Muntele Athos. Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861)

ÎNTRERUPEREA POMENIRII BISERICEȘTI CA MĂSURĂ CANONICĂ ȘI PATRISTICĂ DE ÎMPOTRIVIRE FAȚĂ DE COVOCAREA ”SFÂNTULUI ȘI MARELUI” SINOD ECUMENIST

Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861)

Sfântul și Marele Sinod” viitor, care se va întruni la Academia ”Ortodoxă” din Creta, în Kolymbari, Hania, de pe 16 până pe 27 iunie, dupa cum este previzibil, va putea fi un sinod mincinos, tâlhăresc, neortodox și ecumenist, după modelele pseudo-sinodului II Vatican, pentru că, așa cum se vede și din textele publicate – și mai ales din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”1 – pe care urmează să îl adopte viitorul ”sinod”, va fi legiferată, legalizată și oficializată prin ”hotărâre sinodală panortodoxă” panerezia sincretistă a ecumenismului intercreștin și interreligios ca linie și învățătură oficială și legală a Bisericii Ortodoxe, recunoscând caracter bisericesc, succesiune apostolică, preoție, har și taine ereticilor papistași, protestanți și monofiziți și adoptând teorii neortodoxe, înșelate, eretice și ecumeniste despre ”teologia baptismală”, ”eclesiologia euharistică” și a ”Bisericii celei Una și [în același timp] divizate”, în timp ce, în paralel, va fi validată rămânerea Bisericii Ortodoxe în dialogurile teologice contemporane, interminabile, antipatristice și ineficace și în Consiliul panprotestat Mondial al ”Bisericilor” sau mai bine zis al ereziilor și înșelărilor.

Deci, în fața acestei mari trădări și catastrofe iminente a credinței ortodoxe, care urmează a fi săvârșită de ecumeniștii panortodocși ai Bisericilor Ortodoxe și de arhiereii care le urmează acestora, va trebui ca noi, adevărații clerici, monahi și mireni ortodocși, care păstrăm credința ortodoxă autentică, nefalsificată și neîntinată de virusul mortal al ecumenismului, să ne luăm măsuri și să punem în practică, prin harul Sfântului Dumnezeu Treimic, calea bisericească, canonică și patristică a întreruperii pomenirii numelor episcopilor ecumeniști.

Cu privire la subiectul foarte arzător, fierbinte și actual al întreruperii pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie am dori să menționăm următoarele:

  1. Întreruperea pomenirii numelor arhiereilor ecumeniști trebuie să se realizeze în conformitate cu Tradiția Bisericii interpretată ortodox, cu practica Sfinților Părinți interpretată corect, cu al 15-lea Canon al Sinodului I-II interpretat corect.

  2. Al 15-lea Canon al Sinodului I-II al lui Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.), stabilește cu exactitate că: ”Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind Canonul de mai sus, menționează: ”Cele ce Canoanele cele de mai sus au rânduit pentru episcopi și mitropoliți, aceleași la rânduiește și cu mult mai vârtos Canonul acesta pentru Patriarhi zicând: Însă acestea să se facă, dacă pentru oarecare vinovății, curvii să zicem, sau ierosilii (fur de cele sfinte) și altele ca acestea, se despart preoții de episcopii lor, episcopii de mitropoliții lor și mitropoliții de patriarhii lor”. Printr-o notă la acest punct Sfântul Nicodim menționează: ”Cu toate că al 31-lea Canon Apostolic îl judecă a fi nevinovat pe cel ce s-a despărțit, dacă se dovedește a avea dreptate”. Iar dacă întâi-șezătorii cei numiți ar fi eretici și eresul lor l-ar propovădui întru arătare (Printr-o notă la acest punct Sfântul menționează: ”Din cuvântul acestui canon se vede că nu trebuie să se despartă cineva, potrivit lui Balsamon, de episcopul lui, dacă episcopul are vreo erezie, dar o ține în ascuns și nu o propovăduiește, căci acesta iarăși s-ar putea îndrepta după acestea.) … și supușii lor pentru aceasta se despart de ei, și mai înainte încă de judecata sinodală pentru eresul acesta. Unii ca aceștia, despărțindu-se de aceia nu numai că nu se osândesc, ci și de cinstea cuvenită, ca niște dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă prin osândirea aceasta, ci mai ales au slobozit de schima și eresul minciuno-episcopilor acelora2.

