Ispitele „ganditorilor crestini”

Nu stiu daca ati observat pana acum, dar in lumea crestina a aparut o categorie noua de oameni, si anume „ganditorii crestini”.

Care e caracteristica principala a oamenilor din aceasta categorie?

In primul rand o imbinare mai mult decat ciudata intre gandirea profana si trairea crestina si eterna amestecare a ideilor filosofice cu credinta. Probabil de frica ignorantei, acestia aleg sa imbine mai multe tipuri de gandire, facand si crestinismul un soi de ramura gnoseologica, nu noua realitate a lui Hristos. Sau daca nu o ramura gnoseologica, transforma crestinismul intr-un „lifestyle”, eventual intr-un hipsterism ciudat contra a ceea ce e „mainstream”.

Trebuie sa fie foarte clar: Sfintii Parinti nu au fost ignoranti. Ei nu dispretuiau cultura profana, ba din contra am putea zice. Dar trairea ecleziala era deasupra si ghida cunoasterea umana. Tocmai de aceea Parintii au pus mereu accent pe cunoasterea lui Dumnezeu pe cale ascetica, dar avand la baza experienta Bisericii.

Omul nu poate trai un crestinism individual, propriu, ci el se impartaseste de aceasta experienta a Bisericii, experienta a Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Parinti, a pustnicilor, cu alte cuvinte a tuturor oamenilor care au trait sfintenia in Biserica lui Hristos si au ajuns la ceea ce explica Sfantul Apostol Pavel in aproape toata Epistola catre Efeseni.

Inca din inceputul acestei epistole intelegem cum se traieste viata crestina: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi, ” (Ef. 1, 17, 18)

Nu intamplator in aceeasi epistola se specifica faptul ca noi incepem aceasta cale ascetica  „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.” (Ef. 2, 20), si ca „Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez,” (Ef. 4, 4, 5).

Este impresionant cum Sfantul Pavel leaga curatia inimii, de acordul cu Sfintii Parinti, toate astea insemnand marturia aceleiasi experiente in Biserica, avand un singur botez, inchinandu-ne unui singur Dumnezeu, iar Dumnezeu ne da cunoasterea in acest spatiu al Sau pe care L-a intemeiat.

Astfel putem intelege si de ce Biserica a respins ereziile de-a lungul timpului. Ele nu se incadreaza in experienta/trairea ei, nu aduc curatia inimii si descoperirea lui Dumnezeu. Astfel ca, in mod natural, ereziile au fost respinse ca fiind impotriva experientei Dumnezeului-Om prelungita in viata Bisericii la care iau parte madularele sale.

De aici si anatemele rostite impotriva acestor erezii. Biserica da anatemei erezia aratand ca este in afata experientei/trairii sale si avertizeaza credinciosii ca o acceptare a ereziilor inseamna automat ca ei nu mai iau parte la viata dumnezeiesc-omeneasca ecleziala.

Christos Yannaras demonstreaza acest fapt cu o multitudine de argumente in doua carti ale sale: „Contra religiei” si „Adevarul si unitatea Bisericii”. Si nu numai el.

Unde vreau sa ajung de fapt?

Unul din acesti „ganditori crestini”, Bogdan Duca, a facut urmatoarea afirmatie la adresa Parintelui Matei Vulcanescu:

E un fenomen/ispită pe care aș numi-o Matei Vulcănescu, după simpaticul preot român din Grecia, grabnic și mândru aruncător de anateme spre toată lumea care nu gândește conform cu proiecția stabilită de sfinția sa ca fiind ortodoxia credinței.

Însă ispita asta face ravagii nu doar în credință ci și în politică dar și peste tot. Și e o ispită a oamenilor cu valori conservatoare. Căci de frica relativismelor, tind să se arunce în extrema cealaltă, a idolatriei.

Mulți filosofi fac o distincție subtilă între Adevăr și exactități. Idolii țin de domeniul exactitățior, nu a adevărurilor. E încercare a de captura și pietrifica sau formaliza adevărul într-o formă pe care apoi să o pupi și să te închini ei.
Tot aici aș băga și nevoia de certitudini, care te duce la absolutizarea unor forme, ca să le transformi în fond. Așa fac musulmanii cu Coranul, mulți protestanți cu Biblia, mulți catolici cu spusele papei, mulți ortodocși cu cine știe ce canon.
De fapt toți au nevoia să aibă un punct fix la care să se raporteze, un idol al lor care să le spună ce și cum.
Or Adevărul este viață, este viu. Nu poți să îl înțepenești în cătușele certitudinilor tale.

