Am citit brosura Patriarhiei despre Sinodul din Creta si… nimic nou sub soare

Am asteptat o pozitie argumentata a Patriarhiei Romane de mult timp cu privire la Sinodul din Creta. Asta pentru ca nu vreau sa cad nici intr-o extrema, nici in alta. Pur si simplu vreau niste raspunsuri la anumite intrebari, raspunsuri care au tot intarziat sa apara. Brosura cu pricina a fost un pas de la care am sperat mult, insa un pas fad, lipsit de orice fel de logica si care mi-a lasat in permanenta senzatia ca se adreseaza unora care sunt deja manipulati, doar ca au nevoie si de surse oficiale din care sa citeze.

Voi lua cateva exemple, cum ar fi intrebarea cu numarul 48, si anume :

„Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol poate oferi o legitimare canonica a schismei in anumite conditii?”

In primul rand, intrebarea e pusa tendentios. Cei care intrerup pomenirea nu vor sa faca schisma.Chiar si cei care o fac inconstient si din prea multa ravna. Sunt doar anumite cazuri care se separa perfect constient de ierarhie, avand alte planuri / viziuni / idei. Dar in cazul problemei Creta si in alte situatii din istoria Bisericii, evident ca cei care au intrerupt pomenirea nu au vrut sa „legitimeze o schisma”…

Este citat apoi textul canonului, dar explicatia este cel putin halucinanta. Se insista pe prima parte a canonului, care spune intr-adevar ca nepomenirea este schisma, dar explicatia din brosura lasa senzatia ca face total abstractie de partea a doua a canonului:

Canonul spune clar ca cel ce nu pomeneste pe superiorul său ierarhic care l-a rânduit pentru săvârșirea celor sfinte prin hirotonie, în absența unei condamnări sinodale explicite, săvârșește schismă. De aceea, observăm că este greșită interpretarea nouă care circulă astăzi, și anume că nepomenirea ierarhului ar fi un avertisment sau sancțiune dată ierarhului de către cei subordonați lui, dar nu este schismă. Evident că este o interpretare greșită, deoarece nepomenirea este schismă în toată regula, chiardacă ea nu este asociată, în cazul preoților, pentru o vreme, cu pomenirea unui alt episcop care nu este în comuniune cu episcopul nepomenit, sau în cazul episcopilor, cu vreo altă structură eclezială.

Canonul 15, însă,  nu obligă pe nimeni la nepomenirea copului decât după ce s-a pronunțat sinodul în această privință. În orice condiții, este preferabilă smerenia unită
cu ascultarea față de ierarh, decât schisma

Nu stiu daca eu sunt singurul care a avut o senzatie de tip „A?!” citind partea asta. Dar nu am cum sa fiu singurul. Pur si simplu cel/cei care au scris brosura vorbesc de acest canon de parca ar exista doar prima parte din el si singurele concluzii le trag din aceasta parte.

Evident ca fac referire si la partea a doua (ca ar fi fost parca rusine extrema sa nu o faca), dar e asa…o „trecere in revista” scurta, dar si asta tot distorsionata:

Partea a II-a a Canonului 15 nu poate fi invocată în argumentarea unei așa-zise „sancționări prin ruperea comuniunii” sau „nepomenire” a celor care acceptă dia-
logul ecumenic, deoarece acest dialog nu este condamnat de vreun Sinod ortodox, canonic, autocefal ca fiind erezie. Prin urmare, nepomenirea episcopului, mitropolitului sau patriarhului îl pune pe clericul respectiv în stare de schismă.

Ce vrea canonul asta de fapt si de drept sa spuna:

a) in prima parte, daca te desparti de episcop pentru „oarecare vinovatii”, adica pacate omenesti, faci schisma.

b) dar daca e vorba de erezie clara, atunci da-i bataie!

Asa e explicat canonul si in Pidalion. In brosura este fortata in permanenta ideea de „schisma”.

Pe langa asta, nimeni nu are o problema cu „dialogul”. Doar un taliban ar putea fi impotriva dialogului. Asa se marturiseste Ortodoxia, in dialog. E perfect normal sa vorbesti cu ceilalti. Asa au facut si Sfintii Apostoli.

Problema insa nu e cu dialogul, ci cu ecumenismul ca ideologie, asa cum e el prezentat de CMB (prin diverse teorii, cum e cea a ramurilor etc.), asa cum a aparut (din crizele de indentitate eclesiologica ale protestantilor, care au culminat cu ideea ca „Biserica vazuta” reprezinta toti crestinii indiferent de confesiune; tot protestantii au dezvoltat si ideea de Biserica vazuta si alta nevazuta) si la care au luat parte prin declaratii sau chiar fapte multi clerici ortdocsi sau chiar sinoade intregi locale, printre care se numara si BOR prin documentul semnat cu monofiztii.

Ecumenismul si formele de ecumenism sunt de mult timp condamnate de Sinoade si Parinti, asa cum este si conditia pusa in canon.

Deci, dragi autori ai brosurii: cum facem aici?

Nu am inteles nici problema recunoasterii „denumirii istorice” a confesiunilor crestine (intrebarea 37). Autorii brosurii insista ca s-a recunoscut doar „denumirea istorica”, insa intrebarea e: chiar a fost nevoie de un sinod in care sa se spuna „da’, dom’le, in unele texte vechi chiar s-a folosit termenul biserici pentru cei din afara Bisericii!”.  Parerea mea e ca puteau sa faca un grup pe WhatsApp pentru asta. Si nu, nu glumesc. Daca asta era problema aia grava si suparatoare, e pur si simplu stupid ca aceasta chestiune sa fie subiect important in cadrul unui Sinod Panortodox. Sau e vorba totusi de altceva?

Mai ales ca era o deja clar ca in vorbirea curenta (cand nu faci referire la dogmatica) se folosea termenul de „biserici”. Ideea era ca un document oficial al Bisericii sa fie fara echivoc. Si nu, nu aduceti ca argument Sinodul de la 1484, ca acel sinod, chiar daca a folosit termenul „biserica” pentru catolici, totusi i-a condamnat ca eretici, in slujba de primire a acestora in Biserica facandu-se referire la „erezia latineasca”. A facut asta si Sinodul din Creta? De ce nu se merge pana la capat pe linia Sinodului de la 1484 si se selecteaza doar ce e convenabil?

Ni se explica si ca de fapt nu a fost adoptata Declaratia de la Toronto, ci doar folosita ca o prezentare ca „cadrului statuar” al Bisericii Ortodoxe in CMB. Si totusi, nu vi se pare aiurea sa folositi ca reper in dialogul cu celelalte confesiuni crestine Declaratia de la Toronto si nu tocmai teologia Bisericii Ortodoxe? Ca tot vorbeam mai sus de Sinodul de la 1484, oare acel sinod ar fi folosit si el drept argument declaratii din CMB?

Nici autorii brosurii, cum nici semnatarii din Creta nu inteleg ca numai felul cum au legat lucrurile intre ele si este dubios. S-a insistat pe folosirea termenului de „biserica” intr-un dialog avand ca baza Declaratia de la Toronto, iar treburile astea s-a decis oricum cu observatori din alte confesiuni, si cu rugaciuni ecumeniste la una din vecerniile din timpul Sinodului din Creta. Hmmm… Asta apropo de ecumenism ca fiind „dialog”.

Dupa aceasta brosura, sunt si mai multe intrebari pentru BOR. Acordul cu monofizitii a fost un dialog? Recunoasterea hirotoniilor anglicanilor tot un dialog? Schimbarea calendarului pentru a sarbatori Craciunul cu celelalte confesiuni tot dialog? Co-slujirea cu papa la Constantinopol…tot dialog? Sigur Declaratia de la Toronto e respectata doar in anumite puncte de BOR? De ce s-a insistat atat pe denumirea de „biserici”?

La astea chiar nu a raspuns nimeni pana acum.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ortodoxie, Sinodul Panortodox si problemele legate de acesta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

81 de răspunsuri la Am citit brosura Patriarhiei despre Sinodul din Creta si… nimic nou sub soare

  1. psimona1 zice:

    Ce inseamna aceste cuvinte ale Sfantei Liturghii a Sfantului Ioan Gura de Aur:

    „preotul: Pentru pacea a toată lumea, pentru bună-starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.

    strana: Doamne miluieşte.

    preotul: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm”?

    • Andrei zice:

      Eu stiu perfect ce inseamna. Dar mai bine spune-ne tu ce intelegi prin ele, ca vad ca le dai ca replica, deci cel mai probabil le-ai inteles intr-un mod total diferit.

      • psimona1 zice:

        Nu cunosc explicatia si imi este greu sa inteleg stiind ca este o singura Biserica. Daca ar fi sa intelegem ca una dintre ele este Biserica nevazuta din cer a celor intai nascuti sfinti, tot nu inteleg de ce trebuie sa ne rugam pentru bunastarea acestei Biserici care este in totala bunastare.
        Apoi si la sf. Ioan de Kronstadt am gasit expresia „Biserica eterodoxa” si cred ca nu este singurul sfant care foloseste termenul „biserica” cu referire la eterodocsi. Parintele Staniloae foloseste termenii „biserici nedepline”.
        Dar daca tu stii perfect, spune, eventual cu un citat de undeva.

      • Andrei zice:

        Este o rugaciune pentru unitatea bisericilor locale ortodoxe. In greaca e folosit „εὐσταθείασ”, care se traduce prin „stabilitate”. Iar Biserica e doar una singura, nu una vazuta si una nevazuta. Ideea asta e inventata de protestanti.

        Eu nu am spus niciodata ca nu s-a folosit termenul. Reciteste articolul. Si vezi ca exprimarea parintelui Staniloae chiar nu e una fericita. A folosi termenul „biserici” nu e o problema. Parintele insa i-a cam dat si o valoare dogmatica, ceea ce e nasol.

      • psimona1 zice:

        Andrei,
        Daca este o rugaciune pentru unitatea bisericilor locale ortodoxe, inteleg. Dar scris cu majuscula induce in eroare din moment ce Biserica lui Hristos nu are plural si din textul Sf.Liturghii observam in continuare ca bisericile locale sunt scrise cu litera mica. Sau tu intelegi, prin biserici locale, bisericile statale? Tot nu justifica majuscula.
        Ceea ce cred eu ca trebuie inteles – si te rog sa ma corectezi daca gresesc in ceea ce voi spune ulterior- este faptul ca termenul „biserica” se traduce prin „adunare”. Deci cand Hristos a spus, adresandu-Se apostolului Petru: „pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea”, El nu putea sa se refere decat la Biserica crestina a celor botezati in numele Lui (indiferent de locatie), deci diferita de bisericile altor state, cum ar fi cel grec, dar si de Biserica din VT, desi chiar Biserica VT va fi „adunata” in Biserica lui Hristos (Evrei 2:12, unde apostolul citeaza o profetie din VT ), ca urmare a propovaduirii lui Hristos din timpul coborarii Lui la iad.
        Eu as fi tentata sa inteleg asadar ca poate fi vorba de Biserica VT si cea a NT si de unirea acestora, deoarece procesul nu s-a incheiat, conf. Rom.11.
        Si sunt tentata sa cred asta pentru ca acele cuvinte „unirea tuturor” indica mai degraba o stare de dezbinare, nicidecum unitate in credinta. Si ca sa credem ca este nevoie sa ne rugam pentru unitatea celor de acelasi fel, mie una mi se pare un pleonasm.
        Sunt doar simple observatii, nicidecum nu caut sa te contrazic, este foarte posibil sa fie perfect ceea ce zici tu. Eu incerc sa inteleg cat mai bine, desi mi se pare complicat si ce spui tu si ce spun eu.
        Dar, repet, exprimarea in cazul citatului prezentat de mine si argumentat de tine nu mi se pare completa. A propos de exprimarile care creaza confuzie.

      • Andrei zice:

        Bun, voi incerca sa fiu mai coerent.

        1. Bisericile locale sunt diversele Patrierhii, asa cum au fost dintotdeauna. Majuscula nu e neaparat o problema. Capitolul 2 din Apocalipsa incewpe cu: „Scrie îngerului Bisericii din Efes”. Deci, daca tu zici „sunt membru al Bisericii Ortodoxe Romane”, nu te referi la faptul ca esti in alta Biserica Ortodoxa decat Biserica cea Una. Folosirea majusculei nu inseamna nimic in cazul asta.

