Ce am inteles din interviul cu „preotul ateu”

Inainte sa intru in subiectul propriu-zis, trebuie sa specific ceva.

Sunt un om care mereu si-a pus intrebari si traiesc in continuare pe sistemul intrebarilor. E ceva perfect normal si mereu am zis ca daca Dumnezeu chiar exista, sigur nu vrea drept credincios un spalat pe creier care isi astupa urechile cand aude orice altceva decat ce crede el ca e adevarat. Ulterior, atat Scriptura, cat si scrierile Sfintilor Parinti mi-au confirmat asta. Ignoranta chiar este un pacat, condamnat inclusiv de Sfantul Ioan Scararul.

Pe principiul asta, in biblioteca mea au existat dintotdeauna si scrierile auotrilor atei sau agnostici. Cateva exemple: Betrand Russell, Sam Harris, Lawrence Krauss. De asemenea, i-am urmarit pe altii precum Christopher Hitchens sau Pat Condell pe Youtube. Au dreptate in ceea ce priveste religia, chestie confirmata inclusiv de teologia ortodoxa (de unde mi-am dat mereu seama ca pe ei nu i-a interesat niciodata sa studieze ceva mai in detaliu problema).

Insa mereu am observat atat preconceptiile, cat si lipsa de informare corespunzatoare in ceea ce priveste doctrina obiectului atacat. Mai ales ca de multe ori, ca argumente au ales exact punctele slabe ale oamenilor religiosi. Evident ca babuta mai mult superstitioasa pe langa Einstein nu are competitie.

Pe langa asta, lucrez cu stiinta, deci nu am considerat niciodata ca este vreun antagonism intre stiinta si teologia ortodoxa, mai ales daca le studiezi cum trebuie pe ambele.

In fine, in seria de „sa vad ce au si altii de zis”, nu puteam sa-l ratez pe „preotul ateu”care este un caz deosebit. Cel putin prin faptul ca a recunoscut, ca nu bag eu mana in foc ca e singurul. Desi mi-am propus sa-i citesc cartea, pana la momentul respectiv am zis sa ma uit la interviul cu el postat pe Youtube.

Ma asteptam ca la finalul interviului sa ma vad nevoit sa dau buzna prin biblioteci, fie ele virtuale sau fizice, sa am si mai multe intrebari. Ca na, atei afoni in teologie sunt destui (de fapt…toti, ceea ce de multe ori si denota lipsa de onestitate intelectuala). Dar un fost preot doctorand in teologie? Asta trebuie sa fie una grea…

Insa, la final, singura intrebare pe care am avut-o a fost: omul asta e o gluma proasta sau e platit de cineva sa spuna toate aberatiile astea? Si voi explica si de ce am ramas doar cu intrebarea asta imprartindu-mi analiza in chestii care m-au socat in interviu.

Chestia care m-a socat cel mai tare a fost momentul in care a zis ceva de genul: „cum sa le spun eu oamenilor ca au copiii vinovati pentru ca cineva a mancat un mar acum nu stiu cati ani?”. E citat aproximativ din memorie (nu am mai reluat clipul), dar ideea asta e. E socant sa auzi asta nu de la un student oarecare, ci de la un DOCTORAND in teologie, cand Sfantul Grigorie de Nyssa a lamurit intelesul teologic al intamplarilor din Facere inca de acum o mie sase sute de ani, iar chestiunea pacatului stramosesc in teologia ortodoxa e inexistenta (cu ceva exceptii habotnice contemporane, inexistente insa la Sfintii Parinti), ea existand doar la Fericitul Augustin si in teologia scolastica, incepand sa fie renegata insa inclusiv de catolici.

Urmatoarea chestie socanta a fost momentul in care a zis ca la nu stiu ce biblioteca din New York a descoperit ca nu Hristos a instituit Euharistia. Serios? A trebuit sa ajungi in New York pentru a afla ca multe din practicile iudaice au fost prefigurari a ceea ce urma sa capete un sens mult mai inalt in viitor? Pai sunt o gramada de elemente pe care nu Biserica le-a „inventat”, ci au fost preluate din iudaism, avand insa noul sens hristologic.

A treia treaba socanta a fost ca a amintit de „contradictiile” Bibliei, adica de un subiect pe care doar un ignorant in ale teologiei il poate considera ca fiind nou si „nimicitor”. In realitate, inca din primele secole ale crestinismului s-a dezbatut problema. Asa a aparut de altfel si hermeneutica ortodoxa (prin Origen in special). Origen care s-a ocupat personal de argumentele despre „contradictii”. Si in secolul IV subiectul inca era dezbatut, dovada fiind omiliie Sfantului Ioan Gura de Aur, in care face mereu referiri la „cei ce zic ca Scripturile se contrazic”. Pe aceeasi tema, a amintit si de Vechiul Testament, cand iarasi, subiectul e epuizat de mult timp (vezi si comentariile Sfantului Chiril al Alexandriei despre sensurile si intamplarile mai „ciudate” din VT; sunt si destui teologi contemporani care au abordat academic problemele).

A patra a fost cand a dat exemplul occidentalilor ca sunt buni si morali si fara Dumnezeu. Iarasi ceva socant pentru cineva care, chipurile, a citit teologie. Scrie undeva ca nu poti fi bun fara Dumnezeu? Sau moral? Stim insa ca nu te poti hristifica fara Hristos, ceea ce e total altceva. Tranformarea omului in Hristos transcede simpla moralitate sociala si oricum, Ortodoxia nu este despre a fi „moral”. Ca altfel nu are niciun sens participarea la viata Bisericii sau Intruparea lui Hristos. Dar daca Hristos a asumat firea umana pentru a o indumnezei, inseamna ca e ceva mai mult si mai complex decat un simplu cod moral.

Culmea e ca isi da raspunsul singur cand face referire (desigur, cu alte intentii) la cei care merg la biserica, se roaga si totusi sunt rai. Distanta de la moralitate sau implinirea unor ritualuri la adevaratul scop al crestinismului e uluitor de mare. Desi, mi s-a parut oricum miselesc sa apelezi la astfel de generalizari. Evident ca nu oricine care spune „Tatal nostru” devine sfant instantaneu. Si Hristos a zis ceva de „nu oricine imi zice Doamne-Doamne”, sau chiar a vorbit de lipsa mantuirii la unii care au facut minuni in numele Lui. De ce? Tot in hristologia aia de nu a studiat-o deloc „preotul ateu” se gasesc raspunsuri.

Pe la final, a amintit si de treaba cu spitalele vs. manastiri. Departe de mine de a nega ca nu e nevoie de spitale si ca sistemul medical din Romania e la pamant. Tot ce nu am inteles e: de ce e vinovata Biserica pentru asta si nu Ministerul Sanatatii si toti cei care au condus tara din ’90 incoace? Chiar asa, fost preot si nu poti sa-ti pui intrebarea asta simpla? Cand stim cu sume clare cam cat s-a furat din bugetul de stat si cate combinatii au facut politicienii, lasand in paragina tocmai scolile, spitalele sau uzinele din tara?

Sunt mai multe probleme de discutat in respectivul interviu. Dar cele de mai sus ies cel mai rau in evidenta. Restul sunt oricum reciclari ale unor idei deja expirate…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ateism, Moralism, Viata Bisericeasca si diferenta dintre ele. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Ce am inteles din interviul cu „preotul ateu”

  1. Și cum a ajuns nenea ăsta preot? Era ateu înainte de a fi hirotonit sau a devenit după aceea? N-am nimic împotrivă ca un ateu să studieze teologia, chiar și la nivel de doctorat, dar mă deranjează foarte tare aroganța și ipocrizia unei ateu care devine slujitorul unei religii pe care o disprețuiește, că de-L sluji pe Hristos în Biserica Lui nu poate fi vorba, din punctul lui de vedere. Prietene, i-aș fi zis eu, dacă ești ateu și faci pe preotul, ar trebui să-ți crape obrazul de rușine că trăiești ca un escroc (iar din punctul de vedere al credincioșilor ca un hoț de cele sfinte și profanator), nu să te ții de interviuri, iar dacă e să fii cinstit, ar trebui să trăiești din convingerile tale, ca celălalt prieten al nostru, cel cu părul creț.

  2. ioanc zice:

    Pe scurt … Dumnezeu a murit. Omul trebuie sa creada in umanitatea lui, in propria-i inteligenta care-l va duce pe noi culmi ale stiintei si tehnologiei. Finalul insa e apoteotic: “Daca ne-am aseza singuri, fata in fata cu propriile limite, oare unde am putea ajunge?” Chiar asa. Oare cat de jos am putea ajunge? Ne vom opri oare din aceasta cadere? Eu zic ca da … insa pentru aceasta trebuie sa prindem bratul salvator intins de Hristos.

