Fundamentalismul ecumenist

135947_isus-hristosCati suntem impotriva ecumenismului, cu siguranta am primit macar o data unul din apelativele: „taliban”, „fundamentalist” sau „fanatic”. Desigur, ca intre antiecumenisti exista  si persoane care se manifesta fundamentalist, fie datorita ravnei fara discernamant, adeseori provocata si din necunoasterea exacta a credintei, necunoastere care creeaza considerentul unei „fidelitati” fata de niste axiome, fie datorita ideologizarii credintei [1], ideologizare care exista in orice sistem de gandire omenesc si care provoaca adepti fanatici pana si in ateism, care este considerat „absenta a credintei”.

Trebuie sa fie foarte clar: un antiecumenism care nu pleaca de la premisa trairii experientei ecleziale, este un antiecumenism ideologic care nu face altceva decat sa se opuna unei alte ideologii: ecumenism.

Ecumenismul este o ideologie omeneasca, deoarece el nu are vreo baza in Scriptura sau Traditia Bisericii, ci in balbaielile eclesiologice protestante, care dupa ca eu testat eclesiologia „Bisericii nevazute” pentru a se opune papismului si au vazut ca Scriptura le sta impotriva, au ajuns la concluzia ca Biserica trebuie sa fie si vazuta, doar ca inca nu a ajuns la unitate. De altfel, unul dintre „parintii” ecumenismului si al CMB este protestantul John Mott, care era si mason si marxist [2].

Se observa si adogmatismul caracteristic al ecumenistilor si axarea lor doar pe moralism, activitati filatropice si ecologice, transformand evenimentul eclezial din „vestea cea buna” in societate de binefacere. Si cu toate ca ei vor sa arate ca isi sprijina moralismul si iubirismul pe Sfanta Scriptura, totusi, ca toti ereticii, omit alte aspecte esentiale ale Scripturii.

De exemplu, in Faptele Apostolilor, se arata cum traiau primii crestini vestea cea buna si legatura dintre dreapta credinta, Biserica si Euharistie: „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (2, 42). De asemenea si treapta diaconiei a fost intemeiata dintr-un motiv extrem de important: „Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. ” (6, 2). Este destul de evidenta necesitatea predicarii dreptei credinte, fara de care nu poate exista Biserica si Euharistie.

Invatatura evanghelica a fost transpusa si in viata Bisericii. Astfel, inainte de prefacerea Darurilor, se rosteste Crezul. Imediat dupa, preotul se roaga pentru episcop spunand: „pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici, întreg, cu cinste, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tau“. Inainte de impartasire, credinciosul face o alta marturisire de credinta: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău. Deci, mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Şi mă învredniceşte fără de osândă, să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.” Iar dupa impartasire se canta: „Am aflat credinta cea adevarata  Nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne  Ca aceasta ne-a mantuit pre noi.”

Deci legatura dintre Liturghie, Biserica si dreapta credinta este una foarte clara, tocmai de aceea intercomuniunea si teologia euharistica ecumenista reprezinta erezii. Este de prisos sa amintim aici si cuvintele Sfintilor Parinti sau canoanele care reglementeaza necesitatea predicarii dreptei credinte, pe care oricum le-am specificat intr-un alt articol.

Nu trebuie sa uitam ca rugaciunile Bisericii sunt si model de rugaciuni pentru unitate. In Biserica ne rugam pentru „unitatea credintei”, deci unitatea pe care o da credinta sau unitatea in aceeasi credinta, iar pentru cei din afara Bisericii, ne rugam ca in Ectenia Catehumenilor: „Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii, sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta Sa Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.”.

Sa nu uitam de faptul ca Sfintii Parinti au luptat contra unei erezii numita „gnosimahie”, care se manifesta exact cum se manifesta azi ecumenismul: moralism adogmatic [3].

Cat despre iubirea evanghelica, binenteles ca ea nu lipseste din intreg spectrul liturgic al Bisericii, ci din contra, in aceste hotare se manfesta si aici crestinul o poate trai.

