât și mirenii la modul concret (post, spovedanie, lucrare lăuntrică) pentru Sfânta Împărtășanie și de cum abordează frecvența Sfintei Împărtășanii Sfinții Părinți.
        Este impresionant că toți adepții desei împărtășanii (aș fi preferat ca dumneavoastră să faceți o excepție) când se vorbește despre seriozitatea pregătirii și necesitatea pocăinței pentru Sfânta Împărtășanie sar ca arși și schimbă vorba pomenind de acele texte din Sfinții Părinți care vorbesc despre o deasă Împărtășanie. Imediat apoi le scot din context, și sugerează că cei care cer o pregătire serioasă se împotrivesc Sfintei Împărtășanii. Este absurd. Chiar cuvântul pregătire arată că scopul ei este acela pentru care este pregătirea, adică în cazul de față „Cu frica de Dumnezeu cu credinta si cu dragoste să va apropiati…” de Sfânta Împărtășanie.
        Repetăm: scopul studiului de mai sus subliniază pregătirea după cum ne-o cer Sfinții Părinți tocmai pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos și nu cu boală, moarte și osândă. Ce bine ar fi ca omul să fie atât de pregătit încât să se împărtășească continuu cu Sfintele Taine.
        Eu m-am bucurat de textele patristice la care faceți trimitere dumneavoastră care descriu și îndeamnă la dragostea de Sfânta Împărtășanie (și vă rog să îmi trimiteți și mie un link la textele sinoadelor din secolul 19 la care făceați referire criticându-le, ca să înțeleg ce nu vă convine la ele).
        Dar m-aș bucura să parcurgeți și dumneavoastră textele patristice despre pregătirea cu multă seriozitate (personală și obșteasă, sobornicească nu „comunitară”) pentru Sfânta Împărtășanie ca să vă împărtășiți și dumneavoastră de echilibrul Sfinților Părinți (ce nu merg doar pe o latură a problemei ci o dezvăluie echilibrat în deplinătatea ei).
        Cred că așa se va putea depăși și ușorul duh războinic ce a apărut între noi pentru o reală cuminecare în Dumnezeu – Cuvântul a bogăției personale de trăire în Hristos a fiecăruia dintre noi. Deși mai bine ar fi să mă exclud pe mine, care sunt așa de sărac duhovnicește, și să pomenesc de cuminecarea dumneavoastră cu înțelesurile Sfinților Părinți citați de noi.
        Repet și îmi cer iertare, nu vă voi mai putea răspunde. Nu am timp și nici nu doresc, fiindcă nu contez deloc în ecuație. În studiul de mai sus, dacă veți avea răbdare să îl citiți, veți găsi o colecție de la Sfinții Părinți despre acest subiect. Ei se exprimă atât de limpede (și practic și dogmatic și teologic și mistic). Măcar de le-am urma învățăturile. Unde vedeți vreo părere a mea personală scuipați-o dacă doriți (cum a scuipat și Domnul în tină), dar Sfinții Părinți primiți-i și îndulciți-vă de ei. Hristos unge prin ei ochii orbului și îl face să vadă. Și când mă refer la orb mă refer la tot omul care încă mai trăiește în gânduri și nu a primit rugăciunea neîncetată.
        Iertați-mă dacă v-am supărat cu ceva,
        Pocăință frumoasă,
        Dr. Victor Ardeleanu

      • Andrei zice:

        Domnule Ardeleanu,

        1. Am inceput sa citesc studiul, dar nu l-am dus si nu il voi duce la capat pentru ca si dumneavoastra, ca si altii care nu inteleg de ce ne uscam aici gura cu deasa Impartasanie, aveti impresia ca noi indrumam lumea sa ia Sfanta Impartasanie ca la aprozar. Si pentru ca aveti impresia asta, va si imaginati cavaleri in armuri stralucitoare salvand situatia. Dar nu e chiar asa… Cel care trebuie sa va faceti temele inainte sunteti dumneavoastra si dumneavoastra ar trebui sa cititi cu atentie pozitia noastra, care nu e altceva decat o reactie la reguli stupide (gen cele 40 de zile), dar si o incercare de a readuce viata bisericeasca la normalul ei, asa cum se vede in Scriptura, in canoanele Bisericii s.a.m.d. Iar Ana este cu siguranta de aceeasi parere cu mine si tocmai de aceea orice fel de replica impotriva ei, e replica si impotriva mea, motiv pentru care reactionez ca atare.

        2. Noi doar incercam sa spunem ca regula este Impartasanie duminicala (si asta poate fi dovedit fara echivoc), iar situatia din ziua de azi, in care exista unele biserici in care nu se impartaseste NIMENI la Sfanta Liturghie reprezinta ceva anormal si necanonic. Asta ca sa adaugam ca unii nu se impartasesc din pur laxism, fara sa aiba pacate opritoare sau ca au nimerit peste un preot-cerber care pune lacatul pe Potir. Chiar nu inteleg de ce nu vi se par anormale astfel de situatii preferand in schimb sa tot insistati pe insinuari ca noi nu vorbim despre o stare corecta a duhului inainte de Impartasanie. Deci noi doar incercam sa trezim constiinta oamenilor pentru a intelege cat de importanta e Sfanta Impartasanie in vederea mantuirii. Asta presupune in mod evident si pregatirea aferenta (desigur, in limtele patristice). Este exact ce scrie si Sfantul Nicodim sau Neofit in cartea despre Impartasanie.

        3. Sinoadele din sec XIX au hotarat pentru deasa Impartasanie. Deci eu sunt complet de acord cu ele, doar eram curios sa vad daca ati auzit dvs. de ele. Se pare ca nu. Ar trebui sa stiti ca deasa Impartasanie este stabilita negru pe alb nu doar de suficiente canoane, ci si de aceste sinoade. Cei care incercati sa minimizati importanta desei Impartasanii va luptati practic cu aceste decizii ale Bisericii. Eu chiar nu am inteles de ce atata insistenta doar pe pregatire (si nu orice fel de pregatire, ci una in care trebuie sa fii chipurile musai sfant) si aproape deloc pe importanta Impartasaniei, in conditiile in care fara Impartasanie nu te poti mantui, dupa cum spune Hristos.

        Si inca ceva, daca vreti sa luati ca sfat: incercati o tema care va avantajeaza pe blog si structurarea unui „studiu” astfel incat sa fie ceva cursiv si structurat. Si incercati sa nu il mai folositi pe parintele Staniloae pe post de guru. Largiti-va putin orizontul. Cand incercati sa vorbiti de Sfintii Parinti si apoi argumentati doar cu personalism marca Staniloae iese ceva de nu va imaginati. De aceea si studiul dvs. este o ciorba de chestii care in realitate se contrazic intre ele.

      • Andrei zice:

        Si iertati-mi limbajul daca uneori pare mai dur. Pur si simplu m-am saturat sa explic chestii evidente si mai ales, m-am saturat sa vad cum nimeni nu intelege ceea ce trebuie din teologia euharistica.

      • Mă bucur că pomeniți de Sfintele Sinoade din secolele XIX.
        Să cităm acum din ele:
        – 1807 patriarhul ecumenic Grigorie, printr-un”tomos” sinodal” „impartasirea cu Preacuratele Taine se cuvine sa se faca intotdeauna prin cercetarea fiecarui credincios si care nu se poate face de el insusi, ci de preotii duhovnici, imputerniciti de arhierei cu gramate bisericesti”
        – acelasi patriarh, prin”tomosul” din august 1819, spune:”cei evlaviosi sunt datori sa se apropie si sa se impartaseasca la fiecare Liturghie, pentru aceasta sunt invitati de preot: „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”. Dar din pricina alunecarii si neputintei omului de a se impartasi in fiecare zi, Biserica a hotarat ca fiecare sa se apropie de Sfanta impartasanie atunci cand, marturisindu-se duhovnicului sau, este gasit vrednic de dumnezeiasca impartasanie si primeste dezlegare pentru aceasta de la duhovnic. Pentru dumnezeiasca impartasanie nu exista nici un termen fix de zile, deci, nici nu trebuie sa se spuna ca trebuie sa treaca mai intai 40 de zile ca sa se impartaseasca, deoarece acest lucru este neoprit si neimpiedicat; asa ca celui care vrea si ia invoire de la duhovnicul sau, ca unul care este gasit fara vina, ii este ingaduit sa se impartaseasca si saptamanal. Cu privire la aceasta nu exista nici o hotarare si nici un canon apostolic”
        Vedeți cum repetă și ele, ca toți Sfinții Părinți, că ne putem împărtăși prin spovedanie, după cum ne găsește duhovnicul la spovedanie și când ne dezleagă duhovnicul pentru a ne împărtăși dacă ne găsește vrednici, fără termen fix de zile (nici 40 nici vreun altul, de pildă cel pe care îl hotărâți dumneavoastră de 7). Se îngăduie, dar nu se obligă nimeni să se împărtășească săptămânal.
        Cu alte cuvinte:
        Împărtășanie nu deasă, nu rară, ci personală, după Sfinții Părinți.
        Mai pe larg puteți citi despre aceasta aici:
        https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/impartasanie-nu-deasa-nu-rara-ci-personala.pdf

        Mă bucur așadar că și dumneavoastră, prin trimiterile pe care le faceți, susțineți ideea principală din studiul patristic cu titlul de mai sus.
        În privința comparării Părintelui Dumitru Stăniloae cu un guru mi se pare o gafă de proporții asemenea cu ideea domnișoarei Ana-Elisabeta că Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul ar fi fost influențat de cei din apus.
        Ceea ce exprimă studiul (dar pentru aceasta este nevoie să îl citiți nu să citați din părerile dumneavoastră despre ce ar scrie în el) nu este personalism de nici un fel și nici vreun alt -ism ci este vorba de o realitate a persoanei (pe de o parte) și o pregătire potrivită contextului fiecăruia (cum s-ar spune în termeni moderni „personalizată”).
        Vă rog să vă documentați în dogmatica Sfântului Ioan Damaschin despre fire și persoană:
        „Ființa este afirmată de ipostasă, pentru că ființa este desăvârșită în fiecare din ipostasele de aceeași specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc între ele în ceea ce privește ființa, ci în ceea ce privește accidentele, care sunt însușiri caracteristice, însușirile caracteristice, însă, aparțin ipostaselor și nu firii. Ipostasa se definește: ființa împreună cu accidentele. Pentru aceea ipostasa posedă comunul împreună cu particularul și existența în sine. Ființa, însă, nu există în sine, ci este considerată în ipostase. Prin urmare, dacă pătimește una din ipostase, atunci întreaga ființă pătimește, căci a pătimit ipostasa, și se spune că a pătimit în una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca să sufere toate ipostasele de aceeași specie cu ipostasă care suferă.”
        Puteți înțelege mai bine așa de ce Sfânta Împărtășanie este adresată persoanei și de ce trebuie o pregătire particulară pentru fiecare, în funcție și de însușirile caracteristice pe care le are.
        Sfântul Ioan Damaschin este considerat sintetizatorul Sfinților Părinți. Expresia lui de mai sus este foarte sugestivă pentru problema în discuție.
        Vedeți așadar că nu este vorba de o mentalitate (-ism) din părerea proprie a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae ci o realitate a creației revelată nouă prin Dogmatică de Sfinții Părinți?
        Poate că ar fi bine să nu vă mai uscați gura nici despre guru, nici despre deasa împărtășanie ci să vă udați ochii cu lacrimi printr-o continuă pocăință care vă va umple gura cu o reală și continuă împărtășanie și va picura atunci de pe buzele dumneavoastră har, iar nu păreri proprii, ireale despre ce scriu alții și despre Sfinții Părinți.
        Într-adevăr nu cred că veți avea răbdare să citiți studiul până la capăt. Și nici nu cred că v-ar folosi. V-ați și format o părere eronată care văd că tot persistă sâcâietor și aceasta îi va deforma înțelesul și l-ar face inutil. Din păcate părerea dumneavoastră nu corespunde cu ceea ce dorește să exprime studiul. V-ați format părerea pe calapodul obsedant construit în jurul conflictului „des-rar”. Declară că se preocupă, dar nu ține cont de importanța unei reale pregătiri.
        Susțineți că nu doriți o împărtășanie superficială. Mă bucur că este așa. Atunci de ce vă supără studiul? El tocmai despre aceasta vorbește, dar nu la modul general și declarativ ca dumneavoastră (pentru a vă putea susține fără mustrări de conștiință – sau din partea altora – ideea împărtășaniei săptămânale), ci luând în considerare tocmai concretul unor situații reale și descriind tocmai ce spun despre pregătire Sfinții Părinți. Se dezbate și despre frecvență, dar nu prezentându-se o rețetă universal valabilă (cum dumneavoastră vorbiți de rețeta săptămânală indiferent de context), ci exact cum o recomandă și Sfintele Sinoade din secolul XIX și toți Sfinții Părinți: zilnic, de 6, 5, 4, 3, 2 ori pe săptămână sau săptămânal, la două, trei, patru săptămâni sau la 40 de zile, la 39 de zile sau la două luni, la două luni și o zi sau la… etc sau anual sau odată în viață sau niciodată, în funcție de realitatea lăuntrică a fiecărei persoane.
        Poate însă vă supără studiul din părerea dumneavoastră preconcepută că s-ar împotrivi desei împărtășanii. El nu combate deasa împărtășanie, ci împărtășania fără pregătire. Mai combate și frecventismul sau împărtășanie după o rețetă recurentă universal valabilă, de o frecvență anume (fie rară, fie mijlocie, fie deasă) ce ar batjocori tocmai Sfintele Taine fiindcă le-ar trata ca pe un ritual automat comun nu departe de o magie neînțelegătoare sau chiar mai gravă decât aceasta (fiindcă ar strica mintea mutând-o de la pocăință la părerea bună de sine dând vina pentru aceasta pe Hristos și suprimând realitatea și libertatea persoanei).
        Dar poate că în cele de mai sus nu susțineți (cum mi se pare mie) o împărtășanie de ritual repetitiv cu o pregătire minimală pentru a amorți conștiința. Poate că dumneavoastră susțineți o împărtășanie săptămânală cu pregătire după Sfinții Părinți, cu spovedanie săptămânală, cu lucrarea neîncetată a nepătimirii sau măcar a plânsului pentru păcate, cu post de 7 zile (sau măcar de trei zile înainte de fiecare Sfântă Liturghie), cu iertarea și iubirea vrăjmașilor (chiar și cu împăcarea cu cei ce ne vrăjmășesc fără vină), cu citirea întregului canon în legătură cu rânduiala de împărtășanie. Așa da, vă admirăm din toată inima și vă dorim pocăință frumoasă și împărtășanie nu deasă ci continuă, dar nu cu boală, nu cu moarte, nu cu osândă (cum ați face dacă v-ați împărtăși săptămânal fără această pregătire patristică), ci cu Sfintele, Dumnezeieștile și Înfricoșătoarele lui Hristos Taine, în veci, Amin!
        PS din Pateric:
        1. Povestea cineva din părinții Egiptului: „Odată am voit să mă înstrăinez și am mers la Atena și intrând în cetate, am văzut un bătrân monah, împodobit cu haine, purtând o cruce mică cusută și după care alerga mulțimea. Intrând în cetate, l-a întâmpinat norod mult și îl trăgea la priveliște iar eu am întrebat pe un oarecare: „Cine este aceasta?” Și mi s-a răspuns că aceasta este un elin, mai mare decât toți filozofii și făcându-se creștin și zidindu-și mănăstire, s-a făcut călugăr, viețuind cincisprezece ani; mai întâi neintrând în cetate, iar astăzi a intrat. Pentru aceasta alergăm să-l vedem ce va spune”. Așa am plecat și eu cu dânsul; și adunându-se cei mai de frunte ai cetății, l-au poftit, zicând: „Spune-ne nouă, ce vrei să ne vorbești?” El le-a zis: „Nu este nici o limbă sub cer, ca cea creștină, și mai frumos cin ca cinul călugăresc; aceasta numai îi vatămă pe dânșii, că aduce asupra lor diavolul pizma unul asupra altuia, zicând „că mi-a zis” și „i-am zis” și așa necurății înaintea lor având, nu le văd”. Iar aceasta auzind toți, l-au proslăvit și au plecat.30
        De aceea iertați-mă, ca să pot să mă împărtășesc, și nu fiți supărat că nu mai pot continua dialogul, ca să pot vedea necurățiile dinaintea mea.
        Dr. Victor Ardeleanu

      • Andrei zice:

        Domnule Ardeleanu,

        1. Citati din hotararea sinodului de la 1819 si intelegeti, culmea, tot ce vreti dvs. desi hotararea spune clar: „cei evlaviosi sunt datori sa se apropie si sa se impartaseasca la fiecare Liturghie”. Deci atentie, sunt datori! Asta inseamna ca nu doar pregatirea conteaza, ci si frecventa, intrand in logica Liturghiei, dar si a vietii eclesiale.

        2. Va intrebati de ce ma supara „studiul”, dupa care sustineti exact ce sustineti si in respectivul „studiu”, si anume ca sustin doar la nivel declarativ necesitatea unei pregatiri. Aici ar trebui sa va bat obrazul, mai ales ca persistati in a sustine asa ceva din banuieli, nu din ceva factual.

        3. Din moment ce exista canoane care spun foarte clar ca trebuie sa te impartasesti duminical, inseamna ca pentru Sfintii Parinti nu a contat doar pregatirea ci si faptul de a te impartasi la fiecare Liturghie! Asta reiese si din rugaciunile Sfintei Liturghii! Situatia de azi, in care 99% dintre oamenii care asista a Lturghie nu se impartasesc este anormala si anti-canonica! Si asta datorita unora cu dvs. care le-a bagat in cap oamenilor ca trebuie sa faca minuni si sa fie mari sfinti pentru a se apropia de Potir.

        4. Se discuta in contextul Sinodului din Creta de cateva luni de personalism si implicatiile sale, iar dvs. incercati sa justificati personalismul? Pe ce planeta ati trait in ultima perioada?

        5. De ce nu scrieti in fraza concise si mai faceti si din fiecare fraza o poezie?

        Nici eu nu am de ce sa continui un dialog cu surzi care nu inteleg deasa Impartasanie sau tot ce inteleg ei este ca noi indrumam sa se ia Impartasania ca la piata pentru ca nu pot face loc in logica lor unei Impartasanii atat constiente cat si duminicale.

      • Andrei zice:

        Si inca ceva: puteti sa imi indicati unde se cere in dreptul canonic sau traditia patristica postirea obligatorie inainte de Sfanta Impartasanie? Stiti ca asta este o inovatie recenta? Cum sa posteasca cineva 3 sau sapte zile inainte de impartasire in conditiile in care canonul 9 apostolic sau 2 Antiohia spune ca impartasirea trebuie sa fie duminicala, iar canoanele 66 apostolic si 55 Trulan interzic total postirea sambata? Cum se face apoi ca in cadrul canonului 66 Trulan se specifica obligatia crestinilor de a se impartasi in toate zilele Saptamanii Luminate mancand de dulce?

        Din pacate si dumneavoastra, domnule Ardeleanu mergeti pe aceleasi conceptii aparute nu de mult intre membrii Bisericii, dar pe care le puneti pe seama Tradtiei, desi aceasta spune clar contrarul.

      • Iar abateți discuția spre alte idei (în afară de subiect, inclusiv de tema studiului de care vorbim) fugind de răspundere.
        Vorbim despre modul cum se face o pregătire serioasă pentru Sfânta Împărtășanie și dvs. răspundeți despre frecvența Sfintei Împărtășanii. Toți Sfinții Părinți, inclusiv canonul citat de dvs. specifică tocmai că nu trebuie date un număr de zile fixe. În studiu aveți chiar răspunsul multor Sfinți în legătură cu frecvența variabilă în funcție de starea duhovnicească a fiecăruia. Poate că o să ne spuneți că Sfinți ca Sfântul Paisie cel Mare, Gheorghe și Calinic de la Cernica nu-și făceau datoria fiindcă nu-și împărtășeau ucenicii săptămânal.
        Dar nu este aceasta problema principală.
        Studiul și discuția noastră de aici nu este frecvența, ci pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie ca să știm dacă ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos sau cu boală, moarte și osândă (des sau rar, nu contează).
        Cum vă pregătiți dumneavoastră pentru împărtășania săptămânală?
        Nu teoretic, la modul general, al firii, ci concret în legătură cu persoana dvs.
        Cum postiți, la ce interval vă spovediți, ce rugăciuni spuneți, dacă aveți sau nu gânduri pătimașe și lacrimi de pocăință, cu străpungerea inimii, dacă vă împăcați cu vrăjmașii?
        Vă rog să specificați și dacă sunteți grav bolnav, pentru a vedea pregătirea potrivită la starea de sănătate a persoanei dvs nepersonalistă…
        Dacă vă este greu să vorbiți de dvs. personal și vă considerați atacat de personalismul non-uman al delfinilor (aberație modernă contradictorie Sfinților Părinți după care doar Dumnezeu, îngerii și oamenii sunt persoane), vorbiți atunci ca despre un altul. Cum recomandați să fie un program duhovnicesc pentru cineva care se împărtășește săptămânal.
        Vă rog nu mai răspundeți lăturalnic la alte idei ci la întrebarea de mai jos simplă.
        Cum recomandați să se facă pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie săptămânală.
        Vă mulțumim anticipat.
        Dr. Victor Ardeleanu

      • Andrei zice:

        1. Inainte sa persiflati chestiunea personalismului, ar fi bine sa va documentati putin, mai ales ca aruncati cu Sfintii Parinti in stanga si in dreapta fara a avea in vedere antropoligia patristica.

