Scrisoare adresata Patriarhului Neofit al Bulgariei de catre clericii si mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la documentele adoptate pentru Sinodul Pan-ortodox

— preluare de pe blogul “Român ortodox în Franţa” (via “Cuvântul ortodox”) —

http://corortodox.blogspot.ro/2016/03/scrisoare-adresata-patriarhului-neofit.html

Editare şi revizuirea punctuală a traducerii: “Dragostea se bucură de adevăr” (Ana Elisabeta)

Într-o scrisoare din 23 februarie, preoți și călugări ai Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, susținuți de mireni, au exprimat Patriarhului Neofit al Bulgariei și Sfântului Sinod al acestei Biserici, îngrijorările lor față de subiectul documentului presinodal cu privire la “Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, ​​aprobat la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Locale de la Chambésy în luna ianuarie a acestui an. Printre semnatarii scrisorii sunt Arhimandritul Ioan (Filippov), din Eparhia Plovdiv, ieromonahul Dimitrie de Zografu, de la mănăstirea Sfântul Ioan din Rila din German, în apropiere de Sofia, ieromonahul Nicanor de la Mănăstirea Sfinții Cosma și Damian din Tsarnogorski, preotul Stelian Tabakov, de la biserica Sfinții Chiril și Metodiu din Sofia, preotul Kirill Didov, duhovnic din Eparhia de Sofia, protopopul Ioan Koukov de la biserica Sf. Gheorghe; preotul Georges Ianykov al bisericii Acoperământul Maicii Domnului și alții. Anumite persoane au semnat această scrisoare pe Internet: arhimandriți, ieromonahi, preoți, călugări, călugărițe și mireni. Publicăm mai jos textul integral:

