Despre ascultare in invatatura ortodoxa (II)

Am vazut in prima parte a articolului ca adevarul este criteriul eclesial de referinta la Sfintii Parinti si in dreptul canonic al Bisericii. De asemenea el este prezent in toata lucrarea Bisericii, dupa cum vom vedea in continuare.

III. Adevarul dogmatic – criteriu eclesial in viata liturgica a Bisericii

Nicio lucrare liturgica a Bisericii nu exista fara marturisirea clara si concisa a adevarului dogmatic. Nicio taina nu se savarseste fara marturisirea dreptei credinte.

Luand ca exemplu lucrarea de capatai a Bisericii, si anume Sfanta Liturghie, observam ca in aceasta lucrare invatatura dogmatica si participarea activa la viata eclesiala se imbina ca doua elemente fundamentale ale vietii crestine. Astfel, Sfanta Liturghie e impartita in Liturghia Catehumenilor si Liturghia Credinciosilor.

Prima parte reprezinta partea de invatatura a Liturghiei urmand ca in partea a doua credinciosii sa-si incununeze participarea la viata eclesiala prin impartasirea cu Sfintele Daruri. Dupa marturisirea si asimilarea adevarului dogmatic, acesta este trait in mod deplin si eficient prin unirea cu Hristos, Adevarul Intrupat.

Se stie de asemenea ca locul predicii nu este in cadrul Liturghiei Credinciosilor (cum gresit se face azi), ci imediat dupa citirea Sfintei Evanghelii reprezentand legatura dintre citirea Evangheliei si explicarea ei in cadrul eclesial si in cadrul eclesial cel mai inalt – Sfanta Liturghie. [1]

De asemenea este demn de mentionat ca epicleza se savarseste dupa rostirea Crezului (marturisirea cea mai concisa a dreptei credinte de catre constiinta Bisericii), iar dupa impartasanie se canta: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.

Si in celelalte randuieli se insista pe necesitatea dreptei credinte si importanta ei.

Intr-o rugaciune din slujba Botezului citim: „Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou prin a mea nevrednicie şi‑l zideşte pe dânsul pe temelia Apostolilor şi a proorocilor Tăi; şi să nu‑l surpi, ci sădeşte‑l pe dânsul sădire a adevărului în sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică şi să nu‑l smulgi, ca, sporind el în dreapta credinţă, să se slăvească şi printr‑însul preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar alta rugaciune, ce se citeste la 40 de zile de la nasterea pruncului spune: ” Şi precum i-ai arătat lui lumina cea simţitoare, arată-i şi lumina cunoaşterii Tale şi-i dă lui darul credinţei celei adevărate ca, învrednicindu-se de Sfântul Botez, să se numere împreună cu turma Ta cea sfântă şi să dobândească partea aleşilor în Împărăţia Ta.”

Este de remarcat legatura intre credinta cea adevarata ca invrednicire pentru primirea Botezului, aratand ca adevarul dogmatic este criteriul cel mai important in lucrarile Bisericii (Sfintele Taine).

Este de prisos sa analizam toate cantarile sau rugaciunile liturgice care exprima necesitatea absoluta a adevarului dogmatic. Ele sunt prezente in orice slujba si arata ca adevarul dogmatic este necesar si de el depinde toata viata Bisericii. Si nici nu poate fi altfel din moment ce adevarul dogmatic este nedespartit de Persoana Mantuitorului Hristos, iar Biserica este lucrarea lui Hristos prelungita in umanitate in vederea indumnezeirii omului.

De aceea si ascultarea ca virtute este lucratoare cand ramane in cadrul eclesial si liturgic al adevarului. In afara acestora nu doar ca nu este virtute ci chiar ne indeparteaza de lucrarea Mantuitorului in Biserica.

IV. Minciuna „dialogului” ecumenist si faptele care arata ca ecumenismul este erezie in toata regula.

Dupa ce am vazut ca adevarul este absolut necesar in vederea mantuirii, dar si in raportarea la ierarhii care invata eretic, sa vedem si daca ecumenismul este intr-adevar erezie sau nu, din moment ce multi clerici sau studenti la teologie (exact cei care ar fi trebuit sa-si dea seama primii sunt de fapt cei mai manipulati) sustin sus si stare ca este vorba doar de dialog.

In primul rand, fie ca unora le convine sau nu, rugaciunea in comun cu ereticii reprezinta o marturisire cat se poate de clara ca este acceptata erezia lor ca fiind adevar sau cel putin o bucata de adevar. Cand Sfintii Parinti au randuit prin canoanele apostolice interzicerea rugaciunii cu ereticii, au avut in vederea tocmai rugaciunea ca act liturgic in care adevarul dogmatic are un rol principal. Vedem din rugaciunea de mai sus ca prin darul credintei este invrednicit omul pentru a primi Taina Botezului. Cu atat mai mult cel care accepta de buna voie erezia trebuie indepartat din orice fel de comuniune.

De asemenea, Biserica se roaga pentru „unitatea credintei”, care inseamna in mod clar unitatea in aceeasi credinta. La fel trebuie sa se roage orice ortodox: ca ereticii sa se intoarca la Biserica cea Una si prin marturisirea aceleiasi credinte sa sporim in comuniunea de iubire pe care o au madularele Bisericii (si pe care trebuie sa o avem mereu in vedere). Deci este intai marturisirea aceleiasi credinte si abia apoi prin lucrarea credintei (credinta – adevar dogmatic ca prelungire a lucrarii Mantuitorului in umanitatre si indisolubil legata de Persoana Sa care este atat subiect cat si obiect al propavaduirii Sale) in acelasi Trup eclesial se poate spori in iubire [2]. Ecumenistii din contra, inverseza ordinea acestor doua virtuti desi este destul de clar ca fara aceeasi experienta dogmatica nu poate fi experimentata nici iubirea hristologica adevarata. Este ceea ce zice si Sfantul Apostol Pavel cand ii indeamna pe corinteni „să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere. ” (I Corinteni, 1, 10). Se stie ca intre corinteni erau dezbinari in primul rand pe teme dogmatice (intre iudaizanti si ortodocsi si nu numai) [3], astfel ca valoarea sfatului apostolului e cu atat mai relevanta si evidenta (si de luat in seama in contextul ecumenismului).

Actiuni precum „saptamana de rugaciune ecumenica” arata fara echivoc ca s-a pierdut total intelegerea rugaciunii eclesiale pentru eretici. Rugaciunea impreuna cu acestia este in contradictie totala cu rugaciunile Bisericii. O astfel de abatere arata ca ecumenismul nu e un simplu dialog, nici o „deschidere” binevoitoare fata de eretici ci chiar o dovada factuala a unei lucrari contra invataturii Bisericii (invatatura exprimata prin canoane si Sfinti Parinti, deoarece si Sfintii Parinti au accentuat in mod repetat ca nu trebuie sa avem comuniune cu ereticii).

Mai sunt desigur si declaratiile facute de-a lungul timpului de catre diversi ecumenisti „ortodocsi” care vin in contradictie cu invatatura Bisericii.

Pe langa documente oficiale cum ar fi B.E.M. (prin care sunt recunoscute in mod total blasfemiator tainele in afara Bisericii) [4] avem si multe declaratii si gesturi apostate de-a lungul celor o suta de ani de ecumenism cum ar fi declaratiile lui Athenagoras (care recunostea preotia valida a ereticilor) [5] sau declaratiile lui Iacov al Americii care sustinea inclusiv ca: „nu este cu putinţă să ne mai păcălim pe noi înşine şi să spunem că Creştinismul, aşa cum l-am înţeles noi, este într-adevăr potrivit pentru poporul nostru“ [6].

