Cateva ganduri despre ultimele zile

E la moda sa iti dai cu parerea, stiu asta, dar aici nu vreau sa imi dau cu parerea, ci sa impart cateva ganduri in legatura cu problemele din ultimele zile. Fac asta mai ales ca si eu fac parte din generatia care a iesit acum in strada si din generatia oamenilor care din pacate au trecut printr-o asemenea tragedie cum a fost cea din clubul Colectiv.

In primul rand trebuie stabilita o treaba: daca tinerii din Colectiv s-au dus la un concert de muzica rock, nu inseamna nici ca erau satanisti, nici atei, nici…nimic. Ca tanar si ca fost ascultator de muzica rock, pot sa spun ca niciodata nu mi-a trecut prin cap ceva legat de satanism cat timp am ascultat aceasta muzica. Pur si simplu, imi „gaghila urechile intr-un mod placut”, vorba lui Caragiale. Si cam atat. Sunt unii insa atat de bolnavi si dornici sa puna etichete (limitati intr-o gandire atrofiata pana la paroxism), incat te-ar condamna la iad pentru orice maruntis, lucru pe care nici macar Hristos nu l-a facut. Nu mai zic de interpretarile pe care le dau unii scrierilor Sfintilor Parinti…asta e un alt subiect si daca voi avea timp il voi pune pe tapet, pentru ca au iesit tot felul de teologi dupa ureche cu doua clase, care daca au descoperit pe unde se deschide Pidalionul cred ca se pot aseza in scaunul Judecatorului si mai ales, cred ca iti pot masura cu ruleta gradul de (ne)sfintenie.

Apropo de condamnari de genul. Am vazut pe internet inclusiv chestii de genul: „asa le-a trebuit daca se inchinau lui satan!”. Mai oameni buni: in halul asta am ajuns sa fim incat sa nu mai avem compasiune nici in situatii atat de groaznice? Atat de fanatici au ajuns unii si inchistati in propriile obsesii incat sa nu li se miste inima macar putin in fata unei asemenea situatii? Si ce e mai interesant: ei se cred mari crestini pe sistemul asta si cred ca in felul asta fac bine ca „nu plac lumii”. Of, rastalmacirile astea…. Pacat ca unii nu au auzit ca ravna fara discernamant si habotnicia sunt pacate.

Nu mai spun de setea asta patologica de a vedea oameni pedepsiti, pe care o observ la multi nebuni care rostesc condamnari la iad cu o placere infecta doar pe motivul ca celalalt a gresit. Daca a gresit cu adevarat…Ca in cele mai dese cazuri, nici macar nu e vorba de greseli, ci de dorinta maniaca de a se duce celalalt in iad ca nu ti-a impartasit obsesiile. Daca pentru unii insa clasificarea e in „sfinti” si „trimisi in iad”, la Hristos este in „sfinti” si „oi pierdute” pe care le asteapta.

Dar stati putin, ca nu doar habotnicii crestini au spus nenorociri in perioada asta, ci si habotnicii atei, care au profitat instant de aceasta tragedie pentru a scoate de la naftalina sloganuri prafuite de tipul: „vrem spitale, nu catedrale”.

Sigur, nu ma leg de ce s-a spus contra Patriarhului Daniel, care oricum nu mi-e simpatic deloc (si nici nu are cum), dar de la atacul contra lui PF Daniel s-a ajuns rapid la extreme. Nu stau sa discut acum cifre, ce este si ce nu este ortodoxia, dar trebuie specificata o treaba: daca tot Biserica este problema si de data asta, inseamna ca fondul gandirii noastre a ramas exact ca in ’48, atunci cand poporul gusta toate manipularile ieftine si toti erau „vinovati”, numai aia care chiar erau se transformau in eroi. Ce trebuie sa retinem este ca numaratoarea biserici vs. spitale este o utopie pura, pentru ca nu faptul ca se construiesc biserici este vinovat pentru faptul ca nu avem spitale. Nici nu cred ca ar trebui sa specific si eu pe unde se duc banii romanilor de nu avem noi spitale. Eu indemn la un exercitiu de imaginatie: o Romanie fara nicio biserica, dar cu aceeasi clasa politica. Oare am avea spitale mai multe si mai bine dotate (ca de fapt problema nu e numarul, care este in regula din punct de vedere statistic raportat la media europeana ci lipsa dotarilor si a personalului)? Eu nu cred!

Cred ca problema care sacaie mai tare este ca banii care circula prin biserici se vad apoi investiti in ceea ce trebuie. Da, stiu de popi cu BMW-uri (chiar mai multe cazuri decat stie presa), dar serios acum… Asta nu e motiv sa nu fii ortodox sau mai rau, sa nu crezi in Dumnezeu. Si eu am fost „tanar furios”, chiar si pe Biserica, pana sa descopar ce invata Ortodoxia de fapt. Atunci am invatat sa separ lucrurile si sa nu imi pun drept busola a gandirii popii cu BMW. Am cautat preoti adevarati, pe care i-am si gasit. Si asa am devenit „tanar furios si ortodox”.

La sfarsit, trebuie sa felicit frumosul gest al protestatarilor, care au ingenunchiat la locul tragediei si au rostit „Tatal nostru” in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Chiar daca predomina un anticlericalism (destul de radical uneori), iata totusi ca Dumnezeu nu este uitat de catre majoritatea. Chiar daca nu am ajuns, m-am rugat in acelasi duh cu cei de acolo si am o speranta de mai bine (daca si Patriarhia renunta la cateva metehne si oameni neinspirati gen preotul Stoica, care abereaza constant). Insusi faptul ca oamenii au asteptari de la Patriarhie denota ca ei vor sa aiba incredere in BOR, dar nu au semnale….

Inchei acest articol cu doua opinii venite de la doi preoti (luate de pe Facebook) si care sigur vor fi de folos:

Parintele Matei Vulcanescu:

Aici era vorba de un concert de rock, nu de haloween, nu de „inchinari catre satana” etc. Concertul era ceva simbolic! Tematica concertului era moartea, focul!O tematica a realismului! In nici un caz tinerii aceia nu s-au dus acolo „sa se inchine diavolului”, asa cum au scris unii „incinsi la minte”. Cred ca exprimarile negative fata de acesti tineri vine dintr-un fanatism, dintr-o placere de a vedea „pedepsiti pacatosii”, adica mentalitate de inchizitori. Dar cum ramane cu copii care au murit in Vinerea Patimilor intr-o Biserica Ortodoxa din Romania? Aceia tot „pedepsiti de Dumnezeu” erau? Sa fim seriosi! Unde e iubirea si compasiunea omeneasca? Nu vorbesc de cea crestineasca de care se pare ca nu prea mai exista, dar macar de compasiune pur omeneasca…..Cred ca singura atitudine ar fi tacerea.

