Parintele Patriciu Vlaicu despre conferinta de la Piatra Neamt

Mă simt obligat să reacționez la postarea „De ce a fost conferinţa de la Piatra Neamţ un eşec total pentru organizatori” http://mihaisilviuchirila.blogspot.be/…/de-ce-fost-conferin… a d-lui Mihai-Silviu Chirilă.

In toată tulburarea provocată de unii pe marginea Sinodului din Creta sunt multe abordări tendențioase, și eu am participat la dezbaterea de la Piatra Neamț ca simplu invitat, venind de la 2500 de Km pentru a discuta deschis despre un eveniment major al Bisericii, la care am fost prezent.
Sunt convins că mulți dintre contestatarii Sinodului sunt de bună credință, dar unii chiar nu doresc să înțeleagă acest eveniment. Am fost la dezbatere pentru că simteam nevoia să discut deschis despre aceste lucruri, în mijlocul poporului în sânul căruia au apărut provocările. Mă gândeam că voi întâlni oameni doritori să audă, din mărturia unei persoane care a fost acolo, ce s-a întâmplat în Creta. Din păcate cei ce au fost la dezbatere ca protestatari, cu excepția câtorva, chiar nu erau interesați de lucruri concrete. Ceea ce era important era scandalul și provocarea.


Nimeni nu și-a propus să arate că există consens în privința Sfântului și Marelui Sinod. Ne-am propus pur și simplu să înțelegem mai bine ce stă în spatele acuzațiilor ce se aduc Sinodului din Creta și semnatarilor documentelor. Trebuie să recunosc faptul că am acceptat fără ezitare invitația și pentru că Înaltului Teofan i se face o mare nedreptate și m-am simțit obligat să aduc o mărturie despre contribuția Înaltpreasfinției Sale la lucrările Sinodului.

La ora începerii dezbaterii de la Neamț chiar credeam că vom avea parte de o seară interesantă. În foarte scurt timp mi-am dat seama că o buna parte din cei prezenți erau acolo nu pentru a asculta sau a pune întrebări ci pentru a manifesta….
În text se spune că acolo a fost „o dezbatere teologică autentică, cu accente critice, cu întrebări foarte pertinente, cu replici foarte documentate ale sălii, cu manifestări de indignare, de altfel inerente unei astfel de confruntări.” Realitatea este că atmosfera afost de-a dreptul penibilă, și jurnaliștii prezenți în sală au confirmat a doua zi această stare de fapt. Din punctul meu de vedere acest eveniment a dovedit clar că unele persoane frustrate încearcă să ajungă în centrul atenției prin coordonarea unor proteste manipulatoare. Este trist….
Din întrebările puse, am înțeles că sunt unele persoane cu adevărat preocupate să înțeleagă mesajul Sinodului din Creta. Din păcate chiar și față de acestea sala a manifestat lipsă de respect, astfel încât un Preacuvios Părinte – nesusținător al Sinodului din Creta- a fost nevoit în mai multe rânduri să intervină și să atragă atenția că atitudinea adoptată de protestatari este cu totul nepotrivită.

Sunt foarte surprins că dl Silviu Chirilă nu înțelege obiectul dezbaterii de la Neamț. Noi nu am fost acolo pentru a judeca documentele Consiliului Mondial al Bisericilor ci pentur a înțelege mesajul Sinodului din Creta. Dovada că textul sinodal validează doar premisele care sunt citate este însăși formularea din text:

„Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).”

Doar aceste premise sunt asumate de Sinod. Dacă se dorește să se pună pe seama documentului lucruri pe care nu le afirmă, problema nu este a Sinodului ci a celor ce au această atitudine.

