DACĂ TOT N-AM PUTUT SĂ-L OMORÂM PE DUMNEZEU, ATUNCI SĂ MURIM NOI PENTRU EL!… – PASTORALA PS SEBASTIAN LA ÎNVIEREA DOMNULUI

SEBASTIAN

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Preacuvioase Maici și iubiţi credincioşi,

coperta pastorala pasti 2016 webAcum aproape 2000 de ani, iudeii l-au omorât pe Iisus Hristos Domnul; de fapt, au încercat să-L omoare, pentru că Dumnezeu nu moare niciodată!…

De ce au făcut-o și ce anume i-a determinat la o asemenea abominabilă crimă? Au fost dezamăgiți de învățătura Lui și nesatisfăcuți de Împărăția pe care le-o vestea. Preocupați mai mult de împărăția din lumea aceasta și răniți în orgoliul propriu de rușinea statutului de colonie romană, conaționalii Domnului așteptau de la El întemeierea unei împărății pământești; așteptau un lider politic național, iar nu Unul spiritual, Care să-i scoată din minți cu afirmația: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (In 18, 36).

Dar nu numai iudeii au încercat să-L omoare pe Dumnezeu! Ci și romanii, care, considerând credința adepților lui Iisus periculoasă pentru imperiu, au pornit împotriva Domnului și a slujitorilor Lui cea mai sângeroasă persecuție religioasă din istorie. Sub acuzația de lezmajestate, Dumnezeul creștinilor a fost considerat un rival nedemn al zeităților lor păgâne și sute de mii de creștini au fost prigoniți și martirizați vreme de aproape trei secole.

La fel au gândit, apoi, în istorie, și alte popoare cotropitoare, care au încercat să-și impună dumnezeii lor cu forța. Este cazul, în special, al turcilor, care au înghițit toată Asia Mică, misionată de însuși Apostolul neamurilor, Pavel, ucigând prin „război sfânt” pe locuitorii celor mai vechi cetăți creștine, în speranța că astfel vor „omorî” și pe Dumnezeul lor.

În anul 1789, Dumnezeu a fost atacat din nou! Revoluționarii francezi, sătui de Împărăția Sa cea cerească, propovăduită de atâtea veacuri Europei creștine, au încercat să-L detroneze pe Dumnezeu din inima creștinilor și să așeze în locul Lui OMUL, dar omul fără Dumnezeu și fără valorile sale tradițional-creștine. A fost o nouă încercare de „ucidere” a Lui, de data aceasta în numele progresului, proclamându-se, ulterior, chiar și „moartea lui Dumnezeu”! [1]

Au urmat, după aceea, diferitele ideologii, toate ca alternative la adevăratul Dumnezeu, între care, la noi, a fost experimentată cu prisosință cea comunist-atee. Dumnezeu a fost interzis, credința în El a fost declarată „opiu pentru popor”[2], în timp ce pe creștini a dorit a-i îngenunchea regimului.

Mai nou, societatea noastră devenind democratică, Dumnezeu a fost trecut la… și altele, astfel încât, dacă nu a putut fi ucis vreme de două milenii, poate… va muri singur! Considerat, la începutul regimului, preferabil și chiar profitabil (vezi banalizarea numelui Domnului pe bancnotele americane, prin înscrisul „In God we trust” – Noi credem în Dumnezeu −, dar și moda etalării cu El specifică postdecembrismului la noi), Dumnezeu a devenit odată cu rutinarea democrației derizoriu, pentru ca, în ultima vreme, creștinismul să deranjeze din ce în ce mai mult. Deranjează prin aceea că instinctul religios se află în gena noastră ca popor creștin de aproape 2000 de ani; deranjează pentru că Dumnezeu a consfințit doar căsătoria dintre bărbat și femeie, prin prezența Sa la nunta din Cana Galileii (In 2, 1-11), iar pe cetățile Sodoma și Gomora le-a spulberat de pe fața pământului pentru păcatele împotriva firii (Fc. 19, 24-25); deranjează cu prezența Sa în școli și în celelalte instituții publice și, în scurte cuvinte, deranjează că… refuză să moară, în pofida tuturor strădaniilor oamenilor de peste veacuri.

PS Sebastian litieDrept măritori creștini,
Este vorba, aici, de lupta omului cu Dumnezeu!… Ispita supremă și întâia ispită. Păcatul pentru care a căzut cumplit Lucifer, când a gândit că poate fi mai mare decât El, și pentru care au plătit și protopărinții noștri, Adam și Eva, înșelați că prin nesupunere ar putea ajunge ca Dumnezeu (Fc. 3, 5). Domnul, însă, ne-a învățat că singura luptă care merită dusă este nu cea purtată împotriva Sa, ori pentru a-L schimba pe El, potrivit minții pervertite ori slăbiciunilor unora − fie acestea și oficializate prin legi de stat −, ci aceea de a I ne supune Lui în mod liber, lăsându-ne cuceriți de Dânsul. Lupta noastră nu trebuie să fie, deci, una de a-L omorî pe El, ci aceea de a ne pregăti să murim noi pentru El!…