Iubirea pe care a invatat-o Hristos nu este un sentiment omenesc. Sa nu uitam ca iubirea lui Hristos este o iubire care cuprinde toata umanitatea deopotriva. Pentru un om normal, este imposibil sa iubeasca un strain sau pe vrajmasul lui prin propriile sale puteri. Un strain ii va fi, in cele mai dese cazuri, indiferent. Astfel, putem realiza ca, pentru a ajunge la iubirea evanghelica, omul trebuie sa se indumnezeiasca, pentru ca iubirea propavaduita de Hristos este una dumnezeiasca. Doar Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii deopotriva, iar pentru a ajunge si noi la aceasta iubire, trebuie sa ajungem la asemanarea cu Dumnezeu.

De altfel, si in Evanghelia iubirii vrasmasilor (Matei 5, 43-48), vedem ca la final, Mantuitorul scoate in relief acest aspect, desi este, din pacate, omis, si anume ca iubirea aceasta reprezinta asemanare cu Dumnezeu: “Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. “ (v. 45) ; “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (v. 48). Este foarte clar ca la iubirea – virtute evanghelica se ajunge in momentul in care ne desavarsim. Stim de asemenea, din Vietile Sfintilor sau Paterice, ca sfintii ajungeau sa iubeasca toata umanitatea dupa indelungi nevointe si multa rugaciune, dupa ce se curatau de patimi si se iluminau [4].

Astfel ca, iubirea evanghelica nu este ceva la care omul poate ajunge singur, prin propriile forte, ci cu ajutorul Sfantului Duh, pentru ca si iubirea este “roada a Duhului” (Galateni 5,22), iar in Biserica se manfeste prin desavarsirea legaturii de credinta (Efeseni. 4, 15).

Chiar in Evanghelia iubirii vrajmasilor, Hristos face diferenta dintre iubirea umana si cea dumnezeiasca: „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?” (v. 46)

Si in analizele virtutilor din punct de vedere scolastic, iubirea este considerata o virtute teologica, iar inceputul ei este harul primit de crestin prin Taina Botezului [5].

Caracteristica atat pietismului, cat si ecumenismului, este tocmai problematica virtutilor. In ambele ideologii, Hristos este omis, iar omul poate atinge virtutile prin sine insusi, in conditiile in care Hristos a fost foarte clar: „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5) sau ” Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. ” (Ioan 6, 53) [6].

Cu toate aceste evidente insa, ecumenistii se folosesc de tactica ostracizarii celor care se opun acestei miscari, etichetandu-i pe antiecumenisti cu diverse etichete pe care le-am specificat si la inceput. Ecumenistii se incadreaza perfect in definitia fanatismului, care spune ca este: „Atașament exagerat, pentru o convingere, o idee etc., dublat de o totală intoleranță față de adversari. – Din fr. fanatisme.” [7]. Cu toate ca nu au absolut nicio baza scripturistica, patristica, liturgica sau canonica pentru ecumenismul sincretist, ecumenistii totusi se incapataneaza sa ramana fideli acestei ideologii intr-un mod care aminteste de „crede si nu cerceta”, iar cei care se opun desigur sunt niste „paria”. Este revelatorie insa aceasta gandire pentru a defini fundamentalismul ecumenist intr-un mod corect: ecumenistii sunt „toleranti si deschisi” doar catre alti ecumenisti, catre antiecumenisti aplicandu-se alte „metode”, care numai tolerante nu sunt.

Asadar, dragi antiecumenisti, cand va mai spune vreun ecumenist ca sunteti „fanatici”, spuneti-le ca fanatic este doar cel care crede orbeste intr-o idee pe care nu o poate dovedi ca fiind corecta, dar totusi dintr-un atasament sentimental sau pentru ca e „cool”, el nu renunta la ea, iar cei care nu ii impartasesc opinia, evident ca nu sunt atat de „buni” ca „tolerantul” de el.

______________________________________________________________________

[1] Ideologizarea credintei se intalneste si in situatiile in care Ortodoxia este asociata in mod inerent nationalismului sau mai rau, legionarismului. Asta dovedeste ca s-a pierdut constiinta ecleziala a Sfintilor Parinti, ca de altfel si Ortodoxia autentica, Ortodoxie care este legata doar de Biserica lui Hristos (in care se si manfesta). Orice alta alipire a Ortodoxiei la ideologiile omenesti (fie ele si cu iz crestin sau patriotic), reprezinta o deformare a adevarului evanghelic, care arata ca in Hristos s-a desfiintat orice granita de sex, nationalitate, statut social, iar crestinul este „faptura cea noua” care nu cauta decat comuniunea cu Hristos prin Biserica Sa.

Mitropolitul Ierotheos Vlachos, analizand patrunderea nationalismul in bisericile locale, din punct de vedere diacronic, conchide: „Astfel, naţionalismul a intrat şi în spaţiul Bisericii, care prin natura sa este ecumenic-universală – adică nu deviază spre naţionalism – care este cu totul altceva decât conştiinţa naţională. Una este naţionalismul şi alta conştiinţa naţională, una este dragostea de patrie şi alta absolutizarea unei anume patrii în dauna sobornicităţii.” http://www.pemptousia.ro/2013/04/biserica-ortodoxa-in-lume/

Iar Parintele Gheorghios Metallinos arata ca: „Ajungem, astfel la Epistola către Galateni (Gal. 3, 27) unde Apostolul Pavel stabilește că cei botezați ,,în Hristos” (adică toți aceia care au ,,murit” omului vechi și au fost renăscuți ,,în Hristos”) s-au și ,,îmbrăcat în Hristos” și, astfel, de acum, ,,nu mai este iudeu, nici elin”. De acum, în Biserică nu mai există deosebiri pe bază de rasă sau de statut social, de vreme ce calitatea de membru al Bisericii unește, pe când oricare dintre celelalte însușiri separă. Toate acestea funcţionează, însă (la fel ca și la Coloseni 3, 11), în cadrul unei viziuni supranaționale și care se opune rasismului. Creștinii, toți, sunt egali în fața Lui Dumnezeu, Cel care nu este ,,părtinitor”, de vreme ce ,, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El” (Fapte 10, 43). Așadar, pasajul de la Petru 2, 9 (,,popor sfânt”) se identifică cu cuvintele Apostolului Pavel, ,,poporul Lui Dumnezeu” (de exemplu, II Corinteni 6, 16: ,,Și voi fi Dumnezeul meu și ei vor fi poporul Meu”. A se vedea, de asemenea, și I Petru 2, 9-10: ,,Iar voi sunteți popor ales…voi, care, odinioară nu erați popor, iar acum sunteți poporul Lui Dumnezeu”, la care se referă și termenul ,,popor/neam”, ca manifest al noii origini duhovnicești din cel ,,de-al doilea Adam”, și întemeietor al noii umanități, Iisus Hristos.” http://www.pemptousia.ro/2014/05/natiune-nationalism-si-constiinta-ortodoxa/

[2] Vezi mai multe in: Ieromonah Visarion Moldoveanu, „Ecumenismul in intrebari si raspunsuri pe intelesul tuturor”, Editura Vicovia, Bacau, 2008, pp.13. Am citat din editia digitala care se gaseste la: http://mirem.ro/pdf/ecumenism-intrebari.pdf

[3] Vezi mai multe la: https://graiulortodox.wordpress.com/2012/01/22/95-adunarea-clericilor-si-monahilor-ortodocsi-in-discursul-sau-patriarhul-ecumenic-trece-sub-tacere-valoarea-dogmelor-de-credinta/