Autorul nu dorește să asume valoarea textelor sinodale nici măcar în aspectele care în mod evident clarifică limitele participării Bisericii Ortodoxe în dialog. Am afirmat în cadrul dezbaterii că Patriarhia Română a introdus un amendament care obligă Biserica ortodoxă la o evaluare periodică a participării la dialog. În cadrul acestei evaluări se va putea ține seamă și de obiecțiile aduse de clerici și mireni. În urma documentului din Creta, participarea la dialog nu este una care să se prelungească indiferent de rezultate, ci există clar obligația evaluarii și luării unor decizii în funcție de rezultatele concrete ale dialogului. Eu am întrebat retoric dacă ar fi fost mai bine să nu existe o astfel de obligație de evaluare a participării la dialog.

Când se afirmă că a fost un răspuns neconvingător la intrebarea despre poziționarea Sinodului față de problema căsătoriilor persoanelor de același sex, se dovedește că a fost un dezinteres pentru răspunsul meu. Poziția celui ce chestiona se baza pe zvonuri despre întâlnirile preconciliare. Eu am spus că nu putem judeca acolo zvonurile și am adus în atenție texte concrete. Am spus că textele sinodale se poziționează foarte clar în acest sens: Pentru prima dată un Sinod afirmă răspicat că pentru a putea vorbi despre familie,” Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă” (Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta (1) ). Textul mai spuune:
” Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși… Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare cu persoane de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. (8,9,10)”
Domnul Silviu Chirilă afirmă că „s-a pus întrebarea dacă nu cumva sistemul sinodal a fost pervertit prin deciziile sinodului. Răspunsul a fost nesatisfăcător, fiind centrat pe motivarea modului de reprezentare la sinod, când de fapt întrebarea era dacă nu cumva s-a creat un nou sistem sinodal, unul de tip papal, cu puteri extinse în mod necanonic. ”
Eu am arătat că Biserica are o natură sinodală și că în sinod se exprimă Bisericile prin reprezentanții lor. În Sinod au avut drept de cuvânt toți episcopii și nimeni nu a fost împiedicat să-și spună părerea, iar Bisericile autocefale aveau posibilitatea să refuze un text sau altul în urma dezbaterilor interne influențate și de discuțiile din plen. Am arătat cu argumente canonice că Sinodul din Creta respectă principiile de organizare sinodală. Spre surprinderea mea, răspunsul din sală a fost: „Ne-ați năucit cu atâtea canoane!” Asta spune multe despre cât îi preocupa pe protestatari referințele la Tradiția canonică.

Legat de rugăciunile interconfesionale, se omite afirmația mea prin care m-am declarat ferm împotriva rugăciunilor mixte. Se spune că ” Unul dintre conferenţiari ( de fapt eu sunt acela) a afirmat că nu există nicio menţiune a termenului “ecumenist” în text, o încercare subtilă de eludare a realităţii, ştiut fiind că, de fapt, “ecumenism” şi “mişcare ecumenică” reprezintă acelaşi lucru.”
Eu am făcut distincția între ecumenism ca ideologie, ca orice noțiune care se încheie prin ism, și deschiderea ecumenică, despre care vorbesc documentele. Am afirmat că ecumenismul ca mișcare care și-ar propune să acrediteze teoria ramurilor sau să constitue o super-biserică este într-adevăr o realitate străină de învățătura Bisericii. Am afirmat că Sinodul din Creta arată că participarea la mișcarea ecumenică nu are ca obiectiv crearea unei supra-biserici, și nu apără o ideologie a unirii bisericilor prin intermediul CMB. Textul sinodal spune concret: „CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici…” (19)