“Preafericirii Sale Neofit, Mitropolit al Sofiei și Patriarh al Bulgariei,
membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare,
Scrisoare deschisă a creștinilor ortodocși cu privire la Sinodul Pan-Ortodox prevăzut pentru luna iunie 2016
Preafericirea Voastră, Înalt Prea Sfințiile Voastre,
Ca fii credincioși ai Sfintei Biserici Ortodoxe, cu smerenie atragem atenția dumneavoastră arhipăstorească asupra următoarei importante probleme doctrinare. Referindu-ne la cuvintele Sf. Teodor Studitul, potrivit căruia, “atunci când credința autentică este amenințată de un pericol, porunca dumnezeiască spune ca nimeni să nu tacă, indiferent de modesta sa poziție socială sau bisericească”, dorim să ne exprimăm profundele noastre îngrijorări și dezacordul cu privire la conținutul unui proiect de document, adoptat în mod oficial în vederea examinării de către Consiliul Pan-ortodoxe în iunie 2016, intitulat “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, ​​care tulbură foarte mult conștiința noastră ortodoxă. Iată, mai jos, ceea ce avem în vedere. Întreg documentul acesta dă impresia unei utilizări nejustificate a terminologiei ecumenice [ecumeniste n. ed.], care vine în contradicție cu teologia ortodoxă tradițională și limbajul Sfinților Părinți. Uneori, sunt folosite expresii cu dublu sens, care nu sunt menite să clarifice conceptele, după exemplul Sinoadelor Ecumenice, ci să le ascundă și să le erodeze în mod conștient. Există chiar unele formulări evident neortodoxe. Cităm exemple concrete.
1. Expresii ca “restabilirea unității creștine” sau “căutarea unității pierdute”, care sunt adesea menționate în paragrafele 4, 5, 6, 7 și 12, etc, sunt extrem de importante și repetate de mai multe ori. Asemenea se întâmplă cu conceptul foarte general “lumea creștină”, care apare în titlul documentului, și care, la fel ca expresiile mai înainte citate, nu este definit în duhul teologiei Sfinților Părinților și, în consecință, utilizarea lui are un alt caracter. Sfinții Părinți nu au vorbit de o anume “lume creștină”, ​​nedefinită, dar într-un scop absolut precis și într-un mod concret, au definit astfel de concepte precum “drept-măritori”, “credincioși ortodocși” sau “eretici”, “schismatici”, etc. În schimb, în acest ​​proiect de document, conceptul de “erezie” nu este niciodată menționat. Aceasta înseamnă că deja nu mai există erezii, nicăieri, pe bază creștină? Iar dacă există aşa ceva, de ce nu sunt menționate în mod clar?
2. În proiectul de document, remarcăm o neconcordanță dogmatică certă precum și o contradicție, ceea ce poate fi văzut în mod clar în utilizarea conceptului de “Biserică”, care este de o importanță primordială și fundamentală nu doar în ceea ce privește documentul respectiv, dar, în general, pentru tot Sinodul Pan-ortodox. Astfel, de exemplu, în paragraful 1, vorbim pe bună dreptate de Biserica Ortodoxă ca fiind “Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, dar mai apoi, fără să știm de ce, începem să menționăm în paragrafele 6, 16, 17, 18, 19 și 20, alte “Biserici creștine”, fără a da, în general, nici o explicație pentru această absurditate dogmatică. Este vorba aici de o omisiune inadmisibilă pentru un document pan-ortodox de un asemenea înalt nivel și importanță doctrinară. Pentru că există o mare diferență față de o discuție umană care nu duce la nici un angajament, în care expresia “Biserica Romano-Catolică”, de exemplu, este utilizată pentru a facilita dialogul, dar fără ca să fie introdus vreun conținut dogmatic în această expresie. Dar este cu totul altceva atunci când este vorba de un document eclezial oficial al Sinodului Pan-ortodox, care trebuie să fie semnat de către numeroși patriarhi și mitropoliți ortodocși, reprezentanți ai întregii Biserici, și în care statutul unic de Biserică “Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” dobândește brusc un caracter de plural și începe să fie atribuit comunităților eretice. În plus, este menționată de mai multe ori “unitatea creștină” ​​care, de fapt, este mesajul fundamental al proiectului de document. Însă, niciodată, în Sinoadele Ecumenice, nu s-a vorbit despre restabilirea unității între ortodocși și arieni, macedoneni, nestorieni, monofiziți, origeniști, monoteliți, iconoclaști, ș.a. Acest lucru se datorează faptului că prezența ereticilor, indiferent de numărul lor, nu afectează unitatea internă a Bisericii lui Hristos, dat fiindcă ereticii au fost întotdeauna considerați ca fiind exteriori în raport cu Biserica. Dimpotrivă, membrii drept-credincioși ai Bisericii sunt mereu în unitatea creștină, deoarece sunt uniți prin credința lor ortodoxă comună, Sfintele Taine și Hristos Însuși, Capul Bisericii. Acesta este motivul pentru care Sfinții Părinți nu au vorbit niciodată despre restabilirea unității dintre ortodocși și eretici, ci doar au chemat ereticii la pocăință și întoarcere, după mărturisirea credinței Ortodoxe, în Biserică. Dar, în acest proiect de document, nicăieri nu se vorbește de pocăința ereticilor contemporani (romano-catolici, protestanți, comunități monofizite, etc.), nici de întoarcerea lor la Biserica lui Hristos. Și, așa cum este cunoscut din istoria Bisericii, Aceasta nu s-a unit niciodată cu ereticii care nu se pocăiesc de greșelilor lor.