„Aşa cum a fost deja semnalat în texte mai vechi, panerezia Ecumenismului se ascunde sub pretextul iubirii faţă de eterodocşi, ca „doctrină a iubirii”; Sfinţii Părinţi, referindu-se la vechea formă a ereziei Ecumenismului, adică la erezia „gnosimahiei” [gr. γνωσιμαχία, „lupta împotriva cunoaşterii (dogmatice)”, n.tr.], semnalau tocmai această dispreţuire eretică a dogmelor, chipurile, de dragul faptelor bune şi a dragostei. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin, la care mai târziu trimite şi Cuviosul Teodor Studitul[1], scrie în opera sa Despre erezii: «Gnosimahi [luptătorii împotriva cunoaşterii dogmatice, n.tr.] sunt aceia care se împotrivesc oricărei cunoaşteri a creştinismului, ei afirmă oricine caută anumite cunoştinţe în Sfintele Scripturi săvârşeşte ceva de prisos, pentru că Dumnezeu nu cere nimic altceva de la creştin decât faptele bune.”

[4] Redau o intamplare din Patericul Atonit, care arata si cum trebuie sa ne raportam la eterodocsi prin prisma iubirii: Un batrân spunea:
– Câteodata spunem ca noi avem dragoste, dar ce fel de dragoste este aceasta? Vreau sa spun, ce fel de dragoste duhovniceasca, caci nu ma refer la dragostea lumeasca. Cum poate un om sa ajunga sa-i considere pe ceilalti oameni frati si surori?
Poate unii din acesti oameni sunt atei sau martori ai lui Iehova. Dar, cu toate acestea, ei sunt frati trupesti, desi desigur nu în duh, asa cum sunt ortodocsii unul fata de altul. Dar ei sunt totusi frati de sânge. Ar trebui sa varsam lacrimi si pentru ei. Pe de alta parte, daca un ortodox ar fi sa devina martor a lui Iehova sau catolic, cum ar trebui sa plâng? Acum sunt milioane ca ei. Am plâns destul? Nu, si, prin urmare, sunt departe de a avea în mine dragoste adevarata.

http://www.pateric.ro/capitolul-i-despre-dragostea-dumnezeiasca/

[5] Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, „Morala crestina, manual pentru semnirariile teologice”, Editia a Va, Cluj-Napoca, 2006, pp. 190

[6] Si in problematica desei impartasanii se observa aceeasi atitudine din partea „adversarilor”: omul trebuie sa se curateasca singur, fara participarea la viata Bisericii, iar Sfanta Impartasanie este doar un „premiu”. Nu mai spunem si ca Sfanta Spovedanie este transformata in casa de bilete pentru Euharistie.

[7] https://dexonline.ro/definitie/fanatism

 

Vezi si:

Pentru a purta un dialog cu ereticii, e necesar sa te si rogi cu ei?

A iubi inseamna a mustra cateodata

MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI

Cateva clarificari aduse celor cu gandire ecumenista

Virtutile crestine sunt strans legate de eclezialitate. Impotriva „tolerantilor” ecumenisti.

Diferenta dintre Moralism si Viata Bisericeasca (categorie de articole)

Mostra de sofistica ortodoxa cripto-ecumenista. Aroganta de a fi ortodox sau aroganta de a fi in duhul lumii?

Fariseismul si Hristos. Diferenta dintre fariseism si acrivie. Hristos a condamnat fariseismul sau acrivia?

Marturisirea de credinta ca premisa a vietii duhovnicesti. Rolul laicilor in marturisirea credintei si evitarea extremelor.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii, Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Fundamentalismul ecumenist

  1. Si binenteles, ii multumesc inca o data Anei pentru link-ul de la articolul de pe Graiul Ortodox. 😀

    • Ana Elisabeta zice:

      😀 Eu doar am plecat de la un articol de pe Graiul Ortodox propus de altcineva (nu mai ştiu cine, să mă ierte) şi am tot urmat linkurile propuse până la cel foarte interesant din care am postat.

