Primatul Papal in primele trei secole. Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti si organizarea Bisericii (I)

Papa_Ioannes_Vicesimus_SecundusAm observat ca exista in continuare discutii aprinse pe tema primatului papal, iar argumentul preferat al catolicilor este ca ortodocsii „nu asculta de Sfintii Parinti ai primelor secole care au sustinut primarul papal”. Oare? Oare Sfintii Parinti au sustinut primatul papal totalitar asa cum este el astazi exprimat in Catehismul catolic? Oare a sustinut cineva ideea conform careia un episcop e urmasul lui Petru doar ca sta pe un scaun din Roma, fara a se accentua importanta credintei marturisite?

Cum se face atunci ca pana si istorici catolici, cum este cazul cardinalului Yves Congar, au respins pretentiile papale ca fiind neconforme cu istoria? [1]. Cum se face ca un alt cleric catolic, de asemenea istoric, Dvornik, a respins ideile conform carora Sfantul Fotie ar fi fost vinovat de schisma? [2]. De ce exista gruparea Vechilor Catolici, care s-a nascut tocmai datorita faptului ca au respins ultima faza a evolutiei primatului si infailibilitatii, transformate in dogme la Conciliul I de la Vatican?

Este foarte adevarat ca din unele texte ale unor Sfinti Parinti (Sfantul Ciprian al Cartaginei, Sfantul Irineu de Lyon etc.) reiese o admiratie fata de scaunul Romei, dar a considera ca aceste texte inseamna ca acesti sfinti erau „partizani ai primatului papal” este pur si simplu deplasat. Si mai deplasat este a nu lega aceste cuvinte de practica dogmatica si canonica a Bisericii, atat din primele trei secole, cat si din perioada ulterioara. De asemenea, atat din aceste texte in sine cat si din alte texte comparate nu poate fi vorba de o pledoarie pentru primatul papal, asa cum este el vazut de romano-catolici.

Daca romano-catolicii sunt atat de „traditionalisti”, de ce „uita” atat de repede de canonul 34 apostolic, dat exact in perioada in care ei sustin ca Sfintii Parinti sustineau primatul papal si care spune:

Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (în­semnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stă­pânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviinţarea tu­turor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Dom­nul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

(4, 6, 7 sin. 1 ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36, 39 Trul.; 9 Antioh.)

Canonul acesta reprezinta o decizie oficiala a Bisericii si vorbeste exact despre relatiile dintre episcopi si mitropoliti. Cu toate ca este un canon dat inaintea Sinodului I Ecumenic, nu pomeneste absolut nimic despre primatul papal, ceea ca ar fi fost logic daca traditia invocata de papisti ar fi existat in forma pe care o prezinta ei.

In talcuirea lui Valsamon se arata si mai clar ca discutiile despre dogme, probleme canonice etc. trebuie purtate in sinod, in rest, episcopul fiind „suveran” in eparhia lui si putand lua decizii administrative fara a se consulta cu cel care are primatul de onoare, iar acelasi Valsamon incheie: „Insa precum Episcopii nu pot a lucra vreo obsteasca lucrare fara socotinta Mitropolitului lor, asa asemenea si Mitropolitul nu se cuvine a face vreo astfel de lucrare obsteasca singur si indeosebi fara de socotinta tuturor Episcopilor sai” [3].

Daca primatul papal era o lege clara, de ce mai exista acest canon?

Mai interesant este si canonul 6 al Sinodului I Ecumenic care spune:

se ţie obiceiurile cele vechi, cele din Egipt şi din Libia şi din Penta-pole, aşa încât episcopul din Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea, pentru că acesta este şi obiceiul episcopului Romei. De asemenea şi în Antiohia şi în celelalte eparhii (provincii) să li se păstreze Bisericilor întâietăţile (privilegiile).

Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni epis­cop fără încuviinţarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată şi după canonul bisericesc, i s-ar împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aibă tărie votul (hotărârea) celor mai mulţi.

(34 ap.; 4 sin. I ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36 Trui; 9, 16, 19 Antioh.; 13 Cartag.)