3. După cum se arată în proiectul de document discutat, de exemplu, în paragrafele 10 și 14, Patriarhul Constantinopolului este chemat să coordoneze eforturile ecumenice ale Bisericilor Ortodoxe locale, care, la rândul lor, sunt legate de organizația numită “Consiliul Mondial al Bisericilor” [CMB n. tr.], considerat într-o lumină pozitivă. Din partea noastră, dorim să amintim poziția categorică a Sfântului Ierarh Serafim Sobolev, taumaturg [făcător de minuni n. ed.] din Sofia, recent canonizat, cu privire la ecumenism. Sunt aproape 70 de ani de când în raportul său la Conferința pan-ortodoxă de la Moscova, din 1948, Ierarhul a avertizat împotriva uriașei tulburări duhovnicești, cauzate de dialogurile ecumenice, asupra conștiinței pe care o au participanții ortodocși ei înșiși, și le-a cerut să nu participe la această mișcare. Acum, după trecerea timpului, putem spune cu certitudine că cuvintele lui au fost confirmate. În ceea ce privește prezentul proiect de document, am dori să vă atragem atenția asupra metodei psihologice de substituție, care a fost utilizată în articolele 16, 17, 18, 19 și 21, pentru a da o evaluare pozitivă a CMB și a obiectivelor sale neortodoxe. Chiar și critica parțială a CMB în paragrafele 18 și 21 este foarte bine construită pentru ca, dacă este necesar, apărătorii ecumenismului să poată să se refere la o astfel de critică nesemnificativă și să liniștească conștiința credincioșilor superficiali, pe care Domnul Iisus Hristos o numește nici fierbinte, nici rece, spunând că o “varsă din gura Lui” (cf. Apocalipsa 3:16). Însă amarul adevăr este aceasta: tocmai acolo unde ar fi putut fi scrise mii de pagini cu mărturii teologice despre acte în mod serios anti-canonice, şi chiar anti-dogmatice, de către numeroși reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe locale în CMB, chiar acolo teologia Sfinților Părinților este înlocuită cu psihologia lumească a sincretismului religios. Chiar acolo unde dogmatica și Sfânta Tradiție ar trebui să definească credința, acolo începe să răsune chemarea, ușor de asimilat, pentru “unitatea creștină”, ​​în numele iubirii, prin care ecumenismul ar vrea, în practică și în teorie, să justifice grelele transgresiuni ale dogmei și canoanelor. Însă repetăm ​​din nou cuvintele inspirate ale Sf. Ioan Gură de Aur: “Nu acceptați nicio falsă dogmă care ar fi, ascunzându-vă în spatele iubirii”. Recent, am citit cu plăcere și bucurie duhovnicească declarația oficială a Mitropolitului Athanasie de Limassol din Biserica Ciprului, care a protestat puternic împotriva numeroaselor alterări și contradicții dogmatice constatate în proiectul de document examinat. Noi sprijinim pe deplin acest protest, precum și critica bine întemeiată a profesorului D. Tselengidis, și, în cele din urmă, poziția protopopului Teodor Zisis, expusă în comunicarea sa cu ocazia conferinței “Sincretismului Internaţional” de la Chișinău între 21 și 22 ianuarie 2016. Noi vrem cu toții să urmăm duhul Sfinților Părinți.
4. Există și alte pasaje care sunt inexacte și tulburătoare în proiectul de document. De exemplu, punctul 22, în care se afirmă că “Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice încercare de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum dă mărturie întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure [autentice n.tr.] este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este criteriul competent și ultim în materie de credință”. Acest text dă impresia de a fi absolut corect, dar, din păcate, conține o inexactitate teologică pe care vom încerca să o explicăm. Această inexactitate țintește, în practică, ca paragraful 22 să fie înțeles astfel încât deciziile Sinodului Pan-ortodox din 2016 să fie astfel “criteriul ultim în materie de credință” și, în consecință, este rostită o amenințare nedisimulată față de fiecare persoană care ar exprima un dezacord [față de viitorului Sinod Pan-ortodox] argumentat cu poziții clare opuse și în duhul și învățătura Sinoadelor ecumenice, considerându-se astfel de persoane ca fiind condamnabile. Aceasta se bazează pe afirmația că “întreaga viață a Bisericii”, după cum se spune, ar da mărturie că numai deciziile sinodale sunt “criteriul competent și ultim în materie de credință”. Dar aceasta nu este învățătura autentică cu privire la această problemă. Autorii documentului omit un fapt bine cunoscut, și anume că chiar “Sinoade ecumenice” au fost definite mai apoi ca “tâlhărești” de către pliroma bisericească. Și se omite, de asemenea, faptul că au existat momente dificile, când învățătura sinodală a Bisericii a fost exprimată nu de către Sinoade la care participau numeroase persoane, ci de către mărturisitori