Cateva cuvinte despre francisc, bartolomeu si ieronim

Nu mai este pentru nimeni niciun secret ca ecumenistii sunt in general ipocriti. Si nu spun asta ca am avea noi ceva personal cu ei, ci pentru ca faptele lor asta arata. Murdariti de multe ori de „iubire” la gura, dar atat de rapizi la caterisiri si alte masuri luate impotriva celor care nu gandesc ca ei. Avem exemple cu carul pentru cine vrea. [1]

In aceasta serie de exemple intra si ultima intalnire dintre cei trei mentionati in titlu. Comentariul il fac dupa informatiile din acest articol: Papa Francisc, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopopului şi Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei s-au rugat pentru refugiaţi în portul Mytilene.

Gestul extrem de penibil al celor trei vine intr-o perioada in care pana si cei mai „opanmainzi” au inceput sa se prinda ca „refugiatii” de fapt nu sunt refugiati (doar foarte putini dintre ei), ci masculi spalati pe creier cu islam care vin sa stea degeaba pe ajutoare sociale nemtesti si scandinave. Si sa violeze, sa nu uitam de asta. Ca refugiatii nu sunt toti refugiati a fost recunoscut si la nivel oficial. [2]

Partea mai interesanta apare atunci cand lecturam declaratia comuna, intesata de umanism si erezii clasice ecumeniste si deloc de crestinism autentic. [3]

Ce e mai interesant insa este ca in aceasta criza a refugiatilor, cei trei au profitat pentru a arunca niste pastile ecumeniste. Adica, din aceasta drama ei au inteles ca:

În ceea ce ne priveşte, în ascultare față de voința Domnului nostru Iisus Hristos, am decis în mod ferm și din toată inima să ne intensificăm eforturile în promovarea unităţii depline a tuturor creștinilor. Reafirmam convingerea noastră că „reconcilierea (între creștini) implică promovarea dreptății sociale înlăuntrul și între toate popoarele …

Suntem foarte curiosi: care e vointa Domnului nostru Iisus Hristos? In mod cert vointa Sa nu este o unire artificiala si adogmatica intre crestini care are ca baza nu Adevarul Revelat si Intrupat ci o criza sociala caracteristica acestei lumi cazute in pacat si care nu intelege ca doar in si prin Hristos se pot transfigura si avea parte de adevarata pace.

Hristos a aratat foarte clar ca nu orice fel de unitate reprezinta vointa Lui. In rugaciunea arhiereasca, o spune foarte clar: „Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. ” (Ioan 17, 9). In cadrul aceleiasi rugaciuni spune: „Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.” (v. 19) conluzionand apoi „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (v. 21). Este exclus orice fel de pluralism si de minimalism dogmatic aici.

Ca nu orice fel de reconciliere este buna o arata si Sfantul Ioan Gura de Aur in talcuirea sa la Fericiri:

Dar ca sa nu socotesti ca pacea este un lucru bun în orice împrejurare, a adaugat:

“Fericiti cei prigoniti pentru dreptate”

Adica cei prigoniti pentru virtute, pentru apararea altora, pentru credinta. De obicei prin “dreptate” se întelege întotdeauna întreaga filozofie a sufletului.”

Apoi, crestinii sunt deja uniti in adevarata Biserica a lui Hristos. Am observat ca in ultima perioada ecumenistii au schimbat „unitatea bisericilor” cu „unitatea crestinilor” de parca cea din urma nu inseamna tot o erezie, si anume ca sunt despartiti crestinii. Crestinii care marturisesc adevarul revelat de Hristos au unitatea deja in acest adevar si in Biserica intemeiata de El. Unitatea „tuturor crestinilor” inseamna de fapt unirea ereticilor „crestini” cu adevaratii crestini care au pastrat neschimbata marturisirea Predaniei Apostolice.

Suna ciudat pentru unii, insa este imposibil ca doi oameni care marturisesc lucruri diferite sa apartina de aceeasi categorie chiar daca exista numitori comuni. Asta pentru ca trebuie avuta in vedere raportarea la anumite idei, ori daca raportarea este diferita, in mod cert este diferita si gandirea, deci si credinta.

Pe langa asta, pluralismul ideilor nu poate avea loc in crestinism. Fie Dumnezeu si-a facut „bine treaba” si ne-a dat Revelatia cu precizie matematica, fie nu si-a facut-o. Tocmai de aceea, pentru a fi cu adevarat crestin nu este suficient sa marturisesti credinta in Hristos, ci credinta in Acel Hristos, care S-a revelat cu adevarat. Problema asta a fost transata chiar de Mantuitorul: „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. ” (Matei 24, 5).

Este revelatorie sintagma „dreptate sociala” folosita de cei trei in contradictie evidenta cu ceea ce invata Scriptura despre rostul Intruparii si Invierii Mantuitorului, rost care nu vizeaza”dreptatea sociala” ci tocmai transfigurarea eshatologica a omului si hristificarea sa. Dreptatea sociala nu a fost niciodata obiectul crestinismului. Crestinismul a fost tot timpul credinta in faptul ca „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4, 4). Este evident ca, aplicat in societate, crestinismul poate aduce dreptate sociala, insa e foarte ciudat cum de s-au oprit cei trei doar asupra acestui aspect. Te-ai fi asteptat ca „reconcilierea intre crestini” implica nu promovarea dreptatii sociale intre popoare, ci Adevarul Evangheliei.