Astfel de declaratii explica de ce episcopul care nu vegheaza (episkopos – veghetor, supraveghetor sau pazitor in greaca) ca dreapta credinta sa ramana neatinsa, ci exprima idei eretice nu mai poate fi considerat episcop si nu se mai poate face ascultare de el. Pot fi reconciliate declaratiile de mai sus cu demnitatea episcopala? Evident ca nu. Misiunea de baza a episcopului a fost exprimata cel mai bine chiar de Patriarhul Daniel:

Acest mare dar al Sfântului Duh şi această mare responsabilitate de a
reprezenta pe Hristos-Păstorul şi Episcopul sufletelor noastre în Biserică, de a
proclama şi interpreta Evanghelia Sa şi de a veghea ca dreapta credinţă
mântuitoare a Bisericii să fie păstrată de către tot clerul şi credincioşii din eparhie
explică de ce Biserica locală pomeneşte pe episcop în timpul Sfintei Liturghii şi în
toate rugăciunile ei, cerând lui Dumnezeu: „dăruieşte-l sfintelor Tale Biserici în
pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul
adevărului Tău” (cf. 2 Tim 2,15). [7]

Nu are rost sa ne oprim asupra tuturor actiunilor si declaratiilor cu adevarat eretice facute de-a lungul timpului. Mergem si pe premisa ca „cine are urechi de auzit” va auzi, mai ales ca exista o intreaga bibliografie la dispozitia oricui vrea sa caute adevarul. De asemenea, din fericire, C.M.B. este foarte transparent in actiunile sale, astfel ca toate deciziile si actiunile contrare din toate punctele de vedere credintei ortodoxe pot fi vizualizate chiar la ei pe site si oricine le poate compara cu invatatura patristica ortodoxa. Dar se vede ca ecumenismul nu cauta adevarul patristic si din documentele „Marelui” Sinod de peste cateva zile in care se incearca acordarea caracterului eclesial ereticilor desi Biserica i-a taiat dintotdeauna pe acestia din trupul Sau, anatemizandu-i.

Din punct de vedere teologic nu poate exista viata bisericeasca fara dreapta credinta. Ascultarea ca parte a vietii bisericesti este virtute cat timp se dezvolta in aceasta viata eclesiala. Ecumenismul in mod evident nu cauta adevarul si doar orbii pot pretinde ca ecumenismul si invatatura ortodoxa se afla pe acelasi drum (syn-odos). Adevaratul ecumenism si adevarata catolicitate sunt date doar de adevar, dupa cum spunea si Vladimir Losski [8].

Partea intai.

________________________________________________

[1] Predica tinuta la sfarsitul Sfintei Liturghii este o inovatie recenta. In Biserica primara aceasta era strans legata de citirile evanghelice. Canonul 19 Laodiceea intareste aceasta regula.

Pentru mai multe informatii vezi si acest articol: http://www.dervent.ro/resurse/liturghia/index-D-24.html

[2] Ideea este dezvoltata pe larg de parintele Staniloae in volumul 2 din „Teologia Dogmatica Ortodoxa”. Desi parintele vorbeste de „biserici nedepline” ca existand in comunitatile eretice, totusi afirma fara echivoc ca adevarata iubire lucratoare si comuniunea cu Hristos nu pot exista decat unde este marturisit adevarul dogmatic asa cum il invata Biserica cea Una.

[3] Preotul Profesor Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti, 2002, p. 216

[4] Documentul poate fi vizualizat aici: https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/commissions/faith-and-order/i-unity-the-church-and-its-mission/baptism-eucharist-and-ministry-faith-and-order-paper-no-111-the-lima-text

[5] Arhimandritii Serafim Alexiev si Serghie Jazadjiev, Ortodoxia si Ecumenismul, Editura A.M.D, Bucuresti, 2008, pp. 340 – 348

[6] http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/06/parintele-epifanie-iubire-si-adevar-epistola-catre-patriarhul-ecumenic/

[7] IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei (in prezent Patriarhul B.O.R.), EPISCOPUL – PĂSTOR AL BISERICII LOCALE ŞI PĂSTRĂTOR AL CREDINŢEI UNIVERSALE. Tradiţie şi înnoire a unei harisme fundamentale, referat sustinut in cadrul colocviului ecumenic internaţional: A fi episcop astăzi. Demnitatea şi dificultăţile unei misiuni

[8] Arhimandritii Serafim Alexiev si Serghie Jazadjiev, Ortodoxia si Ecumenismul, p. 69

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie, Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Despre ascultare in invatatura ortodoxa (II)

  1. Absolut de acord! Criteriul prim și ultim este adevărul dogmatic, exprimat limpede, fără rețineri. Alte considerente nici nu merită luate în seamă decât în măsura în care nu se aduce atingere adevărului dogmatic. Nu se poate face nici misiune, nici dialog, nici apărarea familiei, nici luptă contra secularismului, nici luptă contra ecumenismului și a sinodului panortodox (!) dacă nu se dă întâietate criteriului adevărului.

    De fapt, poate că și mai corect spus este că Hristos este criteriul ultim. Însă nimeni nu poate să trăiască în Hristos și să nu mărturisească, în Hristos, adevărul. E un aspect care la noi pare să nu fie bine înțeles, nici măcar între cei care se consideră credincioși. De aceea, iată, avem trei milioane de semnături pentru o modificare a constituției care ar teoretic ar apăra familia, dar ne doare fix în pix de sinodul panortodox și de distorsionarea adevărului dogmatic pe care intenționează să o impună forțat Bisericii.

    • ioanc zice:

      Apropo de distorsionarea adevarului dogmatic. Sa vedem niste perle (invataturi) scoase de catre comisia responsabilă de Mesajul Sinodului Panortodox:

      – asa cum a declarat Mitropolitul Emmanuel dupa slujba, Sinodul Panortodox, „subliniază datoria și responsabilitatea Ortodoxiei față de oameni și societate în timpul nostru dificil. El este nădejdea și lumina”. (deci ati inteles cine e nadejdea si lumina. cred ca rad si dracii de noi.)

      – colaborând la elaborarea în comun a argumentelor Mesajului, Bisericile Ortodoxe din lume dau dovadă de o unitate fără precedent prin simplu fapt ca se regăsesc în jurul unui mese pentru a vorbi împreună. (cred ca asta tine de noua teologie postpatristica. Poate ne si trezim prin Biserici cu aschii din acea masa puse spre inchinare. Iarta-ma Doamne!)

      – care sunt punctele de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod? Aceste subiecte au fost discutate cu pasiune și atenție timp de mai bine de 40 de ani de numeroși Întâistătători ortodocși – dar niciodată ca un singur trup. (i-auzi!)

      – comisia responsabilă de Mesaj va pregăti un proiect care cuprinde un set de declarații ce vor fi examinate de către Sinaxa – sau reuniunea – Întâistătătorilor în timp ce lucrează pentru punerea în aplicare integrală în Sinod. (deci ati inteles. va fi doar examinata de Sinaxa Intaistatatorilor. Ei vor fi acolo doar de decor.)

      mesajul va avea un impact nu numai asupra Bisericii Ortodoxe în întregime, dar, de asemenea, va marca o etapa istorică în istoria creștinismului (w.t.f.?)

      comisia responsabilă de Mesaj va demonstra de ce este capabilă credința – și de fructele de care ar putea fi purtătoare – în ciuda unui context dificil</strong. (eu cred ca e purtatoare de acelasi fruct pe care l-au mancat Adam si Eva, crezand in nestiinta lor ca "vor fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul". )
      (sursa: corortodox.blogspot.ro/2016/06/comisia-responsabila-de-mesajul.html)

      Dar Hristosul meu, unde e in toata aceasta poveste?

      • kalinikos zice:

        ei unde… cam pe unde e si Sfantul Duh…

      • Eh… Limba de lemn 2.0… Mai bine zis limba de plastic vopsită auriu.

        Nu se preocupă de Hristos acești domni, ei sunt oameni importanți, cu probleme importante de rezolvat: unitatea, pacea, dragostea… Se pare că le-a scăpat că cine îl are pe Hristos, are și toate acestea, și cine nu – nu.

    • Suslik zice:

      Ah, nu stiti care este cea mai noua perla ecumenist-ierarholatra in materie de raport ascultare-adevar dogmatic? Ei bine, v-o spun eu: cica ai de erau eretici din ascultare (e vorba de mireni si preoti in primul rind) imediar dupa un sinod tilharesc, cica s-au mintuit. Sinistru, nu? Ceva imi spune ca intre ascultarea oarba si posesiunea de catre diversi incornorati, arhiconi in primul rind, este o inrudire subtila-si-nu-prea.