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a omorât vreodată! Iudeii au făcut-o fizic, dar Iisus Hristos era și Mesia Dumnezeu!… Romanii L-au prigonit și L-au ucis odată cu fiecare dintre sutele de mii de martiri, dar El era pretutindeni, chiar și în ei, și de aceea Roma persecutoare a devenit, ulterior, centrul Bisericii Apusene. Popoarele barbare, L-au vânat și ele, pe rând, dar Europa și lumea au rămas tot, preponderent, creștine, iar modernitatea anticreștină de tip francez se vede nevoită acum, în fața vidului religios creat − și de care, iată, au ajuns să profite în prezent alte religii și culturi − să-și recunoască eșecul. Doar ideologiile de tot felul, precum și democrația prost înțeleasă, mai speră într-o înfrângere a lui Dumnezeu, deși, timp de două milenii, Acesta S-a dovedit de neucis…

El a înviat și reînvie de fiecare dată, în istorie, arătându-Se mai puternic decât moartea și decât lumea și, pentru aceasta, Domn al vieții și al universului. Nici iudeii, nici romanii, nici barbarii de orice fel, nici revoluționarii francezi, nici ideologii comunismului ateu și nici democrații anticreștini, așadar, nu au putut și nu-L vor putea omorî pe Dumnezeu, pentru că El este viața însăși (In 1, 4), „calea, adevărul și viața” (In 14, 6). El este Stăpânul, El a întocmit legile vieții și tot cel fără de legea Lui este sortit eșecului și morții. Acest lucru nu s-a înțeles suficient până astăzi, în pofida atâtor veacuri de luptă a omului cu Dumnezeu! Nu s-a înțeles că El a venit pentru a fi ascultat, iar nu persecutat ori interpretat în fel și chip; a venit pentru a fi slujit, iar nu ucis… De aceea, este evident că nimeni nu mai are alternativă. Dumnezeu există, oricum, și nu poate fi omorât!…

Dragii mei,

În vechime arabii aveau o lege interesantă: când se luptau doi viteji, învinsul fie era omorât, fie devenea rob al învingătorului. Prin analogie, de vreme ce Dumnezeu S-a arătat de fiecare dată nemuritor, nu credeți că în lupta omului de veacuri cu El ne-a mai rămas o singură alegere − aceea de a-I sluji Lui?

Înțelegeți, deci, că Domnul este profund prezent în gena ființei noastre și, oricât ar dori-o unii, nu se poate scăpa de El! Este în „softul” nostru, ca făpturi umane, și nimeni niciodată nu-L va putea șterge de acolo! Este viu și nemuritor, iar de vreme ce nu-L putem înlătura nicicum, nu credeți că ar fi mai înțelept să devenim slujitori ai Lui și să murim noi pentru El?…

HRISTOS A ÎNVIAT!

.

† SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

.

[1] Autorul tezei ,,morții” lui Dumnezeu este filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900).

[2] Afirmația a fost lansată de teoreticianul socialismului științific Karl Marx (1818-1883) și preluată de primul conducător al statului sovietic, Vladimir Ilici Lenin (1870-1924).

Sursa: http://www.episcopiaslatinei.ro/2016/04/25/daca-tot-n-am-putut-sa-l-omoram-pe-dumnezeu-atunci-sa-murim-noi-pentru-el-pastorala-ps-sebastian-la-invierea-domnului/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la DACĂ TOT N-AM PUTUT SĂ-L OMORÂM PE DUMNEZEU, ATUNCI SĂ MURIM NOI PENTRU EL!… – PASTORALA PS SEBASTIAN LA ÎNVIEREA DOMNULUI

  1. Şi totuşi, nici măcar PS Sebastian nu menţionează viitorul Sinod…

    • Andrei zice:

      Si nici nu cred ca va mentiona. Si de data asta suntem cam singura biserica locala in care nu s-a luat nicio atitudine. In Patriarhia Rusiei s-a luat, in Grecia s-a luat, si la bulgari, dar la noi tacere totala. Pare ciudat, dar cu studenti la teologie ca individul pe care l-am aratat in postarea despre ascultare si cu preoti (care au si ceva lucrari teologice scoase) care iti imputa ca scrii despre Ortodoxie in Saptamana Mare… ce sa mai zici?

      • Andrei zice:

        La noi e si boalaa asta a poporului: ne-am nascut simtindu-ne inferiori. Si cum sa ne simtim mai bine? Imitand prostiile occidentale si pupand parti dorsale occidentale. Iar chestia asta se manfiesta inclusiv in plan eclezial, din nefericire.

      • Cred că e şi fenomenul fricii induse în epoca securist-comunistă, pe care îl menţionează Sergiu Ciocârlan vorbind despre încăpăţânarea în tăcere a martorilor asasinării sfântului sfinţit mucenic Dobre Rizea, adică de ce să spun eu ceva şi să risc să mi se întâmple ceva, când pot să fac ca restul lumii, să tac şi să nu mişc în banca mea? Nu există conştiinţa că mărturisirea adevărului este un lucru bun, şi nici că dacă suficienţi se solidarizează în mărturisire, prigoana nu mai are sens. Dacă suficienţi preoţi sau profesori de religie sau de teologie ar mărturisi în acelaşi timp, ce ar putea face dictatura BOR, i-ar putea da afară pe toţi în acelaşi timp?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s