  2. kalinikos zice:

    daca ortodocsii ar fi constienti ca sun poporul lui Dumnezeu, si ca Biserica Ortodoxa este insasi Biserica, adica trupul lui Hristos, iar nu o alta denominatiune printre miile de denominatiuni ‘crestine’, poate ar intelege altfel ecumenismul si ar sti sa se fereasca de el.
    Mai mult, chiar ieri, Sfantul Apostol Pavel ne-a spus: „Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, stiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.”

    • Ana Elisabeta zice:

      Adică dacă ortodocşii ar fi conştienţi ce spun ei acolo în Crez…

      • kalinikos zice:

        mda, nu am vrut sa fiu chiar asa de laconic 😀

      • Ana Elisabeta zice:

        Am vrut să spun că nu este cine ştie ce învăţătură esoterică, sau nu ar trebui să fie, că doar se afirmă la fiecare Liturghie, dar de multe ori repetăm Crezul fără să ne gândim la înţelesul fiecărui cuvânt (începând cu mine). Sigur că dacă nici preotul nu ne ajută cu tâlcuirea Crezului, nici noi nu citim, rămânem cu recitarea papagalicească. Preotul ar putea măcar să ne ajute să conştientizăm cât de important este Crezul, dar probabil că de cele mai multe ori nici asta nu se întâmplă.

      • kalinikos zice:

        Ai perfecta dreptate.

  3. Ralu zice:

    Excelent! și simplu 🙂

  4. ioanc zice:

    Foarte bun articolul. Defineste si explica foarte bine fundamentalismul de orice tip – ca ideologizare a credintei, ducand in cele din urma la pierderea (inlocuirea) acesteia.

    PS. A vorbi azi de nationalism in spatiul ortodox e ca si cum ai vorbi de funie in casa spanzuratului, de aceea eu unul as boldui sau as pune fontul in rosu explicatiei de la pct. 1 referitoare la ideologizarea crestinismului si anume:
    Ideologizarea credintei se intalneste si in situatiile in care Ortodoxia este asociata in mod inerent nationalismului sau mai rau, legionarismului. Asta dovedeste ca s-a pierdut constiinta ecleziala a Sfintilor Parinti, ca de altfel si Ortodoxia autentica, Ortodoxie care este legata doar de Biserica lui Hristos (in care se si manfesta). Orice alta alipire a Ortodoxiei la ideologiile omenesti (fie ele si cu iz crestin sau patriotic), reprezinta o deformare a adevarului evanghelic, care arata ca in Hristos s-a desfiintat orice granita de sex, nationalitate, statut social, iar crestinul este „faptura cea noua” care nu cauta decat comuniunea cu Hristos prin Biserica Sa.

    Aceasta confirma si spusele parintelui Matei Vulcanescu: ca „ideologia legionara nu a fost doar filetista si ecumenista ci si rasista. Rasismul nu este compatibil cu perspectiva crestin ortodoxa, si nici filetismul si nici ecumenismul.” Iar lista e lunga (v. pietismul, academismul teologic). Cu alte cuvinte tot ce e strain in trairea cu si in Hristos.
    Inca odata multumim pentru articol.

    Doamne ajuta!

    • Doamne ajuta! Si eu iti multumesc, Ioan. Ma bucur ca ai gasit ceva folositor in el. Cat despre funie in casa spanzuratului, da, asa e. Problema este ca fenomenele astea trebuiau tratate de mai demult. Acum, asocierea sine qua non a nationalismul cu Ortodoxia a capatat niste dimensiuni foarte mari si cei mai multi nu pot separa Ortodoxia de „pamantul romanesc si sfant”. E foarte grav ca omul nu mai este ortodox pentru ca are constiinta hristologica ci pentru ca este roman. Sau asa cum zice Mitropolitul Ierotheos, iubirea de patrie e una, a fi ortodox in Biserica Catholica (catolicitate pe care o da plenitudinea invataturii revelate) a lui Hristos e alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s