Parintele Mihai-Andrei Aldea:

UITÂNDU-MĂ ÎN JUR, UITÂNDU-MĂ LA MINE

Au cam trecut cele trei zile de doliu „oficial”.
Unii deja şi-au îngropat morţii, alţii o vor face zilele următoare.
Dar cel mai grav este cu morţii vii.
Mulţi, foarte urât mirositori, foarte agresivi.
De la cei care au încercat să profite de moment pentru a face campanie (anti-)religioasă – fie ea atee, ortodoxistă sau de alt fel – şi până la cei care au încercat şi încearcă să-şi facă pe spinarea victimelor campanie electorală, audienţă, spălare de imagine etc.

Eu am aflat, direct şi indirect, cât de nepriceput şi chiar ticălos sunt!
De ce?
Păi pentru că sunt preot, de exemplu.
Este adevărat că parohia din Bucureşti în care am slujit 14 ani a sprijinit mai mulţi bolnavi decât au văzut în viaţa lor ateiştii de serviciu din mass-media. Este adevărat că noi am ajutat secţii de spital şi clinici, că am ajutat bolnavi şi familii de bolnavi, că am fost implicaţi în acţiuni pentru persoanele cu handicap, în cele pentru oamenii cu sindrom down sau cu autism şi în multe altele asemenea.
Este adevărat că în vreme ce „eroii” gândirii ateiste făceau spume la gură împotriva Bisericii, între o bere şi un whisky, noi mergeam pe câmp în arşiţă sau crivăţ, ducând mâncare, haine, scutece, lapte praf, medicamente şi alte ajutoare celor care locuiau între cartoane şi grămezi de vreascuri.
Dar sunt preot, deci sunt de vină pentru că nu sunt spitale şi medici în România.
Eu.
Nu politicienii!
Nu cei care spuneau acum câţiva ani că „ţinem degeaba 200 de spitale”, şi le-au desfiinţat!
Nu politicienii care folosesc banii din Sănătate pentru tunuri mizerabile, precum „Cardul de Sănătate”. Care card, evident, nu a salvat vineri nici o viaţă. Care card este inutil, câtă vreme identificarea în sistemul online al D.E.S-ului se poate face cu CNP-ul de pe certificatul de naştere sau buletin. Dar care a costat „o bagatelă” de peste 100 de milioane de euro, bani cu care se puteau ţine în ţară sute de medici de top, cu care se puteau înfiinţa două-trei spitale noi etc. Şi dacă ar fi singurul tun dat de politicieni pe banii de la Sănătate!
Desigur, am fost în prima linie în lupta împotriva acestui tun.
Politicienii de la Ministerul Sănătăţii văd şi acum roşu când aud de mine. Pentru că am demonstrat public faptul că sistemul Card de Sănătate – Dosar Electronic de Sănătate este ilegal şi inutil, pune în primejdie vieţile oamenilor şi toacă aiurea banii Sănătăţii.
Nu contează.
Sunt de vină pentru că sunt preot.
De aia nu merge bine Ministerul Sănătăţii!

Şi de ce mai sunt nepriceput şi ticălos?
Păi, după unii ortodoxişti – că ortodocşi nu-i pot numi – pentru că nu am folosit „momentul” ca să fac morală tinerilor, adulţilor şi bătrânilor!
Dar, ce pot face, dacă mie mi se pare altfel?
Eu cred din tot sufletul că acel care se teme să rateze ocazia unei tragedii pentru a face morală victimelor a ratat ocazia să fie om!
Şi cred că nu se poate numi creştin un om care în mijlocul unei tragedii în loc să ajute sau măcar să tacă face morală şi îşi promovează – cu adâncă lipsă de sensibilitate – ideile fixe.

Probabil că sunt nepriceput sau ticălos, dar îmi este scârbă de reacţiile de tipul „ţi-am zis eu” sau „aşa îţi trebuie” în faţa unui om lovit. Fie că şi-a dat cu ciocanul peste degete când lucra, fie că i-a căzut o cană din mână. Cu atât mai mult când a trecut sau trece printr-o nenorocire atât de cumplită.
În prostia şi ticăloşia mea cred că trebuie să-l ajuţi, dacă poţi. Să-i spui o vorbă de mângâiere, dacă e momentul. Ori măcar să taci.

Şi, ca să pun capac la ticăloşia şi nepriceperea mea, mărturisesc public, sus şi tare, faptul că nu am izbutit să văd unde ar fi satanistă melodia „The day we die”. Dimpotrivă, dincolo de stilul vocal – pe care îl înţeleg, dar care îmi este incomod – cântecul are un subiect perfect ortodox:
nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua în care ne vom da bătuţi şi vom accepta să devenim numere, vom accepta să fim sclavii sistemului, este ziua în care vom muri.
Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult!

Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.
Iar comentariile pe temă ale unora – privitoare la „premoniţia” din această melodie – ţin de o boală cumplită a datului cu părerea despre ceea ce nu ştim. Bârfă, şuşana, prostie.
Ca şi cele despre presupusa „petrecere satanistă” de la Colectiv şi altele asemenea, toate bazate pe „auzenii”.
Ooo, sigur, nu a fost o vecernie sau o litie acolo la club. A fost o petrecere, da. Şi vineri seară, corect. Dar de aici şi până la „sărbătoare satanică” şi alte asemenea aberaţii este o uriaşă distanţă.
Pe care mulţi aşa-zişi ortodocşi – oameni care ar trebui să fugă de bârfă ca de dracu – nu s-au sfiit s-o treacă. Autoritar, tupeist, fără pic de empatie, fără dragoste, fără milă.

Lista, din păcate – şi la figurat, şi la propriu – ar putea continua.
Morţii vii au dominat mass-media şi apar la orice postare. Cu comentarii acide, judecând şi condamnând în dreapta şi în stânga.
Pe cei care s-au dus la concert, pe cei care au ţinut concertul, pe patronii clubului, pe preoţi etc., etc.
Nu am cum să merg la Bucureşti acum, din nefericire.
Aş vrea să pot fi alături de familiile lovite de tragedie. În primul rând alături de cele din fosta mea parohie, dar nu numai.
N-am cum să merg acolo.
Aşa că sunt aici, la Paltin, rugându-mă pentru victime.
Şi încercând să le ajut, de aici de departe, cum pot.

