Scrisoarea egumenului Mănăstirii Cutlumuş către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte cu privire la viitorul Sinod panortodox

În data de 26 martie, egumentul Mănăstirii Cutlumuş a adresat următoarea scrisoare Sfintei Chinotite a Muntelui Athos cu privire la viitorul Sinod panortodox :

« Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos, la Karyes

Cuvioşia voastră, frăţeşte în Domnul o salutăm.

Citind cu mare atenţie venerabila scrisoare patriarhală care ne-a fost transmisă cu privire la Sinodul panortodox, însoţită de deciziile referitoare şi de regulamentul lui de organizare şi funcţionare, precum şi scrisoarea mănăstirii Karakallou care îşi exprimă îngrijorarea, vă aducem la cunoştinţă cele ce urmează, având în vedere importanţa excepţională a Sinodului convocat, atât pentru prezentul cât şi pentru viitorul lumii ortodoxe.

În mod concret, dincolo de numeroasele elemente pozitive ale documentelor, se ivesc anumite întrebări care ating conţinutul teologic al Tradiţiei patristice.

1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sinodului panortodox prezintă imaginea unei sinaxe a întâistătătorilor, şi nu cea a unui Sinod panortodox după modelul Sinoadelor ecumenice. Această impresie este provocată de limitarea membrilor doar la Întâistătătorii Bisericicilor autocefale, având dreptul exclusiv la vot şi la cuvânt, ceea ce exclude ceilalţi membri ai fiecărei delegaţii, dar şi marele număr de episcopi aparţinând fiecărei Biserici. Aceasta nu constituie expresia desăvârşită a sistemului sinodal. Ne temem că, în acest mod, pătrunde involuntar în Biserică teologia primatului, care, de altfel, constituie şi finalitatea teologiei persoanei, apărută în secolul al XX-lea. Deja au apărut opinii după care dogma şi cultul liturgic nu pot să constituie locul unităţii, fiind factori chipurile impresonali, iar ca unic loc al unităţii se promovează persoana primatului.

2) Cu privire a subiectul relaţiilor Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine, este oarecum inconsecvent ca Biserica una, sfântă, catolicească/sobornicească şi apostolicească să recunoască alte Biserici creştine, cu care, în consecinţă, poate fie să aibă, fie să nu aibă comuniune. Adică pare că subiectul clarificării credinţei este plasat a posteriori, după recunoaşterea unui comunităţi creştine ca Biserică, ca şi cum teologia ar constitui o completare a eclesialităţii [caracterului de Biserică]. Reiese din formulare că este considerată unicul criteriu al eclesialităţii succesiunea apostolică istorică sau oficierea botezului.

3) Articolul 22 al documentului «Relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine», aflat desigur în legătură cu dialogul ecumenic, prejudecă evident infailibilitatea Sinodului, şi formulează în scris concepţia mai generală că «păstrarea credinţei ortodoxe curate este asigurată numai prin sistemul sinodal» şi de asemenea că un Sinod constituie «judecătorul autorizat şi ultim cu privire la subiectele de credinţă». El anticipează, în sfârşit, condamnarea oricărei contestaţii a deciziilor Sinodului de către persoane sau grupuri (inclusiv, evident, şi de către ierahii locali). Dacă acestea nu constituie pur şi simplu o formulare nefericită, atunci se contestă faptul că poporul credicios este păzitorul credinţei. Contrar acestui articol, viaţa Bisericii mărturiseşte că indivizii (de exemplu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi, Cuvioşi, Mucenici şi Mărturisitori), grupurile, şi în sfârşit întreaga pliromă [totalitate] a poporului lui Dumnezeu, urmând tradiţia apostolică a sfinţeniei, au dovedit nevalide mari şi numeroase [cu numeroşi membri] Sinoade ale trecutului.

4) Dat fiind că tradiţia patristică, în conformitate şi cu documentele, constituie un criteriu al unităţii eclesiale şi dat fiind de asemenea că viitorul Sinod revendică o validitate/autoritate panortodoxă, pliroma Bisericii aşteaptă de la acesta să nu ignore Sinoadele precedente, acelea care au fost convocate sub Sfântul Fotie cel mare şi Sfântul Grigorie Palamas, care au fixat graniţele teologiei şi experienţei patristice de-a lungul timpului şi au format conştiinţa de sine ortodoxă, şi pot să dea răspunsuri omului contemporan. Dacă nu se face această menţiune, în cele din urmă va părea că Biserica ortodoxă nu acceptă teologia de după Sinodul al şaptelea.

5) În sfârşit — chiar dacă de importanţă minoră — nu înţelegem utilitatea prezenţei observatorilor heterodocşi la un Sinod la care urmează să se discute, pe scară largă, chestiunile interne ale lumii noastre ortodoxe.

Pliroma eclesială aşteaptă cu adevărat ca Sfântul şi Marele Sinod să manifeste expresia autentică a tradiţiei. În acelaşi timp, sosesc de pretutindeni voci distinse, de unde reiese neliniştea că anumite poziţii vor crea probleme majore sau minore, şi posibilităţi de a provoca schisme. De asemenea, ne gândim că Locul nostru sfânt, întotdeauna sensibil la chestiunile de credinţă şi experienţă ortodoxă, va trebui să articuleze un discurs cuviincios şi limpede, care se cuvine să contribuie la edificarea tuturor, iar eventual şi să influenţeze pozitiv şi lucrarea Sinodului.