individuali, cum ar fi Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Marcu din Efes. Si nu doar ei ci, de asemeni, de mari sfinți precum Atanasie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Flavian al Constantinopolului, Ioan Damaschin, Fotie al Constantinopolului, Grigorie Palama, etc., care au fost expuși la condamnări din partea autorităților ecleziale oficiale, inclusiv de patriarhi și de sinoade cu mulți episcopi. Ca să fie clar, noi credem și mărturisim că Sinoadele bisericești sunt deosebit de importante. Cu singura diferență că acestea sunt importante, valabile și investite cu autoritate cu respectarea singurei condiții imuabile: că ele trebuie obligatoriu să fie în acord cu cele șapte Sinoade Ecumenice și cu Sinoadele locale canonice, precum și cu Tradiția Sfântă a Bisericii în general. De aceea noi credem că deciziile viitorului Sinod nu ar putea avea o valoare legală pentru toți decât cu condiția să fie în acord cu duhul și litera Sinoadele Ecumenice anterioare, inspirate de Duhul Sfânt. Aceasta este ceea ce proclamă celebrul text al enciclicei Patriarhilor Răsăriteni din 1848, care începe cu cuvintele: “Pentru noi, nici patriarhii, nici Sinoadele nu ar putea introduce ceva nou, deoarece chivernisitorul evlaviei noastre este trupul însuși al Bisericii, adică poporul însuși, care dorește mereu să păstreze credința lui neschimbată și în acord cu credința Sfinților Părinți… ”
5. Conținutul paragrafelor 20 și 23 este de asemenea inacceptabil. Se spune la paragraful 20: “Perspectivele Dialogurilor Teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext)”. Acest text are un conținut inexact și poate ușor duce în eroare pe cei care nu cunosc canoanele menționate, care descriu doar modul în care diferiți eretici pocăiți sunt acceptați în Biserică. Nu vorbesc în niciun caz despre o anumită tradiție a Bisericii primare, de dialoguri inter-creștine – aceasta nu există și nu a existat niciodată. Mai mult decât atât, în textul mai sus menționat, se vorbește într-un spirit clar ecumenist de dialogul teologic cu “celelalte Biserici și Confesiuni creștine”, pentru a evita conceptul de “eretici” formulat de Sfinții Părinți. Profesorul D. Tselenghidis a scris mai detaliat despre acest lucru și, din acest motiv, am dori să atragem atenția asupra paragrafului 23. În afara formulării greșite conform căreia ar exista o conștiință ortodoxă comună a necesității dialogului teologic inter-creștin, și alte expresii similare (conform cărora, Sfântul Apostol Pavel nu ar fi un creștin suficient de conștient, caci a spus: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3, 10-11), paragraful 23 exclude în mod categoric “orice act de prozelitism sau a altor acțiuni de antagonism sectar provocatoare”. Cu ce înţeles este folosit aici cuvântul “prozelitism”? Considerăm că acest text pune creștinilor ortodocși un obstacol canonic evident în ce priveşte propovăduirea credinței ortodoxe către orice eretici. Amintim cuvântul Sfântului Ciprian din Cartagina că “ereticii nu se vor întoarce niciodată la Biserică, dacă noi îi întărim noi înşine în convingerea că ei au Biserica și Sfintele Taine”. În general, cum este posibil să se reconcilieze interdicția privind “prozelitismul” cu Tradiția apostolică și patristică milenară, care consideră în mod categoric că ereticii sunt în afara corabiei Bisericii și, în consecință, în afara mântuirii, motiv pentru care au nevoie cu atât mai mult de slujirea noastră misionară printre ei? Ar fi bine dacă, la paragraful 23, s-ar pune numai problema “prozelitismului ne-evanghelic”, ceea ce ar permite condamnarea agresiunii, violenței și metodelor ne-ecleziale de propovăduire. Dar paragraful 23, se pare, este îndreptat împotriva a altceva. Avem motive suficiente pentru a presupune că extensibilitatea [elasticitatea n.ed.] formulării citate face posibilă, de asemenea, o interpretare neortodoxă a conceptului de “prozelitism”, ceea ce putem concluziona din cuvintele Patriarhului Bartolomeu, rostite la sărbătoarea Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie 1998, în prezența reprezentanților “Bisericii” Romano-Catolice, în frunte cu Cardinalul William H. Keeler, în care tema principală, aceasta este clar, era reuniunea Bisericii Ortodoxe cu comunitatea eretică papală: “Dialogul care aspiră să restabilească unitatea pierdută a Bisericilor presupune că practica se conformează principiilor comune acceptate ca fiind corecte: deoarece o Biserică recunoaște că cealaltă Biserică este deținătoare a harului lui Dumnezeu și călăuzitoare spre mântuire, încercarea de a desprinde credincioșii unei Biserici pentru ca ei să se alăture celeilalte este exclusă, contravenind acestei recunoașteri. Căci fiecare Biserică locală nu este un concurent al celeilalte Biserici locale, ci constituie un singur trup cu ea și dorește ca ea să trăiască această unitate în Hristos, adică, restabilirea a ceea ce a fost tulburat în trecut, și nu absorbirea de către cealaltă. Astfel, anumite