        2. Poftim? Ce Biserica in VT? Biserica este intemeiata de Hristos in urma lucrarii sale mantuitoare (la Cincizecime). Nu exista alta „Biserica”, e Una singura care este prelungirea uni singur Hristos in umanitate.

        3. Intre cei de acelasi fel pot aparea dezbinari. D-aia te si rogi ca sa ramana uniti. Candva am fost de acelasi fel cu occidentalii. Intre timp, s-au separat. Deci are o logica foarte buna rugaciunea. Pentru cei din afara exista ectenia catehumenilor (si nu numai), in care ne rugam ca cei din afara sa se uneasca cu Biserica.

      • Andrei zice:

        Si inca ceva, apropo de „Dar, repet, exprimarea in cazul citatului prezentat de mine si argumentat de tine nu mi se pare completa. A propos de exprimarile care creaza confuzie.”.

        Citatul respectiv nu are nevoie de cine stie ce explicatii savante. Eu nu am spus nimic confuz, doar am specificat pe scurt ce inseamna.
        Am cautat eu pe google articole care sa te lamureasca:

        http://ortodoxiatinerilor.ro/explicarea-sfintei-liturghii/19008-ectenia-mare
        https://archive.org/stream/explicarea_sfintei_liturghii/explicarea_sfintei_liturghii_djvu.txt
        O istorie a ecteniei mari: http://comptepv.typepad.fr/files/curs-tinut-la-ftoub-liturghie.pdf

        Chiar nu inteleg de ce cand ai nelamuriri nu incerci intai sa citesti ceva, decat sa ne pierdem timpul amandoi. E o meteahna asta la tine pe care am constatat-o in toate discutiile noastre.

      • psimona1 zice:

        Multumesc. Punctul 1 m-a edificat de ce e cu majuscula, la fel ce e si cu unirea.
        Multumesc si pentru adrese, am cautat si eu mai inainte si am citit multe explicatii ale Sf. Liturghii, dar nu am gasit in niciuna ceea ce ma interesa. Poate voi gasi in cele trimise de tine. Multumesc.
        In ce priveste Biserica din VT nu sunt de acord cu ceea ce spui. Biserica apare in VT de ex. Ia Regi 17; 47.
        Biserica a fost preînchipuită prin altarele de jertfă, prin Cortul adunarii și mai târziu de templul lui Solomon. La iudei exista tendința de a localiza prezența divină într-un loc bine determinat unde avea loc întâlnirea lui Dumnezeu cu omul. Ori Biserica nu poate fi doar strict a lui Hristos, Dumnezeu fiind Treime, iar finalitatea Bisericii nu este in Fiul, ci in Tatal. Deci expresia „Biserica Mea” trebuie inteleasa prin extensie.
        Unii sfinti intuiesc prezenta lui Hristos inca din VT.
        Până la aparitia templelor evreii s-au inchinat lui Dumnezeu în anumite locuri în care Dumnezeu Iși manifesta slava Sa față de om.Ce erau acele adunari daca nu forme ale Bisericii? În Deuteronom(cap. 12) : ,,locul pe care-L va alege Domnul Dumnezeu din toate semințiile voastre, ca să-și pună numele Său asupra lui, să veniți să-l cercetați. Acolo să aduceți arderile de tot ale voastre . să mancați acolo înaintea Domnului Dumnezeului vostru.”
        In Gen. 4, 26 intalnim (chiar) prima forma a Bisericii ( umbra a Bisericii, ceea ce este de fapt VT pentru NT), momentul in care oamenii au inceput sa aduca slavoslovie lui Dumnezeu. Credinciosii care povatuiti fiind de Set aduceau slavoslovie lui Dumnezeu erau numiti chiar „Fiii lui Dumnezeu”. Dreptii VT nu se puteau mantui in alta forma decat in Biserica. Si aceasta s-a facut deplin pentru Biserica VT in momentul coborarii Mantuitorului la iad de unde i-a si scos pe toti dreptii VT, nu mai inainte de a le propovadui Evanghelia. Sa nu uitam ca Hristos s-a insurat cu o femeie desfranata, care preinchipuie Biserica, dar ea chiar daca nu a fost dintru inceput a lui Hristos, totusi nu a aparut din senin, ea exista, ca dovada ca a avut timp sa desfraneze.
        Biserica lui Hristos este numita de catre Mantuitorul : „Biserica Mea”, motiv pentru care trebuie sa existe si altfel de Biserici in afara de a Lui. Altfel ar fi spus simplu „Biserica”.
        „Candva am fost de acelasi fel cu occidentalii. Intre timp, s-au separat. Deci are o logica foarte buna rugaciunea”
        Fericit ar fi fost sa ramanem uniti, nu separati, tocmai datorita rugaciunii. Dar poate ca nu ne-am rugat din toata inima.
        P.S. Sfarsitul comentariului tau nu il iau in considerare, tocmai pentru ca ai avut destul timp sa-l scrii, o meteahna de-a ta :-).

      • Andrei zice:

        Simona, spui prostii cu carul. Citeste eclesiologia ortodoxa.

      • psimona1 zice:

        Din Ecleziologie:
        „Unitatea Bisericii nu este întreruptă în timp sau spațiu și nu este limitată doar la cei care trăiesc astăzi pe pământ. Unitatea Bisericii este comuniunea Sfintei Treimi cu toți cei care trăiesc întru Dumnezeu: Sfinții Îngeri, drepții adormiți și toți cei ce trăiesc pe pământ după poruncile lui Hristos și cu puterea Duhului Sfânt”.
        „Biserica este alcătuită din Proorocii și sfinții Vechiului și Noului Testament, din îngeri și din comunitatea istorică a credincioșilor vii, adormiți și din generațiile viitoare, și în ea se află unul și același Har al lui Dumnezeu”.
        ” Dar nu există separare între vizibil și invizibil, între Biserica militantă și Biserica triumfătoare (după terminologia occidentală scolastică), deoarece ambele alcătuiesc, împreună, o singură realitate continuă. Biserica vizibilă, cea de pe pământ, trăiește în deplină comuniune și unitate cu întregul trup al Bisericii, al cărei Cap este Hristos. Astfel, deși Ortodoxia folosește termenii de „Biserică vizibilă” și „invizibilă”, insistă foarte mult asupra faptului că nu sunt două Biserici, ci una singură (iar termenii sunt folosiți doar în raport cu înțelegerea umană).
        Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii – al Bisericii Ortodoxe – natura relației oricărei ființe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creștin, fie că nu) ne este necunoscută”.
        „Dintr-un anumit punct de vedere, este inexact să gândim că Biserica a început la Cincizecime. Sfinții Părinți ne învață că Biserica a existat dinaintea tuturor celorlalte lucruri:
        Sfântul Epifanie al Ciprului scrie că „Biserica sobornicească (catholică), care există de la începutul veacurilor, se descoperă cel mai limpede în venirea în trup a lui Hristos”.
        Sfântul Ioan Damaschinul observă că „Astfel, Biserica sobornicească (catholică) a lui Dumnezeu este adunarea Sfinților Părinți, Patriarhi, Prooroci, Apostoli, Evangheliști și Mucenici care au fost dintru început, la care se adaugă toate neamurile care au crezut, într-un glas”.
        Sfântul Grigorie Teologul spunea că „Proorocii au întemeiat Biserica, Apostolii i s-au alăturat, iar Evangheliștii au pus-o în bună rânduială”.
        Biserica a existat cel puțin de la crearea îngerilor, ori îngerii au fost creați înaintea lumii materiale, iar ei au fost dintotdeauna membri ai Bisericii. Sfântul Clement, episcop al Romei spune, în a doua sa epistolă către Corinteni, că Biserica „a fost creată înaintea soarelui și a lunii”, iar ceva mai încolo zice că „Biserica nu a început să ființeze acum, ci ea a existat dintru început”.
        „Cincizecimea a fost învestirea Apostolilor pentru a-și începe propovăduirea către neamuri și începutul preoției Noului Israel. Astfel, sărbătoarea Cincizecimii a fost momentul pogorârii Sfântului Duh și începutul preoției după Har, iar nu începutul Bisericii”.

      • psimona1 zice:

        Andrei,
        Sunt citate din sfinti, nu este nicio contradictie, deficienta este a ta pentru ca nu deosebesti nuante. Este vorba de Biserica Universala. Eclezia inseamna adunare.
        Tu ai dreptate in ce spui, cu conditia sa privesti fenomenul in ansamblul lui, nu doar dintr-o latura. Sau poate nu intelegi ce spun Sfintii Parinti?
        Existenta Bisericii de la inceputul lumii nu desfinteaza ideea de Biserica a lui Hristos care nu este diferita de Biserica Universala care exista la inceputul lumii. Totul se desfasoara in aceeasi Biserica.
        Tu limitezi Biserica lui Hristos in timp si spatiu si ii dai un caracter ermetic. Ori Biserica lui Hristos nu este rupta de VT si nici nu are cum, ea este un segment pe linia Bisericii Universale. Eu asta inteleg din ce spun Sfintii Parinti si asta se poate deduce chiar si fara acele citate din Sfintii Parinti.
        Micile tale rautati care iti insotesc aproape toate comentariile iti consuma prea multa atentie distributiva ca sa mai observi incarcatura dogmatica a ceea ce au spus sfintii, nu eu. Sa te limitezi la niste invataturi scolastice este la indemana oricui. Insa cunoasterea nu poate fi delimitata si nici exhaustiva in acele manuale pe care le invoci.

      • Andrei zice:

        Simona, vorbesti de parca mi-ai insirat toata teologia patristica, iar eu tot cu ideile mele raman. Nu e asa.

        1. Noi ne stim foarte bine si din alte comentarii, iar eu stiu foarte clar care va fi finalitatea discutiilor noastre. Ce nu intelegi tu deloc este ca nu e suficient sa citezi niste chestii, trebuie sa ai gandire teologica. A avea gandire teologica e total diferit de a cita anumite pasaje care par sa iti dea dreptate. Mai ales ca tu nu doar ca citezi, ci esti si sigura ca tot ce citezi iti da perfecta dreptate si nu ai ce sa schimbi in gandirea ta. Nu cred ca intelegi, dar a discuta cu persoane ca tine este foarte complicat.

        2. Pentru ca nu ai gandire teologica, tot ceea ce sustii tu e o harababura de informatii, multe din ele neortodoxe. Iarasi, nu cred ca poti sa intelegi, dar pentru cineva care si-a tocit coatele citind rafturi de dogmatica, lucrurile astea se vad foarte clar. D-aia trimit pe toata lumea la citit, ca nu e loc in comentarii sa explic o intreaga viziune asupra unei probleme. Pot fi schimbate informatii intre doi oameni care au o formare deja, insa evident ca nu le stiu pe toate, dar sa incepi de la alfa pana la omega, e imposibil.

        3. Eclesiologia si formarea Bisericii e un subiect complex. Asta tot incerc sa-ti explic. O simpla citare de pe Orthodox Wiki intr-o problema teologica delicata e ca si cum ai incerca sa inveti fizica cuantica stiind doar tabla inmultirii. Sfantul Nectarie in cartea „Studii despre Biserica” explica foarte clar originea Bisericii. Si Sfantul Iustin Popovici in „Biserica Ortodoxa si Ecumenismul” sau Jean Claude Larchet in „Biserica. Trupul lui Hristos”. Si in multe alte opere. Te invit sa le citesti.

        4. Si cititul Sfintilor Parinti trebuie sa fie intr-un anume fel. Revenind la exemplu cu fizica, daca nu stii legile gravitatiei sau ale lui Kepler, degeaba treci la lucruri mai grele. Nu mai zic ca nu orice a spus un SFant Parinte e musai corect, ci ceea ce Biserica a incorporat in invatatura Sa. Si iar revin la dogmatica si la studiu.

        E ultimul meu raspuns pe tema asta (sper). Vad ca tot insisti, desi ti-am spus politicos de la primele comentarii ca nu vreau sa ma intind. Pana la urma tot tu esti cea care nega chestiuni evidente in articolul despre a marturisi „pe” sau „intru”. Asta ar fi un alt argument pentru care in loc sa discut eclesiologie patristica cu tine, mai bine ies la cainii de la bloc si incep sa tai frunze. Nu e o rautate, e o realitate.

      • psimona1 zice:

        Andrei,
        Faci o insiruire de nume de carti si autori care nu contrazic cu nimic cele spuse de sfintii citati de mine si din care carti si autori oricand se poate veni cu citate care converg spre ideea Bisericii ancestrale.
        Sfanta Traditie, care este parte integranta si este jumatate din teologia Bisericii lui Hristos isi are inceputul la Cincizecime?
        Gandire teologica? Oo,nu stiu daca am, dar tu sigur nu ai vedere duhovniceasca, poate te referi la cunostinte teologice, pentru ca gandirea teologica nu se bazeaza doar pe cantitatea de pagini ingerate.
        Acolo eu am gresit cu „intru”, dar si tu ai gresit in multe, deci nu te baza atat de mult pe teologia ta, ca inca ai lacune.
        Peste toate, Dumnezeu le-a ales pe cele simple si de neam prost, astfel ca un pescar poate fi mai bun ca tine( si ca mine, evident), sau asta nu scrie in teologie? Ciudat, poate stiu cainii din fata blocului.
        Bun, ramanem pe pozitiile noastre, nu inainte de a-l ruga pe impertinentul care a citit pe litere scrierile lui Staniloae si a ajuns la concluzia ca Staniloae este patologic, sa invete sa citeasca pe silabe, poate va pricepe ceva mai mult. Sau poate va intelege ca „nationalist” are mai multe intelesuri si daca va invata sa citeasca si cursiv, atunci va pricepe(desi ma indoiesc) in totalitate la care dintre sensuri face referire Staniloae in scrierile lui, chiar si in srierile din tinerete.
        Dar poate va citi mai intai epistola catre romani, capitolul 9. Nu cumva si Pavel era nationalist? Cred ca era, dar ce fel de nationalist era aflam de la Staniloae (http://miscarea.net/otodoxie-nationalism.htm), ca din aceste comentarii de mai jos riscam sa intelegem gresit.

      • Andrei zice:

        Faci o insiruire de nume de carti si autori care nu contrazic cu nimic cele spuse de sfintii citati de mine si din care carti si autori oricand se poate veni cu citate care converg spre ideea Bisericii ancestrale.

        Stii asa, apriori, ce au scris ei? Iar eu m-am referit tot timpul la Biserica – spatiu al manturii omului, care nu avea cum sa inceapa pe pamant decat in urma lucrarii mantuitoare a lui Hristos. Ca d-aia si Hristos zice „voi zidi Biserica Mea”, adica undeva in viitor si nu se refera la o realitate deja prezenta. Iar Sfantul Nectarie zice:

        Biserica este institutia religioasa dumnezeiasca a Noului Testament, intemeiata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos prrin iconomia lui cea dupa trup, sprijinita pe credinta in El si pe dreapta marturisire si sfiintita in ziua Cincizecimii prin venirea Preasfantului si desavarsitorului Duh.

        Biserica VT, sau mai degraba acest termen se refera desigur la sfintii VT care au crezut in Hristos, dar care si ei s-au mantuit tot dupa ce Hristos a zidit Biserica pe piatra credintei in El.

        Sfanta Traditie, care este parte integranta si este jumatate din teologia Bisericii lui Hristos isi are inceputul la Cincizecime?

        Ce treaba are sula cu prefectura? Vorbim de hristologie aici.

        Gandire teologica? Oo,nu stiu daca am, dar tu sigur nu ai vedere duhovniceasca, poate te referi la cunostinte teologice, pentru ca gandirea teologica nu se bazeaza doar pe cantitatea de pagini ingerate.

        Am zis eu ca am vedere duhovniceasca? Iar gandirea teologica chiar se bazeaza si pe pagini ingerate, ca d-aia toti marii Parinti au citit teologie. Si daca nu ai nici vedere duhovniceasca, nici pagini ingerate….poti sa vezi unde ar fi problema? E ca si cum ai pretinde ca esti expert in filozofie cititnd doar un manual scolar. E penibil sa te exprimi in orice domeniu fara sa-l studiezi.

        Peste toate, Dumnezeu le-a ales pe cele simple si de neam prost, astfel ca un pescar poate fi mai bun ca tine( si ca mine, evident), sau asta nu scrie in teologie?

        Cliseul cu pescarii. Dumnezeu a ales si destul personalitati culturale (asa cum au fost atatia Sfinti Parinti si chiar Sfantul Apostol Pavel). Toata lumea isi gaseste scuza in ignoranta uzand de cliseul asta, totusi nu am vazut pe nimeni la nivelul unui Apostol. Cum s-o intampla asta…nu stiu.

        Partea de sfarsit nu inteleg ce e cu ea, mai ales in contextul asta.

    • psimona1 zice:

      Andrei,
      Astept moderarea, dupa cat te stiu de fair-play! :-)))

      • Andrei zice:

        Iar traiesti cu impresia ca m-ai dat pe spate?

      • psimona1 zice:

        Ai demonstrat doar ca esti fair-play din anumite puncte de vedere, nu si ca ai dreptate intotdeauna.
        Oricum nu conteaza, nu ma iau la intrecere cu tine, eu fiind mult mai slab informata.
        Important ramane insa felul in care ne raportam unul la celalalt si amandoi fata de Hristos, sau si fata de ceilalti oameni.
        Toate cele bune!

      • Andrei zice:

        Nu se vede nicaieri ca nu am dreptate. Pur si simplu nu am continuat discutia. Daca are cineva chef, sa-ti raspunda. Eu unul nu stau asa bine cu timpul, asa ca nu ma intind la discutii.

      • psimona1 zice:

        Andrei,
        Discutia ar fi fost interesanta daca ti-ai fi spus parerea in legatura cu Sfintii Parinti, care au considerat Cincizecimea altceva decat inceputul Bisericii.
        Cu alte cuvinte, subiecte teologice, intr-o abordare mai mult sau mai putin deontologica, dar cu siguranta nu de maniera unor impertinente de prost gust, dupa cum citesc, ici- colo, pe la greii ortodoxiei.

      • Andrei zice:

        Ai gasit si tu un exemplu, si ala pe Orthodoxwiki ca Biserica nu s-ar fi intemeiat la Cincizecime si chiar crezi asta, sau mai degraba vrei din nou sa te contrazici. Cand am zis „citeste eclesiologia ortodoxa” ma refeream efectiv la studii/carti, nu sa cauti repede articolase cu argumente contra, sa le dai „ultima cuvant” si sa mai tragi si concluzia ca nu am dreptate. La ce ai gasit tu, exista o alta tona de surse care arata ca Biserica s-a intemeiat la Cincizecime. P-alea le-ai cautat ca sa-ti lamuresti dubiile? 🙂

      • radhacross zice:

        Ptiu drace ! ”Sa nu uitam ca Hristos s-a insurat cu o femeie desfranata…”!!!
        Am trait s-o vad si p-asta pe un site de ”teologi ortodocsi”.
        Iar marele Andrei vad ca n-a avut nici o reactie !?

      • Andrei zice:

        Nu e prima discutie pe care o am cu doamna Simona si din cate vezi am incercat sa o inchei rapid si pe aceasta. Daca ai tu rabdare, raspunde-i. Eu unul am invatat de mult timp sa discern intre oameni deschisi la argumentare si oameni care vor doar sa piarda timpul altuia contrazicandu-se, aka „trolli”. Motivul pentru care i-am aprobat unele comentarii este tocmai acesta: daca vrea altcineva sa-i raspunda, atunci sa-i raspunda.

      • Andrei zice:

        P.S. Care e treaba cu „marele Andrei”?

      • Dar care e treaba cu Radha Cross? Radha e o „zeiță” păgână, ce treabă are ea cu crucea?

  2. ioanc zice:

    Nu stiu de ce … dar am impresia ca acest ecumenism propovaduieste apocatastaza. De fapt nu ma mir; in el sunt cuprinse toate ereziile.

  3. De unde atâtea argumente, Andrei? Patriarhia BOR practică, în chip bolșevic, doar argumentul pumnului în gură, desigur metaforic. Astfel, dacă spui ceva, argumentul care se aude este doar: ”SCHISMATICULE! Ești un SCHISMATIC! Voi sunteți toți SCHISMATICI! Atențiune, atențiune. toți aceștia sunt SCHISMATICI!”

    Desigur, acest tip de argumentare are două probleme principale:

    1. După această logică, foarte mulți Sfinți ai Bisericii au fost și ei schismatici. Sfinți mari, trecuți în calendarele publicate anual de BOR și cu opere publicate de editura BOR.

    2. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria a denunțat ca neortodoxe hotărîrile pseudo-sinodului din Creta, la care de altfel BOB a refuzat să participe. Mai mult, BOB nu este membră în CMB. Toate aceste lucruri, din păcate, tind să treacă nebăgate în seamă la nordul Dunării, din cauza etnocentrismului românesc (ca un egocentrism la scară națională).

    • Andrei zice:

      Problemele pe care le ridica sunt mai multe si nu doar din brosura. Cateva ar fi:

      1. Episcopocentrismul. Nu stiu daca ai observat, dar de un an si jumatate incoace se tot face apologia rolului episcopului in Biserica fara sa se tina cont de elemetul esential: „drept invatand cuvantul adevarului tau”. Pe logica BOR, separarea de Nestorie inainte de Sinodul III Ecumenic a fost schisma. Si atentie! Ei nu pomenesc aproape deloc de situatia unei erezii. Pur si simplu orice separare de episcop e schisma (vezi si cum s-a raspuns in brosura).

      2. Negarea sinoadelor talharesti. BOR pare ca nu vrea sa accepte ca nu orice sinod este si Sinod. Ei ar vrea sa acceptam Creta doar pe sistemul ca niste episcopi s-au adunat si au hotarat ceva.

      Buna observatia cu etnocentrismul. Intr-adevar, multi sunt alaturi de BOR doar pentru ca BOR e, vezi Doamne, ultima instituie de coeziune a neamului romanesc (pregatesc si un articol pe tema asta). De ideologia asta sunt responsabili tocmai cei precum Capsali. Asta se intampla cand Ortodoxia cade in plan secundar, primand institutii si persoane in schimb.

      • Cristian zice:

        Ideologia care coboara Biserica la nivel de instrument de folos neamului are radacini vechi in BOR. Iata un pasaj din Jurnalul periodic eclesiastic al BOR din 1883:
        „Am aratat mai sus marele avantagiu al bisericei orthodoxe in aceea ca ea este biserica naţională, traiesce in naţie si pentru naţie, pe când biserica Romei este cosmopolită, şi fără naţie, de aceea si este în luptă cu tote naţiunile.”

        De aici pana la invesnicirea Neamului in basmele lui Codreanu si pr. Staniloae (vezi „Doctrina – Ortodoxie si nationalism”) n-a mai fost mult. Iar fostii tineri interbelici ametiti de povestile astea nemuritoare le-au colportat pana la ultima lor suflare, de data asta ca mari duhovnici. Cel mai bine a rezumat basmul asta pr. Calciu: “Şi noi vom da răspuns în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care am contribuit la menţinerea neamului pe care Dumnezeu l-a creat şi l-a vrut etern, cu o misiune specială. Dacă şi-o împlineşte, trăieşte. Dacă nu, moare.”

        #################################

        Redau mai jos intregul context al citatului din Jurnalul eclesiastic 1883, pentru a fi mai limpede:
        ” “Domnii, mitropolitii, episcopii, boerii si poporul roman s’au luptat, au suferit necazuri, esiluri, saracie, morte, si si-au varsat sangele pentru tara si legea lor; a lor, a natiunei romane trebue sa ramana onorea de a poseda si pe vitoriu in tote ramurile esistentei sale acesta tara. Daca deci voim sa ramanem natiune romana, demna, si respectata si in viitoriu, trebue sa ne pastram si Biserica nostra nationala, ce o am mostenit din trecut, dela mosii si stramosii nostrii; sa o aparam si sa o radicam, dupre cum cere demnitatea actuala a natiunii. Biserica noastra orthodoxa, pe langa doctrinele sale sanatoase chrestinesci, evangelice, are valorea vechime apostolice si traditiunile celor mai mari dascali ai orientului chrestin, respectati in tota chrestinatatea si ce este mai mult are tipul seu si characterul particular de biserica nationala; ea este prin timp indelungat adaptata la trebuintele religioase, morale si nationale ale poporelor, ce o confesaza; este infiltrata in deprinderile poporului; ea a format si pastrat limba culta nationala unitara, ea a fost scola bunelor deprinderi ale poporului si a ideelor celor sanatose. La tote poporale, ce confesaza religiunea orthodoxa, biserica a fost si este premergatore culturei si a civilisatiei nationale. Aceasta biserica nationala, ce e drept, marginesce activitatea sa numai in cuprinsul hotarelor natiunei sale, dar tocma de aceea si pote face mari servicii natiunilor sale, cand ea este insotita de cultura, si patrunsa de consciinta menirei sale in societate. In tota lumea orthodoxa, natiunile au propriele lor biserici nationale, care ingrijesc numai de cultura religiosa si morala a natiunilor respective, cultivand limbele nationale, propagand credintele si sentimentele religioase si nationale, si propagand moralitatea chrestina cu fapta si cu cuventul. Asa este in Rusia, in Grecia, in Serbia, in Bulgaria, in România. Chiar în imperial turcesc si austriac, nationalitatile orthodoxe se adapostescu la umbra bisericelor lor orthodoxe. Insusi patriarchia din orient nu sint de cat capi nationali, dupre cum se intelege nationalitatea la Turci. …..
        Asa dar basele dogmatice si istorice ale bisericei orientale au acelu caracteru distinctivu de biserica Romei, ca natiunile orthodoxe au biserici nationale, lipite cu totul de natiunile respective, in serviciul carora este pus zelul si sciinta pastorilor bisericesci de sus pana jos, de aceea natiunile traesc pre langa bisericele lor, kiar find acele natiuni domnite de altele mai puternice si mai mari.
        Acest mare avantagiu national lipsesce bisericei catholice apusene; ea nu este biserica vre-unei natiuni; ea este o biserica cosmopolita ea voesce a domina tote natiunile. De prospereaza or retrogradeaza politicesce o natiune, ea este indiferenta, numai catholicismul ei se fie asigurat. Deca natiunea cuceritore este catholica, biserica Romei se bucura, cand o natiune seu popor micu se sacrifice policesce, trece sub alt sceptru catholicu. Deca natiunea cuceritore este de alta religiune seu biserica, atunci biserica Romei, ne avend sanse de a deveni domnitore in tot statul cuceritoriu, va tot indemna la opositiune si rebeliune pe natiunea cucerita, pana ce o va perde de istovu, daca altminterea nu va reusi a face concordate favorabile ei cu puterea cuceritore. Aceasta o videm in Polonia. Pe Polonii supusi Austriei catholice, Roma catholica ii tine in supunere. Pre cei din Prusia protestanta si din Rusia orthodoxa, deapururea ii inpinge in opositiune si rebeliune. Acesta se vede si in Irlanda. Roma papala nu numai nu este favorabila nationalitatilor, ba este kiar dusmana, si le sacrifica or cand ceru acesta interesele ei. ……
        Am aratat mai sus marele avantagiu al bisericei orthodoxe in aceea ca ea este biserica nationala, traiesce in natie si pentru natie, pe cand biserica Romei este cosmopolita, si fara natie, de aceea si este in lupta cu tote natiunile. Insa aceasta biserica are un avantagiu mare in aceea cá Papa este o putere mare in lumea catholica, dispune de mijloace mari de tot felul, directe si indirecte, si ajuta la trebuinta pe bisericele sale din tota lumea. Bisericele orthodoxe nationale insa n’au nicairi ajutoriu de cat inlauntrul natiunilor, unde ele esista; deca natiunile respective nu dau concursul lor bisericei, nu o ajuta, la implinirea misiunii sale; daca o dusmanescu, o degradeza, o persecuta, ei nu’i remane de cat calea crucii, a suferintelor si a martiriului, ceea-ce nu face onore unei natiuni chrestine sa-si martirizeze Biserica (*). De aceea guvernele si natiunile cele intelepte tot-de-una au sustinut prestigiul bisericei lor cu tote puterile lor si au mersu in acord cu biserica. Cestiunile bisericesti au fost privite ca cestiuni nationale, si biserica a privit cestiunile nationale si politice ca nedislipite de dansa. Fara acesta reciprocitate de concursu o biserica nationala nu pote esista; ea cu incetul se atrofiaza si perde tota insemnatatea de putere morala a statului, precum acesta s’a intemplat in mare parte cu bisericele orthodoxe din imperiul turcescu.”

      • Cristian zice:

        Absolut de acord ca etno-filetismul are radacini vechi, care se intind dupa intelegerea mea pana in Bizantul sec. XIII (sau ma rog, imperiul dela Niceea). Iar semintele au fost aruncate pe terenul fertil al „Renasterii” Bizantine incepand cu sec. IX-X, intoarcerea la filosofii pre-crestini. Iar pe la noi contextul favorabil infloririi acestor idei a cam fost creat tot de greci (fanarioti, etc). Ramane insa marturia unui crestin autentic – Ghenadie Scolarul, care atunci cand a fost intrebat de Mahomed de ce neam este, a raspuns cam asa: ” de vorbit vorbesc limba greaca, dar de neam sunt crestin.”
        Dar problema romaneasca ramane: ne-a placut la nebunie ideea, si am ajuns repede (dupa 1848) sa spunem ca suntem ortodocsi in primul rand pentru ca Biserica Ortodoxa sustine natiunea. Aici e nebunia si contextul in care a aparut si a avut priza si Miscarea legionara. Si s-a ajuns la basme precum cele din Pentru Legionari sau teoriile etno-filetiste patologico-protestante ale celui ce se autointitula preot-nationalist – pr. Staniloae.
        Si pana la urma Hristos nu ne va intreba la judecata de unde am „prins” o erezie si cat de veche era, ci de ce am primit-o si de ce n-am facut nimic sa o combatem dupa invatatura Sfintilor Parinti.

  4. Foarte importantă discuția despre etnofiletism, am apreciat informațiile aduse, mulțumesc!

    Totuși, atunci când articolul de pe Pemptousia atingea problema autocefaliei bisericilor locale, mi s-a părut că detectez acolo o nuanță de regret că așa s-a micșorat teritoriul Patriarhiei Constantinopolului 🙂 Dar poate mi s-o fi părut…

    Că noi nu suntem sub Bartolomeu e irelevant în acest moment, dar că bulgarii nu sunt sub Bartolomeu – slavă Domnului!

    • kalinikos zice:

      Intr-adevar concluzia cam scartaie. Dar s-ar putea sa fie doar nationalistul din mine 🙂

      • Andrei zice:

        E relevant oricum pentru informatiile istorice. Intr-adevar, cam nasol cand un autor isi imprima si ideile sale personale, dar conteaza informatia in sine.

      • kalinikos zice:

        https://doxologia.ro/articole-teologice/canonul-15-de-la-sinodul-i-ii-din-constantinopol-de-la-anul-861
        O alta analiza a aceluiasi canon, probabil in aceiasi termeni (nu am citit brosura, asa ca nu cunosc termenii in care trateaza subiectul).

        O singura idee legata de acest canon 15: lauda pe cei care opresc pomenirea, dar nu-i osandeste pe cei care nu fac asta. Deci, dupa parerea mea nu transforma nepomenirea in norma, ci o admite ca arma in lupta impotriva ereziei. Daca e folosesta sau nu, depinde de fiecare.
        In plus, nepomenirea este in fapt o acuzare de erezie. Deci ar trebui totusi sa fie un Sinod care sa valideze aceasta acuza (daca este cazul) si sa-l depuna pe episcopul (sau minciunoepiscopul) respectiv. Fiindca nepomenirea asta ar trebui sa aibe oaresce efecte: fie se pocaieste si se intoarce, fie este osandit si depus.

      • Andrei zice:

        Eu nici nu fortez nepomenirea. Nu pot fi insa de acord cu manipularile pe care diversi teologi BOR le fac pe marginea acestui canon.

        Intr-adevar, nu osandeste pe nimeni, dar atentie! Doar unii sunt laudati in mod clar! Iar o erezie se poate observa si fara acuza oficiala. De fapt, toate ereziile au fost asa. Nestorianismul a fost nestorianism si pana la Sinodul III. Pur si simplu era in contradictie cu invatatura Bisericii de pana atunci (treaba specificata si de canonul 15).

        Dar repet, cum multi chiar au cam dat-o in schisma in ultima perioada, recomand multa luare aminte. Datoria mea (din pura onestitate intelectuala) e sa contest talcuirile dubioase din ultima perioada ale canonului 15, insa nu consider ca trebuie musai intrerupta pomenirea momentan, in afara situatiilor clare. Ce e sigur insa e ca nu trebuie acceptata Creta, iar in afara problemelor teologice, nu e acceptat oricum de toate bisericile locale.

  5. suslik1973 zice:

    Patriarhia din Istanbul este ridicola prin proprtia marime-ambitii, practic e o stirpitura care se crede urias si, in mod normal, ar trebui sa fie irelevanta ca politica ecleziala. Din pacate, este un pion al noii ordini modniale, si de aceea tot primeste sprijin financiar si diplomatic de la marile tumori si metastaze, pardon, imperii, de pe planeta. Mosul ala cu mecla acra de armator grec falimentat la batrinete este tipul care joaca sah cu alalalt tradator ticnit, marxistul Bergoglio, folosind ca piese atitudini si initiative apostate si ilogice.

  6. socaciu90 zice:

    Cand eram mai tanar am intrebat pe duhovnicul meu,Arhimandrit si Exarh , dar ce se va intampla cu ereticii in Viata Viitoare,mi-a raspuns zambind nu te preocupa de ei,se vor judeca dupa constiinta lor,mai grav de noi ca ortodocsi ca l-am cunoscut pe Domnul Iisus Hristos si nu am ascultat de El.Si aveam catva timp de trecusem la Ortodoxie,adevarata credinta de la romano-catolici…

    • Eu l-as intreba sau l-as fi intrebat pe duhovnicul dvs. care este atunci diferenta dintre ortodocsi si eretici, de ce s-au facut atatea eforturi la Sinoadele ecumenice sau locale pentru delimitarea precisa dintre dogmele ortodoxe si erezii. Nu de alta, dar asa cum a pus duhovnicul dvs. problema, mai ca sunt avantajati cei care sunt eretici, asadar anathema, asadar in afara Bisericii.

      • socaciu90 zice:

        nu avem de-a face acum cu ereticii de atunci care luptau impotriva Sfintilor traitori care faceau si minuni pentru a demonstra Adevarata Credinta.Sunt niste eretici care au nevinovatia ca s-au nascut eterodocsi, majoritatea din cauza duhului lumesc si secularizarii nici macar nu-si inteleg sau traiesc propria “credinta”.La fel ca majoritatea noastra a ortodocsilor,nu avem trairea Ortodocsiei Sfintilor Parinti sau smerenia lor.Intr-o proportie suntem si noi actual asadar in afara Bisericii,traim iadul lumii acesteia,nu-l simtim peste tot pe Domnul Iisus Hristos si din vina noastra.
        Din perspectiva asta ar trebui privit sinodul din Creta,ca un Sinod al milei(nu al ecumenismului) pentru toti.Daca intelegem asta, intelegem de ce inca a mai venit Sfânta Lumină la Ierusalim.

      • Din nefericire, din pacate, avem in primul rand de-a face cu ereticii din Creta, oameni fara niciun Dumnezeu, care nu Il cunosc pe Hristos, care nu Ii cunosc invatatura, de vreme ce ii tradeaza pe credinciosii pe care ar trebui sa-i calauzeasca la Hristos in schimbul unor relatii diplomatice lumesti. Asa cum s-a mai spus pe-aici nu demult, insusi pseudo-sinodul din Creta este rodul duhului lumesc si al secularizarii.

        Nu ma intereseaza sa polemizez, nici nu am timp de asa ceva, asa ca va mai zic un singur lucru: atentie la ghidarea dupa semne si minuni:

        http://www.bibliaortodoxa.ro/cautare.php?text=semne+minuni&carte=-2

  7. Denisovanul zice:

    E ditai “nuanta” de revizionism canonico-politic in linkul ala de pe pemptousia. Patriarhia Fanarului si-a trait traiul de multisor poveste. Sa mori de ris: cica arhiepiscopi de…Efes, Filadelfia sau Calcedon. De ce nu (si) de Petra sau Mohenjo-Daro, sau Atlantida?! In fond, tot ruine sint, nu?