        Cateva articole:

        https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/17/123-confruntare-dura-intre-mitropolitul-ierotheos-vlahos-si-mitropolitul-ioannis-ziziulas-asupra-unor-probleme-cruciale-ale-credintei-noastre/

        https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/06/16/replica-la-articolul-pr-doru-costache-intitulat-logomahie-ortodoxie-si-sfantul-si-marele-sinod-in-care-abordeaza-critic-pozitia-mitropolitului-ierotheos-vlahos-referitor-la-ontol/

        http://www.pemptousia.ro/2015/11/criza-teologica-in-viata-de-zi-cu-zi-a-bisericii/ (a se vedea si partea a doua)

        2. Primul care a abatut discutia catre alte idei ati fost chiar dvs. insinuand ca noi propunem o impartasire fara niciun fel de pregatire. Ceea ce este total fals in primul rand, si in al doilea este foarte grav ca nu intelegeti ca in afara pregatirii este necesara constientizarea oamenilor asupra importantei Cuminecarii continue. Ciudat este ca citati din Staniloae uitand ca in volumul 3 al Dogmaticii explica de ce este necesara Cuminecarea continua si intr-un mod destul de exhaustiv.

        3. Referitor la ce cred eu despre pregatire, cititi ce zice Jean-Claude Larchet aici: http://www.seminariasi.ro/teologice/despre-impartasirea-deasa sau Sfantul Ioan Casian aici: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/08/02/impartasania-credinciosilor-ar-trebui-sa-fie-cel-putin-in-fiecare-duminica-conferinta-cu-parintele-razvan-ionescu-sfantul-ioan-casian-ne-indeamna-sa-facem-la-fel-canonul-9-apostolic-ne-arata-obliga/

        Nu trebuie să nu primim duminica Sfînta. Împărtăşanie, fiind­că ne ştim. păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atîta credinţă, încît judecîndu-ne nevrednici de primirea marelui har să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre. N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, stînd în mînăstiri, în aşa chip măsoa­ră vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încît socotesc că îm­părtăşania nu trebuie luată decît de cei sfinţi şi nepătaţi’şi nu mai degrabă pentru că această participare să ne facă sfinţi şi curaţi.

        4. Am citat mai multe canoane si nici unul nu spune ca nu este un numar de zile fixe, ci se specifica in clar ca la fiecare Sfanta Liturghie. Sau da, aveti dreptate, nu spune nimic de zile fixe, doar impun respectivele canoane obligatia Impartasaniei continue. Ceea ce oricum e in contradictie cu ce sustineti dvs. (ca trebuie sa ne axam doar pe pregatire, nu si pe frecventa). Sau, conform acelor canoane si in ciuda a ceea ce sustineti, conteaza daca e des sau rar 🙂

      • Andrei zice:

        Si tot nu m-ati lamurit ce ne facem cu zilele alea de post anti-canonice de care vorbeati. Nu vedeti ca temelia argumentatiei dvs. este subreda? Chiar nu vad de ce tot incercati sa justificati idei contrazise de canoane si practica Bisericii.

      • Deci, ne puteți și nouă răspunde cum vă pregătiți dvs. săptămânal pentru Sfânta Împărtășanie?
        Nu teoretic, ci concret:
        – post
        – spovedanie
        – rugăciuni
        – iertare cu vrăjmașii
        – lucrare lăuntrică
        Vă mulțumim anticipat,
        Doamne ajută, sper să mă iertați… ca să mă pot și eu împărtăși (sau neiertându-mă mă opriți de la Sfânta Împărtășanie?)
        PS Nu e vorba de vreo persiflare ci de o atenționare foarte serioasă asupra subiectului

      • Andrei zice:

        Domnule Ardeleanu, cum mai incercati dumneavoastra sa deturnati discutia…E problemea mea si a duhovnicului meu cum ma pregatesc eu. Aici e vorba de niste idei pe care le imprastiati in mod inconstient in ciuda canoanelor. Pe mine ma intereseaza pre putin cum va impartasiti si cum va pregatiti, ma priveste insa cand exprimati in public cateva idei fara o baza cu adevarat canonica. Intelegeti?

      • Văd că evitați să răspundeți la întrebările concrete.
        Înțeleg de ce. Toți susținătorii ideilor dvs. fac așa ca să nu se vădească realitatea lor căzută de la Sfinții Părinți.
        Când mai încearcă (câte unii) să schițeze o pregătire după cum o fac ei și după cum sfătuiesc ei să se facă, iese ceva jalnic. Apare evident sinistrul pe care încercau să-l ascundă până atunci și anume că sub masca evlaviei față de Sfintele Taine zace balaurul trândăviei care vrea să ucidă în om pocăința.
        Dacă cei care ca dvs. trâmbițează deasa împărtășanie ar spune public și cum o fac s-ar vădi că pregătirea lor nu este canonică și că nu iubesc învățăturile Sfinților Părinți ci doar să se laude că sunt des împărtășiți. Sărmanii… nu-și dau seama ce fac.
        În felul acesta este evident că dvs. nu îndemnați la o deasă împărtășanie cu Trupul și Sângele lui Hristos, ci la o NEÎMPĂRTĂȘIRE CONTINUĂ cu Trupul și Sângele lui Hristos.
        După Sfinții Părinți cei care nu se pregătesc (corespunzător stării lor ci superficial) pentru Sfânta Împărtășanie se împărtășesc cu boală, moarte și osândă, iar nu cu Trupul și Sângele lui Hristos.
        Dvs. și cei ca dvs. îndemnați la o neîmpărtășire cu Sfintele Taine și la o nepregătire, deci la moartea pocăinței.
        Studiul de mai jos este o colecție de la Sfinții Părinți (cu cărți și citate) despre cum trebuie să se facă pregătirea pentru ca omul să se împărtășească real cu Trupul și Sângele lui Hristos, iar nu cu boală, moarte și osândă.
        Este baza canonică solidă a chestiunii dezbătute de noi, care conține inclusiv cum văd Sfinții Părinți frecvența Sfintei Împărtășanii , adaptată la fiecare Persoană în parte, cu contextul ei. După cum spuneați și dvs. mai sus: este problema fiecărei persoane cu duhovnicul său. N-are nici o legătură această problemă firească cu dezbaterea despre personalism la care ați făcut trimitere.
        Ați spus mai sus că
        „Citati din hotararea sinodului de la 1819 si intelegeti, culmea, tot ce vreti dvs. desi hotararea spune clar: „cei evlaviosi sunt datori sa se apropie si sa se impartaseasca la fiecare Liturghie”. Deci atentie, sunt datori!”
        Cum procedați dvs. este asemenea cu tehnica ateilor care zic: iată ce zice în Sfânta Scriptură:
        Psa 13:1
        „Nu este Dumnezeu!”
        deci Biblia ar fi atee, dar nu mai citează restul:
        „Psa 13:1
        Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.

        Ca să nu se vădească nebunia lor și că s-au stricat până la unul.
        Și dvs. citați din sinodul de la 1819
        „cei evlaviosi sunt datori sa se apropie si sa se impartaseasca la fiecare Liturghie”. ca să susțineți că suntem datori să ne împărtășim la fiecare Sf. Liturghie. Da suntem datori, dacă suntem vrednici și pregătiți.
        De ce nu citați și restul:
        ”cei evlaviosi sunt datori sa se apropie si sa se impartaseasca la fiecare Liturghie, pentru aceasta sunt invitati de preot: „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”. Dar din pricina alunecarii si neputintei omului de a se impartasi in fiecare zi, Biserica a hotarat ca fiecare sa se apropie de Sfanta impartasanie atunci cand, marturisindu-se duhovnicului sau, este gasit vrednic de dumnezeiasca impartasanie si primeste dezlegare pentru aceasta de la duhovnic. Pentru dumnezeiasca impartasanie nu exista nici un termen fix de zile, deci, nici nu trebuie sa se spuna ca trebuie sa treaca mai intai 40 de zile ca sa se impartaseasca, deoarece acest lucru este neoprit si neimpiedicat; asa ca celui care vrea si ia invoire de la duhovnicul sau, ca unul care este gasit fara vina, ii este ingaduit sa se impartaseasca si saptamanal. Cu privire la aceasta nu exista nici o hotarare si nici un canon apostolic”

        Veți vedea că nici dvs. dacă vă împărtășiți săptămânal nu împliniți datoria de a vă împărtăși zilnic, ci doar aveți o îngăduință la aceasta și că, de fapt, din cauza slăbiciunii noastre, nu trebuie pusă vreo dată fixă de repetare a Sfintei Împărtășanii, nici zilnică, nici săptămânală, nici la 40 de zile, nici cum, ci este variabil cum ne împărtășim fiecare, după cum stabilește pentru fiecare în parte duhovnicul. Deci împărtășania este… personală, adică după starea persoanei, nu ca o persoană scoasă din obștea liturgică.
        Dvs. nu știu dacă vă prefaceți că nu înțelegeți sau chiar nu înțelegeți:
        chestiunea Sfintei Împărtășanii este una foarte serioasă. Este centrul vieții noastre. Problema nu este cu frecvența ei rară ci cu slaba ei pregătire.
        Dacă ne pregătim după cum ne sfătuiesc Sfinții Părinți de câte ori ne împărtășim, des (cum au făcut unii Sfinți) sau rar (cum au făcut alți sfinți vedeți studiul de mai jos), prin mila lui Dumnezeu luăm Trupul și Sângele lui Hristos. Dacă nu ne pregătim cuviincios păcătuim și luăm boală, moarte și osândă, cu cât mai des, cu atât mai grav.
        De aceea, dacă doriți ca și mine, ca oamenii să se împărtășească cât mai des, nu mai puneți accentul pe frecvență, fiindcă atunci nu se mai împărtășesc deloc în mod real ci fac doar un ritual de împărtășanie se îmbolnăvesc, mor și se osândesc cu atât mai tare cu cât o fac mai des.
        Accentuați pregătirea după Sfinții Părinți și atunci, de câte ori vor putea și vor fi dezlegați de duhovnicul lor, se vor împărtăși cu Trupul și Sîngele lui Hristos în mod real și harul Sfintei Împărtășanii le va stârni dorința ca să o facă cât mai des.
        În studiul acesta:
        https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/
        m-am străduit să aduc cuvinte ale Sfinților Părinți despre această chestiune echilibrat, despre toate aspectele: pregătire, frecvență, vrednicia firii, vrednicia voinței, efecte ale Sfintei Împărtășanii, ce pățește omul când ia cu nevrednicie în loc de Trupul și Sângele lui Hristos boală, moarte și osândă, cum este boala prin împărtășirea fără pregătire față de bolile obișnuite, cum trebuie împărtășiți bolnavii și cum trebuie să se pregătească și clericul pentru a sluji Sfânta Liturghie.
        Înțeleg că nu aveți răbdare să citiți nici măcar o scurtă postare decât în diagonală. Link-urile pe care mi le-ați dat tratează chestiunea superficial, după niște păreri contemporane ce topesc citate într-un creuzet pentru a le perverti la propriile opinii.
        Dacă, însă, doriți să fiți conform titlului blogului dvs. adică patristic și tradițional, vă recomand să studiați această problemă la originea ei, în învățăturile Sfinților Părinți.
        Repet aveți un instrument în studiul de mai sus care vă va înlesni la găsirea surselor patristice.
        Mi-a fost drag de dvs. și de domnișoara Ana-Elisabeta și mi-aș dori să vă cunosc personal. Cred că ar fi o bucurie și nu am suferi de meteahna „mi-a zis, i-am zis”.
        Până una alta mă iertați dacă v-am supărat cu ceva. Vă mulțumesc și pentru niște informații pe care mi le-ați adus indirect și care le căutam de mult.
        Vă doresc pocăință frumoasă și o continuă împărtășanie cu Înfricoșătoarele lui Hristos Taine.

      • Andrei zice:

        Stimate domn Ardeleanu care va dati cu parerea despre mine si trairea mea duhovniceasca de parca sunteti staretul meu,

        Eu nu vreau sa spun cum ma pregatesc sau daca ma pregatesc pentru ca este pur si simplu problema mea. Nu vreti sa va trimit pe mail si o lista cu pacatele mele? Am ales sa nu raspund la aceasta intrebare pentru ca viata mea duhovniceasca nu este obiectul vreunui studiu de-al dumneavoastra si se pare oricum ca doar duceti discutia intr-o directie, si anume: trebuie musai sa ies eu baiatul rau si nesincer. Ei bine, nu prea va iese. Dumneavoastra refuzati sa raspundeti concret la multe intrebari pe care le-am adresat mai sus si care nu fac obiectul vietii dumneavoastra duhovnicesti, ci a parerilor teologice pe care le expuneti in public. Intelegeti diferenta si cine este cu adevarat baiatul nesincer aici?

        Acum sa continuam pe puncte:

        1. Degeaba imi citati si restul tomosului de la 1819. Eu il stiu, iar dvs. nici nu ati auzit de el pana ieri. Ce nu intelegeti dumneavoastra este ca avem de-a face cu un tomos dat in cadrul disputei dintre cei care sustineau impartasirea continua si cei care o sustineau la 40 de zile. In loc sa ramaneti fixat pe obsesia dumneavoastra ca pregatirea primeaza in fata frecventei in loc sa le luati pe amandoua impreuna, mai bine deschideti ochii si observati cum se specifica faptul ca crestinii sunt datori sa se impartaseasca duminical (in conformitatea cu canoanele 9 apostolic si 2 Antiohia), cu pregatirea necesara, evident. Repet: in logica dvs. nu poat coexista cele doua probleme (atat frecventa, cat si pregatirea) desi ele coexista inclusiv in tomosul de la 1819. Acesta este dat tocmai ca sa intareasca problema frecventei. Problema nu este doar cand se impartasec oameni nepregatiti ci si cand nu se impartasesc deloc. Tocmai de aceea trebuie mereu amintita datoria canonica de a se apropia continuu de Sfintele Taine.

        2. Daca sustineti ca Jean-Claude Larchet foloseste citate „contopite intr-un creuzet pentru a le perverti in propriile opinii” inseamna ca nici macar nu stiti cine e Larchet. Un studiu al sau mai amplu se gaseste in cartea „Viata sacrametala” pe care ati face bine sa o cumparati si sa o cititi. Dar vad ca mai degraba sunteti tentat sa aruncati cu pareri negative despre oameni, nu sa le evaluati munca. Sau e datorita faptului ca dvs. contopiti idei intr-un creuzet pentru a le perverti in opinii proprii iar teologi ca IPS Serafim al Pireului, Larchet, Metallinos, Zisis si altii va cam incomodeaza?

        Apoi e ciudat sa citati din Staniloae care a speculat si filozofat destul de mult pe teme dogmatice, sau din parintele Calciu care a facut acelasi lucru si apoi sa il acuzati pe Larchet care e, culmea, extrem de concis si la obiect si foloseste in permanenta surse. Sfantul Ioan Casian a facut la fel? Dar Sfantul Neofit Zavoratul?

        In studiile de care imi vorbiti dumneavoastra doar spicuiti din Sfintii Parinti ceea ce ca intereseaza, ignorand evident pozitiile Parintilor despre necesitatea unei Cuminecari continue. Sau cum spunea Sfantul Nicodim Aghioritul: „Așa cum pruncul când se naște și caută cu multă râvnă hrana și laptele, iar atunci când este alăptat, dar n-are poftă de mâncare, e semn că e bolnav și e în primejdie de moarte, tot așa și noi se cade să avem râvnă spre a ne alăpta cu Sfânta Împărtășanie, hrana cea duhovnicească, ca să ne facem vii, iar dacă nu vom face aceasta, vom fi în primejdie să murim de moarte sufletească.” Sau Sfantul Simeon al Tesalonicului: „Dumnezeeasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup și Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtăşire tuturor credincioşilor. Acesta este întreg scopul şi rostul Liturghiei: împărtăşirea credincioşilor.”

        In concluzie, va rog frumos sa intelegeti ca si chestiunea neimpartasirii e o chestiune serioasa si nu mai incercati sa umblati cu acuze ca indrumam oamenii sa se impartaseasca aiurea.

      • Andrei, se vede că ai venit din vacanţă, văd că ai energie să duci discuţii fără finalitate. Eu nu am avut dispoziţia nici măcar să citesc toate consideraţiile domnului Ardeleanu – vă rog să mă iertaţi, domnule Ardeleanu.

        Ce înţeleg eu este că domnul Ardeleanu schimbă subiectul, de la împărtăşirea la fiecare sfântă liturghie, la problema pregătirii pentru împărtăşire, după care ne porunceşte: nu schimbaţi subiectul! Răspundeţi la ce v-am întrebat!

        Iar modul în care a fost formulată întrebarea nici nu merită un răspuns. Au duhovnicii noştri nevoie de un supra-duhovnic care să-i verifice, iar acesta să fie tocmai domnul Ardeleanu? Nu, sigur că nu au nevoie, dar cum noi n-o să-i răspundem la întrebarea formulată impertinent (alt cuvânt mai bun nu găsesc, îmi pare rău să spun), asta înseamnă că poate avem ceva de ascuns, nu-i aşa?

        Domnul Ardeleanu încă de la început a vorbit pe această temă a desei/continuei împărtăşiri folosindu-se de un artificiu logic, strawman argument sau argumentul omului de paie. Omul de paie este o construcţie artificială care poate fi uşor doborîtă. Nu se argumentează contra desei/continuei împărtăşiri, ci contra a ceea ce spune domnul Ardeleanu că presupune deasa/continua împărtăşire. Nu ştiu dacă acele idei au o bază reală, dacă au fost vehiculate de pr. Ioan Iovan sau de altcineva, în orice caz eu n-am auzit şi n-am citit despre asemenea concepţii decât în argumentele contra împărtăşirii dese/continue. Asta îmi ridică unele semne de întrebare asupra realităţii lor, deşi recunoc că la marele talbeş-balmeş din ortodoxia românească n-ar fi de mirare.

        Al doilea artificiu este schimbarea subiectului, de la împărtăşirea la fiecare liturghie la pregătirea pentru împărtăşire, cu rafinamentul că ne aruncă nouă în spate schimbarea subiectului pentru că nu acceptăm ca el să schimbe subiectul. Domnule Ardeleanu, sunteţi perfect pentru politică sau măcar avocatură!

        Şi, bineînţeles, al treilea artificiu care se întrepătrunde cu al doilea este abaterea discuţiei de la probleme de principiu, în acest caz sfintele canoane, la vieţile noastre personale, în acest caz vieţile duhovniceşti. E un artificiu pe care îl vedem în fiecare campanie electorală şi nu numai.

        În afară de asta, domnul Ardeleanu scrie: „Doamne ajută, sper să mă iertați… ca să mă pot și eu împărtăși (sau neiertându-mă mă opriți de la Sfânta Împărtășanie?)”

        Domnule Ardeleanu, recunosc că nu înţeleg de ce vă cereţi iertare, care este logica. Este o discuţie în contradictoriu pe internet, cu persoane pe care nu le cunoaşteţi, asupra unor teme de principiu, deşi dumneavoastră tot încercaţi s-o faceţi personală. În plus, nu păreţi sincer, ci păreţi că vă folosiţi de gestul de a cere iertare pentru a vă susţine un argument. „Iertarea înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine: să vă arăt cum se face!” Iscodirea necuviincioasă a vieţii duhovniceşti a altor oameni o comiteţi în acelaşi mesaj în care vă cereţi iertare, deci nu era mai simplu să rescrieţi comentariul?

        Apropo de cum se face, nu se face aşa nici pe departe, adică „iertaţi-mă ca să mă pot împărtăşi şi eu.” Dacă vreodată va trebui sau veţi vrea să vă cereţi iertare cu adevărat, sper să vă alegeţi mai cu grijă cuvintele. Mai bine zis, sper că este doar o problemă de formulare şi nu mentalitatea dumneavoastră de zi cu zi: „iertaţi-mă, pentru că altfel nu pot să-mi îndeplinesc scopul.”

        Domnul să ne ierte şi să ne lumineze!

      • Andrei zice:

        Stai sa-i vezi „studiile” de 300 si ceva de pagini in format A4 (??!!) in care cica aduna referinte patristice, dar spune ca esti influentata de parintele Matei pentru ca vorbesti cu el pe mail :))) Nu mai zic de modul haotic in care e totul scris acolo (si se mai mira ca nu vrem sa renuntam la clipe pretioase din viata pentru a le citi).

      • P.s. Văd că între timp s-a mai schimbat un rând de comentarii. Andrei, subscriu întru totul comentariului tău, şi în special citatul din Sfântul Nicodim Aghioritul mi se pare foarte bine ales.

        Domnule Ardeleanu, vă mulţumesc pentru bunele intenţii, însă daţi-mi voie să fiu sceptică cu privire la roadele unei asemenea întâlniri după ultimele evoluţii ale discuţiei. Poate trăiţi o viaţă mai izolată, de nu vă daţi seama că după ce iscodiţi şi faceţi presupuneri asupra vieţii duhovniceşti a cuiva, impresia pe care o lăsaţi este că printr-o întâlnire personală vreţi să iscodiţi şi mai mult sau să vă confirmaţi presupunerile. Dacă nu este aşa, vă rog să mă iertaţi.

      • Andrei,

        Păi tocmai, că am văzut. Probabil domnul Ardeleanu consideră că orice femeie este o maică Julieta, pardon Zamfira, în devenire. (Ironia este că pr. Matei Vulcănescu chiar n-a avut absolut nicio influenţă asupra mea în privinţa învăţăturii despre Sfânta Împărtăşanie.) Dar mult mai grav mi s-a părut că încearcă să-l decredibilizeze pe pr. Theodoros Zisis – ceea ce i-am şi spus.

        Am mai observat acum că domnul Ardeleanu încearcă să ne convingă că de fapt vorbea despre Vladimireşti şi nu despre împărtăşire deasă în general. Atunci de ce presupunerea că toată România ar fi influenţată de Vladimireşti? Şi ce facem cu celelalte ţări în care oamenii se împărtăşesc la fiecare liturghie, în duminici şi sărbători? Şi ei tot de Vladimireşti sunt influenţaţi? Iată, îi avem pe Sf. Nicodim Aghioritul şi Sf. Ioan din Kronştadt care scriu pe acest subiect şi amândoi accentuează şi pregătirea, nu consideră că acţionează Sfintele Taine în mod magic, automat. Iar eu n-am întâlnit sau n-am citit ceva scris care să susţină împărtăşirea la fiecare liturghie şi care să nu facă trimitere fie la unul, fie la altul, fie la amândoi aceşti sfinţi.

        Noapte bună, dacă o mai putem numi aşa, că nu peste mult răsare soarele 🙂

      • simona zice:

        Domnule Ardeleanu,

        Nu va mahniti, cel putin eu am apreciat efortul dvs ( si nu doar atat) si daca cititi comentariile mele veti vedea ca sunt in consens cu dvs, desi sunt lipsite de valoare duhovniceasca.
        Nu doar ca nu suntem primiti, ci ni se inchide si usa in nas ca unor ticalosi si dusmani pentru ca dumnealor nu cunosc legea ospitalitatii si a dialogului ( nici eu nu le cunosc, ce-i drept, prea bine), deci nu are rost sa insistam. Eu nadajduiesc ca Dumnezeu ii va intoarce candva la pocainta cea adevarata, pentru ca Domnul este milostiv cu toti si atunci vor realiza prin experiere (proprie) ce inseamna induhovnicirea.
        Sa ne lumineze Domnul pe toti si sa ne intareasca in credinta si iubire unul catre altul si catre Dumnezeu!

      • Andrei zice:

        Simona,

        Lasa victimizarile astea deoparte. Nu sunt obligat sa accept un dialog al surzilor. Ti-am raspuns acum la toate comentariile pe care le-ai postat tocmai ca sa dovedesc o data in plus ca sunt deschis dialogului desi tu, ca si domnul Ardeleanu sunteti niste parteneri nesinceri de dialog, care ocoliti probleme puse in discutie, repetati constant aceleasi argumente sub diverse forme, sau, ca domnul in cauza, mergeti pana la a face judecata vietii duhovnicesti particulare a cuiva, umbland cu tertipuri la fel de nesincere. Pentru faptul ca il lauzi si spui ca esti in consens cu acest domn, care a procedat cum a procedat, arati de fapt ca am avut dreptate cu totii in cazul tau.

        Vii pe blog avand mereu comentarii negative, porti un dialog in care vorbesti doar despre ce vrei tu, facandu-te ca nu vezi ce zic eu, imi mai si spui ca sunt monoton, iar la sfarsit il lauzi pe nenea Ardeleanu care mi-a spus ca ma ascund pentru ca nu am vrut sa vorbesc de niste chestiuni private. Nu mai punem la socoteala ca sustii erezia ecumenismului si induci constant ideea ca noi am fi schismatici sau ca am avea gandire schismatica. Cam astfel de caracter esti tu, Simona. Urat, urat…

      • simona zice:

        Andrei,

        Foarte grave acuzatii aduci si fara acoperire, dar nu-i bai. Fii pe pace, nu ma victimizez deloc. Incerc doar sa te sensibilizez putin. Dar esti foarte perseverent in atacul la persoana. Ti-am mai scris undeva ca sunt asa cum zici, recunosc caderea mea, micimea si toata rautatea, de ce sa ma supar?Insa prin slalomurile pe care le faci evitand subiectul, se rateaza confruntarea pe taram neutru.
        De altfel, am scris intr-un comentariu chiar azi despre necesitatea postului, a nevointelor, etc, cu exemplificare din Sfantul Nicodim Aghioritul. Nu am verificat sa vad daca ai postat comentariul meu.Am postat mai multe comentarii de fapt, insa am observat ca atunci cand duci lipsa de argumente, incepi sa spui ca nu mai ai rabdare sa dialoghezi acelasi subiect deja supra comentat.Insa nu cred ca ai dreptate, pentru ca am venit cu un citat din Nicodim Aghioritul chiar despre postul dinaintea Impartasaniei, aspect pe care tu il consideri inexistent in abordarea patristica a problematicii din discutie.
        Acum, ce sa fac daca mi-a placut comentariul domnului Ardeleanu?Poate ca nu toate comentariile d-lui mi-au placut.Este unul unde as avea de comentat ceva, fara sa-l acuz de minciuna, iscodire, etc, etc. Astfel de lucruri sunt specialitatea voastra din cate am observat, a ta si a Elisabetei. Ba chiar dumneaei si-a schimbat radical parerea despre dl Ardeleanu in doar cateva luni.De unde era foarte de acord cu ce spunea dl Ardeleanu (intr-un comentariu scris de dumnealui exact in aceiasi termeni ca in comentariul de mai sus), din motive neintelese, dintr-o data il respinge brutal acuzandu-l de ganduri perfide. Aceeasi lipsa de politete pe care o abordati si dvs in mod nejustificat, pentru ca impolitetea de altfel nu are justificare.

        Nu mai insist sa raspunzi la textul cu pricina, deja am inteles in ce consta „dialogul” tau cu interlocutorii. Eu nu am ce pierde, mi-am facut „datoria” conform unei expresii indragite de voi, si imi fac mea culpa pentru propriile mele pacate de care voi raspunde personal si pe care nu invinuiesc pe nimeni.
        Totusi, pentru a nu vorbi despre cai verzi pe pereti, iata si textul cu pricina:

        „Pe cand tu, un vierme ticalos, care de nenumarate ori primesti acest mai presus de ceruri dar; tu care te SPOVEDESTI si te lepezi de pacate INAINTE de a te impartasi, te intorci iarasi , cum se intoarce cainele la pacatele de mai inainte si inseli pe Dumnezeu cu noi pacate…Hotaraste-te ca de acum sa te PREGATESTI cu mai multa grija si bagare de seama pentru Sfanta Impartasanie: cu SPOVEDANIE inflacarata, cu zdrobire de inima si NEVOINTA (ce-o fi aia, Nicodime?), cu POST dupa putinta si cu infranarea gandurilor; cu FRICA de Dumnezeu, cu credinta si cu DRAGOSTE, dupa cum ti-a randuit duhovnicul, pentru ca astfel sa imblanzesti pe Dumnezeu si sa dobandesti mai mare castig duhovnicesc de la Sfintele Taine; caci dupa mai MARE, sau mai MICA pregatire pe care o face omul, primeste si har MAI MULT , sau MAI PUTIN de la dumnezeiasca Imapartasire.
        Este vadit ca cu cat mai des vei face o ASTFEL de PREGATIRE si te vei impartasi mai des, cu atat mai des vei primi si folosul sufletesc din Sfantele Taine, spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre iertarea pacatelor, spre sporirea dumezeiescului Har, spre omorarea patimilor si spre implinirea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea si Sf. Apostoli(119) si Sf.Parinti in Liturghiile si in invataturile lor , toti – cu o gura – indeamna pe toti si pe mobahi si pe mireni, care nu sunt opriti de duhovnic (!), sa se pregateasca – PRECUM AM SPUS – si sa se impartaseasca adeseori cu Sfintele Taine. Caci pe cat se lenevesc si nu se impartasesc, pe atat de mult sunt stapaniti de patimi si pacate” (Nicodim Aghioritul , Deprinderi duhovnicesti, pg 214).

        Insa nu pot sa inchei fara o ultima observatie din care se naste o mirare continua. D-na Elisabeta citeaza tot din Nicodim Aghioritul o fraza asemanatoare cu fraza : „Este vadit ca cu cat mai des vei face o ASTFEL de PREGATIRE si te vei impartasi mai des, cu atat mai des vei primi si folosul sufletesc din Sfantele Taine”, la care dumneaei comenteaza ceva de genul ca , iata, este vorba despre deasa impartasire, ignorand inceputul frazei,sensul si intelesul ei, anume ca :Cu cat mai des vei face pregatirea necesara prezentata de Nicodim Aghioritul – adica post, nevointa, spovedanie, etc – cu atat va rezulta o mai deasa impartasire, din care se va primi un mai des folos sufletesc.
        Cat de orbi si de intuncati sa fim ca sa nu pricepem logica si ordinea prioritatilor din exprimarea sfantului si sa o interpretam pe dos, doar ca sa iesim neaparat deasupra?
        Ma doare ca suntem impreuna crestini si nu ar trebui sa existe astfel de animozitati intre noi, dar daca ati ales aceasta cale a necomuniunii, nu va sileste nimeni sa va numiti impreuna frati cu noi. Noi insa, cu certitudine, nu va vom numi in alt fel niciodata, indiferent de situatie. Si am curajul sa vorbesc si in numele d-lui Ardeleanu, pe care mi-a fost usor sa-l cunosc ce fel de om este.
        In nadejdea unor ganduri mai bune din partea voastra, va asigur ca nu am niciun resentiment fata de voi, nicio umbrire de sentimente contrarii buneivoiri.
        Asa sa ne ajute Dumnezeu!

      • Andrei zice:

        Serios, Simona? Eu nu comentez la subiect? Hai ca esti tare amuzanta. Macar ca ti-au zis mai multi ca reciclezi comentarii si ca o tii p-a ta desi ti s-a raspuns si ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte sa imi reprosezi mie asta.

        Cat despre Sfantul Nicodim Aghioritul, sunt sigur ca cel care a reunit canoanele in Pidalion, avea cunostinta de faptul ca nu se posteste sambata in niciun chip (in afara posturilor stabilite, evident). De asemenea, sunt sigur ca nu ar fi recomandat post de 7 zile inainte de fiecare Impartasire (cum zice domnul Ardeleanu) din moment ce tot in Pidalion a talcuit canonul 9 apostolic ca reprezentand obligatia unei impartasanii duminicale, ori asta ar fi insemnat sa tinem post toata viata. Plus ca nu stiu ce te-ai fi facut daca pica si o sarbatoare in cursul saptamanii.

        Apoi acelasi Sfant Nicodim arata cum trebuie pregatirea asta sa fie: „Împărtășania rară produce însă creștinilor toate cele contrare; căci cine întărzie să se împărtășească, acela nu face nicio pregătire, nu devine atent, nu are o pază strânsă față de gândurile rele, pentru că întârzierea îl face să cadă în nepăsare, iar înflăcărarea evlaviei și a iubirii dumnezeiești se răcește”

        Atentie! Pregatirea trebuie sa fie dublata de o dorinta de a te impartasi cat mai des. Ceea ce oricum nu inveti nici tu, nici domnul Ardeleanu.

        Ce te faci si canonul 66 Trulan care obliga la Impartasanie fara post. Este foarte ciudat deci ca in ciuda chestiilor astora (pe care, apropo, le repet), tot tu imi reprosezi ca eu comentez pe langa subiect sau ca refuz discutia pentru ca nu am argumente.

      • Andrei zice:

        Si p.s.

        Am tot dreptul sa refuz discutii interminabile, Simona. Poti sa crezi ca ai argumentele mai puternice. E problema ta si daca asa iti linistesti constiinta…nasol. Dar nu e nimeni obligat sa discute cu tine daca nu vrea, iar santajul asta de doi lei chiar nu ma face sa fiu si mai deschis dialogului.

      • simona zice:

        Andrei,

        Ma tem ca nu intelegi prea bine ce a vrut sa spuna urmatorul canon:

        „Daca vreun cleric ar posti duminica sau sambata (afara de Sambata Patimilor), sa se cateriseasca, iar de va fi laic, sa se afuriseasca”. -Apost. 66.

        Pentru ca atunci ar intra in contradictie cu celelalte canoane:

        1541. -„Am aflat ca cei din cetatea Romei postesc sambetele postului patruzecimii impotriva asezamintelor traditiei bisericesti, Sf. Sinod hotaraste ca si Biserica Romei sa respecte neschimbat canonul (Ap. 66), care zice: Daca vreun cleric s-ar afla postind in ziua duminicii sau sambetei, afara numai de una (Sambata Mare), sa se cateriseasca, iar de va fi laic, sa se afuriseasca”. -VI ec 55.

        1542. -„De asemenea, am aflat ca in tara Armeniei si in alte parti, unii mananca branza si oua in sambetele si duminicile Sfintei Patruzecimi. Deci, s-a hotarat ca Biserica lui Dumnezeu din toata lumea, urmand numai o singura randuiala, sa tina postul si sa se indeparteze ca si de orice fel de injunghiere, asa si de oua si de branza, care sunt rodul animalelor de la care ne infranam. Iar daca nu se va pazi aceasta, de vor fi clerici sa se cateriseasca, iar de vor fi laici sa se afuriseasca”. -VI ec. 56.

        Deci postul se tine sambata si duminica, doar ca noi nu mai tinem postul care se tinea atunci, de aceea nu intelegi la ce se refera canonul cand zice post.Pai, inainte cand se dadea dezlegare la untdelemn si vin se numea ca se mananca de dulce, practic nu era post, iar cand se manca si oua si branza, ori carne, era de frupt.
        Pentru ca ei socoteau ca postul mare trebuia tinut fara untdelen si vin, ci doar cu paine si apa o data in zi dupa ora trei seara. Adica ajunare, ajunare care este interzisa sambata si duminica.Noi astazi, ca niste calcatori de canoane, mancam cu untelemn si de trei ori in zi chiar si miercurea si vinerea ,cand este zi de ajunare la fel cu ajunarile postului mare.
        De aceea cei care ajuneaza ( adica mananca o data seara paine si apa) in zilele de sambata si duminica, numit si post aspru , sunt opriti, pentru a nu iesi din randuiala obisnuita, dar au voie sa manance legume fierte, cu untdelemn si nu doar o masa seara . De aceea se poate tine post de anumite mancaruri(carne, oua, branza) chiar si sambata si duminica si chiar in afara postului mare, daca vrem sa ne impartasim. Din contra, este pacat sa mancam de dulce sambata si duminica daca tinem post sa ne impartasim .
        Mai sunt si alte reguli ref. la impartasanie, dar ma opresc.

        In ce priveste dorinta desei impartasanii cred ca am scris undeva, dar nu are rost acum sa rascolesc. Dar daca o spun acum, mai este valabil?:))
        Da, asa trebuie sa facem, sa dorim cu iubire fierbinte (spune si Cabasila, si Aghioritul…). Iar lenevia, stii , pacat de moarte.Suflet mort.Dar si cleveteala, moartea sufletului. Tot mort. Si toate fiicele acestor pacate si banuiala, si presupunerea, si acuzatia pe nedrept, etc. Orice cuvant desert, de toate vom da socoteala.Si a invata pe altul, fara sa fii trimis si cate si cate, toate pacate … si tu ca un copilas nestiutor consideri poate ca si injuratura este o binecuvantare.Pentru mine venita de la tine, este ok, binecuvantare, dar pentru tine, smoala, bitum, sulf. Terapie intensiva.balneo.

      • Andrei zice:

        Simona, e ok daca iti place sa aberezi in loc sa vezi ce au zis marii canonisti cu privire la canoanele respective (sau efectiv sa le citesti asa cum trebuie). E ok in sensul ca e problema ta. Eu nu mai lungesc discutia asta fara sens. Te asigur insa ca postul propus de Ardeleanu este necanonic.

  54. Suslik zice:

    Splendida lucrare, domnule Ardeleanu. Ar fi minunat daca cit mai multi romini s-ar trezi din inselarea aceea pietist-fachiric-filetista.

    • Să vă faceţi timp să citiţi, domnule Suslik, ca să vă daţi seama ce aţi lăudat.

      • Suslik zice:

        Ups. Retrag afirmația laudativă, și subscriu în întregime la părerea dvs. Scuzele mele.

      • 🙂 Mulţumesc, şi în acelaşi timp consider că nu e nevoie să vă cereţi scuze, pentru că demersul stufos al site-ului „Adevărul despre Arsenie Boca” este greu de cuprins într-o privire. Eu la un moment dat îi inclusesem pe lista de bloguri pe care le urmăresc, şi tot atunci m-am apucat să citesc conţinutul, care mi-a ridicat mai multe semne de întrebare pe care le găsiţi documentate în comentariile mai vechi de mai sus. După aceea, am şters site-ul respectiv de pe lista de bloguri urmărite.

        Nu ştiu cum să vă mulţumesc într-un mod care să nu dea deloc impresia de „high five”.

        Dar poate că totuşi e firesc, când primim şuturi în gură, chiar şi metaforic şi pe un ton umil/spăsit/obsecvios, să apreciem un cuvânt omenos. E un obicei pe cale de dispariţie, din păcate.

    • ioanc zice:

      Ana, bucurie si Doamne, ajuta! Fii sigura ca Dumnezeu iti rasplateste pentru faptele tale bune. Sa stii ca iti apreciez comentariile si munca de Sisif pe care o faci pentru a ne raspunde si a ne lamuri pe fiecare, asa cum poti. Si nu cred ca nu esti apreciata, chiar si de dl. Ardeleanu. Sa zicem ca astea-s copilarii, nu mici rautati.
      Sa avem nadejde in Hristos si sa nu ne pierdem pacea Sa. Doamne, ajuta!

      • Ioan C, mulţumesc pentru încurajare. Nu am scris ce am scris ca să declanşez un val de simpatie şi laude. Am vrut să spun doar că apreciez şi dintr-un punct de vedere personal ce a spus domnul Suslik, care doar a fost de acord cu argumentele aduse de mine şi nu a mai aprobat şi lăudat necondiţionat demersul site-ului „Adevărul despre Arsenie Boca”. Era, oricum, un comentariu mult mai general, dincolo de persoana mea sau a domnului Victor Ardeleanu. Se referă la faptul că atunci când cineva e nedreptăţit sau vorbit de rău, nu există reacţie, fie pentru că ni se pare că trebuie s-o fi meritat (oarecum atitudinea „prietenilor” lui Iov), fie pentru că ni se pare că oricum e ceva îngăduit de Dumnezeu spre îndreptare şi atunci de ce să intervenim (concepţie întâlnită în hinduism, unde orice rău suferă cineva este din cauza karmei, şi atunci dacă facem prea mult bine acelei persoane, nu i se mai îndreaptă karma). Da, Dumnezeu îngăduie să suferim tot felul de lucruri, ca să ne „frăgezim”, dar tot El ne porunceşte să fim oameni unii cu alţii.