Deci episcopul Romei nu avea jurisdictie universala, era limitat la unele eparhii, dupa cum si celelalte Patriarhii avea eparhiile lor. Si mai interesant este ca acest canon spune ca asa erau „obiceiurile vechi”, deci situatia asa a fost mereu. Deci aici ne putem da seama si de ce multi Parinti latini au spus despe scaunul Romei ca este intaiul. Facand parte din aceasta Patriarhie, normal ca scaunul Romei era primul. Nicaieri insa nu se specifica in clar ca Roma era prima si putea sa ia decizii in toate Patriarhiile.

Ca in primele trei secole nu exista conceptul monarhiei papale, se vede si din acuzele pe care Tertulian i le aduce lui Calist, si anume ca vrea sa devina „pontifex maximus” si „episcopus episcoporum” [4]. Opozitia lui Tertulian si a prezbiterului Ipolit, arata foarte clar ca monarhia papala deja se dezvolta la vremea respectiva, dar avea si adversari.

De altfel se poate observa si ca eclesiologia expusa de Sfinti Parinti ca Policarp al Smirnei (sec I) sau Ignatie Teoforul (sec I-II) corespunde cu eclesiologia Bisericii Ortodoxe de azi. In Epistolele Sfantului Ignatie catre Bisericile din Efes, Smirna sau Filadelfia se vede cum considera ca in fiecare biserica locala se afla plinatatea Bisericii lui Hristos, prin factorii: Episcop si Euharistie [5].

Eclesiologia Sfintilor Ignatie si Policarp este in contradictie flagranta cu eclesiologia papista, care vede Biserica deplina doar daca exista comuniune cu papa, papa fiind criteriul acestei biserici.

Si inainte de toate acestea, nu trebuie sa uitam de exemplul elocvent din Sfanta Scriptura: Sinodul Apostolic nu a fost condus de Sfantul Petru (FA, cap 15). Mai mult,  acesta a fost chiar mustrat de Sfantul Apostol Pavel (Galateni 2:11), iar cand vorbeste despre „corifeii” apostolilor, acelasi Sfant Apostol Pavel spune: „Si cunoscand harul ce mi-a fost dat mie, Iacov si Chefa si Ioan, cei socotiti a fi stalpi, mi-au dat mie si lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi sa binevestim la neamuri, iar ei la cei taiati imprejur,” (Galateni 2:9). Deci nu era evident unul singur, ci erau, iata, trei „stalpi”.

In alt loc din Sfanta Scriptura, Sfantul Apostol Pavel arata o perspectiva eclesiologica destul de evidenta despre temelia Bisericii: „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.” (Efeseni 2:20). Este evident de aici ca la temelia Bisericii sunt toti sfintii, „piatra cea din capul unghiului” sau „Capul” fiind doar Hristos.

Aceasta arata si ca se poate vorbi de Petru ca temelie, dar persoana lui Petru este legata indisolubil de marturisirea sa, pentru ca acesta nu a primit cheile in baza unei decizii politice a Mantuitorului, ci dupa ce a facut o marturisire de credinta, ceea ce dovedeste clar ca orice episcop, inclusiv cel al Romei, trebuie sa marturiseasca adevarata credinta pentru a fi considerat episcop. Desigur ca aceste chei nu le-a primit exclusiv Petru. Cheile, care reprezinta „puterea de a lega si dezlega” le-au primit ulterior toti apostolii (Ioan 20: 21-23). Astfel „cheile” de la apostoli au fost transmise tuturor urmasilor lor, deci nu au ramas un privilegiu al episcopului Romei.

In afara de aceste marturii, Apocalipsa da un raspuns care nu poate fi contestat: „Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului.” (Apoc 21:14), la care adaugam si ce spune Mantuitorul: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Mt. 19:28). Deci sunt douasprezece pietre de temelie, fara a fi una mai inalta decat celelalte (sau mai rau, conform tezelor papiste, exista doar o singura piatra de temelie) si sunt douasprezece tronuri, fara a fi unul mai sus decat altul.