Dincolo de toate acestea, noi rămânem, cu iubire întru Hristos şi dragoste frăţească,

Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,

+ Arhimandritul Hristodul şi fraţii săi în Hristos »

Sursa originală în limba greacă

Traducerea din limba franceză, comparată şi cu varianta greacă: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

Sursa: https://dragosteasebucuradeadevar.wordpress.com/2016/05/18/scrisoarea-egumenului-manastirii-cutlumus-catre-sfanta-chinotita-a-muntelui-athos-in-chestiunea-viitorului-sinod-panortodox/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Scrisoarea egumenului Mănăstirii Cutlumuş către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte cu privire la viitorul Sinod panortodox

  1. ioanc zice:

    Hristos a Inviat!

    Am sa postez aici, fiindca e legat oarecum de mult asteptatul Sinod Panortodox. Am gasit un text , care, recunosc, m-a mai imbogatit cel putin duhovniceste.
    (https://dragosteasebucuradeadevar.wordpress.com/2016/05/18/luptele-prorocilor-pentru-curatia-credintei-in-iahve-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare-grecia-2016/)

    Citindu-l mi-am adus aminte de doktoru (ce mai faci batrane? tot prin regat? sper ca nu te-au convertit „englejii” la iubirismul lor? … am auzit ca se ia.) Si din cate a postat doktoru am vazut ca are o anume aplecare spre VT si mai ales spre cele legate de talcuirea lui.
    Deci, in textul respectiv „Luptele proorocilor pentru curatia credintei in Iahve”, al Inaltpreasfintitului Mitropolit al Gortinei, kir Ieremia, ni se arata lupta dusa de catre dreptii proroci, pentru pastrarea credinte autentice revelate de catre Iahve (adica Hristos. Subiectul Vechiului Testament este Persoana lui Hristos, a lui Mesia cel asteptat. Vechiul Testament este cartea dumnezeiestilor theofanii ale Fiului lui Dumnezeu Care era inca neintrupat ). Astfel, prin amestecarea credintei autentice (mozaice) cu elemente ale altor religii se ajungea inevitabil la sincretism si ecumenism, luand nastere o noua forma de religie – numita „religie populara”. Iar odata cu intemeierea institutiei regatului, mai apare un nou tip de religie si anume „religia oficialilor” (care inclina si catre religia traditionala mozaica, dar nici nu se impotrivea ”religiei populare” – cam asa cum e in zilele noastre). Se pare ca istoria se cam repeta.

    Am sa insist, insa, asupra prorocului Ilie si a luptei si ravnei sale pentru pastrarea dreptei credinte (punctul 3 al textului). In vremea lui Ilie „religia oficialilor” nu numai ca se aplecase catre „religia populara” dar se si identificase cu aceasta. Ahab, regele israelitilor s-a casatorit cu Izabela, fiica regelui fenician. Pentru Izabela, Ahab a construit un templu pagan, inchinat lui Baal de dimensiuni mari. Acum intra in atentia noastra si prorocul Ilie, care prin cuvantul si intreaga sa lucrare il impiedica pe rege sa isi duca la bun sfarsit planul sau vatamator, numindu-l pe Ahab „cel ce strica pe Israil”. Astfel prin confuzia care se crease in Israilul lui Iahve prin cultul lui Baal, prorocul Ilie a fost cel care a pus corect problema: „Dumnezeu este ori Iahve, ori Baal! Un al treilea nu mai încape.” (a se vedea similitudinile si cu „confuzia” din zilele noastre: ori noi, ortodocsii suntem Una Biserica, ori celelate schisme si erezii sunt Biserica.) Si astfel ni se arata mai departe cum se sarguieste prorocul Ilie cu o ravna peste masura, sa arate ca Iahve este adevaratul Dumnezeu asumandu-si in acest sens o lupta inversunata impotriva lui Baal (ereziei). Constatarea mea e ca si azi cei ce sunt in „duhul lui Ilie” duc aceeasi lupta, cu aceeasi ravna pentru a pastra adevarata credinta: „singura Ortodoxia”. Asadar, dupa cum zicea si prietenul doktoru, prorocul Ilie e si azi printre noi marturisind cunoasterea de Dumnezeu si inchinarea la El ca fiind Adevarul (el prorocul, fiind virtutea crestinilor ortodocsi marturisitori). Sa ne rugam asadar, ca acest Sinod sa nu duca la „moartea” prorocului Ilie (adica a imputinarii, slabirii credintei) ci din contra sa ne aduca la ravna profetului in a marturisi dreapta credinta (cea de a da slava lui Dumnezeu), lepadandu-ne de aceasta Izabela ideologica numita ecumenism (iubirism pentru poeti).
    Cam atat, cred ca s-a inteles ideea si neaparat de citit tot articolul.

    Doamne, ajuta!

    P.S. Apropo ati observat ca toate aceste filozofii, ideologii-erezii ce vor sa-l inlocuiasca pe Hristos au ca sufixe modelul „isme”: ortodoxism, filetism, nazism, comunism, arianism, liberalism, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s