PREDICĂ LA DUMINICA A 4-A DUPĂ RUSALII (MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA) – Idolatrii contemporani

O predica extraordinara a pururea pomenitului Mitropolit Augustin:

Idolatrii contemporani

 Biserica noastră, iubiţii mei, îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli. Îi cinsteşte cu o sărbătoare aparte pe fiecare, dar îi cinsteşte şi pe toţi laolaltă printr-o sărbătoare comună, care, după cum ştiţi, are loc pe 30 iunie. Şi pe drept le acordă această cinste. Pentru că Sfinţii Apostoli sunt stâlpii Bisericii, sunt giganţii credinţei şi ai virtuţii, sunt marii binefăcători ai omenirii.
Desigur, unii dintre ei sunt în mod deosebit binefăcătorii binecuvântatului nostru popor, ai poporului elin. Nimănui altuia nu-i datorează atât de mult patria noastră cât îi datorează Apostolului Pavel şi Apostolului Andrei. Acestora, noi, elinii. le datorăm faptul că suntem creştini. Dacă Apostolul Pavel nu ar fi urcat în Areopagul atenienilor să propovăduiască pe adevăratul Dumnezeu şi dacă Apostolul Andrei nu s-ar fi răstignit în Patra, noi n-am fi fost creştini. Prin predica, prin ostenelile, prin lacrimile şi sângele apostolilor Elada a devenit o ţară creştină.
Dar se pune întrebarea: Suntem într-adevăr creştini?

Unele lucruri sunt o raritate şi de aceea au o valoare mare. Rar este aurul şi chiar mai rar este diamantul. Dar şi decât aurul şi decât diamantul mai rar în vremea noastră a devenit creştinul, adevăratul creştin. Arătaţi-mi un creştin adevărat – un creştin de 24 de carate, creştin însă cum îl vrea Evanghelia lui Hristos şi Apostolii şi Predania Bisericii noastre – ca să cad înaintea lui şi să mă închin.
O specie rară a devenit creştinul în zilele noastre. Şi aş putea să spun ceva chiar mai aspru, ceva care va părea ciudat. Ce? Înainte de Hristos au existat creştini, iar după Hristos există idolatrii! Dar cum – veţi întreba – există înainte de Hristos creştini? Nu spune Evanghelia “Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui” (Marcu 16, 16)? Că acela care nu va trece prin cristelniţa Sfântului Botez nu este creştin? Cum deci zici că au existat înainte de Hristos creştini şi după Hristos idolatrii?

***

Tema, iubiţii mei, este foarte mare. Dar cred că ajung unu, două exemple, şi să vedeţi că în epoca dinainte de Hristos, o perioadă de rătăcire şi de pervertire, au existat şi anumiţi oameni care au trăit  o viaţă aspră şi au avut cu adevărat un cuget superior şi putem să spunem că respectau poruncile Domnului fără a le fi învăţat de la cineva.

Primul exemplu. Spune, de pildă, Domnul – nu un preot sau un episcop, ci Domnul cerului şi al pământului – “Să nu te juri nicidecum”, adică este interzis cu desăvârşire jurământul. “Să fie cuvântul vostru da da şi nu nu” (Matei 5, 34-37). Şi totuşi, ce facem? Astăzi, în ţara noastră, în fiecare zi de la tribunalul regional până la Aeropag (Curtea Supremă de Justiţie) şi de la instanţele civile până la tribunalele militare, navale şi aeriene, oamenii nu fac nimic altceva decât să-şi întindă mâinile pe Evanghelie şi să se jure continuu. Nu doar în probleme mari, ci şi pentru cele mai mici. Toată patria noastră este afundată în acest iad. Şi totuşi Domnul spune: “Să nu te juri nicidecum!”. Aşadar, această poruncă pe care noi creştinii nu o împlinim în veacul nostru, cu şase veacuri înainte de Hristos a împlinit-o – cine? Un filozof care nu auzise de Evanghelie, Clinias. Reaminteşte Vasilie cel Mare. Clinias avea o răfuială în justiţie cu un vecin al său. Şi trebuia, dacă i se făcea dreptate, să câştige o mare sumă de bani. Îi zic la tribunal: – Pune-ţi mâna pe statuia zeului, ca să juri. – Nu, răspunde, nu mă jur. –Dar vei pierde procesul. –Să-l pierd. Şi a pierdut procesul, pentru că nu a acceptat să se jure!
Vă întreb: Acesta nu este creştin, iar noi suntem creştini? Noi care mergem şi ne punem palma pe Evanghelie? Înainte de Hristos a fost creştin acesta, iar după Hristos idolatrii suntem noi.

Vreţi alt exemplu? L-am auzit astăzi: Este sutaşul din Evanghelie (vezi Matei 8, 5-13). Evreii, care au ştiut de adevăratul Dumnezeu şi de poruncile Lui şi au văzut atâtea minuni, nu au crezut în Hristos; dar acesta, care era un roman idolatru, o minune a văzut şi a crezut. Nu a citit Legea Domnului şi pe profeţi, şi cu toate acestea în poziţia şi în comportamentul său observăm câteva semne importante ale credinţei lui în Dumnezeu.
Auzi deci cuvintele idolatrului. Îi spune Hristos: -Voi veni în casă să-ţi tămăduiesc robul. –Nu, îi zice el, nu e nevoie; poţi şi de departe să-l faci bine… Compară acum această credinţă cu credinţa unora dintre noi. Mulţi creştini astăzi sunt inferiori sutaşului. Cred, de pildă, că Dumnezeu face minuni doar în anumite locuri. În mod sigur, acceptăm şi noi că există icoane făcătoare de minuni şi locuri de închinare; nu suntem protestanţi şi iehovişti. Dar, dacă ai inimă curată, dacă crezi, pretutindeni au loc minuni. “În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul” (Psalmul 102, 22); dacă însă nu crezi, chiar dacă mergi la Sfintele Locuri, nu te vei folosi cu nimic. Aşadar sutaşul a avut o credinţă curată în Dumnezeu.
A avut chiar şi smerenie. –Doamne, nu sunt vrednic să intri în casa mea, sunt păcătos. El îşi simţea nevrednicia; noi cum ne simţim? Cum intrăm în biserică? Dacă te-ar chema împăratul la palat, cum te-ai duce şi cum ai sta? Cu frică şi cu cutremur. Şi ce este un împărat pământesc în faţa Împăratului tuturor? De aceea, atunci când mergem la biserică, să spunem cu smerenie: Dumnezeul meu, eu, viermele, care am săvârşit atâtea păcate, cum să intru în biserica Ta, unde îngerii şi arhanghelii Te laudă în cântări? Şi atunci când ne împărtăşim cu Preacuratele Taine să ne întrebăm conştiinţa: Suntem vrednici să-L primim în noi pe Hristos?

Ne minunăm de sutaş pentru credinţa lui, ne minunăm de el pentru adânca lui smerenie. Dar există şi un alt element minunat în viaţa lui, şi acesta este dragostea lui. Îl auziţi? La Hristos au venit mulţi cerând să fie tămăduit copilul lor sau vreun altul de-al lor. Acesta Îl roagă pe Hristos nu pentru vreo rudă de-a lui, ci pentru un slujitor al său, un sclav, care în epoca aceea nu avea drepturi, nu era considerat om; pe atunci, pe sclavi îi cumpărai, îi vindeai, îi omorai, făceai cu ei ce voiai. Aşadar, pentru acest sclav s-a îngrijit sutaşul. A venit la Hristos şi L-a rugat să-l tămăduiască. Iată deci creştin înainte de Hristos. În schimb, acum?!… În ziua de azi, vin în Atena fete din eparhie şi slujesc în casele mari. Se ostenesc; primele se trezesc,  ultimele se culcă. Şi cum se comportă faţă de ele domnii lor creştini? Pentru abaterile copiilor lor, a fiului sau a fiicei lor, sunt îngăduitori; însă pentru un eşec pe care-l va face servitoarea, doamna o chinuieşte şi o aruncă afară. Când însă vin Crăciunul şi Paştele, această doamnă se va duce în biserică şi va face cruci mari şi va aprinde lumânări. Vă întreb: Această doamnă nu este idolatră după Hristos? Iar sutaşul nu este creştin înainte de Hristos?

***

Să luăm aminte, iubiţii mei, nu ne mântuiesc formele: milosteniile sau afierosirile, iconostasele, făcliile, veşmintele ţesute cu aur ş.a… Bune sunt acestea, dar cu o condiţie: să fie însoţite de fond, de esenţă. Şi esenţa este existenţa celor trei mari virtuţi: credinţa, nădejdea, dragostea. Nu ne mântuiesc cuvintele “Doamne, Doamne”; un singur lucru mântuieşte: “cel ce face voia” Domnului (Matei 7, 21). Altfel, există teama de a fi trimişi la chinuri.
Mă gândesc la ceva şi mă cuprind fiorii. Îmi vine să plec într-un pustiu şi ar fi bine ca Sfântul Sinod să mă pedepsească şi să mă trimită într-o mănăstire, să mă liniştesc după ostenelile atâtor ani. La ce mă gândesc? Când a venit Pavel în Atena, a cutreierat ca un străin întreaga cetate. Idolatrii erau şi pretutindeni a văzut idoli. Cu toate acestea nu a auzit vreun atenian să-i înjure pe zei. Dacă însă ar veni din nou astăzi, oriunde s-ar duce, îi vor bubui urechile de groaznicele înjurături de cele dumnezeieşti. Adică: Înainte de Hristos, creştini, iar după Hristos, idolatrii! Iată de ce mă tem, ca nu cumva într-o noapte fără niciun cutremur să vină sfârşitul. De aceea, să spunem întru pocăinţă: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42).

† Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în sfânta biserică a Sfântului Andrei, Patision – Atena 03.07.1960)

Sursa: Pelerin Ortodox

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la PREDICĂ LA DUMINICA A 4-A DUPĂ RUSALII (MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA) – Idolatrii contemporani

  1. preotduhovnic@hotmail.com zice:

    ” O specie rară a devenit creştinul în zilele noastre ”
    ADEVARAT!

  2. doktoru zice:

    Salut. Stii la ce ma gandeam ? , daca pot acestea sa fie egalate intr-un fel , daca exista conexiuni de timp sau de perioada ,daca au ceva in comun cat de cat din punct de vedere al timing-ului. Ma refer la aceste la doua citate :
    1- Nu va lipsi Domn din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui până vor veni cele gătite lui, şi acela va fi aşteptarea neamurilor.
    si
    2- Şi acum, ce îl opreşte, ştiți, ca să se arăte el la vremea sa. Că iată taina fărădelegei se lucrează; numai cel ce opreşte acum până se va lua din mijloc. Şi atunci se va arătă acel fărădelege.

    Adica Iacov a prorocit ca atunci cand evreii nu vor mai avea rege/ povatuitor/ conducator autohton, adica evreu de al lor, deci cand vor fi condusi de cineva de alt neam ,Hristos va veni. Noi stim din istorie ca nea Irod cel Mare a fost rege la evrei undeva acum vreo 2 milenii ( wiki zice ca intre 37-4 î.H.) si ca era idumeu de al lui Edom. Adica evreii ajunsesera sub conducerea neamurilor. Iar Irod a prins cel putin primii doi ani de viata ai lui Iisus. Deci undeva in maxim 30 de ani prorocia lui Iacov/ Israel s-a implinit. Adica cum au ajuns evreii condusi de altii a venit rapid si Hristos.
    Ideea era daca putem aproxima si prorocia Sf.Pavel in genul acesta. Adica dupa ce cel care se impotrivea sau oprea taina faradelegii, (dar nu de la lucru ,caci ea se lucra inca de acum 2000 de ani ,ci de la aparitia antihristului la scena mondiala) a fost inlaturat cam in cat timp ar fi trebuit sa apara antihristul? Daca este ca in prorocia lui Iacov ce ne facem? Sau aici este alta mancare de peste si Dumnezeu ar mai putea inca tine lumea mii de ani ?!!!
    Unii s-au prins ca monarhia a fost cea care il oprea pe antihrist si au zis ca Tzarul Nicolae al II lea a fost cel care oprea taina faradelegii ( asa cred si catacombnicii si stilistii , ca am vazut ca au asemanari la idei intre ei). Nu au zis rau dar logica lor s-a oprit brusc in momentul acela si mai departe nu au mai rationat cu absolut nimic. Eu nu zic la fel ca ei dar intreb, oare putem face o mica paralela intre cele doua citate ?…ce parere aveti, sunt deosebiri ca de la cer la pamant sau sunt asemanari izbitoare ?!!!
    PS – Apropos, stiti ca si Iov era din Edom si ca din edomiti va iesi antihristul ?
    Uite ce-i zice Dumnezeu lui Iov :
    Ci iată este hiară la tine, care mănâncă iarba ca boii.
    Iar la Numerii scrie :
    Acum adunarea aceasta va înghiţi pre toți cei din prejurul nostru, cum înghite viţelul iarba cea verde din câmp.
    Iar Sf.Chiril al Alexandriei ne invata ca Esau a devenit chipul lui Israel, cînd acesta n-a primit pe Hristos. Iar Iacob chipul neamurilor care au primit pe Hristos.
    De la Daniel stim ca fiarele reprezinta imparatiile din lume in anumite momente ale istoriei.
    Adunare sau sinagoga sau Biserica/ecclesia, adunarea poporului, sunt acelasi lucru, dar antihristul vine la evrei nu la crestini.

  3. doktoru zice:

    Fara miscari prea bruste din partea celor lipsa !!!…Am zis ,sa mai spun eu cate ceva ca vad ca lumea e pe plaja …sau la Prislop !!! Am gasit o chestie interesanta la Sf.Maxim Marturisitorul si am zis sa va arat si voua :

    Iarasi s-a scris în a doua carte a lui Ezdra: „Si auzind duşmanii seminţiei lui Iuda si Veniamin, au venit sa vada ce este cu sunetul trâmbiţelor si au aflat ca cei din robie zidesc templul Domnului Dumnezeului lui Israel”. Si apropiindu-se de Zorobabel si de Iisus si de capii familiilor lui Israel, le graira lor: „Sa cladim împreuna cu voi, caci asemenea voua ascultam de Domnul nostru si jertfim lui din zilele lui Asardaham, regele Asirienilor, care ne-a stramutat aici”. Si le-a zis lor Zorobabel si Iisus si capii familiilor lui Israel: „Nu putem zidi împreuna casa Domnului Dumnezeului nostru. Noi vom zidi singuri Domnului Dumnezeului lui Israel” (I Ezdra 4,1-3). Ce înseamna aceasta si mai ales ce înseamna gelozia pentru care n-au voit sa zideasca împreuna cu acei ce se închinau Domnului Dumnezeu?
    Iuda înseamna „marturisire”. Iar întelesul marturisirii este îndoit. Si anume exista o marturisire de multumire pentru bunurile primite în dar si exista una pricinuita de mustrare si de certarea pentru relele savârsite. Caci marturisire se numeste si însirarea cu multumire a binefacerilor dumnezeiesti de catre cei vinovati. Si amândoua produc smerenia, caci atât cel ce multumeste pentru cele bune, cât si cel ce se cerceteaza pentru faradelegi se multumeste. Cel dintâi socotindu-se nevrednic pentru bunurile ce i s-au dat, cel de al doilea rugându-se sa primeasca iertare pentru greseli. Veniamin se talmaceste, dupa întelesul exact al acestui cuvânt la Evrei, „plânsul sau suspinarea mamei”, sau „îndrumarea mamei”, sau „fiul dreptei”, sau „zidirea poporului”. 
    Deci tot ce se mărturiseşte într-unul din cele doua chinuri aratate, este de seminţia lui Iuda. Si tot ce se plânge pentru virtute, sau are dreptatea ca pe o mama, care îi îndruma cu pricepere viata si ratiunea, sau este multora cale spre zidire si mântuire pentru bogatia virtutii si revarsarea învataturii sale în cuvânt, face parte din semintia lui Veniamin. Asa i-a definit Scriptura pe cei care i-au eliberat din robia patimilor si au parasit afectiunea fata de cele sensibile si s-au facut, prin deprinderea cu nepatimirea, capabila sa zideasca casa lui Dumnezeu. Iar „casa” numesc mintea zidita din diferite virtuti si ratiuni prin faptuire si contemplatie, spre a fi locuinta lui Dumnezeu în duh. În sfârsit dusmanii acestora sunt cele patru neamuri mutate în pamântul lui Israel de catre Azvacafat, regele Asur. Caci acesta a fost primul care a adus în pamântul lui Israel Babiloneni, Hutei, Ematei si Evrei (IV Regi 17,24).

    Babilonenii închipuie mândria, talmacindu-se prin „fire confuza (zapacita)”.

    Huteii închipuie slava desarta întrucât îsi muta cugetarea de la virtute la stearpa parere de sine. Caci numele lor talmacit înseamna „iesirea din acestea”.

    Emateii închipuie vointa de a placea oamenilor.
    Caci Emat se talmaceste „vederea celor de dinafara”. Prin aceasta se împart darurile cele mai bogate acelora care cultiva virtutea în chip mincinos, pentru vazul oamenilor.

    În sfârsit Evreii închipuie înselaciunea fatarniciei. Caci se talmacesc „serpuitori”. Ei scot din virtute pe cei ce-i asculta, prin înselaciune si fatarnicie prietenoasa, asa cum a facut sarpele dintâi cu Adam.

    Iar Asarhadon, care i-a stramutat pe acestia în pamântul lui Israel, se talmaceste „cel ce robeste pe la spate”, adica în chip ascuns si neobservat; „sau cel ce robeste în lanturi”. Dar e vadit ca acesta este diavolul, care toate le face pe ascuns spre surparea firii omenesti si pe care îl strânge în lanturile propriilor pacate. Aceasta a adus cn pamântul lui Israel, adica în deprinderea cunostintei si a virtutii, mândria, slava desarta, vointa de a placea oamenilor si fatarnicia, împreunându-le cu cei ce se îndeletnicesc cu virtutea si cunoasterea, ca sa fure ostenelile celor ce trudesc dupa bine, abatându-le cu viclenie spre alte lucruri decât spre cauza suprema, scopul activitatii lor.