Canonul de mai sus este în conformitate cu alte canoane ale unor Sinoade Locale și Ecumenice, precum Canonul 31 Apostolic, Canonul 6 de la Sinodul Local de la Gangra (340), Canonul 5 al Sinodului Local de la Antiohia (341), Canoanele 10, 11 și 92 al Sinodului Local de la Cartagina (491), Canonul 19 de la Sinodul IV Ecumenic (451), Canoanele 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691), și Canoanele 12, 13, 14 ale Sinodului I-II (861).

Prima parte [a Canonului 15 al Sinodului I-II] începe cu expresia ”Cele ce sunt rânduite…” și se încheie cu expresia ”… și rup unitatea Bisericii”. Această parte reprezintă continuarea celor două canoane precedente, 13 și 14, care vorbesc despe interzicerea întreruperii pomenirii Mitropolitului de către diaconi și preoți și a Mitropolitului de către Episcop. Canonul 15 se referă acum la interzicerea întreruperii comuniunii Patriarhului de către Mitropoliți și Episcopi. Această interzicere este valabilă [când] sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători” și [aceasta] ”înainte de înfățișarea înaitea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia”. Cu alte cuvinte, canonul interzice întreruperea pomenirii Patriarhului pe motive de dreptate (adică pentru motive morale), înainte de osândirea lui sinodală, pentru că aceia care întrerup pomenirea fac schismă și rup unitatea Bisericii.

A doua parte începe cu expresia ”Căci cei ce pentru oarecare eres…” și se încheie cu expresia ”… s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”.

Sfinții Părinți de la Sinodul I-II (861), vrând să pună capăt schismelor, care au tulburat Biserica în secolele VIII și IX, au așezat Sfintele Canoane 13, 14 și 15 prin care interziceau cu strictețe ortodocșilor să întrerupă comuniunea eclezială cu mai-marii lor bisericești înainte de judecata lor sinodală. Ca să nu se înțeleagă însă că, prin această interzicere, li se ia ortodocșilor dreptul de a întrerupe comuniunea înaintea judecății sinodale cu cei care propovăduiesc vreo erezie, înțelepții Părinți au așezat la sfârșitul Canonului 15 următoarea precizare: Nu este supus epitimiilor Sfintelor Canoane cel care se rupe înainte de judecata sinodală de episcopul care propovăduiește vreo erezie, dimpotrivă, este chiar vrednic de laudă.

Prin urmare, întrerupere a pomenirii numelui episcopului se face doar atunci când există erezie, doar pentru delicte dogmatice, nu pentru delicte morale (de exemplu, curvie, fur de cele sfinte etc.). Nu trebuie confundate chestiunile care țin de dreptate (adică, chestiuni care nu sunt de natură dogmatică, ci de ordine morală și de bună rânduială bisericească) cu chestiuni care țin de credință și, de asemenea, nu trebuie să se susțină că va trebui să se întrerupă pomenirea numelui arhiereului și pentru aspecte care țin de dreptate, fapt care vine în deplină contradicție atât cu al 15-lea Canon de la Sinodul I-II, cât și cu Tradiția de veacuri a Bisericii Ortodoxe. Este interzisă întreruperea comuniunii bisericești fără motive legate de credință.

  1. Întrerupere a pomenirii numelui arhiereului la sfintele slujbe și, mai ales, la Dumnezeiasca Liturghie, care este încununarea tainelor liturgice, poate să facă doar clericul, nu și laicul, pentru că doar clericul are, prin hirotonie, preoție sacramentală. Clericul este cel care săvârșește slujbe, sfinte taine și îl pomenește pe episcopul locului; așadar, doar el poate să întrerupă pomenirea numelui arhiereului și să nu îl pomenească la sfintele slujbe pe arhiereul său. Clericii sunt datori să nu slujească împreună și să nu se roage împreună cu episcopi ecumeniști, să nu le cânte la slujbă titlul episcopal.

  2. Mireanul aparține pe de o parte ”preoției împărătești”3, însă nu are preoție sacramentală, nu săvârșește slujbe, sfinte taine, nu pomenește, prin urmare nu poate să întrerupă pomenirea numelui arhiereului. Singurul lucru pe care poate să-l facă mireanul este întreruperea comuniunii bisericești cu arhiereii, preoții, monahii și mirenii ecumeniști.