Trebuie adaugata si o completare. Faptul ca in primele trei secole a existat monarhia papala asa cum este ea astazi si ca Sfintii Parinti au vorbit despre asa ceva este negat inclusiv de marele liturgist greco-catolic Robert Taft [6].

_____________________________________________

[1] Vezi de exemplu aici: http://www.traditioninaction.org/ProgressivistDoc/A_010_CongarCollegiality.htm

„Some say that only the Pope has universal jurisdiction in the Church, and that the jurisdiction of the Bishops proceeds from him. In my opinion, this thesis is absolutely unnacceptable. It has the advantage of being simple and coherent, but it turns its back on many texts and facts of early Christianity. ”

[2] Vezi lucrarea „The Photian Schism”.

[3] Vezi Pidalion, pp. 74

[4] Canonul Ortodoxiei Vol I, „Canonul Apostolic al Primelor Secole”, diac. Ioan Ica jr.

[5] Euharistie, Episcop, Biserica – Ioannis Zizioulas, Mitropolit al Pergamului. Despre eclesiologia Sfantului Policarp, vezi si aici: http://www.pemptousia.ro/2015/02/organizarea-bisericii-primare-si-epistola-catre-filipeni-a-sfantului-policarp-al-smirnei/

[6] Vezi mai multe aici: http://www.praytellblog.com/index.php/2014/06/11/interviewing-liturgical-leaders-robert-taft-s-j/

„But if I had to choose books I would like to have written I would pick two not on liturgy: Robert Louis Wilken’s The First Thousand Years. A Global History of Christianity (New Haven & London: Yale U. Press 2012). And German Jesuit Klaus Schatz’s justly famous book: Papal Primacy from its Origins to the Present (Collegeville: Liturgical Press 1996) from the German original and available in several other languages.

Prof. Wilken shows how Christianity really developed, pace the view of history propagated in the classic Catholic myth that there was once one Church, founded by Christ on Peter, all Christians originally belonged to it until they broke off into schism, and the solution was to return to it where they belong.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii, Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Primatul Papal in primele trei secole. Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti si organizarea Bisericii (I)

  1. Ana Elisabeta zice:

    Aşa, să mai discutăm şi despre altceva… 🙂

  2. kalinikos zice:

    articol foarte bun. e drept, nu e de aceeasi importanta ca ‘jesusswife’, dar merge 🙂
    In alta ordine de idei, cateva lucruri de punctat:
    1. sustinatorii primatului papal se bazeaza pe vreo 3-4 versete din Sfanta Scriptura (numite de ei ‘petrine’), de genul ‘tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica’, ‘ma iubesti tu mai mult decat ceilalti’, ‘paste oile mele’ etc. Trecand peste faptul ca le talcuiesc eronat, trecand cu vederea adevarata lor insemnatate, orice incercare de a le demonstra ca aceleasi versete sunt desfiintate de versetele imediat urmatoare (de exemplu ‘tu esti Petru’ – ‘inapoia mea Satano’) sau altundeva in Sfanta Scriptura (a se vedea cearta Apostolilor legata de cine se cadea sa fie primul, si raspunsul Mantuitorului de la Luca 22);
    2. Sinodul Apostolic insasi e o dovada impotriva ‘primatului’ lui Petru. Pai daca Petru era sefu’, cum de a indraznit Pavel (care nici macar nu avea aceeasi vechime ca Apostol) sa-l contrazica? Si mai mult, Sinodul sa hotarasca in favoarea lui Pavel? Dar pas de le spune asta papistasilor. Pentru ei, oricine spune ca Pavel a invatat altceva decat primatul lui Petru este eretic.
    3. Sfantul Nectarie al Eghinei are o carte excelenta „De ce papa si supusii lui s-au despartit de Biserica lui Hristos”, unde dezbate pe larg aceasta tema, a primatului papal, asa cum a fost ea vazuta in Biserica primara, dar si cum a fost stabilita in decursul istoriei, prin Sinoadele Ecumenice.

