Despre naravul clevetirii – Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Nota mea:

Din doua motive postez acest articol. In primul rand pentru ca suntem la inceputul Postului Nasterii Domnului si asa cum bine stim toti, un post nu este cu adevarat post daca este doar o abtinere de la anumite mancaruri. Postul este un exercitiu ascetic si un  urcus duhovnicesc manifestat prin pocainta si lucrarea poruncilor lui Dumnezeu care ne aduc virtutile. Astfel ca, in perioadele de Post randuite de Biserica trebuie sa ne „deconectam” putin de la obiceiurile noastre cotidiniene si sa ne concentram mai mult decat de obicei la propriile pacate, iar prin pocainta sa exersam si virtutea (pocainta adevarata insemnand si o schimbare, nu doar o simpla parere de rau). Acest exercitiu din post trebuie continuat si in afara lui, dar tocmai concentrarea pe cele duhovnicesti din post ajuta la o mentinere a acesteia si in afara lui (mai ales pentru omul care duce o viata normala, urbana sau care in general are si griji lumesti).

In al doilea rand, am observat ca in ziua de azi sunt multi ortodocsi, care se cred chiar „traditionalisti” si care clevetesc. Adica, nu te mustra pe tine personal in fata, dar spune lucruri despre tine pe la colturi pentru a te denigra. Sfintii Parinti spun ca o asemenea comportare e pacat de moarte chiar daca ceea ce spun clevetitorii ar fi adevarat. Imaginati-va cum este cand majoritatea lucrurilor pe care le spun cei in cauza nici macar nu sunt adevarate, ci doar niste manifestari rautacioase impotriva cuiva care nu le impartaseste ideologiile pe care ei le considera ortodoxe, dar nu sunt.

Prezint in continuare un fragment al Sfantului Ioan Iacob Romanul despre naravul clevetirii:

Pecete Sf. Vasile

[Căutând prin cărţi un leac pentru năravul meu de a cleveti
am aflat acest Canon al Sfântului Vasile şi m’am înfricoşat.
Deci, îl pun aici ca o pecete pentru cuvântul ce vreau
să scriu despre „Boala cea molipsitoare a clevetirii.”
„Pre cel ce cleveteşte în ascuns pe vecinul său pre acela am gonit.”
(zice Sf. Prooroc David în Ps.100, st.6)]

Clevetirea este vorbirea de rău împotriva fratelui, nefiind el de faţă, cu scopul de a-l ponegri măcar de sunt şi adevărate cele spuse (după cuvântul Sf. Vasile cel Mare).

Clevetirea este o fărădelege şi o mare nedreptate pe care o facem împotriva aproapelui.

Porunca dumnezeiască spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine!” Deci noi dacă vorbim de rău pe fratele nostru de aceeaşi credinţă, oare mai putem zice că iubim pe aproapele nostru?

Însă unii dintre noi poate vor căuta să se îndrepteze zicând:

„Dacă spun ce este adevărat, oare fac vreo nedreptate cuiva? Cu asta doară nu răpesc nici averea nici dregătoria nimănui. Nu am gând rău ca să-i fac vătămare, când vorbesc de cineva. Dimpotrivă, eu caut să-l folosesc, arătându-i neputinţele şi lipsurile, cu durere de inimă!” Cam aşa caută să se apere cei cari clevetesc pe fraţii şi pe vecinii lor.

Dar iată ce ne spun Sf. Părinţi pentru asta: Când zugrăveşti către alţii greşalele fratelui tău, pricinuieşti o pagubă negrăit de mare, chiar dacă spui adevărul şi chiar când faci aceasta frăţeşte, din compătimire, fără să ai scop ai face vreo vătămare.

Să ştim totdeauna că vădind noi păcatele sau neputinţele fratelui nostru, prin aceasta noi ponegrim cinstea şi numele cel bun al lui. Şi după cuvântul Sfintei Scripturi: „Numele bun este mai presus decât multă bogăţie”. (Paremii. cap.22 vers.1 Solomon).

Dacă neputinţele celui clevetit n-au fost cunoscute de alţii, atunci prin vorbele clevetitorului se scot la arătare (se vădesc) făcându-se necinstire fratelui şi sminteală celor cari aud.

Iar dacă acele păcate sau neputinţe au fost cunoscute şi de alţii mai înainte, acum prin limba clevetitorului se înnoiesc în mintea altora şi se întăresc spre mai multă încredinţare.

Iată deci cum se jefuieşte cinstea fratelui (care este cea mai scumpă avere) şi se întinează auzul celor mulţi. Cum poţi să mai zici că nu-i faci nici o pagubă prin clevetire?

„Gura ta a înmulţit răutatea şi buzele tale au împletit vicleşuguri, şezând ai clevetit împotriva fratelui tău şi ai pus sminteală împotriva fiului maicii tale (care este Sfânta Biserică). La ziua judecăţii te voi mustra şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale!” (Psalm 49, 20-22).

