Moralism, Viata Bisericeasca si diferenta dintre ele.

Un fragment dintr-un articol, preluat de pe blogul doctorului in teologie Stelian Gombos.

De aceea, am considerat de cuviinţă, ca în cele ce urmează să vorbim puţin, pentru toţi cei interesaţi şi preocupaţi, despre Biserică şi, desigur, în Biserică – despre rolul şi importanţa Ei, fiindcă unii au ajuns astăzi să promoveze multe definiţii ce i se dau Bisericii, mai mult sau mai puţin veridice şi verosimile, cu alte cuvinte s-a ajuns la o accentuată sau pronunţată teoretizare, adică la o nuanţare a detaliilor…

Nu ştiu, în schimb, în ce măsură, împlinim în practică concretă toate cunoştinţele teoretice pe care le cunoaştem despre Biserică şi dacă le împlinim în Biserică – acolo unde le este lor locul şi rostul!…

Căci mântuirea în Biserică este intrarea în comuniune cu Sfânta Treime căci Ea, Biserica este locul şi spaţiul manifestării Sfântul Treimi. Iar Biserica se manifestă în Sfânta Treime, în care se află nuanţele persoanelor: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântul Duh. De aceea cea mai mică biserică devine Ierusalimul ceresc. Ce-a de a doua persoană a Sfintei Treimi – Dumnezeu adevărat şi Om adevărat în acelaşi timp – Iisus Hristos ne mântuieşte nu în primul prin învăţătura Lui ci în prin Persoana Sa, care a zis: Eu sunt pâinea vieţii  (Ioan 6,35). De aici rezultă inseparabilitatea operei şi învăţăturii Domnului Iisus Hristos de Persoana Sa, şi acesta este un principiu dogmatic. Domnul Iisus Hristos – Fiul Omului nu a venit să ne dea numai o gnoză, o ştiinţă şi o cunoştinţă, un cod moral, sau anumite mistere esoterice, El este prezent în Biserică prin Sfintele Taine. Şi de aici rezultă aspectul fiinţial al mântuirii: El ni se dă cu viaţa Lui, iar mântuirea: este viaţa noastră în Sfânta Treime după cum Sf. Ap. şi Ev. Ioan ţine să consemneze în cap. 17. Morala se identifică cu persoana Lui Iisus Hristos. La fel Revelaţia nu este o sumă de propoziţii sau de doctrine, ea este persoana Lui Iisus Hristos, este viaţa Sfintei Treimi. Dar acestea sunt în Biserică, ruperea omului de Dumnezeu şi de dragostea Lui, prin erezie, este un „pustiu de bine”. „Ei uită că ascultarea şi smerenia este modul existenţei în sânul Sfintei Treimi”, după cum spune Sfântul Siluan Athonitul. Ei uită că Iisus Hristos „trăieşte în eternitate în stare de Fiu”, adică de ascultare.

Altfel spus, nu se poate reduce creştinismul la un simplu moralism sau doctrinalism, acestea fiind metode ale misionarismului neoprotestant. Trebuie să înţelegi, să cauţi, să afli că dogma nu este doctrinalism iar morala nu este un simplu eticism, ci ele, sunt viaţă, participare la Dumnezeu, în şi prin Biserică.  După Slăvita Sa Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos se arată ucenicilor şi le spune: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi puţin mai târziu: „Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului”. (Matei 28, 19-20). Expresia “toate” arată natura şi porunca misiunii. Misiunea se realizează pe baza scripturii şi a tradiţiei liturgice şi patristice, căci Iisus Hristos Însuşi a zis: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16,13). Conştiinţa misiunii trebuie lărgită, iar misiunea Bisericii nu a înţeles alegerea ca supremaţie.

Dumnezeu te alege, nu ca să te înalţe, ci ca să te coboare, prin slujire. Arhiereul, Preotul, Diaconul, credinciosul sunt robii Lui Dumnezeu. (Ep. Romani – 9,10,11). E de luat aminte: Orice dezlegare se face pentru ceilalţi, Iisus Hristos şi-a dat viaţa pentru toţi, suntem aleşi, pentru a fi la dispoziţia tuturor – cum au fost şi slujitorii ori membrii acestei biserici, de-a lungul veacurilor. În creştinism, alegerea este universală, ucenicii au fost trimişi la toate neamurile. Epistola către Efeseni: este cartea eclesiologică a Bisericii. Prin opera Sa Iisus Hristos recapitulează totul, concentrează totul sub un singur cap: El, şi aceasta este marea taină că: „păgânii sunt împreună cu noi martori ai aceleaşi făgăduinţe”. Mântuitorul nostru Iisus Hristos rupe peretele vrajbei dintre Israel şi păgâni. Aceasta este misiunea Bisericii, marele mister: ea împacă totul şi ceea ce este pe orizontal şi pe vertical. Misiunea sa este a chemării, a slujirii şi împăcării. Referinţe speciale avem la Sf. Ap. Şi Ev. Matei – cap.10 şi Luca – cap. 9 din ele rezultă legătura indisolubilă dintre evanghelizare şi slujire, Biserica făcând prezentă, ca activitate mântuitoare, prezenţa Lui Iisus Hristos în lume şi în Istorie.