    Constat ca in spatele acestor cuvinte e acelasi … de mii de ani: luati, mâncati caci „vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu”. Probabil, asa vor pricepe si altii ce inseamna sa ai pecetea pe frunte (pe lucrarea mintii, a cugetului) si pe mana (ce reprezinta fapta, actiunea in numele ideologiei acceptate). Scopul ei e de a te lepada de credinta, cu alte cuvinte … de a apostazia, de a te lepada de Hristos. Cumparand/acceptand aceasta ideologie antihristica, vedem din interviu, ca fara nicio retinere ne vinde/transmite si noua aceasta inselare cu acelasi scop: de a ne indeparta de Hristos Dumnezeu. Oricum, bunul Dumnezeu sa-l miluiasca!

    E sincer acest „preot ateu” in demersul lui? Nu stiu. Interesant e ceea ce ne spune parintele Rafail Noica (in cartea “Cultura Duhului”), si anume: „Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor; […] nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica […] sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei”.

    Probabil ca salvarea noastra sta si in aceasta rugaciune simpla: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ne!

  3. ioanc zice:

    Din ciclul: “dati cezarului ce e al lui Dumnezeu, si lui Dumnezeu ce e al cezarului”.

    https://scontent.fomr1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/20374335_1528225900554567_2275223241992221768_n.jpg?oh=225f025f519120ea3ad12903f8a21e44&oe=5A06859C

    Sper ca nu am sa aud duminica o predica despre cat de “mantuitoare” sunt vaccinurile. Trist!

    • Vaccinurile nu sunt mântuitoare și singurul motiv pentru care cred că ar trebui să se vorbească despre ele într-o predică este pentru că unii ”ortodocși”, în loc să-și cunoască credința, cunosc mai bine teoriile conspirației. Asta e cel mai trist. Și, bineînțeles, nu mă aștept ca preoții să explice problema în mod corect. Iar asta e la fel de trist.

      • suslik1973 zice:

        Si daca anume „teorii ale conspiratiei” au o baza reala? Chiar credeti ca bogatii lumii, inclusiv „Big Pharma” ne vor binele?! Nu, ei ne vor un fel de morti-vii, adica bolnavi permanent.

      • ioanc zice:

        Greseala e a mea. Chiar am vrut sa-i cer lui Andrei sa stearga postarea, dar vazand postarea Anei n-am mai intervenit, considerand-o lamuritoare.
        Ca sa nu par fatarnic, cred ca sunt dator, sa vin cu unele lamuriri. Personal sunt vaccinat si de asemenea si copiii mei. Nu am nimic impotriva parintilor care nu si-au vaccinat copilul. Consider ca orice parinte stie cel mai bine ce e cu adevarat de folos copilului sau. Problema, dupa mine, consta in acel „bine” facut cu forta: vacinarea obligatorie, vaccinare care nu are nicio legatura cu credinta noastra; nu de alta, dar citisem pe unele bloguri cum va vaccinul e o parte din pecete, prin inocularea de nanoroboti … si aici fiecare speculeaza dupa cum vrea.
        Ca sunt reale sau nu aceste”teorii ale conspiratiei”, indiferent, n-ar trebui sa le lasam sa ne afecteze credinta, caci astfel am intra pe taramul ereziei. Sa nu uitam ca scopul vrajmasului e tocmai acesta de a te tine treaz in lumea/realitatea lui si nu in cea duhovniceasca, al carei urcus e Imparatia Cerurilor.
        Post usor si cu folos! Doamne, ajuta!

      • Ceea ce am spus eu este ca unii ortodocsi, in loc sa-si cunoasca credinta, cunosc mai bine teoriile conspiratiei. As zice ca nu are importanta, in contextul mantuirii, daca bogatii lumii ne vor sau nu binele. Daca cineva are acest hobby de a investiga teoriile conspiratiei, nu mi se pare o problema, cata vreme chiar cauta adevarul (adica admite ca cel putin unele din aceste teorii nu sunt bazate pe realitate, ci pe dorinta unora de a-si vinde cartile si „documentarele”). Problema este ca informatiile despre teoriile conspiratiei apar pe site-urile ortodoxe pe acelasi plan cu dogmele ortodoxe, cu informatiile despre erezii (ecumenism etc.) si cu sfaturile duhovnicesti.
        Nu stiu cum sa explic asta mai clar, asa ca nu o sa mai incerc.

      • kalinikos zice:

        gasisem un lucru interesant la parintele Ioan Romanidis (si parafrazez): de ce discutia din Biserica primara despre cei apostaziati era atat de acuta? Fiindca o data ce ai murit si ai inviat cu Hristos, nu mai aveai de ce sa te temi de moarte. Ori frica de moarte arata gradul credintei (sau al necredintei) crestinilor.

      • ioanc zice:

        Am gasit despre ceea ce am vrut sa semnalez. E o scrisoare a unui preot, din cate am inteles. Dupa ce il indeamna pe Patriarh sa apere Biserica si sa blesteme (sic!) aceasta „lucrare nelegiuită şi satanică de vaccinare forţată”, incheie delirant spunand ca acum e vremea marturisirii si sa iesim in strada, si sa strigam impreuna cu domnia sa: „JOS GUVERNUL ACESTA SATANIC!”. Scrisoarea e de un sentimentalism ieftin.
        E trist ca am uitat ce e de fapt Ortodoxia. Am uitat ca e o lucrare launtrica, de unire a omului cu Dumnezeu, cu duhul si cu trupul, intru Hristos, prin Duhul Sfant sau cum o spune si Sfantul Ignatie Briancianinov: ” mântuirea constă în restituirea părtăşiei cu Dumnezeu”. Citisem undeva, ca azi, viata launtrica a fost inlocuita cu morala ori pietismul. Si din pacate, tocmai acest moralism duce la raţionalizarea credinţei, iar pietismul la sentimentalizarea ei. Parintele Averchie Tausev spunea ca antihrist va stapani si legitima tocmai aceasta forma de apartenenta exterioara la Biserica (cu tot ce implica: traditii, dogme, arte, adevar canonic, puritate liturgica, succesiune apostolica). Si nu cred ca Ortodoxia e aceasta stare de inselare. Ar fi pacat. Via nu rodeste spini!
        (aici e scrisoarea: https://www.facebook.com/alin.dobra/posts/1274642722662402?pnref=story)

    • Kalinikos, așa este, foarte bine punctat. Omul vechi se preocupă de ceea ce îi pune viața în pericol (sau i-ar putea-o pune, la modul ”și dacă pisica s-ar sui pe dulap și ar împinge drobul de sare, ar putea cădea în capul copilului care ar putea muri), omul nou se preocupă de ceea ce îi pune mântuirea în pericol. Iar ceea ce ne pune mântuirea în pericol este în primul rând apostazia și erezia.

    • Ioanc, sunt de acord. Nici nu am presupus altceva, doar i-am răspuns lui Suslik.

      Și eu sunt împotriva binelui impus cu forța. În plus, odată ce sunt puse la punct mecanisme pentru a impune binele cu forța, se deschid portițe mai mici sau mai mari pentru a impune cu forța binele discutabil, relativ, sau care este de fapt un rău deghizat.

  4. Pop Lucian zice:

    Într-adevăr, ,,teologia” acestui ,,preot ateu” nu este nici măcar la nivel de grădiniță, ci la nivel de gâgă. Vai de capul lui! Dă binele pe rău.

  5. ioanc zice:

    Oarecum legat de subiectul articolului. Un text exceptional cap-coada, semnat de Marius Iordachioaia. Iata un mic fragment:

    Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele lumii căzute.
    […]
    De Iisus nu e legată nici o reformă, de nici un fel. El n-a venit ca să îmbunătățească viața oamenilor, să repare și să optimizeze o lume disfuncțională, n-a venit să pună petice noi la o lume veche: El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor, căci lumea căzută tocmai asta e, bolovanul care ne trage sufletele în iad, în nesfârșirea căderii….
    […]
    Cazul preotului-ateu nu mă miră. Marele Asasin al Popoarelor, Stalin, era absolvent de Seminar teologic. Sunt oameni, majoritatea, care intră în Biserică, până la nivel de doctorat în teologie chiar, pentru realizarea-de-sine, pentru psihismul lor, oameni al căror duh rămâne în comă o viață întreagă. Aceștia sunt catastrofa Bisericii; lor le datorăm scolasticismul, pietismul și toate celelalte interpretări și instrumentări sufletești ale Creștinismului, adică toată deturnarea Evangheliei. Lor le datorăm ridicarea lumescului la rang de dogmă în Biserică.
    […]
    Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele omului căzut, ci ca să-i scoată sufletul din Cădere. Nu a venit ca să înbunătățească o epavă, ci să-i salveze pe călători, pe o altă navă numită Împărăția Cerurilor. El n-a venit să împiedice scufundarea lumii în Iad, ci să-i salveze pe oameni înainte ca lumea să se scufunde, cu totul, în infern.”