  8. suslik1973 zice:

    Nu sunt deloc un fan al dlui. Chirila, dar aici a fost magistral omul.

    • Denisovanul zice:

      Aoleu, acum vazui ca iar s-au dezbinat neorascolnicii astia. Gata, e clar: massele de credinciosi sunt acum intre Scylla si Carybda. Intre ecumuisti si schismatici, e ca si acum iti alegi moartea fizica intrea innec si spanzurare.

  9. Denisovanul zice:

    Asa ca cel mai bine este sa ai o relatie personala cat mai calda si sincera, plina de smerenie, cu Facatorul. Dumnezeu este Singurul Prieten si Parinte fara sminteala si pata, acum si pururi, amen!

  10. Denisovanul zice:

    Așa că singurii nepomenitori români care au o dreaptă cugetare patristică sunt pr. Claudiu Buză, dl. M. S. C., etc. Ceilalți, e posibil să cadă în zelotismul orb al grecului Sava.

    • radhacross zice:

      Totusi,sintagma ”partasie la erezie” e total nepotrivita.Avea dreptate [pseudo]episcopul Teofan cand l-a infruntat pe MSC,zicand ca nu exista asa ceva,”ori esti eretic ori nu esti”.Cred ca formularea ”acrivie cu dragoste” a pr.Claudiu e foarte potrivita.
      Personal,dupa toate situatiile create,am ajuns la concluzia cu care avertiza de la inceput pr.Zisis,generand atata dezamagire,ca nepomenirea nu este o solutie,din toate punctele de vedere,dar mai ales cel practic de a nu da sansa excluderii si posibilitatea luptei din interior pe toate fronturile ecleziologice.Mai degraba se poate adopta o varianta cu pomenirea la care se poate adauga ”…si sa-l indrepteze…”,tocmai in gandul unei acrivii cu dragoste.
      Totusi,inclin sa cred ca problemele multe si profunde din biserica in amestecul ei cu duhul letal al acestei lumi o imping inevitabil pe drumul catre apostazia finala.E o cernere pe care Domnul o permite tocmai pentru dezvaluirea cugetelor reale din inimile ucenicilor sai.Unde este cu adevarat Biserica doar El o stie si o va dezvalui la sfarsit.Asta nu inseamna ca lupta pentru Adevar este inutila,intrucat in toiul ei,in afara marturisirii personale,castigarea chiar si numai a unui suflet care asista la ea si se lamureste,este nepretuita.

  11. Denisovanul zice:

    Grecoteiul are o atitudine extremă, nu stilistă, dar aproape. Când tot Athonul merge, bisericește vorbind, unde trebuie, se trezesc niște unii de pe acolo să zică că, chipurile, „dacă vine acum Hrstos, îi bagă pe cei aflați în comuniune cu ecumeniștii la eretici”. Ete na, a văzut lavriotul cu duhu’!

  12. Andrei zice:

    Părintele Serafim Rose despre „SUPERCORECTITUDINE” sau „boala corectitudinii”. Apărarea fără compromis a Adevărului trebuie combinată cu o CALDĂ și VIE ORTODOXIE A INIMII
    Teologii neotradiţionalişti erau în afara duhului teologiei ortodoxe: „nu fiindcă nu ar fi destul de deştepţi sau citiţi, ci fiindcă sunt prea pătimaş preocupaţi să arate cât sunt ei de corecţi întotdeauna.” Părintele Serafim Rose

    Acest tip de îngustime era numit de Pr. Serafim cu termenul de „supercorectitudine” iar uneori îl mai numea şi „boala corectitudinii”. Vedea ce putere de atracţie poate avea ea asupra tinerilor, atât asupra celor convertiţi şi asupra ortodocşilor născuţi în Occident. Noile autorităţi „supercorecte” observa el, „le oferă câteva «răspunsuri simple» la întrebări complexe, lucru foarte atrăgător pentru cei uşor nesiguri sau şovăielnici în credinţa lor. […] Cunoaştem mulţi convertiţi ce se agaţă de «corectitudine» ca de un biberon şi cred că şi-ar mântui sufletele mai bine dacă ar fi puţin mai «incorecţi», dar mai smeriţi”.

    Prin demersul său modern şi extrem de logic, aripa „supercorectă” s-a plasat deasupra simplilor credincioşi greci din „vechea şcoală”; iar Pr. Serafim a simţit că mentalitatea lor era străină şi de cea a mult-pătimitorilor ruşi. Iată ce scria într-o scrisoare: „Din toată «înţelepciunea» lor pare să lipsească un element de bază, unul pe care Sfinţii Părinţi îl subliniază ca fiind esenţial pentru autentica viaţă ortodoxă: suferinţa. «Înţelepciunea» născută din tihnă şi dispute goale nu are rost; dar înţelepciunea născută dintr-o suferinţă profundă (aşa cum a dat Dumnezeu mai ales ruşilor din ziua de azi) este singura cu adevărat echilibrată şi sănătoasă, chiar dacă ea nu poate da un răspuns rapid la orice întrebare pusă în glumă. Să încercăm a intra mai adânc în această suferinţă, dacă Dumnezeu ne va da harul Său!”

    Unul dintre „răspunsurile simple” furnizate de către contingentul supercorect se referea la relaţiile dintre feluritele Biserici Ortodoxe. Ei susţineau că Bisericile nou-calendariste sau implicate în activităţi ecumenice erau „eretice” sau „nevalabile”, că „nu sunt deloc biserici”, că episcopii lor erau „pseudo-episcopi” şi că nu aveau har în Tainele lor.

    Unii dintre preoţii de frunte ai noii facţiuni, înainte de a fi primiţi în Biserica din Afara Graniţelor fuseseră hirotoniţi de una din aceste Biserici nou-calendariste, Arhiepiscopia Greacă a Americii. Aceşti preoţi îşi alcătuiseră o întreagă teorie conform căreia Arhiepiscopia Greacă, datorită activităţilor ecumenice şi-ar fi pierdut harul cândva după hirotonia lor.

    Din nefericire, unul dintre preoţi avea un frate care era încă preot în Arhiepiscopia Greacă. În timpul unei vizite la Platina, el i-a spus Părintelui Gherman: „Fireşte că nu mă rog pentru fratele meu!” – vrând să spună că nu se roagă pentru el la Sfânta Liturghie, când se pomenesc ortodocşii. Uluit, Pr. Gherman s-a dus să-i spună Părintelui Serafim. „Îţi poţi închipui aşa ceva?”, a întrebat el. „E vorba de fratele său de sânge, hirotonit de acelaşi episcop ca şi el!”

    Părintele Serafim şi-a mijit ochii a mirare. „Ăsta cu siguranţă este «corect»”, a spus el oftând.

    Când Cuvântul Ortodox a publicat un apel al Bisericii Ortodoxe din Uganda lovită de sărăcie, având nevoie urgentă de hrană, îmbrăcăminte, cărţi duhovniceşti, icoane etc., unul dintre preoţii supercorecţi le-a scris părinţilor pentru a întreba dacă aceşti ortodocşi africani erau „cu adevărat fraţi”. Preotul susţinea că dacă aparţineau unei jurisdicţii nou-calendariste (cum de fapt şi erau), adică „una lipsită de har”, nu trebuie ajutaţi. „Mai bine donez cât pot unei familii sau organizaţii ortodoxe care merită”, concluziona el.

    „Cum am putea combate acest elitism rece?” – s-a întrebat Pr. Serafim la citirea acestei scrisori.

    Concepţia supercorectă despre har – sau mai degrabă despre lipsa de har – a pricinuit multe probleme Bisericii Ruse din Afara Graniţelor. Liderii facţiunii supercorecte le dădeau de înţeles oamenilor, mai ales convertiţilor impresionabili, că episcopii Bisericii Ruse din Afara Graniţelor socoteau că această Biserică este singurul trup ortodox rămas în lume şi că aproape tot restul Bisericilor sunt lipsite de har. Însă, aşa cum observa Pr. Serafim, „episcopii noştri refuză «definească» acest subiect şi să facă totul «alb şi negru»; şi sunt sigur că, poate fără excepţie, episcopii noştri nu numai că refuză să le declare fără har, ci cred (lăsându-le cel puţin avantajul unei îndoieli) că au har“.

    Mulţi dintre aceşti ierarhi şi-au ridicat glasul cu putere împotriva ecumenismului, serghianismului etc., dar nu au rupt în mod oficial comuniunea cu vreo Biserică, afară de Patriarhia Moscovei – şi chiar şi în acest caz nu au îndrăznit să o declare „lipsită de har”. Aşa cum scria Pr. Serafim altundeva, „Episcopii (Bisericii Ruse din Afara Graniţelor) chiar au refuzat în mai multe rânduri să facă o asemenea declaraţie; iar în declaraţia lor de la Sinodul din 1976, ei chiar s-au adresat preoţilor sinceri şi râvnitori din Patriarhia Moscovei în termeni rezervaţi doar preoţilor care posedă şi transmit harul lui Dumnezeu”.

    Ducându-se în Grecia, facţiunea supercorectă a încercat să creeze legături politice între Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi cea mai extremistă dintre toate grupările vechi-calendariste, cea a mateiţilor, care credeau nu numai că toate Bisericile nou-calendariste erau lipsite de har, ci că orice Biserică ce avea de-a face cu ele era lipsită de har. Mai apoi, planul a căzut, fiindcă mateiţii au aflat că, contrar a ceea ce li s-a dat de înţeles, Biserica Rusă din Afara Graniţelor era mult prea „liberală” pentru ei.

    În 1976, misiunea ortodoxă de limbă engleză a primit şi ea o lovitură când unele persoane (mai ales convertiţi nesiguri pe ei) care fuseseră botezaţi în alte Biserici Ortodoxe canonice au fost îndrumaţi de către contingentul supercorect să se reboteze în Biserica Rusă din Afara Graniţelor.

    „Recent”, scria Pr. Serafim, „unii au dorit să vadă asemenea «rebotezări» săvârşite în eparhia noastră a Americii de Vest, dar Arhiepiscopul Antonie a refuzat cu multă înţelepciune să le îngăduie, lucru în care noi i-am dat tot sprijinul nostru – căci, într-adevăr, aceasta ar fi echivalat cu o declarare a absenţei harului în Arhiepiscopia Greacă“.

    Episcopul Nectarie s-a alarmat auzind de această practică fără precedent. „Poate că al doilea botez”, a remarcat el, „spală harul de la cel dintâi”.

    În 1976, la apogeul maniei corectitudinii, Pr. Serafim a explicat unui convertit de ce drumul lui nu poate urma acest tip de „zelotism”. „«Stricteţea» lor”, scria el, „îi sileşte să se implice aşa de tare în politica bisericească încât problemele duhovniceşti devin cu totul secundare. În ce mă priveşte, ştiu că dacă ar trebui să mă aşez şi să mă gândesc ce nuanţă de «zelotism» este cea «corectă» astăzi, mi-aş pierde întreaga pace a minţii şi mi-aş pune mereu problema ruperii comuniunii, a felului cum li se va părea acest lucru altora, a «ce vor crede grecii» (şi care greci?) şi «ce va crede Mitropolitul?» Şi nu aş mai avea timp sau înclinare să primesc insuflarea pustiei, a Sfinţilor Părinţi şi a minunaţilor sfinţi din vechime şi din vremurile moderne care au trăit într-o lume mai înaltă. În vremea noastră mai ales, nu este cu putinţă să fii cu totul detaşat de asemenea probleme, dar să nu punem carul înaintea boilor“.

    Într-o altă scrisoare scria: „Noi cei care dorim să rămânem în adevărata tradiţie a Ortodoxiei trebuie să ne arătăm osârduitori şi fermi în ortodoxia noastră, fără a fi fanatici şi fără a îndrăzni să-i învăţăm pe episcopii noştri ce trebuie să facă. Şi, mai presus de orice, trebuie să ne străduim să păstrăm mireasma Ortodoxiei, fiind măcar puţin mai nelumeşti, desprinşi de toate grijile şi politicile, chiar ale Bisericii, hrănindu-ne cu hrana cea de dincolo de lume pe care Biserica ne-o dă atât de îmbelşugat“.