      • Atunci de ce scrie în Evanghelie că orb pe orb dacă va călăuzi, vor cădea amândoi în groapă? Iar contextul, mai ales la Matei, este acela al părăsirii poruncilor lui Dumnezeu şi al inventării altor porunci, pe placul oamenilor:

        http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=15#14

      • kalinikos zice:

        mie unul nu-mi trebuie exemplu mai mare decat taranii transilvaneni care s-au opus uniatiei. Se plangeau episcopii uniti pe la imparatie ca nu-si mai boteaza pruncii, nu-si mai ingroapa mortii, nu se mai cununa, daca le vine preot unit. Veneau preotii uniti cu armata, si ii amenintau pe tarani ca-i bat, ca-i amendeaza, ca-i duc la inchisoare daca nu-si boteaza pruncii. Si ei ziceau, ‘cu popa unit, ba!’.
        Ii rog pe teologii ecumenisti de azi sa le explice acelor ‘inapoiati’ ca au gresit, ca de fapt puteau sa-si lase copiii sa fie botezati de papistasi, si chiar sa se impartaseasca la ei. Si ca in general au fost niste prosti fiindca au indurat toate suferintele alea, pentru ce? As fi foarte curios sa vad ce le-ar spune…

      • Dacă nu-l aveau pe pr. Arsenie Boca ca să le explice, sigur că nu voiau preot unit…

        (Un zâmbet amar… De unde am plecat şi unde am ajuns??)

      • Cristian zice:

        @kalinikos
        „Se plangeau episcopii uniti pe la imparatie ca nu-si mai boteaza pruncii, nu-si mai ingroapa mortii, nu se mai cununa, daca le vine preot unit. ”

        Asa s-a intamplat, dar sa nu uitam ca au fost invatati sa faca asa de Sfantul Visarion Sarai, trimis la propovaduire in Ardeal de Patriarhul .. Serbiei! (ca tot am facut vorbire mai jos de relatiile tensionate BOR – Patriarhia Sarba)

      • ioanc zice:

        caz concret, la cele aratate de kalinikos, Sfantul Martir Atanasie Todoran (unul din Sfintii Martiri si Marturisitori Nasaudeni, pomeniti pe 12 noiembrie). Fiul sau, fiind pe moarte, Sfantul Atanasie a refuzat cu indarjire, ca acesta sa fie spovedit și impartasit cu azima, de catre un preot greco catolic. Ce e de remarcat la acest Sfant, e ca avand varsta de 104 ani a fost condamnat „sa fie frant cu roata de sus in jos, capul lui sa fie legat de o roata”, pentru ca „a retinut pe oameni de la unire si de la inrolare”. La executarea pedepsei, Sfantul intarit de credinta, a declarat „că nu regretă deloc suferinţa morţii pentru dreptate şi credință, […] că este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, pentru că e mai frumos a muri pentru credință decât a te face vânzătorul ei”.
        Oare ecumenistii ce parere au?

      • ioanc zice:

        Apropo, mi-am adus aminte! Nu mai stiu unde am citit. Se spunea acolo ca odata cu acest Sinod vom asista la aparitia unei noi erezii in ortodoxie si anume sinodalismul, prin care se clericalizeaza ortodoxia. Sa nu fie!

  2. Cristian zice:

    Cum s-a facut aici vorbire despre importanţa (capitală) adevarului de credinţa, adresez o intrebare, spre a incerca sa-mi limpezesc ceva ganduri. Intr-un articol recent (SINAXA DIN CRETA ŞI SEMNIFICAŢIA EI ACTUALĂ), pr. Aldea scrie: „În ultimul caz, este de observat că poziţia Bisericii Sârbe ar fi corectă dacă nu purtarea ei nu ar încălca de câteva secole încoace Învăţătura lui Hristos, care cere ca fiecare să se poată ruga în limba sa. În locul acestei porunci ….”. Se regaseste in Sfanta Traditie asa ceva, cum ca Biserica (sau altcineva!?) are porunca sa-ti asigure „rugaciune in limba ta”?

    • Da, e bine să existe o bunăvoință în acest sens, mai ales atunci când e vorba de o limbă necunoscută. Nu cunosc contextul din Serbia, dar mi-e greu să cred că românii din Serbia nu înțeleg limba sârbă. Și chiar dacă ar fi așa, soluția nu este încălcarea flagrantă a canoanelor prin încălcarea jurisdicției altei biserici locale.

      La fel s-a procedat in Republica Moldova, unde s-a înființat (ce-i drept, reînființat) în condiții dubioase o Mitropolie paralelă care ține de BOR. N-aș fi știut de condițiile dubioase dacă n-aș fi citit ce a scris despre asta pr. Savatie Bastovoi, pe vremea când scria despre problemele Bisericii în loc să scrie romane și poezii și să facă genți. Nu zic că e un lucru rău, poate e felul lui de a se smeri sau ceva de genul ăsta, dar parcă mi-e dor de acel părinte Savatie. Iar în Moldova nici măcar nu există scuza că nu s-ar sluji în limba română.

      Dar am deviat. Nu e treaba Bisericii să se ocupe de conștiința națională, ci doar să se asigure că oamenii înțeleg slujbele. Iar dacă slujbele sunt dintr-o limbă care le e străină, măcar să poată comunica cu duhovnicii. De-abia înființarea unor episcopate pe criterii etnice constituie etnofiletism. Întotdeauna Biserica s-a organizat pe criterii teritoriale și a evitat suprapunerile de jurisdicții pe criterii etnice, chiar și când dintr-un oraș sau o regiune se slujește din motive obiective în mai multe limbi.

      Iată și problema deosebit de gravă a suprapunerilor de jurisdicții în alte țări decât cele ortodoxe. Acolo, cu excepția situației în care parohiile decid să se deschidă misionar spre țara gazdă și să slujească măcar parțial în limba locului, localnicii dornici să se convertească sunt forțați să se familiarizeze cu rusa, greaca, româna chiar, ceea ce este absurd și încalcă chiar principiul invocat de etnofiletisti, adică slujirea în limba maternă.

      • kalinikos zice:

        ma tem ca slujbele in Biserica Sarba sunt in slavona, nu in sarba. Probabil le au metafrazate, ca si grecii, in sarbeste, dar nu cred ca le-au tradus.

    • Iată cum, dacă deformăm canoanele Bisericii ca să se potrivească altor principii, dacă dăm întâietate altor valori în locul lui Hristos (neamul etc.) ajungem la absurdități.

    • Probabil că așa este! Și în Grecia, și în țările slave există o rezistență puternică contra actualizării limbii în care se slujește. E aproape ca și cum s-ar sluji la noi în limba latină. Nu știu cum să comentez asta. Probabil că noi, oamenii lumești de azi, nu suntem pregătiți să reinventăm un limbaj liturgic la același nivel cu acela din greaca veche sau slavonă.

      Totuși, predicile și sfătuirea, chiar și în aceste țări, se fac în limba vorbită.

      • kalinikos zice:

        Cazania (talcuirea evangheliei) si predica (daca se tine, nemaifiind cazul o data ce se citeste cazania) erau si la noi in romana. Daca tii minte, Atanasie Anghel a fost pus sa jure ca nu va traduce slujbele in limba romana…

      • M-am uitat şi eu să văd cine a fost Atanasie Anghel: mai bine îl puneau să jure că nu va trăda dreapta credinţă, vânzându-i pe românii din Ardeal unirii cu Roma papistaşă. Dar deh, dacă te cramponezi de literă (şi limbă) în loc să te îngrijeşti de duh…

      • kalinikos zice:

        pai tocmai asta a fost, in conditiile presiunii papistase din ce in ce mai mare. La vremea respectiva lupta se dadea pe doua fronturi: cu calvinistii si cu papistasii. Papistasii au fost suficient de perfizi cat sa le promita slujbe in limba romana, in locul limbii grecesti sau slavone de pana atunci. Una din conditiile ca Atanasie sa fie hirotonit episcop era sa nu accepte lucrul asta.

      • Am înţeles. L-au vândut pe Hristos de dragul limbii materne. Îngrozitor!

