Gândurile cu care ÎPS Serafim de Pireu s-a dus la Sinodul grecesc (23-24 noiembrie 2016)

Ieri am văzut pe site-ul thriskevtika (la adresa http://thriskeftika.blogspot.ro/2016/11/blog-post_96.html) această scrisoare a ÎPS Serafim de Pireu, trimisă Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei înainte de întrunirea acestuia pentru a discuta subiectul ”Creta”. Acum citeam că ÎPS Ierothei de Navpaktos a avut multe de înfruntat ieri (conform site-ului romfea.gr), încercând să apere dreapta credință și nelăsându-se influențat de potrivnicii foarte vocali (se pare că i-a revenit duhul de mărturisire, pe care l-a avut mai estompat la Iași, în prezența ecumeniștilor trădători). Am tradus din memoriul ÎPS Serafim părțile referitoare la relațiile cu eterodocșii. Spune niște lucruri foarte importante. Memoriul este de 4 ori mai lung decât partea prezentată aici, abordând toate lipsurile și ereziile hotărârilor din Creta.

 

MEMORIU adresat Sfântului Sinod al Greciei, cu ocazia sesiunii extraordinare din 23-24 noiembrie 2016

Preafericirea Voastră, Preasfinţiile Voastre,
Preafericite, vă mulţumesc în mod deosebit că în interviul dvs acordat ziaristului Papahelas de la canalul TV Sky, aţi declarat cu curaj şi sinceritate că în Sfântul nostru Sinod nu există „fundamentalişti” şi „talibani”, ci fraţi care-şi păstrează fiecare libertatea conştiinţei lui dăruită de Dumnezeu.
Consider ca o necuviinţă şi o blasfemie foarte mare adoptarea părerilor sau convingerilor că în Sfântul nostru Sinod se disting „susţinători” ai credinţei şi ”mitraliori” ai credinţei, prin urmare observaţiile mele nu izvorăsc dintr-un idealism „megaloman” bolnăvicios (nesănătos), sau dintr-o predispoziţie zilotistă, ci numai din conştientizarea responsabilităţii arhiereşti în faţa Întemeietorului Bisericii şi a turmei încredinţate de către Acesta.
Cu mult respect, dragoste şi cinste faţă de persoanele tuturor celor de faţă, Preafericite şi Preasfinţiile Voastre, îngăduiţi-mi să menţionez că potrivit părerii mele, delegaţia Bisericii noastre la aşa numitul „Sfânt şi Mare Sinod” din Colimbari, Creta a depăşit limitele admise ale misiunii ei deosebite şi a înşelat aşteptările mandatului pe care l-a primit de la Sfântul nostru Sinod. Mă iertaţi pentru acest termen juridic (se referă la mandat – n.trad.), însă cred că redă pe deplin realitatea.
Delegaţia noastră a fost purtătoarea mandatului Sfântului Sinod şi era datoare să păstreze până la sfârşit porunca pe care a primit-o, fără nici o abatere de la „mintea lui Hristos”. Nu a avut nici o împuternicire să schimbe conţinutul mandatului şi, iertaţi-mă că spun, motivaţiile care s-au făcut auzite că pare-se cei prezenţi la Sinod au votat şi ceea ce trebuia să se alcătuiască prin acordul celorlalte biserici este întru totul neverosimil, pentru că pe de o parte cu siguranţă delegaţia noastră a votat, însă era datoare să voteze numai ceea ce se încadra în porunca pe care o primise, iar pe de altă parte pentru că, aşa cum a interpretat Patriarhul ecumenic Bartolomeu sensul omofoniei (al acordului), o Biserică putea să facă propunerea pentru corectarea textelor votate de către întâi-stătători, chiar dacă nu se accepta ca să fie menţionată în Actele Sinodului ca fiind o propunere considerată drept diferită de părerea comună.
Sfântul nostru Sinod nu a admis în textul inacceptabil (condamnabil) „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” termenul „Biserici eterodoxe”, desigur nu dintr-o dispoziţie fundamentalistă, ci pentru că acest termen este contradictoriu şi inacceptabil, pentru că dacă vorbim despre Biserică, aceasta nu poate să fie eterodoxă, iar dacă vorbim despre termenul „eterodox”, acesta nu poate să fie Biserică (nu poate să facă parte din Biserică), în sensul teologic al termenului.