    Poate tocmai pentru ca stia ca acesti draci vicleni se tin pe urmele celor virtuosi, scrie dumnezeiescul Apostol Tesalonicenilor (Tesaloniceni 2, 4-6) ca nu s-a dus la ei „cu cuvinte de lingusire”, ca un fatarnic (cum poate credeau ei despre dânsul), nici „cu ascunse porniri de lacomie”, vrând sa placa oamenilor, nici „cautând marire de la cineva”, ca un iubitor de slava. Caci nu si-a aratat nici o mândrie, fiind vadite trasaturile smereniei sale: nenumaratele prigoniri si patimirile cu trupul, saracia desavârsita si simplitatea în rostirea cuvântului. „Caci desi sunt simplu în cuvânt, dar nu si în cunostinta”.

    Deci „aceea auzind sunetul trâmbitelor, au venit sa vada ce e cu acest sunet si au aflat ca cei scapati din robie zidesc templul Domnului Dumnezeului lui Israel”. Trâmbitele, al caror sunet îl aud dracii necurati, sunt cuvintele despre virtute si cunostinta. Iar sunetul acestor cuvinte sunt faptele virtutilor si buna statornicie în modul de comportare a celor ce s-au întors prin pocainta de la pacat la virtute si s-au ridicat de la nestiinta la cunostinta de Dumnezeu.

    Si au venit la Zorobael si la Iisus si la capii familiilor si le-au zis lor: „Sa cladim împreuna cu voi, caci la fel cu voi ascultam de Domnul vostru si-i jertfim Lui”. Zorobael este mintea activa, Iisus mintea contemplativa, iar capii familiilor sunt puterile (facultatile) sufletului, din care rasar modurile virtutii si ratiunile cunostintei. De aceasta se apropie dracii necurati ai mândriei, ai slavei desarte, ai vointei de a placea oamenilor si a fatarniciei, zicând: „Sa cladim împreuna cu voi templul Domnului”. Caci nici unul dintre acesti draci vicleni nu întâmpina vreodata râvna omului virtuos, ci înlaturând mai degraba lipsurile virtutilor îndeamna la si mai mari silinte, facându-se împreuna râvnitor cu cei ce se nevoiesc ca sa traga la sine inima celui ce se straduieste dupa ce a pierdut masura constanta a moderatiei si sa-l duca pe neobservate spre alta tinta decât cea spre care credea ca merge. De aceea spun viclenii: „la fel cu voi ascultam pe Domnul vostru”. Caci nu urasc neprihanirea si nu se scârbesc de post, nici de împartirea de ajutoare, sau de primirea de straini, sau de cântarea de psalmi, sau de citiri, sau de învataturile cele mai înalte, sau de culcarea pe jos, sau pe veghere, sau de toate celelalte prin care se caracterizeaza viata lui Dumnezeu, pâna ce scopul si cauza celor care se savârsesc le slujeste lor. De aceea pe ceilalti draci îi observa ascetul mai repede si scapa mai usor de vatamarea ce vine de la ei.

    Dar acestia, care au aparenta ca ajuta omului sa umble pe calea virtutii si ca zidesc împreuna cu el templul Domnului, ce minte înalta i-ar putea descoperi? Ea poate aceasta numai „prin cuvântul viu si lucrator care patrunde în toate si strabate pâna la despartirea sufletului si a duhului”, adica cunoaste care dintre fapte si gânduri sunt sufletesti, sau forme si miscari naturale ale virtutii, si care duhovnicesti sau forme si miscari mai presus de fire si proprii lui Dumnezeu, date firii prin har; prin cuvântul care strabate pâna la despartirea „dintre încheieturi si maduva”, cunoscând potrivirea sau nepotrivirea dintre modurile virtutii si ratiunile duhovnicesti; prin cuvântul care „judeca cugetarile si intentiunile inimilor”, adica afectiunile ascunse ale adâncului nostru fata de cele spuse si pricinile nevazute ale acestora din suflet.

    Caci „nu este înaintea Lui nici o faptura ascunsa”; se întelege între noi, care credem ca ne putem ascunde. „Fiindca toate sunt goale si descoperite”, nu numai cele ce s-au facut si s-au gândit, ci si cele ce se vor face si se vor gândi. Caci poate de faptele si gândurile viitoare spune Scriptura ca „nu este faptura ascunsa”, si nu despre cele ce s-au savârsit. Fiindca acestea ne sunt si noua însine si le sunt si altora descoperite. Cu atât mai mult lui Dumnezeu, care a cunoscut de mai înainte toate veacurile nesfârsite care au fost, sunt si vor fi, si care are de mai înainte prin fire cunostinta facerii tuturor; si care nu din lucruri, ci de la Sine a primit în Sine de mai înainte cunostinta lucrurilor. Caci El este cunostinta fiintiala a lucrurilor, fiind Facatorul lor; e însasi cunostinta, ca cel ce are cunostinta Sa prin fire, mai presus de orice cauza. Dar chiar si de fata de aceasta se afla mai presus în tot chipul, conform unei ratiuni suprainfinite care depaseste de infinite ori însasi infinitatea. Caci El este Facatorul si al asa zisei cunostinte în orice sens si chip, si nu este accesibil nici unei cunostinte ce poate fi cugetata sau rostita.

    Cine deci, neavând acest cuvânt salasluit în adâncul inimii, va putea sa scape de vicleniile ascunse ale fatarniciei dracilor împotriva noastra si sa stea de sine, cu totul singur, fara nici un amestec cu ei, si sa zideasca templul Domnului, asemenea marelui Zorobael, a lui Iisus si a capilor de familii, care spun hotarât si cu glas mare duhurilor amagitoare ale mândriei, ale slavei desarte, ale placerii de la oameni si ale fatarniciei: „Nu vom zidi cu voi templul Domnului Dumnezeului nostru, ci vom zidi singuri Domnului lui Israel”? Numai cel ce are acest cuvânt poate cunoaste ca amestecul dracilor cauzeaza stricăciunea si surparea întregii clădiri si întinează harul si frumuseţea stăruitoarelor închinate lui Dumnezeu. Caci nimeni nu poate, având ca ajutor la virtute pe vreunul din dracii pomeniti, sa o zideasca pe aceasta lui Dumnezeu. Pentru ca nu are pe Dumnezeu ca scop în cele ce face, ca sa se exercite în virtute privind spre El. Deci nu din gelozie n-au primit cei iesiti din robie pe Babilonieni, pe Huteni, pe Ematei si pe Evrei sa zideasca împreuna cu ei templul Domnului, ci fiindca au cunoscut cursele ce se ascundeau în aparenta de prietenie a dracilor, care voiau sa le aduca prin bine pe neobservate moartea pacatului.
    Fie deci ca si noi sa zicem totdeauna duhurilor rautatii, care ne vadesc în chip nevazut cu înfatisarea prieteniei duhovnicesti si ne spun: „Sa zidim împreuna cu voi templul Dumnezeului nostru”: „Nu putem sa zidim împreuna casa Domnului Dumnezeului lui nostru, ci noi vom zidi singuri Domnului lui Israel”. Singuri într-o anumita privinta, deoarece o data ce ne-am eliberat de duhurile care ne razboiau din lipsa virtutii si de la care am iesit, nu vrem ca, înaltându-se prin excesele voastre, sa fim iarasi strapunsi si sa cadem cu atât mai cumplit ca întâia oara, cu cât din cea dintâi cadere exista nadejdea întoarcerii în temeiul unei iertari pentru slabiciune, dar din cea de-a doua întoarcere este cu neputinta sau foarte grea, deoarece acum suntem urâti din pricina mândriei ce ne vine din faptul ca am savârsit, în loc de cele de-a dreapta, altele ca ei sunt si mai la dreapta. Dar totusi nu singuri în alta privinta, deoarece îi avem pe Sfintii Îngeri, ca ajutoare la cele bune, dar si mai mult pe Dumnezeu, care se arata El însusi pe Sine în noi prin faptele dreptatii si ne zideste pe noi Siesi templu sfânt si slobod de toata patima.

    • doktoru zice:

      Am uitat sa dau nota explicativa

      Prin Babilonieni întelege mândria, dat fiind ca aceasta produce o cugetare confuza. Caci patima mândriei consta în doua nestiinte. Iar aceste doua nestiinte împreunându-se, dau o cugetare confuza. Caci numai este acela mândru, care ignora atât ajutorul dumnezeiesc cât si neputinta omeneasca. Deci mândria este lipsa cunostintei de Dumnezeu si de om. Caci prin negarea celor doua extreme ia fiinta o afirmare mincinoasa. (4).

      Prin Hutei întelege slava desarta. Caci slava desarta este abaterea de la scopul cel dupa Dumnezeu si îndreptare spre alt scop decât cel dumnezeiesc. Fiindca iubitorul de slava desarta este cel ce urmareste virtutea pentru slava sa, nu pentru a lui Dumnezeu si care plateste prin ostenelile sale laudele goale de la oameni. (5)

      Prin Ematei întelege dorinta de a placea oamenilor. Caci cel ce voieste sa placa oamenilor are grija numai de purtarile de dinafara si de cuvinte lingusitoare, ca prin cele dintâi sa fure vederea, iar prin cele de-al doilea sa fure auzul acelora care se lasa îndulciti si impresionati numai de cele ce vad si se 
      aud si mărginesc virtutea numai la ceea ce cade sub simţuri. Deci vointa de a placea oamenilor se arata în înfatisarea unor purtari si cuvinte care vor sa fie cinstite de oameni ca virtuoase. (6)

      Prin Evrei întelege fatarnicia. Iar fatarnicia este afectarea prefacuta a prieteniei, sau ura acoperita sub înfatisarea prieteniei, sau dusmania ce se arata ca bunavointa, invidia ce-si da o fata iubitoare, sau dispozitia pacatoasa ce înseala pe privitori prin afisarea chipurilor virtutii, sau o viata care are forma virtutii dar nu si podoaba ei de fapte, sau afectarea unei dreptati ce consta numai în aparenta, sau chipul filosofiei lucratoare care acopera golul ascuns al vointei virtuoase, sau amagirea cu chip de adevar pe care o cultiva cei ce imita pe sarpe prin siretenia naravurilor. (7)

  4. doktoru zice:

    Suplimentar
    Noaptea care vine (Ioan 9, 4), este, dupa cuvântul Domnului, încremenirea totala a întunericului viitor, sau în alt chip antihristul, care este si se numeste noapte si întuneric; sau iarasi, în înteles moral, este nepasarea continua care, ca o noapte fara luna, scufunda sufletul în somnul nesimtiriii. Caci precum noaptea îi face pe toti sa doarma si este chipul mortii, prin amortirea ce o aduce, asa noaptea întunericului viitor îi face pe pacatosi morti si nesimtitori prin ameteala durerilor.

    Dracii iau prilejurile de-a stârni în noi gândurile patimase din patimile aflatoare în suflet. Pe urma, razboindu-ne mintea prin aceste gânduri, o silesc la consimtirea cu pacatul. Astfel biruitor fiind, o duc la pacatul cu cugetul. Iar acest pacat savârsindu-se, o duc în sfârsit, ca pe o roaba, la fapta. Dupa aceasta cei ce au pustiit sufletul prin gânduri se departeaza împreuna cu ele si ramâne în minte numai idolul pacatului, despre care zice Domnul: „Când veti vedea urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt, cel ce ceteste sa înteleaga” ca loc sfânt si biserica a lui Dumnezeu este mintea omului în care dracii, dupa ce au pustiit sufletul prin gânduri patimase, au asezat idolul pacatului. Iar ca acestea s-au petrecut si istoriceste, cred ca nu se va îndoi nici unul dintre cei ce au cetit cartile lui Iosif. Unii însa zic ca acestea se vor întâmpla si pe timpul lui Antihrist.

  5. doktoru zice:

    Si ultima chestie, ca pesemne v-am omorat cu toate aiurelile Sf.Parinti !!! :

    La Zaharia Prorocul s-a scris iarasi: „Si a zis catre mine: ce vezi? Si am zis: Am vazut , si iata un candelabru (sfesnic) cu totul de aur si o lampa (faclie) deasupra lui; si şapte candele pe el si şapte pâlnii la candele de pe el. si doi maslini deasupra lui, unul de-a dreapta lampii si altul de-a stânga” (Zaharia 4, 2-3).

    Ce este candelabru si de ce e de aur; ce este lampa de deasupra lui, ce sunt cele sapte candele, ce sunt cele sapte pâlnii la cele sapte candele, ce sunt cei doi maslini si de ce se afla de-a dreapta si de-a stânga lampii?

    Cuvântul proorocesc, descriind de departe, în chip simbolic maretia prealuminata si suprastralucita a Sfintei Biserici, a zugravit vedenia aceasta astfel, voind sa arate, cred, întelesul tainei celei noi a ei. Deci candelabru cu totul de aur este Biserica atot-laudata a lui Dumnezeu, curata si neîntinata, neprihanita si nealterata, nemicsorata si primitoare a adevaratei lumini. Caci se spune ca aurul este inalterabil. Asa este si Biserica atotslavita a lui Dumnezeu, care întrece în chip real cea mai curata natura a aurului. Ea este nealterata, ca una ce nu are nici un amestec strain în învatatura ei tainica despre Dumnezeu, marturisita prin credinta; este curata, întrucât straluceste de lumina si de slava virtutilor; este neîntinata, nefiind patata de nici o murdarie a patimilor, este neprihanita, ca una ce nu are atingere cu nici unul din duhurile rele. Traind în împrejurarile pamântesti, ea nu este înnegrita de rugina pacatului. În sfârsit ea ramâne nemicsorata si neîmputinata, deoarece, cu toate ca e arsa din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor si încercata de rascoalele necontenite ale ereziilor, nu sufera sub povara încercarilor nici o slabire în învatatura sau viata, în credinta sau disciplina sau disciplina ei. De aceea ea întareste prin har întelegerea celor ce cauta spre ea cu evlavie. Caci ea cheama pe de-o parte pe necredinciosi, daruindu-le lumina cunostintei adevarate, pe de alta pastreaza pe cei ce contempla cu iubire tainele ei, pazind nevatamata si fara belsug pupila întelegerii lor. Iar pe cei ce au suferit vreo clatinare îi cheama din nou si le reface prin cuvânt de îndemn întelegerea bolnava. Asa se întelege candelabrul vazut de Proroc, dupa unul din întelesurile cuvintelor de mai sus.

    Iar lampa de deasupra lui este lumina parinteasca si adevarata, care lumineaza pe tot omul care vine în lume. Adica Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta, prin primirea trupului nostru luat de la noi, s-a facut si s-a numit lampa, ca Cel ce e întelepciunea si Cuvântul cel dupa fire al lui Dumnezeu si Tatal care e propovaduit în Biserica lui Dumnezeu prin credinta cea dreapta si e înaltat si dezvaluit între neamuri de vietuirea virtuoasa prin pazirea poruncilor. El lumineaza ca o lampa (faclie) tuturor celor din casa, adica din lumea aceasta, precum El însusi zice: „Nimeni nu aprinde faclie si o pune sub obroc, ci în sfesnic de luminează tuturor celor din casa”. Deci s-a numit pe sine „faclie”, pentru faptul ca fiind dupa fire Dumnezeu si facându-Se trup dupa iconomie, ca lumina dupa fiinta e tinut în scoica trupului în chip necircumscris prin mijlocirea sufletului ca faclie, cum e tinut focul prin festila.

    Aceasta a înteles-o si marele David, când a numit pe Domnul „faclie”, zicând: „Legea ta este faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele”. Caci Mântuitorul si Dumnezeul meu ma izbaveste de întunericul nestiintei si al rautatii. De aceea a si fost numit de Scriptura „faclie”. Caci cuvântul grecesc faclie vine de la a dezlega întunericul, pentru ca împrastiind, asemenea unei faclii, negura nestiintei si întunericul rautatii, s-a facut El însusi tuturor cale de mântuire, calauzind prin virtute si cunostinta spre Tatal pe toti cei ce voiesc sa paseasca, prin împlinirea poruncilor dumnezeiesti, pe urmele Lui, ca pe o cale a dreptatii. Iar sfesnicul (candelabru) este Sfânta Biserica, pentru ca în ea lumineaza, prin propovaduire, Cuvântul lui Dumnezeu, trimitându-si razele adevarului asupra tuturor celor ce se afla în aceasta lume ca într-o casa oarecare, umplându-le întelegerea tuturor cu cunostinta dumnezeiasca.

    Pe de alta parte „obrocul” simbolizeaza sinagoga iudeilor, adica slujirea trupeasca a legii, care acopera prin grosimea simbolurilor literei lumina cunostintei adevarate a sensurilor. Cuvântul (Ratiunea) nu vrea sa fie câtusi de putin sub acest obroc, ci vrea sa fie asezat în vârful si pe înaltimea Bisericii. Caci daca Cuvântul este tinut sub litera Legii, ca sub un obroc, îi lipseste pe toti de lumina vesnica nedaruindu-le vederea duhovniceasca celor ce nu se straduiesc sa se lepede de simtirea (perceptia) înselatoare, care nu e capabila decât de eroare si nu sesizeaza decât aspectul coruptibil al corpurilor înrudite cu ea.

    Dar marele Zaharia, descriind acest candelabru în toate amânuntele, adauga ca afara de lampa mai erau pe el sapte candele (faclii). Aceste sapte candele trebuie sa le întelegem aici în alt chip, de cum am înfatisat candela din Evanghelie. Caci nu toate persoanele si lucrurile care sunt exprimate prin acelasi cuvânt trebuie întelese în unul si acelasi chip, ci fiecare dintre cele spuse trebuie înteles dupa sensul locului din Sfânta Scriptura, daca vrem sa tinem seama de scopul celor scrise.