Într-adevăr, în dezbaterea de la Piatra Neamț una dintre cele mai disputate teme a fost, cea legată de denumirea de “biserici”. Insistența domnului Silviu Chirilă în a introduce argumentele aristotelice, și a refuza evidența că în toate perioadele istorice a fost folosită noțiunea de biserică însoțită de un adjectiv calificativ a primit răspuns de la Părintele Bahrim care a adus citate concrete și a atras atenția că o abordare de acest gen poate duce chiar la erori doctrinare.
Au fost aduse în discuție de către mine textele sinodului din 1484 care a condamnat uniatismul de la Florența și Enciclica Patriarhilor ortodocși din 1848, şi chiar canonul Sfântului Vasile care vorbeşte despre schismatici” pe motive doctrinare, numindu-i „din Biserică” ( și în originalul grecesc este cu majusculă) Domnul Silviu Chirilă omite să recunoacă faptul că atunci când a afirmat că termenul “ecclesia” folosit de acele texte poate fi interpretat în sensul său de bază, ca “adunare”, nu în sensul teologic de Biserică eu am pus pe ecran textul în original unde este scris Biserica aceea (latină) ( de care se lepăda cel ce intra în Biserica ortodoxă). Domnia sa a asumat public evidența.
Da, am afirmat și afirm răspicat că “Nu s-a făcut mai mult la acest sinod decât au făcut Sfântul Vasile cel Mare sau cei prezenţi la sinodul din 1484” și Patriarhii ortodocși în 1848. Patriarhii ortodocși au folosit noțiunea de Biserică cu referire la catolici. Ei vorbesc în paragraful 17 despre Biserica apuseană și despre: „însăși haina cea sfâșiată a Mântuitorului” făcând trimitere la schisma dintre ortodocși și latini.

Se afirmă că am primit obiecții pertinente referitoare la interpretarea trunchiată a canoanelor cu referire la justificarea nepomenirii episcopului.
Eu am încercat să spun cele de mai jos, dar cum atmosfera era de necontrolat, în parte am spus și în parte am afișat:

În ordine cronologică, primul canon care abordează această problematică este canonul 31 apostolic . În acest canon este foarte importantă formularea : „nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privința dreptei credințe și a dreptății”. Unii ar putea înțelege că dacă un episcop ar fi acuzat de abateri în privința dreptei credințe și a dreptății, clericii s-ar putea separa cu de la sine putere de acesta. Ori canonul dorește să condamne tocmai această atitudine. Formularea: „nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă” se referă explicit la un act de judecată bisericească asupra episcopului. Ori canoanele 12, 20, 100 Cartagina, 1 Constantinopol (394), 15 Antiohia, 1 Chiril al Alexandriei, arată că sinodul este instanța competentă să judece un episcop. Când canonul 31 apostolic numește pe cel ce se rupe de episcopul locului ca fiind uzurpator, dorește să arate prin aceasta că dacă un cleric rupe comuniunea cu episcopul său fără să aștepte judecata sinodului, el uzurpă competența sinodală de judecată și se face pe sine însuși judecător împotriva rânduielii canonice. Această înțelegere este confirmată de către canonul 6 II ecumenic, care arată explicit că nu poate fi acceptată o acuză împotriva episcopului fără ca ea să fie investigată. Completând această înțelegere, canonul 9 al sinodului IV ecumenic arată că orice litigiu dintre un cleric și episcop, trebuie judecat de sinodul provinciei, iar dacă neînțelegerea ar fi între preot și mitropolit, plângerea să fie adresată patriarhului. În același sens, canonul 14 Sardica arată că fiecare caz privind comuniunea cu episcopul trebuie să fie rezolvat cu grijă și cu credință deoarece: „după cum episcopul este dator să ofere slujitorilor dragoste curată și tratament bun, în același chip și supușii cu sinceritate trebuie să îndeplin¬ească pentru episcopi cele ale slujbei”.
În problematica analizată aici, canoanele 13, 14, 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, au o importanță aparte. Canonul 13 I-II vorbește explicit despre osândirea clericilor care nu-și pomenesc episcopul după rânduiala liturgică și canonică, „înainte de condamnarea lui finală”, uzurpând judecata mitropoliților. Canonul 14 I-II condamnă disprețuirea episcopului de către preot și îndepărtarea de la comuniunea cu acesta înainte de decizia sinodală.
Atunci când canonul 15 I-II, după ce confirmă cele precizate de canoanele 13 și 14 I-II, laudă separarea de episcop datorită unei erezii, afirmă de fapt că aceia care rup comuniunea cu episcopul ce propovăduiește erezia „nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”. Din aceste cuvinte reiese deslușit că atitudinea lăudată nu este aceea de separare a preotului de Biserică și sinod, prin ruperea comuniunii cu episcopul locului, ci tocmai de valorizare a comuniunii sinodal ierarhice, prin apelul pe care preotul respectiv îl face la mitropolitul care are competența de chemare în judecată a episcopului dovedit a fi atașat unei erezii deja condamnate de către Sinod.
Astfel, dacă un episcop, deja mustrat de sinod pentru învățătura pe care o propovăduiește, reîntors în eparhia sa ar persevera în acea învățătură, este evident că preoții nu trebuie să aștepte o nouă judecată, ci, refuzând pomenirea episcopului ereziarh, atrag atenția instanței sinodale competente care are capacitatea de a cere socoteală episcopului respectiv. Această interpretare este susținută de întreagă tradiția canonică care arată că sinodul are competența de a judeca episcopii atât pentru probleme pastoral-administrative, cât și doctrinare (6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 10, 11, 62 Cartag.; 13, 14 sin. I-II).
În același timp este lesne de înțeles că într-un grup de canoane (13, 14,15 I-II C-tinopol) care articulează comuniunea eclezială prin sistemul sinodal, nu se poate identifica drept soluție canonică separarea de episcopul locului și de sinodul din care acesta face parte, ci se afirmă manifestarea recursului printr-un act de nepomenire care este consecința perseverării episcopului respectiv într-o atitudine condamnată deja definitiv „de către Sfintele Sinoade și de către Sfinții Părinți”. În acest sens, textul arată că instanța care are competența de judecată a unor astfel de cauze, adică sinodul, nu va condamna pe preotul care refuză pomenirea episcopului pentru aceste motive, ci îl va aprecia ca un apărător al rânduielii din Biserică.