  3. Preotul poate întrerupe pomenirea numelui nu a oricărui Arhireu, ci numai a Arhiereului locului, pentru că numai pe acesta îl pomenește la sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie. Cu alte cuvinte, nu poate să întrerupă pomenirea numelui nici unui alt Arhiereu de care nu aparține bisericește, de vreme ce, prin firea lucrurilor, nu-l pomenește pe acesta. Mitropolitul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Patriarhului sau Arhiepiscopului local. Episcopul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a Mitropolitului local. Preotul poate să întrerupă pomenirea numelui doar a mitropolitului sau a episcopului local. Patriarhul sau Arhiepiscopul poate să întrerupă pomenirea numelui altui Patriarh sau Arhiepiscop, nemaipomenind numele lui în diptice.

  4. În cazul în care prezbiterul întrerupe pomenirea numelui episcopului local, nu va trebui ca în locul acestuia să pomenească alt Arhiereu sau pe Sfântul Sinod sau pe Hristos sau pe oricare alții. Trebuie să las loc liber la pomenirea numelui Arhiereului până când se va soluționa problema. La sfintele slujbe și la Dumnezeiasca Liturghie spune cererea ” pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm”, lăsând loc liber la numele Arhiereului(Pentru episcopul nostru) adica taind prima parte a cererii ce se refera la episcop. Ecfonisul Dumnezeieștii Liturghii ”Întâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău” se spune în felul următor: ”Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”. În acest mod săvârșeau sfintele slujbe și Dumnezeiasca Liturghie Părinții Aghioriți ai celor opt Sfinte Mănăstiri, ai schiturilor și chiliilor Sfântului Munte, precum și cei trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noii – Augustin Kantiotis al Florinei4, Pavlos al Paramithiei și Ambrozie al Eleftheropolei, care au întrerupt pomenirea numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, pe durata a trei ani, 1970-19735.

  5. Conform Canonului 15 al Sinodului I-II, prezbiterul care întrerupe pomenirea numelui episcopului locului nu va trebui condamnat ca schismatic și vinovat de schismă în Biserică, nici ca unul care se află în afara Bisericii. Dimpotrivă, este vrednic de laudă, pentru că a scăpat Biserica de la schismă.

  6. Prezbiterul care aplică întreruperea pomenirii numelui Episcopului locului nu va trebui să primească pedeapsa caterisirii de la Episcop sau de la Sinod, lucru care neîndoielnic este o urmare firească, ci să continue să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie, chiar și în vreo casă oarecare, dacă i s-a interzis folosirea vreunei biserici, prin folosirea unui antimis simplu, pe care nu va fi înscris numele Arhiepiscopului locului, nici nu va purta pecetea Mitropoliei locului, nici nu va fi fost sfințit, dar neapărat va avea cusute pe el moaște de martir. Caterisirea din motivul opririi nepomenirii in acest caz (de erezie) este lovita de nulitate dupa cum vedem din faptul ca nici un Sfant Parinte nu a acceptat aceasta „caterisire” si „anatematizare”mincinoasa(vezi Sfantul Ioan Damaschin anatematizat de patru Sinoade Locale.

  7. În țările Ortodoxe de limba Grecă și în practică Sfântului Munte Athos Sfântul Mir se înmulțește cu ulei de măsline la fel cum se înmulțește Aghiasma Mare (așa procedează Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Antiohiei și toate comunitățile grecești din diasporă care nu au mult Sf Mir) Sfantul Mir se înmulțește și timp de zeci de ani atunci când nu există posililitatea primirii de la un Sinod autocefal. Înafară de Sfântul Mir în practica Bisericii se trasmitea Pecetea harului Duhului Sfânt și prin punerea mâinilor episcopului pe capul celui nou botezat, ca să primească în acest fel Harismele Duhului Sfânt prin Succesiunea Apostolică.

  8. Afirmația că nu sunt valide sfintele Taine și Dumnezeiasca Liturghie a prezbiterilor care trec la încetarea pomenirii numelui episcopului locului nu este valabilă. Harul preotiei nu este un monopol al episcopului, fiecare prezbiter slujeste in virtutea faptului ca a fost Hirotonit, Harul savarsirii Sfintelor Taine nu se retrage in mod magic de la prezbiteri pentru ca nu mai pomenesc pe episcop, cu atat mai mult cu cat prezbiterul ramane in credinta ortodoxa, ingradindu-se de episcopul ce invata eretic. Sfantul Maxim Marturisitorul ne da aceasta marturie, si anume ca acolo unde se afla Marturisirea Corecta a Credintei acolo se gaseste si harul Sfantului Duh si deplinatatea Bisericii Catolice (Biserica Ortodoxa), deci si puterea de a savarsi Sfanta Liturghie si Sfintele Taine la prezbiterii ce s-au ingradit de erezie.