    Prin candele socotesc ca Sfânta Scriptura întelege aici lucrarile Duhului Sfânt , sau darurile (harismele) Duhului Sfânt , pe care le daruieste Bisericii Cuvântul care este capul întregului trup. Caci s-a spus: „Si se va odihni peste El duhul lui Dumnezeu, duhul întelepciunii si al întelegerii, duhul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al evlaviei, si duhul temerii îl va umple pe El” (Isaia 11, 2-3). Dar capul Bisericii, potrivit unei imagini omenesti, este Hristos. Deci Cel ce are dupa fire pe Duhul, daruieste, ca Dumnezeu, Bisericii lucrarile Duhului. Caci Cuvântul facându-mi-Se mie om, îmi lucreaza mie mântuirea, dându-mi prin ale mele cele proprii Lui dupa fire, mie celui pentru care s-a facut si om. Si asezându-se în situatia celui ce primeste pentru mine, scoate la aratare ale Sale proprii. Caci cerând, ca un iubitor de oameni pentru sine harul de care am lipsa eu, îmi atribuie mie meritul (puterea) ispravilor Lui dupa fire. Deci pentru mine se spune ca primeste si acum ceea ce are prin fire fara de început si mai presus de ratiune. Caci Duhul Sfânt, precum este prin fire al lui Dumnezeu si Tatal, dupa fiinta, ca cel ce purcede fiintial în chip negrait din Tatal prin fiul cel nascut din Tatal; si daruieste candelabrului, adica Bisericii, ca niste candele, lucrarile proprii. Si precum candela împrastie întunericul, tot asa lucrarile Duhului scot si alunga din Biserica pacatul cel de multe feluri. Astfel întelepciunea desfiinteaza nechibzuinta, întelegerea departeaza nepriceperea, sfatul alunga lipsa de discernamânt, taria înlatura slabiciunea, cunostinta sterge nestiinta, evlavia alunga necredinta si ticalosia faptelor ei, în sfârsit temerea departeaza învârtosarea nepasarii. Caci nu numai poruncile sunt lumina, ci si lucrarile Duhului.

    „Si sapte pâlnii la cele sapte candele de pe sfesnic”. Cuvântul nostru despre candele a indicat doua întelesuri ale lor. Cel despre pâlnii va începe de aici. Spun unii ca pâlnia e un vas în forma de cupa, în care oamenii obisnuiesc sa puna uleiul care trebuie varsat în candela spre hranirea si sustinerea luminii. Asadar dupa întelesul mai înalt, pâlniile celor sapte candele ale sfesnicului vazut sunt deprinderile (aptitudinile) si dispozitiile capabile sa primeasca diferitele ratiuni si moduri de activitate morala care hranesc si întretin cele sapte candele adica lucrarile duhului; celor ce au primit în Biserica împartirea darurilor. Caci precum fara untdelemn e cu neputinta sa se întretina nestinsa candela, tot asa fara o deprindere care sa hraneasca cele bune prin ratiuni, moduri de activitate morala, idei si gânduri potrivite si cuvenite, e cu neputinta sa se pazeasca nestinsa lumina darurilor. Pentru ca tot darul duhovnicesc are lipsa de o deprindere (aptitudine) corespunzatoare cu el, care sa-i toarne neîncetat, ca untdelemn, materia cugetarii, fiind pastrat prin deprinderea celui ce l-a primit.

    Pâlniile celor sapte candele ale candelabrului, sunt asadar deprinderile corespunzatoare cu darurile dumnezeiesti ale Sfinte Biserici. Din ele înteleptii si neadormitii paznici ai bunurilor daruite varsa, ca din niste vase, asemenea înteleptelor fecioare din Evanghelie, untdelemnul bucuriei în candelele darurilor (harismelor).

    „Si doi maslini deasupra lui; unul de-a dreapta lampii si altul de-a stânga”. Cuvântul a descris foarte frumos si potrivit toata vedenia care se refera la Sine însusi. Caci înfatisând candelabrul, lampa, candelele, pâlniile, adaos si doi maslini. Aceasta fiindca se credea cu adevarat ca deodata cu lumina sa fie cugetata în chip firesc si cauza care naste puterea ce întretine lumina din candelabru, nefiind alimentata. Cei doi maslini ai candelabrului de aur, adica ai Sfintei Biserici universale, sunt cele doua Testamente, din care, ca din niste maslini, se stoarce, prin cautare si cercetare evlavioasa, ca un untdelemn, substanta întelesurilor, care alimenteaza lumina darurilor dumnezeiesti. Prin aceasta substanta deprinderea fiecaruia pazeste nestinsa lumina harului ce s-a dat pe masura lui lumina ce se întretine ca printr-un untdelemn, prin întelesurile Scripturilor. Caci precum fara maslin nu se poate afla untdelemn adevarat si natural si precum fara vas nu se poate tine uleiul primit, iar nefiind hranita de untdelemn lumina candelei se stinge cu siguranta, la fel fara Sfintele Scripturi nu se poate dobândi cu adevarat substanţa dumnezeiasca a înţelesurilor si fara deprinderea capabila sa primească ca un vas, aceste înţelesuri, nu poate lua nastere o cugetare demna de Dumnezeu, iar lumina cunostintei prin daruri, nealimentata de întelesurile dumnezeiesti, nu poate fi întretinuta nestinsa de cei ce o au.

    Asadar înaltându-ne privirea la întelesul duhovnicesc, cuvântul nostru a asemanat candelabrul cu Biserica; lampa cu Dumnezeu cel întrupat, care s-a îmbracat cu firea noastra în chip neschimbat, dupa ipostas; cele sapte candele cu darurile, sau lucrarile Duhului, cum arata limpede marele Isaia; pâlniile candelelor deprinderile capabile de întelesurile dumnezeiesti ale Scripturii, care primesc darurile dumnezeiesti; în sfârsit cei doi maslini, cu cele doua Testamente, din care se primeste prin înteleapta stradanie substanta întelesurilor dumnezeiesti prin care se întretine nestinsa lumina tainelor dumnezeiesti.

    „Unul de-a dreapta lampii iar altul de-a stânga” prin dreapta socotesc ca întelege Proorocul partea mai duhovniceasca a Scripturii iar prin stânga pe cea mai trupeasca. Iar daca stânga indica partea mai trupeasca a Scripturii iar dreapta pe cea mai duhovniceasca, socotesc ca maslinul de-a stânga înseamna Vechiul Testament, care se ocupa mai mult de filozofia activa, iar maslinul din dreapta, Noul Testament, care ne învata taina cea noua si naste în fiecare dintre credinciosi deprinderea contemplativa. Caci cel dintâi ofera celor ce se îndeletnicesc cu filozofie dumnezeiasca modurile virtutii, pe de-al doilea ratiunile cunostintei.

    Asa sa întelegi candelabrul si lampa din vedenia Proorocului, iar prin cele sapte candele se va întelege, dupa explicarea de mai înainte, diferitele daruri ale Duhului, care îsi coboara lumina si se odihnesc peste cel ce se desavârseste în Hristos prin virtute si cunostinta. Caci scriptura întelege aici prin Hristos , pe cel ce vietuieste dupa Hristos si e plin de lumina acelorasi ratiuni si moduri de activitate, atât cât este cu putinta omului, având si el întelepciune si întelegere, sfat si tarie, cunostinta, evlavie si temere, prin care se spune ca priveste pe Dumnezeu, ca prin niste ochi spirituali, peste întreg pamântul fiecarei inimi. „Caci aceste sapte candele sunt ochii Domnului, care privesc peste tot pamântul” (Zaharia. 4, 10).

    „Si sapte pâlnii la candelele de pe el”. pâlniile sunt deprinderile cu faptuirea si contemplatia celor ce sunt vrednici sa li se împarta darurile dumnezeiesti. Din acestea ei varsa substanta cugetarilor tainice, cum ar varsa untdelemn din niste vase, pastrând nestinsa lumina darurilor Duhului.
    Prin cei doi maslini sa întelegi, precum am spus, cele doua Testamente: cel de-a stânga e Testamentul Vechi, care procura neîncetat puterii cunoscatoare sau contemplative a sufletului, ca pe un untdelemn, modurile virtutilor prin activitate (30). Iar cel de-a dreapta este Testamentul Nou, care procura neîncetat partii pasive, sau celei active a sufletului, ca pe un untdelemn, ratiunile duhovnicesti ale cunostintelor prin coftemplatie.
    Si asa prin fiecare se desavârseste frumos taina mântuirii noastre, aratându-se învatatura prin viata si slava vietii prin învatatura. În felul acesta activitatea apare ca o contemplatie lucratoare, iar contemplatia ca o activitate cunoscatoare. Scurt vorbind, virtutea apare ca o manifestare a cunostintei, iar cunostinta ca o putere sustinatoare a virtutii (32).

    Sau, întelegând locul acesta al Scripturii într-un sens si mai înalt, putem vedea în cei doi maslini de la dreapta si de la stânga lampii ca Providenta si Judecata. Iar la mijloc, între ele sta, ca într-un candelabru de aur Sfânta Biserica universala, sau în sufletul fiecarui sfânt, lumina adevarului care lumineaza tuturor. Si lumina aceasta este Cuvântul, care ca Dumnezeu cuprinde totul si descopera ratiunile adevarate si atotgenerale ale Providentei si Judecatii, prin care conserva lucrurile si în care consta taina mântuirii noastre, hotarâta mai înainte de toate veacurile si înfaptuita în cele din urma dintre timpuri. Dintre acestea, Providenta, care sta ca un maslin la dreapta lampii, o percepem numai prin credinta în modul negrait al unirii ipostatice a Cuvântului cu trupul însufletit în chip rational; iar Judecata, care sta la stânga, o întelegem în chip negrait din taina patimilor de viata facatoare suportate de Dumnezeu cel întrupat pentru noi (35).

    Sau iarasi, prin cei doi maslini trebuie sa întelegem credinta si buna constiinta. La mijlocul acestora sta Cuvântul, caruia prin credinta îi aduc credinciosii închinare dreapta, iar prin constiinta cea buna îi slujesc cu evlavie, silindu-se sa-si faca bine unul altuia.

    Sau, prin cei doi maslini, Scriptura a închipuit cele doua popoare: pe cel dintre pagâni si pe cel dintre iudei. Ele sunt numite si „fiii ungerii” (Zaharia 4, 4), pentru nasterea lor în duh si pentru harul înfierii dat lor spre îndumnezeire. La mijlocul lor se afla Dumnezeu cel întrupat, stând ca într-un candelabru în Biserica universala, cea una si singura, si facându-le nascatoare de lumina prin virtute si cunostinta. – !!!

    Si iarasi, daca ar spune cineva ca vedenia celor doi maslini a închipuit viata de aici si cea viitoare, buna ar fi si explicatia aceasta. Caci si între acestea sta Cuvântul, tragându-ne de la viata de aici prin virtute si ducându-ne la cea viitoare prin cunostinta. Aceasta a întelesul minunatul Avacum când a zis: „În mijlocul a doua vieti vei fi cunoscut” (Avacum 3, 2). El a înteles prin vieti ceea ce a înteles marele Zaharia prin „munti de arama” sau prin maslini, adica cele doua lumi, sau veacuri, sau vietile corespunzatoare lor, sau sufletul si trupul, ori activitatea si contemplatia, sau deprinderea binelui si lucrarea lui, sau Legea si Proorocii, sau Vechiul Testament întreg si Noul Testament, sau cele doua popoare: pagânii si iudeii, sau cele doua legi: cea naturala si cea duhovniceasca, sau credinta si buna constiinta. În mijlocul tuturor acestora sta Cuvântul, laudat si preamarit de toate si calauzindu-le pe toate spre o singura armonie în bine, ca Dumnezeu al tuturor. Caci de aceea le-a facut pe toate, ca sa devina legatura nedesfacuta a tuturor, unindu-le pe toate cu binele si întreolalta.

    Iar prin candelabrul din vedenie, Scriptura a indicat poate Biserica si sufletul, ca cele ce prin firea lor au lumina harului ca un bun dobândit. Caci numai Dumnezeu are binele prin fire, de aceea toate cele ce sunt prin fire capabile de lumina si bunatate, primesc lumina si bunatatea de la El prin participare.

    Acestea le-a spus cuvântul nostru despre cele scrise având grija de masura cuvenita. Tu însa, Cuvioase Parinte, care ai vazut prin tine însuti, cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri mai înalte ca acestea, lumineaza cu razele pururi stralucitoare ale întelegerii tale sufletul meu tocit la vedere.

  6. doktoru zice:

    Si notele explicative de subsol
    Vechiul Testament procura celui ce se îndeletniceste cu cunostinta (gnosticului), modurile virtutilor, iar Noul îi harazeste celui ce se îndeletniceste cu activitatea, ratiunile cunostintei adevarate. (30)

    Cel ce arata cunostinta întrupata în activitate si activitatea însufletita de cunostinta, a descoperit modul exact al adevaratei lucrari îndumnezeitoare. Iar cel ce are numai pe una din acestea, despartita de cealalta, sau a facut din cunostinta o nalucire (fantezie) inconsistenta (fara suport), sau din activitate un idol (o forma) fara suflet. Caci cunostinta fara fapta nu se deosebeste întru nimic de nalucire, neavând fapta ca temelie, iar activitatea irationala e tot una cu un idol (o forma) fara suflet, neavând cunostinta care sa o însufleteasca. (32)

    Precum sufletul si trupul fac prin împreunare pe om, la fel activitatea si contemplatia dau prin unire o singura întelepciune, iar Vechiul si Noul Testament realizeaza o singura taina. (33)

    Legea naturala e la stânga, fiindca se foloseste de simtire (de perceptia simturilor). Ea ofera Cuvântului (ratiunii) modurile virtutilor si face cunostinta lucratoare. Iar legea duhovniceasca e la dreapta, fiindca lucreaza prin minte. Ea amesteca în simtire ratiunile duhovnicesti din lucruri si face activitatea rationala. (34)

    Providenta s-a aratat ipostatica a Cuvântului cu trupul, iar Judecata în faptul ca a primit sa patimeasca pentru noi cu trupul. Prin ele, adica prin unire si patima, s-a înfaptuit mântuirea tuturor. (35)

    Providenta si Judecata, întruparea si patima, le-a închipuit prin cei doi munti de arama, din care tâsnesc cele patru Evanghelii. (38) 

    Prin tara de miazanoapte a înţeles neamurile care se aflau odinioară în ratacirea nestiintei ca într-o tara a întunericului, iar cum au ajuns în tara luminii, la cunostinta adevarului, prin harul celor patru sfinte Evanghelii, ca elemente nestricacioase, fiind renascuti dupa omul dinauntru si mintal spre viata vesnica, prin credinta. (39) – va dati seama ca crestinii (fostii pagani) erau tara de miazanoapte iar acum evreii prin respingerea lui Iisus Hristos-Dumnezeu au devenit ei la randul lor tara de miazanoapte, asa cum evreii din fii au devenit caini si nu mai sunt fostele neamuri caini, iar evreii au devenit neamuri acum ,evreii sunt prototipul lui Esau si nu lui Iacov/ Israel etc.

  7. doktoru zice:

    Alte chestie interesanta si lamuritoare, pt mine macar .
    Ce înseamna: „Amin zic voua, ca oricine va zice muntelui acesta: ridica-te si te arunca în mare ,si nu va deosebi întru inima sa, ci va crede ca ceea ce spune se face, va fi lui ceea ce a zis”? Ce înseamna: „si nu va deosebi”?
    Dumnezeiescul si marele Apostol, definind ce este credinta, zice: „Credinta este ipostasul celor nadajduite si dovada lucrurilor nevazute”. Iar daca cineva ar defini-o si ca bun launtric, sau ca si cunostinta adevarata, doveditoare a bunurilor tainice, nu ar pacatui împotriva adevarului. În sfârsit Domnul, învatând despre lucrurile tainice si despre cele nădăjduite si nevăzute, zice: „Împaratia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”. Asadar credinta în Dumnezeu este acelasi lucru cu împaratia lui Dumnezeu. Ea se deosebeste numai prin cugetare de Împaratie, caci credinta este Împaratia lui Dumnezeu fara forma, iar Împaratia este credinta care a primit în chip dumnezeiesc o forma.
    Deci pe temeiul acestui fapt, credinta nu este în afara de noi. Dar noi cultivând-o prin poruncile dumnezeiesti, o facem sa devina Împaratia lui Dumnezeu, care e cunoscuta numai de cei ce o au. Asadar Împaratia lui Dumnezeu este credinta dezvoltata prin lucrare. Iar Împaratia aceasta înfaptuieste unirea nemijlocita cu Dumnezeu a celor ce fac parte din ea.
    Asa s-a dovedit limpede ca credinta este o putere de legatura, care înfaptuieste unirea desavârsita, nemijlocita si mai presus de fire a celui ce crede cu Dumnezeu cel crezut.

    Ce înseamna iarasi: „Pentru aceasta va spun voua ca toate câte cereti rugându-va, sa credeţi ca veti lua, si va fi voua”? Cum poate cineva sa creada ca va lua toate câte le cere, odata ce numai Dumnezeu stie daca îi foloseşte, sau ce are, sau nu? Deci daca din nestiinta cere ceea ce nu-i foloseşte, cum îi va da? Iar daca nu îi da ceea ce nu-i foloseste, dar a cerut din nestiinta, cum poate cineva sa creada ca orice cere va lua si va fi lui?