Cu alte cuvinte, aşadar, Biserica şi Iisus Hristos sunt o unitate indisolubilă. Istoria misiunii se identifică cu istoria Bisericii. Istoria ei este relaţia Lui Dumnezeu cu semenii şi invers. Neavând o istorie a misiunii, nu ai o istorie a Bisericii, şi atunci, eşti doar o simplă adunare, un grup de oameni, o apariţie meteoritică, stelară pe scena istoriei şi a teologiei. Trebuie să iei aminte, la fel şi noi! Relaţia umanităţii cu Dumnezeu se înţelege ca realitate istorico – teandrică şi sinergetică.

            Dar mărturisirea în istorie este incomodă pentru societatea de astăzi, de pildă, ce se bazează în cea mai mare măsură pe minciună, înşelăciune, agresiune şi violenţă. A mărturisi pe Dumnezeu înseamnă a declara război pe viaţă şi pe moarte diavolului, a nu mărturisi înseamnă a avea pace cu acesta. Dacă în perioada persecuţiilor, creştinismul era prigonit fiind în afara societăţii, astăzi se constată o ieşire a omului şi a mărturisirii acestuia din creştinism, spre puncte centrifuge ale autoumanizării, desacralizării şi secularizării.

Vocea profetică a Bisericii se aude peste tot în istorie (cum s-a auzit, se aude şi se va asculta şi aici, în această comunitate bisericească, binecuvântată de Dumnezeu şi slujită de oameni ai Duhului), căci nu se concepe, ca propovăduind adevărul să nu mustri păcatul. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la uşă şi bat”… Chemarea ei se îndreaptă către toţi, şi face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinţei creştine îi aparţine doar Ei, în acest fel ajungându-se la o relaţie simfonică dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare, de aceea trebuie să rămânem noi, pe mai departe în Cetatea Slavei Sale – „pe care nici porţile iadului nu o vor birui”, căci noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem!…

În concluzie, ajungând în actualitate şi în contemporaneitate, voi susţine că demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul potrivit căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăşluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care, până la urmă, o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”

Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!…

Iar acum, în încheiere, vreau să-i felicit pe toţi cei care au ostenit şi contribuie în continuare, la săvârşirea şi desăvârşirea acestei lucrări cultural-spirituale, misionare şi pastorale, făcută cu timp şi fără timp, în Biserica „Sf. Ap. Andrei” din municipiul Oradea, judeţul Bihor, cărora le doresc să aibă parte de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, iar celor născuţi deja în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, şi plecaţi din această Sfântă Biserică – Cetate a Duhului, să se bucure acolo de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!…

Dr. Stelian Gomboş

Vezi si:

Sfantul Serafim de Sarov despre adevaratul scop al faptelor bune

De ce moralitatea nu este proprie Creștinului

Sfantul Chiril al Ierusalimului despre necesitatea legaturii fapte – viata ecleziala

Virtutile crestine sunt strans legate de eclezialitate. Impotriva „tolerantilor” ecumenisti.

Pietismul, o contrafacere a credintei

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Moralism, Viata Bisericeasca si diferenta dintre ele, Ortodoxie, Pietismul in Romania. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

50 de răspunsuri la Moralism, Viata Bisericeasca si diferenta dintre ele.

  1. ioanc zice:

    Felicitari pentru repostare. Excelent articolul. Ar trebui sa-l pun undeva pe perete, ca sa nu-l uit. Cred ca ar trebui o categorie separata cu moralism, viata bisericeasca si diferenta dintre ele, cuprinzand si cele 5 articole mentionate anterior. Ar fi de folos multora si le-ar mai inchide gura carcotasilor.
    Doamne ajuta!

    • Multumesc, Ioan!

      Da, este excelent articolul si chiar e de urmarit teologul Stelian Gombos, pentru ca are multe articole si carti teologice axate pe aceeasi problema.

      In ce priveste categoria, ma gandeam si eu sa fac asta si o sa fac o categorie, pentru ca din cauza pietismului si moralismului materialist, s-a pierdut intelegerea corecta a vietii in Hristos. Azi, mantuirea functioneaza pe contor de fapte bune.

      • Ana Elisabeta zice:

        Da, şi eu am apreciat şi acest articol, şi celelalte pe care le-am recitit. E bună ideea cu categoria.

        Mântuirea prin fapte (fără Hristos, fără Biserică, fără Ortodoxie) e pelagianism curat, osândit ca erezie încă de acum circa un mileniu şi jumătate.