    • Cristian zice:

      Multumesc pentru toate comentariile. Cred ca până la urma, dacă intr-adevar nu se pune problema ca românii din Serbia sa nu cunoasca limba sarba pentru spovedanie si celelalte, ramane doar sa pui pe Hristos mai presus de toate, inclusiv de identitatea nationala.
      Pe de alta parte, contextual vorbind, viata lor liturgica din Serbia de astazi (in slavona inteleg) nu face decat sa-i aseze oarecum in cadrul vietii bisericesti de acum cateva sute de ani din chiar Tarile Române. In 1452, domnitorul Alexandrel si barbatii iubitori de Hristos, dupa 13 ani(!) de unire cu papistasii, l-au alungat pe mitropolitul unit cu Roma al Moldovei, solicitand chiar Patriarhiei Ohridei(!) sa inscauneze un mitropolit care sa readuca dreapta credinta in Moldova. Astfel a fost adus in scaunul mitropolitan vrednicul de pomenire Teoctist I – iată ce spune Cantemir despre cele intamplate: „Înainte de soborul bisericesc de la Florenţa, moldovenii foloseau litere latineşti, după pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din cel roman. Dar când mitropolitul moldovean a trecut, la acest sinod — după cum am arătat mai sus — de partea papistaşilor, atunci urmaşul său, cu numele Theoctist — diacon al lui Marcu din Efes, bulgar de neam, ca să stârpească aluatul papistaşilor din biserica moldovenească şi să taie celor tineri prilejul de a citi vicleşugurile papistaşilor — l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun [Alexandrel in fapt] să izgonească din ţară nu numai pe oamenii de altă lege, ci şi literele latineşti şi să pună în locul lor pe cele slavoneşti. Cu această râvnă prea mare şi nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova.”
      Carevasazica, in cazul particular al românilor, ucenicul Sfantului Marcu si (cel putin) doi Sfinti – Ştefan si duhovnicul lui, Daniil Sihastru – au gasit de mare folos pentru mantuirea poporului credincios eradicarea limbii materne din viata Bisericii si inlocuirea ei cu slavona, dar pr. Aldea o vede ca un teribil pacat care justifica(!) pe deplin incalcarea grava a canoanelor de catre BOR, si asta in numele „identitatii nationale”. Până la urmă cine e etnofiletist?
      Sigur ca poate astazi nu se mai pune problema ca prezenţa slavonei in viata Bisericii sa mai fereasca tinerii „de a citi vicleşugurile papistaşilor”, dar un imens rol profilactic duhovnicesc cred ca ar avea, pentru ca intrebandu-se copiii de ce nu inteleg nimic din ce canta parintele si strana, ar afla ca este asa pentru ca, demult, stramosii nostri au tradat pe Hristos la Ferrara-Florenta. Poate asa n-am mai fi fost atât de nepasatori intr-ale dreptei credinte. Oare ca nu stia masonul Cuza de ce intezice slavona in Biserica?

      • kalinikos zice:

        eu as lua afirmatiile lui Cantemir referitor la alfabetul latinesc cu un graunte (chiar mai mare) de sare.
        De exemplu am gasit un document de la 1400 (deci cu ceva timp inainte de 1452), un uric domnesc din vremea lui Alexandru cel Bun, prin care se intareste proprietatea asupra unor sate din Moldova, si care e scris in slavona, cu litere chirilice.
        http://emil-racovita.info/2015/04/25/satul-suranesti-este-atestat-documentar-pentru-prima-data-la-11-februarie-1400/

      • Nu ştiu dacă chiar a fost de folos pentru români folosirea slavonei ca limbă liturgică. Cred că se poate argumenta la fel de bine că nu. Nu spunea unul dintre colivazi că românii fac confuzie între Sfânta Împărtăşanie şi aşa-numitele „Paşti”, adică anafură stropită cu vin? Pe de altă parte, din câte se vede, nici trecerea la folosirea exclusivă a limbii române nu pare să fi avut un mare folos.

        În orice caz, necesitatea slujirii în limba maternă nu este un argument atât de tare pe cât îl imaginează atât cei cu putere de decizie în BOR, cât şi pr. Aldea, şi sub nicio formă nu justifică încălcarea grosolană a sfintelor canoane. Oare pr. Aldea chiar crede că BOR, prin înalţii săi reprezentanţi, din grijă părintească pentru românii din Serbia a înfiinţat acolo o episcopie românească.

        Răspunsul la întrebarea „cine este adevăratul etnofiletist” pare să stea în vorba copiilor: „cine zice, ăla e!” Încercând eu să aflu online când a fost condamnat etnofiletismul, am aflat că în 1872, după ce bulgarii şi-au făcut episcopie bulgărească în Constantinopol (!) Tare, nu?

      • Suslik zice:

        Aveti mare dreptate. Toata latinomania asta…nu ca e filo-catolica, ci ca este in primul rind mundanolatra si anti-cucernica. „Insula latina in marea slava”, bla bla, toate aiurelile astea de mosi ramasi in filooccidentalismul francofil lor tradat si aproape delirant, din epoca interbelica, toate acestea sint profund daunatoare. Cred ca simt, si partial pot enunta verbal (unele lucruri pur si simplu pot fi practic mutilate prin traduce in cuvinte) o regula pe cit de empirica, dar pe atit de istoriceste dovedita: limba in care, ca tot omul, mai spui si faci pacate nu trebuie sa fie aceeasi cu limba Sfintelor Slujbe. Pur si simplu. Cit despre cuza cel de trista memorie, afemeiatul, dictatorul si uritorul de Dumnezeu (de care zic cum zicea Rabbi Maimonide despre Vespasian intr-o scrisoare adresata altui rabin: „may his bones be ground for dust”), eu nu inteleg cum de rominii nu s-au ridicat cu arma in mina, cind au vazut ca nu mai sint tratati in bolnitele Bisericii, ci in spitalele statului „modern” francolatru romin proaspat. La urma urmei pe vremea accea inca nu doar clasa mijlocie, ci chiar masele erau suficient de induhovnicite ca sa conteze pentru ele credinta la nivel de viata a Cetatii. Cindva, de la niste calugari moldoveni luase insusi Sf. Paisie Velicicovschi indrumare si calauzire in ce l-a adus in sinaxar: practica isihasta. Acum? Tinerii frumosi de idioti arunca cu pietre in biserici, iar ierarhii autocefaliei tac, marturisind credinta probabil in somn, la nivel de „wishful thinking”. Dar da, o greaca veche, o slavona in Sfintele Slujbe, ar fi macar niste analgezice, daca nu niste medicamente cu actiune completa asupra bolii spirituale venite din pestilentul Occident.
        E suficient sa ne uitam si la „fratii” catolici, unde au cazut dupa vaticandoi, cu quasi-exilul limbii latine: clovni si picnic la liturgii.

      • Deşi în mare sunt de acord, totuşi nu ştiu cât e de valabilă regula asta. E adevărat că şi pe mine m-a impresionat ideea vieţii monastice în altă ţară, în care înstrăinarea nu mai este doar faţă de familie, ci şi faţă de limba şi cultura proprii. Avem şi noi sfinţi care au venit la noi în ţară: Sf. Paisie Velicicovschi, Sf. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Antim Ivireanul. Îl avem şi pe Sf. Ioan Iacob Hozevitul, care s-a sfinţit la Sfintele Locuri.

        Totuşi, am unele probleme cu această regulă, şi anume că la origine, greaca şi slavona erau limbile poporului. În ce priveşte greaca, limba folosită în Sfintele Scripturi şi în textele liturgice este aşa-numita koine, la momentul respectiv limba vorbită. Faptul că acum ea este mai apropiată de greaca veche a lui Platon şi Aristotel decât de limba vorbită din zilele noastre (demotiki) este rezultatul trecerii timpului. În ce priveşte slavona, conform acestei reguli traducerea în slavonă ar fi fost inutilă.

        Nu ştiu cum să evaluez viaţa duhovnicească a românilor din vechime: datorită slavonei ca limbă liturgică, sau în ciuda acestui fapt. În spiritul demitizării vieţii duhovniceşti a strămoşilor noştri, aş mai dori să fac precizarea că Sfântul Paisie a fost ucenicul Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, venit la rândul său din Rusia/Ucraina cu câteva zeci de ani înainte.

        https://ro.orthodoxwiki.org/Paisie_de_la_Neam%C8%9B
        https://ro.orthodoxwiki.org/Vasile_de_la_Poiana_M%C4%83rului
        http://ziarullumina.ro/sfantul-vasile-de-la-poiana-marului-dascal-al-rugaciunii-lui-iisus-45373.html

        Nu ştiu dacă declinul romano-catolicilor este atât din cauza abandonării limbii latine cât din cauza ideii de Aggiornamento în general. Ce-i drept, clovnii cântând în limba latină n-ar fi avut prea mare succes 🙂 Şi, oricum, nu mi se pare relevant. Ce ar fi putut ei să păstreze, nemaiavând Harul? Nişte forme goale, mincinoase? Devenind sinceri, şi-au dat pe faţă pustiul interior, cu clovni şi tot tacâmul. Chiar şi actualul lor papă e un fel de clovn, pus acolo să încânte poporul cu zâmbetele, manierismele şi declaraţiile lui demagogice.