        Nu urmăresc aprecierea personală a domnului Victor Ardeleanu, ci o anumită ţinută în argumentare. Eu am adus argumente cât am putut, existând şi o anumită limită a capacităţilor personale: timp, efort, cunoştinţe, şi mai ales acel prag dincolo de care am sesizat că argumentele devin inutile. Aş fi apreciat acelaşi lucru din partea domnului Victor Ardeleanu, dar se pare că tentaţia de a aduce alt tip de „argumente” e prea mare. Nu insist, cred că e suficient să citeşti linkurile furnizate de domnul Victor Ardeleanu, cele în care răspunde la problemele ridicate în comentariile de pe acest blog, mai ales de mine, ca să vezi la ce m-am referit. Nu este vorba de copilării, nu este vorba de mici răutăţi, este vorba de a ataca persoane pentru a arăta că modul lor de a înţelege şi interpreta pe Sfinţii Părinţi nu este cel corect. Sunt lucruri foarte grave, care pot produce sminteli foarte grave, cu toate că sunt convinsă că dumnealui acţionează cu cele mai bune intenţii. Este un lucru cu care m-am mai confruntat: când cineva acţionează cu cele mai bune intenţii şi cu sfatul duhovnicului, dar totuşi rezultatele sunt amestecate: lucruri foarte bune şi de mare folos, cu 5% (plus sau minus…) sminteli.

  55. Domnule Victor Ardeleanu,

    Să vă dea Domnul sănătate şi mântuire şi să vă răsplătească efortul depus pentru această lucrare!

    Bocăismul este însă numai un simptom. Sunt multe probleme în Biserica noastră locală (BOR). Oamenii nu sunt catehizaţi, preoţii şi episcopii nu-şi fac datoria de a-i învăţa. Foarte puţini mireni caută să se lămurească singuri probleme de credinţă, şi chiar şi aşa, calea lor este mult îngreunată de faptul că lipsesc duhovnicii care să-i călăuzească în mod practic. Astfel, ei riscă să se piardă din cauza lipsei sfătuitorilor. Majoritatea, însă, nici nu-şi pune întrebări sau, dacă îşi pune, acceptă răspunsurile improvizate ale preoţilor la care apelează, în cel mai bun caz opinia „marilor duhovnici”. Dacă ne uităm la site-urile ortodoxe, vedem că marea majoritate a site-urilor care combat cu argumente corecte anumite probleme, în acelaşi timp, greşesc în altele, şi asta pentru că autorii lor nu se încred până la capăt în Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, ci preferă alte surse mai uşor accesibile, pe care le-am indicat mai sus.

    Aşadar, ca şi în cazul unora care resping Sinodul din Creta dar în acelaşi timp sunt pro-legionari şi/sau anti-cip, nu-i va folosi cuiva să respingă cinstirea ca sfânt a părintelui Arsenie Boca dacă are alte „bube”. În schimb, dacă cineva ar avea dreapta credinţă cea curată, nici nu i-ar trece prin cap să cinstească ca sfânt un om care a pictat „sfinţi” eretici în biserică, cu aureolă, şi a reprezentat „Biserica” „Romano-Catolică” ca unită cu Biserica ortodoxă. Nici nu ar mai fi nevoie de alte argumente, acesta ar fi de ajuns.

  56. Domnule Victor Ardeleanu,

    Orele fiind înaintate, nu am urmărit toate linkurile pe care ni le-aţi furnizat. Am început totuşi să citesc din cele pe care le-aţi scris apropo de împărtăşanie şi am văzut reciclate aceleaşi minciuni cum că preoţii care susţin împărtăşirea deasă ar susţine împărtăşirea fără pregătire sau fără pocăinţă. Vă propun din nou să citiţi cartea despre acest subiect a Sf. Nicodim Aghioritul, la care din câte scrieţi aveţi mare evlavie:

    http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm

    Este o carte pe care Părintele Petroniu Tănase a considerat-o de mare folos duhovnicesc, astfel încât a tradus-o în limba română. Ceea ce descrieţi ca deasă împărtăşire nu are legătură cu ceea ce susţine Sf. Nicodim Aghioritul şi susţin şi eu. Este poate rezultatul faptului că această sectă de la Vladimireşti a practicat, între altele, şi un soi de deasă împărtăşire după capul lor, care este evident că nu funcţiona bine, ca dovadă nenumăratele lor rătăciri. Este o mare viclenie a vrăjmaşului că din cauza acestor rătăciţi există acum o neîncredere la noi în adevărata învăţătură despre acest subiect, pe care a sintetizat-o Sfântul Nicodim.

    Mai consideraţi că deasa împărtăşire este o influenţă iezuită. Acest lucru, iertaţi-mă că vă spun, înseamnă că-l consideraţi pe Sfântul Nicodim supus unei şi mai mari influenţe apusene decât mine, care am citat numai opinia (argumentată, după părerea mea) a pr. prof. Constantine Cavarnos despre comentariul pe care îl făcea Sf. Nicodim cu privire la icoana Învierii.

    Aveţi un mod curios de a vă susţine părerea că interpretarea mea este una personală, care îi denaturează pe Sfinţii Părinţi, în timp ce interpretarea dumneavoastră este cea corectă: atacul la persoană. Îl atacaţi, precum văd, inclusiv pe pr. prof. Theodoros Zisis, subscriind în acest fel opiniei părintelui Petru Pruteanu, cu care vă aflaţi la 180 de grade în ce priveşte problema frecvenţei împărtăşaniei. Ironic, nu-i aşa?

    Citindu-vă, am acelaşi sentiment pe care-l am citind site-ul „războinicilor întru cuvânt”, actualmente numit „Cuvântul ortodox”, care conţine multe resurse minunate şi de mare folos duhovnicesc, şi pe ici pe colo câte o mică fărâmiţă de minciună amestecată. Câteodată, doar minciună prin omisiune, citare selectivă numai a ceea ce le convine etc. Şi atac la persoană, cât cuprinde, contra celor care nu sunt de acord cu ei. Interesant, şi de asemenea ironic, este că vă aflaţi la 180 de grade faţă de „războinici” în problema părintelui Arsenie Boca…

    Cum spuneam: să vă dea Dumnezeu sănătate şi mântuire!

  57. simona zice:

    Andrei,

    Te rog posteaza invataturile sfantului Grigorie Palama despre ce trebuie sa facem pentru a primi Sfanta Impartasanie si la ce perioada de timp e bine sa o primim.
    Ma acuzai ca prezint doar acele texte care imi favorizeaza afirmatiile, iata ca am trimis si trimit in continuare texte care infirma afirmatiile tale despre lipsa necesitatii spovedaniei inainte de Impartasanie, despre post si despre Impartasirea zilnica. Parintele Cleopa, la randul lui, nu facea decat sa dea curs invataturilor Sfantului Grigorie Palama.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/11/19/marturisire-si-impartasire-sfantul-grigorie-palama/

    Faptul ca refuzi sa postezi textele trimise de mine dovedeste ca recunosti manipularea pe care o faci prin articolele tale, si care nu-ti va dauna decat tie si celor ca tine. Pentru ca cei care au credinta adevarata nu se vor pierde, caci Dumnezeu cunoaste inima lor si-i ajuta.
    degeaba iti bagi capul in nisip.Mai bine ti l-ai baga in cenusa.
    Dumnezeu sa va ajute si pe voi sa va intoarceti pe calea cea buna, sa incetati cu invataturile trunchiate si falsificate si sa va temeti de Dumnezeu.
    Daca intr-adevar sustineti atat deasa Impartasanie, cat si pregatirea necesara, atunci nu mai lasati a se intelege altceva, ci postati si toate textele propuse de mine.
    Conform acestor texte multi sfinti s-ar face calcatori de canoane, dupa cum va place voua sa invocati, desi Biserica de veacuri asa invata si asa am apucat si noi si mosii si stramosii nostri, dupa cum inavata si Tipicul Sf.Sava.Iar toate acele schimbari pe care unii sfinti le-au facut au fost ca urmare a unor situatii ce trebuiau remediate.
    Si in zilele noastre sunt necesare remedieri, dar lasati-i pe cei duhovnicesti sa indrepte situatia, nu oameni ca voi batjocoritori si plini de vanitate si de toata rautatea.
    Oare la ce masuri duhovnicesti ati ajuns ca vorbiti de beneficiile desei Impartasanii? Care sunt virtutile si harismele de care v-ati invrednicit prin deasa Impartasanie? Cumva stravedere, prooprocie, minuni, etc?
    Atitudinea,limbajul si toata gandirea voastra tradeaza lipsa de pocainta, lipsa smereniei si a iubirii, pe care ati inlocuit-o cu toata obraznicia si infatuarea.
    Sa ne ierte Dumnezeu, ca toti cadem si nu este nimeni bun, decat bunul Dumnezeu!
    Poate vei tine cont, ca nu din rautate ti-o spun.

    • Andrei zice:

      Draga Simona,

      Uitandu-ma prin folderul de spam, acolo unde am gasit multe, multe comentarii ale tale, am dat ai de acest comentariu care mi-a dovedit o data in plus ca incetarea oricarei discutii cu tine este un lucru foarte bun. Iti voi raspunde la acest comentariu dupa care, cel mai probabil, vei ajunge din nou la spam (si o sa explic si de ce).

      1. Se vede ca esti un partener nesincer de discutie (si de cate ori ti-am zis asta?) deoarece e clar ca nu vrei neaparat sa ajungem la un consens sau intelegere, ci vrei doar sa ma bati in argumente. Asta se vede si din santajele astea ieftine de tipul: „daca nu aprobi comentariile e clar ca manipulezi”. Nu draga Simona, doar refuz sa continui discutii fara sens cu persoane care nu sunt interesate sa vada si cealalta fata a problemei si doar cauta nod in papura.

      2. Apropo de nod in papura, de cand am inceput mica noastra diatriba, ai sarit constant de la un subiect la altul (evitandu-le evident pe cele incomode) doar-doar sa ma prinzi cu mata-n sac. Astfel, dupa ce te-ai vazut nevoita sa imi dai de cateva ori dreptate (in chestiunea Sfantului Ioan Gura de Aur de exemplu), ai tot continuat sa cauti subiecte in care sa te contrazici.

      3. Dai degeaba sfaturile Sfantului Grigorie Palama si mai ales, intr-un context in care incerci sa ii acuzi pe altii ca citeaza „trunchiat” in timp ce tu omiti ca desi Sfantul Grigorie Palama vorbeste despre pregatire, in alte texte indeamna la impartasirea zilnica sau ca spune foarte clar (ca si Sfantul Ioan Gura de Aur) ca omul trebuie sa faca eforturi sa se impartaseasca deoarece doar asa se poate indumnezei. De asemenea uiti ca in Bizantul epocii palamite, impartasirea la fiecare Liturghie era ceva obligatoriu (conform canoanelor), astfel ca Sfantul Grigorie Palama vorbeste intr-un anumit context. De altfel, daca ar auzi „invataturile” din ziua de azi despre cele 40 de zile sau despre cum te poti mantui fara a fi nevoie neaparata de Sfanta Euharistie sau ca se primeste harul oricum doar prin asistarea ca spectator la Sfanta Liturghie… nu cred ca ar fi tocmai incantat.

      4. Ai postat si niste texte despre post si indemnul Sfantului Nicodim Aghioritul care spune ca cine poate sa posteasca mai mult inainte de Impartasanie, sa posteasca. E si ciudat cum cauti fix chestiile cele mai grele si anevoioase si intocmai ca fariseii nu vrei decat sa pui pe umerii oamenilor „sarcini cu anevoie de purtat”. Idem si in cazul Tipicului Sfantului Sava care a fost facut pentru monahi, iar tu ai vrea sa fie valabil pentru toti si mai presus decat canoanele Bisericii. Postul inaintede Impartasanie e postul de miercuri si vineri si ajunarea completa din ziua in care te impartasesti pana dupa momentul impartasirii. Exact ca si o alta doamna care comenta pe aici, voi nu intelegeti ca viata duhovniceasca nu inseamna sa pui greutati in spatele oamenilor, ci inseamna terapie. Pentru ca voi nu intelegeti asta, nu intelegi nici cum se produce cresterea duhovniceasca a omului. Chiar nu intelegeti ca ce faceti aici e teologie de balta care nu are nicio legatura cu un studiu serios si argumentat ci doar cautati pozitii care va indreptatesc ideile fara a cerceta scrierile vechi (cum e Didahia) canoanele si talcuirile lor (atat cele vechi, cat si cele noi), gandirea teologica a Sfintilor Parinti (nu spicuirile voastre)? Uite aici un studiu teologic coerent: http://altarul-banatului.ro/wp-content/uploads/2015/02/7-Altarul-10-12-2014-euharistia.pdf

      5. Noi nu am spus niciodata ca e ceva rau sa te spovedesti inainte de fiecare Impartasanie, am spus doar ca nu este obligatoriu si ca te poti impartasi de mai multe ori cu aceeasi spovedanie daca duhovnicul da dezlegare in functie de cresterea duhovniceasca a fiecaruia. Sau, vorba lui Larchet, nu suntem de acord cu transformarea Tainei Spovedaniei in „casa de bilete” pentru Impartasanie, mai ales in conditiile in care Spovedania multi nici nu o mai fac cu sensul metanoiei adevarate, ci doar rostesc niste pacate mecanic.

      6. Atitudinea,limbajul si toata gandirea voastra tradeaza lipsa de pocainta, lipsa smereniei si a iubirii, pe care ati inlocuit-o cu toata obraznicia si infatuarea.

      Of Simona, greu iti mai e sa dai cu piciorul in tepusa! Dupa ce il lauzi pe bagaciosul Ardeleanu, sau dupa ce faci acuzatii nefondate sa mai zici si ca suntem obraznici! Si in conditiile in care te-am tolerat atat si ti-am tolerat insistenta cu care vrei sa arati cum poti sa ne bati in argumente. Ti-am mai batut obrazul o data, dar il mai bat si acum: rusinica! Si mai si zici ca suntem plini de rautate! Cat de ipocrit si nesimtit sa fii incat sa nu sesizezi cad deranjezi omul sau cand il provoci, dar sa il acuzi de rautate ca nu ti-a acceptat jocul tau si nu a acceptat sa fie albia ta de porci in care sa il acuzi de chestii inventate! Uite cum acuzi si in comentariul asta ca trunchiem si ca lasam sa se inteleaga altceva, in conditiile in care nu am facut niciodata asta, ba chiar am spus negru pe alb ca nimeni nu se poate mantui fara pregatire de atatea ori atat in articole, cat si in comentarii!

      7. De ce ai aproape douazeci de comentarii la spam daca suntem oameni atata de rai si cu care nu poti discuta? De ce insisti atat intr-o conversatie in care nu esti altceva decat sminteala si prilej de pierdere a timpului? De ce nu ne lasi in pace cu intelpciunea ta si nu cutreieri alte bloguri ca sa ti-o imprastii? Sa stii ca ti-am inteles pozitia, iar daca vei insista zilnic si o sa ne bati la cap nu vei face decat sa ne scoti „obraznicia” si „vanitatea” si mai tare din noi.

      Si inca o data: RUSINE!

      • ioanc zice:

        Mi-a placut mult ce ai zis Andrei si anume:”voi nu intelegeti ca viata duhovniceasca nu inseamna sa pui greutati in spatele oamenilor, ci inseamna terapie.”

        Cred ca aici e problema noastra. Noi nu cunoastem de fapt ce inseamna ortho-doxia (dreapta invatatura) si din pacate ne raportam la ea fara a tine cont si de ortho-praxie (dreapta faptuire). Deci nu consideram Ortodoxia ca pe o disciplina terapeutica. Parintele Romanides (in „Teologia patristica”) ne arata ca aceasta necunoastere isi are radacina in indepartarea, in timp, de la Traditie, incat astazi noi nu mai gandim educatia crestin-ortodoxa in termenii bolii si vindecarii. Si pe drept cuvant, se intreaba: „oare nu este Hristos doctorul sufletelor si al trupurilor noastre?”(dupa cum este numit si in rugaciunile si troparele Bisericii noastre.) Iar Hristos este numit doctor doar in traditia ortodoxa. Toate randuielile liturgice, precum si Traditia Bisericii se refera la cele trei stari duhovnicesti: curatirea de patimi, la luminarea mintii omului de catre Harul Sfantului Duh si la indumnezeirea sufletului si trupului omului. Iar acum, cunoscand acestea si daca ne intrebam cine e crestin ortodox normal, conform invataturii patristice, ce raspundem? „Cel botezat, dar necuratit? Cel neluminat? Sau cel curatit si luminat? Ultimul, fireste!”
        De ce aceasta traditie, a disciplinii terapeutice s-a stins la papistasi si protestanti? Simplu. „Pentru ei, cel ce se schimba nu este omul, ci Dumnezeu! Singurul lucru, pe care-l face omul, dupa ei, e ca devine baiat de treaba”. Atunci, cand omul din baiat rau se face baiat de treaba, atunci Dumnezeu il iubeste si-l premiaza. Daca ramane sau se face baiat rau, atunci Dumnezeu nu-l mai iubeste. Ii intoarce spatele si se manie si-l pedepseste. Din pacate asta se intampla in cazutul Apus. Pentru ei, Dumnezeu pedepseste si premiaza! (si tare ma tem ca si pentru multi dintre noi, de ne numim ortodocsi, face la fel).

        Doamne, ajuta!

      • psimona1 zice:

        Draga Andrei,

        1. „De ce ai aproape douazeci de comentarii la spam daca suntem oameni atata de rai si cu care nu poti discuta?”

        Exact asta spuneam si eu.
        (Dar chiar sunt 20?)

        2. De ce nu ai postat ultimul meu comentariu, care de fapt era doar o simpla trimitere la adresa ?

        https://archive.org/stream/ImpartasireaContinuaCuSfinteleTaineMarturiileTraditieifragment/Impartasirea%20continua%20cu%20Sfintele%20Taine%20-%20Marturiile%20traditiei%20(fragment)_djvu.txt

        3. „Daca intr-adevar sustineti atat deasa Impartasanie, cat si pregatirea necesara, atunci nu mai lasati sa se inteleaga altceva, ci postati si toate textele propuse de mine” .

        La care tu imi raspunzi :”refuz sa continui discutii fara sens cu persoane care nu sunt interesate sa vada si cealalta fata a problemei si doar cauta nod in papura”.

        4. „ba chiar am spus negru pe alb ca nimeni nu se poate mantui fara pregatire de atatea ori atat in articole, cat si in comentarii!”

        Atunci inseamna ca noi am inteles gresit si anume ca sustineti impartasirea zilnica fara spovedanie (pocainta), dar si fara alte nevointe(post, metanii, privegheri, etc). Atunci in ce consta „pregatirea” de care vorbesti (te-a intrebat si Ardeleanu)?

        5. „mai ales in conditiile in care Spovedania multi nici nu o mai fac cu sensul metanoiei adevarate, ci doar rostesc niste pacate mecanic”.

        Cu alte cuvinte tu singur recunosti ca nu mai exista pocainta adevarata ( pregatire), dar recomanzi deasa Impartasanie?!

        6. „E si ciudat cum cauti fix chestiile cele mai grele si anevoioase si intocmai ca fariseii nu vrei decat sa pui pe umerii oamenilor „sarcini cu anevoie de purtat”.

        Spui acestea in legatura cu mine, sau cu Sfantul Nicodim care a dat acel indemn de a tine sapte zile post inainte de Impartasanie? Pai daca si acest lucru este greu, tu la ce harisme te astepti sa primesti nefacand nimic pentru Hristos Cel ratignit,ori pentru pacatele tale?

        7. „Idem si in cazul Tipicului Sfantului Sava care a fost facut pentru monahi”.

        Esti sigur?

        „Ce se cade a sti fiecare crestin, cu atat mai mult preotii si diaconii care sunt datori a fi lumina si a se face chip si pilda de fapte bune enoriasilor lor.Pe tipicul acesta primiti-l ca va va duce de mana catre buna randuiala a Bisericii, a Sfintelor Slujbe, a bunei cuviinte, a dragostei celei catre fapte bune si a vietuirii celei dupa Dumnezeu”( citat din „Inainte cuvintare catre cititori”- Tipicul cel Mare al Sfantului Sava cel Sfintit)

        Eu pun greutati?
        Ce spune Apostolul Pavel, in 1 Corinteni ?

        „Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim,
        Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm.
        Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi”.

        „Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup”.

        „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.
        Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.
        Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer,
        Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic”.

        8. Dar sa ne intoarcem la canoane:

        1546. -„Nu se cade a dezlega postul din Joia Mare din Saptamana Patimilor si a necinsti toata Patruzecimea, ci se cuvine ca tot postul mare sa se ajuneze cu mancare uscata”. -Laod. 50.

        si:

        1553. -„…R. in postul mare, cel bolnav se cuvine a fi dezlegat sa ia hrana si bautura cat ii trebuie, caci este drept ca cel bolnav sa se impartaseasca cu untdelemn”. -Tim. 10.