    A existat o vreme când Pr. Gherman se temea că grupul supercorecţilor era destul de puternic spre a da tonul pentru toţi convertiţii la ortodoxia tradiţională din America şi în special cei din Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Dar Pr. Serafim, deşi îl durea să vadă cum oamenii sunt prinşi de acest extremism, nu era prea convins. Citându-l pe Abraham Lincoln, el i-a spus părintelui Gherman: „E adevărat că îi poţi prosti pe toţi oamenii un timp; îi poţi prosti pe unii chiar tot timpul; dar nu îi poţi prosti tot timpul pe toţi”.

    Judecând după felul cum mergeau lucrurile Pr. Serafim a prezis că până la urmă, grupul supercorecţilor va pune la cale o schismă şi va sfârşi ca o sectă îngustă şi izolată. De-a lungul anilor a afirmat acest lucru de mai multe ori în scrisorile sale:

    15 iunie 1976: „În viitor «aripa dreaptă» a ortodoxiei se va diviza probabil în mai multe mici «jurisdicţii», cele mai multe anatematizându-se şi luptându-se unele cu altele. […] Trebuie să menţinem contactul viu cu clericii ruşi mai bătrâni, chiar dacă unii dintre ei ne par poate puţin prea «liberali», altfel ne vom pierde în jungla «zelotismului» ce creşte în jurul nostru!”

    8 iulie, 1980: „Noi înşine am simţit de la o vreme că Pr. … şi alţii care îi împărtăşesc atitudinea se îndreaptă direct către o schismă, care acum pare inevitabilă dacă nu îşi schimbă direcţia. Nimeni nu are nevoie de o astfel de schismă: sunt aşa de multe grupuri de ortodocşi «corecţi» în Grecia de azi (nici unul în comuniune cu ceilalţi), încât un nou grup nu va face decât să dovedească puterea diavolului de a diviza pe creştinii ortodocşi“.

    27 octombrie 1980: „Privesc cu durere şi întristare întreaga situaţie…, dar nu am puterea de a face nimic. […] Inevitabila schismă pe care ei o pregătesc acum (dacă nu se schimbă cât mai curând) va fi ultimul pas într-un proces pe care numai ei îl pot schimba”.

    17 septembrie 1981: „Judecând după ultima izbucnire, schisma este aproape şi mi-e teamă că «majoritatea tăcută» a preoţilor şi a mirenilor noştri vor ofta doar uşuraţi când vor fi plecat cei ce bagă zâzanie, lăsând în urma lor o recoltă negativă de rea-voinţă şi continuându-şi, pe un ton şi mai înalt, ponegrirea şi ura din noua lor «jurisdicţie».

    Dumnezeu să ne păzească de toate acestea! Te rog să-mi ierţi francheţea, dar simt că este deja foarte târziu, şi oricine poate face ceva e mai bine să o facă acum. Ştiu că Dumnezeu va continua să păzească Biserica Sa şi cred că va face să prospere adevărata misiune ortodoxă care tocmai începe în Biserica noastră […] Dar tragedia sufletelor prinse într-o schismă produsă de încăpăţânare va fi incalculabilă“.

    8 decembrie 1981: „Cât de tragic este faptul că unii îi scot pe cei din turma lor (chiar dacă mică) din comuniunea cu singurii oameni care ar putea încă să-i înveţe ce este ortodoxia şi să-i ajute să se trezească din fanteziile lor despre o ortodoxie supercorectă ce nu există niciunde în lume”.

    Din nefericire, la scurt timp după adormirea părintelui Serafim prevestirea sa s-a împlinit aşa cum scrisese.

    „Toate acestea vor trece ca un groaznic coşmar”, remarca Pr. Serafim într-o scrisoare. Privind înapoi la sprijinul pe care-l acordase grupului supercorect în anii anteriori, scria: „Ne simţim noi înşine trădaţi mişeleşte. […] În toţi aceşti ani am crezut că sunt în acelaşi cuget şi suflet cu noi, dând tot ce au pentru cauza misiunii de limbă engleză. Dar în realitate, se pare că în tot acest timp nu au lucrat decât pentru propria slavă, abuzând cu cruzime de încrederea simplilor noştri episcopi, preoţi şi mireni ruşi… Ne temem că toate articolele noastre despre «zelotism» din anii trecuţi n-au făcut decât să producă un monstru!“

    Bineînţeles, ambele părţi au rămas dezamăgite. Liderii noii partide, insuflaţi să adopte o poziţie zelotă, mulţumită în primul rând părinţilor de la Platina, socoteau că părinţii se vor alătura în chip firesc mişcării lor şi vor începe să asculte de directivele mănăstirii din Boston. Unii dintre ei au fost cu adevărat dezamăgiţi când a devenit limpede că părinţii nu au de gând să urmeze linia lor. Credeau că Pr. Serafim dorea o stricteţe absolută, la fel cum o doreau ei, dar se înşelau. Pr. Serafim dorea Adevăr, care este la un nivel mult mai adânc. „Ei şi-au clădit o carieră bisericească proprie”, scria Pr. Serafim, „pornind de la o premisă falsă, dar atrăgătoare: că principala primejdie pentru Biserica de azi este lipsa stricteţii. Nu: primejdia principală este ceva mult mai adânc – pierderea savorii Ortodoxiei, o mişcare la care participă ei înşişi, cu toată «stricteţea» lor. «Stricteţea» nu ne va mântui, dacă nu vom mai avea simţământul şi gustul Ortodoxiei[…] “.

    În timpul ultimului deceniu de viaţă Pr. Serafim a cheltuit o incredibilă cantitate de timp şi energie cu problema supercorectitudinii, fiind nevoit să susţină conştiinţa ortodoxă transmisă de Părinţi împotriva multelor idiosincrasii ale „teologiei” neotradiţionaliste. Era nevoie nu doar de articole, ci şi de răspunsuri bine chibzuite pentru mulţi oameni ce veneau la el uimiţi de noul ton dat în Biserică.

    Privind în urmă, am fi înclinaţi să privim aceste lucruri ca pe o pierdere de timp. Aceştia erau, după cum spunea Pr. Serafim, „liceeni ce se jucau de-a ortodoxia”, încercând să dovedească că ei sunt mai duri decât toţi. Nu erau nişte gânditori sensibili precum Pr. Serafim şi nu erau defel interesaţi de ceea ce ar fi avut de spus, dacă aceasta nu era în acord cu linia partidului.

    Însă anumite consideraţii ne duc la concluzia că nu şi-a pierdut defel timpul. În primul rând, aşa cum îşi dădea prea bine seama Pr. Serafim, erau în joc suflete, căci, conducând oamenii la schisma cu Biserica, facţiunea supercorectă îi lipsea de mijloacele mântuirii.

    „Un număr de oameni”, scria Pr. Serafim, „au părăsit deja Biserica noastră plini de mânie şi văd cum alţii se pregătesc să urmeze aceeaşi cale. Avertismentele noastre din Cuvântul Ortodox sunt destinate să salveze cât mai mulţi oameni cu putinţă de la acest pas sinucigaş. Iată câteva semne de primejdie: foarte recent, preotul bisericii din… le-a spus la doi dintre fiii mei duhovniceşti pe care-i trimisesem acolo, că episcopii noştri ruşi îl «trădează» cu «ecumenismul» lor; un alt preot grec a spus turmei sale că, în curând, vor fi iarăşi fără episcopi, fiindcă trebuie să părăsească Biserica Rusă din Afara Graniţelor; un alt cleric îi numeşte pe faţă pe unii din episcopii noştri «eretici».Pericolele asupra cărora avertizăm nu sunt nicidecum imaginare“.

    În al doilea rând, trebuie să luăm în considerare efectul pe care acest subiect l-a avut în rotunjirea mesajului Părintelui Serafim către lumea modernă. Aşa cum am văzut, supercorectitudinea (şi nu totdeauna în formele atât de evidente evidente mai sus) este o mare ispită pentru poporul ortodox din aceste vremuri din urmă, când „dragostea multora se răceşte“ (cf. Mt. 24, 12). Într-adevăr, corectitudinea e implicată chiar de cuvântul „ortodox”, care înseamnă „dreaptăslăvire”. Una din întrebările cheie ale vremii noastre, cu care Pr. Serafim a trebuit să se confrunte, a fost: Cum poţi rămâne drept credincios fără a ajunge la îndreptăţirea de sine, la fariseim?

    Tocmai datorită faptului că Pr. Serafim s-a confruntat cu extremismul „corect”, a fost în stare să-şi ajute contemporanii să iasă din această fundătură. De nu ar fi fost aşa, probabil că scrierile sale s-ar fi dovedit unilaterale. Chiar dacă el însuşi a evitat această capcană, cuvintele sale nu ar fi putut să-i împiedice pe unii indivizi mai puţin echilibraţi să se abată de la scopul mai adânc înspre dreapta. Însă, aşa cum se dovedeşte acum, mesajul său către oamenii de azi e plin de avertismente împotriva reînnoirii atât de dreapta, cât şi de stânga, împotriva legalismului şi exteriorizării lipsite de dragoste, deghizate în „tradiţionalism”. „Orice lucru exterior“, spunea el, „poate deveni ceva fals”.

    În sfârşit, să nu uităm să pomenim valoarea tuturor acestor lucruri pentru formarea sufletească a Părintelui Serafim însuşi. Şi el era un convertit la „ortodoxia zelotă”; şi era necesar să pătrundă mai adânc în fenomenul zelotismului care în sine nu era o rezolvare. Ocupându-se de el şi mai ales suferind din pricina lui de-a lungul multor ani, Pr. Serafim fusese silit să elimine vestigiile unui elitism rece din credinţa sa creştină, păstrându-şi în acelaşi timp credincioşia pentru cauza „adevăratei Ortodoxii”. Aşa cum scria într-o scrisoare, „Cred că, prin toate acestea, în ciuda aparenţelor, Dumnezeu ne ajută să ajungem la o Ortodoxie mai adâncă şi mai adevărată. Prea mult din ortodoxia noastră de azi este fariseică şi mărginită, sau cel puţin căldicică şi confortabilă, încât avem trebuinţă să fim puţin scuturaţi. Să dea Domnul ca măcar oile Sale să nu se piardă!“ Iar într-o altă scrisoare: „În adâncul meu nădăjduiesc că vom trece prin toate acestea şi că în final inima profundă a Bisericii noastre se va face cunoscută”.

    În suferinţa aceasta Pr. Serafim a reuşit, aşa cum vom vedea, să ajungă la rara combinaţie între apărarea fără compromis a Adevărului şi o caldă şi vie Ortodoxie a inimii. Iată ceea ce-i deosebeşte pe experţii „tradiţionalismului” mort de adevăraţii purtători ai Tradiţiei vii, precum Arhiepiscopul Ioan”.

    Ieromonah Damaschin, „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005, p. 464 – 470.

    • Andrei zice:

      1. Comentariul a intrat la spam singur, nu stiu de ce (motivul intarzierii acestei moderari).

      2. Cui te adresezi?

    • Pr. Serafim Rose a avut dreptate în unele lucruri dar nu în altele. Există în zilele noastre o tendință de a nu ne mai raporta la Sfinții Părinți, ci la diferite personalități contemporane. Acolo unde personalitățile contemporane nu sunt în acord cu Predania Bisericii lui Hristos așa cum este ea exprimată în Sfânta Scriptură, Sfintele Sinoade Ecumenice și Sfinții Părinți, noi ne ținem de Predanie și nu de personalitățile contemporane.

      Desigur că această Predanie este tradiționalism mort dacă este studiată ca un subiect de științe umaniste, ea are sens numai ca fundament al unei vieți în Hristos și în Biserică, hrănite prin Sfintele Taine, prin rugăciune, printr-o viață duhovnicească cu tot ce presupune ea. Pr, Serafim Rose se confrunta adesea cu oameni care din punct de vedere al cunoașterii și practicării tuturor chițibușurilor exterioare erau experți, dar cărora le lipsea trăirea. Aceștia fie erau membri ai schismelor vechi-calendariste, fie erau chiar membri ai ROCOR (o comunitate cu statut incert, poate o schismă, poate o biserică locală desprinsă în mod legitim din Patriarhia Moscovei, care se găsea în rătăcirea serghianistă) cu mentalitate schismatică, care în cele din urmă au și dus la intrarea în comuniune a ROCOR cu schismaticii stiliști (vechi-calendariști).

      Dacă pr. Serafim Rose ar fi fost mai puțin sentimental și poetic acolo unde nu era cazul, ar fi studiat poate istoria Bisericii mai mult și ar fi cunoscut că întreruperea comuniunii cu o biserică locală pe alt temei decât erezia constituie schismă, iar cei care sunt în schismă nu mai sunt în Biserică și nu mai pot primi harul dumnezeiesc care îl face pe om să trăiască în Hristos, ca membru al Bisericii Lui. În loc de aceasta, el și-a inventat propria categorie a hipercorectitudinii și a aplicat-o și unde era cazul (căci pentru unele lucruri acrivia exagerată nu este bună, ci este mai bună iconomia, care ține seama de slăbiciunea omului) și unde nu era cazul, de exemplu când îi critica pe cei care doreau să se boteze ortodox după ce au fost ”primiți prin iconomie”!

  13. Denisovanul zice:

    De ce zelotistii sunt obsy de Teodor Studitul?! Fac exact ca sectantii, care isi trag cate un verset ca teologie ultima, resping restul Scripturilor.

  14. Denisovanul zice:

    Si neoprotestantii au aceasta atomizare ca motor de generare de confesiuni. Nu e vreo diferenta intre ei si schismaticii ortodocsi. Ba nu, mint: NP au grija de ai lor. Astia, zelotii, isi arunca “turma” in dezorientare, cand nu o arunca in fanatism eclesio-izolationist. In greaca se zice “Diabolos” la Dezbinator… Hristos uneste, dar si desparte. Schisma, patronata de Vechiul Neprieten, doar desparte.

    • radhacross zice:

      Sabia Duhului,Crucea lui Hristos uneste si deosebeste,nu desparte.Taina a Iubirii fiind,asumata deplin si personal ea este si calea intoarcerii la asemanare.Teologic,este valabila chiar si pentru Lucifer,de ar fi cu putinta.Dumnezeu stie.

  15. Denisovanul zice:

    Ce m-a scarbit cu adevarat fata de ecumenisti este obsesia lor de a pupa Statul intre cerci, in 90% din situatii, probleme, ocazii. E capitalism? Laudam investitorii si goana dupa ban, mai ales daca o parte din profit mai gaseste drumul catre cutia milei sau buzunarul/contul sacerdotului. E comunism de tip bolsevic? Laudam daramatorii de biserici, mai ales daca le suntem si informatori. Vin migralaii musulmani? Ne scoatem crucea, ca sa nu jignim “sensibilitati”. E Statul angrenat ca figurant, nici macar actor, in globalism? Latram sub steagul ecumenismului.
    Apostolii nu erau infailibili. Deci eu cred cu tarie ca Saul din Tars, devenit apostolul Pavel, era inselat cand a scris “nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu”. Sau pur si simplu a scris-o pentru o eventuala interceptare a scrisorii de catre stapanirea romana. Prefer sa cred Evanghelia, cand relateaza ce a zis Vechiul Vrajmas, incercand sa Il ispiteasca pe Fiul Omului: “Mie imi este data slava tuturor acestor imparatii, si o daruiesc cui imi place”. Asa ca am ales calea relatiei personale cu Dumnezeu, fara sa mai complic cu ritualuri in institutii “divino-umane”, fie acestea corupte ierarhic, fie dezbinate anarhic.

    • ioanc zice:

      Nu stiu cum sa incep ca sa nu va suparati pe mine. Aveti o retorica interesanta, putin patimasa. Prin afirmatia ca ati “ales calea relatiei personale cu Dumnezeu, fara […] ritualuri in institutii “divino-umane” mi-am adus aminte ca si eu, candva, gandeam astfel. Insa, vai … eram in inselare. Si-i dau slava lui Hristos ca m-a lecuit de aceasta. Am inteles ca nu poti fi in relatie directa cu Hristos ca si beneficiar al harului decat prin participarea reala la Tainele Bisericii. Fiecare suntem chipuri/icoane ale lui Hristos, deci suntem legati de Hristos, fie ca ne place sau nu acest lucru. Daca nu ar exista Taine, doar am rationaliza despre Hristos si lucrarea Lui mantuitoare sau L-am marturisi sentimental, adica pietist. Mai rau, am vorbi despre El ca despre un mare Invatator, punandu-L alaturi de alti mari invatati ai acestei lumi. Cu alte cuvinte nu am trai intru Hristos. De aceea ortodoxia e lucrare launtrica a omului prin Hristos din Tatal intru Duhul Sfant. Si tocmai aceasta relatie, aceasta lucrare divino-umana ne duce spre induhovnicire, spre intelegerea ca Sfintele Taine nasc, hranesc si desavarsesc starea launtrica ducand la salasluirea Imparatiei in noi. Si de aceea noi, ca si ortodocsi, cand ne rugam nu privim spre cer ci spre adancul inimii, caci acolo salasluieste Hristos, acolo e Imparatia Lui. Iar toate acestea nu se pot savarsi decat in Biserica. De aceea noi iubim atat demult Biserica si nu acceptam sa fim mintiti cand altii ne zic ca si ereticii sunt biserica … “chiar daca nu credem aceasta”, chipurile.

      Si de ce e important sa fim induhovniciti? Fiindca atunci nu am mai spune ca “apostolul Pavel, era inselat cand a scris “nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu”. Si sub nici o forma nu am crede ceea ce ne spune vrajmasul, fiindca el e tatal minciunii. Am intelege ca atunci cand Adam a pacatuit acesta se bucura sincer in inima lui, se vedea dumnezeu. Cand la intrebarea lui Hristos: “Adame unde esti?”, acesta era fericit ca era gol, adica nu mai avea harul Duhului Sfant si s-a ascuns nu de rusine, ci din mandrie luciferica L-a evitat pe Hristos… ca nu se cuvenea sa stea de vorba cu Cel ce i-a dat o asemenea femeie. Aici e tragedia, ca pentru o clipa de mandrie demonica am pierdut partasia harului Duhui Sfant.

    • ioanc zice:

      P.S. Fiindca mi-am adus aminte. Mai vreau sa spun ca pentru noi, cei ce ne numim ortodocsi, Biserica o inchipuie pe Maica Domnului. Biserica e adevarata icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Cum Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria L-a purtat in pantecele ei pe Hristos Dumnezeu, tot asa si Biserica ne poarta in pantecele ei, ne hraneste, ne incalzeste pentru a ne naste fii desavarsiti ai Imparatiei cerului. Si precum la rugamintea Maicii Lui, a prefacut apa in vin, tot asa la rugamintele/rugaciunile Bisericii, apele lumii acesteia (adica oamenii pacatosi) devin mladite ale Vitei de vie, (Vita de vie îL preinchipuie pe Hristos) adica sfinti aducand roada duhovniceasca (atata timp cat se duce o autentica viata intru Hristos, impartasindu-se direct din El.) Sa ne mai amintim si de cuvintele lui Hristos, din ceasul rastignirii Sale, catre Maica Sa Sfanta: „Femeie, iată fiul tău!”, iar noua prin ucenicul Sau, apostolul Ioan: „Iată mama ta!”
      Si acum am o intrebare. Pot ereticii, care o hulesc pe Maica Domnului sa se numeasca fii ai Ei, ai Bisericii? Putem noi sa-i mintim ca si ei sunt Biserica? Macar fata de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ne rusinam … ca deh fatarnicia in noi creste precum Fat Frumos din poveste.

      • Denisovanul zice:

        Frumoase metafore, cele cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Biserica. Doar ca Ea a nascut pe Fiul Omului, fiinta umana perfecta in toate, in primul rand fara pacat, iar Biserica…este o organizatie umana cu practici si dogme de origine/inspiratie divina. Iar ereticii nu o „hulesc” pe Maica Domnului. Incercati sa intrebati un protestant ce ar zice daca cineva o injura pe Cea Care L-a nascut pe Mantuitorul. Adevaratii protestanti, adica cei care nu au fost spalti pe creir de occidentlaisme degenerative spiritual, va va raspunde ceva de genul „l-as pocni”. Am auzit eu insumi acest raspuns. Stiu, va referiti la faptul ca nu O preacinstesc. E pierderea si alegerea lor. Care trebuie respectata. Vedeti ce biasuri de comunicare aduce subiectivismul confesional patimas? In loc sa prcizati realitatea dogmatica, cum ei nu aplica horosul primului sinod ecumenic de la Efes, adica III ecumenic, dvs. scrieti „hulesc”. E o deosebire uriasa intre blasfemie/insulta si o alta cale de a cinsti, o cale, in cazul lor, inferioara celei a noastre.
        Spuneti despre mine ca sunt patimas. Asa e, am un stil patimas, tocmai pentru ca am fost ranit in increderea mea privind adevarul din istoria Bisericii. Nici privat, nici public nu imi place minciuna, nici venind de la mine, nici catre mine. Amandoi suntem subiectivi: dvs. din dragoste de Biserica, eu din dragoste de adevarul obiectiv. Insa dvs. sunteti la fel, insa asezat in alta oglinda, cu idolul propriu, anume idolul eclesial, pe alt piedestal. Se pare ca noi, oamenii, avem instictul pervertit de a cauta idoli…poate ca de fapt asta e Caderea Omului. De ce sunt asa fixat pe chestiune ademitizarii istoriei Bisericii? Pentru ca minciuna se afla, si dezamgirea doare, infurie, rupe. Pentru ca, in aceste zile, nu putem spune ca fiind vai, noi crestinii nu am face si nu am facut vreodata ce fac islamistii sau extremistii ideologici de extractie masonic-revolutionara; noi intoarcem si celallat obraz”. Dusmanii nostri cunosc minciunile noastre. Nu neg cat de putin: poate unii din ei au fost infiltrati in „divino-umana” organziatie sau in conducerile imperiala bizantina, franca, germana, rusa, etc., determinanad, din anume posturi-cheie, anume excese si erori anti-noncrestini, tocmai cu scop de treapta intr-un plan viitor. Ei asa lucreaza. Sau pur si simplu e vorba de prostia si rautatea unor indivizi, care din pacate, au dat o vreme tonul deciziilor in „state-arhetip ortodoxe” si in organizatii „infailibile” (nu e nevoie sa le numesc, nu?). Abia dupa ce Biserica isi va fi cerut iertare pentru acele pogroame si persecuti anti-politeisti, anti-eretici, antisemite, etc., abia atunci vom putea spune „crestinismul mondial actual e, iata, superior moral Islamului, Stangii revolutionare, etc.: a recunoscut oficialsi public greseli si crime, si a cerut iertare”. Nu sunt de ajuns vizitele unor inalti clerici la Yad Vashem. Sa botezi fortat e…scuipat pe obrazul lui Hristos. Si pe al Botezatorului. Catolicii, cu toate porcariile pe care le fac si spun, al nivelul cel mai inalt dupa infectia/infiltrarea numita oficila Vatican II, totuis au aceasta bila alba, a cerutului de scuze pentru rele din trecut.
        Aoleu, iar scrisei mult. Dar nu puteam raspunde mai scurt. Scuze, Andrei, nu mai repet.