    Toate întrebarile acestea au fost dezlegate pe scurt în raspunsul de mai înainte. Pentru ca numai celor ce stiu cum sa creada le este dat sa stie ce trebuie, si care lucruri sa le ceara. Caci „cunostinta nu este a tuturor” (2 Tesaloniceni 3,2) precum nici credinta. De altfel însusi Domnul a zis: „Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui”, îndemnându-se adica sa cautam înainte de toate cunostinta adevarului si în al doilea rând exercitarea în împlinirea datoriilor morale. Prin aceasta a aratat limpede ca cei credinciosi trebuie sa caute numai cunostinta dumnezeiasca si virtutea care o împodobeste prin fapte. Dar trebuie sa stim ca sunt multe cele care trebuie cautate în vederea cunostintei lui Dumnezeu si a virtutii de catre cei ce cred. De pilda: izbavirea de patimi, rabdarea încercarilor, ratiunilor virtutilor, chipurilor lucrarilor, dezradacinarea afectiunii sufletului fata de trup, dezlegarea simturilor din legatura (relatia) cu lucrurile sensibile, retragerea desavârsita a mintii din toate cele create si scurt vorbind nenumarate ale lucruri care sunt de lipsa alungarea rautatii si a nestiintei si pentru dobândirea cunostintei si a virtutii. De aceea pe drept cuvânt a spus Domnul: „Toate câte veti cere, crezând, veti primi”. El s-a gândit la toate câte ajuta la cunoasterea lui Dumnezeu si la virtute, singurele care trebuie sa le ceara cu stiinta si cu credinta cei evlaviosi. Caci toate acestea folosesc si de aceea le da Domnul cu siguranta celor care le cer. Prin urmare acela care cere numai de dragul credintei, adica al unirii mijlocite cu Dumnezeu toate câte ajuta la înfaptuirea acelei uniri, cu siguranta ca le va lua. Dar acela care cere fara acest scop, alte lucruri, sau chiar pe cele înainte pomenite, nu le va primi. Caci nu crede, ci ca un necredincios îsi urmareste slava proprie prin cele dumnezeiesti.

    Ce înseamna trupurile si sângele animalelor necuvântătoare, pe care aducându-le Israelienii lui Dumnezeu, trupurile le mâncau, iar sângele nu, ci-l varsau în cerc la temelia altarului? (Deut.12,27)
    Cei ce slujeau odinioara lui Dumnezeu în umbra legii, închipuie pe începatorii în evlavie. Caci si acestia de-abia pot sa înteleaga dispozitiile vazute ale simbolurilor cu înteles de tipuri. Dat fiind asadar ca nu acelora li s-a dat în primul rând legea, ci noua, caci prin noi se desavârseste duhovniceste, care vietuim dupa pilda lui Hristos, sa cercetam cu evlavie ratiunea jertfelor de atunci.
    Începatorul în evlavie, învatând sa cunoasca faptele dreptatii, se îndeletniceste numai cu faptuirea întru toata ascultarea si credinta, mâncând cele vazute ale virtutilor ca pe niste trupuri.
    Ratiunile poruncilor, care alcatuiesc cunostinta celor desavârsiti, el le lasa lui Dumnezeu prin credinta, neputându-se întinde cât tine lungimea cunostintei. Caci altarul este simbolul lui Dumnezeu, caruia toti îi jertfim duhovniceste si caruia îi lasam cunostinta celor mai presus de puterea noastra, ca sa traim. Iar temelia altarului e chipul credintei în El, caci credinta e temelia care poarta toata zidirea faptelor si a întelesurilor dumnezeiesti. Tot cel ce se poate împartasi cu sobrietate de betia vinului întelepciunii dumnezeiesti prin cunostinta, face bine sa verse ratiunile cunostintelor pe care nu le întelege lânga aceasta temelie, adica sa lase credintei cunostinta ratiunilor care sunt mai presus de puterea lui.

    Când ratiunea e fara de minte, iar mânia precipitata si pofta nerationala, ajunge stapâna pe suflet nestiinta, tirania si desfrâul. Din acestea se naste deprinderea pacatului cu fapta, împletita cu diferitele placeri ale simturilor. Pe aceasta o indica numarul celor 185.000, caci înmultind pe 60 cu 3, pentru pornirea desavârsita a fiecarei puteri (facultati) spre rele si adaugând pe cinci, pentru placerea aflatoare în simturi, capatam acest numar, care înseamna deprinderea ce faptuieste raul.

    Prin urmare cel ce cunoaste sensul fiecarui numar pâna la zece, va sti ce înseamna în Scriptura fiecare numar, dupa cum se leaga, se adauga, sau se împreuna. Unitatea (1) înseamna neamestecarea, doimea (2)deosebirea, treimea (3) egalul si inteligibilul, patru (4) indica lucrurile sensibile, cinci (5) simturile si cercul, (6) sase activitatea si desavârsirea, sapte (7) rotunjirea si neamestecarea, opt (8) stabilirea si nemiscarea, noua (9) hotarul între materie si forma, sau între cele sensibile si simtire, zece (10) atotplinul.

    „Si s-a abatut peste el mânie si peste Iuda si Ierusalim”. Mânia lui Dumnezeu este, dupa unul din întelesuri, durerea pe care o simt cei povatuiti prin certare. Ea însoteste necazuri fara de voie ce sunt trimise asupra noastra. Prin aceasta Dumnezeu calauzeste adeseori mintea, care se mândreste cu virtutea si cu întelepciunea, spre modestie si smerenie, dându-i putinta sa se cunoasca pe sine însasi si sa-si marturiseasca propria slabiciune. Caci simtindu-si mintea slabiciunea, leapada închipuirea desarta a inimii.

    Dupa alt înteles mânia Domnului este întreruperea revarsarii darurilor dumnezeiesti. Acest lucru se întâmpla cu folos oricarei minti, care se înalta în bunurile date ei de Dumnezeu si se lauda ca si când ar fi niscai ispravi proprii.

    Deci toata mintea cunoscatoare si iubitoare de întelepciune are cu sine si Iuda si Ierusalimul. Iuda, în înteles duhovnicesc, înseamna vietuirea ca marturisirea prin fapte împreuna cu gândurile ce o sustin, pe masura ce însemneaza mintea în urcusul ei. Caci Iuda se talmaceste marturisire. Iar Ierusalimul, înteles alegoric, este deprinderea pasnica cu adevarul si cu vederile dumnezeiesti care îl alcatuiesc. Scurt vorbind, pe Iuda îl are mintea cu filozofie lucratoare, iar Ierusalimul ca initiere tainica în contemplatie.

    Caci exista o regula si o lege a Providentei asezata în fapturi, potrivit careia cei ce s-au aratat nerecunoscatori pentru bunurile primite, sunt povatuiti spre recunostinta prin cele potrivnice, trebuind sa faca experienta celor contrare ca sa cunoasca purtarea dumnezeiasca care le-a daruit bunurile. Si s-a rânduit asa, ca nu cumva îngaduindu-ni-se de Providenta sa ne pastram neclintita parerea de noi însine pentru faptele cele bune, sa ne rostogolim în dispozitia opusa a mândriei, socotind virtutea si cunostinta ca izbânzi firesti ale noastre, nu ca daruri dobândite prin har. În acest caz am fi ca aceia care se folosesc de bine pentru a face raul si lucrurile prin care ar trebui sa se faca în noi si mai neclintita cunostinta dumnezeiasca, ne-ar prilejui boala ignorarii lui Dumnezeu.

    Duhul temerii de Dumnezeu se arata în înfrânarea cu fapte de la pacate; duhul tariei, în pornirea si miscarea plina de râvna spre lucrarea si împlinirea poruncilor; duhul sfatului, în deprinderea discernamântului care ajuta sa împlinim cu ratiune poruncile dumnezeiesti si sa deosebim cele bune de cele rele; duhul stiintei ne face sa stim fara greseala modurile activitatii virtuoase, dupa care lucrând nu cadem nicidecum din dreapta judecata a ratiunii; duhul cunostintei ne da putinta sa cuprindem cu mintea ratiunile din porunci, pe care se întemeiaza modurile de activitate ale virtutilor; duhul întelegerii este consimtamântul afectuos al sufletului cu modurile si ratiunile poruncilor, sau bine zis prefacerea lui în acelea, prefacerea prin care se produce o fuziune a puterilor noastre naturale si modurile si ratiunile poruncilor; duhul întelepciunii ne face sa ne înaltam la cauza ratiunilor duhovnicesti din porunci si la unirea cu ea; prin aceasta cunoscând, pe cât este cu putinta oamenilor, în chip nestiut, ratiunile simple ale lucrurilor, aflatoare în Dumnezeu, scoatem ca dintr-un izvor tâsnitor al inimii adevarul din toate împrastiindu-l în chip felurit si celorlalti oameni.

  8. doktoru zice:

    Si mai dau o chestie foarte interesanta, asta apropos de ingerul acela al 4 lea care a turnat in soare o cupitza si oamenii au fost dogorati cu caldura mare/ cu foc si ei doar au hulit mai departe nepocaindu-se. Daca se mai stie parerea mea ,care era intr-o oarecare contradictie cu necunostiinta unora sau cu vestita parere idioata ca soarele va erupe ca-n filme sau alte cacaturi la fel de tampite, despre acel moment care am zis ca a avut loc cam acum aproape 2000 de ani. Se pare ca Sf.Maxim Marturisitorul imi cam da dreptate intr-un mic comentariu la Iona din care eu o sa redau un paragraf lamuritor dpmdv.

    Pe acesti barbati si pe cei asemenea lor, care într-adevar nu cunosc dreapta si stânga lor de ocara, îi cruta Dumnezeu; si pentru ei lumea toata. (Am zis: „cea de ocara” deoarece aproape toate cele din Scriptura au un înteles de lauda si unul de ocara). Dar poporul iudeu pizmas si vrajmas al oricarei iubiri de oameni, se plânge de mântuirea oamenilor si de aceea îndrazneste sa se razvrateasca chiar si împotriva bunatatii dumnezeiesti. Plin de nerecunostinta, de nemultumire si de ura fata de oameni, el scrâsneste din dinti, se scârbeste de viata si-si face pricina de întristare din mântuirea neamurilor în Hristos. Socotind din nestiinta, mai de pret o curcubeta decât mântuirea oamenilor, se îndurereaza când o vede ca se usuca roasa de vierme. Nebunia aceasta a evreilor a zugravit-o în sine ca tip marele Prooroc Iona fara sa patimeasca el însusi – fereasca Dumnezeu – de scaderile iudeilor, ci osândind în sine cu anticipatie necredinta lor, pentru care au cazut din slava de mai înainte, ca dintr-o Ioppe. De aceea i-a dat Duhul Sfânt în chip tainic acest nume capabil sa arate prin diferitele lui talmaciri starea launtrica a tuturor celor preînchipuiti. Când deci dezvaluie în sine ca tip nebunia iudeilor care se întristeaza pentru mântuirea oamenilor si se smintesc de minunata lor chemare dar se scârbesc de viata si doresc, hulind voia lui Dumnezeu, mai bine moartea din pricina vestejirii curcubetei, numele lui se talmaceste „la început întristarea lor”. Aceasta întristare o condamna Scriptura când zice: „A vazut Dumnezeu faptele lor, adica ale ninivitenilor, ca s-au întors de la caile lor cele rele si i-a parut rau sa-i mai pedepseasca pe ei si nu i-a mai pedepsit. Si s-a întristat Iona si a zis: Acum Stapâne Doamne ia sufletul meu de la mine ca mai bine este mie sa mor decât sa traiesc”. Si iarasi: „Si a poruncit Domnul Dumnezeu unui vierme a doua zi dimineata, si a ros pe dedesubt curcubeta si s-a uscat. Si a fost dupa ce a rasarit soarele a lovit capul lui Iona si s-a împutinat cu sufletul si s-a scârbit de viata lui si a zis: Mai bine este mie sa mor decât sa traiesc”. Ninive este deci Biserica neamurilor care a primit cuvântul harului si s-a întors de la ratacirea de mai înainte a închinarii la idoli si de aceea s-a mântuit si s-a învrednicit de slava cerurilor. Iar umbrarul pe care si l-a facut Iona dupa ce a iesit din cetate, închipuie Ierusalimul de jos templul din el facut de mâini. Curcubeta înfatiseaza umbra vremelnica a slujirii trupesti si numai dupa litera a Legii, care nu e statornica si nu poate sa multumeasca mintea. Iar viermele este Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, precum El însusi zice despre Sine la Proorocul David: „Sunt vierme si nu om”. Caci s-a facut si s-a numit cu adevarat vierme pentru trupul fara de samânta pe care l-a primit. Fiindca precum viermele nu are împreunare, amestecare ca pricina premergatoare a nasterii lui, tot asa nici nasterii dupa trup a Domnului nu i-a premers vreo amestecare. Dar mai este vierme si pentru faptul ca a îmbracat trupul ca pe o momeala pusa în undita dumnezeirii spre amagirea diavolului pentru ca dracul spiritual cel nesaturat înghitind trupul pentru firea lui usoara de apucat, sa fie sfâsiat de undita dumnezeirii si deodata cu trupul sfânt al Cuvântului, luat din noi sa dea afara toata firea omeneasca, pe care o înghitise mai înainte, cu alte cuvinte pentru ca, asa cum înghitise acela mai înainte pe om momindu-l cu nadejdea dumnezeirii, tot asa, momit fiind mai pe urma cu firea 
    omeneasca, sa dea afara pe cel amagit cu nadejdea dumnezeirii, amagit fiind el însusi cu nadejdea ca va pune mâna pe omenire; apoi ca sa se arate bogatia covârsitoare a puterii dumnezeiesti care biruie, prin slabiciunea firii biruite, taria celui ce a biruit-o mai înainte, si ca sa se arate ca mai degraba biruie Dumnezeu pe diavol folosindu-se de momeala trupului decât diavolul pe om cu fagaduinta firii dumnezeiesti (35). Acest vierme a ros curcubeta si a uscat-o, adica a pus capat slujirii legii, ca unei umbre, si a uscat parerea de sine a iudeilor, întemeiata pe ea.

    „Si a fost a doua zi dupa ce a rasarit soarele”. A doua zi, adica dupa trecerea ghicitorilor din chipurile legii si a timpului hotarât pentru slujirea trupeasca a ei, a rasarit harul tainei celei noi, aducând o alta zi a unei cunostinte mai înalte si a unei virtuti dumnezeiesti, o zi care îndumnezeieste pe cei ce o îmbratiseaza. Deci dupa ce viermele a ros curcubeta si soarele acesta (caci unul si acelasi e si vierme si soare a dreptatii: e vierme, întrucât s-a nascut dupa trup fara samânta si zamislirea lui este mai presus de orice întelegere; iar soare, întrucât s-a coborât pentru mine sub pamânt, prin taina mortii si a mormântului si întrucât e prin fire si pentru sine lumina vesnica) (36) a rasarit din morti prin înviere, „a poruncit Dumnezeu unui vânt arzator si soarele a lovit capul lui Iona”. Cu alte cuvinte, dupa rasaritul soarelui dreptatii, adica dupa învierea si înaltarea Domnului, a venit vântul arzator al încercarilor peste iudeii ramasi nepocaiti si le-a lovit capetele lor, potrivit unei drepte judecati, întorcând dupa cum s-a scris, durerea lor peste capetele lor (Psalmi 7,17), precum însisi cerusera mai înainte zicând: „Sângele lui asupra noastra si asupra copiilor nostri”. Caci de fapt, dupa Învierea si Înaltarea Mântuitorului, a venit peste ei ca un vânt arzator razbunarea prin neamuri si Soarele meu a doborât la pamânt slava si puterea întregului neam, lovind în ea ca într-un crestet. Caci închizându-si ochii întelegerii în fata Lui, nu au cunoscut lumina adevarului, care le stralucea lor.
    Sau vântul arzator ridicat împotriva iudeilor, care n-au ascultat de cuvântul harului, mai este si parasirea, care opreste ploaia cunostintei si roua proorociei si usuca izvorul natural al cugetarilor evlavioase din inima (37). Este parasirea adusa cu dreptate peste ei, fiindca si-au patat mâinile de sânge nevinovat si au dat adevarul pe mâna minciunii si au tagaduit pe Dumnezeu Cuvântul, Cel ce pentru mântuirea neamului omenesc a venit la noi în chipul nostru, fara schimbare. De aceea au fost lasati si ei în propria lor ratacire, în care nu se poate afla nici o dispozitie apropiata de credinta si de temerea lui Dumnezeu, ci numai de o ambitie uscata, secetoasa si strabatuta de toata patima cea rea. Este ambitia ce poate fi caracterizata prin îngâmfare-trufie, care este o patima blestemata ce consta în împreunarea a doua rele: mândria si slava desarta. Dintre acestea, mândria tagaduieste pe Cel ce e cauza virtutii si a firii, iar slava desarta falsifica firea si însasi virtutea (38). Caci cel mândru nu face nimic dupa Dumnezeu, iar cel robit de slava desarta nu întreprinde nimic dupa fire. Iar din amestecarea lor se naste îngâmfarea, care pe Dumnezeu îl dispretuieste, bârfind si hulind Providenta, iar de la fire se înstraineaza, folosind toate cele ale firii împotriva firii si stricând frumusetea si buna întocmire a firii prin reaua întrebuintare a lor. Scurt vorbind, poporul iudeu, îngaduind prin necredinta în Hristos, dracului trufas sa-i lege mintea, a urât deopotriva pe Dumnezeu si pe oameni: pe Dumnezeu, întrucât îl pune mai prejos de placerea trupului si de aceea respinge slujirea Lui în duh; iar pe oameni, întrucât socoteste pe cei ce nu-si coboara neamul dupa trup din Iacov cu desavârsire straini de Facator si de aceea îsi închipuie ca uciderile pe care le planuieste împotriva noastra sunt bineplacute lui Dumnezeu. El nu stie, pe cât se pare, în nebunia lui, ca trupul si înrudirea de neam nu se pot apropia de Dumnezeu asa de mult cum poate apropia sufletul, care poarta aceeasi pecete a credintei ca si celelalte suflete si aceeasi aplecare launtrica a voii spre bine. Iar aceasta stinge legea trupului cu totul, încât nu se mai stravede decât ratiunea lui Dumnezeu aratându-se prin duh si facându-i pe toti una dupa minte, ca sa cunoasca pe Unul Dumnezeu si ca sa fie între toti o singura iubire si armonie (39), datorita careia nici unul nu mai este despartit duhovniceste de nici unul, chiar daca trupeste, dupa locurile pe care le ocupa, sunt departe unul de altul.
    Deci vântul arzator este trufia, care este patima urii de Dumnezeu si de oameni. Fiindca ea usuca inima necredinciosilor, vestejind cugetarile evlavioase despre Dumnezeu si ratiunile drepte despre fire, ca un vânt arzator. Caci spun unii ca acest vânt se produce prin amestecarea unui vânt de rasarit si a unuia de la miazazi si de aceea usuca umezeala împrastiata de pamânt. El se mai numeste si Evroclidonul (Vârtejul larg) sau Tifonicul (Fumegosul). Numele dintâi îl poarta fiindca stârneste din toate partile furtuna pe pamânt si pe mare, iar al doilea, fiindca aduce o negura uscata. Dar pe amândoua acestea le pricinuieste si trufia.

    Caci de fapt aceasta stârneste mare tulburare în suflet si umple mintea de întunericul nestiintei. Acest vânt arzator l-a stârnit Dumnezeu, adica l-a lasat sa vina, dupa batjocorirea lui Hristos, asupra iudeilor, care dobândisera o dispozitie corespunzatoare cu el, ca sa se faca vadita tuturor voia lor fata de Dumnezeu si oameni. De aceea, impusi de negura nestiintei, s-au aruncat pe ei însisi de bunavoie în partea opusa lui Dumnezeu, nemaiavând nimic de facut, decât sa se plânga si sa se înciudeze de mântuirea prin credinta si de slava de care s-au împartasit neamurile si de pierderea dreptului lor ce le aveau dupa trup. Pentru aceea zic: „Acum Doamne ia sufletele de la noi, ca mai bine este noua sa murim decât sa traim”. Aceasta o spun ei din pricina ca s-a nascut curcubeta, adica a încetat slujirea în umbrele Legii, care noaptea a crescut si noaptea a pierit, ca una ce nu avea nici o lumina spirituala, care sa poata lumina întelegerea sufletului, fiind circumscrise numai la figurile si la ghicitorile simbolurilor (40).

    Asadar s-a aratat limpede ca Proorocul reprezinta mai multe întelesuri, dupa sensurile numelui sau, care se talmaceste potrivit cu diferitele locuri ale Scripturii. Talmacit ca „fuga de podoaba”, indica pe Adam si firea cea de obste, ca „odihna si tamaduirea lui Dumnezeu”, sau „osteneala lui Dumnezeu”, pe Domnul si Dumnezeul nostru, potrivit cu explicatia data. Iar talmacit ca „porumb” si „dar al lui Dumnezeu”, indica harul propovaduirii si bogatia Duhului cuprinsa în el. „Osteneala lui Dumnezeu” indica multele nevointe ale celor ce se fac slujitori ai acestei chemari adevarate. Iar când se talmaceste ca „întristarea lor”, indica furia iudeilor împotriva adevarului, adica pizma pentru bunurile straine, care naste întristarea în cei stapâniti de ea. Acest rau s-a înradacinat în firea iudeilor, care s-au umplut de ura fata de Dumnezeu si oameni, si de aceea nu urmaresc decât sa strice firea, fara rusine, prin sânge si ucideri.

    Note de subsol
    Mai tare a biruit Domnul puterea tiranului, momindu-l cu slabiciunea trupului, decât diavolul pe Adam, fagaduindu-i demnitatea dumnezeirii. (35)

    Domnul este vierme pentru trupul fara de samânta; iar soare atât pentru apusul în mormânt, prin care cuvântul s-a coborât ca om sub pamânt, cât si ca cel ce este prin fire si dupa fiinta lumina si Dumnezeu. (36)

    Vântul arzator închipuie nu numai încercarile, ci si parasirea de catre Dumnezeu, în urma careia nu li s-a mai harazit iudeilor darurile dumnezeiesti. (37)

    Propriu mândriei este de a nu recunoaste ca Dumnezeu este Facatorul virtutii si al firii, precum propriu slavei desarte este sa dezbine firea pentru a o slabi; iar trufia este fatul amândurora, fiind o deprindere pacatoasa compusa din tagaduirea de bunavoie a lui Dumnezeu si din ignorarea cinstei egale a celor de aceeasi fire. (38)

    Înrudirea sufleteasca ce se înfaptuieste prin duh, desface afectiunea vointei pentru trup si o leaga de Dumnezeu, prin dor. (39)

    Noapte numeste simbolurile legii, sub care se afla legea. În ele sufletul nu-si poate gasi luminarea, daca nu sunt întelese duhovniceste. (40)

  9. doktoru zice:

    Salut. Ce libera-i zona, de unul de altul !!! Am mai gasit ceva si intre doua filocalii si un film de relaxare( caci la un moment dat simt ca-mi explodeaza in ochii-n cap) si am zis ca sa mai dau un indiciu cum s-ar zice. Nu mai zic nimic explicativ ca sa inteleaga fiecare ce vrea si cum poate, deci no comment ,caci oricum nu are rost iar timpul fiind deja la trecut, totusi, ca sa se stie si sa afle si lumea cate-n luna , cate-n stele …hi, hi !!!
    Ah, era sa uit ,tot din Sf.Maxim Marturisitorul zic ,desi el se ocupa cu cele anagogice si mai putin cu cele alegorice placute mie mai mult decat toate. Dar chiar si asa sfantul si-a dovedit in cele din urma utilitatea dpmdv !!!

    Iarasi s-a scris în a doua carte a lui Ezdra: „Si auzind duşmanii seminţiei lui Iuda si Veniamin, au venit sa vada ce este cu sunetul trâmbiţelor si au aflat ca cei din robie zidesc templul Domnului Dumnezeului lui Israel”.

    Iuda înseamna „marturisire”. Iar întelesul marturisirii este îndoit. Si anume exista o marturisire de multumire pentru bunurile primite în dar si exista una pricinuita de mustrare si de certarea pentru relele savârsite. Caci marturisire se numeste si însirarea cu multumire a binefacerilor dumnezeiesti de catre cei vinovati. Si amândoua produc smerenia, caci atât cel ce multumeste pentru cele bune, cât si cel ce se cerceteaza pentru faradelegi se multumeste. Cel dintâi socotindu-se nevrednic pentru bunurile ce i s-au dat, cel de al doilea rugându-se sa primeasca iertare pentru greseli. Veniamin se talmaceste, dupa întelesul exact al acestui cuvânt la Evrei, „plânsul sau suspinarea mamei”, sau „îndrumarea mamei”, sau „fiul dreptei”, sau „zidirea poporului”. 
    Deci tot ce se mărturiseşte într-unul din cele doua chinuri aratate, este de seminţia lui Iuda. Si tot ce se plânge pentru virtute, sau are dreptatea ca pe o mama, care îi îndruma cu pricepere viata si ratiunea, sau este multora cale spre zidire si mântuire pentru bogatia virtutii si revarsarea învataturii sale în cuvânt, face parte din semintia lui Veniamin. Asa i-a definit Scriptura pe cei care i-au eliberat din robia patimilor si au parasit afectiunea fata de cele sensibile si s-au facut, prin deprinderea cu nepatimirea, capabila sa zideasca casa lui Dumnezeu. Iar „casa” numesc mintea zidita din diferite virtuti si ratiuni prin faptuire si contemplatie, spre a fi locuinta lui Dumnezeu în duh.

  10. mercurie zice:

    Am gasit o interpretare mai buna la celebrul 666

    Înţelesul simbolic al numărului „666”

    „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Ap.13,18)

    Foarte multe interpretări s-au dat acestui număr, mai ales că este atribuit omului. În descursul istoriei s-a căutat între cei mai înveşunaţi răufăcători ai creştinismului. A fost atribuită anumitor împăraţi ai Imperiului Roman sau chiar şi altor persoane.

    Acestui număr însă, ar trebui să-i dăm un înţeles simbolic sau duhovnicesc, deoarece în vechime numerele erau folosite în Sfânta Scriptură. Şi, deci şi în Apocalipsă: „Numărul- – ne învaţă, Sf. Maxim Mărturisitorul – este semnul făpturii, al lucrării şi el arată celor familiarizaţi cu ştiinţa numerelor, săvârşirea vituţii sau a păcatului, după cum locul în Scriptură are înţeles de laudă sau rău.” Cu alte cuvinte, acelaşi număr poate avea înţeles bun sau rău, după cum activitatea omului aratată de număr este bună sau rea.

    După Sf. Andrei al Cezareei numărul „666” poate fi explicat în felul următor:

    1 Primul „6” înseamnă răzbunare.

    2. Al doilea „6” înseamnă necredinţă.

    3. Aş treilea „6” înseamnă desfrânare.

    Cifra şase după unele înterpretări, ar însemna ceva mai superior omului, care ar avea al şaselea simţ peste cele cinci simţuri naturale pe care le are omul şi orice fiinţă vie, ceea ce s-ar atribi diavolilor şi slujitorilor lui din îndemnul cărora vine necredinţa, răzbunarea şi desfrâul. „Aceste trei păcate grele vor pune stăpânire peste majoritatea oamenilor în vremurile din urmă şi se vor crea premizele venirii lui Antihrist.”

    După Sf. Ipolit, numele fiarei înseamnă Aponoyme – tăgăduire a lui Dumnezeu. Suma cifrelor atribuite acestor litere – A-1, P-100, N-50, Y-40, M-400, E-5 este „666”.

    Numărul „666” ca „număr de om” este numărul omului pervertit de păcat şi numărul Satanei. Arată săvârşirea răului necontenit, cu toată puterea distrugătoare, o întruchipare a răului. Sf. Părinţi interpretau acest semn („666″) ca o confirmare a lepădării benevole de Hristos. Ca număr al omului, în înţelesul său, arată pe omul împătimit în rele, ca număr al fiarei, numărul „666” arată pe diavol, fiinţa total pervertită, întrupare a răului.

    Potrivit învăţăturii Apocalipsei (Ap. 13,16), fiara va sili pe toţi oamenii să le pună semn pe mâna dreaptă sau pe frunte. Pecetea pe frunte este obligaţia de a accepta mintea, adică puterea de cugetare a omului, mâna dreaptă arată puterea lucrătoare de săvârşire a binelui.

    Pecetluirea cu numărul fiarei, cu alte cuvinte, punerea în slujba răului a minţii şi a mânii, a cugetării şi a lucrării. Unii afirmă că noile tehnologii, cum ar fi numerele de identificare ş.a. pot să influenţeze asupra omului, făcându-l să se dezică inconştient de Dumnezeu. Dar cum ar putea oare cineva să se dezică inconştient de Dumnezeu?

    „Semnul fiarei se va pune pe cei, care conştinet vor crede în el, datorită minunilor sale amăgitoare. Nici un semn exterior nu va tulbura sănătatea spirituală a omului, dacă aceasta nu este o urmare a lepădării sale conştiente de Hristos şi credinţă”.

    Un mijloc folosit de fiară pentru a-i sili pe toţi să primească numărul ei va consta în faptul că „nimeni nu va putea cumpăra sau vinde dacă nu va avea semnul fiarei” (Ap.13,17). Şi orice vindere sau cumpărare trebuie înţelesă duhovniceşte. Pentru cei puşi în slujba celui rău va fi oferită (vinderea) hrana pentru sufletele lor împătimite şi eu vor primi (cumpărarea) acea hrană sub diferite forme fără restricţii. Pe când creştinii, cei neînsemnaţi cu numărul fiarei nu vor putea primi hrana sufletească, atât de necesară pentru ei, iar Biserica fiind interzisă prin legile Satanei nu va putea oferi creştinilor hrana absolut necesară pentru ei. Pregătirea venirii lui Antihrist se va datora omului în acele timpuri, când omenirea va fi împotmolită în noroiul păcatelor. Satana se va folosi de Antihrist (Ap.13,2), pentru a conduce o scurtă vreme lumea, după care acesta va fi judecat şi aruncat în iad (Ap.20,10).

    Această pregătire a venirii lui Antihrist, care se simte şi astăzi, porneşte de la necredinţă sau credinţă puţină prin care oamenii au înclinaţii spre păcate şi „lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5, 19)şi este conusă de el, omul nu mai slujeşte lui Dumnezeu,ci Satanei („666″).

    Astfel cele trei mari puteri sufleteşti ale omului sunt orientate negativ. Puterea poftitoare este folosită pentru desfânări, păcate împotriva firii, lăcomia pântecelui, iubirea de bani ş.a. Puterea mâniei este folosită de ură, invidie, ucidere, sodomie, asuprirea săracilor. Puterea raţională – mintea omului este întunecată de mândrie, slava deşartă, erezie, hulă, deznădejde, sinucidere…

    În cele din urmă lăsăm loc meditaţiei adânci şi judecăţii fiecăruia, căci de ea nu vom scăpa la Judecată. (Rom. 2,14).
    Prot. Ioan Lisnic
    Extras din „Povăţuiri de învăţătură ortodoxă”, Chişinău, Labirint 2011, p. 1-43

  11. doktoru zice:

    Salutare! Ce-i nou prin zona ??? …tot despre picturi abstracte va ocupati timpul ?!!!…Am zis sa fiu al 13 lea poate e cu mai mult noroc !!!

    Nu e rea interpretarea de mai sus a lui 666 dar mai trebuie un pic slefuita ca nu lamureste decat partial problema. Mai repede ganditi-va ca Iisus a venit si a propovaduit o idee noua, o ideologie non-conformista pt toate vremurile lumii, adica imparatia cereasca si evident si pocainta plus credinta. Antihristul este zis ca va da evreilor imparatia lumii, iar evreii o cam au deja…mai multe nu prea mai sunt deloc de facut. Nu incercati sa-l vedeti pe ah ca pe un om ca nu o sa-l vedeti niciodata. Ar fi si culmea, adica dreaq nu a mai incercat pe vremuri prin intermediul unor diversi imparati si conducatori ai lumii sa distruga crestinismul si nu a reusit nici pe departe, iar acum brusc apare unul care se va da ,cica ,drept imparatul evreilor si va distruge crestinismul?…ar fi total hilar daca nu ar fi absolut de ras aceasta varianta cretinoida. Adica nu a reusit atunci si reuseste acum ?!!! …haide bre, sa fim un pic mai inteligenti decat atat. A.h. trebuie inteles duhovniceste, el afecteaza credinta dar nu cu forta ,de aia este scris la apocalipsa si de metoda lui Balaam. Cine promite de zor de ceva vreme incoace bunastarea popoarelor, buna intelegere, pacea si armonia, drepturile oamenilor si restul de aiureli incepute odata cu :Libertate, egalitate, fraternitate !!!…nu antihristul prin fiii diavolului ,evreii ???
    Nu stiu cum au inteles unii ca a.h. va aparea bun si abia apoi chestia aia cu cei zece bancheri/ guvernatori/ masoni din care trei vor fi mototoliti si restul de 7 se vor supune lui a.h. de bunavoie ( plus ca aia erau regi/ imparati nu guvernatori sau bancheri). Chestia este ca a.h. atunci cand vine prima chestie care o face este sa-i doboare pe acei trei imparati ,nu dupa un timp va face acest lucru.Nu inteleg iarasi cum unii asteapta un tzar de pe la rusi , ca sa faca ce ? sa se opuna lui a.h.? cum? pai Rusia care a cazut prima la 1917 ? daca monarhia il impiedica pe a.h. asa cum zic Sf.Parinti ,cum atunci mai poate fi vorba vreodata iar despre monarhie???…

    Aaaah….Apropos , sa va zic si voua ca am gasit ceva prin niste prorocii, ceva care ar confirma, intr-un fel, duhovnicitatea non-fizica a celor doi martori din apocalipsa. …parerea mea evident !!!
    Descoperirea a III-a a lui Zisu Fasula din Sfarsitul Omului- Despre sfarsitul lumii si despre a.h.

    În altă noapte am făcut rugăciune şi nevoinţă şi m-am aflat spre părţile răsăritului soarelui. Şi era acolo un palat înalt şi curat, care nu era făcut de mâini omeneşti, şi avea o scară înaltă, şi mulţi se suiau şi se coborau.
    Avea cetate înaltă de jur împrejur şi păzitori mulţi,
    iar în partea de jos a scării era un om căzut cu faţa spre pământ, tânăr şi de mare neam şi foarte ales, cu haine albe, foarte curate, că nu s-a mai văzut niciodată în lumea aceasta un astfel de om şi astfel de haine. Dar nici unul din cei ce se suiau şi se coborau, nu-l ridica. Şi am întrebat pe un slujitor al palatului: Ce om este acesta care zace jos şi pe care nu-l ridică nimenea? Şi el mi-a zis: Acesta, este mila lui Dumnezeu (- adică unul din cei doi martori ai Apocalipsei, celălalt este adevărul sau credința care a fost afectata de lucrarea de apostaziere a antihristului- )şi nu are pe nimenea ca să-l ridice şi pentru aceasta suntem toţi ai palatului întristaţi pentru el. Deci m-am dus eu şi l-am luat în braţele mele şi, ţinându-l, i-am zis: Ce ai frate? Stai pe picioarele tale! Şi l-am rugat pe el să-mi spuie ce are, şi numaidecât s-a sfârşit în mâinile mele,(- exact ca martorii care au murit in apocalipsa-) şi tot palatul era întristat de dânsul.

    PS – Altfel cum stati ? Totul e bine ?…toata lumea pe plaja, la soare?!!!
    Am fost ocupat zilele acestea si sunt pe mai departe ,ca ma pregatesc sa prinz aripi din zbor …ma fac aviator !!!…sper ca prin august, pe la inceput cred, sa incep sa-mi desavarsesc mai bine limba si literatura lui nea Shake-a-speare !!!…dont google it ….trust me !!! …plec la șchimb de experiență…nu stiu cum o sa stau cu netul p-acolo, dar cine stie…speram !!!

    PPS – Dar prietenul zcalin nu a mai aparut prin zona ?….a uitat de datorie ?!!!…lasa ca daca am timp va dau eu cele de la pr.Mina ca acum am tot ce imi trebuie…am facut zilele astea si niste mici editari word la cateva carti ,asa ca am acum material rulant garla !!!

    • Bine ai revenit doktore! Pleci de tot sau pentru o perioada?