Am arătat deasemenea că menționarea nepomenirii Primatului Greciei de către Mitropolitul Pireului ca argument pentru întreruperea pomenirii episcopilor semnatari ai documentelor Sinodului din Creta este o manipulare pentru că această nepomenire nu se datorează protestului față de deschiderea ecumenică ci rânduielii Bisericii Greciei. Pe Arhiepiscopul Greciei nu-l pomenește nici un ierarh din Grecia, nici cei mai deschiși spre dialog. Aducerea în discuție a acestui subiect pentru a argumenta corecta aplicare a canonului 15 I-II, în cazul nepomenirii Mitropolitului Teofan este evident o manipulare grosolană.

Ca o concluzie, îmi exprim amărăciunea că o întâlnire care ar fi putut fi de un real folos a fost degradată, la nivelul unei „babilonii” așa cum jurnaliștii prezenți în sală au și relatat.
Nu cred că poate fi cineva mândru de atmosfera creată la Piatra-Neamț prin cei ce erau în tabăra contestatarilor.
Eu cred că Biserica are nevoie de voci care să critice constructiv, din interior, în comuniune, cu realism și durere. Trebuie totuși ca acele persoane să renunțați la negarea evidențelor și în cazul acesta concret, la deformarea unor realități la care au fost martori atâtea sute de persoane.

Nota mea:

1. Sunt de acord cu parintele Patriciu in chestiunea comportamentului „marturisitorilor” huligani, care nu au inteles nimic din modalitatile prin care au marturisit Sfintii Parinti. Numai daca citim dialogul cu Pyrrhus al Sfantului Maxim si ne dam seama ca acesti huligani nu vor putea niciodata sa duca un astfel de dialog. Am urmarit si eu conferinta si ma declar absolut scarbit de huiduielile si racnetele din sala. Astea sunt din pacate efectele apocaliptismului si saccsivismului, in niciun caz ale traditionalismului teologic ortodox.

2. Nu sunt de acord cu modalitatea in care parintele Patriciu pune problema intreruperii pomenirii. In primul rand, marturisesc ca in momentul de fata nu cred ca se impune intreruperea pomenirii. Asta ca sa nu se inteleaga ca incerc sa fac vreo presiune sa se ajunga neaparat acolo. Mai ales datorita huliganilor, pericolul schismei chiar a devenit o realitate, asa ca e mai bine momentan sa ne rugam si sa dialogam teologic.