forme de prozelitism în activitatea bisericească, adoptate ca fiind o moștenire a epocii, aparținând trecutului, dar supuse schimbării, nu pot să se dezvolte sub protecția uneia dintre Biserici în dialog în detrimentul celeilalte, deoarece aceasta înseamnă o respingere în practică a unui acord teoretic care a fost atins…”. Pe scurt, reiese din textul menționat că Bisericile Ortodoxe locale și comunitatea eretică papală trebuie să se considere ca Biserici surori la fel de mântuitoare și, în consecință, nu trebuie propovăduită Ortodoxia romano-catolicilor. Putem să percepem aici concepția despre prozelitism a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și problemele care decurg. Prin urmare, revenind la textul paragrafului 23, considerăm că conceptul de “prozelitism”, după modul în care s-a formulat, lasă o largă posibilitate de interpretări, care sunt în mod deschis neortodoxe și contrare voinţei divine, “Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4).
Preafericirea Voastră,
Înalt Prea Sfințiile Voastre,
O concluzie succintă a celor de mai sus este faptul că, în tot acest proiect de document, există multe lucruri care tulbură puternic conștiința ortodoxă și care sunt absolut inacceptabile pentru ea. Același lucru se întâmplă şi cu posibilitatea oferită la paragraful 5a din a doua parte a documentului intitulat “Taina Căsătoriei și impedimentele sale” de a autoriza Taina Căsătoriei unui ortodox cu un eretic (cu condiția ca copiii reieșiți din această căsătorie să fie botezați și educați în Biserica Ortodoxă): dacă sfintele canoane interzic chiar rugăciunea în comun, cum putem chema Duhul Sfânt ca să sfințească unirea lor (din care se poate să nu rezulte niciodată copii)? Acest lucru este în mod clar interzis de canonul 72 al celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic și, dacă, în cazuri individuale excepționale s-a făcut iconomie față de aceste canoane (de exemplu, în cazul căsătoriilor dinastice), aceasta nu înseamnă că putem legaliza această excepție și să o permitem masiv. După cum subliniază profesorul D. Tselengidis, chiar ideea ca “copiii reieșiţi din această căsătorie să fie botezați și educați în Biserica Ortodoxă” contrazice fundamentul teologic al căsătoriei ca Taină a Bisericii Ortodoxe, deoarece nașterea de copii (eveniment viitor incert) și botezul ortodox al copiilor nu pot să fundamenteze îndeplinirea Tainei Căsătoriei – acest lucru este clar interzis de al 72-lea canon, mai sus menționat. Sinodul, neavând rangul de Ecumenic, continuă profesorul D. Tselengidis, nu poate să aducă îndoieli sau să nege validitatea regulii absolut clare a Sinodului al VI-lea Ecumenic: căsătoria mixtă nu este permisă și, dacă aceasta se întâmplă, este considerată ca inexistentă.
Acesta este motivul pentru care vă cerem cu smerenie, Preafericirii Voastre și confraților Mitropoliți ai Preafericirii Voastre, cărora vă este încredințată păstorirea poporului ortodox bulgar, de a lua în considerare cu bunăvoință tot ceea ce a fost exprimat mai sus, și de a exprima în fața altor Biserici locale dezacordul dumneavoastră argumentat față de acest proiect de document, “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, ​​care este neortodox în întregime, precum și faţă de punctul 5a, a doua propoziţie, din a doua parte a documentului “Taina Căsătoriei și impedimentele sale”. Astfel, poziția dumneavoastră, întemeiată pe Sfânta Tradiție milenară a Bisericii Ortodoxe, va deveni o lumină spirituală adevărată, pentru a călăuzi poporul lui Dumnezeu pe urmele marilor Sfinți Părinți ai noștri și mărturisitorilor ortodocși spre Împărăția lui Dumnezeu. Sărutam sfânta voastră dreaptă patriarhală și rămânem, Preafericite și Înalt Preasfințiți Mitropoliți, fiii dumneavoastră duhovnicești, credincioși în Hristos.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii, Ortodoxie, Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Scrisoare adresata Patriarhului Neofit al Bulgariei de catre clericii si mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la documentele adoptate pentru Sinodul Pan-ortodox

  1. Îmi place 🙂 E una din cele mai detaliate reacţii la documentul cu pricina, poate şi pentru că vine puţin mai târziu, după ce s-au mai spus şi alte opinii.

    Oricum, ar trebui să facem şi noi aşa ceva.

    • Andrei zice:

      Chiar asa, ar trebuie sa ne punem pe treaba si sa incercam o scrisoare catre BOR. O scrisoare civilizata, argumentata si in care sa ridicam anumite semne de intrebare asa cum este cel al IPS Serafim (pe ce criterii au fost selectati episcopii care participa la sinod?).

      • Cred că singura şansă e să te apuci să scrii 🙂 Şi pe urmă mai vedem, discutăm, corectăm, semnăm. Poţi să-i „plagiezi” pe bulgari. Din păcate, noi n-avem un sfânt ca Serafim Sobolev care să fi mărturisit atât de tranşant contra ecumenismului. Părintele Arsenie, Părintele Iustin, da – dar ei nu sunt canonizaţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s