Definirea Bisericii ne este dată de Întemeietorul ei Însuşi prin gura Lui cea plină de adevăr (Sf. Ap. Pavel – omul cel ceresc, cel îndumnezeit), care ne descoperă în epistola către Efeseni 1, 17-23 că: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri, mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.”
Prin urmare este cu neputinţă existenţa unei biserici eterodoxe aşa cum este imposibilă existenţa unui Hristos eterodox. Este absurd să conţină adevărul în acelaşi timp şi credinţa despre care Sf. Ioan Gură de Aurgura Sfântului Pavel – ne transmite că “în iad nu există pocăinţă” (arătând astfel că doar fiii Bisericii adevărate se vor izbăvi de iad – n.trad.), interpretând pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, cât şi existenţa unui alt trup al lui Hristos avându-L drept cap pe El Însuşi, care să înveţe exact cele opuse, aşa cum ne spune comunitatea romano-catolică în Catehismul editat la Vatican în 1996, la pagina 332, cu titlul “Curăţirea finală sau purgatoriul”, unde se spune că: cei care mor fără să se fi curăţit sunt supuşi după moartea lor unei purificări pentru a intra în bucuria cerului (Împărăţiei). Această curaţire finală este numită purgatoriu de către Vatican.
Pentru a împăca cele ireconciliabile, delegaţia noastră a făcut propunerea care în final a fost acceptată că nu recunoaşte existenţa “bisericilor” eterodoxe, ci denumirea istorică de “biserici eterodoxe” şi vă daţi seama de inacceptabilitatea (absurditatea) unei asemenea hotărâri pentru că denumire (nume) are numai ceva ce există în timp şi spaţiu. Aşadar acceptarea denumirii şi nu a existenţei încearcă să potrivească cele opuse, batjocorind realitatea. Ar fi mult mai potrivit expresia că Biserica Ortodoxă cunoaşte lumea creştină eterodoxă din afara ei prin denumirea pe care această lume şi-o atribuie. (…)
Conform umilei mele păreri, ceea ce este inacceptabil în legătură cu aşa-zisul Sfânt şi Mare Sinod, este de ce se numeşte Sfânt, devreme ce nu este următor al Sfintelor Sinoade Ecumenice şi al celorlalte Sinoade aşa cum a declarat episcopul Anastasie al Albaniei şi nu a formulat şi nici nu s-a preocupat de nici o hotărâre dogmatică sau canonică, el nu este nici mare de vreme ce nu au fost reprezentaţi peste 200 de milioane de fraţi întru aceeaşi credinţă (150 milioane – Patriarhia Moscovei, 30 milioane Patriarhia Georgiei şi 20 milioane Patriarhiile Bulgariei şi Antiohiei) şi pentru că nu a condamnat nici o erezie existentă în vremurile noastre, încălcând în mod evident următoarele canoane ale Bisericii: Canonul 37: „De două ori pe an să se facă Sinod al Episcopilor şi să se cerceteze între dânşii Dogmele bunei Cinstiri de Dumnezeu, şi să se dezlege (rezolve) întâmplătoarele împotrivă ziceri bisericeşti”, care are autoritate ecumenică (adică veșnică și neschimbabilă – n.trad.) prin Canonul al II-lea al Sinodului VI ecumenic şi prin Canonul I al Sinodului VII Ecumenic. (…)
Textele presinodale au fost încărcate cu trecutul lor cunoscut şi cu lipsurile lor  (…)
Sinodul din Creta, fără îndoială că a îmbunătăţit textele presinodale. Însă textele finale, sinodale, încă sunt neclare. Ele nu au luat „o formă sobornicească” prin care ar putea să contribuie la „unitatea sobornicească” a Bisericii şi să dobândească doritul „caracter ecumenic”.
Aşteptările noastre de la Sfântul şi Marele Sinod nu s-au împlinit, cu toate îmbunătăţirile aduse textelor presinodale, am fi vrut ca hotărârile Sinodului să poată fi cuprinse în Sinodiconul Ortodoxiei (însă nu este aşa). În plus, se pune şi o problemă majoră pe care ÎPS Ieroteos al Nafpaktosului prin înşelepciunea şi credincioşia lui deosebită ne-a menţionat-o în timpul unei sinaxe preoţeşti care a avut loc în cadrul Mitropoliei noastre în data de 10 noiembrie 2016 cu tema informării clerului despre „Sfântul şi Marele Sinod”:

Problemele fundamentale sunt convingerile fraţilor arhierei ai Bisericii Ortodoxe că credinţa adevărată nu constituie premiza absolută pentru împărtăşirea de Harul necreat al Dumnezeului Treimic, că eterodoxia este purtătoarea unui botez adevărat cu o bază harică, că au parte și eterodocșii de succesiune apostolică şi de preoţie şi prin urmare, şi erezia este o „cale spre mântuire”. Aceste păreri însă, răstoarnă pe deplin teologia Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi de 2000 de ani încoace şi constituie o adevărată intruziune a lucrării demonice pentru pierderea mântuirii lumii.
Prin urmare, respectivii arhierei sunt purtători ai ereziei ecumenismului sincretist şi constituie un pericol deplin pentru trupul Bisericii, dar şi o scuză tragică pentru persistenţa eterodocşilor în erezia lor. Putem noi să fim în comuniune cu purtătorii unei asemenea erezii fără a pune în primejdie mântuirea turmei noastre şi fără a respecta juămintele depuse la hirotonia noastră ca arhierei?
Am umila părere după susţinerea celor de mai sus că aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod” ar trebui să fie considerat numai ca o întâlnire presinodală şi să contribuim cu toţii astfel încât să se întrunească un Sinod cu adevărat Mare şi Sfânt, care să clarifice nelămuririle şi confuziile, condamnând panerezia ecumenismului sincretist şi proclamând în întreaga lume că singura cale de mântuire şi de împărtăşire de energiile necreate ale Lui Dumnezeu este teologia Sfinţilor Părinţi şi a Sinoadelor Ecumenice ale nedespărţitei Biserici Celei Una, Sfântă şi Apostolească.

traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

(această traducere a fost realizată în colaborare

cu pr. Claudiu Buză și cu fratele Cristian Bucuroiu,

cărora le mulțumesc din inimă)

PS – Ecumeniștilor, în orice cotloane v-ați ascunde și oricât ați încerca să manipulați, să amenințați și să spumegați, ADEVĂRUL va învinge și vă va învinge. Vă dorim pocăință și îndreptare ! (echipa de mai sus)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Gândurile cu care ÎPS Serafim de Pireu s-a dus la Sinodul grecesc (23-24 noiembrie 2016)

  1. suslik1973 zice:

    Hmm…ce parere aveti? Eu gasesc ca omu’, fiul filosofului, a zis si chestii bune si chestii aiurea. Nu e vreo cadere, cata vreme se insista pe calea de mijloc.

    • Nu începe deloc bine…

      Cale de mijloc între adevăr și minciună nu poate exista.

      Și de ce atâta pupincurism? Încep să cred că nu ca să-l onoreze pe Părintele Sofronie i-au invitat pe ucenicii lui, ci ca să mai apreteze imaginea un pic șifonată a Mitropolitului Teofan. Da, o fi semnat el ceva dubios în condiții dubioase, ca să nu se pună rău cu Bartolomeu, dar care cică de fapt nu e chiar valabil, că n-a fost încă de acord Chiril, și nu e bine să se pună rău nici cu el, dar iată că marile personalități ale Ortodoxiei îl laudă entuziast! Și la fel și pe șeful lui!