In orice caz, si aceasta declaratie se inscrie in „trend-ul” din ultima perioada adus si de actele heterodoxe ale viitoarei adunari din Creta. Ce puteam astepta in afara de laxism dogmatic si umanism?

_______________________________________________

[1] https://theologiepatristica.wordpress.com/2015/10/26/mitropolia-munteniei-si-dobrogei-oficializeaza-argumentum-ad-baculum-pastoris-i-e-argumentul-batei-pastorale/

[2] Vezi aici: http://www.activenews.ro/externe/Serviciul-secret-german-recunoaste-greseala-Ne-am-inselat-Statul-Islamic-s-a-folosit-de-refugiati-pentru-a-intra-in-tara-132144

[3] http://basilica.ro/declaratie-comuna/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cateva cuvinte despre francisc, bartolomeu si ieronim

  1. ioanc zice:

    Foarte buna observatia cu sintagma “dreptatea sociala” ce vine in contradictie cu Traditia. Se bate moneda pe orice, numai pe Adevar nu. Eu cred ca singurul numitor comun al comuniunii dintre crestini (si aici ma refer doar la cei ortodocsi, caci ei sunt in Adevar ) e impartasirea cu Hristos din acelasi Potir. Astfel, ce comuniune putem sa avem noi cu eterodocsii? Ne impartasim oare din acelasi Potir?
    Probabil multi vor avea o surpriza cand afirm ca scopul venirii lui Hristos n-a fost ca oamenii pur si simplu sa creada in persoana Lui. (vezi cazul papistasilor, penticostalilor, adventistilor, baptistilor, etc, etc). Dupa cum ne spune Sfantul Apostol Iacob in a sa epistola “Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură” (Iacov 2,19,) – chiar si demonii cred. Scopul venirii lui Hristos a fost tocmai intemeierea Bisericii – ca loc unde este prezent deplin harul Duhului Sfant si unde oamenii se aduna in jurul Potirului, unde ei traiesc pe Hristos, mancand din Trupul Lui si band din Sangele Lui. Eu nu stiu ce nu e de neinteles aici.
    Mai nou am observat ca ecumenistii incep sa o scalde, chipurile, ca pentru iubirea de aproapele ei se intalnesc si dialogheaza cu ereticii si nicidecum scopul lor ar fi acela de a schimba dogmele. Ce sa spun! De aia participa la rugaciuni in comun? De aia declara sus si tare ca “unitatea Bisericii s-a pierdut”? De aia il vand pe Hristos?? Si mai nou, aud ca ei doar urmeaza Traditia lasata noua de catre Sfintii Parinti. Pai ia sa le citeasca Sinodiconul sa auda clar si raspicat si urechile eterodocsilor ca nu sunt in Adevar. Eu unul asa vad marturisirea dragostei fata de aproapele. Sa-i spui Adevarul in fata, fara constrangere, lasandu-i libertatea de a alege si nu sa-l lasi in intuneric. Din pacate, nici urechile noastre nu il mai aud. Aflu din cartea “Ecumenismul fara masca” de arhimandritul Haralambos Vasilopulos ca ecumenistii au redactat ei o „rugaciune” ecumenica care multumeste toate dogmele si religiile. Ca aceasta rugaciune face referire de 5-6 ori la cuvantul „Dumnezeu” insa nici macar o singura data la Hristos –Dumnezeul si Mantuitorul nostru. Si pe buna dreptate imi pun si eu intrebarea: Cine este si cui ii serveste acest dumnezeu universal, al tuturor, indiferent de credinta?

    • „Cine este si cui ii serveste acest dumnezeu universal, al tuturor, indiferent de credinta?”

      Ah, la „Marele Arhitect” te refereai!! 😉

      (Adică pentru necunoscători dumnezeul masonilor, care zic ei că e acelaşi în care cred toate „marile religii”, iar unii mai impresionabili îi şi cred.)

  2. ioanc zice:

    Ma gandeam ca pentru a intelege cauzele si implicatiile de azi ale ecumenismului, trebuie mers in istorie pana la sursa, pentru a vedea de unde a inceput totul. Parintele Romanidis arata foarte bine care sunt cauzele care au dus la Marea Schisma din 1054, iar aceasta a avut loc nu intre catolici si ortodocsi cum fals se arata astazi ci „intre franco-latini, pe de-o parte, si Romanii apuseni si rasariteni, pe de alta. In 1054 s-a petrecut doar una dintre manifestarile tarzii ale unei schisme ce exista deja, din 794, vremea in care francii au decis sa o provoace intre ei si asa-zisii “Greci”, din motive politice. Biserica Vechii Rome a luptat eroic sa ramana unita cu Noua Roma [Constantinopolul, n.t.], pana in anul 1009. ” E un referat foarte bine documentat al parintelui Romanidis (http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/10/06/acordul-de-la-balamand-1993-o-critica-a-pr-ioannis-s-romanidis/)

  3. Pingback: Patriarhul Ecumenic face presiuni asupra Manastirii din Patmos pentru a oferi o biserica papistasilor | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s