  9. Modelul și izvoarele istorice referitoare la întreruperea pomenirii numelor Episcopilor eretici sunt Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinții ai noștri, precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Teodor Studitul, Părinții Aghioriți din timpul Patriarhului Ecumenic cu cuget latin, Ioannis Vekkos, Sfântul Grigorie Palama, Cuviosul Iosif Vrienios, Sfântul Marcu Evghenicul6 și Părinții Aghioriți din timpul Patriarhului Ecumenic ecumenist Atenagora.

Din toate aceste exemple, ne vom opri doar la două. Anume, la exemplul Sfântului Grigorie Palama și la cel al Părinților Aghioriți din timpul Patriarhului Atenagora.

  1. Sfântul Grigorie, din cauza cugetelor eretice ale Patriarhului Ioannis Kalekas, a întrerupt pomenirea acestuia înainte de judecata lui sinodală. Aceasta a fost una din cauzele pentru care a fost emisă împotriva Sfântului Grigorie Palama o anatemă, ”pentru că a îndrăznit ca în mod necanonic și fără de judecată să întrerupă pomenirea mea…”. Trebuie semnalat că, atunci când Sfântul Grigorie a întrerupt pomeniea Patriarhului, Kalekas nu fusese încă condamnat de Sinod, în timp ce Sfântul nu era încă hirotonit Episcop, ci era simplu ieromonah în Sfântul Munte. Se pare că această hotărâre de anatematizare a Sfâtului Grigorie Palama au semnat-o și alți Episcopi, printre care și Patriarhul Antiohiei, Ignatie, iar Sfântul Grigorie, în ce-l privește, nu a respectat această hotărâre și a continuat să liturghisească pe cont propriu. Citim enciclica lui Kalekas: ”Palama, începătorul și apărătorul blasfemiilor, fiind condamnat și el și cei dimpreună cu el în același mod, (căci nici nu a cedat hotărârii, nici nu a renunțat în vreun fel sau altul la vorbăria [lui] cea fără de rațiune), este alungat și din Biserica lui Dumnezeu, și din preoție, după cum reiese din memoriile despre el, aduse la cunoștință de Patriarhul de atunci al împărătesei cetăților, de Patriarhul Antiohiei, cetatea lui Dumnezeu, și de fiecare dintre Arhiereii, cei care au fost acum aici prezenți, și cei care au participat la voturi. Pe de o parte, în felul acesta, [demersurile lor] devin impediment și [motiv de] încetare a slujirii [preoțești], cu toate că, întru nimic considerând pedeapsa [cei în cauză], își țin cu tărie preoția, cu îndrăzneală săvârșind jertfele de taină în ascuns”7.

  2. Este cunoscută tuturor perioada 1970-1973 din istoria bisericească, când aproape jumătate (opt la număr) dintre Sfintele Mănăstiri ale Sfântului Munte, toate schiturile și cele mai multe dintre chilii, prin acordul și îndemnul Sfântului Paisie Aghioritul8, și trei Preasfințiți Mitropoliți ai Țărilor Noi, Augustin Kantiotis din Florina, Pavlos de Paramythia și Ambrozie de Eleftheropoli, au îndrăznit și au trecut la întreruperea pomenirii numelui marelui Patriarh Ecumenic ecumenist, Atenagora, care, în 1965, trecuse la ridicarea anticanonică a anatemelor, se întâlnise cu ereziarhul Papă la Ierusalim și, în general, urma o poziție filopapistașă. Pe durata celor trei ani, cei care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora și-au continuat viața liturgică fără să pomenească numele Patriarhului.