        Apropo de Aggiornamento şi de Vatican II, nu e amuzant că exact în aceeaşi perioadă se punea la cale şi Sinodul nostru Panortodox?

        https://en.wikipedia.org/wiki/Second_Vatican_Council
        https://www.orthodoxcouncil.org/preparation-of-a-council-a-history

        În plus, temele abordate nu sunt străine de cele de la Vatican II, demonstrând, hm, un oarecare duh comun care le animă pe amândouă…
        https://en.wikipedia.org/wiki/Gaudium_et_spes
        https://en.wikipedia.org/wiki/Lumen_gentium

      • Cristian zice:

        @kalinikos
        „eu as lua afirmatiile lui Cantemir referitor la alfabetul latinesc…” – multumesc pentru observatie, aveti dreptate – interpretarea data de mine paragrafului extras din context al lui Cantemir este gresita – prin alungarea literelor latinesti Cantemir nu intelege introducerea slavonei in Biserica si/sau in cancelariile domnesti (ceea ce se intamplase cu cel putin 2 secole in urma) ci introducerea obligativitatii scrierii limbii române cu caractere româno-chirilice. De altfel, se pare ca cele mai vechi scrieri in limba romaneasca folosind alfabetul romano-chirilic dateaza din sec. XVI, adica imediat dupa Stefan cel Mare.
        Pe de alta parte, asta nu face decat sa reafirme pozitia Bisericii si Sfintilor acelor vremi – pentru pastrarea dreptei credinte nu trebuie sovait, chiar daca aceasta presupune innabusirea caracterului latin al limbii materne. Imi pare (poate gresesc) ca istoria acelor secole se prezinta ca o lupta surda intre viata bisericeasca de-latinizanta si poporul care isi vorbea in continuare limba veche, lupta care, se pare, era gata sa se incheie cu un compromis – respectiv adoptarea pe scara nationala a scrierii cu caractere chirilice, scriere care se desavarsise, dupa atata vreme, pe la inceputul sec. XIX – daca nu ar fi venit Heliade Radulescu, Scoala Ardeleana si duhul pasoptist care au scos definitiv slavona si caracterele chirilice din viata acestui popor.

        Pt. limpezire atasez citatul mai complet din Cantemir:

        „Înainte de soborul bisericesc de la Florenţa, moldovenii foloseau litere latineşti, după pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din cel roman. Dar când mitropolitul moldovean a trecut, la acest sinod — după cum am arătat mai sus — de partea papistaşilor, atunci urmaşul său, cu numele Theoctist — diacon al lui Marcu din Efes, bulgar de neam, ca să stârpească aluatul papistaşilor din biserica moldovenească şi să taie celor tineri prilejul de a citi vicleşugurile papistaşilor — l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun [Alexandrel in fapt] să izgonească din ţară nu numai pe oamenii de altă lege, ci şi literele latineşti şi să pună în locul lor pe cele slavoneşti. Cu această râvnă prea mare şi nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova. Dar fiindcă literele slavoneşti nu ajungeau pentru scrierea tuturor vorbelor pe care graiul moldovenesc le-a luat parte din graiul latinesc şi parte din graiurile neamurilor învecinate, atunci a trebuit să fie născocite câteva litere noi: de aceea graiul moldovenesc a avut apoi un număr atât de mare de litere cum nu are nici un alt grai europenesc. Astăzi numărul literelor, împreună cu câteva semne prozodice şi de scriere, se ridică la 47. Literele mari ale moldovenilor sunt la fel cu acelea ale grecilor şi slavilor, căci amândouă felurile de litere ei le folosesc în acelaşi timp. Asemenea semne de litere, ca acelea din care am înfăţişat câteva chiar acum în faţa ochilor cititorului, le folosesc moldovenii în scrisorile lor şi în catastife, după ce au lepădat pe cele latineşti; în schimb în cărţile de slujbă bisericească, în scrisorile domneşti, în socotelile vistieriei şi în alte scrisori ale curţii domneşti nu s-au folosit vreme de 200 de ani, alte litere decât cele slavoneşti.”

      • kalinikos zice:

        Mie Cantemir mi se pare destul de clar: inainte de Ferara-Florenta, moldovenii foloseau grafia latina. O data cu venirea lui Theoctist, au ‘regresat’, adoptand grafia slavona.

        Dar trebuie sa intelegem un lucru: grafia latina a aparut in Moldova tocmai ca urmare a presiunilor papistase (presiuni care existau inca inainte de sinodul de la Ferrara-Florenta, fiind facute fie prin intermediul regatului ungar, fie prin cel polonez) iar nu ca rezultat al latinitiatii poporului roman. Si inainte si dupa sinodul unionist, limba oficiala a cancelariei domnesti a fost slavona iar grafia oficiala a fost cea chirilica.

        Ce vreau sa subliniez (si asta e foarte important de inteles): moldovenii nu au renuntat la ceva ce aveau din vremurile stravechi (asa cum lasa sa se inteleaga Cantemir) ci la ceva ce le-a fost impus, si pe care l-au perceput ca pe ceva strain. Deci a fost mult mai usor sa renunte la aceasta grafie, care pentru ei era un element de noutate, si sa revina la ceea ce aveau inainte, adica la grafia chirilica.

        Probabil acesta a fost si motivul pentru care grafia latina a fost introdusa cu atata greutate in epoca moderna, desi avea destui adepti printre ‘stalpii cafenelelor de la Paris’ iar metodele de propaganda (si persuasiune) erau mult mai avansate (si mai perfide).

      • kalinikos zice:

        cat despre literele care nu sunt indeajuns, ajunge sa facem o comparatie intre alfabetul latin propriu-zis, si alfabetul romanesc, ca sa ne dam seama ca nici alfabetul latin nu ne este indeajuns. Dar asta e o cu totul alta discutie.

      • Foarte interesante informaţiile despre abandonarea alfabetului latin după Ferrara-Florenţa! Mulţumesc!

      • Cristian zice:

        @kalinikos

        Multumesc pentru precizari. Dar daca lucrurile stau intr-adevar asa, in sensul ca „grafia latina a aparut in Moldova tocmai ca urmare a presiunilor papistase iar nu ca rezultat al latinitatii poporului roman”, atunci ce grafie se folosea inainte de secolul X? Intreb de sec. X pt. ca, din cate stiu, atunci au patruns slavona si literele chirilice in Muntenia (cel putin) – in vremea primului tarat bulgar.

      • La asta, eu răspund cu o întrebare care poate părea răutăcioasă: se folosea vreo grafie în Moldova înainte de sec. al X-lea? Poate să fie ignoranţa mea… Nu zic că e rău că nu se folosea, pentru că iată, una peste alta, Moldova a fost de-a lungul timpului cea mai „fertilă” în materie de sfinţi şi tradiţie duhovnicească.

      • Cristian zice:

        Nu, ignoranta imi apartine intru totul, căci se pare că este de notorietate faptul că nu exista scriere în limba româna inainte de sec. X. Aşadar, o dată lămurită această problemă, înţeleg şi eu mai deplin comentariul d-lui @kalinikos (21 iunie 2016 la 11:47 am), pentru care îi multumesc inca o dată.
        Aparent, singura necunoscută rămâne perioada (secolul) în care pentru limba românească a început să se folosească grafia chirilică.

  3. ioanc zice:

    Slava lui Dumnezeu ca si BORu s-a razgandit sa nu participe la acest sinod! Probabil ca vizita la Muntele Athos le-a mai schimbat parerea initiala. Oricum am lua-o suntem martori ai lucrarii Sfantului Duh.
    Apropo, Ana ai primit vreun raspuns cu privire la scrisoarea trimisa catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si Sfantul Sinod BOR? (nu de alta, dar vad ca la noi linistea (ori tacerea) cica e de bun simt)

    • Păi cică e bună liniștea, parcă e și un ceva care se cheamă isihasm, nu-i așa? (Își zic, probabil, adepții liniștii… patriarhale 🙂 )

      Ce răspuns? Ce-i drept, ar fi amuzant să mă duc la registratură doar ca să întreb dacă nu e cumva trecută vreo rezoluție pe scrisoare… Dar poate Patriarhia urmează linia Constantinopolului și în preocupările ecologice, și deja a dat-o la reciclat 😀

      • ioanc zice:

        Da. Din punct de vedere teologic si duhovnicesc miscarea ecologista e o noua forma de idolatrie in al carei centru sta adorarea creaturii. Cu alte cuvinte paganismul in forma sa cea mai abjecta cu intreg panteonul ei de zei falsi. Si alaturi de miscarea ecumenista constituie cel de al doilea element al „Noii Ere” a antihristului. (cica, o noua era eclesiologica si de unitate. Noua era sau noua perioada e cea inaugurata de Hristos, adica epoca mantuirii, care dureaza de la Intruparea Lui si pana la cea de-a doua Sa Venire. Alta noua era nu mai exista.)