    (Puteti citi tot textul, aici: dragosteaincarecred.blogspot.ro/2017/08/crucea-de-pe-brutarie-o-talcuire-ca-o.html)

    • E foarte interesanta observatia ca Stalin a fost seminarist…

      • kalinikos zice:

        „E foarte interesanta observatia ca Stalin a fost seminarist…”
        Maica-sa ar fi vrut sa-l vada episcop… Si chiar era unul din cei mai buni elevi din generatia sa, la Seminarul din Tibilisi… dar ce folos…

  6. ioanc zice:

    Sfantul Grigorie de Nyssa: „Petru, Iacov și Ioan nu sunt trei oameni, ci trei ipostasuri ale aceluiași om”. Frumos si profund. Caci ce e omul, decat icoana a lui Hristos Dumnezeu? Aceasta e esenta antropologiei.

  7. kalinikos zice:

    poate putin pe langa subiect: am gasit o carte exemplara. De fapt doua articole, scrise de Aleksei Homiakov: “Biserica e una” si “Raspunsuri…” – nu mai stiu exact titlul (si mi-e destul de lene sa-l caut acum 😛 ), un raspuns la o critica adusa Bisericii Ortodoxe (stiu, pleonasm) de un catolic. Rar mi-a fost dat sa citesc ceva atat de frumos si de folositor. Multi dintre cip-isti si (anti)vaccin-isti ar trebui sa o citeasca, o data, de doua ori, de zece ori, pana inteleg exact ce inseamna Biserica, ce inseamna crestinism si mai ales unde am cotit-o inspre rationalism, utilitarism si alte ‘-isme’, care nu au absolut nici o legatura cu Hristos.

  8. ioanc zice:

    Referitor la cele spuse intr-una din comentariile de mai sus, despre semnificatia faptului ca la „nimeni nu poate cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul” interpretarea trebuie sa fie duhovniceasca si sub nicio forma lumeasca (adica acestea nu sunt tranzactii comerciale cu cardul/cipul/telefonul/nanocipul … ci chiar din contra … literar ar trebui intelese ca mutilare). Am gasit intr-un interviu, al venerabilei doamne Galina Raduleanu, un fragment edificator, zic eu, in acest sens:
    „tata nu vorbea “cum trebuie”. S-a ridicat şi a zis că pacea este numai cea pe care o aduce Hristos şi că mântuirea sufletului este deasupra oricăror realizări tehnice.
    […] tata n-a realizat, pentru că nici n-a avut timp să realizeze, că există o nenorocire și mai mare decât comunismul. Comunismul era un duşman făţiş, vădit, ateismul era direct: Şi, faţă de această agresiune, în corpul tău se năşteau nişte anticorpi. Or, în prezent, pentru că diavolul a văzut că anticorpii aceştia îl situează pe om într-o poziţie de rezistenţă, a început procesul de ademenire, ademenire în sensul de: Este exact ceea ce se întâmplă acum. Ademenirea.
    – Şi, din punct de vedere politic, cum se numeşte această ademenire? Este democraţia de după ’89?
    Din punct de vedere politic, se numeşte „CUMPARARE”. Iar, din punct de vedere literar, înseamnă MUTILARE. Dar omul crede că aşa este bine, de acum încolo răul nu mai îmbracă haina răului, ci îmbracă haina binelui. Dar el este rău şi este mai rău decât răul. Nu mi-aş fi imaginat că o să ajung să concluzionez că e mult mai rău decât atunci când răul era direct.
    – Deci nu comunismul era cel mai diabolic, ci esenţa lui, care a mers dincolo de comunism.
    Esenţa lui, care era minciuna. Dar acum, minciuna îmbracă haine ademenitoare. Deci nu mai zici că e rău. Sunt nişte lucruri înfiorătoare.
    – La ce vă referiţi mai exact?
    – La tot. Dacă, de exemplu, până şi la golirea cuvintelor de conţinutul lor. Nu mai există conţinutul real. Dragostea nu mai e dragoste, e sex. Prietenia nu mai e prietenie, e tot sex. În cele din urmă, totul este sex. Iar, ca să fie lucrurile și mai înfiorătoare, sex pe orice cale. Deci, ajungem la descătuşarea şi defularea de care vorbea Freud. Nu mai trebuie nici să sublimăm, nici să băgăm în interior, ci să manifestăm. Totul este mutilat în totalitate. Noi nu suntem imorali, noi suntem amorali! Imoralul este altfel decât moralul. Amoralul nu are niciun fel de moralitate. Imoralul are noţiunea: , pe când amoralul nu mai are absolut nimic. Noi suntem amorali. E groaznic ceea ce se întâmplă.
    Parerea mea e ca ar trebui citit sau vizionat tot materialul ( cuvantul-ortodox.ro/psihiatru-galina-raduleanu-cuvinte-din-taceri-video-transcript-preot-boris-persecutia-comunista-inchisoare-viata-interioara-rugaciune-reeducare-metoda-ademenirii-minciuna-sex-mall-consumism-ecumenism/) … cine mai are rabdare. Sunt sigur ca veti afla si alte lucruri interesante. Tatal doamnei e Parintele Boris Raduleanu (dupa mine un mare mistagog … cititi-i predicile).
    Tot din acelasi interviu, despre ecumenism:
    ” … dar se face chiar o suprapunere, pentru că a spune că nu este Dumnezeu nu sună bine acum, dar se încearcă anularea creştinismului prin aceea că şi ceilalţi au un dumnezeu, şi mahomedanii au un dumnezeu, şi evreii au un dumnezeu, deci care-i deosebirea? Lucru pe care l-am văzut în două rânduri, o dată în Cappadocia cu o ghidă din partea bisericii creştine şi ghida încerca să ne spună că şi ei au un dumnezeu, şi noi avem un Dumnezeu, deci nu este niciun fel de deosebire.Iar o altă chestie, chiar la [Universul] credinţei: în poiana de la Vulcana Băi s-a făcut, Banca Internaţională a Religiilor parcă a făcut-o, o moschee, un templu iudaic şi o biserică creştină. Deci, ecumenismul, poiana ecumenică. Iar la televizor, la [Universul] credinţei, spuneau că ecumenismul este religia secolului XXI. Iată unde s-a ajuns.
    – Şi este.
    – Dacă se poate numi religie. De fapt, se face o desfiinţare a creştinismului în favoarea celorlalte.
    – Nu spui că nu este Dumnezeu, doar Îl asemeni cu cel ale celorlalte.
    – Și lucrul care deranjează cel mai mult și pe care vrem să-l dăm peste bord este Hristos. Hristos e deranjant. Şi atunci…. Și ecumenismul este, vorba părintelui Stăniloae, „cea mai mare erezie a secolului XXI.

    – Ecumenismul, din punct de vedere religios, are un corespondent social care este globalismul.
    – Absolut.
    – Toate merg către ideea, de fapt, a comunismului, aceea de pierdere a identităţii, de a te pierde pe tine, de a nu te mai găsi.”

  9. ioanc zice:

    PS … Fiindca azi e nasterea Maicii Domnului, cea care e corabia duhovniceasca a omenirii, am gasit o predica a Parintelui Boris Raduleanu, inchinata acestei prime mari sarbatori imparatesti a noului an. (corortodox.blogspot.ro/2011/09/nasterea-maicii-domnului.html).

    Sa rugam pe Maica Domnului ca Ea sa fie Aceea care luandu-ne de mana sa ne deschida usa milostivirii si astfel sa ne apropiem de Domnul nostru Iisus Hristos ca sa intelegem Darul cel mare facut de El omenirii.

  10. Ioan C. zice:

    Acel fost preot ar trebui să fie atent la următoarele cuvinte, care (cel puțin pentru mine) ne arată clar nu doar că Hristos a înviat, ci că S-a și arătat Apostolilor Săi:
    “1. Vă aduc aminte, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o, întru care și stați,
    2. Prin care și sunteți mântuiți; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o țineți cu tărie, afară numai dacă n-ați crezut în zadar –
    3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
    4. Și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi;
    5. Și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
    6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit;
    7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
    8. iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie.
    9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
    10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toți. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
    11. Deci ori eu, ori aceia, așa propovăduim și voi așa ați crezut.”
    (1 Corinteni 15, 1-11)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s