Aceasta nu înseamnă să devii relativist. Relativismul este ispita pierderii rațiunii, căci numai un om irațional poate fi relativist: să creadă că se poate și cu reîncarnare și cu înviere, și cu zodii și cu astronomie, și cu Hristos și cu Buddha, și cu capitalism și cu socialism, și cu literatura franceză și cu legende tutsi…..

A fi cu Adevărul înseamnă a fi rațional, căutând să înțelegi și tot timpul dispus la un dialog rațional.

L-am admirat tot timpul pe domnul Duca pentru pozitiile sale atunci cand vine vorba de politica, dar si pentru faptul ca este incorect politic, insa atunci cand vine vorba de gandirea sa teologica, sunt extrem de sceptic.

Pe langa ideile sale, este evident o problema si cu apostazia la greco-catolici, adica la hibridul aparut la peste un mileniu de crestinatate, incapabil sa-si sustina ideologia prin Sfintii Parinti, alegand in schimb parerile unor intelectuali romani care erau impotriva Ortodoxiei nu datorita vreunei probleme teologice ci pentru ca ne-a tras in jos, chipurile (asa se exprima Xenopol, iar pozitia sa xenofoba este motiv de mandrie pentru greco-catolici [1] ). Acest hibrid, care a fost calul troian al papalitatii in Rasarit, dupa ce iezuitii au inregistrat ceva esecuri, este responsabil pentru multe masacre, care, intamplator sau nu, au avut loc in toate tarile ortodoxe (greco-catolicii incearca sa se scuze ca la noi Bukow nu a facut nimic in neregula).

Este cazul sa vorbim si de comuniunea cu papalitatea eretica? Asa cum am aratat si mai sus, criteriul unic in Biserica a fost participarea la aceeasi experienta/viata. Niciodata criteriul nu a fost papa si comuniunea cu el. Tinand cont de participarea la experienta si la viata dumnezeiesc-omeneasca o omului ca si criteriu absolut in Biserica, pretentiile papei de a fi el criteriul Bisericii nu poate sa starneasca decat un ras isteric, daca nu ar fi ceva tragic. Evident ca nici Traditia patristica sau canonica nu il ajuta pe papa in pretentiile sale, dupa cum am aratat si in alte articole.

Trecand insa peste aceste aspecte din viata domnului Duca, sa ne oprim si la ideile expuse de dumnealui mai sus.

Desi domnul Duca incearca sa ne convinga ca nu este un relativist, fiind un om rational (deja vedem cum experienta ecleziala se substituie ratiunii impotriva cuvintelor Sfantului Apostol Pavel), dumnealui manifesta aceeasi spaima a relativistilor de anatemele Bisericii, dovada cea mai vie ca Biserica nu a fost niciodata relativista, ci ceea ce a fost o anulare (aneresis) a experientei sale a fost respinsa.

Evident, nu e un dezacord total cu anatemele (ca altfel ar fi o noua impotrivire contra Traditiei Bisericii) ci problema este ca ele…se rostesc. Iar cel care le rosteste mai mult ca sigur e un individ plin de „ura” care are ceva cu cei care nu gandesc la fel ca el. Sau o fi mai bine sa-l numesti „ispita” pe cel care nu gandeste la fel ca tine decat sa rostesti o anatema intemeiata pe dezacordul celui anatematizat cu invatatura Bisericii?

Total de acord cu problema idolatriei, problema de altfel abordata de atatea ori pe acest site. Dar nu cumva de frica idolatriei multi se arunca tocmai intr-un relativism inonstient bazat pe o rationalizare a adevarului? Anatemele parintelui Matei sunt in perfect acord cu experienta de veacuri a Bisericii (ce poate fi cercetata), pe cand pozitia domnului Duca este intemeiata pe o filosofare a adevarului.

Ce nu intelege domnul Duca este ca asa cum nu poti fi cu Hristos si cu Buddha, nu poti sa fii in acelasi timp cu Hristosul cel Adevarat, Capul Bisericii, si cu hristosii mincinosi care au nascut ereziile tocmai prin rationalizarea adevarului, nu prin raportarea la experienta Trupului lui Hristos, care tine Adevarul empiric.

Nu mai zic ca dialogul, fara anatemele Bisericii este exact relativismul ecumenist. Binenteles ca trebuie sa fim deschisi spre dialog. Si Sfintii Parinti au fost. Sfantul Vasile cel Mare cauta mereu sa discute cu pnevmatomahii, dar niciodata plecand de la premisa ca si ereticii pot fi parte a experientei Bisericii.

Apoi daca esti crestin cu adevarat, stii ca in crestinism adevarul nu este ceva, este Cineva. Nu este un obiect al filosofiei, ci Persoana care intra in comuniune cu faptura creata. Iar spatiul intalnirii cu acest Cineva este Biserica. Sa nu aiba cineva impresia ca Biserica poate fi un spatiu unde Hristos si ereziile pot coexista prin dialog „rational”. Mai mare blasfemie ca aceasta….

In incheiere, postez cuvintele unei alte „ispite”:

„Cel ce se rupe de credinta mantuitoare, intrucat s-a separat de Capul cel Adevarat (Hristos), ramane – precum odinioara Goliat – fara cap, prin taierea cu acelasi cutit pe care-l ascutise contra adevarului” (Sfantul Grigorie de Nyssa, Contra lui Eunomie)

____________________________________________________________

[1] Vezi aici: http://www.bru.ro/istorie/cat-si-ort-capitolul-6/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Ispitele „ganditorilor crestini”

  1. kalinikos zice:

    Bre, si a inceput atat de frumos… Deja ma si vedema in locul hipsterilor crestini, facandu-mi procese de constiinta, cautand tot ceea ce am spus eu vreodata, sa vad daca raman sau nu in ceea ce a spus Sfantul Apostol Pavel: zidit pe temelia cea buna.
    Pana am ajuns la Bogdan Duca. Acolo tot visul meu frumos s-a destramat… 😀

    • Andrei zice:

      :)))) Stiu ca tie iti displace total Bogdan Duca. Dar trebuie sa recunoastem ca el este unul din cei mai prolifici „ganditori crestini” si poate unul dintre cei mai reprezentativi. Nu mai zic ca cei care ii comenteaza pe pagina de Fb sunt din exact aceeasi categorie.

      • Andrei zice:

        Si pe langa asta, trebuia sa vin si cu exemple concrete ca sa inteleaga lumea ca nu vorbesc ca n-am ce face 😀

      • kalinikos zice:

        si el saracu’ a cazut in aceeasi ispita ca si majoritatea (de fapt toti) unitilor pe care-i cunosc, si anume rationalizarea dusa la extrem (de parca l-ar fi citit toata viata numai pe d’Aquino).

      • E ceva de plăcut la domnul Ducă? Vreo redeeming quality?

        Te pomeneşti că de fapt îl cheamă Duca? Ce să-i facem, scrie ca un Ducă, nu ca un Duca. Îi lipseşte nobleţea.

  2. Recunosc că nu am citit cu atenţie până la final, aşa că o să revin cu un comentariu mai aplicat.

    Însă de-abia a fost Duminica închinată Sfântului Grigorie Palama. Unii, însă, n-au aflat nici până azi că raţionalismul/intelectualismul (ambii termeni folosiţi cu oarece aproximaţie) varlaamist a fost condamnat ca erezie.

    Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, după cum spune El Însuşi – o revelaţie, nu o speculaţie a cuiva. Există o singură Cale, care e Hristos, alte căi rătăcesc. Există un singur Adevăr, Hristos, alte „adevăruri” sunt doar rodul imaginaţiei şi raţiunii pătimaşe a omului. În sfârşit, Hristos, în calitate de Dumnezeu cel viu, este Viaţă. Cunoaşterea lui Hristos este trăire, viaţă, nu speculaţie, nu joc steril al raţiunii pătimaşe, îmi vine să zic autoerotice, deoarece în loc să caute Adevărul, adică pe Hristos, se încântă de propriile-i jonglerii speculative.

    • Oare merită efortul unui comentariu mai aplicat? Nah… Nu în seara asta, cel puţin. Un apostat papistaş cugetă varlaamit. Cât de previzibil. Nu merită nici măcar un semn al exclamării.

      • Andrei zice:

        In mod normal nu ar merita. Problema e ca de ceva timp tot posteaza impotriva parintelui Matei si este nevoie sa spunem cate ceva. Prima data nu i-am dat atentie. Insa a zecea oara am zis ca trebuie, mai ales ca a strans tot felul de oameni in jur care ii dau dreptate.

      • kalinikos zice:

        Exact. Sunt foarte multi care asteapta cate o ‘perla’ de-a lui pentru a o rostogoli mai departe in spatiul virtual. Si culmea e ca foarte multi dintre ei sunt ortodocsi. Cu aspiratii la titlul de ‘ganditori crestini’.

      • „Perle”, sau „măsline”? 😉

      • kalinikos zice:

        eu as fi vrut sa le spun ‘bomboane agricole’ da’ am zis ca poate sunt unii mai pudici pe aici… 😀

      • Apropo de „bomboane agricole”… pe vremea mea asta era de bine, adică seminţe de floarea-soarelui şi de dovleac.

        Eu bineînţeles mă refeream la acel tip de „măsline”… de origine animală. Este şi un fel de a spune că fanii domnului cu pricina mănâncă rahat.

    • ioanc zice:

      Subscriu la cele zise de Ana. A rationa sau mai bine zis a relativiza tine de omul religios-social, ce se inchina unei idei, in centrul careia sta omul si bineinteles perfectionarea acestuia pentru a-si satisface anumite nevoi. Deci cu totul opus Ortodoxiei, care este mistica si transcendentalista. Si sa nu uitam, ca noi crestinii (ortodocsii) am fost descoperiti de catre Adevar. Nu noi am avut revelatia Adevarului ci El ni s-a descoperit noua oamenilor, iar aceasta nu din alegerea noastra ci din voia Lui. Parca era o vorba, ca teolog nu e cel ce studiaza teologia, ci acela care se roaga (care vorbeste cu Dumnezeu). Eu unul cred ca taina credintei crestine nu tine in primul rand de cuvinte, idei, sau concepte. A fi crestin nu inseamna pur si simplu a crede in ceva, a invata ceva, ci inseamna a experia ceva (acea realitate a Dumnezeului facut om in Hristos).

      Si fiindca suntem la ispitele „ganditorilor crestini”, azi mi-a fost dat sa aud una tare de tot. Poate nu stiati, dar unii cred ca … „Dumnezeu prefera lemnul si … spatiile mici”. Iar eu unul cred ca … ne-am tampit. (vezi videoclipul trupei „Taxi si prietenii” – „Despre smerenie”). He he, vremuri noi, lozinci noi. Cum era lozinca aia veche a „tinerilor frumosi si liberi”? … „vrem spitale, nu catedrale!”, parca. Vezi Andrei daca te-ai legat de bietii hipsteri.

      Doamne. ajuta!

      • kalinikos zice:

        ooooo, si cate valva a starnit pe internet. Stii vorba ceea: un nebun arunca o piatra in iaz si zece intelepti sar dupa ea sa o scoata.
        Nu vreau sa comentez despre cat de masoni sau atei sau straini sunt unii (cam toti) de acolo. Oamenii au un plan de indeplinit, niste puncte de atins, mai ales acum ca e post. Si au reusit sa starneasca o zarva de nedescris, acum in post. Mai ca as zice ca ar fi putut sa-i dea lectii lui Iulian Apostatul.
        Eu unul am avut doua mari dezamagiri: Lese (pe care-l credeam mai asezat sufleteste, mai ales ca-l stiu de foarte multa vreme, si pot spune ca fara Biserica ar fi fost vai si amar de el) si Oana Pellea (pe care am vazut-o in cateva interviuri si m-a impresionat placut). Cine stie ce o fi fost in capul sau in inima lor.
        Dar oricum am lua-o, cel mai potrivit raspuns ar fi fost „Vade retro!”

      • „Dumnezeu prefera lemnul si … spatiile mici” Pe bune? Şi cum au aflat asta, l-au invocat pe Dumnezeu cu o tablă Ouija (spiritism)? Şi acum, dacă tot au aflat asta, cum ar putea oare să-i anunţe pe David şi Solomon că degeaba s-au strofocat să strângă materiale multe şi preţioase şi să construiască ditamai templul, crezând că fac voia lui Dumnezeu, când de fapt Dumnezeu şi-ar fi dorit doar o bisericuţă intimă din lemn?? La fel, alt fraier a fost sfântul împărat Iustinian, care a investit într-o catedrală imensă, cu o cupolă nemaivăzută până atunci, când tot ce trebuia să facă era să cheme câţiva dulgheri, şi în câteva zile treaba era rezolvată, fără bătaie de cap şi în acord cu preferinţele lui Dumnezeu.

        …aşa e când prostia, ignoranţa şi reaua voinţă se întâlnesc şi lucrează împreună.

    • „3. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,
      4. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2 Timotei 4, 3-4)

      Aşadar, nu e de mirare că lepădatul de Hristos Ducă are aşa o droaie de admiratori.

      Dar hai să vedem şi ce spune Sfântul Apostol Petru despre cei care-L tăgăduiesc pe Hristos şi rătăcesc oamenii cu învăţături eretice:

      „1. Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;
      2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;
      3. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează. ” (2 Petru 2, 1-3)

      Dar sigur că pentru cei pentru care cunoaşterea lui Hristos e un joc al raţiunii, astea-s aşa nişte vorbe fără sens: ce pierire, ce osândă, ce pierzanie? Avertismentele celor doi sfinţi apostoli sunt numai pentru cei care vor să înţeleagă, şi nu trebuie să fim surprinşi că sunt atâţia care nu vor să înţeleagă, pentru că şi acest lucru a fost proorocit de Hristos Însuşi: „Dar Fiul Omului, când va veni [a doua oară], va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8)

      Sigur că noi nu trebuie să ne bucurăm de starea lor jalnică, ci dacă putem să plângem, sau măcar să ne rugăm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s