      • O, da! Eu am făcut, evident, doar o glumă. Şi nici nu este nimic greşit în a proteja mediul, pe cât se poate. Nu ştiu însă cum se face că cei mai ecologişti dintre ortodocşi sunt şi cei mai ecumenişti, în frunte cu „primus inter pares”, PF Bartolomeu. La ecologiştii „ortodocşi”, se pare că s-au inversat priorităţile şi în loc să se preocupe de salvarea (mântuirea) tuturor oamenilor, pentru care este necesar să-i înveţe drept cuvântul adevărului lui Dumnezeu pe toţi, pe ei îi preocupă mediul, adică făpturile necuvântătoare. Or din Evanghelie ştim că sufletul unui singur om e mai valoros decât toată lumea, decât toate făpturile necuvântătoare.

        Lipsa de discernământ în această privinţă se vede şi la evenimentele organizate cu ocazia zilei anuale de rugăciune pentru Creaţie.* Acestea sunt ecumeniste în cel mai deşănţat mod, cu participarea inclusiv a păgânilor idolatri. Am vrut să caut, dar n-am găsit decât articole despre adoptarea zilei „ortodoxe” de rugăciune pentru creaţie de către Vatican. Suntem cu toţii best friends în interesul salvării mediului! Salvarea (mântuirea) oamenilor se trece cu vederea… O fi poruncit Hristos ceva cu privire la salvarea mediului, sau la salvarea (mântuirea) oamenilor? Însă pe ecumeniştii noştri ecologi nu-i interesează asta, ei se simt datori să-l corecteze pe Hristos şi să introducă porunci noi (a se vedea textul lui Zizioulas, al treilea link de mai jos), în timp ce pe cele vechi le dispreţuiesc fără cea mai mică tresărire!

        * Ca informare pentru această zi, vedeţi de exemplu aici:
        https://oca.org/holy-synod/statements/his-beatitude-metropolitan-tikhon/the-beginning-of-the-ecclesiastical-year-the-day-of-prayer-for-the-creation
        Dar mai ales aici:
        http://www.lastampa.it/2015/08/10/vaticaninsider/eng/the-vatican/the-pope-a-day-of-prayer-for-creation-with-the-orthodoxy-jbBIvnI2NEbZN0hUEORvtO/pagina.html
        Apare numele Mitropolitului Pergamului Zizioulas, unul din „capii răutăţilor” şi în ce priveşte Sinodul din Creta. De văzut şi acest text care îi aparţine şi care leagă cu tupeu şi neruşinare ecologia de ecumenism:
        http://www.lastampa.it/2015/06/18/vaticaninsider/eng/the-vatican/metropolitan-zizioulas-laudato-si-is-an-occasion-of-great-joy-and-satisfaction-for-the-orthodox-9OC5q2xdD2pJqXY3ArkqzI/pagina.html

        Există şi preocupări ştiinţifice în domeniul ecologiei, însă ideologiile ecologiste au tot felul de influenţe păgâne şi/sau New Age. Unii vorbesc despre „Gaia” ca un organism viu care cuprinde întreaga planetă Pământ şi tot ce creşte pe ea, alţii fac şi pasul către resuscitarea cultului zeiţei păgâne Gaia sau Mother Earth. Un păgânism cu o notă panteistă. Există şi cei care consideră că oamenii trebuie să dispară de pe pământ sau numărul lor să fie strict limitat, chiar şi prin avorturi, pentru ca „natura” (mai mult sau mai puţin personificată sau idolatrizată) să supravieţuiască.

        În concluzie, luaţi un pic la bani mărunţi orice „iubitor de mediu” care trece dincolo de bunul simţ (pentru că ţine de bunul simţ să nu risipim resursele materiale şi să protejăm acele specii sau locuri care vedem că sunt în pericol, nu să ne batem joc de ele) şi veţi găsi un urîtor de oameni şi/sau de Dumnezeu….

  4. ioanc zice:

    vorbind de lup: http://basilica.ro/peste-1000-de-intelectuali-ortodocsi-sustin-sfantul-si-marele-sinod/

    vad ca sunt la moda scrisorile semnate de tot soiul de intelectuali, savanti. Cata smerenie! Interesant ca scrisoarea Anei n-au publicat-o (sa inteleg ca aceasta e semnata si sustinuta de prostime?). Da … tot cu unitatea au ei problema. Dar ce fel de unitate? Cica subsemnații, un grup internațional de academici ortodocși „speră că acest Sinod va fi începutul procesului de vindecare și că va inaugura o nouă eră a sinodalității universale și a unității. Ati inteles cred: o noua era. Nu stiu, dar cred ca am un deja-vu. Oare unde am mai auzit de faurirea omului de tip nou? De noua era in care toti sa fim frati, liberi si egali ? Oare asta sa insemne „ca toti sa fie una”?

    Fantastic cate resurse se aloca pentru a rupe Biserica. Daca le spui ca unitatea poate sa fie reprezentata si de catre unul sau doi credinciosi, sau de catre un grup ca reprezentant al pliromei (in acel moment numai acestia aflandu-se in Adevar, dupa cum s-a vazut si dovedit si in alte dati) si ca aceasta unitate e data de marturisirea si impartasirea din acelasi Adevar revelat, nu din alegerea noastra, ci din voia Lui te considera rauvoitor, fara dragoste de aproape.
    Sa nu fie!

    • O nouă eră? New Age carevasăzică? Da, sinodul din Creta se pupă bine și cu New Age, și cu marxismul, și cu francmasoneria, și cu toate curentele astea de gândire care visează la noi ere de progres și civilizație…

    • kalinikos zice:

      1,242 supporters…
      cam ‘multisori’ ‘teologi crestini ortodocsi’ in intreaga lume. Ca sa nu mai zic ca celor care au semnat petitia cu greu li se poate spune ‘teologi’.
      Iata cateva exemple:
      „I am signing because I believe in one Holy Catholic and Apostolic Church. A church of love. Of Humility. Of dialogue and synergy
      Marios Chryssavgis, Athens, Greece”

      „May all our Church leaders gather at the Council, even without voting for any text; may they only meet each other and open their hearts to the Holy Spirit. They would become an icon of reconciliation and a sign of hope for the world.
      Christophe D’Aloisio, Brussels, Belgium”

      „Those hierarchs, delegates and Primates that will come to the Council are the only ones that truly want to save the Orthodox Church from the scandal of division, hatred, jurisdictional squabbles, fear mongering, nationalism, phyletism, and from the total disregard for any form of conciliarity (sobornost). Even if they do not succeed in the Council being acknowledged by all Orthodox Christians around the world, the ‘political defeat’ of the Fathers of the Council of Crete will be a greater, more radiant and far more CHRISTIAN ACT than anything that the Synods of some Balkan and Caucasus Local Churches could ever bring forth (at least in their present state, and their disregard for our Unity and the prayers of Christ in Gethsemane).
      Сергей Брюн, Москва, Russia”

      „The moral integrity of the Church’s episcopal leadership and the theological plausibility of orthodox ecclesiology is at stake.
      Archpriest Denis Bradley, Washington, DC”

      „We of Oriental Orthodox support the work of the Great and Holy Council thus far planned and the need meet face to face and here all voices so that our fundamental unity in the faith can be a blessed gift to the Church of tomorrow
      Fr. Garabed Kochakian, Southfield, MI”
      Ce mai, toti ‘telectuali, toti teologi, toti unul si unul si mai ales ‘toti’ ortodocsi (chiar daca orientali – sic!). Asta arata, cred, disperarea Constaninopolului.

      • Vai, asta cu „Oriental Orthodox” n-o observasem!! :))) E de tot râsul… ba nu, e de plâns.

        Păi, au scăpat ocazia să aibă şi sprijinul unor intelectuali romano-catolici şi protestanţi! Deşi poate domnul D’Aloisio nu e ortodox…

        Revenind la „părintele” „oriental ortodox”, mi se pare interesant că el aşteaptă de la Sinod exact ce spun criticii, adică legitimizarea unui ghiveci sincretist-ecumenist, spre deosebire de Marios Chryssavgis, care ne ia cu „I am signing because I believe in one Holy Catholic and Apostolic Church.” Dar şi el e cu dialogul şi dragostea. Cei mai iubitori şi mai comunicativi oameni din lume au semnat această scrisoare, e chiar emoţionant!!