  1. Atitudinea indicată în acest moment pentru combaterea panereziei ecumenismului este informarea clerului și poporului despre marea trădare iminentă a ”Sfântului și Marelui Sinod”, prin scrierea de cărți, texte și articole antiecumeniste, printr-o mare rigoare, prin respingerea teoriilor înșelate, prin congrese și conferințe teologice, dar și prin informarea despre dreptul bisericesc, canonic și patristic al întreruperii pomenirii numelor Arhiereilor ecumeniști, măsură care trebuie folosită pentru avertizarea și amenințarea Arhiereilor Ecumeniști și pentru prevenirea convocării ”Sfântului și Marelui Sinod”.

XIII) La punctul 22 al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” este scris: ”Biserica Ortodoxă consideră că este condamnabilă orice rupere a unității Bisericii de către indivizi sau grupuri, sub pretextul respectării sau, chipurile, apărării Ortodoxiei autentice”. Este clar aici că Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe încearcă să impună prigoane, caterisiri și afurisiri celor care se împotrivesc ”Sfântului și Marelui Sinod”.

1 Proiectul de text, adoptat de a V-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy-Geneva, 10-17 octombrie 2015), cu titlul: ”Hotărâre: Relațiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”, publicat pe data d 21-1-2016 pe situl: http://www.romfea.gr/diafora/6177-apofasis-sxeseis-tis-orthodojou-ekklisias-pros-ton-xristianiko-kosmo, în conformitate cu hotărârilor Sinaxei Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, care a avut loc la Chambesy, în intervall 21-28 ianuarie 2016.

2 CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. Β. Ρηγόπουλος, Tesalonic 2003, p. 358.

3 I Petru 2, 5, 9.

5 Vezi periodicul Θεοδρομία, nr. 11 (1) (ianuarie – martie 2009) 75-81.

6 Cu privire la aceasta, vezi Οἱ ἀγῶνες τῶν μοναχῶν ὑπέρ τῆς Ὀρθοδοξίας [Luptele monahilor pentru Ortodoxie], ed. . Μ. Ὁσίου Γρηγορίου, Ἅγιον Ὄρος 2003.

7 P.G. 150, 880D.

i Este vorba de provinciile din centrul și nordul Greciei, care au fost încorporate Statului Grec după Războaile Balcanice, și care se află în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. [n.trad.]

Acest text este un indrumar “de buzunar” pentru uzul preotilor si episcopilor ce intra in nepomenire fata de Sinaodele si episcopii ce adopta erezia. Studiile pe acesta tema sunt nenumarate, si toata istoria Bisericii este presarata de exemplele Sfintilor Parinti care au slujit si au continuat in nepomenire Sfanta Liturghie in momente de prigoana si erezie.

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

Gheron Sava Lavriotul,

Membru al Gherondiei Sfintei Mănăstiri, Marea Lavră, Sfântul Munte

Telefon mobil: +306947011111 fix: +302377-023754
fax: +302377-023762

Gheron Gavriil,

Sfânta Chilie Aghiou Hristodulu, Sfânta Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte

Pusnicul Vlasie Vigliotul

Sursa:http://www.aparatorul.md/recomandam-muntele-athos-partea-practica-a-aplicarii-canonului-15-de-la-sinodul-i-ii-constantinopol-861/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie, Ruperea comuniunii cu ereticii, Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Muntele Athos. Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861)

  1. ioanc zice:

    Legat de subiect, aici e un link cu fragmente din procesul intentat de Patriarhia Constantinopolului Sfântului Maxim Marturisitorul pentru ca a rupt comuniunea cu ea. E foarte interesant dialogul dintre Sfantul Maxim si trimisii Patriarhului. Am sa redau aici o parte din dialog, destul de edificator as zice eu. (bineinteles in situatia in care, in urma acestui Sinod Pan-Ortodox, se va schimba ceva din invatatura revelata noua de Adevar, adica acceptarea ereziilor):

    „– De care Biserică aparţii? L-au întrebat trimişii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de eşti fiu al Bisericii Soborniceşti, intră neîntârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi!

    Iar Sfântul a grăit:
    – Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuşi, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze. Apoi a continuat:
    – Dacă de dragul iconomei credința mântuitoare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.

    – Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică.

    Iar Sf. Maxim a spus:
    – Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.
    Eu nu am o învățătură a mea, ci învățătura de obște a Bisericii Sobornicești. N-am formulat nici o părere a mea, ca să se poată spune că am scornit vreo dogmă.” (sursa: http://www.aparatorul.md/fragmente-din-procesul-intentat-de-patriarhia-constantinopolului-sfantului-maxim-marturisitorul-pentru-ca-a-rupt-comuniunea-cu-ea-2/)

    Doamne, ajuta!