Prefer să nu continui acum discuţia pe temă.
Mi-am spovedit public ticăloşia şi nepriceperea.
Mă voi întoarce la muncă în atelierul de tâmplărie, la rugăciunile pentru cei arşi la Colectiv, din care noaptea trecută nu m-am putut opri, pur şi simplu, până la 2 noaptea, la lacrimile pe care nu mă pot opri să le vărs pentru familiile celor loviţi de tragedie, pentru cei morţi şi răniţi, pentru eroii, ba nu!, sfinţii care au căzut încercând să salveze vieţi…
Asta e. Sunt nepriceput şi ticălos. Iertaţi-mă, dacă puteţi! Dar încetaţi, vă rog din suflet, cu moralizările sterpe (ca să nu zic inumane). Măcar acum.
Oricum, ştiu prea bine ce se va întâmpla.
La înmormântarea lui Andrei Răzvan, care a murit să-şi salveze prietenii, aruncându-se în faţa cuţitului, mii de tineri strigau „nu te vom uita”.
La un an au fost prietenii apropiaţi şi familia.
Apoi a mai rămas familia şi vreo doi-trei prieteni.
Astăzi, în afară de ei şi de mine, cine se mai roagă pentru Andrei Răzvan, cine îşi mai aduce aminte de el?
Cei care sunt – şi vor să rămână – morţi vii vor face la fel şi de această dată.
Vor uita. Repede.
Îşi vor găsi noi prilejuri de arţag plin de superioritate – „intelectuală”, „spirituală”, „religioasă” etc., fiecare după mania lui.
Şi nu vor ştii să fie alături de cei răniţi.
Până când va veni vremea lor.
Şi vor fi singuri. Foarte singuri.
Ca atâţia alături de care, ca preot, am fost atunci când nu mai aveau nici rude, nici prieteni.
Cum am putut…
Măcar dacă am FACE toţi ceea ce putem…

P.S. Comentariile care vor contine aberatii habotnice NU vor fi aprobate! Suntem satui cu totii de pseudo-crestinul gata la fiecare pas sa sanctioneze greseli si iesiti la vanatoare de eretici si satanisti si care au uitat pana si cuvinte evanghelice, dintre care unul ar fi:

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi. „ (Galateni 6:2-3)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

49 de răspunsuri la Cateva ganduri despre ultimele zile

  1. Ana Elisabeta zice:

    Bine punctat!

  2. ioanc zice:

    Prea multe nu voi zice. Ultimele evenimente mi-au aratat cat de ticalos si mic pot sa fiu. Asa ca voi incheia cu o rugaciune:

    Aşa Doamne Împărate, dăruieşte-mi mie ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că bine eşti cuvântat, în vecii vecilor. Amin.

    Doamne ajuta!

  3. kalinikos zice:

    Andrei, ai dreptate, nu toti rockerii sunt satanisti, dar trebuie sa recunosti si tu ca sansele ca acestia sa ajunga asa ceva sunt mult mai mari decat in cazul fanilor ‘Modern Talking’ sau ABBA, de exemplu (desi chiar si acolo exista pericolul idolatriei). Si ca sa o zic pe aia dreapta, noi purtam Crucea la gat pentru a ne arata unii altora faptul ca suntem crestini (nu discut daca si suntem sau nu, asta Dumnezeu va arata tuturor la sfarsit de tot). Cei care poarta semnele care mai de care mai macabre, mai morbide, mai diabolice, pe tricouri, pe bratari, pe coliere ce sunt? Doar teribilisti? Din experienta mea in domeniu, eu unul nu cred ca exista asa ceva. Poate sa ma insel, totusi…
    Cunosc cazuri de parinti din generatia mea care au ramas rockeri (slava Domnului ca m-a scos de acolo) si ai caror copii se declara (constient sau inconstient) satanisti. Just like that. (Daca capra sare casa, iada de ce sa nu sara masa?)
    In final trebuie sa fim constienti de un lucru: Biserica nu trebuie sa fie pe placul nimanui, decat al lui Hristos. Daca mustra, pentru Hristos mustra, daca mangaie, tot pentru Hristos mangaie. Sa nu confundam mantuirea cu pacea mondiala. Indiferent ce ar zice o mana de bezbojnici care nu au altceva mai bun de facut…
    Si sincer, eu unul nu le-as mai da Sfanta Impartasanie celor care au huiduit cand au trecut pe langa biserici. Nu ca s-ar impartasi ei prea des, fiindca sunt convins ca cei care sunt in Biserica nu se ridica impotriva ei, oricat de furiosi si de nelinistiti ar fi.
    Pe de alta parte, cine seamana vant culege furtuna. Din pacate in ultima vreme BOR s-a cam des-duhovnicit. Si aici nu vorbesc de arsenizare, sunt multe altele pana acolo, incluzand faptul ca impresia mea e ca BOR nu mai e sinodala (a’propos de Sfantul Sinod, toata lumea s-a bucurat ca s-a hotarat sa se pomeneasca cei morti in inchisorile comuniste, o singura data pe an, de ziua eroilor… pai daca si asta e o ‘mare victorie’, atunci nu mai zic nimic).
    In final, ma iertati pentru gandurile astea, dar cred ca re-contactarea cu realitatea de la noi a fost putin cam shaky pentru mine 😀

    • Ana Elisabeta zice:

      Da, nici eu n-am înţeles de ce trebuie să ne bucurăm că îi pomenim pe mucenicii închisorilor comuniste de ziua eroilor…

      Probabil la modul general putem să spunem că sunt mai mulţi satanişti printre rockeri decât în restul populaţiei. Dar în acest caz nu putem să spunem că sunt satanişti, pentru că avem mărturii că nu erau. Iar broderiile speculative pe tema satanismului şi Halloweenului nu-şi au locul, pentru că acolo n-a fost nici una, nici alta (o să dau mai jos linkurile de pe blogul lui Paul „Slayer” Grigoriu), şi duc în nişte direcţii tare necreştine, după cum am citit şi auzit. Adică mai lipseşte să trimită Dumnezeu îngeri să ne întrebe dacă să-i pună în iad sau în rai, că judecata deja am făcut-o, mai lipseşte sentinţa oficială. Îmi dau seama că nu toţi cei care abordează subiectul legăturii între satanism şi rock sau al sarbătorii respective au patima osândirii, dar hai să nu le dăm apă la moară celor care ar fi vrut să le fie refuzată înmormântarea creştinească unor creştini ortodocşi botezaţi pentru că ştiu ei că au fost satanişti. De unde or şti, nu-mi dau seama. Poate între două rugăciuni la Arsenie Boca li s-a arătat şi lor ceva „de sus”.

      http://paulslayer.blogspot.ro/2015/11/incendiul-din-club-colectiv-o-marturie.html
      http://paulslayer.blogspot.ro/2015/11/incendiul-din-club-colectiv-o-marturie_4.html

      • Kalinikos, eu nu neg tendintele unora. Le stiu foarte bine. Dar aici e vorba de generalizare si mai ales de tendinta asta de a sta la panda sa mai prinzi un pacatos pe care sa-l toci. Oamenii nu sunt castraveti murati ca sa ii bagi pe toti in acelasi borcan. Desigur e valabila treaba asta si pentru grupul celalalt de idioti, care cred ca toata popimea e dupa bani sau repeta la nesfarsit sloganuri expirate inca de pe vremea Revolutiei Franceze („sunteti din Evul Mediu”, „religia e obscurantism”).

      • Si am uitat sa specific ceva: Ortodoxia nu este religie pentru ca nici nu indeplineste criteriile de a fi o religie. Dar din pacate multi oameni au cazut in religiozitate care presupune individualism pietist si altele asemenea.