      • Problema este ca acum a imbracat forme mai subtile, de cand s-a infiltrat pietismul in viata credinciosilor. Adica, acum nu se neaga explicit sinergia dintre vointa omului si harul lui Dumnezeu, ci se merge pe principiul: „ne mantuim, cu harul lui Dumnezeu, daca vom face cat mai multe fapte bune”. Vedem aici atat pelagianismul ascuns, dar si pietismul individualist insotit de juridismul catolic. Cum ziceam si mai sus, mantuirea nu mai este participare la viata lui Hristos, este doar o suma de fapte bune.

      • Ana Elisabeta zice:

        Apropo de asta, am citit de curând un cuvânt foarte folositor, cred că al unui părinte de la Optina, care îi scria ucenicului că el îşi doreşte să-şi contabilizeze isprăvile, dar de folos îi este să-şi vadă neputinţele şi să se smerească. Deci, când începe să se împăuneze cu reuşitele, fie şi numai în sinea lui, Dumnezeu îi trimite câte ceva care să-i reamintească de neputinţe.

      • ioanc zice:

        M-am gandit ca o sa va placa, asa ca am dat link-ul mai jos:

        „L-a întrebat un frate pe Avva Pimen, zicând: Ce voi face păcatelor mele? I-a zis lui bătrânul: Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate prin plâns se izbăveşte, şi cel ce doreşte să-şi agonisească fapte bune prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-au dat-o nouă Scriptura şi Părinţii noştri, zicând: Plângeţi, căci altă cale decât aceasta nu este.“

        Sfântul Ioan Scărarul arată că „nu vom fi învinuiţi, o, prieteni, la ieşirea sufletului, că n-am săvârşit minuni, nici că n-am teologhisit, nici că n-am fost contemplativi, dar vom da negreşit socoteală lui Dumnezeu că n-am plâns neîncetat“ (VII, 73). Aceeaşi stare ne învaţă şi Sfântul Simeon Noul Teolog, când spune: „În absenţa lacrimilor şi a căinţei continue, nici un om nu a fost curăţit vreodată, nici n-a devenit sfânt, nici nu L-a primit pe Duhul Sfânt, nici nu L-a contemplat pe Dumnezeu, nici nu L-a cunoscut ca sălăşluind întru el, nici nu L-a avut niciodată în inima sa“. Şi adaugă: „Atunci deschizându-şi omul ochii minţii şi privind firea celor ce sunt, cum nu mai privise niciodată, se umple de uimire şi-l podidesc fără să vrea şi fără durere lacrimile, prin care se curăţeşte ca prin cel de-al doilea botez, cu botezul acela despre care zice Domnul în Evanghelie: de nu se va naşte cineva de sus (Ioan 3, 7), spunând «de sus» ar dori să se înţeleagă naşterea din Duhul“

        Un eseu plin de invataturi patristice, „despre pustiul şi pustiirea sufleteasca precum si despre plansul duhovnicesc”, de acelasi admirabil teolog dr. Stelian Gombos. Fara cuvinte! (http://armoniiculturale.ro/stelian-gombos-despre-pustiul-si-pustiirea-sufleteasca-precum-si-despre-plansul-duhovnicesc/)

      • Ana Elisabeta zice:

        Am apreciat articolul, mulţumesc! Mi se pare bun mai ales ca „aperitiv” de trezit interesul în citirea Părinţilor Ascetici…

      • Ana Elisabeta zice:

        „ne mantuim, cu harul lui Dumnezeu, daca vom face cat mai multe fapte bune” – aici cred că apare o confuzie pentru că, în mod normal, omul care are o viaţă duhovnicească în Hristos şi în Biserică îşi exprimă iubirea pentru Hristos ţinând poruncile (sunt multe referinţe biblice, mai ales în evanghelia şi în epistolele Sf. Ioan Teologul), iar asta tinde să se traducă prin fapte. Dar nu numai şi nu exclusiv. Sau, mai bine zis, nu toate „faptele bune” se pot contabiliza la fel de simplu privind din exterior. Cum se poate contabiliza profunzimea pocăinţei cuiva? Sau cum se poate măsura smerenia cuiva, mai ales când ea este atât de uşor de confundat cu falsa smerenie, aşa cum ne avertizează Sf. Ignatie Briancianinov? Şi aşa mai departe…

      • Exact! Sunt unele fapte bune care dpdv umanist nu sunt „bune”, dar in fata lui Dumnezeu sunt. Tocmai de aceea termenul corect pentru Ortodoxie e „trairea credintei” sau „faptele credintei” decat faptele bune. Sau cum spune Sfantul Iustin Popovici, „Sfintele Taine si sfintele fapte bune”.

  2. ioanc zice:

    Iar s-au dat lături pe siteul saccsiv. Se comentează ultima declaraţie a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei. Pe ei îi doare că acesta arată că noi, şi numai noi suntem vinovaţi de starea dezastruoasă în care ne aflăm şi nu alţii. Îmi pare rău de andrei-d, cel care mai comentează şi pe aici. Credeam că-i mai răsărit decât ceilalţi de pe saccsiv, arătand în mai multe rânduri că-i mai copt la minte decât ceilalţi. Dar cine ştie, ale tinereţii valuri … Poa’ îşi revine pân’ la urmă.

    Este păcat să credem că-L vom afla pe Hristos în mijlocul acuzațiilor, defăimărilor celorlalți, a exhibițiilor și ținerea anumitor porunci, fără însă a căuta esența învățăturii creștine.
    Să nu ne înșelăm. Se poate să fim „ai Bisericii”, însă ai lui Hristos nu vom deveni niciodată, dacă nu vom scutura înverșunarea și egoismul care se cuibărește în inima noastră.

    Doamne ajută!

    • Ana Elisabeta zice:

      Alţii adică masonii, sistemul şi aşa mai departe? Dacă e vorba de saccsiv, presupun că de asta e vorba…

      Foarte interesant! Pentru că e încă o dovadă că toate teoriile conspiraţiei, toată lupta anti-sistem (incusiv anti-cip) sunt, aşa cum bine spunea Sfântul Nou Mucenic Daniil Sâsoev, praf în ochi aruncat de vrăjmaş ca să nu vedem adevăratele capcane antihristice: ecumenismul, sincretismul, relativismul, evoluţionismul… Şi iată, praf în ochi ca să nu ne mai vedem nici propriile păcate, să nu ne folosim de „toiagul” pedagogic pe spinare cu care Dumnezeu încearcă să ne trezească la pocăinţă.

      • ioanc zice:

        Foarte bine punctat. Si eu ma gandesc, uneori, daca toate aceste fumigene nu sunt altceva decat praf aruncat in ochi, pentru a ne umple timpul si sa ne abata de la adevarata noastra lupta, cea cu noi insine. Si intradevar vrajmasului ii iese de minune, tinandu- ne prinsi pe vecie in mrejele lui. Cand ne vom intalni cu Hristos si ne va intreba care ne sunt faptele credintei, ce vom raspunde? Ca stim cine a provocat nu stiu ce razboi sau nu stiu ce criza? Ca am aflat cine e in spatele acestei caracatite globale? Ca am demascat nu stiu ce preot ca e pro cip si zice rau de legionari? Ca am … Cata mandrie si orbire duhovniceasca.
        Daca se poate, un link sau un titlu de carte unde Sfantul Mucenic Daniil Sâsoev vorbeste de aceste capcane ale vrajmasului, ati putea sa-mi dati?

        Doamne ajuta!

      • Ana Elisabeta zice:
      • @Ioan

        In general, nebunia anticip, cautarea de „papusari” s.a.m.d. sunt expresii ale materialismului infiltrat printre ortodocsi. In locul metodelor recomandate de Hristos si Sfintii Parinti impotriva ispitelor de tot felul (inclusiv antihrist), ei propun metode materialiste si anti-patristice. Mai rau este ca in nebunia asta, formatori de opinii au ajuns tot felul de oameni care nu cunosc invatatura ortodoxa. Spicuiesc ceva cuvinte ale marilor duhovnici, insa neavand baza dogmatica, le interpreteaza cum vor ei sau mai rau, daca marii duhovnici au spus trasnai, ei le considera „sfinte” pe principiul autoritatii si nu al acordului cu Tradtia Bisericii.

        In chestiunea cu Teofan, eu cred ca are dreptate mitropolitul. Nu sunt mare fan al lui, dar aici are dreptate. Si un milion de musulmani daca veneau, nu avea nicio importanta cat timp la noi natalitatea era ridicata. Dar principala problema este intr-adevar auto-distrugerea noastra: sexualitatea libera, avorturile, promovarea homosexualitatii, promovarea familiei cu un copil etc. Toate astea nu fac decat sa scada populatia. Si atunci cine e principalul vinovat? Se stie ca raul nu are fiinta in sine si nu este creat. Raul vine in absenta binelui. In absenta natalitatii si a unei sexualitati normale, ce poate fi?

        Dar saccsiv asta face. Uita-te si prin comentarii, sa vezi anti-clericalismul dus la extrem in actiune. Din atitudini de genul, nu poate fi decat dezbinare. Si vai de cel prin care vine dezbinarea!

        Lui andrei-d i-am spus de nenumarate ori sa fie atent cu saccsiv. Sper ca a si inteles ceva. Daca lui ii place sa comenteze acolo in continuare, inseamna ca il atrage ceva din „zona” si ar trebui sa mai mediteze. Sper ca o va face…

      • kalinikos zice:

        valeu, ca sa vezi cu cine a ajuns saccsiv in aceeasi oala:
        http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_41442/Cum-am-aflat-c%C4%83-vom-avea-to%C8%9Bi-un-cip-sub-piele-la-dezbaterea-public%C4%83-pe-tema-SIET.html
        APADOR-CH, APtI, Fundatia Soros (am ajuns sa o vad si pe asta, Fundatia Soros impotriva chipurilor, oare musiu stie pe ce ii cheltuie aia banii?).
        Serios acum, pe ce lume traim? Nu mai exista pic de respect… 🙂

    • preot duhovnic zice:

      Mestere, episcopul care tace in aceste vremuri este ateu! (episcop insemnand supraveghetorul dreptei credinte). Episcopul care face slujbe cu sau langa eretici, este apostat! Episcopul care freaca menta, este golan! Mataluta ramai cu jurnalismul ardelenesc, cu Simona Halep, cu rasPutin, cu Oprescu, cu pro-vaccinarea, cu venerarea emigrantilor care te vor face musulman, si cu Daniel (lupul alb)…

      • Parinte, este cazul sa reluam mai vechile discutii pe tema limbajului? Ca sa nu mai zic de faptul ca, in opinia mea, Ioan are dreptate.

      • preot duhovnic zice:

        Are dreptate, asa cum avea si ereticul Petru Pruteanu pe care il sarutai pe la blogroll…, acum de ce nu mai e? In fine, ai si tu adeptii tai… Toti aveti adepti, numai Hristos a ramas fara. Fauriti voi ce i-a scapat lui Hristos.

      • Petru Pruteanu a disparut dupa ce l-a numit pe IPS Serafim „taliban”. Eu nu il mai inghiteam de mult oricum si aia a fost picatura care a umplut paharul. Nu inteleg insa ce relevanta are faptul ca l-am apreciat candva pe Pruteanu pentru niste idei foarte bune cu discutia de fata?

      • A, si nu inteleg nici de ce sunt atat de rau ca vreau sa oamenii sa-si vorbeasca frumos. Chiar nu mai poate nimeni sa discute frumos si civilizat, respectand opinia celuilalt si sa nu-l jigneasca instant cand isi prezinta aceasta opinie? Chiar am ajuns la asemenea degradare ca nici sa mai vorbim cum trebuie nu putem?

        Valabil si pentru Andrei.

        Ok, sa zicem ca Ioan e eretic. Puteti totusi sa ii aratati cu blandete asta (2 Timotei, 4:2)?

      • preot duhovnic zice:

        Prietene botezat, diplomatia (mai ales in asa vremuri) este doar de doua feluri: draceasca si politica. Pacat ca am luat de la Hristos-Dumnezeu doar talibanismul tribal si nediplomatic: pui de vipere si de naparci, tatal vostru este diavolul, cananeanco…, esti o catea… si altele. Tara arde, ortodoxia e apostata si paganizata, crestinii nu mai au repere si nu mai inteleg nimic din toate, ierarhii tac, preotii zac, vor fi islamizati europenii, kalasnicovul se incarca, iataganele se ascut, abatoarele se deschid, iar noi am uitat codul relatiilor diplomatice din jurul ambasadelor si al politicii dracesti pamantesti. E drept, nu trebuie sa suparam balaurul antihristic care e nutrit de diplomatii nihilisti ortodocsi, de ateii religiosi si de crestinii apostati. IL ROG FRUMOS SI PE HRISTOS-DUMNEZEU SA-SI RETRAGA MULTE VERSETE DIN SCRIPTURA, SA-SI RETRAGA TOATA FRANCHETEA, ATITUDINEA NECONFORMA CU DUMNEZEIREA SA SI SA REFORMULEZE CU BUN SIMT, ADAPTANDU-SI DISCURSUL SI LA VREMURILE NOASTRE FINUTE SI RAFINATE.

      • Hristos a folosit limbajul dur acolo unde era cazul. Faptul ca l-a folosit in unele momente nu ar trebui sa ne faca pe noi sa il folosim in permanenta. Si apoi prea confundam mustrarea biblica, care trebuie facuta in duhul blandetii, cu propria patima de a da cu parul in capul aluia care gandeste altfel si nu ne accepta fiecare vorba pe care o spunem ca fiind dogma revelata.

      • andrei-d zice:

        Nu eu m-am luat de ioanc, ci el, cel doxat si super intelept gaseste sa barfeasca, avusesem si cateva comentarii pe blogul sau, dar de ce e impertinent? Nu-si vede de treaba, pacifist asa cum e, e si eretic. Putea sa-si vada de treaba, ce tot are el cu „andrei-d”, l-a deranjat ca am zis ca teofan e sluga sistemului, si ca e asemeni majoritatii puse special sa strice randuiala Bisericii, sa calce canoanele si sa sminteasca credinciosii? Si toate acestea pentru slava lui desarta si dorinta de mai mult, poate ajunge patriarh, vicleanul! Si Teofan crede ca IPS Serafim e o persoana non-grata! Asa ierarh la care harul lucreaza numai prin maxima iconomie, avea dreptate parintele Matei!

      • Vezi ca acest ioanc nu este acelasi cu cel care are blogul…

      • andrei-d zice:

        binevestitorul?

      • Da. Comentatorul de la acest articol este un alt ioanc. Nu doar ca difera ip-ul si mail-ul de pe care comenteaza, dar daca te uiti cu atentie, difera si stilul de a comenta.