„Deşarte au grăit fieştecare către vecinul său … pierde-va Domnul toate cele viclene, limba cea mare grăitoare.” (Psalm 49, 19-20).

În Cartea cea către romani, Sf. Apostol Pavel zice: „Fără de răspuns eşti o, omule, oricine eşti tu care vindeci pe altul!” (cap.2, vers.1).

Sf. Apostol Iacob, Fratele Domnului ne învaţă, zicând: „Nu vă clevetiţi unul pe altul, fraţilor, cel care vorbeşte împotriva fratelui său, judecă pe fratele său, acela vorbeşte împotriva Legii şi judecă Legea”. Sf. Ioan Gură de Aur zice: „Cel care cleveteşte pe vecinul său, acela a mâncat carnea fratelui său!”

Sf. Nectarie (Mitropolitul Pentapolei) spune că: „Precum ucigaşul răpeşte viaţa omului, tot asemenea şi cel care cleveteşte, răpeşte cinstea, deci amândoi sunt ucigaşi de oameni”.

Iar Sf. Vasile cel Mare socoteşte că este vrednic de afurisenie, atât cel care cleveteşte, cât şi cel care ascultă clevetirea fără mustrare.

Căci zice Domnul la Sf. Evanghelie:

„Amin zic vouă, devreme ce aţi făcut aşa la unul din aceşti fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut” (Matei, 25-40).

Mulţi dintre creştini şi mai ales partea femeiască nu socotesc întru nimica năravul clevetirii şi nici nu caută să se mărturisească. Pentru ei clevetirea este un motiv de distracţie şi cei cari au talent la clevetire sunt mai bine văzuţi la petreceri şi la adunări.

Milostivul Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de asemenea boală molipsitoare, căci dacă socotim mai bine, vedem că prin năravul clevetirii se defaimă toate evangheliceştile porunci şi anume iată pentru ce:

Porunca dragostei creştineşti cuprinde în sine celelalte porunci dumnezeieşti. Căci însuşi Domnul a zis:

„Pe aceste două porunci se sprijină toată Legea şi Proorocii” (Matei, 22-40). Şi aceste două porunci sunt poruncile dragostei către Dumnezeu şi către aproapele. Iar cel care cleveteşte este vădit lucru că nu are dragoste frăţească.

Cum poate să zică cineva că iubeşte pe aproapele său, când el defaimă şi nedreptăţeşte pe fratele său prin clevetire mincinoasă?

„Aşa dară să nu judecăm unul pe altul, ci gândiţi-vă mai bine să nu daţi fratelui pricină de poticnire şi de sminteală!” (zice Sf. Apostol Pavel, în cartea cea către romani, 13-3).

Dacă cel care ieri a greşit, astăzi s-a pocăit şi s-a îndreptat înaintea lui Dumnezeu, atunci oare, ce răspuns vom da la judecată pentru necinstea şi sminteala pe care o facem prin clevetirea celui nevinovat (căci tot cel care s-a pocăit, nevinovat este înaintea lui Dumnezeu).

Dacă Sf. Vasile cel Mare hotărăşte să se afurisească persoana care cleveteşte precum şi cea care se îndulceşte de clevetire (fără mustrare) putem înţelege din asta cât de mare osândă îşi agonisesc cei care ponegresc pe Slujitorii Bisericii şi pe monahi, cari şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu! Unii ca aceştia cad sub afurisenie de sute de ori, fără să-şi dea seama.

De nu vor căuta să ceară iertăciune şi dezlegare de la clericii pe care i-au ponegrit, atunci mântuirea lor e în mare primejdie.

Căci de unde ştiu ei dacă Arhiereul sau Preotul clevetit nu rosteşte cuvintele de legătură împotriva lor?

Pentru aceasta trebuie să avem mare pază de a nu cleveti pe cei sfinţiţi şi pe cei afierosiţi lui Dumnezeu prin cinul călugăresc, căci eu am cunoscut persoane care aveau talentul clevetirii mai ales împotriva persoanelor sfinţite şi au ajuns la urmă vânatul vrăşmaşului. Au venit întru aşa de mare orbire, încât şi-au pierdut mintea, iar unii s-au lepădat şi de Sf. Credinţă.

Iată care sunt roadele clevetirii în viaţa aceasta şi Dumnezeu ştie ce fel de osândă îi aşteaptă dincolo, de care să ne izbăvească Bunul Dumnezeu pe toţi. Amin.

Sursa: https://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea2_cuprins/p2_021_clevetire/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Despre naravul clevetirii – Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

  1. noname zice:

    Citatul de la Romani al Sf. Ap. Pavel este: „Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci.” deci cuvantul este ‘care judeci’ nu ‘care vindeci’!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s