        Acestea sunt canoanele facute de Sfintii Parinti, nu eu am pus greutatile.

        ” (…) orice post cât de mic dă de furcă diavolilor, şi prin el cel ce posteşte devine mai puternic, deoarece postul este înfrânare. Diavolilor, nu le place înfrânarea ci desfrânarea”… pentru el( pentru postitor) postul este smerenie. Pentru diavolii care din fire sunt mândri, smerenia omului postitor şi înfrânat este ca un foc sau jar de cărbuni pe capul lor şi ţipă de usturime. Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul, se înalţă şi deschide calea către Dumnezeu” – spune parintele Argatu.

        9. „Si inca o data: RUSINE!”

        Aceasta este partea mea, a netrebniciei mele si o iau cu multumire. Iar tie toata binecuvantarea de la Dumnezeu !
        Amin!

      • Andrei zice:

        Atunci inseamna ca noi am inteles gresit si anume ca sustineti impartasirea zilnica fara spovedanie (pocainta), dar si fara alte nevointe(post, metanii, privegheri, etc). Atunci in ce consta “pregatirea” de care vorbesti (te-a intrebat si Ardeleanu)?

        Nu era clar ca gresiti cand sustineti asta? Iar pregatirea consta in post, spovedanie, pocainta asa cum le cere Traditia Bisericii, nu cum au aparut peste noapte in special sub influenta pietismului si individualismului. Dar aici nu este vorba ca suntem impotriva pregatirii (cum aveti voi impresia), ci impotriva „traditiilor” preluate din catehismele catolice si anume impartasirea la 40 de zile sau „porunca bisericeasca” a impartasirii cel putin o data pe an. Despre asta e vorba in toata chestiunea desei Impartasanii, asta spuneau si Colivarii. Daca ati da bruma de pe ochi, poate ati vedea asta.

        Spui acestea in legatura cu mine, sau cu Sfantul Nicodim care a dat acel indemn de a tine sapte zile post inainte de Impartasanie? Pai daca si acest lucru este greu, tu la ce harisme te astepti sa primesti nefacand nimic pentru Hristos Cel ratignit,ori pentru pacatele tale?

        Sfantul Nicodim nu a spus ca e o regula si mai ales, si sfantul recunoaste ca nu este specificat in canoane acest aspect. Deci tu iei ceva ce Sfantul Nicodim a spus in mod particular si sa faci din asta ceva general, doar ca sa iasa ca tine. Este deci fie mania contrazicerii, fie fariseism

        Cu alte cuvinte tu singur recunosti ca nu mai exista pocainta adevarata ( pregatire), dar recomanzi deasa Impartasanie?!

        Ce zic eu si ce intelegi tu… Eu am spus ca „multi”, nu toti. Iar formalismul si ritualismul acesta al Spovedaniei se datoreaza tot faptului ca oamenii nu duc o viata liturgica activa in care metanoia sa fie hranita de Sfanta Euharistie. Ca tot ai adus vorba de Sfantul Nicolae Cabasila, spune ceva foarte interesant: celelalte Taine nu isi fac efectul fara impartasire. Cum oamenii nu mai duc cu adevarat o viata euharistica (pentru ca unii le baga in cap ca nu e atat de important sa te impartasesti, ci doar cum o faci)…rezultatul este cel pe care il vedem azi.

        “Ce se cade a sti fiecare crestin, cu atat mai mult preotii si diaconii care sunt datori a fi lumina si a se face chip si pilda de fapte bune enoriasilor lor.Pe tipicul acesta primiti-l ca va va duce de mana catre buna randuiala a Bisericii, a Sfintelor Slujbe, a bunei cuviinte, a dragostei celei catre fapte bune si a vietuirii celei dupa Dumnezeu”( citat din “Inainte cuvintare catre cititori”- Tipicul cel Mare al Sfantului Sava cel Sfintit)

        Asta nu inseamna ca nu este un tipic monahal. Si totusi, daca tot respectam cu atat acrivie Tipicul (si nu canoanele), de ce tinem calendarul nou, care contravine in mod flagrant Tipicului Sfantului Sava? Si totusi de ce tot incerci sa contrazici canoanele cu altceva si sa nu intelegi ca e o cale de mijloc intre canoane si Tipic?

        La finalul comentariului insiri niste chestii fara absolut nicio noima in cadrul discutiei de parca a spus cineva sa tina altfel postul decat cum a randuit Biserica. Tocmai asta e ideea, ca voi tot vorbiti de un post inaintea Impartasaniei care nu exista in canoane. Sau de spovedanie inainte de Impartasanie care iarasi, nu exista in canoane. Greutate nu este sa tii patruzecimea fara ulei si vin ci sa impui cate sapte zile de post inaintea fiecarei impartasiri doar pentru ca ai tu mania pregatirii.

        Iar Sfantul Apostol Pavel nu a spus niciodata ca virtutile pot fi realizate fara viata eclesiala. Ba din contra, si in acea epoca oamenii se impartaseau la fiecare Liturghie… nu mai spunem de teologia euharistica a Bisericii primare, total diferita de teologia ta sau a lui Ardeleanu ca nu este atat de importanta si frecventa. Iar eu nu inteleg cum de citezi din Sfantul Apostol Pavel, iar in alte comentarii sustii ecumenismul sau Sinodul din Creta. Pai mergi pana la capat cu ce zice Sfantul Pavel sau doar unele chestii te intereseaza?

      • psimona1 zice:

        Andrei,

        1. „Dar aici nu este vorba ca suntem impotriva pregatirii (cum aveti voi impresia), ci impotriva „traditiilor” preluate din catehismele catolice si anume impartasirea la 40 de zile sau „porunca bisericeasca” a impartasirii cel putin o data pe an”.

        Daca urmaresti comentariile mele nicaieri nu am sustinut personal acest lucru, 40, ci am subliniat ca fiecare la nivelul sau de pregatire ia Impartasania, dupa cum are dezlegare si de la duhovnic(care este mai mare peste canoane) si tot la nivelul sau primeste si har.Caci Hristos se micsoreaza pe Sine dupa masura fiecaruia.
        Ma tem insa ca va cam impotriviti chiar pregatirii dupa cuviinta, spunand ca indumnezeirea nu consta in pocainta si asceza, ci in terapie. Terapia este un termen medical, in indumnezeire nu merge cu terapii, ci doar cu Duhul Sfant.

        Sfantul Ioan Gura de Aur :

        „Când aveţi a vă apropia de masa aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de Sfintele Taine, să faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune[5].
        (…)Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor», să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie. Nu numai curat de păcate, zice, ci sfânt, că pe cel sfânt nu numai izbăvirea de păcate îl face astfel, ci venirea de faţă a DUHULUI SFANT şi bogăţia faptelor bune[6]” .
        „Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire; iar după ce te-ai împărtăşit, să SPORESTI INFRANAREA, pentru ca nu pe toate să le prăpădeşti, măcar că nu este acelaşi lucru să fii treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai împărtăşit; căci trebuie să păzeşti înfrânarea întru amândouă, dar MAI VARTOS după ce ai primit pe Mirele. Mai înainte (trebuie a păzi trezvia şi înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai pe urmă, ca să te arăţi VREDNIC de cele ce ai primit[7]”.
        Pana aici Sfantul Ioan Gura de Aur.

        Asa a aparut Tipicul cel Mare (scris de monahi, nu pentru monahi), in sec. VI, care a fost „usurat” in asprimea lui pentru a fi tinut si de mireni, in toata randuiala Bisericii. In toate se urmareste calea de mijloc, iar cele sapte zile ale Sfantului Nicodim sunt tinute fara probleme de toti pe care ii cunosc, adica de majoritatea credinciosilor.Dar eu nu am impus acest lucru, ci in anumite circumstante se poate si cu una si cu niciuna. In ce consta asadar contradictia? In faptul ca spui ca pun greutati pe umerii credinciosilor.Nu este potrivit sa avem o ravna mai mare, dupa indemnul lui Nicodim, in comparatie cu nicio ravna? Nicodim a recomandat ca este bine, tu recomanzi ca nu este ? Pe cine sa cred?
        Postul mai aspru si mai indelungat ajuta foarte mult in rugaciune, si in toate. Iar impartasirea nu se face doar prin materia vinului si a painii:

        „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”.

        Noi ne impartasim pe mai multe cai, dintre care cea mai directa este rugaciunea. Apoi pazirea poruncilor, asceza, citirea cartilor sfinte, milostenia, iubirea de vrajmasi, etc. De aceea a fost posibila indumnezeirea Mariei Egipteanca fara Impartasania vazuta, pe care a primit-o doar cu ceva timp inaintea mortii .

        Sa nu crezi ca asceza trebuie facuta mecanic, ci cu iubire mare.
        Cine vrea sa sporeasca duhovniceste, nu are cum fara asceza. Pentru ca fara asceza nu poti spori in ruagiune, iar daca nu sporesti in rugaciuen nu ajungi la intalnirea in Duh cu Hristos.Vezi cum toate se leaga?
        IIoanc vorbeste despre „despatimire, luminare si indumnezeire”. Oare stie despre ce vorbeste?

        Pentru Sfantul Simeon Noul Teolog(cel postitor cu desavarsire si care gusta doar duminica cateva fructe) lumina dumnezeiasca este pecetea suprema si indiciu sigur al comuniunii integrale cu Dumnezeu care este Lumina.
        Dar si lumina este de doua feluri: lumina propriei minti si lumina necreata, care este lumina lui Dumnezeu, aceea care s-a aratat pe muntele Tabor. Cel ce a ajuns sa vada lumina propriei minti, inca nu a ajuns la cunoasterea harica a Luminii in Duhul lui Hristos. Pentru ca lumina mintii pe care cel luminat o vede mai intai, nu este lumina taborica. Cei mai multi se opresc la aceasta si nu merg mai departe, considerand ca au ajuns unde trebuie. Ei nu stiu ca abia de acolo incepe cunoasterea.

        Dezordinea din fiintele umane produce intre ele o dezbinare patimasa( produsa de pacat). Oamenii dusmanosi nu sunt in lumina, ei sunt intunecati: lumina prieteniei lor simulate este o falsa lumina. Numai trairea unitatii prin dragoste ne aduc impreuna in lumina necreata care se afla in adancimea oricarei fiinte umane. Vi se pare ca ne-am intalnit in lumina? Ioanc? Despre ce vorbeai?

        Exista doua feluri de cunoastere.Prima este o cunoastere nestiutoare. Cunoasterea propriu-zisa este numai a doua, pentru ca prima „cunoastere este numai o posedare stiutoare a lui ceva, ca ceva”. Aceasta, voind sa posede pe celalalt, il transforma in obiect.

        „Revenirea fiintei umane prin dragoste in raportul de intimitate cu Dumnezeu, bazat pe rudenia originara, are loc o data cu unificarea ei in ea insasi. Iar aceasta o umple si pe ea de lumina”.
        (Dumitru Staniloae).

        Cei care nu stiu incotro trebuie sa mergem, in ce loc trebuie sa ajungem, acestia nu cunosc nici calea, nici mijloacele, nici directia, nici macar obiectivul, decat teoretic si chiar mai putin decat atat.
        Ei se opresc cu predilectie la canoane, desi acestea sunt orientative si cu posibilitati de derogare.

        Ca sa iesim in intampinarea lui Dumnezeu si sa se produca acea intalnire in Duh cu El, se cere din partea noastra nu o asa-zisa „pregatire”, ci cu mult -mult mai mult.. Daca voi, dupa ce v-ati impartasit des cu Sfintele Taine, sustineti ca postul de sapte zile inainte de Impartasanie inseamna „greutati puse pe umerii crestinilor”, inseamna ca nici nu banuiti macar ce inseamna nevointa pentru a fi in acelasi duh cu Hristos, sau pentru a te mentine in acelasi duh cu El. Pana si Petrache Lupu ar fi mai credibil ca voi.
        Insa toata asceza este sustinuta de har, deci nu cade pe umerii nostri toata greutatea.Din partea noastra este vointa.
        Iertati-ma pentru toata supararea!
        Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

      • Andrei zice:

        Daca urmaresti comentariile mele nicaieri nu am sustinut personal acest lucru, 40, ci am subliniat ca fiecare la nivelul sau de pregatire ia Impartasania, dupa cum are dezlegare si de la duhovnic(care este mai mare peste canoane) si tot la nivelul sau primeste si har.Caci Hristos se micsoreaza pe Sine dupa masura fiecaruia.

        1. Te certi degeaba atunci.
        2. Duhovnicul nu este mai mare peste canoane, ci duhovnicul, cu iconomie, dupa masura duhovniceasca a fiecaruia randuieste „medicamentul” potrivit. Dar duhovnicul nu e mai mare peste canoane, ca altfel de ce mai zice ca o sa se supuna canoanelor la hirotonie?

        Ma tem insa ca va cam impotriviti chiar pregatirii dupa cuviinta, spunand ca indumnezeirea nu consta in pocainta si asceza, ci in terapie. Terapia este un termen medical, in indumnezeire nu merge cu terapii, ci doar cu Duhul Sfant.

        Vorbind despre tamaduirea patimei maniei, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Cum putem sa scapam de aceasta vatamare? Daca bem bautura care poate ucide toti viermii si toti serpii acestia dinauntru nostru! Si care-i bautura cu o putere atat de mare? Cinstitul Sange al lui Hristos daca te impartasesti cu indraznire. El poate stinge toata boala. Impreuna cu cinstitul Sange al lui Hristos, ascultarea cu atentie a dumnezeiestilor Scripturi, apoi milostenia unita cu ascultarea predicii. Prin acestea vor putea fi omorate patimile care ne vatama sufletul. Numai atunci vom trai cu adevarat; acum nu suntem intru nimic mai buni decat mortii.”

        Acelasi sfant zice: „Biserica este o farmacie duhovnicească, unde fiecare găsește leac pentru sine împotriva săgetărilor păcătoase.” sau „Sfintele Taine din faţa noastră sunt leac mântuitor al rănilor noastre, sunt bogăţie neîmpuţinată, pricinuitoare a împărăţiei cerurilor.”

        Sfantul Maxim Marturisitorul de asemenea vorbeste despre tamaduirea deliberarii (proaíresis) in Biserica. Si toti Sfintii Parinti, pentru ca Sfintii Parinti, in ciudat citarilor tale trunchiate, nu au avut gandire juridica, ci terapeutica.

        Sfantul Ioan Gura de Aur :

        “Când aveţi a vă apropia de masa aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de Sfintele Taine, să faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune[5].
        (…)Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor», să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie. Nu numai curat de păcate, zice, ci sfânt, că pe cel sfânt nu numai izbăvirea de păcate îl face astfel, ci venirea de faţă a DUHULUI SFANT şi bogăţia faptelor bune[6]” .
        „Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire; iar după ce te-ai împărtăşit, să SPORESTI INFRANAREA, pentru ca nu pe toate să le prăpădeşti, măcar că nu este acelaşi lucru să fii treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai împărtăşit; căci trebuie să păzeşti înfrânarea întru amândouă, dar MAI VARTOS după ce ai primit pe Mirele. Mai înainte (trebuie a păzi trezvia şi înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai pe urmă, ca să te arăţi VREDNIC de cele ce ai primit[7]”.
        Pana aici Sfantul Ioan Gura de Aur.

        Apropo de terapie si de Sfantul Ioan Gura de Aur. Vad ca desi ti-am spus ca Sfantul Ioan Gura de Aur este un sfant cu opera imensa, iar concluziile pripite nu spun absolut nimic, iata o explicatie data chiar de sfant asupra sfaturilor sale:

        „Mulţi dintre ascultători, neputând îndura povara spuselor mele, după terminarea slujbei au venit la mine şi mi s-au plâns revoltaţi: Ne-ai îndepărtat, spuneau ei, de Sfânta Masă! Ne alungi de la Sfânta Împărtăşanie!. Am fost silit să vă spun asta, ca să vedeţi că nu vă îndepărtez de Sfânta Masă, ci mai mult vă apropii. Nu vă alung, nici nu vă opresc prin mustrările mele, ci mai mult vă atrag. Frica de pedeapsă de care vorbeam stă ca focul pe ceară. După cum focul topeşte ceara, tot aşa şi frica de această pe­deapsă, când cade pe conştiinţa noastră, a păcătoşilor, topeşte şi pierde păcatele; când stăruie în conştiinţa noastră, frica aceasta ne face sufletul curat şi strălucitor şi ne dă mai multă îndrăznire; iar îndrăznirea aceasta ne face să avem mai multă râvnă de a ne împărtăşi des cu negrăitele şi înfricoşătoarele Taine. Şi după cum doctorul care dă doctorii amare bolnavilor, care şi-au pierdut pofta de mâncare, elimină cu ele din stomac sucurile rele şi deş­teaptă pofta de mâncare, iar prin asta îi face pe bolnavi să se apropie cu mai mult drag de mâncărurile obişnuite, tot aşa şi predicatorul care rosteşte cuvinte amare, curăteşte cu ele sufle­tul de gânduri rele şi-l scapă de povara grea a păcatelor, iar prin asta linişteşte conştiinţa şi o face să guste cu multă plăcere Trupul Stăpânului. Nu trebuie, dar, să vă necăjiţi de cele ce am spus! Dimpotrivă, să le primiţi şi să le lăudaţi.”

        Dar ti-am mai spus Simona, vezi ca insusi Sfantul Ioan Gura de Aur da marturie ca TOTI credinciosii care participau la Liturghia Credinciosilor se impartaseau, iar ceilalti ieseau odata cu catehumenii fiind considerati indepartati din comuniunea bisericeasca (asta deoarece atat timp cate impartasesti = esti madular al Bisericii). Apoi omiti in continuare (si uiti sa faci legatura) intre ce postezi tu si ce mai spune sfantul: „În zadar se săvârşeşte Liturghia în fie­care zi dacă nu vă împărtăşiţi[19]… Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vred­nici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşi­lor – n.n.] nu eşti vrednic să le auzi…, deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te apro­pii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pen­tru că nu te deosebeşti cu nimic de ei…”

        Apo mai zice si altceva: „Să nu vă apropiaţi la această Sfântă Masă (euha­ristică – n.n.) cu întinăciune sau cu conştiinţa încărcată… Ni­meni fiind păcătos să nu se apropie. Dar n‑am zis bine – ni­meni păcătos, căci şi pe mine întâi mă opresc de la dumneze­iasca Masă, ci nimeni ră­mâ­nând păcătos să nu se apropie… Totuşi şi cel întinat şi pângărit să se apropie, dar lăsând afară toată necură­ţia şi răutatea, şi aşa să intre. Pe acela care avea haine întinate (Cf. Matei 22), tatăl mirelui l‑a izgonit din că­mară nu pentru că avea haine întinate, ci pentru că a îndrăznit să intre cu ele. Căci n‑a zis către el: «Pentru ce n‑ai haină de nun­tă?» Ci, «Pri­etene, cum ai intrat aici fără haină de nun­tă?»

        Si nu pot sa uit cum ma acuzai tot pe mine ca citez trunchiat…

        Noi ne impartasim pe mai multe cai, dintre care cea mai directa este rugaciunea. Apoi pazirea poruncilor, asceza, citirea cartilor sfinte, milostenia, iubirea de vrajmasi, etc. De aceea a fost posibila indumnezeirea Mariei Egipteanca fara Impartasania vazuta, pe care a primit-o doar cu ceva timp inaintea mortii .

        Dupa ce ti-am aratat ce zic Sfintii Parinti despre Sfanta Maria Egipteanca, dupa ce ti-am aratat ca toti Sfintii Parinti (inclusiv Sfantul Ioan Gura de Aur) zic ca fara Impartasanie nu este posibila mantuirea si automat, nici indumnezeirea, tu sa revii si sa spui asa ceva… Nu mai zic ca omiti o invatatura fundamentala a Bisericii Ortodoxe si anume ca Sfintele Taine au fost lasate de Hristos Bisericii tocmai pentru a primi harul atat de necesar vietii duhovnicesti si fara de care omul nu se poate indrepta singur. De fapt, fentezi din nou cuvintele Mantuitorului: „dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. „.

        Voi sari peste o parte a comentariului, neputand raspunde unor filosofeli marca Simona.

        Ei se opresc cu predilectie la canoane, desi acestea sunt orientative si cu posibilitati de derogare.