      • Nu cred că poate convinge pe mulţi argumentul că Ortodoxia nu e religie, pentru că din privită din exterior arată ca o religie. Vorba ceea: dacă arată ca o pisică, se poartă ca o pisică, miaună ca o pisică şi mai prinde şi şoareci, nu poate fi decât o pisică. Şi în primul rând nu-i convinge pe relativişti, pentru că ei sunt deja convinşi că toate religiile sunt la fel, că nu poate fi una adevărată şi toate celelalte false. Şi nu ajută nici faptul că avem destui ortodocşi a căror viaţă duhovnicească se reduce la o viaţă „religioasă”, cu bifarea îndeplinirii unor prescripţii (prezenţă la biserică, rugăciune dimineaţa şi seara, post, spovedanie şi împărtăşanie la anumite intervale de timp, fie în cele patru posturi mari, fie o dată la 40 de zile), aşa cum şi fariseii epocii Mântuitorului respectau prescripţiile religioase ale vremii lor. Poate că ei trăiesc o anumită satisfacţie şi chiar bucurie pentru că şi-au îndeplinit datoriile religioase, dar o satisfaţie şi bucurie de origine psihologică, care confirmă bănuielile ateilor că religiile sunt nişte făcături omeneşti. După cum spunea Sf. Serafim de Sarov: „Dobândeşte duhul păcii şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău.” Faptul că încă nu s-a mântuit nici lumea întreagă, nici Europa întreagă, nici România întreagă, ci de-abia o fracţiune din români sunt interesaţi cât de cât de cele duhovniceşti, ar cam trebui să ne ridice probleme de conştiinţă, pentru că înseamnă că din această fracţiune a poporului român, un procent infim sunt „aluat” capabil „să dospească toată frământătura”.

        Domnul şi Maica Domnului să ne aibă în pază, mai ales că, după cum ştim, locuitorilor Ierusalimului care îi judecau pe cei morţi în prăbuşirea turnului din Siloam (considerând că au murit din cauza păcatelor lor) le-a spus că, dacă nu se pocăiesc, vor pieri toţi la fel. Ceea ce s-a şi întâmplat la cucerirea Ierusalimului de către romani în anul 70.

        Pentru conformitate:

        https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul_Ierusalimului_%2870%29

      • Asta asa este, intr-adevar. Cam greu sa lamuresti tu ca Ortodoxia nu este religie, cand credinciosii o trateaza ca pe o religie. Iar partea cu satisfactia pishologica este cel mai crunt adevar. Majoritatea merg la biserica, stau la coada la moaste sau tin post doar pentru a-si satisface niste nevoi metafizice. Multi uita inclusiv de Hristos. Sa nu uitam ca avem oameni care citesc acatiste catre toti sfintii posibili, dar nu spun nicio rugaciune catre Dumnezeu. Greu, greu…

      • ioanc zice:

        Doamne ajuta!

        Aveti duhovnic? Mergeti la Biserica in fiecare Duminica? Postiti? … si multe altele intr-un interviu cu Christos Yannaris realizat de Sorin Dumitrescu.

        Apropo ce parere aveti de Yannaris? Am vazut ca in Grecia e cam contestat.

      • In afara unor probleme legate de eros, Yannaras e de citit. E contestat de unii carora nu le pica bine la stomac faptul ca a dovedit ca Ortodoxia nu are nicio treaba cu pietismul religios intalnit la majoritatea credinciosilor. Iar faptul ca a facut o greseala nu inseamna ca nu are dreptate in alte probleme.

        Recomand cartea „Contra religiei”. E excelenta!

      • Apropo de discuţia noastră, un text foarte percutant, care se numeşte „Biserica nu este ceea ce credem noi că este”:

        http://www.sfantul-ilie.ro/wp-content/uploads/2013/03/buletin-nr.14-24.02.2013.pdf

        Apropo de cei care reduc Ortodoxia la pelerinaje şi închinări la moaşte, dacă ei nu ştiu mai multe, încet-încet îi va orienta Dumnezeu spre Adevăr pe căile Lui neştiute: poate vor întâlni oameni mai duhovniceşti, chiar preoţi care să le devină duhovnici, poate vor citi ceva care îi va pune (în sfârşit!) pe gânduri, poate vor trăi experienţe în care se vor orienta (în sfârşit!) către Hristos. Asta, bineînţeles, cu condiţia să nu aibă impresia că deja le ştiu pe toate şi că Biserica e un ghişeu cu sfinte moaşte la care apelăm când „nu ne merge bine”.

        Dar despre aceştia se poate spune că sunt neştiutori; problema este cu „ştiutorii” care au aerul că mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca aceşti rockeri.

      • Am mâncat un cuvânt, „doar”:

        „…că Biserica este doar un ghişeu cu sfinte moaşte…” şi nimic mai mult.

        Apropo de Yannaras: trebuie doar să nu-l citim ca pe Sfinţii Părinţi, că nu e cazul. Apropo de eros, am citit într-un comentariu cum se plângea cineva că l-a citit pe Yannaras şi a rămas cu impresia că desfrânarea e bună şi cununia e opţională (şi asta cu toate că, din câte am înţeles, la noi s-a tradus varianta mai „cuminţită”, nu cea originală care a scandalizat Grecia). Iar eu m-am întrebat de ce e vina lui Yannaras, oare aceia nu ştiau că trebuie să asculte ce a învăţat Biserica din toate timpurile? Însă ne place să ne putem îndreptăţi, să dăm vina pe alţii…

        Şi mai are o ciudăţenie, e foarte aspru cu Sf. Nicodim Aghioritul, îl acuză de influenţe occidentale, pentru care a şi fost mustrat de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Faptul continuă să nu trezească conştiinţele celor care consideră că Sf. Nicodim din cauza influenţelor occidentale a propovăduit deasa împărtăşire.

        Mie pot să spun că mai mult mi-a folosit. Nu vorbesc neapărat de un „folos spre mântuire” (deşi şi asta, dacă mă gândesc că de la el am aflat prima dată de pietism şi alte „importuri” din religia de tip occidental, şi de ce ele nu sunt ortodoxe), ci mai mult intelectual. Dar şi acesta poate să fie un lucru bun, pentru că arată că nu trebuie să fie neapărat o duşmănie între Biserică şi intelectuali. Un intelectual poate să se simtă în Biserică, în tezaurul scrierilor Sfinţilor Părinţi, ca un copil într-o cofetărie sau într-un magazin de jucării. (Sigur că Sfinţii Părinţi e bine să nu fie citiţi chiar oricum, dar asta e altă discuţie.) Dar poate să nu afle asta niciodată, pentru că din multe laturi Biserica este căptuşită temeinic cu un strat izolator impenetrabil de pietism tâmp, care pe deasupra mai este şi echivalat cu smerenia fără de care creştinul nu se poate mântui. Dar mai apare şi câte-o breşă ca Yannaras…

      • ioanc zice:

        Doamne ajuta!

        Frumos spus ca „Un intelectual poate să se simtă în Biserică, în tezaurul scrierilor Sfinţilor Părinţi, ca un copil într-o cofetărie sau într-un magazin de jucării.” Cat despre Yannaris, normal ca trebuie luat ce e bun. Eu unul n-am stiut ca pietismul poate cuprinde atatea rataciri, si anume: „încăpătânare orgolioasă, ifose de trăire , mimarea comuniunii, duhul contrazicerii, obsesia amănuntelor, confuzia valorilor si a planurilor(în sensul de neîncadrare corectă a unei probleme), artificialitate spirituală datorată si abuzului de termeni sau sfaturi duhovnicesti, bănuială cronică, formalism al gesturilor bisericesti, zăpăceală si lipsă de coerentă, nesinceritate bine camuflată”, etc. (v.: theologiepatristica.wordpress.com/2014/09/03/despre-pietism/). Si da … sunt un pietist.

        Fiindca suntem la sfarsit de saptamana va propun spre vizionare seminarul „A sta in iconare”, adica in Hristos – seminar dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe. Eu zic ca merita efortul. Aici e link-ul:

        Doamne, ajuta!

      • Am început să mă uit şi eu la interviul cu Yannaras. Aş vrea pentru început să semnalez o eroare destul de gravă de traducere, mai la început (în primele 10 minute), când vorbeşte despre Sfânta Împărtăşanie, spune „nous recevons la grace de Dieu”, adică primim harul lui Dumnezeu, şi în mod bizar se traduce „iertare” în loc de „har”.

        Mi se pare interesant ce spune despre parohie şi despre agapa/cafeaua post-liturgică. Am povestit şi eu despre asta şi mi s-a spus că nu e realist în România, aşa că în practică sunt… „bisericuţe”, grupuleţe, care îşi fac fiecare propria lor lor agapă.

        Iarăşi interesant ce povesteşte şi despre acele parohii care în anii 70 (cred) atrăgeau tinerii. Omul care are o anumită căutare spirituală mai mult sau mai puţin conştientă simte când are de-a face cu autenticitatea şi sinceritatea şi când nu. Am simţit, în urma ultimelor evenimente, un val de judecată şi osândire contra tinerilor care în loc să meargă la biserică merg la noaptea la cluburi, la concerte rock. Şi m-am întrebat dacă nu cumva este şi o responsabilitate colectivă a noastră, a celor care nu le-am arătat ce înseamnă o experienţă sinceră şi autentică în biserică (cu B mare sau mic în egală măsură).

    • Ca răspuns lui Ioan, probabil că pietismul e ca bolile copilăriei, în lipsa unui vaccin ne imunizăm făcând cu toţii boala 😀 E cineva care să nu fie pietist, mai ales dacă lărgim conceptul atât de mult?

  4. Pingback: Patriarhia Romana are un nou purtator de cuvant | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

  5. Apropo de pietism, iată cum descrie un sfânt contemporan evlavia:

    http://www.sfantul-ilie.ro/wp-content/uploads/2014/06/buletin-nr.74-01.06.2014.pdf

    Mare diferenţă faţă de pseudo-evlavia pietistă, ca de la cer la pământ…

  6. Apropo de conferinţa lui Sorin Dumitrescu: încă o mai urmăresc deşi, să mă iertaţi, maestrul nu se dezminte, pe lângă lucrurile interesante pe care le spune mai bate şi câmpii, mai degenerează în speculaţiile nesusţinute cu care ne-a cam obişnuit. În plus, mi s-a părut de prost-gust remarca cu cei care au păţit-o la Colectiv.

    • ioanc zice:

      Fireste. Fiecare avem greselile si inselarile noastre. Insa eu unul personal am aflat multe lucruri noi. Sa pastram ceea ce ne foloseste si ne intareste. Mie mi-a placut. Cu alte cuvinte, sa stam in iconare.
      Ah … era sa uit. Ar fi de urmarit si cuvantarea parintelui Valerian Paslaru. Merita. Si mi-a placut si cele zise de teologul Gabriel Memelis, autorul „dialogurilor diogenice cu Părintele Ghelasie”.

      Doamne ajuta!

      • Apropo de Sorin Dumitrescu, nu aş vrea să fiu nedreaptă, pentru că a fost probabil primul de la care am învăţat foarte multe lucruri despre iconografie (am avut un curs). Pe urmă am mai citit şi alţi autori şi mi-am format propriile repere, în primul rând Cavarnos, mai nou Kordis. Am fost la o conferinţă a lui Kordis care m-a inspirat să cumpăr cele două cărţi care i-au fost traduse şi publicate la noi.

        Apoi, Sorin Dumitrescu, în ciuda relativei lui lipse de rigoare în discurs în comparaţie cu cei doi autori greci (care se datorează poate şi faptului că el este doar artist; Cavarnos a fost teolog, iar Kordis este ambele) este la ani-lumină distanţă de mediocritatea criminală care domneşte cel mai adesea în artele liturgice din bisericile noastre (începând cu bisericile însele, cu arhitectura lor), şi pe care nimeni n-o sesizează, pentru că e mediul lor natural. După care se duc toţi la Drăgăneşti şi se extaziază în faţa „capelei sixtine româneşti”, despre care Sorin Dumitrescu a comentat în termeni extrem de tăioşi – desigur, pentru că n-a înţeles…

        Am să încerc să caut celelalte înregistrări, pentru că şi eu am rămas cu o curiozitate în privinţa acelui părinte.

        Apropo de iconare: da, un cuvânt frumos care nu există, foarte la locul lui în poezia respectivă şi mai puţin în conferinţă. Ce ar putea să însemne a icona? Pentru mine, a face o icoană sau a fi icoană, prin analogie cu a închipui, a înfăţişa. Omul este icoană a lui Hristos pentru că este chip al Lui, şi devine icoană din ce în ce mai fidelă pe măsură ce dobândeşte din ce în ce mai mult asemănarea cu El. Asta da, ar putea fi iconare. Dar să înlocuieşti arbitrar închinare sau alt cuvânt cu iconare…

        Doamne, ajută!

      • După cum am promis, am încercat aseară să mă lămuresc. Dar n-am ajuns până la ceilalţi doi, ci numai am revăzut conferinţa d-lui Dumitrescu, de data aceasta urmărind cu atenţie şi discursul, şi partea vizuală. Aşadar, pot să formulez câteva obiecţii.

        1. Nu se susţine sub nicio formă discursul despre „iconare”. Dl. Dumitrescu (pe urmele părintelui Ghelasie, din câte înţeleg) a bătut câmpii până când am simţit durerea lor. Dacă are cineva altă părere, dacă există un precedent pentru aşa ceva în Tradiţie, vă rog să mă contraziceţi, însă cu argumente din Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţii.

        2. Ideea că artistul nonconformist de la Paris ar putea fi un nebun întru Hristos mi se pare în mod evident absurdă. Mai degrabă e de folos pentru a arăta că nu orice personaj atipic este şi un nebun întru Hristos.

        3. „Dialoguri diogenice”…. Recomand parcurgerea paginii de Wikipedia pentru a evalua dacă este cuviincios să fie invocat Diogene în legătură cu un monah ortodox, măcar că fiecare îşi făcea veacul în câte un butoi.