  3. ioanc zice:

    Pentru un crestin cu o identitate dogmatic-ortodoxa, problema falsa a infailibilitatii si primatului papal, nu cred sa constituie vreo piedica. Atata timp cat te consideri vicarul (inlocuitorul) lui Iisus Hristos-Dumnezeu pe pamant, e clar ca ai o problema, care iti apartine, tinandu-te in erezie. Spre deosebire de ei, noi ortodocsii il traim, respiram si marturisim pe Hristos, nu pe altcineva, ce vremelnic ocupa nu stiu ce tron de aiurea.

    Cred ca mai corect e daca s-ar face o comparatie intre infailibilitatea Bisericii si infailibilitatea papala. Biserica adevarata, fiind trupul lui Hristos, are capacitatea de a cunoaste adevarul revelat si de a-l pastra. Este de observat ca Biserica nu se considera una cu Hristos in cunoasterea si pazirea adevarului. Ea e luminata de Hristos, adica de Duhul lui Hristos, deci ea are constiinta ca e calauzita de altcineva decat de ea insasi, ca primeste aceasta lumina din adancul dumnezeirii lui Hristos, care o patrunde. Autoritatea ei in materie de adevar de credinta nu este bazata pe constiinta ca ea scoate adevarul de credinta din sine si ca nu-l primeste in urma rugaciunii si a cautarii intru osteneala. Iar, acolo unde se afirma ca in invatatura Bisericii, se pot introduce si elemente din constiinta proprie, se admite ca revelatie continua. E ceea ce se face in catolicism. Insa, trebuie sa stim ca Domnul nu-i da Bisericii adevaruri noi, ci ii cere sa pazeasca, pe cel odata dat, care e infinit.

    Asa ca eu nu inteleg de unde aceasta problema a infailibilitatii si primatului papal. Ah, daca ei se considera biserica, atunci evident aceea biserica nu e a lui Hristos si evident că si invatatura propovaduita e eretica.

    • Ana Elisabeta zice:

      Aşa este. Dar unii ortodocşi se lasă intimidaţi de interpetările mincinoase pe care papistaşii le dau acelor citate biblice pe care îşi întemeiază învăţătura mincinoasă despre papă şi chiar de distorsionările istoriei înseşi, când pretind că Sf. Petru a întemeiat biserica din Roma şi a fost primul ei episcop. Şi atunci trebuie să insistăm asupra adevărului.

      • ioanc zice:

        Atunci sa ramana intimidati in continuare daca ei pun pret , nu pe interpretarile Sfintilor Parinti ci pe ale altora. Acum pe bune, exista azi ortodocsi care cred in primatul papal? Aici ma refer strict la ortodocsi, nu la cei care alearga dupa gâște fripte.

      • kalinikos zice:

        botezati ortodox, sunt destui (eu stiu vreo cativa). Ortodocsi (in sensul de madulare ale Bisericii) eu unul nu stiu pe nimenea.

      • Ana Elisabeta zice:

        Cred că la cei mai mulţi e vorba de ignoranţă, nu de rea voinţă. Şi atunci ei pot să dea peste ceva sau cineva care să-i lămurească, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sigur că cei care ştiu ei mai bine decât Sfinţii Părinţi nu vor putea fi lămuriţi de nimeni şi de nimic…

      • kalinikos zice:

        Aiurea, sunt doar vreo 3-4, si asa cum am spus, autoritatea lui Petru este combatuta in versetele ce le urmeaza. Nu trebuie sa fii doctor in teologie ca sa vezi lucrul asta…

      • kalinikos zice:

        voiam sa spun vreo 3-4 versete din Noul Testament pe care le folosesc sa sustina autoritatea lui Petru, si implicit primatul papal.