    P.S. Cum zice si Sfantul Maxim Marturisitorul: „Eu nu am o învățătură a mea, ci învățătura de obște a Bisericii Sobornicești. N-am formulat nici o părere a mea, ca să se poată spune că am scornit vreo dogmă.”

  2. Iată un text, un cuvânt de învăţătură, care era absolut necesar în contextul actual. Părintele Sava, de altfel, este cel care a susţinut cu o scrisoare întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril şi a ierarhilor locali de către clericii din Republica Moldova.

  3. ioanc zice:

    despre ereziea iubirismului (ecumenismul), de la Ieremia, Mitropolitul Gortinei și Megalopolei citire. Si zice bine: „Și dacă se va face „Sfântul și Marele Sinod”, așa cum îl numesc, și se va vădi limpede că hotărârile lui sunt contrare învățăturilor Sfinților Părinți, adică a învățăturilor Sinoadelor ecumenice anterioare ale Bisericii noastre, atunci, foarte simplu, nu-l vom primi. Îl vom respinge. În istoria noastră bisericească s-au petrecut astfel de evenimente.” (http://marturieathonita.ro/aici-sunt-acuzati-sfintii-parinti-pentru-ca-nu-au-pus-o-temelie-corecta-dialogului-cu-ereticii/)

    • Da, e o predică f bună, păcat că nu scrie și când și unde s-a rostit.

      • ioanc zice:

        Vad ca pe la noi, nimeni nu are nicio treaba cu Sinodul. Liniste deplina. Patriarhia vegheaza. De aici deduc ca suntem tare iubareti. No, niciun bai. Sau mai sti? Poate au treaba si noi ii retinem!
        Doamne, ajuta

      • 🙂 Da, Patriarhia veghează în timp ce noi dormim, ca în reclamele la FNI (Fondul Naţional de Investiţii – mare scandal financiar acum vreo 10 ani): „Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine!”

        Parcă Sf. Pavel ar fi zis să fim blânzi ca porumbeii şi înţelepţi ca găinile.

        Doamne, ajută! Post cu folos în continuare! (Azi a fost înjumătăţirea postului.)

  4. kalinikos zice:

    citeam de curand viata si nevointele Sfantului Marcu Eugenicul. Cateva fragmente:
    „Bizantinii nu au primit unirea şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape
    dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s’au tinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor.”
    „La 15 Mai, 1440, la Sfânta Liturghie de înscăunare a lui Mitrofan, Mitropolitul Marcu nu a luat parte. El nu dorea să slujească împreună cu latino-cugetătorul Mitrofan. El nu-l recunoaştea nici pe Mitrofan, nici pe adeptii lui. Dar nu numai sfântul Marcu a lipsit de la Liturghie, ci şi Antonie al Iracliei şi Mihail Valsamon, ca şi multi dintre mireni.”
    „Într’o scrisoare către Ieromonahul Theofan din Evia, Marcu scria: „Fugiti, fratilor! Fugiti de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit. Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe Papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor, cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credintei.””
    Si poate cel mai important:
    „De-a lungul istoriei Împărătiei Romane de Răsărit, mare parte din popor era bine educat, la fel ca şi clericii. Profesorii, dregătorii şi chiar şi cei din oaste erau de obicei la fel de cultivati ca şi preotii. Multi dintre ei erau foarte bine pregătiti în theologie şi se simteau foarte bine pregătiti spre a lua parte oricând la discutiile theologice, chiar şi pe străzi ori în piete. Nimenea în Bizant nu socotea că theologia este numai în grija preotilor. Şi fiindcă în Bizant erau atâtia theologi râvnitori, fie de meserie, fie simpli îndrăgitori, mirenii păstrau cu osârdie dreapta slujire, dreapta credintă şi predaniile. Bizantinii tineau cu scumpătate la Liturghia lor. La liturghie lua parte întreaga obşte. În fapt, chiar şi decorarea bisericii era legată de ea; icoanele şi chipurile în mozaic luau parte şi ele la slujbă. Atât clericii obişnuiti cât şi mirenii răspundeau cu amărăciune la orice critici aduse sfintelor lor rânduieli şi datini şi priveau cu neîncredere orice încercări de înnoire sau preschimbare. Exista o opinie publică bine închegată care nu şovăia să-l critice
    nici pe Împărat, nici pe ierarhi.”

    Spre deosebire, Patriarhul ecumenic de la sinod, Iosif, „şi-a lăsat de-o parte legământul de a păstra Credinta şi până la urmă s’a învoit, zicând: „Să facem şi putină iconomie, putin pogorământ. Atât unirea cât şi pacea Bisericilor sânt folositoare şi trebuincioase.”

  5. Constantinos zice:

    Istorisiri frumoase despre el http://www.fericiticeiprigoniti.net/dumitru-zamisnicu
    Adrian Fageteanu se scapa cum a contribuit la prinderea lui Dumitru ” Zamislicu ” :
    Da. Şi multe lucruri care ni se par ireale, dar sunt şi oameni pe care Dumnezeu îi ştie. Eu nu l‑am cunoscut niciodată, dar pentru că am fost numit acolo după moartea lui – nu imediat după moartea lui, după ce m‑a chemat vlădicul să‑l combat pe ereticul cela care s‑a dat drept ieromonah. Acela spunea că e mai mare decât Ioan Botezătorul, ca prooroc; în faţa lui merge evanghelistul Ioan, în spate Matei, lateral ceilalţi doi evanghelişti, şi atuncea, având şi nişte bănuţi, a pus şi nişte cântăreţi să‑i cânte nişte osanale. Or, ciobanii de la Piatra Fântânele zic: „Dacă ăsta‑i sfânt, ne bucurăm că a venit la noi”, că dacă celălalt a murit, a venit un sfânt, nu? Şi ăsta a început să le predice de sfârşitul lumii, aşa cum v‑a predicat şi un handicapat, aici, şi, el fiind prooroc mare, trebuie să‑l cinstească pe el toţi. Deci, avea de toate, afară de smerenie, nu? Când am intrat în biserică, au venit chiar babele la mine: „Te pupă mă‑ta rece! Te ling iepurii mâine de dimineaţă rece” – era iarnă – „dacă vii să ne alungi pe sfântul ăsta, pe proorocul ăsta, înseamnă că dracul te‑a trimis!”

    Poporul e naiv…

    Or, eu ce m‑am gândit? Măi, ăştia‑s dârji, urmaşii dacilor. Şi atunci, ce‑am făcut? Dacă mă duc între dânşii şi nu mă primesc în biserică, m‑am dus de la casă la casă cu Noul Testament şi le‑am arătat la toţi că a spus Mântuitorul că Ioan Botezătorul e cel mai mare prooroc, după el nu mai poate să mai vină nimeni ca prooroc, degeaba am făcut asta. Ştiţi ce mi‑au spus oamenii? „E falsă Scriptura ta!!” M‑am dus la Bucureşti, am luat şase ediţii de Biblii din vechime, chirilice, şi aşa, cu timpul, am început să‑i conving. Foarte greu, dar i‑am convins. Şi atunci, vlădicul a avut curajul să vie cu un mic vicleşug. A zis: „Părinte Zamislicu – aşa se chema, Zamislicu – uite ce e: aici e o biserică de lemn, cu oameni puţini, săraci. Eu te pun stareţ la o mănăstire mare, mare, mare, cu mulţi credincioşi, care să te cânte, să te osaneze…” Şi el a acceptat. L‑a dus la o moşie mare. Între timp, episcopul a anunţat autorităţile că ăsta nu‑i ieromonah, ci fost popă răspopit, că soţia l‑a pârât că a bătut‑o şi a fost la spitalul de nebuni, şi atunci, autorităţile – era o lege că dacă săvârşeşti slujbă la biserică şi tu nu eşti preot, intri sub cadrul acestei legi, nu? ‑ l‑au arestat, dar nu l‑au ţinut mult, că i‑au dat drumul, pe urmă. Ca şi ceilalţi, care au văzut că nu‑i violent, nu face alte rele. Şi atunci, am intrat eu slujitor aici, şi atunci i‑am dumirit pe oameni cum trebuie…
    sursa http://ciprianvoicila.blogspot.ro/2011/10/partea-doua-cartii-viata-mea-marturia.html
    Apoi Ardeniad Fageteanu rade si de patimitorii de la Aiud , el probabil fiind un fel de masochist nebuno-securist autoinvitat prin inchisori :
    La Aiud, odată, ne- au concentrat într- o cameră mai mulţi, cu paturi de fier suprapuse. Şi erau doi cu acelaşi nume: Ionescu Victor. Şi unul [dintre ei] se roagă aşa: „Am auzit spunându- se în biserică: «Dumnezeul nostru, în cer şi pe pământ, toate câte a vrut a făcut». Deci, Tu, Doamne, dacă vrei, poţi să mă scoţi din Aiud, să merg acasă, să- mi iau salariul, să- ngrijesc de soţie, de copii. Dar, Doamne, fii atent: eu sunt Ionescu care dorm jos, nu pe patul de sus!” Râdeţi, dar e de plâns! Se poate numi creştin acela care crede că Dumnezeu habar n- are cine e?