        Ce-mi place la tine este ca atunci cand nu iti place ce spun canoanele o iei ca sunt „orientative”, cand insa par sa iti dea dreptate le arunci in fata de parca sunt cele mai importante chestii pentru tine (cum ai facut in comentariile precedente). Canoanele care reglemeteaza impartasirea duminicala a celor care nu au pacate opritoare sunt absolut obligatorii avand in spate legatura dintre eclesiologie, Euharistie si participarea crestinilor la viata eclesiala care nu exista fara Sfanta Impartasanie. Iar pedepsele pe care le aplica celor care pot sa se impartaseasca si nu se impartasesc sunt de luat in seama.

        Ca sa iesim in intampinarea lui Dumnezeu si sa se produca acea intalnire in Duh cu El, se cere din partea noastra nu o asa-zisa “pregatire”, ci cu mult -mult mai mult.. Daca voi, dupa ce v-ati impartasit des cu Sfintele Taine, sustineti ca postul de sapte zile inainte de Impartasanie inseamna “greutati puse pe umerii crestinilor”, inseamna ca nici nu banuiti macar ce inseamna nevointa pentru a fi in acelasi duh cu Hristos, sau pentru a te mentine in acelasi duh cu El. Pana si Petrache Lupu ar fi mai credibil ca voi.
        Insa toata asceza este sustinuta de har, deci nu cade pe umerii nostri toata greutatea.Din partea noastra este vointa.

        Simona, stim ca nu am ajuns inca la masura ta. Dar vezi tu, noi tocmai d-aia avem nevoie de Sfanta Impartasanie, pentru ca nu am ajuns la masura desavarsirii ca tine si speram ca prin Hristos si prin unirea cu El sa ne curatim. Aia e, atat putem si noi. Cand spunea ca fara Impartasanie nu vom avea viata in noi, desigur ca nu se referea la tine. Tu te descurci cu citirea cartilor, cu zile de post pe care le tii doar ca asa vrea muschiul tau, desi Biserica nu le cere s.a.m.d. Felicitari!

        Cat despre Petrache Lupu si credibilitatea… Asta mai e o jignire care se contabilizeaza (apropo ca suntem rai si vanitosi). Dar iti pavezi drumul spre spam din nou, nu e problema.

      • psimona1 zice:

        Draga Andrei,

        1. „Si totusi Simona incearca sa ne convinga de o saptamana ca nu e atata nevoie de Sfintele Taine”.

        Din contra, incerc sa va conving sa sporiti modalitatile de impartasire cu Sfintele Taine.

        „Caci de aceea se numesc Taine, pentru ca nu este pur si simplu ceea ce se vede, ci ceva duhovnicesc si de nespus… precum spunea Domnul, “Duhul e ceea ce face viu, carnea nu foloseste la nimic”.
        Grigorie Palama.

        „(…) dacă dragostea pentru Mântui­torul lumii nu trezeşte în sufletele noastre nimic nou şi supra-
        firesc, aceasta înseamnă că şi noi abia dacă am ajuns să-L· «cunoaştem» pe Domnul din ceea ce spun alţii despre El”.
        Nicolae Cabasila.

        2. „Asta mai e o jignire care se contabilizeaza (apropo ca suntem rai si vanitosi). Dar iti pavezi drumul spre spam din nou, nu e problema”.

        Imi cer iertare, era vorba de nevointa lui Petrache Lupu, nu de inselarea lui.

        3. „Duhovnicul nu este mai mare peste canoane, ci duhovnicul, cu iconomie, dupa masura duhovniceasca a fiecaruia randuieste „medicamentul” potrivit. Dar duhovnicul nu e mai mare peste canoane, ca altfel de ce mai zice ca o sa se supuna canoanelor la hirotonie?”

        Asta am vrut sa spun si eu cu „duhovnicul este mai mare peste canoane”( iar afirmatia nu este a mea, ci a unui Sfant Parinte): „duhovnicul, cu iconomie, dupa masura duhovniceasca a fiecaruia randuieste „medicamentul” potrivit”.
        Corect.

        Sfantul Ioan Gura de Aur spune :”Ani vrei sa-i dai? Vindeca-i rana! Acesta-i scopul duhovnicului. Si daca ii vindeci rana, il faci capabil de intalnirea cu Hristos, prin impartasire”.

        Asadar, intai iti vindeci ranile, abia apoi devii capabil de Impartasire.Nu cum spunea un preot adept al desei imparasiri ca prin Sfanta Impartasanie deasa se vindeca patimile.

        4. „Ce-mi place la tine este ca atunci cand nu iti place ce spun canoanele o iei ca sunt „orientative”, cand insa par sa iti dea dreptate le arunci in fata”.

        Cele care „imi dau mie dreptate”, impreuna cu cuvintele sfintilor, sunt acelea nebagate in seama de voi, pe motiv ca sunt grele.
        Ideea era ca daca impui niste canoane, atunci impune-le pe toate. Eu le-am impreunat, nu le-am disociat.
        Apoi, cand il citezi pe Ioan Gura de Aur, vezi ca la urma el spune :

        „Nu trebuie, dar, să vă necăjiţi de cele ce am spus! Dimpotrivă, SA LE PRIMITI şi SA LE LAUDATI”.

        Cu alte cuvinte el procedeaza cu intelepciune astfel ca bolnavul sa ia cu incredintare doctoria cea amara, amestecand-o cu miere.Nu ca s-ar contrazice pe el insusi, sau ca ar renunta la asprimea invataturii lui.

        5. „Canoanele care reglemeteaza impartasirea duminicala a celor care nu au pacate opritoare sunt absolut obligatorii”.

        Da. Dar de la teorie la practica, nu poti forta pe nimeni, pentru ca incalci libertatea omului, sau cuvantul duhovnicului. Dar se poate lua in discutie canonul cu excluderea din comuniune, ca urmare a neimplinirii primului canon. Iar acesta din urma nu este vatamator pentru nimeni, cat mai mult va starni ravna celor lenesi. Deoarece imi inchipui ca Sfantul Ioan Gura de Aur nu-i sileste oricum a se impartasi pe cei ce nu au pacate opritoare, ci ii sileste a se si pregati cum se cuvine pentru a primi Sfintele Taine: Sfintele sfintilor!
        Ma tem insa, ca daca se aplica in zilele noastre acel canon de a-i indeparta pe cei ce nu se impartasesc, nu mai raman credinciosi in biserica.

        6. „Dar vezi tu, noi tocmai d-aia avem nevoie de Sfanta Impartasanie, pentru ca nu am ajuns la masura desavarsirii ca tine si speram ca prin Hristos si prin unirea cu El sa ne curatim”.

        Draga Andrei, nu este vorba de curatire, ci de sfintire, care nu-i acelasi lucru.O arata Sf. Ioan Gura de Aur care nu exagereaza cand spune :”Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor», să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie. Nu numai CURAT DE PACATE , zice, ci SFANT”.
        Greu cuvant.
        Mai bine iconomia duhovnicului.

        Si tot el mai zice:
        ” Dar n‑am zis bine – ni­meni păcătos, căci şi pe mine întâi mă opresc de la dumneze­iasca Masă, ci nimeni RAMANAND pacatos să nu se apropie… Totuşi şi cel întinat şi pângărit să se apropie, dar lăsând afară toată necură­ţia şi răutatea”.

        Unde cel „intinat si pangarit” s-a curatit mai intai pe sine prin alte Taine Sfinte. Caci una este „pacatosenia” lui Ioan Gura de Aur – despre care el insusi vorbeste – si alta este pacatosenia pangaritului nespovedit si nepocait. Aceasta a vrut Sfantul Ioan Gura de Aur sa spuna. Altfel intelegi doar ce-ti convine.
        Intinat si pangarit este acela care a facut pacate trupesti, caci nu toti pacatuim la fel. Totusi la Dumnezeu nu intri oricum – de-a valma, pangarit impreuna cu sfant, asa cum lasi tu gresit a se intelege – chiar daca Dumnezeu nu scoate pe nimeni afara, si pe nimeni nu dispretuieste, insa doar daca vii cu inima smerita si infranta, adica cu pocainta.Ori altfel nu ar mai fi vorbit dupa aceea Gura de Aur de haina cea de nunta? Pai cum ar putea unul pangarit si intinat sa aiba haina de nunta, daca mai intai nu s-ar fi primenit si nu s-ar fi impodobit cu ea?

        7. Alte pareri despre manie, ca tocmai ce am citit in omiliile lui Ioan Gura de Aur:

        „Mânia este folositoare. Singura împrejurare în care nu avem nevoie de ea este aceea în care ne aparam pe noi însine…
        Concluzia? Sa fie lege pentru el: sa nu se apere niciodata pe sine, când e atacat sau când are de suferit, dar niciodata sa nu ramâna indiferent când vede pe altul suferind lânga el”.

        Si mai da acolo niste sfaturi cum sa scapam de manie, prin suportarea jignirilor si a insultelor.
        Deci „terapia” este alternativa.

        Tot din Sf Ioan Gura de Aur:

        „Pocainta deschide cerul, pocainta ne baga în rai, pocainta biruie pe diavol, dupa cum încrederea în noi ne face sa cadem. De aceea va vorbesc mereu de pocainta!”

        Dumnezeu sa ne ierte si sa ne mantuiasca pe toti!

      • Ioan C, foarte bună observaţia.

        Andrei, nu ai cu cine! Sper să fie de folos altora care ajung să citească.

      • Andrei zice:

        E singurul motiv pentru care am continuat discutia. In cazul in care exista persoane cu nelamuriri, poate ii ajuta cu ceva discutia asta, mai ales ca multi sunt tentati sa cada in plasa „pregatirii” riguroase care unora le lasa senzatia de ascetism fara sa stie ca ascetismul fara sinergia cu harul din Sfintele Taine e degeaba.

      • psimona1 zice:

        Andrei,

        „Tocmai asta e ideea, ca voi tot vorbiti de un post inaintea Impartasaniei care nu exista in canoane”.

        Exista la Sfantul Ioan Gura de Aur, a carui Sfanta Liturghie o avem in Biserica. De ce va impotriviti? Cui faceti bine?
        Fiecare cu ravna lui. Pavel a postit, apostolii au postit toti, sfintii toti au postit.Ai vreun exemplu de sfant care nu a postit?
        Inca o data : canoanele sunt orientative, nu legi absolute si tu stii asta.
        Cati romani mai tin, potrivit canoanelor, Postul Mare?
        Daca vrei sa se impartaseasca crestinii des, invata-i sa posteasca dupa canoane.

        Doamne ajuta!

      • Andrei zice:

        Am zis… in CANOANE. Si Sfantul Ioan Gura de Aur sunt sigur ca nu cerea postul pe care il pretindeti voi. Si p.s. noi nu am exclus postul din nevointe. Dar deh… iarasi intelegi ce vrei sau vorba aia: daca tu nu stiai de ceva, inseamna ca nu exista!

      • psimona1 zice:

        Andrei, iarta-ma ca mai am ceva de adaugat.

        „ascetismul fara sinergia cu harul din Sfintele Taine e degeaba”.

        Absolut!
        Nu facem ascetism de dragul ascetismului, pentru ca ajungem rapid la inselare.
        Trebuie insa sa tii cont de ce inseamna Sfintele Taine.
        Nu sunt ceea ce se vede in potir, ci dincolo de ceea ce vedem, altfel nu s-ar numi Taine . Iar aceste Taine le primim in toate puterile noastre trupesti si sufletesti.
        Sfintii Parinti vorbesc despre asceza ca fiind jertfa trupului pe care trebuie sa o aducem lui Hristos. Asceza mai este numita si smerenia trupului, virtutea truplui, pe langa cea a sufletului. Daca voi gasi textul( si daca vei vrea sa-l postezi)ti-l voi trimite. Omul fiind dual trebie sa primeasca Duh Sfant si in trup, nu doar in suflet. Sfantul Ciprian spune ca cel ce nu devine duhovnicesc pana si in trup, sfarseste prin a deveni trupesc pana si in suflet.
        Crestinul primeste har si in trup, nu doar in suflet, de aceea exista o hrana diversa duhovniceasca si harica, atat pentru trup, cat si pentru suflet. Crestinul lupta sa induhovniceasca si trupul, pentru a-l despatimi de toate patimile lui si de a-l lumina ca si pe suflet.
        Daca nu se induhovniceste si trupul nu va primi har nici sufletul, caci cele doua se influenteaza reciproc.
        Episcopul Ioan, cel ce a trait in muntii Sihastriei nu se hranea decat cu Sfanta Euharistie, zilnic. Dar pentru a ajunge la acea masura el si-a invatat trupul, incet-incet, cu postirea.

        „Nu doar cu paine se va hrani omul , ci si cu tot cuvantul …”

        Si hrana cea duhovniceasca primita in suflet, nu doar prin Impartasanie, ci si prin alte mijloace, va intari astfel si trupul sa nu mai aiba nevoie de multa materie lumeasca, stricacioasa. In chipul acesta a fost posibil sa existe sfinte moaste,pe care daca le aflam intregi la cineva, Biserica tine cont de acest aspect pentru canonizare.
        Si cum Dumnezeu a zis „Fiti sfinti ca Mine”, e posibil sa fim datori a implini aceasta porunca, chiar daca noua nu ne plac modalitatile de a o implini.

      • Andrei zice:

        Da…ok. E ciudat cum de exista atatea erezii condamnate de Biserica si care aveau ceva in comun: nu prea erau de acord cu sinergia si Sfintele Taine. Messalienii, bogomilii, catarii, pelagianismul s.a.m.d. Si totusi Simona incearca sa ne convinga de o saptamana ca nu e atata nevoie de Sfintele Taine. Multumesc Simona, dar…not.

      • ioanc zice:

        Simona, uite aici un link (http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/hieroteos_vlachos__boala_si_tamaduirea_sufletului_in_traditia_ortodoxa.pdf) spre cartea Mitropolitului Hierotheos Vlachos, „Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa”. Am sa postez aici si un mic fragment:

        „Principala convingere a autorului, care străbate cartea de faţă, este aceea că Ortodoxia nu aduce un „sistem” de comportare morală, ci asigură un tratament vindecător care tămăduieşte cel mai profund aspect al personalităţii omeneşti. Arhimandritul Hierotheos Vlachos susţine că prin afirmaţia sa nu spune nimic nou, ci doar pune în lumină o învăţătură fundamentală a Părinţilor Bisericii: sufletul omului suferă de o boală care îi perturbă legătura cu Dumnezeu şi cu aproapele, ba chiar şi cu lumea. Biserica este un spital care primeşte pe toţi oamenii şi le tămăduieşte bolile duhovniceşti. Tămăduirea sufletului este „capătul” căii ortodoxe şi poate fi atinsă doar prin meşteşugul ortodox de vindecare, adică nevoinţa, aşa cum e înfăţişată în predania trezvitoare a Bisericii.

        Tot aici vei afla si de cele „trei trepte de căpetenie ale vieţii duhovniceşti: curăţirea inimii, luminarea minţii şi îndumnezeirea”.

        Doamne, ajuta!

      • Ioan C, am citit cartea Mitropolitului Ierotheos şi, deşi nu am sesizat ceva greşit, mă dezamăgeşte că nu spune foarte multe lucruri în raport cu numărul de pagini. Ce se spune acolo s-ar fi putut spune mai clar şi mai concis într-un text mai scurt şi mai puţin dezlânat. O altă variantă ar fi fost să existe mai multe explicaţii concrete şi exemple concrete. Acelaşi lucru l-am sesizat şi la celelalte două cărţi ale Mitropolitului Ierotheos cu acelaşi subiect pe care le-am citit. Poate că Preasfinţia Sa simte nevoia să explice unele lucruri foarte pe larg, cu riscul de a rămâne vag în expunere, pentru că ştie că există cititori cărora le lipseşte fundamentarea teoretică (cateheza). Sau poate mi se par mie nişte lucruri foarte evidente şi la mintea cocoşului, care nu sunt la fel de evidente pentru toată lumea şi necesită explicaţii.

        Despre împărtăşirea cu Sfintele Taine vorbeşte foarte puţin, dar foarte corect. Poate pentru mediul nostru ar fi fost totuşi util să nu treacă atât de repede peste acest subiect, însă presupun că nu cunoaşte problemele cu care ne confruntăm noi aici şi, oricum, nu se adresa mediului de aici.

        Doamne, ajută!

      • ioanc zice:

        Ana, de acord, cartea e un rezumat, rezultat al unor convorbiri intre autor şi cativa credinciosi. Chiar daca tie iti par toate acestea la mintea cocosului, multi suntem inca la mintea puiului din gaoace. Si cred ca e bine sa se insiste asupra acestor explicatii. Astfel nu am mai lega Ortodoxia de tot felul de ideologii, spaime, moralisme, pietisme, filetisme, vise … etc.
        Era un raspuns, mai documentat, dat doamnei Simona, care nu intelege cand spune „ma tem insa ca va cam impotriviti chiar pregatirii dupa cuviinta, spunand ca indumnezeirea nu consta in pocainta si asceza, ci in terapie”, ca asceza (nevointa dupa cum e numita in carte) este chiar metoda de vindecare terapeutica in Ortodoxie si cum trebuie ea privita, ca o sinergie (impreuna-lucrare) a lui Dumnezeu. „Omul nu se poate mântui singur, doar prin propria sa străduință, ci Hristos este Cel care ne mântuiește. Dacă suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, trebuie să avem și noi partea noastră de lucrare, pentru a ne face vrednici să primim acest har. […] Tocmai aceasta este asceza, dispoziția sufletească în ansamblul ei, de care omul dă dovadă în vederea primirii harului lui Dumnezeu ce îl mântuiește și îl conduce la îndumnezeire.” (J.C. Larchet)
        Acolo, in carte, parintele Hierotheos Vlachos ne arata destul de clar de ce Ortodoxia, conform Traditiei si invataturii Sfintilor Parinti, trebuie privita ca si disciplina terapeutica si chiar mai mult, ca o stiinta a vindecarii. Stiu ca pentru multi, asa ceva e de neconceput. Iar printre cei cinci convorbitori din carte, ai parintelui, intr-un fel sau altul ne regasim fiecare. Teologul Jean Claude Larchet, spune si el: „Ideea că Hristos vine să vindece omenirea este o imagine cu adevărat tradițională și fundamentală, pe care o găsim de la începuturile creștinismului. Însuși numele lui Iisus înseamnă în ebraică „Dumnezeu tămăduiește”. Cuvântul „mântuire”, nu înseamnă pur și simplu mântuire, ci și vindecare. Și în italiană, de pildă, cuvântul salute înseamnă în același timp și mântuire și vindecare [sănătate].”

        Doamne, ajuta!

  58. psimona1 zice:

    Andrei,

    „Am zis… in CANOANE”.

    Am inteles. Atunci insa Sfantul Ioan Gura de Aur incalca canoanele altora? Nu este sfintenia lui canonica? Au fost altii mai sfinti si mai canonici ca el?

    Sau si canonul duhovnicului:

    „Dupa marturisire, urmeaza a treia parte a pocaintei, adica facerea canonului dat de duhovnic, care este o împlinire prin fapte a canonisirii, dupa cum o hotaraste Gavriil al Filadelfiei, în cartea lui despre Taine. Asadar si tu, frate al meu pacatos, esti dator sa primesti cu mare bucurie canonul pe care ti-l va da duhovnicul, fie ca e vorba de post, de plecari ale genunchilor, de milostenie, sau de altceva. Si, înainte de toate, sa primesti din tot sufletul îndepartarea de la împartasire, atîtia ani cît va hotarî el. Fiindca cu aceasta mica pedeapsa îmblînzesti marea urgie pe care o are Dumnezeu împotriva ta. Cu acest canon trecator, scapi de canonul cel vesnic al iadului”.

    Sfantul Nicodim Aghioritul.

    • Andrei zice:

      Mda.

      Ma voi duce si voi vorbi cu peretii de acum incolo, ca sigur voi gasi o altfel de intelegere. Cel putin, macar daca vor repeta aceleasi idei la fiecare comentariu, au scuza ca ei sunt niste pereti.

      • psimona1 zice:

        Andrei, te rog sa ma ierti, dar tu respecti doar canoanele sinoadelor, iar cuvintele si sfaturile sfintilor le iei in desert? Eu nu am teologia, ci mi-am facut induhovnicirea urmand calea Filocaliei. Sa fie asa o prapastie intre una si alta? Tot ce e posibil, deoarece parintele Dumitru Staniloae a spus ca pe el teologia invatata si toata practica bisericeasca nu l-au dus la nicio induhvnicire.Abia la citirea Filocaliei si-a insusit calitatea de crestin.