      • ioanc zice:

        Problema e ca ceea ce v-am spus (bineinteles ca nu de la mine) nu sunt metafore ci realitati duhovnicesti. Va inteleg punctul de vedere. Insa eu nu vad asa Biserica. Pentru mine nu e o institutie. Ci e o comuniune euharistica. Deci e legat tot de Taine. Cum zice si Ana: „este adunarea celor care sunt chemați și răspund chemării lui Dumnezeu la pocăință și la a intra în Biserică prin taina Botezului.”
        Probabil stiti ca in Biserica principalele odoare/icoane nu sunt cele de pe pereti (acestea sunt simboluri ale realitatilor duhovnicesti) … ci sunt tocmai crestinii/pacatosii – acei marturisitori si traitori intru Hristos. Ei sunt chemati sa devina, dupa modelul Bisericii Mama, biserici-vii marturisitoare. Dupa cum Biserica are Altarul si Sfanta Masa la fel si ortodoxul in adancul inimii lui are un Altar si o Sfanta Masa la care e chemat sa savarseasca Sfanta Liturghie neintrerupta. Si aceasta e de fapt apocalipsa/revelatia (Evanghelistului Ioan), pe care trebuie sa o experieze fiecare dintre noi. Sa stiti ca nu exista decat o singura Apocalipsa: Revelatia lui Hristos. De fapt aceasta e experienţa dumnezeieştii Liturghii nezidite în templul nezidit pe care a trăit-o Evanghelistul Ioan, care acoperit de slava lui Dumnezeu este invrednicit sa vada energia-lucrarea Lui necreata şi indumnezeitoare, iar pentru a ne transmite aceasta traire/experiere foloseste sensuri, simboluri si reprezentari create. Bineinteles ca acestea nu pot fi intelese literal ci numai in mod duhovnicesc, iar asta numai de cei care au experiat asemenea Apostolului Ioan, slava lui Dumnezeu, adica de Sfintii Lui (crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/apocalipsa-sfantului-ioan-147872.html).
        Spuneti ca nu mai credeti in (institutia) Bisericii fiindca v-a fost ranita increderea in adevarul privind istoria Ei. Intelegeti ca nu Biserica e vinovata de faptele anumitor clerici sau mireni. De aceea si exista …tocmai pentru a ne vindeca de asemenea rani. Incercati sa nu mai fiti atat de rational. Intr-o poezie, Marius Iordachioaia ne indeamna sa citim Evanghelia, de a-L descoperi pe Hristos „nu cu setea ta de a ști/ ci cu setea ta de a fi iubit….” (dragosteaincarecred.blogspot.ro/2017/10/un-mic-sfat.html)
        Adineauri citeam un fragment din staretul Tadei (tot via – dragosteaincarecred.blogspot.ro/2017/10/este-greu-trai-cu-aproapele-daca-pornim.html), in care ne sfatuieste :
        „Nu mai dați atâta importanță întâmplărilor din afară. Fiți mai mult în lăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsați-le! Trebuie doar să fiți cuviincioși, liniștiți și buni față de toți. Nu purtați grija altora!”
        Dumnezeu sa ne miluiasca, iar noi sa implinim voia Lui, nu a noastra!

  16. Denisovanul zice:

    Just, dar greșelile, pentru a fi corectate, trebuiesc arătate. E cel mai bazic principiu de feedback instituțional, și social în genere.

  17. ioanc zice:

    Buuun articolul!
    alexandruracu.wordpress.com/2017/10/04/biserica-si-pacatul/

  18. Nici nu știu ce aș putea comenta în această discuție, dacă o putem măcar numi discuție, dar subscriu 100% comentariului lui Ioan C.

    • Mă refeream la comentariul din 2 octombrie, dar nici articolul lui Alexandru Racu nu e rău.
      Apropo de ceea ce se spune în comentarii, cel mai bun PR pentru Biserică este când membrii și mai ales clericii ei trăiesc în Hristos și pentru Hristos, nu pentru alte scopuri și interese.

  19. Apropo de cine este sau nu este în Biserică: Ekklesia este adunarea celor chemați și de aici unii (dăștepți tare!) au speculat că de vreme ce sunt toți chemați, toți sunt în Biserică! Dar, bineînțeles, Ekklesia (Biserica) este adunarea celor care sunt chemați și răspund chemării lui Dumnezeu la pocăință și la a intra în Biserică prin taina Botezului.
    Nu pot să subliniez cât este de absurd ca oricine sau orice grup să-și imagineze că face parte din Biserică, iar membrii legitimi ai Bisericii nu doar să nu le atragă atenția, ci chiar să-i încurajeze în confuzia lor.

    • radhacross zice:

      De ce uitam atat de usor,toti si fiecare,ca numai Domnul stie cu adevarat cine este cu adevarat in Biserica ? O vom sti si noi doar la final.Pana atunci uitam iarasi,dupa cum ne-a spus-o El insusi,ca gandurile lui Dumnezeu nu sunt gandurile oamenilor.

      • Andrei zice:

        Ana se referea, desigur, din punct de vedere teologic. Ca sunt ortodocsi care din anumite cauze (canonice de exemplu) se pot situa in afara Bisericii pentru o perioada, asta nu anuleaza totusi faptul ca limitele dogmatice ale Bisericii sunt foarte clare.

      • Precizez că această discuție am avut-o cu un masterand în teologie de la Sibiu, deci presupun că această interpretare ecumenistă a definiției Bisericii (Ekklesia = adunarea celor chemați), în sensul că dacă toți oamenii au fost chemați înseamnă că toți fac parte din Biserică, este predată acolo.

        De asemenea, reamintesc (deși poate pentru unii este o noutate) că scopul principal al Sfintelor Sinoade Ecumenice a fost delimitarea Ortodoxiei (învățătura cea dreaptă, corectă a Bisericii) de erezii (opinii personale în conflict cu învățătura Bisericii). Cei care împărtășesc aceste erezii sunt anathema, adică în afara Bisericii. Hotărîrile Sfintelor Sinoade Ecumenice au rolul de a-i avertiza pe credincioși contra convingerilor care reprezintă un pericol pentru mântuirea lor, așa cum Ministerul de Externe avertizează călătorii la ce pericole se expun în anumite țări sau cum medicii ne recomandă să ne spălăm pe mâini ca să prevenim anumite boli și să ne spălăm pe dinți ca să nu ne pierdem dinții. Însă, interesant lucru, în ziua de azi ne amintim zilnic de mântuirea (salvarea) de la distrugere a dinților noștri, și îi învățăm și pe alții, dar de mântuirea sufletului nostru și al aproapelui nostru nu ne amintim, iar dacă ne amintim, ne odihnim conștiința cu gândul că nu e treaba noastră, că Dumnezeu se ocupă.

        Apropo de ceea ce a zis Andrei, sigur că și cei botezați se pot lepăda de Hristos, sau pot duce o asemenea viață încât harul sfântului botez să rămână cu totul nelucrător, dar eu nu la asta m-am referit, ci la cei pe care Sfinții Părinți îi avertizează că sunt în afara Bisericii, dar noi ne rușinăm să le transmitem mesajul, ”din iubire”.

  20. Iată și un articol legat de subiect, deși nu foarte strâns:

    http://orthodoxwitness.org/are-all-welcome/

    • ioanc zice:

      Sincer am ramas uimit. Daca as vedea un asemenea mesaj de intampinare cu siguranta n-as intra, gandindu-ma la nu stiu ce secta. Dar cum “toate-s vechi si noua toate”, cine stie? Idei sunt destule!

      Ironia e … ca la mine in cartier gasesti o monstruozitate de cladire pe care apare scris mare, cu litere de tipar: “CHURCH OF GOD”.

    • Autorul se folosește de prilej ca să reamintească învățătura ortodoxă despre rugăciunea împreună cu cei care nu împărtășesc credința ortodoxă și să critice practica de a invita clerici de alte credințe chiar și în Sfântul Altar, practică despre care notează că își are originile în Patriarhia Ecumenică.

      Probabil că de-acum ar fi mai corect s-o numim Patriarhia Ecumenistă…

  21. ioanc zice:

    Sfântul loan Carpatiul spune în Filocalie: „Când în timpul rugăciunii lui lisus chemăm numele cel sfânt al Lui şi zicem: Miluieşte-mă pe mine, păcătosul, atunci la fiecare chemare glasul lui Dumnezeu,răspunde tainic: «Fiul Meu, iertate-ţi sunt păcatele tale»”.
    Şi continuă, zicând: „Atunci când spunem rugăciunea aceasta, în clipa aceea nu ne deosebim cu nimic de sfinţi, de mărturisitori, şi de mucenici”.Şi în altă parte spune: „Multe nevoinţe si osteneli trebuie să depunem la rugăciune, ca să aflăm starea lipsită de zgomot şi liniştită a cugetării, care este un alt cer în inima noastră, înlăuntrul căreia sălăşluieşte Stăpânul Hristos”.

  22. Denisovanul zice:

    Parerea mea este ca acest Sofronie Saharov (si asta e canonizat?! intodeauna am avut si voi avea suspiciuni privind “sfintii” noi, bagati in sinaxar pentru filetismul, pietismul, supunerea sau ecumenismul lor) a gresit. Simplu. Nu poti zice ca a ramane intr-o casa care se degradeaza e eroism: e masochism, imbecilitate sau lene patologica. O repari sau pleci. Ca sa continui metafora, ecumenismul si serghianismul sunt defecte mai urate decat sunt igrasia, mucegaiurile sau cutremurul pentru o casa. Ingradirea de mucegaiul ereziei este necesara, insa nu in chip zelotist, si se face in primul rand alaturi de frati, care cunosc si traiesc situatia din jurisidictia autocefalica respectiva cel mai bine, nu totdeauna plecandu-ne in fata unor monahi straini indisciplinati, care vin sa faca pe “vazatorii cu duhul’”.

    • O să răspund parțial. Nu, pr. Sofronie nu e canonizat, deși ÎPS Hierotheos Vlachos le-a făcut dosar de canonizare la toți trei (Sf. Paisie, Sf. Porfirie, Pr. Sofronie). Poate ar fi avut mai multe șanse dacă n-ar fi fost un rus aparținător de Constantinopol (pentru că da, de multe ori etnofiletismul este un factor). Eu personal nu înțeleg goana după sfinți contemporani, câteodată etnofiletistă (mai ales în țărișoara noastră pe care ne-o imaginăm ca pe buricul Ortodoxiei), câteodată nu, adică de ce nu ne-am putea ruga la sfinții la care s-au rugat și înaintașii noștri? Se mai aude câteodată, mai ales dinspre canalele media ale Patriarhiei sau Mitropoliilor, că evlavia populară decide dacă cineva este sfânt, de parcă sfințenia este un concurs de popularitate, și că atunci ierarhii/Sfântul Sinod trebuie să-l proclame pe acesta ca sfânt, ceea ce se numește cu un cuvânt cu aceeași rădăcină, și anume populism.

      Revenind la pr. Sofronie, fie că a fost fie că n-a fost sfânt, nu se poate izola atitudinea lui într-o problemă foarte specifică, și anume cum să fie abordată problema serghianismului de către aghioriți, și apoi să se declare sentențios: ”așa gândesc toți nevoitorii care se tem a greși”. Sunt mai multe diferențe între situația evocată în articol și cea de-acum, dar una ar trebui să fie evidentă: nimeni din ierarhii de acum nu riscă să ajungă în Gulag sau să fie împușcat în ceafă dacă nu face cum i se spune. Din păcate, site-ul celor trei ”războinici întru cuvânt” este plin de asemenea judecăți, atât în titluri, cât și în comentariile lor personale la articole, iar acesta este un motiv suficient pentru mine ca să nu mai citesc ce publică ei, în ciuda faptului că site-ul lor este o colecție valoroasă de resurse ortodoxe. Nu știu alții cum or fi, dar pe mine mă obosește să tot separ ceea ce a spus, scris sau făcut ”eroul” ortodox (în acest caz, pr. Sofronie Saharov) de ”ambalajul” tendențios în care este prezentat de admini. Este ca și cum m-aș duce să cumpăr fructe și legume și mi le-ar da în ambalaje în care a fost carne crudă: oricât de bune, nu merită riscul contaminării în cazul în care spălarea nu este perfectă.

      Ca o replică generală la sentința războinicilor că ”așa gândesc toți nevoitorii care se tem a greși”, aș zice că cei care se tem a greși se tem în primul rând de Dumnezeu și de a nu împlini poruncile Lui (poate unii pentru pedeapsă, poate unii din marea lor dragoste pentru Dumnezeu, pe care nu vor să-L întristeze cât de puțin). Astfel, poate că prima lor grijă nu este ce a făcut o personalitate ortodoxă a secolului XX, ci ce spun canoanele și ce au făcut Sfinții lui Dumnezeu, cinstiți ca atare de Biserică de multe secole, în situații similare. Această cunoaștere exterioară este necesară nu pentru că n-am avea minte și conștiință cu care să judecăm, și alte daruri de la Dumnezeu, ci servește la temperarea încrederii în propria judecată, cunoscută și ca ”înalta părere de sine”. Sf. Ignatie Briancianinov spune că înalta părere de sine este foarte greu de tămăduit, pentru că cei afectați resping orice sfat sau cuvânt care nu corespunde cu judecata lor, orice li s-ar spune, chiar și din Sfânta Scriptură de ar fi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s