        4. În legătură cu problema icoanei sfinţilor mucenici Brâncoveni: în primul rând, după cum spune Dumitrescu însuşi cu puţin înainte, dar atrage atenţia şi Kordis, ca să avem o icoană trebuie să avem asemănarea persoanei reprezentate şi numele ei. Restul sunt probleme de rafinament artistic. Aşadar, cu siguranţă un portret votiv al Brâncovenilor, cu sau fără aureole, constituie o icoană a lor! În schimb, reprezentarea pe care le-o face SD reuşeşte să piardă asemănarea. Sfinţii devin irecognoscibili! Şi nici măcar nu are scuza că s-a îndepărtat de naturalism ca să se apropie tradiţia bizantină, că nu s-a apropiat. În plus, introduce nejustificat în mijlocul lor pe Maica Domnului. Avem oare precedent pentru o asemenea inovaţie, pentru reprezentarea Maicii Domnului acolo unde nu avem vreo mărturie că ea a fost explicit prezentă? Ocrotirea Maicii Domnului, care fără îndoială a existat pentru că martirajul a avut loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, ar fi putut fi reprezentată altfel, mai discret şi mai asemenea cu ce s-a mai făcut. Am găsit un articol cu două reprezentări diferite ale sfinţilor 13 mucenici din Kantara (vedeţi linkul). Este de notat că acolo sunt reprezentări ale scenei martirajului, nu doar icoane-portret.

        http://www.johnsanidopoulos.com/2010/05/13-martyrs-of-kantara-defenders-of.html

        5. Şi cea mai gogonată: butoiul dat cu auriu şi cu simbolurile care se aplică numai pe aureola lui Iisus Hristos Însuşi. După părerea mea, termenul de blasfemie nu este prea aspru pentru a caracteriza această reprezentare. Bun, înţeleg că dl. Dumitrescu crede că pr. Ghelasie este sfânt şi a vrut să-i facă icoana, şi că sfinţii se reprezintă la chilia lor, peştera lor, stâlpul lor, pomul lor, piatra lor (sf. Serafim de Sarov s-a rugat trei ani pe o piatră). Deci e justificat să fie butoiul în icoană. Dar de unde până unde să fie butoiul identificat cu Hristos? Este o culme a absurdului, dar şi un simbol al confuziei care domneşte în mintea multora din ortodocşii noştri în ce priveşte credinţa lor, de care să ne păzească Domnul şi Maica Domnului pe toţi.

      • Next: Memelis „o să le zic dialoguri diogenice ca să vadă toată lumea că eu cred că Diogene era un fel de Socrate cu butoi”…

        Prima observaţie: totuşi omul este conştient că nu orice nebun e nebun întru Hristos!

        „Participativă la participarea divinului din Creaţie” – cam bate în panteism! Cred că lipseşte acolo conceptul extrem de important al energiilor increate.

        Mă întreb ce fel de deschidere o fi avut pr. Ghelasie faţă de alte spiritualităţi? Nu mă pot gândi la vreuna potrivită pentru un creştin ortodox!
        …o deschidere „permisivă şi integratoare totodată”.

        Mai aflăm şi că părintele Ghelasie resemnifică terminologia teologiei patristice, care cică fiind împrumutată din filosofia greacă ar fi fost încărcată de oarece „bagaje culturale”… Adică se pune mai presus de Sfinţii Părinţi. Păi, să-mi fie cu iertare, deja nu mai putem vorbi de un sfânt aici, ci de boala părerii de sine de care vorbea şi Sf. Ignatie Briancianinov, spunând că i-a stăpânit pe toţi ereticii.

        Dureroase bătăi de câmpi în ce priveşte funcţia, rostul icoanei! Acestea sunt foarte clare, există chiar şi un Sinod ecumenic pe acest subiect! Deci, nu prea e loc de brodări speculativ-teologoidiforme.

        Iarăşi, foarte grav, se pune deasupra tradiţiei Sfântului Munte! Nu mă întorc să citez exact. Dar nu este vorba de a identifica acolo vreo deviere de la predania ortodoxă, aşa cum a identificat de pildă Sf. Nicodim Aghioritul, ci pur şi simplu de a afirma, cu aroganţă inimaginabilă, că întreaga tradiţie monastică a Sfântului Munte e problematică, incompletă, greşită.

        Acestea sunt câteva gânduri notate la repezeală şi care nu epuizează semnele de întrebare şi de exclamare, ca să nu vorbesc de acele semne care însoţesc containerele cu substanţe toxice…

      • Mă uit şi la cuvântul pr. Pâslaru…

        A vorbit foarte frumos fără a spune, concret, ceva despre învăţătura părintelui Ghelasie. M-a şocat însă prin ceva, prin evlavia pe care o are la Sorin Dumitrescu. Acest lucru m-a îngrozit, literalmente.

        „This is the land of confusion”, vorba cântecului…

        În plus, înţeleg că părintele Ghelasie Gheorghe a fost un foarte prolific autor, cu multe păreri originale, original exprimare, în mai multe domenii. Vedeţi aici:

        http://www.librariasophia.ro/carti-Taina-hranei-Retetele-medicinii-isihaste-Ghelasie-Gheorghe-ierom-so-6507.html
        http://www.librariasophia.ro/carti-Mosul-din-Carpati-Neofit-Pustnicul-Ghelasie-Gheorghe-ierom-so-10643.html

        Şi mai ales aici:

        http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1027/practica-isihast%C4%83-ieromonah-ghelasie-gheorghe-carte

  7. marin zice:

    E o exagerare totusi ca versurile piesei alea au mesaj ortodox , a se vedea ca au si cuvinte cu beep plus ca indeamna la apasarea cat mai grabnica a tragaciului si la anarhie . Sfantul Vasile cel Mare condamna pana si inofensiva muzica de lira , ma intreb ce ar fi spus de muzica rock ?
    Eu nu pot sa vad aici decat o slabire a crestinismului in fata opiniei umaniste a lumii .

    • Din cate imi amintesc, Sfantul Vasile condamna un anumit mod de a canta la lira. Era vorba de o cantare erotica acolo. Sper ca imi amintesc bine. Ideea este ca eu nu vad o slabire a crestinismului. Crestinismul nu a refuzat niciodata lucrurile bune profane.

      • marin zice:

        Lucruri bune profane egal rock ? Oare nu mai are nimeni curajul de a marturisi ca rockul , cat si alte spectacole sunt pacate ?
        Tot intr-o interpretare cel putin fortata , cel care sustine ca textul piesei e otodox , ii numeste sfinti pe cei care au murit la colectiv , chiar nu mai vedem exagerarile , atat de flagrante ?
        Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre spectacole

        Isaia 5
        11. Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin!
        12. Cei care doresc, la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale.