      • Andrei zice:

        Aproape ca nu exista comentariu in care sa nu spui ceva neortodox. Nu exista nicio prapastie decat in mintea unora. Sfantul Ioan Damaschin vorbeste in cartea „Despre erezii” (aparuta si la noi anul acesta) despre gnosimahie: «Gnosimahi [luptătorii împotriva cunoaşterii dogmatice, n.tr.] sunt aceia care se împotrivesc oricărei cunoaşteri a creştinismului, ei afirmă oricine caută anumite cunoştinţe în Sfintele Scripturi săvârşeşte ceva de prisos, pentru că Dumnezeu nu cere nimic altceva de la creştin decât faptele bune.” Cunoasterea teologica si trairea filocalica au fost dintotdeauna complementare la Sfintii Parinti. Sfantul Teodor Studitul: „Nici nu este ortodox desãvîrşit, ci pe jumãtate, cel care crede cã are dreapta credinţã, dar nu se alãturã dumnezeieştilor Canoane.” Ba nu pot exista una fara cealalta. Nu mai zis ca iar induci ideea ca tu esti atat de filocalica fata de noi…

        Apoi chiar nu vad cum iau eu sfaturile sfintilor in desert in conditiile in care te faci in permanenta ca nu vezi cum Sfintii Parinti accentueaza necesitatea impartasirii continue la cei care nu sunt despartiti de comuniunea bisericeasca, asta in timp ce tu incerci sa spui ca Impartasanie are o importanta oarecum secundara in viata duhovniceasca, prioritare fiind altele. Nu mai zic ca sfaturile sfintilor nu se impotrivesc canoanelor sinoadelor. Citarea scoasa din context, asa cum faci tu, pare ca se opune. Dar in esenta nu.

      • psimona1 zice:

        Andrei,

        „Cunoasterea teologica si trairea filocalica au fost dintotdeauna complementare la Sfintii Parinti”.

        Nu exista cunoastere duhovniceasca fara cunoastere teologica, evident.Totusi si tu numeai candva teologia ceva sec.Insa teologia lui Staniloae este plina de seva pentru ca vine in urma Filocaliei.

        „«Gnosimahi [luptătorii împotriva cunoaşterii dogmatice, n.tr.] sunt aceia care se împotrivesc oricărei cunoaşteri a creştinismului, ei afirmă oricine caută anumite cunoştinţe în Sfintele Scripturi săvârşeşte ceva de prisos, pentru că Dumnezeu nu cere nimic altceva de la creştin decât faptele bune”.

        Asa, si m-ai gasit pe mine luptatoarea impotriva cunoasterii dogmatice, sau a Sfintelor Scripturi!
        Insa stii ce zice Sfantul Teofan Zavoratul, sau Sfantul Ignatie Briancianinov despre citirea Scripturilor, ori parerile sfintilor despre existenta scriptica a V.T. si a N.T. ! Or fi si ei gnosimahi.

        „Sfintii Parinti accentueaza necesitatea impartasirii continue la cei care nu sunt despartiti de comuniunea bisericeasca”.

        Nu contest, din moment ce sfintii se impartaseau saptamanal, sau zilnic si noi trebuie sa facem la fel. Eu am vorbit despre faptul ca si cei opriti de canoane pentru „n” ani, nu sunt parasiti de Dumnezeu si pe masura nevointei lor Hristos ii impartaseste tainic, astfel ca unii dintre ei ajung la o traire duhovniceasca mai mare decat cei ce se impartasesc des. Motiv pentru care am pus accentul pe asceza si alte nevointe duhovnicesti care sa suplimenteze lipsa harului, in cazul in care desi exista deasa impartasanie, totusi lipseste experierea Duhului Sfant .Pentru ca nu eu, ci sfintii au spus ca Sfanta Impartasanie primita fara prezenta Duhului Sfant (Ioan Gura de Aur), poate sa lase fara nicio roada Impartasania. Pe cand tu ai prezentat problema ca si cand in orice situatie Impartasania lucreaza. E o chestiune extrem de delicata.
        Consider insa ca am ajuns la punctul in care ne-am inteles unul pe altul si suntem de acord comun.

        Insa as vrea sa mai imi aduci niste lamuriri la cateva citate, adica sa-mi spui daca esti de acord cu cele spuse acolo, sau cunosti si alte opinii pe care le consideri cu certa autoritate.
        Iata citatele:

        Cele privitoare la canoanele 8 şi 9 unii le-au interpretat
        într-un fel, iar alţii într-altul. Legând între ele cele privi-
        toare la ele spunem că aceia care se numără în registrul
        preoţesc şi slujesc Sfintelor Taine şi nu se împărtăşesc când
        se aduce Ofranda [euharistică] să fie îndepărtaţi, dacă nu
        spun o cauză întemeiată. Iar cei sfinţiţi [clericii] care nu
        pun mâna în altar pe cele Sfinte şi toţi credincioşii laici
        care nu rămân sau nu stăruie până la sfârşit, când se face
        sfânta împărtăşire de către cei vrednici, să fie îndepărtaţi
        ca unii lipsiţi de rânduială. Căci a spune noi că toţi credin-
        cioşii laici şi cei sfinţiţi care nu pun mâna pe cele Sfinte
        trebuie să se împărtăşească în fiecare zi cu cele Sfinte, iar
        dacă nu să fie îndepărtaţi, nu e nici părerea canonului, nici
        nu e cu putinţă să se facă; de aceea spune şi canonul 9 să
        fie pedepsiţi credincioşii care nu rămân, şi nu a adăugat
        cei care nu se împărtăşesc. Aşa să interpretezi deci aceste
        canoane, în conformitate cu canonul 2 al Sinodului de la
        Antiohia.
        Canonul 9 Apostolic:
        Toţi credincioşii care intră şi ascultă Scripturile, dar nu
        rămân la rugăciune şi la sfânta împărtăşire, trebuie să
        fie îndepărtaţi ca unii care fac neorânduială bisericii.

        Ioan Zonaras: Prezentul canon cere ca, atunci când se
        săvârşeşte Jertfa [euharistică], toţi să stăruie până la sfârşit
        în rugăciune şi în sfânta împărtăşire. Fiindcă pe atunci se
        cerea şi laicilor să se împărtăşească încontinuu 2 , căci există
        un canon [11] al Sinodului de la Sardica, un altul [80] al
        celui din Trullo şi un altul [2] al celui de la Antiohia care
        spune că, dacă cineva aflat de faţă nu s-ar împărtăşi trei
        duminici la rând, să fie îndepărtat. Drept pentru care şi
        prezentul canon îi îndepărtează pe cei ce nu rămân până la
        sfârşit ca unii care tulbură rânduiala; despre aceasta vor-
        beşte şi canonul 2 al Sinodului de la Antiohia.

        Teodor Balsamon: Hotărârea prezentului canon e foarte
        muşcătoare [drimytatos], fiindcă îi îndepărtează pe cei ce
        vin la biserică şi nu rămân până la sfârşit, nici nu se îm-
        părtăşesc. Şi alte canoane hotărăsc în chip asemănător ca
        toţi să fie gata şi vrednici de împărtăşire şi-i îndepărtează
        pe cei care nu se împărtăşesc trei duminici la rând.

        Alexie Aristen: Să îndepărtezi pe cel ce nu rămâne la
        rugăciune şi împărtăşire.

        Cel ce nu stăruie în biserică până la sfârşit, ci iese din
        biserică pe când se săvârşeşte încă sfânta Liturghie, trebuie
        să fie îndepărtat ca unul care produce neorânduială bisericii.

        Canonul 2 Antiohia (431):
        Toţi cei care intră în biserică şi ascultă sfintele Scrip-
        turi, dar nu iau parte în comun la rugăciune împreună cu
        poporul sau întorc spatele sfintei împărtăşiri din Euha-
        ristie potrivit vreunei neorânduieli, toţi aceştia să fie daţi
        afară din biserică până ce vor putea dobândi iertare măr-
        turisindu-se, arătând roade de pocăinţă şi cerând iertare;
        însă nu le este îngăduit să intre în comuniune cu cei exco-
        municaţi(…)

        loan Zonaras: Părinţii Sinodului au stabilit aceasta ur-
        mând canonului 9 apostolic, căci acela zice că trebuie în-
        depărtaţi toţi credincioşii care intră şi ascultă Scripturile,
        dar nu rămân la rugăciune şi la sfânta împărtăşire ca unii
        care fac neorânduială bisericii. Aşadar, şi aceştia au hotă-
        rât să fie respinşi din biserică, adică să fie depărtaţi şi scoşi
        afară din adunarea credincioşilor, cei ce intră în biserică şi
        nu rămân la rugăciune, nici nu se împărtăşesc potrivit vreu-
        nei neorânduieli ori dintr-o cauză neîntemeiată* ci fără
        rânduială şi fară motiv. Părinţii au numit aici întoarcere a
        spatelui nu faptul de a urî dumnezeiasca împărtăşire şi a
        nu suporta din această pricină cuminecarea, ci faptul de a
        fugi de ele chipurile din evlavie şi ca din smerită-cugetare.
        Căci, dacă ar întoarce cineva spatele sfintei împărtăşiri
        urând-o şi scârbindu-se de ea, acela n-ar fi osândit la înde-
        părtare, ci la o dezavuare desăvârşită şi anatemă. Iar după
        ce au menţionat îndepărtarea, au adăugat şi faptul că nu e
        îngăduit cuiva să intre în comuniune cu cei excomunicaţi
        şi respinşi din biserică, nici să se roage într-o casă, nici să
        fie primiţi într-altă biserică; iar pe cei care se roagă îm-
        preună cu aceştia sau îi primesc în biserică să fie şi ei ex-
        comunicaţi ca unii care tulbură canonul bisericii. Aceleaşi
        lucruri le spuneau şi canoanele 10 şi 11 ale Sfinţilor Apos-
        toli şi canonul 33 al Sinodului de la Laodiceea: că nu se
        cade să ne rugăm cu un eretic sau schismatic.

        Teodor Balsamon: La canoanele apostolice 8 şi 9 s-a ex-
        plicat cine anume sunt cei care nu rămân la rugăciune şi la
        sfânta împărtăşire şi cum anume se pedepsesc; iar la cano-
        nul 10 şi despre cei ce intră în comuniune cu cei excomu-
        nicaţi. Urmând acestora şi prezentul canon hotărăşte să fie
        îndepărtaţi cei care intră în biserică şi nu rămân la rugăciu-
        ne, nici nu vin la sfânta împărtăşire potrivit vreunei neo-
        rânduieli, şi să fie daţi afară până ce vor arăta pocăinţă
        vrednică cu mărturisire. Dar pentru că cei îndepărtaţi astfel
        obişnuiau să intre în comuniune şi să se roage cu unii nu în
        biserica din care fuseseră scoşi, ci într-o casă de rugăciune
        sau în altă biserică, şi să spună că acest lucru nu e pedepsit,
        întrucât cel îndepărtat ar fi chipurile prigonit de biserica
        care 1-a îndepărtat pe bună dreptate, prezentul canon spune
        că toate casele de rugăciune şi lăcaşurile, oriunde s-ar afla,
        sunt o singură biserică, de aceea clericii nu trebuie să se
        roage cu cel îndepărtat, chiar dacă e din altă enorie, iar pe
        cei ce fac în chip contrar acestora îi azvârle pedepsei exco-
        municării.

        Tu însă citeşte cele scrise la zisele canoane apostolice şi
        potrivit acelora înţelege şi prezentul canon, şi spune că nu
        trebuie socotiţi că întorc spatele sfintei împărtăşiri cei care
        se scârbesc de ea sau, cum spuneau unii, cei care fug de ea
        din motiv de evlavie şi smerită-cugetare — căci primii vor
        fi nu numai îndepărtaţi, ci şi dezavuaţi ca eretici, iar cei-
        lalţi vor trebui să ceară iertare pentru evlavia şi sfiala faţă
        de cele Sfinte — , ci cei care din dispreţ şi trufie ies cu neo-
        rânduială afară din biserică înainte de sfânta împărtăşire
        şi nu rabdă să vadă dumnezeiasca împărtăşire a Sfintelor
        Taine. Auzind însă canonul care spune că sunt excomuni-
        caţi episcopii şi ceilalţi clerici care se roagă împreună cu cei
        excomunicaţi, nu spune că laicii care acţionează contrar
        canonului sunt nevinovaţi, căci şi aceştia sunt îndepărtaţi
        potrivit canonului 10 apostolic, care nu face deosebire
        între clerici şi laici. Caută şi canonul 9 al Sinodului de la
        Cartagina.

        Din pricina ameninţării canoanelor 8 şi 9 ale Sfinţilor
        Apostoli, dar şi a celui de faţă, s-a inventat distribuirea
        anaforei, astfel ca şi cei care nu se pot împărtăşi cu sfintele
        şi de viaţă făcătoarele Taine să aibă toată necesitatea de a
        stărui până la sfârşitul dumnezeieştii celebrări sfinte şi să
        o primească spre sfinţire din mână preoţească.

        Alexie Aristen: Cine intră în biserică şi ia aminte la Sfânta
        Scriptură, după care iese dispreţuitor şi întoarce spatele
        împărtăşirii, acela trebuie dat afară până ce va fi iertat
        arătând rod de pocăinţă. Şi cine intră în comuniune cu un
        excomunicat să fie şi el excomunicat. Şi cine se roagă cu
        cei ce nu se roagă împreună cu biserica e vinovat. Iar cine
        primeşte pe cel ce nu se adună la biserică nu e nevinovat.

        E dat afară din biserică şi cel care nu ia parte în comun cu
        poporul la rugăciune, ci iese înainte de concediere, ca unul
        care dispreţuieşte dumnezeiasca împărtăşire şi-i întoarce
        spatele, până ce părându-i rău va arăta rod de pocăinţă; dar
        dacă se căieşte, să fie primit. Iar cel care îl primeşte pe cel
        ce nu se adună în biserică împreună cu credincioşii şi se
        roagă cu el prin case sau în altă biserică va fi vinovat faţă
        de canoane, aşa cum şi cel care intră în comuniune cu cei
        excomunicaţi va fi şi el excomunicat.

        *3

        întrebare

        împărtăşirea cu dumnezeieştile Daruri sfinţite este la
        libera latitudine a tuturor monahilor, clericilor şi laicilor
        neopriţi, ca aceştia să se poată sfinţi prin ea aproape în
        fiecare zi, sau e pusă în balanţă de o regulă? Şi împărtăşirea
        Binelui este pentru cei ce adunaţi în biserică una necesa-
        ră/constrângătoare sau la libera alegere şi spontană?

        Răspuns

        Aşa cum lege este ca demnităţile să se dea celor demni,
        tot aşa şi cele sfinte sfinţilor. Deci cei care şi-au netezit prin
        viaţa curată calea dumnezeieştii împărtăşiri o vor primi
        neîmpiedicat; căci negreşit nici ei n-ar cuteza să se apropie

        3 Răspunsul lui Teodor Balsamon la întrebarea 17 a patriarhului
        Marcu al Antiohiei, ibid. IV, 1854, P- 460-461.

        388

        de ea la întâmplare, înţelegând înălţimea harului şi măreţia
        tainei. Dar nu s-a hotărât ca unii să se împărtăşească din
        dumnezeieştile Daruri sfinţite în chip necesar/constrângă-
        tor, chiar dacă unii se folosesc de canonul 9 apostolic care
        spune aşa: „Toţi credincioşii care intră şi ascultă Scripturile,
        dar nu rămân la rugăciune şi la sfânta împărtăşire, trebuie
        să fie îndepărtaţi ca unii care fac neorânduială bisericii” şi
        vor ca toţi cei adunaţi în biserică să se împărtăşească din
        dumnezeieştile Daruri sfinţite, chiar dacă aceştia nu vor;
        dar noi nu luăm aşa canonul acesta. Căci suntem de părere
        ca toţi credincioşii să rămână adunaţi în biserică până la
        sfârşitul dumnezeieştii celebrări sfinte, până la ultima rugă-
        ciune a celebrantului şi împărtăşirea din anafură, iar asupra
        celor ce nu fac aşa agităm constrângerea acestui canon;
        dar nu-i constrângem să se împărtăşească din pricina vio-
        lentării conştiinţei. Să se bage de seamă deci că, potrivit
        cuprinsului zisului canon, cei adunaţi în biserică nu au voie
        să lase celebrarea sfântă în chip dezordonat ci, fiindcă până
        la proclamarea sfintelor Evanghelii puterea tainei o sfin-
        ţesc psalmii chitarei lui David, dar după ea se deschid pre-
        ludiile Jertfei fără sânge, care poruncesc şi arhiereilor să-şi
        depună omoforul, împodobit ca o figură a Mielului, şi aşa
        să se atingă de taina adevăratului Miel făcător de viaţă,
        dacă cei din biserică o părăsesc spontan îndată după sfin-
        tele Evanghelii, să nu fie învinuiţi, dar dacă o părăsesc după
        începutul Jertfei celei fară de sânge şi tainice, să fie înde-
        părtaţi pe drept cuvânt, ca unii care produc dezordine şi
        scandal”.
        Inchei citatele.

        Observam ca sunt nuante de interpretare a canoanelor si am impresia ca tu nu le-ai prezentat in felul acesta. Adica se pedepseste absenta de la trei Euharistii duminicale consecutive, dar nu se violenteaza totusi constiinta omului prin obligativitatea impartasirii zilnice (sau duminicale), el putand sa ramana la momentul Euharistic fara a se impartasi: „Dar nu s-a hotărât ca unii să se împărtăşească din dumnezeieştile Daruri sfinţite în chip necesar/constrângă-
        tor, chiar dacă unii se folosesc de canonul 9 apostolic”.

        Iar despre cei vrednici spune: „Aşa cum lege este ca demnităţile să se dea celor demni,
        tot aşa şi cele sfinte sfinţilor. Deci cei care şi-au netezit prin viaţa curată calea dumnezeieştii împărtăşiri o vor primi neîmpiedicat; căci negreşit nici ei n-ar cuteza să se apropie de ea la întâmplare, înţelegând înălţimea harului şi măreţia tainei”.

        Nicaieri nu se vorbeste despre obligativitate, ci mai mult de vrednicia celui ce se impartaseste(„Negresit nici ei nu ar cuteza sa se apropie la intamplare”)

        Asadar canonul 9 nu expune explicit obligativitatea Impartasirii, ci evitarea neoranduielii : Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu ră­mân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afu­risească, ca făcând neorânduială în biserică.

        (66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)

        Iar Sfantul Vasile cel Mare spune:

        „Bun şi folositor lucru este a ne cumineca şi împărtăşi în
        fiecare zi cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos”
        (Sfântul Vasile cel Mare, din Epistola 93 către Cezaria patriciana
        despre Cuminecare 1 )

        Insa acesta nu este un canon propriu-zis, ci o recomandare a Sfantului Vasile, asa cum si Nicodim Aghioritul recomanda cele sapte zile(necanonice) de post, iar Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda sporirea trezviei si a nevointei (necanonice) dupa primirea Impartasaniei.

        Doamne ajuta!

      • Andrei zice:

        Ce sarpe viclean mai esti, Simona, insinuand din nou ca eu am prezentat canoanele nu stiu in ce fel. Apoi nu stiu ce ai inteles tu din textul de mai sus, dar refuzul unui credincios de a se impartasi daca nu are pacate opritoare este la randul lui un pacat mare. Are libertatea de a nu se impartasi, dar asta nu inseamna ca se poate identifica cu Biserica din moment ce Biserica se identifica cu Euharistia la care el nu ia parte. „Obligativitatea” asa cum am expus-o eu si asa cum e expusa si in talcuirea din Pidalion de exemplu se refera evident la cei care se pot impartasi:

        Neprecurmare (neîncetat) de la dumnezeiasca Împărtăşire învaţă canonul acesta. Iar deşi zice Valsamon, la canonul al 8-lea apostolesc, că este cu neputinţă a se împărtăşi creştinii în fiecare zi, iată că i se astupă gura de canonul acesta, şi nevrând mărturiseşte cum că este prea iute, pentru că afuriseşte pe cei ce fug şi nu se împărtăşesc. Căci cum ar fi voit dumnezeieştii Apostoli să legiuiască lucru ce nu era cu putinţă a se păzi? Apoi canonul nu zice în fiecare zi. Ci pe cei ce nu îngăduiesc la Sfânta Împărtăşire, când se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie. Iar celor ce rău tâlcuiesc canonul şi zic că afuriseşte pe cei ce nu aşteaptă la Liturghie, până ce se vor împărtăşi cei vrednici, le astupă gura Mateiu Vlastar la slova alfa cap 25 zicând: „Eu socotesc că, creştinii cei vechi precum se sârguiau să creadă drept, întocmai se sârguiau şi să vieţuiască drept. Pentru aceasta şi multe obiceiuri bune ce le pomenesc dumnezeieştile canoane, care se obişnuiau în vremurile de atunci, acestea acum în vremurile noastre sunt într-alt fel şi deosebite. La atâta ne-au adus răzvrătita şi lenevicioasa viaţă care o vieţuim, încât nici să credem că vreodinioară creştinii au fost ajuns la atâta faptă bună, ca să se împărtăşească ades la fiecare Liturghie.