      • Ana Elisabeta zice:

        Ordinea comentariilor rămâne aleatoare, ca de obicei… 🙂

        Botezaţi şi necatehizaţi, da. Şi eu am plecat din această poziţie şi am învăţat încet-încet. Strict în ce priveşte romano-catolicismul, însă, eu personal m-am bucurat foarte mult când am aflat că este altă mâncare de peşte (unul mai alterat, ca să nu zic împuţit) decât Ortodoxia, astfel încât adevărata Biserică nu se face vinovată de crimele pe care propaganda ateistă, mai ales cea din vremurile pre-89, le impută religiei în general: Inchiziţie, cruciade, condamnarea oamenilor de ştiinţă, arderea la foc de tabără a vrăjitoarelor şamd.

      • astfel încât adevărata Biserică nu se face vinovată de crimele pe care propaganda ateistă, mai ales cea din vremurile pre-89, le impută religiei în general: Inchiziţie, cruciade, condamnarea oamenilor de ştiinţă, arderea la foc de tabără a vrăjitoarelor şamd.

        Adevarata Biserica nu se face vinovata de asta, dar mai culmea este ca toata propaganda asta este retardata, pentru ca nici papismul nu a ars atatea vrajitoare pe cat se spune. In primul ca arderea de vrajitoare NU se intampla in Evul Mediu, asa cum se spune de obicei, ci in Epoca Moderna, si au participat din plin si protestantii.

        Apoi ateii se fac mereu ca uita crimele comise in numele ateismului, intr-o perioada mult mai scurta si cu un numar de victime mult mai mare…

      • kalinikos zice:

        Ana-Elisabeta,
        nu e deloc aleatoare. Depinde unde raspunzi: daca raspunzi articolului in sine, sau unui raspuns la articol, ori si mai si, unui raspuns la raspuns. Atunci se intercaleaza si da senzatia de aleatoriu. Probabil ca este vreo setare in wordpress care sa ordoneze raspunsurile dupa data si ora la care au fost postate, insa mie unuia imi place asa: pot urmari mai usor firul unei discutii (reply, la reply, la reply s.a.m.d.)

      • Ana Elisabeta zice:

        Kalinikos, răspunsurile la acelaşi comentariu nu apar în ordine cronologică. Nu e neapărat o problemă, mai degrabă e amuzant.

      • Ana Elisabeta zice:

        De acord cu cele spuse despre vânătoarea de vrăjitoare. Mă refeream la faptul că Biserica (cea ortodoxă, desigur), n-a făcut niciunul din aceste lucruri. Aşa, şi dacă luăm la bani mărunţi problema oamenilor de ştiinţă s-ar putea să stea altfel lucrurile decât le prezintă propaganda ateistă.

      • Biserica Ortodoxa a avut mereu constiinta ca este Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Papismul pe de alta parte s-a considerat mereu o imparatie…si atat. Papismul e prima forma de secularizare aparuta in crestinism.

    • kalinikos zice:

      ciudat e, si nu stiu daca lumea isi da seama de asta, ca in teoria ramurilor biserica (intentionat cu b mic) nu mai e trup al lui Hristos, ci seamana mai mult a caracatita. Eu unul nu cred in coincidente 😀

  4. ioanc zice:

    Si dupa lupte seculare, mergand din erezie in erezie iata unde a ajuns papismul cu al sau infailibil Papa.
    Vai noua!

    waka waka franciscana

    de remarcat sora din mijloc, cea cu esarfa in culorile curcubeului.

    (textul pe http://marturieathonita.ro/cum-invata-calugarii-papistasi-rugaciunea/)

    Iar aici ceva idei pentru saptamana de rugaciune comuna pentru unitatea crestina.

    • kalinikos zice:

      Stii, este o vorba: ‘cand Dumnezeu vrea sa piarda pe cineva, mai intai ii ia mintile’. Evident, putem discuta despre ‘vrea’ si ‘sa piarda’, dar e clar sunt multi printre papistasi care si-au cam pierdut mintile. Si pentru ca toate astea sa aiba un nume, le-au spus, simplu, ‘aggiornamento’…

  5. Pingback: Primatul Papal. Sfintii Parinti si problema pasajelor de la Matei 16:18 si Ioan 21: 15-17 (II) | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

  6. Pingback: Primatul Papal in primele trei secole. Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti si organizarea Bisericii (I) | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s