    • Suslik zice:

      Intelectuali? Poate neopolitruci! Emana aceeasi pestilenta sufleteasca ca si „geniile” occidentale, toate aglutinate sub echer si compas, care, incepind din anii ’20 pina in anii ’50, tot faceau lobby comunismului si lui Stalin. Inca o dovada de inferioritate a „inteligentei moderne” („mintea inmultita” in vremurile din urma, de care vorbeau unii din Parintii proorocitori, parca Sf. Nil Athonitul) fata de „intelepciunea cea dupa Dumnezeu”, adica calea naturala a omului, ante-Cadere, la care ne-a adus inapoi Domnul Hristos. Toti tocilarii degenerati, care probabil habar nu au sa isi fiarba un ou, sa puna un bec sau sa isi faca o ciorba, nenorocesc natiuni intregi doar pentru ca sint in think-tankuri si in alte organizatii infecte, tipic moderne si post-moderne, ce au o putere reala in spatele scenei aproape obscen de mare.
      O lume in care taranul din nou munceste cu bratele, intr-o natura refacuta, iar intelectualul nu se indeparteaza de Dumnezeu cu o iota in ce gindeste si spune, e o lume nu perfecta (evident ca nimic nu e perfect dupa Cadere si inainte de A doua Venire), dar macar ar fi raul minimal, ar fi maximul de echilibru in conditii de post-Cadere, asa cum a fost inainte de revolutiile industriala, burgheze si bolsevica. Omul, ca specie, e bun doar cind ii este frica de Dumnezeu si de judecata Sa, care atit ne insoteste in viata, cit ne si ajunge dupa momentul mortii. Daca se indrepta, atit cu frica cit si cu asteptarile, de la Creatura spre creaturi (anume spre oamenii cu putere, si privind mai in adinc problema, spre demonii din spatele acestora), i se urca la cap otrava semnata prin greseala din Eden, adica cum specia umana ar reprezenta ceva prin sine, si nu prin Facatorul si scopul pentru care Creatorul ne-a chemat la existenta: theosis-ul speciei si al naturii. Dovada acestei „urcari de otrava la cap” este, in cazul de fata, exact atitudinea obedienta a acestor „‘telectuali”, gata intodeauna sa sustina „de unde bate vintul pestilent al puterii si avantajelor pe care le promite”.

  5. Cristian zice:

    Si totusi, chiar si (aparent) fara Sinod pan-ortodox, nu se schimba nimic:

    „Astăzi când am scris scrisoarea aceasta, am aflat că nici Biserica Rusă nu va participa la Sinodul din Creta, ceea ne-a bucurat, dar în acelaşi timp am rămas cu o nelinişte în suflet, pentru că erezia nu a fost înfierată, balaurul nu a murit, ci trăieşte şi duce încă multe vieţi la pierzare.
    Atât timp cât Bisericile care s-au retras din Sinodul Panortodox nu au exprimat clar că motivul retragerii lor este erezia ecumenistă propagată şi participarea la Consiliul Mondial al aşa-ziselor Biserici şi toate celelalte erezii eclesiologice, cum ar fi erezia Bisericilor nedepline, erezia ramurilor, erezia minimalismului dogmatic, nu s-a stârpit erezia, nu s-a făcut mai nimic.” (din scrisoarea trimisa de gheronda Sava Lavriotul Episcopului Longhin)

    Dar BOR participa la acest Sinod, tot asa precum a facut-o si in 1923, unde reprezentarea la asa-zisul Sinod panortodox a fost chiar mai slaba ca acum. Si totusi in nici un an BOR a schimbat calendarul. Sinodul se tine, asa dupa cum au declarat PF Daniel si IPS Ieronim al Greciei:

    „Sunt uimit! Din moment ce am convenit in comun faptul că Sinodul va avea loc, cum poate cineva sa decida că nu va veni? Fiecare este liber să decidă ce vrea el. Pe de altă parte, Sinodul nu este pan-ortodox, este numit ‘Sfantul si Marele Sinod’. Prin urmare, toti cei care vom fi acolo, vom face acest Sinod”. (Arh. Ieronim al Greciei)

    • Da, din păcate așa este, și comparația cu momentul schimbării calendarului este îndreptățită. Marea diferență este că acum există implicații dogmatice, în ciuda declarațiilor liniștitoare că nu există. Să vedem, așadar ce vor face, până unde va merge îndrăzneala lor? Cred că e de prisos să speculăm, cel mai bine e să așteptăm…

      • Cristian zice:

        „Să vedem, așadar ce vor face, până unde va merge îndrăzneala lor? Cred că e de prisos să speculăm, cel mai bine e să așteptăm…” – intocmai, asa cred si eu.

    • ioanc zice:

      Da. Foarte buna observatia din scrisoarea celor doi atoniti (postata pe site-ul parintelui Matei Vulcanescu). Dupa cum spunea si parintele Iustin Parvu „nu Biserica trebuie sa se modeleze dupa lumea aceasta, ci lumea trebuie sa-I urmeze lui Hristos in Duh si Adevar”

      Apropo de scrisoarea celor 1000 de intelectuali, la chestia cu inaugurarea noii ere a sinodalitatii universale si a unitatii in Biserica (w.t.f? – ce o fi insemnand si aiureala asta ), am sa va arat o mostra din minunata lume noua. Sa se simta toti egali. Ce numai papistasii sa se bucure de placerile noii lumi?

      Mai stii, ca dupa Sinod, mai incolo, spre toamna nu m-or pune si pe mine astia sa fac un waka, waka alaturi de ei? Ca tot am intrat intr-o alta era a unitatii. Doamne, iarta-ma!

  6. Suslik zice:

    Infiltratii de la virf sint perfect capabili sa isi impuna deciziile ecumeniste ad baculum, vorba d-nei Iftime, adica cu bita. Mai precis, vor folosi tot felul de aiureli legaliste ca sa puna pe „neascultatori” sub ochiul dat peste cap al eurostatului. Sa ne amintim de felul in care s-a intervenit in forta cu jandarmii in anii ’30 ai secolului trecut. Si atunci era vorba doar de rezistenta unor credinciosi la serbarea aberanta a Sfintelor Pasti dupa un pseudocalendar (anume cel gregorian, papistas). Din fericire, calendarul a fost indreptat in final, nu si schimbat total dupa nefastul model apusean. In vechime, era cezaropapism: imparatul era arian? Se tineau, de catre oameni fara macar notocord, nu mai zic coloana vertebrala, sinoade arianiste sau semiarianiste. Era imparatul urator de icoane? Ne adunam in sinoade si zicem, ca si inaltpreaplecatii de acum, raului bine si binelui rau. Doar ghidarea Sfantului Duh a scos corabia mantuirii la liman. Acum, e cirdasia ierarhi ecumenisti – thinktank-uri – putere politica (sau, mai bine zis, puterea reala din spatele guvernamintelor). Tot ce avem de facut este sa privim cu curaj si daruire spre marturisirea ce ne-o cere Domnul Hristos.

  7. kalinikos zice:

    „Cum dar poate a curăţi şi a sfinţi apa cel ce însuşi este necurat, şi la care Duh Sfânt nu este?… Cum poate botezând, altuia a da iertarea păcatelor cel ce nu poate păcatele sale a le lepăda afară din biserică fiind? Ci şi însăşi întrebarea care se face întru botez este martor al adevărului… A sfinţi dar untdelemn ereticul nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici biserică. Nu se poate dar nicidecât a fi harismă la eretici. Că bine arătat este nouă, că nicidecum se poate la aceia a se sfinţi unt de lemn spre ungere…
    Prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă lăsarea păcatelor. Şi cine poate a da lucrul ce însuşi nu-l are? Sau cum poate a lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă pe Sfântul Duh de la sine? Pentru aceasta este dator şi a se reînnoi cel ce vine către biserică, ca înăuntru prin sfinţi să se sfinţească. Că nu poate în parte (adică în osebire) a covârşi. De au putut a boteza, au putut şi Sfânt Duh a da. De nu au putut, că afară fiind Duh Sfânt nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind botezul, şi unul fiind sfântul Duh, şi una biserica de la Hristos Domnul nostru (lui Petru apostolul din început zicând) asupra unirii întemeiată. Şi pentru aceasta cele ce se fac de dânşii mincinoase şi deşarte fiind, toate sunt neprimite.
    Drept aceea şi noi suntem datori a pricepe şi a înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei ce se numesc antihrişti, nu sunt putincioşi a da darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul şi unirea Domnului o ţinem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoţia Lui în biserică Liturghisindu-o, câte împotrivnicii lui adică vrăşmaşii şi antihriştii le fac, suntem datori a nu se primi şi ale depărta şi a le lepăda, şi ca pe nişte spurcate a le socoti.”
    Sfantul Ciprian al Cartaginei

    no comment…

    • Cine are urechi de auzit şi ochi de citit…

      • Andrei zice:

        Greco-catolicii si in ziua de azi se lauda ca ei au pastrat vie cultura romaneasca (prin Scoala Ardeleana si nu numai). E si motivul pentru care in argumentatiile lor nu au nimic patristic, in schimb au argumentatia unor istorici extrem de nervosi ca noi am adoptat „ortodoxia bulgareasca” care „ne-a tras inapoi”. Si repet: astea sunt motive de lauda pentru ei. Adevarul e ca trebuie sa fie jalnici pana la capat, tinand cont ca greco-catolicismul este un hibrid fara niciun fel de istorie coerenta. Culmea e ca aceasta lauda a lor ii da de gol atat de tare, ca nici nu realizeaza.

      • kalinikos zice:

        bietii de ei!… eu unul sincer, ii compatimesc, pentru jongleriile si scamatoriile pe care trebuie sa le faca.

      • Fără istorie? Vrei să spui că Moţa şi Marin, aceste două puncte culminante ale Uniaţiei române, n-au făcut istorie??? 😉 Aceste două puncte în care curba hiperbolică a Uniaţiei este tangentă la volumul monolit de fier al Legiunii…

        (Acesta este un pamflet.)

      • Suslik zice:

        Scuze de offtopic, dar mi-a placut mini-pamfletul d-nei Ana Elisabeta: da, apropos de Mota si Marin si celelate creaturi din miscarea terorista antisemita, care blasfemia luind pentru sine numele unei legiuni de arhangheli: ei nu aveau treaba cu ortodoxia, ortopraxia. Ei erau, ca si preitenii lor nazisti, din locul acela unde politicul se subordoneaza patologicului mintii. De fapt, tocmai avui o idee: ei nu erau altceva decit fantoma unor organizatii, atitudini si idei fanatice din Vestul medieval, cam de pe vremea cruciadelor, care aveau ca scop pogroamele antisemite. Sa urasti, sa instigi la omor deosebit de grav si sa ucizi oameni pentru motive legate de credinta si obirsia lor etnica este, cum am zis, din bezna sociopatologiei ideologiilor, sa zic asa. Legionarii nu aveau nimic ortodox: tot latratul acela colectiv, in camasi verzi, pe strada, amintea perfect de instigatorii care incendiau ghettouri pe vremea reconquistei, in Spania medievala. Nu ii voi intelege in veac pe ortodocsii care privesc cu oarece nostalgie la…curentul acela. A propos, stiti la cine avea „evlavie” mare CZC-ul? La Anton de Padova. Deci, care ortodoxie? Q. E. D.

      • Asta cu Anton de Padova îmi scăpase, mulţumesc pentru completare!

        N-am înţeles niciodată de ce o formaţiune paramilitară ar fi cumva, în orice fel, o exprimare firească a Ortodoxiei. Ortodoxia, pe lângă faptul că era mixată nediferenţiat cu greco-catolicismul, era cu totul accidentală în această chestie numită legiune, ca legiunea aceea care a intrat în porcii gadarenilor şi i-a făcut să se arunce în mare, dar atribuită – hulitor, cum bine spuneţi – Sfântului Arhanghel Mihail. Această chestie este atât de evident un produs fascist al epocii sale, încât este de neînţeles pentru mine de ce ar vrea cineva să fie legionar azi.

        Am făcut mişto de Moţa şi Marin, dar între timp m-am mai uitat pe internet şi am constatat nişte chestii. În primul rând, că legionarii noştri au avut o implicare minoră acolo, în timp ce Germania şi Italia au trimis corpuri de armată întregi. Iată, deci, şi aici superficialitatea la lucru… Poate dacă ar fi trimis şi românaşii mai mulţi oameni, ar fi fost mai multe victime şi n-ar mai fi fost Moţa şi Marin atât de speciali – nu zic, însă, Doamne fereşte, că e rău că n-au trimis. În al doilea rând, de partea cealaltă lupta Uniunea Sovietică! Din această cauză, mai neoficial aşa, totuşi spaniolii normali la cap au mai degrabă amintiri bune despre Franco, ca despre un soi de rău necesar de care era nevoie pentru ca Spania să nu devină bolşevică. (Asta e o informaţie de-a mea de la surse din Spania.) Şi cine venea din Uniunea Sovietică ca să lupte în Spania? Păi, tata lu’ Petre Roman cu tata lu’ Vladimir Tismăneanu…

        De asemenea, informaţia că Moţa şi Marin erau greco-catolici nu pare să se verifice. Se pare că erau, cel puţin din punct de vedere formal, ortodocşi. Problema mare la ei este ideea că moartea lor în apărarea romano-catolicismului constituie mucenicie (!)

        Oricum, Legiunea era marcată de un soi de ecumenism în care ce mi-e ortodoxul, ce mi-e greco-catolicul.

        Cele mai interesante articole le-am găsit pe acest blog (cred că s-au mai adus în discuţie pe-aici prin comentarii):

        http://silviu-ion.blogspot.ro/2015/05/marile-probleme-ale-miscarii-legionare.html
        http://silviu-ion.blogspot.ro/2015/09/pr-mihai-andrei-aldea-mi-cerut-sa-mi.html

      • Interesantă şi apropierea ideologică şi de apucături între cruciaţi şi legionari…

        Cruciaţii, faţă de legionari şi fascişti în general, parcă totuşi nu erau aşa de obsedaţi de neamul şi ţara lor.

  8. ioanc zice:

    M-am tot gandit la cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov: „Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: cre­dinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă, numai prin credinţă, putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul tainelor pe care ni le-a dăruit El. […] mântuirea nu se ob­ţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc şi acesta este credinţa în Răscumpărător!”. Tin minte ca am citit undeva, „ca fapta si credinta una sunt”. Iar la Sfantul Ioan Iacob Hozevitul am gasit urmatorul text: „Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre (adica faptele noastre ) trebuie să fie arme duhovniceşti şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel.”
    Acestea sunt faptele placute si iubitoare de Dumnezeu: marturisirea Adevarului si pazirea Lui asa cum ne invata Parintii si Traditia. Sa nu ne vatamam credinta (prin acceptarea ereziilor si transmiterea lor mai departe) caci nu numai pe noi ne vatamam ci si pe aproapele (prin transmiterea-vinderea acestor erezii mai departe dintr-o falsa evlavie, intelegere, iubire; adica lucrarea faptelor), iar in acest caz faptele (roadele) noastre sunt pogoratoare in iad. Cu alte cuvinte, „fapta si credinta una sunt”.

    Acum pentru adeptii noii ere sinodale (suna a comunism reloaded), tot Sfantul Ioan Iacob Hozevitul mai spune:
    „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin. ”

    Hristos sa ne miluiasca!

    • ioanc zice:

      PS Am uitat sa spun, parafrazand cele spuse de catre cei 2 atoniti (Gheron Sava si Gheron Gavril catre Preasfintitul Longhin), atata timp cat la acest Mare Sinod nu va fi data anatemei erezia ecumenismului, filioque si celelalte erezii eclesiologice (erezia bisericilor nedepline, erezia ramurilor, erezia minimalismului dogmatic, etc) nu s-a facut nimic, doar vatamare si tulburare. Sa nu fie!

    • Subscriu celor scrise de aceşti doi sfinţi! La cuvântul despre cozile de topor m-am gândit citind despre acel articol ruşinos scris de un român contra Mitropolitului Ierotheos Vlachos.

      Subscriu şi ideii că un Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii ar trebui să condamne erezia ecumenistă, precum şi să recunoască ca Ecumenice cele două Sinoade care au condamnat ereziile romano-catolicilor (primul, Filioque şi primatul papal; al doilea, erezia harului creat şi a identităţii între fiinţa şi energiile/lucrările lui Dumnezeu). Dacă nu, mai bine să nu se mai întrunească deloc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s