Revenind la ideea principala, o intrebare pentru parintele Patriciu ar fi: de ce Sfintii Parinti care au intrerupt pomenirea nu au asteptat pana la judecata sinodala a episcopului eretic?

Sfantul Maxim Marturisitorul a intrerupt pomenirea patriarhului monotelit al Constantinopolului inaintea oricarei judecati sinodale, fie ca vorbim de sinodul local prezidat de Papa Martin, fie ca vorbim de Sinodul VI Ecumenic, pe care Sfantul Maxim nici macar nu l-a prins.

De asemenea, in textul parintelul Patriciu e pomenit numele Sfantului Marcu al Efesului, dar si sinodul care a condamnat unirea de la Ferrara-Florenta, uitand un detaliu: Sfantul Marcu al Efesului a intrerupt pomenirea episcopilor unionisti inaintea acestul sinod pe care iarasi, nici Sfantul Marcu nu l-a prins in viata.

Lucrurile trebuie sa fie foarte clare la acest capitol. Eu inteleg bunele intentii si ale parintelui Patriciu si ale parintelui Dragos (Bahrim), dar daca nu se pune pe tapet problema la modul exhaustiv, multi vor considera astfel de argumente tentative de manipulare. Adica, nu trebuie sa ne ferim de schisma amenintand lumea cu autoritatea episcopului sau inducand ideea ca indiferent ce invata un episcop, pana nu este judecat sinodal, trebuie sa ramai in comuniune cu el. Parintele Staniloae arata ca episcopul este hirotonit de mai multi episcopi pentru a arata comuniunea in dreapta credinta, iar parintele Dumitru Popescu insista ca episcopului la hirotonie i se aseaza Evanghelia pe cap pentru a sublinia datoria sa de a propavadui dreapta credinta.

Autoritatea episcopului in Biserica este ceva sine qua non in momentul in care acesta invata „drept cuvantul adevarului”. E adevarat ca, pe de alta parte, sunt destule atitudini aparute cu mult inaintea Sindoului din Creta, atitudini anti-clericaliste, in care huliganii huiduitori de acum criticau atunci orice miscare gresita a unui episcop. Si cand spun orice, nu ma refer evident la vreo invatatura neortodoxa ci laa efectiv orice.

Lasand insa din nou huliganii la o parte si ramanand in sfera traditionalismului teologic ortodox, raman doua intrebari:

a) erezia este erezie atunci cand e condamnata oficial sau din momentul in care ea este formulata?

b) de ce au intrerupt  totusi Sfintii Parinti pomenirea inainteaa judecatii sinodale in stuatia in care erezia a fost clara si evidenta?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie, Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Parintele Patriciu Vlaicu despre conferinta de la Piatra Neamt

  1. Foarte interesant. Eu am primit linkuri pe mail, dar nu m-am uitat la conferință.

    Înțeleg că textul aparține părintelui Patriciu Vlaicu până la note.

  2. suslik1973 zice:

    Andrei, erezia este definita ca atare doar de Biserica. Adica, de pleroma Bisericii, in primul rind episcopi si clerici, uniti in sinoade de diferite nivele: locale sau ecumenice sau in conferinte ale ierarhilor. Arianismul a fost atacat de Athanasios si multi sfinti copti si greci, nu de negustorul de fructe de mare Olympios din Ithaca sau de cutare Sargon din Edessa, sau de cutare Octavianus din Ravenna. Ah, ca masele evlavioase au fost combustibilul luptei impotriva ereziilor: fara indoiala! Si da, cum am zis alte dati: episcopii, cu interesele lor personale, cu infumurarea adusa de cultura, pozitie si autoritate sau, mult mai grav, cu loialitati absconse si antibisericesti, au fost cei ce au adus, intretinut si deseori impus, pentru perioade scurte de timp la scara istorica, ereziile si schismele in Biserica. Insa, revenind la apararea dreptei credinte: da, massele evlavioase sint benzina, dar ierarhia si clerul sint motorul. Massele si monahii deseori au fost un vector de nenorocire. Sa intru in detaliii legate de stilisti sau de eutihieni, cu ce rol nefast au avut tot felul de monahi si mireni cu prea mult timp liber si prea multa evlavie bolnava? Lucrurile astea sint binecunoscute.
    Iar ruperea comuniunii avant la lettre este o exceptie si nu o regula. E suficient sa numaram cazurile, lasind la o parte daca autorii acelor pozitii destul de singulare, sint sau nu in sinaxar.

    • Andrei zice:

      Suslik, asa cum spunea si Yannaras, erezia este o anereza. Ea se defineste din start ca opusa experientei ecleziale harismatice, pana la o judecata sinodala. De aceea in Biserica Ortodoxa s-a pus accent mai mult pe isihasm decat pe clericalism, pentru ca vazatorii de Dumnezeu ofera garantia adevarului si nu neaparat un sinod, ca d-aia au existat si sinoade talharesti.

      In al doilea rand, in text este vorba de modul gresit in care pune problema parintele Patriciu. A intrerupt sau nu pomenirea Sfantul Marcu inaintea unei judecati sinodale? Daca da, de ce se incearca inducerea unei alte idei? Repet: lasam deoparte huliganii cu tendinte schismatice

      • Problema care mă îngrijorează pe mine cel mai mult este punerea mai mult sau mai puțin evidentă a semnului egal între huliganii cu tendințe schismatice și orice încercare de întrerupere a comuniunii, ba chiar în unele cazuri a oricăror critici legitime ale documentelor din Creta și ale gestului de a le semna, astfel încât oamenii delicați, care nu vor să aibă de-a face cu huliganii, să zică: vai, dar noi nu suntem așa! Noi suntem manierați și le luăm apărarea ierarhilor noștri contra huliganilor!

        Da, le luăm apărarea contra huliganilor, dar le și batem obrazul că au semnat.

      • Andrei zice:

        Pai cred ca asta a fost si ideea aia din documentele sinodale referitoare la marturisirea sub „pretextul puritatii Ortodoxiei”. Poti sa bagi aici ce vrea muschiul tau. Iar huliganii dau apa la moara unei asemenea aberatii. Pacat ca nu avem oameni care sa discute idei….

      • Oamenii ăia ori sunt proști de bubuie, ori sunt plătiți să facă așa la derută, pentru confuzia publicului, ori ambele.

        De documentele ”sinodale” ce să mai zic… Deschid o mică-mare portiță către abuzuri, cum bine ai zis. Prin abuzuri înțeleg prigoane contra ortodocșilor care nu subscriu noului brand de ”ortodoxie”, acum cu un parfum mai modern, mai aggiornat, mai relativizat.

  3. suslik1973 zice:

    Dacă asta (manipularea opiniei mirenilor prin huligani) nu este treabă profesionistă, eu mă fac iehovist. Înțelegeți ce am vrut să zic…

    • Andrei zice:

      Sa stii ca eu am zis in multe situatii „ba, nu au cum sa fie chiar atat de prosti” si ulterior mi s-a dovedit ca da, unii pot fi foarte prosti. Si tinand cont de anumite curente mioritice care de mult timp instiga la astfel de chestii, nici nu mira. Sa nu uitam ca o buna parte din ortodocsii din Romania sunt certati cu orice forma de educatie, inclusiv cu cea mai importanta: cea teologica. Unii chiar au impresia ca e un pacat sa inveti mai multe, iar ignoranti fiind (care e cu adevarat o stare pacatoasa) sunt si usor influentabili.

      • Cred că amândoi aveți dreptate, adică da, opinia mirenilor e manipulată de anumiți tovarăși, și da, unii oameni sunt proști de bubuie și se comportă așa din proprie inițiativă.

  4. Pingback: ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s