      • doktoru zice:

        Merci de sfaturi si de incurajari, dar cum am mai spus plec fortat si nu de bunavoie. Am mai fost acum aproape 20 de ani in Franta si am stat un an si am plecat de acolo destul de scarbit …si am zis ca nu mai vreau occident in viata mea. Dar se pare ca viata mi-a demonstrat exact contrariul !!! Stiu cum e in afara si asa este , acolo este de apreciat doar curatenia oraselor si disciplina politetii reci a oamenilor. Dar oricum nu ma intereseaza sa leg prietenii ,eu am fost tot timpul un anti-social introvertit evitand la maximum prietenia cu aproape oricine. Deci cel mai bine ma simt solo, rulând fin in banca mea !!! De obicei am cu ce-mi umple timpul liber. Chiar ma gandeam la faza cu bisericile ortodoxe din afara, dar cred ca daca astia ai nostrii din spatiul ortodox romanesc au fost atinsi destul de ireversibil de ecumenism cred ca in afara nu mai e nici o sansa…asa ca nu stiu daca o sa caut vreuna…poate o sa vin macar de Paști in Romania la Biserica ca acolo mira-m-as !!!

      • Ana Elisabeta zice:

        Apropo de bisericile din străinătate… Depinde. Dacă sunt mulţi convertiţi, s-ar putea ca ei să fie mai conştienţi de valoarea Ortodoxiei. Dacă nu, s-ar putea ca ei să vină la biserică mai mult ca la clubul românilor, ca să vorbească româneşte, să mănânce mâncare românească, să danseze dansuri populare româneşti, chestii de genul ăsta. Nu zic că sunt rele, nu zic să nu le facă, dar devine problematic când biserica, Sfânta Liturghie şi Hristos însuşi devin nişte anexe neglijabile pe lângă clubul naţional.

        Cred că merită vizitată mănăstirea de la Essex, înfiinţată de Părintele Sofronie. În rest, s-ar putea ca Ortodoxia britanică să fie destul de amorţită. Dar cine ştie…

    • doktoru zice:

      As vrea de tot…cel putin pt o perioada cat mai lunga…ca aici in tara nu se mai poate , e prea de tot…pacat ca nu mi-a venit ideea mai devreme, dar poate ca asa a fost kismet-ul !!!

      • Si crezi ca in alta parte e mai bine? Eu unul sunt reticent. Imi place sa vizitez o tara din Occident, dar nu ma vad traind acolo.

      • Ana Elisabeta zice:

        Depinde foarte mult ce faci acolo, în ce mediu trăieşti şi lucrezi, cu ce oameni ai de-a face. Şi asta nu e valabil numai pentru Occident.

        Eu când m-am întors în ţară acum şapte ani am avut senzaţia că am aterizat în Sodoma şi Gomora, nu într-o ţară ortodoxă. Foarte multă senzualitate/sexualitate în publicitate, inclusiv panouri publicitare gigantice pe toate faţadele din oraş, oameni care umblă pe stradă semidezbrăcaţi, nu mai zic de emisiunile tv de „divertisment”… Sunt lucruri pe care nu le mai sesizăm când trăim în mijlocul lor zi de zi. La fel cum nu mai sesizăm dezordinea şi murdăria – mă refer la dezordinea în care fiecare, în frunte cu primăria, construieşte ce vrea, unde vrea şi cum vrea, de la zgârie-nori şi până la ultimul coş de gunoi.

        Contează să fie acolo o biserică ortodoxă, pentru că altfel am înţeles că e foarte greu, şi de preferinţă nu una care să fie „clubul etnic” al românilor sau al altora. În cazul meu, nici prietenii ortodocşi pe care mi i-am făcut nu erau români, în general. Nu ştiu cum se face că ortodocşii din America sunt mai sociabili decât ortodocşii din România.

        În concluzie, eu nu sunt de acord nici că în Occident „e mai bine” decât în România, nici că în România „e mai bine” decât în Occident. Sunt avantaje şi dezavantaje oriunde ai fi. Deci dacă pentru o perioadă de timp cineva e mai apreciat în Occident decât în ţara lui, şi poate să studieze sau să muncească mai bine acolo, şi să fie plătit mai bine, de ce să nu se ducă? Nu sunt de părere că românii trebuie să se comporte ca nişte iobagi legaţi de glie (că şi ideea asta circulă prin „mediile ortodoxe”). Pericolul este la cei care nu sunt tari în credinţă, că pot să uite că sunt ortodocşi, şi dacă în România de bine de rău toate slujbele din viaţa omului (botez, cununie, înmormântare, pomeniri) se fac cu preot ortodox, în altă parte nu mai e aşa. Unora le vine ideea că acum trăiesc într-o ţară catolică şi de-acum trebuie să-şi boteze copiii catolic, şi câte şi mai câte.

      • Ana Elisabeta zice:

        Succes(uri)! Să fie într-un ceas binecuvântat!

      • doktoru zice:

        Nu cred ca e mai bine in alta parte ,ci sunt un pic fortat de imprejurari ca sa sper, crezand ca va imi fi mai bine acolo unde o sa ajung. Eu am un story line usor mai complique, ca sa zic asa si destul de ne-romanțat. Am mai fost plecat mai demult prin afara si ma jurasem sa nu mai calc in afara romanian-ului soil…dar uite ca totul s-a schimbat la mine si acum trebuie iar sa plec ,caci aici nu mai sunt solutii ,nici macar lumesti, din pacate , pt mine !!!…am stat pe bara ultimii 5 ani si m-am saturat de mi s-a aplecat . Asa ca m-am hotarat sa iau iar taurul de coarne si sa plec la schimb de cultura- mai mult turistica- ,de data asta in tara marelui Will. Oricum acum nu mai plec in blind ca acum vreo 20 de ani si acum am si avantajul usor al cunoasterii relative a limbii engleze(chit ca engleza de G.B. nu prea suna deloc a engleza americana de filme, dar asta e)plus ca am si niste veri acolo care au promis ca ma ajuta la inceput…sper!!!…oricum pt inceput ma vad ori la spalat de vase ori la desfundat chiuvete !!!
        Bodeaproste sefa,…Doamne ajuta…cat despre romani eu stiu de acum 20 de ani…in afara unde auzi ca se vorbeste romaneste o iei in directia opusa !!!

      • kalinikos zice:

        @doktoru

        ca unul care ies mai des, a piece of advice: don’t… E drept, asa cum spunea Ana, ca Romania seamana mai mult cu Sodoma si Gomora, dar crede-ma dincolo e si mai si. Pe la noi mai exista nitica buna-cuviinta (asa putina de tot, cat este, dar este) insa pe acolo felul de a gandi al oamenilor este cu totul diferit. Si asta numai din ce am vazut cu ochii mei in tarile germanice (UK included).
        Pe de alta parte, of-ul meu propriu si personal e ca noi ortodocsii (si mai ales romanii) nu suntem in stare sa ne ajutam intre noi, ba din contra. Spre deosebire de pacaliti, care ar face orice (interesat sau nu) sa il ajute pe unul de-al lor…

      • Subscriu si eu la tot ce a spus kalinikos. Singura treaba buna prin strainatate este ca e ceva mai curat si oamenii sunt mai educati, in sensul de maniere si apucaturi. Dar si asta, nu e valabila in toate tarile. Si la mentalitate….YOLO e la putere acolo :)))

      • Ana Elisabeta zice:

        Păi dacă cauţi un loc în care să-ţi câştigi existenţa, asta cu apucăturile şi mentalităţile locale s-ar putea să fie o subtilitate filosofică un pic prea de lux pentru viaţa reală. Cei mai mulţi oameni nu pleacă din România pentru că le pute, pentru că nu-şi pot dezvolta cariera glorioasă aşa cum le place lor sau pentru că nu-şi permit o viaţă luxoasă. Cei mai mulţi oameni pleacă din România pentru că nu-şi permit o viaţă în România, punct. Şi sunt mulţi. Îmi povestea o prietenă care a fost la Madrid cât de impresionantă a fost Învierea românilor, cu zeci de mii, poate chiar o sută de mii de români cu lumânări aprinse, într-una din marile pieţe urbane ale Madridului, cu lumânări aprinse şi cântând „Hristos a înviat”. Şi strigând răspunsul „Adevărat a înviat!”

      • doktoru zice:

        Subscriu si eu aici. Eu acum 7-8 ani , chiar vreo 10 ani, nu as fi plecat din Romania sa muncesc in afara nici mort. Pe vremea aia aici se faceau bani daca aveai succesuri financiare si erai mai dezghetat si mai descurcaret si cred ca si mai istet. Acum degeaba mai ai aceste mici avantaje-atribut, ca nu se mai poate face mai nimic in local area !!! Eventual poate sa furi sau sa te angajezi cu 1000-1200 lei grei si sa ai ciocul mic.Mie nu prea imi surade de loc acest mic bonus chemat chenzina in zilele astea. Nu imi place sa muncesc pe vreo 2-3 poli si sa zic ca totul e ok. De fapt chiar urasc aceste mici salarii din Romania. Parca nu am fi in UE ; astia au aliniat doar preturile, taxele si impozitele si gazolina restul le-au ignorat, pesemne facand diferite teste pe poporul roman testandu-le rabdarea mioritica. Eu recunosc ca m-am cam saturat .de aceea plec. Daca inca era bine nu as fi plecat de nici o culoare, nici platit.
        Ha,ha vorba aia : vrei nu vrei ,bea Grigore agheasma !!!…dar in england.

  12. Ana Elisabeta zice:

    P.s. Eu nu sunt în vacanţă. De fapt sunt, că nu mai am ore sau examene, dar nu mă simt în vacanţă, pentru că mai am lucruri de făcut. Şi nici bani de aqua parcuri nu prea am. Poate o să mă duc şi eu pe undeva să înot, sau să alerg că asta e pe gratis, dar cu plaja mai subţire, deocamdată…. Pur şi simplu am obosit de atâtea comentarii, cooperativa munca în zadar, fiecare are părerea lui şi şi-o menţine ca pe ochii din cap.

    • doktoru zice:

      Sefa ,este un fel de teachers ?!!! …hi,hi chiar mi-am adus aminte ca am un vecin ,zice el prof de mate la universitate !!! ,adica la fac.de constr. Si imi pare bine ca mi-am exprimat toata revolta si indignarea adunata pe parcursul scolii impotriva materiei predate de el…ma rog i-am spus-o intr-un fel civilizat ca este vecinul meu, dar m-am bucurat totusi ca am putut sa-i dau usor peste nas unui profesoras ,(ratacit si el prin capitala direct de pe ulitele prafuite ale unui sat uitat de lume si de timp, – ca toti country men-șii au auzit de poezia lui nea Paunescu…aia cu : ca sa fie copilul lui cu o treapta mai domn – !!!), fara ca sa mi se scada nota la purtare sau mai rau, sa ma exmatriculeze!!! …pt mine a fost super funny…- acum sa nu se supere pe mine lumea , dar eu vorbesc dpdv al unui bucurestean cu mai multe ghenerații in spate din jungla de asfalt a capitalei…practic sunt un copil al asfaltului iar țara mea e in Bucuresti de vreo 45 de ani …si totusi inca am probleme cu stradutele intortocheate si mai dosnice, mereu ma pierd printre ele…sunt un rege al volanului doar pe marile bulevarde ale capitalei, atat !!!…oricum persoanele de fata se exculd, se stie…
      PS – Anul asta nu merg pe Black sea coast dar poate ajung in coasta Atlanticului, …iar…cine stie…iar cu banii stau mai prost decat oricine cred !!!…dar sper sa se remedieze aceasta mica problema in curand si cat mai repede si absolut ireversibil .

      • Ana Elisabeta zice:

        Eh… Ce să facă şi el, îi învaţă matematica pe ingineri. Păi, lor le cam trebuie matematica. Ar fi cam nasol să începem să avem generaţii de ingineri care nu mai ştiu să calculeze structurile fără softul ajutător. Şi chiar şi softul ăla trebuie manevrat de cineva care înţelege cum funcţionează. Bun, dacă dacă doctorii nu mai sunt ce-au fost, ne ducem la sfintele moaşte, la maslu şamd, dar dacă inginerii nu mai ştiu meserie, cred că nu mai apucăm să ajungem nicăieri, că avem un bloc pe noi pe post de pressepapier.

        Ideea cu matematica e că ar trebui să formeze gândirea logică. Dar deşi n-am auzit pe nimeni să se plângă că n-a studiat destulă matematică în şcoală, totuşi văd în permanenţă oameni incapabili să gândească logic. Deci ceva nu funcţionează chiar cum ar trebui.

        Bucureşti… Tristeţe maximă. Nu ştiu câţi bucureşteni chiar mai sunt bucureşteni, dar când mă uit cum se poartă cu casele în care stau, e ca şi cum ar avea o ură de moarte sau cel puţin o mare antipatie şi scârbă pentru cei care le-au construit. Dar ne mândrim (unii dintre noi, nu eu) cu Casa Boborului, construită de cel mai mare hater al Bucureştiului.

      • doktoru zice:

        Si aici subscriu cu brio !!! desi pesemne sunt intr-un fel ,cred ,ultimul bucureastean real and alive !!! nu cred ca mai exista natural-born of Bucuresti, ori romanian-native Bucuresti !!!…nu stiu ce o sa se aleaga cu capitala dupa ce plec si eu !!!…las in urma multi ciobanasi fara oi pierduti in jungla asfaltului si fara fluierasi !!!…asta incluzandu-l si pe profu de mate ,vecinul meu….!!!
        Sefa cred ca gandirea logica ,maxim ,o formeaza aritmetica – chestiile alea gen 1+1 – restul eu cred ca amalgameaza si intortocheaza mai mult mintile pierzandu-le in abstract… -ul absolut inutil al respectivei materii…vedeti ce prostii a dezgropat renasterea ?!!!…parerea mea…
        Aia cu casa poporului e ca in bancul ala cu americanul si taximetristul, in care taximetristul nostru satul de laudele americanului cu diferitele lor buildings-uri la intrebarea americanului ca ,ce constructie e aia, taximetristul ii raspunde ca nu stie ca ,cu o zi inainte aia nu era acolo !!!…poate asa o sa fie si cu catedrala mantuirii neamului…

  13. doktoru zice:

    Salutare la toata lumea !!!
    Putin off, dar am vrut sa zic ce am mai gasit nou si interesant pe la Sf.Grigorie cel Mare prin omiliile lui la nea Iezechiel.

    PROROCUL ESTE LEGAT CA SEMN PENTRU SFÂRŞITUL VEACURILOR [Iezechiel 3:24-27]
    Dar a intrat în mine Duhul şi m-a ridicat în picioare, iar Domnul mi-a grăit şi mi-a zis: „Mergi şi te închide în casa ta!” [Iezechiel 3:24]
    „De ce este luat prorocul din mijlocul poporului Israel şi dus în câmpie, iar din câmpie i se porunceşte să meargă şi să se închidă în casa lui, dacă nu pentru a se vădi prin aceasta că darul propovăduirii s-a luat de la neamul iudeilor şi s-a împrăştiat printre neamuri? Cu toate acestea, la sfârşitul veacurilor, atunci când iudeii vor reveni la credinţă, aşa după cum prorocul este trimis la casa lui, tot astfel propovăduirea îşi va redobândi sălaş în sânul poporului său, propovăduirea care străluceşte acum în câmpie, spre luminarea neamurilor […]. Prorocul primeşte poruncă să se închidă în casa lui, pentru că în vremea lui Antihrist, iudeii care se vor converti vor avea de suferit tulburări mari din partea neamurilor care nu au primit credinţa. Pentru acestea s-a scris: Iar curtea cea din afară a templului scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni [Apocalipsa 11:2].”

    Fiul omului, iată se vor pune asupra ta frânghii cu care vei fi legat, ca să nu mai ieşi în mijlocul lor. Şi limba ta o voi lipi de cerul gurii tale, ca să fii mut şi să nu-i mai poţi mustra, că aceştia sunt un neam răzvrătit [Iezechiel 3:25-26]. I se porunceşte lui Iezechiel să intre în casă, unde va fi legat. Domnul îi descoperă dinainte că îl va lăsa fără grai, ca să nu-i mai poată mustra pe cei aflaţi în exil. Insă, de la o vreme, Domnul îi va îngădui din nou să vorbească: Dar când îţi voi grăi, voi deschide gura ta şi tu le vei zice: „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu! Cine va vrea să asculte, să asculte, şi cine nu va vrea să asculte, să nu asculte, căci sunt un neam îndărătnic. ” [Iezechiel 3:27] Astfel, prorocul este mut, dar nu se află întru totul în imposibilitatea de a comunica. Putea să comunice poporului, atunci când Domnul îi deschidea gura spre a transmite cuvintele Lui [cf. Iezechiel 11:25; 14:1; 20:1].

    Sfântul Grigorie lămureşte: „Dacă este să urmărim sensul figurat al acestor cuvinte, atunci vom înţelege că prorocul este legat în casa lui, pentru că în zilele de pe urmă, când Iudeea va veni la credinţă, poporul va avea de suferit persecuţii dintre cele mai sălbatice din partea lui Antihrist, astfel încât slujitorii fărădelegii să nu aibă parte de propovăduire, ci să se adâncească în amăgirile şi în rătăcirile lor. Iar prorocul nu mai iese în mijlocul lor, deoarece cuvântul lui nu mai află cale spre inimile celor vicleniţi, drept pentru care se spune că limba lui i se va lipi de cerul gurii din pricina chinurilor celor credincioşi si va rămâne mut. Căci în vremea aceea, mulţi dintre iudeii necredincioşi îi vor persecuta pe iudeii credincioşi. Astfel, trebuie să luăm aminte asupra încă unui lucru care este arătat aici, anume că prorocul va fi legat în casa lui, pentru a vedea prin aceasta că, deşi el însuşi a fost credincios, va purta semnul persecuţiilor care vor veni din partea propriului său neam […]. Iar când Enoh şi Ilie vor ieşi la propovăduire, mulţi dintre iudeii care până atunci se vor ţine departe de credinţă vor deveni credincioşi şi se vor întoarce la adevăr.”