        Ce spune Sfantul Vasile cel Mare despre
        Căci ţe­lul artelor care sunt de trebuinţă pentru viaţă este expus ochilor, precum în tâmplărie tribuna, în arhitectură casa, în construcţia de corăbii barca, în ţesătorie haina, în fierărie sabia, dar al artelor za­darnice, precum cântatul la chitară, dansul, cântatul la fluier sau al­te asemenea, când încetează lucrarea, dispare şi obiectul lucrat. Şi cu adevărat, după glasul apostolic, sfârşitul lui este pieirea.

        http://doktorkingduke.blogspot.ro/2015/04/talcuire-la-isaia-isaia-in-talcuirea_3.html

        Cred ca nu trebuie sa-i mai relativizam pe sfintii Parinti , ci sa spunem ca atat mersul la spectacole , de orice tip , rock – pop sau altele e pacat .

  8. marin zice:

    sfantul Ioan Gura de Aur
    Către cei ce lasă Biserica şi se întinează la hipodrom şi teatru

    <Ci în zi de vineri, când Stăpânul S-a răstignit pentru lume şi s-a adus o astfel de jertfă şi raiul s-a deschis şi tâlharul s-a reîntors în vechea patrie şi s-a dezlegat blestemul şi s-a nimicit păcatul şi războiul îndelungat a încetat şi s-a lăsat împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii şi toate şi-au schimbat mersul, în acea zi când ar fi trebuit să postim şi să slavoslovim şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru bunătăţile din lume Celui Ce a făcut acestea, atunci tu, lăsând biserica şi jertfa duhovnicească, şi adunarea fraţilor, şi cuviinţa postului, prins de diavol, te-ai dus la acel spectacol?
    Sunt de răbdat acestea? Sunt de suferit acestea? Căci nu voi înceta să zic acestea necontenit şi să mă mângâi în durerea mea cu aceasta: nu voi împiedica prin tăcere [asemenea lucruri], ci le voi scoate în mijloc şi le voi pune înaintea ochilor voştri. Cum vom putea să-L mai facem pe Dumnezeu milostiv? Cum vom împăca pe Cel mâniat?

    Înainte cu trei zile o rafală de ploaie le-a nimicit pe toate, răpind, cum s-ar zice, de la gura lucrătorilor de pământ mâncarea şi plecând la pământ spicele coapte şi făcând să putrezească din pricina lăcomiei2 toate celelalte. Litanii şi rugăciuni [au fost atunci] şi toată cetatea ca o revărsare a alergat la locurile [unde erau înmormântaţi] apostolii şi am luat părtaşi [în rugăciune] pe Sfântul Petru şi pe Fericitul Andrei, perechea apostolilor, pe Pavel şi Timotei. După aceea, fiind dezlegată mânia3, traversând marea şi înfruntând valurile, am alergat la verhovnicii [apostolilor], la Petru, temelia credinţei, şi la Pavel, vasul alegerii, săvârşind adunare duhovnicească şi vestind luptele lor, trofeele şi biruinţele împotriva dracilor. Şi nefiind nici loviţi de frica celor întâmplate, nici învăţaţi de măreţia isprăvilor apostoleşti, aşa dintr-o dată, fiind la mijloc doar o singură zi, tu sari şi strigi şi treci cu vederea sufletul tău robit şi tras de patimi?
    http://www.ioanguradeaur.ro/172/catre-cei-ce-lasa-biserica-si-se-intineaza-la-hipodrom-si-teatru/

    • Marin, daca vrei sa-i intelegi pe Sfintii Parinti, intelege-i ortodox. Daca ii intelegi in stil puritan, atunci puritan vei fi si tu, nu ortodox. Trebuie sa fim atenti, pentru ca desi Sfintii Parinti au atras atentia asupra unor chestiuni ca muzica, totusi nu au ajuns sa demonizeze nimic, ba chiar au condamnat astfel de atitudini. Daca intelegm puritan lucrurile, atunci bogomilii si catarii au fost niste sfinti.

      Daca citesti comentariul Sfantului Ioan Gura de Aur la Psalmul 41 o sa vezi ca facea clar diferenta intre o muzica ce transmite un mesaj si muzica ce indeamna la desfranare.

      Si Sfantul Ioan de Kronstadt a spus exact acelasi lucru: „Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“.

      Sa nu uitam ca Hristos s-a dus si la o nunta si daca cineva stie cum se faceau nuntile la iudei, atunci stiu si ce se canta acolo.

      Deci repet, sa nu fim absurzi….

      • Si p.s. O cedare a crestinismului in fata umanismului mi se pare mai degraba atunci cand BOR, de dragul lumii se apuca de construit spitale si nu mai propavaduieste cuvantul lui Dumnezeu, nu in faptul ca incadreaza o muzica in categoria „toate imi spunt permise, dar nu toate imi sunt de folos”.

      • Ana Elisabeta zice:

        Apropo de nuntă…

        (Phoenix – Nunta)

      • Ana Elisabeta zice:

        Argumentul cu nunta din Cana Galileii e foarte bun; de altfel l-a folosit şi părintele Aldea. Şi a mai avut o observaţie importantă la care subscriu, şi anume că e o tendinţă la noi de a încerca mirenii să-i imite pe monahi – cred că a numit-o monahomanie. Mirenii nu sunt monahi, ei trăiesc în lume, au puţin altfel de viaţă. De altfel şi Sf. Ignatie Briancianinov îi scria asta unui fiu duhovnicesc mirean, să nu încerce să aplice fără discernământ şi fără sfatul duhovnicului toate sfaturile duhovniceşti de prin Filocalie, că nu se potrivesc.

      • Chiar ca monahomanie. Sunt multi dintr-astia care nici in manastire nu se duc (ca „nu sunt vrednici”), dar vor sa duca viata din pustia Patericului Egiptean in mijlocul Bucurestiului si ii terorizeaza si pe cei care nu o fac.

        Si oricum, si monahomania asta este transformata in puritanism de catre adepti, ca nici monahii nu ar trebui sa fie puritani. Nu degeaba Sfantului Antonie i s-a spus ca cea mai mare virtute e dreapta socoteala. Te-ai fi asteptat ca unui monah sa i se raspunda total altceva, dar iata ca nu-i asa dupa cum credem noi tot timpul.

      • marin zice:

        Ca sa o lamurim , eu cred ca daca sfantul Ioan Gura de Aur a vorbit astfel despre spectacolele de atunci , mult mai rau ar fi vorbit de spectacolele de acum , care sunt lipsite de orice decenta , mai ales daca le comparam cu cele de atunci .
        In concluzie , eu cred ca e pacat sa mergi la un concert rock si sa dai din cap ca apucatul pe acolo imbracat cu tricouri cu mosntri / demoni . Tu ce crezi , e pacat sau nu ? Sau e doar ceva ce nu ne e de folos ?