    Sau care vrea doar binele lui…

    Nu e de plâns? Dacă un creştin nici atâta nu ştie… că Dumnezeu e atotştiutor.

    Da, [Dumnezeu] ştie tot, ştie tot…

    Pe cel care se roagă doar pentru el nu- l va asculta Dumnezeu niciodată! Nu numai pe fariseu [nu l-a ascultat]. Niciodată. Mântuitorul spune mai clar: „Cine vrea să se mântuiască numai el, nu se va mântui”. Capul familiei e acela care se jertfeşte pentru mântuirea tuturor din familia lui, de care răspunde el. Mântuitorul S- a jertfit pentru toţi cei care sunt în Biserica Creştină. Deci, de aceea e capul Bisericii Mântuitorul, că S a jertfit pentru toţi; de aceea capul familiei e capul familiei, ca să se jertfească – întâi învăţând pe soţie, pe copii, pe părinţi, pe fraţi, ce trebuie să facă ca să se mântuiască,
    sursa http://ciprianvoicila.blogspot.ro/2011/10/in-curs-de-aparitie-la-editurile.html
    Dupa Faget. , Corneliu Zelea Codreanu este sfant dar Dumnezeu nu se prea hotareste , e abramburit de tot :
    Dar de ce puneţi problemele astea? Cine are dreptul, cine are iniţiativa la canonizare?

    Sfântul Sinod.

    Nu-i adevărat!

    Puterea poporului, iubirea poporului…

    Nu-i adevărat! Fals, minciună, fals, fals! Numai Dumnezeu! Dumnezeu, când a vrut să arate că nădejdea unor creştini a slăbit în înviere, după trei sute şi atâţia ani, la Efes, a desfăcut peştera, în care a arătat că aceia erau sfinţi, pentru că au crezut în înviere. numai când se întâmplă ca la mănăstirea Neamţ, când merg părinţii la miezonoptică şi se roagă, se roagă, se roagă, şi când ies din biserică, văd că s-a întâmplat ceva afară: trotuarul s-a ridicat. Şi atunci au săpat şi au dat de nişte oseminte. Or, osemintele nu puteau să ridice trotuarul. Deci, numai Dumnezeu are iniţiativa. Numai când Dumnezeu are iniţiativa, atunci se canonizează. În privinţa asta, vă spun foarte sincer şi cu frica lui Dumnezeu adevărul, nu-i aprob nici pe legionarii care vor să-l canonizeze pe Codreanu, dacă Dumnezeu încă n-a hotărât. Am să vă spun ceva ce nu vă place la cei care l-aţi iubit sau îl iubiţi pe cine-am iubit eu cel mai mult în viaţă, pe Corneliu. Am să vă spun că Corneliu nu-i de acord cu cei care vor să-l canonizeze. Numai Dumnezeu trebuie să ia iniţiativa, la timpul potrivit…

    De ce nu e de acord?

    Pentru că nu e timpul pentru aşa ceva. V-am spus că pe cei şapte tineri din Efes, abia după 378 de ani… Deci, Dumnezeu ştie când trebuie să…

    Şi cum ne arată Dumnezeu că trebuie canonizat cineva?

    Cum a arătat la Neamţ, când s-a ridicat pământul.

    Dar, de pildă, la Ştefan cel Mare cum a arătat?

    A arătat prin alte fapte. N-aş vrea să intru în amănunte acuma. Pot să intru, dar nu e momentul, pentru că şi părinţi buni, buni, buni, chiar prieteni de-ai mei, arhimandriţi, au fost împotriva canonizării lui Ştefan, pentru că a trăit cu cutare femeie sau cutare, nu?

  6. Pingback: Despre ascultare in invatatura ortodoxa (1) | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s