    „Iar în vremea aceea, continuă Sfântul Grigorie, în ziua cea de pe urmă, gura prorocului se va deschide când, din cuvintele lui Enoh şi ale lui Ilie, iudeii care se vor întoarce la credinţă vor recunoaşte şi vor înţelege prorocirile din Sfânta Scriptură care se referă la Hristos.” Pe lângă aceasta, „prorocul este luat din câmpie şi adus în casă, pentru că tot cel ce vorbeşte de la Dumnezeu, după ce a ieşit şi a vorbit în lumea largă spre binele aproapelui său, întotdeauna este adus înapoi, spre smerire şi pentru a-şi putea cerceta tainiţele inimii sale” .

    „De trebuinţă este, sfătuieşte Sfântul Grigorie, să socotim că orice om păcătos, care este lăsat în păcatul lui fără nici un fel de pedeapsă, se află în mare pericol […]. Tot cel ce se întorce cu spatele la Dumnezeu, dar prosperă în toate ale sale, aproape este de pierzanie şi cu totul înstrăinat de orice fel de lucrare sau osteneală a înfrânării […]. Asemenea şi Iuda, când a văzut pe poporul din Israel căzut în patimi şi dus în robia acestora, singură s-a aprins de necurăţie şi de desfrânare. Pentru că a văzut pe cel desfrânat şi pe adulter înflorind în fărădelegile lor, ea însăşi nu s-a mai temut să săvârşească cele mai cumplite păcate şi s-a rupt, astfel, din comuniunea cu Dumnezeu, aşa ca o femeie desfrânată care se rupe de bărbatul ei legitim […]. Şi chiar dacă Dumnezeu îl rabdă pe omul rău multă vreme, căderea acestuia vine într-o clipită, iar pedepsele si chinurile lui sunt în văzul si înţelegerea tuturor celor care nu-i urmează în păcate şi astfel nici nu ajung a socoti, amăgindu-se, că pedeapsa nu ar fi dată pentru fărădelegile săvârşite.”

    Tind sa cred ca cele spuse despre iudeii care vor revenii la credinta sunt spuse intr-un sens mai figurativ , asa cum am mai spus ca iudeii sunt cei marturisitori si nu fostii evreii ai zilelor noastre, iar ei cazand din credinta unii dintre ei isi mai revin in acele/aceste timpuri pline de tot felul de paganisme nou importate ; iar iudeii necredinciosii adica crestinii care nu-l mai recunosc pe Hristos o sa-i mai alerge un pic pe adevaratii iudei care se intorc la credinta in Iisus, de aceea se zice ca iudeii vor fi persecutati de cei din propriul popor.
    Interesant si faptul ca prorocul este amutit ca sa nu poata zice nimic spre mustrarea celor magari si nesimtiti.

    Am mai gasit ceva iarasi interesant dpdv care zice asa :
    Instaurarea comunismului in Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – catusi de putin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret (“Planul Marburg”), pregatit minutios in afara Rusiei si finantat generos de marii “bancheri internationali”.
    Nu putem fi de acord cu cei care consideră că bolşevismul transformat apoi în stalinism, comunism, socialism multilateral-dezvoltat, a avut iniţial, un filon umanist, pentru înlăturarea situaţiei mizere a maselor populare, a unor naţiuni întregi.
    Multe popoare au plătit scump vina de a se fi lăsate înşelate de cea mai odioasă şi mai bine elaborată minciună „cea care promitea bunăstarea tuturor făcându-i să dispară tocmai pe cei care reprezentau forţa vitală a unei naţiuni: preoţi, intelectuali, liderii vieţii economice şi politice, ţărani avuţi tocmai graţie hărniciei lor şi care, angajându-se în luptă cu ciuma roşie, aveau să ducă un cumplit război timp de 72 de ani

    Recunoasteti aici doctrina lui antihrist ??? Oare cine a gandit-o si a implementat-o pe ici-colo ?!!!

    • Ana Elisabeta zice:

      De unde e textuleţul ăsta cu planul Marburg? Până la urmă, a fost sau n-a fost Lenin agent secret german?

    • doktoru zice:

      Nu stiu cat de agent secret german a fost Lenin si nici nu cred asa ceva. Lenin a fost un revolutionar anarhic si stim cine sunt insufletiti de acest spirit revolutionar in lume, adica evreii ca ei au revolutionat peste tot nemultumiti de viata. Cred mai repede ca nea Lenin a fost o coada de topor a poporului rus desi wiki zice ca a avut si un bunic evreu convertit la crestinism :

      Vladimir Ilici Lenin …a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism…„Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care este mai lung și care curge în direcția opusă.
      Lenin s-a născut în Simbirsk, Rusia. Tatăl său, Ilia Nicolaevici Ulianov (1831 – 1886), a fost funcționar civil superior în domeniul educației, care a militat pentru democrație și educație liberă universală în Rusia; mama sa , Maria Alexandrovna Ulianovna (1835 – 1916), avusese numele premarital „Blank”. Proveniența etnică și religioasă a lui Lenin era foarte variată: avea ascendență calmîcă prin bunicii paterni, germană, prin bunica maternă, care era luterană, precum și evreiască prin bunicul matern (care s-a convertit la creștinism). Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) a fost botezat după ritul bisericii ortodoxe ruse.

      În mai 1887, fratele său mai mare, Alexandr Ulianov, a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinării țarului Alexandru al III-lea. Acest eveniment l-a radicalizat pe Vladimir Ilici și, la sfârșitul aceluiași an, a fost arestat și exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea la un protest studențesc…În loc să se dedice carierei juridice, Lenin s-a implicat tot mai mult în activitatea de propagandă revoluționară și în studiul marxismului…Lenin a fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR).. În 1906 a fost ales în prezidiul PSDMR. În 1907 s-a mutat în Finlanda din motive de siguranță…
      La 3-4 aprilie 1917 s-a reîntors la Petrograd, … urmărind răsturnarea țarului Nicolae al II-lea. În acea perioadă, Lenin a preluat un rol conducător în mișcarea bolșevică, publicând Tezele din aprilie. După o revoltă a muncitorilor eșuată în iulie 1917, Lenin a fugit în Finlanda. S-a reîntors în octombrie 1917, conducând o revoluție armată, cu sloganul „Toată puterea – sovietelor!” împotriva Guvernului Provizoriu. Ideile sale de guvernare au fost exprimate în eseul „Statul și Revoluția”, care invoca o nouă formă de conducere, bazată pe consiliile muncitorilor numite soviete (sfaturi).

      Cat despre micul text cu acel plan Marburg mie mi-a placut ca a concentrat intr-o singura fraza toata anarhia, apostazia si lepadarea de Dumnezeu a omului modern post WW2 ;si provine de pe aici : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/10/30/cum-a-finantat-wall-street-ul-revolutia-bolsevica-planul-marburg-video/

      Ca idee paralela ,dar totusi destul de perpendicular pe problema, mai dau vreo doua-trei pasaje din vedenia aceea de pe la 1905 ,marsul distrugatorului , pasaje cu legaturi puternice cu socialismul liberal cu fata umana al zilelor noastre :

      „- Sunt slabit si invins, dar mai posed inca marea FORTA DE SUGESTIE, si voi zdrobi lanturile si catusele, voi trece peste hotarele universului, si ma voi ridica impreuna cu legiunile mele, si-i voi SILI pe oameni SA SE RASCOALE, si voi incepe batalia, ultima BATALIE cu acest Miel bland…- Trebuie sa ne pregatim pentru ofensiva din flancul drept – LUPTA CU CREDINTA …Sunt necesare noi mijloace, noi procedee: trupul trebuie lasat in pace. Trebuie sa actionam asupra centrului si mai cu seama din flancul drept: SA DISTRUGEM CREDINTA …- Mai intai de toate cuceriti-i pe slujitorii Bisericii Celui Preavesnic… Pervertiti-i treptat si cu bagare de seama… CREDINTA OAMENILOR SE VA CLATINA; oamenii vor gandi ca, daca slujitorii si dascalii Bisericii sunt asa, atunci credinta predata de ei nu poate fi mantuitoare, ci pierzatoare, iar ei mint… Vazandu-i pe slujitorii Bisericii Lui, asa cum i-ati fabricat voi, (trufasi si patimasi), oamenii se vor sminti de tot in Dumnezeu si vor intra in alianta cu noi (demonii) si vor recunoaste ca PROGRES REAL SI UNIC numai CULTURALISMUL nostru si LIBERTATEA noastra…

      Spulberati INDIVIDUALITATEA, indepartatii de INTERIORITATEA LOR trezindu-le CURIOZITATEA fata de sclipitoarele inovatii si de cresterea fara precedent a inventivitatii intelectuale…Toata aceasta tehnica nebuna, ne va sluji noua… Toate aflandu-se in mainile omului, in posesia intelectului sau, a omului-imparat, stapanul naturii, pe care si-a supus-o… A triumfat INTELECTUL. INTELECTUL e imparat, INTELECTUL e stapan, INTELECTUL e mandria omului. Lui vor incepe sa i se inchine, pe el il vor idolatriza. OMUL isi VA RIDICA cu mandrie CAPUL si va cunoaste LIBERTATEA. La ce-i trebuie lui stapan, daca el stapaneste totul? La ce-i trebuie lui sa se supuna cuiva, daca el stapaneste totul? La ce-i trebuie lui sa se supuna cuiva, daca fortele naturii i s-au supus lui? Omul va cunoaste intelepciunea prezicerii din Eden facuta de noi, (diavolii), femeii ascultatoare: «veti sti totul, veti fi ca niste dumnezei».

      „- Si OMUL isi va inalta CAPUL si va provoca la lupta CERUL, care l-a chinuit prin incercarea rabdarii si se va RAZVRATI impotriva supunerii si dependentei in fata LEGII, impotriva SMERENIEI si CURATENIEI, si NEPRIHANIRII, batjocorindu-le ca pe niste slabiciuni, sovaieli si servilism, si le va inlocui cu LIBERTATEA ANARHICA, iar desfatarea in PLACERI SENZUALE va fi podoaba acestei LIBERTATI…Viata va fi o MISCARE FARA INTRERUPERE, FARA ODIHNA, NELASAND TIMP, nelasand nici o clipa pentru aducerea aminte de Dumnezeu …vom instala CULTURA noastra (diavoleasca), PROGRESUL nostru – al TRIUMFULUI si MANDRIEI INTELECTULUI…PENTRU CA nu va mai exista CREDINTA, nu va mai exista NADEJDE, nu va mai exista DRAGOSTE – ci doar PLACERI SENZUALE…

      Legiune a sarpelui negru, si tu, batranule Moloh, INSPIRA-LE libertatea, libertatea civilizata a BUNULUI PLAC!… Acum nu va mai fi greu s-o scoatem la capat: lansati-l pe MARX al nostru si instalati SOCIALISMUL in LOCUL idealurilor crestinesti: credinta, nadejdea si dragostea; in LOCUL acelei marturisitoare Biserici a Mielului, aliata noua, pe care am REUSIT s-o DIVIZAM atat de ABIL cu ajutorul SERVIABILEI ierarhii a clerului ei, s-o DIVIZAM LA NESFARSIT in parti ce-si vor DISPUTA prioritatea si SFINTENIA, in mijlocul URII si VRAJBEI cuviosilor pastori ambitiosi…Traiasca MARXISMUL! Traiasca PROLETARIATUL! – revendicarea generala, fortata si urgenta a fericirii tuturor – a bunastarii, a comoditatilor si desfatarilor CULTURII noastre SCLIPITOARE, CAPTIVANTE, LIBERE de toate aceste SUSPINE TULBURATOARE dupa INALTUL si INDEPARTATUL CER…

      Sa mori pe esafod, sa fii ghilotinat sau impuscat de DRAGUL fericirii sociale si a CULTURII noastre – a LIBERTATII, EGALITATII si FRATERNITATII(60) – debarasati de aceste fantazari ale credintei, nadejdii si dragostei, impuse oamenilor – aceasta este intr-adevar o FAPTA EROICA…eroismul MUCENICILOR nostri, MODERNI, pentru o realitate anume, pentru o fericire obsteasca aici, pe pamant, FERICIREA satisfacerii totale a tuturor comoditatilor si a neinfranatelor porniri patimase de a bea CUPA vietii pana la fund, prin bunurile distribuite tuturor in egala masura si la fiecare.
      Acesti BRAVI MUCENICI ai nostri vor exercita o influenta extraordinara asupra societatii, pentru ca vor SUBTILIZA notiunea de fapta eroica si slava umila a mucenicilor Mielului…apropiind ISTORIA de FINALUL prielnic noua, de GUVERNAREA noastra asupra lumii!!!

      …vom pregati prin AMESTECUL cu oamenii intruchiparea si nasterea din femeie a odraslei noastre, numit ANTIHRIST de catre Apostolii Mielului. El va concentra in sine intreaga stiinta umana, abil rasturnata cu fundu-n sus de catre noi, cunoasterea tuturor miracolelor atotputernicei noastre magii si procedeele invierii mortilor. Si, intrucat SAVANTII NOSTRI vor raspandi catre acea VREME „noua invatatura“, cum ca Dumnezeu nu exista, fiind doar o reprezentare a omului despre sine insusi, oamenii il vor primi pe FIUL nostru (ANTIHRIST), din cauza puterniciei si fortei miracolelor sale, ca pe Fiul lui Dumnezeu, fiindca el ii va indemna pe oameni prin discursuri, declaratii si prin puterea sugestiei la DISTRIBUIREA pamantului, averilor si comorilor, ca TOTI sa fie INDESTULATI.
      Si atunci societatea umana nu se va mai numi Biserica a lui Hristos, ci UNIUNE SOCIAL-DEMOCRATICA, bazata pe ANARHIA totala, si supusa nevazut si in secret noua.

      Astfel, de partea noastra vor trece si cei alesi, iar daca va ramane acolo o mica turma de credinciosi, IMPRASTIATA pe fata pamantului, aceasta nu mai are pentru noi nici o importanta. Asa, in ALIANTA cu oamenii, vom porni la ultima si decisiva BATALIE impotriva Mielului – Fiului Celui Preavesnic, si vom INSTALA pe pamant IMPERIUL nostru…

      Note de subsol – interesante
      (60)
      Recunoastem aici idealurile Revolutiei franceze (1789), si ale tuturor revolutiilor criminale si anarhiste de atunci incoace. Scopul acestor revolutii, conduse de acolitii lui Lucifer si scaldate in mult sange nevinovat, a fost rasturnarea valorilor societatii din crestine in pagane. N-au putut sa le zica pe fata pagane fiindca le-ar fi respins toti cu oroare, si atunci au numit noile (asa-zise) valori cu nume schimbat, adica sociale, laice, civile, cetatenesti, umaniste, comunitare, globale, (de fapt satanice), iar pe adevaratele valori le-au relativizat, inducand confuzie in capetele sarmanilor oameni. Pentru a raspandi falsele idei si notiuni au creat apoi adevarate noi scoli prin care sa implementeze cu siretenie in mintea tinerelor generatii nestiutoare aceste non-valori, necrestine. Cand pe acest traseu diavolesc s-a implicat, in sec. XIX, si forta constrangatoare a statului, prin asa-numitul invatamant general obligatoriu, indoctrinarea in masa si-a facut efectele scontate. Insa nu numai invatamantul general a avut si are un rol distructiv pentru valorile crestine ci, mai ales, aparitia sistemului universitar modern, care pregatea cadrele, sau mai bine zis cadavrele didactice ce vor sminti, de atunci si pana la sfarsitul lumii, nenumarate minti si suflete.
      In perioada contemporana, acest sistem de invatamant este dublat de o mass-media atotprezenta pe toate canalele care, prin indoctrinarea in favoarea „SCHIMBARII“, statorniceste non-valorile „progresiste“, de fapt total anticrestine.

      Deci, se cuvine sa fie primite cu mare prudenta orice noi Teorii stiintifice pozitive… fiindca prin ele vor incerca treptat sa ne fure sufletele pentru vesnicie. Marx, artizanul comunismului si al ateismului stiintific, marturiseste intr-o scrisoare trimisa lui Engels ca a dat oamenilor sa manance „gunoi si rahat“ prin teoriile lui sociale, socialiste, din „Capitalul“, „Critica religiei“, etc. inca din scoala Marx era poreclit de colegii sai cu apelativul „DISTRUGE“ (vezi cartea „Marx si Satan“ de Richard Wurmbrandt). Am vazut, ca insusi Lucifer recunoaste ca este o nebunie evidenta sa nu crezi in Dumnezeu, Creatorul Atottiitor, ca e o idee ABERANTA. Iata cine a fost MARX, un mare asasin ideologic, un satanist antihrist…

      Pline sunt rafturile librariilor si bibliotecilor cu nenumarate carti ale literaturii stiintifice moraliste, cu continut estetic si etic, sau romane ale literaturii de divertisment, universale. Gasim in ele afirmatii ce par a fi „de bun simt si de raspundere si invatatura“, afirmatii inflacarate, pline de idealism si entuziasm, atragatoare prin aspiratiile inalte pe care le propun si care reusesc sa aprinda intelectul si chiar sufletul, insa foarte greu sesizam modul exagerat si nenatural in care o fac. Desi par ca glorifica binele, preamaresc adevarul si proslavesc dragostea, aceste idealuri care o clipa ne insufletesc sunt insa imposibil de nerealizat; de aceea ne lasa un gol neasteptat in inima insotit de-un sentiment acut de neimplinire. De ce traim aceasta deceptie? Pentru ca acele aspiratii stralucit infatisate sunt doar niste biete iluzii, sarmane forme fara fond, binele lor este sec, adevarul lor este sterp fara de Hristos-Dumnezeu, iar ceea ce se numeste dragoste in ele este o supra-idealizare a unor senzatii si simtaminte neclare si neroditoare. Toate acestea sunt o inselare; este o literatura cu un puternic caracter rationalist umanist, din duhul cartilor reiesind ca scriitorii sunt adeptii moralei rationaliste aride, conceputa de Lucifer si dezvaluita in vedenia prezentata anterior.
      Este momentul, ca toti crestinii sa ne dezmeticim din minciuna „atragatoarei morale umanist-rationaliste“, comunist-ateiste, moarta prin ea insasi si prin inventatorul ei.