      • Depinde ce spectacol si ce rock. Treaba nu e chiar atat de simpla. Eu am fost mai demult, cand incepusem facultatea, la un concert Iron Maiden. Nu doar ca nu a fost nimeni care sa dea ca apucatul din cap, ci a fost totul de un bun-simt si o civilizatie de care mi-a fost dor cand m-am intors in viata cotidiana. Si acum imi amintesc cum un rocker m-a calcat din greseala pe picior si si-a cerut scuze de cel putin o mie de ori, mi-a strans mana si nici nu a mai facut niciun gest ca sa nu ma mai loveasca a doua oara. A stat teapan acolo, doar ca sa nu mai deranjeze pe nimeni. Mult mai bine decat atunci cand babele te inghiontesc ca apucatele la biserica pentru a atinge felonul preotului.

  9. marin zice:

    Mie imi pare ca eviti raspunsul . Mergfeti fratilor la concerte atunci , ca doar nu-i pacat . Si maine-poimaine cantati the day we die la strana , ca de , are mesaj ortodox . Imi pare rau ca vezi tu numai terorizari inchipuite ale monahomanilor impotriva alora de merg in club , dar exagerarile astea vadite cu mesaj ortodox si sfintii de la colectiv nu le vezi !

    • Ce raspuns am evitat? La datul tau cu presupusul eu am raspuns cu propria experienta. Deci? Nu ai decat sa iti dai cu presupusul in continuare. Si nu a zis nimeni ca daca asculti „The day we die” acasa, trebuie sa o asculti si in biserica, dupa cum daca iti place literatura asta nu inseamna ca astepti Shakespeare in loc de Evanghelie. Ideile astea fixe…

  10. marin zice:


    Se poate vedea cum se imbanceau unii pe altii ca apucatii , dar , pentru multi ortodocsi declarati e ceva normal , nici macar pacat , la fel ragetele alora care cica canta piese cu mesaj ortodox .

    • Asa. Si de la manifesterile a zece copii de 16 ani (ca mai mult nu au cei care se imbrancesc pentru ca, vorba aia, minte multa nu se cere) tu ai tras concluziile pe care le-ai prezentat mai sus?

      Eu as zice sa fii mai atent cu pianul manifestarilor pe scari, ca unii trag concluzii despre Ortodoxie tocmai din manifestarile oamenilor, care numai „dumnezeiesti” nu sunt la majoritatea.

      Si apoi tu te faci ca nu intelegi ce vrea sa zica pr. Aldea sau asa esti tu de fel?

      • Păi colegii mei de şcoală generală şi liceu la vârsta asta jucau „lapte gros” care era, aş zice, semnificativ mai brutal decât atât şi nu credea nimeni că e ceva anormal în vreun fel. Jocuri de băieţi.

        În ce priveşte „The Day We Die”, nu pot să nu fiu de acord cu părintele Aldea. „The Day We Give In Is the Day We Die” – perfect adevărat! Am rezonat perfect cu mesajul, mai puţin cu acele efecte vocale care mi-au reamintit de ce n-am fost niciodată metalistă. (Dar ele nu sunt importante, nu întotdeauna mijloacele artistice cu care e transmis un mesaj sunt cele mai adecvate, reuşite etc. – valabil din păcate şi pentru arta icoanei, şi pentru muzica câteodată numai aşa-zis psaltică şamd.) Părintele Aldea s-a referit la „sistem”, eu m-am gândit mai ales la compromisurile, cedările („give in”) din ce în ce mai mare pe care le face omul ca să nu-şi piardă un post călduţ într-o corporaţie sau, dimpotrivă, la stat; cedările faţă de societatea consumeristă, în care el este redus la o rotiţă, de fapt o serie de numere: cât produce, cât consumă, cât cotizează la stat: cât mai mult! Drept care e încurajat pe toate căile să fie rotiţa perfectă sau, cum spunea un alt cântec, „just another brick in the wall”. Şi este normal şi firesc, şi perfect ortodox cum a spus părintele Aldea, ca un om să se revolte împotriva acestei stări de fapt, care este o moarte a sufletului.

        Şi de ce nu e ortodox, pentru că zice „F*ck all your wicked corruption”? Păi, mi se pare important şi interesant de precizat că blesteamă greşeala, nu pe cei care greşesc. Acesta e atitudinea ortodoxă, chiar dacă limbajul nu e cel pe care l-ar folosi un ortodox. Dar mă întreb de unde până unde această pretenţie ca oamenii neapropiaţi de Biserică să vorbească ca sfinţii, să cânte ca sfinţii… Am aşa un gând că dacă noi, cei din Biserică, am fi sfinţi, măcar în devenire, s-ar propaga măcar un pic fenomenul şi înspre societatea profană. Să nu zic la zece mii de persoane cum spune sf. Serafim de Sarov, să zic la o sută, cum zice parabola semănătorului. Ar dospi aluatul toată frământătura! Dar dacă noi suntem aluat expirat, cu fermentul mort, din cauza (cum spune şi cântecul) multelor noastre cedări….

        Pentru că mi se pare foarte interesant cum se potriveşte cântecul (măcar parţial) şi creştinilor care preferă să fie comozi, liniştiţi (nu isihaşti, că adevăraţii isihaşti sunt şi mărturisitori, când e cazul), să nu carecumva să supere pe cineva mai sus-pus cu vreo critică sau mărturisire anti-ecumenistă…

      • ioanc zice:

        Vad ca ceea ce s-a intamplat la colectiv nu ne da pace. A fost o tragedie, un accident cumplit … si atat. Dumezeu sa-i ierte. Ce faceau acele suflete acolo? Nu stiu. Datoria mea ca si crestin e sa ma rog pentru acele suflete, iar pentru cei ramasi in urma lor, sa-i mangai sufleteste si sa-mi asum lacrimile si nefericirea lor.
        Ceea ce se uita e ca in urma acestei tragedii a fost atacata Biserica. Citisem, undeva, ca regretatul poet Ioan Alexandru avea o vorba „de cand a venit Hristos pe Pamant nu mai exista atei, ci antihristi”. Ce constat eu, e ca greseala, vina ne apartine tuturora: tinerii, care si-au departat dureros pasii de Biserica, si noi, care nu am fost foarte aproape de tragedia lor. Dumnezeu sa-i ierte, iar pe noi, cei ramasi sa-i judecam, sa ne miluiasca!

        PS: Sa nu uitam, ca singura Biserica – este cea care ne indreapta pasii sigur spre Imparatie si ii poate salva si pe detractorii ei, chiar daca acestia nu inteleg mare lucru.

        Doamne, ajuta!

      • Foarte frumos spus, Ioan C, sunt de acord.

        Cu cele spuse de Ioan Alexandru nu pot fi de acord decât în ce priveşte ateii militanţi, cei care luptă activ contra lui Hristos. În schimb, lucrarea lui antihrist are multe tentacule, poate nu toate la fel de evidente. Tot lucrarea lui antihrist o fac de exemplu şi cei care nu luptă contra lui Hristos, ci doar propovăduiesc un Hristos diluat, acelaşi la toate „confesiunile” (termen care pune semnul egal între Ortodoxie şi erezii) şi eventual egal cu dumnezeii tuturor religiilor. Aceasta o spune Părintele Daniil Sâsoev, sfântul nou mucenic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s