      • andrei-d zice:

        Si vizavi de indemnul la tacere si vederea pacatelor noastre in vreme de apostazie, Sf. Ignatie Briancianinov spunea clar: „Cine crede ca nu va da socoteala pentru nemantuirea fratilor, sau zice ca ce legatura am eu cu ceilalti, este clar in inselare”! Asemeni multi Parinti indeamna sa mustram pe oricine sminteste poporul, si sa judecam credinta gresita. Acest ioanc, imi pare rau sa o spun, e un cap patrat. Atat ii spun, sa stea el in cochilia sa si sa se mantuiasca singur.

      • Nu a zis nimeni sa taci, ci cum sa vorbesti. Cu expresii de genul: „e un cap patrat”, nu cred ca rezolvi nimic si nici nu pare ca iti pasa de mantuirea unui frate, dupa cum zice Sfantul Ignatie. Ca sa nu mai spun ca nu trebuie sa imi explici mie ce e mustrarea, pentru ca am scris cateva articole pe tema asta. Problema e ca multi inteleg din „a mustra” ca pot sa vorbeasca cum au ei chef cu altii si sa le spuna fel si fel de invective pe principiul „Biblia ne permite sa mustram”. Biblia ne spune sa mustram, nu sa fim marlani.

        Si acum ca ai descoperit ca este un alt ioanc, ce ti se mai pare gresit din ce a zis? Repet, nu mi se pare a fi vreun partizan al ecumenismului sau al ierarhilor ecumenisti. Si-a spus opinia pe o anumita chestiune. Degeaba ne plangem de invazii, cat timp murim oricum ca popor in ritmul de acum.

      • andrei-d zice:

        Iertare…ai dreptate.

      • Doamne ajuta! Sa ma ierti si tu pe mine daca te-am supararat cu ceva.

      • andrei-d zice:

        E in regula Andrei. 😉 In schimb sunt suparat pe mine!

      • Stii tu…calm…calm :))

    • andrei-d zice:

      Prietene Ioanc, pe acest ierarh spui tu ca eu il „acuz”? Da, il acuz de tacere si siretenie, de ecumenism si de nevrednicie!
      Dar ca a cenzurat mesajul impotriva ecumenismului stiai?

      http://www.apologeticum.ro/2010/10/strigator-la-cer-cenzura-aplicata-omiliei-arhim-partenie-de-hramul-sfintei-parascheva-a-fost-scoasa-referirea-la-ecumenism/
      Uite-ti idolul:

  3. andrei-d zice:

    Iarta-ma Andrei, dar si IPS Serafim a spus ca numai mucenicia ii va mai salva pe acesti tradatori. Daca eu tac, tac si altii, ei zic ca sunt dumnezei si asa smintesc fara pic de rusine multimea! Asta a fost tare, ioanc asta! Sa faca supa cu ierarhii lui.

    • Andrei, mai usor cu temperamentul! 🙂 Si apoi, Ioan chiar nu mi s-a parut un „partizan” al ierarhilor ecumenisti. A spus doar ca in chestiunea imigrantilor, Teofan are dreptate. De ce vedem mereu raul acolo unde nu e?

      • andrei-d zice:

        E si chestiunea duhovniceasca, dar nici ascunderea dupa deget si frica nu sunt solutii. Teofan putea macar sa preia mesajul PS Ambrozie, si sa spuna ca in tara nu se pot constri moschei. Pana si constitutia e mai in acord cu Sfintii decat Teofan.
        Poi sunt temperat, insa ioac asta e un ratacit, mai are el unele sclipiri, dr e mereu cu logica. Si la articole mai vechi umbla cu protestantisme, iar eu i-am cerut invatatura de la Sfintii Parinti, ceea ce nu are.

      • Poti sa-mi dai cateva exemple de rataciri pe care le-a spus Ioan?

  4. ioan zice:

    Iertare!
    Vad ca in urma unei observatii, am devenit acuzator si eretic. In fine cum orice argument are
    si un contra argument nu o sa caut sa ma dezvinovatesc, insa niste explicatii ar fi de bun simt.

    Ii multumesc Anei Elisabeta pentru link; inca n-am avut timp sa-l citesc. Insa n-am inteles reprosul la site-ul „razboinicilor”. Deh, capul asta patrat o fi de vina.

    Acum, eu unul nu am blog si probabil nici nu o sa am ca sunt imprastiat si lenes, pacatele mele.
    Despre IPS Mitropolitul Teofan, eu personal nu-l cunosc si nu stiu lupta pe care o duce acest om. Daca e ecumenist, da sunt de acord cu mustrarea lui, pana la indreptare. Insa am apreciat punctul sau de vedere (ce corespunde invataturii Sfintilor Parinti) in problematica emigrantilor. Atat.

    Frate andrei-d, sa stii ca regret ca te-am pomenit. Probabil am scris mesajul sub impulsul emotiilor.
    Iertare frate, cine sunt eu sa te judec? Asa e, am gresit. Poate daca te incalzeste cu ceva nu am scris cu rea vointa, ci dintr-o parere sincera de rau. E parerea ta si ti-o respect. Doamne ajuta!

    Parinte, ma refer la preot duhovnic, din respect pentru haina preoteasca, am sa tac si va
    sarut mana pentru harul lui Dumnezeu ce-l purtati. Blagosloviti si ma iertati parinte!

    La final, v-as ruga pe fiecare sa nu va mai osteniti cu persoana mea, pacatoasa, ci sa ma pomeniti mai bine in rugaciunile voastre ca sa-mi vad de pacatele mele si bunul Dumnezeu sa ma ierte!

    Dumnezeu sa va miluiasca, pe toti. Amin.

    • Doamne ajuta, Ioan!

      Stai linistit, ca Andrei e un baiat extraordinar, doar ca este putin temperamental 😀 Si apropo de confuzii, si eu am fost confundat cu el si altii m-au facut terci pe alte bloguri, asa ca… ce sa facem. Oricum, frumos comentariul!

    • Ana Elisabeta zice:

      Am rămas datoare cu explicaţia cu privire la „războinicii întru cuvânt”. Într-adevăr, site-ul este foarte bun şi nici eu n-am putut să cred că este ceva în neregulă cu ei până când nu m-am confruntat la modul cel mai direct cu fenomenul. Deci, dacă nu intrăm în discuţii cu ei în comentarii sau pe mail, totul este perfect, sau cel puţin aşa pare.

      Ce discuţii în contradictoriu am avut eu cu ei: cu privire la deasa împărtăşire, cu privire la ecumenism (au pe site articole foarte bune anti-ecumeniste, dar nu se vede că le-au şi citit), cu privire la anumite persoane. Se poate să fie acolo şi un duh un pic cam intens concentrat pe vremurile de sfârşit şi aşteptarea apocaliptică a sfârşitului, dar şi un pic cam multă insistenţă pe pocăinţă – nu zic, Doamne fereşte, că e rea pocăinţa, ci că nu este posibil să se pocăiască cu adevărat omul fără să-L cunoască pe Hristos. În ambele cazuri, ar fi mai de folos un pic, doar un pic mai multă centrare a discursului pe Hristos şi pe Evanghelie, adică Vestea cea Bună. Ambele observaţii îi aparţin duhovnicului meu şi recunosc că n-am înţeles care era problema până când n-am avut acea discuţie cu doamna Mioara/Maria.

      Mai mult nu am dispoziţia şi nici nu cred că e cazul să dau mai multe detalii, pentru că cine are cât de cât puţin discernământ va sesiza derapajele când se va confrunta cu ele.

      Aşadar, nu recomand site-ul (eu trimit articole pe grupul de mail al parohiei), deşi circa 95% din articole (mă refer la partea duhovnicească, nu cea de ştiri, pe care oricum am frecventat-o mai pe sărite) luate individual sunt bune şi folositoare. Şi nu îl frecventez (nici zilnic, nici săptămânal, nici lunar) pentru că în ansamblu nu mă odihneşte. Lucrurile care sunt omise şi lucrurile care sunt accentuate trădează un duh „a little off”. N-ar fi problemă, că nimeni dintre noi nu e infailibil, dacă am putea discuta despre aceste lucruri, dacă s-ar putea corecta din comentarii. Dar nu se poate, indiferent de argumente. Aşa că recurg la „arma” mea de cititor şi citesc alte site-uri (în primul rând „Pelerin ortodox”), iar războinicilor evit pe cât posibil să le fac trafic.

      ***

      În ce priveşte controversa care s-a revărsat de la saccsiv şi aici, recunosc că mă depăşeşte sensul ei. Nu mi se pare de folos să fie judecat un ierarh sau un cleric în general altfel decât din punct de vedere al învăţăturii de credinţă, dacă învaţă drept cuvântului adevărului. Iar alte lucruri, că ar fi vândut cuiva etc., dacă e necesar, să fie discutate pe baza dovezilor, nu a presupunerilor. Şi, bineînţeles, dacă spune ceva bun, trebuie luat ca atare.

      Domnul şi Maica Domnului să ne păzească de dezbinare!

      • ioanc zice:

        Multumesc pentru raspuns.
        Acum fiecare duce atat cat poate sau din contra.
        Dupa mine, crestinismul inseamna inainte de toate dreapta socoteala si fuga de extreme, extreme despre care stim ca nu sunt de la Dumnezeu.
        Cineva spunea ca omul e o trestie ganditoare. Si avea mare dreptate. Ne indreptam incotro bate vantul. Putini reusesc sa-si umple golul din fiinta lor cu harul lucrator, care este darul lui Dumnezeu si sa ramana drepti.

        Am citit link-ul referitor la Sfantul Mucenic Daniil Sâsoev (si comentariile aferente articolului ;)). Am gasit si cartea, am comandat-o. E la un pret infim, de doar 4 lei la libraria Sophia (http://www.librariasophia.ro/carti-Martiriul-unui-apologet-al-Ortodoxiei.-Conferintele-din-Serbia-Sasoev-Daniel-pr.;-Maximov-Iurii-so-5064.html). Nu am cuvinte despre acest mare sfant si intradevar intocmai cu apostolii care prin lucrarea lui a convertit la ortodoxie sute de necredinciosi (printre care si 80 de musulmani, pare-mi-se).
        Am sa inchei cu un citat al Sfantului Mucenic Daniil Sasoev, pentru cei mai revolutionari dintre noi si tin sa reamintesc ca acestea sunt vorbele unui mare sfant:

        „Noi ştim că şi Sfinţii Părinţi făceau greşeli, atunci când ne învăţau contrar doctrinei Sfintei Tradiţii. După cum spunea Sfântul Vincentiu de Lerin, Sfânta Tradiţie este ceea ce au învăţat toţi, întotdeauna şi peste tot. ”

        Deci sa nu cadem in ispita zeificarii unor duhovnici, indiferent de numele lor.

        Doamne ajuta!

      • Adaug si eu cateva observatii personale cu privire la razboinici. Intr-adevar, totul e in regula acolo pana isi dau ei cu parerea pe chestiuni teologice. Atunci incep sa o dea in bara rau de tot. Mai grav este ca nu accepta discutii in contradictoriu pe temele teologice. Inca de la primul comentariu pe care il postezi contra unor idei ale lor, ii vezi cum incep sa se agite, sa te ia pe sus si sa te ameninte cu „excomunicarea”.

        2. Sunt bocaiti.

        3. Sunt cripto-ecumenisti. Desi se declara ca fiind impotriva ecumenismului, totusi multe chestii postate pe site-ul lor sunt ecumeniste, de genul „sfintii mucenici”…eretici.

        Dar, daca ar fi sa aleg intre saccsiv si razboinici, clar raman razboinicii.

      • Ana Elisabeta zice:

        Nu acceptă discuţii în contradictoriu pentru că se ţin de linia impusă de duhovnicul lor şi acceptată de ei ca atare. Am sesizat că le lipsesc argumentele pentru o discuţie în contradictoriu. Şi atunci când am comentat la un articol despre împărtăşanie (pe care ei îl considerau contra desei împărtăşiri) a apărut un alt comentator care era cleric, şi care am presupus eu că este duhovnicul. în chestiune.

      • Cu deasa impartasanie isi dau singuri peste picioare. Ei contesta aceasta practica, dar totusi promoveaza site-ul Pemptousia, care are o gramada de articole pro-deasa impartasanie. E amuzant ca toate argumentele lor sunt calcate in picioare pe Pemptousia.

  5. ioanc zice:

    Andrei multumesc pentru link-uri, le-am pus deja pe o lunga lista de asteptare.
    De razboinici nu stiu ce sa zic, eu am intrat pe site-ul lor sporadic. Nu l-am urmarit zi de zi fiindca si mie mi s-a parut ca si Anei obositor.
    Pe saccsiv am comentat de cateva ori. Insa m-am simtit singur. Aici am ajuns intamplator, din carcotelile unora de pe saccsiv. Si trebuie sa recunosc ca imi place site-ul, articolele si comentariile. Nu prea am vrut sa comentez, dar citind parerile celorlalti am cazut si eu in pacatul acesta.

    PS: Era sa uit, am gasit 2 articole interesante despre falsa parere de sine. Mie mi-au –
    placut:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/04/02/arhim-simeon-kraiopoulos-parerea-de-sine-idolul-din-noi-bunii-crestini-sa-nu-ascundem-lipsa-noastra-de-pocainta/

    http://www.crestinortodox.ro/editoriale/parerea-sine-oglinda-sufletului-137349.html

    In textul de mai jos ma recunosc si eu:

    „Citim Vietile Sfintilor, citim carti duhovnicesti, dar facem lucrurile asa cum ne este bine noua. Cum se poate ca cineva sa-si aranjeze lucrurile in orice situatie, asa cum ii vine lui mai bine? Cand privim faptele altcuiva o facem cu atentie, ne dam seama ca nu cugeta corect, ca nu lucreaza cum se cade, ca face lucrurile nu neaparat bune! Dar cand este vorba despre noi, privim lucrurile dupa propriul interes. Aceasta este o situatie generala.

    Se poate sa citim si sa invatam despre Sfinti, despre cum au vietuit acestia, dar in prac­tica ne indepartam de mentalitatea lor, nu ne molipsim de pocainta lor si nu urmam faptele lor.”

    Doamne ajuta!

  6. Pingback: Recomandare de carte: Sfanta Euharistie – Taina Nemuririi. Rolul Ei in Cresterea Duhovniceasca a Credinciosilor. | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s