        Sfantul Macarie Egipteanul ii spune unei femei ca s-a demonizat tocmai pentru ca nu s-a impartasit des: „Niciodată să nu neglijezi a merge la biserica lui Dumnezeu şi a te împărtăşi cu Tainele lui Hristos Domnul! Aceasta [demonizarea] ţi s‑a în­tâmplat pentru că timp de cinci săptămâni [35 de zile – n.n.] nu te‑ai apropiat de Preacuratele Taine.”

        Si Sfantul Teodor Studitul ii condamna pe cei care pot sa se impartaseasca si nu se apropie: „Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare dar dumnezeiesc, noi însă nu purtăm grijă să ne împărtă­şim destul de des, şi mă mir, pentru ce să ne cumine­căm numai duminica, iar în altă zi când se face Liturghia – nu. Căci se cu­vine mai ales monahilor care se află în sânul vieţii de obşte, în toate zilele să se împărtăşească. Însă o zic despre cei curaţi şi cu sufletul şi cu trupul, dar cu nebăgare de seamă şi fără mare cercare şi luare‑aminte să nu îndrăznească ci­neva… Vedeţi, fraţilor, că dacă cel ce este oprit de la masa de obşte să mă­nânce şi‑i pare rău, cu cât oare mai mult se cade să se mâh­nească, să plângă şi să se tânguiască cel ce se opreşte pe sine însuşi de la masa dumnezeiască, fie pentru necurăţie, fie pentru neînfrânare, ori pentru neascultare sau pentru oricare altă pa­timă. Căci nu se lipseşte de o hrană proastă şi trecătoare, ci de pâinea vieţii şi de paharul mântuirii şi, mai adevărat să zic, de Însuşi Hristos… Deci, de se va întâmpla să fim chiar la muncă şi ascultare afară şi vom auzi toaca bisericii (cea de la începu­tul Liturghiei – n.n.), să lăsăm treaba şi să alergăm cu multă sâr­guinţă să ne cuminecăm şi mult ajutor vom câştiga. Căci cu această grijă fiind de‑a pururea, ne vom feri de orice păcat şi vom fi gata totdeauna de sfârşit, iar dacă nu avem grijă de a ne împărtăşi, cădem în multe patimi ale păcatelor”

        Cuviosul Iov Mărturisitorul: „fi­ecare creştin (dacă nu e oprit de duhovnicul său – n.n.) trebuie să se împărtăşească în fiecare zi”

        De ce tot cauti motive ca oamenii sa nu se impartaseasca?

      • psimona1 zice:

        Andrei, trec peste complimentele frumoase pe care nu uiti sa mi le faci totdeauna :))

        „Apoi nu stiu ce ai inteles tu din textul de mai sus, dar refuzul unui credincios de a se impartasi daca nu are pacate opritoare este la randul lui un pacat mare”.

        Refuzul credinciosului de a se impartasi? Era vorba de a nu constrange constiinta credinciosului, nicidecum de un refuz nejustificat.
        Deci nu ne referim aici nici la falsa evlavie de a se numi nevrednic, ci doar la constiinta si neconstrangere.
        De exemplu daca nu ai pacate opritoare, dar nu te-ai pregatit cum se cuvine, inseamna ca esti despartit de Biserica pentru ca amani cu o duminica(chiar doua) Impartasirea? Inseamna ca pui Impartasirea pe un plan secundar pregatirii.Pentru ca nu impartasirea premerge pregatirii, ci pregatirea premerge Impartasirii.
        Eu nu silesc pe nimeni, nu am cum, fiecare decide pentru el.Nu te opreste nimeni a te impartasi zilnic, chiar si fara pregatire daca vrei. Insa daca a tine post ti se pare o greutate sau ceva necanonic, totusi ai fost de acord ca este necesara pregatirea.Ori „pacate neopritoare” nu inseamna pregatire.

        Cuviosul Iov Mărturisitorul: „fi­ecare creştin (dacă nu e oprit de duhovnicul său – n.n.) trebuie să se împărtăşească în fiecare zi”
        Acesta este idealul teoretic. Dar lenevirea fiind pacat de moarte ne arunca in epitimii.Si din „neopritoare” devin „opritoare”. Asta-i practica(Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bunatate…).

        „PAi doar ce ai sustinut ca trairea filocalica primeaza in fata cunoasterii teologice.Hotaraste-te la o pozitie clara, ca sa nu existe suspiciuni”.

        Il las pe Evagrie Ponticul sa raspunda:

        „Teolog este cel ce se roagă şi cel ce se roagă este teolog”.

        „Staniloae este cel mai putin filocalic dintre dogmatistii ortodocsi contemporani pentru ca nu a inteles isihasmul”.

        Care sunt acei dogmatisti contemporani care au inteles isihasmul?

        Nu mi-am pus niciodata problema in privinta lui Staniloae.
        El a prezentat isihasmul sub forma de dogma, nu de exercitiu fizic. Are si o lucrare despre isihasm : „Din istoria isihasmului in ortodoxia romana”.
        Insa Dogmatica lui Staniloae este o sinteza a isihasmului filocalic in care si vorbeste despre adunarea mintii in vederea contemplativa. Intreaga Dogmatica a lui Staniloae include isihasmul ca modalitate de prezentare teologica.
        Care sunt scrierile care il combat pe Staniloae in aceasta privinta? As vrea sa citesc si eu sa vad despre ce este vorba, daca poti sa-mi recomanzi te rog!

        Doamne ajuta!

      • Andrei zice:

        Referitor la prima parte a comentariului, eu inca stau si ma intreb ce discutam noi aici. Tot nu inteleg ce vrei mai exact si nici ce te deranjeaza. Nu e asa, dar e asa desi nici asa nu e asa dar asa parca e mai asa.

        Il las pe Evagrie Ponticul sa raspunda:

        “Teolog este cel ce se roagă şi cel ce se roagă este teolog”.

        Simona, daca spun ca “PAi doar ce ai sustinut ca trairea filocalica primeaza in fata cunoasterii teologice.Hotaraste-te la o pozitie clara, ca sa nu existe suspiciuni” nu inseamna ca sustin primatul cunoasterii teologice in fata trairii filocalice. E chiar atat de greu sa vezi si in nuante? Sau este mereu nevoie sa ai tu impresia ca spun ceva gresit si tu gata-gata sa fii acolo cu o contrazicere?

        Care sunt acei dogmatisti contemporani care au inteles isihasmul?

        Romanides, Matsoukas, Vlachos s.a.m.d.

        Insa Dogmatica lui Staniloae este o sinteza a isihasmului filocalic in care si vorbeste despre adunarea mintii in vederea contemplativa. Intreaga Dogmatica a lui Staniloae include isihasmul ca modalitate de prezentare teologica.

        E foarte adevarat ca in primul volum spune cate ceva despre isihasm, dar tot la personalism ramane. Iar personalismul este incompatibil cu isihasmul.

        Care sunt scrierile care il combat pe Staniloae in aceasta privinta? As vrea sa citesc si eu sa vad despre ce este vorba, daca poti sa-mi recomanzi te rog!

        „Persoana si natura” a lui Jean Claude Larchet. Dar poti sa incepi cu lucrarile dogmatistilor enumerati mai sus. Dar cred ca o problema mare cu parintele Staniloae nu este neaparat ce a scris (ca a scris si bine), ci tendinta maselor de a-l transforma in guru, cum se intampla si in cazul marilor duhovnici. Cand cineva devine guru, exista eterna tendinta de a-i hiperboliza calitatile si de a baga sub pres greselile.

      • psimona1 zice:

        Draga Andrei,

        „eu inca stau si ma intreb ce discutam noi aici”.

        Chestiuni extrem de importante, da si nu.

        „Dumnezeule! Te legi de absolut orice exprimare ca sa contrazici ceva”.

        Nu, nu asta a fost ideea mea, ci necesitatea unei concluzii care trebuia exprimata. De altfel, „pacate opritoare” nu este o expresie care-ti apartine, ci ea apartine canonului. Pace, dar!

        In ce priveste lista cu cei trei isihasti(sau care au inteles isihasmul, desi nu ai cum sa intelegi isihasmul daca nu il practici ) nu vreau sa comentez nimic deocamdata, poate la momentul altor articole. Doar faptul ca Vlachos nu va sustine teza desei impartasiri, decat in maniera de mai jos, citez:

        „Consider ca intotdeauna trebuie sa pastram calea de mijloc. Nici o indepartare foarte mare de Sfanta Impartasanie, foarte rar, dar nici foarte des, atunci cand nu suntem in stare, si in nevrednicia de a ne impartasi. Duhovnicul este cel care randuieste aspectele acestea. Parintii filocalici vorbesc despre deasa impartasanie, dar pentru fiecare in parte. Si anume, pentru cineva des inseamna o data pe an, pentru ca nu este in starea duhovniceasca de a se impartasi. Foarte des ar putea fi pentru cineva o data la… cinci ani, daca a facut ceva care-l impiedica sa se impartaseasca, sau pentru altcineva ar putea fi o data pe saptamana, sau pe luna, sau poate zilnic. Acest lucru depinde de progresul sau duhovnicesc”.

        Si ar mai fi o „miiiica” observatie la Vlachos : psihoterapia ortodoxa, care-i repugna Arh. Sofronie de Essex. Si cum eu sunt si ucenica Sfantului Siluan(ucenica in ghilimele) si a lui Arh.Sofronie, ma hranesc cu resturile care cad de la masa lor.

        Despre Dumitru Staniloae:

        Dumitru Staniloae citeaza din C.Larchet, tocmai pe o tematica draga amandurora, teologia iubirii lui „tu”.
        C.Larchet il numeste pe Staniloae mare teolog al secolului.
        Imi pare vrau ca nu am posibilitatea inca sa citesc cartea lui Larchet propusa de tine, dar o am in vedere.

        „personalismul este incompatibil cu isihasmul”.

        Nu inteleg la ce te referi, depinde ce intelegi prin personalism. Pentru ca a defini drept „personalitate” pe omul indumnezeit nu lezeaza cu nimic practica lucrativa a isihasmului ca mijloc de precedere a primirii Harului.
        Daca te referi la acea descriere a persoanei prin notiunea de „tu”, adica daca te referi la teologia iubirii lui „tu”, ar fi un alt unghi de abordare al teologiei indumnezeirii si anume privit din perspectiva comuniunii, dar nici acest aspect nu impieteaza isihasmul, pentru ca rezultatul este (acelasi) acela al unirii (tuturor) in unicul trup(Biserica) al lui Hristos prin si in Cel ce pe toate le uneste si le tine unite: Duhul Sfant.
        Isihasmul nu este definitia monahismului, ci este definitia restrangerii puterilor sufletesti si trupesti ale rugatoruloui intr-un singur gand fixat pe rugaciunea catre Dumnezeu, cu urmarile ei produse de vointa si lucrarea Harului. Aceasta este o observatie a lui Grigorie Palama care nu disociaza cele doua componente ale firii omului aflat in in rugaciunea isihasta, ci din contra, aceasta rugaciune este rodul atat al sufletului cat si al trupului. Rugaciunea isihasta se lucreaza in orice loc si nu are cum altfel.

        Multumesc pentru informatiile primite in leg. cu cei trei + Larchet!

        Doamne ajuta!

        P.S. Daca am gresit ceva, sau am inteles gresit ce ai vrut sa spui, corecteaza-ma.

      • Andrei zice:

        Sa ai atat de mult mania contrazicerii incat in acelasi comentariu sa ma contrazici pe mine cu IPS Ierotheos dupa care sa il contrazici pe IPS Ierotheos cu altceva. Esti clar o persoana foarte interesanta. Tot ce nu pricepi tu este ca IPS Ierotheos nu este un adversar al desei Impartasanii, iar „teza” noastra este intemeiata pe Traditia Bisericii exprimata in Sfanta Scriptura, canoane, Sfinti Parinti, dar si liturgica si dogmatica Bisericii. Chestii pe care oricum le-ai tot fentat de-a lungul discutiei, agatanadu-te cu disperare de niste citate din Sfantul Ioan Gura de Aur pe care oricum nu le intelegi asa cum trebuie sau le absolutizezi doar ca sa iasa ca tine.

        In fine, eu nu mai am rabdare sa mai continui discutia asta. Ramai cu ideile ca trebuie sa fii de-a dreptul sfant ca sa te impartasesti (eventual sa ne spui si cand stii ca esti sfant), ca Impartasania e un premiu, in rest neavand un alt rol in cresterea duhovniceasca (chiar daca Sfintii Parinti spun altceva) si ca, daca tot nu s-a impartasit Maria Egipteanca des, nu ar trebui sa facem nici noi asta.

      • Andrei zice:

        Pe cand tu ai prezentat problema ca si cand in orice situatie Impartasania lucreaza. E o chestiune extrem de delicata.

        A? Unde? Cand? Eu cred ca asta ai vrut tu sa intelegi, pentru ca nu am spus niciodata ca Impartasanie lucreaza magic fara participarea omului. Adica… am tot vorbit de sinergie in comentarii. Cum as putea sa sustin asa ceva?

        Nu exista cunoastere duhovniceasca fara cunoastere teologica, evident.Totusi si tu numeai candva teologia ceva sec.Insa teologia lui Staniloae este plina de seva pentru ca vine in urma Filocaliei.

        Am spus ca Dogmatica parintelui Staniloae este teologie seaca. Am exagerat putin atunci, pentru ca sunt pasaje care mi-au placut destul de mult. Insa parintele Staniloae este cel mai putin filocalic dintre dogmatistii ortodocsi contemporani pentru ca nu a inteles isihasmul (pe care nu l-a incorporat aproape deloc in opera) si toata Dogmatica sa se invarte in jurul personalismului, scotand din schema din nou, acelasi isihasm. Nu mai zic de modul dubios in care trateaza relatiile inter-treimice si altele…

        Asa, si m-ai gasit pe mine luptatoarea impotriva cunoasterii dogmatice, sau a Sfintelor Scripturi!

        PAi doar ce ai sustinut ca trairea filocalica primeaza in fata cunoasterii teologice. Hotaraste-te la o pozitie clara, ca sa nu existe suspiciuni.

      • psimona1 zice:

        Revin la o idee: Pacate neopritoare nu inseamna pregatire.

        Intaresc ideea cu ceea ce spune Ioan Gura de Aur : Curatirea de pacate nu inseamna sfintenie, respectiv lipsa pacatelor opritoare nu inseamna prezenta Duhului Sfant.
        Pentru impartasire este nevoie de o stare speciala de simtire launtrica ce consta in pocainta, smerenie, frica , dar si iubire, nadejde si simtamantul ca este deschisa calea intre mine si Hristos, tocmai prin bucuria prezentei Duhului Sfant. Daca acestea lipsesc fiind inlocuite de pacla lipsei de vedere duhovniceasca, de amortire si incertitudinea unui raspuns de primire din partea lui Hristos, e mai bine sa stai deoparte, ca nu te-ai pregatit cum se cuvine.Cred ca la asta se refera „cercetarea” recomandata de apostolul Pavel.

      • Andrei zice:

        Dumnezeule! Te legi de absolut orice exprimare ca sa contrazici ceva.

  59. Ioan C,

    Apropo de cartea ÎPS Hierotheos, din păcate nu-mi vine în minte niciun alt exemplu mai bun.

    Analogia cu tratamentul medical este foarte bună pentru că şi în caz de boală bolnavul trebuie mai întâi să vrea să se vindece, medicul să pună diagnosticul şi să indice tratamentul corect, bolnavul să fie dispus să urmeze toate prescripţiile medicului, iar Dumnezeu să vindece.

    În cazul vieţii duhovniceşti, bolnavul este păcătosul, medicul este duhovnicul, diagnosticul pune în evidenţă cauzele mai profunde (patimi) care au cauzat „simptomele” (păcatele mărturisite, poate şi unele patimi mai evidente), tratamentul sunt Sfintele Taine ale Bisericii, în primul rând Sfânta Împărtăşanie (chiar dacă cronologic probabil Spovedania este prima), dar trebuie urmate şi alte indicaţii de dietă (post), exerciţii fizice (metanii mari, închinăciuni), înfrânare. Iar Dumnezeu vindecă şi dă într-un caz sănătate, iar în celălalt mântuire! (Interesant este că boala şi mântuirea nu sunt incompatibile, aşa cum nici sănătatea şi păcatul nu sunt incompatibile, mulţi păcătoşi fiind sănătoşi tun.)

    Poate e o schemă simplistă, dar mi se pare că explică de ce această folosire a termenilor de vindecare şi tratament nu presupune o pasivitate şi deresponsabilizare a omului.

  60. Andreea zice:

    …Vad ca ati ajuns la alt subiect, si acesta interesant: despre Sf. Impartasanie.
    Insa, intre timp, dosarul de canonizare al lui Arsenie Boca inainteaza. Ce ne facem???

    • suslik1973 zice:

      Evident, nu il cinstim pe ciudatul ala ca „sfant”, ci il denuntam in cntinuare ca eretic, vrajitor (neosaman), si ce alte blestematii a mai fost acest rasputin romanesc.

    • Da, domnul Victor Ardeleanu a ajuns, sau cineva din echipa din spatele blogului ”Adevărul despre Arsenie Boca”. Mai sunt și alte probleme acolo, dar asta e poate cea mai gravă. Iar după aceea subiectul a fost preluat de comentatorii de serviciu care intră în priză ca să combată împărtășirea deasă.

      Arsenie Boca este ”sfântul” perfect pentru duhul ecumenist care bate dinspre Constantinopol, pe care ierarhii noștri îl ”combat vitejește” semnând documente după care spun după aceea că sunt nule (mă refer la cele din Creta), organizând săptămâna de ”rugăciune ecumenică” etc. Așadar dacă dosarul înaintează, nu e nimic de mirare.

      • suslik1973 zice:

        De unde rezukta ca mai vechea mea teorie si banuiala (pe baza careia ma incontrez periodic cu unii buni prieteni, de pilda cu Alex 🙂 ) cum ca exista, si nu putini, in sinaxar sfinti falsi, fie ei „poitici” sau „pietisti”, pusi acolo doar pentru a aglutina massele de credincioasi superstitiosi, (ca de, ne facem ca u vedem conceptul divin de „turma mica”, care e nu doar din vremurile evanghelice, ci din cele ale Tanakh, si poate si mai vechi, si adunam cantitate si nu calitate in Biserica, asta fiind spiritul edictelor politice, de mundanizare a Bisericii sub pretextul de imbisericire a lumii,, de la Mediolanum si Thessaloniki), este o teorie sustinuta de realitate, din pacate. Un adevarat sinod panortodox ar trebui sa intre insinaxarele minunatelor noastre autocefalii ca inngrajdul lui Augias, si sa mai curete false mituri si false personaje de acolo.
        Eu, oricum, daca voi mai intra intr-o biserica a autocefaliei romaine cind va fi canonizat vrajitoru’, ma voi distra recitind pe nas un acatist compus la misto la adresa nesfintului ardealului. :))))))

      • Mie personal mi se pare o concluzie mult exagerată. Problema sfinților falși e desigur reală, dar sunt de părere că nu au cum să fie mulți pseudo-sfinți în calendar. Avem pe de o parte fenomenul relativ recent de tipul ”să avem și noi sfinții noștri”, aproape ca în Caragiale (și înțeleg că nici alte Biserici locale nu au fost scutite), iar pe de altă parte fenomenul evlaviei la ”sfinții” eretici, mai ales ”martiri”. Există și canoane care condamnă cinstirea pseudo-martirilor eretici, și n-ar fi existat dacă n-ar fi fost nevoie de ele.

        Apropo de acatiste bocoarsenice (am zis să mai schimb un pic vocabularul), există unele care deși au fost compuse cu seriozitate de autorii lor, totuși sunt de tot râsul. Nu cred că se poate depăși asta, umorul involuntar e cel mai tare.

        La modul general, un sinod panortodox ar avea ce scoate din acumulările noastre monstruoase de tradiții omenești care trec drept Tradiție cu T mare, dar așa-i că ar fi primit cu împotriviri cu mult, mult mai mari decât cel din Creta?

  61. suslik1973 zice:

    Just. Aveti dreptate (ma refer la intrebare, in primul rind, din pacate).

    • Da, dar mă gândesc și eu că poate pilda omului care cumpără țarina în care se află comoara se poate referi și la asta: la acceptarea balastului în care se află ascunsă comoara Predaniei lui Hristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s