      Morala rationalista fara de Dumnezeu – inventata de Lucifer, il are pe omul doborat de patimi in centrul ei. De aceea este moarta si omoara sufleteste pe cel care-o imbratiseaza. Ea este o cvasi-morala, este trufasa, seaca, fara putere de a rezista eficient in fata raului. Chiar daca cuprinde norme ce par valoroase si precepte atragatoare, cand insa incerci sa le implinesti, constati cu nemultumire cum aluneci intr-o fatarnicie degradanta. Este cvasi-morala care incearca cu viclenie sa se substituie MORALEI CRESTINE.
      Scopul final urmarit de slugile moralei rationaliste este sa aduca un total dispret asupra Moralei, de orice fel ar fi ea, si sa-l injoseasca pe om.
      Aici e marea viclenie si marea DEGHIZARE, ca si marea victorie a raului. Cu o astfel de morala rationalista care amesteca binele trunchiat cu raul deghizat, predata in scoli, predicata de literatura ultimelor secole si aflata la baza „DREPTURILOR OMULUI“, s-a umplut lumea actuala de coruptie, iar rautatea, intinzandu-se ca o lepra, acopera omenirea dezonorata.

      Sa fie oare CULTURA laica, profana, rationalista, materialist-dialectica, ateista, rationalist-stiintifica, filantropica si umanista, comunista, comunitarista, globalista, internationalista, toata cultura care se invata pe bancile Colegiilor si Universitatilor lumii si ne inunda vietile prin mass-media, ca si toate curentele artistice progresiste, moderniste, nonconformiste, liber-cugetatoare, sa fie toate aceste CULTURA proprie a lui LUCIFER??? Daca e asa, atunci sa fim atenti cu ceea ce invatam noi si copiii nostri, in scolile laice si chiar teologice, ca ne intunecam mintile si ne terfelim sufletele!!!
      In Romania, prima universitate s-a ridicat la Iasi, in 1860, iar la Bucuresti in 1864. In Transilvania, prima universitate este cea din Cluj, din 1881.

      Lucifer a substituit idealului de martir pentru Hristos, idealul fals de: martir si erou modern de dragul fericirii sociale, fericire obtinuta prin crime si ticalosii. Ei sunt asa-zisii martiri ai civilizatiei, mucenicii desfraului, care se jertfesc pentru asa-zisele drepturi ale omului la libertate anarhica, la vicii si dezmat.

      Sa intelegem, oare, ca Organizatiile Natiunilor Unite sunt sataniste, slujitoare si inchinatoare direct lui satan? Si ca satan – Lucifer este sfatuitorul si dumnezeul lor?

      • Ana Elisabeta zice:

        Da, zice bine, cine zice (n-am reţinut cine). Dar Soljeniţân, fără să sune deloc conspiraţionist, demonstrează clar că şi comunismul, şi capitalismul sunt feţele aceleiaşi monede, şi în esenţă amândouă au acelaşi efect, dacă nu chiar şi scop: să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu. Mai cu idealuri, mai cu forţa, mai cu tentaţii materiale, omul este năucit (ca să nu zic spălat pe creier) şi se îndepărtează de Hristos. Ba chiar comunismul este mai puţin perfid decât capitalismul, pentru că lupta lui anti-Hristos este pe faţă. Un fel de „good cop, bad cop”, dar înlocuind „cop” cu „spirit al epocii”.

      • doktoru zice:

        Pai daca a zis nea Stolo asta rus faza cu comunismul si capitalismul ca sunt acelasi lucru avea dreptate. Si eu sunt de acord cu el, nu am citit decat cateva articole cu el caci nu m-a interesat ce zice,si chiar ar reitera ideea pe care am mai roll-uit-o pe blogosfera, faptul ca comunismul fata de capitalism a avut si partile lui bune, desi parerea unanima este ca acestea nu prea ar exista; adica fata de pastrarea credintei ortodoxe. Restul ,intradevar dpdv omenesc ,a fost cam destul de nasol. Parerea mea este ca prin comunism a fost atent selectionata ramasita crestinilor ortodocsi ,exact ca la boabele de cafea!!!
        Buna aia cu good@bad cop, cam asa ceva si cu cele doua fatete la fel de antihristice.Cat de rau a fost comunismul dar credinta a ramas totusi la cativa.Pe cand capitalismul democratic si liberal acordand atat de mult libertinaj tuturor si ingaduind aproape orice strica oamenii mult mai repede decat teroarea fortata. Io cred ca asta este ultimul atac al lui dreaq asupra Bisericii lui Hristos. Si intradevar este cel mai periculos pt ca este foarte perfid ,si sub aparenta libertate ascunzandu-se tot ce este mai rau dpdv crestinesc.

      • Ana Elisabeta zice:

        Mda… Singurul dezavantaj major al comunismului era că nu se putea predica liber, dar iată că şi capitalismul îl prinde din urmă… Libertatea de opinie şi de expresie tinde să fie din ce în ce mai îngrădită.

      • doktoru zice:

        E,pesemne ca ,comunismul a avut mult mai multe chestii nasoale decat stim noi . Adica chestii pe care oamenii le considera nasoale. Cat despre aia cu predicatul liber cred ca la inceputul comunismului era mai valabil ; spre sfarsit cred ca unele chestii se mai relaxasera oarecum ,dar poporul era pus sa posteasca fara sa vrea pesemne pt anii care urmau sa vina. Iar ,tot la subiect, despre predicatul asta liber al zilelor noastre se pare ca este la fel de eficient ca nepredicatul de pe vremea comunistilor.Adica la unii merge iar la altii nu prea.Adica unii nu prea au nevoie caci cred si stiu iar altii nu au nevoie caci oricum tot nu vor. Stiind ca si credinta este de la Dumnezeu degeaba toaca popa sau altul oarecare ca daca nu lucreaza Dumnezeu in modul lui discret nu o sa creada nimeni.
        Pusesem mai sus o chestie interesanta de la Sf,Grigorie de la talcuirea la Iezechiel unde se zice ca prorocul o sa taca din cauza ca nu ar avea cui sa vorbeasca, toti fiind impietriti la inima de bunavoie. Oricum cred ca am pus-o degeaba – galus-ul fiind cu mult mai atractiv dpdv !!!- , dar este un pct de vedere interesant care se cupleaza si cu ce a zis Sf. Andrei in talcuirea la Apocalipsa in legatura cu rautatea oamenilor din ultimele zile care resping de bunavoie mila lui Dumnezeu.
        Cred intradevar ca este mult mai fun sa te contraargumentezi pe diverse mazgalituri point-stilizate in diverse nuante din ce in ce mai transparente si mai in degradee unele fata de altele amintind poate de antroposofia steinerista new-ageista ,ramanand in acelasi suspans al retoricii din cauza neconcludentei : guașe, tempera sau galus ???
        Cred ca din aceasta cauza a cazut oarecum si in derizoriu pictarea icoanelor, stranierii aia care canta pe la diverse strane chinuindu-i talentul ca pe vip-urile noastre autohtone si internationale si diverse alte chestii care tin de teologie. Prea multi afoni si nechemati au impanzit zona fiecare cu talentul lui din ce in ce mai prost ,emitand cu autoritate diverse pareri.Teologia nu prea mai este ceva restrictiv, doar pt initiati ,ci a ajuns ceva la indemana oricui fie el ateu, new-ageist, teosof, filozof sau chiar si credincios.Acum teologia a ajuns cumva la indemana maselor. …Si deci a cazut oarecum in derizoriu…..la nr tot mai mare de pictori de tot felul ,guașele privesc cu din ce in ce mai multa ingrijorare…o sa fim stoarse pana la ultima picatura chiar si de ultimul neavizat, ha , what a nerv !!!

    • doktoru zice:

      Am gasit iar ceva interesant despre evrei, noroc cu blogosfera asta ca totusi mai exista si unele linkuri folosibile, nu prea multe ce-i drept http://www.romanialibera.ro/special/documentare/-comunistii–fata-care-ura-savarinele–articolul-integral-despre-ana-pauker-publicat-de-revista-americana-time-in-1948–386803 :

      Prestigiosul săptămânal Time a dedicat ediția sa din 20 septembrie 1948 uneia dintre cele mai dure reprezentante ale comunismului de tip sovietic, care a fost trimisă de la Moscova să impună un nou regim în România…….Biografia politică realizată din revista Time este totuși interesantă, afirmă Cristian Vasile, pentru că atunci când vorbește despre abandonarea de către Ana Pauker a credinţei tradiţionale evreieşti pentru o „altă credinţă“, “utopia comunistă”, anticipează cumva impunerea de către specialiştii în ştiinţe sociale a conceptului de „religie politică”….
      ….Femeia despre care ei nu prea îndrăznesc să vorbească este, de fapt, cea mai puternică femeie în viață, iar milioane de oameni la fel de simpli precum Rabinsohnii depind de ea pentru viață, pâine și îndrumare spirituală. A lăsat cu mult în urmă străzile murdare din București unde tatăl ei a învățat-o pentru prima dată noțiunile de câpătâi despre bine și rău din Vechiul Testament. L-a abandonat pe Dumnezeul gelos al tatălui ei pentru o altă credință. Ea este Ana Rabinshohn Pauker, o comunistă și o figură centrală în lupta pentru lume….

      Când a avut loc Revoluția din Rusia, și-a găsit casa spirituală pe care o căutase de atâta vreme.Astfel, Ana, de încredere și nemiloasă, a ieșit în față; toporul bătrânului partid are o nouă muchie tăioasă.

      Tradiția Steinberg. Ana a studiat medicina la Universitatea București și mai târziu la Zurich. Acolo l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Marcel Pauker, un student român scund și cu mustață, dintr-o bună familie burgheză. Urmând tradiția Steinberg, ea i-a dat lui Marcel să citească pamflete și l-a convertit la marxism….Fără nici o remușcare pentru soarta lui Marcel, ea a devenit membru executiv al Comintern și a fost unul dintre semnatarii protocolului de “dizolvare” a Internaționalei a III-a….
      Un proverb românesc acoperă foarte bine situația: “Când te ajută Rusia, înseamnă că îți va lua ceva”.

      Zborul dintre păgâni. Bătrânul Zvi, tatăl ei, nu ar locui în țara pe care o conduce Ana. În urmă cu doi ani, Zvi a venit la ea cerându-i ajutorul pentru un grup de evrei români. L-a primit cu amabilitate într-o sâmbătă după-amiază. A adus cafea și prăjituri. Zvi a explodat: “Cum îndrăznești să îmi oferi cafea fierbinte de Sabat. Ai înnebunit?” Ana, încercând să-și calmeze tatăl, l-a condus în bucătărie și i-a arătat filtrul electric. I-a explicat că, din moment ce nimeni nu a fost nevoit să aprindă un chibrit, nici o regulă religioasă nu a fost încălcată, dar el a numit filtrul o mașină diavolească !!! și a plecat.

      La scurt timp după acel moment, Zvi a declarat că nu mai vrea să trăiască printre toți acești “păgâni” și a plecat în Palestina. Ana Pauker i-a oferit o escortă până la graniță.

      Sâmbăta trecută, în livingul său din Mikve Israel, Zvi a amintit faptul că Ana a renunțat la religia sa.

      Asa e la evrei ca la muschetari : toti pt unul , unul pt toti. De aia pica toti in aceeasi oala, chiar daca unii mai cred ca totusi exista si evrei buni !!! …nu am zis ca nu ar fi adevarata aceasta aberatie utopica ,dar este la fel ca si in cazul nativilor americani si indieni , adica : un indian bun este un indian mort !!!
      Pt cei care nu stiu, Internationalele alea erau niste gupari anarhice formate in principal din evreii ( iar restul erau poate niste gura casca rupti in cur, aventurieri de o vara/ cozi de topoare, care puneau botul la utopiile cretinoide evreiesti) care tot incercau sa darame monarhiile. Dupa ce le-a iesit magaria asta , evreii nu mai aveau nevoie de ele ca nu cumva ,Doamne feri, anarhicii aia din inertia revolutionar-anarhica care ii insufletea ,sa-i dea si pe ei jos de la putere. Adica dupa instalarea anarhiei la putere anarhicii nu mai vor sa se dea la o parte incercand de acum sa puna in ordine ,cat de cat ,acest haos nou format. Magari si evreii astia, domle, super-magari. Lor le-a convenit anarhia atata vreme cat a fost in folosul lor. Acum au ajuns ei la randul lor sa numeasca pe altii anarhici atunci cand acestia incearca sa-i mai scutere pe ovreiasi de la putere…curata nesimtire…

  14. doktoru zice:

    Salutare!!!
    Am mai gasit ceva interesant si am zis ca ,atat cat mai sunt prin zona ,sa fiu macar util un pic (AMR 8 !!!).
    La mine nu este despre guașe ci despre chestii mai interesante, oarecum….dpmdv !!!
    Deci ,zice la Hronograf asa :
    „Îţi voi înmulţi sămînţa ta ca stelele şi ca nisipul”. Cu stelele şi cu nisipul a asemănat Dumnezeu seminţia lui Avraam ceea ce avea să se înmulţească, nu numai adeverind că fără de număr va să fie, precum stelele şi nisipul este nenumărat, ci (după semuirea Sfîntului Isidor Pelusiotul) şi osebire între dînşii în vieţile lor arătînd, cum că aveau să fie între dînşii unii cu viaţă cerească, ca stelele, iar alţii pămîntoşi ca nisipul. Cei buni, drepţii adică stelele, care de Dumnezeu prin bunătăţile lor s-au apropiat, iar cei răi şi păcătoşi aceia nisip sînt, ale căror suflete s-au lipit de pămînt, pe cele pămînteşti desfătări căutîndu-le şi întru vremelnicele griji mintea lor afundîndu-şi. Cei înţelepţi şi cunoscători aceia-s stele, cei tîmpi şi nebuni aceia-s nisip. Cei înalţi cu cinstea şi cu slava şi aceia se aseamănă cu stelele, că aşa şi titlurile a se scrie s-a obişnuit: „Luminosul” şi „Prea luminatul” şi „Prea strălucitul”, iar poporul simplu cu nisipul este asemenea, că precum nisipul cu picioarele este călcat, aşa săracii şi scăpătaţii de cei bogaţi şi puternici sînt strîmtoraţi. Care lucru după aceea şi Sfîntul Apostol lacob l-a arătat zicînd: „Oare nu bogaţii vă silesc pe voi şi aceia vă trag la judecăţi? Oare nu aceia hulesc cel bun nume, care s-a chemat spre voi?” (lacob 2, 6-7). Iar mai ales sfinţii cei ce aveau să fie în seminţia lui Avraam, asemenea stelelor (stele) mai înainte s-au numit de Dumnezeu, care singuri prin dumnezeiasca plăcere au strălucit şi pe alţii i-au luminat în noaptea vieţii acesteia, povăţuindu-i pe ei la calea mîntuirii, iar cei ce aveau să fie fărădelege, necuraţii, care s-au depărtat de la Dumnezeu şi L-au mîniat pe El, aceia s-au numit nisip. Cei ce aveau să primească pe Mesia cel făgăduit, Hristos Mîntuitorui nostru şi să creadă în El, aceia stele cereşti mai înainte s-au numit, ca cei ce s-au învrednicit la Cer cu stelele, iar cei ce nu avură a primi pe cel de la Dumnezeu Tatal, vrea să-L trimită la ei pe Dumnezeiescul Fiu spre mîntuirea a toată lumea şi nu numai nu avură a crede în El, ci şi a-L batjocori şi a-L ucide pe Ei, aceia cu drept nisip s-au numit, vrednici de călcare şi de scuipare. Şi precum nisipul cel ce de vînt se spulberă de pe faţa pămîntuiui, aşa acum jidovii seminţia lui Avraam fiind, vrăjmaşii lui Hristos Dumnezeul nostru de mînia lui Dumnezeu pe faţa pămîntuiui presăraţi şi risipiţi sînt, pînă ce toţi în ziua cea de apoi se vor tulbura în prăpastia iadului.

    Stiu ca mai gasisiem si la Sf.Iustin Martirul o chestie cu doua promisiuni separate facute lui Avraam care se puteau confunda intr-una singura (pt cei mai neindemanatici evident), ceea ce si mie mi s-a parut asa in mod separat, sfantul doar mi-a reconfirmat intelegerile.Iar aici la Hronograf se vede inca si mai clar cine-s stelutzele si cine-s nisipul de pe plaja !!!

  15. doktoru zice:

    He, he uite ce link a pus prietenul cu ortodoxia necenzurata in celalalt balcon…incepe sa-mi placa de el, pana la urma !!!, desi nu cred ca intelege nimic din unele chestii, ca l-am testat la cunostiinte si nu a stralucit( in domeniul meu ma refer, nu la canoane si alte regulamente interioare) dar poate pana la urma se revergoreaza !!!
    http://marturieathonita.ro/care-este-smochinul-care-atunci-cand-va-da-frunze-va-veni-sfarsitul-lumii-i/
    …interesant nu ?….chiar blogul are vreo legatura oarecare cu muntele Athos sau doar se umfla in titulatura muschiuloasa ?
    Pe de alta parte stateam si ma gandeam ca pana la urma nu or fi luat-o toti la vale, la athonitzi ma refer, printre atatia ametiti care-si fac vacantele de croaziera pe acolo o mai fi ramas si unul mai intelighent dintre toti care a reusit sa vada pana la urma punctul de pe i-grec !!!
    Oricum astept cu nerabdare si partea a doua sa vad daca ametitii aia de athonitzi pierd sau nu timpul in zadar pe diverse faleze !!!….AMR 7 bai ză uei…..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s