      • Andrei zice:

        Exact! Calea de mijloc presupune evitarea extremelor, nu a adevarului…

      • kazimir zice:

        Hmhm, stati sa completez: nr de inregistrare 6556. 😆😂👳
        (Delegat Mitropolie) ”Sunt niște referate care s-au strâns acolo că trebuia să se facă ceva până la urma urmei. Nu sunt obligatorii. Mi-a spus Mitropolitul(Teofan n.m.) in felul următor: dacă cumva mitropoliții care au semnat nu-și mai pomenesc ierarhul lor la slujbă și dacă Sf. Chinotita a Sf. Munte Athos nu mai pomenește pe Patriarhul Ecumenic, el (Mitrop.Teofan) se va retrage de la acest sinod. Public. Vreau să fiți atenți, să nu vă ia mirajul să faceți rupere de Biserică (ce rupere??!), pentru că acești mitropoliți care s-au retras își pomenesc ierarhii lor acolo, toți îi pomenesc. Dacă nu cred, eu le dau bani la fiecare părinte în parte și îi trimit și la Ieroteos Vlachos și la Atanasie și la Cipru să vadă că ei își pomenesc ierarhul lor. Noi suntem așa cei mai agitați. Unii ne ia de nebuni, alți ne ia de proști, credeți-mă că doar noi între noi ne înțelegem aici (M-rea Petru Voda). Sihăstria, Sihla, n-au nicio treabă…” PARERI?

      • Dar el nu are conștiință ca să judece, trebuie să tragă cu ochiul la alții? Ce-ar fi fost dacă Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Marcu al Efesului ar fi fost atât de preocupați să fie în rândul lumii? L-aș întreba pe ÎPS Ierotheos dacă așa se poartă un mare mărturisitor și apărător al Ortodoxiei, cum l-a descris el pe ÎPS Teofan. Dar poate că mitropolitul Moldovei nici nu a spus așa ceva.

        La noi există o atmosferă anormală și foarte puțini creștini cu o atitudine firească față de aceste probleme. În rest, ignoranță cât cuprinde, indiferență cât cuprinde, multă frică la unii care înțeleg câte ceva dar preferă să tacă sau, mai rău, să mănânce rahat, și câțiva demenți care fac mult zgomot pe internet și aproape numai ei se aud. Așadar da, la noi este aparent mare agitația pentru că nici frica, nici ignoranța, nici indiferența nu fac zgomot, iar discuția serioasă, care este sporadică, nu se aude din cauza celor care sunt într-adevăr agitați. Din cauza lor, este aproape imposibil de înțeles și cântărit ce se întâmplă de fapt acolo unde s-a întrerupt pomenirea. Direct sau implicit, adesea se pune semnul egal între aceste locuri (schituri, ce sunt ele) și zelotismul în același duh cu al schismaticilor stiliști (chiar cu unele argumente asemănătoare) care promovează aceste locuri pe internet.

    • Foarte bine; sa aiba si mosu Barto cosmaruri; el insusi este un cosmar intruchipat. Sper sa nu se razgindeasca electorii, sa ramina Trump presedinte, ca javra batrina din Fanar sa piarda in continuare din putere. Si mai sper ca ambele parti sa ajunga la amsa dialogului. Ma refer la ce se intimpla in BOR. Nu i-am putut aduce inapoi pe stilisti, dar macar sa fie pace in Biserica, intre cler si mireni, pe de o parte, si ierarhi, pe de alta. Doi pasi ar trebui facuti: ierarhii sa recunoasca ca, strinsi cu usa de animalele cu epoleti si/sau cu sort&colan, au facut prostii dogmatice, fie si subtile, in documente care angajeaza lumeste Biserica, si anume cu mult inainte de Creta, iar al doilea pas…sa termine radicali precum Longin de Banceni sau Sava Lavriotul cu afirmatii idioate de genul „a plecat Harul Preasfintului Duh din autocefalia romina”, respectiv „cine se impartaseste constient ca in Creta s-a gresit, ajunge in Iad”. Radicalisme tipic monahale, care nu corespund realitatii (dinamica Harului o cunoaste, needless to say, doar Cel ce da si ia Harul) si mai si aduc in disperare oameni de buna credinta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: